“Ce este constiinta?

” Cum putem deosebi constiinta de

constienta?
gammainstitute.ro

INCA NU AM PRIMIT UN RASPUNS la intrebarea importanta “Ce este constiinta?” Cum

putem deosebi constiinta de constienta?

Ei bine, nu este usor sa gasesti o definitie pentru constiinta. Cuvantul constiinta deriva din doua
cuvinte: verbul latin scire, care inseamna “a sti”, si prepozitia latina cum, care inseamna “cu”.
Astfel, etimologic vorbind, constiinta inseamna “a sti cu”.

In plus, in Oxford English Dictionary, nu exista doar una, ci sase

definitii ale cuvantului constiinta:
1. Constiinte comune sau reciproce.
2. Cunoastere interioara sau convingere pe care cineva o are in special despre ignoranta,
vina, lipsurile sale.
3. Faptul sau starea de a fi constient de ceva.
4. Starea sau facultatea de a fi constient ca si conditie sau existand concomitant cu
gandurile, sentimentele si vointa.
5. Totalitatatea impresiilor, gandurilor si sentimentelor ce alcatuiesc existenta constienta a
unei persoane.
6. Starea de a fi constient, considerata conditie normala a unei vieti sanatoase, active.

Nici una dintre aceste definitii nu este complet satisfacatoare, insa luate impreuna, ofera o
intelegere aproximativa a ceea ce este constiinta. Sa ne imaginam o situatie in care fiecare dintre
aceste definiti poate fi aplicata. (Vom atribui fiecarei definitii cate un indice – de la 1 la 6.). Vi se
aduce un buchet de trandafiri. Cel care face livrarea, dumneavoastra si cel care l-a trimis
impartasiti constiinta 1 cu privirea la buchetul de trandafiri. Constiinta 2 dumneavoastra este cea
care cunoaste istoria, asocierile si conotatiile pe care le implica trandafirii si insemnatatea lor ca
dar pentru dumneavoastra (si in aceasta constiinta, puteti sau nu sa apreciati darul). Experienta
dumneavoastra senzoriala isi are salas in constiinta 3, ceea ce inseamna ca aveti capacitatea de a-
i mirosi , de a le vedea culoarea si de a le simti ghimpii. Cu toate acestea, constiinta 4
dumneavoastra este cea care va permite sa atasati insemnatatea, sa va ganditi la relatii, si sa
faceti alegerile referitoare la dar (daca sa acceptati sau sa refuzati trandafirii, de exemplu).
Constiinta 5 este cea care face sa dumneavoastra sa fiti dumneavoastra, cel unic, diferit de
partenerul dumneavoastra sau de oricine altcineva, care raspunde intr-un anumit fel la darul de
trandafiri. Oricum, numai in virtutea constiintei 6 dumneavoastra puteti primi trandafiri, sau
experia sau infatisa oricare dintre starile precedente ale constiintei.

Chiar si aceasta analiza a cuvantului omite cateva aspecte. Constiinta are patru
aspecte diferite. In primul rand, exista taramul constiintei, denumit uneori taramul
mintii sau spatiu de lucru global. Eu am numit acest aspect constienta. In al doilea rand, exista
obiecte ale constiintei, precum gandurile si sentimentele, care apar si se consuma in acest taram.
In al treilea rand, exista un subiect al constiintei, cel care experiaza si/sau martorul. (Definitile
oferite de dictionar se refera intr-adevar la subiectul constiintei sau la sinele constient cu care ne
identificam.). In al patrulea rand, in filosofia idealista vorbim despre constiinta cu fundament al
intregii existente.

O definitie practica echivaleaza constiinta cu experienta constienta. A vorbi despre un subiect al

constiintei fara a vorbi de experienta este acelasi lucru cu a vorbi despre o scena de balet fara
spectacolul de balet. Sa observam ca notiunea de experienta constienta nu se limiteaza la
constiinta treaza. Starea de vis este o experienta constienta, desi diferita de cea din starea de
trezvie. Starile pe care le experiem in timpul meditatiei, sub influenta drogurilor, in timpul
traseelor hipnotice – astfel de stari modificate ale constiintei, presupun experiente.

Simtul practic ne mai spune si ca experientele constiente sunt insotite de numerosi factori,
externi si interni. In timp ce scriu aceasta pagina, de exemplu, eu ma gandesc, iar degetele mele
lovesc tastele. Ma gandesc, cat de bine este scrisa aceasta pagina? Sa reformulez acea propozitie?
Explic prea amanuntit sau prea laconic – aud apoi cum cineva bate la usa biroului meu. Strig,
cine este? Nici un raspuns. Trebuie sa fac o alegere. Ori strig mai tare de data aceasta, ori ma
ridic si deschid usa.

Factorii externi sunt usor de inteles. Nu ma identific cu degetele mele, nici macar atunci cand
aceastea sunt ocupate cu lucrurile la care tin foarte mult, precum dactilografierea acestei pagini.
Putini dintre noi s-ar gandi sa identifice constiinta cu senzatiile, impresiile asupra simturilor sau
cu actele automate. Va imaginati spunand, eu sunt mersul meu catre usa? Bineinteles ca nu.
Simtul practic ne spune ca factorii externi ai unei experiente nu sunt elementele fundamentale ale
constiintei.

Cat despre factorii interni ai mintii – ganduri, sentimente, alegeri si asa mai departe – lucrurile nu
mai sunt la fel de clare. De exemplu, multi oameni – urmandu-l pe Decartes – se identifica cu
propriile ganduri: gandesc, deci exist. Pentru altii, a fi constient este sinonim cu a simti: simt,
deci exist. Unii dintre noi se pot chiar identifica cu capacitatea de a alege. Nietzsche, de pilda,
echivaleaza existenta cu vointa.

Stiinta este simt “nepractic”: recurgem la stiinta atunci cand simtul practic euseaza. Nici
psihologia nu ajuta. Dupa cum a afirmat renumitul cognitivist Ulric Neisser: “Psihologia nu este
pregatita sa abordeze subiectul constiinta”. Din fericire, fizica era pregatita. Aceasta inseamna sa
ne intoarcem la teoria cuantica si la problema masuratorii ce au duc in discutie constiinta. Solutia
idealista a paradoxului pisicii lui Schrodinger presupune urmatorul lucru: constiinta subiectului
observator alege o fateta din suprapunerea coerenta mort-si-viu a pisicii, pecetluindu-i, astfel,
soarta. Subiectul este cel care alege. Nu are valabilitatea cogito, ergo sum, asa cum gandea
Decartes, ci opto, ergo sum: aleg, deci exist.

Mintea si legile mintii zac ascunse in noapte.

Dumnezeu a spus: ”Sa fie Decartes”, si s-a facut lumina.
 Nu a durat mult. Diavolul a strigat : “Ho!”
Iata pisica lui Schrodinger! Restabiliti status quo-ul.”

(Inaintam d-lui Pope scuzele de rigoare.)

Stiu, adeptii fizicii clasice vor da din cap dezaprobator, crezand ca nu exista libertate de alegere,
sau vointa libera, in universul nostru determinist. Sustinand ideea de determinism cazual, acestia
au incercat sa ne faca sa credem ca suntem niste masinarii materiale. Sa presupunem ca iesim din
aceasta stare de conditionare. La urma urmei, am solutionat paradoxul pisicii lui Schrodinger cu
ipoteza noastra.

In acelasi spirit de investigatie, ne intrebam, ce se intampla? Ca raspuns, se deschide o usa.

Subjugati de ganduri si sentimente, acestea deriva din contexte vechi, fixe, insusite. Este acest
lucru valabil si in cazul liberului arbitru? Alegerile noastre stabilesc contextul pentru actiunile
noastre, astfel, posibilitatea unui nou context apare atunci cand noi alegem. Aceasta posibilitatea
de a sari din contextele vechi in altele noi este cea care ne da libertatea alegerii.

A fost creat un limbaj special pentru a descrie exact acest tip de situatie – o structura ierarhica de
niveluri contextuale. Acest limbaj, cunoscut sub denumirea de teorie a tipurilor logice, a fost
initial dezvoltat de Bertrand Russel, pentru a solutiona probleme aparute in teoria fixa. Ideea de
baza a lui Russel a fost aceea ca un set ce consta din membri ai acelui set este de un tip logic
superior celui al fiecarui membru in parte, deoarece setul defineste contextul in care poti gandi
ceva despre membrii sai. In mod similar, denumirea acestui lucru, ce descrie contextul lucrului
pe care il numeste, este de un tip logic superior lucrului insusi. Astfel, din cei trei factori interni
ai experientei constiente, alegerea are o importanta mai mare. Este de un tip logic superior celui
al gandurilor si sentimentelor.

In acest caz, este, oare, capacitatatea de a alege cea care ne face sa constientizam experientele pe
care le alegem? In fiecare clipa, ne confruntam cu un numar infinit de posibilitati. Noi alegem
dintre aceste si, pe masura ce alegem, ne recunoastem cursul devenirii noastre. Astfel, alegerea si
recunoasterea alegerii noastre ne definesc sinele. Intrebarea capitala a constiintei de sine este a
alege sau a nu alege.

Ideea ca alegerea este factorul definitoriu al constiintei de sine poate fi sustinuta experimental.
Date obtinute in urma unor experiente in stiinta cognitiva indica faptul ca gandurile si
sentimentele, nu si alegerea, insa, apar ca raspuns la perceperea inconstienta a unor stimuli.
Conform acestor date, prezentate in sectiunea care urmeaza, noi nu parem a ne exersa capacitatea
de a alege decat in cazul in care actionam constient – avand constiinta ca suntem subiecti.

Acest fapt genereaza intrebarea ce inseamna sa actionezi fara sa constientizezi – conceptul de

inconstient. Ce este inconstientul din noi? Inconstientul este acea parte pentru care exista
constiinta, dar nu si constienta. Nu este nici un paradox in aceasta afirmatie, deoarece, conform
principiilor idealismului, constiinta este fundamentul existentei. Este omniprezenta, chiar si
atunci cand ne aflam in starea inconstienta.
O parte a confuziei referitoare la termenul perceptie inconstienta se datoreaza idiosincrasiilor
istorice ale etimologiei termenului. Sinele nostru constient este cel care este inconstient fata de
anumite lucruri de cele mai multe ori, si fata de toate lucrurile atunci cand ne aflam starea de
somn fara vise. Dimpotriva, inconstientul pare sa fie constient de toate lucrurile, in orice
moment. Inconstientul nu doarme niciodata. Cu alte cuvinte, sinele nostru constient este cel care
este inconstient fata de inconstientul nostru, iar inconstientul este constient- cei doi termeni se
inverseaza. Pentru a va clarifica mai bine asupra acestei probleme, cititi cartea lui Daniel
Goleman, Vital Lies, Simple Truths, Minciuni vitale, adevaruri simple)

Asadar, atunci cand vorbim de perceptie inconstienta, ne referim la evenimente pe care le

percepem, dar pe care nu constientizam ca le percepem.

Amit Goswami, PH. D. - Universul constient de sine, Constiinta creeaza lumea materiala

De la Diana Ciubotaru, psihologul din Iasi