Introducere

Motivația alegerii acestei lucrări este din punctul meu de vedere, pe cât de simplă,
pe atât de curpinzătoare și de importantă. Am ales spațiul islamic deoarece îl consider un
spațiul cultural important și fascinant deopotrivă, un spațiu cu o greutate deloc
neglijabilă pe scena geopolitică a lumii în mileniul trei.
Obiectivul pe care mi l-am fixat prin această lucrare a fost acela de a analiza
această „lume islamică” așa cum este numită cel mai adesea, de a-i înțelege obiceiurile,
cultura, religia, de a privi dincolo de informațiile banale pe care le auzim zi de zi despre
musulmani, acte teroriste, obiceiuri „învechite” așa cum le numesc occidentalii,
informații ce au creat iluzia unei lumi aparte, diferită de a noastră, o lume „condamnată”
încă de la început marginalizării și neîntelegerii de către noi toți. Obiectivul lucrării însă
nu se oprește aici, continuând explorarea acestei lumi și prin prisma geopolitică cu
ajutorul analizelor comparative și cantitative ce au ca scop stabilirea rolului acestui
spațiu pe tabla de șah a lumii.
Despre noutatea acestei teme pot afirma că este un concept de actualitate, zona
Orientului Mijlociu fiind în ultimul deceniu sursa majoră de conflicte la nivel global, atât
conflicte de natură religioasă cât și conflicte ce au la bază terorismul și supremația asupra
mult râvnitelor zăcăminte petroliere.
Lucrarea este structurată pe patru capitole: primul capitol urmărind să identifice și
să clarifice aspecte precum delimitarea geografică a spațiului islamic dar și aspectele
religioase și nu în ultimul rând clarificarea conceptului de „lume islamică”. În capitolul
II se încearcă realizarea unei succinte introduceri în fundamentele islamului, creionând
în acest fel începuturile și expansiunea sa.
Capitolul III vine să sublinieze cele expuse anterior, constituind o abordare
geoeconomică și socială a spațiului islamic cu ajutorul unor factori de natură economică,
socială, politică și nu în ultimul rând culturală.
Capitolul IV încearcă să întregească „tabloul lumii islamice”, dorindu-se o
prezentare succintă a principalelor sfere de influență din interiorul său, a relațiilor dintre
acesta și alți actori internaționali la nivel mondial (SUA, Uniunea Europeană) dar și
prezentarea câtorva state cheie de o deosebită importanță în consolidarea acestei lumi.

1
Capitolul 1

Delimitarea spațiului islamic

1.1. Delimitarea geografică

Format din aproximativ 65 de state ce dețin o populație majoritar musulmană,
spațiul islamic este destul de concentrat din punct de vedere geografic.
Analizând harta de mai jos, putem observa distribuția acestor țări în funcție de
zonele geografice. Aproximativ două treimi din continentul african este ocupat de țări
musulmane, pornind de la țări cu o pondere a populației islamice de peste 86% (Libia,
Algeria, Egipt), până la țări cu cu o pondere a populației musulmane redusă (Republica
Africii Centrale, Sierra Leone).

2
 Figura 1. Distribuția teritorială a populației islamice

În ceea ce privește Orientul Apropiat (Israel, Palestina, Iordania, Siria, Liban) și

Orientul Mijlociu (Arabia Saudită, Bahrainul, Emiratele Arabe Unite, Iran, Turcia, Irak,
Oman, Quatar, Siria, Yemen) aici se înreagistrează un grad de ocupare al populației
musulmane în proporție de 100%.
Dar spațiul islamic se întinde dincolo de continentul african, Orientul Apropiat și
cel Mijlociu, ajungând până în Asia în țări precum: India, Mongolia, Bangladesh și
Indonezia, țara cu numărul cel mai ridicat de musulmani de pe Glob.

1.2. Delimitarea religioasă

Istoria islamului începe în urmă cu peste 1 300 de ani, fiind una dintre cele trei
mari religii monoteiste ale lumii, alături de cea iudaică şi cea creştină. Apărut în secolul
VII, în Peninsula Arabă, această religie se bucură de un succes enorm, peste două secole
extinzându-se în Africa de Nord, Spania,Siria, Persia şi India.

3
 Figura 2. Harta principalelor religii ale lumii1

În secolele următoare, islamul se răspândeşte în Balcani, Africa sub-sahariană şi

Asia. Unul dintre motivele ce au stat la baza extinderii atât de rapide a acestei religii îl
reprezintă chiar doctrina islamică: este o religie deschisă tuturor, toţi musulmanii aparţin
unei comunităţi care nu face distincţie de rasă, naţionalitate (declaraţia de credinţă a unei
persoane fiind suficientă pentru convertirea la islam, nefiind necesară confirmarea de
către autorităţile religioase). Religia islamică, este o religie dinamică şi în rapidă creştere,
răspândită în zone geografice şi ţări cât se poate de variate ca: Nigeria, Filipine, Arabia
Saudită, Statele Unite ale Americii, Franţa, Albania, Afghanistan,etc.
Astăzi, spaţiul islamic cuprinde teritoriul a 65 de state ale lumii si are peste 1
miliard și jumătate de adepţi musulmani.
Comunități importante ale musulmanilor întâlnim astăzi în majoritatea țărilor
continentului european, cele mai semnificante fiind în:
 Albania: 70% - aproximativ 2.2 milioane musulmani din 3 milioane de
locuitori
 Austria: 4.1% - aproximativ 350 000 musulmani din 8.2 milioane locuitori
 Bosnia-Herțegovina: 40% - aproximativ 1.5 milioane musulmani din 3.8
milioane locuitori
 Macedonia: 30% - aproximativ 630 000 musulmani din 2.1 milioane
locuitori
 Marea Britanie: 2.8% - aproximativ 1.6 milioane musulmani din 58.8
milioane de locuitori
 Elveția: 4.2%- aproximativ 311 000 musulmani din 7.4 milioane de locuitori
 Germania: 3.6%- aproximativ 3 milioane musulmani din 82.5 milioane de
locuitori
 Franța: 9.6 % – aproximativ 6 milioane musulmani din 62.3 milioane de
locuitori

1
Sursa: www.wikipedia.org

4
  Spania: 2.3% - aproximativ un milion mulmani din 43.1 milioane de
locuitori

1.3. Conceptul de lume islamică

Termenul de lume islamică a căpătat cu timpul mai multe sensuri. Într-un sens
cultural, se referă la comunitatea internaţională de musulmani, adepţi ai islamului.
Comunitatea numără în ziua de azi aproximativ 1.5 miliarde de adepţi, aproximativ o
cincime din populaţia globului. Această comunitate este repartizată în multe naţiuni şi
grupuri etnice diferite legate de religie şi de un sens comun al umanităţii.
Într-un sens geopolitic, termenul se referă la rolul pe care această comunitate îl are
în relațiile cu alți centrii de putere la nivel internațional.
În toată lumea, colectivitatea musulmană este cunoscută sub numele de ummah
(termen provenit din lumea arabă ce înseamnă „naţiune”, sintagma ummah islamiah
însemnând naţiunile musulmane). Islamul pune accent pe unitate şi pe apărarea colegilor
musulmani, deşi există mai multe divizii musulmane (sunniţii, şiiţii). În trecut, atât
panislamismul, cât şi curentele naţionaliste au influenţat statutul de lume musulmană.
Pan-islamismul este definit ca o mișcare politică adeptă a unității musulmane
întâlnită deseori în conducerea unui stat islamic – adesea numit Califat 2. Fiind o formă de
naționalism religios, panislamismul se diferențiază de alte ideologii pan-naționaliste. Un
astfel de exemplu este constituit de pan-arabism, ideologie ce exclude cultura, dar și etnia
ca factor primar de unificare al comunității musulmane.
O subramură importantă a pan-islamismului este pan-arabismul. Acesta îşi are
originile în naţionalismul arab şi adoptă elemente importante din ideologia acestuia,
utilizându-le însă într-un cadru islamic. În acelaşi timp acest curent păstrează multe
caracteristici ale naţionalismului arab, dar exclude particularităţile de natură laică ale
acestei ideologii. Naţionalismul islamic Pan-Arab are două părţi importante:
naţionalismul arab şi pan-arabismul.

2
Termen de origine arabă „khalīfatu rasūl Allāh”, reprezentând un teritoriu format prin unificarea
triburilor arabe, fiind favorizat de răspândirea religiei islamice. Conducătorul poartă numele de Calif
(cuvânt ce în limba arabă semnifică „locțiitor al profetului Mahommed)

5
 Pentru a înţelege în profunzime naţionalismul islamic pan-arab este necesară o
abordare a acestui fenomen într-un context islamic care să înglobeze nu numai teorii şi

concepte occidentale ale naţionalismului, dar şi o teorie islamică a relaţiilor

internaţionale.
O astfel de abordare islamică bazată pe principiile Coranului şi centrată pe
noţiunea de comunitate islamică a credincioşilor (Ummah) prezintă acest nou concept de
naţionalism islamic pan-arab, atât din perspectiva clasică occidentală, cât şi din
perspectiva islamică prevalentă în lumea arabă. În acest fel, naţionalismul islamic pan-
arab capătă o dublă valenţă din punct de vedere cultural şi religios în lumea arabă. Din
punctul de vedere al naţionalismului islamic pan-arab, pan-islamismul este un element
important, încorporat deja în acest concept. Diferenţa între cele două noţiuni constă în
faptul că naţionalismul islamic pan-arab acordă întâietate naţiunii arabe. Cu toate că
naţionalismul islamic pan-arab acceptă pan-islamismul, promotorii acestui current văd
unitatea arabilor sub religia islamică ca un pas necesar pentru unitatea islamică la nivel
mondial, după cum este propovăduită de Coran. Diferenţa dintre aceste două curente
constă şi în faptul că naţionalismul islamic pan-arab este considerat un obiectiv realizabil
în viitorul apropiat şi mediu ca armă în lupta împotriva guvernelor laice arabe dar şi ca
instrument pentru promovarea unitaţii statelor arabe.

6
 Naţionalismul islamic pan-arab a fost acceptat de către arabi deoarece aceştia ar
dori să găsească o alternativă islamică la politicile laice şi de multe ori dictatoriale ale
guvernelor lor. Cu toate că noua factură islamică a mişcării pan-arabe ar putea fi
considerată de asemenea pan-islamică, acest al doilea aspect nu este cel principal, din
două motive. În primul rând, naţionaliştii islamici pan-arabi consideră că trăsătura
dominantă a islamului este cea arabă. În al doilea rând, curentul pan-islamist este acceptat
de naţionaliştii islamici pan-arabi doar din prisma unui obiectiv religios îndepărtat şi nu a
unui scop precis pe termen scurt.
Având în vedere desele confuzii între diverşii termeni ce au legătură cu islamul, sunt necesare
următoarele precizări terminologice:
Denumirea conceptului Semnificația conceptului
Islam religia islamică
Ummah Islamyah comunitatea islamică formată din totalitatea
musulmanilor.
Islamism termen inventat de Voltaire, care, în definiţia sa
modernă, se referă la versiunea extremistă a islamului
politic. De foarte multe ori în mass
media, islamul este confundat cu islamismul.

Mahomedanism învechit prin care era desemnată religia islamică, ieşit

din uz.
Islamic adjectiv cu sensul de "ce aparţine islamului (fie
religiei, fie comunităţii)".
Islamolog specialist în islam
Islamologie ştiinţa care se ocupă cu studierea islamului

Concepte derivate Semnificația conceptului

Pan - islamism Mișcare politică adeptă a unității musulmane întâlnită
deseori în conducerea unui stat islamic
Pan – arabismul Păstrează caracteristicile pan – islamismului dar
exclude particularitățile de ordine laică ale acestei
ideologii.
Fundamentalismul islamic Reprezintă învățăturile transmise de Profet
Terorism islamic Contraofensima islamică

7
Capitolul 2
Etape de evoluție geopolitică a spațiului islamic

2.1 Apariţia islamului

Răspândirea islamului a început la scurt timp după moartea profetului Mahommed
în anul 632. În timpul vieţii sale, comunitatea de musulmani „ummah”, a fost înfiinţată în
Peninsula Arabă, prin convertire la Islam. În primele secole, a urmat o creştere rapidă a
lumii musulmane sub Rashidun şi
califii umayyazilor.
Curând s-au format dinastii
musulmane precum Dinastia
Abasizilor, turcii selgiucizi,
Mongolii în India, Safavizii în
Persia şi Imperiul Otoman, dinastii
care au bazele unora dintre cele mai
puternice imperii din lume.
Figura 3. Începturile expansiunii islamice3
Activităţile cvasi-politice din această „ummah islamiah” timpurie au dus la
răspândirea islamului în măsura în care de la Mecca, până în China şi Indonezia, acesta
din urmă conţine cea mai mare populaţie din lumea musulmană.

3
Sursa: http://www.cosmeo.com

8
2.2 Forme de manifestare politică
Manifestările islamului au fost diferite de la ţară la ţară, dinastiile stabilindu-se cu
precădere în Africa de Nord, Africa de Vest , Orientul Mijlociu şi Iran unde au pus bazele
unor adevărate centre musulmane ce aveau sa răspândească religia lui Allah.

2.2.1 Dinastia Abbasizilor

După moartea profetului Mohammed, în anul 632, urmează o perioadă de stagnare
a expensiunii musulmane la nivel global.
Peste aproximativ un secol, ia naștere prima dinastie islamică, Dinastia
Abbasizilor, ce timp de cinci sute de ani (750-1258) avea sa pună bazele unui puternic
imperiu.
În această perioadă, expansiunea teritorială se bazează pe disciplinele centrale ale
islamului, discipline precum: filosofia, teologia, dreptul şi misticismul, având ca rezultat o
convertire treptată a populaţiei în cadrul imperiului. Convertiri semnificative au avut loc
şi dincolo de graniţele imperiului, cum ar fi cea a triburilor turcice din Asia Centrală dar şi
popoarele care trăiau în regiunile de la sud de Sahara, în Africa prin contactele cu
comercianţii musulmani activi în zonă dar şi misionarii Sufi. În Africa, islamul se
răspândeşte de-a lungul a trei rute, prin intermediul oraşelor comerciale, precum
Timbuktu, până în Valea Nilului, prin Sudan până în Uganda şi în Marea Roşie
spre Africa de Est prin
aşezări cum ar fi
Mombasa. Aceste
treceri la religia
islamica au dus ulterior
la formarea unor
societăţi bazate pe
influenţele lor
tradiţionale. Figura 4. Imperiul Addasid4

4
Sursa: www.memo.fr/abbaside_empire

9
 Convertirea la islam, de asemenea, a apărut ca rezultat al repartizării societăţilor
organizate istorico-religios, împreună cu slăbirea influenţei multor moschei, dar şi
favorizarea islamului prin migraţia popoarelor turco-musulmane în zonele din Anatolia şi
Balcani. Împreună cu religia islamică, s-au răspândit limba şi obiceiurile arabe în tot
imperiul. Un sentiment de unitate a crescut printre multe dintre provinciile musulmane,
sentiment ce a dus la formarea unei conştiinţe a unei populaţii în mare parte arabo-
islamică, populaţie ce avea sa fie recunoscută ca fiind una şi aceeaşi abia la sfărşitul
secolului al X-lea. În toată această perioadă, dar şi secolele ce aveau să urmeze,
conflictele nu au încetat să apară între diferitele popoare musulame, o serie de exemple de
astfel de conflicte fiind cele dintre: perşi şi arabi, suniţi şi şiiţi, dar şi răscoale ale
conducătorilor locali în diferite provincii.
O penultimă fază în evoluția dinastiei Abbasizilor a constituit-o etapa Imperiului
Otoman, etapă ce s-a extins pe o perioadă de mai multe secole (sec. XIII-1918). Imperiul
Otoman îşi apăra iniţial frontierele împotriva ameninţărilor venite din mai multe părţi,
safavizii în partea de est, Imperiul Bizantin în Nord care avea să se prăbuşească o data cu
căderea Constantinopolului în 1453, şi Marile Puteri Catolice din Marea Mediterană:
Spania, Imperiul Roman şi Veneţia cu coloniile sale din estul Mediteranei. Creta a fost
cucerită în secolul XVII, dar turcii au pierdut Ungaria în favoarea Sfântului Imperiu
Roman, şi alte părţi ale Europei de Est, care se încheie cu Tratatul de la Carlowitz (1699).

2.2.2 Dinastia Safavizilor

A fost una dintre cele mai reprezentative dinastii conducătoare ale Iranului. Au
condus marele imperiu Iranian încă de la cucerirea islamică a Persiei și au instituit școala
Shi'a Islam ca religie
oficială a imperiului lor,
marcând unul dintre cele
mai importante puncte de
răscruce din istoria
Islamului.

10
 Dinastia Safavidă începe cu înființarea Ordinului "Safawiyyah", în orașul Ardabil
în regiunea Azerbaidjan a Iranului. Din Ardabil, safavizii au înființat controlul asupra
Persiei și au reinstituit identitatea iraniană a Figura 5. Imperiul Safavid5

regiunii, devenind așadar prima dinastie de la cea Sassanidă, care a înfăptuit unificarea
statului Iranian.
Între anii 794-1391 ordinul a fost transformat într-o mișcare religioasă care a
condus propaganda în toată Persia, Siria și Asia Mică, și cel mai probabil și-a menținut
originea Sunni Shaf'ite6 la acel moment. Pe lângă luptele cu dușmanii lor sporadici,
otomanii și uzbecii, secolul al XVII-lea a propulsat Iranul în confruntarea cu încă doi
vecini. Rusia deposedase două hanate ale Hoardei de aur, în secolul trecut, și și-a extins
influența dincolo de munții Caucaz și Asia Centrală. În est, dinastia Mongolă a Indiei s-a
extins în Khorasan (Afghanistanul de astăzi) deposedând Iranul de teritoriul Qandahar.
În ciuda destrămării imperiului în anul 1736, safavizii și-au pus amprenta până în
prezent prin impunerea și răspândirea religiei Shi'a Islam în majoritatea zonelor din Caucaz
și Asia de Vest, în special în Iran.

2.2.3. Turcii selgiucizi

Selgiucizii au fost un trib turcesc din Asia Centrală. În 1037, au intrat în Persia și
au întemeiat primul
stat turcic, numit de
către istorici, Imperiul
Marilor Selgiucizi.
Au stabilit
capitala la Konya și au
condus ceea ce va fi
cunoscut drept
Sultanatul Selgiucid al
Figura 6.Sultanatul Selgiucid7
5
Sursa: www.commons.wikimedia.org

6
Școală sunnită religioasă

7
Sursa: www.absoluteastronomy.com

11
 Rumului. Succesul turcilor selgiucizi a stimulat răspunsul Europei latine în
desfășurarea primei cruciade.
O contraofensiva a fost lansată în 1097 de către bizantini cu ajutorul cruciaților și
au înfăptuit o înfrângere decisivă a selgiucizilor.
Sultanatul Selgiucid al Rumului a supraviețuit până la sfarșitul secolului al XIII-lea
ca vasal al statului mongol, care deja subjugase marele sultanat al Selgiucizilor la
Baghdad. Influența mongolă în regiune avea să dispară până în 1330, lasând în urma sa
emirate de razboinici concurând pentru supremație. În urma destrămării Sultanatului, o
nouă mare putere avea să se ridice în Anatolia, Imperiul Otoman.

2.2.4. Tribul mongol

Imperiul Mongol, a fost una dintre cele mai mari puteri imperiale islamice ce a
condus o mare parte din subcontinentul indian. Numele „Mongol” este derivat din
fiefurile originale Timurdis, stepele
din Asia Centrală cucerite de Gingis Han, şi
8

prin urmare cunoscut sub numele de

Moghulistan („ţinutul mogulilor”) .
Istoria acestui imperiu începe în jurul anului
1526, când a invadat şi cucerit cea mai mare
parte din Hindustan (Asia de Sud), şi s-a
prelungit până spre secolul al XIX.
Împăraţii mongoli au fost descendenţi ai
Timurizilor şi la apogeul puterii lor politice
cotrolau în jurul anilor 1700 majoritatea
subcontinentului indian ce se întindea de la
Bengal (în est), până la Belochistan (în
vest), Kashmir în partea de nord, până în

8
Sursa: www.uoregon.edu

12
partea de sud a bazinului Kaveri. Populaţia imperiului la momentul
Figura 7. Imperiul Mongol
respectiv a fost estimată între 110-130 milioane de locuitori, pe un teritoriu de peste 4,2
milioane de kilometrii pătraţi. În toată această perioadă imperiul a fost marcat de o
administraţie puternic centralizată ce făcea legătura între teritoriile cucerite ale imperiului.
După anul 1725, începe declinul Imperiului Mongol, slabit de războaiele de
seccesiune, crizele agrare şi revoltele locale, creşterea intoleranţei religioase, extinderea
Imperiului Maratha, dar cel mai important factor al acestui declin rămâne colonialismul
britanic. Ultimul rege, Bahadur Shar Zafar II, a cărui conducere a fost limitată doar la
orasul Delhi, a fost arestat și exilat de britanici după rebeliunea indiană din 1857.

13
Capitolul 3

Dimensiuni ale spaţiului islamic

3.1. Dimensiunea economică

Dimensiunea economică reprezintă un cumul de indicatori ce exprimă și analizează
performanțele unei țări sau în cazul nostru a unei regiuni. Referitor la dimensiunea
economică a spațiului islamic, în special a Orientului Mijlociu, principalele sectoare de
activitate sunt agricultura, tehnologia, serviciile, manufacturarea, materia prima și
energia.
În tabelul de mai jos, sunt prezentate și clasificate țările spațiului islamic în funcție
de puterea economică, masurată prin Produsul Intern Brut al fiecărei națiuni ajustat de

paritatea puterii de cumpărare.

Printre cele mai bogate națiuni din spațiul islamic se numără în continuare, pe
primul loc Emiratele Arabe Unite, urmate de Qatar, Kuweit si Bahrain în 2007. Aceasta
marchează un salt semnificativ pentru Kuweit și Bahrain, din 2004, deoarece ambele țări
erau anterior clasate Bruneiului, al cărui PIB pe locuitor nu s-a modificat considerabil în
ultimii ani.
Cele mai sărace state din spațiul islamic rămân în continuare Somalia,urmată de
teritoriul palestinian al fâșiei Gaza, ambele având un PIB pe locuitor mai scăzut chiar și

14
decât PIB-ul înregistrat în Insulele Comore.

Nr. Tară Produs Intern Brut

1 Qatar 80,870 Nr. Țară / Produs Intern Brut
2 Brunei 51,005
29 Djibouti 2,271
3 Kuwait 39,305
4 Emiratele Arabe Unite 37,293 30 Sudan 2,172
31 Nigeria 2,035
5 Bahrain 32,604
6 Oman 23,967 32 Mauritania 2,008
7 23,243 33 Tajikistan 1,841
Arabia Saudită
8 Malaysia 13,315 34 Kosovo 1,800
9 Turcia 12,888 35 Senegal 1,685
10 Libia 12,277 36 Ciad 1 675
11 Liban 11,270 37 Bangladesh 1 378
12 Kazakhstan 11,086 38 Gambia 1 326
13 Iran 10,624 39 Burkina Faso 1 253
14 Azerbaijan 7,656
40 Comoros 1 125
15 Tunisia 7,473
41 Guinea 1 074
16 Albania 6,897
42 Mali 1 031
17 Algeria 6,538
43 Afghanistan 724
18 Egipt 5,491
44 Sierra Leone 692
19 Turkmenistan 5,154
45 Niger 666
20 Iordania 4,886
21 Maldives 4,604 46 Niger 666
22 Siria 4,448 47 Kyrgyzstan -
23 Moroc 4,076
24 Indonezia 3,725 Figura 8. PIB-ul lumii islamice 9
25 Iraq 3,600
26 Pakistan 2,592
27 Uzbekistan 2,344
28 Yemen 2,335

9
Sursa: www.wikipedia.org

15
3.2. Dimensiunea politică
Forma de guvernământ este un concept din știintele politice care se referă la modul
în care este organizată puterea executivă a puterii de stat.

Nr Țară Formă de guvernare

1 Arabia Monarhie absolută

Saudită N Țară/ Formă de
2 Oman Monarhie absolută guvernare
3 Brunei Monarhie absolută
r.
4 Qatar Monarhie absolută 29 Algeria Republică prezidențială
5 Sudan Republică autoritară Afghanista
30 Republică prezidențială
6 Siria Republică autoritară n
7 Coaliție guvernamentală 31 Uzbekistan Republică prezidențială
Somalia
32 Yemen Republică prezidențială
8 Moroc Monarhie constitușională
33 Kazakhstan Republică prezidențială
9 Iordania Monarhie constitușională
34 Tunisia Republică prezidențială
10 Bahrain Monarhie constitușională
11 Kuwait Monarhie constitușională 35 Azerbaijan Republică prezidențială
Emiratel 36 Tajikistan Republică prezidențială
12 Monarhie constitușională-federală
e Arabe Unite 37 Sierra Republică prezidențială
13 Comore Republică Federală Leone
14 Libia Revoluția Jamahiryia 38 Ciad Republică prezidențială
15 Guinea Juntă militară 39 Gambia Republică prezidențială

16 Maurita Juntă militară 40 Maldives Republică prezidențială

nia Republică prezidențială și
41 Iran
17 Democrație parlamentară teocrație
Niger
42 Egipt Republică semi-prezidențială
18 Banglad Democrație parlamentară
esh 43 Burkina Republică semi-prezidențială
19 Democrație parlamentară Faso
Pakistan
44 Mali Republică semi-prezidențială
20 Iraq Democrație parlamentară
45 Senega Republică semi-prezidențială
21 Liban Democrație parlamentară
46 Kyrgyzstan Republică semi-prezidențială
22 Turcia Democrație parlamentară
47 Djibouti Republică semi-prezidențială
Malaysi
23 Democrație parlamentară
a

24 Turkmen Republică parlamentară

istan Figura 10. Forme de guvernare în spațiul islamic10
25 Albania Republică parlamentară
26 Kosovo Republică parlamentară
27 Nigeria Republică prezidențială
Indonezi
28 a
Republică prezidențială

3.2.1 Monarhia constituțională

Acest tip de forma de guvernământ este prezentă în: Maroc, Iordania, Bahrian,
Kuweit, si Emiratele Arabe Unite.
În statele cu regim monarhic constituțional, șeful statului este monarhul, care
deține de regulă puteri limitate. Puterea executivă este deținută de Guvern prin Primul-

10
Sursa: www.wikipedia.org

16
Ministru. Ca structură, sistemul este foarte asemănător cu cel al Republicii Parlamentare,
diferențele fiind legate de șeful statului și modalitatea de alegere a acestuia.
Monarhii din aceste sisteme au cunoscut o reducere treptată a atribuțiilor lor, mai
ales după anul 1945, rolul acestora fiind mai mult simbolic. Cu toate acestea, există
"puteri de rezervă" pe care aceștia le pot folosi, însă acest lucru ar putea duce la o criză
puternică în statul respectiv.
Această formă de guvernământ este considerată stabilă, întrucât șeful statului, deși
nu este ales direct de către cetațeni, este imparțial din punct de vedere politic și nici nu se
implică la nivel public în politica statului.

3.2.1. Monarhie absolută

Acest tip de formă de guvernământ este prezentă în: Arabia Saudită și Oman.
În această formă de guvernământ, monarhul deține puterea absolută în stat.
Parlamentul are rol decorativ (daca există), iar puterea executivă este exercitată în
totalitate de monarh.

3.2.2. Republică parlamentară.

Acest tip de formă de guvernământ este prezentă în: Liban, Albania, Kosovo,
Malaysia, Iraq, Niger și Turkmenistan.
În statele cu formă de guvernământ parlamentară , prim-ministrul este
şeful guvernului, autoritatea executivă în stat, şeful statului (monarh sau preşedinte)
având, cu mici excepţii, funcţii simbolice.
Guvernul este numit de către Parlament, iar în unele cazuri Parlamentul alege și
Președintele țării. În majoritatea cazurilor, Președintele are rolul de a media conflictele
politice și de a reprezenta pe plan extern țara, neavând atribuții executive.

3.2.3. Republică semiprezidențială

Această formă de guvernământ este întâlnită în state precum: Egipt, Burkina Faso,
Senegal. Mali, Kirghistan, Djibouti.

17
 În statele cu formă de guvernământ semiprezidenţială prim-ministrul este şeful
guvernului, împărțind totuși puterea executivă cu preşedintele statului. Acesta din urmă
îndeplineşte funcţii importante mai ales în domeniul politicii externe şi celei de apărare şi
de securitate. De asemenea., Președintele propune Parlamentului primul-ministru spre
validare și poate dispune suspendarea din funcție a unor miniștri dacă aceștia sunt
anchetați pentru fapte penale. Miniștrii sunt numiți de Președinte la propunerea Primului-
Ministru. În republicile semiprezidențiale, șeful statului este ales direct de către cetățeni,
conferindu-i acestuia o credibilitate sporită.
Există controverse legate de recunoașterea oficială a "republicii semiprezidențiale"
ca formă oficială de guvernământ, unii juriști afirmând că aceasta nu există în realitate.

3.2.4. Republică prezidențială.

Această formă de guvernământ este întâlnită în state precum: Nigeria, Indonezia,
Iran, Algeria, Afghanistan, Uzbekistan, Yemen, Kazakhstan, Tunisia, Sierra Leone,
Gambia, Maldive.
În statele cu formă de guvernământ prezidenţială , nu există prim-ministru, atât
funcţia de şef al guvernului cât şi cea de şef al statului fiind îndeplinită de preşedintele
statului. În republicile prezidențiale Președintele țării (ales direct de către cetățeni)
exercită întreaga putere executivă, însă acțiunile sale sunt puternic controlate de
Parlament prevenind astfel abuzurile.

3.2.5. Junta militară

Junta militară reprezintă o formă de guvernământ condusă de un comitet de
comandanți militari. Termenul este de origine spaniolă, pornește de la termenul junta,
însemnând comitet, sau comitet de directori. Este întâlnit în țări precum: Burma, Fiji,
Guinea.

3.2.6. Revoluția Jamahiriya

Jamahiriya este un termen de origine arabă adesea tradus ca “statul maselor”.
Termenul dorește să descrie un anumit tip de stat, un stat condus de masele de populație,

18
 deși în realitate forma de guvernământ este dictatura militară. În practică, această formă
de guvernare a fost aplicată doar în Libia, în care „Caid” (liderul), nu deține o funcție
publică sau titlu, el fiind acordat onorific.

3.3 Dimensiunea socială

Ran
Țară Populație
k Rank Țară/Populație
1 Indonezia 228 582 000
29 Libia 6 173 579
2 Pakistan 172 800 000
30 Iordania 5 568 565
3 Bangladesh 162 221 000 Emiratele
4 Nigeria 154 279 000 31 5 432 746
Arabe Unite
5 Egipt 77 100 000 32 Kyrgyzstan 5 356 869
6 Turcia 71 517 100 33 Turkmenistan 5 110 023
7 Iran 70 495 782 34 Ciad 5 041 690
8 Sudan 39 379 358 35 4 196 453
Liban
9 Algeria 33 769 669 36 Kuwait 3 300 637
10 Moroc 33 723 418 37 3 170 048
Albania
11 32 738 376
Afghanistan 38 Mauritania 3 124 000
12 31 234 000
Iraq 39 Oman 2 577 000
13 Malaysia 27 730 000
40 Kosovo 2 100 000
14 Arabia 27 601 038
Saudită 41 Gambia 1 700 000
15 Uzbekistan 27 372 000 42 Bahrain 1 046 814
16 Yemen 23 013 376 43 Comore 798 000
17 Syria 19 405 000 44 Qatar 744 029
18 Kazakhstan 15 217 711 45 Djibouti 496 374
46 Brunei 381 371
19 Niger 13 272 679
Figura 11. 47 Maldives 350 000
20 Burkina Faso 13 228 000
Populația spatiului islamic11
21 Mali 11 995 402
22 Senegal 11 658 000
23 Tunisia 10 383 577 Un studiu demografic din peste 200 de țări a
24 Guinea 10 211 437
25 Somalia 9 558 666 relevat faptul că în lume, la ora actuală, sunt peste
26 Azerbaijan 8 676 000
27 Tajikistan 7 215 700 1.57 miliarde de musulmani, reprezentând 23% din
28 Sierra Leone 6 294 774
populația lumii în anul 2009. În timp ce musulmanii
se găsesc pe toate cele cinci continente locuite, mai mult de 60% din aceștia se găsesc în
Asia și aproximativ 20% se afla în Orientul Mijlociu și Africa de Nord. Cu toate acestea,
regiunea Orientului Mijlociu - Africa de Nord are cel mai mare procent din țările cu
majoritate musulmană. Mai mult de jumătate din cele 20 de țări din această regiune au o
pondere a populației musulmane de peste 95%. Mai mult de 300 de milioane de
11
Sursa: www.wikipedia.org

19
musulmani, sau o cincime din populația lumii musulmane, trăiesc în țările în care islamul
nu este religia majoritară. Iată câteva exemple: India este considerată a treia cea mai mare
țară cu populație musulmană de pe Glob (18% populație musulmană – 160 milioane
musulmani), China(2% populație musulmană – 26 milioane musulmani) are mai mulți
musulmani decât Siria, în timp ce Rusia12 (14% populație musulmană – 19 milioane
musulmani) este casa mai multor musulmani decât Iordania și Libia la un loc.

3.4 Dimensiunea culturală

Dimensiunea culturală a unei țări,în cazul nostru a spațiului islamic se caracterizează

prin trei aspecte: etnie, limbă și religie.
Referitor la etnie, în religia musulmană se evidențiază două categorii: etnia sunnită și
etnia șiită aflate într-un permanent conflict.
Diferenţele dintre Şia şi Sunni pornesc de la neînţelegerile în ce priveşte
succesorul Profetului Mohammed, care a murit in 632, şi în ce priveşte natura conducerii
politice a comunităţii musulmane. Dezbaterea istorică s-a centrat pe decizia de a oferi
succesiunea unei persoane calificate şi pioase care să conducă Ummah urmând obiceiurile
Profetului, sau exclusiv unei persoane rudă cu el. Chestiunea a fost ridicată în momentul
în care comunitatea a ales un companion apropiat de Profet (Abu Bakr) pentru a deveni
primul calif. Deşi cei mai mulţi dintre musulmani au acceptat această decizie, unii au
susţinut candidatura lui Ali ibn Abu Talib, vărul Profetului si ginerele său, soţul fiicei
Fatima. Ali a jucat un rol important pe timpul Profetului, dar nu a triumfat în cadrul
sistemul tribal arab.
Islamul șiit – dezvoltare și principii
Pentru Şiiţi, primul lider adevărat al comunităţii musulmane este Ali, considerat
imam13, termen folosit de Şiiţi nu doar pentru a indica abilităţile de conducător ci şi pentru
a exprima relații de sânge cu Profetul Muhammed. Cum descendenţii lui Ali au preluat
conducerea comunităţii şiite, funcţiile unui imam au devenit mult mai clar conturate.
Fiecare imam ales alegea un succesor şi conform credinţei şiite, transmitea o anumită

12
Sursa datelor: http://www.factbook.net/muslim_pop.php

20
cunoaştere spirituală următorului conducător. Imamii serveau atât ca și conducători
spirituali cât şi politici. Dar cum şiiţii începeau cu precădere să piardă bătăliile politice cu
conducătorii musulmani sunniţi, imamii s-au axat pe dezvoltarea unei spiritualităţi care să
devină esenţa practicilor şi credinţelor religioase şiite. Şiiţii cred că atunci când linia
imamilor-conducători politici (cunoscuţi ca mujtahizi) de după Ali s-a terminat, ei au
câștigat dreptul de a interpreta cunoştiinţele religioase, mistice şi legale ale comunităţii
mai largi. Cel mai învăţat dintre aceşti interpretori se numeşte ayatollah (semnul lui
Dumnezeu).
Islamul sunnit- dezvoltare şi principii
Majoritatea musulmanilor din ziua de azi este sunnită. Ei acceptă primii 4 califi
(inclusiv Ali) ca urmași ai Profetului, dar resping ideea că imamii sunt inspiraţi divin și
trebuie veneraţi/respectaţi. Musulmanii sunni nu acordă fiinţelor umane acest statut
deosebit, ci doar profeţilor menţionaţi în Coran, spre deosebire de venerarea şiită a
imamilor. Sunniţii au o ierarhie religioasă mai puţin elaborată şi puternică decât şiiţii. De
asemenea, învăţaţii religioşi sunniţi au fost sub control statal, faţă de conducătorii şiiţi. În
acelaşi timp, Islamul Sunnit tinde să fie mai flexibil faţă de oamenii care conduc
rugăciunea şi predică, prezintă o diferenţă subtilă în ce priveşte obligativitatea
rugăciunilor faţă de şiism, dar amândouă grupurile deţin o înţelegere similară a credinţelor
islamice de bază.

Limba Arabă
Limba arabă este cea mai mare subramură din cadrul limbilor semitice. Clasficată ca
limbă semitică centrală, aceasta este înrudită cu akkadiana, ebraica, aramaica,
siriaca, cananeana și limbile etiopiene (tigrină, amhară). Pe langă araba literală,
oficială peste tot, în comunitățile arabe sunt folosite diferite dialecte arabe.Araba
este folosită ca limbă de cult peste tot unde este prezent islamul.

13
Lider islamic conducător al unei moschei sau a unei comunități islamice. Ca lider spiritual, imamul
conduce rugăciunea în timpul adunărilor islamice. În cazul sunnismului, imamul nu este membru al
clerului.

21
 Obiceiuri musulmane.

-musulmanii se roagă de 5 ori pe zi, fiind stabilite anumite ore de rugăciune,

în funcție de fiecare țară.
- hijabul, valul purtat de femei, nu este purtat pentru că sunt silite de soți, asa
cum se crede, ci pentru ca este considerat o datorie față de Allah, o formă de
respect și de decență.
-femeia musulmană este acoperită din cap până în picioare pentru a nu-i ispiti
pe bărbați.
- în urma unui divorț, copilul rămâne bărbatului.
- cei care își schimbă religia sunt închiși pe viață, sau renegați de familie și
societate.
- o femeie musulmană nu iese din casă singură, ci doar însoțită de alte femei
sau de rude foarte apropiate ( tatăl, frate, fiu)
- o femeie musulmană nu are voie să stea în aceeași încăpere cu bărbații sau
să stea de vorbă cu ei.
- căsătoria este, în cuvintele lui Mohammed, „jumătate din religie". Legătura
dintre două suflete este privită ca fiind o legătura legală și un contract social.
O nuntă musulmană nu are loc într-o moschee, asa cum e de așteptat, ci în
biroul unui magistrat și în prezența a trei martori de sex masculin. Contractul
este stabilit între mire și tatăl miresei (sau cea mai apropiată rudă), cu acordul
ei. Mirelui i se cere să îi dea miresei bani, aur și daruri care să îi asigure
viitorul.Cand toate aceste condiții sunt îndeplinite, actele sunt semnate și
cuplul este căsătorit. Mireasa se întoarce în casa părintească unde se
pregatește pentru petrecerea nuptială.
- arta este lipsită de elemente animate, mai ales de figuri umane, datorită
cerințelor religiei musulmane. Portretizările sunt interzise atât în manifestările
artistice, cât și în tradițiile popoarelor islamice, deoarece Allah, prin
omniprezența lui, nu poate fi redat în imagini

22
Capitolul 4

Dimensiunea geopolitică a spațiului Islamic

4.1. Influențe intra-islamice ale organizațiilor musulmane

Considerat a fi un spațiu omogen din punct de vedere al

culturii și al religiei, la o privire mai atentă decoperim faptul că
spațiul islamic este puternic fragmentat din punctul de vedere al
influențelor și convingerilor exercitate în cadrul acestuia. Un astfel
de argument este fără doar și poate constituit prin prisma
fundamentalismul islamic, fundamentalism ce caracterizează aceast
spațiu și aceste convingeri.
Fundamentalismul, fie islamic, creștin sau mozaic, într-un cuvânt, nu este numai o
mișcare extremistă, cum se crede adesea, ci este mai degrabă o filosofie, o credință și se
bazează pe un sistem selectiv de valori.
O influență importantă în cadrul spațiului islamic, o are „Frația Musulmană”,
(„Muslim Brotherhood”), cea mai mare mișcare sunită transnațională, ce are ca scop
reprezentarea opoziției politice în majoritatea statelor arabe. Această organizație
reprezintă cea mai mare și totodată cea mai veche grupare politică musulmană, fiind
fondată în 1928, în Egipt, de către profesorul universitar Hassan al-Banna.
Frația este o organizație internațională fundamentalistă,ce are la baza sa două
convingeri (Coranul și Sunna14) ce constituie „calea perfecta” de organizare sociala si
politică a vieții, trimisă de catre Allah omului. Organizație are ca scopuri principale
convertirea țărilor musulmane în țări conduse de legea Shaaria și restabilirea Califatului
ca forma de dominație globală. Ideologia acestei organizații, care insistă pe ideea că
islamul este predestinat pentru guvernare dar și ca religie,este un exemplu relevant al
islamismului. Sloganul frăției, „Dumnezeu este scopul nostru, Profetul conducătorul
nostru, Coranul constituția noastră, Jihad-ul calea noastră și moartea pentru cauza lui
Dumnezeu obiectivul nostru suprem”, deconspiră latura violentă a acestei organizații de
a-și atinge scopul.
14
Sunna – tradiție arabă ce incurajează traiul musulman bazat pe modul de viață și predicile Profetului.

23
 Deși am prezentat mai sus principalele obiective pe care le are această organizație,
există și o serie de obiective secundare ce au ca scop consolidarea și totodată extinderea
acesteia la nivel global. Printre obiectivele secundare putem enumera: finanțare și
investiții, stabilirea de relații cu organizații străine, imunitate politică pentru membrii
grupului, securitatea grupului (evitarea monitorizării acestuia), infiltrarea în mass-media,
educație și organizațiile civile.
În prezent, Frația Musulmană este prezentă pe trei continente: în Orientul Mijlociu,
în țări precum: Bahrain, Siria, teritoriile palestiniene, Israel, Iordania, Iran, Iraq, Arabia
Saudită, Kuweit, Africa ( Algeria, Sudan, Somalia, Tunisia, Libia), dar și în America de
Nord, în special în Statele Unite ale Americii.
O altă organizație musulmană la care putem face referire, întrucât și-a lasat
numeroase amprente asupra ordinii politice globale este AL- Qaeda15.
Aceasta reprezintă un grup islamist militant ce a luat naștere între anii 1988-1989,
grup ce operează atât ca o grupare militară individuală, cât și ca grupare fundamentalistă
sunită ce susține Jihadul la nivel mondial.
Al-Qaeda este recunoscută pentru atacurile asupra țintelor sale, atât civile, cât și
militare, în diferite țări, însă cele mai notabile atacuri rămân cele din 11 septembrie 2001,
asupra New York-ului și Washington D.C. în ceea ce
privește activitatea militară, aceasta este dată de
diferite caracteristici tehnice care includ atacuri
sinucigașe, așa numiții kamikaze16 dar și
bombardamente simultane asupra diferitelor ținte.
Activitățile grupării implică atât membrii ai mișcării ce au depus jurământul de loialitate
în fața lui Osama Bin Laden, dar și indivizi special recrutați și antrenați în campusurile
din Afghanistan, Iraq și Sudan, indivizi ce nu au depus nici un jurământ, aceția fiind
folosiți pentru atingerea scopurilor organizației.
O serie de activități au fost înregistrate pentru această grupare teroristă la nivel
mondial: în Africa aceasta a fost implicată într-o serie de bombardamente în Africa de
nord, dar și în războiul civil dintre Eritrea și Somalia. În Europa, în 2003 o serie de
15
Termenul provine din limba arabă, cu sensul de @fundație, bază.
16

24
atentate cu bomba asupra Istanbulului au fost revendicate de această grupare, în timp ce în
Orientul Mijlociu aceasta a participat în Conflictului din Kashmir.

4.2. Lumea islamică vs alți actori internationali.

Pentru a întelege mai bine conceptul de lume islamică și totodată cum este ea
percepută din exterior, este necesară o analiză comparativă între aceasta și principalii
actori internaționali cu care interacționează.
Un astfel de exemplu, pe care îl vom analiza în rândurile următoare este relația
dintre spațiul islamic și Statele Unite ale Americii.
O problemă importană cu care se confruntă musulmanii din teritoriul Statelor
Unite, alături de reprezentanți ai altor popoare precum: afro-americani, mexicani, evrei,
irlandezi, italieni dar și arabii este problema discriminării. Deși până la jumătatea
secolului XX rasismul față de musulmani era întâlnit peste tot: de la școli la locuri de
muncă, conviețuire și până la guvernare, treptat a devenit o problemă de neacceptat din
punct de vedere moral și social, chiar și așa însă, rasismul în SUA rămâne un fenomen
greu de eliminat.
Rasismul împotriva arabilor a crescut concomitent cu tensiunile dintre guvernul
american și Orientul Mijlociu. Principalele consecințe ale atacurilor de la 11 Septembrie
2001 au fost creșterea discriminării și a violenței rasiale impotriva arabilor stabiliți în
SUA dar și a altor numeroase grupări religioase și culturale.
Irakienii au fost primele victime ale acestui fenomen, care a condus către o ură
nefondată față de arabii și iranienii ce locuiesc în Statele Unite sau în oricare țară din
lumea occidentală. Au fost înregistrate o serie de atacuri împotriva arabilor bazate nu
doar pe religia lor (islamul), bazate și pe etnie, numeroși arabi creștini fiind atacați pe
baza aspectului lor fizic, acest lucru înregistrând un număr ridicat de victime colaterale
ale anti-arabismului.
Un caz particular pentru susținerea acestor argumente a fost semnalat după
atentatele de la 11 septembrie 2001, când un grup de iranieni ( reprezentanți ai etniei
persane, nicidecum arabe), a fost ucis pentru că au fost confundați cu un grup de teroriști
datorită turbanelor pe care le purtau pe cap (turbanul reprezintă o cerință obligatorie a

25
 Sikhismului17).
Conform ultimelor statistici, în urma incidentului terorist din SUA, numărul
atacurilor asupra persoanelor provenit din Orientul Mijlociu a crescut de la 356 în anul
2001 ajungând până la 1504 atacuri în 2008.
O altă analiză pe care ne-o propunem este cea a spațiului islamic versus Uniunea
Europa.
Statul juridic al islamului diferă între statele membre ale Uniunii Europene îm
funcție de relația juridică dintre stat și religie. Majoritatea statelor membre au
instrumente legislative de reglementare referitoare al practicile religioase, inclusiv
funcționarea moscheelor, predicarea și practicile prozelitiste, folosirea publică a
simbolurilor religioase. În unele țări nu există nici o recunoaștere formală a Islamului dar
acest lucru nu are neapărat un impact negativ asupra drepturilor musulmanilor. O
variatate de organizații musulmane există în toate statele membre, dar mulți musulmani,
în special cei cu o perspectivă mai laică, nu sunt afiliți la ele.
În contextul european, o întrebare centrală tot mai adesea întalnită este dacă
musulmanii se simt bine integrați în societățile europene, sau dacă sunt destul de întâlnite
fenomenele de marginalizare și alienare.
Cercetările făcute în acest domeniu: studii pilot conduse de EUMC 18 între anii
2005-2009 asupra fenomenelor de xenofobie si rasim întălnite de emigranți în diferite
zone ale vieții sociale și economice în câteva țări membre ale Uniunii Europe, au relevat
faptul că emigranții de origine musulmană sunt mai vulnerabiliîn față discriminarii decât
emigranții de altă origine decât cea musulmană din țări precum: Spania, Italia, Olanda și
Portugalia. În Austria, Belgia, Germania, Grecia, Franța și Irlanda, studiile au scos la
iveală faptul că nu este suficient factorul credință religioasă pentru a explica ratele
crescute de discriminare.
Istoria diversificată a comunităților musulmane din Europa, precum și diversele
abordări ale statelor membre în relațiile cu minoritățile religioase trebuie de asemenea
luate în considerare. Cu toate acestea se poate afirma că membrii comunității musulmane

17
Religie apărută în secolul XV, a cărei idee principală este aceea ca Dumnezeu este același pentru toate
popoarele lumii.
18
Comitetul Militar al Uniunii Europene

26
pot fi afectați de practicile discriminatoare provocate prin înstrăinarea de societatea în
care aceștia trăiesc.
Sondajele de opinie naționale dar și cele internaționale întocmine la nivelul Uniunii
Europene au arătat o imagine negativă a opiniei publicului larg față de musulmani, dar cu
variații considerabile între statele membre. Sondajul întocmit in 2007 de GFK Custom
Research a arătat că peste 50% din vest-europeni consideră că musulmanii care trăiesc în
Europa de astăzi sunt priviți cu suspiciune. Tabloul prezentat în urma sondajului a fost
unul destul de variat, majoritatea respondenților declarând că „Musulmanii doresc să
rămână diferiți” și „au un simț acut al identității islamice”. Totuși, majoritatea
respondeților din Franța și Marea Britanie și-au exprimat un punct de vedere favorabil în
ceea ce privește musulmanii. Studiul efectual in 2007 aplicat în Germania, Spania, Marea
Britanie și Franta a scos la iveală o concluzie foarte importantă și anume că musulmanii
sunt mai puțin inclinați către o contopire a civilizațiilor și adesea le sunt atribuite o serie
de calități „occidentale” (toleranță, generozitate, respectul pentru femei).

4.3. State cheie în spațiul islamic.

Un “stat cheie”, potrivit dicționarului geopolitic, este un stat care are capacitatea de
a influența stabilitatea regională și internatională.
Principalul criteriu ce caracterizează un stat cheie este dat de puterea sa de a
influența stabilitatea regională dar și pe cea globală, acesta rezultând din însumarea unor
criterii precum: poziția geografică și geostrategică, mărimea teritoriului, puterea militară,
capacitatea organizatorică, dar și potențialul economic și potențialul demografic și rata de
creștere a populației.
La nivelul universului islamic, au fost indentificate 4 tări ce sunt considerate ca
fiind state cheie: Indonezia, Algeria, Turcia, Pakistan.

1. Algeria
Republica Algeriană Democratică şi Populară este o ţară din nordul Africii ce are
ca vecini Marea Mediterană la nord, Tunisia la nord-est, Libia la est, Niger la sud-
est, Mali şi Mauritania la sud-vest şi Maroc la vest precum şi câţiva kilometri din teritorile

27
anexate din Sahara Occidentală. Denumirea Algeria este derivat de la capitala ţării,Alger,
care însăşi provine de la cuvântul arab care desemnează insulele referindu-se la cele patru
insule din apropierea coastei capitale existente până la unirea cu continentul în 1525.
Algeria are locul cinci ca mărime de rezerve naturale de benzină în lume şi este al
doilea mare exportator de petrol; este a 14-a ţară din lume după rezervele de petrol.
Indicatorii financiar-economici ai Algeriei s-au îmbunătăţit la mijlocul anilor 1990, în
parte datorită politicii reformatoare a Fondului Monetar Internaţional. Finanţele Algeriei
în 2000 şi 2001 au beneficiat de mărirea preţurilor petrolului şi politica fiscală a
Guvernului care a dus la mărirea exportului şi micşorarea datoriilor externe. Guvernul a
continuat eforturile de diversificare a economiei prin atragerea investitorilor atât interni
cât şi străini în afara sectorului energetic ceea ce a avut efect în scăderea ratei şomajului şi
îmbunătăţirea standardelor de viaţă. În 2001, s-a semnat un Tratat de Asociere cu Uniunea
Europeană care eventual va micşora tarifele şi va spori schimbul de mărfuri.
Un moment important din punct de vedere geopolitic in istoria acestei tari este
conflictul dintre Algeria si Maroc in privinta Saharei Occidentale. Întinderea teritorială,
puterea demografică dar și veniturile rezultate din petrol au condus la creșterea dorinței
Algeriei de a se impune ca lider al Magrebului.În acest context, politica algeriană din
Magrb s-a ciocnit cu interesele Marocului, conducând la accentuarea mișcărilor
islamiste, care au degenerat după asasinarea președintelui Mohammed Boudiaf în iunie
1992.Criza algeriană se extinde pe plan inter (declin economic datorat creșterii
demografice rapide), iar pe plan extern sporesc interesele geostrategice ale Maroccului
de a slabi puterea Algeriei pentru a obtine controlul in zona Saharei Occidentale.
In umbra acestui conflict, mai apare o ultima problema ce ameninta stabilitatea
statului algerian și anume controlul rezervelor petrolifere și gazeifere sahariene, aceste
aspecte geostrategice indrumând titlul de stat cheie către Maroc.

2. Indonezia
Indonezia vine din grecescul indos şi nesos care semnifică "Marile Pământuri
(insule) la est de India". Mai este denumită şi "Salba de smaralde a Ecuatorului". Este cea
mai mare ţară arhipelag din lume având 18.100 de insule (din care 6.000 nelocuite).

28
 Premise precum pozitia sa demografică ( locul IV în lume cu o populație de 225
milioane de locuitori, 87% de origine musulmană) dar și dinamismul său economic pot
recomanda Indonezia ca unul dintre cei mai importanti actori ai scenei geopolitice
contemporane.
Un stălp important al geopoliticii indoneziene este cooperarea intensă regională
prim intermediul ASEAN19 și APEC20, deși bazată pe o serie de factori precum poziția de
lider regional, potențialul demorafic și resursele naturale bogate, se pare ca aceasta este
frânată de o serie de factori interni precum: lipsa investițiilor pentru crearea unei
infrastructuri noi, servicii precare (sănătate și educație), gradul ridicat de corupție.
În urma unor evenimente precum atentatul terorist de la Kuta Beach, centrul
turistic al Insulei Bali dar și in urma distrugerilor provocate de tsunamiul din 26
decembrie 2004, Indonezia a răspuns prin integrarea in prima linie in lupta impotriva
terorismului international.
În concluzie, putem afirma ca titulatura de „stat cheie” al lumii islamice este una
destul de nesigură pentru Indonezia, care in ciuda potentialului demografic si a bogățiilor
naturale, riscă să-și piardă pozitia datorită dificultăților economice cu care se confruntă.

3. Pakistan
Teritoriul pakistanez poate fi considerat un teritoriu eterogen, caracterizat prin
diferențe de ordin ideologic și etic, singurul liant fiind religia islamică. Pe baza acestui
argument putem explica totodată și organizarea teritorială a statului pakistanez, o federație
alcătuită din patru provincii: Penjab, Sind, Baluchistan și provincia frontaliera de nord-
vest, ultima fiind caracterizată prin frecvente conflicte armate, organizare tribală și trafic
de droguri și armament, un teritoriul perfect pentru liderii al-Quaeda, în frunte cu Osama
bin Laden.
La baza geopoliticii pakistaneze se află etnia Punjab, etnie ce controlează regiunile
si etniile de la periferia Pakistanului,în unele cazuri având chiar și tendinte separatiste.
Cea mai mare problemă cu care se confruntă Pakistanul în momentul de față este
rivalitatea cu India în privința Kashmirului, teritoriu ce a fost cauza a trei razboaie indo-
19
Asociația Națiunilor din Sud – Estul Asiei
20
Cooperarea Economică Asia - Pacific

29
pakistaneze desfășurate între anii 1947-1948, 1965și 1971.
Conflictul între India și Pakistan este departe de a fi încheiat, acesta fiind în
permanență alimentat de gruparea teroristă Harakat Ansar 21, organizație teroristă islamică
fundamentalistă cu acțiuni orientate impotriva Indiei și a intereselor pe care aceasta le are
in zona Kashmirului, fiind considerată în acest sens o aliată a Pakistanului.
În concluzie, putem afirma că Pakistanul își merită statutul de @stat cheie@ în
lumea islamică, statut asigurat și sub aspect militar, fiind posesorul armamentului nuclear
și balistic

4. Turcia
Un alt stat important în spațiul islamic este fără doar și poate Turcia, aceasta având
o poziție geostrategică dubla: prima reprezentând o punte de legătura între Europa
balcanică și Orientul Apropiat deținând supremația asupra accesului maritim dintre
bazinul mediteranean și cel pontic, cea de-a doua fiind mai degrabă o poziție geoculturală,
un teritoriu aflat la confluența dintre doua lumi, cea islamică și cea occidentală.
Putem identifica o serie de probleme cu care se confruntă Turcia astăzi: respectarea
drepturilor omului, problema libertăților democratice, tendințele separatiste ale
minorității kurde, conflictul cu Grecia referitor la platoul Mării Egee.
O ultimă componentă a geopoliticii turce face referire la spațiul ponto-
mediteranean: problema principală fiind delimitarea spațiului aerian și maritim din Marea
Egee, conflictul cu Cipru dar și sprijinul pe care Atena îl oferă secesionismului kurd.
Pentru a întări poziția de stat cheie al spațiului islamic putem adăuga și si alianță
din ce în ce mai consolidată a Turciei cu Israelul, alianță pe plan economic și militar,
percepută de țările arabe din Orientul Apropiat ca o mare amenințare.

4.4 Conflicte la nivelul spațiului islamic

Vasta întindere a spațiului islamic implică și o eterogenitate a factorilor naturali, sociali și
culturali. Arabi sau nu, șiiți sau sunniți, conglomeratul islamic se bazează pe o mare
diversitate având ca principal rezultat o serie de conflicte ce își au originile și rădăcinile în

21
Grupare teroristă pakistaneză ce a luat naștere o dată cu apariția conflictului din Kashmir, în octombrie 1993

30
trecut.
Principalii trei factori pe care i-am considerat primordiali în formarea acestor conflicte
sunt:
 Factorii religioși, ale căror rădăcini se găsesc în originile și diferitele accepțiuni
ale islamului ( conflictul sunniți -șiiți)
 Factorii politici ce au la bază accepțiunile și influențele venite din contactul
permanent cu Occidentul
 Factorii economici care au rădăcini în diferențele de natură economică imense
dintre țările ce alcătuiesc acest spațiu.
Astfel am reușit să identific o serie de conflicte în cadrul lumii musulmane, conflicte din
interiorul acesteia și conflicte cu mediul extern.
În categoria conflictelor din interiorul spațiului islamic putem exemplifica conflicte
precum:
 Conflictul între Libia si Ciad având ca principală cauză revendicarea fâșiei Aozou
 Conflictul între Sudan și Egipt având ca principal motiv resursele de apă ale văii
Nilului
 Celebrul conflict între Irak și Iran având o cauză considerată deja istorică și anume
stabilirea frontierelor, conflict alimentat de resursele de petrol din acea zonă.
 Conflictul între Iran – Arabia Saudită având ca principală cauză factorul religios,
confruntarea și diferențele ideologice între sunniți și șiiți dezbătute în capitolul
anterior.
Tot în categoria conflictelor de natură interioară putem considera și conflictele din
interiorul unei singure țări, conflicte precum:
 Irak: cauză religioasă – orientări religioase diferite, conflictul șiiți versus sunniți
 Turcia: cauză etnică – dorința de secesiune a kurzilor
 Uzbekistan: cauză economică – a generat tulburări sociale
 Tadjikistan: cauză politică – conflict între grupările islamiste și forțele
guvernamentale
În cadrul conflictelor din mediul extern, putem sublinia:
 Conflictul dintre Pakistan și India având la bază revendicările teritoriale pentru

31
 provincia Kashmir.
 Creșterea terorismului Iranului, completat de deținerea armei nucleare
 Sprijinul acordat de către talibanii din Afganistan terorismului internațional
(exemplu: gruparea Al-Qaeda)
 Tendințele secesioniste ale unor republici de origine musulmană din Federația
Rusă: Cecenia și Osetia.
În ciuda tuturor conflictelor prezentate mai sus, există o serie de țări islamice unde
cultura autohtonă se împletește armonios cu elementele de noutate occidentală, țări
precum Turcia, Indonezia, Iordania,Emiratele Arabe Unite și Tunisia) dar și comunități
musulmane în țări creștine (SUA) care demonstrează că este posibilă o toleranță și chiar o
conviețuire între această religie conservatoare și libertatea promovata de Occident.

Studiu de caz: Analiză comparativă stat

fundamentalist versus stat laic
Iran vs Turcia
Iran

32
 Suprafață 1.648.000 km pătrați
Populația 63.200.000 locuitori
Densitatea populației 30 locuitori/km
Capitala și cel mai Teheran Vechea națiune a Iranului,
mare oras
Limbi vorbite Araba, persana, kurda, turca cunoscută istoric sub numele de
Produse importate piese de mașini, arme și echipament Persia, a fost în mod tradițional o
militar, produse alimentare, produse
farmaceutice, autovehicule putere majoră ăn regiune. În ciuda

Moneda oficială Rial invaziilor de arabi, turci selgiucizi

Forma de stat Republică și mongoli, Iranul si-a reafirmat

întotdeauna identitatea sa național
și patrimonial său cultural și politic unic.
Analizând Iranul din punctual de vedere al diversității demografice și religioase
putem afirma că acesta este centrul international al Islamului siit, care este religia oficiala
de stat. Aproximativ 93% din iranieni sunt musulmani siiti. Majoritatea minoritatilor
etnice, al caror procentaj se ridica la 5% inclusiv kurzi, baluchi, turci si arabi, sunt
musulmani sunnit. Principalele religii minoritare sunt bahai, zoroastrianismul si
nestorianismul crestin: impreuna aceste religii cuprind aproximativ 2% din populatie. De
la detronarea sahului22, in 1979, Iranul are o constitutie islamica. La fiecare patru ani se
alege un presedinte si un ansamblu consultativ. Toate legile trebuie sa fie scrutate pentru
corectitudinea constitutionala si islamica de un Consiliu de Pazitori format din 12
membri.
Din prisma factorilor economici, dezvoltarea economic pre-revoluționară iraniană
a fost una foarte rapidă. Fiind în mod tradițional o societate agricolă, începând cu anii
1970, Iranul a realizat o semnificativa industrializare și modernizare economică, în mare
măsură ajutat de permanenta creștere a cererii de petrol la nivel mondial. Deși toate aceste
premise erau unele favorabile unei dezvoltări majore, ritmul de creștere a încetinit în mod
dramatic în 1978, chiar înainte de Revoluția Islamică. De la căderea Sahului în urma
revoluției, redresarea economic s-a dovedit dacă nu imposibilă, extreme de greu de
realizat datorită intervenției statului în economie și datorită fluctuațiilor de pe piața global
a energiei, activitatea economic fiind în continuare perturbată de ani de revolte politice

22
Nume oficial al foștilor conducători ai Persiei (Iran)

33
interne ce au urmat imediat dupa revoluție. Aceste condiții au continuat să se agraveze,
apogeul atingându-se în timpul războiului cu Irakul dar și datorită scăderii prețului
petrolului care începea la sfârțitul anului 1985. După terminarea războiului dintre Iran și
Irak, situația economică a acestei țări începe să se imbunatațească treptat: PIB ul a crescut
doi ani consecutiv datorită boom ului petrolier din 1990, urmat de o creștere sustanțială a
importurilor.
În urma acestui conflict dintre Iran și Irak, consecintele s-au simțit și asupra
politicilor sociale iraniene, în urma războiului Iranul rămânand cu o populație tânără
neocupată, acest lucru ducând la apariția fenomenului de @brain drain 23@ în care
tineretul educat parasea țata pentru a beneficia de oportunitățile economice mai bune din
străinatate.
În martie 1989, Guvernul a instituit un nou plan pe 5 ani pentru dezvoltarea
economică, care avea ca scop slabirea controlului statului în economie și permitea accesul
către capitalul străin. Cu toate acestea, proasta gestionare și birocrația ineficientă, precum
și luptele politice și ideologice au ingreunat formularea și executarea unei politici
economice consolidate și au dus Iranul pe o pantă descendentă a continuării dezvoltării
economice.
De asemenea, creșterea economică a fost îngreunată de o scădere a veniturilor din
petrol în 1991 și de creșterea datoriei externe. Președintele Khatami a urmat planurile de
reformă economică a predecesorului său Rafsanjani ce aveau ca principal scop
diversificarea industriei petroliere a Iranului însă factorii de natură economic precum
inflația ridicată și puternicele interese politice și economice au reprezentat obstacle
puternice pentru reformarea statului Iranian.
Astăzi, economia Iranului se luptă cu menținerea sa pe o linie de plutire, singurul
factor ajutator în această situație fiind dependența asupra sectorului de petrol care asigură
peste 85% din veniturile guvernamentale. O combinație de control al prețurilor și
subvenții continuă să tragă în jos economia, în timp ce controalele administrative și
corupția larg răspândită subminează potențialul de creștere din sectorul privat.
24
Președintele Ahmadi-Najad a făcut cunoscut planul său de a elimina subvențiile
23
Exod al creierelor
24
Al șaselea președinte al Iranului, începând mandatul din anul 2005

34
ineficiente ale Iranului privind produsele alimentare și importurile de petrol, cu toate
acestea, aplicarea acestui plan se află încă sub semnul întrebării. Au existat o serie de
reformări anterioare din partea guvernului Iranian care în loc să imbunătățească situația
economic a țării, au dus la proteste și violente. Astfel de exemple pot fi considerate:
raționalizarea combustibilului în iulie 2007 și impunerea taxei pe valoare adaugată (TVA)
în octombrie 2008.
În continuarea analizei noastre a Iranului, am propus analizarea relațiilor pe care
acesta le care cu diferiți actori economici, cel mai reprezentativ fiind Statele Unite ale
Americii.
Relațiile dintre Iran și Statele Unite ale Americii au cunoscut o permanentă
degradare în urma evenimentului din 4 noiembrie 1979 când studenți americani au atact
ambasada americană din Teheran unde au ținut ostatici timp de 444 de zile un număr de
52 de ostatici americani. Principalul motiv al acestui atac a fost dorința Statelor Unite ale
Americii de a susține reîntoarcerea la putere a Sahului.
În urma acestor evenimente, Guvernul SUA prin ordinele executive ale
Președintelui precum și pe baza legislației Congresului au interzis aproape orice legătură
de comerț cu Iranul. Principalele motive invocate au fost inclinația acestui stat către acte
teroriste, nerespectarea drepturilor omului dar și refuzul său de a se conforma
regulamentelor AIEA privind programul său nuclear. Totuși Statele Unite ale Americii au
propus interdicții care erau avantajoase pentru economia lor, fiind premise exportarea
licențiată a produselor agricole și medicale din SUA în Iran, comerțul cu material
Informaționale precum filme, publicații etc.
De asemenea, Iranul a beneficiat de ajutor venit și din partea statelor europene și
nu numai. În iunie 2006, Franța, Germania, Rusia, SUA, Marea Britanie și China,
cunoscuți sub denumirea de P 5+1 au oferit Iranului un pachet de stimulente substanțiale
privind cooperarea economică și asistență în schimbul cooperării depline a Teheranului cu
AIEA, precum și suspendarea activității sale de procesare și îmbogățire a uraniului,
activitate ce reprezintă o amenințare asupra securității globale.

35
 Turcia

Suprafață 780,580 km pătrați

Populație 76,9 milioane locuitori

Densitatea 333 loc. /km patrat

populației

Limbi vorbite turcă, kurdă, arabă, armeană,

greacă

Produse importate petrol, mașini, electronice, fier,

material prețioase

Produse exportate textile, mașinării industrial, fier și

oțel. Electronice, peroduse
petroliere

Moneda lira turceasca

Forma de republica parlamentara

guvernământ

Mustafa Kemal, sărbătorit de statul turc ca un erou al Primului Război Mondial și

mai tărziu cunoscut sub numele de “Ataturk” sau “tatăl turcilor”, a condus la fondarea
Republicii Turcia în 1923, după prabușirea celor 600 de ani ai Imperiului Otoman și un
război de independeță ce a durat trei ani.
Analizând statul truc din prisma diversităii demografice și religioase, observăm că
în proporție de 99% acesta este ocupat de populația musulmană. Cei mai mulți musulmani
turci îmbrățișează tradițiile Sunnite ale Islamului, deși un număr semnificativ sunt adepți
ai tradițiilor șiite și alevite. De asemenea există un număr semnificativ de cetățeni turci
care afirmă o identitate kurdă, constituind un grup etnic estimate la aproximativ 12
milioane de partizani.
Din punct de vedere al factorilor economici, putem caracteriza Turcia ca fiind o
țară mare, cu venituri medii și cu resurse natural relative puține. Economia sa este în
present în tranziție de la un grad ridicat de dependeță față de agricultura și industria grea,
la o economie mai diversificată , cu un sector tot mai mare și mai globalizat de servicii.
Economia Turciei a revenit puternic din recesiunea din 2001 datorită unei politici

36
monetare și fiscal dar și a reformelor economice structurale realizate cu sprijinul Fondului
Monetar Internațional și Banca Mondială.
Economia Turciei a crescut cu o medie de 6,0% pe an, din 2002 până în 2007 – în
această perioadă înregistrându-se cea mai mare rată de creștere economic din lume. În
această perioadă, inflația și -ratele dobânzilor au scăzut în mod semnificativ, moneda s-a
stabilizat iar datoria public a scăzut la niveluri mai suportabile (39,5% din PIB în 2008).
Un rol important în creșterea economică a Turciei este constituit de poziția
important pe care aceasta o are în transferul energiei prin Coridorul Caspic aducând
energie din Asia Centrală, de Est și Orientul Mijlociu atât în Europa cât și pe piața
mondială.
În ceea ce privește relațiile pe care Turcia le are cu ceilalți actori economici
internaționali, legăturile de natură economică, politică ș de securitate sunt îndreptate sore
Occident, în ultima vreme punându-se accentul și pe relațiile cu vecinii din Orientul
Mijlociu și statele din Asia Centrală. De asemenea, aceasta face parte din numeroase
organizații europene, dar si de talie mondială precum: NATO; OECD, Consiliul Europei,
OSCE25, Organizația Conferinței Islamice, Organizația Mondială a Comerțului, Asociația
Europeană a Comerțului Liber, Organizația de Cooperare Economică a Mării Negre.
Ca și în cazul analizei Iranului, am ales să prezint relațiile pe care Turcia le are cu
Statele Unite ale Americii, cel mai important actor de pe Glob.
Relațiile de prietenie dintre statul turc și SUA au luat naștere la începutul secolului
XVIII și au fost consemnate official printr-un tratat în anul 1830. Această cooperare turco-
americană se concentrează pe domenii precum cooperarea strategică a energiei, comerțul
și investițiile, probleme de securitate, stabilitatea regional, combaterea terorismului
precum și progresele înregistrate în domeniul drepturilor omului. Începând cu anul 2003,
relațiile dintre SUA și Turcia au început să se tensioneze principala sursă fiind dezacordul
pe care această țara l-a exprimat în problema trecerii trupelor americane pe teritoriul turc
pentru a ajunge în Irak.
În urma acestei analize putem afirma că pozițiile Iranului și ale Turciei în cadrul
spațiului islamic sunt total opuse. Deși au la bază aceeași religie și aceleași concepții

25
Organizația pentru Cooperare și Securitate în Europa

37
despre viață, aceste două țări nu sunt deloc asemănătoare. Pe de o parte deschiderea
Turciei către Occident a ajutat-o să se integreze mai bine în scena politică a lumii,în timp
ce desele conflicte interne prezente în Iran nu au făcut decât să blocheze evoluția acestuia
o dată cu celelalte state ale lumii, astfel că Iranul este considerat un stat esuat și rămâne
celebru pentru suspiciunea de terrorism ce planează permanent asupra lui, în timp ce
Turcia își consolidează încet dar sigur statutul de putere europeană.

Concluzii

La finalul acestei lucrări îmi place să cred că deși nu am înteles în totaliate și în

profunzime spațiul și lumea islamică, totuși am reușit să ajung la niște concluzii care pot
aduce aceaastă lume mai aproape de capacitatea noastră de întelegere și de percepție pe
care mulți dintre noi, dacă nu chiar toți o percepem ca fiind „o altă lume”.
Primul și cel mai important aspect se referă la termenul de islam, ceea ce acesta
semnifică pentru lumea islamică. Termenul de Islam se referă nu numai la religia
monoteistă care are la bază Coranul şi al cărei profet este Mohamed, dar şi la întreaga
civilizaţie, cu cadru legislative unic, structuri politice specifice, cu tradiţii sociale şi

38
morale care se revendică de la această religie. “Jurisprudenţa islamică”,Shari’a, este în
totalitate conţinută în Coran,care reglementează deci toate situaţiile de viaţă. Comunitatea
internaţională trebuie să înţeleagă că, pentru un musulman, singurele principii de
viaţă viabile, imaginabile chiar,sunt cele înscrise în Coran şi care apar în Shari’a şi care
sunt, de cele mai multe ori,antagonice celor occidentale.
Un alt aspect important pentru a întelege aceasta lume este eliminarea asocierii
între conceptele “islam” și “terorism”, deoarece aceste nu sunt asociate. După cum am
arătat, Jihadul nu ar trebui să constituie o ameninţare pentru lumea non-musulmană;
dealtfel ideea însăşi de ameninţare cu Jihadul contravine Coranului, care se referă la
Jihadca la un mijloc de răspuns la o agresiune din afară şi nu la unul de a începe o
ofensivă.Problema este însă că aceste organizaţii teroriste există şi că ele nu contravin
principiilor Shari’a, ceea ce le face desigur foarte periculoase, mai ales că implică faptul
că ele pot fi susţinute de un stat islamist (deci fundamentalist) fără a săvârşi un delict
moral. Nu cred că sunt în măsură de a da o soluţie acestei chestiuni, dar, în opinia mea,
problema nu este abordată funcţional. Se acţionează numai asupra efectului (terorismul
islamist), dar nu asupra uneia dintre cauzele probabile: posibila interferenţă psihică a
valorilor occidentale, a “McWorld”-ului, în accepţiunea lui B. Barber (2002), asupra
tradiţiilor şi modului de viaţă islamic. Această agresiune este desigur una subtilă, dar care
a făcut ca ţări precum Egiptul sau Turcia să-şi modifice complet modul tradiţional de
existenţă. Este acelaşi tip de influenţă subtilă care se manifestă, de exemplu şi în ţara
noastră, dar dacă la noi poate fi privită şi ca “modernizare” sau“schimbare de
mentalitate”, deci privită în general ca având conotaţii pozitive, în lumea islamică ea
devine un atac asupra identităţii individului, al cărui unic reper şi ghid în raportarea la
lume şi viaţă este Coranul
O a treia concluzie pe care am desprins-o din acest studiu, poate cea mai
importanta, este cauza care genează aceste conflicte între lumea musulmană și cea
non-musulmană. Fundamentalismul islamic se manifestă în prezent în toate ţările din
Orientul Mijlociu; în Iran, Arabia Saudită, Emiratele Arabe Unite, Kuweit sau Pakistan,
precum şi în alte state musulmane din nordul Africii, islamismul este politica şi doctrina
de stat.Islamiştii doresc utilizarea legii islamice în toate domeniile vieţii ceea ce

39
înseamnă că instituţiile şi formele de guvernare seculare sunt considerate inacceptabile
într-o societate musulmană. În statul islamic politica şi religia sunt forţe ale Islamului,
care este singurul întreg, programele politice islamiste fiind bazate exclusiv pe Shari’a (nu
exista putere legislativă, deoarece legile există deja în Coran). Programele islamiste nu
sunt la nivel ideologic în favoarea dictaturii, chiar dacă acesta a fost rezultatul în
majoritatea statelor în care au fost implementate. Fundamentaliştii susţin însă că dictatura
este numai tranzitorie, structura ideală a societăţii islamice fiind sistemul deshura, în care
liderii sunt în contact cu întreaga societate,ţinând seama de nevoile şi ideile poporului,şi
sunt obligaţi să le repecte.
În concluzie, avem de-a face cu două tipuri de conflicte. Conflictele ce au pornit
din interiorul regiunii (indiferent de faptul că au pornit ca urmare a perceperii unei
ameninţări din exterior, sau nu) şi s-au extins sau nu în afara ei, au avut la bază religia. Fie
că este vorba despre atacuri teroriste sau alte forme de luptă în numele Islamului,însumate
sub denumirea de Jihad, sau de conflicte intra regionale între musulmanii sunniţi şi cei
şiiţi, toate aceste conflicte s-au desfăşurat pe considerente religioase.Islamul are deci o
putere imensă asupra tuturor tipurilor de acţiune ale statelor din Orientul Mijlociu. Poate
că Huntington, chiar dacă nu s-a bazat în mare parte pe o ipoteză viabilă, nu a fost totuși
atât de departe de realitate….

Bibliografie:

1. Anghelescu, Nadia, Introducere în Islam, Ed. Enciclopedică, București., 1993

2. Claval, Paul, Geopolitică ş i geostrategie, Ed. Corint, Buc., 2001

3. Eliade,Mircea,Culianu,Ioan, Dicționar al religiilor, Ed. Humanitas, Bucureșți,1993

4. Kepel Gilles, Jihad – The trail of political islam, Ed. I.B.Tauris, UK, 2006

5. Neguț,Silviu, Introducere în Geopolitică, Ed.Meteor Press, București, 2005

6. Rabasa, Angel, The Muslim world after 9/11, Rand Corporation, 2004

40
7. Săgeată, Marcela, Lumea islamică - o rețea dinamică de sisteme-,Ed. Top

Form,București,2006

8. Simileanu, Vasile, Spațiul Islamic – Geopolitica aplicată.Crizele și conflictele spațiului

islamic, Ed. Top Form, București, 2009

9. Simileanu, Vasile, Radiografia Terorismului, Ed. Top Form, București, 2004

10. Simileanu, Vasile, Statele islamice - actori geopolitici contemporani. Centre de putere si

actori islamici regionali, Ed. Top Form, București 2009

11. Simileanu, Vasile, Revistă de Geografie politică, Geopolitică și Geostrategie – The

Iranian Geopolitical Perspectives, Ed. Top Form, București, 2005

12. http://muslim-canada.org

13. http://www.britannica.com/factbook/middle_east.htm

14. http://www.nationalgeographic.com

15. http://www.wikipedia.org

16. http://www.forbes.com

17. http://yemenpost.net

18. http://www.thedivineconspiracy.org

19. http://fra.europa.eu

41