Lacustră Că n-am tras podul de la mal.

de George Bacovia Un gol istoric se întinde,

De-atitea nopţi aud plouând,
Aud materia plângând...
Sunt singur, şi mă duce-un gând
Spre locuinţele lacustre.
Şi parcă dorm pe scânduri ude,
În spate mă izbeşte-un val --
Tresar prin somn şi mi se pare
Pe-acelaşi vremuri mă găsesc...
Şi simt cum de atâta ploaie
Piloţii grei se prăbuşesc.
De-atitea nopţi aud plouând,
Tot tresărind, tot aşteptând...
Sunt singur, şi mă duce-un gând
Spre locuinţele lacustre.

1. Menţionează câte un sinonim pentru sensul din text al cuvintelor somn şi singur. 2 puncte
2. Explică utilizarea cratimei în structura „ n-am tras”. 2 puncte
3. Scrie două expresii/ locuţiuni care conţin cuvântul a dormi. 2 puncte
4. Transcrie doi termeni aparţinând câmpului semantic dominant în poezie. 4 puncte
5. Menţionează două teme/ motive literare prezente în poezie. 4 puncte
6. Explică semnificaţia unei figuri de stil identificate în prima strofă a textului citat. 4 puncte
7. Comentează, în 6 - 10 rânduri, strofa a doua, prin evidenţierea relaţiei dintre
ideea poetică şi mijloacele artistice. 4 puncte
8. Prezintă semnificaţia titlului în relaţie cu textul poeziei date. 4 puncte
9. Ilustrează una dintre caracteristicile limbajului poetic (de exemplu: expresivitate, ambiguitate,
sugestie), prezente în textul citat. 4 puncte
 Consideraţii generale asupra poeziei bacoviene

Prima caracterizare complexă a liricii bacoviene aparţine criticului Eugen Lovinescu ce afirmă, în Istoria literaturii
române contemporane, că „Bacovia a creat o atmosferă personală de copleşitoare dezolare, de toamnă cu ploi putrede, cu
arbori cangrenaţi, limitată într-un peisagiu de mahala de oraş provincial, între cimitir şi abator, cu căsuţele scufundate în
noroaie eterne, cu grădina publică răvăşită, cu melancolia caterincilor şi bucuria panoramelor, în care princese oftează
mecanic în racle de sticlă; şi în această atmosferă de plumb, o stare sufletească unică: o abrutizare de alcool, o deplină
dezorganizare sufletească, prin obsesia morţii şi a neantului, un vag sentimentalism banal, în tonul flaşnetelor, şi macabru,
în tonul păpuşilor de ceară ce se topesc, o descompunere a fiinţei organice la mişcări silnice şi halucinante, într-un cuvânt,
o nimicire a vieţii nu numai în formele ei spirituale, ci şi animale.”
George Călinescu, în Istoria literaturii române de la origini până în prezent, semnalează modelele lui Bacovia
(simbolistul român Traian Demetrescu, precum şi cei francezi: Baudelaire, Verlaine, Jules Laforgue şi Rollinat), apoi
trece în revistă imaginarul poetic specific: „Penetraţia umezelei peste tot, atmosfera ceţoasă care înăbuşe, crâşmele
umede, murdare, zidurile vechi ce se dărâmă, pereţii umezi şi frigul, un mort evreiesc pe ploaie, o fată îngropată pe
ploaie, toate acestea sfârşesc prin a da nervi, prin a exaspera. Atunci, după o fază de prostraţie, simţurile sunt cuprinse de
o agitaţie vecină cu demenţa.” În această atmosferă poetul, spirit îndurerat , ia o anumită poză şi face gesturi ce ilustrează
exasperarea: „Poetul are o poză, pe care şi-o menţine, puerilă ca orice mecanism şi deci de un secret umor. (...) Poetul
este deci nu un simplu liric, ci un ilustrator al propriei sale lumi, un creator de contururi şi gesturi proprii. Poetul stă singur
în cavou, privind sicriele de plumb şi ascultând scârţâitul coroanelor, prin parc apar fantome şi trece o pasăre cu pene
albe, pene negre strigând cu glas amar, poetul plânge şi râde sarcastic în hî, în ha sau râde hidos, păşeşte singuratec pe
pustiele pieţe, intră în casa iubitei şi-i ordonă să-i cânte un marş funebru (...)” .
Poezia bacoviană maltratează realul, nu-l reprezintă, depoetizându-l, după părerea criticului contemporan Nicolae
Manolescu: „Un mod de a maltrata realul este repetiţia mecanică prin care Bacovia creează o lume de marionete, de
păpuşi de ceară, ce fac salturi groteşti ca nişte fiinţe dezarticulate”.
S-a mai spus că Bacovia depăşeşte, ca viziune artistică, simbolismul, apropiindu-se de mişcarea expresionistă.
Simbolist este Bacovia prin crearea corespondenţelor între lumea interioară, a trăirilor şi cea exterioară, a
peisajului descris sumar, prin utilizarea simbolurilor, prin efectele muzicale realizate prin prezenţa refrenelor şi a
laitmotivelor, cât şi prin aliteraţii şi eufonii şi prin capacitatea de sugestie a textului.
Legătura cu expresionismul se realizează atât la nivelul atitudinilor, al imaginilor, cât şi al scriiturii. Urâtul şi
plictisul specifice simbolismului sunt înlocuite de angoasă şi exasperare. În imaginarul poetic bacovian se conturează o
lume bolnavă, apocaliptică: străzi pustii, amurg, noapte, oraşe în prăbuşire, toate fiind expresia sufletului său traumatizat.
Obsesia, coşmarul, stranietatea, spaima devorantă caracterizează o conştiinţă tipic expresionistă, care exprimă regresul
fiinţei umane. Culorile exprimă stări de spirit, idei, devin metafore existenţiale: „ Fiecărui sentiment îi corespunde o
culoare. Acum în urmă m-a obsedat galbenul, culoarea deznădejdei." afirma autorul într-un interviu. La nivel sintactic
este tipic expresionistă fragmentarea frazei prin elipsa predicatelor şi juxtapunere. Astfel apare impresia de
discontinuitate, de ruptură.

profesor Irina Tanase