Tipuri de dispozitive explozive improvizate

(IED - Improvised Explosive Devices) folosite în acţiunile

teroriste

Cpt.ing. Ioan-Dan POPA

În zilele noastre, fenomenul terorist a luat o amploare deosebit de

mare, devenind principalul factor de instabilitate şi generator de stări
conflictuale în diferite zone ale globului. Indiferent de formele sale de
manifestare, terorismul a fost utilizat din cele mai vechi timpuri, ca
modalitate de realizare şi promovare a unor interese specifice unui stat,
unei grupări sau unei organizaţii.
Din analiza evenimentelor teroriste recente, care sunt foarte bine
organizate şi coordonate, s-a observat preferinţa pentru utilizarea
substanţelor explozive în realizarea atentatelor teroriste. În prezent sunt
înregistrate pe plan mondial peste 15.000 de atacuri teroriste, dintre care
60% au folosit mijloacele explozive. Folosirea dispozitivelor explozive în
actele teroriste este preferată din următoarele motive [1]:
– explozivii au putere mare de distrugere;
– sunt relativ uşor de confecţionat;
– presupun costuri reduse;
– mplică o diversitate a mecanismelor de iniţiere;
– enotă uşurinţă în ascunderea şi amplasarea acestora.
În principiu, orice mijloc exploziv improvizat (IED) este alcătuit din
următoarele părţi componente:
– încărcătura principală de exploziv;
– dispozitiv de aprindere (dispozitiv de iniţiere + declanşator);
– dispozitive auxiliare (pentru siguranţă contra dezamorsării şi
siguranţă la manipulare şi transport).
Încărcătura principală de exploziv poate fi realizată din explozivii
utilizaţi în domeniul militar (TNT, hexogen, octogen, exploziv plastic etc.)
şi industrial (dinamita, azotatul de amoniu etc.), dar există „reţete de
explozivi“ care pot fi foarte uşor de realizat şi la îndemâna oricărei grupări
teroriste [2].
Cele mai simplu de realizat sunt cele pe bază de azotat de amoniu
(NH4NO3), care este uşor de procurat, fiind folosit şi în agricultură ca
îngrăşământ chimic, şi foarte ieftin (aproximativ 10$ un sac de 50 kg):
– dinamona K: NH4NO3 - 80%, turbă - 10%, făină de lemn - 10%;
 – nitramonul AM-1: NH4NO3 - 95%, motorină - 5%;
– A.M.A.L.: NH4NO3 - 93,1%, aluminiu pulverulent - 2,1%, motorină -
4,8%.
Pentru cazul în care teroristul reuşeşte să procure exploziv militar, de
exemplu T.N.T., dar nu în cantităţi suficiente, îl poate amesteca cu alte
substanţe, obţinând astfel, mai mult exploziv:
– dinamona T: NH4NO3 - 85%, T.N.T. - 12%, aluminiu pulverulent;
– nitramonitul: NH4NO3 - 82,4%, T.N.T. - 13,6%, făină de lemn - 3%,
praf de cărbune - 1%;
– amatol 80/20: NH4NO3 - 80%, T.N.T. - 20%.
Dispozitivul de iniţiere constă în capse detonante, care sunt dificil de
realizat artizanal, fiind folosite cele comerciale sau militare.
Sistemele de declanşare cel mai des întâlnite pot fi: electrice, chimice,
mecanice, de fricţiune, de apăsare şi combinate.
Declanşatoarele electrice cele mai folosite sunt cele care folosesc ca
sursă de alimentare bateriile. Iniţierea prin reţeaua electrică principală nu
se bucură de simpatia teroriştilor deoarece ea limitează folosirea tactică a
dispozitivelor, dar dacă situaţia este potrivită, se poate folosi foarte bine şi
reţeaua electrică principală.
Circuitul electric de bază arată astfel:

Pornind de la aspectul funcţional, declanşatoarele electrice pot fi

clasificate în următoarele grupe:
– declanşatoare sensibile la acţiuni externe: tracţiune, presiune,
eliberare, ridicare, înclinare, întrerupător automat tip pendul, căderea
circuitului, termic;
– declanşatoare cu întârziere, bazate pe: ceasornic, termic, căderea
circuitului, electronic, electro-chimic, oboseala materialului, chimic,
picătură de apă;
– declanşatoare sensibile la condiţiile de mediu: sensibile la
temperatură, sensibile la fum/gaz, sensibile la metal, acustice, sensibile la
apropiere, sensibile la supratensiune, sensibile la lumină/ infraroşu,
sensibile la raze X, barometric, sensibile la umiditate;
 – declanşatoare de comandă: transmiţătoare FM, sârmă de comandă,
control radio, control cu ultrasunete, raze infraroşii, radar, sistem oficiu
poştal. În continuare voi prezenta câteva declanşatoare electrice şi modul
de funcţionare:
Declanşatorul arc-cârlig se
fixează, cu ajutorul unei
pioneze, câte un conductor
electric pe partea interioară a
fiecărei feţe a cleştelui,
cleştele fiind ţinut deschis
prin intermediul unei piese
din material izolant. Când se mişcă această piesă, arcul forţează fălcile să
se atingă şi circuitul este închis.
Microdeclanşatorul este proiectat să funcţioneze prin presiune sau
destindere. Un contact simplu este pus în legătură prin intermediul unui arc
încărcat de plunger, în poziţie normală, cu un contact normal închis (NC).
Când se aplică o presiune pe plunger, acesta se mişcă în jos şi contactul
simplu atinge contactul normal deschis (NO). Aceste comutări sunt foarte
sensibile. Microdeclanşatoarele se folosesc în sistemele de frânare ale
vehiculelor şi pot fi încorporate într-un circuit de declanşare a unei bombe
pusă pe maşină.
Un microdeclanşator se poate utiliza ca un comutator de armare, de
exemplu când capacul este închis, microdeclanşatorul este pus în funcţiune
şi circuitul de declanşare este
închis cu excepţia
comutatorului de declanşare
sau, când se cere, poate fi
folosit pentru declanşarea
unui circuit electronic.
Declanşator preş de
presiune. Preşurile de
presiune sunt disponibile comercial şi se folosesc în sistemele de alarmă
împotriva hoţilor. Un preş de presiune constă din două foi de metal, fiecare
cu propriul său conductor, separate prin foi perforate din fibră de sticlă,
toate fiind acoperite de un plastic etanş la apă şi aer. Presiunea din preş
provoacă atingerea foilor prin perforaţii şi astfel circuitul de declanşare
este închis. Se poate folosi sub preşuri, carpete, sub scaunele din maşină
etc.
 Declanşator tip „allways“. În centrul unui bloc de lemn se află o bilă
de metal. Două sârme
îndoite în formă de „U“,
fiecare prevăzută cu un
conductor, adăpostesc
bila metalică (fără să se
atingă între ele şi fără să
atingă bila).
Acest declanşator este cunoscut sub
numele de declanşator „Allways“, deoarece
indiferent de direcţia de înclinare, bila va
scurtcircuita sârmele şi va închide circuitul de
declanşare [3].

Declanşator-întârzietor cu picături de
apă. Acest declanşator este construit ca în figura de mai jos. Când se
reduce nivelul de apă datorită
scurgerii ei prin gaura din baza
recipientului, porţiunile neizolate
ale sârmelor intră în contact, şi
circuitul devine complet.

Întârzietoarele electronice folosesc proprietăţile de încărcare ale unui

condensator şi se pot folosi pentru întârzierea armării sau pentru
întârzierea armării şi a declanşării.
Sistemul permite stabilirea întârzierii fără ca persoana care armează
dispozitivul să fie în pericol. Receptorul RC alimentat cu curent este
comutat pe ore. Când comutatorul 1 este închis, condensatorul C este
încărcat de bateria 1, rata de încărcare depinzând de valoarea în ohmi a
rezistenţei R.
Închiderea contactelor de întârziere
va permite numai circuitului de
declanşare să iniţieze declanşarea
dacă condensatorul C este încărcat
suficient.
Întârzietoarele electronice sunt
disponibile comercial pentru o
întârziere cuprinsă între o oră şi jumătate şi 32 de zile. Ele sunt
costisitoare, dar extrem de precise.
Întârzietoare electrochimice. Cel mai cunoscut dispozitiv de întârziere
care conţine componente cu proprietăţi electrochimice este „Celula E“.
Când trece curent de la anod la catod, se micşorează rezistenţa internă.
Când curentul trece invers, de la catod la anod, şi când acesta este
îndepărtat total, rezistenţa internă este foarte mare şi se dezvoltă o tensiune
pe partea cealaltă a celulei.
Declanşatoare acustice. Circuitul arătat în figură foloseşte ca senzor
un difuzor. La niveluri normale de convorbire, dispozitivul este sensibil la
vorbire şi la alte sunete pe o distanţă de aproximativ 9 m, iar la vibraţii
mecanice el este sensibil pe o distanţă de aproximativ 3m. În practică,
senzorul poate să varieze de la un microfon în miniatură până la un difuzor
mare. Sistemul necesită o armare întârziată.
 Printre cele mai utilizate
IED întâlnim coletele
explozive, bombele
artizanale, minele-capcană
(booby traps), persoanele
sinucigaşe cu bombe
(kamikadze), maşinile-
capcană etc.
Coletele explozive: scrisori,
cărţi, diferite pachete etc., în
care s-a introdus un dispozitiv
exploziv improvizat. Spre
exemplu, iată cum arată un
colet-carte în care s-a introdus un
dispozitiv exploziv improvizat.
Bombă cu ceas. După
scurgerea timpului fixat, cheia
de întors soneria se roteşte şi
chibriturile ating hârtia abrazivă
de pe interiorul capacului.
Materialul combustibil se
aprinde, şi căldura generată
provoacă iniţierea detonatorului.
Încărcătura principală poate fi
formată din exploziv sau petrol.
În funcţie de natura acţiunii
exterioare adoptate ca impuls
iniţial, este conceput şi realizat
dispozitivul de amorsare. Ţinând
cont de faptul că pentru iniţierea
detonaţiei explozivilor se folosesc
de regulă capse detonante
electrice sau pirotehnice, semnalul
de amorsare nu reprezintă altceva
decât închiderea circuitului
electric de alimentare al capsei detonante electrice, respectiv aprinderea
fitilului capsei detonante pirotehnice.
După cum s-a arătat în exemplele anterioare, ingeniozitatea joacă un
rol deosebit în realizarea şi dispunerea IED. Fiind adaptate la
caracteristicile terenului, asigurate la deplantare, descoperirea şi
neutralizarea acestora, fără mijloacele tehnice adecvate, devin aproape
imposibile. De aceea, se impune o studiere cât mai atentă şi o cunoaştere
cât mai amănunţită a acestor tipuri de mecanisme explozive.

Note bibliografice

[1] ***Ge-3, Baraje explozive, RâmnicuVâlcea, 2002.

[2] ***Regulamentul EOD, RâmnicuVâlcea, 2003.
www.planiteod.com.