Ceaţa şi viscolul

Introducere

Cuvinte cheie: ceaţă, ceaţă de advecţie, ceaţă de radiaţie, ceaţă orografică, viscol.

Motivul pentru care am ales această temă este acela de a mă informa mai bine despre ceea ce
înseamnă fenomenele ceaţă şi viscol, condiţiile formării lor şi de a prezenta aceste detalii prin
intermediul acestei lucrări: Ceaţa şi viscolul.

Obiectivele lucrării:
 Identificarea tipurilor de ceaţă existente
 Analiza condiţiilor de formare a tipurilor de ceaţă
 Analiza efectelor şi urmărilor produse de ceaţă
 Analiza modului de formare a viscolului
 Prezentarea efectelor viscolului şi măsuri de combatere a acestuia

Metodele şi mijloacele de realizare a lucrării

Lucrarea în cauză a fost efectuată prin studierea mai multor cărţi cu privire la aceasta temă, prin
analizarea informaţiilor existente pe Internet şi prin observarea modurilor de manifestare a acestor
două fenomene direct în natură .

Un plus redat temei ar fi acela că oferă informaţii concise asupra modurilor de manifestare a
diferitelor tipuri de ceaţă,de manifestare a viscolului şi a unor măsuri de combatere a lor ceea ce duce
la acumularea unui plus de cunoştinţe despre fenomenele în cauză.

1
 1. Ceaţa

Generalităţi
Condensarea vaporilor de apă în imediata apropiere a suprafeţei terestre, determină apariţia de
picături de apă sau cristale de gheaţă, în general microscopice, care se află în suspensie în aer. Prezenţa
lor în aer micşoreză gradul de transparenţă al aerului atmosferic(vizibilitatea). Aceste picături lichide şi
cristale de gheaţă sunt de diferite ordine de mărime. Astfel, raza picăturilor de apă din ceaţă pentru
temperaturi pozitive variază între 1 micron şi pînă la 50-60 microni, iar pentru temperaturi
negative,între 2 şi 5 microni.

În funcţie de reducerea vizibilităţii se deosebesc:

 Aerul ceţos, cînd limita inferioară a vizibilităţii este redusă pînă la 1 km.
 Ceaţa, când limita inferioară este redusă sub 1 km. Avem: ceaţă foarte
densă(vizibilitate pînă la 50m), densă(vizibilitate între 50 şi 200m),
moderată(vizibilitate între 200 şi 500m) şi slabă(vizibilitate între 500-1000m).
Ceaţa este fenomenul de condensare a vaporilor de apă din stratul de aer din imediata apropiere a
suprafeţei mării sau uscatului, sau coborârea bazei unui nor stratus pana la nivelul apei sau uscatului.
Ceaţa se poate forma atât la temperaturi pozitive cât şi la temperaturi negative, picăturile de apă
care formează ceaţa fiind cu atât mai mici cu cât temperatura este mai coborâtă.
Ceaţa poate fi intâlnită la temperaturi de -40°C, temperaturi la care ea este formată din
microcristale de gheaţă şi picături de apa in stare de suprafuziune.
Structura şi caracteristicile microfizice ale ceţii sunt similare celor ale norilor, de care se
deosebeşte numai prin faptul că ea se află în contact cu suprafaţa terestră, pe când norii au baza la o
înălţime oarecare deasupra acesteia.
Condițiile de formare a ceții sunt strâns legate de existența concomitentă a umidității de la sol
(între 90-100%), un vânt în general calm sau cu viteză de până la 3 m/s și a unei inversiuni
termice(creșterea cu înalțimea a temperaturii aerului) la sol. Dacă una din aceste condiții nu e realizată
șansele de formare a ceții sunt foarte mici.

În funcţie de cauzele care determină formarea ei, ceaţa poate fi:

1. Ceaţă de radiaţie
2. Ceaţă de advecţie
3. Alte tipuri de ceaţă: de amestec, de evaporare, orografică, frontală

2
 1. Ceaţa de radiaţie

Caracteristici:

 este o ceaţă continentală ce se produce prin răcirea aerului, de regulă la sfârşitul

nopţii, frecvent, pe câmpii şi în formele negative de relief, atunci cînd umezeala este
iniţial suficientă, vîntul slab, norii absenţi şi presiunea ridicată..
 se semnalează în interiorul unei mase de aer la distanţă de zonele frontale.
 umezeala relativă trebuie să fie mare în apropierea suprafeţei.
 grosimea stratului de ceaţă poate fi cuprinsă de la 1-2 m pînă la câteva sute de metrii.
 se formează în orice anotimp în regim anticiclonic dar mai frecvent primăvara, toamna târziu
sau iarna.
 această ceaţă se ridică după răsăritul soarelui.
 caracter mai persistent are deasupra oraşelor.

Principalele condiţii necesare formării ceţii de radiaţie sunt:

2. Ceaţa de advecţie

Se produce, în general, atunci când aerul maritim umed si relativ cald se deplasează şi se
condensează pe suprafaţa terestră rece. În această situaţie se formează numeroase ceţuri costiere, atunci
când vântul bate dinspre mare. Toate sectoarele litorale sunt afectate de acest fenomen, care poate lua
aspectul unor nori inferiori de culoare cenuşie .Acest tip de ceaţă se poate extinde la distanţe mari faţă
de coastă. La latitudini medii se formează mai ales în anotimpul rece şi acoperă mari suprafeţe ale
3
mărilor şi oceanelor. Ceaţa de advecţie este întotdeauna însoţită de vânt forţa 2÷4 pe scara Beaufort.
Este întâlnită mai frecvent în Atlanticul de Nord, în Pacificul de NV, pe coasta de V a Americii de Sud
şi al coastei de Sud a Africii. Ceaţa de advecţie, deasă şi de lungă durată, se întâlneşte în M. Nordului,
Canalul Mânecii.

3. Ceaţa de amestec
Condensarea vaporilor se produce ca urmare a amestecării a două mase de aer cu temperatură şi umezeală diferită
.Acest tip de ceaţă se poate forma în zonele de ţărm, dar mai ales dacă o masă de aer se deplasează asupra unui aer rece
care de cele mai multe ori se deplasează în direcţie aproximativ opusă.

4. Ceaţa de evaporare
Este o ceaţă de advecţie care se formează atunci când un aer rece se deplasează asupra unei suprafeţe mai calde(de
obicei apa). La început aerul este nesaturat .Din cauza temperaturii mai ridicate, presiunea de saturaţie este mai mare în
imediata vecinătate a apei decât la înalţimi mai mari. Apa se va evapora pâna stratul de aer mai cald devine saturat.
Suprafaţa calda va provoca mişcări convective la scara mică, aerul cald şi saturat este trasportat în straturile mai reci aflate
deasupra, unde o parte din vapori va condensa sub formă de ceaţă. Din cauza acestei convecţii ceaţa de evaporare nu este
uniform şi densă, se creeaza impresia că apa fumegă. Se întâlneşte toamna şi la începutul iernii. Vara se poate forma după
ce solul cald a devenit umed din cauza unei ploi de scurtă durată.

5. Ceaţa orografică
Relieful poate să crească, favorizeze sau din contră, să împiedice formarea ceţii. Un lanţ muntos poate crea condiţii
pentru formarea ceţii prin urmatoarele mecanisme:
 Ascensiunea unei mase de aer prin forţare orografică pe panta care este expusă vântului.
 Blocarea unei mase de aer care se mişca perpendicular pe lanţul muntos
 Prin combinarea mecanismelor de mai sus
 Prin intermediul circulaţiei de briză montană

6. Ceaţa frontală
În această grupă intră toate categoriile de ceaţă care se formează în zona frontală(zona de
amestec a aerului cald cu cel rece). Producerea acestui gen de ceaţă se datorează scăderii presiunii
atmosferice, umezirii aerului în urma căderii precipitaţiilor în regiunea respectivă, scăderii temperaturii
şi creşterii umezelii relative, ca urmare a amestecului celor două mase de aer. Ceaţa frontală nu are
extindere mare orizontală, ci apare sub forma unor zone înguste, aflate de obicei în deplasare o dată cu
frontul atmosferic care a generat-o. Pe verticală se confundă cu norii care acoperă regiunea respectivă.

Sezoanele de producere a ceţii

Ceaţa se poate forma în toate sezoanele însă iarna si toamna ea înregistrează frecvenţa cea mai
ridicată. În perioada rece, unghiul de incidenţă redus nu permite o încălzire diurnă, importantă pentru
disiparea rapidă a ceţii. De asemenea, umezeala aerului este ridicata datorită predominării cerului
noros şi acoperit, a perioadelor ploioase frecvente şi a creşterii umezelii solului, în condiţiile
evaporaţiei reduse. În Europa, aproape toate regiunile sunt afectate de ceaţă, în grade diverse. Cele
mai puţine cazuri cu ceaţă se înregistrează în regiunile mediteraneene (1 zi pe an, pe Coasta de Azur, la
Nisa şi 17 zile pe an, la Montpellier). În România numărul mediu anual de zile cu ceaţă oscilează de la
4
mai puţin de 50 zile, la peste 250 zile. În regiunea montană se produce cel mai mare număr mediu
anual de zile cu ceaţă, care nu scade sub 100-150 zile şi depaşeşte 200-250 zile pe cele mai înalte
culmi carpatice (vf.Omu, vf. Ţarcu etc). Cel mai mic numar mediu anual, de 30-40 zile cu ceaţă, se
înregistrează pe litoral si în Delta Dunării.

Datorită efectului negativ pe care ceaţa îl exercită asupra diferitelor activităţi şi în special în
transporturile aeriene, în meteorologie cercetarea acestui fenomen ocupă un loc deosebit de important.
În acest sens se fac încercări de împrăştiere a ceţii(disipare), cu ajutorul unor substanţe chimice, cu
efecte termice sau cu efecte de precipitare.

2. Viscolul
Defineşte spulberarea puternică a zăpezii de către vânt, care determină o scădere accentuată a
vizibilităţii. Atunci când viscolul este însoţit de căderea zăpezii este denumit viscol cu ninsoare. În
zonele climatice temperate si reci, viscolul poate fi un fenomen impresionant şi cu consecinţe grave.
Vântul din timpul viscolului acţionează prin forţa mecanică (rupând conductorii aerieni, crengile
arborilor sau distrugând o serie de obiecte) şi prin spulberarea zăpezii sau acumularea ei în locuri
adăpostite, unde poate atinge grosimi de câţiva metri, perturbând transporturile rutiere si feroviare.
Prin spulberarea zăpezii de pe suprafeţele agricole sunt periclitate culturile de toamnă prin lipsa
învelişului protector faţă de îngheţ şi prin reducerea umezelii, necesară periodei vegetative de
primavară.
Viscolele pot produce pagube semnificative ţărilor din zona climatică temperată şi de la
latitudinile mari.

Viscolele din România

Viscolele cele mai numeroase (în medie, 3-10 zile pe an) se produc în regiunile situate la
exteriorul lanţului carpatic, expuse invaziilor de aer rece din est şi nord-est cu frecvenţa maximă în
Bărăgan, urmat de Podişul Central Moldovenesc, Câmpia Moldovei, Delta Dunării etc. O repartiţie
asemanatoare a viscolelor se observă pe înalţimile carpatice situate peste altitudinea de 1800 m.
Cele mai puţine viscole (în medie, 1-2 zile anual) se produc în regiunile adăpostite faţă de
advecţiile de aer rece, cum sunt: Depresiunea Transilvaniei şi Câmpia Banato-Crişană. Viscolele sunt
dominante în perioada rece a anului (XI-III), însă, întâmplator, pot fi întâlnite şi în lunile octombrie şi
aprilie.

5
 Direcţia si viteza vântului în timpul viscolului

Diferă în raport de poziţia fizico-geografică a regiunilor din ţara noastră.

 în nordul Moldovei şi Dobrogea de Sud sunt prioritare viscolele dinspre nord-
vest,
 în sudul Moldovei, Bărăgan, Delta Dunării şi pe litoral, viscolele domină
dinspre nord.
 în Muntenia predomină viscolele de nord-est, până aproape de Olt,
 în Oltenia, viscolele dinspre est, vest si nord-vest.
 În vestul ţării viscolele sunt prioritare dinspre nord, iar în Transilvania dinspre
nord-vest.
În ţara noastră, cauza producerii vântului proprie viscolului este dată, în general, de prezenţa
unor gradienţi barici ridicaţi între un câmp anticiclonic situat la nord sau nord-est de România şi o
depresiune barică adâncă aflată în sud-estul Europei. În aceste condiţii circulaţia aerului deasupra ţării
noastre capată fie o direcţie dominantă estică, fie vestică. Orientarea Carpaţilor româneşti determină, la
nivelul suprafeţei terestre, un paralelism evident al direcţiilor vântului cu lanţul muntos, mai ales pe
dealurile şi câmpiile Moldovei şi Munteniei.

Viteza medie a vânturilor din timpul viscolelor din ţara noastră oscilează între 11-17 m/s(41-60
km/h).În anumite cazuri, viteza medie a vânturilor din timpul viscolelor a atins 20 m/s (la Botoşani,
Târgovişte, Târgu-Jiu etc) şi chiar 24 m/s (la Vaslui). Vitezele medii cele mai reduse ale vânturilor,
sub 11 m/s s-au înregistrat în Transilvania.

Viteza maximă absolută a vânturilor din timpul viscolelor este cuprinsă între 24-30 m/s (80-106
km/h). Valori mai mari se observă în nordul si centrul Moldovei, pe teritoriul cuprins între Tecuci şi
Bucureşti şi pe litoralul Mării Negre.

Viscolele se grupeaza în 3 categorii, în raport de viteza vântului:

1. Viscole violente, cu viteza vântului >17 m/s
2. Viscole puternice, cu viteza vântului de 11-17 m/s
3. Viscole moderate, cu viteza vântului de 6-10 m/s

Viscolele violente sunt mai numeroase în Moldova de sud-est şi în Bărăgan, iar la nivelul ţării,
cele mai frecvente sunt viscolele puternice.

Cantitatea de zăpadă căzută în timpul viscolelor

Cele mai mari cantităţi de zăpadă cad pe majoritatea suprafeţei teritoriului ţării noastre la
viscolele cu vânturi dinspre nord si nord-vest. O excepţie o constituie litoralul şi sudul României, unde
cele mai mari cantităţi de zăpadă cad la viscolele cu vânturi dinspre nord-est şi est. Valorile cele mai
ridicate ale cantităţilor de zăpdă cazute în timpul viscolelor (>8 mm/m2) au fost înregistrate în Oltenia
de sud-est, Muntenia de sud-vest, Dobrogea de nord şi la izvoarele Mureşului si Oltului. Ele nu coincid
cu teritoriile unde viscolele ating frecvenţa maximă.

Data medie de producere a primului si ultimului viscol

Data medie de producere a primului viscol este cuprinsă între sfârpitul lunii decembrie şi prima
jumatate a lunii ianuarie în estul şi sudul ţării şi, în ultima decadă a lunii ianuarie, pe restul teritoriului
României.

6
 Viscolele cu durata de 1 zi se produc pe tot teritoriul ţării şi, în special, în Transilvania,Oltenia
de nord şi în lungul Dunării, între Turnu-Magurele şi Giurgiu.
Viscolele cu durata de 2 zile succesive sunt frecvente în Moldova de nord şi sud-est, în Dobrogea
de nord şi în centrul Transilvaniei.
Viscolele cu durata de 3 zile succesive sunt specifice pentru anumite teritorii din
Moldova,Oltenia de sud-vest şi teritoriul de sud-est al ţării.
Viscolele cu durata de 4 zile succesive se observa în jumătatea de sud a Moldovei şi în,general,
în sudul ţării.
Viscolele cu durata mai mare de 4 zile succesive, se înregistrează în mod excepţional în Bărăgan,
cu o frecvenţă de 3%.
Viscolele nesuccesive oscilează, ca durată, între mai puţin de 3 zile pe an, în Subcarpaţi şi
Oltenia de vest şi 9 zile, în Bărăgan.

Conditiile sinoptice de producere a viscolelor

Pentru teritoriul ţării noastre sunt specifice 7 tipuri barice care favorizează producerea viscolelor.
1. Tipul baric I- se distinge prin existenţa unui brâu anticiclonic între Arhipelagul
Azore şi Siberia şi a unui câmp baric depresionar în bazinul estic al Mării Mediterane şi
peninsula Balcanică.
2. Tipul baric II- se caracterizează printr-o dorsală continentală a Anticiclonului
Azoric, care avansează pâna deasupra vestului ţării noastre şi, printr-o depresiune barică
situată peste Marea Neagră.
3. Tipul baric III este definit de prezenţa unui câmp anticiclonic continental în
Europa de nord şi a unui câmp depresionar cu centrul deasupra Greciei.
4. Tipul baric IV se evidenţiaza prin unirea anticiclonilor Azoric şi Scandinav şi,
prin centrarea pe sudul Italiei, a depresiunii barice din Marea Mediterană.
5. Tipurile barice V, VI si VII au o importanţă mai redusă, în timpul lor
înregistrându-se sub 7% din viscolele produse pe teritoriul României.

Combaterea viscolelor

Măsurile preventive faţă de viscole pe termen lung şi scurt sunt mai diversificate si eficiente, în
comparaţie cu cele de combatere.

Măsurile preventive pe termen lung cuprind:

 amenajarea de perdele de protecţie formate din specii forestiere, care împiedică
spulberarea zăpezii pe terenurile agricole;
 montarea de parazăpezi de-a lungul principalelor artere de circulaţie (rutiere si
feroviare) cu scopul de a împiedica blocarea acestora prin troienirea zăpezii.

Măsurile preventive pe termen scurt includ:

 adăpostirea animalelor;
 crearea rezervelor de hrană;
 alte măsuri pentru producerea unor pagube cât mai mici de către viscol.

Combaterea propriu-zisă a urmărilor viscolelor se realizează prin operaţiuni de dezăpezire

efectuate cu diferite mijloace, în raport de gradul de dotare şi organizare.

Concluzii
7
  Atât ceaţa cât şi viscolul sunt două fenomene naturale care se manifestă independent de
acţiunea omului.
 Deci, redactarea şi studiul temei date este de a observa şi a înţelege modul de formare,de
manifestare şi consecinţele pe care le provoacă viscolului şi ceaţa.

Bibliografie
 Meteorologie generală şi instrumente meteorologice-Cristea N. , Stoica C.(1966)
 Esenţial în Meteorologie şi Climatologie-Sterie Ciulache, Nicoleta Ionae
 Informaţii de pe site-urile: www.wikipedia.ro , www.scribd.com,
Despremeteorologie.weebly.com , www.scritube.com .
 Imagini cu fenomenele de ceaţa şi viscol de pe: www.google imagini .ro