ETAPELE CERCETĂRII STATISTICE

 Cercetarea (investigaţia) statistică este organizată după un program riguros, cuprinzând mai
multe etape, într-o succesiune logică. Astfel, cercetarea statistică cuprinde totalitatea operaţiilor
de culegere, sistematizare, grupare, prelucrare, analiză şi interpretare a datelor şi informaţiilor.
 Acest proces poate fi structurat în trei etape succesive: observare, prelucrare şi analiză.
 Observarea este prima fază a demersului statistic şi are rolul de a asigura datele necesare
investigaţiei.
 Presupune o analiză teoretică prealabilă, prin care este definită şi delimitată colectivitatea
statistică supusă analizei, se identifică unităţile statistice şi sunt selectate caracteristicile de
înregistrare care satisfac cel mai bine cerinţele analizei.
 În continuare este elaborat programul observării, care clarifică problemele metodologice şi
organizatorice, apoi se trece la culegerea propriu-zisă a datelor.
 Prelucrarea statistică începe cu centralizarea, gruparea datelor observării ca etapă
pregătitoare în vederea aplicării metodelor şi tehnicilor specifice statisticii. În urma prelucrării se
obţin indicatorii statistici.
 Datele statistice sunt prezentate sub formă de tabele, serii şi grafice.
 Analiza şi interpretarea rezultatelor reprezintă ultima etapă a studiului statistic şi,
totodată, încununarea eforturilor din etapele anterioare, de regulă, laborioase şi îndelungate.
 Comparând rezultatele prelucrării şi verificând ipotezele, se pot formula în final concluzii
şi explicaţii asupra obiectului cercetării.
 Se fundamentează calculele de prognoză privind fenomenul analizat.

PROIECTAREA OBSERVĂRII STATISTICE

 Observarea statistică reprezintă acţiunea de culegere de la unităţile statistice a
informaţiilor referitoare la caracteristicile urmărite, după criterii riguros stabilite.
 Reuşita acestei etape depinde de înregistrarea corectă a unui volum suficient de date
relevante pentru studiul respectiv. Culegerea datelor trebuie să se realizeze la nivelul fiecărei
unităţi a colectivităţii.
 Pentru a asigura buna desfăşurare a acestei activităţi, observarea statistică trebuie
organizată după un program care cuprinde o serie de elemente metodologice şi organizatorice.
a) Stabilirea scopului observării, care precizează aspectele ce trebuie clarificate în urma
studiului. Scopul observării este subordonat scopului general al cercetării statistice. Din această
perspectivă vor fi selectate doar informaţiile cu adevărat necesare, care vor fi supuse prelucrărilor
ulterioare.
Scopul trebuie să fie clar, concis, complet.
b) Obiectul observării este reprezentat de colectivitatea statistică despre care urmează să se
culeagă date. Aceasta coincide cu colectivitatea statistică generală, în cazul observărilor totale sau
este o subcolectivitate a acesteia, în cazul observărilor parţiale.
 Colectivitatea supusă observării trebuie definită şi delimitată în timp şi spaţiu.
Colectivităţile complexe şi de volum mare pot fi observate pe subcolectivităţi.
 Colectivitatea sau populaţia statistică reprezintă totalitatea elementelor (unităţilor de
observaţie) de aceeaşi natură, care au trăsături esenţiale comune şi care sunt supuse unui studiu
statistic în condiţii concrete de spaţiu şi timp.
 În funcţie de volum colectivitatea statistică poate fi generală (univers statistic) şi parţială
(selectivă, eşantion).
 Colectivităţile pot fi statice (când exprimă o stare) şi dinamice (când exprimă un proces
sau o devenire).

 În funcţie de natura unităţilor colectivitatea statistică poate fi alcătuită din persoane

(populaţie), evenimente (căsătorii, divorţuri, naşteri, decese), idei sau opinii (opiniile pacienţilor
despre calitatea serviciilor medicale, opiniile studenţilor despre calitatea procesului didactic,
opiniile populaţiei referitor la asigurarea medicală obligatorie).
c) Unităţile de observare reprezintă elementul constitutiv al colectivităţii statistice şi care
este purtătorul unui nivel al fiecărei caracteristici supuse observării şi cercetrii statistice.
 Unităţile statistice pot fi simple, care nu mai suportă diviziune (persoana, nou născutul viu,
cazul de îmbolnăvire, bolnavul, decesul) şi complexe, rezultate ale organizăriii sociale (familia,
gospodăria, grupă de bolnavi).
d) Timpul observării este momentul sau perioada producerii fenomenului analizat. Pentru
observările statice este un "moment critic", care este bine să corespundă unei maxime stabilităţi a
colectivităţii analizate. Pentru înregistrările dinamice, timpul observării reprezintă o perioadă de
timp.
e) Locul observării este de regulă chiar locul producerii fenomenului. Diferă de acesta
atunci când datele sunt preluate din diferite publicaţii etc.
f) Caracteristicile observării reprezintă trăsătura, proprietatea, însuşirea comună tuturor
unităţilor unei colectivităţi şi care variază ca nivel, variantă sau valoare, de la o unitate a
colectivităţii la alta, selectate pentru a fi înregistrate.
 Este denumită şi variabilă statistică ori variabilă aleatoare.
 Este important să fie înregistrate caracteristicile relevante din punctul de vedere al scopului
cercetării.
 Caracteristicele observării se pot clasifica după cum urmează:
 în funcţie de modul de exprimare:
- caracteristici calitative (nominative), exprimate în cuvinte: localitatea de domiciliu, profesia,
sexul, culoarea părului, culoarea tegumentelor, starea de nutriţie sau de boală, starea la externare
a unui bolnav etc.;
- caracteristici cantitative (numerice), exprimate în cifre: salariu, vechime în muncă, înălţime,
greutate, perimetru, tensiune arterială, puls, temperatură etc. Sunt caracteristici măsurabile.
 în funcţie de numărul variantelor/valorilor de răspuns pe care le pot lua:
- caracteristici alternative (binare sau dihotomice) – cele care pot lua doar două variante de
răspuns, după modelul adevărat/fals din logică: sex (M/F), starea civilă (căsătorit/necăsătorit),
familie cu copii sau fără copii, etc;
- caracteristici nealternative – cele care pot lua mai multe valori/variante de răspuns: salariu,
profesie, localitate de domiciliu, starea la externare a unui bolnav etc.
 în funcţie de natura variaţiei caracteristicilor numerice:
- caracteristici continue (cu variaţie continuă) – cele care pot lua orice valoare din scara lor de
variaţie: greutatea, înălţimea, temperatura, TA etc.;
- caracteristici discrete sau discontinue, care pot lua numai valori întregi: numărul de copii pe
care îi are o familie, numărul de persoane dintr-o familie, număr de medici, număr de paturi,
număr de vizite etc.
 în funcţie de conţinutul caracteristicii:
- caracteristici de timp (anul naşterii);
- caracteristici de spaţiu (localitatea de domiciliu);
- caracteristici atributive, în care variabila reprezintă un atribut, altul decât spaţiul ori timpul –
cele calitative şi cantitative.
 în funcţie de modul de obţinere şi caracterizare a fenomenului:
- caracteristici primare – obţinute, de regulă, în etapa de culegere a datelor statistice prin
măsurare sau numărare);
- caracteristici derivate – obţinute în procesul prelucrării variabilelor primare printr-un anumit
algoritm de calcul.
 în funcţie de modul de influenţă:
- caracteristici factoriale – vârsta, sexul, profesia, doza medicamentului;
- caracteristici rezultative – diagnoza, consecinţele bolii, greutatea, înălţimea.
g) Formularele observării, însoţite de instrucţiuni de completare, asigură culegerea datelor într-o
formă unitară, sistematizată, facilitând prelucrările ulterioare.

 Probleme organizatorice cum sunt:

- elaborarea listei unităţilor care vor fi supuse observării;
- instruirea persoanelor care vor efectua înregistrarea datelor;
- tipărirea şi difuzarea formularelor;
- operaţiuni de îndrumare şi control.

METODE DE OBSERVARE STATISTICĂ

 Observarea se poate realiza prin înregistrarea directă (observare, anchetare) a datelor sau
indirectă, prin preluarea datelor deja existente în formulare statistice.
 Observarea poate fi totală, dacă se includ toate unităţile colectivităţii statistice (este cazul
recensământului şi al raportărilor statistice) sau parţială, atunci când datele se înregistrează doar
pentru un număr mai redus de unităţi statistice (sondaj).
 Observarea poate fi curentă, dacă datele se înregistrează permanent, pe măsură ce se
produc evenimentele vizate, periodică, atunci când survine la anumite intervale de timp bine
stabilite, şi special organizată, dacă se efectuează la intervale mari, neregulate, de timp.

 Ancheta:
- asigură siguranţa, veridicitatea şi reprezentativitatea datelor înregistrate.
- întrebări de conţinut, formă (închise, semideschise, deschise; directe, indirecte) şi funcţie
(principale, de control, filtru).
 - întrebările principale şi cele de control se plasează în compartimente diferite ale achetei.
- funcţia de control este asigurată de întrebările indirecte şi cele deschise.
- conţine numai întrebările esenţiale.
- nu include întrebări, la care nu e posibil de obţinut răspuns.
- formulare clară, corespundere cu nivelul de cunoştinţe ale respondentului.

ERORI DE OBSERVARE ŞI CONTROLUL DATELOR

 Erorile de observare (înregistrare) se întâlnesc în procesul de culegere a datelor statistice
şi se pot datora obiectului observării, anchetatorului, mijloacelor de înregistrare, metodei de
culegere a datelor sau condiţiilor externe.
 Pot fi de două feluri: întâmplătoare şi sistematice.
 Erorile de observare pot fi înlăturate prin controlul statistic.
 Erorile sistematice au o incidenţă redusă, dar afectează într-o măsură însemnată
autenticitatea datelor culese.
 Provin, de regulă, din interpretarea incorectă a instrucţiunilor de culegere a datelor,
neînţelegerea scopului observării sau necunoaşterea unor noţiuni.
 Conduc la înscrierea repetată în formularele observării a unor informaţii neconforme cu
realitatea.
 Erorile sistematice pot fi prevenite printr-o mai bună instruire a personalului care
efectuează observarea şi pot fi diminuate prin aplicarea riguroasă a controlului aritmetic şi logic.
 Erorile întâmplătoare au caracter aleator şi survin, de regulă, datorită lipsei de
concentrare a persoanei care efectuează înregistrarea, copierea sau codificarea datelor. Deşi apare
relativ frecvent, acest tip de eroare influenţează doar în mică măsură acurateţea rezultatelor.
 Controlul cantitativ este un control de volum al datelor, prin care se verific
completitudinea acestora. Acest control presupune:
- verificarea primirii tuturor formularelor;
- verificarea completării rubricilor.
 Controlul calitativ presupune verificarea naturii calitative a datelor culese. Acesta poate fi
aritmetic şi logic.

CERCETAREA PRIN SONDAJ

 Cercetarea parţială al cărei scop este ca, pe baza rezultatelor prelucrării datelor
obţinute, să se estimeze parametrii corespunzători ai colectivităţii totale, se numeşte sondaj
statistic.
 Se desfăşoară în două etape:
- prima etapă – culegerea şi prelucrarea datelor statistice de la unităţile incluse în eşantion;
obţinerea indicatorilor derivaţi: mărimi relative, mărimi medii, indici etc. care descriu statistic
eşantionul folosit;
- a doua etapă – indicatorii obţinuţi din eşantion se extind, cu o anumită probabilitate,
asupra întregii colectivităţi în scopul caracterizării acesteia din punct de vedere statistic.
 Avantaje:
- este mai operativ şi mai ieftin comparativ cu observarea totală;
- de regulă, erorile de înregistrare sunt mai puţin numeroase şi mai uşor de înlăturat în faza
de verificare a datelor;
- observarea prin sondaj cuprinde, de regulă, un număr mai mare de caracteristici decât
observarea totală, ceea ce permite caracterizarea mai aprofundată a fenomenelor studiate.

REPREZENTATIVITATEA EŞANTIONULUI
 Un eşantion este considerat reprezentativ atunci când reproduce în structura sa
structura colectivităţii generale.
 Condiţii pentru asigurarea reprezentativităţii:
- includerea în eşantion a unităţilor în mod obiectiv fără a acorda preferinţă uneia dintre
ele;
- eşantionul stabilit să fie suficient de mare ca să permită redarea trăsăturilor esenţiale ale
colectivităţii totale;
- includerea fiecărei unităţi în eşantion trebuie să se facă independent de alte unităţi.

PROCEDEE DE SELECTIE
 La formarea eşantionului se folosesc mai multe procedee cunoscute sub denumirea de
selecţii aleatoare, selecţii dirijate şi selecţii mixte.
 Selecţia aleatoare exclude orice intervenţie subiectivă în alegerea eşantionului.
 În selecţiile dirijate alegerea unităţilor se face de către persoanele care culeg datele.
 Selecţia mixtă combină principiile sondajului aleator cu ale celui dirijat. În acest caz mai
întâi se împarte colectivitatea în grupe tipice după o anumită caracteristică şi apoi se extrage
aleator câte un eşantion din fiecare grupă.
 Procedeul urnei cu bile (procedeul loteriei), este un procedeu de selecţie aleatoare care
poate fi realizat în varianta cu revenire sau fără revenire.
- Fiecare unitate din colectivitatea generală este numerotată de la 1 la N.
- Numerele sunt notate pe cartonaşe, bileţele sau bile iar acestea sunt amestecate atent.
- Se extrage, la întâmplare, un cartonaş (bilă) iar numărul citit identifică unitatea ce este
considerată ca făcând parte din eşantion. Pentru această unitate se înregistrează toate
caracteristicile ce fac parte din programul cercetării.
Procedeul tabelului cu numere aleatoare
Utilizarea tabelelor cu numere aleatoare constă în prelevarea din cadrul populaţiei a
unităţilor ale căror numere de ordine stabilite printr-o numărătoare prealabilă, au fost citite după
un anumit criteriu din „tabelul numerelor întâmplătoare“.


 Procedeul mecanic de selecţie a eşantionului presupune prelevarea unităţilor din

colectivitatea generală după un interval predeterminat, denumit frecvent pas de numărare aplicat
bazei de sondaj.
 Pasul de numărare se calculeaz ca N/n=k
 Numărul iniţial de la care se începe citirea se alege aleator între 1 şi k, după care se citeşte
tot a k-a unitate până la completarea eşantionului de “n” unităţi statistice.


 Stratificarea constă în divizarea colectivităţii generale de studiat în „straturi“, clase tipice

cât mai omogene, cu caracteristici cât mai asemănătoare.
 Straturile pot fi constituite din raioane, localităţi, medii, sexe, subdiviziuni, grupe de vârstă
etc.
 Cel mai frecvent, stratificarea se foloseşte în studiul populaţiei care se separă folosind
clasificările oficiale sau, în funcţie de scop, cercetătorul îşi va face propria sa grupare.

ERORILE CERCETARII PRIN SONDAJ

 Se consideră eroare de selecţie abaterea care există între valoarea unui parametru (de
exemplu, media) calculat prin prelucrarea datelor din eşantion şi valoarea aceluiaşi parametru
care s-ar fi obţinut dacă s-ar fi organizat o observare totală şi ar fi fost prelucrate datele de la toate
unităţile colectivităţii.
 Erorile întâlnite în cadrul sondajului sunt de două feluri:
- erori comune tuturor tipurilor de observări - erori de înregistrare;
- erori specifice cercetării prin sondaj - erori de reprezentativitate.
Erorile de reprezentativitate specifice sondajului pot fi de două feluri: erori sistematice şi
erori întâmplătoare.
 Cauzele erorilor de reprezentativitate sistematice:
- alegerea deliberată a aşa-ziselor unităţi "reprezentative";
- alegerea la "nimereală" (nu la întâmplare) a unităţilor de eşantion;
- selectarea preferenţială a acelor unităţi care să ducă la rezultatul dorit de cercetător;
- substituirea din comoditate a unei unităţi de cercetare prin alta asemănătoare;
- cuprinderea incompletă în sondaj a unităţilor, din motive de
comoditate.
ERORILE CERCETARII PRIN SONDAJ
 Erorile întâmplătoare de reprezentativitate derivă din însăşi esenţa metodei de cercetare
prin sondaj. Prin numărul mic de unităţi care alcătuiesc eşantionul nu se poate reproduce decât
întâmplător identic seria de distribuţie a variabilei din colectivitatea generală sau parametrii
acesteia.
 Deşi nu pot fi evitate, erorile întâmplătoare pot fi calculate cu anticipaţie dacă selecţia este
probabilistică.

 Estimarea parametrilor din colectivitatea generală se va putea face pe baza indicatorilor

obţinuţi din prelucrarea datelor de sondaj cu o eroare întâmplătoare de reprezentativitate care se
găseşte într-un anumit interval probabilistic.
 Rezultă că fiecărui indicator derivat sau sintetic trebuie să i se ataşeze şi eroarea sa de
reprezentativitate, pentru a putea fi generalizat pentru întreaga colectivitate.