Sunteți pe pagina 1din 402

A concepe, a redacta şi a publica

un articol ştiinţific
Vasile DINU Gheorghe SĂVOIU
Dan-Cristian DABIJA

O abordare în contextul cercetării economice

Editura ASE
Bucureşti
2016
ACADEMIA DE STUDII ECONOMICE DIN BUCUREŞTI

Copyright © 2016, Editura ASE


Toate drepturile asupra acestei ediţii sunt rezervate editurii.

Editura ASE
Piaţa Romană nr. 6, sector 1, Bucureşti, România
cod 010374
www.ase.ro
www.editura.ase.ro
editura@ase.ro

Referenţi ştiinţifici:
Prof. univ. dr. Rodica Pamfilie
Prof. univ. dr. Constanța Bodea
Prof. univ. dr. Ion Stancu

Descrierea CIP a Bibliotecii Naţionale a României


DINU, VASILE
A concepe, a redacta şi a publica un articol ştiinţific : o abordare
în contextul cercetării economice / Vasile Dinu, Gheorghe Săvoiu,
Dan-Cristian Dabija. - Bucureşti : Editura ASE, 2016
Conţine bibliografie
ISBN 978-606-34-0095-7

I. Săvoiu, Gheorghe
II. Dabija, Dan Cristian

001.8

Editura ASE
Redactor: Livia Radu
Tehnoredactor: Violeta Rogojan
Coperta: Violeta Rogojan

Autorii îşi asumă întreaga responsabilitate pentru ideile exprimate, pentru originalitatea
materialului şi pentru sursele bibliografice menţionate.
Argument

Rezultatele cercetărilor actuale sunt diseminate tot mai puţin prin


intermediul cărţilor, autorii preferând publicarea unor articole științifice în extenso,
studii de caz, lucrări de cercetare, prezentări succinte ale rezultatelor etc. în
periodicele specifice diferitelor domenii științifice. Aceste reviste respectă structura
canonică privind formatul lucrării, contextul și actualitatea temei dezbătute,
metodele și instrumentele la care a recurs autorul, rezultatele și discuțiile,
concluziile și bibliografia.
Conceperea, redactarea și publicarea unui articol științific este un proces
complex și de durată care își are locul și rolul său distinct în finalizarea și
valorificarea oricărei cercetări științifice prin răspândirea ideilor și a rezultatelor
obținute în cadrul comunității științifice. Prin publicarea rezultatelor cercetării,
autorul contribuie la dezvoltarea și consolidarea cunoașterii într-un anumit
domeniu, cum este și cel economic. Implementarea în bune condiții a unui
asemenea demers presupune asigurarea coerenței între conținutul și forma de
prezentare a articolului, fapt care impune cunoașterea precisă a principiilor de
redactare a unei lucrări științifice, respectarea rigorii în redactare, acuratețea
cuvântului „scris“, însoțită de o grijă deosebită pentru întreaga activitate de
elaborare a textului. Capacitatea de a scrie în conformitate cu rigorile unei lucrări
științifice este o deprindere care se învață în timp, prin compunerea de texte,
obţinerea feedbackului de la recenzori şi de la terţi, regândirea şi reconceperea
ideilor iniţiale, dar şi prin studierea unor lucrări de metodologie a cercetării
ştiinţifice, respectiv a unor ghiduri de bune practici destinate autorilor potențiali,
cum ar putea fi considerată și prezenta carte.
Rezultatele unor studii, cercetări sau experimente nu pot fi cu adevărat
cunoscute de către comunitatea ştiinţifică, decât dacă respectă standarde şi reguli
impuse de experienţa şi tradiţia activităţii ştiinţifice. Autorul trebuie să cunoască
metodologia cercetării științifice și elementele structurale ale unui articol științific.
De asemenea, el trebuie să satisfacă cerințele specifice de redactare și mai ales de
6 A concepe, redacta şi publica un articol ştiinţific

exprimare, consacrate în cadrul anumitor domenii și grupuri de specialiști, precum


și elementele de etică a cercetării și a comunicării rezultatelor obținute, alături de
posibilitățile de publicare.
Autorii abordează sistematic procesul de concepere, redactare și publicare a
unui articol științific, printr-un demers logic, pornind de la provocările clasice și
moderne ale cercetării științifice actuale, trecând la descrierea elementelor
structurale ale unui articol științific și a cerințelor privind redactarea sa, prezentând
apoi aspecte relevante referitoare la deontologia cercetării şi a publicării, pentru ca
în final să se refere la modalitățile de diseminare a rezultatelor investigaţiilor
derulate. Scopul acestui demers este acela de a oferi sugestii practice pentru
îmbunătățirea muncii de elaborare și publicare a articolelor științifice.
Cartea este destinată în principal tinerilor cercetători, doctoranzilor,
masteranzilor, studenţilor, dar și cadrelor didactice universitare interesate în
elaborarea și publicarea de articole științifice în reviste de prestigiu din fluxul
principal de publicații, indexate și cotate în baze de date relevante pentru
comunitatea științifică internațională. Ea se constituie într-o lucrare care aduce în
prim-plan o serie de bune practici în conceperea, redactarea și publicarea unui
articol științific pe domeniul științelor economice și administrarea afacerilor,
privind:
• particularitățile cercetării economice moderne ca model ciclic: ciclul
primar al inputurilor – outputurilor cercetării, cel secundar al strategiei pe care
trebuie să o urmeze un autor, ciclul terțiar al inferenței și controlului conținutului
științific și ciclul cuaternar axat pe rezultatele cercetării economice;
• noțiunile de bază referitoare la modalitățile de comunicare finală a
rezultatelor cercetării sub formă scrisă sau de comunicare orală la o manifestare
ştiinţifică sau de a întocmi un poster de înaltă ţinută în care să sintetizeze realizările
activităţii de cercetare pe un anumit subiect;
• elementele structurale ale unui articol științific grupate pe elemente de pre-
text, text și post-text, acceptate de majoritatea revistelor științifice din fluxul
principal de publicații;
• modalitățile de optimizare a citărilor unui articol științific;
• stilul științific de redactare a unui articol științific;
• exemplele corespunzătoare din domeniul economic care privesc modul de
realizare a citărilor în text și de întocmire a listei de referințe, în sistemul Harvard;
• regulile generale de tehnoredactare cu privire la redarea textului, tabele,
figuri, acronime și abrevieri, ecuații, formule și punctuație;
Argument 7

• informații pertinente și relevante privind deontologia cercetării şi publicării


ştiinţifice cu un accent deosebit pe noţiunile de plagiat şi furt intelectual, cât şi
referitoare la legislaţia în vigoare, dar și cu privire la modul în care se recomandă
preluarea și prelucrarea unor informații din diferite lucrări originale în cadrul unui
nou manuscris pentru evitarea plagiatului de orice tip;
• aspecte legate de evaluarea performanței științifice în mediul universitar
economic, baze de date relevante pentru științele economice, profilul științific al
unei reviste și criterii relevante în alegerea revistelor științifice economice, edituri
și grupuri editoriale prestigioase la nivel național și internațional.
Ideea elaborării acestei cărți în sine este rezultatul sinergic al mai multor
factori determinanți. Printre aceștia se numără experiența dobândită de autori în
calitatea lor de cadre didactice, cercetători, recenzori pentru diferite manifestări
științifice, coordonatori de lucrări de licență și disertație, referenți în comisii de
doctorat, evaluatori de proiecte lansate la diferite competiții, dar mai ales de
redactori și referenți la reviste științifice economice din țară și străinătate, indexate
și cotate în baze de date prestigioase precum Thomson Reuters Web of Science și
Scopus. Datorită acestor aspecte, autorii au înțeles provocările, greutățile și uneori
neajunsurile atât de natură conceptuală, cât mai ales metodologică cu care se
confruntă diferiții autori, în special tinerii cercetători (masteranzi, doctoranzi,
asistenți etc.) în conceperea, realizarea și tehnoredactarea articolelor științifice pe
diferitele tematici din sfera științelor economice și a administrării afacerilor.
Lucrarea de față evidențiază aspectele esențiale ce țin de elaborarea unui
articol științific, interesant prin conținut și atractiv ca formă de prezentare, deci cu
șanse sporite de a fi acceptat și publicat într-o revistă de prestigiu din fluxul
principal de publicații, garantându-se astfel valoarea originală a rezultatelor
cercetării. Considerăm că este o lucrare utilă tuturor cercetătorilor și cadrelor
didactice universitare, dar mai ales tinerilor cercetători din domeniul științelor
economice și administrarea afacerilor care doresc consacrarea științifică.

Autorii
Prefață

Atunci când am primit invitația de a scrie Prefața pentru această carte, am


acceptat cu multă plăcere, fiind vorba de trei profesori universitari cu realizări
științifice deosebite. După ce am citit cu atenție manuscrisul mi-am dat seama că
am de-a face cu o carte de excepție, atât pentru tema abordată, cât și pentru
conținutul dens în informații și idei. Pe scurt, este prima carte de acest gen scrisă
pentru domeniul economic și al administrării afacerilor de la noi din țară, realizată
de trei autori cu rezultate științifice incontestabile: Vasile Dinu, Gheorghe Săvoiu
și Dan-Cristian Dabija. Totodată, cei trei autori au o valoroasă experiență în
evaluarea articolelor destinate unor reviste internaționale de prestigiu, indexate în
baze de date internaționale de referință, precum Web of Science, Scopus, RePEc și
Index Copernicus, dar și în editarea revistei Amfiteatru Economic, indexată
Thomson Reuters Web of Science.
Aceasta este o carte mult așteptată și necesară pentru toți cei implicați în
programe și proiecte de cercetare științifică în domeniul complex al științelor
economice, cu deosebire pentru doctoranzi și tinerii cercetători cu aspirații
profesionale universitare. Marile universități din lume au inclus de mult în
curriculum cursuri pentru toți studenții privind realizarea și publicarea articolelor
științifice, lucru pe care așteptăm să îl vedem cât mai curând și în universitățile
românești. În cadrul unor școli doctorale de la noi se fac astfel de cursuri, dar
numai ocazional și mai mult pentru o informare sumară, decât pentru înțelegerea
procesului de gândire, elaborare și publicare a articolelor științifice. De aceea,
această carte constituie un excelent sistem de referință atât prin conținutul de idei,
cât și prin numeroasele exemple aplicative care converg spre un ghid practic pentru
toți cei interesați în a disemina rezultatele cercetării științifice în domeniul
economic și al administrării afacerilor.
Atunci când mi-am început cariera universitară, asemenea cărți se puteau
găsi numai pe piața internațională, nu și în România. De aceea a trebuit să apelez la
principiul learning by doing, ceea ce a condus în final la rezultate foarte bune, dar
10 A concepe, redacta şi publica un articol ştiinţific

cu eforturi incredibil de mari și cu eșecuri care m-au determinat să îmi dezvolt un


sistem propriu de gândire și de evaluare a modului în care să îți prezinți rezultatele
cercetării științifice. Am descoperit imensul avantaj al unor astfel de lucrări abia
atunci când am beneficiat de o bursă doctorală Fulbright la Georgia Institute of
Technology, din Atlanta, Georgia, SUA. De aceea consider că această carte este
necesară și are un timing perfect. Deși este doar o Prefață și nu un Studiu
introductiv, am să prezint în cele ce urmează câteva idei importante din fiecare
capitol.
Capitolul 1 – Cercetarea economică și comunicarea rezultatelor acesteia,
în contextul general al cercetării științifice. Acest capitolul introduce cititorul în
universul științelor și al cercetării științifice. Sunt prezentate o serie de concepte
fundamentale necesare în înțelegerea fenomenelor specifice acestui domeniu
esențial al existenței umane. Societatea modernă nu întâmplător a fost denumită o
societate a cunoașterii, deoarece cunoașterea constituie esența întregii activități
umane, iar cunoștințele rezultate din această activitate complexă devin resurse
strategice în competiția dintre companii. Economia cunoștințelor a început să
domine de câteva decenii bune economia tradițională bazată pe resurse tangibile și
piețe de desfacere naționale sau regionale. Astăzi, piața competițională a devenit
globală, iar concurenţa s-a intensificat și diversificat în condițiile unui mediu de
afaceri tot mai turbulent, cu schimbări rapide și elemente de noutate greu de
anticipat. De aceea, noua gândire strategică s-a focalizat pe obținerea avantajului
competitiv și pe crearea unor modele de afaceri sustenabile. Ceea ce dă consistență
acestor procese și contribuie în mod fundamental la reducerea incertitudinii în
anticiparea viitorului îl constituie strategia de inovare, care se bazează aproape
exclusiv pe cercetarea științifică fundamentală și aplicată. Ca urmare, autorii
explică conținutul acestei paradigme sau multiparadigme și prezintă ciclul sintetic
sau demersul simplificat al unei cercetări științifice.
Un întreg subcapitol este destinat cercetărilor economice moderne și
reliefării noilor alianțe dintre domeniul clasic al economiei și domeniile adiacente,
generând continuu noi econodiscipline ca domenii inter-, trans- și
multidisciplinare. De exemplu, cine s-ar fi gândit la domenii de investigare
științifică atât de captivante precum finanțe comportamentale, economie
comportamentală, neuromarketing, ingineria economică sau econofizica. Numai
printr-o înțelegere adecvată a noilor dezvoltări științifice se pot realiza și cercetări
valoroase în aceste domenii de interfață și interferență, care vin să integreze de fapt
cercetarea economică în complexitatea noastră existențială.
Prefață 11

Cercetarea economică, indiferent de domeniul ei specific, se caracterizează


printr-un proces entropic caracterizat prin patru etape succesive: (a) obținerea
datelor și informațiilor necesare investigării științifice; (b) selectarea cu atenție a
metodelor de cercetare și a metricilor de evaluare a rezultatelor aplicării lor;
(c) definirea cu claritate a ipotezelor de lucru, a testelor necesare și a modelelor
operaționale care urmează a fi folosite; (d) folosirea adecvată a legii și a
paradoxului în cercetarea economică. Toate aceste etape sunt explicate cu mult
talent de către autori. Ultimul subcapitol este destinat comunicării rezultatelor
cercetării științifice, o temă iterativă și coerentă a întregului demers al prezentei
lucrări.
Capitolul 2 – Structura și optimizarea citării unui articol științific. Acest
capitol se focalizează pe structura generică a articolelor științifice și pe modalitățile
practice de a crește vizibilitatea lor, după publicare. Deși în domeniul economic
sunt câteva mii de reviste valoroase în care cercetătorii își publică rezultatele
propriilor demersuri de investigație și fiecare revistă își are propria viziune asupra
modului de publicare, există un consens aproape general privind structura de bază a
unui potențial articol, precum și un set de cerințe minime care trebuie îndeplinite în
vederea acceptării articolului spre publicare. Ca urmare, autorii se opresc asupra
acestor elemente generice care sunt esențiale în conceperea și realizarea unui
articol științific.
Deși par uneori simple, regulile prezentate în acest capitol trebuie studiate cu
atenție, deoarece mulți autori nu le respectă. În calitatea mea de editor și de
evaluator la o serie de reviste internaționale, unele dintre acestea fiind indexate în
celebrele baze de date Web of Science și Scopus, am fost confruntat de multe ori cu
lucrări care nu respectau aceste elemente structurale și de prezentare a rezultatelor
calitative și cantitative în mod adecvat, fapt pentru care multe dintre ele au fost
respinse. Este important să știi să îți prezinți rezultatele cercetării folosind tabele,
diagrame sau ilustrații grafice de diverse arhitecturi, pentru a înlesni înțelegerea
rezultatelor. De aceea apreciez ca find foarte important efortul autorilor de
explicare și exemplificare a tuturor acestor cerințe generice privind editarea
articolelor științifice.
Ceea ce tinerii cercetători trebuie să înțeleagă este faptul că publicarea unor
articole nu trebuie să reprezinte un scop în sine, ci numai o modalitate practică de
diseminare a rezultatelor unor cercetări. Dacă aceste rezultate sunt de interes pentru
comunitatea științifică internațională, ele sunt preluate și citate de alți cercetători.
De aici și ideea fundamentală că nu este important câte articole a publicat un autor,
12 A concepe, redacta şi publica un articol ştiinţific

ci de câte ori articolele respective au fost citate de alți autori. Un indicator relativ
recent care a fost creat pentru evaluarea acestui proces al citărilor îl constituie
indicele Hirsch, după numele celui care l-a creat. H-index reprezintă cel mai mare
număr h de articole ale unui autor, cu cel puțin h citări fiecare dintre ele. Autorii
explică foarte clar cum se calculează practic acest indice și cum este el folosit în
principalele baze de date internaționale, cum sunt Web of Science, Scopus, Google
Scholar, Research Papers in Economics (RePEc). Un aspect extrem de util este și
discuția lansată de autori pe ideea unor strategii de optimizare a citărilor, o
modalitate practică de creștere a vizibilității articolelor publicate. Până la urmă,
important nu este să publici, ci să fii citit și, mai ales, citat.
Capitolul 3 – Redactarea unui articol științific. Acesta este un capitol
aplicativ, în sensul explicării modalității practice de redactare a unui articol
științific. Este important de subliniat faptul că o asemenea lucrare trebuie să se
realizeze folosind un stil științific definit printr-o serie de caracteristici prezentate
foarte clar și metodic de către autori. Stilul științific se deosebește fundamental de
stilul eseistic, în care accentul se pune pe atractivitatea și metaforica literară și nu
pe claritatea, precizia, concizia și logica argumentativă. Un articol bun este un
articol capabil să explice scopul, metodologia și rezultatele unei cercetări științifice
într-o perspectivă atent delimitată de ipotezele și limitele cercetării. Interpretarea
rezultatelor și sintetizarea întregului demers într-o serie de concluzii constituie
iarăși o cerință fundamentală a redactării.
Acestor cerințe li se adaugă și cele privind modalitatea de a cita în text și
apoi de a scrie în lista finală de referințe lucrările folosite ca suport ideatic și
argumentativ în realizarea propriei cercetări. Autorii prezintă în acest capitol
cerințele sistemului de referențiere Harvard, unul dintre cele mai frecvent folosite
sisteme în publicarea articolelor în domeniul științelor socio-umane, din care face
parte și economia. Este lăudabil efortul autorilor de a prezenta un număr
impresionant de exemple de citări, astfel încât cititorul să le poată înțelege foarte
ușor și apoi aplica. Capitolul se încheie cu prezentarea unor reguli practice privind
tehnoredactarea articolelor.
Capitolul 4 – Plagiatul, legislația antiplagiat și etica cercetării. În toate
marile universități din lume, se fac eforturi deosebite pentru a se transmite
studenților și doctoranzilor necesitatea respectării unor norme de etică a cercetării
științifice și a realizării articolelor științifice. Un loc important în cadrul acestor
eforturi materializate prin cursuri, seminarii și publicarea de cărți dedicate
proprietății intelectuale îl ocupă fenomenul de plagiat. De aceea consider că autorii
au făcut un lucru extraordinar explicând în mod clar în ce constă fenomenul de
Prefață 13

plagiat și cum poate fi el prevenit printr-o serie de metode practice și, mai ales,
printr-o legislație adecvată. Dar cel mai important este că trebuie să înțelegem
necesitatea existențială de a termina cu această cultură a imposturii și mediocrității
în viața intelectuală și de a construi o cultură nouă bazată pe recunoașterea
valorilor autentice și respectarea proprietății intelectuale. Autorii realizează în
prima parte a capitolului o adevărată pledoarie pentru promovarea creativității și
originalității în cercetarea științifică, inclusiv prin dezvoltarea gândirii laterale
inițiate de Edward de Bono. Se explică fenomenul plagiatului și se prezintă
paradigma semantică a plagiatului. Autorii subliniază faptul că „plagiatul este
considerat un act antieducațional, anticultural și antisocial prin definiție”. De aceea
este foarte important să se cunoască de către toți cercetătorii legislația antiplagiat și
modul ei de aplicare. Plagiatul este un fenomen multidimensional, dimensiunea
juridică precizând consecințele posibile pentru cei care încalcă etica cercetării. Sunt
explicate foarte clar normele juridice prvăzute în actuala legislație, respectiv în
Legea Educației și Legea Eticii în Cercetare. Pentru o mai bună informare a
cititorului sunt explicate principalele forme de manifestare a plagiatului, pecum și
modalitățile practice de prevenire a acestui fenomen. Potențialii autori de articole
științifice trebuie să știe faptul că toate revistele indexate în bazele de date
internaționale de prim rang folosesc programe software specializate pentru
detectarea similitudinilor cu alte lucrări publicate și evidențierea unei eventuale
practici de plagiat sau autoplagiat.
Capitolul 5 – Publicarea unui articol în domeniul științelor economice.
Acesta este un capitol care ne ajută să înțelegem universul publicațiilor științifice și
modul lui de structurare generat în special de sistemele informatice moderne și de
Internet. Autorii prezintă o serie de idei privind evaluarea performanței științifice în
mediul universitar economic, în conformitate cu legislația actuală și cu cerințele
internaționale. Sunt prezentate principalele baze de date internaționale care
indexează și comercializează miile de reviste din domeniul economic și al
administrării afacerilor. Foarte utilă este informația privind revistele românești din
domeniu care au reușit performanțe internaționale de indexare, cu exemple de
interes pentru toți cei care intenționează să-și publice rezultatele cercetărilor
științifice.
Foarte inspirată mi se pare prezentarea ideii de ierarhie a revistelor din
domeniul economic și a modului în care pot fi accesate asemenea ierarhii, susținute
pe baza unor indicatori scientometrici, cum sunt de exemplu factorii de impact.
Subliniez efortul deosebit făcut de autori de a explica unele sensuri și interpretări
14 A concepe, redacta şi publica un articol ştiinţific

mai complexe ale ierarhiilor și indicatorilor prin prezentarea unor exemple


practice, pe înțelesul tuturor. Sunt prezentați o serie de indicatori scientometrici și
modul lor de calcul, pentru cele mai importante baze de date internaționale, precum
și pentru UEFISCDI. Totodată, autorii prezintă principalele edituri și grupuri
editoriale care publică reviste în domeniul economic și al adminstrării afacerilor,
inclusiv din România. De asemenea, sunt făcute o serie de sugestii și recomandări
privind modul de alegere a revistelor în care se intenționează să se publice, pe baza
scopurilor urmărite de autori și a dificultăților de acces.
În finalul acestei scurte prezentări vreau să reiterez ideea de unicitate și de
necesitate a prezentei lucrări, precum și a eforturilor de loc ușoare întreprinse de
autori de a prezenta procese și fenomene complexe în termeni ușor de înțeles și cu
numeroase exemple practice care cresc valoarea de utilizare a cărții. Trecând de la
autori spre potențialii cititori vreau să subliniez ideea de oportunitate în a citi cu
atenție și de a folosi cu succes bogăția de idei, explicații și exemple prezentate în
această lucrare de referință, integrate perfect într-o logică coerentă specifică
marilor profesori.

Prof. univ. dr. dr. dr. H.C. Constantin Brătianu


Academia de Studii Economice din București
Membru al Academiei de Management din SUA
Membru al Academiei Oamenilor de Știință din România
Cuprins

Argument ................................................................................................................. 5
Prefață ..................................................................................................................... 9
Cuprins .................................................................................................................. 15
1. Cercetarea economică și comunicarea rezultatelor acesteia,
în contextul general al cercetării științifice (Gheorghe SĂVOIU) .................. 17
1.1 Clasic și modern în cercetarea științifică actuală .......................................... 17
1.2 Tipologia cercetărilor economice moderne ................................................... 31
1.3 Unele particularități ale cercetării economice moderne ................................ 37
1.3.1 Ciclul primar al inputurilor ‒ outputurilor cercetării economice .......... 41
1.3.2 Ciclul secundar al strategiei cercetării economice ................................ 48
1.3.3 Ciclul terțiar al inferenței și controlului cercetării economice .............. 55
1.3.4 Ciclul cuaternar al rezultatelor cercetării economice ............................ 67
1.4 Comunicarea rezultatelor unei cercetări științifice........................................ 70
Bibliografie ............................................................................................................. 91
2. Structura și optimizarea citării unui articol științific (Vasile DINU).......... 100
2.1 Elementele structurale ale unui articolului științific.................................... 100
2.1.1 Elemente pre-text ................................................................................ 100
2.1.2 Elemente de text.................................................................................. 107
2.1.3 Elemente post-text .............................................................................. 127
2.2 Optimizarea citării unui articol ................................................................... 130
Bibliografie ........................................................................................................... 153
3. Redactarea unui articol științific (Vasile DINU) ........................................... 157
3.1 Stilul științific de redactare al unui articol .................................................. 158
3.2 Redactarea bibliografiei .............................................................................. 165
3.2.1 Citarea în text în sistemul Harvard ..................................................... 171
3.2.2 Lista de referinţe în sistemul Harvard................................................. 178
3.3 Reguli privind tehnoredactarea .................................................................. 198
3.3.1 Redarea textului scris .......................................................................... 200
3.3.2 Tabele și figuri .................................................................................... 203
3.3.3 Câteva reguli privind punctuația ......................................................... 207
Bibliografie ........................................................................................................... 210
16 A concepe, redacta şi publica un articol ştiinţific

4. Plagiatul, legislația antiplagiat și etica cercetării (Gheorghe SĂVOIU) ...... 212


4.1 Original versus plagiat ................................................................................ 212
4.2 Plagiatul și legislația antiplagiat.................................................................. 224
4.3 Diversitatea tipologică a plagiatului............................................................ 237
4.4. Cum poate fi prevenit și chiar evitat un plagiat ......................................... 248
Bibliografie ........................................................................................................... 257
5. Publicarea unui articol în domeniul ştiinţelor economice
(Dan-Cristian DABIJA) .................................................................................... 263
5.1 Evaluarea performanţei ştiinţifice în mediul universitar economic ............ 264
5.2 Principalele baze de date internaționale care indexează reviste
din domeniul economic............................................................................... 265
5.2.1 Baze științifice de date relevante pentru științele economice ............. 276
5.2.2 Registre internaționale ........................................................................ 297
5.2.3 Biblioteci și cataloage virtuale ............................................................ 301
5.3 Profilul științific al unei reviste ................................................................... 306
5.3.1 Ierarhii internaţionale ale revistelor din ştiinţele economice .............. 306
5.3.2 Indicatorii scientometrici .................................................................... 312
5.3.3 Profilul științific al celor mai relevante reviste economice
în funcție de indicatorii scientometrici
din Web of Science și Scopus ............................................................. 327
5.3.4 Jurnale ştiinţifice pirat ........................................................................ 332
5.4 Edituri și grupuri editoriale în domeniul științelor economice.................... 333
5.4.1 Edituri de prestigiu în ştiinţele economice
în accepţiunea universităților românești și CNATDCU...................... 337
5.4.2 Edituri internaţionale de prestigiu care publică reviste economice .... 338
5.4.3 Edituri românești care publică reviste economice .............................. 344
5.4.4 Edituri străine care publică reviste economice românești ................... 346
5.5 Criterii relevante în alegerea revistelor științifice economice ..................... 348
Bibliografie ........................................................................................................... 370
Argument ............................................................................................................. 385
Contents ............................................................................................................... 389
Argument ............................................................................................................. 391
Table de matière.................................................................................................. 395
Argument ............................................................................................................. 397
Inhaltsverzeichnis ............................................................................................... 401
1
Cercetarea economică
și comunicarea rezultatelor acesteia,
în contextul general al cercetării științifice

Acest prim capitol este dedicat aspectelor clasice și moderne ale cercetării
științifice actuale, cu accent pe particularitățile cercetării economice moderne și pe
comunicarea finală a rezultatelor acesteia. Capitolul dezvoltă o teorie ciclică a
cercetării, axată pe un ciclu primar al inputurilor – outputurilor cercetării
economice (dată – informație – indicator – sistem de indicatori – eroare), urmat de
un ciclu secundar al strategiei cercetării economice (metodă și metodologie), apoi
de ciclul terțiar al inferenței și controlului cercetării economice (ipoteză, test,
modelare și model) pentru a se finaliza practic în ciclul cuaternar al rezultatelor
cercetării economice (legea și paradoxul). În funcție de o gamă tot mai variată de
criterii, tipologia cercetărilor economice moderne se extinde vertiginos perimând
unele categorii și făcând posibilă apariția altora noi, ca rezultat al schimbării tot
mai rapide a tehnologiilor și circuitului informației.

1.1 Clasic și modern în cercetarea științifică actuală

În ultimul secol, cercetarea științifică constituie noua paradigmă a civilizației


umane. Lingvistic, orice paradigmă cuprinde totalitatea formelor flexionare ale
unui concept, conturând sintetic un adevărat ansamblu de nuanțe originale, de
sensuri noi sau de semnificaţii neuzitate până atunci ale unei noţiuni declarate
elementare sau aparent cvasicunoscute. Cu o semnificație extinsă la nivelul științei,
paradigma generează un limbaj științific, în care sunt formulate teoriile ca
subsisteme importante, prin agregarea metodelor şi modelelor, dar și ca urmare a
tentativei de cunoaștere a unei realități specifice.
Într-o evaluare detaliată și substanțializată, esenţa paradigmei clasice
reuneşte imperativ următoarele aspecte:
• sinteza conceptelor şi problemelor;
• simplificarea prin metode adecvate;
18 A concepe, a redacta şi a publica un articol ştiinţific

• ordinul metodologic de iteraţie a analizelor funcţionale;


• modele reduse logic la o structură axiomatică;
• nivelul teoretic conjugat cu cel practic şi dedus din eficienţa praxis-ului;
• experienţa transpusă teoretic şi organizată eficient;
• logica operatorie, codul analizelor funcţionale, ierarhizarea şi clasificarea
structurală;
• studiul corelaţiilor contradictorii dintre fenomene şi anticiparea
consecinţelor;
• cadrul referenţial de codificare a datelor investigate (instrumentar, aplicaţii,
legi și chiar teorii);
• modele formale în cadrul aceloraşi coordonate;
• schema esenţializării mişcării, transformării ce surprinde dinamica
sistemului integrator al ştiinţei etc.
În contextul general al dezvoltării civilizației umane, paradigma cercetării
științifice deține o importanță majoră, iar așteptările referitoare la durabilitatea
dezvoltării moderne accentuează rolul special de reformare continuă destinat
educației și cercetării și în următoarele secole. În ansamblul unei astfel de evoluții
prognozate, paradigma cercetării științifice desemnează succint un exemplu standard
(un veritabil pattern), asumat și validat de o întreagă comunitate ştiinţifică, pentru
identificarea şi soluționarea unei probleme de cercetare (Chelcea, 2007).
Cinci aspecte esențiale legate de cercetarea științifică se impun a fi
clarificate inițial, ele fiind generate de întrebări simple de tipul unde are loc, cu ce
mijloace, cum se poate proba, cu ce mecanism de gândire și cum se acționează.
Răspunsurile descriu pe rând caracterul epistemologic (concretizează arealul
științific), caracterul metodologic (precizează metode, tehnici, procedee și
instrumente specifice), caracterul probatoriu (ipoteze, testări, modelări, legi
succesiv invalidate și validate), caracterul logic (sensul și raționalitatea activității)
și caracterul original, inovativ și creativ al cercetării (cunoaștere extinsă prin
căutare și descoperire de soluții la probleme și teorii). Soluționarea problemei de
cercetare coincide la final cu identificarea unui adevăr relativ specific cercetării.
Adevărul ca rezultat dorit al cercetării științifice este mereu testat, validat
sau invalidat, descoperit, pierdut și regăsit, iar demersul către un adevăr unic și
absolut este un itinerariu în salturi, dintr-un adevăr relativ într-altul, știința
redefinindu-se permanent prin cercetarea adevărului relativ specific. Știința a
devenit cunoașterea acumulată prin reunirea cunoștințelor ca adevăruri relative în
urma cercetării unor segmente distincte ale realității (Săvoiu, 2013a).
Cercetarea economică și comunicarea rezultatelor acesteia,
în contextul general al cercetării științifice 19

Știința evoluează prin cercetare ştiinţifică, se dezvoltă de la hypothesis (ipoteză),


trecând prin apodeixis (demonstraţie), pentru a deveni treptat o theoria sau
theoretike (teorie). Știința și caracterul științific al unei activități de cercetare
apar atunci când cel puțin patru elemente majore sunt reunite (Săvoiu, 2012):
• un domeniu specific de introspecție sau o realitate distinctă și imediată;
• o metodă sau o colecție de metode de investigare sau cunoaștere;
• o teorie originală sau un sistem teoretic aparte;
• un model specific sau un set larg de modele construite pentru a înțelege, a
valida și prognoza (în cazul științelor hard) sau a cunoaște și interpreta fără
finalități anticipative și proiective (în situația științelor soft).
Conform Dicționarului Explicativ al Limbii Române, știința este „un tip de
cunoaștere sigură și rațională în legătură cu natura lucrurilor și a condițiilor lor
de existență, în forma unui corp de adevăruri despre un obiect propriu”, iar
cercetarea științifică „o investigație originală în scopul dobândirii de noi
cunoștințe științifice” (DEX, 2012). Deși se redefinesc reciproc și continuu,
cercetarea științifică și știința nu prezintă același scop major, urmărit de la o știință
la alta. Astfel, cercetarea ştiinţifică este complet diferită în ştiinţele exacte și ale
naturii, unde scopul esenţial a fost şi a rămas acela al previziunii, comparativ cu
ştiinţele spiritului care deţin drept obiectiv o cunoaştere „fără previziune”
(Gadamer, 1993).
Definiția stricto sensu a celei mai simple cercetări științifice este efectuarea
unui studiu metodic pentru a dovedi o ipoteză sau a răspunde la o întrebare
modelatoare ori experimentală specifică. Cercetarea științifică delimitează un
proces etapizat privind colectarea și analizarea informațiilor în vederea
intensificării înțelegerii și aprofundării cunoașterii unui subiect teoretic sau a unei
probleme practice (Creswell, 2008). Găsirea adevărului sub forma unui răspuns
coerent și validat este obiectivul central al oricărui proces sistematic de cercetare,
care urmează o serie relativ rigidă de pași sau itemi, precum și un protocol
standardizat, după reguli în mare parte similare în universul științelor. În principiu
regulile pot varia ușor între diferitele domenii teoretice sau de aplicare practică și
pot fi valorificate în paralel cu experimentele concepute, metodele folosite și
modelele simplificatoare, construite cu scopuri de înțelegere, cunoaștere
aprofundată și prognoză.
Definiția cercetării și dezvoltării experimentale, forma contemporană cea
mai des invocată a cercetării științifice ca activitate economică distinctivă, conform
Frascati Manual din 2015, reunește activități creative, realizate sistematic pentru a
20 A concepe, a redacta şi a publica un articol ştiinţific

crește stocul de cunoștințe (inclusiv cunoștințele generale ale omenirii, despre


cultură și societate) și de a genera altele complet noi (fundamentate sau nu pe
aplicații de cunoștințe disponibile deja). Există un set de caracteristici comune care
identifică activitățile de cercetare și dezvoltare, chiar dacă acestea sunt efectuate de
diferite persoane cu un statut diferențiat al activităților lor concrete (inclusiv
artistice, sportive etc.). Activitățile de cercetare și dezvoltare experimentală pot
avea scopuri legate de realizarea de obiective specifice sau generale, dar în mod
concret vor viza permanent noile descoperiri, fiind bazate pe concepte sau ipoteze
originale (inclusiv interpretarea lor). Există un număr minim de criterii care trebuie
îndeplinite de o activitate pentru a fi definită drept activitatea de cercetare și
dezvoltare experimentală, respectiv: originalitate, creativitate, incertitudine,
caracter sistematic, transferabilitate și/sau reproductibilitate.
În sensul descris anterior, termenul de cercetare și dezvoltare experimentală
(Frascati Manual, 2015) se referă la trei tipuri de activități majore 1: cercetarea
fundamentală sau de bază (întreprinsă în principal pentru a dobândi cunoștințe noi,
care stau la baza fundamentării unor fenomene și fapte observabile considerate
vitale pentru omenire, fără a avea în vedere o aplicație specifică sau o anumită
utilizare), cercetarea aplicată (întreprinsă în scopul de a dobândi noi cunoștințe) și
cercetarea sau dezvoltarea experimentală (activitate sistematică, pornind de la
cunoștințele dobândite din cercetare și practică, experiență și producerea de
cunoștințe suplimentare, care se referă la producerea de produse sau procese noi
sau la îmbunătățirea produselor sau proceselor deja existente).
Cercetarea fundamentală sau de bază este pur explicativă în raport cu
fenomenele și procesele nou descoperite sau stabilirea de legi ale acestora, în timp
ce cercetarea aplicată și cercetarea sau dezvoltarea experimentală au ca obiectiv
inițierea și extinderea controlului efectiv asupra fenomenelor și proceselor, prin
folosirea lor de către om, uneori chiar în defavoarea altor specii sau a mediului
ambiant.
Printre criteriile de delimitare ale unei cercetări științifice fundamentale se
pot enumera:
• inexistența unor ipoteze sau afirmații care se implică pe sine ca premise;
• validitate internă/inexistența contradicțiilor în contextul unei teorii
generale;

1
Un demers de tipologizare a activității de cercetare este precar și riscă să devină ambiguu,
date fiind conținutul, metoda și modelul ca patrimoniu comun al oricărei cercetări.
Clasificarea cercetării moderne are în vedere argumente externe, mai ales cele legate de
sfera realității investigate, de finanțarea și de managementul specific.
Cercetarea economică și comunicarea rezultatelor acesteia,
în contextul general al cercetării științifice 21

• validitate externă/inexistența contradicțiilor în contextul altor teorii


recunoscute;
• atribuirea de valoare cercetării (ca urmare a capacității de a explica
fenomene și procese neexplicate);
• testare empirică;
• eficiența cunoașterii și explicației;
• soluții de identificare prin experiment;
• modelarea falsificabilității/nefalsificabilității unei teorii științifice.
Modelarea falsificabilității unei teorii a fost realizată prima oară de către
Karl Popper prin demarcaţia între cercetarea ştiinţifică şi pseudoştiinţifică,
enumerând patru linii distinctive pe care se poate testa sau evalua critic teoria
respectivă, în demersul acesteia de a deveni cu adevărat o ştiinţă (Flonta, 1981):
• controlul consistenţei (validității) interne ca sistem ipotetic-deductiv;
• examinarea formei logice pentru a determina dacă are conţinut informativ,
dacă aceasta nu este cumva tautologică;
• compararea sau confruntarea consecinţelor empirice cu cele derivate din
teoriile concurente pentru a determina dacă o teorie are o valoare de cunoaştere
superioară, presupunând că va trece cu succes testele propuse de probele empirice;
• evaluarea teoriei ca viitoare ştiinţă în lumina acestor teste.
Aceeași demarcație poate fi însă și restrânsă la un singur aspect esențial
(Popper, 1934), valabil în totalitate în ştiinţele exacte sau ale naturii, respectiv la
valoarea de cunoaştere a diferitelor teorii ştiinţifice, care depinde de gradul de
falsificabilitate (definită de relaţiile dintre teorie şi enunţurile de bază) sau de
testabilitate (aceasta crescând odată cu gradul de generalitate şi precizie al teoriei
sau viitoarei ştiinţe).
Succesul unei științe și al unei cercetări ştiinţifice clasice depind nu numai
de proprietăţile temporale, spațiale și structurale ale fenomenelor investigate, dar şi
de înţelegerea faptului că natura sau lumea exterioară posedă un grad înalt de
ordine, anticipat și investigat de raţiunea umană în căutarea de legi obiective.
În cazul cercetării aplicate se pot identifica drept criterii ce demonstrează
dobândirea de noi cunoștințe atât gradul de brevetare a soluțiilor identificate în
cazul unei probleme reale, cât și gradul de operaționalizare a unei idei complet noi,
a unui produs inovativ, a unei metode, a unei tehnici sau a unui instrument original
etc.
Criteriile de delimitare a unei cercetări sau dezvoltări experimentale nu pot
omite următoarele aspecte majore ale experimentului în sine:
22 A concepe, a redacta şi a publica un articol ştiinţific

• obiectivitatea/verificabilitatea intersubiectivă;
• fidelitatea sau repetabilitatea cu rezultate identice;
• validitatea sau dacă sistemul etalon2 și metoda de măsurare cuantifică
într-adevăr ceea ce ar trebui să măsoare;
• standardizare și comparabilitate prin simplitate prelungită.
Pe parcursul ultimului mileniu s-a conturat importanța cercetării
fundamentale, drept pilon al politicilor științifice naționale și internaționale. În
țările dezvoltate ale lumii, guvernele își asumă ca priorități și cercetarea
fundamentală, alături de dezvoltarea resurselor umane și a infrastructurii de
cercetare, iar cercetarea aplicativă și cercetarea sau dezvoltarea experimentală
(inclusiv dezvoltarea și transferul tehnologic) au devenit în mare măsură activități
dominate de sectorul privat.
Universul științific modern s-a redefinit permanent prin trans-, inter-, cros- și
multidisciplinaritate generând multiparadigma ca „inferenţă a adevărurilor aparent
absolute ale unei ştiinţe în universul cunoaşterii ‒ extindere realizată cu o eroare de
reprezentativitate anticipată și determinabilă a ştiinţei particulare ‒ care a condus la
transformarea acestora în adevăruri relative” (Săvoiu, 2015).
Din paradigma clasică, schematizată şi ierarhizată de peste trei decenii
(Kuhn, 1973; 1982) s-a dezvoltat treptat multiparadigma modernă a cercetării,
beneficiind de o reprezentare vizuală care descrie o veritabilă reţea de concepte,
mult mai extinse ca utilizare, cointegrate, dar în același timp capabile să includă
cronologia, spațialitatea și structuralitatea acestor concepte. Multiparadigma
cercetării a devenit în fapt un set de paradigme reunite spațial și temporal, dar și
restructurate, axate pe metodologii dinamice şi pe analize de modele inovative în
procesele de cunoaştere (Feigl, 2004). În mod concret, paradigma clasică a
ştiinţelor izolate s-a înălțat din „solul” observaţiilor empirice, prin experimentul
extins sau experiența generalizată, multiplicându-se în contextul larg al realităţii
spațiale și temporale. Ulterior, prin interconectarea de ipoteze multiple,
universalizând metodologiile și omogenizând metodele, în căutarea de modele
aplicabile trans-, inter-, cros- și multidisciplinar, paradigmele clasice au fost
validate teoretic și practic, pentru a constitui, la final, multiparadigma modernă a
cercetării științifice (Săvoiu, 2015). Aceasta descrie modern o veritabilă metateorie
a cercetării, printr-o rețea de postulate, tehnici, instrumente şi algoritmi specifici.

2
Etalonul a fost definit de vechii greci ca metron sau unitatea minimă de măsură extrasă
din concretețea geometriei și transferată în spațiul spiritualizat al poeziei și al metricii
sale.
Cercetarea economică și comunicarea rezultatelor acesteia,
în contextul general al cercetării științifice 23

Conţinutul şi etapizarea cercetării științifice depind de la știință la știință,


precum și în raport cu predictibilitatea sau capacitatea de a oferi previziuni sau nu.
Astfel, cercetarea ştiinţifică în fizică, după exemplul dat de Albert Einstein și
dezvoltat în Discursul inaugural la Academia Prusacă de Ştiinţe în 1914 şi Despre
metoda fizicii teoretice în 1934, se poate etapiza în:
• formularea conceptelor şi a principiilor de bază ale unei noi teorii fizice
(produs al creativităţii sau activitatea imaginaţiei creative care nu este condusă de
nicio regulă, ci numai de fapte, observaţii, experimente etc., neputând fi practic
învăţată);
• formularea tuturor consecinţelor care pot fi derivate din acestea (devenind
condusă exclusiv de reguli şi prescripţii logice și putând fi oricând învăţată).
Cercetarea ştiinţifică într-o știință cu valoare predictivă sau cu valențe reale
de prognoză este prin definiţie unificatoare, reunind un număr cât mai mare de
fapte, observaţii experimente. De aici rezultă şi valoarea sa de cunoaştere maximă
în lumea cercetării ştiinţifice (depăşind chiar pe aceea a cercetării specifice logicii,
matematicii etc.).
Valorificând o terminologie consacrată, dar mai restrâns tratată a literaturii
naționale (Răboacă, Ciucur, 2004; Chelcea, 2007; Săvoiu, 2013), se poate delimita
o etapizare relativ generalizată a cercetării științifice, recurgând la un număr mai
mare de lucrări internaționale dedicate tematicii iterațiilor specifice din programul
unei cercetări științifice (Gauch, 2003; Shuttleworth, 2008; Creswell, 2008; Rocco,
Hatcher și Creswell, 2011; Shields și Rangarjan, 2013; Gorard, 2013):
• etapa preliminară sau de observare (reunește fazele pregătitoare ale
cercetării, de la individualizare prin conceptualizare la agregare sau
fenomenologizare, de la documentare la colectarea de informaţii, de la investigația
sistemică sau holistică la destructurarea fenomenelor complexe, de la reconturarea
logică și sistemică a conceptelor la explorarea și orientarea conceptuală, de la
prelucrarea informaţiilor colectate la analiza şi sinteza acestora, de la percepție la
problematizare, de la identificare și delimitare la formularea problemei ce urmează
a fi rezolvată și la oferirea diferitelor soluţii existente);
• etapa de formulare a ipotezelor (constituie investigarea propriu-zisă, de la
faza de selecţie şi incubare la faza de analiză şi ideație sau producerea de idei, de la
faza intuitivă, incluzând incubarea sau fixarea problemei în subconştient, oferind
câmp de acţiune gândirii subconştiente la faza de asociere sau corelare, de la faza
de iluminare (fie ea și parțială), caracterizată de elaborarea ipotezelor ca soluții pur
teoretice încă, la faza de ierarhizare în spirit metodic sau paradigmatică a acestora);
24 A concepe, a redacta şi a publica un articol ştiinţific

• etapa testelor și experimentelor (descrie un proces de reîntoarcere la


realitate prin iluminare completă și profundă în strânsă legătură cu realitatea sau
practica, de la o fază de inspiraţie, când ideile soluţiilor apar brusc şi natural,
necesitând fie o testare, fie experimente sau simultan teste experimentale, la o
verificare urmată de canonizarea sau impunerea soluţiilor în urma analizelor și
discuțiilor rezultatelor, mergând până la decizia acceptării testării sau până la
validarea prin experiment ori conducând natural la reîntoarcerea la etapa de
(re)formulare a ipotezelor, în cazul inacceptării sau invalidării);
• etapa predicțiilor (relevă finalitatea cercetării prin modelul de predicție
deja testat și aplicat acum în spirit istoric și spațial, principial și necontradictoriu de
la faza de finalizare a actului creativ, la faza de valorificare completă științifică).
Schematizând grafic cele menționate anterior, demersul unei cercetări
științifice se poate prezenta ca un ciclu sintetic (figura nr. 1.).

Figura nr. 1. Ciclul sintetic sau demersul simplificat al unei cercetări științifice
Sursa: Figura sintetizatoare a ciclului cercetării este realizată de autor

Într-o descriere mai detaliată pe diferitele etape, o cercetare științifică


modernă se apropie tot mai mult de conținutul recomandat al unui raport final,
precum și de publicarea rezultatelor în articole sau cărți, prin iterații standardizate,
cu accent pe optimizare și calitate, dar și pe comunicare. Un astfel de exemplu de
structurare în 10 pași a rezultat din sinteza ghidurilor de cercetare disponibile
online pe site-urile diferitelor instituții academice (Gray și Malins, 2004; White,
2006; Stewart, 2009; Shields și Rangarjan, 2013):
Pasul 1 ‒ Formularea întrebărilor esențiale legate de cercetare (deduse din date).
Pasul 2 ‒ Obținerea de informații și indicatori de fond din cercetări similare.
Cercetarea economică și comunicarea rezultatelor acesteia,
în contextul general al cercetării științifice 25

Pasul 3 ‒ Concentrarea pe subiectul specific și rafinarea explorării teoretice prin


formularea unor premise și ipoteze ale cercetării.
Pasul 4 ‒ Identificarea metodelor, tehnicilor, instrumentelor și materialelor de
cercetare necesare.
Pasul 5 ‒ Selectarea și colectarea bazelor de date, surselor și resurselor de calitate.
Pasul 6 ‒ Valorificarea dialogului în echipă sau cu alți cercetători (externi echipei).
Pasul 7 ‒ Alegerea testelor sau experimentelor optime în raport cu cercetarea.
Pasul 8 ‒ Analiza și evaluarea rezultatelor, testelor și experimentelor, recomandări.
Pasul 9 ‒ Generalizări și excepții, evaluarea impactului răspunsurilor asupra
întrebărilor esențiale și apariția de noi întrebări majore.
Pasul 10 ‒ Revizuirea raportului/comunicării rezultatelor și diseminarea cercetării.
Secvențele de la 4 la 8 se bucură în cercetarea modernă de un interes tot mai
mare, iar penultimul pas devine tot mai relevant în procesele de reluare a buclei 1-8
în cazul apariției de noi întrebări majore (cu înlănțuirea derivată de ipoteze,
metode, testări, validări, decizii etc.). Surprinzător sau nu, această apariție
neașteptată de noi probleme permite în fapt o mai veche delimitare a cercetărilor
„serioase”, apelând la rezultate. O veritabilă caracterizare, realistă și succintă este
dată de către Thorstein Veblen, în lucrarea Evoluția punctului de vedere științific,
publicată acum aproape un secol: „rezultatul unei cercetări serioase poate fi dat
chiar și de simpla creștere la două a întrebărilor, în acel domeniu unde înainte
exista numai una singură” (Veblen, 1919). Input-urile și output-urile unei cercetări
științifice reprezintă o altă abordare de conținut a unei investigații științifice, axată
pe fluxuri și care devine necesară unei cunoașteri științifice moderne, utile și mai
ales eficiente. Cercetarea științifică modernă se caracterizează și prin sucesiunea
output-input sau dominația clară a ieșirilor asupra intrărilor ori, altfel spus, toate
intrările din procesul sau demersul investigativ, abordate sistemic sunt dependente
de ieșirile din etapele sau fazele anterioare ale aceluiași proces.
Inputul esențial al oricărei cercetări este relativ intangibil și se constituie din
observare și întrebare, cărora le corespund drept output aparent răspunsurile.
Acestea declanșează apariția a noi observări și întrebări reale. Cercetarea științifică
este o interconectare de output-uri și input-uri, un flux început cu date care
generează întrebări sau provocări, cer informații, confruntă indicatori, impun
formulări de ipoteze, testări, decizii, modele și se finalizează cu predicții sau
explicații coerente. Toate acestea se diluează practic sinergic unele în altele, dar
într-un mod etapizat sau fazic. Spre exemplu, datele, consacrate ca inputuri (foste
outputuri de fapt, într-o fază anterioară de observare), de îndată ce sunt decriptate
26 A concepe, a redacta şi a publica un articol ştiinţific

devin outputuri, sub noua accepțiune de informații. Nici informațiile nu își


păstrează un caracter stabil și exclusiv de outputuri, ci devin la rândul lor, inputuri
într-o etapă de formulare de ipoteze, testare, experimentare, predicție etc.
În marea majoritate a cercetărilor, fie ele calitative sau cantitative,
informațiile bine atribuite, cuprinzătoare, adecvat justificate și motivate,
verificabile, transparente și validate în modele teoretice sau empirice, constituie
probele demonstrațiilor sau intensifică valoarea răspunsului dat la întrebarea
fundamentală a cercetătorului. Dacă informația este lipsită de caracteristicile
descrise anterior, atunci ele diluează calitatea răspunsului și obligă la o nouă
observare, astfel fluxul reluându-se pe alte coordonate.
Procesul actual al unei cercetări științifice este țesut din intrări și ieșiri
aparent simple. Atunci când urmează o cale predeterminată sau standardizată,
acesta va include permanent incertitudinea și variabilele aleatoare. În încercarea de
a detalia etapele unei cercetări științifice moderne un rol important îl deține
incertitudinea investigației, care ierarhizează prioritățile, nivelul și impactul, în
paralel cu redactarea raportului cercetării sau unui articol, ca urmare a nevoii de a
prezenta principalele aspecte sub forma rezultatelor și concluziilor (figura nr. 2).

Observare fenomen real


Formulare întrebări generale
Identificare fundal și teorie
Concepte, revizuirea literaturii
Alegere proiect de cercetare
și explicații cauzale
și metode
Ipoteze, operaționalizare predicții
Colectare și prelucrare date
Metodologie, observare, cuantificare
Teste, experiment și analiză
Testare ipoteze și descriere decizie
statistică
Rezultate și discuții
Implicații, posibile tendințe
Concluzii
și erori
Generalizări, cercetări viitoare

Figura nr. 2. Ciclul extins al etapelor sub presiunea timpului unei cercetări
științifice moderne și corespondența efemeră cu redactarea articolului
Sursa: Adaptat după https://explorable.com/what-is-research &Experiment -resources.com
Cercetarea economică și comunicarea rezultatelor acesteia,
în contextul general al cercetării științifice 27

Timpul cercetării ca variabilă aleatoare definitorie devine o clepsidră


necruțătoare în raport cu precaritatea etapelor și efemeritatea fazelor, relevând
similitudini ca simbol cu diagrama Gantt în universul managementului de proiecte.
Din această succintă generalizare se pot distinge câteva caracteristici majore
ale cercetării științifice. În primul rând cercetarea științifică este paradoxală,
analizând paradoxul identificării unei soluții optime sau a unui număr destul de
limitat de soluții eficiente, pornind de la un proces multiplicator al metodelor și
modelelor, fundamentate pe o multiplicare prealabilă a factorilor sau variabilelor
observate și a ipotezelor asociate. Cercetarea științifică trebuie să asigure
compromisul între ierarhizarea, cu ajutorul etapelor (fazelor) și redactarea unui
raport al cercetării sau a unui articol, lucrări într-un volum colectiv, cărţi etc. care
să prezinte principalele rezultate și concluzii, sub presiunea timpului și resurselor.
Cercetarea științifică este dominată de misterul specific al creativității, unde
incubarea și iluminarea devin procese evolutive, necontrolabile, nestandardizabile,
nerepetabile în contexte diferite. Cercetarea științifică se axează pe principiul
unității dintre comprehensiune și explicație, principiu aflat sub impactul apariției și
consistenței inspirației (Chelcea, 2007).
În cercetarea clasică s-a pus de la început accentul pe principiile şi legile
independente de timp. Pentru orice stare particulară dată a unui sistem, aceste
principii şi legi devenite eterne sunt menite să determine pentru totdeauna viitorul,
tot aşa cum au determinat şi trecutul. Natura şi realitatea descifrată în acest fel s-au
dovedit a fi similare unor automate sau roboţi, iar cercetarea științifică de tip clasic a
dezvăluit și chiar a generat ulterior o natură moartă sau o realitate pasivă, printr-un
comportament de automat care, odată programat, a continuat să funcţioneze mereu,
urmând regulile cuprinse în programul său, depărtându-se tot mai mult de natură şi
de evoluţia realităţii.
Acest aspect râmâne la fel de vizibil şi în paradigma clasică a cercetării
ştiinţifice moderne prin construcţia piramidală, ierarhizarea tipologică şi variatele
niveluri de structurare a legităților și teoriilor tot mai numeroase, devenind treptat
absolutiste și artificiale. Semnificația relevantă a acestei vizibilități este oferită de
validarea izolată în cadrul unor investigații restrânse a principiilor şi legilor
mecanicii clasice newtoniene în contextul existenței teoriei relativității. Cercetarea
ştiinţifică modernă, axată pe o multiparadigmă complexă, impune investigației
contemporane să îmbine, să interfereze și să unifice tot mai des şi în diverse
proporţii ştiinţe particulare cu interese practice similare sau adverse, acţiunea ei
28 A concepe, a redacta şi a publica un articol ştiinţific

practică fiind un exemplu în tentativa reuşită de adaptare promptă la o realitate


excesiv dinamizată.
Întemeiată progresiv pe tot mai multe teorii complementare și structurată
simultan după un set de metodologii de etape, mai mult sau mai puțin descriptive și
agregative, dominată de obiective și variabile când calitative, când cantitative,
cercetarea științifică modernă tinde să se plaseze tot mai clar sub spectrul
integrativului și holismului, a trans-, inter-, cros- și multidisciplinarității.
Performanța holistică a cercetării științifice a devenit indicatorul ei
fundamental, cu precădere în secolul al XXI-lea. Conceptul modern de știință și
cercetare științifică holistică în expansiunea lor au generat știinţa și cercetarea
științifică integrativă (Kafatos, Drăgănescu, 2003). Cercetarea integrativă este
considerată o modalitate de cunoaștere şi cercetare științifică luciferică, cu sens
transversal sau transdisciplinar dominant și nicidecum una de natură paradisiacă
(cu semnificația acordată de Lucian Blaga acestor antinomii ale cunoașterii în sine)
sau chiar simultan paradisiacă și luciferică, în viziunea autorilor menționați (adică
simultan și orizontală sau interdisciplinară, dar şi transdiciplinară prin
transversalitate), articulând prin această integrare cros- şi multidisciplinaritatea în
cercetarea științifică. Mihai Drăgănescu a redenumit acest tip de cercetare
științifică integrativă folosind conceptul de orthophysics, iar Amoroso pe cel de
teorie noetică, încă din anul 2001 (Noethic theory).
Cultura holosului, pe fondul dinamismului variabilei reunite sau obiectului
spaţiu-timp este o cultură deja tetradimensională a cercetării ştiinţifice moderne
(axată pe concepte şi variabile, metode şi metodologie, teorie, precum şi pe
modele). Ea a devenit în același timp și o cultură a cercetării trans-, inter-, cros- și
multidisciplinare, care constituie împreună tot atâtea caracteristici ale cercetării
ştiinţifice moderne depăşind cercetarea empirică de tip clasic (ciclul de
investigaţie, tipurile de gândire, ciclul interogativ şi dispoziţiile cercetătorului) prin
surse, rezultate, acces și impact.
Pentru o mai clară delimitare a conținutului cercetării moderne este necesară
o caracterizare a tipurilor de cercetare în raport cu spațiul și amploarea disciplinelor
integrate în demersul specific, pentru a descrie complexitatea procesului în sine.
Cercetarea unidisciplinară, mai degrabă o cercetare teoretizată și relativ
perimată astăzi, care a dominat paradigma clasică a cercetării a făcut apel la o
unică modalitate de gândire ştiinţifică. Această cercetare apare tot mai rar în
soluţionarea practică a unei probleme complexe, un model unidisciplinar construit
pe gândirea dominantă a unei singure discipline fiind tot mai puțin capabil să
Cercetarea economică și comunicarea rezultatelor acesteia,
în contextul general al cercetării științifice 29

asigure o cunoaştere ştiinţifică suficient de cuprinzătoare în cercetarea științifică


modernă (Iorga-Simăn, Săvoiu, 2012).
Cercetarea interdisciplinară are un scop nuanţat şi divers în raport cu
unidisciplinaritatea, fie ea şi deschisă, evidenţiind faţetele multiple şi posibilităţi de
aplicare ale teoriilor și modelelor în spații sau interstiții comune ale mai multor
domenii științifice simultan, favorizând transferul orizontal al conceptelor și
rezultatelor de la o investigație sau teorie disciplinară la alta. În cercetarea
interdisciplinară se identifică trei grade diferite de transfer, pe domenii conexe, din
alte investigații specific sau discipline: transferul aplicativ; transferul epistemologic
(cognitiv) și transferul generator de noi teorii și discipline (transferul modelelor).
Un caz aparte al cercetării moderne este acela al cercetării crosdisciplinare unde se
„împrumută” practic o metodă de la o investigație tipic disciplinară la alta, putând
fi considerată și o interdisciplinaritate exclusivă a metodelor.
Cercetarea transdisciplinară este considerată forma superioară a cercetării
științifice interdisciplinare, care la limită poate genera chiar cercetarea
multidisciplinară şi presupune concepte, metodologie, modele şi un limbaj care tind
să devină universale, fiind generate dinamic prin acţiunea numeroaselor stratificări
ale realităţii investigate (cercetarea axată pe teoria modelării realităţii, pe teoria
modelării informaţiei despre realitate, pe teoria modelării ştiinţifice a informaţiei
despre realitate etc.).
Cercetarea științifică multidisciplinară presupune ca studierea şi cunoașterea
realităţii să se realizeze din cât mai multe puncte de vedere, descinse din gândirea
multiplicată a mai multor teorii sau ştiinţe în acelaşi timp, rezultatul cercetării
devenind la final cu mult mai îmbogăţit, consistent și valabil (Manea, 2013).
La rândul ei, o categorie importantă sau un tip specific al cercetării, respectiv
cercetarea științifică economică încearcă să ofere prin particularitățile sale un tip
de activitate mult mai performantă și mai utilă în viața contemporană, prin forme
de cunoaştere, testare, modelare şi predicţie mult îmbunătățite, transformând chiar
viaţa în sine într-o amprentă a culturii și științei economice.
Legislația cercetării științifice în spațiul european distinge prioritar între
aspectele etice și direcțiile sau tendințele generale. În domeniile de detaliu privind
cercetările științifice moderne, de la cele realizate asupra ființelor umane sau asupra
animalelor și până la impactul noilor tehnologii, cât și a structurii programelor de
cercetare, modul în care deciziile sunt luate cu privire la desfășurarea anumitor
agende și priorități depinde profund de democrația, cultura dar, mai ales, de etica
cercetării (Jasanoff, 2005; Hagendijk, Irwin, 2006). Diversele strategii europene au
delimitat direcțiile și au fundamentat tendințele cercetării în România, pentru
perioada 2007-2013 și ulterior conform Orizont 2020, majorând vizibil
30 A concepe, a redacta şi a publica un articol ştiinţific

probabilitatea de convergență instituțională și politică a țărilor membre ale Uniunii


Europene, în paralel cu asigurarea diversității și durabilității cercetării științifice în
acest areal. Strategia naţională în domeniul cercetării-dezvoltării şi inovării (CDI)
pentru perioada 2007-2013, în România a fost continuată prin Strategia CDI 2014-
2020 (SNCDI 2020) componentă a strategiei regionale Europa 2020, devenind un
mod particular de a pune în practică iniţiativa UE intitulată “O Uniune a inovării”,
dar şi un instrument principal de implementare a obiectivelor Orizont 2020, în
contextul corelării cu politicile europene de coeziune și care susţin o cercetare
ştiinţifică orientată mai puternic spre rezultate comensurabile, cu impact practic.
Parteneriatul public-privat, predictibilitatea și prioritățile de specializare
inteligentă ale României presupun definirea şi consolidarea unor domenii de
competenţă ridicată, în care să existe avantaje comparative reale, sau potențiale,
concentrarea de resurse şi atingerea unei mase critice de cercetători, pentru a
genera competitivitate națională, regională şi/sau globală. Cercetarea fundamentală
a rămas prioritară în cadrul Strategiei CDI 2014-2020, inclusiv cercetarea umanistă
şi socio-economică, transformându-le pe cât posibil în surse ale cercetării de
frontieră sau reunificatoare (trans-, inter-, cros- și multidisciplinare).
Structura legislației dedicate cercetării științifice în România dezvăluie
(http://www.research.ro/ro/articol/1021/despre-ancs-legislatie) categorii și domenii
importante reglementate congruent:
• Legislaţia generală a cercetării (reunind Legea cercetării 324/2003, Legea
206/27 mai 2004, privind buna conduită în cercetarea ştiinţifică, dezvoltarea
tehnologică şi inovare, Legea 319/2003 referitoare la statutul cercetătorului și
Legea Educaţiei Naționale nr. 1/ 2011 cu O.G. 57/2002 privind cercetarea
științifică și dezvoltarea tehnologică etc.);
• Legislația dedicată instituțiilor implicate profund în activitatea de cercetare
(H. G. 45/2016 privind organizarea şi funcţionarea Autorităţii Naţionale pentru
Cercetare Ştiinţifică şi Inovare - ANCSI, H.G. 26/2015 privind organizarea şi
funcţionarea Ministerului Educaţiei și Cercetării Științifice - MECȘ, H.G. nr.
1062/2011 privind evaluarea şi clasificarea instituţiilor de cercetare, Legea 752/
2001 Legea privind organizarea și funcționarea Academiei Române, O.U.G.
74/2010 de înfiinţare a UEFISCDI etc.);
• Legislația referitoare la strategii și planuri anuale (H.G. 217/2007 Strategia
naţională în domeniul cercetării-dezvoltării și inovării, H.G. 475/2007 Planul
naţional de cercetare-dezvoltare și inovare, HG929/2014 Strategia Naţională de
Cercetare, Dezvoltare şi Inovare 2014-2020 ‒ SN CDI 2020 etc.);
• Legislaţia derivată (secundară) cu impact în cercetarea științifică (reunind
regulamente și metodologii de concurs ale unor instituții caracteristice H.G. 637/
Cercetarea economică și comunicarea rezultatelor acesteia,
în contextul general al cercetării științifice 31

2003 și H.G. 91/2003 cu categorii de cheltuieli specifice H.G. 134/2011 sau cu


clasificarea și ierarhizarea unor universități sau programe de studiu, H.G. 789/2011
cu recunoașterea și echivalarea de diplome și certificate OMECTS 3158/2012
inclusiv aspecte derivate fiscale Legea 227/2015 privind Codul fiscal) etc.
Excesiva detaliere, arborescența și modificarea ulterioară dominantă a
legislației și reglementărilor complică în general orice activitate, inclusiv pe cea de
cercetare științifică.

1.2 Tipologia cercetărilor economice moderne

Cercetarea unor fenomene economice complexe generează o tipologie de o


mare diversitate a cercetării economice moderne (Răboacă, Ciucur, 2004; Kim,
2006; Chelcea, 2007; Otiman, 2009; Spalanzani, Zaiț și Zaiț, 2015; Săvoiu, 2015)
de la formele structurării rămase valabile ale cercetării clasice, până la cele
moderne rezultate din expansiunea cercetării econodisciplinelor, și astfel cercetarea
economică poate fi: teoretică sau aplicată; explicativă sau descriptivă; predictivă
sau simulativă; microeconomică sau macroeconomică; mezoeconomică sau
mondoeconomică; fundamentală sau dezvoltare experimentală; finanţată public sau
privat; academică sau universitară; cercetarea permanentă și cercetarea economică
ad-hoc; parțială sau unidisciplinară; trans-, inter-, cros și multidisciplinară etc.
De asemenea sunt și forme ale cercetării cu un grad mai pronunțat de
specificitate, deși ele pot fi oricând reduse la o specie din cele generate artificial.
Astfel cercetarea economică aplicată apare și ca cercetare economică empirică, în
viziunea Biroului Național de Cercetări Economice (NBER) al SUA, care a dat 12
din cei 31 de laureați americani ai premiului Nobel în economie.
Aceasta este definită prin patru axe majore așa cum se poate constata de pe
site-ul NBER (http://www.investopedia.com/terms/n/nber.asp): dezvoltarea unor
noi modalități de măsurare statistică, estimarea modelelor cantitative referitoare la
comportamentul economic, evaluarea efectelor politicilor publice asupra economiei
și proiectarea efectelor propunerilor unor politici alternative.
Cercetarea integrativă economică este o altă modalitate de manifestare a
cercetării economice prin agregare, iar ca exemplificare se poate descrie conținutul
cercetării socio-economice. Cercetarea socio-economică este definită ca o cercetare
realizată de persoane calificate în studii de afaceri și relații industriale, studii
manageriale, demografice și statistice, geografice și de geografie economică, de
drept civil și drept penal, psihologice și sociologice, studii sociale aplicate și
32 A concepe, a redacta şi a publica un articol ştiinţific

antropologie, studii socio-tehnice, studii implicând realizarea de interviuri fie


direct, fie prin telefon sau e-mail, apelând la surse de informație individuale sau de
grup, observații, incluzând valorificarea metodelor etnografice, anchetelor, analiză
secundară a datelor existente, cercetări experimentale non-medicale implicând
subiecți umani, analize comparative, inclusiv cercetări cros-culturale, anchete
bibliografice analitice, exerciții de definire a domeniului și analize de conținut,
studii de caz, cercetări sau evaluări faptice (Huws, 2002). Taxonomic cercetarea
socio-economică este genul proxim și include toate speciile internalizate de
cercetare, inclusiv cercetarea economică pură.
Cercetarea economică prin alianțe a economiei cu alte științe și mai ales cu
alte discipline cu scop de majorare a capacității metodologice, metodelor,
tehnicilor, procedeelor, instrumentelor și modelelor a generat cercetarea științifică
specifică a econodisciplinelor. Disciplina științifică ca unitate primară de
diferențiere internă a științei este o invenție a societății secolului al XIX-lea.
Conceptul de disciplină şi ulterior cel de specializare, cu derivatele lor de
cercetare disciplinară și cercetare de specializare au o istorie semantică relativ
lungă sau seculară, delimitând un termen unic pentru o acţiune complexă de
ordonare a cunoaşterii în scopul de educare ori instruire în entităţi diverse de
învăţământ, de la şcoli la universităţi şi academii. Disciplina ştiinţifică înseamnă o
unitate socială şi cognitivă a generării de cunoştinţe în domeniul unei ştiinţe
(Stichweh, 2001), fiind asimilată cu informaţii ce pot deveni cunoştinţe însuşite,
înţelepciune, expertiză, abilităţi, proiecte, probleme, provocări, întrebări, abordări,
studii, toate asociate cu anumite medii universitare sau academice ori în domenii
bine delimitate de studiu ori de practică profesională.
Atunci când gravitaţia este asociată cu disciplina academică a fizicii, devine
o parte din disciplina fizică și din cercetarea disciplinară a fizicii, tot așa cum
analiza producţiei, distribuţiei şi consumului de bunuri și servicii explică modul în
care funcţionează şi interacţionează o disciplină definită drept economie și o
cercetare disciplinară pur economică. Totul se schimbă și devine mult mai
interesant, dar şi aplicabil prin rezultate indiscutabil mult mai bune, de îndată ce se
aplică teoria gravitaţiei în economia regională sau în demografia economică (de
exemplu modelul gravitaţional demografic şi social al lui John Quincy Stewart din
1950).
Toate acestea descriu o alianţă interdisciplinară care are ca rezultat apariția
unei noi econodiscipline și ulterior a unei cercetări interdisciplinare specifice sau
econodisciplinare (numele noii discipline devine unul complex fiind o triplă
intersecție în fapt între fizică și economie, cu rezultatul binecunoscut al
Cercetarea economică și comunicarea rezultatelor acesteia,
în contextul general al cercetării științifice 33

econofizicii, dar și cu demografia, ceea ce ar genera separat „demografizica”,


respectiv „econodemografizica”).
Noul concept de cercetare econodisciplinară al secolului XXI, secol în care
numărul disciplinelor științifice distincte depășește deja numărul de nouă mii, are la
baza sa disciplina academică și câteva particularități ale acesteia. Oricare dintre
disciplinele academice constituie mai întâi un corp distinctiv de cunoştinţe oferite
către cei formaţi în etapa de incubare (studenţi, doctoranzi).
Similar, fiecare disciplină academică impune ca unitățile sale de învățământ
sau învăţare să se bazeze pe cunoştinţe complexe și recente din cercetarea teoretică,
realizată în relația predării-învățării (studenţi), în procese de aplicare practică sau
cercetare aplicată, pentru a extinde cunoaşterea disciplinară (doctoranzi) și devine
activitate de cercetare disciplinară universitară, când descrie o unitate de
învățământ sau învăţare şi cercetare ca normă didactică universitară.
Oricare disciplină academică tinde să evolueze sau să coevolueze cu sisteme
de profesii şi urmează îndeaproape limitele departamentelor academice moderne,
generând şi menţinând comunităţile disciplinare (Pierce, 1991). În același timp,
orice disciplină academică se diferenţiază prin modalitatea în care clasifică,
specializează, caracterizează anumite date, informații, scale, dar şi prin date scalate
și informații ierarhizate, indicatori și sisteme proprii de indicatori, precum și prin
modul în care enunță ipoteze, testează, modelează şi ierarhizează entităţi,
favorizând etapa de intuiție profundă, iar, atunci când se impune, şi prin
modalitatea prin care descalifică şi invalidează raționamente (Foucault, 1977).
Aceste aspecte distinctive sunt preluate integral în cercetarea
econodisciplinară modernă, anticipând un proces intens de intersectare și
reunificare creativă între economie şi alte discipline sau apariția de alianţe tot mai
ample de tip trans-, inter-, cros- şi multidisciplinar, încheiate cu formarea unui
univers al econodisciplinelor (Săvoiu, Iorga, 2013).
Dacă în unele cercetări econodisciplinare rezultate din alianţe bilaterale, a
fost atins un prag critic de expansiune, altele se multiplică și tind tot mai clar spre
cercetarea economică multidisciplinară autentică, prin alianţe trilaterale
(de exemplu econobiofizica).
În tabelul nr. 1 sunt prezentate cu denumirea lor originală din limba engleză,
principalele econodiscipline, unele devenite între timp clasice, iar altele considerate
moderne sau recente, generatoare de cercetări econo-disciplinare atât de diverse
prin ciclurile specifice ale cercetării lor, dar mai ales prin calitatea rezultatelor.
34 A concepe, a redacta şi a publica un articol ştiinţific

Tabelul nr. 1. Econodiscipline și cercetări econodisciplinare specifice

A. Econodiscipline și cercetări econodisciplinare conexe clasice și moderne


1 Educational accounting 25 Financial economics
2 Agricultural economics 26 Heterodox economics
3 Finance and banking 27 Green economics
4 Behavioural economics 28 Feminist economics
5 Bioeconomics 29 Islamic economics
6 Comparative economics 30 Industrial organization
7 Computational economics 31 International economics
8 Consumer economics 32 International trade and rights
9 Contract theory and economics 33 Institutional economics
10 Development economics 34 Labor economics
11 Business administration 35 Law and economics
12 Business ethics 36 Managerial economics
13 Economic geography 37 Marketing and management
14 Economic history 38 Mathematical economics
15 Economic sociology 39 Monetary economics
16 Energy economics 40 Political economy
17 Economic methodology 41 Praxeology and economics
18 Econometrics 42 Public finance
19 Economic statistics 43 Public economics
20 Education economics 44 Real estate economics
21 Experimental economics 45 Risk management and insurance
22 Entrepreneurial economics 46 Socioeconomics
23 Environmental economics 47 Transport economics
24 Finance, accounting, banking & insurance 48 Welfare economics
B. Econodiscipline și cercetări econodisciplinare din categoria celor recent apărute
1 Bioeconomics 15 Econo-pharmaceutics
2 Biophysical economics 16 Financial econometrics
3 Collective bargaining and game theory 17 Management information systems
4 Constitutional economics 18 E-marketing in economics
5 E-Business 19 Military economics
6 Evolutionary economics 20 Natural resource economics
7 Ecological economics 21 Neuroeconomics
8 Social and economic choice theory 22 Quantum economics
9 Econo - information technology 23 Econo-engineering
10 Econo-health informatics 24 Sociophysics
11 Econo-organizational studies 25 Thermo-economics
12 Econophysics 26 Time series in economics
13 Econo-regional science 27 E- management in economics
14 Econo-systems science 28 Internet economics, etc.
Surse: Adaptat după Săvoiu, Iorga-Simăn, 2013, p.12 și Săvoiu, Răducu, 2013, p.9.
Cercetarea economică și comunicarea rezultatelor acesteia,
în contextul general al cercetării științifice 35

Cercetarea economică modernă se atomizează inițial în tot atâtea direcții câte


discipline par să existe pentru a se regrupa tematic, metodologic, modelator, legic
și paradoxal în cercetări economice trans-, inter-, cros- și multidisciplinare, ceea ce
face ca o cercetare de tipul econofizicii sau sociofizicii să difere tot mai mult de
alta din spațiul econobiofizicii, ori de cercetarea din arealul econometriei financiare
sau de una realizată în domeniul econoingineriei, deși toate țin aparent tot de esența
lor economică. Complexitatea noilor alianțe ale economiei cu alte disicipline este
recunoscută prin impactul ei pragmatic, de aproape o jumătate de secol, ca fiind
generatoare de noi econodiscipline și noi cercetări econodisciplinare apte să descrie
noile „operațiuni ale organizațiilor economice, bazate pe acorduri sociale pentru a
face față producției și distribuției de bunuri și servicii economice” (Stigler, 2014).
Cercetarea econodisciplinară s-a extins în forme diverse în aproape toate
universitățile din întreaga lume, iar clasificările academice identifică agregativ cel
puțin patru ramuri eterogene de noi econodiscipline și cercetări econodisciplinare
conexe, ca urmare a unor deficiențe grave în formularea ipotezelor fundamentale
ale economiei neoclasice (Daly, 1991; Hall și Klitgaard, 2006), respectiv
econofizica, ecoeconomia, sociofizica și econobiofizica etc.
Cercetarea științifică modernă axată pe econodiscipline reprezintă un suflu
de aer proaspăt, contrastând vizibil cu cercetarea economică clasică, fiind definită
de metode și modele fizice și matematice moderne sau de statistici moderne, cu
scopul de a revigora cercetarea clasică economică și de a construi o economie
aplicată în mod profund și extins. Cercetarea economică modernă se bazează tot
mai mult pe investigații de teorii și ipoteze testabile, pe noi modele cu valoare
predictivă preluate din alte științe mai competitive, diminuând relativ importanța
percepţiei problemei, incubării prin documentare și învăţarea, și chiar a iluminării,
ca explicare și cunoaștere lipsite de intuiția holistică a fenomenului economic.
În ultimele trei decenii, cercetarea științifică de tip economic devine tot mai
mult dependentă de remodelarea educației și instituțiilor educaționale economice și
de principiile de formare a echipelor prin proiecte. O nouă generație de cercetători
în economie consideră că a gândi ca un veritabil economist presupune eliminarea
unidisciplinarității și abordărilor izolatoare monolitice (Mankiw, 2004), în paralel
cu valorificarea avantajelor echipei și ale proiectului de cercetare. În acest proces,
economia și cercetarea economică trans-, inter-, cros- și multidisciplinară dețin
metode și modele cu conținut mult mai realist (prin aport matematic, statistic, fizic
etc.), dar și mai umanist sau legat de alte științe sociale (prin contribuții ale istoriei,
36 A concepe, a redacta şi a publica un articol ştiinţific

filozofiei, sociologiei etc.), iar activitatea desfășurată în echipă și cu ținte clare


specifice managementului de proiect de cercetare mărește eficacitatea rezultatelor.
Cercetările științifice generale, publicate în echipă, indică în medie o creștere
a dimensiunii echipei, de aproape 10 ori în ultima jumătate de veac, concret de la
1,1 în 1960, la 11,2 în 2010, așa cum arată studii relativ recente (Milojevic, 2014),
dar multiplicarea în cele economice este mult mai mică (sub valoarea 5). Maniera
de asigurare a multidisciplinarității cercetării este una extensivă.
Pentru cercetarea economică axată pe un proiect abordat „în spirit de echipă”
sunt recunoscute câteva principii vitale de alcătuire (Maliţa, 1971):
• refuzul identităţii (doi oameni identici nu pot constitui niciodată o echipă
reală, capabilă să soluţioneze un proiect complex de cercetare economică);
• primordialitatea proiectului de cercetare sau prioritatea cercetării
economice (spiritul de echipă este subordonat, ca şi echipa în întregime, spiritului
proiectului sau realizării cercetării);
• centrul decizional al echipei (nodul relaţional) este identic cu managerul
„de facto” al proiectului de cercetare (căruia i se subordonează echipa);
• raționamentul trans-, inter-, cros- și multidisciplinar al echipei și caracterul
sistemic al cercetării economice în echipă;
• spiritul de echipă în realizarea proiectului este diferit calitativ de spiritul
individual al celor ce compun echipa de cercetare economică.
Spiritul de cooperare, de solidaritate, de coeziune sau în termeni economici
spiritul de parteneriat, inteligenţa partenerială şi evoluţia către un parteneriat total
într-o echipă de cercetare se educă, se dobândesc, se acumulează, devenind și ele
esențiale în asigurarea calității unei cercetări economice moderne.
Principalele critici aduse cercetării economice clasice se păstrează, iar unele
chiar se amplifică în cercetarea modernă unidisciplinară, individuală și izolatoare
(Săvoiu, Răducu, 2013):
• nu se poate stabili cu claritatea fizicii sau matematicii o lege economică
definitivă, un factor necunoscut influenţând mereu un fenomen investigat;
• principiul caeteribus paribus nu poate fi realizat practic, legile generând
paradoxuri prin validarea ipotezei referitoare la variabila izolată;
• experimentele sunt dificil de realizat sau chiar imposibil de multe ori;
• numărul mare de variabile (intra)reziduale netestate limitează calitatea
modelărilor şi veridicitatea predicţiilor;
• modelele comportamentale axate pe premisa raţionalităţii lui Homo
Oeconomicus nu simplifică, ci ambiguizează cunoaștera economică;
Cercetarea economică și comunicarea rezultatelor acesteia,
în contextul general al cercetării științifice 37

• echipa și cercetarea trans-, inter-, cross și multidisciplinară sunt totuși


dificil de alcătuit și, mai ales, de acceptat de către comunitatea cercetătorilor în
economie, ca soluții dominante în investigația economică.
Excesiva standardizare a cercetării economice moderne are și efecte negative
dacă se transformă într-o practică fundamentată pe trucuri empirice de specialitate,
după cum remarca Nassim Nicholas Taleb, subliniind că cercetarea economică
având accent pe economia financiară devine astfel „o reminiscenţă din medicina
medievală, ale cărei medicamente pot fi utilizate pentru a ucide mai mulţi pacienţi
în loc să îi salveze, şi la fel ca ea, poate pune în pericol sistemul prin crearea de noi
riscuri și nu prin reducerea lor” (Taleb, 2007).

1.3 Unele particularități ale cercetării economice moderne

Definirea cercetării economice nu își găsește o soluție unanim acceptată,


cauza esențială fiind legată de multitudinea teoriilor economice și a susținătorilor
acestora, de explozia econoștiințelor și econodisciplinelor și de caracterul relativ
instabil și ascendent al scopurilor și obiectivelor economiei în ansamblu.
Definiţia dată economiei de la originile sale moderne de către Adam Smith,
ca investigaţie în lumea naturii şi a cauzelor avuţiei naţiunilor a constituit de fapt
și prima dovadă a importanței cercetării în această știință nou creată. În calitate de
cercetare cu specific socio-uman, cercetarea științifică în economie a avut un scop
relativ bine precizat de la bun început, legat de studierea și înțelegerea „modului în
care indivizii și societățile aleg în final să utilizeze resursele limitate, pe care
natura și generațiile anterioare le-au furnizat” (Case, Fair, Oster, 2013, p. 2).
Economia a fost și rămâne o știință dinamică, prin urmare ca oricare altă știință
socio-umană se lovește permanent de o problemă greu de soluționat, aproape toate
interrelațiile sale teoretice, parametrizate spațial și temporal se modifică odată cu
schimbarea apărută la nivel de societate, ceea ce impune o monitorizare continuă a
activităților sale specifice, a principiilor, metodelor și modelelor proprii de
cercetare (Yang, 2001). Ca atare, este necesară colectarea de date pentru analiza
cantitativă, ceea ce ar actualiza patrimoniul empiric al economiei, în paralel cu
fundamentarea ei ca știință modernă având la bază dezvoltarea cercetării și
asigurarea unor legi și cunoștințe durabile.
Deservind economia, care este o știință socio-umană ce se ocupă concret de
comportamentul ființelor umane și a multitudinii asocierilor și conexiunilor lor
complexe, cercetarea economică, așa cum remarcau Joseph Stiglitz, Amartya Sen
38 A concepe, a redacta şi a publica un articol ştiinţific

și J.P. Fitoussi, deține ca principal obiectiv „soluționarea științifică a unei


probleme de alegere socială, de o manieră exploratorie și sistematică” (Stiglitz,
Sen, Fitoussi, 2009), ceea ce se concretizează în formularea de teorii noi, ca urmare
a cuantificării și examinării descriptive a datelor economice, dar și prin validarea/
invalidarea teoriilor vechi cu ajutorul noilor sale modele.
Din cele două definiții citate și relativ limitative ale cercetării economice și
derivate din esența economiei însăși, măsurarea fenomenelor și validitatea teoriei
transpar imediat ca repere semnificative, care devin împreună componentele
esențiale ale cercetării economice. A măsura și a valida sunt verbele cele mai des
întâlnite în cercetarea științifică economică, cu trimitere la principalele fenomene și
procese ce domină țesutul de tranzacții al oricărei economii, regionale, naționale
sau globale.
Cercetarea ştiinţifică în economie a fost și mai este încă tratată diferenţiat în
ceea ce privește caracterul ei de categorie distinctă a cercetării în ansamblu, de
reprezentanții marcanți ai acestui tip de activitate. La o extremă se află optimiştii,
care afirmă că singurul lucru care împiedică cercetarea economică să devină o
cercetare ştiinţifică distinctivă în sens pur cantitativ sau numeric (asemenea
matematicii sau fizicii) ar fi „imensitatea ecuaţiilor” (Pareto, 1894; Cournot, 1897)
şi continuând cu Jevons, Walras sau Schumpeter, dintre care ultimul atinge limita
exagerării rolului cuantificator al cercetării economice, prin afirmaţia că economia
pe care aceasta o studiază ar fi „cea mai cantitativă dintre toate ştiinţele” deoarece
faptele pe care această ştiinţă „le observă sunt transformate în numere de viața
însăşi” (Schumpeter, 1951).
În același timp, la fel de densificată pare a fi şi extrema pesimiştilor prin
referirile acestora la valoarea de cunoaştere sau la gradul de precizie al aceleiaşi
cercetări ştiinţifice în economie (Săvoiu, 2013a). Astfel, Knight recunoaşte drept
merit al cercetării în economie doar faptul de a arăta „ce este greşit comparativ cu
ceea ce este corect” (Knight, 1999), iar Edgeworth subliniază ignoranţa cercetării
economice în modelarea „factorilor calitativi” specifici, în timp ce Veblen reușește
să coreleze cercetarea economică și economia cu dezvoltarea culturală (Veblen,
1919), pentru ca în final Hayek să identifice similitudinea dintre economie şi
„înţelegerea modului cum gândesc oamenii”, deși ambele modelări sunt și rămân
dificil de realizat în cercetarea economică clasică sau modernă (Hayek, 1989).
Desigur că adevărul științific se află pe „calea regală” între cele două
extreme, istoria neînregistrând practic „nicio probă strictă” a validării complete
sau invalidării totale a unui model economic rezultat dintr-o cercetare ştiinţifică în
economie, aşa cum sublinia Georgescu-Roegen în Legea entropiei şi procesul
Cercetarea economică și comunicarea rezultatelor acesteia,
în contextul general al cercetării științifice 39

economic, în 1971, ci identificând doar modele cu un grad mai mic sau mai mare
de eroare de predicție economică (Georgescu-Roegen, 1971).
Cercetarea științifică economică modernă tinde să capete un alt înțeles, unul
mai dinamic și mai pragmatic, caracterizat de permanenta trecere de la procesul de
descoperire la cel aplicativ. Astfel, cercetarea devine un proces care debutează cu
întrebări referitoare la realitatea economică, descrisă prin tot mai multe date și
informații, variabile și corelații, care, mai apoi, testează răspunsurile sau soluțiile la
aceste întrebări și le modelează la final, cu scop predictiv. Cercetarea cu un evident
caracter predictiv apare numai în cazul în care răspunsurile sau soluțiile modelate
au putut fi reproduse în mod fiabil (cu un nivel acceptat al erorii), de fiecare dată
când testarea a fost efectuată, indiferent de cine și cu ce tehnologie sau pachet de
programe informatice a realizat testarea modelului.
Cercetarea economică a fost și rămâne un act creativ, în sensul descris de
Graham Wallas, în Arta gândului (The Art of Thought), care reunește într-un mod
propriu cele patru stadii ale procesului creativ în general, adică pregătirea,
incubarea, iluminarea și verificarea unei idei complet noi, printr-o osmoză
conștientă și inconștientă în același timp, specifică originalității (Wallas, 1926).
Cercetarea economică detaliază excesiv pregătirea, prin identificarea problemelor
și studiul orientat al resurselor bibliografice (teoretice și aplicative). Pregătirea
bibliografică concretă descrie și structurează patru tipuri de cercetări (Șandor,
2013), chiar din debutul acestora, prin orientarea lor către: soluție (rezultat),
metodologie, legi și teorie, aplicare din perspectivă imediată, cu ajutorul modelului,
experimentului, simulării etc. (Cooper, 1988; Silverman, 2013).
Specificitatea incubării și intensitatea iluminării în cercetarea economică
conturează diferențierea majoră a acesteia în raport cu multe alte tipuri de cercetare
științifică. În perioada de incubare, cercetătorul, în mod aproape inconștient, nu
face niciun efort legat de problema pe care se centrează concret cercetarea sa, dar
în același timp lucrează în realitatea economică în care problema a apărut. De aici
și cele două aspecte aparent divergente ale incubării cercetării economice, unul
negativ al abandonului aproape total tematic, precum și un altul pozitiv, al
poziționării proceselor sale mentale (involuntar și inconștient) permanent în
proximitatea realității economice generatoare de probleme.
Toate tipurile de cercetare științifică recunosc importanța și necesitatea
incubației în asigurarea creativității prin intermitențe sau chiar abandon aparent
tematic (diluarea intensității gândirii creative și chiar abandonarea ei aparentă sunt
esențiale). Se pot obține rezultate, metodologii, legi economice și chiar modele,
40 A concepe, a redacta şi a publica un articol ştiinţific

experimente și simulări ale unor fenomene și procese economice, toate cu mult mai
competitive prin cercetarea în paralel a mai multor probleme și prin abandonări
succesive ale uneia și aceleiași probleme (Wallas, 1926), decât dacă se încearcă a
se termina o cercetare dintr-un singur efort exagerat de intens și neîntrerupt.
Ceea ce generează diferenţierea cercetării economice în sensul unei incubații
accelerate faţă de toate celelalte tipuri de cercetări este tocmai omniprezența altor
probleme economice în viața cercetătorului, alternanța și frecvența adaptării prin
identificarea de soluții prompte fiind dictată de presiunea economicului cotidian
asupra acestuia.
Iluminarea în cercetarea economică este ceva mai scurtă ca periodicitate a
apariției și puțin mai diluată ca durată faţă de alte cercetări, gândul absolut
fulgerător care o naște ivindu-se cu o frecvență mai mare și o intensitate mai mică.
Acest gând, mai des și mai slab ca intensitate, apare ca urmare a plutirii libere în
mintea cercetătorului a tuturor evenimentelor zilnice, dominate de un conținut
economic cert și a tuturor asocierilor întâmplătoare sau corelațiilor neașteptate
dictate pe perioada incubației.
Etapa iluminării sau a eruperii instantanee a unei idei complet noi și
nebănuite până atunci este evident imposibil de influențat de o manieră volitivă sau
conștientă. Iluminarea în cercetarea economică este însă facilitată conștient de
plasarea continuă a gândirii cercetătorului în spațiul economic, într-un areal al
interconexiunilor deschise și al atitudinilor, favorizând prompt realizarea sinapsei
ideative și inovative, printr-un lanț de intercondiționări anticipate într-un mediu
economic perpetuu (Wallas, 1926).
Iluminarea intersectează mult mai ușor în cercetarea economică toate
celelalte trei stadii. Aceasta se traduce printr-o triplă acțiune în procesul de
iluminare, respectiv se verifică validitatea noii idei, în contextul pregătirii și
incubării datelor și informațiilor similare sau complet diferite de natura
fenomenului investigat. Prezența permanentă a gândirii cercetătorului în spațiul
ideatic specific ştiinţelor economice şi a administrării afacerilor chiar și în celelalte
activități ale zilei, funcționează ca un catalizator al iluminării. Creativitatea ca și
originalitatea complementară acesteia subliniază că stadiile lor sunt simultane și nu
pot exista separat unul fără celălalt din cauza complexității mecanismului
cercetării. Chiar și atunci când tânărul cercetător își verifică și își citește
corespondența pe Internet, bea cafeaua sau ceaiul și deschide un mesaj telefonic
etc. acesta incubează în același timp și alte probleme care au declanșat cercetări
multiple și diverse, deschise deja în gândirea sa economică, prin demersul parcurs
până atunci de echipa de cercetare din care face parte.
Cercetarea economică și comunicarea rezultatelor acesteia,
în contextul general al cercetării științifice 41

Similar sau în paralel cu complexitatea definirii stadiale a creativității,


termenii-cheie ai unei cercetări economice pot fi descriși pe parcursul a patru
cicluri investigaționale succesive și caracteristice științei economice şi administrării
afacerilor pornind de la:
• data economică pe itinerariul dată-informație-indicator-sistem de
indicatori-eroare, redefinind astfel principalele inputuri și outputuri ale cercetării
economice;
• metoda și metodologia cercetării economice în labirintul interior al
cercetării economice;
• ipoteza, testul, modelarea și modelul economic în logica duală a deciziei
validării/invalidării și a predicției în cercetarea economică;
• legea și paradoxul în cercetarea economică sau variantele terminus ale
unei cercetări economice.

1.3.1 Ciclul primar al inputurilor ‒ outputurilor cercetării economice

Acest ciclu de debut se înlănțuiește într-o iterație specifică din care nu pot
lipsi datele, decriptarea mesajului prin informație, selectarea informației cu caracter
sintetic, promptitudinea, relevanța și adecvarea maximă devenită indicator, urmată
de reunirea informațiilor selectate în sisteme de indicatori, cu precizarea clară și
permanentă a nivelului lor de eroare.
a) Datele economice au fost structurate de la începuturile cercetării
economice în trei componente distincte: partea numerică sau cantitativă (generează
indicatorul economic propriu-zis), componenta de delimitare în timp, spaţiu şi
organizatoric (include şi precizarea unităţii de măsură, precum şi asigurarea
comparabilităţii informaţionale) şi componenta noţională (conține metodologia de
calcul a indicatorului economic). Datele economice sunt completate sau descrise
complet prin metadate (reunind ultimele două componente descrise anterior și
expuse în tabelul nr. 2).
Pregătirea pentru incubare și chiar incubarea, iluminarea și validarea,
presupun date sau inputuri obținute prin observare (atât ca rezultat al culegerii și
înregistrării prin interviuri, experimente, sondaje, cât și ca observare pură de tip
documentar). Data și metadata generează împreună:
• baze de date economice care cuprind sisteme de gestiune şi mijloacele de
culegere, prelucrare, transmitere, stocare, regăsire a datelor economice;
42 A concepe, a redacta şi a publica un articol ştiinţific

• bănci de date economice sau componente definitorii ale subsistemelor


informaţionale care reunesc beneficiarii şi furnizorii de informaţii economice.

Tabelul nr. 2. Metadele și conținutul detaliat al acestora.


Conținutul metadatelor
Prezintă definiţia indicatorului/conceptului/termenului utilizat
Definiţie
în cadrul cercetării/lucrării.
Indicatori/ Relevă alţi indicatori/termeni cu care indicatorii/termenii
termeni corelaţi prezentaţi se află în legătură.
Reprezintă nivelul de agregare pentru care datele diseminate
Disponibilitate
sunt disponibile.
Categorii Prezintă categoriile de indicatori cărora le aparţine indicatorul
de indicatori (indicatori de dezvoltare durabilă, structurali, de dezvoltare
specifici rurală etc).
Activitatea
Indică activitatea statistică ce utilizează termenul sau din care
statistică
provine indicatorul.
din care provine
Este specificată sursa definiţiilor, în cazul în care acestea sunt
Sursa preluate de la diferite organizaţii, organisme sau autorităţi
internaţionale, publicaţii de specialitate.
An de sfârşit Indică ultimul an pentru care indicatorul este disponibil.
Data ultimei Reprezintă ultima dată calendaristică în care elemente ale
actualizări informaţiilor au fost inserate sau modificate în baza de date.
Sursa: http://colectaredate.insse.ro/metadata/public.htm

Cercetarea științifică economică recunoaște importanța esențială a calității


datelor în cadrul oricărei investigații moderne. Ultimele decenii au dezvoltat chiar
cercetări economice specifice menite a identifica asocieri și corelații, continuități și
discontinuități, concentrări și diversificări, simetrii și asimetrii, excentricități și
anormalități prezente în universul datelor economice, exemplul data mining fiind
cel mai des invocat în acest sens. De altfel, viitorul cercetării economice în
ansamblul său tinde să aparțină domeniului de cercetare al bazelor de date colectate
în timp și în volum foarte mare; acestea sunt dificil de analizat și investigat,
necesitând folosirea de instrumente comune de management (fenomenul este deja
cunoscut și analizat sub denumirea de big data).
Orice dată economică, incluzând metadata corespunzătoare, poate deține un
conţinut nou, un mesaj inedit sau chiar o semnificaţie neuzitată în economia
Cercetarea economică și comunicarea rezultatelor acesteia,
în contextul general al cercetării științifice 43

curentă. Decriptarea mesajului și receptarea noutăţii de conţinut şi semnificaţie


generează o informaţie economică.
b) Informaţia economică se definește ca originalitatea deţinută de mesajul
reflectat al datei și metadatei analizate împreună, un semnal cât mai identic emis,
transmis şi receptat, referitor la cunoaşterea economică, o formă a energiei
conţinută de date și metadate economice, având utilitate evidentǎ în maximizarea
câştigurilor, profitului, patrimoniului, avuţiei în general, dar şi costuri relativ
ridicate.
c) Indicatorul economic este expresia cantitativă (numerică) a unei
determinări sau trăsături calitative, constatate în procese economice similare sau
aparținând unei populații comune a fenomenelor economice, bine delimitate în
timp, spaţiu şi structural/organizatoric și prezentând o tipologie diversă, derivată
din variabilitatea economiei.
O cercetare economică modernă operează cu o gamă largă de indicatori
(Săvoiu, 2007; 2013b):
• indicatori absoluți și relativi structurali sau de intensitate;
• indicatori reali și estimați;
• indici și ritmuri;
• valori economice centrale mai puțin volatile (valori medii, mediane,
modale sau chiar cu momente centrate de diferite ordine de mărime);
• parametri specifici de tipul dispersiei sau abaterii medii pătratice;
• alte cuantificări provenind din trans-, inter-, cros- și multidisciplinaritate
(probabilități, valori exponențiale, tensiuni etc.).
Indicatorii economici pot descrie evoluții sau dinamici reale sau nominale,
evoluții indiciale (I) în raport cu staționaritatea unui proces economic sau cu
nivelul de 100% (prin indici de preț, indici bursieri etc.), precum și rate economice
(dobânda sau rata capitalului, rata inflației, rata creșterii economice), exprimate
prin diferențe între valoarea indicilor și nivelul de staționaritate în procesul
economic investigat, conform unor relații de forma:
R (%) = I (%) – 100 (%) (1)
și, în final, chiar riscul economic, cuantificat cu ajutorul dispersiei (Săvoiu, 2007).
Transformarea unei informații economice în indicator economic este
rezultatul încheierii unui îndelungat demers de validare temporală și spațială, în
urma căruia viabilitatea și utilitatea informației nu mai este pusă la îndoială,
44 A concepe, a redacta şi a publica un articol ştiinţific

credibilitatea și promptitudinea informației devenind cheia selectării acesteia în


sisteme de indicatori. Valorificarea sistemelor de indicatori economici reprezintă o
soluție metodologică frecvent întâlnită în cercetarea științifică modernă, tipologia
acestor sisteme fiind în creștere simultan cu accesibilitatea și claritatea,
multidimensionalitatea și detalierea, promptitudinea și relevanța.
În cercetarea economică modernă domină sistemele instituționalizate, create
fie de institute de statistică naționale (http://statistici.insse.ro/shop/), de instituția
comună a UE-28 denumită EUROSTAT, sub formă de statistici regionale
(http://ec.europa.eu/eurostat/data/database), de institute internaționale sau globale,
(http://unstats.un.org/unsd/default.htm), de bănci centrale la nivel național
(http://www.bnr.ro/Seturi-de-date-628.aspx) sau de instituția Băncii Mondiale
(http://data.worldbank.org/indicator), toate remarcându-se prin accesarea lor tot
mai frecventă.
d) Sistemul de indicatori este nelipsit din cercetările economice specializate
disciplinar sau tematic apariția, deprecierea și actualizarea sa fiind o activitate
permanentă pentru domenii din ce în ce mai strict precizate și delimitate, ca în
exemplul presiunii îndatorării economice generatoare a sistemului de indicatori ai
dinamicii datoriei publice globale (figura nr. 3).

Figura nr. 3 Sistemul de indicatori ai datoriei publice globale


Sursa: http://www.economist.com/content/global_debt_clock

Dinamismul și ciclicitatea proceselor economice își găsesc reflectarea în alte


sisteme de indicatori dinamizate vizual și dedicate cercetării ciclului afacerilor,
construite de EUROSTAT și OECD și denumite astfel de la teoria Business Cycle
Cercetarea economică și comunicarea rezultatelor acesteia,
în contextul general al cercetării științifice 45

Clock (BCC). Un astfel de sistem ultramodern este redat static în figura nr. 4, un
sistem care poate prelua grafic (în plan) doar o secvență lunară statică din „filmul”
atât de dinamic al recesiunii economice a Uniunii Europene, în 2008-2009.

Figura nr. 4. Sistemul de indicatori ai ciclului afacerilor „imortalizat” grafic


în dinamica lui descendentă în momentul definit de luna februarie 2009
(Business Cycle Clock)
Sursa: http://stats.oecd.org/mei/bcc/default.html

Sistemele de indicatori economici au devenit concepte instrumentale stabile


și utile, ca în exemplul cunoscut al patrulaterului strategiei economice în
cercetarea macroeconomică, expresia standardizată a unui astfel de sistem, care
sintetizează cercetarea în studierea atentă a unui număr de patru echilibre/
dezechilibre majore: al dezvoltării sau creșterii, al pieței muncii, al prețurilor și al
economiei în raport cu „restul lumii” sau extern. În cercetarea microeconomică
sistemul de indicatorii pe termen scurt al Uniunii Europene oferă similar o dovadă
a cercetării permanente a validității factorilor modelului microeconometric
decizional curent al antreprenorului, cu scopul evaluării și prognozării fenomenelor
economice, cu un set minimal de numai 10 clase de indicatori majori selectați din
rezultatele firmei (Săvoiu, 2013b).
e) Eroarea definită ca data, informația, indicatorul care nu reflectă „adecvat,
corect, veridic” realitatea obiectivă reprezintă o componentă a cercetării
economice, iar precizarea sau neprecizarea acesteia relevă clar seriozitatea sau
neseriozitatea cercetătorului individual sau a unei întregi echipei de cercetare. În
mod concret, orice eroare se definește ca diferență între o dată, informație sau
indicator economic şi valoarea reală corespunzătoare. Ea se materializează în
46 A concepe, a redacta şi a publica un articol ştiinţific

înregistrarea altei valori estimate sau inferențiate în locul celei reale şi se determină
fie ca eroare absolută, fie ca eroare relativǎ (admisă până la valoarea de 5% în
marea majoritate a cercetărilor economice, dar putând atinge și valori mai mari în
cele de pionierat, ori cu mult mai reduse în modelări cu praguri diminuate de
eroare). Eroarea se cuantifică şi ca valoare descrisă de abaterea de la o structură
fenomenologică cunoscută, dar nerespectată integral în cadrul unei cercetări.
O cercetare economică cu pretenții de profesionalism și acuratețe precizează
alături de date – informații – indicatori și eroarea cu care au fost obținute toate
acestea, conferindu-i astfel credibilitatea necesară (în acord cu cercetarea, respectiv
cu data). Acurateţea rezultatelor unei cercetări economice se definește în general
prin gradul de apropiere al parametrilor sau estimaţiilor de valorile reale. Eroarea
cercetării deține o diversitate inegalabilă în demersul investigativ, fiind legată de
toate elementele ce o compun efectiv. Eroarea unei cercetări științifice poate fi
clasificată în raport de conținut sau profunzime (eroare materială și formală), în
funcție de impactul asupra cercetării cu sensul de reluare integrală a acesteia
(eroare sistematică și aleatoare), de pasul demersului cercetării sau secvența
programului de cercetare în care apare (eroare de metodologie, sondaj, observare,
prelucrare, testare, validare, decizie) etc. Eroarea poate altera complet o cercetare
științifică atunci când descrie lipsa de acurateţe a acesteia și poate impune reluarea
sau chiar renunțarea la cercetarea în cauză din motive multiple (ex: lipsa de
acoperire fenomenologică, eșantionarea incorectă, incompletitudinea și lipsa de
autenticitate a răspunsurilor, rata de non-răspuns majorată peste anticipări, lipsa de
calitate a prelucrării etc.).
Un concept esențial în înțelegerea rolului erorii în cercetarea științifică îl
reprezintă pragul de semnificație al acesteia. În cercetarea economică se lucrează
de obicei cu două praguri de semnificaţie, corespunzătoare nivelului exprimat
probabilistic sau procentajului maximal admis al erorii: pragul de 0,01 (1% eroare)
şi pragul de 0,05 (5% eroare). Pentru modelările econometrice cu caracter de
pionierat se admit destul de rar și cu dificultate unele valori ușor mai mari, dar fără
să depășească 0,1 (10% eroare). Atunci când are mai multe soluții un cercetător
trebuie să găsească variante de utilizare în mod distinctiv, implicit de ierarhizare a
acestora. Când se va folosi concret unul sau altul din pragurile de eroare care se
redenumesc praguri de semnificație ale întregii cercetări economice axate pe
testarea și validarea/invalidarea de ipoteze, asocieri și corelații? Cu caracter general
economia, statistica și econometria acceptă pragul de 0,05 (5% eroare), dar de
îndată ce se dorește o precizie mai mare în procese de prognoză sau predicție
pragul admis al erorii devine semnificativ mai mic, respectiv pragul de 0,01
(1% eroare) și chiar praguri mult mai mici.
Cercetarea economică și comunicarea rezultatelor acesteia,
în contextul general al cercetării științifice 47

O exemplificare ştiinţifică axată pe predicții și nivelul de semnificație sau


gravitate al erorii, repovestită plastic de către Ovidiu Lungu (2001), imaginând un
basm în care apar prezicătorul și împăratul și pornind de la cercetare ca pretext limitat
al anticipării viitorului, subliniază că există două situaţii în care cercetătorul poate
comite aceste erori specifice. Aceste două situații în cercetarea propriu-zisă dețin un
impact diferențiat prin ipoteză și ar trebui tratate logic ca atare, adică distinctiv. Atunci
când în predicția unui eveniment se comite o eroare de consemnare falsă a prezenței
acestuia în viitor, fără însă a se și valida prin cercetare se comite o eroare de tipul I
(declararea apariției unui adevăr care va fi absent însă în realitate), în timp ce
anticiparea absenței unui eveniment în viitor va conduce la o eroare de tipul II
(declararea absenței unui adevăr care se va produce însă în realitate). Pentru eroarea
de tipul I ale cărei consecințe sunt considerate ceva mai grave, cercetătorul va prefera
un prag de semnificaţie de 0,01 (1% eroare). Atunci când același cercetător va dori să
dețină mai multe şanse în investigația și în demonstrația sa, iar consecinţele nu vor fi
cotate ca deosebit de grave, precum și în situația în care el ar putea comite o eroare de
tipul II, atunci va prefera un prag de semnificație de 0,05 (5 % eroare). Abordate
diferențiat ca în figura nr. 5, eroarea de tipul I este mai des asimilată cu minciuna, iar
eroarea de tip II cu ignoranţa (Lungu, 2001).
Evenimentul
Apare Nu apare
Predicția Apare Corect Eroare de tip I
evenimentului Nu apare Eroare de tip II Corect
Figura nr. 5. Erorile specifice cercetării economice axate
pe testarea și validarea/invalidarea de ipoteze, asocieri și corelații
Sursa: Lungu, O., 2001, p. 58.

Eroarea cercetării economice rezultă și din raționamentul fals al


cercetătorului, din cauza nivelulului insuficient de detaliat, logic și structurat sau
relevant al cunoștiințelor sale:
• asocieri economice accidentale (erori de asociere sau corelații iluzorii);
• succesiuni greșit intuite ca injective sau bijective ori fals anticipate între
factori cauzali și fenomenul economic explicat de către acești factori (în raport de
numărul factorilor se disting erori de cauzalitate simplă și erori de cauzalitate
statistică);
• confuzii de transfer sau între legea individuală și legea populației în meta-
analiza economică fenomenologică (eroare de substituire falsă sau inadecvată a
48 A concepe, a redacta şi a publica un articol ştiinţific

individului cu populația căreia acesta îi aparține, alături de eroare de compoziție,


când grupuri ori eșantioane dirijate sunt considerate ca reprezentative pentru
populația din care au fost extrase și prin simetrie mai apare și eroarea de diviziune
sau de partiționare, inclusiv falsa dihotomie);
• lipsa de relevanţă economică (erori de tip non sequitur sau erori ale lipsei
de conexiune în logica specifică a economiei, dar și din concluzii pripite sau
nefundamentate științific) etc.
Dacă datele, informațiile, indicatorii și sistemele de indicatori economici,
precum și erorile sunt și inputuri și/sau outputuri ale cercetării economice, metoda
și metodologia cercetării economice descriu cel mai clar mecanismul specific de
funcționare și desfășurare a acesteia, oferă „codurile de acces” ale designului
interior al cercetării sau demersului relativ standardizat al cercetării între inputurile
și outpurile sale. Orice încercare de investigaţie a specificităţii universului
cercetării ştiinţifice economice rămâne una reuşită sau nu în măsura în care este nu
numai continuă (în spirit istoric), definitorie (în spirit conceptual), dezmembrativă
şi agregativă (în spirit structural), dar și etapizată sau strategică (în spirit metodic şi
metodologic).

1.3.2 Ciclul secundar al strategiei cercetării economice

Așa cum nu există știință fără teorie, tot astfel nu poate avea loc o cercetare
economică fără metode și metodologie. Prin intermediul metodei și al metologiei se
descriu calea și strategia cercetării, atât pentru cel mai simplu, cât și pentru cel mai
complicat demers de cercetare în economie și afaceri economice, de o manieră
sintetică și riguroasă, argumentativă și anticipativă.
a) Metoda, un concept cu vechi origini elene, semnificat etimologic prin
„cale” sau „mijloc” (DEX, 2012), definește concepția de bază a cercetării:
anticipează, trasează sau prescrie un anumit mod de a acţiona și într-o realitate
economică, reunind într-un sistem distinctiv principii, reguli și modalități de
cunoaştere şi transformare a acestei realităţi.
Nu există o metodă cu valențe universale asemeni unui panaceu cu impact
restricționat sau valabil numai în cercetări economice. Metoda, în cercetarea
economică, a evoluat de la tipul inițial fizico-mecanicist, unde fenomenul concret,
legile și principiile economice erau abordate similar cu cele fizice, către tipul de
metodă bioorganicistă cu reperele asimilate din biologie și specificul organizării
materiei vii, accentuând taxonomiile de orice fel, pentru a descoperi ulterior
Cercetarea economică și comunicarea rezultatelor acesteia,
în contextul general al cercetării științifice 49

metoda psihologică și chiar sociologică, prin care individul devine reper al


cercetării economice, subiect și obiect al acesteia, investigator și investigat,
comportamentul economic individual preluând prioritar sensurile cercetării.
Determinismul simplist unicauzal axat pe „dorința de avere a individului
normal” care a condus în cercetarea clasică economică la legități de forma „un
câștig mai mare este preferat unuia mai mic sau cea mai mare cantitate de avere [se
obține] cu cât mai puțină muncă” (Georgescu-Roegen, 1971), s-a metamorfozat
biologic și organicist în taxonomiile diverse ale entităților, activităților, ocupațiilor,
produselor, serviciilor economice, pentru a se retrage sociologic și probabilistic în
comportamentul uman flexibil și rațional drept factor exogen cu determinație
maximală în variația fenomenului economic (Becker, 1998).
Diversitatea metodelor aplicate în cercetare economică modernă este tot
mai mare și manifestă o tendință de creștere și prin împrumuturi ale metodelor
utilizate în alte tipuri de cercetări (crosdisciplinaritatea cercetării economice este cu
atât mai mare cu cât complexitatea activităților și proceselor economice crește).
Tipologia restrânsă a metodelor aplicate în cercetarea economică reunește
cu caracter de exemplificare și într-un mod mesonic, specific gândirii economice
(Săvoiu, Dinu, 2015):
• observaţia (exhaustivă) și sondajul (selectiv);
• experimentul și simularea;
• abstractizarea și agregarea;
• analiza și sinteza;
• inducţia și deducţia;
• concentrarea și diversificarea;
• evaluarea reală și estimarea;
• metoda investigativă unifactorială de tip caeteris paribus și metode
multifactoriale și multifuncţionale de analiză;
• metoda analogiei și metoda profilului;
• analiza cantitativă și analiza calitativă;
• metoda istorică și metoda dialectică etc.
De ce este metoda de cercetare importantă și în cercetarea științifică
economică modernă?
În primul rând, un răspuns este dat prin simpla parafrazare a lui Ștefan
Odobleja, care constată că factorii determinanți în definirea unei cercetări științifice
economice nu sunt nici subiectul și nici obiectul, ci metoda sau setul de metode
specifice utilizate și care permit înțelegerea și explicarea promptă a unei realități
50 A concepe, a redacta şi a publica un articol ştiinţific

economice. În al doilea rând, rolul principal al metodei este acela de a unifica și


simplifica realitatea economică în procesul de cunoaștere umană (Odobleja, 1984).
Prin origine și consistență, metoda unei cercetări economice rămâne
carteziană, din dorința acesteia de a identifica adevărul economic, urmând regulile
lui Decartes, din Discours de la méthode apărută în 1637, iar pentru a-și duce la
bun sfârșit această menire orice metodă (Decartes, 2003):
• renunţă la soluția autorităţii pe care o înlocuiește cu libertatea de
examinare a proceselor economice (investigarea fenomenologică în economie);
• apelează la regula analizei și împarte fiecare dintre problemele examinate
în atâtea părţi câte identifică a fi necesare;
• utilizează regula sintezei sau călăuzirea în ordine a gândurilor, plecând de
la lucrurile cele mai simple şi mai uşor de cunoscut, la cele mai complexe;
• valorifică regula aplicativă prin experimentarea tuturor adevărurilor
descoperite.
Natura specifică a procesului economic investigat dezvăluie trei dimensiuni
restrictive ale metodei cercetării economice (Săvoiu, 2015), conferite de:
• limitele intrinseci ale obiectului observat, ce decurg din prezența
permanentă a necunoscutului și incertitudinii în realitatea economică;
• competența limitată a observatorului (cercetătorului) în cursul aplicării
metodei în realitatea economică;
• limitarea firească a aplicabilității oricărei metodei utilizate în cercetarea
economică consemnând astfel lipsa unui panaceu metodic.
Metodele clasice aplicate în cercetarea științifică par a fi reticente în a lucra
în zona sistemelor complexe, cum este cazul concret al realității economice,
deoarece seturile de date, informații și indicatori sunt doar pe termen scurt
verosimile și nesigure în rest, deși acest lucru caracterizează o mare parte din
bazele de date și informații ale mai multor științe sociale.
Metodele moderne de cercetare economică reușesc să contribuie la
înțelegerea problemelor și delimitarea proceselor în economie, favorizând aplicarea
unor decizii corecte prin (Barry, 1988):
• acțiunea sistemică universală, care poate fi descrisă prin valențe analitice și
sintetice;
• soluția de descompunere a unui sistem în părțile sale componente
simplificând modul său final de înțelegere (aspect cunoscut sub numele de
„fenomenul Gestalt” sau întregul definit ca semnificând mai mult decât suma
părților sale, incluzând evident și interrelațiile dintre părți);
Cercetarea economică și comunicarea rezultatelor acesteia,
în contextul general al cercetării științifice 51

• scala de măsurare sau punctul său de vedere cantitativ relevant în


descrierea calităților unui sistem;
• felul specific de a vedea sistemul și care se referă la ierarhia demersului
cercetării structurii realității, pornind dintr-o perspectivă la scară micro și ajungând
la o perspectivă la scară macro (ceea ce impune conectarea la o mare varietate de
tehnici și instrumente din mai multe discipline de regulă);
• contribuția la stabilirea de ecuații care simplifică și descriu fenomenele și
realitățile complexe ale lumii etc.
În concluzie, metoda cercetării și în economie este întotdeauna plasată între
necesitate și limită și se mutiplică prin crosdisciplinaritate ca transfer al altei
metode a cercetării științifice moderne, dar adaptate domeniului științei economice.
b) Metodologia reunește ansamblul de metode specifice unui domeniu de
investigație cu tehnici, procedee și instrumente caracteristice metodelor selectate,
fiind asimilată, tot mai clar, strategiei cercetării economice moderne.
Alegerea demersului metodologic nu este niciodată unicriterială, ci impune
opțiuni succesive și multiple legate de:
• problema investigată (delimitare, pregătire documentară și bibliografică
etc.);
• tipul de logică relevantă (anticipativă, euristică, fuzzy, neutrosofică etc.);
• filosofia cunoașterii și cercetării științifice (pozitivism, constructivism
interpretativism, transformativism și pragmatism etc.);
• metoda adecvată, corelată cu tehnici, procedee și instrumente
complementare;
• formularea de ipoteze și modelarea cu valențe de cunoaștere cele mai
extinse, testele finalizate cu decizia cu gradul de veridicitate maxim și modelele cu
putere predictivă cu eroare minimă etc.
Metodologia este o noțiune complexă, etimologic delimitând o știință a
metodelor (methodos și logos), de la conceperea, la selectarea și valorificarea
metodelor în diferite procese de cercetare.
O particularitate a metodologiei cercetării economice este relevată de
structurarea metodelor integrate în investigarea unui proces economic în:
• metode cu aplicabilitate generală sau în cadrul tuturor tipurilor de cercetări
(ex.: metoda demonstrației);
• metode proprii grupului mai larg de cercetări socio-umane (ex.: metoda
experimentului social);
52 A concepe, a redacta şi a publica un articol ştiinţific

• metode specifice științei și cercetării economice (ex.: metoda


comparabilității valorice sau metoda asigurării evoluțiilor reale prin inflaționare/
deflaționare).
O altă particularitate a cercetării economice are în vedere adecvarea la
metodele selectate inițial a tehnicilor, definite ca ansambluri de prescripții, a
procedeelor delimitate în interiorul tehnicii de obţinerea directă a unui anumit
rezultat și a instrumentelor (dispozitivul, pachetul de programme, indicatorul
ghidul de operare, suportul material, artificiul tehnic etc.) prin intermediul cărora se
realizează activitatea propriu-zisă de cercetare.
De exemplu, metoda sondajului statistic aplicată în cercetarea economică a
cererii poate valorifica tehnica aleatoare a loteriei, procedeul bilei nerevenite în
urnă, folosind ca instrument concret un pachet de programe, care este capabil să
extragă aleator adrese sau numere de telefon dintr-un fișier demografic electoral
recent sau o ultimă ediție a unei cărți de telefoane, pentru prelevarea riguroasă a
unui eșantion simplu aleator nerepetat cu respectarea ansamblului de cerințe ale
metodei, tehnicii și procedeului ales.
În mod firesc, varietatea tehnicilor, procedeelor și instrumentelor ce pot fi
aplicate este cu mult mai mare decât aceea a metodelor, așa cum se poate constata
din practica cercetării economice. În condiții concrete metodologia devine un mixaj
între metode, tehnici, reguli, principii, instrumente şi procese specifice de know-
how, în funcţie de natura problemei, scopul şi obiectivele ce delimitează o cercetare
economică particulară. Strategia unei cercetări economice reprezintă o suită de
opțiuni sau alegeri ale cercetătorului pornind de la alegerea problemei sau teoriei
care face obiectul cercetării în sine, urmată de opțiunea pentru o anumită logică
anticipativă sau euristică.
O problemă delicată de selectare a cercetătorului este aceea epistemologică
sau de filosofie a cunoașterii și cercetării care impune o opțiune tranșantă a
acestuia între:
• pozitivism (evenimentele analizate aici sunt independente în raport cu
cercetătorul și cauzalitatea rămâne pur deterministă, situație mai rar prezentă în
realitatea economică dominată de cauzalitatea complexă statistică și axată pe
probabilități);
• constructivism (între cercetător şi obiectul cercetării sale există o relaţie
obiectiv necesară de influenţă și se manifestă concret în realitatea economică);
Cercetarea economică și comunicarea rezultatelor acesteia,
în contextul general al cercetării științifice 53

• interpretativism (un constructivism specific fenomenelor economice unde


cercetătorul şi obiectul cercetării sunt două entităţi inseparabile în economie),
opțiune vizibilă în analiza rezultatelor cercetării (Zaiț și Zaiț, 2009, pp. 5-6).
La cele trei opțiuni epistemologice majore se adaugă transformativismul și
pragmatismul, care sunt adeseori mixate. În aceste opțiuni reunite, fenomenului
economic îi sunt recunoscute elementele de influență majoră ale politicilor,
orientarea dată de putere și justiție, dar și de schimbare, consecvența acțiunilor,
centrarea pe probleme economice în mod pluralist, colaborativ și cu finalizare în
lumea reală (Creswell, 2014).
În cele din urmă cercetătorul trebuie să aleagă o metodologie multicriterială
dintr-un set foarte larg de variante metodologice dominate de logici anticipative
sau euristice (mai rapide și chiar mai scurte în demersul lor). Alegerea unui mixaj
al metodelor, tehnicilor și instrumentelor, care se dovedește a fi adecvat economiei
reale constituie o etapa electivă majoră.
Nu lipsește de aici și testarea urmată de validare sau invalidare (invalidarea
inevitabil conduce la reluarea întregului demers electiv, pornind de la reformularea
ipotezelor sau identificarea unor erori inițiale și corectarea acestora, exceptând
situațiile în care ținta întregii cercetări a fost chiar invalidarea, iar acest rezultat se
impune a fi publicat), iar în cazul unor soluții sau rezultate favorabile cercetarea în
ansamblu va intra în patrimoniul cunoașterii științifice economice, respectiv în
teoria economică sau a administrării afacerilor. Aceste elemente strategice conduc
în diverse cercetări economice la modelarea cu accente puse istoric sau evolutiv pe
modelele economice, econometrice, econometrice financiare, econofizice,
sociofizice etc. În alte cercetări economice cu specific dominant comportamental,
legate de necesitatea realizării în condiții „de laborator” a activităților de cercetare
sau chiar de periodicitatea investigației etc. se impun experimente unice sau
reluate.
Dependenţele funcţionale între opțiunile cercetărului își pun amprenta în
înțelegerea și cunoașterea profundă a fenomenelor economice, iar redarea lor cu
ajutorul unei figuri chiar și relativ complicate readuce în actualitate un vechi
proverb chinezesc conform căruia „o imagine poate fi tradusă într-o mie de
cuvinte”... Prin urmare, în figura nr. 6 apare sintetizată o viziune modernă a
cercetării economice, cu accent pe opțiunile sau alegerile cercetătorului, una dintre
imaginile pertinente și actualizate ale demersului strategic optimizat.
Metodologia diferă substanțial între modalitățile profunde ale cercetării, de
la cercetarea fundamentală la cea aplicativă, atât în funcție de domeniul de aplicare,
54 A concepe, a redacta şi a publica un articol ştiinţific

cât și de natura ei predictivă sau experimentală. Metodologia diferă și


infracercetare, adică în cadrul cercetărilor aparent similare tipologic, inclusiv în
cercetările particularizate legate de subdomeniile economice sau de anumite
econodiscipline existente.

Figura nr. 6. Construcţia metodologică sau strategia cercetării economice


Sursa: Zaiţ și Zaiț, 2009, p. 2.
Nota 1. Figura a fost ușor adaptată pornind de la sursă și singura modificarea de fond a
schemei strategice o reprezintă adăugarea modelelor standard ale cercetării economice
introduse la metodologie (statistic, econometric, econofizic, sociofizic etc.).
Nota 2. Conceptele etic şi emic sunt explicate de autorii acestora, Dumitru Zaiţ și Adriana
Zaiţ, plecând de la originile lor prin care se oferă semnificaţii privitoare la cuvânt: fon-etic
= studiul producerii, transmiterii, audiţiei şi evoluţiei sunetelor în general, dar și universal
în cadrul comportamentului uman și fon-emic = cu privire la cea mai mică unitate sonoră a
limbii, cu rol de a diferenţia cuvinte şi forme gramaticale ale aceluiaşi cuvânt, dar și
specific diferitelor grupuri umane.

Metodologia cercetării economice se referă și la alte aspecte majore, succint


prezentate până aici, dar detaliate în ciclurile următoare, respectiv ciclul ipoteză,
test, model și modelare sau ciclul lege și paradox. Metodologia extinsă de la
strategia cercetării economice la punerea simultană în practică a opțiunilor
Cercetarea economică și comunicarea rezultatelor acesteia,
în contextul general al cercetării științifice 55

cercetătorului, este precedată de motivarea alegerii tipului de cercetare.


Metodologia mai are obligația de a sublinia arealul original sau inovativ,
contribuțiile creative, de a explica teritorial, cronologic și structural demersul și
condiționările practice ale cercetării, de la metodă la tehnici, procedee și
instrumente, pentru a facilita cunoașterea contribuției cercetării în sine la teoria
științifică specifică.
Un caz aparte, deși a devenit unul relativ frecvent în cadrul cercetărilor
economice moderne îl constituie metodologiile axate pe testare și modelare care
presupun o abordare clar trans-, inter-, cros- și multidisciplinară.

1.3.3 Ciclul terțiar al inferenței și controlului cercetării economice

Dacă ipoteza reprezintă debutul creativ, atunci testul semnifică validarea/


invalidarea celei dintâi, pentru ca produsul major al unei cercetări să devină
modelarea și modelul, ca expresii ale evaluărilor statice sau monitorizării dinamice
a realității economice, dar și ca destinația finală a oricărei cercetări cu scop
predictiv sau simulativ.
Ipoteza, testul, modelarea și modelul reprezintă un alt ciclu semnificativ în
cercetarea economică produsă ca rezultat al gândirii inferențiale (în demersul logic
de la premise la concluzii) și, mai ales, a nevoii acesteia de control și autocontrol.
Anterior definirii și formulării ipotezei se impun a fi analizate trei moduri clasice
de a raționa științific pentru a putea discerne diferențele acestor modalități specifice
ale gândirii în cercetarea științifică: abducția, inducția și deducția.
Fenomenul abductiv aristotelic redenumit de Charles Sanders Pierce
„intuiție” (Pierce, 1958; Magnani, 2001) prezintă o mare importanță în cercetarea
științifică, fiind în esență misterul ce are loc în contextul ulterior incubației
informaționale, pe fondul unei iluminări dificil de explicat. Această intuiție sau
abducție face ca cercetătorul să bănuiască acea „inefabilă și inexplicabilă”
supoziție, cauză ori consecință etc., pornind de la date și informații sau chiar de la
simple observaţii empirice accesibile de altfel tuturor.
Abducția este totodată și o formă de aproximare succesivă până la atingerea
masei critice argumentative, însoțită de apariția unei cauze sau explicații validate
sau a celei mai adecvate explicații pentru o bază de date relativ incubate.
Incidentul abductiv greu de anticipat antefactum este relevant exclusiv
postfactum, adică atunci când cercetătorul are o intuiție, formulând o ipoteză,
pornind tocmai de la un incident surprinzător, neaşteptat şi care are ca fundament
56 A concepe, a redacta şi a publica un articol ştiinţific

supoziţii explicative suficiente, dar nu neapărat necesare, oferite pentru condiţiile


care l-au generat. Fenomenul intuiției sau abducției nu poate fi replicat și nu este
repetitiv în contexte similare sau chiar identice, nu poate fi creat artificial și ad-hoc.
La rândul ei, iluminarea care naște intuiția și chiar se suprapune parțial cu abducția
ca aproximare succesivă, nu se poate baza pe certitudini suficient de ferme care să
ducă la emiterea spontană directă a unor legi, reguli sau axiome (acest lucru nu
poate avea loc decât foarte rar, fie în gândirea cu totul genială a unor cercetători
înnăscuți, fie în cugetarea exersată a altora maturi și experimentați).
În procesul deducţiei sau deducerii de enunţuri adevărate din alte enunţuri
adevărate sau respingând enunțuri false pe baze logice, cercetătorul raţionează
înlănțuit pentru a trage la final o anumită concluzie plecând de la un set de
adevăruri generale. În procesul inducţiei același cercetător pornește în
raționamentul său de la adevăruri particulare pentru a extrage concluzii generale.
Dacă deducția oferă o inferențiere evidentă și ușor demonstrabilă, inducţia asigură
o inferențiere practic nedemonstrabilă. Tehnicile și procedeele (Spalanzani, Zaiț,
Zaiț, 2015) cele mai cunoscute ale deducției clasice sunt:
• silogismul ca derivare deductivă a unei afirmații corecte din două premise,
una majoră (adevărată) și alta minoră (probabilă);
• axiomatizarea sau formularea de enunțuri reper cu rol deductiv în
conturarea unei teorii sistematice;
• formalizarea prin recurgere la simboluri abstracte, beneficiind de
semnificaţii strict prestabilite, utile în formularea de reguli și iterații cu scop
operațional declarat;
• schematizarea sau modelarea cu rol demonstrativ, de regulă prin figuri
simplificatoare sau modele grafice sintetice în care sunt detaliate elemente, relaţii şi
condiţii.
Inducția ca soluție acceptată în cercetarea științifică este o formă de
raționament fundamentată pe reguli stricte, pe valorificarea observației empirice
riguros organizate, a experimentului științific și metodelor speciale cauzale sau
special create pentru cercetarea inductivă. O argumentație inductivă aduce
încredere în concluzii, dar ea poate deveni la fel de solidă în cercetarea economică
și atunci când se bazează pe deducţie, pornind de la premise şi operând cu ajutorul
procedeului derivării logice, ceea ce majorează semnificativ valabilitatea sau
validitatea acelorași concluzii. Inducţia ştiinţifică este utilizată în cercetarea
economică pentru „predispoziția și curajul” ei specific de predicție a fenomenelor
și proceselor (cuantificarea predictibilităţii evenimentelor viitoare). Totuși nu
Cercetarea economică și comunicarea rezultatelor acesteia,
în contextul general al cercetării științifice 57

trebuie exagerată această caracteristică în toate situațiile noi sau complet incerte,
chiar dacă inducţia modernă a fost concepută ca o strategie de formulare a
presupunerilor despre necunoscut.
Reamintind importanța problemei falsificabilității în logica cercetării se
impune a fi comentată și reticența privind raționamentul inductiv ori argumentația
inductivă care suferă de incompletitudine. Aceasta a atras din partea lui Popper
respingerea categorică a inducției ca metodă universal valabilă sau gândire
omnipotentă în cercetarea științifică și chiar ca metodă universală de cunoaștere
(Popper, 1973). În concluzie, atunci când cercetărul economic susține o teorie
inductivă devine mai puțin credibil și pentru că își bazează explicația sau
argumentația pe ceea ce acesta consideră că ar fi probabil să se întâmple, dacă și
numai dacă, un anumit factor se va petrece sau un anume incident particular va
avea loc. În timp ce abducția sau intuiția reprezintă un deziderat fundamental al
cercetării economice, aceste ultime două tipuri de raționamente (inductive și
deductive) rămân utile în argumentația testării, deciziei, modelării economice, fie și
numai dacă se are în vedere tranziția de la adevăruri ce aparțin sau derivă din
realitatea microeconomică în cea macroeconomică prin agregare și reciproc prin
dezagregare.
Într-un ciclu terțiar al demersului cercetării științifice economice structurat
pornind de la ipoteză, la test, până la modelare și model se recunoaște primatul
ipotezei ca rezultat al identificării cauzelor stuației problematice și anticipării de
soluții prin intuiție sau abducție, dar și al construcției ipotezei ca demers distinct
realizat cu sprijinul deducției și inducției.
a) Ipoteza, un concept grec prin originile sale, reprezintă un enunţ cu
caracter provizoriu, o supoziţie consistentă sau o teză mai puţin certă sau
incompletă ori încă nedovedită ca adevărată. Orice ipoteză științifică este mai mai
mult decât o simplă întrebare bine țintită și un răspuns posibil intrinsec, prin faptul
că demonstează sau anulează condiția de adevăr sau fals a acelui răspuns
(deschizând sau închizând un itinerariu de cercetare), dar și prin referirea concretă
la o nouă realitate intuită corect sau incorect, complet sau parțial. Pentru a realiza
acest al doilea scop și el esențial, ipoteza implică și valorifică testul, care deține
rolul de a ilumina și controla.
În cercetarea economică modernă, ipoteza reprezintă o afirmație construită
prin raționament logic inductiv sau deductiv, cu riguroare, cu mare exactitate și
atenție, referitoare la un fenomen aparținând unei realități economice date. De
altfel chiar cercetarea economică se poate redefini de la simplă la complexă,
58 A concepe, a redacta şi a publica un articol ştiinţific

pornind de la faptul că este descrisă ca o testare succesivă de enunțuri ale unei


singure ipoteze sau o testare a mai multor ipoteze ce dau astfel contur
scopului/obiectivului ei fundamental. Parafrazându-l din nou pe Karl Popper, o
cercetare este la fel de îndrăzneaţă ca și ipotezele sale, definite printr-un înalt grad
de generalizare, printr-un conţinut vast acoperit, dar și printr-o descriere structurată
a lumii, printr-un decalaj tot mai mare între lumea aparenţelor şi realitatea descrisă
de către ipoteza în sine, prin predicţiile generate despre evenimente şi fenomene şi,
nu în ultimul rând, prin caracterul ei riscant în raport cu numărul, varietatea şi
exactitatea acestor predicţii (Popper, 1973). Dincolo de cele zece dimensiuni sau
condiții clasice pe care trebuie să le îndeplinească o ipoteză pentru a fi validă,
respectiv generalitate, complexitate, specificitate, determinare, falsificabilitate,
testabilitate, predictibilitate, comunicabilitate, reproductibilitate și utilitate
(Galtung, 1967), câteva cerințe conturează rolul major al ipotezei și în cercetarea
economică de o manieră constructivă (Răboacă, Comşa, Ciucur, 2007), acentuând
importanța complexității, testabilității, predictibilității și utilității, considerând
punctual că orice ipoteză ar trebui:
• să fie noncontradictorie;
• să demonstreze o mare capacitate explicativă;
• să genereze un număr cât mai mare de consecinţe (testabile);
• să dețină un bogat conţinut de informaţie;
• să permită previziuni de noi evenimente şi fapte.
În același timp, etapele comune ale tuturor tipurilor de ipoteze (descriptive,
explicative, direcționale, de conținut, de corelație, de determinație, testabile sau
netestabile etc.) ar trebui să reunească următoarele aspecte definitorii conform
eclectismului structural (Răboacă, Ciucur, 2004; Zaiț, Alain, 2006; Chelcea, 2007;
Săvoiu, 2013c; Spalanzani, Zaiț, Zaiț, 2015):
• caracterul endogen sau exogen al variabilelor sau factorilor fenomenelor
economice supuse cercetării;
• variația sau variabilitatea datelor, informațiilor sau indicatorilor economici
specifici;
• asocierea sau combinarea variabilelor dependente și independente pentru a
identifica repetabilități, regularități sau chiar legități;
• cuantificările statistice și matematice ale corelațiilor care dețin caracter
explicativ pentru fenomenul economic investigat, finalizate prin alegerea corelației
optime (axate pe maxima determinație calculată matricial exemplificând cu
celebrul R2 sau Rsquared);
Cercetarea economică și comunicarea rezultatelor acesteia,
în contextul general al cercetării științifice 59

• complexitatea cauzalității în contextul realității economice selectează


tehnici și procedee adecvate de construcție concretă a ipotezei axate pe:
concordanță sau neconcordanța temporală evaluată frecvențial, diferențe date de
identificarea prezenței factorilor sau variabilelor în circumstanțe reale, punere de
acord (“agreement”) a prezenței factorului cu apariția variației, analiză reziduală
(variația reziduului în asocierea factorială cuantificată), concomitență sau decalaj
(prezent între variabila exogenă și endogenă), asociere, similitudine sau analogie
comportamentală a factorilor independenți și dependenți etc.
În urma unui proces de construcție, simultan logic (coerentă și inteligibilă),
empiric (codificare verificabilă a datelor) și pragmatic (valoare şi interes practic) a
unui lung șir de ipoteze se supun testării și se finalizează prin validare sau
invalidare, conform unei decizii a cercetătorului ce încheie periplul testării. Un
astfel de proces, reluat periodic sau continuu, face ca cercetarea economică să
devină științifică și să se apropie mai mult de „adevărul economic” (recunoscut în
relativitatea legii economice) prin eliminarea permanentă a vechilor ipoteze și
înlocuirea lor cu unele noi, care dețin un coeficient de plauzibilitate mereu mai
mare. Ipotezele, din punctul de vedere al profunzimii lor cognitive sunt
reprezentaţionale (principale) și fenomenologice (auxiliare), iar în ceea ce privește
raportul cu bazele științei economice, acestea devin pur teoretice și empirice.
Țintele formulării ipotezelor le structurează în trei categorii, unele avansează
supoziția uniformității fenomenelor economice, altele au în vedere exclusiv
asocieri și corelații empirice, în timp ce o a treia categorie investighează relațiile
probabilistice dintre variabilele analitice identificate în realitatea economică. Un
gen tot mai extins al cercetărilor economice este axat pe ipoteza statistică de tip
clasic, care se referă fie la repartiţii statistice ale variabilelor ce descriu un fenomen
economic, fiind denumite şi ipoteze de concordanţă, fie la parametrul sau
parametrii esenţiali ai acestor variabile (medie, dispersie etc.), fiind cunoscute ca
ipoteze de semnificaţie. Ipotezele de concordanţă compară o serie de date empirice
cu anumite tipuri de distribuţii teoretice ale căror legi de repartiţie sunt riguros
formulate statistico-matematic (ex.: figura nr. 7 descrie legea distribuției normale
reduse sau normate Gauss-Laplace reprezentată grafic de „clopotul gaussian” și
alura perfect simetrică a acestuia).
Ipotezele de semnificaţie compară parametrul din populaţia originară cu
estimatorul dintr-o populaţie prelevată și mai restrânsă (eşantion). O ipoteză
statistică cu un trecut important în studiile economice și chiar în cercetări
economice ample, este celebra „ipoteză a diferenței nule”, care s-a remacat prin
60 A concepe, a redacta şi a publica un articol ştiinţific

capacitatea de sintetizare a unui raționament de cercetare. Totalitatea ipotezelor


admisibile, referitoare la un parametru θ al repartiţiei variabilei xi, care poate lua
valorile θ0, θ1, θ2,...θn, notate prin H0:θ = θ0, H1:θ = θ1, H2:θ = θ2 ,..., Hn:θ = θn, se
pot reduce la numai două (simplificând astfel orice raționament de o manieră binară),
respectiv la o ipoteză a diferenței nule (prin identitate H0: θ = θ0 sau prin diferență
nulă H0:θ-θ0 = 0 ori prin inexistența unei diferenţe semnificative) și la o ipoteză
alternativă (H1:θ ≠ θ0). În același timp, fie ipoteza diferenței nule (H0:θ-θ0 = 0) se
dovedește a fi adevărată și ipoteza alternativă (H1:θ-θ0 ≠ 0) a fi falsă, fie invers,
prin decizia finală a testării, ele devenind simultan exclusive (fiind imposibil ca
ambele ipoteze să fie adevărate sau ambele ipoteze să fie false), dar şi exhaustive,
(prin acoperirea tuturor posibilităţilor, adică una din cele două ipoteze trebuie să fie
cea adevărată, fie ipoteza diferenței nule, fie ipoteza alternativă). Procesul testării
ipotezei diferenței nule este și el bazat pe criteriul falsificabilităţii (Popper, 1973),
care afirmă că în timp ce este posibil să se determine când o ipoteză este falsă, este
mult mai dificil, dacă nu imposibil, să se demonstreze că o ipoteză este adevărată.
Dacă evidenţa coincide cu ipoteza, nu rezultă în mod necesar că ipoteza este
adevărată. În acest caz, singurul lucru rezonabil care se poate afirma este că
realitatea datelor disponibile nu a arătat falsitatea ipotezei (ipoteza nu poate fi
respinsă). Dacă realitatea datelor disponibile este contrară ipotezei, atunci ipoteza
este falsă (ipoteza poate fi respinsă). Această detaliere face mai uşor de înţeles de
ce o cercetare economică încă mai generează o ipoteză a diferenței nule, pe care
speră să o respingă ca fiind falsă şi să dea substanţă ipotezei opuse (alternative). În
concluzie, accentul practic cade tot mai mult pe ipoteza alternativă.

z2 x-x zt Probabilitatea
1 −2
f (z) = e unde: z = p(z>zt)
2π σ
3.08 0.001
f(z) este densitatea de repartiţie a lui 2.57 0.005
z, iar x şi σ sunt media zero şi 2.32 0.010
abaterea pătratică unu a unei 1.96 0.025
distribuţii reduse, normate sau 1.64 0.050
standardizate. 1.28 0.100
Media nulă este plasată în originea graficului şi variabila z este tabelată probabilistic.

Figura nr. 7. Distribuţia redusă sau normată


[(media x = 0 şi dispersia σ2 = 1 sau N( 0,1)]
Sursa: Săvoiu, 2009; p. 182.
Cercetarea economică și comunicarea rezultatelor acesteia,
în contextul general al cercetării științifice 61

Cercetarea economică modernă a depășit acest stadiu al excesivei sintetizări,


generator de ambiguități legate de existența naturală a unei diferențe între doi
parametri sau estimatori economici (cel puţin la o anumită zecimală), și a extins
obiectivele testării de la formularea unor seturi de ipoteze alternativă și la alegerea
sensului diferenţei dintre parametri şi la stabilirea încrederii în decizia luată, post
testare (Tukey, 1991; 1993; Jones, Tukey, 2000). Ipoteza marchează saltul inițial
de la o cercetare neștiințifică la una științifică, dar consacrarea prin cercetarea
modernă a acestui salt este realizată practic numai după testarea ipotezei și luarea
deciziei finale.
b) Testul este un concept contemporan omniprezent în orizontul cercetării
fenomenelor economice, dar şi al inovării acesteia, nelipsind, acolo unde se
introduce o teorie nouă, un model original, o metodă inovativă sau un procedeu ori
un instrument inedit.
Cercetarea economică modernă a extins testarea de la un simplu element
fundamental al modelării economice la cunoaşterea ştiinţifică generală, adăugând
noi și noi procedee şi instrumente cu ajutorul cărora se verifică verosimilitatea
ipotezelor, multiplicând permanent atât conceptele utilizate (interval de încredere,
nivel de încredere, prag de semnificaţie, puterea testării, grade de libertate sunt
doar câteva exemple în acest sens), cât și tipologia testelor.
În universul statistico-matematic al cercetării economice coexistă o gamă
variată de teste:
• teste referitoare la unii parametri ai repartiţiei (reunind aici curba
frecvenţelor şi histograma, boxplot-urile şi diagrama reziduurilor, dreapta lui
Henry, testele z și Student (t), testele specializate Kolmogorov-Smirnov-Lilliefors,
Jarque-Bera etc.);
• teste de egalitate – omogenitate (F);
• teste de concordanţă (de la testul „χ2” pentru verificarea concordanţei cu
repartiţia normală, la testului binomial, hipergeometric şi Poisson etc.);
• teste de independenţă cu teste specifice analizei dispersionale;
• teste de identificare a prezenței unor valori aberante (Dixon, Grubbs etc.);
• teste de detectare a heteroscedasticității (testul White, testul Glejser, testul
Anscombe şi testul RESET sau Ramsey, testul Goldfeld-Quandt, testul Breusch-
Pagan etc.);
• multe alte teste dedicate unor aspecte generale (testul de multi-coliniaritate
etc.) sau strict specializate (testul Durbin-Watson etc.).
62 A concepe, a redacta şi a publica un articol ştiinţific

Complexitatea demersului testării statistico-matematice este simplu de


relevat, apelând la o etapizare în pași (figura nr. 8), exemplificată pe una dintre cele
mai sintetice construcții, a ipotezei diferenței nule și a ipotezei alternative.
Pasul 1 ‒ culegerea, prelucrarea datelor şi estimarea parametrilor (cercetare descriptivă);
Pasul 2 ‒ enunţul ipotezelor admisibile (se formulează ipoteza diferenței nule şi alternativă);
Pasul 3 ‒ selectarea unui test în funcţie de distribuţia empirică cercetată şi confirmarea
repartiţiei teoretice asimilate testului;
Pasul 4 ‒ clarificarea opţiunii pentru un anumit prag de semnificaţie a şi un tip de test;
Pasul 5 ‒ particularizarea prin valori limită sau critice a regiunii de respingere;
Pasul 6 ‒ calculul valorii statisticii testului pe baza datelor reale;
Pasul 7 ‒ compararea valorii calculate a statisticii testului cu cea teoretică (tabelată);
Pasul 8 ‒ reglementarea deciziei finale prin stabilirea detaliată a regulilor de validare;
Pasul 9 ‒ asumarea deciziei finale privind ipotezele formulate (acceptare/respingere);
Pasul 10 ‒ formularea deciziei finale în termeni economici şi aplicarea ei.

Figura nr. 8. Testarea ipotezei diferenței nule structurate în zece pași


Sursa: Săvoiu, 2011; p. 96.

Orice testare, după verificarea verosimilității rezultatelor, a enunțurilor


ipotezelor, a concordanței între rezultatele din eșantion și cele din populația
originară a cercetării economice se încheie cu o decizie privind acceptarea
(validarea) sau refuzul (invalidarea), exprimată în termeni economici.
Validarea în finalul testării ipotezelor cercetării moderne devine tot mai clar
un proces bazat pe tehnici statistico-matematice precise, spre deosebire de
validarea rezultatelor cercetării, care deține un caracter pronunțat empiric, conferit
de metodele uzuale de validare (observare, experiment, scenariu etc.). Pentru
acceptarea modelării și modelelor se mai valorifică și alte tehnici riguroase corelate
cu capacitatea dovedită de prognoză sau predicție. Acest tip de validare aparte în
cercetarea economică este dată de confruntarea evoluției fenomenului economic
real cu prognoza cercetării și cuantificarea finală a erorilor de previziune specifice
modelării și modelului (testul U al lui Theil este un bun exemplu valorificat în
acest sens, iar eroarea standard de previziune constituie o expresie fidelă a
intervalelor de încredere în model).
c) Modelarea și modelul reflectă o tendință naturală a cercetătorului de a
sintetiza și implicit simplifica realitatea economică, reducând numărul și influența
factorilor explicativi în fenomenele cercetate, prin agregarea influențelor tuturor
acestora într-o variabilă reziduală specifică.
Cercetarea economică și comunicarea rezultatelor acesteia,
în contextul general al cercetării științifice 63

Modelarea ca formă predilectă a gândirii economice, alături de


multiparadigmă, a evoluat de la tipul imitativ (iconic) în raport cu fenomenul
descris, la cel de tip simbol (indexat). În ultimul secol, modelele logice și statistico-
matematice cele mai frecvent utilizate în cercetarea economică au fost cele
econometrice și econometrico-financiare, iar ultimele modelări cu valoare
recunoscută conferită prin premii Nobel obținute în economie au devenit deja cele
profund trans-, inter- și multidisciplinare (econofizic, sociofizic, econocuantic etc.).
Modelarea și modelul economic au la bază o primă modelare mentală, în
sensul atât de clar evidențiat de către Alfred Marshall, ca rezultat al reunirii celor
„trei facultăţi mari intelectuale: percepţie, motivaţie, dar mai ales imaginaţie,
pentru a intui şi conexa direcţia unor evenimente cu cauze şi efecte...”.
În același timp, modelarea în cercetarea economică are două obiective
semnificative, unul teoretic de simplificare a realităţii şi unul pragmatic de realizare
concretă a modelului, într-o formulare statistico-matematică, apelând la un set de
ecuaţii matematice și de testări statistice care descriu o realitate economică.
Modelarea economică prezintă trei căi dominante de construcție a rezultatelor sale
denumite modele (Săvoiu, 2013b):
• utilizarea ecuaţiilor de echilibru între factori (de la balanţa input-output a lui
Leontief, la stări de echilibru preluate din mecanica clasică, din termodinamică etc);
• identificarea valorilor extreme ca în modelul „catastrofelor” sau al
„punctelor critice” al lui Thom R.;
• simularea unor situaţii conflictuale prin jocuri strategice cu informaţie
incompletă (concurenţială) sau completă (deschisă).
Esența multidisciplinară a modelării economice în cercetarea clasică a fost
evidențiată în modelul econometric și conceptualizată de către Ragnar Frisch prin
„unificarea unor puncte de vedere care se referă la teoria economică, statistică şi
matematică, privind natura relaţiilor cantitative din economie“ (Frisch, 1933).
Modelul econometric financiar adaugă celui clasic econometric un mod specific de
a raţiona cu privire la probabilitatea evenimentului economic în sine, ca tip de
informaţie despre evenimente economice incerte, revizuind informaţia financiară în
faţa noilor evidenţe relevate de date, asigurând condensarea informaţiei în valori
numerice recente şi semnificative, măsurând precizia şi garantând
reprezentativitatea şi îmbunătăţirea promptitudinii informaţiei economico-
financiare (figura nr. 9).
64 A concepe, a redacta şi a publica un articol ştiinţific

Modelarea econometrică Modelarea econometrică financiară


în cercetarea de tip clasic în cercetarea modernă
I. Asigurarea seriilor de date statistice (1) Trecerea în revistă a teoriei în domeniul
II. Elaborarea teoretică a modelului din care face parte fenomenului cercetat
econometric (subetape) (2) Prezentarea teoriei ce fundamentează
• Identificarea modelului modelul econometric financiar
• Specificarea modelului (3) Asigurarea seriilor de date statistice
• Estimarea modelului (4) Estimarea modelului econometric
• Verificarea modelului financiar
(5) Rezultate empirice
III. Operaţionalizarea modelului (6) Decizia privind testarea ipotezelor
econometric (subetape) statistice
• Analize ale modelului (7) Decizia privind testarea modelului
• Utilizarea modelului în prognoze econometric financiar în ansamblul său
(8) Validarea sau invalidarea modelului
• Utilizarea modelului în simulări
econometric financiar (reluarea punctelor
2,3,4,5,6,7)
IV. Asigurarea de serii de date actualizate
V. Confruntarea cu realitatea (9) Concluziile şi impactul asupra teoriei
existente anterior modelării
econometrice financiare
(1) Repertorierea literaturii economico-financiare, inventarierea principalelor teorii,
definirea şi izolarea teoretică a sistemului economico-financiar cercetat, formularea
întrebărilor premodelatoare, identificarea variabilelor potenţiale de interes din cercetări
similare anterioare etc. constituie debutul modelării economico-financiare etapizate.
(2) Prezentarea teoriei care fundamentează noul model econometric financiar, în fapt o
sinteză şi o contribuţie a modelatorului la confirmarea unei teorii existente sau la apariţia
alteia noi, este o consecinţă firească a originalităţii oricărui model econometric financiar.
(3) Asigurarea datelor şi explorarea informațiilor (culegerea, curăţarea datelor de intruşi şi
ameliorarea și precizarea erorilor instrumentale de măsurare, creşterea relevanţei datelor
prin agregări, dezagregări sau alte procedee, selectarea subpopulaţiilor şi determinarea
datelor semnificative, selectarea caracteristicilor esenţiale ale fenomenului economic) sunt
rezultatul abilităţii şi experienţei dobândite de cercetător în activităţi de cercetare
economică anterioară.
(4,5) Estimarea modelelor econometric financiare şi primele lor rezultate empirice apar ca
răspunsuri pertinente ale unor întrebări esenţiale, dintre care se pot aminti: Este modelul
structurat pe (co)relaţiile dintre mai multe variabile, optim selectate? Variabilele
specificate în cadrul modelului sunt independente? Care este precizia estimării
parametrilor modelului? Modelul este validat pe întreaga serie longitudinală temporală?
Există stabilitate la nivelul parametrilor? Cât de apropiate sunt soluţiile şi prognozele
modelului de valorile reale ale fenomenului economic? etc.
(6,7) Deciziile bazate pe testarea unor ipoteze decurg conform unor reguli şi secvenţe de
derulare precise și astfel se pot formula principalele etape generale ale deciziei bazate pe
testarea statistică, deşi fiecare test în parte constituie un univers decizional specific. Orice
testare preliminară (brută) este, de regulă, urmată de o testare suplimentară (pe baza unor
noi date colectate).
Cercetarea economică și comunicarea rezultatelor acesteia,
în contextul general al cercetării științifice 65

(8) Validarea sau invalidarea modelului econometric financiar reprezintă un proces


dependent de obiectivele modelării, un model destinat înţelegerii unui fenomen
economico-financiar, valorifică un proces de validare la fel de riguros dar nu atât de extins
ca al unui model destinat confirmării unei teorii economico-financiare sau al unuia
construit cu scop de previziune pe termen scurt sau mediu. Validarea reprezintă procesul
de evaluare a acurateţei predicţiei unui model şi se referă la realizarea de previziuni,
simulări şi analize utilizând modelul existent şi apoi comparând rezultatele obţinute cu
rezultate deja cunoscute.
(9) Concluziile şi impactul asupra teoriei existente anterior modelării readuc în discuţie
pragmatismul modelării economico-financiare în cercetarea economică modernă. Nu
trebuie uitat că scopul permanent al modelării econometrice financiare este reprezentat de
găsirea modelului adecvat rezolvării unei anumite probleme reale din economie. Practic,
sunt căutate acele modele care se dovedesc capabile a confirma sau infirma teorii, a
previziona cu erori foarte mici, a simula cu un impact sporit decizional.
Figura nr. 9. Etapizarea modelării econometrice clasice şi financiare moderne
Sursa: Săvoiu, 2013a, p. 9 și Săvoiu, 2013c, p. 42.

În universul practicienilor econometricieni, modelul se concretizează în pași


sistematizați așa cum se poate constata din exemplul sintetizat în continuare:
Pasul 1 ‒ Aproximarea grafică a modelului prin corelograme.
Pasul 2 ‒ Realizarea de statistici descriptive pentru variabilele modelului.
Pasul 3 ‒ Estimarea punctuală a parametrilor modelului.
Pasul 4 ‒ Estimarea parametrilor prin interval de încredere pentru un prag de
semnificaţie ales (α maxim acceptat în cercetarea economcă uzuală fiind de 0,05).
Pasul 5 ‒ Interpretarea constructivă a valorilor din matricea de corelaţie a
variabilelor modelate.
Pasul 6 ‒ Testarea ipotezelor modelului unifactorial/multifactorial din care
nu pot lipsi un set minimal de teste descrise mai jos:
H1: Liniaritatea modelului uni/multifactorial (eventual liniarizarea acestuia)
( ) (
H2: Date fără erori de măsurare: x ∈ x ± 3σ x şi y ∈ y ± 3σ y )
H3: Variabila reziduală are media zero: E (εi |xi) = E(εi ) = 0
H4: Homoscedasticitatea modelului: var(εi |xi) = σ2 (constantă)
H5: Necorelarea reziduurilor: cov(εi, εj |xi, xj) = E[(εi |xi)(εj |xj] = 0
H6: Variabila reziduală şi exogenă independente: cov(xi,εi) = 0
H7: Variabila reziduală normal distribuită: εi ~ N (0, σ2 )
H8: Numărul observaţiilor (n) > numărul parametrilor estimaţi
H9: Variabilitate în valorile variabilei exogene xi
H10: Modelul regresiei corect specificat
H11: Absența multicoliniarității variabilelor exogene (în modelul multifactorial)
66 A concepe, a redacta şi a publica un articol ştiinţific

În cercetarea economică modernă, principiilor modelării econometrice li se


mai pot adăuga şi principiile teoriei sistemelor, de la principiul ierarhizării
procesuale şi structurale, la principiul dualismului (dihotomiei, disonanţei), al
conservativităţii substanţei şi energiei, al variaţiei (mişcării generale, oscilaţiei,
ciclicităţii, aleatorului şi relativităţii), al întârzierii reactive sau inerţiei, al valorii de
prag, toleranţei, mărimii critice, sensibilităţii, până la principiul interacţiunii.
Aplicarea modelării și construcția finală a unui model economic prezintă
două mari avantaje în cadrul cercetării economice moderne:
• reprezentarea în stare pură a fenomenului, procesului, obiectului supus
cercetării, fără a fi denaturat de fenomene străine sau de detalii de prisos;
• efectuarea experimentelor sau derularea scenariilor acolo unde acest lucru
ar fi imposibil, din cauza inaccesibilităţii obiectului real sau a costului ridicat de
efectuare a experimentului sau scenariului.
Păstrarea modelelor sau abandonarea lor în spiritul unei noi remodelări este
dictată cu precădere de deteriorarea apărută în calitatea previziunilor, estimărilor şi
simulărilor vechilor modele.
În concluzie, modelarea și modelul constituie o imagine a unei părţi special
selectate a realităţii economice (dar și detaliat ca în exemplul unor realități mai
restrânse de tip economic financiar, realități dominante contemporane) cu ajutorul
căreia se poate răspunde la diferite întrebări sau se pot soluţiona, cu un anumit grad
de realism şi un anumit nivel de eroare, problemele unor variate domenii ale
cercetării ştiinţifice specifice.
La intersecţia provocatoare a cercetării economice cu cea sociologică și chiar
cu cea fizică (cu gândirea statisticii fizice sau a fizicii cuantice) se nasc, în ultimele
trei decenii, cercetări economice trans- inter- și multidisciplinare bazate pe modele
complet noi, cum sunt modelul econofizic și sociofizic, modelul economiei cuantice
etc., rivalizând prin originalitatea şi simplitatea lor aparentă, cu alte noi metode
moderne de cercetare ale economiei. Aceste noi metode care se conturează la
orizont sunt fundamentate de ştiinţa complexităţii, ştiinţa sistemelor reţelelor
neuronale, algoritmilor genetici, logicii fuzzy şi logicii neutrosofice, constituind
astfel un prilej de recunoaştere a exploziei disciplinelor de graniţă, a
econodisciplinelor în general.
Finalitatea cercetării și a ciclului modelare-model aplicat dincolo de calitatea
predicțiilor, estimărilor și simulărilor este generatoare și de rezultate teoretice
majore care descriu trei soluții semnificative:
• confirmarea unei legi economice anterioare;
• infirmarea unei legi anterioare și reformularea unei noi legi economice;
• plasarea în context economic paradoxal.
Cercetarea economică și comunicarea rezultatelor acesteia,
în contextul general al cercetării științifice 67

Ciclul modelării și modelul conferă o trăsătură esențială cercetării


economice, o incapacitate caracteristică a acesteia de a fi definitivă, imuabilă, de a
se constitui într-un sistem de legi eterne sau paradoxuri dogmatice.

1.3.4 Ciclul cuaternar al rezultatelor cercetării economice

Multitudinea rezultatelor și a consecințelor unei cercetări economice


constituie o particularitate recunoscută alături de relativa incertitudine temporală a
tuturor acestora ca adevăruri pe termen lung și foarte lung. Această incertitudine a
valabilității lor temporale se reflectă și printr-o stare de relativitate, uneori chiar de
provizorat a ipotezelor, metodelor, modelelor, teoriilor și legilor economiei.
Explozia de date și informații, ca și aceea a indicatorilor și sistemelor de indicatori
în sine, dovedesc deplin acest adevăr, fără a mai adăuga faptul că toate acestea
evaluate ca outpuri sunt compatibile cu mai multe explicații concurente, pentru
diferite niveluri de probabilitate, pentru variate metode, procedee, tehnici și
instrumente de cercetare, prin utilizarea unor game tot mai extinse de modele care
pot evalua sau nu cu rigurozitate și discernământ științific gradul de incertitudine al
ipotezelor inițiale. Un set de principii teoretice, reunite cu un set de legi coerente
conturează un fundal teoretic al oricărei cercetări economice, care la final ca soluție
poate fi confirmat, infirmat sau dilematic și paradoxal și confirmat și infirmat în
același timp. În decursul ciclului cuaternar al cercetării rezultatelor se evaluează
rezultatele, se analizează și se identifică concluziile întregii cercetări. Se au în
vedere întrebări firești de la cele mai simple la cele mai complexe:
• Este rezultatul cercetării plauzibil?
• Poate fi susținut teoretic sau genera o nouă lege economică?
• Conduce această cercetare la un paradox?
• Se poate realiza o verificare a repetabilității rezultatelor cercetării?
• Există și alte metode, tehnici, procedee, instrumente și modele care să
conducă la aceleaşi rezultate?
• Ce alte rezultate sau noi legi ori chiar teorii inovative se mai pot obţine prin
această cercetare? etc.
Legea și paradoxul sunt două fațete posibile și frecvent întâlnite în raportul
final al unei cercetări economice, altfel spus identificarea regularităților sau
repetabilităților unor procese, asocieri, corelări și interconexiuni ori, dimpotrivă un
contrast evident între o finalitate teoretică și una practică. Cele două mari rezultate
ale unei cercetări valoroase sunt în aceeași măsură identificarea unor paradoxuri cu
sens major de neconcordanțe între teoria economică și practica economică (punând
68 A concepe, a redacta şi a publica un articol ştiinţific

sub semnul întrebării sau chiar anulând legile mai vechi sau în curs de validare),
dar și formularea de noi legi pornind de la noi modele.
a) Legea economică îmbracă de obicei forma unei (co)relații exprimate
sintetic și riguros, cuantificate și validate, cu un nivel extins de generalizare, o
(co)relație simplă sau multiplă ori o asociere constantă și deloc iluzorie,
descoperită între fenomenele sau procesele ce compun spectrul realității
economice.
Rezultat al unei cercetări axate pe o cunoaştere științifică care își declară
intenția de a fi „universală, exactă, verificabilă și veridică,” pe care o demonstrează
relativ într-o abordare economică „integrală și integrativă” (Constantinescu, 1998;
Răboacă, Ciucur, 2004), legea economică este un concept care exprimă ca oricare
altă lege atât raporturi esențiale, necesare, generale, relativ stabile și repetabile între
laturile interne ale aceluiași obiect sau fenomen economic, între obiecte sau
fenomene economice diferite sau între stadiile succesive ale unui anumit proces
economic, cât și modificarea cu caracter regulat care intervine într-un fenomen
economic, într-un proces ca detaliere temporală, spațială și structurală a
fenomenelor, exprimând esența tuturor acestora (DEX, 2012).
O nouă lege, ca rezultat al cercetării economice, răspunde standardelor
științifice dacă satisface un set de cerințe minimale, dintre care se pot aminti (Duță,
2002): coerenţă logică sau conexiuni interne compatibile reciproc, deductibilitate
sau derivare logică internă, inferențialitate de la fenomen la diversitatea
procesuală, un grad ridicat de completitudine relaționară și fenomenologică,
concordanță și principialitate, aplicabilitate și pragmatism, toate acestea fiind
verificabile din punct de vedere pur științific etc.
Principiile economice, care esențializează legile economice, uneori până la a
se substitui substanței acestora, sunt practic niște norme de comportament sau de
acțiune economică, elaborate în concordanţă cu cerinţele obiective ale acelorași
legi. Un exemplu simplu și elocvent este principiul generalizării comportamentale
al lui homo oeconomicus sau homo rationalis care substituie legea minimului efort
cu maximum de rezultate.
Legea economică se descoperă printr-o primă cercetare, ulterior se
generalizează, se expune paradoxului și, în final, este contestată și dispare sau
rămâne decorativ-istorică.
b) Paradoxul economic reflectă pierderea totală sau parțială a caracterului
de universalitate a unei legi economice. În ciclul final al cercetării economice,
paradoxul rămâne un rezultat al acesteia care pare a se contrazice, dar în acelaşi
timp ar putea fi şi adevărat (Cantini, 2014).
Cercetarea economică și comunicarea rezultatelor acesteia,
în contextul general al cercetării științifice 69

Paradoxul economic încă de la debutul său a fost definit ca situație de


invalidare a unor legi științifice, rezultate dintr-o cercetare, în care variabilele nu
respectă principiile și ipotezele în general stabilite de aceleași legi economice și se
comportă într-un mod opus, adică dau naștere unor efecte, asocieri, corelații de
sens contrar (Săvoiu, Dinu, 2015). Semnificația contemporană a paradoxului
economic modern descrie o situație în care faptele sunt aparent în conflict cu
metode, modele sau teorii consacrate sau majoritar acceptate în știința economică,
dar și o prezență permanentă a unor anomalii empirice (Panchamukhi, 2000) etc.
Universul contemporan al paradoxurilor economice reunește diverse
rezultate ale unor cercetări economice a căror contradicție adevăr-fals descrie
paradoxul (Săvoiu, Dinu, 2015):
• cu caracter exclusiv economic (paradoxul valorii economice);
• pluridisciplinar derivat (paradoxul de tip mixt demografic și economic);
• delimitat prin areale pur geografice (paradoxul european);
• de origine pur mitologică (paradoxul lui Icar);
• care se referă strict la legi economice cu grad parţial de acoperire
(paradoxul economisirii);
• conceptual-funcționale (supraocuparea în perioade de recesiune);
• focalizat pe intensitatea economică (paradoxul productivităţii);
• rezultat din dezacordul cu realitatea (paradoxul resurselor abundente) etc.
Paradoxul ca rezultat al cercetării economice este stratificat, necesită o
interpretare atentă (Quine, 1976) și poate fi:
• veridic (pare fals, dar se dovedește a fi adevărat);
• lipsit de veridicitate (debutează ca fals și este chiar fals);
• antinomic irelevant sau definit de o antinomie irelevantă (rezultată dintr-un
conţinut auto-contradictoriu, permanent fals);
• paraconsistent (pare adevărat şi se dovedește a şi fi adevărat în final,
contestând totuși substanţa unor legi economice).
Paradoxul economic destramă şi în cercetarea economică mitul legii sau
teoriei care beneficiază de aplicabilitate generalizată. Paradoxul, ca rezultat final al
cercetării, reduce arealul de aplicabilitate al teoriilor economice clasice, până la
identificarea şi valorificarea unor modele mai performante (proprii sau
împrumutate) prin expansiunea calitativă a proceselor de metodologizare şi
modelare. Paradoxurile Giffen şi Veblen întrerup pentru areale distincte (bunuri de
subzistenţă şi venituri de lux) corelaţia indirectă clasică dintre cerere şi preţ, iniţial
trasând limite sau benzi de impact, pentru ca la final să conteste universalitatea și
70 A concepe, a redacta şi a publica un articol ştiinţific

valabilitatea legilor cererii şi ofertei (Săvoiu, Dinu, 2015). Paradoxul ca rezultat


devine adeseori mai important decât legea în cercetarea economică, dezvăluind
calități ale unei gândiri profund științifice.
Legilor economice ca și paradoxurilor, definite drept cele două rezultate
majore ale cercetării economice, le sunt impuse condițiile comune științifice:
valabilitatea lor rămâne strict dependentă de calitatea celor trei cicluri anterioare
ale cercetării, cu accent pe calitatea datelor și informațiilor, a ipotezelor, dar și pe
adecvarea metodelor și corespondența modelelor în raport cu realitatea economică
investigată.

1.4 Comunicarea rezultatelor unei cercetări științifice

Cercetările științifice și implicit economice impun o activitate finală de


diseminare a rezultatelor, în cadrul căreia comunicarea este fundamentală. Cuvânt
latin prin originele sale, comunicarea reprezintă un concept modern care păstrează
vechea semnificaţie de a împărtăşi, a pune împreună prin oferire sau primire.
Comunicarea s-a îmbogățit în limba engleză cu alte sensuri contemporane ca acela
de activitate de transmitere de informaţii, ceea ce se propagă între persoane sau
grupuri, conturând și o legătură care permite accesul între persoane, dar şi mijlocul
sau sistemul prin care se difuzează şi se recepţionează rezultatele cercetării.
Semantica noţiunii de comunicare se extinde dincolo de o unică şi imuabilă
conceptualizare cu fiecare încercare de delimitare, analogie și diferenţiere de sens.
De la cea mai simplă definire care o descrie drept acţiunea de a comunica (a face
cunoscut, a informa, a înștiința, a spune) reunită cu rezultatul acesteia (DEX, 2012),
până la comunicarea, transformată de reprezentanții Școlii de la Palo Alto într-o
sinteză a lumii moderne, care include orice altă activitate, limbajul, comportamentul,
inclusiv cel ştiinţific, devenite subiecte ale regulilor acesteia, itinerariul îmbogățirii
de sensuri este unul edificator pentru importanța conceptului (Săvoiu, 2010, pp. 29-
31), comunicarea relevând o situare în relație sau situație comunicațională prin
transmiterea și împărtășirea unor semne și proprietăți, expresii ale interacțiunii dintre
mințile umane (Waren Weaver). Într-un proces de comunicare se exprimă şi se
transmit gânduri, sentimente, dorinţe (Edward Sapir), semne (Charles Peirce),
informaţii (Jose Aranguren) și feedback (Ludwig von Bertalanffy). Comunicarea este
și codificare – decodificare (Roman Jakobson), dar și știință a semnelor sau
semiologie (Ferdinand de Saussure), conţinut şi relaţie, unde relația înglobează
conținutul și devin metacomunicare (Gregory Bateson). Pentru cercetătorul în
economie, comunicarea este mai ales un proces prin care acesta influenţează
Cercetarea economică și comunicarea rezultatelor acesteia,
în contextul general al cercetării științifice 71

conştient teoria și practica economică sau încearcă să împărtăşească intenţii şi


realizări, probleme și soluții, aparențe și esențe economice etc.
După natura simbolurilor, comunicarea este verbală sau scrisă (generată de
procesele de vorbire – ascultare sau scriere ‒ citire), nonverbală (postură, mişcare,
gesturi, mimică) sau paraverbală (ritm, intensitate și intonaţie, debit al vorbirii).
În raport cu numărul participanţilor şi relaţiei dintre ei se disting următoarele
tipuri de comunicări (Săvoiu, 2010):
• intrapersonale (dialogul este unul interior; publicate ca jurnal sau
cugetări);
• interpersonale (empatia la Husserl sau dialogul clasic în doi, publicate ca
dialoguri din convingere reciprocă, autocunoaştere și cunoaștere a lumii reale);
• interpersonale extinse sau intragrup (conversaţia de grup/organizaţională,
formarea grupului/organizaţiei fiind date de un obiectiv comun, publicate prin
documente organizaționale sau de forum și prin cărți, reviste sau proceedinguri);
• intergrupuri sau interorganizaționale (comunicări între două sau mai multe
grupuri/organizaţii, publicate în proceedinguri la conferințe și congrese);
• de masă (prin prezenţa unei instituţii mass-media publicată drept producţie
de carte, periodice de specialitate, presa scrisă, prin radio, televiziune sau Internet,
reunind toate formele de publicare clasice și moderne).
Strategia comunicării la nivel de disciplină, echipă şi individ se referă la
armonizarea comunicării externe şi interne, generând un climat al comunicării în
vederea adaptării la cerinţele mediului, fapt ce transformă emitentul şi destinatarul
comunicării, alături de mesajul, mediul și contextul în variabile strategice majore.
Tipologia comunicării se restructurează în funcție de aceste variabile în:
comunicare științifică sau neștiințifică, de informare sau de consultare, de
convingere (persuadare) sau critică (de descurajare), de colaborare sau de
negociere, expresivă sau confuză, aplatisată sau boltită în exces (excentrică),
simetrică sau asimetrică etc.
Comunicarea științifică economică modernă a devenit un sistem de o mare
complexitate, care poate fi perceput doar printr-o abordare holistică, reunind un
emiţător (vorbitor/scriitor), care oferă şi trimite o informaţie unui receptor
(ascultător/cititor), iar acesta, la rândul lui, beneficiază de posibilitatea de a avea o
reacţie postrecepție (feedback), informaţia fiind transmisă într-un cod specific şi
într-un context spațial și istoric dat.
Acțiunea științifică de comunicare economică este structurată interogativ,
Harold Lasswell oferind cinci categorii distincte de analize cercetătorului, la
72 A concepe, a redacta şi a publica un articol ştiinţific

debutul activității sale, drept răspunsuri la tot atâtea tipuri de întrebări concrete
(Lasswell, 1948):
• cine comunică impune analiza reglării (control analysis);
• ce comunică conduce la analiza conţinutului (content analysis);
• prin ce canal comunică implică analiza mijloacelor (media analysis);
• cui comunică are ca rezultat analiza audienţei (audience analysis);
• cu ce efect comunică generează analiza efectelor (effect analysis).
Interesul acordat uneia sau alteia dintre analizele anterioare din perspectiva
economică nu trebuie să conducă la fragmentarea acţiunii de comunicare.
Cercetătorul, singur sau în echipă, caută prin valorificarea unor canale vizuale,
auditive sau mixte de comunicare să focalizeze atenția finală a celor cărora le
comunică rezultatele cercetării, insistând asupra originalității și utilității acestora,
specificitatea efectelor fiind determinată de adecvarea comunicării în interacţiune
cu metodologia și modelarea utilizate, dar și de realitatea economică destinată a-i
accepta concluziile. Comunicarea științifică economică se particularizează prin
dorinţa şi capacitatea individuală a cercetătorului modern de a adopta atitudinea
comunității disciplinare academice căreia îi aparţine, de a dialoga și de a redacta în
termenii acestei comunităţi, din care face parte sau dorește să facă parte, în cazul
debutului său în cercetare.
Comunicarea rezultatelor cercetării prin publicarea sau expunerea lor orală
este tot atât de importantă ca și obținerea lor, deoarece este necesară pentru a le
face cunoscute, vizibile lumii ştiinţifice din domeniul de apartenență și altor
grupuri interesate, în vederea asigurării schimbului de valori şi informaţii. Explozia
informațională modernă face ca viteza comunicării prin publicare sau expunere
orală a cercetărilor științifice economice să crească vertiginos, în paralel cu
standardizarea tuturor căilor de acces la rezultate, în mod stratificat prin
constituirea de baze de date specializate, interne și internaționale de articole, studii,
cărți, prin selectarea de cuvinte-cheie, titluri succinte și relevante, autori corect
indexați, domenii subdisciplinare sau trans-, inter-, cros- și multidisciplinare (prin
codificare JEL - Journal of Economic Literature) și rezumate cu volum limitat de
cuvinte de forma abstractului tip. Principalele beneficii ale comunicării prin
publicare sau expunere orală a rezultatelor cercetării economice se referă la
extinderea bazei de cunoștințe în domeniul economic, îmbunătățirea calității
cercetării cu accent pe creativitate demonstrată și originalitate validată, creșterea
accesului prompt al altor cercetători la informație, în paralel cu diminuarea
timpului efectiv al accesului modern virtual, în contrast cu cel clasic de tip real,
Cercetarea economică și comunicarea rezultatelor acesteia,
în contextul general al cercetării științifice 73

ceea ce permite o extindere a cercetărilor și o colaborare mai rapidă între


economiști și alți specialiști.
Ce este practic un material ştiinţific și care sunt formele standardizate și
adecvate sunt două întrebări profund rezonante în practica tânărului cercetător.
Orice mijloc prin care un autor sau un grup de autori prezintă elemente de noutate,
originale, într-un domeniu specific, de o anumită întindere, împreună cu
argumentele care confirmă originalitatea, valoarea şi valabilitatea lor ştiinţifică
delimitează într-un context general un material științific.
Materialul științific constituie o formă parțial sau relativ standardizată a
comunicării informației științifice (Răboacă, Ciucur, 2004), dar nu poate să există
un model universal valabil, deoarece acesta se adresează unui public științific variat
sau distinct, dintr-un domeniu bine individualizat, fiind comunicat sau redactat și
publicat după reguli precise (interne și internaționale), dar cu focalizări diferențiate
pe structură, ierarhii, conținut, formă, metodă de comunicare etc.
Țintele realizării comunicării complete a cercetării cu ajutorul materialelor
ştiinţifice sunt diverse ca semnificație și întrepătrunse ca impact. Ele urmăresc
concret:
• elaborarea şi evaluarea materialelor ştiinţifice strâns legate de finalizarea
deplină a cercetării ştiinţifice și de diseminarea rezultatelor acesteia;
• progresul real în orice domeniu al ştiinţei (inclusiv în cel economic),
reprezentând sinteza cercetării și oferind sistemului educațional modern date,
informații, indicatori, metode, modele, legi, teorii și chiar științe noi;
• promptitudinea comunicării, pentru a delimita ultimele soluții și a aplica
sau valorifica în domeniul economic și social rezultatele cercetării științifice
(aplicate și experimentale);
• crearea și întreținerea de baze de date cu referire la lucrări științifice
(articole, cărți, tratate etc.) pentru a descrie evoluția istorică și a realiza o
taxonomie sistematică a cercetării științifice disciplinare etc.
Scopul major al elaborării materialelor ştiinţifice a fost și rămâne însă unul
pur diseminativ. Progresul ştiinţei în ansamblu este rezultat din contribuţia tuturor
cercetărilor disciplinare izolate, dar mai ales de aportul cercetărilor trans-, inter-,
cros- și multidisciplinare. Prin urmare este normal ca orice cercetare științifică să
se concretizeze la final în cel puțin un material științific pentru a asigura
diseminarea rezultatelor cercetării, totul fiind dependent de amplitudinea și
profunzimea cercetării, de dispersia disciplinară a conținutului rezultatelor și de
diversitatea publicațiilor. Dacă cercetarea depinde de intensitatea incubației
74 A concepe, a redacta şi a publica un articol ştiinţific

informaționale și realizarea intuiției sau iluminării în identificarea de soluții


originale, în cele din urmă, cunoaşterea cu caracter ştiinţific este bazată pe
acumularea cercetărilor sintetizate în materiale științifice. În cercetarea modernă
determinante au devenit datele, informațiile și indicatorii reproductibili și reuniți în
sisteme credibile, metodele și metodologiile originale, legile și paradoxurile noilor
realități, toate extrase din materialele științifice care au sintetizat activitatea
cercetătorilor în diverse domenii.
Un material științific se distinge în mod concret de cel neștiințific prin câteva
caracteristici importante (Gavrilescu, 2011):
• nu este de uz general;
• este elaborat şi se adresează unui grup de cititori sau unei audienţe dintr-un
domeniu specific;
• stilul şi modul de redactare sunt adaptate grupului specific de cititori sau
ascultători (asistenţă, auditoriu);
• este elaborat după anumite reguli, unele din ele având caracter
internaţional;
• trebuie să fie original şi să contribuie nu numai la dezvoltarea cunoaşterii
sau a înţelegerii unor probleme în domeniu, dar să fie şi un model în sprijinul altor
lucrări.
Condiţiile care se cer a fi îndeplinite de către un material ştiinţific pentru a
deveni unul din categoria celor cu adevărat valoroase se referă la: cronologie și
spațialitate (recenzia literaturii din domeniu); acuratețe (problema soluționată);
inovativitate/originalitate (cercetare); completitudine (testare, validare și control);
coerență (demers și logică); creativitate (investigație, rezultate și concluzii);
adecvare (metodologie și obiective); integritate științifică (validare ipoteze, metode
și modele); claritate (structurală, stilistică, contextuală); exactitate (simboluri
comunicate prin mesaj); respectare reglementări (naţionale şi internaţionale);
caracter sintetic (informațională); caracter analitic (factori și excepții); specificitate
(elemente opţionale ale domeniului); autocritică (limitele cercetării); integralitate
(demers de cercetare și rezultate); onestitate (erori existente în cercetare);
actualitate și perspectivă (așteptări și cercetări viitoare) etc.
Oricând și oriunde originalitatea conţinutului ştiinţific al unei cercetări
economice constituie factorul esențial al calității comunicării finale, dar la fel de
importantă devine și selectarea formei standardizate adecvate a materialului
științific din totalitatea celor existente, destinate prezentării optime a rezultatelor,
mărind sau diminuând astfel impactul în ansamblu al materialului științific
Cercetarea economică și comunicarea rezultatelor acesteia,
în contextul general al cercetării științifice 75

prezentat. Există trei reguli de selectare a formei adecvate a materialului științific


care se pot rezuma astfel:
• forma standardizată domină ca urmare a maximizării accesului și
vizibilității cercetării;
• alternativa de prezentare optimă accentuează întotdeauna originalitatea
cercetării și calitatea rezultatelor;
• relativă sau parțială, standardizarea materialului tinde către forma descrisă
în baza de date internațională cea mai accesată în comunitatea disciplinară.
Tipologiile cu intenții de generalizare și structurare reduc tipurile de
materiale (lucrări) științifice la câteva mari categorii, în raport cu destinația sau
publicul ţintă, precum şi în funcție de modul de utilizare a informaţiei:
• lucrări științifice studențești antedoctorale și doctorale, precum și lucrări
profesorale postdoctorale (lucrări de licență, disertații, teze de doctorat, teze de
abilitare);
• lucrări sau publicații științifice legate de învățământ și de cercetarea
didactică cu caracter disciplinar (propuneri de proiecte, granturi și contracte de
cercetare, rapoarte finale de cercetare, studii, articole, manuale, cursuri
universitare, culegeri, cărți, eseuri și monografii tehnice, umaniste, socio-
economice etc.);
• lucrări sau publicații academice de popularizare a aspectelor ştiinţifice în
manieră clasică (propuneri de proiecte, granturi și contracte de cercetare, rapoarte
finale de cercetare, studii, articole, tratate, cursuri academice, dicționare,
enciclopedii etc.);
• lucrări și publicații științifice moderne cu referire la rezultatele cercetării
(lucrări științifice care valorifică noile tehnologii exemplificate în e-book-uri, baze
de date internationale și referințe tematice accesibile pe Internet, enciclopedii
virtuale de tip wikipedia, hmolpedia, pachete de programe special create și incluse
în cercetări etc.).
Numărul autorilor și caracterul lor implicit educațional, cu accent pe
evaluare și autoevaluare reduc clasele de cercetări la două tipuri majore: lucrări cu
scop de atestare a calităților științifice ale autorilor (la cele studențești adăugând și
teza de abilitare) și lucrări destinate diseminării în universul științific (economic).
Categoriile lucrărilor științifice studențești antedoctorale și doctorale,
precum și ale lucrărilor profesorale postdoctorale în sensul conferit programelor
academice universitare de tip Bologna și legislației dedicate abilitării
conducătorilor de doctorate reunesc numai lucrări cu pronunțat caracter de
76 A concepe, a redacta şi a publica un articol ştiinţific

evaluare, în formate standardizate progresiv în funcție de conținut și finalitate, dar


și de nivelul atestării:
• Lucrarea de licenţă reprezintă o componentă esenţială a evaluării activităţii
studentului, concretizată (DEX, 2012) într-o lucrare științifică prezentată de
candidat pentru obținerea titlului de licențiat într-un anumit domeniu (de exemplu,
cel economic). Aceasta testează competențele dobândite în domeniul economic,
reunind cunoștințe, abilităţi și atitudini valorizante prin care absolventul concepe şi
realizează o cercetare independentă, pe care în final o comunică de o manieră mixtă
(text redactat sau publicat și prezentare orală) conform regulilor comunităţii
ştiinţifice din care face parte și a cerințelor programelor de studii absolvite.
• Lucrarea de disertaţie este o lucrare/expunere (comunicare scrisă și orală)
în care candidatul tratează o problemă în mod ştiinţific (DEX, 2012), pe baza
argumentelor şi datelor dobândite prin studiu și cercetare, fiind susținută în public
de absolventul de studii de masterat pentru dobândirea titlului de master în ştiinţă
sau într-un anumit subdomeniu economic absolvit. Disertaţia prezintă cercetările şi
descoperirile autorului într-o zonă (econo)disciplinară delimitată printr-un program
și o specializare de masterat distinctă, fiind elaborată şi evaluată ca suport
(argument) pentru o candidatură, pentru un grad ştiinţific sau calificare
profesională (titlul de master în economie).
• Teza de doctorat încheie practic ciclul educațional standard de tip Bologna
și conferă titlul de doctor într-un anumit domeniu științific (exemplu concret:
doctor în economie, domeniul cibernetică şi statistică economică). Teza de doctorat
reprezintă o lucrare de cercetare aptă să ofere alternativa originală la o problemă
științifică majoră sau de mare profunzime, atât prin cunoștințele pe care le solicită,
cât și prin faptul că este axată pe propria soluție descoperită de autor, finalizată
printr-o comunicare publică (redactată ca rezumat al tezei și expusă oral), care
demonstrează nivelul de gândire analitic și sintetic atins într-un anumit domeniu,
spiritul critic și profesionalismul investigației realizate, conferind doctorandului
titlul de doctor în științe.
• Teza de abilitare constituie lucrarea standardizată cel mai unitar și riguros la
nivel național, toate celelalte descrise anterior fiind reglementate distinctiv, uneori
excesiv personalizate, la nivel de instituție de educație universitară sau academică.
Teza de abilitare este structurată limitativ, descriind capacitățile și performanțele
didactice și de cercetare, în mod documentat prin realizări ulterioare conferirii
titlului de doctor în știință și care probează originalitatea și relevanța contribuțiilor
academice, științifice și profesionale, anticipând totodată dezvoltarea independentă a
Cercetarea economică și comunicarea rezultatelor acesteia,
în contextul general al cercetării științifice 77

viitoarei cariere a autorului acesteia. Inițial structura tezei de abilitare a fost expusă
unor rigori foarte detaliate cantitativ și calitativ. După un scurt rezumat de 4-6 mii
de caractere, secțiunea întâi, cuprinsă între 150-300 de mii de caractere identifică
trei sau patru contribuții majore, transformate în competențe transferabile
doctoranzilor, iar secțiunea a doua, sintetizată într-un număr maxim de 25 de mii de
caractere, relevă direcțiile planului de dezvoltare a carierei (cercetare, predare,
aplicare practică), pentru atragerea și coordonarea de doctoranzi, în timp ce în
ultima secțiune se prezintă referinţele bibliografice aparținând majoritar autorului
asociate conţinutului primelor două secţiuni. Aspectele excesive cantitative au fost
eliminate din constrângerile structurale după anul 2015, conferind o mai mare suplețe
formală. Teza de abilitare conferă un atestat de abilitare acordat celui care realizează
susținerea acesteia de o manieră reușită, în fapt un titlu care certifică o calitate
dovedită prin competențele descrise în teză de conducător de doctorate, într-un
domeniu științific (exemplu concret: doctor abilitat în domeniul de studii
universitare de doctorat cibernetică şi statistică economică).
În capitolul „Modul de pregătire a unui manuscris pentru publicare”, din
Manual de autorat științific, lucrare coordonată de Ioan Dumitrache și Horia Iovu
apărută în 2009, Liviu Marşavina și Carmen Bălan subliniază două aspecte
definitorii ale acestei categorii de lucrări:
• în afara autorului propriu-zis aceste lucrări beneficiază de coordonator,
îndrumător sau conducător (Dumitrache și Iovu, 2009, p.24), în vederea realizării
lor într-o manieră standardizată, conform cerințelor specifice ale instituțiilor
educaționale universitare (exceptând teza de abilitare);
• sunt simultan lucrări de cercetare, dar și de evaluare/notare calitativă a
autorului, beneficiind de un public restrâns și destinație pronunțat didactică ceea ce
le reconsideră ca aparținând literaturii „gri” (gray literature).
Lucrările sau publicațiile științifice legate de învățământ și de cercetarea
didactică cu caracter disciplinar prezintă atât aspecte comune, cât și ușor
diferențiate comparativ cu cele academice de popularizare a aspectelor ştiinţifice în
manieră clasică, respectiv:
• Propunerile de proiecte, granturile și contractele de cercetare, precum și
rapoartele finale de cercetare sunt realizate prin procese de standardizare maximă,
după seturi de reguli și ghiduri foarte precise, fiind evaluate de referenții și experții
care stabilesc inițial eligibilitatea și notează în vederea ierarhizării criteriale scopul
lor, modul concret de atingere a obiectivelor, sustenabilitatea, realizarea practică,
78 A concepe, a redacta şi a publica un articol ştiinţific

aplicabilitatea, trans-, inter-, cros- și multidisciplinaritatea, impactul rezultatelor


preconizate a fi obținute etc.
• Studiile, eseurile, monografiile, manualele, culegerile de aplicații, cărțile,
cursurile universitare, dicționarele, tratatele, enciclopediile sunt lucrări științifice
legate de învățământ și cercetare didactică, cu unic autor sau în coautorat, cu scop
de educație sau de cercetare și diferă semnificativ între ele prin anumite aspecte,
care de altfel le și definesc. Astfel, studiul științific, perceput generic ca activitate
intelectuală depusă în vederea soluționării unor probleme științifice într-un anumit
domeniu, se diferențiază de eseu, ale cărui proporții sunt mai restrânse, fiind
compus cu mijloace originale, fără pretenția de a epuiza problema științifică
investigată (DEX, 2012), dar și de monografie care se remarcă prin amploarea,
detalierea excesivă, profunzimea, multilateralitatea și cvasiexhaustivitatea tratării
unui subiect singular sau probleme unice. Manualele, culegerile de aplicații,
cursurile universitare, cărțile în general sunt comunicări redactate sau scrieri, care
tratează un anumit subiect, tipărite și legate în volume (DEX, 2012). Dacă
manualele sunt cărți care cuprind noțiunile de bază ale unei științe, ale unei arte sau
îndeletniciri practice, atunci când devin universitare reunesc de o manieră tot mai
organizată și științifică elementele fundamentale ale unei întregi discipline (ex:
econodisciplina în domeniul economiei), purtând adeseori denumirea de cursuri,
care adaugă un caracter aparte de ciclu de prelegeri destinate expunerii publice, dar
și învățării și evaluării. Tratatul desemnează o lucrare științifică cu un caracter
distinctiv, un curs mai special, în care sunt expuse, metodic, problemele
fundamentale ale unei discipline și de un autor sau un grup de autori de referință în
domeniul disciplinar respectiv, definind voci autorizate în comunicarea științifică.
Similaritatea aplicativă și structurală transformă cursul într-o culegere de aplicații,
cuprinzând mai multe lucrări de același fel, iar numărul redus de pagini poate
metamorfoza o carte în broșură. La rândul lor, culegerile în ordine alfabetică a
termenilor privitori la o anumită știință, artă, ramură a tehnicii explicați în aceeași
limbă sau traduși într-o limbă străină delimitează un dicționar (DEX, 2012), iar
exemplul dicționarului economic este revelator în acest sens. Produsul cel mai
elevat și cu gradul de completitudine științifică cel mai ridicat al unei literaturi
științifice clasice rămâne însă enciclopedia, în esență tot un tip de dicționar (de
obicei de mari proporții) care dă indicații precise și ample din toate domeniile de
cunoștințe sau numai dintr-un anumit domeniu științific fundamental, sistematizate
după un anumit plan. Enciclopedia a generat în secolele trecute un model de
educație științifică circulară (din limba greacă: en „în”+ kyklos „cerc” + paideia
„educație”), iar Enciclopedia Britanică, la a XV-a sa ediție, a reprezentat un
Cercetarea economică și comunicarea rezultatelor acesteia,
în contextul general al cercetării științifice 79

exemplu de circularitate și acces informațional clasic, ajungând la o structură


alcătuită din trei părți: Micropædia sau enciclopedia articolelor scurte (alcătuită din
12 volume, cu o lungime a articolelor sub 750 de cuvinte), Macropædia sau
enciclopedia articolelor lungi (17 volume, cu articole de două până la 310 pagini),
precum și un unic volum Propædia, pentru a da un contur ierarhic cunoștințelor și
a le localiza în volume (Encyclopædia Britannica, 2015).
• Articolul științific domină întreaga activitate de comunicare științifică în
cercetarea modernă, fiind în esență o lucrare/expunere scrisă (de proporţii mai
reduse 10-20 pagini) cu caracter publicistic, pe o temă politică, economică,
ştiinţifică etc. (DEX, 2012), reprezentând formatul cel mai intens dezbătut în
capitole separate specifice în această lucrare, în forma lui relativ mai restrânsă de
articol științific economic. Articolele științifice pot fi clasificate în multe categorii
în funcţie de formatul revistelor care le publică, specificul domeniului, spațiul
alocat în revistă, conţinutul, nivelul de aprofundare şi extensie. Evoluția articolului
științific în universul publicațiilor ce consemnează sistematic progresele cercetării
științifice a generat multiple forme, de la cercetări originale la studii de caz,
articole experimentale, corelaționale, descriptive, cros-culturale, noutăți academice,
opinii și observații științifice, corespondențe, comentarii, rectificări, note editoriale,
scrisori, note și știri științifice, scurte comunicări, ipoteze științifice, erate
științifice, recenzii de carte științifică etc. (Current Science, 2015).
Articolul științific modern, inclusiv cel economic trece printr-o perioadă de
puternică standardizare și reducționism, țintind configurații mai simple și unitare.
O sinteză aproximativă a tipurilor de articole standard conform frecvenței lor de
apariție și preferinței revistelor științifice este redată în tabelul nr. 3. Se constată că
în aproape toate cazurile prezentate (mai puțin studiile de caz și scrisorile)
comunicarea cercetării economice prin articole este realizabilă concret.

Tabelul nr. 3. Primele tipuri de articole științifice


în cercetarea științifică modernă
Lungimea medie
Format articol Descriere succintă
(în cuvinte, numărul de tabele/
standardizat a conținutului
grafice și citări)
Cercetare originală Articol axat pe o cercetare 3-6 mii (maxim 12 mii)
(Original research) originală de cuvinte, 5-10 tabele/grafice
și 20-40 citări
Articol de revizuire Articol privind revizuirea 3-5 mii de cuvinte, 2-5 tabele/
(Review article) literaturii, incluzând grafice și 20-30 citări
și contribuții
80 A concepe, a redacta şi a publica un articol ştiinţific

Lungimea medie
Format articol Descriere succintă
(în cuvinte, numărul de tabele/
standardizat a conținutului
grafice și citări)
Articol de opinii Opinii și comentarii 2-4 mii de cuvinte și 3-5 tabele/
și comentarii din revizuirea literaturii grafice și maxim 50 de citări
(Opinion & comment
article)
Studiu de caz Studiu de caz relatând 4-6 mii de cuvinte și 4-6 tabele/
(Case study) experiențe importante grafice și 20-40 citări
și unice
Raport special Sinteza unui eveniment sau 1,5-2 mii de cuvinte și 1-2 tabele/
(Special report) subiect de interes științific grafice și 10-20 citări
Raport de cercetare Prezentarea pe scurt 1,5-2 mii de cuvinte și 1-2 tabele/
(Research report) a rezultatelor cercetării grafice și 10-20 citări
Scrisori Referiri la cercetări originale 700-750 cuvinte (maxim 1000)
(Letters) publicate anterior
Surse: http://www.sciencedomain.org/page/general-guideline-for-authors și
http://www.nature.com/authors/author_resources/article_types.html și
http://www.currentscience.ac.in/ php/features.php

Pe lângă forma scrisă și publicabilă mai există și prezentarea orală sau


susținută de poster ori cu slide-uri realizate cu Microsoft PowerPoint (dar și prin alte
soluții software), în cadrul unor întâlniri științifice de tipul seminariilor,
workshopurilor, simpozioanelor, conferinţelor, congreselor etc. Prezentarea orală are
loc de regulă în fața unui public cu abilități științifice demonstrate în domeniul
respectiv. Prezentarea orală presupune pregătirea conținutului, expunerea și
reevaluarea ei finală (Gavrilescu, 2011). Secvența mediană sau cea vizibilă (Duță,
2002; Răboacă, Ciucur, 2004) se structurează minimal, pornind de la o simplă
introducere (exordiul) care are rolul de a formula întrebarea majoră, luminând
problema care a generat cercetarea economică pentru a atrage auditoriul, fiind urmată
de tratarea succintă a demersului cercetării, care prin rezultatele sale soluționează
problema inițială, pentru a încheia cu perorația, respectiv remarcile concluzive.
Utilizarea expunerii orale, beneficiind de suportul slide-urilor realizate cu
Microsoft PowerPoint are ca axă esențială principiul 5/5/5, conform căruia pentru a
păstra audiența atentă la comunicare, trebuie menținut un text concis pe fiecare
slide folosind regula 5/5/5: nu mai mult de cinci cuvinte pe linie de text, cinci
rânduri de text pe slide, sau cinci diapozitive succesive cu text dificil sau care
solicită intens publicul (figura nr.10).
Cercetarea economică și comunicarea rezultatelor acesteia,
în contextul general al cercetării științifice 81

Figura nr. 10. O exemplificare a respectării regulii 5/5/5


Sursa: Slide dintr-o prezentăre a autorilor

În universul comunicărilor moderne, coexistă multe critici adresate


prezentării prin slide-uri, pornind de la aglomerările de text și grafică plictisitoare
și sfârșind cu asocieri frustrante și neinspirate ale muzicii și imaginii (Allen, 2011).
În același timp, există la fel de multe aprecieri în condiții de optimizare a acelorași
comunicări de rezultate, în cazul unei cercetări științifice economice care apelează
la Microsoft PowerPoint sau la prezentarea de tip ppt(x), din ultima categorie
putând aminti câteva principii majore (Berk, 2011; 2012) care odată respectate,
cresc valoarea comunicării:
• slide-ul de deschidere a comunicării are drept conținut titlul și autorii
(standardele impuse prezentării includ în slide-ul de etichetare și apartenența
instituțională a autorilor, precum și diverse adrese sau căi de acces ulterioare ale
afilierii autorilor comunicării; afilierea instituţională a autorilor poate fi prezentată
și în ultimul slide de muțumiri adresate publicului);
• în al doilea slide are loc transmiterea structurii de conținut (tema principală
și detalieri minimale subtematice), a motivelor pentru care toate acestea sunt
importante;
82 A concepe, a redacta şi a publica un articol ştiinţific

• urmează celelalte slide-uri ce conțin referiri esențiale de susținere pentru


fiecare temă și subtemă în parte;
• utilizarea unui șablon simplu și eficient, a unor culori reci specifice
fundalului (de exemplu albastru sau verde) și calde pentru conținut (galben,
portocaliu sau roșu), limitând totuși la cel mult trei numărul culorilor per slide
(maxim cinci în cazul diagramelor), fără a distrage atenția de la text, grafic, tabel și
de la ideile majore de reținut;
• valorificarea fontului într-un format plasat în intervalul de valori 40 ± 4 PT
pentru titluri (standardul ppt sau pptx operează direct cu 44PT) și în altul ușor
diminuat în banda 28 ± 4 PT (standardul ppt sau pptx valorifică 32PT) pentru textul
din interiorul fiecărui slide (pentru texte în limba română alegerea anumitor tipuri
de font va fi influențată și de calitatea redactării diacriticelor, în acest caz Times
New Roman fiind preferat de exemplu faţă de Verdana, Tahoma sau chiar Arial);
• descurajarea utilizării combinației complete care include font normal, bold
și italic (inclusiv subliniat) în interiorul aceluiași slide, deoarece aceasta riscă o
supraglomerare vizuală dăunătoare conținutului mesajului;
• evitarea utilizării de logo-uri în general pentru simplul motiv că
uniformizează și în final distrag atenția de la mesajul esențial, precum și a altor
desene irelevante;
• scurtarea titlului și exprimarea lui frecventă de o manieră afirmativă, cu un
conținut minim, dar incitant la dialog, apelarea cu parcimonie sau limitată la
tipologizări (pe un slide numărul optim de subclase, secțiuni, tipuri fiind cuprins în
general între 3 și 5);
• asigurarea unei calități și clarități maxime în prezentări tabelare și
reprezentări grafice (diagrame), dar și în imagini (fotografii) sau sonorizări speciale
evitând distorsionarea mesajului și redundanța informațională etc.
Autocunoașterea individuală, în sensul pur socratic, constituie soluția ideală
a cercetătorului pentru a elimina surplusul dintr-un text extins sau efectul
redundant într-un text prea detaliat, atunci când acestea există pe slide-urile unei
comunicări sau prezentări, deoarece numai cunoașterea de sine a cercetătorului ar
putea să elimine rolul de „cârjă” al textului în excces (Berk, 2011). În astfel de
situații, există două modalități de a realiza corect acest proces de eliminare sau
atenuare, fie compensând textul extras de pe slide printr-o fișă detaliată a
comunicării aflată la dispoziția cercetătorului în momentul expunerii, fie prin
transferul textului în exces în note succinte și aparent invizibile în slide, dar
prezente sub fiecare slide mai important (figura nr. 11).
Cercetarea economică și comunicarea rezultatelor acesteia,
în contextul general al cercetării științifice 83

Nota I. În Europa, în 2050 populația îmbătrânită va depăși 30 %.


Nota II. Polarizarea excesivă descrisă ca tendință de Thomas Piketty
în Economia inegalităților
Nota III. Migrația ca speranță a bunăstării
Nota IV. Secolul XXI va fi religios sau nu va mai fi deloc…
Nota V. Migrație versus multiculturalism (Canada, Australia etc.)

Figura nr. 11. Note de subsol invizibile în prezentarea din figura nr. 10,
dar vizibile în slide pentru structurarea discursului cercetătorului

Cunoașterea personalității și exceselor de comunicare potențiale ale


personalității unui cercetător îl pot ajuta la nivelul fiecărui slide în încercarea de a
maximiza impactul comunicării sale. După o primă selectare a unui text destinat
comunicării, cercetătorul va identifica soluții pentru fiecare slide în parte,
segmentând conținutul general, dar respectând și principiile de comunicare expuse
anterior. Care este scopul fiecărui slide și al întregii comunicări axate pe Microsoft
PowerPoint? Cum poate contribui fiecare slide la mesajul cercetătorului și la
potenţarea impactului comunicării? Cu aceste întrebări mereu în minte, cercetătorul
va resintetiza textul per slide, ulterior reflectând atent dacă va mai adăuga
prezentării și în ce proporții elemente de dinamică și animație, muzică și imagini
video, contribuind astfel la majorarea impactului comunicării sale sau dimpotrivă,
alterându-i calitatea.
Posterul științific în calitate de mod specific de prezentare a unei comunicări
sub formă de afişe în cadrul sesiunilor, al congreselor ştiinţifice etc. (DEX, 2012)
reprezintă un document de dimensiuni mari, care poate fi expus şi cu ajutorul căruia
pot fi comunicate sintetic rezultatele unei cercetări economice, iar conform lucrării
lui Titus Beu, în designul posterelor ştiinţifice, se va include în mod necesar: „un
titlu (scurt şi sugestiv), o introducere referitoare la domeniul de interes, o prezentare
sintetică a abordării experimentale/teoretice a temei, prezentarea şi discuţia celor
mai semnificative rezultate, o enumerare a articolelor de referinţă pentru cercetare
și menţionarea surselor de finanţare de care a beneficiat cercetarea” (Dumitrache și
Iovu, 2009). Valorificarea unui poster în locul unei comunicări clasice axate pe o
prezentare orală este preferabilă pentru cercetătorii debutanți, dar și pentru cei lipsiți
de talent oratoric sau care nu cunosc suficient de bine limbile străine ale conferinței
științifice, în cazul unor soluții sau rezultate de pionierat cu rolul de a investiga
84 A concepe, a redacta şi a publica un articol ştiinţific

reacția preliminară a unei comunități științifice etc. În cadrul multor conferințe și


simpozioane, posterele au devenit treptat și o expresie a comunicării restrânse de
tipul dialogului intens sau față în față, specific unor teme complet noi de cercetare
economică sau unor teme cu un grad mare de dificultate generat de trans-, inter-
cros- și multidisciplinaritatea cercetării.
Deși se construiește ca un instantaneu aparent dar nu și întâmplător al
cercetării, în structura și implicit esența sa, posterul intenționează să angajeze
cititorul sau privitorul într-un dialog despre întreaga cercetare, încurajându-l practic
să vrea să afle mai multe detalii, mai multe aspecte metodologice, mai multe
tehnici, instrumente, rezultate.
Analog comunicării axate pe expunerea orală, beneficiind de suportul slide-
urilor realizate cu Microsoft PowerPoint și expunerea orală bazată pe poster este
supusă unor reguli sau principii care contribuie la maximizarea impactului asupra
publicului (Erren și Bourne, 2007):
• definirea scopului posterului în raport cu starea și natura activității de
cercetare, reluării sau valorificării repetate a expunerii, precum și în funcție de
reacția anticipată a publicului (privitorului sau cititorului posterului) prin intenția
de a genera și extinde colaborări pe tema cercetării;
• sporirea atractivității în condiții de timp limitat aflat la dispoziția cititorului
sau privitorului, împreună cu anticiparea într-un spectru cât mai larg a motivațiilor
lui, creionează și personalizează posterul prin claritate și concizie;
• acordarea maximei importanțe titlului posterului (transformându-l în titlul cel
mai scurt, mai accesibil, ușor șocant, dar și convingător în același timp), apelând
fie la o întrebare decisivă, fie redefinind domeniul de aplicare al cercetării ori
sugerând, devenind aluziv în sensul unor constatări sau chiar al unor rezultate
concrete așteptate într-un domeniu științific specific din partea cititorului sau
privitorului;
• acceptarea în cazul posterului nu constituie o valorizare a cercetării,
acceptarea nu înseamnă practic nimic, iar în acest caz gradul de incitare a
publicului la dialog și consecințele prezentării lui sunt cu adevărat o evaluare
veritabilă;
• sugerarea mesajului sau cursului logic, dinamizarea prin scheme și machete
iterative, săgeți de flux, sintetizarea maximă a cercetării în grafice și tabele,
intrigând creativ și veridic un cititor sau privitor de o manieră direct și frontală, dar
și respectându-l printr-un font dominat într-o bandă îngustă de 24 ± 2 PT,
contrastând cu titlul posterului a cărui literă tipică depășește cu mult granițele
clasice ale oricărui ppt;
Cercetarea economică și comunicarea rezultatelor acesteia,
în contextul general al cercetării științifice 85

• facilitarea prin font și dimensiuni a informațiilor importante descrise în poster,


acestea redactându-se astfel încât să fie totuși ușor de citit de la aproximativ 10 pași
distanță (subtitluri, titluri de grafice, noi modele, noi metode, noi relații etc.);
• plasarea sintezei cercetării prezentate de poster în interiorul unui interval de la
300 la 800 de cuvinte, într-o modalitate de redactare clară și la obiect, dar și
consistent și curat, aerisit (circa 1/3-4/10 din suprafața unui poster nu va fi
acoperită de nimic, nici de text, nici de tabele, imagini sau grafice), incluzând
autentificarea prin nume și prenume a autorilor, afilierea instituțională, echipa de
cercetare în integralitate, adrese utile de e-mail etc., iar la final o mică secțiune de
mulțumiri adresate finanțatorilor și de recunoaștere a meritului partenerilor și
colaboratorilor.
• amplificarea raportului între textul specific titlului și cel al conținutului
posterului poate atinge uneori valori neașteptat de mari, fiind cauzate de suprafața
sălii de expunere și definite de un multiplicator de trei sau chiar patru ori, neîntâlnit
nicicând în niciun alt tip de comunicare, titlul captând ochii și aducând din mulțime
privitorul cât mai aproape (fiind receptat corect și implicit lizibil de la mare
distanță), în timp ce textul posterului îl va transforma în cititor „apropiat”,
devenind ca atare un generator de intimitate și anticipând cu mult profesionalism
întrebări, pentru a crea, în final, perspective frontale de colaborare;
• reprezentarea cât mai simplă și mai clară a complexității cercetării în poster îl
redefinesc practic drept cea mai densă expresie a simplexității (simplexitatea fiind
definită aici strict ca un proces de simplificare a complexității);
• amplificarea similitudinii între conținutul posterului și personalitatea autorilor
cercetării, de multe ori o simplă fotografie a autorilor plasată pe afișul prezentării
publice a unei cercetări nu numai că ajută la o localizare rapidă, dar ilustrează un
spirit de echipă sau o pasiune care devine un bun punct de plecare în dialog și poate
deschide o conversație îndelung pregătită și așteptată.
Eroarea cel mai des întâlnită în realizarea unui poster este dată de tratarea
acestuia ca un articol ale cărui pagini în format A4 sunt diminuate și apoi plasate
succesiv într-un format mult mai mare, depășind clasicul format A3 sau ca o simplă
transpunere a unui articol sau text mai extins în dimensiunile aleatoare ale unui
afiș, în care pagini de text alternează cu imagini (figura nr. 12a).
Urmarea firească a acestei atitudini o constituie realizarea unui compromis
între articol și poster, din păcate de o slabă calitate și incapabil să câștige o
competiție privind expunerea acestuia și nici să atragă publicul sau să conducă la
colaborări în cercetări viitoare. Incorect și inadecvat este și compromisul vizibil
între o prezentare ppt. și un poster din figura nr. 12.b.
86 A concepe, a redacta şi a publica un articol ştiinţific

Figura nr. 12a Compromis articol-poster


Cercetarea economică și comunicarea rezultatelor acesteia,
în contextul general al cercetării științifice 87

APPEARANCE AND ESSENCE IN THE TRANSITION OF ROMANIAN SPORT FROM


ALL – COMPREHENSIVE DETERMINISM TO THE EUROPEAN ALTERNATIVE OF
VIABLE INDETERMINISM – STATISTICAL ARGUMENTS
Authors: Daniel Roşu, University of Pitesti, Faculty of Physical Education and Sport
Gheorghe Săvoiu, University of Pitesti, Faculty
Introduction.Sports, at the international, European or national level, have been, and are still characterized, to begin with, by phenomena of conceptual
expansion, then by ever greater impact on the educational processes, and, especially over the last half of a century, by the expansion of its value as an
economic activity, naturally following the course of any other activity rigorously defined in official statistics as ascending. Analogously, an athlete, like
any other person subject to the process of becoming or like any other human occupation, has tried, and constantly tries to become a virtuous man, in
the Confucian sense; his/her thought, manner and action are virtually free of ambiguity or disagreement, meaning that they are placed in a kind of social
harmony that is ever more challenging, its role and professional need are becoming ever more clear in human ecology and in reducing social exclusion.

Methods. The statistical analysis methods were based on analysing data sets, their descriptive statistics, on tests of identification of the normality of
these data sets, their uniformity, asymmetry (skewness) and excess (kurtosis) using the software package Eviews (Andrei et al., 2008), correlation ratio
(R), coefficient of determination (R2 or R squared), correlation matrix for statistical causality (Dodz, 2004; Voineagu, 2007), the Jarque – Bera test to
verify the hypothesis of normality of a data series (Jarque – Bera, 1987) and the coefficients of concentration of the Gini-Struck type was also used, in
the curve ABC (Săvoiu, 2011), interpreting some structural trends in relation to the defining limit of the diversified and concentrated data series.

III.Results and discussion Medals obtained by Romanian The analysis of concentration – diversification of the Olympic medals obtained, in relation
sportsmen in the World (left) and Olympic Games (right) to the activities winning medals, practically combined in federations (1896-2008)
championships (1= 1992; 2= 1996; 3=2000; 4= 2004; 5=2008) Sporting activity Number of Structure
winning medals medals - gi - - (gi)2- Main coefficients of concentration-diversification
Gymnastics 69 0.2355 0.055463
Rowing 37 0.1263 0.015947 1. H-H = 0.125796
Athletics 35 0.1195 0.014269 2. H = 0.354677 the concentration limit of 0.667 is
Kayac- Canoe 34 0.1160 0.013466 not reached, so concentration is moderated long
Wrestling 32 0.1092 0.011928 the series of Olympic medals won between 1896
and 2008.
Boxing 25 0.0853 0.007280
Shooting 14 0.0478 0.002283
Fencing 14 0.0478 0.002283
3. G-S = = 0.24197
Weightlifting 11 0.0375 0.001409
Swimming 9 0.0307 0.000944
Handball 4 0.0137 0.000186 The interpretation of G-S shows a moderated, yet
Judo 4 0.0137 0.000186 slightly more marked concentration, where the
Equestrian 2 0.0068 0.000047 concentration limit is 0.409
*In the two legends, codes 1,2,3 and OG1, OG2, OG3 represent the number of Other sports 3 0.0102 0.000105
Total 293 1.00000 0.125796
gold, silver and bronze medals.
Soft used: Eviews Concentration analysis - diversifying international medals medals obtained in relation to
activities virtually united in federations (2010)
Left Figure confirms that the real situation, addressed in its traditional essence Sporting activity Number of Structure
-(gi)2 -
(the Olympics Games) is far from being positive, but rather there is a serious winning medals medals - gi -
Gymnastics 17 0,0717 0,005147 Main coefficients of concentration-diversification
downward trend: Romanian sport finds itself, in the light of the competition results Rowing 28 0,1181 0,013958
in the Olympic Games that took place after 1990, in a trend evolving sharply Athletics 25 0,1055 0,011127 1. H-H = 0.12977
downwards, which anticipated reaching the lowest number of medals won by Kayac-Canoe 8 0,0338 0,001139 2. H = 0.360236 the concentration limit of 0.667 is
not reached; the concentration is higher within
Romania (right figure) also in the 2012 Olympics. Wrestling 4 0,0169 0,000285
the series of Olympic medals won in 2010.
Boxing 2 0,0084 0,000071
Histogram (left), descriptive statistics, and Kernel distribution Shooting 0 0 0

(right) of Olympic medals (1936-2012) Fencing


Weightlifting
13
16
0,0548
0,0675
0,003008
0,004558
3. G-S = = 0.2507

Swimming 25 0,1055 0,011127 he interpretation of G-S shows a higher


Handball 3 0,0127 0,000160 concentration, and the concentration limit is the
Judo 56 0,2363 0,055832 same = 0.409
Equestrian 4 0,0169 0,000285
Other sports* 36 0,1519 0,023073
Total 237 1,0000 0,129770

IV. Conclusions
Romanian sports have been passing, over the last two decades, from the exhaustive
determinism of their traditional activities to the viable indeterminism of European sports,
thus building a new pyramid of performance, even amid negative trends, determined for
instance by the weaker popularization of the sporting movement, the politicization of
For a significance level of 0.01 the critical value is 9.21 and if JB statistic is sports, the lack of perspectives in the end-of-career athletes’ social integration, etc.
greater, the null hypothesis or the hypothesis of normality of the data series is
analogously rejected (H0: the series is normally distributed) with a probability
of 99 valid cases out of 100 (Andrew & Bourbonnais, 2008).
Andrei, T., Bourbonnais, R., (2008), Econometrie, Bucureşti: Ed. Economică, pp. 31-33.
Andrei, T., Stancu, S., Iacob, A.I., Tuşa, E., (2008), Introducere în econometrie utilizând Eviews, Ed. Economică, Bucureşti, pp. 29 – 40.
Dodz, R., (2004), SAS - Statistica asistată de calculator, Sibiu: Editura Tipotrib.
Jarque, C. M. & Bera, A. K. (1987), A test for normality of observations and regression residuals. International Statistical Review 55, pp.163–172.
Popper, K., (1975), The Logic of Scientific Discovery, Eight Impression, Hutchinson & Co (Publishers), Ltd. London, pp.89 – 94.
Săvoiu, G., Crăciuneanu, V., Ţaicu, M. (2010), O metodă statistică nouă de analiză a concentrării sau diversificării pieţelor, Revista Română de Statistică, nr.2/2010, pp. 15- 28.
Săvoiu, G., (2011), Econometrie. Bucureşti: Editura Universitară, pp. 79-82.
Voineagu, V.,E., Ţiţan., R., Şerban, Ghiţă, S., Todose, D., Boboc, C., Pele, D. (2007), Teoria şi practica econometrică, Bucureşti: Ed. Economică, pp. 235 - 239.
***Anuarul Sportului: lucrare serială de politică sportivă, Ediţia 2010, Autoritatea Naţională pentru Sport şi Tineret, Bucureşti, pp.13- 20 şi 63 – 76.

Figura nr. 12b Compromis ppt-poster


88 A concepe, a redacta şi a publica un articol ştiinţific

Posterul are drept scop major să obțină un feedback referitor la cercetarea


realizată, urmărind în secundar însă și alte două obiective: să faciliteze conexiunile
cu alți cercetători pasionați sau din domeniul investigat, precum și să înștiințeze alți
cercetători despre noile rezultatele obținute. Toate acestea impun o strategie de
comunicare, care să includă atragerea persoanelor din public, interesate tematic,
încurajarea lor pentru a obține feedbackul necesar și chiar transformarea
interlocutorilor în respondenți la unele întrebări puse de autorul posterului în
vederea identificării nivelului de calitate receptat al cercetării sale. Acțiunile post
expunere pot fi pregătite în prealabil, riguros și etapizat de către un autor sau un
cercetător cu experiență în redactarea și afișarea posterelor ținta fiind „capturarea”
de evaluări și opinii despre cercetare.
Unii autori consideră că redactarea textului în poster nu este una specifică
literaturii științifice obișnuite. Conform acestui tip de opinie (Mandoli, 2007),
posterul nu va conține pasaje mari de text, nimeni neavând timpul necesar pentru a
le citi, iar pentru a fi mai șocant sau mai atractiv același poster poate conține chiar
și unele propoziții incomplete, dar va fi dominat de titluri și subtitluri
semnificative, tabele, imagini, diagrame și chiar de unele desene cu mare
vizibilitate și sugestivitate. Se mai recomandă ca posterul să conțină indirect și un
text cu caracter riguros științific, prin accesarea unei pagini web menționate clar și
vizibil de către autor pentru cercetătorii care intenționează să citească unele detalii
importante. Un exemplu de poster care respectă riguros regulile menționate
anterior este descris pe site-ul Universității Pensilvania, explicând chiar principiile
de realizare practică a unui poster și oferind acest model explicitat (figura nr. 13).
Posterul modern continuă în fapt cercetarea, prin dialogul declanșat de
expunerea lui, o poate evalua, anula sau remodela, devenind chiar schița unei noi
cercetări, toate acestea în funcție de abilitatea autorului de a genera dialogul
ulterior afișării. Cu un poster, autorul poate avea mai multe dialoguri concrete și
eficiente cu cercetători cu adevărat interesați de tema cercetării, de metodologia sau
rezultatele acesteia, adeseori, impactul asupra cercetării fiind unul mult mai
informativ, stimulativ și util în raport cu oricare altă metodă de comunicare orală.
Expunerile orale clasice se axează și se standardizează relativ de pachetele
Microsoft PowerPoint și Microsoft Word, cel din urmă fiind capabil de a realiza
postere, în ciuda faptului că este lipsit de capacitatea de a edita fotografii. Pașii de
bază pentru a crea un poster utilizând Microsoft Word includ selectarea
dimensiunii posterului, adăugarea de imagini de fundal, asigurarea de imagini
suplimentare (Cliparts), cu introducerea de text (Word Art). Valorificarea
posterului în format mare se concretizează prin câteva aplicaţii informatice
Cercetarea economică și comunicarea rezultatelor acesteia,
în contextul general al cercetării științifice 89

specializate în proiectarea posterelor. În afara aplicațiilor clasice pentru postere de


mari dimensiuni QuarkXPress, InDesign etc., se pot folosi o gamă tot mai largă de
alte softuri specializate ArcSoft, RonyaSoft Poster Genius, Microsoft Publisher,
Adobe Photoshop, Adobe InDesign, Adobe Illustrator, PosterMyWall, Posterini
etc. (Oetken, 2015), toate acestea multiplicând semnificativ șabloanele și
standardele comunicării cercetărilor științifice în conferințe și congrese
internaționale.

Figura nr. 13. Un poster cu sfaturi despre cum se face un poster


exemplificând principiile sale de redactare (Pensylvania State University)
Sursa: http://www.personal.psu.edu/drs18/postershow/#

Formatul prezentării orale diferă de la un tip de manifestare ştiinţifică la alta,


variază în funcție de spațiul în care loc, în plenul conferinței sau în secțiuni, din
calitatea de invitat special sau keynote speaker ori din poziția de participant
obișnuit etc. Pentru exemplificarea diferențelor între comunicările științifice sub
formă de poster sau de comunicare exclusiv orală se poate apela la specificul
90 A concepe, a redacta şi a publica un articol ştiinţific

acestora în cadrul unui simpozion sau în cadrul unei conferințe. Simpozionul, prin
natura lui definită de o discuţie științifică organizată, pe baza unor scurte expuneri
asupra unei teme literare, filozofice, ştiinţifice etc. de actualitate, purtate de câţiva
vorbitori în faţa şi cu participarea publicului (DEX, 2012) reunește o colecţie de
prezentări orale, comunicate de un grup de cercetători ai aceluiași domeniu
disciplinar și exclude practic posterul prin definiție sau îi diminuează major
utilitatea. Conferința este descrisă ca o expunere făcută în public asupra unei teme
din domeniul ştiinţei, artei, politicii etc., cu intenţia de a informa, de a instrui, de a
omagia. Congresul se definește ca reuniune națională sau internațională în care
delegați sau invitați dezbat probleme majore de ordin politic, economic,
organizatoric, științific, cultural etc. (DEX, 2012). Atât conferința, cât și congresul
extind semnificațiile și valorificarea posterului și apelează la expuneri orale foarte
scurte, toate cauzate de numărul mare al participanților selectați confruntat cu
timpul relativ redus al duratei acestor întâlniri cu caracter științific.
Fiecare prezentare orală este diferită prin factorii săi specifici de la
apartenența disciplinară și nivelul cunoștințelor științifice ale publicului (studenți,
cercetători debutanți, doctoranzi, cadre didactice din învățământul liceal sau din
universități, academicieni etc.), arealul de desfăşurare a evenimentului științific
(într-o sală simplă fără dotări tehnice moderne sau într-un amfiteatru modern),
intervalul de timp acordat expunerii orale efective a comunicării conținând
rezultatele cercetării, până la suportul tehnologic concret al comunicării (proiector
clasic, Internet, Skype) sau pachetul de programe valorificat în redactare etc.
O expunere orală a unei cercetări economice este bine făcută și dacă
schimbările de ritm și ton concordă cu „istorisirea” economică, prezența unui
dialog minim cu persoane din public alternează rigoarea și precizia necesară
comunicării științifice cu situaţii de umor atractive, delimitarea corectă a
necunoscutului, dar și exersarea aparent improvizată a prevenirii sau ameliorării
tensiunilor în auditoriu.
În vederea realizării demersului propus, alegerea comunicării adecvate unei
cercetări economice pleacă de la comunitatea academică econodisciplinară
specifică amplificând latura interpersonală, dar pune acente profund empatice,
axate pe o reciprocitate exersată treptat în întâlniri științifice prin care un cercetător
sau o echipă de cercetători înţelege un alt cercetător sau o altă echipă. Prin natura ei
trans-, inter-, cros- și multidisciplinară comunicarea este o activitate cu mai multe
niveluri sau straturi, specifice gândirii științifice în general, dar și celei economice
şi sociale în particular, fiind obligată să aparțină deopotrivă și sferei doxice unde
are loc punerea în comunitate prin comunicarea științifică a unor cunoştinţe, a unor
Cercetarea economică și comunicarea rezultatelor acesteia,
în contextul general al cercetării științifice 91

criterii şi probe ale adevărului teoretic economic, dar şi sferei praxis-ului, sau
acţiunii asupra realității economice, mediată de discursul finalizat (vizând un acord
asupra unui sens sau scop al cercetării economice în sine).

Bibliografie

Academia Română, Institutul de Lingvistică Iorgu Iordan – Al. Rosetti, 2012.


Dicționarul explicativ al limbii române. Ediția a 2-a, rev. București: Univers
Eniclopedic Gold.
Allen, M., 2011. Death by PowerPoint? Slide Rocket saves presentations! [online]
Available at: http://www.sliderocket.com/blog/2011/06/death-by-powerpoint/
[Accessed 2 Martie 2016].
Amoroso, R., 2001. The Physical Basis of Counciousness: A Fundamental
Formalism. Communication at the 5th Conference of Structural –
Fenomenological Modelling, categories and functorsfor modelling reality,
Romanian Academy, Bucharest, June 14-15.
Barry, S., ed., 1988. Foundations of Gestalt Theory. Munich and Vienna:
Philosophia Verlag.
Becker, G., 1998. Comportamentul uman. O abordare economică. București:
Editura ALL.
Berk, R. A., 2011. Research on PowerPoint: From basic features to multimedia.
International Journal of Technology in Teaching and Learning, 7(1), pp. 24-35.
Berk, R. A., 2012. How to create “Thriller” PowerPoints® in the classroom!
Innovative Higher Education, 37(2), pp. 141-152.
Cantini, A., 2014. Paradoxes and Contemporary Logic [online] Available at:
http://plato.stanford.edu/archives/fall2014/entries/paradoxes-contemporary-
logic/ [Accessed 10 January 2016].
Case, K., Fair, R., Oster, S., 2013. Principles of Economics. 11th ed. Boston:
Prentice Hall.
Chelcea, S., 2001. Metodologia cercetării sociologice. Metode cantitative și
calitative. București: Editura Economică.
Chelcea, S., 2007. Metodologia cercetării ştiinţifice. București: Editura Economică.
92 A concepe, a redacta şi a publica un articol ştiinţific

Constantinescu, N.N., 1998. Probleme ale metodologiei de cercetare în ştiinţa


economică. București: Editura Economică.
Cooper, H.M., 1988. Organizing knowledge syntheses: A taxonomy of literature
reviews. Knowledge in Society, 1(1), pp. 104-126.
Cournot, A., 1897. Researches into the Mathematical Principles of the Theory of
Wealth. New York: New York press.
Craig, R.T., 1999. Communication theory as a field. Communication Theory, 9(2),
pp. 119-161.
Creswell, J.W., 2008. Educational research: Planning, conducting, and evaluating
quantitative and qualitative research. 3rd ed. Upper Saddle River, NJ: Prentice
Hall.
Creswell, J.W., 2014. Research design: Qualitative, quantitative, and mixed
method approaches. 4th ed. Thousand Oaks: SAGE Publications.
Current Science Association, 2015. Current Science. [online] Available at:
http://www.currentscience.ac.in/ php/features.php [Accessed 15 January 2016].
Daly, H.E., 1991. Steady ‒ State Economics. 2nd edition with New Essays
Washington DC: Island Press.
Decartes, R., 2003. Discurs asupra metodei de a călăuzi bine raţiunea şi de a căuta
adevărul în ştiinţe. reed. Traducere din franceză şi prefaţă de G. I. Ghidu
Discours de la méthode, (1637). București: Editura Mondero.
Dumitrache, I. și Iovu, H. (coordonatori), 2009. Manual de autorat științific. [pdf]
Disponibil la: http://www.ubm.ro/sites/al/images/docs/ManualAutoriat.pdf
[Accesat 10 ianuarie 2016].
Duță, A., 2002. Elemente de metodologie a cercetării științifice. Timișoara: Editura
Universității de Vest.
Einstein, A., 1914. Inaugural address to the Prussian Academy of Sciences. In:
Essays in Science. New York: Philosophical Library, 1934, Chapter 1, pp. 6-10.
Einstein, A., 1934. On the method of theoretical physics. Philosophy of Science 1(2),
pp. 163-169.
Emmett, R. B. 1999. Selected Essays by Frank H. Knight. Volume 1: “What Is
Truth” in Economics? Chicago: University of Chicago Press.
Encyclopædia Britannica, 2015. Encyclopædia Britannica Inc. [online] Available
at: http://www.britannica.com/ [Accessed 14 January 2016].
Cercetarea economică și comunicarea rezultatelor acesteia,
în contextul general al cercetării științifice 93

Erren, T.C., Bourne, P.E., 2007. Ten simple rules for a good poster presentation.
PLoS Computational Biology, 3(5): e102. [online] Available at:
http://www.ncbi.nlm.nih.gov/pubmed/17530921.[Accessed 1 March 2016].
Feigl, H., 2004. The “orthodox” view of theories: Remarks in defense as well as
critique. Scientiae Studia, 2(2), pp. 265-277 [online] Available at:
http://www.scribd.com/doc/144766973/Feigl-The-Orthodox-View-of-Theories-
Remarks-in-Defense-as-Well-as-Critique> [Accessed 16 December 2015].
Ferguson, N., 2011. Civilization: The West and the Rest. London: Allen Lane,
Penguin Books.
Flonta, M., 1981. Studiu introductiv şi note la Popper, K.R., Logica cercetării.
București: Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică.
Foucault, M., 1977. Discipline and Punish: The Birth of the Prison. Translated by
Alan Sheridan. London: Allen Lane, Penguin. First published in French in 1975
as Surveiller et punir, Paris: Gallimard.
Frisch, R., 1933. Editor's Note. Econometrica, 1(1), pp. 1-4.
Gadamer, H-G., 1993. Hermeneutik II: Wahrheit und Methode, (Adevăr şi metodă).
Tübingen: J.C.B. Mohr und Paul Siebeck.
Galtung, J., 1967. Theory and Methods of Social Research. New York: Columbia
University Press.
Gauch, Jr. H.G., 2003. Scientific method in practice. Cambridge: Cambridge
University Press.
Gavrilescu, M., 2011. Strategia elaborării lucrărilor ştiinţifice publicabile în
reviste ştiinţifice internaţionale (incluse în baze de date şi WEB of Science),
[online] Disponibil la: http://ctmtc.utcluj.ro:8080/sites/fordoc/Documente
[Accesat 16 Ianuarie 2016].
Georgescu-Roegen, N., 1971. The Entropy Law and the Economic Process.
Cambridge: Harvard University Press.
Ghereş, M. și Săvoiu, G., 2010. Economia mediului. Tratat, București: Editura
Universitară, pp. 343-384.
Gorard, S., 2013. Research Design: Robust approaches for the social sciences.
London: SAGE Publications.
94 A concepe, a redacta şi a publica un articol ştiinţific

Gray, C., and Malins J., 2004. Visualizing Research A Guide to the Research
Process in Art and Design. MPG Books Ltd, Bodmin, Cornwall, [online]
Available at: http://www.upv.es/laboluz/master/seminario/textos/Visualizing_
Research.pdf [Accessed 6 January 2016].
Hall, C., Klitgaard, K., 2006. The need for a new, biophysical-based paradigm in
economics for the second half of the age of oil. International Journal of
Transdisciplinary Research. 1(1), pp. 4-22.
Hayek, F., 1989. The Collected Works of F.A. Hayek. Chicago: University of
Chicago Press.
Hengl, T. and Gould, M., 2002. Rules of thumb for writing research articles.
[online] Available at: http://www.itc.nl/library/papers/hengl_rules.pdf
[Accessed 24 December 2015].
Huws, U., 2002. Towards a Definition of Social – Economic Research. Available
at: http://www.respectproject.org/genpapers/definition.pdf [Accessed 24
December 2015].
Iorga-Simăn, I., și Săvoiu, G., 2012. The limits of contemporary economic realism
and some modern solutions of multidisciplinary sciences. In the Proceedings of
the International Conference The limits of Knowledge Society, Iași, 6th-9th
October 2012, editors Simbotin, D.G., and Gherasim, O., Iași: Editura Institutul
European, vol 2, pp. 247-266.
Jones L. V. and Tukey J. W. 2000. A sensible formulation of the significance test.
Psychol. Methods, 5(4), pp. 411-414.
Kafatos, M., and Drăgănescu, M., 2003. Principles of Integrative Science.
București: Editura Tehnică.
Kim, J-S., 2006. Introduction to Scientific Research. Research Methods in Eng.,
Stuttgart: Univ. of Stuttgart, p. 7.
Kuhn, T., 1973. Structura revoluţiilor ştiinţifice, Bucureşti: Editura Ştiinţifică şi
Enciclopedică.
Kuhn, T., 1982. Tensiunea esenţială. Bucureşti: Editura Ştiinţifică şi
Enciclopedică.
Lasswell, H.D., 1948. The structure and function of communication in society. The
communication of ideas, 37(1), pp.215-228.
László, E., 2006. The Chaos point: The World at the Crossroads. Charlottesville,
VA: Hampton Roads.
Cercetarea economică și comunicarea rezultatelor acesteia,
în contextul general al cercetării științifice 95

Lungu, O., 2001. Ghid introductiv pentru SPSS 10.0, Seria Psihologie
experimentală și aplicații, Erota Tipo, [online] disponibil la:
https://alingavreliuc.files.wordpress.com/2010/10/ovidiu-lungu-spss.pdf
[Accesat 23 aprilie 2016]
Magnani. L., 2001. Abduction, Reason and Science. Processes of Discovery and
Explanation. New York: Kluwer Academic.
Malița, M., 1971. Aurul cenușiu, vol.II. Cluj-Napoca: Editura Dacia.
Manea, C., 2013. Econophysics: Background and Applications in Economics
Finance, and Sociophysics. Amfiteatru Economic, 15 (33), pp. 301-304.
Mandoli, D. F., 2007. How to Make a Great Poster. [online] Available at:
http://www.aspb.org/education/poster.cfm [Accessed 15 January 2016].
Mankiw, N. G., 2004. Principles of Economics. 3rd edition. Mason OH: Thomson-
South Western.
Milojevic, S., 2014. Principles of Scientific Research Team Formation and
Evolution. Proceedings of the National Academy of Sciences, 12 (111),
pp. 3984-3989.
Ocean County College Library Toms River, NJ, 2010. The Research Process a step
by step guide. [online] Available at: https://www.ocean.edu/content/
dam/public/files/research-subject-guides/TheResearchProcess_Module1.pdf
[Accessed 14 January 2016].
Odobleja, Şt., 1984. Introducere în logica rezonanţei. Craiova: Editura Scrisul
românesc.
OECD The Measurement of Scientific, Technological and Innovation Activities,
2015. Frascati Manual 2015: Guidelines for Collecting and Reporting Data on
Research and Experimental Development. Paris: OECD Publishing.
Oetken, N., 2015. Seven Best Poster Making Software & Tools, [online] Available
at: http://carlcheo.com/best-poster-making-software [Accessed 1 March 2016]
Otiman, P. I., 2009. Despre cercetarea ştiinţifică economică, cu luciditate,
Economistul. 28 martie [online] disponibil la: http://www.acad.ro/
com2009/doc/articolIOtiman.doc [Accesat 5 noiembrie 2015]
Panchamukhi, V.R., 2000. Five recent paradoxes and anomalies of economics. Asia
Pac. Dev. J., 7(2), pp. 1-31.
96 A concepe, a redacta şi a publica un articol ştiinţific

Pareto, V., 1894. Teoria matematica dei scambi forester, Giornale degli
economisti, 6 (1), p. 162.
Peirce, C. S. 1958. Collected Papers of Charles Sanders Peirce.
Cambridge, MA: Harvard University Press.
Penrose, R., 1989. The Emperor's New Mind, Concerning computers, Minds, and
the Law of Physics. New York: Oxford University Press.
Pesaran, M. H. and Harcourt, G. C., 2000. The life and work of John Richard
Nicholas Stone 1913-1991. The Economic Journal, 110 (461), pp. 146-165
Peters, F.E., 1967. Greek philosophical terms. N.Y: New York University Press.
Pierce, S. J., 1991. Subject areas, disciplines and the concept of authority. Library
and Information Science Research, 13(1), pp. 21-35.
Popper, K.R., 1973. Logik der Forshung (Logica cercetării). Tubingen: C.B.Mohr
(Paul Siebeck).
Quine, W.V.O., 1976. The Ways of Paradox. Cambridge: Harvard University
Press.
Răboacă, G. și Ciucur, D., 2004. Metodologia cercetării ştiinţifice economice,
București: Editura Fundaţiei România de Mâine.
Răboacă, G., Comşa, M., și Ciucur, D., 2007. Metodologia cercetării ştiinţifice
economice. Ed a IV-a, București: Editura Fundaţiei România de Mâine.
Rocco, T.S., Hatcher, T., and Creswell, J.W., 2011. The handbook of scholarly
writing and publishing. San Francisco, CA: John Wiley & Sons.
Săvoiu, G., 2007. Statistica – Un mod științific de gândire. București: Editura
Universitară.
Săvoiu, G., 2009. Statistica – Mod de gândire și metode. București: Editura
Universitară.
Săvoiu, G., 2010. Gândirea statistică aplicată. Sisteme de indicatori rezultați din
documente și situații statistice financiar contabile. București: Editura
Universitară.
Săvoiu, G., 2011. Econometrie. București: Editura Universitară.
Cercetarea economică și comunicarea rezultatelor acesteia,
în contextul general al cercetării științifice 97

Săvoiu, G., 2012. The method, theory and the model in the dynamics of the thinking
of modern sciences, in Simbotin, D.G., and Gherasim, O., The limits of
Knowledge Society, Proceedings of the International Conference, held in Iași
between 6th and 9th October 2010, ed. Simbotin, D.G., Gherasim, O., Iași:
Institutul European Publishing House, vol 2, pp. 103-122.
Săvoiu, G., 2013a. Principles, landmarks and stages of scientific research in the
field of economics, which were finalized by papers published in prestigious
journals. Amfiteatru Economic. [online] Available at: http://www.amfiteatru
economic.ro/Landmarks_of_economic_research.aspx [Accessed 8 January,
2016].
Săvoiu, G., 2013b. Situații statistice financiar-contabile și sisteme de indicatori
statistici derivați. București: Editura Universitară.
Săvoiu, G., 2013c. Modelarea economico-financiară. Gândirea econometrică
aplicată în domeniul financiar. București: Editura Universitară.
Săvoiu, G., 2015. Statistical Thinking - The contribution of its research methods
and models to modern trans-, inter- and multidisciplinarity. București: Editura
Universitară.
Săvoiu, G., and Dinu, V., 2015. Economic paradoxism and meson economics.
Amfiteatru Economic, 17(39), pp. 776-798.
Săvoiu, G. and Iorga-Simăn, I., 2014. From Pseudo – Interdisciplinary Holism to
Holistic Approach Based on Inter-, Trans-, Cross-, and Multidisciplinary
Sciences and Research, ESMSJ, 5(2), pp. 4-8. [online] Available at:
http://www.esmsj.upit.ro/No12_2015.html [Accessed 10 January 2016].
Săvoiu, G. and Manea, C., 2011. Environmental Statistics and Human Ecology.
Romanian Statistical Review, 59 (9), pp. 76-101.
Schumpeter, J.A., 1951. Essays, Edited and introduced by. R.V. Clemence.
Cambridge: Cambridge University Press.
Shields, P. and Rangarjan, N., 2013. A Playbook for Research Methods:
Integrating Conceptual Frameworks and Project Management. Stillwater, OK:
New Forums Press.
Shuttleworth, M., 2008. What is Research?. [online] Available at:
https://explorable.com/what-is-research [Accessed 9 January 2016].
98 A concepe, a redacta şi a publica un articol ştiinţific

Silverman, D., 2013. Doing Qualitative Research: A Practical Handbook. 4th ed.
London: SAGE Publishing.
Spalanzani, A., Zaiț, D., Zaiț, A., 2015. Construcția strategică a cercetării. Opțiuni
metodologice: între logic si euristic. Iași: Editura Sedcom Libris.
Stewart, A., 2009. A Research Guide for Students and Teachers, The Research
Foundation of the State University of New York, [online] Available at:
http://www.esf.edu/outreach/sciencecorps/documents/researchguide_nsfgk12.pdf
[Accessed 7 January 2016].
Stewart, J.Q., 1950. The Development of Social Physics. American Journal of
Physics, 18 (5), pp. 239-253.
Stichweh, R., 2001. Scientific Disciplines, History of. In: Smelser, N. J. & Baltes,
P. B. eds.. International Encyclopedia of the Social and Behavioral Sciences.
Oxford: Elsevier Science, pp. 13727-13731.
Stigler, G.J., 1966. The Theory of Price. 3rd ed. New York: Macmillan.
Stigler, S. M., 1978., Francis Ysidro Edgeworth, Statistician. Journal of the Royal
Statistical Society, Series A 141 (3), pp. 287-322.
Stiglitz, J., Sen, A. and Fitoussi, J-P., 2009. The measurement of economic
performance and social progress revisited: reflections and overview. [online]
Available at: http://www.stiglitz-sen-fi toussi.fr [Accessed 21 December 2015].
Șandor, S. D., 2013. Metode și tehnici de cercetare în științele sociale. București:
Grup editorial Tritonic.
Taleb, N.N., 2007. The pseudo-science hurting markets, Financial Times,
23 October. [online] Available at: http://www.ft.com/cms/s/0/4eb6ae86-8166-
11dc-a351-0000779fd2ac.html [Accessed 20 December 2015].
Tukey, J. W., 1991. The philosophy of multiple comparisons. Statistical Science,
6(1), pp. 100-116.
Tukey, J. W., 1993. Where should multiple comparisons go next? In: F. M. Hoppe
ed., Multiple comparisons, selection, and applications in biometry, pp.187-208.
New York: Dekker.
Veblen, T., 1919. The Evolution of the Scientific Point of View. New York: B.W.
Huebsch.
Wallas, G., 1926. Art of thought. Reed. 2014, Kent UK: Solis Press.
Cercetarea economică și comunicarea rezultatelor acesteia,
în contextul general al cercetării științifice 99

White, T., 2006. Principles of Good Research & Research Proposal Guide.
Available at: http://www.richmond.gov.uk/research_proposal_guide.pdf
[Accessed 18 February 2016].
Yang, Y.Y., 2001. Economic Research Methods. [online] Available at:
http://www.csus.edu/indiv/y/yangy/145outline.html [Accessed 5 January 2016].
Zaiţ, D. și Alain, S., 2006. Cercetarea în economie şi management. Repere
epistemologice şi metodologice. București: Editura Economică.
Zaiț, D., 1998. Elemente de metodologia cercetării. Iași: Editura Universităţii
“Al. I. Cuza”.
Zaiţ, D. și Zaiț, A., 2009. Anticiparea cercetării: alegerea metodologică,
Management Intercultural, 11(20), pp.1-10.
Washington NASA Space Grant Consortium, 2015. The Basics of Poster Design
by the Washington Space Grant Consortium. [online] Available at:
http://www.waspacegrant.org/for_students/student_internships/wsgc_internship
s/posterdesign.html [Accessed 18 February 2016].
2 Structura și optimizarea citării
unui articol științific

În acest capitol ne propunem să prezentăm structura generală a unui articol


ştiinţific, cu descrierea cerințelor/regulilor de bază privind redactarea acestora pe
fiecare element în parte, structură acceptată de majoritatatea revistelor din
domeniul economic cu vizibilitate ridicată, cum sunt cele indexate și cotate
Thomson Reuters Web of Science și Scopus. În ultima parte se aduc în prim-plan
încă două problematici relevante și anume, una referitoare la revizuirea articolului
și a doua privind optimizarea citărilor.

2.1 Elementele structurale ale unui articolului științific

Elementele structurale ale unui material ştiinţific, în conformitate cu punctul


de vedere exprimat de Gavrilescu (2011) și acceptate de majoritatea revistelor
științifice, sunt grupate astfel: elemente pentru identificare, textul propriu-zis, în
care este prezentat conţinutul și partea finală a materialului. Aplicate la structura
unui articol științific aceastea devin:
• elemente pre-text: titlu, autor/autori, rezumat, cuvinte-cheie și clasificarea
JEL (Journal of Economic Literature);
• elemente de text: introducere, corpul articolului și concluzii;
• elemente post-text: bibliografie și anexe.

2.1.1 Elemente pre-text


a) Titlu
Modalitatea de formulare a titlului va da o notǎ de personalitate întregului
articol. Ca urmare, se impun câteva observații foarte importante privind titlul unui
articol științific:
• nu trebuie uitat că un cititor de specialitate va parcurge în primul rând titlul
articolului, iar dacă acesta îl atrage va parcurge şi restul lucrării;
Structura și optimizarea citării unui articol științific 101

• titlul este cel care va atrage atenţia cititorului asupra rezultatelor cercetării
şi de aceea, de cele mai multe ori, acesta conţine fie denumirea
obiectului/fenomenului investigat, fie elementele specifice pentru sistemul studiat,
putând să menţioneze şi variabilele;
• din titlul unui articol trebuie să ne dăm seama chiar de esența conținutului
lucrării.
Titlul are două funcţii importante: să atragă audienţa şi să înlesnească
identificarea şi indexarea articolului de către motoarele de căutare, respectiv de
platformele şi sistemele de indexare bibliometrică. Titlul este primul lucru pe care
îl citeşte editorul, atunci când manuscrisul ajunge pe biroul său, fiind şi primul
element care atrage (sau nu) atenţia cititorului, când acesta consultă conţinutul unei
reviste. Titlul este o componentă definitorie a unui articol, accesat de cele mai
multe persoane, fie direct în revista respectivă, fie în bazele de date în care acesta
se regăseşte.
Un titlul trebuie să fie formulat cât mai concis, dar să reflecte cât mai fidel
conţinutul său. În cuvinte cât mai puține este necesar să oferim cât mai multe
informații despre cercetarea efectuată. În general, acesta trebuie să nu depăşească
10-12 cuvinte și să conțină termeni care servesc la indexarea articolului și
clasificarea sa (Publication Manual of the American Psyhological Association
(APA) 2010, p. 23). Titlul trebuie să evite folosirea unor termeni cu mai multe
sensuri. El trebuie să conţină noţiuni exacte, care să nu lase loc ambiguităţilor ce
pot duce la aşteptări înşelătoare. De asemenea, este bine ca prin titlu să nu se
„promită” cititorului mai mult decât conţine articolul.
În titlu nu trebuie folosite formule, simboluri, termeni de jargon şi abrevieri.
Toţi termenii trebuie scrişi în întregime. Chelcea (2003, p. 63) afirmă că este de
evitat încărcarea titlului cu cuvinte şi expresii care nu aduc nicio informaţie utilă,
cum sunt: Raport despre …, Studiu de caz …, Studiu asupra …, Elemente de …,
Cercetări asupra …, Consideraţii generale asupra …, Unele aspecte …, Observaţii
asupra …, Investigarea …, Probleme ale …, Importanța … etc. „În titlu trebuie
arătat: ce aspecte, ce fel de considerații, în ce constă importanța, ce problemă
abordează lucrarea/cercetarea respectivă. Nu se recomandă ca în titlul articolului să
se folosească termeni precum „cercetare”, „metode”, „rezultate”, deoarece se
înțelege de la sine că publicarea unui articol științific se face pentru a fi comunicate
rezultatele muncii șiințifice. Pentru a ajunge la acestea a fost întreprinsă o cercetare
ce a presupus aplicarea unor metode de investigare și a unui instrumentar specific
domeniului”. Nu în ultimul rând se recomandă evitarea redundanţelor, adică a
surplusului de informaţie faţă de strictul necesar, precum Studiul fenomenelor de… ,
102 A concepe, a redacta şi a publica un articol ştiinţific

Abordarea experimentală a… etc. Titlul este o formulare concisă, simplă a temei


abordate, ce solicită suprimarea anumitor cuvinte şi mai ales a unor verbe precum a
fi, a avea, a obţine etc.
În beneficiul lucrării este bine ca titlul să cuprindă unele dintre cuvintele-
cheie ale articolului. Asocierea termenilor din titlu trebuie să fie una corectă din
punctul de vedere al tematicii articolului, iar orice greşeli de sintaxă, ortografie,
prescurtări sau termini ambigui vor trebui evitate, deoarece sistemele şi platformele
de indexare şi de publicare a rezumatelor ţin seama de acurateţea titlului. Deşi titlul
este prima secţiune a unui articol, adeseori acesta se definitivează după redactarea
formei finale a lucrării ştiinţifice. Astfel ne asigurăm de concordanța sa deplină cu
conținutul articolului, cu concluziile, cât şi cu eventuala tematica a revistei, atunci
când aceasta este dinainte stabilită și anunțată autorilor. Un titlu scurt are mai multe
avantaje. Acesta este mai vizibil și incitant, fiind de obicei mai clar şi ocupând un
spaţiu mai restrâns. Editorii preferă și ei un titlu mai concis. Pe lângă precizarea
făcută de APA (2010, p. 43), există și recomandări, conform cărora un titlu ideal ar
trebui să conțină șapte – maximum zece cuvinte, reunind circa 70 de caractere
(DeJarnett, 2012).
În conceperea titlurilor articolelor științifice trebuie respectate o serie de
reguli acceptate și practicate de comunitatea specialiștilor din domeniul considerat,
în cazul nostru cel economic. În acest sens este bine ca autorul să parcurgă în
prealabil câteva reviste de specialitate economică din fluxul principal de publicații
pentru a se familiariza cu termenii de specialitate acceptați la nivel internațional,
cât şi cu termenii care se întâlnesc cel mai des în titlurile articolelor din acest
domeniu.
b) Autori
Fiecare autor trebuie să aibă o contribuţie suficient de importantă la
realizarea articolului pentru a-şi putea asuma responsabilitatea publică pentru
conţinutul acestuia. În lista autorilor unui articol trebuie incluși toţi cei care au avut
contribuţii parţiale sau esenţiale la cercetarea economică și implicit la realizarea
conţinutului ştiinţific al lucrării, de la concepţia, culegerea, analiza şi interpretarea
datelor, la redactarea, îmbunătățirea, modificarea şi corectarea critică a
conţinutului, la generarea de plusvaloare conceptuală, la revizuirea şi redactarea
formei finale a articolului. Indiferent de modul în care și-au adus contribuția, toți
autorii trebuie să-și asume responsabilitatea asupra întregului conținut al lucrării.
Autorii sunt solidari pentru cercetarea și articolul realizat în echipă.
Structura și optimizarea citării unui articol științific 103

Ordinea autorilor trebuie decisă de comun acord de către coautori. În


ştiinţele economice nu există o regulă universal valabilă sau convenţii general
acceptate pentru a stabili ordinea autorilor. În general, ordinea acestora depinde de
contribuția lor efectivă la textul lucrării. În cele mai multe cazuri, există un
coordonator al grupului de cercetare care este adeseori autorul de corespondenţă, el
fiind autorizat de către coautori pentru a acționa în numele lor cu editorul jurnalului
privind revizuirile cerute de evaluatori și pregătirea versiunii finale a lucrării.
Adăugarea sau eliminarea unui autor poate fi realizată, înaintea publicării, cu
acceptul celorlați coautori şi al editorului, prin depunerea unei declarații scrise cu
motivația întemeiată a unui asemenea demers. Schimbările nu se mai pot face dacă
articolul a fost acceptat și publicat.
În ceea ce priveşte afilierea autorilor este necesar să se respecte următoarele
reguli:
• scrierea autorilor trebuie să indice prenumele, urmat de numele de familie,
iar odată stabilită modalitatea de scriere se impune a exista o consecvență, deoarece
articolele semnate în modalități diferite de același autor vor avea cel puțin două
urmări nefaste: în primul rând se vor genera citări bibliografice în locuri diferite,
făcând dificilă asocierea activității cu o singură persoană, iar în al doilea rând
bazele de date vor considera că este vorba de autori diferiți, nearealizând în mod
automat o asociere a diferitelor forme de scriere a unui nume. O atenție sporită
trebuie să se acorde utilizării diacriticelor din cadrul numelui unui autor, a tuturor
prenumelor, a modului de abreviere al prenumelor, a semnelor de punctuație
existente între prenume, a numelor multiple de familie etc.);
• nu se includ titlurile academice, profesionale, oficiale, militare sau
religioase;
• se vor nota instituţiile de apartenenţă ale autorilor folosind exponenţi 1, 2,
3 … (instituțiile afiliate, cu denumirea lor întreagă, prin renumele de care se
bucură, oferă informații importante privind prestigiul științific al autorilor);
• printr-un asterisc, pus unui autor, se indică cel căruia îi va fi trimisă
corespondenţa, iar într-o notă de subsol se va include adresa de e-mail şi eventual
numărul de telefon pentru a facilita contactarea rapidă a acestuia în caz de
necesitate.
Un criteriu important după care se indexează articolelor în bazele de date îl
reprezintă numele autorului/autorilor, aceasta constituind un argument suplimentar
pentru care autorii trebuie să utilizeze aceeași modalitate de scriere a numelui în
articolele ştiinţifice pe care le publică.
104 A concepe, a redacta şi a publica un articol ştiinţific

c) Rezumat
Rezumatul (abstractul) este o parte extrem de importantă a articolului, fiind,
după titlu, prima secţiune citită cu atenţie. Ca urmare, el trebuie să cuprindă
informaţii suficiente pentru ca cititorii să poată aprecia natura şi semnificaţia
subiectului abordat. Într-un număr mic de fraze el exprimă esenţialul contribuţiei
autorului. Rezumatul trebuie să fie precis, concis şi uşor de înţeles, ajutând cititorul
să îşi facă o idee despre lucrare. Un abstract bine construit trezește interesul
cititorului, determinându-l să citească şi restul lucrării. Captarea atenției cititorului
este deosebit de importantă mai ales în cazul articolelor indexate în bazele
internaționale de date, în care, de regulă, este disponibil gratuit doar abstractul
articolului (Drugaș, 2009).
În principal există două tipuri generale de rezumate, și anume: descriptiv și
informativ. Rezumatul descriptiv (nestructurat) este unul scurt (100-120 de
cuvinte), constând dintr-un singur paragraf, care rezumă foarte precis și succint
conţinutul, fără a intra în detalii. Nu face referiri la rezultatele sau concluziile
cercetării, nu include cuvintele-cheie regăsite în text. De regulă, el aduce în prim-
plan scopul, metodele, instrumentele și domeniul de aplicare al cercetării. În mod
practic, spune de ce și cum a fost întreprins studiul. Rezumatul informativ
(structurat) este mai des folosit, întâlnindu-se în cele mai multe reviste. El
reprezintă o miniversiune a conţinutului întregului articol, exprimat în 200-300
cuvinte, împărţit pe mai multe paragrafe ce corespund, cu aproximaţie,
principalelor secţiuni ale articolului, după modelul IMRAD (Introduction,
Methods, Research [And] Discussion, respectiv Introducere, Metode, Rezultate,
Discuții și concluzii). În cadrul lui se vor prezenta în mod succint problema
abordată, metodele folosite, principalele rezultate și discuțiile asupra lor, precum şi
concluziile. Ca urmare, rezumatul va conţine ideile fundamentale din introducere,
metodologie, rezultate, discuții și concluzii (Dumitrache și Iovu, 2015), respectiv:
• scopul studiului prezentat clar în prima propoziţie (din secţiunea de
Introducere);
• metodele, instrumentele şi experimentele utilizate, prezentându-se clar
elementele cele mai importante ale metodologiei, tehnicile speciale la care s-a
recurs, fără a se intra în detalii (din secțiunea Metodologie);
• scurtă prezentare a rezultatelor importante, care susţin rezolvarea
problemei studiate (din secțiunea Rezultate);
• o afirmaţie concisă privind interpretarea datelor şi concluziile, inclusiv ce
aduce nou cercetarea (din secțiunea Discuții și concluzii).
Structura și optimizarea citării unui articol științific 105

Cu alte cuvinte, atunci când se redactează un rezumat, autorul încearcă să


realizeze o grupare a ideilor principale ale fiecărei secțiuni din lucrare în câteva
paragrafe succinte (de regulă, unul-două paragrafe).
Desigur, pot exista și abordări diferite în funcție de editură, de exemplu
Emerald Group Publishing are un alt mod de structurare a abstractului: Scop
(obligatoriu); Design/metodologie/abordare (obligatoriu); Rezultate (obligatoriu);
Limitele/implicațiile cercetării (dacă e cazul); Implicații practice (dacă e cazul);
Implicații sociale (dacă e cazul); Originalitate/Plusvaloare (obligatoriu).
(http://www.emeraldgrouppublishing.com/products/journals/author_guidelines.htm
?id=ijshe).
Având în vedere că rezumatul unui articol trebuie să fie un material de sine
stătător și să aibă sens chiar și fără conținutul articolului, este bine ca acesta să nu
conțină abrevieri, acronime, note de subsol și referințe. Dacă totuși abrevierile şi
acronimele vor fi folosite, autorii considerând că ele sunt absolut necesare și nu pot fi
în nici un fel evitate, atunci acestea vor fi definite la prima lor apariţie în cadrul
rezumatului şi, din nou, la prima lor apariţie în textul articolului. Rezumatul nu trebuie
să facă referiri la informații care nu se regăsesc în conținutul articolului respectiv și
nici nu trebuie să definească anumiți termeni sau concepte. Dat fiind faptul că
rezumatele sunt publicate în colecții sau pot fi incluse în bazele de date
centralizatoare, pentru creșterea vizibilității articolului, ele trebuie să reitereze
cuvintele şi frazele-cheie definitorii pentru articolul în cauză evitând, totuşi, repetiţiile
inutile.
Rezumatul se redactează la timpul trecut şi la modul impersonal. Cu toate că
apare la începutul unui articol ştiinţific, adeseori acesta se concepe după finalizarea
redactării conținutului propriu-zis. Astfel putem să ne asigurăm că el reflectă cu
acurateţe conţinutul articolului şi că toate afirmaţiile făcute în rezumat au acoperire
în text.
d) Cuvinte-cheie
Cuvintele-cheie au o mare importanţă, deoarece surprind cele mai evidente
aspecte ale articolului, conferindu-i totodată și un spor de accesibilitate. Cu ajutorul
lor se realizează căutările în bazele internaționale de date, astfel permițându-se
identificarea articolelor căutate, crescând șansele citirii și citării sale. Alegerea
judicioasă a cuvintelor-cheie va permite articolului să fie citit de cât mai mulţi
specialişti, sporind astfel numărul posibil de citări generate.
Lista cu cuvinte-cheie cuprinde, în general, un număr de trei – cinci termeni
(cuvinte sau expresii). Din cadrul lor este indicat să facă parte şi cele mai
106 A concepe, a redacta şi a publica un articol ştiinţific

importante cuvinte din titlul articolului. În cuvintele-cheie pot fi incluse și


acronime, dar cu explicarea lor între paranteze. Foarte important este ca aceste
cuvinte-cheie să fie scrise în ordinea descrescătoare a relevanţei/importanței lor,
asigurându-se astfel corespondenţa cu titlul şi rezumatul articolului.
e) Clasificare JEL
Clasificarea sau codificarea JEL (Journal of Economic Literature)
înseamnă încadrarea articolelor cu caracter economic pe domenii de interes.
Journal of Economic Literature aparţine American Economic Association. Potrivit
clasificării JEL, articolului i se va preciza categoria economică relevantă. În acest
sens, articolul se poate încadra fie la o singura categorie, fie la mai multe, după caz.

General Categories

A General Economics and Teaching


B History of Economic Thought, Methodology, and Heterodox Approaches
C Mathematical and Quantitative Methods
D Microeconomics
E Macroeconomics and Monetary Economics
F International Economics
G Financial Economics
H Public Economics
I Health, Education, and Welfare
J Labor and Demographic Economics
K Law and Economics
L Industrial Organization
M Business Administration and Business Economics • Marketing • Accounting
• Personnel Economics
N Economic History
O Economic Development, Innovation, Technological Change, and Growth
P Economic Systems
Q Agricultural and Natural Resource Economics • Environmental
and Ecological Economics
R Urban, Rural, Regional, Real Estate, and Transportation Economics
Y Miscellaneous Categories
Z Other Special Topics
Observație: Fiecare categorie generală are și alte subdomenii.
Structura și optimizarea citării unui articol științific 107

Clasificarea JEL poate fi accesatã de pe site-ul cu adresa:


https://www.aeaweb.org/econlit/jelCodes.php?view=jel.
Codurile sunt valabile pentru publicații din domeniile: economie și toate
subdomeniile sale, sociologie, științe politice, psihologie, asistență socială, științe
juridice, istorie, geografie atunci când lucrările ştiinţifice sunt sau pot fi corelate cu
activitatea economică umană. În opinia majorității celor care publică în aceste
domenii se precizează faptul că există o mică probabilitate ca un articol să nu poată
primi cel puțin un cod JEL, de obicei un articol având mai multe coduri JEL.

2.1.2 Elemente de text

a) Introducere
Introducerea trebuie să servească familiarizării cititorului cu contextul
lucrării în cauză, respectiv să aducă cititorului elemente necesare și suficiente
înțelegerii lucrării, dar și elemente care să stârnească curiozitatea de a o citi. În
acest sens se descriu cadrul ştiinţific general al lucrării, problema care este
abordată şi importanţa ei, informaţia care a servit drept punct de plecare, scopul
demersului prezentat în articol şi contribuţia principală a autorului/autorilor.
Introducerea nu este locul pentru revizuirea literaturii de specialitate și nu trebuie
să descrie sau să anticipeze concluziile studiului.
Introducerea este ca o piramidă inversată, fluxul informațiilor fiind mai
întâi unul mai larg, mai general, progresând ulterior spre detalii specifice, precise.
Ca urmare, construirea sa presupune aducerea în prim-plan a trei elemente
relevante: în prima parte aspectul general al problemei cercetate, apoi aspectul
particular al acesteia (specificitatea abordării – ce aduc nou autorii) și, în final,
scopul lucrării. Introducerea nu trebuie să fie prea lungă, deoarece îl plictisește pe
cititor și îl îndepărtează de text, dar nici prea scurtă, deoarece poate genera o
trecere prea abruptă la textul propriu-zis al articolului, provocându-i acestuia unele
neclarităţi sau ridicându-i anumite semne de întrebare.
Primul paragraf al secţiunii introductive este crucial în captarea atenţiei
cititorului, acesta având rolul de a-l conduce către importanţa problemei studiate.
În acest paragraf se identifică cu claritate domeniul de interes pentru subiectul
investigat în cadrul articolului. De aceea se impune folosirea cuvintelor-cheie încă
din primele fraze ale textului, atrăgând astfel atenţia cititorului. Afirmațiile din
introducere trebuie să se bazeze pe referințe relevante, bine selectate, pertinente și
recente, fără a face însă vreun exces. Este de preferat ca în introducere să nu se facă
referiri la rezultate, deoarece ar lungi prea mult această secţiune.
Paragraful final al introducerii prezintă de obicei clar scopul realizării
studiului („Scopul acestui studiu este…”, sau „Studiul doreşte să investigheze…”
108 A concepe, a redacta şi a publica un articol ştiinţific

etc.), sfârșindu-se cu o frază în care se precizează scurt şi concret ceea ce urmează


a fi tratat în secțiunile articolului.

b) Corpul articolului
Articolul trebuie sã fie rezultatul unei cercetări în domeniu, iar conţinutul
său trebuie prezentat într-o asemenea manieră încât să se evidenţieze partea
introductivă, retrospectivă şi interpretativ-creativă. Structura corpului articolului
trebuie să fie logică şi clar evidenţiată prin titluri şi subtitluri ierarhizate
corespunzător, în acord cu metodologia de redactare a textelor ştiinţifice. Pentru ca
cititorii să poată înţelege mai bine demersul autorilor se recomandă realizarea
următoarei structurări a materialului ştiinţific: revizuirea literaturii ştiinţifice,
metodologia cercetării, rezultate şi discuţii.

Revizuirea literaturii ştiinţifice


Revizuirea literaturii științifice presupune descrierea stadiului actual al
cunoaşterii în domeniu, într-un mod clar, sistematic, critic, coerent şi concis,
raportat la realizările anterioare sau recente, disponibile în materialele științifice
cele mai importante din domeniul investigat. În cadrul acestei secţiuni se descriu în
mod critic punctele de vedere din lucrările considerate relevante, în special cele din
fluxul principal de publicaţii (Thomson Reuters Web of Science, Scopus sau alte
baze internaţionale şi naţionale valoroase) care abordează provocări ştiinţifice
identice, similare sau chiar conexe celor abordate în articol. Este necesar ca
descrierea să se facă cu acurateţe, onestitate şi respectând deontologia cercetării
ştiinţifice, precizându-se şi diferenţele specifice între abordările autorilor şi cele
evidenţiate de literatura de specialitate, considerate importante, focalizate pe
aceeaşi temă sau pe una apropiată (Vintan, 2015).
Pentru a elabora un articol bun, Gavrilescu (2011) atrage atenția că autorul
trebuie să arate că a cercetat şi a citit foarte mult în acel domeniu și, în același timp,
că el trebuie să ţină seama de o serie de aspecte specifice în cadrul revizuirii
literaturii științifice, luând în considerare următoarele etape:
• lecturarea cu atenție a sursei documentare care îl va ajuta pe autor să
localizeze rapid, să evalueze și să aleagă articole de cercetare şi alte materiale
ştiinţifice relevante;
• evaluarea preliminară a materialelor consultate pentru a stabili relevanţa şi
credibilitatea lor pentru subiectul abordat, ținându-se seama de prestigiul
colectivului de autori, credibilitatea cercetării şi a sursei, acuratețea cercetării,
obiectivitatea rezultatelor, arealul geografic considerat;
• rezumarea, analiza şi organizarea materialelor consultate care vizează:
sintetizarea principalelor idei din text; descoperirea punctelor tari precum și a
teoriilor/aspectelor-cheie relevante; notarea tuturor detaliilor despre articolul
Structura și optimizarea citării unui articol științific 109

consultat şi a informaţiilor bibliografice (autor, data apariţiei, titlul materialului


consultat, editura care l-a publicat, jurnalul, numărul, paginile etc.); concluziile
autorilor şi argumentele pe care le susţin; exprimarea părerii proprii privind
materialul consultat etc.;
• organizarea și analiza notelor luate în timpul citirii materialului bibliografic
pentru a se identifica: similitudini şi diferenţe între diferiţi autori şi cercetările lor;
aspectele cercetării cu care poate exista consens, respectiv a celor contradictorii;
aspectele majore la care nu se găseşte un răspuns argumentat; posibilele direcţii
pentru cercetări viitoare.
În privinţa imperativelor trecerii în revistă a literaturii de specialitate, este
necesară evitarea unor situaţii specifice, precum:
• omiterea autorilor importanți care au mai cercetat aceeași temă sau a unor
lucrări „clasice”, fundamentale, a celor actuale, relevante în domeniu;
• scrierea greșită a numelui autorilor materialul citat, omiterea trecerii tuturor
autorilor studiului, folosirea la bibliografie doar a numelui primului autor al unui
articol urmat de et al., omiterea trecerii paginilor, a anului, a revistei în care s-a
publicat materialul citat etc.;
• aducerea în prim-plan a referințelor bibliografice (lucrărilor) vechi,
depășite, inactuale;
• înșiruirea de idei fără a le comenta, de tipul „Unii autori au afirmat ceva” şi
„Alți autori au afirmat altceva”;
• includerea unor informații necontrolate sau neverificate etc.
Dimpotrivă, este necesar să fie evidențiate studiile cele mai relevante în
legătură cu tema articolului, care reprezintă reperele sine-qua-non, necesare
realizării unei recenzii adecvate a literaturii de specialitate. Scrierea unui rezumat
relevant al literaturii de specialitate consultate trebuie să se realizeze printr-o
referirea strictă doar la acele lucrări care susțin ipoteza de lucru, metodologia și
aspectele supuse discuției (este de evitat citarea unui număr prea mare de referințe
doar pentru a sugera că a fost parcurs un număr mare de referințe bibliografice).
Desigur, în scrierea acestei părți, autorii vor trebui să se refere atât la citări clasice,
cât şi la unele recente, acordând o atenție sporită detaliilor, cum ar fi transcrierea
numelor etc. Materialele studiate trebuie evaluate critic, evitându-se pe cât posibil
anumite părtiniri ce pot avea legătură cu autorii studiilor citate. De asemenea, este
bine ca autorii noului studiu să evidențieze și propria opinie acolo unde este
posibil, oferind o imagine proprie, originală, asupra fenomenului investigat.
Prin trecerea în revistă a literaturii de specialitate, Graff și Birkenstein (2015,
p. 201) susțin că, prin rezumare, parafrazare sau chiar citând unele puncte de
vedere, trebuie să aibă loc o explicație a ceea ce unii autori spun, însă cu mai multe
detalii. Totodată, autorul va trebui să asigure un echilibru între punctul lui de
vedere și cel al autorilor citați. Cu alte cuvinte, este necesar să fie caracterizată în
110 A concepe, a redacta şi a publica un articol ştiinţific

mod corect munca altor autori, dar în același timp se impune a selecta acele detalii
care sunt relevante pentru propriul punct de vedere. Nu este suficient a se insera un
citat, ci va trebui să se explice ce însemnă el pentru ideea care se cere a fi
argumentată în cadrul acelui articol.

Metodologia cercetării
Această secţiune este extrem de importantă, deoarece ea oglindeşte
validitatea studiului derulat. Ca urmare, este şi cea mai vulnerabilă parte a
articolului. Întocmirea incorectă a metodologiei duce la obținerea unor rezultate
neconforme, false sau inadecvate, constituind cea mai frecventă cauză de refuz a
acceptării unui articol.
Metodologia unei cercetări diferă substanțial în funcţie de tipul lucrării
realizate: cercetare fundamentală versus aplicativă, cercetare pur economică versus
econodisciplinară, cercetare particulară pe unul dintre subdomeniile economice
versus în interiorul unei econodiscipline aparte. Metodologia cercetării economice
descinde din problematică în ipoteză/ipoteze, trece prin testare, trasează anticipativ
rolul deciziei, modelului și, mai rar, chiar al experimentului, pentru a reuni rezultate
așteptate în legi și paradoxuri.
În cadrul metodologiei de cercetare se prezintă metodele, tehnicile,
algoritmii, tehnologiile, cadrul experimental/baza de date, procedurile de lucru,
modul de evaluare al rezultatelor, materialele, instrumentele, programele
computerizate utilizate etc. necesare derulării investigaţiei ştiinţifice. Sunt trecute
ipotezele specifice ale cercetării, conform obiectivelor stabilite şi a problemei de
cercetare de la care s-a pornit. În funcţie de tipul cercetării derulate (valabil la
cercetările empirice, aplicative), după fiecare ipoteză sunt identificate variabilele
dependente și independente ale cercetării (relevante, posibil relevante, neglijabile,
direct și indirect observabile), evidenţiindu-se modul în care acestea pot fi
operaţionalizate, transformând conceptele teoretice în enunțuri cuantificabile, deci
măsurabile (Pop et al., 2011).
Dacă sunt folosite ca instrumente de cercetare chestionarele, fişele de
observare, ghidul de interviu, testele proiective etc., acestea sunt descrise pe rând,
menţionându-se referinţa bibliografică completă (autorul, anul apariţiei lucrării
citate, pagina). Pentru fiecare instrument folosit va trebui detaliat ce măsoară
acesta, care sunt scalele/subscalele utilizate, care sunt sursele similare care au
recurs la o metodologie de cercetare similară sau apropiată.
În circa o pagină, autorul trebuie să furnizeze suficiente informaţii despre
cum a fost proiectat și condus studiul, cum au fost colectate şi analizate datele,
precizându-se care sunt aspectele investigate, care este mărimea eşantionului supus
analizei, ce modalități de culegere a datelor s-au folosit, ce baze de date statistice
s-au folosit, ce analize s-au realizat în vederea verificării corectitudinii datelor
Structura și optimizarea citării unui articol științific 111

culese, ce analize s-au derulat pe datele validate, ce metode statistice și/sau


econometrice sunt aplicate etc. În științele economice nu este neapărată nevoie de
descrierea amănunţită a formulelor matematice care stau la baza analizei statistice,
econometrice și/sau multivariate, întrucât acestea sunt cunoscute deja. Când se
utilizează metode standardizate nu este necesar ca procedura de lucru să fie
explicată în detaliu, deoarece specialiștii cărora li se adresează lucrarea sunt
familiarizaţi cu asemenea metode, dar este necesar să se precizeze unele surse
bibliografice unde acestea sunt descrise, respectiv studii similare care au recurs la
metodologii similare. Dacă se va folosi însă o metodă mai puţin cunoscută, aceasta
va trebui descrisă adecvat.
Orice metodologie trebuie să fie precedată de motivarea alegerii tipului de
cercetare, subliniindu-se gradul de originalitate al investigației întreprinse,
contribuțiile creative, inovatoare, gradul de aplicabilitate spațială și teritorială a
studiului, cronologia cercetării, structura demersului și condiționările practice
impuse (dacă este cazul), metodele și tehnicile folosite, procedeele și instrumentele
utilizate, gradul de trans-, inter-, cros- și multidisciplinaritate a abordării avute în
vedere, măsura în care demersul autorilor restructurează sau completează
cunoașterea prin contribuții originale la teoria și practica științifică a specialităţii.
Metodologia cercetării diferă extrem de mult, de la cercetarea fundamentală
la cea aplicativă, dar şi de la un domeniu științific la altul. Ea se bazează în
principal pe următoarele aspecte:
• indică tipul cercetării (cantitativă, calitativă, analitică, experimentală,
studiu de caz, investigarea opiniilor etc.);
• specifică în mod clar și detaliat, aspectele originale propuse în lucrare și
eventual superioritatea sau relevanța metodelor propuse;
• explică modul în care a fost studiată problema, ce proceduri s-au urmat,
într-o ordine cât mai cronologică posibil, astfel încât cititorul să poată înţelege
cursul logic al experimentelor;
• precizează condiţiile în care a fost realizat studiul;
• specifică metodele, tehnicile și instrumentele utilizate în selectarea
datelor/informațiilor din volumul total disponibil sau metodele și tehnicile de
producere a datelor/informațiilor;
• indică metodele folosite în analiza sau interpretarea datelor/informațiilor;
• include erorile și limitele metodelor și instrumentelor folosite în colectarea
și interpretarea datelor/informațiilor, ale eșantionului pe care a fost aplicat studiul;
• oferă cititorului suficiente informații pentru ca acesta să înțeleagă
cercetarea și, eventual, să poată replica cercetarea etc.
Metodologia trebuie să fie clară și directă, concisă și la obiect, iar în
prezentare se recomandă folosirea timpului trecut. O metodologie bine scrisă și
112 A concepe, a redacta şi a publica un articol ştiinţific

dispusă logic va oferi o adevărată coloană vertebrală pentru întreaga lucrare de


cercetare și va permite să se construiască o bună secțiune cu rezultate și discuții.

Rezultate şi discuţii
Având în vedere că în numeroase reviste din domeniul economic partea de
rezultate este integrată cu cea de discuții, în cadrul acestei secţiuni se vor prezenta
în mod obiectiv rezultatele studiului, precum și discuțiile pe marginea lor. Această
secţiune trebuie organizată de aşa manieră, încât să permită cititorului să înţeleagă
şi să ajungă la concluziile studiului. În prima parte se prezintă numai și numai
rezultatele, fără comentarii, explicații și comparații. Ca urmare, nu se vor face
referințe în prezentarea rezultatelor (acestea pot fi însă inserate în partea de
discuții).

a) Rezultatele pot fi susţinute recurgând la o combinaţie între text, tabele şi


figuri, ele fiind numerotate și având un titlu, o denumire și surse, acolo unde este
cazul. În text se va face referire la fiecare tabel sau figură, indicând în mod clar
principalele rezultate pe care le oferă. Este inacceptabilă prezentarea aceloraşi
rezultate şi într-un tabel şi într-o figură (de exemplu într-un grafic). Acolo unde
subiectul o cere, articolul trebuie să conțină imagini (fotografii, diagrame, scheme
etc.) însoțite de descrierile corespunzătoare.
Textul din secţiunea de rezultate va susţine răspunsurile la problema de
cercetare, obiectivele și ipotezele investigate, fără a evita raportarea unor rezultate
neașteptate. Dacă s-au obţinut şi unele rezultate care nu au fost prevăzute sau care
infirmă (contrazic) ipoteza, acestea trebuie menţionate adecvat în articol, arătându-
se semnificaţia statistică a rezultatelor și încercându-se identificarea cauzelor
acestei situații. Prezentarea rezultatelor unei cercetări poate îmbrăca forme diverse
față de complexitatea studiului. În cadrul oricărei prezentări de rezultate domină
două aspecte esențiale: primul privește rezultatul care se impune a fi prezentat şi
cel de-al doilea modul de prezentare a rezultatului.
În ceea ce privește rezultatul care se impune a fi prezentat, acesta trebuie să
conțină cu precădere acele variabile generatoare de implicații logice, plauzibile sau
credibile care corespund scopului urmărit al cercetării, transpus în obiective și
descris prin intermediul ipotezelor formulate în cadrul secțiunii metodologice.
Desigur, rezultatul obținut poate fi cauzat de o serie de factori explicativi ai
fenomenului investigat, aspect care va trebui de asemenea evidențiat.
Legat de modul de prezentare a rezultatelor, indiferent de dimensiunea și
complexitatea cercetării întreprinse, se impune recurgerea apriorică la utilizarea
măsurării sau scalării, a culegerii sau înregistrării datelor, la prelucrarea și
prezentarea rezultatelor, conform unui veritabil itinerariu de sistematizare a
datelor, care asigură atingerea scopului propus.
Structura și optimizarea citării unui articol științific 113

Sistematizarea rezultatelor reprezintă procesul prin care are loc asamblarea


operaţiilor și a informațiilor obținute anterior, rafinarea și detalierea acestora,
„finisarea” modului lor de prezentare și structurarea lor atentă în vederea redactării
textului secțiunii. Cunoașterea precisă a tipului de variabile permite selectarea
corectă a etalonului de măsură şi formularea unor reguli precise de atribuire a
valorilor numerice sau a atributelor nenumerice (ordinea prin numerale,
clasificările prin simboluri etc.).
În măsurare se disting câteva cerinţe majore, care trebuie respectate riguros
(Spearman, 1927; Chelcea, 2004; Săvoiu, 2007; Pop et al., 2011):
• validitatea de conţinut (internă) sau gradul în care rezultatele măsoară ceea
ce se presupune prin ipoteza formulată;
• validitatea predictivă (externă) sau gradul în care măsurarea efectuată se
asociază cu factori externi (caracteristici sociale, economice sau de performanţă),
ajutând astfel la prognoza/predicția fenomenului;
• validitatea de construct sau ponderea varianţei variabilei măsurate şi a
factorilor explicativi în totalul varianţei rezultatului;
• fidelitatea sau gradul de încredere şi de stabilitate în cazul măsurării
efectuate.
În raport cu complexitatea operaţiilor impuse de cercetare, scalarea apare în
practică în patru forme: a) nominală (neparametrică), ordinală (ierarhică),
cardinală (interval) şi proporţională (raport). Primele două caracterizează
variabilele calitative, iar ultimele două, pe cele cantitative.
Rezultatele măsurării sau scalării se pot exprima calitativ, în cuvinte simple
(evaluări axate pe utilizarea diferitelor alfabete sau a literelor ce le compun) sau
cantitativ, exprimate fie în cifre (evaluări axate pe valorificarea sistemelor
numerice sau a cifrelor ce le compun), fie în indicatori absoluți, descriși prin
unitatea originară de măsurare, fie în indicatori relativi, sub forma rapoartelor de
coeficienți, în procente (%), promile (‰) etc.
Rezultatele numerice sau cifrele se prezintă respectând câteva reguli
minimale, valabile pentru orice cercetare:
• se alege un unic simbol de separare a miilor, distinct de cel al zecimalelor
(atenție la traducerea din limba romană în limba engleză, unde separatoarele punct
și virgulă din exemplele 1.000 și 9,99 sunt inversate corect în 1,000 și 9.99);
• se prezintă rezultate pentru comparație în aceeași unitate de măsură, cu
același număr de zecimale, riguros ordonate, fără a repeta excesiv unitățile de
măsură, procentele, promilele etc.;
• se aproximează coerent și unitar în redactarea unui rezultat nivelul de
mărime și numărul de zecimale;
114 A concepe, a redacta şi a publica un articol ştiinţific

• se asigură obiectivitatea, imparțialitatea și profesionalismul cercetării prin


utilizarea unor criterii de redactare ierarhică a rezultatelor numerice, valorificând
ordonări alfabetice, teoretice, conform unui ordin de mărime etc.;
• data (cantitativă sau componenta cifrică a acesteia) este asociată metadatei
sau descrierii calitative pentru completitudinea prezentării.
De regulă, sistematizarea rezultatelor unei cercetări obligă la prelucrare
(colectare, aranjare, ordonare, grupare, clasificare, centralizare, agregare), în vederea
expunerii cât mai clare şi într-o formă cât mai uşor accesibilă a informaţiilor finale
ale cercetării. De îndată ce rezultatele au fost sistematizate (mai ales cele cantitative),
se trece la prezentarea datelor în serii și/sau tabele, respectiv în grafice și/sau figuri.
Utilizarea intensivă a tabelelor şi graficelor este o „consecinţă a faptului că, dintre
toate organele noastre de simţ, ochiul pare să fie cel mai bine organizat pentru a
aprecia evenimentele exterioare” (Georgescu-Roegen, 1998).
Seria, considerată exprimarea unei variabile cercetate în raport cu variaţia
alteia, reprezintă o modalitate clasică de prezentare a rezultatelor sub forma a două
şiruri paralele. Primul şir se referă la o caracteristică de grupare (criteriul de
înseriere sau enumerare), iar cel de-al doilea şir înfăţişează rezultatul centralizării
frecvenţelor sau valorilor unei alte caracteristici, aflate într-o relaţie de
interdependenţă cu caracteristica de grupare. Seriile empirice sau distribuţiile
cercetate ale fenomenelor reale din natură şi societate (economie, finanțe,
contabilitate etc.) se prezintă mai ales în anexe, din cauza dimensiunilor lor mari și
foarte mari, în timp ce seriile teoretice, care corespund anumitor legi de
probabilitate, cercetate prin intermediul calculului probabilităţilor şi în raport cu
anumite repartiții standardizate (normală, normată, binomială, a evenimentelor rare
etc.) constituie elementele analizei comparative și a confruntării plasate în cadrul
materialului redactat. De multe ori asemenea calcule se realizează cu ajutorul
pachetelor de programe specializate (MatLab, Eviews, SPSS, SAS etc.).
În funcție de numărul șirurilor prezentate, seriile pot fi uni- sau
multidimensionale, în timp ce în raport cu conţinutul caracteristicii de grupare ele
devin descriptive sau enumerative (ex: lista nominală a populației cu drept de vot
ca bază de sondaj), cronologice sau temporale (primul șir descrie timpul),
teritoriale sau spaţiale (primul șir descrie areale de tip țări, regiuni, județe, orașe
etc.), respectiv serii de repartiţie sau distribuţie de frecvenţe (fie atributive în care
primul şir etalează atribute nenumerice αi, fie de variație unde primul șir expune
variante numerice).
Pentru exemplificare vom considera o serie cronologică creată ca bază de
date în Eviews și valorificată în anexe (1 şi 2). Acesteia i se poate atribui un titlu și
sursa sau sursele. În cadrul anexei 1 șirurile realizate sunt prezentate pe verticală.
Structura și optimizarea citării unui articol științific 115

Anexa 1
Seriile paralele de date ale investițiilor străine directe (ISD) în România
și ale PIB-ului, consumului final și formării de capital fix la nivel mondial,
conform datelor Băncii Mondiale
ISD nete Fluxuri nete ISD Formarea
Consum final PIB la nivel
în România în România de capital fix
la nivel mondial mondial
(prețuri (prețuri la nivel mondial
Anul (prețuri constante (prețuri constante
constante constante (prețuri constante
în dolari 2000) în dolari 2000)
în dolari 2000) în dolari 2000) în dolari 2000)
SER03 SER04
SER01 SER02 SER05
1990 -24.273.024 13.485 19.016.841.692.459 24.321.549.691.775 5.388.702.064.640
1991 47.338.713 51.176.987 19.354.935.988.350 24.701.333.549.121 5.337.741.896.399
1992 89.634.180 94.545.642 19.883.486.064.573 25.220.572.964.271 5.308.942.580.253
1993 103.712.005 112.056.649 20.289.512.435.503 25.668.319.149.916 5.302.362.713.735
1994 394.663.471 394.663.471 20.832.084.097.003 26.514.183.844.474 5.588.984.526.561
1995 470.393.429 472.649.513 21.298.673.673.987 27.278.376.871.385 5.850.431.485.146
1996 288.594.351 288.594.351 21.951.181.317.529 28.197.961.048.006 6.116.862.025.089
1997 1.305.263.279 1.295.665.756 22.544.254.469.023 29240.986.408.288 6.492.958.491.634
1998 2.118.238.080 2.108.892.912 23.214.890.525.774 29.929.621.354.134 6.587.939.593.309
1999 1.047.550.000 1.063.902.000 24.083.110.176.625 30.917.595.075.022 6.795.249.049.025
2000 1.048.000.000 1.037.000.000 24.994.785.422.487 32.240.383.199.090 7.216.386.079.971
2001 1.142.023.346 1.125.486.381 25.649.431.421.673 32.766.221.140.998 7.080.624.332.221
2002 1.079.996.323 1.095.315.420 26.296.703.190.849 33.409.142.590.910 7.052.484.078.772
2003 1.689.330.993 1.725.831.774 26.946.098.426.708 34.297.589.786.602 7.336.820.388.082
2004 5.807.791.524 5.871.636.255 27.800.631.966.781 35.699.332.169.704 7.888.945.764.375
2005 5.739.326.785 5.713.027.412 28.675.790.971.170 36.967.593.745.732 8.297.020.468.019
2006 9.369.428.020 9.730.190.711 29.583.254.361.969 38.468.225.215.709 8.812.966.541.982
2007 8.006.519.539 8.237.245.405 30.550.089.967.802 39.990.054.633.163 9.254.842.120.590
2008 10.878.890.420 11.100.370.110 31.002.916.848.587 40.585.884.367.175 9.176.949.298.672
2009 3.960.900.588 3.890.256.232 31.003.256.075.355 39.640.519.505.293 8.094.355.026.680
2010 2.578.209.256 2.728.334.833 31.783.453.276.510 41.310.785.683.479 8.914.642.401.372

Sursa de date: WorldBank, 2016


Sursa bibliografică: Săvoiu, G., 2012, p. 221

În cadrul anexei 2 șirurile sunt prezentate pe orizontală, în forma clasică de


prezentare a distribuțiilor de frecvențe.
Anexa 2
Repartiția vânzărilor produsului pe opt piețe teritoriale

Repartiția vânzărilor produsului pe piețe teritoriale este prezentată în funcţie


de preţul (xi) ordonat crescător şi de numărul de produse vândute (ni), printr-o serie
sau distribuție de frecvenţe specifice.
Aceste informații permit determinarea medianei și medialei, dar și a valorii
poziore sau potențiale.
116 A concepe, a redacta şi a publica un articol ştiinţific

Piața teritorială A B C D E F G H
Preţul în mii euro/produs (xi) 1,15 1,20 1,25 1,25 1,30 1,45 1,50 1,75
Numărul de produse vândute în mii unități (ni) 300 280 250 240 120 110 108 80
Sursa: Săvoiu, G., 2009, p. 122

Tabelul reprezintă o imagine de ansamblu a unor judecăţi de valoare,


beneficiind de o formalizare succintă, sistematică şi neechivocă asupra unui fenomen
cercetat. Tabelul permite o expunere eficientă și cu vizibilitate maximă, într-un spaţiu
redus, prin cuvinte, expresii şi ordine de mărime simple şi uşor de înţeles, eliminând
sau diminuând omisiuni şi confuzii, dar și redundanţa informaţională prin repetarea
inutilă a rezultatului sau a unor părți ale acestuia (Săvoiu, 2009).
Indiferent de scopul cercetării, tabelul trebuie să respecte elementele de fond
(subiect şi predicat specific) şi elementele formale (titlul, unitatea de măsură, reţeaua,
sursa de date, note de subsol sau observații etc.) așa cum apar în figura nr. 14.
Tabelul nr. ... Titlul general al tabelului
unitatea de măsură

Notă* Explicația necesară oferită la subsol


Sursa: Originea documentară a tabelului prin autor, an și pagină
(sursa redactată în întregime se va găsi în lista bibliografică)

Figura nr. 14. Elementele de fond și formale derivate ale tabelului ca soluție
de prezentare sistematizată a rezultatelor unei cercetări

În continuare, dăm un exemplu (tabelul nr. 4) privind modul concret de


realizare și prezentare a datelor într-un tabel, conform cerințelor mai sus precizate.
Structura și optimizarea citării unui articol științific 117

Tabelul nr. 4. Ponderea segmentului întreprinderilor mici şi mijlocii


în valoarea adăugată totală creată în diferite sectoare ale economiei, 2008-2012
Valoarea adăugată brută la preţurile factorilor, mld. RON
Industrie Comerţ IT&C Imobiliare Construcţii
An % % % % %
Total Total Total Total Total
IMM IMM IMM IMM IMM
2008 85,7 31,7 65,4 68,1 15,9 30,1 6,8 95,3 26,7 68,3
2009 75,1 32,6 55,9 68,1 14,8 28,8 5,0 94,9 21,9 72,9
2010 83,9 31,0 56,6 64,1 14,8 31,7 4,9 95,8 19,8 71,1
2011 88,2 30,8 59,8 62,2 14,8 33,1 5,0 95,4 19,5 68,5
2012 95,4 30,3 61,6 63,0 15,8 36,0 5,8 96,7 18,5 73,4
Σ 428,3 31,3 299,2 65,1 75,9 31,9 27,4 95,6 106,4 70,8
Sursa: Armeanu, D., 2015, p.202

În raport cu etapele cercetării se disting trei clase majore de tabele:


• tabele metodologice și descriptive, specifice strategiei cercetării, observării
şi înregistrării datelor primare etc. (tabelul nr. 5);

Tabelul nr. 5. Tabel sintetic de asociere


yi y1 non y1 sau y2 Total
x1 a b a+b
non x1 sau x2 c d c+d
Total a+c b+d a+b+c+d
Sursa: Săvoiu, 2012, p.185

• tabele de prelucrare a datelor și de obţinere a rezultatelor (tabelul nr. 6);


Tabelul nr. 6. Statistica descriptivă a indicelui şi a ritmului indicelui
Produsului Intern Brut (PIB) real, în România, între 1990 și 2012
Sample ‒ eşantion:1990-2012 Indicele Ritmul indicelui
(număr de ani = 23) PIB-ului real PIB-ului real
Mean – media 101,01 1,01
Median – mediana 102,50 2,50
Maximum – valoarea maximă 108,50 8,50
Minimum – valoarea minimă 87,10 -12,90
Std. Dev. – abaterea standard 6,01 6,01
Skewness – coeficient de asimetrie -0,74 -0,74
Kurtosis – coeficient de boltire 2,48 2,48
Jarque-Bera – (test de normalitate a distribuţiei) 2,36 2,36
Probability – probabilitate 0,31 0,31
Sum – suma tuturor valorilor seriei 2323,30 23,30
Sum Sq. Dev. – suma abaterilor pătratice 794,31 794,31
Notă: Soft utilizat EViews.
Sursa de date: http://statistici.insse.ro/shop/. Sursa: Săvoiu, 2013, p. 84.
118 A concepe, a redacta şi a publica un articol ştiinţific

• tabele de analiză a rezultatelor, detaliate în tabele statistice descriptive,


matrici de corelaţie, tabele de prezentare a unor modelări econometrice sau
statistice instrumentale etc., așa cum rezultă din tabelul nr. 7.

Tabelul nr. 7. Concentrarea și diversificarea cheltuielilor în bugetul de stat

Suma A 2007 Suma B 2008 Suma C 2009 Suma D 2010 Suma E 2011
Cheltuieli mil. lei (gi)2 mil. lei (gi)2 mil. lei (gi)2 mil. lei (gi)2 mil. lei (gi)2
C1. 13184,3 0,0443 15834,4 0,0399 14048,6 0,0296 14764,5 0,0212 15682,2 0,0224
C2. 3776,2 0,0036 4605,3 0,0034 3832,6 0,0022 3718,4 0,0013 4244,3 0,0016
C3. 2249,0 0,0013 2942,0 0,0014 4712,2 0,0033 6319,1 0,0039 7736,5 0,0054
C4. 4997,8 0,0064 5809,1 0,0054 4644,6 0,0032 4663,1 0,0021 4290,7 0,0017
C5. 20209,7 0,1041 26254,8 0,1097 27656,7 0,1146 38395,6 0,1432 39835,6 0,1442
C6. 0 0 0 0 5448,2 0,0044 8647,1 0,0073 11634,8 0,0123
C7. 11932,2 0,0363 16085,1 0,0412 16511,6 0,0409 19283,7 0,0361 15007,7 0,0205
C8. 6283,5 0,0101 7756,5 0,0096 4826,5 0,0035 5682,6 0,0031 6464,2 0,0038
TOTAL 62632,7 x 79287,2 x 81681,0 x 101474 x 104896 x
EOnicescu x 0,20608 x 0,21038 x 0,20180 x 0,21818 x 0,21189
GS n = 8 0,3044 0,3124 0,2963 0,3263 0,3151
n = diferit* 0,2716 0,2807 0,2963 0,3263 0,3151
Notă: GS = Gini – Struck * GS a fost recalculat fără grupele cu valori nule.
Sursa de date: Buletin statistic lunar disponibil on line la:
http://www.insse.ro/cms/rw/pages/buletinelunare.ro.do. Sursa: Săvoiu et al., 2012, p.208.

Tabelele se mai clasifică și în funcție de dimensiunea și locul deținut în


textul final al prezentării în tabele rezumative și tabele de referință. Acestea permit
prezentarea într-o formă mult mai clară a rezultatelor cercetării (Swires-Hennessy,
2014):
• tabele rezumative (summary table) sau interne sunt cele plasate în cadrul
materialul publicat. Ele sunt adaptate adecvat în funcție de standardele de
prezentare ale revistelor și editurilor, având rol demonstrativ. Tabelul nr. 8 oferă un
asemenea model.

Tabelul nr. 8. Valori estimate pentru variabilele exogene ale seriilor de date
SER10 SER02 SER03 SER04
2011 131.327,03 25.510,11 25.898,55 18.926,46
2012 131.747,00 25.571,26 25.960,94 18.968,69
2013 139.364,78 26.680,28 27.092,61 19.734,46
2014 147.940,27 27.928,74 28.366,56 20.596,50
*Nota: Modele de estimație a variabilelor pe valorile PIB din baza Eurostat (SER10)
a) SER 02 = 6.391 + 0,145584×SER10;
b) SER 03 = 6.389 + 0,148557×SER10 și
c) SER 04 = 5.724,95 + 0,100524×SER10.
Sursa: Săvoiu et al., 2015, p. 804.
Structura și optimizarea citării unui articol științific 119

• tabele de referință (reference table) sau externe, respectiv auxiliare sunt


cele plasate în anexe. De multe ori aceste tabele au o dimensiune extinsă, având un
scop descriptiv și probator. Un exemplu în acest sens este dat în tabelul nr. 9.

Tabelul nr. 9. Scale de notare şi de estimare procentuală a scorului pe scală


Agenţia de rating
Caracteristicile notării
Moody’s=20 trepte S&P =22 trepte Fitch = 22 trepte
Grad investiţional ridicat – cea mai ridicată credibilitate – risc redus
Aaa = 100 AAA = 100 AAA = 100 Maximă siguranţă. calitate maximă
Aa1 = 95 AA+ = 95,45 AA+ = 95,45 Grad(calitate) foarte ridicată (bună)
Aa2 = 90 AA = 90,90 AA = 90,90 Grad foarte ridicat, calitate bună
Aa3 = 85 AA- = 86,35 AA- = 86,35 Grad(calitate) ridicată (bună)
A1 = 80 A+ = 81,80 A+ = 81,80 Grad mediu
A2 = 75 A = 77,25 A = 77,25 Grad mediu
A3 = 70 A- = 72,70 A- = 72,70 Grad mediu
Baa1 = 65 BBB+ = 68,15 BBB+ = 68,15 Grad scăzut
Baa2 = 60 BBB = 63,60 BBB = 63,60 Grad scăzut
Baa3 = 55 BBB- = 59,05 BBB- = 59,05 Grad scăzut
Grad investiţional speculativ – credibilitate scăzută – risc speculativ
Ba1 = 50 BB+ = 54,50 BB+ = 54,50 Grad scăzut (speculativ)
Ba2 = 45 BB = 49,95 BB = 49,95 Grad scăzut (speculativ)
Ba3 = 40 BB- = 45,40 BB- = 45,40 Grad scăzut (speculativ)
B1 = 35 B+ = 40,85 B+ = 40,85 Grad scăzut (speculativ)
B2 = 30 B = 36,30 B = 36,30 Grad scăzut (speculativ)
B3 = 25 B- = 31,75 B- = 31,75 Grad scăzut (speculativ)
Grad investiţional predominant speculativ – risc substanţial (inacceptabil)
Caa1 = 20 CCC+ = 27,20 CCC = 27,20 Risc substanţial (inacceptabil)
Caa2 = 15 CCC = 22,65 Risc substanţial (inacceptabil)
Caa3 = 10 CCC- = 18,10 Risc substanţial (inacceptabil)
Ca = 5 CC = 13,55 CC = 22,65 Risc cu grad mare (speculativ)
C = 9,00 C = 18,10 Risc cu grad foarte mare (speculativ)
DDD = 13,55 Pierderi
DD = 9,00 Pierderi
D = 4,50 D = 4,50 Pierderi
Sursa: Săvoiu, G. et al., 2013, p. 44.

Există și alte clasificări ale tabelelor, axate pe detalieri excesive ale


conținutului. Având un pronunțat caracter informativ, tabelele pot fi specifice
statisticii (centralizatoare, pentru comparare sau confruntare, univariate, bivariate sau
multivariate, simple sau combinate, cu scop de ierarhizare sau de estimație etc.),
sociologiei (tabele de contingență, dominanță, proximitate etc.), respectiv
econometriei (tabele descriptive și modelatoare, pentru testare și validare etc.).
Evoluția exponențială a tipurilor și numărului de investigații științifice
generează o literatură tot mai extinsă, dedicată tabelelor ca forme de prezentare a
rezultatelor în cercetarea modernă. Ele pot fi legate de aspectele constructive și de
120 A concepe, a redacta şi a publica un articol ştiinţific

plasamentul spațial al acestora, găsindu-și locul fie ca anexe exterioare, fie în


interiorul unui articol sau al unei cărți științifice. Literatura internațională recentă
(Chelcea, 2004; Swires-Hennessy, 2014; Miller, 2015) evidențiază câteva principii
majore de prezentare a rezultatelor în tabele, cu scopul de a facilita interpretarea
datelor:
• tabelele rezumative obligă la menționarea în text sau prin note de subsol a
scopului lor major sintetic demonstrativ în raport cu rezultatele prezentate;
• tabelele de referință dețin un pronunțat caracter de utilitate sau un rol de
cunoaștere și aprofundare a unui volum apreciabil de informații maximal
condensate sau concentrate, scopul și/sau obiectivul realizării acestora fiind bine
definit în textul anexelor;
• timpul în tabele se scurge de la stânga la dreapta și de sus în jos, anii,
lunile, zilele etc. fiind ordonate crescător pe coloane de la stânga la dreapta sau pe
rânduri de sus în jos;
• totalurile sunt ordonate la dreapta atât pe rânduri, cât și pe coloane în tabele
sau în raport cu prima zecimală (virgula în limba română sau punctul zecimal în
limba engleză);
• evitarea majusculelor în redactarea titlurilor și subtitlurilor (de pe rânduri
sau din coloane);
• evitarea în construcția tabelului a textului explicativ excesiv, a notelor
repetitive de subsol, a casetelor goale;
• evitarea rândurilor sau coloanelor înguste supraglomerate cu text sau cifre,
dar și a rândurilor sau coloanelor largi, parțial acoperite (alinierea interioară va fi
de conținut și nu forțată la dimensiunea paginii, acceptată vizual și numai în
condiții expres stipulate în ghidul autorilor);
• textul anterior sau conținutul tabelului în sine trebuie să clarifice
temporalitatea, spațialitatea și structura fenomenului cercetat și prezentat.
Graficul reprezintă o altă soluție dominantă de prezentare a rezultatelor,
fiind nelipsit din textul unei cercetări științifice. Cu ajutorul graficelor se pot
exprima foarte sugestiv anumite caracteristici ale datelor, precum și relațiile dintre
acestea. Orice grafic impune atât o cunoaştere atentă și detaliată a elementelor sale
constructive (titlu, scara de reprezentare, legendă, note explicative, surse de date
etc.), cât şi o respectare a regulilor de prezentare specifice, referitoare la proporţii,
la linii, culori şi haşuri, a principiilor şi corespondenţelor cu realitatea investigată,
precum şi a adecvării prin indicatori optimi a fenomenelor cercetate.
Elementele-cheie ale unui grafic clasic, așa cum sunt ele prezentate în figura
nr. 15, sunt următoarele: titlul, scara de reprezentare, rețeaua graficului, legenda,
sursa de date și eventualele note explicative.
Structura și optimizarea citării unui articol științific 121

Titlul graficului
Graficul nr. 1. Evoluții procentuale* ale investițiilor străine directe (ISD)
la formarea brută de capital fix (FBCF) în România,
în Uniunea Europeană și în economia mondială între 1991 și 2010

Legenda precizează evoluțiile prin semne convenționale, hașuri, culori sau linii.
*Notele explicative descriu un procedeu special de calcul, disculpă, justifică sau motivează
o anumită alegere grafică.
Sursele de date permit identificarea rapidă a provenienței datelor, de unde apare calitatea
și promptitudinea indicatorilor reprezentați.

Figura nr. 15. Elementele esențiale ale unui grafic clasic

Aşa cum se constată cu uşurinţă, scara de reprezentare împreună cu rețeaua


graficului clasic limitează grafica lizibilă la două, cel mult trei dimensiuni sau
variabile (grafice în plan sau în spațiu). Aceasta constituie un dezavantaj în
capacitatea de sintetizare a reprezentării oferite în formele de prezentare clasică.
Diversitatea graficelor moderne este mare, ele purtând nume variate de la
diagrame prin coloane sau linii la histogramă și poligonul frecvențelor, de la
cronogramă la historiograme, de la diagrama densităților de frecvenţe la diagrama
structurală. Orice tentativă de exemplificare, inclusiv cea din figura nr. 16, care
valorifică graficele specifice unui pachet de programe de tip EViews, nu poate
acoperi complet o tipologie în continuă expansiune.
122 A concepe, a redacta şi a publica un articol ştiinţific

Scatter (nor de puncte) Line (liniar)


3.5

3.0

2.5

2.0

1.5

1.0

0.5

0.0
5 10 15 20 25 30

Histogram (histogramă) Radial (polar)


7

0
0.5 1.0 1.5 2.0 2.5 3.0

Kernel Density (distribuție frecvențe) Pie (structural)


.6
15%
.5

.4
20%
.3
65%
.2

.1

.0
0.0 0.5 1.0 1.5 2.0 2.5 3.0 3.5 Alfa Beta Gama

Figura nr. 16. Grafice uzuale realizate cu pachetul de programe EViews

Reprezentarea grafică răspunde unor cerinţe specifice ale prezentării datelor,


așa cum sunt următoarele:
• sintetizează rezultatele cercetării la nivel vizual în manieră maximală;
Structura și optimizarea citării unui articol științific 123

• permite selectarea, analiza comparativă şi interpretarea raportului dintre


doi sau mai mulţi indicatori, a structurii şi mutaţiilor structurale, a formei de
variaţie, asimetrie, boltire, a legăturilor dintre rezultate;
• identifică evoluția unui fenomen sau proces simplu, dar şi variaţia unui
fenomen complex, în funcţie de factorii explicativi.
Pentru a asigura clar aceste cerinţe, graficele se supun unui set de reguli
generale conform literaturii dedicate acestui subiect special (Bertin, 1981; Bertin,
1983; Harris, 2000; Chelcea, 2004; Robbins, 2005; Swires-Hennessy, 2014):
• rezultatele se reprezintă cât mai clar și mai acurat posibil;
• se asigură un criteriu maxim/mininim axat pe maximizarea textului
orizontal și minimizarea celui vertical;
• se include tridimensionalitatea titlului, ca răspuns la întrebările unde, când
și cum (conform celor trei dimensiuni necesare perceperii fenomenului sau
populației statistice analizate: spațiu, timp și structură);
• tipul de grafic se adaptează la scopul reprezentării, aceasta fiind condiția
sine qua non a calității sale;
• asigurarea vizuală a proporţionalităţii unităţilor de măsură pentru a nu
denatura realitatea, implicit a proporţionalităţii interne a graficului;
• obligația de a fixa un nivel 0 („zero”) sau un alt nivel de „referinţă” pe
scara aleasă (de exemplu 100,0% în cazul indicatorilor relativi) şi indicarea lui prin
orice mijloc vizual capabil să atragă atenţia;
• optimizarea numărului de axe cu opțiunea justificată prin număr de
variabile (de preferat una singură; se pot accepta și două axe în grafic stânga ‒
dreapta, pentru două rezultate corelate), respectiv selectarea adecvată a unei reţele
„vizibile” sau a cifrelor de pe axe în reţeaua „invizibilă” pentru citirea rapidă şi
corectă a graficului;
• subtilitatea și diferenţierea netă a prezentării prin drepte, curbe, arii, figuri
și volume geometrice trebuie corelată cu liniile reţelei graficului în vederea
sublinierii calității sintezei vizuale a reprezentării;
• inscripţionarea cât mai evidentă, dar neredundantă a scării, după unitatea
de măsură și în raport cu legenda sau alte indicaţii;
• individualizarea pe axa Ox a unităţilor de timp, cât mai aproape de unitatea
de măsură reală utilizată în cercetarea cronologică;
• sintetizarea în titlul coloanelor a obiectivelor graficului; pentru rânduri se
apelează la subtitluri;
• dominația liniei vizuale orizontale și a axei temporale pe abscisa orizontală
pentru a se permite o evaluare cât mai exactă a dimensiunilor diferite a rezultatelor
124 A concepe, a redacta şi a publica un articol ştiinţific

în raport cu Ox, ca linie orizontală a ochilor (rapiditatea şi aproximaţia sunt mult


îmbunătăţite prin construcţia şi implicit percepţia orizontală);
• ordinea reprezentării, într-un grafic structural este una descrescătoare,
începând cu proporția cea mai mare plasată la „ora 12”; numărul maxim de
segmente (itemi) nu trebuie să depășească șase, facilitând astfel înțelegerea
instantanee a mesajului vizual al graficului;
• descrierea unei singure variabile prin nuanțele aceleiași culori etc.;
• simplitatea, claritatea şi renunţarea la tot ce poate fi artificial asigură esenţa
reprezentării rezultatelor cu ajutorul graficelor.
Prezentarea rezultatelor cu ajutorul graficelor impune respectarea unor
principii fundamentale:
• principiul graficului de aur sau regula lui ¾, exprimat prin relația dintre
axele majore carteziene subliniază că abscisa Ox reprezintă întotdeauna ¾ din
ordonata Oy (deși integrat în toate pachetele de programe apte să producă grafice,
poate fi falsificat prin contractarea sau alungirea acestora în texte, după nevoi false
ale formatului utilizat);
• principiul respectării pe scara specifică a graficului a proporţionalităţii
transpunerii unităţii de măsură sau apariţiei variabilei (echidistanţarea corectă în
raport cu timpul obligă la echidistanţarea valorilor menționate pe abscisa Ox);
• principiul adecvării scării de reprezentare la conţinutul fenomenului
cercetat și la rezultatele obținute;
• principiul alegerii unui indicator adecvat cercetării și a rezultatelor acesteia;
• principiul folosirii premeditate a anumitor culori în graficul sau diagrama
rezultatelor (culorile deschise şi calde cum sunt roşu, portocaliu, galben fac ca
suprafaţa reprezentată grafic să pară mai mare, iar cele închise şi reci produc o
uşoară contracţie a suprafeţelor din punct de vedere vizual).
Graficele alcătuiesc o familie numeroasă care cuprinde diagrame prin benzi
sau coloane, figuri geometrice de suprafaţă sau de volum, diagrame polare
(radiale), cronograme (historiograme), diagrame teritoriale (cartograme sau
cartodiagrame), diagrame ale repartiţiilor de frecvenţe unidimensionale
(histograma, poligonul frecvenţelor, curbe ale densităților de frecvențe etc.) şi
bidimensionale (corelograma), precum și alte diagrame diverse şi originale
(pictograme cu figuri naturale şi convenţionale), plasându-se într-un continuu
demers de multiplicare prin pachete de programe statistice cu grafice
individualizate și personalizate (Excel, SPSS, EViews, Stata, SAS etc.).
Figura, ca formă de prezentare a rezultatelor unei cercetări științifice este
tratată distinct de către diferiți autori (Chelcea, 2004; Swires-Hennessy, 2014).
Autorii dominați de o gândire statistico-matematică discriminează figura în raport
Structura și optimizarea citării unui articol științific 125

cu graficul, în timp ce în cercetarea psihologică și sociologică graficul este


considerat doar o subspecie a figurii.
Analog, și editurile sau revistele, ghidurile conferințelor și ale revistelor etc.
prezintă aceleași două direcții majore, unele acceptând exclusiv conceptul de figură
(incluzând aici și graficul care își pierde astfel propria identitate), în timp ce altele
separă și tratează distinct cele două noțiuni, drept figuri și grafice. Prima categorie
oferă o definire extinsă a figurii, drept modalitatea generică de a ilustra (face vizibilă)
orice imagine diferită de tabele (incluzând aici grafice, hărți, fotografii, scheme,
logice, desene, schițe, imagini 3D etc.). Cea de-a doua scoate graficul sau diagrama
din această enumerare (așa cum s-a procedat și în contextul prezentului capitol).
Figurile sunt de un real ajutor în context contemporan deoarece permit reunirea
simultană a graficului, tabelului și chiar a unui text specific (figura nr. 17).
Cercetarea modernă și rezultatele sale sunt tot mai des reprezentate de figuri
ca soluție mixtă (tabel – grafic – text – fotografie – hartă – desen etc.), ceea ce
concordă cu valorificarea ei dominantă în textele caracteristice noii tehnologii
Internet, enciclopediilor și e-book-urilor contemporane.
Variabila Oscilaţia grafică a reziduului în jurul Statistica descriptivă
Anul
reziduală mediei sale egale de fapt cu zero a variabilei reziduale
1991 -60,51360 Eșantion: 1991 2010
1992 16,95729 Variabila
1993 83,56277 reziduală
1994 -9,969327 Media 2,65E-14
1995 -3,084569 Mediana -3,401866
1996 -12,21089 Maximum 83,56277
1997 -9,184982 Minimum -60,51360
1998 25,72151 Deviația 25,31772
1999 2,919019 standard
2000 -7,105807 Asimetria 1,261500
2001 -6,374899 Boltirea 8,459388
2002 -1,692744
Jarque- 30,14204
2003 -3,719164 Bera
2004 -5,957748 Observații 20
2005 -2,417169
2006 -4,434836
2007 -2,670588 Media variabilei
2008 -5,784417 reziduale tinde clar către
2009 4,836741 zero fiind egală cu
2010 1,123410 2,65 ×10-14

Figura nr. 17. Analiza descriptivă a variabilei reziduale


a unui model econometric
Sursa: Săvoiu, 2013, p. 159.
126 A concepe, a redacta şi a publica un articol ştiinţific

b) Discuțiile reprezintă o parte importantă a unui articol științific, deoarece în


cadrul acestei subsecțiuni se interpretează propriile rezultate prin raportare la stadiul
actual al cunoașterii din domeniul investigat. Scopul discuţiilor este de a interpreta şi
compara rezultatele identificate. În cadrul acestei părți este necesar să se răspundă la
întrebări precum: Ce trebuie subliniat?, Ce justificări trebuie aduse?, Care este
mesajul lucrării?, Ce trebuie făcut în continuare? După cum sugerează Căruntu
(2012), obiectivele la care trebuie să se raporteze discuțiile, într-un articol științific,
sunt cel puțin următoarele:
• de a preciza dacă scopul lucrării menționate în introducere a fost sau nu
atins, prin sintetizarea principalelor rezultate obținute;
• de a aprecia calitatea și validitatea rezultatelor obținute, făcând o apreciere
critică asupra metodelor folosite, instrumentelor utilizate, a eșantionului supus
analizei etc.;
• de a sublinia aportul adus de cercetare în progresul cunoașterii în domeniul
teoretic abordat;
• de a compara rezultatele obținute cu cele ale altor autori sau chiar și cu
propriile rezultate publicate anterior, observându-se eventualele diferențe, care
trebuie explicate;
• de a preciza limitările din bazele de date disponibile şi din ipotezele sub
care lucrează modelul.
Datele dintr-un articol științific economic se prezintă de regulă sub formă de
cifre. Ca urmare, pentru a se asigura înțelegerea informațiile numerice, trebuie
făcute comparații cu valori din același studiu sau din altă lucrare similară, iar dacă
este cazul se oferă și informații suplimentare, astfel:
• Datele sunt în concordanță cu ipoteza lui X că …;
• Informațiile susțin/contrazic/verifică lucrarea lui X, arătând că …
De asemenea, trebuie spus și ce însemnă aceste date:
• Datele sugerează că …;
• Datele dau de înțeles că …;
• Rezultatele arată/demonstrează că ...
Dacă datele sunt de natură calitativă, cum sunt cele rezultate din interviuri,
atunci trebuie explicată natura întrebărilor care au fost puse, iar dacă rezultă din
unele imagini sau fotografii, informațiile calitative trebuie descrise cât mai precis
în cuvinte.
După explicarea a ceea ce înseamnă aceste date, discuțiile mai trebuie să
aducă în prim-plan și alte aspecte referitoare la interpretarea lor, făcându-se
raționamente legate de sensul lor.
Structura și optimizarea citării unui articol științific 127

Discuțiile nu trebuie să fie prea lungi și nici nu trebuie să se facă o


supraestimare a semnificației rezultatelor. De exemplu, este mai bine să se
precizeze că „Aceste rezultate sugerează ...” decât că „Rezultatele studiului actual
dovedesc că ... ” sau „Aceasta înseamnă că ... ”. Este bine să se folosească cuvinte
precum „posibil”, „probabil” sau „sugerează”.
În cadrul discuțiilor, așa cum sugerează Enache (2007, p. 56), nu se repetă o
parte a rezultatelor şi nici nu se introduc idei, concepte străine sau informații care
nu au legătură nemijlocită cu subiectul analizat în lucrare. Se scot în evidenţă atât
realizările, cât şi limitările studiului, putându-se sugera unele modalități de aplicare
sau de continuare a studiului, dacă este cazul. Nu este recomandată folosirea unei
expresii de tipul „Subiectul acesta mai trebuie aprofundat”. Toate subiectele mai
pot fi aprofundate. Nu trebuie încercat a se scoate neapărat în prim-plan punctele
slabe din abordările altora în speranţa că articolul va face o impresie mai bună
recenzorului, editorului sau cititorului, dar trebuie recunoscute (punctate) meritele
altor autori care au realizat studii și/sau cercetări similare.

2.1.3 Elemente post-text

a) Concluzii
Concluziile reprezintă punctul final al articolului, ele având rolul de a
evidenţia succint importanţa acestuia şi de a sintetiza contribuţiile lucrării.
Secțiunea dedicată concluziilor nu reia rezultatele cercetării, ci vine să răspundă
interogațiilor inițiale (problema de cercetare formulată la început), să construiască
o legătură relevantă cu alte cercetări științifice sau să deschidă noi perspective în
cercetarea temei.
Logica elementelor structurale ale concluziilor este următoarea:
• în prima parte, într-o formă rezumativă, se evidențiază elementele esenţiale
ale conținutului lucrării care răspund obiectivelor articolului;
• în a doua parte, într-o manieră logică, clară şi concisă, se aduc în prim-plan
elementele de noutate teoretico-metodologică ale lucrării, având ca argumente
rezultatele şi discuţiile din text;
• apoi se fac referiri la aplicativitatea rezultatelor și se indică modul în care
rezultatele răspund așteptărilor autorilor și sunt corelate cu alte rezultate din
literatura de specialitate;
• în continuare se explică în ce mod rezultatele contribuie la progresul
cunoașterii științifice în domeniu;
• în final se indică eventualele limite ale lucrării, precizându-se și posibilele
motive pentru care rezultatele nu au susţinut ipotezele formulate și se indică
posibilele direcţii/opurtunităţi viitoare de cercetare, considerate a fi fezabile.
128 A concepe, a redacta şi a publica un articol ştiinţific

După concluzii, opțional, poate urma adresarea unor mulţumiri. Astfel,


printr-un text scurt, autorii prezintă recunoştinţa lor instituţiilor/organizaţiilor şi
persoanelor fizice care i-au sprijinit (fără a se indica titlurile lor), din punct de
vedere ştiinţific şi/sau financiar, pentru buna desfăşurare a cercetării întreprinse.
Dacă este cazul, pot fi precizate granturile în cadrul cărora a fost elaborat
materialul ştiinţific. De asemenea, în această secţiune se poate mulţumi persoanelor
care au citit (revizuit) şi au avut observaţii asupra conţinutului articolului, dar care
nu se încadrează în calitatea de autor. Mulţumirile sunt scurte şi la obiect.

b) Bibliografie
Bibliografia este o componentă obligatorie pentru orice lucrare științifică,
având drept scop recunoaşterea publică a relevanţei muncii unui alt autor în cadrul
temei discutate și prezentării materialelor pe care se bazează analizele-concluziile
din articol. Bibliografia are și rolul de a ghida cititorul către materialele relevante
în legătură cu subiectul articolului.
Redactarea bibliografiei presupune consemnarea citărilor (trimiterilor) în
textul articolului, precum și indicarea surselor în lista de referințe de la sfârșitul
lucrării. În acest fel autorul dă dovadă de credibilitate și integritate științifică. Prin
introducerea citărilor în text şi întocmirea unei liste de referinţe bibliografice se
realizează obligaţiile drepturilor de autor, iar nerespectarea lor este considerată
plagiat.
În redactarea bibliografiei este necesar să se manifeste foarte mare atenţie,
deoarece în cadrul acestei secțiuni se pot strecura mai multe greşeli decât oriunde
altundeva în textul articolului.
Modalitățile de redactare a citărilor în text și în lista bibliografică vor fi
tratate în capitolul trei.

c) Anexe
Anexele sunt secţiuni facultative ale articolelor. Ele conţin informaţii
suplimentare necesare pentru a susţine unele date din articol, mai ales din secțiunea
rezultate și discuții. Fiecare anexă va fi numerotată separat și va fi citată în text
(între paranteze), acolo unde se face referire la ea (de exemplu, Anexa 1). Anexele
includ în principal tabele şi figuri mari, date analitice, demonstraţii matematice,
documentaţii pentru diverse programe de calculator utilizate în cursul
experimentelor, documente legislative, standarde etc.
Anexele conţin informaţii care pot fi utile mai ales cititorilor specializaţi. Ele
se ataşează la lucrare după bibliografie. De regulă, fiecare anexă va începe pe o
pagină separată.
Structura și optimizarea citării unui articol științific 129

După finalizarea primei forme a articolului se impune revizuirea acestuia


printr-o verificare din partea autorului (coautorilor), cât și o revizuire din partea
unor specialişti din domeniu. În acest sens, sunt recomandate cel puţin două
revizuiri din partea autorului. Prima se va referi la organizare şi logică, iar a doua
la stil şi exprimare (Enache, 2017, p. 59).
• Organizare și logică
Pentru început se impune realizarea unei copii de rezervă a primei versiuni a
unui articol (unei lucrări științifice). Este posibil ca ulterior să se descopere că
unele pasaje erau scrise mai bine prima dată, decât după revizuirea textului.
Opțional, versiunea existentă poate fi imprimată, pe textul scris recomandându-se
realizarea de către autor a corecturilor/modificărilor ce se impun. Justificarea
imprimării textului articolului rezidă din faptul că pe suportul de hârtie se poate
urmări mai bine textul lucrării, decât pe ecranul calculatorului. Pe ecran este afişată
o porţiune limitată de text, în timp ce paginile tipărite, aşezate una lângă alta, dau o
imagine de ansamblu mai corectă asupra întregului material. Desigur, recurgerea la
tipărirea versiunilor intermediare ale unui articol depinde de fiecare autor în parte.
În timpul primei revizuiri, se face o verificare a textului privind: ordinea
ideilor prezentate, logica prezentării, tabelele și figurile, corectitudinea citărilor şi a
referinţelor bibliografice.
• Stil și exprimare
Un articol științific poate fi corespunzător din punct de vedere ştiinţific şi
tehnic, dar calitatea sa poate fi afectată de unele erori gramaticale din construcţia
frazelor. Ca urmare, înainte de a fi trimis la o revistă, articolul trebuie corectat şi
din punctul de vedere al respectării normelor ortografice şi de punctuaţie.
Corectarea se face tot pe materialul imprimat, după care se implementează
corecturile în textul electronic.
În timpul celei de-a doua revizuiri, se cizelează exprimarea pentru a asigura
maximul de claritate a textului. În acest sens trebuie să se aibă în vedere câteva
aspecte care nu sunt deloc de neglijat:
• se urmăreşte respectarea normelor ortografice şi de punctuaţie actuale ale
limbii în care se scrie articolul;
• se respectă existenţa semnelor diacritice specifice alfabetului limbii române
(în cazul lucrărilor scrise în limba română);
• se verifică dacă paragrafele scrise sunt coerente; în cazul constatării unor
neajunsuri se rearanjează propoziţiile şi frazele în vederea elaborării unui paragraf
fluent şi logic;
130 A concepe, a redacta şi a publica un articol ştiinţific

• se elimină cuvintele, propoziţiile, frazele care nu sunt absolut necesare


pentru claritatea și cursivitatea textului;
• se simplifică cât mai mult posibil propoziţiile, se scindează frazele
interminabile în unităţi gestionabile (de regulă, dacă o frază se întinde pe mai mult
de patru rânduri, atunci se recomandă secționarea ei în unități mai scurte).
Chiar şi după citirea articolului de către coautori pot rămâne greșeli, erori,
scăpări, unele aspecte trecând uneori neobservate. Este posibil ca, ori de câte ori se
recitește textul articolului, să se găsească câte ceva de modificat (nu neapărat de
îmbunătăţit). Drept urmare, când se consideră că s-a definitivat corectura de către
toți coautorii, se recomandă transmiterea ultimei versiuni a articolului către o terță
persoană, de preferat specialist în domeniu, care poate să emită o părere critică,
respectiv să realizeze și o corectare a textului. De obicei, terța persoană ar trebui să
răspundă printr-o critică utilă și constructivă, evidențiind posibilele modificări ce
s-ar mai putea aduce materialului înainte de transmiterea acestuia spre recenzie
către revista aleasă.
Procesul de revizuire a articolului de către autor poate fi îndelungat, dar
trebuie neapărat realizat. Numai aşa poate fi obţinut un articol de calitate, șansele
de acceptare a acestuia după recenzie crescând semnificativ. Scrierea articolelor nu
este doar o știință, ci este și o artă. Autorul trebuie să cunoască foarte bine
metodologia cercetării științifice, argumentarea, domeniul său de activitate și să fie
în stare să lucreze atât sintetic, cât și analitic.

2.2 Optimizarea citării unui articol

Pentru cercetători există două modalități prin care aceștia pot influența într-o
anumită măsură valorizarea mai bună a activității lor științifice, una directă și alta
indirectă. Calea directă, numită „peer review”, este o metodă calitativă ce
presupune analizarea lucrării elaborate de către referenții publicației unde este
trimis articolul, aceștia acceptând lucrarea: fără modificări, cu modificări minore
sau majore sau respingând-o. Calea indirectă este reprezentată de o evaluare
cantitativă, individuală, unde se ține seama de numărul de citări ale articolelor,
realizate de către terți în diferite publicații. Pentru ca vizibilitatea unui autor să fie
cu adevărat relevantă, literatura sugerează ca o mare parte dintre aceste citări să fie
contorizate în reviste, lucrări etc. regăsite în revistele din fluxul principal de
publicații, și anume cu precădere în cele indexate în bazele de date Web of Science
și Scopus. Frangopol (2012, p.75) opinează că în jur de „90% din noutățile
științifice cu adevărat valoroase ce conduc la progresul științei și al tehnologiei
contemporane” se regăsesc în reviste care sunt incluse în aceste două baze de date.
Structura și optimizarea citării unui articol științific 131

Citările constituie de mai multă vreme unul dintre criteriile scientometrice


fundamentale de evaluare, acceptate în mod oficial de către Banca Mondială, dar și
de alte organisme, instituții sau entități cu caracter suprastatal cum sunt UE, ONU,
UNESCO, National Science Foundation – USA etc. (Frangopol, 2012). Dacă ne
referim strict la revistele științifice („mainstream journals”) din domeniul
economic, așa cum sugerează Halkos și Tzeremes (2012) cum sunt: Journal of
Political Economy, Quarterly Journal of Economics, Journal of Economic
Literature, Review of Economic Studies, American Economic Review,
Econometrica, Review of Economics and Statistics, Journal of Economic Theory,
Journal of Econometrics, Economic Journal, Journal of Monetary Economics,
Journal of International Economics, Brookings Papers on Economic Activity,
International Economic Review, Journal of Development Economics, Journal of
Economic Perspectives, Journal of Risk and Uncertainty sau Journal of Public
Economics etc. atunci cele mai multe citări ale unui cercetător în științele
economice ar trebui să se regăsească în unele dintre aceste reviste. Desigur, pentru
disciplinele specifice administrării afacerilor se pot lua în considerare, în funcție de
subdomeniul relevant, revistele din cadrul Business sau Business & Finance,
respectiv Management cuprinse în Journal Citation Reports din Thomson Reuters
Web of Science. Astfel, apreciem că nu trebuie deloc neglijate reviste precum
Journal of Marketing, Academy of Marketing Science, Journal of Management,
Journal of Finance; Accounting Review etc.
Numărul de citări reprezintă un indicator propice al calității și relevanței
articolului, dar și al nivelului științific al productivității muncii cercetătorului. Cu
cât interesul pentru o anumită problemă de cercetare este mai mare, cu atât crește și
numărul celor care o citează ca sursă relevantă de informare.
Odată cu dezvoltarea și consolidarea unor baze de date de mare anvergură
internațională care indexează și cotează un număr foarte mare de reviste și articole
științifice, s-a făcut simțită necesitatea de a răspunde întrebării dacă se poate găsi o
modalitate sau o procedură adecvată pentru măsurarea nepărtinitoare şi cât mai
exact posibilă a valorii, vizibilităţii și performanțelor științifice ale unui cercetător.
O astfel de măsură obiectivă, implementată de Thomson Reuters în cadrul Web of
Science, respectiv de Elsevier în Scopus, este indicele Hirsh (H-index). Acest
indice a mai fost implementat și de către Google Scholar și Research Papers in
Economics (RePEc).
Indicele Hirsch evidențiază ponderea articolelor intens citate față de
articolele care nu au fost încă citate, fiind un indicator scientometric util în
evaluarea rezultatelor unui cercetător, cât şi a performaței științifice a acestuia.
H index reprezintă cel mai mare număr h de articole ale unui autor, cu cel puțin h
citări fiecare dintre ele (Google Scholar Metrics, 2015). Acesta este calculat
132 A concepe, a redacta şi a publica un articol ştiinţific

automat și se găsește pe platformele bibliometrice Web of Science, Scopus, Google


Scholar, Research Papers in Economics (RePEc). Se poate exemplifica acest lucru
prin capturile din aceste baze de date (figurile nr. 18, 19, 20, 21).

Figura nr. 18. Web of Science – Vasile Dinu, H-index = 8 (24 martie 2016)
Structura și optimizarea citării unui articol științific 133

După cum se observă în figura nr. 18, H index se evidențiază prin ordonarea
descrescătoare a articolelor după numărul de citări. El va fi cel mai mare număr de
ordine al unui articol, mai mic sau egal decât numărul de citări corespunzătoare.
În acest caz, H index este 8. Sub articolul cu numărul opt este o linie de
demarcație. H index nu este 9, deoarece acest articol are numai șase citări. Dacă
articolul de pe poziţia 9 ar avea nouă citări, atunci indicele Hirsch al autorului
considerat (Vasile Dinu) ar avea valoarea 9.

Figura nr. 19. Scopus - Vasile Dinu, H-index = 6 (24 martie 2016)

Figura nr. 20. Google Scholar - Vasile Dinu,


H-index = 9 și i10-index = 8 3 (24 martie 2016)

3
i10- index din Google Scholar ne arată numărul de lucrari ale unui autor care sunt citate
de cel puțin 10 ori.
134 A concepe, a redacta şi a publica un articol ştiinţific

Figura nr. 21. RePEc - Vasile Dinu, H-index = 5, i10-index = 4


(24 martie 2016)

Una din principalele „atracții” pe care o prezintă acest indicator


scientometric este și faptul că evidențiază măsura în care cercetătorii au o
importantă și semnificativă contribuție în domeniul lor de activitate. Aici trebuie
însă făcută precizarea că indicele Hirsch nu este în niciun caz un indicator
scientometric „perfect” (Frangopol, 2012, p. 75). Cea mai marea carenţă a sa este
dată de faptul că în calculul H index se iau în considerare atât citările altor autori,
cât şi autocitările. Indicele Hirsch este aplicat și pentru evaluarea productivității
revistelor științifice, a universităților, instituțiilor de învățământ superior, iar din
2015 este un indicator folosit în România în alocarea finanţării în învăţământul
superior (CNFIS, 2015). Indexurile de citare figurează deja în numeroase
discipline, ca măsură a valorii unui articol. Există dovezi că vizionările şi
descărcările de articole încep să fie evaluate în mod similar la nivel ministerial,
instituțional, în evaluarea de proiecte etc.
Fiecare autor are interesul ca articolele sale să fie citate de cât mai mulți
cercetători în domeniu, aşadar se impune luarea unor măsuri în vederea optimizării
citării articolului. Optimizarea citării articolului pentru motoarele de căutare îi va
crește semnificativ șansele de a fi vizualizat și/sau citat într-o altă lucrare
Structura și optimizarea citării unui articol științific 135

științifică. În continuare propunem câteva reguli care se pot constitui într-o


stategie de optimizare a citărilor.
a) Autorul trebuie să utilizeze aceeași modalitate de scriere a numelui său în
toate articolele ştiinţifice pe care le publică, acordând o atenție sporită prenumelor,
ordinii prenumelor, eventualelor cratime sau semne speciale existente între
prenumele/numele pe care acesta le are. În caz contrar se poate ajunge la situația ca
unul și același autor să figureze sub mai multe nume/prenume într-o bază de date
gen Scopus, Web of Science, CEEOL etc. Evitarea apariției numelui unui autor sub
mai multe forme de scriere se poate face prin completarea unor profiluri de
cercetător – de genul ORCID (gestionat de Elsevier/Scopus), respectiv
ResearcherID (gestionat de Thomson Reuters) prin care se acordă un cod unic
fiecărui autor. Dacă numele este unul comun, fiind propriu mai multor autori,
atunci pentru diferențiere ar trebui ca la trimiterea unui articol să se precizeze fie
unul dintre conturile ORCID, ResearcherID, fie să se ia în considerare adăugarea
prenumelui mijlociu complet. Astfel se poate implementa o distincție clară între
autorii cu nume apropiate. Desigur, este de dorit ca pe lângă numele și prenumele
scris corect, să se adauge și afilierea instituţională a fiecărui autor. În cazul în care
un autor are mai multe afilieri, atunci fie ar trebui să se selecteze o afiliere
principală, fie să se treacă toate, pentru a permite identificarea sa adecvată.
b) Partea cea mai importantă a unui articol științific, din perspectiva
optimizării citării, este reprezentată de triada: titlu – rezumat – cuvinte-cheie, care
sunt disponibile în mod gratuit întregului mediu online. Ca urmare, optimizarea
citării pentru motoarele de căutare se face în trei pași.
• Construirea unui titlu clar și concis
În limbajul motoarelor de căutare, titlul articolului reprezintă cel mai
interesant element. Motorul de căutare presupune că titlul conține toate cuvintele
importante care definesc tema articolului și cuantifică de regulă cuvintele care par a
fi cele mai importante. Acesta este motivul pentru care este deosebit de important
să se formuleze un titlu clar și concis. Autorul/autorii ar trebui să se asigure că titlul
conține cele mai importante cuvinte care pot face legătura cu tema tratată în articol.
Ca urmare, autorul/autorii trebuie să se gândească la termenii de căutare pe care
cititorii i-ar putea folosi cel mai probabil la căutarea aceleiași teme sau a temelor
similare, atunci când redactează articolul. Tocmai acești termeni este bine să fie
folosiți în construirea titlului articolului.
136 A concepe, a redacta şi a publica un articol ştiinţific

• Construirea unui rezumat reprezentativ


Cel mai important câmp vizual pentru un articol științific este textul
rezumatului (abstractului) însuși. Ca urmare, se impune realizarea unui rezumat
relevant și ușor de înțeles, cu includerea cuvintelor definitorii pentru subiectul
articolului. În cadrul rezumatului este necesar să se folosească cuvinte din titlu,
precum și să se reitereze cuvintele-cheie sau expresiile stabilite. Se recomandă
repetarea de trei sau patru ori pe parcursul abstractului (în funcție de mărimea
acestuia) a cuvintelor definitorii pentru articol. Trebuie știut însă și faptul că repetiția
inutilă va avea ca posibil rezultat respingerea paginii de către motoarele de căutare.
• Formularea și reiterarea cuvintelor-cheie
Cuvintele-cheie trebuie să surprindă cele mai evidente aspecte ale tematicii
articolului. De aceea, autorii ar trebui să se concentreze pe un număr maxim de trei
sau patru cuvinte-cheie, decât să folosească prea multe. Este necesar ca autorul să
recurgă la cuvintele-cheie compuse (expresii), decât să utilizeze cuvintele-cheie la
modul singular. Pentru a evita repetarea lor exagerată se recomandă folosirea atât
în rezumat, cât și în conținutul articolului a unor posibile sinonime sau expresii
echivalente.
În continuare sunt redate câteva exemple de rezumate/abstracte ale unor
articole care au respectat cerințele privind triada: titlu – rezumat – cuvinte-cheie. În
opinia noastră, urmărirea cu strictețe şi perseverenţă a acestui demers poate
contribui semnificativ la creșterea vizibilității articolului și a probabilității citării
sale. Cu siguranță că la acumularea unui număr mare de citări contribuie și alți
factori precum prestigiul autorului/coautorilor, numărul de ani de la data apariției
articolului, revista în care este publicat etc.
Preluarea de către bazele de date a cuvintelor-cheie ale unui articol este
relativ recentă, fiind întâlnită mai ales la articolele publicate în ultimul deceniu.
Articolele mai vechi, scrise înainte de anul 2000, evidențiază frecvent situații în
care nu există cuvinte-cheie, clasificarea JEL și/sau un rezumat corespunzător.
Practic, în cazul acestor articole, după titlu urmează imediat introducerea
articolului. De cel puțin cinci ani, unele baze de date, mai ales Thomson Reuters
Web of Science includ pentru fiecare articol nou indexat și o serie de cuvinte-cheie
suplimentare, care au menirea de a facilita mai bună vizibilitate a unui articol. Ca
urmare, avem și exemple fără cuvinte-cheie. Sursa exemplelor este Thomson
Reuters Web of Science.
Structura și optimizarea citării unui articol științific 137

Exemplul 1
Article Title: Common Risk-Factors in the Returns on Stocks and Bonds
Authors: Fama, E.F. and French, K.R.
Journal: Journal of Financial Economics, Volume: 33, Issue: 1, Pages: 3-56,
DOI: 10.1016/0304-405X(93)90023-5
Published: Feb. 1993
Number of citations: 3456 citations on November 25, 2015

Abstract
“This paper identifies five common risk factors in the returns on stocks and
bonds. There are three stock-market factors: an overall market factor and factors
related to firm size and book-to-market equity. There are two bond-market factors,
related to maturity and default risks. Stock returns have shared variation due to the
stock-market factors, and they are linked to bond returns through shared variation
in the bond-market factors. Except for low-grade corporates, the bond-market
factors capture the common variation in bond returns. Most important, the five
factors seem to explain average returns on stocks and bonds” (Fama and French,
1993).

Exemplul 2
Article Title: A Contribution to the Empirics of Economic-Growth
Authors: Mankiw, N.G., Romer, D. and Weil, D.N.
Journal: Quarterly Journal of Economics, Volume: 107, Issue: 2, Pages: 407-437.
DOI: 10.2307/2118477
Published: May 1992
Number of citations: 2130 citations on November 15, 2015

Abstract
„This paper examines whether the Solow growth model is consistent with the
international variation in the standard of living. It shows that an augmented Solow
model that includes accumulation of human as well as physical capital provides an
excellent description of the cross-country data. The paper also examines the
implications of the Solow model for convergence in standards of living, that is, for
whether poor countries tend to grow faster than rich countries. The evidence
indicates that, holding population growth and capital accumulation constant,
countries converge at about the rate the augmented Solow model predicts”
(Mankiw, Romer and Weil, 1992).
138 A concepe, a redacta şi a publica un articol ştiinţific

Exemplul 3
Article Title: Convergence
Authors: Barro, R.J. and Sala-i-Martin, X.
Jounal: Journal of Political Economy, Volume: 100, Issue: 2, Pages: 223-251,
DOI: 10.1086/261816
Published: Apr. 1992
Number of citations: 1386 citations on November 25, 2015

Abstract
„A key economic issue is whether poor countries or regions tend to grow faster than
rich ones: are there automatic forces that lead to convergence over time in the
levels of per capita income and product? We use the neoclassical growth model as a
framework to study convergence across the 48 contiguous U.S. states. We exploit
data on personal income since 1840 and on gross state product since 1963. The U.S.
states provide clear evidence of convergence, but the findings can be reconciled
quantitatively with the neoclassical model only if diminishing returns to capital set
in very slowly. The results for per capita gross domestic product from a broad
sample of countries are similar if we hold constant a set of variables that proxy for
differences in steady-state characteristics” (Barroand Salaimartin, 1992).

Exemplul 4
Article Title: International data on educational attainment: Updates and
implications
Authors: Barro, R.J. and Lee, J.W.
Jounal: Oxford Economic Papers-New Series, Volume: 53, Issue: 3, Pages: 541-563,
DOI: 10.1093/oep/53.3.541
Published: Jul. 2001
Number of citations: 500 citations on November 25, 2015

Abstract
„This paper presents a data set that improves the measurement of educational
attainment for a broad group of countries. We extend our previous estimates to
1995 for educational attainment for the population over ages 15 and 25. We also
provide projections for 2000. We discuss the estimation method for the measures of
educational attainment and relate our estimates to alternative international
measures of human capital stocks” (Barro and Lee, 2001).
Structura și optimizarea citării unui articol științific 139

Exemplul 5
Titlul articolului: Activitatea comercială responsabilă a IMM-lor și valorile
specifice dezvoltării durabile din perspectiva modelului european de excelență
Autorii: Olaru, M., Dinu, V., Stoleru, G., Șandru, D. și Dincă, V.
Jurnalul: Amfiteatru Economic, Volum 12, Numărul: 27, Paginile 10-26
Data publicării: Februarie 2010
Numărul decitări: 39 de citări în noiembrie 25, 2015

Rezumat
„Lucrarea pune în valoare o parte dintre rezultatele cercetării efectuată la nivelul
IMM-urilor din România, în perioada 2007-2008, în cadrul proiectului naţional de
cercetare IDEI 856 ”Creşterea competitivităţii IMM-urilor din România prin
implementarea unui model de evaluare şi de îmbunătăţire a performanţelor acestora
în conformitate cu modelul european de management al calităţii”. Unul dintre
obiectivele cercetării l-a reprezentat evaluarea gradului de satisfacere a cerinţelor
societăţii referitoare la protecţia vieţii, sănătăţii persoanelor şi la protecţia mediului
înconjurător de către IMM-urile din România, inclusiv a celor din domeniul
comerţului, din perspectiva unei abordări integrate a valorilor dezvoltării durabile
în cadrul modelului de european de excelenţă, definit de către Fundaţia Europeană
pentru Managementul Calităţii (European Foundation for Quality Management –
EFQM). Ca urmare a studiului efectuat a rezultat că există o corelaţie între gradul de
satisfacere a acestor cerinţe şi nivelul de maturitate al sistemului de management al
calităţii întreprinderilor. Astfel, s-a constatat că, în cazul IMM-urilor din domeniul
comerţului, ale căror preocupări privind implementarea unui sistem de management
al calităţii sunt în fază incipientă, gradul de satisfacere a cerinţelor societăţii, din
perspectiva unei abordări integrate a valorilor dezvoltării durabile în cadrul
modelului european de excelenţă EFQM, este relativ scăzut. Pe de altă parte,
cercetarea efectuată a evidenţiat faptul că, datele obţinute de către IMM–uri din
domeniul comerţului în procesul evaluării şi monitorizării impactului proceselor
asupra mediului înconjurător sunt utilizate in principal pentru stabilirea unor acţiuni
corective, ca urmare a reclamaţiilor apărute şi în mai mică măsură pentru definirea
unor programe de îmbunătăţire continuă a satisfacerii acestor cerinţe.
Cuvinte-cheie: dezvoltare durabilă, IMM-uri din domeniul comerţului, modelul
EFQM de excelenţă” (Oalru et al., 2010)

c) Pentru articolele din domeniul economic este necesară încadrarea corectă


pe categoria relevantă conform codurilor JEL ale Asociației Economice
Americane (American Economic Association).
140 A concepe, a redacta şi a publica un articol ştiinţific

d) Publicarea articolului într-un jurnal cu acces liber (open access) care îi


crește șansa de a fi descoperit și a-l face mai vizibil.
e) Realizarea unor comunicate de presă pentru prezentarea unor rezultate
semnificative obținute în urma cercetării și publicării articolului.
f) Promovarea articolului pe Internet și în mediile sociale. Acest lucru se
poate realiza, spre exemplu prin alcătuirea unui profil științific al autorului (cu
includerea articolelor și a cărților publicate). O altă modalitate constă în păstrarea
datelor de profil ale autorului pe site-urile academice care vizează oamenii de
știință și cercetătorii, precum Google Academic (Google Scholar), Social Science
Research Network (SSRN), ResarchGate, Academia.edu și Ad-Astra. Aceste
platforme reprezintă doar câteva dintre posibilitățile pe care un autor le are pentru a
interacționa cu colegii săi de breaslă.
În România, realizarea unui profil științific a devenit din 2015, cel puțin în
științele sociale și umaniste, o obligație de serviciu (Adresa MEN, 2015),
cercetătorii trebuind să-și realizeze un profil științific, care să permită identificarea
materialelor științifice publicate de către aceștia. Profilul permite însă și găsirea
unui autor de către alți cercetători, respectiv de oficialii universităților și ai
ministerului. Un asemenea profil științific contribuie la sporirea vizibilității
cercetării propriu-zise, cât și a cercetătorului în sine. Exemplificăm, mai jos, cu
câteva capturi, profilurile științifice ale unor autori pe site-urile academice.

Google Scholar
Identificând articolele publicate în diverse medii online (platforme
academice, baze de date, site-uri ale revistelor și/sau grupurilor editoriale,
platformele conferințelor internaţionale etc.), Google Scholar permite vizualizarea
articolelor științifice, precum și calcularea mai multor indicatori scientometrici care
au menirea de a-i ajuta pe cercetători în cuantificarea (măsurarea) impactului
cercetării întreprinse.
Realizarea unui profil Google Scholar poate fi implementată doar dacă în
prealabil un cercetător și-a făcut o adresă de poștă electronică pe gmail.com.
Conform adresei ministerului (Adresa MEN, 2015), în cazul în care lucrarea
științifică nu este identificată automat de către Google Scholar, autorul are obligația
de a o introduce, în acest fel facilitând identificarea potențialelor citări ale acesteia.
Profilul științific al unui cercetător (figura nr. 22) permite:
• găsirea automată a lucrărilor științifice ale autorului, dacă acestea se
regăsesc într-o formă electronică pe internet, respectiv dacă ele au fost deja citate;
Structura și optimizarea citării unui articol științific 141

• identificarea automată a numărului de citări pentru fiecare lucrare


științifică în parte;

Figura nr. 22. Profilul științific al cercetătorului în Google Scholar


(iulie 2016)
https://scholar.google.com/citations?user=MqzkKtoAAAAJ&hl=ru

• calcularea automată a numărului total de citări, respectiv a celor din ultimii


cinci ani (în figura nr. 22 sunt contorizate 283 de citări totale, respectiv 252 din
anul 2011);
• determinarea automată a indicelui de citări Hirsch (n articole sunt citate de
n ori), pe total, respectiv pe ultimii cinci ani (în figura nr. 22 h-index are valoarea 9
în ambele cazuri);
• stabilirea lucrărilor științifice pentru care se contorizează mai mult de zece
citări prin determinarea indicelui i10, care semnifică faptul că o lucrare beneficiază
de cel puțin zece citări (în figura nr. 22 acesta indice i10 are valoarea 7 pentru toate
citările, respectiv 5 pentru citările din 2011);
• afișarea unui grafic al evoluției citărilor în ultimii ani. Prin apăsarea cu
mouse-ul a „Indexuri pentru citate” (partea dreapta sus în figura nr. 22) se va afișa
evoluția citărilor din 2008 și până în prezent. În cazul în care cercetătorul duce
mouse-ul pe oricare dintre coloane, se va indica și numărul de citări identificate
pentru anul în cauză. Realizând această operaţiune pentru anul 2015 se vor indica
66 de citări;
142 A concepe, a redacta şi a publica un articol ştiinţific

• particularizarea profilului prin încărcarea unei poze a cercetătorului,


formatarea modului în care va apărea numele său, a funcției și/sau gradului său
didactic („Associate Prof., PhD, Dr. habil. in Marketing”), a universității la care
este afiliat cu linkul la o pagină distinctă care afișează toți cercetătorii care au
profiluri similare de Google Scholar, a până la cinci domenii de competență
autodefinite care vor apărea cu albastru sub numele autorului (Retail Marketing,
Sustainable Retail Marketing, Consumer Behaviour, International Marketing,
Tourism), a adresei oficiale de email (aceasta trebuie să fie realizată pe o platformă
universitară, adrese cu extensia @gmail.com, @yahoo.com etc. nefiind acceptate).
Cercetătorul are de asemenea ocazia de a indica dacă profilul său este public sau
privat (profilul cercetătorului din figura nr. 22 este public);
• realizarea unei legături la profilurile tuturor coautorilor săi, în cazul în care
aceștia au un profil similar de Google Scholar, respectiv în cazul în care profilul
este făcut public. Profilurile coautorilor vor apărea în partea dreaptă jos, în ordinea
descrescătoare a numărului de lucrări comune. În cazul de față se observă că primul
coautor este Nicolae Al. Pop, urmat de Ciprian-Marcel Pop, de Raluca Băbuț etc.
În cazul în care Google Scholar identifică două sau mai multe lucrări
științifice scrise în mod diferit (prin schimbarea ordinii autorilor, confundarea
numelui autorului cu prenumele acestuia etc.) și le introduce în profilul unui
cercetător, acestea pot fi ulterior fuzionate de către persoana care și-a creat profilul
public. Spre exemplu la prima lucrare din figura nr. 22 „Marketing internațional –
Teorie și practică” autori NA Pop, DC Dabija, I Dumitru, C Pelau, EC Petrescu
sunt identificate 31* de citări, urmate de un asterisc. Prin accesarea asteriscului (*)
din dreapta lui 31 se vor vizualiza modurile diferite în care Google Scholar
identifică o lucrare ştiinţifică prezentate în figura nr. 23. După cum se observă,
există o uşoară variaţie a modului de scriere a aceleiaşi lucrări identificate de
Google Scholar. Prin fuzionarea citatelor, autorul poate decide care dintre titlurile
lucrării sale să apară în lista sa de lucrări, acesteia fiindu-i atribuite citările
cumulate. În figura nr. 23 cele 31 de citări sunt alcătuite din 27* de citări plus alte
6*. În fuziunea citatelor, Google Scholar elimină dublurile, de aceea numărul total
de citate identificate la lucrarea „Marketing Internaţional Teorie şi Practică” este
31* şi nu 33 (figura nr. 23).
Structura și optimizarea citării unui articol științific 143

Figura nr. 23. Modul de înregistrare al lucrărilor fuzionate (iulie 2016)

Lucrările științifice din profilul cercetătorului pe Google Scholar pot fi


afișate în ordinea descrescătoare a numărului de citări înregistrate pentru fiecare
lucrare, dar și în ordinea publicării lor (de la cea mai nouă la cea mai veche). În
acest sens, pentru resortarea lor după anul publicării, se va da click pe butonul
„Anul“. Atunci când autorul este logat la contul său de gmail, prin selectarea
oricăreia dintre lucrările aflate în profil, el poate realiza diferite modificări privind,
spre exemplu, numărul paginilor, ordinea autorilor, corecția titlului lucrării,
volumul, anul apariției etc. Prin accesarea butonului „Adăugați”, autorul are
posibilitatea adăugării automate a unei noi lucrări („Adăugați articole”) sau
manuale („Adăugați un articol manual”). Accesarea acestui buton duce la
deschiderea unui formular în care se introduc datele noii lucrări științifice. În fapt,
Google Scholar permite particularizarea acesteia în funcție de tipul publicației:
lucrări în reviste, volume de conferință, capitole de cărți, cărți, lucrări de absolvire,
patente etc. Pentru fiecare caz există definite câmpuri diferite, care vor putea fi
completate de către autor. În figura nr. 24 se redau câmpurile necesare introducerii
unui articol științific într-o revistă (jurnal).
144 A concepe, a redacta şi a publica un articol ştiinţific

Figura nr. 24. Câmpurile necesare introducerii manuale a unui articol științific

După cum se poate observa din figura nr. 23, Google Scholar anunță autorii
că toate „datele și numărul de citate sunt estimate și determinate automat de un
program de calculator”, ceea ce înseamnă că este posibil ca motorul de căutare să
nu identifice toate citările sau să nu le identifice corect. Pentru ca cercetătorul să își
poată totuși contoriza în arhiva sa personală posibilele citări, Google Scholar oferă
facilitatea definirii unor cuvinte-cheie în funcție de care motorul de căutare va
transmite unele mailuri cu potențialele noi citări identificate. Spre exemplu, după
cum reiese din figura nr. 25 în vederea identificării unor noi citări a fost setat
automat termenul „dabija”. Astfel, pe data de 5 septembrie 2015, Google Scholar a
transmis către căsuța de mail a cercetătorului Dabija un mesaj cu două asemenea
posibile citări. După cum s-a dovedit, doar primul articol citează într-adevăr o
lucrare a autorului Dabija, și anume: Dabija, D.C., Pop, C.M., 2013. Green
marketing – Factor of Competitiveness in Retailing. Environmental Engineering
and Management Journal, 12 (2), pp. 393-400.
Structura și optimizarea citării unui articol științific 145

Figura nr. 25. Model de mesaj automat generat de profilul Google Scholar
cu posibile citări indificate

În afară de Google Scholar, cercetătorii îşi pot crea profiluri şi pe alte


platforme academice, cum ar fi SSRN, ResearchGate, Academia.edu, Ad-Astra etc.
În continuare în figurile 26, 27, 28 și 29 sunt prezentate diferite profiluri academice
ale autorilor pe platformele în cauză.

Social Science Research Network (SSRN)

Figura nr. 26. Profilul științific al cercetătorului pe SSRN


http://papers.ssrn.com/sol3/cf_dev/AbsByAuth.cfm?per_id=1209766
146 A concepe, a redacta şi a publica un articol ştiinţific

ResearchGate

Figura nr. 27. Profilul științific al cercetătorului pe ResearchGate


https://www.researchgate.net/profile/Vasile_Dinu2

Academia.edu

Figura nr. 28. Profilul științific al cercetătorului pe Academia.edu


https://upit.academia.edu/S%C4%83voiuGheorghe
Structura și optimizarea citării unui articol științific 147

Ad Astra

Figura nr. 29. Profilul științific al cercetătorului pe Ad Astra


http://www.ad-astra.ro/cartea-alba/user.php?user_id=2668

Cercetătorii au de asemenea posibilitatea comunicării de informații privind


articolele publicate prin intermediul diferitelor rețele sociale pe care şi-au făcut
conturi, cum ar fi LinkedIn și Twitter. În continuare în figurile 30 și 31 sunt redate
două asemenea posibilităţi de promovare a propriilor lucrări realizate.
148 A concepe, a redacta şi a publica un articol ştiinţific

Figura nr. 30. Informații privind articolele publicate pe LinkedIn


https://www.linkedin.com/in/albastroiuirina

Figura nr. 31. Informații privind articolele publicate pe Twitter


https://twitter.com/mellormurray

O altă posibilitate de promovare a lucrărilor ştiinţifice este dată de încărcarea


articolului pregătit sub forma unui film pe Youtube sau pe un site de partajare cum
ar fi SlideShare (www.slideshare.net). Slideshare este o platformă prin care se pot
încărca și distribui prezentările articolelor, dar și a altor documente. El este o
platformă ca You-tube-ul, dar care permite încărcarea prezentărilor de tip
PowerPoint etc. (figura nr. 32 și 33).
Structura și optimizarea citării unui articol științific 149

Figura nr. 32. Încărcarea articolelor pe Youtube


https://www.youtube.com/watch?v=x8X-IHJ49kc

Figura nr. 33. Încărcarea articolelor pe SlideShare


http://www.slideshare.net/RobbySahoo/corporate-social-responsibility-13975540
150 A concepe, a redacta şi a publica un articol ştiinţific

Nu în ultimul rând, un autor are şi posibilitatea prezentării lucrărilor sale


ştiinţifice pe unele platforme şi/sau pagini web publice, care, de asemenea pot fi
incluse în categoria rețelelor sociale. Acestea permit adăugarea de articole și
editarea articolelor existente pe Wikis (Wikipedia, Wikia), postarea articolelor pe
website-ul personal și pe bloguri, precum și pe paginile web ale instituției și/sau
bibliotecii universității la care este afiliat autorul, desigur, în măsura în care acestea
sunt create (figurile nr. 34, 35 și 36).

Puiu Nistoreanu (n. 8 februarie 1954, municipiul Moinești, județul Bacău) este
un economist român, cercetător, profesor universitar, formator și specialist în
administrarea afacerilor - turism și servicii (managementul, marketingul, producția și
comercializarea produselor turistice; dezvoltare durabilă; dezvoltare locală și
regională)[1]; eseist și jurnalist de turism. Este inițiatorul disciplinei Ecoturism și turism
rural (debut anul universitar 1998-1999, curs universitar tiparit 1999) [2] în
învățământul academic românesc; unul dintre pionierii studierii fenomenului turismului
rural și ecoturismului din România (participant la World Ecotourism Summit — Québec 2002 [3]); unul
dintre reputații specialiști ai domeniului.[1]; [4] . S-a aflat între primii actori ai transformării și repunerii pe
baze moderne a turismului rural românesc, la începutul anilor '90. Membru activ și pilon al Asociației Naționale de Turism Rural
Ecologic și Cultural(ANTREC) - în intervalul 1994-1998.[5] Participant la cea de-a cincea aniversare a Eurogites, Viana do
Castelo, Portugalia(septembrie 1995).
Prof. univ. dr. Puiu Nistoreanu a participat la elaborarea Raportului de țară în domeniul turismului – 2006, realizat de Autoritatea
Națională pentru Turism din România și World Travel & Tourism Council (WTTC); a făcut parte din grupul interdisciplinar de
experți ce a elaborat Strategia turismului românesc 2007-2013, precum și Strategia națională de dezvoltare a ecoturismului în
România (2009).[6], [7]
În prezent este profesor universitar în cadrul Academiei de Studii Economice din București (ASE), Facultatea Business și Turism
(fosta Facultatea de Comerț), Departamentul Turism și Geografie, conducător științific de doctorat, membru al Școlii doctorale
de la Academia de Studii Economice din București (ASE) - specializarea Administrarea Afacerilor[2].
Cărți reprezentative[modificare | modificare sursă]
Este autor, coordonator sau coautor a peste 40 cărți (8 autor, 5 coordonator, peste 30 coautor), apărute în edituri din țară și
străinătate. Dintre principalele titluri se pot aminti:
• Turism rural - tratat - ISBN 978-973-115-780-1 [30], [31]
• Ecoturism și turism rural - ISBN 973-594-768-4 [32]
• Economia turismului - teorie și practică - ISBN 973-594-727-7 [33]
• Small and medium enterprises in contemporary society - ISBN 3-9802437-2-9
Articole reprezentative[modificare | modificare sursă]
• The Stimulating Offer Of Rural Tourism In Buda Village, Berzunți County; Possibilities Of (Re) Adaptation Regarding
The Modern Tourist Preferences, Analele UniversitățiidinOradea–SeriaGeografie Year XXV, no. 1/2015 (June), pp. 46-
58 [43]
• Organizational Stress for Retail Store Employees in Romania,Romanian Economic Journal, 2015, vol. 18, issue 55, pages
3-24 [44]
• Exhaustive Analysis of the way in which were promoted Romanian spas/water thermal villages at the November 2013
edition of the Romanian Tourism Fair(2014), International Journal of Economic Practices and Theories, pages 349-
355 [45]

Figura nr. 34. Încărcarea articolelor pe Wikipedia


https://ro.wikipedia.org/wiki/Puiu_Nistoreanu
Structura și optimizarea citării unui articol științific 151

Figura nr. 35. Încărcarea articolelor pe Website personal


https://sites.google.com/site/drecdancristiandabija/articole-reviste-thomson-reuters-web-
of-science

Figura nr. 36. Încărcarea articolelor pe Mendeley


https://community.mendeley.com/guides/videos#lightbox/8/

Folosirea rețelei sociale online Mendeley pentru cercetători permite stocarea


articolelor publicate, iar cercetătorii pot intra în contact între ei.
După cum s-a mai arătat, Thomson Reuters și Scopus permit autorilor
realizarea unor conturi științifice pe două platforme dedicate (ResearcherID și
ORCID) și postarea pe acestea a publicațiilor științifice. În cadrul profilurilor se vor
putea realiza diferite analize privind numărul de citări pe an, numărul de articole
publicate anual etc. Cele două platforme pot fi accesate la: ResearcherID (promovat
de Thomson Reuters http://www.Researcherid.com); Open Researcher and
Contributor ID (ORCID) (promovat de Elsevier www.orcid.org) (figurile 37 și 38).
152 A concepe, a redacta şi a publica un articol ştiinţific

Figura nr. 37. Platforma ResearcherID


http://www.researcherid.com/rid/A-1250-2014

Figura nr. 38. Platforma ORCID


http://orcid.org/0000-0002-3111-2019

ResearcherID și ORCID oferă posibilitatea schimbului de informații cu


bazele de date Web of Science și Scopus, cât și între ele (utilizatorul/autorul trebuie
să fie conectat la ambele profile, atât la ORCID, cât și la ResearcherID și să solicite
expres schimbul de informații între acestea). Suplimentar, autorul/cercetătorul are
Structura și optimizarea citării unui articol științific 153

posibilitatea încărcării în cadrul fiecărui profil a unor fișiere de tip referință


bibliografică generate spre exemplu în ProQuest, EBSCO. Acestea vor conține
articolele care se regăsesc în bazele de date menționate, ele adăugându-se la
articolele regăsite în Scopus și/sau Web of Science.

Bibliografie

American Economic Association. JEL Classification System/EconLit Subject


Descriptors. Aviable at: https://www.aeaweb.org/econlit/jelCodes.php?view=jel
[Accesed 12 February 2016].
American Psychological Association, 2010. Publication Manual of the American
Psychological Association, 6th ed. Washington, DC: American Psychological
Association.
Armeanu, D., Istudor, N. and Lache, L., 2014. The role of SMEs in assessing the
contribution of entrepreneurship to GDP in the Romanian business
environment. Amfiteatru Economic, 17(38), pp. 198-215.
Barro, R.J. and Lee, J.W., International data on educational attainment: Updates
and implications. Oxford Economic Papers-New Series, 53(3), pp. 541-563.
Barro, R.J. and Salaimartin, X., Convergence. Journal of Political Economy,
100(2), pp. 223-251.
Bertin, J., 1981. Graphics and Graphic Information – processing, New York: de
Gruyter.
Bertin, J., 1983. Semiology of Graphics: Diagrams Networks Maps. Madison Wis.:
University of Wisconsin Press.
BVB, 2010. Statistici generale. Disponibil la adresa: http://www.bvb.ro/
TradingAndStatistics/Statistics/GeneralStatistics# [Accesat 21 martie 2016]
Căruntu, I.D., 2011. Metodologia scrierii științifice medicale. Prezentarea unei
lucrări științifice. Disponibil la: http://www.academia.edu/9999342/
METODOLOGIA_SCRIERII_%C5%9ETIIN%C5%A2IFICE_MEDICALE._P
REZENTAREA_UNEI_LUCR%C4%82RI_%C5%9ETIIN%C5%A2IFICE
[Accesat 21 august 2015].
Chelcea, S., 2004. Metodologia cercetării sociologice. Ed. a 3-a. București: Editura
Economică.
Chelcea, S., 2003. Cum să redactăm. Ed. a 2-a. București: Editura comunicare.ro.
154 A concepe, a redacta şi a publica un articol ştiinţific

DeJarnett K., 2012, Nine Best Practices for Optimized ˂title˃ Tags. [online]
Available at: http://searchengineland.com/nine-best-practices-for-optimized-
title-tags-111979 [Accesed 20 February 2016].
Drugaş, M. 2009. „Bune practici” în întocmirea rapoartelor de cercetare sau
articolelor trimise spre publicare. În M. Drugaş (coord.), 24 de idei în
psihologie, la început de drum. Oradea: Editura Universităţii din Oradea.
Dumitrache, I. și Iovu, H. (coordonatori), 2009. Manual de autorat științific. [pdf]
Disponibil la: http://www.ubm.ro/sites/al/images/docs/ManualAutoriat.pdf
[Accesat 10 iulie 2015].
Emerald Group Publishing. Manuscript requirements. Aviable at:
http://www.emeraldgrouppublishing.com/products/journals/author_guidelines.h
tm?id=ijshe [Accesed 12 February 2016].
Enache, L.S., 2007. Scrierea unui articol ştiinţific – abordare practică. Revista
Română de Medicină de Laborator, 6(1), pp. 52-61. Disponibil la:
https://cercetez.files.wordpress.com/2014/05/2007_1_7.pdf [Accesat 21 august
2015].
Fama, E.F. and French, K.R., 1993. Common Risk-Factors in the Returns on
Stocks and Bonds. Journal of Financial Economics, 33(1), pp. 3-56.
Frangopol, P., 2012. Indexul Hirsch – un nou indicator scientometric pentru
evaluarea rezultatelor unui cercetator științific. Revista de politica științei și
scientometrie. Nr. 1, pp. 75-78.
Gavrilescu, M., 2011. Strategia elaborării lucrărilor științifice publicabile în
reviste științifice internaționale (incluse în baze de date și Web of Science).
Disponibil la: file:///C:/Users/Utilizator/Downloads/Strategia_elaborarii_
lucrarilor_stiintif.pdf [Accesat 15 Februarie 2016].
Georgescu-Roegen, N., 1998. Metoda statistică. Elemente de statistică matematică,
apărută în 1933 și reeditată. Bucureşti: Editura Expert.
Google Scholar. Metrics. Aviable at: https://scholar.google.com/intl/en/
scholar/metrics.html#metrics, [Accesed 12 December 2015].
Graff, G. și Birkenstein, C., 2015. Manual pentru scrierea academică. Ei spun/Eu
spun. Tradus din engleză de L. Poantă. Pitești: Paralela 45.
Structura și optimizarea citării unui articol științific 155

Halkos, G. and Tzeremes, N., 2012. Ranking mainstream economics journals:


A note. Munich Personal RePEc Archive. Paper 36198. University Library of
Munich, Germany, Available at: <https://mpra.ub.uni-muenchen.de/36198/1/
MPRA_paper_36198.pdf> [Accesed 24 october 2015].
Harris, R. L., 2000. Information Graphics. New York and Oxford: Oxford
University Press.
INSSE, 2012. Statistici. Disponibil la: http://statistici.insse.ro/shop/ [Accesat
10.2.2016].
Mankiw, N.G., Romer, D. and Weil, D.N., 1992. A Contribution to the Empirics of
Economic-Growth. Quarterly Journal of Economics, 107(2) pp. 407-437.
Miller, J.E., 2015. The Chicago Guide to Writing About Numbers. 2nd ed. Chicago:
University of Chicago Press.
Olaru, M., Dinu, V., Stoleru, G., Șandru, D. and Dincă, V., Activitatea comercială
responsabilă a IMM-lor și valorile specifice dezvoltării durabile din perspectiva
modelului european de excelență. Amfiteatru Economic, 12(27), pp. 10-26.
Pop N.A. (coord.), Dabija, D.C., Dumitru, I., Pelău, C.M., Petrescu, E.C., 2011.
Marketing internaţional – Teorie şi practică. București: Editura Uranus.
Robbins, N. B., 2005. Creating More Effective Graphs. Hoboken NJ: John Wiley
& Sons.
Săvoiu, G., 2007. Statistica. Un mod științific de gândire. București: Editura
Universitară.
Săvoiu, G., 2009. Statistica. Mod de gândire și metode. București: Editura
Universitară.
Săvoiu, G., Crăciuneanu, V., Simăn, I. and Dinu, V., 2012. Taxes in Post –
Accession Romania: Concetration and Specialization in the State Budget and
Local Budget. Economic Computation of Economic Computation and Economic
Cybernetics Studies and Research. 46(4), pp. 143-162.
Săvoiu, G., Dinu, V. and Popa, C., 2013. Investiții străine directe bazate pe riscul de
țară și alți factori macroeconomici. Modele econometrice pentru economia
României. Revista Română de Prognoză Economică, 16(1), pp. 39-61.
Săvoiu, G., 2011. Statistică pentru afaceri. București: Editura Universitară.
Săvoiu, G., 2013. Modelarea Economico-Financiară. Gândirea econometrică
aplicată in domeniul financiar. București: Editura Universitară.
156 A concepe, a redacta şi a publica un articol ştiinţific

Săvoiu, G., Dinu V. and Tăchiciu, L., 2015. Services and structural patterns of a
post-transition Romanian economy. Economic Research-Ekonomska
Istraživanja. 28(1), pp. 907-923.
Săvoiu, G., Dinu, V. and Popa, C., 2013. Foreign Direct Investment Based on
Country Risk and Other Macroeconomic Factors. Econometric Models for
Romanian Economy. Romanian Journal of Economic Forecasting. 16(1),
pp. 39-61.
Săvoiu, G. și Andronache, C., 2009. Raţionalitate şi simetrie informaţională EMH
şi DJIA. Revista Română de Statistică, supliment nr. 1/2009, pp. 221-222.
Spearman, C.E., 1927. The abilities of Man. Nature and measurement. Mac Millan:
London.
Swires-Hennessy, E., 2014. Presenting Data. How to Communicate your Message
Efectively. Chichester:Wiley.
Vintan L.N., 2015. Scrierea și publicarea științifică. Disponibil la:
http://research.utcluj.ro/tl_files/research/Presentations/Scrierea%20si%20public
area%20stiintifica.pdf [Accesat 14 iulie 2015].
WorldBank, 2016. Data catalog. Aviable at: http://datacatalog.worldbank.org/
#Tables [Accesed 10 February 2016].
3 Redactarea unui articol științific

Redactarea unui articol ştiinţific își are locul și rolul său distinct în
finalizarea și valorificarea oricărei cercetări științifice prin diseminarea rezultatelor
obținute şi publicarea lor într-o revistă de specialitate, carte, volum colectiv etc.
Prin publicarea rezultatelor cercetării, întreaga comunitate a oamenilor de ştiinţă
are de câștigat, autorul aducându-și practic aportul la dezvoltarea și consolidarea
cunoașterii într-un anumit domeniu.
Conceperea și redactarea unui articol ştiinţific, în vederea publicării sale,
este o operație complexă care necesită, în primul rând, cunoaşterea cititorilor
revistei către care se adresează autorul, adică a specificului respectivului domeniu
științific (economie, management, administrarea afacerilor etc.). Desigur, autorul
trebuie să cunoască îndeajuns și stilul academic de redactare al unui articol,
metodologia cercetării științifice și să dețină cerințele specifice de tehnoredactare și
mai ales de exprimare acceptate și practicate în comunitatea specialiștilor din
domeniul considerat.
Prin publicarea unui articol, autorul transmite de fapt un mesaj științific
comunității dintr-un anumit domeniu privind rezultatele muncii sale de cercetare.
Implementarea în bune condiții a unui asemenea demers presupune asigurarea
coerenței între fondul (conținutul) și forma de prezentare a articolului (aspectul
redacțional), fapt care impune cunoașterea precisă a principiilor de redactare a unei
lucrări științifice. Redactarea acesteia se bazează pe principii care impun o anumită
rigoare în tehnoredactare, o acuratețe privind cuvântul „scris“, însoțită de o grijă
deosebită pentru întregul demers de scriere a textului. Capacitatea de a scrie în
conformitate cu rigorile redactării unei lucrări științifice este o deprindere care se
învață și se capătă în timp, prin practica redactării, dar și prin studierea de materiale
adecvate în acest sens.
158 A concepe, a redacta şi a publica un articol ştiinţific

3.1 Stilul științific de redactare al unui articol

Redactarea unui articol ştiinţific conține o componentă stilistică și de limbaj,


circumscriindu-se unui ansamblu de reguli și operații care au drept scop
optimizarea și adecvarea conținutului acestuia, dar și finisarea formei de prezentare
a manuscrisului destinat publicării.
Stilul general, folosit în redactarea unui articol, trebuie să respecte canoanele
stilului ştiinţific de exprimare, astfel încât să faciliteze cititorului înţelegerea
corectă a textului. O prezentare succintă a principalelor caracteristici ale stilului
ştiinţific a impus consultarea unor lucrări aparţinând mai multor autori, cărora
subiectul în discuție le-a stârnit interesul (Panaitescu, 1968; Iordan, 1975; Florea,
1983; Gherghel, 1996; Fereol și Flaguel, 1998; Chelcea, 2003; Preda, S., 2006;
Șerbănescu, 2007; Rad, 2008, Gavrilescu, 2011).
În principal, pentru un articol științific, stilul de redactare trebuie să fie unul
clar, precis, concis și coerent.
Claritatea presupune alegerea celei mai adecvate formulări pentru ideile şi
faptele care vor fi raportate. Totodată, aceasta se referă și la o exprimare simplă,
limpede şi explicită, aptă să faciliteze lectura şi înţelegerea textului. Aceasta este
realizată prin limbajul folosit, fiind potențată de acuratețea ideilor enunțate și de
veridicitatea argumentelor aduse. Neclaritatea și ambiguitatea de sensuri sunt
generate în principal de exprimarea echivocă, cauzată de folosirea precară a
sintaxei prin recurgerea neglijentă la elementele de legătură (conjuncții, prepoziții,
adverbe), dar și prin abaterile de la logică (inductivă, deductivă, ierarhizatoare, de
confruntare sau comparare, asociativă și corelativă, iterativă etc.). Un text devine
mai clar dacă există relații logice între propoziții și fraze. Șerbănescu (2007,
pp. 191-192) realizează o listă de conectori, utilă pentru orice modalitate de
redactare științifică a unui text (tabelul nr. 10).

Tabelul nr. 10. Conectori folosiți în redactarea unui text


Caracteristica marcată Conector
Enumerarea în primul rând ...; în al doilea rând ...; nu în ultimul
rând ...; întâi ...; pe urmă ... etc.
Adiționarea în plus ...; de asemenea ...; în afară de aceasta ...;
totodată ...; chiar și ...; pe lângă aceasta ...; tot astfel
...; precum și ... etc.
Alternativa pe de o parte ...; pe de altă parte ...; sau ..., sau ...; fie
..., fie ... etc.
Redactarea unui articol științific 159

Caracteristica marcată Conector


Raporturile spațiale aici; acolo; în față; în spate; mai încolo; mai aproape
... ; și mai aproape; la stânga ...; la dreapta ... etc.
Raporturi temporale înainte; apoi; după aceea; în același timp; odată cu;
între timp; în timp ce; curând; nu după mult timp etc.
Raporturi de cauzalitate ca urmare; pentru că; deci; de aceea; fiindcă; din
această cauză; din cauza faptului că; în consecință; pe
motiv că etc.
Scopul cu acest scop; în acest scop; cu scopul să ... etc.
Consecința în consecință; drept urmare; astfel etc.
Comparația în comparație cu ...; spre deosebire de ...; ca și ...; în
mod asemănător; în același mod; în mod similar, în
același fel, în aceeași idee etc.
Opoziția, contrastul prin contrast; însă; în schimb; totuși; dimpotrivă; cu
sau restricția toate acestea; oricum; din contră; chiar dacă; deși; în
sens opus etc.
Intensificarea, poate; probabil; desigur; în mod cert; aproape;
calificarea, modalizarea frecvent; întotdeauna; niciodată; într-adevăr; firește;
fără îndoială etc.
Secvențele de de exemplu; de pildă; ca o ilustrare; ca o dovadă;
exemplificare pentru a demonstra acest lucru; în acest sens; pentru
a da un exemplu etc.
Rolul de clarificare de aceea; cu alte cuvinte; mai clar spus ...;
al unor enunțuri reformulând ... etc.
Concluzia deci; pe scurt; în rezumat; rezumând; pentru a
rezuma; în concluzie; în final; în consecință; drept
rezultat; prin urmare etc.
Sursa: Şerbănescu, A., 2007, pp. 191-192.

Pentru a asigura realizarea unui text clar este necesar a lua în considerare
următoarele principii:
• ordonarea corectă și logică a ideilor și pasajelor textului în conformitate cu
structura articolului;
• evitarea frazelor lungi, confuze, a cuvintelor şi expresiilor imprecise care
produc ambiguitate lexicală;
• folosirea frazelor scurte, într-un limbaj clar şi concis;
• eludarea abuzului de formule, abstractizări şi abrevieri;
• eschivarea de la excese în utilizarea prea multor explicaţii și în precizarea
prea multor amănunte şi aserțiuni colaterale;
• explicarea unor termeni de specialitate;
160 A concepe, a redacta şi a publica un articol ştiinţific

• renunțarea la tentația de a formula fraze sau propoziții în care cantitatea de


informații să fie exagerat de mare;
• evitarea construcţiilor pleonastice sau contradictorii;
• respectarea normelor morfologice;
• construirea unor topici corecte, atât la nivelul proproziţiei, cât şi al frazei.
În final se impune și precizarea că într-un articol științific claritatea nu
înseamnă a-l face inteligibil pentru toți cititorii, ci doar pentru cei dintr-un anumit
domeniu ştiinţific precum cel economic, administrarea afacerilor, management,
finanţe etc.
Precizia se referă la utilizarea riguroasă a mijloacelor lingvistice pentru
exprimarea clară, logică şi argumentată a conţinutului de idei dintr-un articol
științific, respectiv a terminologiei de specialitate. Precizia este o rezultantă a
rigorii științifice, de aceea absența ei în redactarea unui articol științific aduce
cititorul în imposibilitatea înţelegerii conţinutului articolului.
Precizia textului ştiinţific este obţinută prin folosirea unui limbaj strict
referenţial, a unei terminologii sistematice, specifice domeniului abordat care
presupune:
• utilizarea aceluiași cuvânt pentru desemnarea unei situaţii, unui fenomen,
unui caz similar sau identic;
• evitarea utilizării aceluiași cuvânt de două sau mai multe ori într-o
propoziție;
• coerență și exactitate între comentariile din text și datele din tabele și
figuri;
• renunţarea la formulările colocviale sau la jargon;
• evitarea omonimelor, a expresiilor al căror înţeles se referă la un anumit
moment temporal şi care poate ambiguiza momentul producerii sau al derulării
unei acţiuni („acum câtva timp”, „de câţiva ani încoace” etc.);
• suprimarea adjectivelor și adverbelor inutile și neprecise (excepțional,
frecvent, observarea recentă sau atentă, adeseori, suficient, mult, multiple etc.);
• utilizarea defectuoasă a lui „etc.”, deoarece antrenează imprecizie;
• ocolirea formulărilor ce sugerează nesiguranţa autorului („dacă nu mă
înşel”, „mi se pare” ş.a.);
• folosirea abuzivă a negaţiilor într-o singură frază care poate denatura
sensul acesteia.
Precizia unui articol științific se reflectă cel mai clar în descrierea
metodologiei pe care acesta o conţine, respectiv a rezultatelor cercetării întreprinse.
Precizia specifică domeniului cercetării economice are în vedere frecvent și
prezentarea metodologiilor și rezultatelor într-o anumită modalitate cantitativă,
Redactarea unui articol științific 161

temporală, spațială și structurală, permanent în prețuri comparabile și nicicând


curente, în valori reale și niciodată nominale, în structuri organizatorice
comparabile și în niciun caz doar istorice, în același tip de unitate de măsură și cu
același număr de zecimale etc. Acest tip de precizie este specifică în cercetarea și
redactarea cuantificărilor economice valorice, generatoare de indicatori statistici
contabili, financiari, bancari etc.
Concizia decurge firesc din trăsătura generală a stilului de redactare
științifică numită precizie. Ea presupune în general, existența unei proporții
potrivite între conţinutul de idei şi numărul de cuvinte folosit pentru a redacta
lucrarea. Respectând o proporţie adecvată între aceşti doi factori, evitând
descriptivismul excesiv, dar şi frazele telegrafice, poate fi obţinută concizia optimă.
Atunci când textul este concis, cititorul poate ajunge mai rapid şi mai eficient la
informaţia care-l preocupă sau interesează.
Realizarea unui articol științific caracterizat prin concizie presupune:
• semnalarea unui fapt direct, fără a specifica și această intenție în sine;
• evitarea repetiţiilor (exemplu: fraze din rezumat sau din introducere
regăsite în alte secţiuni, concluziile organizate doar prin simpla agregare a tuturor
ideilor sumative parţiale prezentate pe parcursul lucrării şi nu prin reformularea şi
sintetizarea lor);
• utilizarea abrevierilor care substituie unul sau mai multe cuvinte, dacă
termenul respectiv se repetă mai mult de trei-patru ori;
• utilizarea tabelelor și reprezentărilor grafice, care pot substitui/reduce cu
succes textul necesar pentru descrierea obiectelor şi proceselor și care pot sintetiza
datele şi demonstra anumite relaţii;
• folosirea a cât mai multor substantive și verbe și evitarea adjectivelor și
adverbelor care ar încarcă exprimarea;
• evitarea unor comentarii prea ample în raport cu importanța subiectului în
cauză;
• folosirea unor fraze scurte (o frază din mai mult de 40 de cuvinte ar trebui
să fie rescrisă sub forma a două propoziții mai scurte), precum și a unor termeni
conciși (tabelul nr. 11).
162 A concepe, a redacta şi a publica un articol ştiinţific

Tabelul nr. 11. Exemple de termeni folosiți într-o exprimare concisă

În loc de ... Folosește ...


într-un număr considerabil de cazuri ... de multe ori ...
datorită faptului că ... deoarece ...
în imediata apropiere a ... aproape ...
în perioada în care ... când ...
în ciuda faptului că ... deși ...
atrag atenția asupra faptului că ... reamintesc că ...
nu există nicio îndoială ... fără îndoială ...
acesta este un subiect care ... acest subiect ...

Coerenţa reprezintă caracteristica prin care materialul poate fi considerat


ca un tot unitar, oferind cititorului în mod structural și continuu o cale logică de a
înţelege problematica abordată în lucrare. Ea se realizează prin organizarea şi
exprimarea ideilor într-o structură specifică pentru a asigura legătura, fluiditatea
dintre capitole şi subcapitole, continuitatea idelor, astfel încât paragrafele să
decurgă firesc unul din altul.
Fereol și Flaguel (1998) subliniază că în urmărirea cu ușurință a fluxului
argumentaţiei este necesară folosirea corectă a anumitor prepoziţii, conjuncţii,
adverbe, locuţiuni pe post de operatori logici, cu ajutorul cărora pot fi puse în
evidenţă relaţiile dintre propoziţi (tabelul nr. 12).

Tabelul nr. 12. Operatori logici în evidențierea relațiilor dintre propoziții


Conjuncţii Prepoziţii
Tipul Exemple de verbe
şi adverbe şi conjuncţii
relației sau de locuţiuni
coordonatoare subordonatoare
adică, de exemplu, la fel ca, la aceasta se adaugă
Analogie
pe lângă, la fel… după cum… şi, este compatibil cu…
în afară de, numai
Disjuncţie sau, fie, nici… diferă de…
dacă, doar dacă …
este contrar cu,
Opoziţie dar… din contră, deşi…
vizavi de…
căci, deci, pentru că, dat fiind
Cauză motivul este că…
într-adevăr… că, de vreme ce…
în consecinţă, încât, aşa că, rezultă din,
Consecinţă
prin urmare… de maniera ca… urmează ca…
Sursa: Fereol, G. și Flaguel, N., 1998, p.61
Redactarea unui articol științific 163

Acești operatori care au rolul unor conectori logici ce asigură fluența


argumentației pot fi de mai multe feluri:
• de premisă: „în primul rând”, „în al doilea rând”, „pe de o parte”, „pe de
altă parte”, „pentru început” etc.;
• de susţinere sau suport (ai explicaţiei, ai comparaţiei, ai cauzalităţii, de
exemplificare): „din această cauză”, „în această privinţă”, „în ceea ce priveşte”,
„din acest motiv”, „de asemenea”, „de exemplu”, „pentru că”, „deoarece”,
„fiindcă”, „spre deosebire de”, „precum”, „la fel ca” etc.;
• de concluzie sau bilanț (de încheiere): „în concluzie”, „prin urmare”, „de
aceea”, „aşadar”, „ca atare”, „ca urmare”, „în consecinţă” etc.
Paragraful este unul din cele mai potrivite instrumente în asigurarea
coerenţei. El este format dintr-un grup de propoziții care susțin și dezvoltă o
singură idee sau un singur aspect al unui subiect mai larg. Paragraful întrunește trei
funcții: introduce un nou subiect (o problemă sau un aspect al unui subiect) și îl
dezvoltă; realizează o relație logică între propozițiile din interiorul său; realizează
atât vizual, cât și logic distincția dintre noul subiect vizavi de cel anterior și față de
cel care urmează.
În integralitatea sa, fiecare paragraf are o structură specifică și aparte.
Acesta conține o frază/propoziție principală în care se precizează aspectul
(problema, argumentul, motivul etc.) ce urmează a fi dezvoltat, urmată de
elaborarea altor enunțuri care susțin și dezvoltă propoziţia principală, precum și o
concluzie care reiterează sau reformulează propoziția inițială a paragrafului.
Deoarece propoziția principală este suportul paragrafului, de regulă, aceasta va fi
poziționată la începutul paragrafului, dar poate fi plasată și la mijlocul sau la
sfârșitul acestuia.
Un paragraf este o entitate de sine stătătoare. Prima propoziție/frază nu ar
trebui să se refere la o idee din paragraful anterior. Ca urmare, trebuie să se evite
începerea unui nou paragraf cu formulării precum: „Cu toate acestea...”, „În
contrast cu...”, „Din această cauză...”. Dacă totuși noul paragraf va trebui să se
refere la o idee din paragraful anterior, atunci se va folosi un construct de forma „În
susținerea argumentelor anterioare...”.
Fluența unui paragraf este un element important al acestuia. Fiecare
propoziție/frază este necesar să decurgă, în mod logic, din cea anterioară. Trebuie
evitată folosirea unor elemente de tranziție, precum „Acest lucru generează la
rândul său…” sau „Din cauza aceasta…”
O trăsătură comună unui paragraf atent şi corect formulat este includerea
unor exemple care să susțină subiectul. Această practică poate fi foarte utilă în
164 A concepe, a redacta şi a publica un articol ştiinţific

convingerea cititorului de validitatea opiniei autorului. O asemenea ilustrare poate


lua forma citării sau a referințelor la alte lucrări.
Fiecare alineat al lucrării trebuie să fie judecat sub forma unui paragraf. În
cadrul acestuia intră un grup de propoziții care circumscriu (descriu) aceeaşi idee.
Indiferent de numărul propozițiilor din care este constituit un paragraf, acestea
susțin și argumentează o singură idee sau un singur subiect.
Alte caracteristici ale stilului de redactare științifică se referă la: eficiență,
accesibilitate, originalitate și eufonie.
Eficiența este caracteristica unui text dată de forța de convingere a
exprimării, de cuvintele, expresiile şi exprimările categorice. Ca urmare, în
enunțarea ideilor se recomandă alegerea echilibrată a cuvintelor abstracte și a celor
concrete, a celor generale și a celor particulare. De asemenea, se impune folosirea
predominantă a verbelor (la diateza activă) care conferă textului dinamism, față de
celelalte părți de vorbire (substantive, adjective, adverbe). Pentru reliefarea ideilor
se poate apela la ordinea cuvintelor, în sensul că partea din text care se vrea
accentuată este așezată de regulă la început. Desigur, este posibil să existe și unele
mijloace grafice de accentuare a contextului, cum ar fi sublinierea cuvintelor,
scrierea cu aldine, cu litere cursive etc. Acestea nu trebuie însă folosite în exces.
Accesibilitatea este dată în cea mai mare măsură de lexicul folosit. Printr-un
text „accesibil” se înţelege acela care foloseşte un limbaj simplu şi direct, care evită
construirea unor propoziții și fraze lungi și alambicate, a unor exprimări obscure şi
pretenţioase, care apelează în mod exagerat la jargonul ştiinţific sau tehnic.
Originalitatea este dată de felul în care autorul combină cuvintele în
propoziții și în fraze. Cu toate rigorile impuse stilului științific, un autor nu poate fi
îngrădit în a produce texte originale prin folosirea unui limbaj variat din punct de
vedre lexical și ca structură. În plus se recomandă evitarea monotoniei, a repetițiilor
supărătoare, utilizarea sinonimelor și ocolirea clișeelor verbale. Cel mai important
aspect care reliefează originalitatea unui articol științific este însă creativitatea dată de
noutatea ideilor, a argumentelor și a propriilor puncte de vedere exprimate.
Eufonia se referă la cât de plăcut „sună” textul. Ea se realizează prin
utilizarea unor cuvinte armonioase, potrivite, generate de fluenţa şi coerenţa
limbajului. Eliminarea repetițiilor supărătoare, a cacofoniilor, a pleonasmelor, a
dezacordurilor gramaticale, dar și a excesului de gerunzii și genitive, girează o
„sonoritate” agreabilă a textului.
Într-un text științific, autorul se definește prin modul în care folosește
cuvintele, adică prin stil. Acesta, la rândul lui, afectează percepția textului de către
cititori. Cu cât un text este mai bine construit, cu cât limbajul este unul clar, precis,
Redactarea unui articol științific 165

concis și lipsit de neclarități, confuzii și ambiguități, cu atât el va fi mai eficient și


mai uşor de înţeles de către cititori, iar ideile transmise vor ajunge netransfigurate
la cel căruia i-au fost destinate.

3.2 Redactarea bibliografiei

Bibliografia este o componentă obligatorie pentru orice lucrare științifică,


având drept scop recunoașterea publică a relevanței muncii unuia sau a mai multor
autori sau grupuri de autori, conform specificului problemelor prezentate în cadrul
lucrării considerate. Plecând de la materialele consultate, bibliografia are menirea
de a ghida cititorul către materialele relevante în legătură cu subiectul articolului.
Redactarea bibliografiei presupune consemnarea citărilor (trimiterilor) în
textul articolului, precum și menționarea (scrierea) surselor în lista de referințe de
la sfârșitul lucrării. Introducerea citărilor în text şi întocmirea unei liste de referinţe
bibliografice sunt o dovadă a integrităţii ştiinţifice a autorului, a credibilității sale,
în acord cu deontologia profesională. Prin inserarea unei citări într-un text propriu,
autorul care citează evită situațiile de plagiat, voluntar sau involuntar, recunoscând
în fapt că ideea sau textul în cauză aparțin unei alte persoane. Mai mult, el respectă
drepturile de autor ale persoanei care a evidențiat prima dată ideile citate.
Pentru a se evidenţia corect citările dintr-un articol este necesar să se țină
seama de reguli foarte stricte privind forma în care se citează sursele bibliografice.
Standardele sau cerinţele pentru transmiterea articolelor spre recenzie sau pentru
publicare în revistele ştiinţifice internaţionale cuprind instrucţiuni precise și specifice
privind modul de redactare a textelor (manuscriselor). Fiecare revistă științifică poate
avea stiluri editoriale diferite, atât în ceea ce privește modul propriu-zis de redactare
a textului, de inserare a citărilor, de alcătuire a structurii listei de referințe, cât și
privind aranjarea listei bibliografice, modul de formatare a figurilor, tabelelor,
ecuațiilor etc. Stilurile de citare bibliografică recunoscute pe plan internaţional şi
utilizate în prezent de cele mai pretigioase edituri şi de colegiile redacţionale ale
revistelor ştiinţifice sunt: Asociaţia Americană de Chimie (ACS – pentru chimie),
Asociaţia Americană de Medicină (AMA – pentru medicină şi ştiinţe biologice),
Asociaţia Americană de Psihologie (APA – pentru științele sociale: educaţie,
comunicare, psihologie, sociologie, geografie, ştiinţe politice, juridice și economice),
Asociaţia Limbilor Moderne din America (MLA – pentru literatură, artă şi ştiinţe
umaniste), Chicago (Universitatea din Chicago – pentru cărţi, reviste, ziare care se
adresează publicului larg), Vancouver (Comitetul Internaţional al Editorilor de
166 A concepe, a redacta şi a publica un articol ştiinţific

Jurnale Medicale – pentru domeniul medical), Turabian (Universitatea din Chicago –


pentru studenţi, indiferent de domeniul abordat).
În iunie 2010 a apărut ediţia a treia a standardului internaţional ISO 690:2010
(Information and documentation. Guidelines for bibliographic references and
citations to information resources), care cuprinde informaţii privind modul de citare
corectă, respectiv de tehnoredactare a bibliografiei (Anglia Ruskin University, 2015,
p. 5). Standardul a fost elaborat de Comitetul Tehnic al Organizaţiei Internaţionale
de Standardizare (TC 46/SC 9: Identification and description), această ediţie
anulându-o şi înlocuindu-o pe cea anterioară (ISO 690:1987), precum şi standardul
suplimentar ISO 690-2:1997. Actuala ediţie a standardului ISO 690:2010 a fost
semnificativ revizuită, actualizată şi completată, oferind liniile directoare pentru
prezentarea referinţelor bibliografice şi citatelor în toate tipurile de resurse
informaţionale, inclusiv monografii, seriale, contribuţii, brevete, materiale
cartografice, resurse electronice de informare (programe de calculator şi baze de
date), muzică, stampe, fotografii, lucrări grafice şi audiovizuale. Acest document nu
se aplică la citatele juridice, care au propriul standard. ISO 690 este destinat
autorilor şi editorilor pentru stabilirea listei de referinţe bibliografice în care se
reflectă toate citările din text, aceasta constituind o componentă obligatorie pentru
orice lucrare ştiinţifică (International Standard ISO 690:2010, p. 1).
În redactarea bibliografiei trebuie să se manifeste o foarte mare atenţie,
deoarece aici se strecoară mai multe greşeli decât oriunde altundeva în textul
articolului. Ca urmare, în întocmirea acestei secţiuni, autorul va trebui să ţină
seama și de unele recomandări specifice, cum ar fi:
• toate citǎrile trebuie fǎcute cu acurateţe;
• în situaţia în care se importă indici bibliografici din diferite surse, aceştia
trebuie verificaţi cu mare atenţie, pentru ca preluarea lor (citarea lor) să fie corectă;
• se includ cele mai relevante, importante, riguroase şi recente lucrări din
literatura de specialitate aparținând fluxului principal de publicații la care autorii au
acces (în acest fel se permite oricăror cercetători accesul la sursele care au stat la
baza redactării lucrării considerate);
• se citează materiale, articole şi cǎrţi deja publicate;
• nu se includ referințe bibliografice care nu au fost consultate;
• fiecare referință bibliografică trebuie citată în textul lucrării, cu motivarea
clară a contribuției științifice la care se face referire (în caz contrar, citarea este
nejustificată, putând sugera multiple conotaţii negative precum obediența, dorința
de epatare etc.);
Redactarea unui articol științific 167

• nu se face exces de citǎri, calitatea unui articol este dată de noutatea


ideilor, de articularea şi mai ales prezentarea lor logică şi argumentată în text și nu
de lungimea listei de referințe;
• evitarea includerii ca referințe a unor articole greu accesibile, a unor
rezumate de la congrese și/sau manifestări științifice la care potențiali terți sau
cititorii articolului nu pot avea acces direct;
• toate citările din surse bibliografice făcute în text trebuie să se regăsească
în lista de referințe de la sfârșitul articolului.
Se impune a se face o diferență între lista de referințe și lista bibliografică.
Lista de referințe cuprinde toate sursele bibliografice la care s-a făcut referire și
care au fost citate în textul articolului, iar lista bibliografică mai conține pe lângă
aceste surse și altele care au fost consultate în vederea realizării materialului
științific, dar nu au fost citate în text (Anglia Ruskin University, 2015). Apreciem
ca fiind potrivită recurgerea în cadrul unui articol științific la denumirea de listă de
referințe. Pentru lucrările mai voluminoase (cărți, teze de doctorat și de abilitare,
monografii, enciclopedii, tratate, materiale de arhivă etc.), care presupun
documentarea, consultarea, analiza unui număr cu mult mai mare de materiale
științifice ar fi recomandabilă utilizarea listei bibliografice.
Un mod practic de a alcătui lista cu surse bibliografice este acela de a nota
pe foi de hârtie separate sau în documente electronice distincte toate amănuntele
legate de sursele consultate (numele autorului/autorilor, editorii în cazul unui
volum colectiv, anul apariţiei, titlul lucrării, localitatea, editura, volumul, numărul
jurnalului, paginile lucrării, linkurile la care materialul poate fi consultat în mediul
online, data accesării etc.). Chiar dacă revista științifică la care se trimite materialul
elaborat nu solicită toate aceste informaţii, este bine ca fiecare autor să aibă o bază
de date proprie cu asemenea înregistrări complete, care, în funcție de context,
respectiv de solicitările editoriale, poate fi rapid convertită la formatul solicitat.
Înregistrarea tuturor acestor materiale/lucrări științifice poate fi de ajutor în cazul în
care se doreşte folosirea indicilor bibliografici la alte articole. În cazul nefericit în
care articolul nu este acceptat de către revista la care a fost transmis, se va dori
trimiterea acestuia spre recenzie și publicare la alt jurnal, care poate avea cerinţe
editoriale diferite pentru întocmirea bibliografiei (Enache, 2017, p. 57).
Modalităţile de întocmire a listei de referințe bibliografice variază mult de la
o revistă științifică la alta, de la o editură la alta. Ca urmare, ori de câte ori se
doreşte trimiterea unui articol spre publicare într-un jurnal, se vor pacurge cu
atenţie „Recomandările pentru autori” sau „Ghidul autorilor“ care sunt disponibile
168 A concepe, a redacta şi a publica un articol ştiinţific

de regulă pe pagina de Internet a revistei/editurii în cauză. În acest fel, autorii se


vor asigura că lista este alcătuită în conformitate cu specificațiile revistei alese.
În principiu, recomandările privind modul de tehnoredactare al bibliografiei
făcute autorilor de către edituri sau de către editorii fiecărei reviste, depinde de
sistemul pe care îl utilizează aceştia. În practică sunt folosite mai frecvent două
sisteme, și anume: sistemul autor-număr și sistemul autor-dată. În continuare sunt
detaliate câteva caracteristici ale acestor sisteme.

a) Sistemul autor-număr
Citări în text
Referinţele sunt numerotate cu cifre arabe în ordinea apariţiei lor în text.
Numerele sunt înscrise între paranteze pătrate, de exemplu [1]. Dacă mai multe
referinţe sunt citate în aceeaşi paranteză ele sunt înscrise în ordine crescătoare şi
sunt separate prin virgulă astfel: [2, 3, 4 etc.]. Când există citări la mai multe
referinţe succesive, între paranteze se va trece numărul primei şi al ultimei
referinţe, între ele situându-se o liniuţă: [5-8].
Lista de referinţe
Referinţele sunt trecute în ordinea apariţiei lor în text şi nu în ordinea
alfabetică a numelui de familie al primului autor. Acest număr de ordine este trecut
cu cifre arabe.
Exemplu pentru lista de referinţe:
 1. Atanase, Ion și Atanase, Anca, Standardizarea și certificarea mărfurilor,
Editura ASE, Bucureşti, 2005.
2. Dinu, Vasile, Merceologia produselor nealimentare, Editura ASE,
București, 2002.
3. Chelcea, Septimiu, Cum să redactăm o lucrare de licenţă, o teză de
doctorat, un articol ştiinţific în domeniul ştiinţelor socioumane, ediţia a 3-
a revăzută, Comunicare.ro, Bucureşti, 2005.
4. Bojin, Emil, Educația ecologică a consumatorului, Editura Universitatea
Ecologică, București, 1996.

Sistemul autor-număr este foarte comod atât pentru cititor, precum şi pentru
autor. Nota privind referinţa (sursa bibiliografică) poate fi postată la subsolul
paginii. În acest caz cititorul ştie imediat care este lucrarea citată. Pentru redactorii
revistelor, acest sistem permite controlul riguros al tuturor referinţelor din text.
Pentru autori, el prezintă totuşi un inconvenient atunci când se doreşte introducerea
Redactarea unui articol științific 169

unei referinţe noi, situaţie în care va trebui să se renumeroteze toate referinţele. O


asemenea situaţie poate desigur cauza unele erori, încurcături sau omisiuni. Totuşi,
sistemul autor-număr este deosebit de avantajos pentru lucrările ştiinţifice de mici
dimensiuni, care conţin o listă relativ scurtă de referinţe. Pentru lucrările științifice
lungi, cu numeroase referinţe, citarea acestora în ordinea apariţiei lor în text devine
mult mai greoaie pentru autor/autori. Acest sistem nu este întotdeauna în avantajul
cititorului pentru că lucrările aceluiaşi autor nu sunt grupate, el trebuind practic să
le caute în articol.

b) Sistemul autor-dată (sistemul Harvard)


Acest sistem este folosit de numeroase reviste internaţionale indexate de
Thomson Reuters, Scopus etc. El presupune citarea în text a numelui autorului și a
anului apariției lucrării sale, la sfârșitul articolului inserându-se o listă a tuturor
referințelor folosite. Sistemul Harvard a fost actualizat ca urmare a aplicării
Standardului Internaţional BS ISO 690:2010. Information and documentation.
Guidelines for Bibliographic References and Citations to Information Resources
(Informare și documentare – Linii directoare pentru referințe bibliografice și citate
la resursele informaționale). În ianuarie 2015 a apărut cea de-a cincea ediție
(Anglia Ruskin University, 2015).
Sistemul de referințe Harvard (autor-dată) este mult mai frecvent utilizat
decât sistemul autor-număr, fiind adoptat de cele mai multe reviste ştiinţifice,
respectiv de editorii internaţionali. Recurgerea la acest sistem și tendința lui de
generalizare se datorează faptului că numeroase reviste publică articolele în limba
engleză, care este astăzi probabil cea mai des folosită limbă de comunicare
ştiinţifică. În acest fel se încearcă asigurarea creșterii vizibilității internaționale a
articolelor ştiinţifice, a cunoştinţelor, teoriilor, dar şi a rezultatelor diverselor
cercetări empirice şi/sau aplicative. Nu în ultimul rând, acest sistem prezintă în
opinia noastră şi o serie de avantaje, printre care amintim:
• permite o mai bună spaţiere a textului şi diminuarea încărcării sale cu note
de subsol privind autorul și lucrarea, dar și a notărilor de genul Idem, Ibidem, Op.
cit. etc.;
• evidențiază cu pregnanță autorii, lucrările citate ale acestora și data
apariției lor;
• facilitează consemnarea unică în cadrul listei de referințe a lucrării citate cu
datele complete de identificare a acesteia, chiar dacă în textul propriu-zis sursa în
cauză apare citată o dată, de două sau de mai multe ori;
170 A concepe, a redacta şi a publica un articol ştiinţific

• oferă posibilitatea autorului să realizeze o revizie facilă a bibliografiei,


înserând în text lucrări noi sau eliminându-le pe unele din ele fără renumerotarea
citatelor;
• permite reliefarea lucrărilor care au fost publicate întâia oară, deoarece se
indică anul primei ediții. În cazul citării unor ediţii mai recente, autorii vor indica
ediţia pe care au consultat-o (în acest fel se poate observa rapid cine şi în ce context
a propus primul o anumită teorie, a ajuns la anumite rezultate ştiinţifice, a derulat o
primă cercetare în domeniu etc.);
• permite inserarea unei liste de referințe mai lungă la sfârșitul articolului,
dar mai clar conturată, autorii putând fi identificaţi cu ușurință datorită scrierii lor
în ordine alfabetică;
• este un sistem indispensabil atunci când articolul este unul meta-analitic
sau de tip recenzie a literaturii de specialitate curente, specifică unui anumit
interval de timp, a unei probleme de cercetare, a unui domeniu etc. Lista finală de
referinţe din literatura de specialitate pe subiectul abordat poate să fie una foarte
densă, după cum reiese și din exemplul următor.

Hoppner J.J. şi Griffith D.A. au publicat în 2015 în Journal of Retailing articolul


Looking Back to Move Forward: A Review of the Evolution of Research in
International Marketing Channels (http://dx.doi.org/10.1016/ j.jretai.2015.04.005).
Autorii analizează nu mai puţin de 353 de articole publicate pe tematica Marketing
Channels între 1965 şi 2014, în total citând 137 de articole şi lucrări ştiinţifice.
Sistemul autor-dată permite identificarea facilă a tuturor autorilor, cât mai ales a
celor la care primul autor este acelaşi. În mod interesant, cel mai citat autor este
chiar unul dintre coautori (Griffith D.A.) cu 7 lucrări, acestea fiind ordonate
alfabetic în funcţie de coautorii săi:
 Griffith, D.A., 2010. Understanding Multi-Level Institutional Conver-gence
Effects on International Market Segments and Global MarketingStrategy.
Journal of World Business, 45 (1), 59-67.
Griffith, D.A. and Boryana, V.D., 2014. Business and Cultural Aspects of
Psychic Distance and Complementarity of Capabilities in Export
Relationships. Journal of International Marketing, 22 (3), 50-67.
Griffith, D.A. and Michael, G.H., 2001. An Intercultural Communication
Model for Use in Global Interorganizational Networks. Journal of
International Marketing, 9 (3), 87-103.
Griffith, D.A. and Jessica, J.H., 2013. Global Marketing Managers:Improving
Global Marketing Strategy Through Soft Skill Development. International
Marketing Review, 30 (1), 21-41.
Redactarea unui articol științific 171

Griffith, D.A., Hannah, S.L., Chang S.Y. and Roger, C., 2014. Marketing
Process Adaptation: Antecedent Factors and New Product Performance
Implications in Export Markets. International Marketing Review,31 (3),
308-34.
Griffith, D.A., Matthew, B.M., and Michael, G.H., 2006. An Investigation of
National Culture’s Influence on Relationship and Knowledge Resources in
Interorganizational Relationships Between Japan and the United States.
Journal of International Marketing, 14 (3), 1-32.
Griffith, D. A. and John, K.R. Jr., 1995. Strategically Employing Natural
Channels in an Era of Global Marketing. Journal of Marketing
Practice:Applied Marketing Science, 1 (4), 52-69.

Dezavantajul principal al sistemului autor-dată este că necesită urmărirea în


paralel cu parcurgerea articolului de către un cititor a listei de referinţe de la
sfârşitul lucrării, ceea ce poate fi mai puţin facil pentru cititorii neexperimentaţi. De
asemenea, considerăm că sistemul autor-dată reduce ușor lizibilitatea textului
datorită apariției a numeroase nume și cifre în corpul lucrării.
Autorii acestei cărți optează pentru sistemul autor-dată (sistemul Harvard).
Ca urmare, în continuare sunt detaliate exemple corespunzătoare din domeniul
economic care privesc modul de realizare a citărilor în text și de întocmire a listei
de referințe de la sfârșitul articolului.

3.2.1 Citarea în text în sistemul Harvard

Citarea în text reprezintă o scurtă confirmare a surselor folosite. În acest sens


se indică numele autorului/autorilor și anul publicării, separate prin virgulă, între
paranteze rotunde; în cazul în care informațiile pot fi localizate precis la o anumită
pagină sau la mai multe pagini (interval de pagini, mai multe pagini individuale în
cadrul articolului), acestea se vor indica în mod corespunzător. Dacă sursa citată
este un document al unei organizaţii sau al unei agenţii guvernamentale, atunci în
text, precum şi la lista de referinţe se va menţiona denumirea acestei organizaţii
între paranteze. Descrierea completă, care este necesară pentru identificarea lucrării
citate, trebuie să fie prezentată în mod obligatoriu în lista referinţelor de la sfârşitul
lucrării. Nu se recomandă utilizarea notelor de subsol sau a notelor finale.
Formatul privind citarea în textul articolului presupune includerea
autorului/autorilor, a anului publicării și a paginii/paginilor, ca în cele trei exemple
de mai jos.
172 A concepe, a redacta şi a publica un articol ştiinţific

Principalele formate privind citarea în textul articolului, care presupun


introducerea autorului/autorilor, anului publicării și a paginii/paginilor sunt
următoarele:
• Conform lui Popescu (2000, p. 20) situația economică în secolul 19 era …
• Krons (2013, p. 15) arăta că ...
• După cum au demonstrat și Evans, Jamal și Foxall (2006, p. 76) ...
• S-a sugerat de către Johnson (2008, pp. 15-16) că ...
• Pop (2003, p. 22) și Miklos (2001, p. 85) ajung la concluzia că ...
• Unii autori, printre care și Dobrescu (2015, pp. 693-705) și Adams (2001,
pp. 18-19) apreciază că ...
La introducerea citărilor în cadrul textului articolului se pot folosi o serie
de expresii utile, precum:
Introducerea ideilor altcuiva:
• Dobrescu (2015) sugerează/argumentează/concluzionează/exprimă/ este de
părere că/atrage atenția asupra/descrie fenomenul X ca/descrie cum/se referă la/ia
poziția pe care/subliniază/subliniază necesitatea de a …
• Conform lui Dobrescu (2015) …
• După cum s-a afirmat/sugerat/susținut/propus de Ilie (2015) …
• Există un punct de vedere/o teorie/un argument că … (Dobrescu, 2015).
• S-a sugerat/declarat/susținut/propus că … (Ilie, 2015).
• Un punct de vedere/o teorie/un argument/o sugestie/o propunere este că …
(Ilie, 2015).
• Un punct de vedere, exprimat de Dobrescu (2015), este că …
Introducerea unei idei/teorii în care se specifică faptul că autorul este în acord cu
sursa citată:
• Aceasta este susținută (şi) de Dobrescu (2015).
• … fiind în conformitate cu punctul de vedere/teoria/sugestia lui Ilie (2015).
Redactarea unui articol științific 173

• Dobrescu (2015) acceptă ideea/este de acord cu/de acord cu acest punct de


vedere/sugestie/teorie.
• O opinie similară este susținută de Ilie (2015).
• O poziție similară este luată şi de Dobrescu (2015).
• Această idee/teorie a fost extinsă/dezvoltată/luată în considerare/
construită/susţinută de către Ilie (2015).
Introducerea unei idei/teorii în care autorul evidenţiază dezacordul său faţă de o
sursă citată (un punct de vedere opus):
• Această idee contravine/este contrară opiniei susţinute de Ilie (2015), care
argumentează că …
• Această opinie nu este acceptată de către/a fost contestată de Dobrescu
(2015), care susține că …
• Dobrescu (2015), pe de altă parte/totuși/în contrast, sugerează că …
• O alternativă/un punct de vedere opus/o sugestie este că … (Ilie, 2015).
• Opus lui Ilie (2015)/un punct de vedere contrar exprimă şi Dobrescu
(2015) în lucrarea sa.
Sintetizând cele precizate mai sus, aducem în prim-plan recomandarea lui
Graff și Birkenstein (2015, pp. 49-50) prin care se afirmă că la introducerea unei
citări în text este bine să se folosească „verbe-semnal intense și precise cât mai des
posibil și care să se potrivească acțiunilor descrise” astfel:
• pentru a face o afirmație (argumentează, susține, crede, afirmă, evidențiază,
insistă, observă, reamintește, semnalează, sugerează etc);
• pentru a exprima un acord (admite, admiră, acceptă, coroborează, nu
neagă, probează, reafirmă, sprijină, verifică etc.);
• pentru a exprima îndoiala sau dezacordul (complică, pretinde, contrazice,
neagă, califică, pune la îndoială, infirmă, respinge, renunță etc.);
• pentru a face recomandări (susține, impune, solicită, încurajează, sfătuiește,
pledează, recomandă, încurajează etc.).
De asemenea, referitor la citări este foarte important ca fiecare citat să fie
urmat de explicarea a ceea ce înseamnă, folosind un șablon de forma:
• Punctul de vedere a lui X este că ........................
• Cu alte cuvinte, X crede că ...............................
• Esența argumentației lui X este că ....................
Citarea în textul articolului se poate realiza prin parafrazare directă sau
indirectă (rezumând conceptele sau ideile din lucrarea unuia sau a mai multor
autori prin cuvinte proprii) sau folosind citările extrase din textul unei lucrări
174 A concepe, a redacta şi a publica un articol ştiinţific

ştiinţifice. Realizarea acestui demers poate avea loc în mai multe moduri,
evidenţiate în cele ce urmează.

a) Numele autorului/autorilor nu este citat în cadrul/fluxul textului


Dacă se face referire la o lucrare sau se formulează un argument mai general,
fără a menționa în mod direct autorul în fluxul textului, atunci trebuie să includem
la sfârșitul enunţului, între paranteze rotunde, numele autorului și anul publicării,
separate prin virgulă.

 Vânzarea nu este un dialog improvizat între vânzător și cumpărător, ea


implică tehnici ale comunicării și negocierii (Dinu, 2002).
În cazul în care se menționează o anumită parte a lucrării, făcându-se o referire
directă sau indirectă la acest lucru, trebuie inclusă și pagina/paginile de referință.

 Protecția consumatorilor trebuie privită ca un proces complex în care este


necesar să fie implicat atât statul, cât și consumatorii (Dinu, 2011, p. 90).

b) Numele autorului/autorilor este citat în cadrul/fluxul textului lucrării

 În opinia autorilor Kotler și Keller (2012, p. 611), inovarea poate genera


sporirea performanţei economice a unei afaceri, cât şi diminuarea costurilor
şi/sau a cheltuielilor de producţie, creând totodată şi plusvaloare pentru
clienţi, respectiv competitivitate pentru companie.

c) În cadrul/fluxul textului lucrării se citează o lucrare cu doi sau trei autori

 Față de cercetările anterioare (Bloemer și Ruyter, 1998; Nesset, Norvik și


Helgesen, 2011), originalitatea prezentei cercetări constă în abordarea
situației specifice a centrelor comerciale și focalizarea pe stimulii proceselor
și acțiunilor inovative la care recurg acestea în vederea atragerii și menținerii
clienților.
În cazul în care într-o propoziție/frază se face trimitere la mai mult de un
autor cu lucrări în ani diferiți, numele autorilor sunt menționate direct, în ordinea
cronologică a anilor de apariție a lucrărilor în cauză.

 Oprea (2005, pp. 74-75) și Şerban (2011, pp. 104-116) precizează că acţiunile
de responsabilitate socială, indiferent că se referă la realizarea de donaţii sau
sponsorizări, la susţinerea unor scopuri caritabile, la implementarea unor
acţiuni de protecţie socială sau la soluţionarea unor probleme ale comunității
locale, constituie o componentă integrantă din activitatea întreprinderilor.
Redactarea unui articol științific 175

d) În cadrul textului lucrării se citează o lucrare cu patru sau mai mulți autori

 Pop et al. (2010) demonstrează în studiul lor faptul că politica sortimentală,


preţul, ambianţa, comunicarea …

e) Citarea în cadrul unui text a mai multor surse

 Alţi autori sunt de părere că imaginea mărcii este suma asocierilor de natură
emoţională şi cognitivă care privesc marca analizată (Keller, 1993, pp. 1-22;
Hälsig, 2008, pp. 66-67). În acest demers, sunt aduse în discuţie tipurile de
asocieri privind marca în general sau marca de comerţ în particular –
favorabilitatea, unicitatea, intensitatea, cât şi tipurile asocierilor cu marca
(Krishnan, 1996, pp. 389-405; Keller, 2003, p. 70).

f) Citarea mai multor lucrări ale unui autor în ani diferiți


În cazul în care într-un text acelaşi autor este citat cu lucrări ştiinţifice din
ani diferiţi, acestea se vor trece în ordinea apariţiei lor.

 Conceptualizarea imaginii mărcii îi poate fi atribuită lui Keller (1993; 2003)


care a arătat că …

g) Citarea mai multor lucrări ale unui autor în același an


Dacă pe fluxul unui text sunt citate mai multe lucrări publicate de același
autor/grup de autori în același an, acestea trebuie să fie diferențiate prin adăugarea
unei litere mici lângă anul publicării, fără a lăsa vreun spațiu.

 Într-o cercetare inițială asupra imaginii mărcilor de comerț Dabija și Băbuț


(2014a) ajung la concluzia că factori determinați sunt …, pentru ca într-o
cercetare ulterioară (Dabija, Băbuț, 2014b) să demonstreze că acestora li se
mai pot adăuga și …
Dacă mai multe lucrări publicate în același an sunt menționate o singură
dată, sau un autor a făcut aceleași trimiteri în mai multe publicații, ele pot fi
menționate cu ajutorul literelor mici (ca mai sus):

 Dabija şi Băbuţ (2014a, 2014b) au realizat mai multe cercetări în sfera


comerţul de retail şi a vectorilor determinanţi pentru …
176 A concepe, a redacta şi a publica un articol ştiinţific

h) Citarea autorului unui capitol din volume colective (lucrări editate)


Trimiterile la capitol ale unui autor/autori care se află într-o lucrare care este
editată de altcineva, trebuie citate în text folosind numele autorului/autorilor
contributiv(i) și nu ale editorului (coordonatorului) întregii lucrări. În lista de
referințe de la sfârșitul articolului trebuie însă să se includă detalii atât asupra
autorului capitolului, cât și a editorului (coordonatorului).

 Citarea în text:
Analiza de ansamblu a circulației turistice internaționale a României
evidențiază nivelul modest al acesteia, comparativ cu resursele de care
dispune țara noastră și implicit, rezervele de creștere în viitor (Minciu, 2006).
În lista de referințe se va trece:
Minciu, R., 2006. Avantajele României în domeniul turismului în raport cu
principalele țări competitoare. În: I. Kerbalek, ed., Servciile și
competitivitatea. București: Editura ASE.

i) Citarea autorilor care au același nume de familie și au publicat lucrări în


același an
Pe lângă numele de familie se include și inițiala lor pentru a-i diferenția.

 Încercând să evidențieze urmările și mai ales transformările recente care au


caracterizat economia românească, literatura de specialitate evidențiază
diferite abordări. România, la fel ca și alte state din Europa Centrală și de Est
s-a confruntat cu transformări importante la nivel economic, soluții și mai
ales strategii de afaceri fiind greu de implementat de către autorităţi (Dinu,
M., 2013, p.1), atât în ceea ce priveşte adaptarea la noile realităţi, cât şi
privind protecţia adecvată a consumatorilor (Dinu, V., 2013, p. 309).

j) Citarea lucrărilor care nu au drept autor o persoană fizică, ci o organizație


(„autor colectiv”)
Dacă lucrarea nu are ca autor o persoană fizică, ea fiind elaborată de către o
organizație, de către un department, un minister, o comisie, un comitet etc., atunci
poate fi citată în mod similar ca și în cazul în care ar fi un autor, evidenţiind în text,
respectiv în lista de referinţe numele organizației în locul autorului (spre exemplu:
World Bank Group, 1987).

 Justificarea abordării sectoriale a principiilor specifice dezvoltării durabile


reiese din necesitatea reliefării posibilei legături dintre caracterizarea
generală realizată de Banca Mondială a conceptului dezvoltării sustenabile
(World Bank Group, 1987, p. 16) și practicile …
Redactarea unui articol științific 177

În sitația în care denumirea organizației este una relativ lungă, este


acceptabil să se folosească abrevieri standard pentru acest organism (spre exemplu
WBG în loc de World Bank Group). Mențiunea se va trece atât în text (corpul
lucrării științifice), precum și la referinţele bibliografice unde se va include şi
denumirea sa completă. În text se poate trece abrevierea între paranteze în cadrul
primei folosiri a denumirii complete.

k) Citarea de surse secundare sau de surse la care autorul nu are acces direct,
respectiv pe care nu le poate găsi în bazele de date pe care le folosește
Consultând lucrări din literatura de specialitate se poate întâmpla ca un autor
să identifice referințe relevante la care însă nu are acces. Totuși, sursa respectivă
este citată de către alt autor într-o lucrare la care există acces. Într-o asemenea
situație se poate recurge la următoarea modalitate de citare: articolul A citat în
articolul B. De regulă însă, este bine să se evite recurgerea la citarea dintr-o sursă
secundară, ideal fiind să se găsească sursa originală.

 Studiul comportamentului consumatorilor în contextul comerţului a suscitat


interesul multor autori de-a lungul timpului. Spre exemplu Dabija, Pop şi
Szentesi (2014, pp. 47-46) citaţi în Dabija et al. (2014, pp. 124-143)
consideră că …

La bibliografie se vor trece însă ambele surse, atât cea consultată (Dabija et
al., 2014, pp. 124-143), precum şi cea originală la care nu a existat acces (Dabija,
Pop, Szentesi, 2014, pp. 37-46), desigur în ordinea alfabetică a autorilor.

l) Citarea cu extrase din textul sursei


Atunci când la citare se extrag cuvinte exacte din sursa folosită, propoziția,
fraza sau enunţul trebuie să stea între ghilimele, fiind introdus în felul următor:
• autorul afirmă că „……………………….”
• autorul consideră că „…………………………”
• autorul ajunge la concluzia că „………………….”

 Kotler și Keller (2012, p. 611) apreciază că inovarea reprezintă „orice bun,


serviciu sau idee pe care cineva o percepe ca fiind nouă, indiferent de
vechimea ei” …
178 A concepe, a redacta şi a publica un articol ştiinţific

Dacă sunt însă preluări de text mai lungi de 40-50 cuvinte, atunci se poate
recurge la încadrarea citatului într-un paragraf separat, acesta fiind scris de regulă
cu o mărime mai mică a literei şi centrat sau evidenţiat într-un mod aparte.
Articolul este consacrat binomului „bugetul public – outputul global” din
perspectiva curbei BARS. Prima secţiune caracterizează principalele premize
conceptuale ale acestei abordări. Cea de-a doua cuprinde o analiză empirică,
utilizându-se datele statistice (1990-2013) pentru România, ca economie
europeană emergentă: sunt implicate trei regresii de cointegrare (metoda celor
mai mici pătrate modificată complet, regresia canonic cointegrată şi metoda
dinamică a celor mai mici pătrate) şi trei algoritmi bazaţi pe variabilele
instrumentale (metoda celor mai mici pătrate în două stadii, metoda generalizată
a momentelor şi metoda verosimilității maxime cu informație limitată). Sunt
prezentate şi unele concluzii (Dobrescu, 2015, p. 495).

3.2.2 Lista de referinţe în sistemul Harvard

Referinţele sunt scrise fără număr de ordine, în ordine alfabetică, după


numele de familie al primului autor sau editor (coordonator). În redactarea unei
liste de referințe, autorii trebuie să ia în considerare faptul că există mai multe
posibile formate care țin seama de unele reguli general valabile. Aceste reguli sunt
în concordanță și cu stilul de citare bibliografică al Asociaţiei Americane de
Psihologie (care are printre domeniile sale de aplicare și pe cel economic).
În Publication Manual of the American Psychological Association, ediţia a şasea,
2009 se precizează că stilul de citare este conform sistemului Harvard.

Reguli generale

• Autorul/ii, editorul/ii: în lista referinţelor bibliografice se prezintă toţi


autorii/editorii. Autorii se specifică prin: nume și prenume. De multe ori prenumele
este prescurtat, fiind trecute doar iniţialele urmate de punct, după punct fiind pusă
şi virgulă. Autorii sunt separaţi prin virgulă. Înaintea ultimului autor se scrie „and”
(„şi”). Pentru o carte cu editor, o antologie, un dicţionar sau în cazul editării unei
colecţii, în locul autorului se prezintă numele editorului/ilor, urmat de abrevierea
„ed.” sau „eds.”
• Data publicării: anul publicării se menţionează după autor/i, editor/i.
• Titlul cărţii sau al revistei se scrie cu litere italice și fără ghilimele.
Redactarea unui articol științific 179

• Traducătorul/ii se menţionează după titlul cărţii sau al contribuţiei în


monografie, în succesiunea următoare: cuvântul translated/tradus urmat de
indicarea limbii din care se traduce, apoi inițialele prenumelui și numele
traducătorului.
• Ediţia: se trece începând cu a 2-a ediţie; această mențiune se include în
primul rând, fiind urmată de abrevierea „ed.”.
• Locul publicării: se menţionează oraşul fără prescurtări. Dacă este însă
necesară o precizare și mai completă a locului de publicare, se adaugă denumirea
ţării sau abrevierea standardizată.
• Editura: se specifică în clar denumirea editurii; denumiri comune, precum
Co., Inc., Publisher etc. pot fi evitate.
• Volumul și numărul jurnalului: se scrie volumul, urmat de indicarea
numărului revistei între paranteze rotunde. Dacă revista aplică numerotarea
paginilor de-a lungul tuturor numerelor fiecărui volum, se poate omite indicarea
numărului jurnalului.
• Pagini: la citarea în text se consemnează pagina/ile consultate, dacă este
necesar. În lista referinţelor se indică paginile pentru întregul articol (numărul
primei şi ultimei pagini separate printr-o cratimă).
• Resurse electronice: se utilizează Uniform Resource Locatar (URL). În
cazul în care revista există şi în versiune tipărită, URL-ul nu este necesar. Se
specifică tipul de suport – „versiunea electronică” – între paranteze pătrate [online],
după titlul articolului, precum și data accesării acestuia. În ultimul timp se poate
folosi și Digital Object Identifier (DOI), când acesta există.

Principalele formate în lista de referințe


Referinţele sunt descrieri bibliografice ale publicaţiilor internaţionale din
domeniul economic, iar formatele acestora sunt în concordanță cu precizările din
Harvard Referencing Sistem, 5th Edition, 2015 (Anglia Ruskin University, 2015).
Exemplele vor fi date cu precădere în limba engleză, deoarece aceasta este limba
de comunicare științifică internațională cea mai des folosită. Desigur, nu este
exclusă folosirea altor limbi de comunicare.
În cadrul listei de referințe ale unui articol științific sursele bibliografice care
se întâlnesc cel mai des sunt: cărțile, articolele din revistele printate, din revistele
online și materialele de pe website-uri. Ca urmare, în continuare vom reprezenta
schematic principalele formate ale referințelor, astfel încât să evidențiem toate
componentele lor.
180 A concepe, a redacta şi a publica un articol ştiinţific

 Formatul referinţei la carte

Autor/Autori (numele de familie și inițiala prenumelui), anul publicării. Titlu cărții


(italic). Ediția (la prima ediție nu se scrie). Locul publicării (acesta trebuie să fie un
oraș, nu o țară): Editură.

Stiglitz, J. E., 2006. Making Globalization Work. New York: W. W. Norton.

Autor/Autori Anul publicării Titlul cărții Locul publicării Editură

Stiglitz, J. E., 2006. Making Globalization Work. New York: W. W. Norton.

virgulă punct italic punct două puncte punct

 Formatul referinței la un jurnal printat

Formatul referinței la un jurnal printat conține următoarele elemente: Autor/Autori


(numele de familie și inițiala prenumelui), anul publicării. Titlu articolului. Tilul
complet al revistei (italic), numărul volumului (Vol.), numărul revistei (între
paranteze), paginile articolului (pp.).

Dobrescu, E., 2014. A Hybrid Forecasting Approach. Amfiteatru Economic,


16(35), pp. 390-402.

Autor/Autori Anul publicării Titlul articolului Revista Volum Număr Pagini

Dobrescu, E., 2014. A Hybrid Forecasting Approach. Amfiteatru Economic, 16(35), pp. 390-402.

virgulă punct punct italic virgulă punct

 Formatul referinței la un jurnal online

Formatul referinței la un jurnal online conține următoarele elemente: Autor/Autori


(numele de familie și inițiala prenumelui), anul publicării. Titlu articolului. Titlul
complet al revistei (italic). Disponibil la: URL [Data accesării … (zi, lună, an)].
Redactarea unui articol științific 181

Rigby, D., 2011. The Future of Shopping. Harvard Business Review. [online]
Available at: <https://hbr.org/2011/12/the-future-of-shopping/ ar/pr> [Accessed 21
November 2014].

Autor/Autori Anul publicării Titlul articolului Titlul revistei, italic Disponibil

Rigby, D., 2011. The Future of Shopping. Harvard Business Review, [online] Available at:
<https://hbr.org/2011/12/the-future-of-shopping/ar/pr> [Accessed 21 November 2014].

virgulă punct link punct data accesării virgulă punct două puncte

 Formatul referinței de pe o pagină Website

Formatul referinței de pe o pagină Website conține următoarele elemente:


Autor/Autori (numele de familie și inițiala prenumelui), anul publicării. Titlul
Website (italic). Disponibil la: Website URL [Data accesării … (zi, lună, an)].

Nielson, I., 2007. Jakob Nielson’s website. Available at: http:// www.uscit.com/
[Acessed: 12 May 2008].

Autor/Autori Anul publicării Titlul website, italic Website URL Data accesării

Nielson, I., 2007. Jakob Nielson’s website. Available at: http:// www.uscit.com/ [Acessed 12 May
2008].

virgulă punct punct două puncte paranteze pătrate

Exemple de formate de referință pentru diferite tipuri de surse bibliografice

a) Cărți tipărite
Cartea cu un autor
Autor (numele de familie și inițiala prenumelui), anul publicării. Titlu cărții
(italic). Ediția (la prima ediție nu se scrie). Locul publicării (acesta trebuie să fie un
oraș, nu o țară): Editură.
182 A concepe, a redacta şi a publica un articol ştiinţific

 Dabija, D.C., 2010. Marketingul întreprinderii de comerț. Cluj-Napoca:


Risoprint.
Dinu, V., 2011. Protecția consumatorilor. București: Editura ASE.
Kaplan, R.S., 2009. The human side of organizations. 10th ed. Boston:
Harvard Business School Press.
Baron, D. P., 2008. Business and the organisation. Chester: Pearson.

Cartea cu doi sau mai mulți autori


Autori (numele de familie și inițiala prenumelui lor) (între autori se pune virgulă,
iar în fața ultimului se trece „și” sau „and”, după caz, precum şi anul publicării.
Titlu cărții (italic). Ediția (la prima ediție nu se scrie). Locul publicării (acesta
trebuie să fie un oraș, nu o țară): Editură.
 Albu, A.D. și Ciurel, V., 1991. Contrapartida în relaţiile economice
internaţionale. București: Editura Ştiinţifică.
Kaplan, R.S., Norton, D.P. and Green, M.C., 2001. The Strategy-Focused
Organization. Boston: Harvard Business School Press.
Pop, N.Al., Dabija, D.C., Dumitru, I., Pelău, C.M. şi Petrescu, E.C., 2011.
Marketing internaţional – Teorie şi practică. Bucureşti: Uranus.
Butler, R., Davies, L., Pike, R. and Sharp, J., 1993. Strategic Investment
Decisions. London: Routledge.
Ciobanu, Gh., Nica, V., Mustață, Fl. şi Mărăcine, V., 1996. Cercetări
operaţionale cu aplicaţii în economie. Teoria grafurilor şi analiza drumului
critic. București: Editura Matrix ROM.

b) Mai multe lucrări (carte/articol) ale aceluiași autor în același an


La carte
Autor/Autori (numele de familie și inițiala), anul publicării urmat de literă (a, b,
c ...). Titlu cărții (italic). Ediția (la prima ediție nu se scrie). Locul publicării
(acesta trebuie să fie un oraș, nu o țară): Editura.

 Băcanu, B., 1997a. Management international. Braşov: Luxubris.


Băcanu, B., 1997b. Management strategic. Bucureşti: Teora.
Bond, G., 1991a. Business ethics. Sydney: McGraw-Hill.
Bond, G., 1991b. Corporate governance. London: Irwin.
Redactarea unui articol științific 183

La articol
Autor/Autori (numele de familie și inițiala), anul publicării urmat de literă (a, b,
c ...). Titlul articolului. Titlul revistei (italic), volumul și numărul jurnalului,
pagina/paginile.

 Schultz, D.E., 1993a. Integration helps you plan communication from


outside-in. Marketing News, 27(6), p.12.
Schultz, D.E., 1993b. How to overcome the barriers to integrations.
Marketing News, 27(15), p.16.
Schultz, D.E., 1993c. The customer and the data base are the integrating
forces. Marketing News, 27(24), p.14.

La carte și articol

 Belk, Russell W., 1995a. Collecting in a Consumer Society. London:


Routledge.
Belk, Russell W., 1995b. Collecting as luxury consumption: Effects on
individuals and households. Journal of Economic Psychology, 16(3),
pp. 477-490.

c) Carte cu editor (coordonator)


Editori (numele de familie și inițiala prenumelui lor), urmate de ed. sau eds, anul
publicării. Titlu cărții (italic). Ediția (la prima ediție nu se scrie). Locul publicării
(acesta trebuie să fie un oraș, nu o țară): Editura.
 Săvoiu, G. ed., 2012. Econophysics: Background and Applications in
Economics, Finance, and Sociophysics. London: Elsevier Academic Press.
Chochol, A. and Szakiel, J. eds., 2014. Commodity Science in Research and
Practice – Achievements and challenges of commodity science in the age of
globalization. Krakow: Polish Society of Commodity Science.

d) Capitol dintr-o carte cu editor


Autor/Autori (numele de familie și inițiala prenumelui), anul publicării. Titlul
capitolului urmat de In: editor/editori (inițiala prenumelui urmată de numele de
familie) urmat de ed. sau eds., anul publicării. Dacă cumva numele editorului este
și al autorului atunci se trece cu inițiala în față, urmată de numele de familie. Titlul
184 A concepe, a redacta şi a publica un articol ştiinţific

cărții (italic). Ediția (la prima ediție nu se scrie). Locul publicării (acesta trebuie să
fie un oraș, nu o țară): Editură. Numărul capitolului sau al paginilor între care se
situează capitolul.

 Atanase, A, 2008. Asigurarea și gestiunea calității. În: V. Dinu, ed. 2008.


Fundamentele științei mărfurilor. București: Editura ASE. Capitolul 9.
Kitchen, P.J., and Papasolomou, I.D., 1997. Marketing and public relations.
In: P.J. Kitchen, ed. 1997. Public relations: Principles and Practice. London:
International Thomson. Ch. 20.

e) Carte tradusă
Autor/autori (numele de familie și inițiala prenumelui), anul publicării. Titlul cărții
(italic). Tradusă din (limba) de către (numele traducătorului: inițiala prenumelui,
urmată de numele de familie). Locul publicării (acesta trebuie să fie un oraș, nu o
țară): Editură.

 Bruhn, M., 2001. Orientarea spre clienți. Temelia afacerii de succes. Tradus
din Germană de I. Kerbalek. București: Editura Economică.
Ropke, W., 1963. Economics of the Free Society. Translated from German by
P.M. Boarman. Chicago: Henry Regnery Company.

f) E-book
Pentru un e-book cu acces deschis disponibil gratuit pe internet cum ar fi
Google Books
Autor/Editor (numele de familie și inițiala prenumelui), anul publicării. Titlul cărții
(italic). [e-book] Locul publicării (dacă se cunoaște): Editura. Disponibil la: sursă
e-book și adresa web sau URL pentru e-book [Data accesării].

 Baron, R.A., 2012. Entrepreneurship. An Evidence-based Guide. [e-book]


Cheltenham; Northampton, MA: Edward Elgar. Available at: Google Books
<http://booksgoogle.com> [Accessed 3 July 2015].
Solomon, M., Bamossy, G., Askegaard, S. and Hogg, M., 2006. Consumer
behavior. A European Perspective. 3rd ed. [e-book]. London: Pearson
Education Limited. Available at: <http://www.books.mec.biz/tmp/books/
NXHQRTHBQ2L87NIU6YVN.pdf >[Accessed 10 October 2015].
Redactarea unui articol științific 185

E-book-uri disponibile prin biblioteca universității


Autor/Editor (numele de familie și inițiala prenumelui), anul publicării. Titlul
cărții (italic). [e-book] Locul publicării (dacă se cunoaște): Editura. Disponibil
prin: Biblioteca și adresa website. [Data accesării].

 Onete, B., 2004. Modelarea în știința mărfurilor. [e-book] București: Editura


A.S.E. Disponibil prin: Biblioteca Academiei de Studii Economice website
<http://www.biblioteca-digitala.ase.ro> [Accesat 25 noiembrie 2013].
Parboteeah, K.P. and Cullen, J.B., 2013. Business Ethics. [e-book] Hoboken:
Taylor & Francis. Available through: Anglia Ruskin University Library
website <http://libweb.anglia.ac.uk> [Accessed 7 August 2015].

g) Documente PDF cu autori și versiuni ale unor publicații guvernamentale sau


similare care sunt gratuite
Autor/Autori (numele de familie și inițiala prenumelui)/departament, anul
publicării. Titlul documentului (italic). [pdf] Locul publicării (dacă se cunoaște):
Editură. Disponibil la: adresa web sau URL pentru PDF respectiv, dacă este
disponibil. [Data accesării].

 Uriarte, F.A., 2008. Introduction to Knowledge Management. [pdf] Jakarta:


ASEAN Foundation. Available at: <http://www.aseanfoundation.org/
documents/knowledge_management_book.pdf> [Accessed 28 November
2015].
Department for International Development, 2007. Moving Out of Poverty –
making Migration Work Better for Poor People. [pdf] London: Department
for International Development. Available at: <http://www.migrationdrc.org/
publications/other_publications/Moving_Out_of_Poverty.pdf> [Accessed 27
November 2015].
Food and Agriculture Organization of the United Nations, 2003. Trade
reforms and food security. Conceptualizing the linkages. [pdf] Rome: FAO.
Available at: <ftp://ftp.fao.org/docrep/fao/005/y4671e/y4671e00.pdf>
[Accessed 23 August 2015].
Eurostat, 2015. Statistics database. [pdf] Available at: <http://epp.eurostat.
ec.europa.eu/portal/page/portal/eurostat/home/> [Accessed 18 October 2015].
Price Waterhouse Cooper, 2014. Worldwide Tax Summaries Corporate Taxes
2015/16. [pdf] Available at: <http://www.pwc.com/gx/en/tax/corporate-tax/
worldwide-tax-summaries/assets/pwc-worldwide-tax-summaries-corporate-
2015-16.pdf> [Accessed 27 September 2014].
186 A concepe, a redacta şi a publica un articol ştiinţific

h) Articole din reviste și ziare


Articole publicate în reviste tipărite
Autor/Autori (numele de familie și inițiala prenumelui), anul publicării. Titlul
articolului. Titlul complet al jurnalului (italic), numărul volumului, numărul
revistei (între paranteze), pagina/paginile articolului.

 Săvoiu, G., Dinu, V. and Tăchiciu, L., 2012. Romania Foreign Trade in
Global Recession, Revealed by the Extended Method of Exchange Rate
Indicators. Amfiteatru Economic, 14(31), pp. 173-194.
Boughton, J.M., 2002. The Bretton Woods Proposal: an Brief Look. Political
Science Quarterly, 42(6), p. 564.
Simsek, Z., Veiga, J.F., Lubatkin, M.H. and Dino, R.N., 2005. Modeling the
Multilevel Determinants of Top Management Team Behavioral Integration.
The Academy of Management Journal, 48(1), pp. 69-84.

Articole publicate în reviste electronice (disponibile în sistem acces deschis)


Autor/Autori (numele de familie și inițiala prenumelui), anul publicării. Titlul
articolului. Titlul complet al jurnalului (italic), [online] Disponibil la: adresa web
(citați exact URL-ul articolului) [Data accesării].

 Fornell, C., 1992. A National Customer Satisfaction Barometer: The Swedish


Experience. Journal of Marketing, [online] Available at: <http://www.jstor.
org/stable/1252129?seq=1#page_scan_tab_contents> [Accessed 19
September 2015].
McArthur, D. N. and Griffin, T., 2006. A Marketing Management View of
Integrated Marketing Communications. Journal of Advertising Research,
[online] Available at: <http://web3.searchbank.com/infotrac/session/66/850/
10267118w3/15!xrn_12&bkm> [Accessed 12 March 20014].

Articole din reviste disponibile prin biblioteca universității sau baze de date
Autor/Autori (numele de familie și inițiala prenumelui), anul publicării. Titlul
articolului. Titlul complet al jurnalului (italic), [tipul de media] Numărul
volumului, dar și al revistei, precum și numerele paginilor dacă sunt disponibile.
Disponibil prin: sursa [Data accesării].
Redactarea unui articol științific 187

 Boughton, J.M., 2002. The Bretton Woods Proposal: An In Depth Look.


Political Science Quarterly, [e-journal] 42(6). Available through: Anglia
Ruskin University Library website <http://libweb.anglia.ac.uk> [Accessed 12
June 2014].
Gillanders, R. and Whelan, K., 2014. Open For Business? Institutions,
Business Environment and Economic Development. KYKLOS, [e-journal]
67(4), p. 535. Available through: Cambridge University, Library website
<http://lib.cam.ac.uk> [Accessed 12 June 2014].
Gopaldas, A., 2015. Creating Firm, Customer, and Societal Value: Toward a
Theory of Positive Marketing. Journal of Business Research, [e-journal]
68(12), pp. 2446-2451. Available through: ScienceDirect database
<http://www.sciencedirect.com> [Accessed 2 May 2015].

Rezumatul unui articol într-o bază de date


Autor/Autori (numele de familie și inițiala prenumelui), anul publicării. Titlul
articolului. Titlul complet al revistei (italic), [tipul de media] Numărul volumului,
dar și al revistei, precum și numerele paginilor dacă sunt disponibile. Numai
rezumat. Disponibil prin: sursa [Data accesării].

 Dinu, V., Grosu, R.M. and Saseanu, A.S., 2015. Romanian Immigrant
Entrepreneurship: Utopia or Reality? An Overview of Entrepreneurial
Manifestations of Romanian Immigrants in Andalusia, Spain.
Transformations in Business & Economics, [e-journal] 14(1(34)), pp. 48-64.
Abstract only. Available through: Thomson Reuters Web of Science
Database <http://apps.webofknowledge.com> [Accessed 11 May 2015].
Caiazza, R., Richardson, A. and Audretsch, D., 2015. Knowledge effects on
competitiveness: from firms to regional advantage. Journal of Technology
Transfer, [e-journal] 40(6), pp. 899-909. Abstract only. Available through:
Thomson Reuters Web of Science Database <http://apps.webofknowledge.
com> [Accessed 11 May 2015].
Lin, W.T., 2014. Founder-key leaders, group-level decision teams, and the
international expansion of business groups: Evidence from Taiwan.
International Marketing Review, [e-journal] 31(2), pp. 129-154. Abstract
only. Available through: Emerald Insight Database <http://www.
emeraldinsight.com/doi/full/10.1108/IMR-07-2012-0120> [Accessed 31
October 2015].
188 A concepe, a redacta şi a publica un articol ştiinţific

Articole în ziare tipărite


Autor/Autori (numele de familie și inițiala prenumelui), anul publicării. Titlul
articolului sau capul coloanei. Titlul complet al ziarului (italic), ziua și luna, apoi
numărul paginii.

 Stanciu, A., 2015. Scăderea de taxe ‒ o investiție pe care statul o face în


economie. Bursa, 7 decembrie, p. 7.
Robert, S., 2016. Piața europeană recuperează pierderile din timpul crizei.
Prognoze faste pentru 2016. Capitalul, 11-17 ianuarie, p. 18.
Aaron, K. and Min, Z., 2016. Down, S&P 500 at High for the Year. The Wall
Street Journal, March 30, p. 8.
Cumming, F., 1999. Tax-free savings push. Sunday Mail, April 4, p.1.
Baker, J., 2005. No rest for credit cards. Sydney Morning Herald, December 26,
p. 4.

Articole în ziare online


Autor/Autor corporatist, anul publicării. Titlul articolului. Titlul complet al ziarului
(italic), [tipul de media] informații adiționale referitoare la date. Disponibile la:
< url> [Data accesării].

 Dăianu, D., 2015. Unde micro întâlnește macro. Ziarul Financiar, [online]
16 noiembrie. Disponibil la: <http://www.zf.ro/opinii/unde-macro-
intalneste-micro-14887756> [Accesat 18 octombrie 2015].
Ivan, D., 2015. Cât economisim şi unde investim. Jurnalul Național, [online]
21 octombrie. Disponibil la: <http://jurnalul.ro/bani-afaceri/investitii/cat-
economisim-si-unde-investim-699236.html> [Accesat 21 noiembrier 2015].
The Economist, 2015. Pfizer and Allergan agree to a $160 billion merger. The
Economist, [online]. 23 November. Available at: http://www.economist.com/
blogs/graphicdetail/2015/11/pharmaceuticals [Accessed 21 December 2015].

i) Alte tipuri de surse


Acte ale Parlamentului
Titlu, număr și an, urmate de numărul articolului, scris în paranteze. Locul
publicării: Editura.
Redactarea unui articol științific 189

 Legea Educației Naționale 1/2011 (art. 189). București: Monitorul Oficial al


României, Partea I, nr. 18.
Legea Concurenței nr. 21/1996 (art. 5). București: Monitorul Oficial al
României, Partea I, nr. 88.
Legea privind publicitatea nr. 148/2000 (art. 6). București: Monitorul
Oficial al României, Partea I, nr. 359.

Legislație secundară: documente oficiale, cod de bună practică


Titlu, număr și an, urmate de numărul articolului, scris în paranteze. Locul
publicării: Editura.

 OUG privind contractele de credit pentru consumatori nr. 50/2010 (art. 9).
București: Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 389.
OG privind comercializarea produselor și serviciilor pe piață nr. 99/2000
(art. 6). București: Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 603.
HG privind etichetarea alimentelor nr. 106/2002 (art. 8). București:
Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 643.
ANSSI, 2012, Cod de bune practici pentru Securitatea Sistemelor
Informatice și de Comunicații (art. 4.1). București: Asociația Națională
pentru Securitatea Sistemelor Informatice.

Publicații guvernamentale și instituționale


Departament guvernamental/Instituție. Subdiviziune a departamentului/instituției
(dacă se cunoaște), anul. Titlul documentului. Locul publicării: Editura.

 Monitorul Oficial nr. 0881 din 2015. Actul nr. 901 din 27 Octombrie 2015,
Hotărâre privind aprobarea Strategiei naționale din domeniul achizițiilor
publice. București: Monitorul Oficial.
Monitorul Oficial nr. 0839 din 2015. Actul nr.267 din 06 Noiembrie 2015,
Legea privind aprobarea OUG nr. 91/2014 privind obligația operatorilor
economici de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale. București:
Monitorul Oficial.
Banca Națională a României, Direcția Stabilitate Financiară, 2015. Raport
asupra stabilității financiare – 2014. București: BNR.
Instititutul Național de Statistică, 2015. Evoluţia social-economică a
României în perioada 01 ianuarie – 31 august 2015. În: Buletinul statistic
lunar 8/2015, pp. 1-17. București: INS.
190 A concepe, a redacta şi a publica un articol ştiinţific

Raportări anuale
Autor colectiv/corporativ, anul publicării. Titlul complet al raportului anual. Locul
publicării: Editura.
Elemente necesare pentru versiunea electronică:
Autor colectiv/corporativ, anul publicării. Titlul complet al raportului anual.
[online] Disponibil la: adresa web. [Data accesării].

 C&A, 2015. Everyday, Everywhere, Everyone, C&A Corporate Responsibility


Report 2014. Düsseldorf: C&A.
C&A, 2015. Everyday, Everywhere, Everyone, C&A Corporate Responsibility
Report 2014. [online] Available at: <https://www.c-and a.com/be/nl/
corporate/fileadmin/user_upload/Assets/2_Sustainability/2.1.6/C_A_European
_CR_Report_2014_web.pdf> [Accessed 26 December 2015].
Marks & Spencer, 2004. The way forward, Annual report 2003-2004.
London: Marks & Spencer.
Marks & Spencer, 2015. Annual Report & Financial Statements 2015.
[online] Available at: <http://annualreport.marksandspencer.com/M&S_
AR2015_Full%20report.pdf > [Accessed 30 November 2015].

Material de arhivă
Autor/Autori (numele de familie și inițiala prenumelui), anul publicării. Titlul
documentului. [tipul de media] Numărul colecției. Locul publicării:
Editura/Arhiva/Depozitul.

 Tregidga, H., and Milne, M.J. 2005. From Sustainable Management to


Sustainable Development: A Longitudinal Analysis of External
Communication by a Leading Environmental Reporter.[manuscript]
Accountancy Working Paper Series. Otago: Otago University Research
Archive.

Standarde
Autor colectiv/corporativ, anul publicării. Identificarea completă a standardului:
litere, cifre, titlul complet al standardului. Locul publicării: Editura.
Elemente necesare pentru versiunea electronică:
Autor colectiv/corporativ, anul publicării. Identificarea completă a standardului:
litere, cifre, titlul complet al standardului. Locul publicării (dacă este posibil):
Editura [online]. Disponibil prin: adresa web [Data accesarii].
Redactarea unui articol științific 191

 Asociația Română de Standardizare, 2005. SR EN ISO/CEI 17000:2005.


Evaluarea conformităţii. Vocabular şi principii generale. București: ASRO
Asociația Română de Standardizare, 2011. SR ISO 26000:2011. Linii
directoare privind responsabilitatea socială. București: ASRO.
British Standards Institution, 2000. BS ISO/IEC-17799: Information
technology ‒ code of practice for information security management. London:
British Standards Institution.
British Standards Institution, 1996. BS EN ISO-14001: Environmental
management systems ‒ specification with guidance for use. London: British
Standards Institution.
British Standards Institution, 2011. BS EN 594:2011 Timber structures. Test
methods. Racking strength and stiffness of timber frame wall panels. British
Standards Online [online] Available through: Anglia Ruskin University
Library website <http://libweb.anglia.ac.uk> [Accessed 30 October 2011].

Lucrări de la conferințe
Autor/Autori (numele de familie și inițiala prenumelui), anul publicării. Titlul
lucrării. în: editor sau numele organizatorului, Titlul complet al conferinței. Locul
și data. Locul publicării: Editura.

 Dinu, V., 2005. Certificarea conformităţii produselor în domeniul reglementat


şi nereglementat. În: Catedra de Merceologie și Managementul Calității,
Calitate, Management, Integrare europeană, ediţia a II-a. Academia de Studii
Economice din București, 15 decembrie 2005, București: Editura ASE.
Săvoiu, G., Tăchiciu, L. and Dinu, V., 2012. Inflation and the Impact of
Recession of Services in Romania’s Economy. In: RESER and the Bucharest
Academy of Economic Studies, The 22nd RESER International Conference -
Services and Economc Development Local and Global Challenges. Bucharest,
Romania, 20-22 September 2012. București: Editura ASE.

Rapoarte ale organizațiilor


Autor/Autori/Organizația (numele de familie și inițiala prenumelui), anul
publicării. Titlul complet al raportului. Locul publicării: Editura.
Elemente necesare pentru versiunea electronică:
Autor/Autori/Organizația, anul publicării. Titlul complet al raportului. [tipul de
media] Locul publicării: Editura. Disponibil la: adresa URL sau DOI. [Data
accesării].
192 A concepe, a redacta şi a publica un articol ştiinţific

 D’Amato, A., Henderson, S. and Florence, S., 2009. Corporate Social


Resposibility and Sustainable Business. A Guide to Leadership Tasks and
Functions. Greensboro: CCL Press.
United Nation, General Asembly (Brundtland Commission), 1987. Report of
the World Commission on Environment and Development: Our Common
Future. [online] Available at: <http://www.un.org/documents/ga/res/42/
ares42-187.htm> [Accessed 20 October 2014].
World Business Council for Sustainable Development, 2010. Vision 20150.
The new agenda for business ‒ in brief. [pdf] Available at: <http://oldwww.
wbcsd.org/web/projects/BZrole/Vision2050_Summary_Final.pdf>
[Accessed 20 February 2015].
OECD and FAO, 2015. OECD-FAO Agricultural Outlook 2015. [pdf] Paris:
OECD Publishing. Available at: <http://dx.doi.org/10.1787/agr_outlook-
2015-en> [Accessed 26 December 2015].

Teze și dizertații
Autor (numele de familie și inițiala prenumelui), anul apariției. Titlul complet al
lucrării. Nivel. Numele oficial al universității.
Elemente necesare pentru versiunea electronică:
Autor (numele de familie și inițiala prenumelui), anul apariției. Titlul complet al
lucrării. Nivel. Numele oficial al universității. Disponibil la: adresa URL. [Data
accesarii].

 Dinu, V., 1999. Impactul standardizării şi certificării produselor asupra


protecţiei consumatorilor. PhD. Academia de Studii Economice din
București.
Nilsson, P., 2013. Price Formation in Real Estate Markets. PhD. Jönköping
International Business School. Jönköping University. Available at: <
http://hj.diva-portal.org/smash/get/diva2:609031/FULLTEXT01.pdf>
[Accessed 26 December 2015].
Ajakaiye, O. I., 2012. The Role of Logistics Service Providers in the
Logistics Firms' Supply Chain. Master thesis. Jönköping International
Business School. Jönköping University. Available at: <http://hj.diva-
portal.org/smash/get/ diva2:535677/FULLTEXT01.pdf> [Accessed 26
December 2015].
Medina, A, 2015.Financing decisions in private and public firms. PhD. The
University of British Columbia. Available at: <https://open.library.ubc.ca/
cIRcle/collections/ubctheses/24/items/1.0216004> [Accessed 26 December
2015].
Redactarea unui articol științific 193

Documente europene
Numele instituției de unde provine documentul (de exemplu, Comisia). Tipul
documentului (de exemplu, Directiva sau Decizia), an/număr legislaţie / inițialele
instituției, data la care a fost aprobat dacă se cunoaște, urmat de titlul, toate cu
caractere cursive (italice). Pentru a ușura găsirea documentului este bine ca să se
adauge la sfârșit unde poate fi găsit, respectiv Jurnalul Oficial al Uniunii Europene
(Official Journal of the European Union).

 Council Directive 2006/114/EC of 12 December 2006 concerning misleading


and comparative advertising (Text with EEA relevance). OJ L 376,
27.12.2006, pp. 21-27.
Directiva Consiliului 2006/114/CE din 12 decembrie 2006 privind
publicitatea înșelătoare și comparativă. (Text cu relevanță pentru SEE). JOL
376, 27.12.2006, pp. 21-27.
Council Regulation (EC) No 66/2010 of 25 November 2009 on the EU
Ecolabel (Text with EEA relevance).OJL 27, 30.1.2010, pp. 1-19.

Regulamentul Consiliului (CE) nr. 66/2010 din 25 noiembrie 2009 privind


eticheta UE ecologică (Text cu relevanță pentru SEE). JOL 27, 30.1.2010,
pp. 1-19.
Council Decision No 1386/2013/EU of 20 November 2013 on a General
Union Environment Action Programme to 2020 „Living well, within the limits
of our planet” ( Text with EEA relevance).OJL 354, 28.12.2013, pp. 171-200.
Decizia Consiliului nr. 1386/2013/UE din 20 noiembrie 2013 privind un
Program general al Uniunii de acțiune pentru mediu până în 2020 „O viață
bună, în limitele planetei noastre” (Text cu relevanță pentru SEE). JOL 354,
28.12.2013, pp. 171-200.
Council resolution of 25 September 2008 on a comprehensive European anti-
counterfeiting and anti-piracy plan. OJC 253, 4.10.2008, pp. 1-2.
Rezoluție a Consiliului din 25 septembrie 2008 privind un plan european global
de combatere a contrafacerii și a pirateriei. JOC 253, 4.10.2008, pp. 1-2.

Materiale și note de curs


Versiune tipărită
Autori (numele de familie și inițiala prenumelui lor), anul publicării. Titlul
materialului, Codul și Titlul disciplinei. Numele instituţiei de învăţământ superior,
nepublicat (unpublished).
194 A concepe, a redacta şi a publica un articol ştiinţific

 Dinu, V., 2010. Modele de excelență bazate pe principiile TQM.


020221OS312203 Managementul calității. Academia de Studii Economice
din București, nepublicat.
Williams, B., 2008. Guide to project management, BD45001S
Management. Anglia Ruskin University, unpublished.

Varianta electronică
Autori (numele de familie și inițiala prenumelui lor), anul publicării. Titlul
materialului, Codul și Titlul disciplinei. [online via internal VLE], Numele
instituţiei de învăţământ superior. Disponibil la: adresa de web (Adresa web dacă
este disponibilă pe internet, în caz contrar se va indica dacă este disponibilă prin
intermediul WebCT, SharePoint sau a unei alte adrese de mediu virtual de învățare)
[Data accesarii].

 Olaru, M., Dinu, V., Maftei, M. și Maiorescu, I., 2010. Mnagementul calității
– suport de curs. 020221OS312203 Managementul calității. [online via
internal VLE], Academia de Studii Economice din București. Disponibil la:
<http://online.ase.ro/course/modedit.php?add=resource&type=&course=15778
&section=1&return=0&sr=0> [Accesat 31 octombrie 2010].
Williams, B., 2008. Guide to project management, BD45001S Management.
[online via internal VLE] Anglia Ruskin University. Available at: <
J:\AIBS\AIBS Admin\ASSESSMENT MATERIAL\ASSESSMENT
MATERIAL 2009-10\IBS & MARKETING & MA ARTS\IBS Sem 2 2009-
10 Approved Material\Sem 2> [Accessed 25 June 2015].

Interviu
• După citarea unui interviu în textul unui articol se va trece între paranteze
Anexa în care se regăsește transcrierea acestuia (spre exemplu Anexa 1). „Conform
interviului (Anexa 1) cu directorul de marketing al companiei …“, iar în anexă,
trebuie să se menționeze o serie de detalii specifice, cum ar fi: Numele
intervievatului, anul interviului. Titlul interviului. Numele persoanei care a realizat
interviul. [tip de media/format]. Locația în care s-a derulat interviul și data exactă a
acestuia, însoțită de transcriere.
Redactarea unui articol științific 195

 Toma, L., 2015. Responsabilitatea socială la compania Henkel România.


Intervievat de Cătălina Crişan-Mitra. [Reportofon]. Cluj-Napoca, 18
ianuarie 2015.

• În cazul în care se folosește un interviu prezentat în cadrul unei emisiuni de


radio sau televiziune, la citarea acestuia se va trece următorul format de referință:
Numele intervievatului, inițiala prenumelui, anul interviului. Titlul interviului. (sau
interviu pe tema X … privind aspectul Y ... sau numele programului). Numele
persoanei care a realizat interviul (nume și prenume). [tip de media/format]
Numele canalului de televiziune, Data transmiterii, momentul transmisiei.

 Popescu, S., 2015. Interview on Eating Behavior. Interviewed by Marinescu,


I. [radio] ORF Radio 1, 15 October 2015, 11:25.

Comunicate de presă
Comunicat de presă tipărit
Autorul colectiv/corporativ care a dat comunicatul de presă, an. Titlul
comunicatului de presă. Comunicat de presă, data.

 Institutul Național de Statistică, 2015. Produsul Intern Brut date estimative


„semnal” in trimestrul II 2015. Comunicat de presă, 14 august 2015.

Comunicat de presă online


Autorul colectiv/corporativ care a dat comunicatul de presă, an. Titlul
comunicatului de presă. [comunicat de presa] data. Disponibil la: adresa web [Data
accesării].

 Institutul Național de Statistică, 2015. Accesul populatiei la tehnologia


informaţiei şi comunicaţiilor. [Comunicat de presă] 27 Noiembrie 2015.
Disponibil la: <http://www.insse.ro/cms/files/statistici/comunicate/com_
anuale/tic/a15/tic_r2015.pdf> [Accesat 10 decembrie 2015].
Guvernul României, 2015. Rezultatele negocierii cu Fondul Monetar
Internaţional, Banca Mondială şi Comisia Europeană [Comunicat de presă]
4 Noiembrie 2015. Disponibil la: <http://gov.ro/ro/media/comunicate/
rezultatele-negocierii-cu-fondul-monetar-international-banca-mondiala-si-
comisia-europeana&page=2> [Accesat 1 decembrie 2015].
196 A concepe, a redacta şi a publica un articol ştiinţific

Henkel, 2015. 24th Sustainability Report published. Henkel reaches first


sustainability targets ahead of schedule. [Press Release] 4 March 2015.
Available at: <http://www.henkel.com/blob/397700/19ec249a13701ef8c4abc
6687dc9c95e/data/2015-03-04-sustainability-report-pi-2014-english-pdf.pdf>
[Accessed 31 October 2015].

Referințe din dicționar


Autor/Organizație, anul publicării. Titlul complet al dicționarului. Locul publicării:
Editura.

 Dobrotă, N., 1999. Dicționar de economie. București: Editura Economică.


Maniu, I. A. (coordonator), 2003. Dicționar de statistică generală.
București: Editura Economică.
ASE Catedra de Economie și Politici Economice, 2001. Dicționar de
Economie. București: Editura Economică.

Elemente necesare pentru versiunea electronică:


Autor/Organizație, anul publicării. Titlul complet al dicționarului.[online] Locul
publicării: Editura. Disponibil prin: adresa web. [Data accesarii].

 Doyle, C., 2011. Dictionary of Marketing. [online] Oxford: Oxford University


Press. Available through: <http://www.oxfordreference.com/view/10.1093/
acref/9780199590230.001.0001/acref-9780199590230> [Accessed 31
October 2015].
Encycopaedia Britannica, 2012. Encyclopædia Britannica Online. [online]
London: Encyclopædia Britannica (UK). [online] Available through:
<http://www.britannica.com/place/United-Kingdom/Economy> [Accessed 12
June 2011].

Program de calculator
Autor/Organizație, an. Titlul programului. (Versiunea). [program de calculator]
Distribuitor/Editura. (dacă este disponibil) Disponibil la: <adresa web / URL>
[Data accesării].

 Softonic.com, 2015. Winrar (5.01.). [computer program] Softonic. Availabile


at: <http://winrar.ro.softonic.com/download/> [Accessed 31 October 2015].
OpenOffice.org, 2012. Apache OpenOffice 3.4. logo. [computer program]
OpenOffice.org. Available at: <http://www.openoffice.org> [Accessed 11
January 2005].
Redactarea unui articol științific 197

j) Utilizarea surselor electronice


Website
Autor sau sursă, anul. Titlul documentului (web sau pagina web). [online] (Data de
actualizare dacă este disponibilă) Disponibil la: adresa web/URL [Data accesării].

 Heakal, R., 2015. Economic Basics. [online] Available at: <http://www.


investopedia.com/university/economics/> [Accessed 18 August 2015].
Deichmann, 2015. Sustainability since 1913. [online] Available at:
<http://www.deichmann.com/GB/en/corp/enviroment_sustainability.jsp>
[Accessed 18 August 2015].
Library Economics Liberty, 2015. The 51 Key Concepts. High School
Economics Topics.[online] Available at: <http://www.econlib.org/library/
Topics/HighSchool/KeyConcepts.html> [Accessed 18 August 2015].

Publicații disponibile pe site-uri


Autor/Autor corporativ, an. Titlul documentului. [tipul mediului] Locul:
Producător/Editură. Disponibil la: site-ul web adresă/URL [Data accesării].

 Boots Group Plc., 2003. Corporate social responsibility. [online] Boots


Group Plc. Available at: <http://www.boots-uk.com/Corporate_
Social_Responsibility/> [Accessed 23 July 2005].
ECOVIS Romania SRL, 2015. Raport privind transparența pentru anul
financiar încheiat la 31 decembrie 2014.[online] Available
at:< http://www.ecovis.ro/ wp-content/uploads/2015/12/RAPORT-
PRIVIND-TRANSPARENTA-2014.pdf> [Accesat 12 noiembrie 2015].
Unilever, 2015. Sustainable Living Plan 2014. [online] Unilever:
Charterhouse. Available at: <https://www.unilever.com/Images/uslp-
unilever-sustainable-living-plan-scaling-for-impact-summary-of-progress-
2014_tcm244-424809_en.pdf> [Accessed 4 November 2015].

Reţele sociale
Autor (numele de familie și inițiala prenumelui), an. Titlul documentului [tipul de
reţea socială]. Ziua/luna postării. Disponibil de la: <URL> [Data accesării].

 Albăstroiu, I., 2011. Implications of Mobile Technologies for Supply Chain


Management [Linkedin]. 15 May. Available at: <https://ro.linkedin.com/in/
albastroiuirina [Accessed 20 November 2012].
198 A concepe, a redacta şi a publica un articol ştiinţific

Big Red Corporation. 2013. New products for cars [Twitter]. 17 May.
Available at:< https://twitter.com/ bigredcorporation/promotions> [Accessed
13 November 2010].

YouTube
Numele de utilizator al contribuitorului, an. Titlul video-ului, Titlul seriei. (dacă
este relevant) [tipul de media] Disponibil la: <URL> [Data accesării].

 Popescu, I., 2009. Utilizarea testelor neparametrice. [video online]


Available at: <https://www.youtube.com/watch?v=3bcYLj11uME>
[Accesat 30 mai 2015].
Drik, Z., 2012. Sustainable Development Concepts. [video online]
Available at: <https://www.youtube.com/watch?v=8v4sZSDz484>
[Accessed 4 August 2015].

Observații
Dacă pe pagina de titlu a unei lucrări lipsesc anumite informaţii. atunci se
aplică următoarele soluţii (Anglia Ruskin University, 2015):
• dacă nu apare localitatea editării, se va scrie [s.l.] („fără loc”) (sine loco);
• dacă nu este trecută editura, se va scrie [s.n.] (fără editură) (sine nomine);
• dacă nu este trecut anul, se va scrie [n.d.] (fără an) (no date).
• dacă nu există autor sau acesta nu este identificabil, se va scrie [anon] sau
autor anonim.
Astăzi autorii au tot mai mult posibilitatea de a recurge la sisteme de operare
sau la softuri speciale care gestionează referințele bibliografice folosite. O listă
cuprinzătoare a acestora poate fi găsită la adresa https://en.wikipedia.org/wiki/
Comparison_of_reference_management_software. Decizia privind utilizarea unuia
sau a altuia dintre aceste sisteme de gestiune a referințelor bibliografice cade în
sarcina autorilor. Recomandarea este ca autorul să aibă în vedere compatibilitatea
dintre sistemul ales și cel preferat de diferitele baze de date, respectiv de editurile
revistelor spre care își va trimite articolele.

3.3 Reguli privind tehnoredactarea

Pentru scrierea unui articol științific nu este suficient ca autorul să


cunoască doar subiectul acestuia. Cunoştinţele şi materialul acumulat trebuie
transmis mai departe într-o formă care să-şi atingă scopul, și anume: comunicarea,
Redactarea unui articol științific 199

informarea corectă şi obiectivă. Ca urmare, se impune și o bună redactare a


materialului științific, deoarece de ea depinde în final înţelegerea cititorului ‒
destinatarul final al articolului.
Cuvântul redactare are în limba română înțelesul de a compune, a formula în
scris, a scrie, a întocmi (un studiu, un act oficial, o scrisoare etc.), în timp ce
tehnoredactarea reprezintă pregătirea tehnică și grafică a unui manuscris înainte de
a fi tipărit. Azi, ca urmare a folosirii computerului în operația de tehnoredactare,
apare și sintagma tehnoredactare computerizată. Prin aceasta înțelegem procesul de
creare și editare a unui document cu ajutorul computerului, având ca obiectiv final
tipărirea acestuia, arhivarea lui sau transmiterea lui electronică spre un terț.
Termenul englez corespunzător, cu care deja ne-am obișnuit, este Desktop
Publishing (DTP).
În prezent, datorită progresului înregistrat în tehnica informatică/digitală,
cele mai multe dintre fazele/etapele tehnoredactării cad în sarcina autorilor, ceea ce
a potențat și responsabilitatea acestora privind toate aspectele implicate. În fapt,
activitatea de creaţie ştiinţifică s-a dublat cu cea de proiectare a formei lucrării,
proces care pretinde nu numai un simţ adecvat de răspundere şi unul artistic, dar şi
deţinerea anumitor cunoştinţe tehnice în acest domeniu.
Articolele tehnoredactate de autor sunt trimise revistei alese. Felul cum
arată manuscrisul trimis spre publicare intră în responsabilitatea autorului, de
acesta depinzând decizia de acceptare. Redactorii revistei vor respecta cu
fidelitate textul original, ceea ce înseamnă că aceștia nu fac corectarea ortografică,
gramaticală sau lexicală a manuscrisului, dar au pretenţia ca el să corespundă întru
totul acestor principii. Prin urmare ei nu-și asumă niciun fel de răspundere pentru
acest tip de erori, dacă ele intervin. Dacă articolul abundă în greşeli, omisiuni sau
neconcordanţe de natură ortografică, gramaticală şi lexicală este foarte probabil ca
editorii să respingă manuscrisul printr-o decizie editorială, fără ca acesta să mai
intre în procesul propriu-zis de recenzie. De aceea se impune ca înainte de
transmiterea unui articol spre o revistă, autorul să urmărească cu atenţie respectarea
tuturor regulilor ortografice, gramaticale şi lexicale în cadrul manuscrisului.
În tehnoredactarea textului articolului se va ține seama de cerințele revistei,
precizate de obicei într-un ghid al autorului. De regulă, se fac precizări precum:
formatarea textului (alegerea corpului de literă și a dimensiunii ei, spațierea
rândurilor, numărul de coloane pe care se transcrie textul etc.); formatul ramelor
albe ale paginii (albituri), încadrarea textului în pagină (stânga, dreapta, sus și jos);
200 A concepe, a redacta şi a publica un articol ştiinţific

coloncifra (care indică numărul de ordine al paginii); colontitlul scris deasupra


textului (indică titlul pe pagina dreaptă și numele autorilor pe pagina stângă) etc.
Indiferent de cerințele revistelor există o serie de reguli de tehnoredactare
general valabile, care trebuie respectate la orice manuscris. Acestea se referă cu
precădere la redarea textului, la tabele, figuri, ecuații, formule și punctuație.

3.3.1 Redarea textului scris

a) Reguli generale
Printre regulile cu caracter general intră cel puţin următoarele:
• folosirea diacriticelor: ă, â, î, ş, ţ (precizăm că litera românească „ă“ este
doar aceasta şi nu varianta „ã“). Este imperativă utilizarea literelor mari cu
diacritice Ă Â, Î, Ş, Ţ în lucrările românești cu caracter ştiinţific atunci când e
cazul (spre exemplu la începutul unei fraze etc.);
• titlul articolului este centrat pe pagină și redactat cu litere bold, în timp ce
tilurile secțiunilor sunt numerotate cu cifre arabe, tot cu litere bold și aliniate
stânga;
• sub titlu se scriu autorii și afilierea lor, fără a le include şi titlurile
academice, profesionale, oficiale, militare sau religioase (cu excepţia cazului în
care acest lucru este solicitat expres în ghidul autorilor);
• la articolele în limba română indentaţia paragrafelor (tab) va fi de 1 cm, pe
când la cele în engleză nu este necesar acest lucru; în cazul textelor în limba
engleză indentația se face prin separarea paragrafelor printr-un mic spaţiu, de 6
puncte;
• alinierea paragrafelor va fi făcută la ambele capete de rând (justify);
• pentru a face evidențieri în text vor fi folosite literele cursive (italice), dar
și bold (aldine), evitându-se sublinierea (underline) (este cazul cuvintelor/pasajelor
în alte limbi, titlurilor de cărţi sau de periodice incluse în text sau în listele
bibliografice de referință). Literele aldine se folosesc mai ales pentru titlurile de
capitole, subcapitole şi secţiuni;
• nu trebuie micșorată dimensiunea caracterelor și nici distanța dintre
rânduri, în tentativa de a face ca textul să încapă undeva anume.
Redactarea unui articol științific 201

b) Acronime și abrevieri
Utilizarea a numeroase acronime și sigle poate face textul neinteligibil și
poate plictisi cititorul. Dacă sensul unui acronim sau al unei sigle ar putea să nu fie
clar pentru cititor, atunci se va scrie desfășurat, în măsura în care apare în text doar
o dată sau de două ori. Atunci când ele apar de mai multe ori în text, la prima
apariție sunt scrise în întregime, precizându-se între paranteze rotunde acronimul
sau sigla corespunzătoare. Ulterior, în restul documentului se va folosi acronimul
sau sigla respectivă.
Exemple de acronime: Publirom, Romlux, Alro etc.
Exemple de sigle: IMM (Întreprinderile Mici și Mijlocii), TVA (Taxa pe
Valoare Adăugată), SRL (Societate cu Răspundere Limitată), IT (Tehnologia
Informației), CSR (Responsabilitatea Socială a Corporației), CEEC (Ţările din
Europa Centrală şi de Est) etc.
În practica redactării lucrărilor științifice (Academia Română, 2015) sunt
admise și o serie de abrevieri, care sunt prescurtări ale unor cuvinte care apar mai
des, fiind destul de bine cunoscute în forma lor completă. E bine însă să nu se facă
exces, iar dacă se folosesc, atunci să se țină seama de limbajul științific cu caracter
internațional. Iată câteva reguli pentru utilizarea lor:
• abrevierile formate din iniţialele cuvintelor se scriu integral cu litere mari și
fără punct între ele: ONU (Organizaţia Naţiunilor Unite), OMC (Organizația
Mondială a Comerțului), UE (Uniunea Europeană), ASRO (Asociația Română de
Standardizare), OSIM (Oficiul de Stat pentru Invenții și Mărci), FMI (Fondul
Monetar Internațional) etc.
• cu literă mică şi fără punct se scriu abrevierile unităţilor de măsură pentru
lungime şi greutate, ca simboluri utilizate în plan internaţional: mm, cm, km, m,
kg, g, mg etc.
• cu literă mică şi cu punct se scriu abrevierile constituite din una sau mai
multe litere din partea iniţială a cuvântului: a.c. (anul curent), ş.a. (și altele),
ş.a.m.d. (și așa mai departe), art. (articol), cap. (capitol), vol. (volumul), p. și pp.
(pagină/pagini), subl.n. (sublinierea noastră), n. (nota), n.a (nota autorului), n.n.
(nota noastră), n.t. (nota traducătorului), tr. (traducere, traducător), ed. (ediția,
editor, iar pentru editori avem eds.), dar și altele precum: etc. (et caetera – şi
altele), e.g. (exempli gratia – de exemplu), i.e. (id est – adică), et al. (et alií – și
alții) etc.
202 A concepe, a redacta şi a publica un articol ştiinţific

c) Scrierea cifrelor, ecuațiilor și formulelor


Prezentarea în scris a rezultarelor cercetărilor de tip cantitativ presupune
folosirea în textul articolului a scrierii cifrelor. În acest sens, Provost et al., (1993;
1997) citat de Chelcea (2003) face următoarele precizări:
• regula generală este de a scrie cifrele de la unul la nouă cu litere; de la 10
se vor trece numere;
• există însă și câteva excepții când se pot totuși scrie cifre: în cazul
enumerării (de exemplu, întrebările 7, 8, 9), când se fac comparaţii (de exemplu,
subiecţii aveau vârsta cuprinsă între 5 şi 7 ani), în exprimarea procentelor (de
exemplu, 3,0%, 7,5%, 9,2%), când se fac referiri la tabele sau figuri (de exemplu,
în tabelul nr. 4 se arată...), când sunt exprimate operaţiile matematice (de exemplu,
performanţa grupului experimental a fost de 2,5 ori mai ridicată decât cea a
grupului de control), când se precizează data calendaristică şi ora (de exemplu, pe 6
ianuarie 2013, experimentul a început la ora 2:30 p.m.);
• sunt însă cazuri când numerele se scriu cu litere, așa de exemplu când sunt
la începutul propoziţiei sau frazei (de exemplu, Douăzeci şi trei din cei 40 de
subiecţi testaţi au obţinut scoruri ridicate) sau când se exprimă o fracţie (de
exemplu, o treime, două cincimi etc.).
Relaţiile matematice din text (ecuații si formule) se scriu pe un rând separat,
numerotându-se pentru a putea face referiri la ele. Ele vor fi centrate, iar numărul
lor de ordine se scrie între paranteze, în partea dreaptă, pe marginea formatului
textului. Între formule şi text se lasă o distanţă, atât deasupra, cât şi dedesubtul lor.
Explicaţiile notaţiilor din formule se recomandă a fi scrise în continuare, despărţite
de punct şi virgulă.
Alte reguli sunt cele referitoare la stilul de font folosit (Academia Română,
2015). Astfel se vor scrie cu litere italice variabilele (x, y, z), funcțiile f, f(x),
unitățile de măsură (se folosesc numai cele din sistemul metric internațional) ale
unei mărimi fizice (m, g, s, sau cu literă mare când poartă numele unei personalități
de exemplu: W, A, K, J), iar cu litere romane (vertical) simbolurile funcțiilor
trigonometrice (sin, cos, arcsin), ale logaritmilor (log, lg, ln), ale limitei (lim),
indicii care provin din prescurtări (min, med, max), scările de temperatură (0C, 0F,
0
K), notația pentru derivată și integrală (d, ∫), indicii numerici din formule etc.
Pentru introducerea în text a formulelor de orice formă, a notaţiilor cu indici
de orice fel se recomandă folosirea editorului de ecuaţii. Acesta este un modul
opţional al mediului Microsoft Word care trebuie instalat în mod explicit (nu se
instalează în mod implicit odată cu pachetul Office). Dacă editorul de ecuaţii a fost
instalat, atunci el poate fi găsit, pentru Word 2010 și variantele ulterioare, în
Redactarea unui articol științific 203

meniul: Insert. Pentru variantele anterioare Word 2010 acest editor se găsește în
meniul Insert, de unde se alege: Object  Create new  Object type  Microsoft
Equation 3.0  OK.
În editarea ecuaţiilor nu se folosesc parantezele de pe tastatură, simbolurile
matematice, literele, semne de operaţii etc., toate aceste urmând să fie trecute cu
editorul de formule din bara de meniu corespunzătoare.

Exemplu:
IGDPc = IE^alpha*ICKc^(1-alpha)*ITFP (1)
în care:
IGDPc – indicele produsului intern brut în preţuri constante;
IE – indicele ocupării;
alpha – elasticitatea outputului faţă de muncă, aproximată prin ponderea
extinsă a veniturilor din muncă în valoarea adăugată brută;
ICKc – indicele activelor fixe tangibile în preţuri constante;
ITFP – indicele productivităţii totale a factorilor.

d) Note de subsol
În sistemul Harvard, utilizat şi în cadrul prezentei cărţi se recomandă evitarea
notelor de subsol atunci când se inserează citări sau se indică surse bibliografice.
Dacă autorul recurge totuşi la note de subsol (footnotes), atunci acestea ar trebui să
fie scurte, fiind utilizate cu precădere pentru a se da anumite explicații (doar când
este neapărat cazul). Aceste note de subsol pot fi inserate dacă se dorește explicarea
unor termeni specifici (stakeholderi = părţi-interese, formule etc.), când se
meționează anumite date (rata inflaţiei, poziţia unei entităţi într-un clasament, PIB
etc.), când se dau anumite definiții sau se exprimă anumite puncte de vedere care
nu apar în textul lucrării.

3.3.2 Tabele și figuri

Tabelele
Datele din tabel pot fi cifrice, cantitative (rezultate spre exemplu dintr-o
cercetare pe bază de chestionar) sau calitative (conțin anumite caracteristici ale
fenomenului sau populației investigate obținute spre exemplu prin interviuri în
profunzime). În științele economice se recurge destul de frecvent în cadrul lucrărilor
științifice la utilizarea tabelelor cu date cantitative. Tabelul este inserat între
204 A concepe, a redacta şi a publica un articol ştiinţific

paragrafe, în funcție de locul în care a fost introdus în prealabil în text, evidențiindu-


se ce informații conține. El are număr şi titlu, care sunt menţionate centrat, deasupra
tabelului. Între numărul și titlul tabelului şi începutul tabelului (prima linie formată
din capul de tabel) se lasă de regulă un spațiu liber de mărimea unui rând. Inserarea
datelor în tabelele la care se folosesc indicatori și date numerice se realizează astfel:
titlul în coloane se scrie centrat (bold), titlul liniei va fi aliniat la stânga (bold), iar
datele numerice sunt aliniate la dreapta (tabelul nr. 13).

Tabelul nr. 13. Numărul de angajaţi din economie, 2008-2012


Numărul de salariaţi, mii pers.
Industrie Comerţ IT&C Imobiliare Construcţii
An
Total % IMM Total % IMM Total % IMM Total % IMM Total % IMM
2008 1.644 49,5 1.543 76,7 145 58,2 47 89,3 554 77,2
2009 1.423 50,4 1.410 75,9 135 59,7 43 89,3 469 79,1
2010 1.346 50,1 1.330 76,1 130 59,3 41 88,4 393 78,1
2011 1.387 50,9 1.362 77,0 134 59,0 41 87,8 418 79,7
2012 1.381 50,2 1.369 76,2 137 58,9 40 88,2 400 80,9
Σ 7.181 50,2 7.013 76,4 681 59,0 211 88,6 2.235 79,0

Sursa: Armeanu, D., 2015, p.202.

Chelcea (2004) precizează că în redactarea tabelelor se impune evitarea


următoarele aspecte:
• utilizarea exagerată a tabelelor, deoarece aceasta distorsionează într-o mare
măsură și poate chiar să anuleze mesajul esenţial al prezentării (în ghidurile
editurilor/revistelor se limitează uneori numărul tabelelor în funcție de specificul
prezentării/articolulului);
• redactarea titlurilor și subtitlurilor de lungime mare sau foarte mare (în
general titlurile nu trebuie să depășească o sută de caractere);
• existența în reţeaua tabelului a unor rubrici necompletate sau goale, iar
când nu este posibilă evitarea lor, ele se notifică prin semne speciale;
• orice omisiune a sursei de date sau a notelor explicative şi a observaţiilor;
• existența unui număr inegal al marcajelor din rândurile şi coloanele
tabelelor față de numărul notelor explicative de subsol;
• nerespectarea ordonării notelor de subsol: note generale, specifice, de
probabilităţi etc.;
• lipsa unei numerotări a coloanelor sau a precizării unităţilor de măsură;
• prescurtarea cuvintelor din titlul rubricilor fără indicarea acestor abrevieri
sub tabel.
Redactarea unui articol științific 205

În situații deosebite, în prezentarea unei cercetări se poate apela la unele


semne cu caracter special. Acestea vor apărea în rețeaua tabelară. Prin intermediul
lor se vor explica situațiile excepționale, detaliate cu ajutorul unor note de subsol
sau explicative (uneori pot fi explicitate și în text, în introducerea generală,
metodologie sau la sfârşitul lucrării, în anexe). Cu caracter de exemplificare,
precum şi de obligativitate explicativă a apariției lor, se expun în continuare câteva
dintre semnele considerate a fi speciale:
• ( … ) = nu se cunosc valorile indicatorului (fie pentru că nu sunt
disponibile, fie pentru că nu sunt aplicabile. Ele pot fi irelevante sau inadecvate
contextului tabelar sau indicatorului [… este echivalent cu NA = not available sau
not applicable];
• ( - ) = valoarea indicatorilor este zero;
• ( 0* ) = valoarea indicatorului este mai mică de 0,1 etc.
Dacă tabelul este preluat dintr-o altă lucrare a unui anumit autor, se va
specifica acest fapt prin trecerea sursei bibliografice sub tabel (numele autorului,
anul, pagina de unde este luată informaţia). Sursa se scrie cu italic, urmată de două
puncte (Sursa:). Tot sub tabel pot apărea, atunci când este cazul, anumite note,
unele generale (care se referă la întregul tabel), altele speciale (care vizează numai
anumite aspecte), pentru a oferi unele explicații necesare înțelegerii datelor
cuprinse în cadrul acestora. Nota se scrie cu N mare și italic după care se trece
punct (Notă.). Ea se plasează după închiderea tabelului, lăsându-se un spațiu liber
(un rând distanță de la marginea tabelului) sau se inserează sub sursa bibliografică
a tabelului, dacă aceasta există.

Figuri
În cadrul figurilor sunt incluse scheme, grafice, imagini, capturi de ecran,
desene, histograme, fotografii etc. Și ele pot fi inserate în text, dar pot fi trecute şi
în anexe. Pentru o mai bună înţelegere a textului şi pentru a permite urmărirea cu
uşurinţă a prezentării grafice a datelor și a comentariilor din text, se recomandă
totuşi includerea figurilor în cadrul textului articolului. Figurile au număr și titlu,
dar spre deosebire de tabele, acestea vor fi înscrise centrat, sub figură, lăsându-se
un spațiu liber de un rând între marginea de jos a figurii şi titlul acesteia. Figurile
trebuie să fie alb-negru, nu color (dacă lucrarea va fi tiparită color atunci ele pot fi
redate în mai multe culori), cu un contrast foarte bun pentru a asigura un maximum
de claritate, fiind de preferat ca ele să nu depăşească formatul de text al paginii la
care va fi tipărită.
206 A concepe, a redacta şi a publica un articol ştiinţific

Figurile au legendă plasată dedesubt. Aceasta va conţine toate elementele


necesare înţelegerii figurii (explicaţia simbolurilor, abrevierilor, scalei, inclusiv a
detaliilor privind tehnicile experimentale folosite etc.). Atunci când este cazul, sub
figură se vor trece unele note sau observaţii suplimentare menite a ajuta la
înţelegerea adecvată a acesteia, respectiv sursa bibliografică de unde a fost preluată
informaţia (numele autorului, anul, pagina) ca în figura nr. 39.

100 86
80
51
60

40 14
9 12 16
20 3 7
2
0
Început de secol XX Început de secol XXI

Cărbuni Petrol Gaze naturale Hidrocentrale Combustibili nucleari

Figura nr. 39. Dinamica structurală a resurselor energetice globale (%)


Sursa de date: http://www.worldwatch.org/programs/energy_climate
Sursa: Săvoiu, 2012, p. 236.

La titluri şi conținutul tabelelor/figurilor se utilizează de regulă acelaşi tip şi


aceeaşi mărime a literei, ca şi în cadrul textului articolului. Precizările care se află
sub tabel/figură vor avea o mărime mai mică a literei (de regulă cu un punct față de
cea din textul articolului). Nu se recomandă folosirea literelor italice sau boldate
(aldine) nici pentru număr, nici pentru titlu, dar la cele mai multe reviste și edituri
scrierea se face cu aldine. Numerotarea se va realiza cu cifre arabe, în ordinea
apariției lor în text. Nu este potrivit să se folosească o combinație a cifrelor și
literelor (de exemplu: Tabelul nr. 2a, Tabelul nr. 2b, Tabelul nr. 2c etc.), o
asemenea situaţie îngreunând cel mai des înţelegerea, respectiv urmărirea cursivă a
textului articolului. După numărul tabelului/figurilor se va pune punct şi se va lăsa
un spațiu; la sfârşitul titlului nu va apărea însă vreun punct (de exemplu: Tabelul
nr. 3. Deficitul de cont curent, ca pondere în PIB). Referirea la tabele și figuri se
face în textul articolului, acolo unde este cazul, înaintea apariției lor (tabelul nr. 3
sau figura nr. 5).
Se recomandă ca acestă referire să aibă loc după ce în prealabil datele şi
informaţiile din cadrul tabelului/figurii au fost prezentate în text. În acest fel, se
Redactarea unui articol științific 207

facilitează fluenţa textului şi înţelegerea adecvată a acestuia de către cititor, care nu


va fi „întrerupt” din cititul explicațiilor față de situația în care referirea la
tabel/figură ar apărea după inserarea acesteia. Sunt de evitat formulările de genul
„tabelul/figura de mai sus” sau „tabelul/figura de la pagina 10”, deoarece în urma
formatării/tehnoredactării textului, mai ales în cazul revistelor, este posibil ca
„tabelul/figura de mai sus” să devină „tabelul/figura de mai jos”, iar pagina să se
schimbe. Atât tabelele, cât și figurile vor fi incluse în text, în apropierea locului în
care sunt menţionate.
Se vor evita, pe cât posibil, tabelele/figurile mari, care depăşesc în lăţime
formatul paginii de text la care va fi publicat/tipărit articolul. Dacă un tabel trebuie
să continue şi pe pagina următoare, atunci se va include după capul de tabel un
rând numerotat (1, 2, 3 ...), care va fi repetat la începutul continuării sale de pe
pagina următoare. Totuși se recomandă, în măsura în care este posibil, încadrarea
unui tabel pe o singură pagină, aceasta facilitând în foarte mare măsură înțelegerea
adecvată a acestuia. Alte recomandări privesc evitarea greșelilor de numerotare,
absența unei imagini/fotografii despre care se scrie în text sau a lipsei referinței în
text a unei ilustrații, precum și calitatea neconformă cu cerințele referitoare la
claritatea imaginii.

3.3.3 Câteva reguli privind punctuația

După o propoziţie, după o frază, după o relaţie matematică etc., trebuie să se


pună un semn de punctuaţie: punct, virgulă, punct şi virgulă, două puncte, semnul
întrebării și exclamării. De modul în care sunt plasate acestea, poate depinde
uneori înţelegerea corectă a mesajului autorului. O prezentare succintă a
principalelor reguli privind tehnoredactarea punctuației a putut fi efectuată prin
consultarea unor lucrări ale Institutului de Lingvistică „Iorgu Iordan – Al. Roseti”
(1997 și 2005) și ale autorilor Chelcea (2003), Pruteanu (2003), Avram (2005),
Rad (2008). În acest sens, în folosirea semnelor de punctuaţie e necesar a fi
respectate anumite reguli, dintre care amintim:
a) Semnele de punctuaţie (. , ; : ! ? …) nu vor fi precedate de spaţiu (sunt
lipite de textul din fața lor), dar vor fi urmate obligatoriu de un spaţiu liber.
Desigur, există și o serie de excepții, când acest spațiu liber (alb) lipsește, și
anume:
• referitor la punct: abrevieri: ş.a., ş.a.m.d., ale numelor proprii (A.D.
Xenopol), a titlurilor academice și didactice (prof.univ.dr.habil.ec sau
208 A concepe, a redacta şi a publica un articol ştiinţific

prof.univ.dr.ing.), date calendaristice (17.06.2002), numerele alcătuite din mai mult


de trei cifre se vor segmenta prin punct, fără pauză între acestea: 4.768; 15.235.123
etc.;
• referitor la virgulă: enunţuri de tipul numerelor cu zecimale (537,8) etc. În
engleză, virgula este echivalentă punctului în cazul numerelor, acesta având
următorul format: 3.456,44.
• referitor la semnul „puncte de suspensie“ (...), acesta trebuie să fie alcătuit
din exact trei puncte (fără pauză între ele). Punctele de suspensie aflate între
paranteze pătrate […] marchează lipsa unui cuvânt sau a unui fragment din cadrul
textului.
b) Folosirea barei oblice (/) se face fără pauză, atât înaintea apariţiei sale,
cât și după, conform modelui: text/text;
c) Parantezele rotunde „(…)“ sunt lipite de textul pe care-l cuprind, fiind
obligatoriu precedate şi, respectiv, urmate de câte un spaţiu alb, respectiv ...text
(text) text... În acelaşi fel se procedează şi cu parantezele drepte „[...]“. Ele se
utilizează în special atunci când există un text cu paranteze în paranteze, după
modelul: …text [text (text) text] text…;
d) Pentru citate sau alte situaţii similare se vor folosi obligatoriu ghilimelele
standard (adică perechea „…“, lipite de text (deci fără spaţiu) …text „text“
text…. Aceste ghilimele de deschidere „…“ nu vor fi compuse din două virgule
consecutive fără spaţiu (,,). În cazul în care în cadrul textului aflat între ghilimele
se află un pasaj care este la rândul său trecut între ghilimele, se vor folosi
obligatoriu ghilimelele interioare, şi nu două paranteze de tip ghiară (ascuţite) una
după alta, conform modelului: …text „text «text» text“ text… sau …text „text
«text»“ text…. Folosirea parantezelor de tip ghiară (ascuţite: < >) în locul
ghilimelelor franţuzeşti, adică …text „text <<text>> text“ text… este
inadmisibilă;
e) Se respectă diferenţa între cratimă (-), linie de pauză (–) şi linie de dialog
(—). Astfel, cratima se foloseşte lipită de literele între care se află, fără spațiu în
față și după ea (s-a, luat-o, într-un). Linia de pauză se utilizează obligatoriu, cu câte
un spaţiu înainte şi după, conform modelului: …text – text – text…. De asemenea,
trebuie avute în vedere şi următoarele reguli:
• nu se admite folosirea cratimei în locul liniei de pauză, ca în exemplul de
evitat: …text - text - text…;
Redactarea unui articol științific 209

• nu se admite folosirea liniei de pauză în loc de cratimă, ca în următoarele


exemplele de evitat: să–şi, luându–li–se, propriu–zis (corect se folosește cratima:
să-şi, luându-li-se, propriu-zis);
• nu se admite folosirea cratimei în loc de cuvântul „şi“, ca în exemplul:
Datele au fost culese între 10-28 aprilie. Formele corecte sunt: Datele au fost
culese între 10 și 28 aprilie sau Datele au fost culese în intervalul 10-28 aprilie sau
Datele au fost culese în perioada 10-28 aprilie.
Linia de pauză se poate utiliza şi pentru enumerarea elementelor (nemarcate
prin cifre sau litere) situate în rânduri diferite, de genul:
– un element;
– alt element;
– alt element etc.
f) Când enumerarea nu implică şi ierarhizare sau ordonare, se poate folosi şi
aşa-numitul bullet (•):
• un element;
• alt element;
• alt element etc.
Într-o listă de enumerare, fiecare text se poate încheia cu punct şi virgulă sau
cu punct. În primul caz, intrările încep cu literă mică, iar în al doilea caz, cu literă
mare. Pentru unitatea textului nu se vor folosi mai multe tipuri de semne grafice în
lista enumerărilor.
Dat fiind faptul că majoritatea articolelor științifice sunt redactate și
publicate în limba engleză, se impune precizarea câtorva reguli privind
particularitățile folosirii semnelor de punctuație la articolele scrise în această limbă.
Ținând sema de normele minimale de prezentare a manuscriselor recomandate de
Editura Academiei Române, redăm câteva particularități (Academia Română,
2015):
• punctul: se foloseşte pentru a despărţi zecimalele de partea întreagă dintr-un
număr; este obligatorie folosirea sa după toate prescurtările, cu excepţia unităţilor
de măsură; când o propoziţie se încheie cu o abreviere, care este urmată de punct,
punctul apare o singură dată;
• virgula: se folosește pentru a separa ordinele de mărime din numerele mai
mari de o mie şi este obligatorie la numere având mai mult de 4 cifre; este
obligatorie înaintea oricăror conjuncţii care leagă între ele propoziţiile dintr-o
frază, inclusiv a conjuncţiei and; nu se despart prin virgulă elementele dintr-o
enumerare, atunci când sunt simple şi sunt despărţite prin conjucții; virgula este
obligatorie înainte de etc.;
• două puncte: în limba engleză, după două puncte urmează literă mare;
210 A concepe, a redacta şi a publica un articol ştiinţific

• punctele de suspensie: în limba engleză se lasă pauză între acestea, precum


şi între ele şi cuvântul care le precede sau le urmează;
• ghilimele: ghilimelele au forma “ “; ghilimelele sunt precedate de virgulă;
atunci când se citează o propoziţie completă, semnul de punctuaţie care o încheie
face parte din citat şi se trece înainte de a închide ghilimelele; de asemenea, atunci
când citatul începe cu primul cuvânt din fraza citată, se va scrie cu majusculă, la fel
ca în original; virgula sau punctul se trec înainte de a se închide ghilimelele;
semnul două puncte (:) se pune în afara ghilimelelor; tot în afara ghilimelelor se
trece şi semnul punct şi virgulă (;);
• parantezele rotunde: semnele de punctuaţie terminale, atunci când sunt
cerute de fraza dintre paranteze, se trec înainte de închiderea parantezei; orice alte
semne de punctuaţie se includ după închiderea parantezei;
• parantezele pătrate: semnul de punctuaţie de încheiere se va trece înainte
de a închide paranteza pătrată; când parantezele pătrate sunt inserate în frază, ele
nu sunt urmate sau precedate de niciun semn de punctuaţie.

Bibliografie

Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, 1997. Îndreptar


ortografic, ortoepic și de punctuație. Ed. a 5-a. București: Editura Univers
Enciclopedic.
Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, 2005. Dicționarul
ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române. Ed. a 2-a. București:
Editura Univers Enciclopedic.
Academia Română, 2015. Norme minimale privind prezentarea manuscriselor.
București: Editura Academiei Române. Disponibil la: http://www.ear.ro/
files/Normemweb.pdf [Accesat 21 decembrie 2015].
Anglia Ruskin University. Guide to the Harvard Style of Referencing, 2015. 5th ed.
Available at: http://libweb.anglia.ac.uk/referencing/files/Harvard_referencing_
2015.pdf [Accessed 12 December 2015].
Avram, M., 2001. Gramatica pentru toți. Ed. a 3-a. București: Editura Humanitas.
Chelcea, S., 2003. Cum să redactam. Ed. a 2-a rev. București: Editura
comunicare.ro.
Chelcea, S., (2004). Metodologia cercetării sociologice. Ed a 3-a. București:
Editura Economică.
Redactarea unui articol științific 211

International Standard ISO 690:2010 (E). Information and documentation.


Guidelines for bibliographic references and citations to information resources.
3rd ed. Available at: http://www.cmaph.org/attachment/201364/
1370309271657.pdf [Accessed 20 December 2015].
Fereol, G. și Flaguel, N., 1998. Metode și tehnici de exprimare scrisă și orală.
Traducere de A. Zăstroiu și C. Bîlbă, Iași: Editura Polirom.
Florea, C., 1983. Ce cercetăm, cum cercetăm. Bucureşti: Editura Ştiinţifică şi
Enciclopedică.
Gavrilescu, M., 2011. Strategia elaborării lucrărilor științifice publicabile în
reviste științifice internaționale (incluse în baze de date și Web of Science).
Disponibil la: file:///C:/Users/Utilizator/Downloads/Strategia_elaborarii_
lucrarilor_stiintif.pdf [Accesat 20 ianuarie 2016]
Gherghel, N., 1996. Cum să scriem un articol ştiinţific. Bucureşti: Editura
Ştiinţifică
Graff, G. și Birkenstein, C., 2015. Manual pentru scrierea academică. Ei spun/
Eu spun. Tradus din Engleză de L. Poantă. Pitești: Paralela 45.
Iordan, I., 1975. Stilistica limbii române. Ediţie definitivă. Bucureşti: Editura
Ştiinţifică.
Rad, I., 2008. Cum se scrie un text științific: discipline umaniste.
Ed. a 2-a. Iași: Polirom.
Panaitescu, I., 1968. Prezentarea lucrărilor ştiinţifice. Metodologia activităţii
autorului. Bucureşti: Editura Ştiinţifică.
Şerbănescu, A., 2007. Cum se scrie un text. Ed. a 3-a. Iași: Polirom.
Pruteanu, G., 2003. Norme de redactare și punere în pagină a lucrărilor de licență.
Disponibil la: http://www.pruteanu.ro/9ultima/redactare.htm [Accesat 11
noiembrie 2015].
Săvoiu, G. and Popa, S., 2012. Foreign Direct Investment (FDI) în Romania,
Romanian Statistical Review, 60(1), pp. 42-56.
Strunk, W. Jr., 1999. The Elements of Style. New York: Bartleby.Com. Available
at: http://www.bartleby.com/141/ [Accessed 11 November 2015].
4 Plagiatul, legislația antiplagiat
și etica cercetării

O abordare științifică a autenticității în cercetare, implicit în cercetarea


economică, impune în mod necesar și primordial o delimitare conceptuală a
originalului de plagiat. Un apel necesar la legea proprietății intelectuale și la alte
reglementări sau standarde specifice care se referă la gradul de similitudine între
două texte, delimitând principiile eticii cercetării, descoperă și detaliază tipologia
tot mai diversificată a plagiatelor în domeniile științifice moderne, inclusiv în cel
economic. Prin urmare, devine la fel de necesară și cunoașterea riguroasă a
principalelor tipuri de plagiat (similitudini sau similarități), care se cer concretizate
într-un număr rezonabil de exemplificări clare și expresive.
Pentru a descrie și materializa prevenirea plagiatului și plagierii ca forme
denaturate și frauduloase ale cercetării este important să se obţină un răspuns
(feedback) privind eficacitatea soluțiilor concrete de identificare și de prevenire a
apariției acestora. O buclă odată închisă sau un ciclu încheiat poate permite
finalizarea riguroasă prin atenuarea și prin eliminarea tuturor formelor concrete și
recunoscute de plagiat, apelând la multiplele mijloacele aflate la dispoziția
cercetătorilor, revistelor, editurilor. Această atitudine antiplagiat, mai adecvată și
mai cunoscută prin denumirea în limba engleză ca alianță antiplagirism, sugerează
mai clar contagiunea periculoasă și distructivă a fenomenului în sine, urmărind
evitarea plagiatelor, ca modalități inacceptabile la nivelul unei comunități
științifice, deoarece contribuie la discreditarea completă a autoratului. Plagiatele
sunt acțiuni frauduloase, fiind plaste sub severe sancțiuni legale menite a-i
descuraja pe falșii cercetători. Ele pot și trebuie să fie permanent prevenite.

4.1 Original versus plagiat

Una din cerințele implicite ale oricărei cercetări științifice, inclusiv a celor
de natură economică a fost, este și va rămâne aceea a originalității unui text, într-o
opoziție totală cu plagierea. Prezența originalității simultan cu absența plagierii
Plagiatul, legislația antiplagiat și etica cercetării 213

garantează în cea mai mare măsură eligibilitatea și succesul ulterior al investigației


în toate etapele conexe publicării și diseminării manuscrisului în comunitatea
științifică. Analog informației care descrie „semnificația inedită sau noutatea
deținută de un mesaj, un semnal aproape identic emis, transmis și receptat, referitor
la cunoașterea individuală sau universală într-un domeniu științific” (Săvoiu, 2007,
p. 15), orice tip de cercetare trebuie să fie originală și nu copiată. O cercetare
originală se finalizează printr-un manuscris autentic sau printr-o redactare de
pionierat care constituie ulterior un reper științific. Originalitatea unei cercetări
apare și ca urmare a aplicării de o manieră inovativă a unor metode sau prin
generarea de noi modele, care permit contestarea unor legi științifice mai vechi în
paralel cu identificarea de noi legități, pornind de la simple ipoteze, asocieri,
corelații, testate și validate cu rigoarea și profesionalismul cercetătorului autentic.
Valoarea reală a cercetării științifice este conferită de autenticitatea
demersului și a rezultatelor sale, fiind dominată de utilitatea practică finală. Pentru
a constitui din punct de vedere legal o creație umană originală va trebui să fie
realizată cu respectarea tuturor formelor permise, cerute și unanim acceptate de
comunitatea științifică, dar și de societate în ansamblul său. Autorul sau autorii
oricărei cercetări originale sunt și proprietarii intelectuali ai acesteia și, astfel, ei
dețin drepturi specifice de proprietate asupra ideilor textului articolului redactat
(manuscrisului), decurgând din chiar originalitatea investigației, din autenticitatea
metodelor și modelelor folosite, din plusvaloarea reală a produsului sau serviciului
final. Aceste drepturi sunt incontestabile, fiind garantate prin puterea legii privind
proprietatea intelectuală, singura care conferă dreptul de copyright asupra
valorificării oricărei cercetări originale și asupra copiilor, reproducerilor sau
multiplicărilor ulterioare ale rezultatelor obținute (articole publicate în reviste,
cărți, brevete etc.).
Originalul în cercetarea științifică, incluzând aici și cercetarea economică,
conceptualizează acel „ceva, specific sau propriu unei persoane sau unui autor
(cercetător), neimitat după altcineva și întotdeauna personal, nou, inedit” (DEX,
2012), având un sens substanțializat prin spirit creativ și independent. Cu riscul de
a fi practic neobișnuită, extravagantă sau chiar bizară și excentrică o cercetare
științifică trebuie să se apropie tot mai mult de originalitate și niciodată să nu se
îndrepte către platitudine sau banalitate, copiere sau plagiere. Originalul poate fi
definit și printr-o simplă negație sau prin faptul că „nu reprezintă o copie și nici nu
depinde de ideile altor oameni” (cercetători), conform unei definiri tranșante
214 A concepe, a redacta şi a publica un articol ştiinţific

apărute în Oxford Advanced Learner’s Dictionary, 2015, disponibil online la


http://www. oxfordlearnersdictionaries.com/definition/english/original.
Original reprezintă în cercetarea științifică și un act de întâietate, pionierat
sau cu precădere ceva care apare pentru prima dată, cu conotații de unic. Este
dificil de răspuns la întrebarea cum să realizezi o cercetare sau un articol științific
cu adevărat original, deoarece nu există un răspuns deplin valabil și satisfăcător ca
diversitate tematică a cercetării în sine. Se pot totuşi formula câteva constatări cu
sens de atitudini specifice în demersul unei cercetări aflate în căutarea originalului
(Laverde-Rubio, 2010), definite prin:
• observarea mai atentă, mai largă, generând o investigație mai profundă a
problematicii de ansamblu a cercetării;
• valorificarea intensivă a analogiei, axată pe căutarea și identificarea de
asemănări și deosebiri, concentrări și diversificări, polarizări și uniformizări;
• gândirea laterală explicată de Edward de Bono (2008) prin constatarea că
„nu poți săpa o groapă nouă adâncind o groapă mai veche“, gândire care
depășește tiparele limitative ale gândirii logice;
• utilizarea gândirii trans-, inter-, cros- și multidisciplinare, ori de câte ori
complexitatea cercetării științifice o impune;
• conceptualizarea sintetizatoare care permite o simplificare prin restructurarea
complexității fenomenului cercetat;
• receptivitatea crescută la stimulii externi ai conștiinței cercetătorului, alături
de exersarea unor atitudini intuitive împlinite și valorizante, cu sensul de a
fructifica acumulările de informații preconștiente și semiconștiente;
• delimitarea unui câmp stabil epistemologic și a unor metode relevante pentru
selectarea unor variabile reprezentative, precum și detalierea cât mai multor tipuri
de investigații cu privire la domeniul cercetării inițiate, care nu au fost acoperite
integral de alte cercetări etc.
În etica realizării și publicării unei cercetări, originalul se reconturează
permanent de o manieră tridimensională. Astfel, apare o primă dimensiune
temporală a perisabilității adevărurilor conținute, atâta timp cât toate afirmațiile din
rezultatele publicate rămân în principiu adevărate. O altă dimensiune este conferită
de ideea acoperirii integrale a multidisciplinarității cercetării în echipă, prin gradul
corect de cuprindere a tuturor acelora aflați sub auspiciile originalității. Acest
aspect impune extinderea numărului autorilor publicării rezultatelor cercetării
indiferent de aportul acestora și fără a omite niciun membru al echipei de cercetare
care a contribuit la demersul amplu și complex, de tip trans-, inter-, cros- și
Plagiatul, legislația antiplagiat și etica cercetării 215

multidisciplinar modern. O ultimă dimensiune a originalității decurge din


integrarea cercetărilor anterioare, atât prin includerea rezultatelor acestora fie ca
ipoteze inițiale, fie ca stadii de actualitate ale investigațiilor ori ca validări finale
ale propriilor rezultate. Toate acestea se realizează după reguli precise ale
autocitării sau citării, aflate sub incidența legilor privind respectarea dreptului de
proprietate intelectuală (Coats, 2009), adresând și mulțumiri absolut necesare, la
sfârșitul articolului sau lucrării, tuturor acelora care au contribuit la noua formă
publicată a cercetării comune întreprinse. Se realizează în acest fel o delimitare
necesară a originalității noii cercetări în raport cu originalitatea preexistentă în
cercetările anterioare, construind un veritabil continuum al originalului.
Originalul în cercetarea modernă este exprimat într-un mod total diferit de
tot ceea ce a existat mai înainte, dar de cele mai multe ori de o manieră complet
paradoxală, prin demersul de a continua cercetări originale anterioare și de a se
valida prin altele ulterioare. O cercetare științifică a fost, este și va rămâne prin
metodele și modelele sale definită prin creativitate, fiind în același timp și
generatoare de soluții și rezultate originale. În totală opoziție cu o cercetare
științifică cu rezultate originale, apare plagiatul ca o formă de cercetare pusă sub
semnul întrebării atât ca fond, cât și ca formă, de regulă lipsită de creativitate.
Originalitatea unei cercetări noi ca de altfel și caracterul original al unei soluții,
metode, modelări etc. se află într-o permanentă antonimie logică cu falsul, copia și
plagiatul de orice fel, fiind percepute în mod obiectiv drept contrare. Originalul și
originalitatea în știință și în cercetare științifică nu constituie rezultatul unui cerc
vicios sau cazul tipic în care punctul de sosire coincide cu punctul de plecare, ci
reprezintă o finalitate a unei spirale virtuoase, mereu deschise creativității. Într-o
cercetare științifică originală punctul de sosire devine automat cel în care se inițiază
o nouă spirală a cunoașterii.
În universul științific și al cercetării, orice investigație va dobândi caracter
neștiințific odată cu constatarea plagiatului și identificarea plagiatorului (echipei de
plagiatori). Prin furtul științific practicat de autor (autori) se dobândește de fapt un
statut fals, oricând compromițător pentru cariera cercetătorului (echipei de
cercetători) și ilegal, urmat firesc odată cu identificarea plagiatului de sancțiuni
drastice, aplicate prin legile de protecție ale proprietății intelectuale și prin normele
antiplagiat, toate deținând și un impact grav economic și social.
Plagiatul este definit ca „operă științifică a altcuiva, însușită (integral sau
parțial) și prezentată drept creație personală” sau ca „lucrare (științifică) străină,
prezentată drept personală” (DEX, 2012).
216 A concepe, a redacta şi a publica un articol ştiinţific

Alte conceptualizări, axate pe minima structurare posibilă, descriu conținutul


plagiatulului drept folosirea „cuvintelor sau ideilor altei persoane, ca și când ar fi
propriile cuvinte sau idei”, așa cum în mod sintetic apare descrisă activitatea de
plagiere în dicționarul Merriam-Webster. În mod concret, plagiatul nu se rezumă
numai la o preluare integrală dintr-o anumită sursă ori una exclusiv parțială a unor
capitole, pasaje sau fragmente de text, idei, cuvinte sau noi teorii esențiale, metode,
modele, tehnici și instrumente originale. Plagiatul se plasează dincolo de simpla
copiere, reprezentând în fapt o fraudă premeditată, preluarea fiind urmată de
înglobarea celor expuse anterior într-o lucrare, care se pretinde a fi creația proprie a
noului autor, fără ca acesta să precizeze sursa sau sursele preluării și să folosească
ghilimelele, atunci când cuvintele nu îi aparțin.
Plagiatul sau copierea altor texte se mai consideră și „o deturnare de idei,
opinii, argumente, materiale sau de texte din alți autori, fără însă a le cita în mod
corespunzător” (Laverde-Rubio, 2010). Efectul major al oricărui plagiat rămâne
unul distructiv pentru un sistem de valori academice și de cercetare științifică,
îngrădind sau chiar anulând practic orice modalitate de a genera și asigura condiții
ca originalitatea și creativitatea să se bucure „în mod neîngrădit de meritata
recunoaştere şi apreciere” (Isoc, 2012) într-o comunitate științifică.
Există o diversitate de premise recunoscute ale plagiatului, atât în literatura
internațională (Drum, 1986; Steiner, 1998; Resnik, 1998; Lands, 1999; Hexham,
2005; Clarke, 2006; Biagiolli, 2012; Godecharle, Nemery, Dierick, 2014), cât și în
aceea națională (Stan, Turcescu, 2004; Andreescu, 2012; Isoc, 2012; Șandor, 2013;
Iordache, 2014). Ideile de bază dedicate antinomiei esențiale a unei cercetări
științifice, implicit economice, pornesc de la inadecvarea și conflictul permanent
între activitățile complet opuse de creație și plagiere, provenind mai ales de la
nivelul redus de înțelegere și de asumare a impactului dezastruos al plagiatului în
educația academică și în cercetare.
O primă premisă necesară este dată de expunerea în public sau publicarea
oricărei cercetări și a rezultatelor acesteia, ceea ce o face accesibilă și comparabilă
în conținut și formă. O a doua premisă importantă și des invocată în sistemele
academice și de cercetare, lipsite de criterii valorice durabile, a fost și este încă dată
de absența conștientizării profunde a complexității plagiatului, pornind de la
multitudinea de factori sau cauze ale apariției sale. Astfel, apariția unui plagiat
include cauze de o mare diversitate, de la managementul defectuos al timpului, la
aspecte ale eticii și corupției în finanțarea cercetării, de la evitarea eșecului
profesional, la educația obsesiv axată pe dorința de succes cât mai rapid obținut,
mai ales în cazul tinerilor cercetători, de la existența unei tradiții academice reale,
Plagiatul, legislația antiplagiat și etica cercetării 217

la presiunea finalizării într-un timp relativ scurt a unei cercetări, în paralel cu


diminuarea altor contribuții ale mentorilor și chiar ale unor coechipieri în proiectul
inițial al cercetării etc. O a treia premisă majoră este legată de consistența unei
legislații aplicabile și cu efecte practice imediate, o legislație care să identifice, să
limiteze, să prevină și să ducă la dispariția treptată a plagiatului. O ultimă premisă
semnificativă este legată de norma de onestitate definită discret în societate și
confirmată în mod realist de fapte. Această normă de onestitate științifică
influențează întregul sistem academic, de cercetare, de editare, de evaluare și
promovare a valorilor.
Există unele aspecte istorice și geografice care generează o intensitate sau o
frecvență de apariție mai mare sau mai mică a plagiatului. Astfel, se pot identifica
unele cauze cu aparență de obiectivitate, de regulă plasate în trecut și transferate de
la o generație la alta, ca deficiențe profunde ale unor principii morale sau
educaționale. În aceste contexte permisive în exces, plagiatorul se autoconsideră o
victimă și tot mai puțin sau chiar deloc un delincvent, într-o societate unde
proprietatea privată nu este cu adevărat apărată de lege, iar forma acesteia cea mai
sensibilă, respectiv proprietatea intelectuală este tratată în mod absenteist sau ca
inexistentă. Gândirea comunistă prin absenteismul proprietății sau gândirea în
capitalismul timpuriu prin prădălnica atitudine cultural antreprenorială constituie
exemple grăitoare în acest sens. După cel de-al Doilea Război Mondial, aliații
învingători au permis URSS, drept compensație pentru marile pierderi în oameni și
resurse suferite în anii conflagrației, să acceseze, o lungă perioadă de timp, în mod
gratuit (în fapt să preia și chiar să plagieze tacit) resursele bibliografice și
manuscrisele originale apărute în Occident. Acest aspect constituie un exemplu de
declanșare a unui intens proces de plagiat în cercetarea țărilor comuniste cu
trimitere clară la literatura științifică occidentală. Tipul de atitudine permisivă și
obișnuința copierii cercetărilor de vârf s-au extrapolat, diferențiat ca impact și grad
științific de acoperire, în aproape toate țările Tratatului de la Varșovia, în modalități
și ponderi diferite. Mai mult chiar, simpla prezentare a unor astfel de lucrări
plagiate în contextul academic și de cercetare științifică în cadrul societăților
comuniste, în primul deceniu postbelic a constituit o formă de restructurare după
alte criterii, mai curând partinice și nu științifice, a unor noi comunități academice
și de cercetare. Reputația a fost construită în primul și chiar și în cel de-al doilea
deceniu postbelic, care pot fi denumite deceniile plagiatului comunist, mai puțin
prin originalitate sau integritate, ci mai ales prin acces discriminatoriu la surse
218 A concepe, a redacta şi a publica un articol ştiinţific

științifice (multe opere fiind inaccesibile sau interzise și plagiatul neputând fi astfel
constatat sau probat).
Cel de-al doilea exemplu al plagiatului prădalnic este la fel de sugestiv
manifestat prin instinctele de însușire forțată a proprietății altuia, mai ales a ideilor,
metodelor, modelelor, articolelor și cărților altora. A plagia în cercetarea științifică
a însemnat o lungă perioadă a pretinde cuiva că ești autor al unei lucrări originale
deosebit de complexe, care necesitând evident mai multe competențe, îi oferea
ocazia plagiatorului să-și justifice preluarea originalului ca fiind o proprietate
comună sau îi permitea să-și expună instinctele prădalnice și să fure cercetările
altora ori să le copieze parțial fără să ceară acceptul sau să menționeze sursele,
generând în final sau pe termen lung o reputație de autenticitate falsă, de
originalitate „împrumutată” și de creativitate practic nulă. Plagiatorul prădalnic a
încercat să ofere astfel opiniei publice și segmentului din care făcea parte în mod
nedrept, un profil personal de un nivel mult mai înalt în raport cu cel real de
pregătire academică și o reputație științifică inexistentă în realitate sau de
împrumut, asemeni unui vânzător în piața imobiliară care oferă o clădire ruinată și
lipsită de valoare arhitectonică și istorică, în locul unui palat sau monument
autentic.
Un punct de vedere susținut de Isoc (2014) este acela că plagiatul este axat
pe însușirea și publicarea prin furt a unei cercetări sau lucrări, echivalând cu un furt
al originalității în sine. Astfel rezultă un fals:
• care conține integral sau numai parţial o operă de creaţie intelectuală scrisă,
realizată şi publicată anterior de o altă persoană, generând falși autori;
• care se produce concret nu numai prin copiere și preluare, dar și prin
traducere şi/sau modificare neautorizată, în mod parţial sau integral;
• însoțit de omiterea premeditată a indicării surselor și a autorilor reali
(referințelor bibliografice din care s-a inspirat plagiatorul).
Nu există criterii de ierarhizare a intensității şi/sau gravităţii plagiatului, la
fel cum nu există nici modalități de prescriere sau atenuare a impactului său.
Plagiatul este considerat un act antieducațional, anticultural și antisocial prin
definiție. În realitate, plagiatul nici nu este un termen așa de nou, cum ar putea
părea la prima vedere. Acest concept a apărut de mult timp în spectrul educațional
internațional, respectiv în cercetarea științifică mondială. Etimologic, conceptul de
plagiator provine de la plagiarius, cuvânt de origine latină, care substituia pirateria
exclusiv axată pe oameni sau însemna concret „răpitori” de oameni, cu scopul final
de a-i vinde ca sclavi (Coravu, 2013). Există tendințe de reconsiderare a sursei
Plagiatul, legislația antiplagiat și etica cercetării 219

etimologice a plagiatului și a sensurilor acesteia prin nuanțarea lui „plagium”,


cuvânt evident tot de origine latină, dar care s-ar traduce fie prin „a vinde altora
sclavi furați sau care nu aparțin vânzătorului“ (Florescu, 2012), fie același
„plagium” desemnând răpirea unui sclav sau a unui copil conform semnificației
caracteristice din dreptul roman (Coravu, 2013).
În Antichitate, plagiatorul sau plagiarius avea la poetul latin Marțial o
conotație negativă. Termenul a fost folosit cu sensul de jefuitor ori tăinuitor de
obiecte furate și se identifica practic cu acela care ajuta persoanele urmărite de lege
să se ascundă, așa cum rezultă din anatema aruncată de Marțial asupra gestului
rivalului Fidentius, care i-a recitat în public operele, asumându-le prin furt drept
propria sa creație (Dehelean, 2015). Plagiatorul și plagiatul modern semnifică doar
aparent altceva, dar tot cu privire la persoane, care răpesc ideile sau produsul
intelectual al altei persoane.
Plagiatul, acest antonim al originalului, apare pentru prima oară cu
semnificația de furt literar în Anglia, fiind folosit se pare de către Ben Jonson în
1601, în timp ce după alții, utilizarea cu sensul contemporan ar data doar din 1716,
iar debutul ca termen de dicționar fiind unul relativ mai întârziat (Samuel
Johnson’s Dictionary, 1755). Oricare ar fi însă realitatea temporală, plagiatul
modern deține deja o istorie activă veche de trei - patru secole (Șandor, 2013). În
tot acest timp, duplicitatea în actul plagierii a dobândit sensuri și dimensiuni greu
de imaginat, precum și o răspândire internațională.
În mod fals, au existat cercetători sau autori care au considerat că „toată
lumea plagiază sau a plagiat, mai devreme sau mai târziu” (Hennig, 2009),
plagiatul devenind astfel în mod eronat „cel mai răspândit lucru din lume”. Intenția
autorilor unor astfel de idei este ușor de recunoscut, fiind cauzată de dorința de a-i
amplifica dimensiunea și impactul ca furt literar, artistic sau științific și de a-l
considera o vinovăție recunoscută și implicit admisibilă, similară cu păcatul biblic
originar. Alții, printr-un compromis la fel de nociv, consideră că, spre deosebire de
mediul academic, unde „plagiatul poate fi un tabu, în artă devine un mod de
exprimare aproape esențial” (Lands, 1999), generând o dublă măsură și o
discriminare pe domenii, evident nepermisă sau inadmisibilă.
Coexistă în prezent și o reacție, plasată mai aproape de adevăr, dar și relativ
deviantă punitiv, care acuză radical plagiatul, redefinindu-l în esență drept o „crimă
solitară” (Quandt, 2012), tot mai des transformată într-o crimă solidară sau în
echipă, cu impact social, economic, cultural și educațional devastator. Nu lipsesc
din poziționările în raport cu plagiatul nici atitudinea mediană, frustă și inițial
220 A concepe, a redacta şi a publica un articol ştiinţific

realistă, care descrie plagiatul drept un furt intelectual, care impune măsuri de
pedepsire sau reparatorii și nici tendința dominant etică și evident ușor radicalizată,
prin care plagiatul este considerat o crimă morală, care anulează dreptul de a fi
creativ al autorului original, impunând un proces acuzator realizat de o instanță
morală recunoscută în domeniul cercetării științifice, care citează și indexează
plagiatorul (echipa de plagiatori), restabilind dreptul la originalitate și prezumția
libertății creativității în cercetarea științifică.
Apariția Internetulului, care inițial a favorizat expansiunea explozivă a
plagiatului, a permis ulterior detectarea tot mai promptă a acestuia prin captarea lui
iremediabilă într-o plasă informațională a cercetărilor științifice tot mai extinsă și
care favorizează:
• plasarea pe același Internet a tot mai multor lucrări, atât clasice, cât și
moderne ca rezultate ale cercetărilor științifice diverse (cărți, articole, enciclopedii,
rapoarte de cercetare etc.);
• accesarea rapidă a unor texte similare ori tematic adiacente cu ajutorul
motoarelor de căutare în rețea, cu precădere a motoarelor de căutare
multilingvistice (Google, Bing, DuckDuckGo, Ecosia, Exalead, Munax, Qwant
etc.);
• identificarea cu mare rapiditate prin pachete de programe specializate ca
prezență și proporție a secțiunilor plagiate într-o cercetare științifică; aceste
programe permit identificarea lucrărilor și autorilor textului original și celui
plagiat, denunțând o aparentă cercetare științifică drept tentativă dovedită și
probată de a falsifica sau, mai clar, dovedind o tentativă de furt intelectual.
Plagiatul academic considerat când un tabu, când o realitate gravă în
procesul educațional, prezintă o dispersie și o frecvență de apariție complet diferită
pe mapamondul cercetării și educației universitare. Atât universitățile europene de
tradiție aproape milenară, cât și cele americane prestigioase, dar și cele asiatice îl
interzic sau îl blamează din cauza unei certe lipse de onestitate, considerată
inadmisibilă în formarea unui intelectual sau a unui profesionist și îl includ la fapte
de „înșelăciune și/sau furnizarea cu bună știință de informații false”. Acesta odată
identificat, devine obiectul unor drastice măsuri administrative ale unei comisii de
etică universitară, autorul fiind supus unor severe sancțiuni disciplinare.
Noile variante flexionare, pluralitatea de sensuri a plagiatului și agregarea
tuturor acestora în contextul nedorit și nociv al plagierii impun analiza permanentă
a nuanțelor și semnificațiilor acestui concept distructiv al cercetării științifice
moderne (figura nr. 40):
Plagiatul, legislația antiplagiat și etica cercetării 221

Figura nr. 40. Semnificațiile multiple ale plagiatului


și plagierii resintetizate și compartimentate
Surse: Isoc, 2012; Șandor, 2013; Isoc & Isoc, 2014; Iordache, 2014.

Plagiatul a generat o paradigmă semantică proprie, sintetizată într-un glosar


de termeni sau noțiuni (tabelul nr. 14) care fac posibilă, într-o judecată de
ansamblu, o conceptualizare cât mai corectă a conținutului, dar și a impactului său
negativ în cercetarea și educația academică (Plagiarism Glossary, 2016).

Tabelul nr. 14. Paradigma semantică a plagiatului în cercetare


Bibliografie = lista surselor Notă/Adnotare = ceva ce A plagia/autoplagia = a
utilizate în realizarea și explică/întregește un text, frauda o cercetare copiind
prezentarea cercetării. însemnare explicativă. integral/parțial substanța
Citare/Autocitare = corecta Notă de subsol = notă cu (inclusiv formal), omițând
atribuire a unei opere scrise conținut bibliografic, în citarea corectă și completă a
unui autor (sie însuși). partea de jos a paginii. lucrării și autorului acesteia.
Citat/autocitat = text scris Plagiator = persoană care Parafrază = explicație mai
reprodus întocmai după practică copierea și furtul largă în cuvinte proprii a unui
sursa (text propriu anterior) în activitatea de cercetare. text menționat în referințe.
222 A concepe, a redacta şi a publica un articol ştiinţific

Cunoașterea comună = Plagiator involuntar sau Proprietate intelectuală =


corpus comun de informații inconștient = noțiuni fără produs al minții umane și
și cunoștințe fundamentale. sens sau inacceptabile. cercetării științifice (idei etc.)
Drepturi de autor = formă Plagiat = rezultat al Redactare incorectă a sursei
de protecție garantată prin plagierii, lucrare însușită = redactare frauduloasă pentru
lege (lucrări originale/autori) prin furt de la un alt autor. a masca un plagiat.
Domeniul public = nu Autoplagiat = reluarea Utilizare adecvată = utilizare
există restricții în privința propriei cercetări total sau permisă a sursei fără a încălca
accesului/copierii ideilor. parțial fără citare. drepturile autorului original.

Sursa: Glosar actualizat și extins după http://www.plagiarism.org/plagiarism-101/glossary/

Sinonimele plagiatului se multiplică și ele permanent pornind de la piraterie,


furt sau jaf, către falsificare, copiere, împrumut, ajungând până la imitație și
impostură, totul fiind generat de existența ideilor, conceptelor, teoriilor, legilor
științifice, metodelor, modelelor etc. originale sau inovative și tentația unora de a
le însuși fraudulos pentru a-și crea un fals prestigiu sau pentru a obține unele
avantaje pur materiale. O problemă discutată în capitolul dedicat citării și redactării
referințelor bibliografice este și aceea a limitării plagiatului în sensul utilizării
adecvate a surselor bibliografice, legate de absența sau lipsa citării, în cazul unor
concepte de cultură generală, intens folosite sau al unor expresii al căror prim autor
s-a pierdut odată cu trecerea timpului. De aici apar și unele distincții între plagiat,
în sensul academic sau legat de cercetare și încălcarea unor drepturi de natură pur
morală (generate de aspectele etice axate pe simultaneitatea temporală și
reciprocitatea originalității în situațiile limită de competiție între autorii originali
plasați în spații, culturi, limbi ori limbaje științifice complet diferite), respectiv
între plagiat și unele drepturi de proprietate intelectuală care fac obiectul
legislațiilor în diverse țări și al reglementărilor cercetării economice.
Există practic două situații generale care pot anula orice intenție sau acuzație
de plagiat: cunoașterea comună (corpusul comun) și citarea în deplină
conformitate cu ghidul editorial specific publicațiilor științifice (cu respectarea
legilor antiplagiat). Prima situație poate apărea numai atunci când se definește
coerent cunoașterea comună prin corpusul comun sau specific al unei științe.
Acesta trebuie să fie unanim acceptat de către cercetători, cunoașterea comună
neimplicând din punct de vedere legislativ drepturi de proprietate intelectuală. Cea
de-a doua se ivește atunci când se utilizează adecvat un ghid al publicării de
articole și cărți prin citarea corectă și standardizată a sursei și a autorului lucrării
din care s-a preluat o idee (metodă, model etc.).
Plagiatul, legislația antiplagiat și etica cercetării 223

În sprijinul aprecierii unor situații controversate de plagiat, există și instituții


specializate în identificarea și sancționarea acestuia. Printre aceste autorități se pot
enumera cu scop de exemplificare Oficiul Român pentru Drepturi de Autor
(ORDA) și Consiliul Național de Etică a Cercetării Științifice, Dezvoltării
Tehnologice și Inovării (CNE) etc. Plagiatul incert și autoplagiatul controversat
(omiterea citării unor lucrări proprii din care autorul a preluat o bună parte sau
pasaje importante etc.) sunt analizate de către aceste instituții prin prisma conduitei
morale academice și de cercetare, reunind activitatea de comunicare, publicare,
diseminare şi popularizare ştiinţifică a rezultatelor sub formă de cărți, lucrări,
conferințe publice etc.). Plagiatul și autoplagiatul sunt incluse într-un anasamblu de
abordări, considerate abateri de la normele de conduită academică și de cercetare
pornind de la exemplul Legii nr. 206 /27 mai 2004. Prin intermediul acestei legi s-a
creat diversitatea de coduri de etică în universitățile românești care redefinesc
esența nedorită a plagierii prin:
• includerea unor falși coautori în lista de autori ai unei cercetări sau lucrări
ştiinţifice și/sau prin excluderea unor coautori reali care au contribuit major la
cercetarea sau lucrarea științifică;
• includerea în lista de autori ai unei cercetări sau lucrări ştiinţifice a unei
persoane fără acordul acesteia;
• publicarea sau diseminarea neautorizată de către autori a unor rezultate,
ipoteze, teorii ori metode ştiinţifice nepublicate;
• introducerea de informaţii false în solicitările de granturi sau contracte ori
proiecte de finanţare, în dosarele de candidatură pentru posturile didactice sau de
cercetare, de doctorat sau abilitare (inclusiv lipsa de transparență sau nedezvăluirea
situaţiilor de conflicte de interese în realizarea sau participarea la evaluări,
nerespectarea confidenţialităţii în evaluare și chiar discriminarea autorilor, în
cadrul evaluărilor etc.).
Exprimarea originală și respectul pentru ideile originale sunt considerate
esența proprietății intelectuale și sunt protejate de legile drepturilor de autor, la fel
ca oricare invenție, patent sau brevet. Sensul originalului în demersul cercetării
rămâne practic unul dintre criteriile de validare și acceptare a lucrărilor științifice în
procesul de editare sau publicare. Dialogul precede citarea, iar educația în spiritul
acestuia și a respectului pentru interlocutor pregătește onestitatea cercetătorului.
De aici ar trebui să reiasă și reflexul pe care cercetătorul ar trebui să-l dobândească
de la primele sale lucrări științifice, reflex bazat pe onestitate și pe respect pentru
dialogul științific. Respectul față de originalitatea ideilor provenite de la alți autori
224 A concepe, a redacta şi a publica un articol ştiinţific

împletit cu respectul pentru originalitatea propriilor cercetări, precum și cu


reciprocitatea morală desprinsă din efortul creativității altora, se completează în
final, cu simplitatea și firescul implict al celui care caută și dorește să afle cât mai
multe opinii. Cercetătorul trebuie să recunoască sursele ideilor expuse sau redactate
în toate cercetările și lucrările sale și faptul că multe din modalitățile de investigație
care îl definesc și individualizează provin tot de acolo, că anumite metode și
modele au fost împrumutate și poate chiar îmbunătățite, pentru a oferi publicului
informațiile necesare, ierarhizând temporal sursele accesate, respectând legile
antiplagiat, internaționale, europene și naționale.

4.2 Plagiatul și legislația antiplagiat

Realizarea operațiilor de tipărire și de difuzare a unui material publicabil are


o influență majoră în apariția legislației dedicate plagiatului sau mai corect scris a
legislației antiplagiat. O scurtă istorie a apariției legii drepturilor de autor, ca un
prim exemplu, devine revelatorie asupra complexității procesului analizat în acest
subcapitol (Caseta nr. 1).

Caseta nr. 1. Scurtă istorie a apariției legii dreptului de autor (copyright)


Un reper major privind legea dreptului de autor rămâne anul 1557, când apare la Londra
The Stationers Company înființată cu intenția mărturisită de a apăra dreptul de autor, de
tipărire și a celui de editare a manuscriselor (Coravu, 2013). Odată cu înființarea acestei
prime societăți care proteja simultan drepturile autorilor (academicienilor și cercetătorilor),
editorilor și tipografiilor, încep să fie reglementate treptat creativitatea și originalitatea,
respectiv modalitățile prin care acestea pot fi protejate de încălcări flagrante, dar și
extensiile proprietății: proprietatea morală asupra ideilor ca autor (autoratul), ca editor sau
doar ca simplu tipăritor al acestor idei. Prima lege de protecție pe bază de statut a
drepturilor de autor apare tot în Anglia, în 1709, concretizată juridic la 10 aprilie 1710.
Această lege a dreptului de autor a fost considerată în epocă drept un act juridic care a
încurajat semnificativ învățătura și creativitatea în procesul de învățământ, confirmat într-un
proces, tot în Anglia, prin verdictul Camerei Lorzilor, dat în cazul devenit celebru
Donaldson versus Beckett, din 1774, care recunoaște practic pentru prima dată dreptul de
proprietate intelectuală în sensul real al acestuia. Este vorba despre dreptul exclusiv acordat
de guvern autorilor de a copia operele lor, pe care le puteau vinde editorilor, ulterior
producerii lor (un drept limitat în timp, la expirarea căruia lucrările originale deveneau
Plagiatul, legislația antiplagiat și etica cercetării 225

proprietate publică). Dreptul de autor (copyright 4) a apărut la debutul său cu un sens foarte
pragmatic, de a face copii ale unei opere. Nu exista la acel moment nicio referire directă la
plagiat sau la plagiator. În această perioadă de început domină sensurile prohibitive și de
tipul cenzurii totale, pentru a lăsă treptat loc nuanțărilor în sensul constatării încălcării și
soluționării punitive a acestor încălcări ale dreptului de autor (inclusiv ale drepturilor celui
care asigură tipografierea și editarea). De aici apare și definirea plagiatorului în dicționarul
lui Samuel Johnson, în 1755, care asimilează plagiatorul „unui hoț, care fură gândurile și
scrierile” unui autor adevărat și comite o „crimă” definită prin „furt literar” sau din
proprietatea intelectuală a unui autor original și creativ (Lynch, 2006), asimilând sau
corelând furtul și sancțiunile juridice. Așa cum rezultă, plagiatul nu părea nici atunci un furt
obișnuit, de bani sau bunuri materiale, ci unul de cuvinte și idei, dar cu un impact financiar
din ce în ce mai mare. Plagiatul a impus o permanentă redelimitare a originalului pe care
plagiatorii îl imită de fapt, în funcție de care s-a definit prin similitudini sau similarități
parțiale sau totale. Originalul a constituit și sursa implicită a discriminării autorilor
(editorilor, tipografilor), cei buni fiind caracterizați prin originalitate și respect față de lege,
iar cei răi prin copierea denunțată ca furt sordid, așa cum îl caracteriza plastic și juridic
Edward Young, în 1759. Curios este că sordidul s-a transformat în cercetarea modernă în
cea mai comună sau extinsă formă de furt dintr-o proprietate intelectuală printr-o diversitate
de forme posibile. Din istoria și dinamica acestor forme au fost redefinite primele poziții de
comportare non-etică în cercetarea ştiinţifică (Judson, 1994) și în educația academică.
În 1789, Constituția SUA preia dreptul de autor (proprietate intelectuală) la articolul I, în
secțiunea 8, unde congresul deținea autoritatea „de a promova progresul științei și al
artelor, asigurând pentru perioade limitate pentru autori și inventatori, dreptul exclusiv
asupra scrierilor și descoperirile lor” (Constitution of the United States, 1789). Astfel se
încheie un proces de delimitare a conceptului juridic inițial și a impactului legislativ major
al plagiatului asupra dreptului de autor, prin recunoașterea impactului deosebit de grav al
acestui furt asupra creativității și originalității în educația academică și în cercetare, care a
durat mai bine de două secole și jumătate. În România, prima lege a dreptului de autor
apare la 28 iunie 1923, ca „Lege a proprietății literare și artistice” 5.

4
Copyrightul sau dreptul de autor constituie și azi un drept exclusiv, atribuibil juridic și
acordat autorului originalului, pentru un număr fix de ani de la moartea creatorului
(acoperind în cazul autorului individual între 50 și 100 de ani și în cazul în care creatorul
este o corporație o perioadă mult mai scurtă de timp), de a imprima, publica, executa,
filma sau înregistra un material științific, literar, artistic etc. (Investopedia, 2015).
5
Această lege a fost modificată/completată prin Legea privind contractul de editare și
dreptul autorului asupra operelor literare din 24 iulie 1946 (abrogată parțial la 14
ianuarie 1949, prin Decretul nr. 17, pentru editarea și difuzarea cărții. Au urmat Decretul
nr. 19 din 16 februarie 1951, privind dreptul de autor asupra operelor susceptibile pentru
a fi tipărite, apoi Decretul nr. 428, din 13 noiembrie 1952, pentru ca la 27 iunie 1956
toate să fie abrogate prin Decretul nr. 321, privind drepturile de autor.
226 A concepe, a redacta şi a publica un articol ştiinţific

Timp de aproape două secole de la apariția legii dreptului de autor


(copyright) acesta a urmat o tendință prefigurată de maturizare a unor tendințe de
normare juridică la nivel internațional. Ies în evidență, mai ales, buna conduită în
educație și cercetare, cu scopul de a monitoriza, a preveni și îngrădi apariția
plagiatului și chiar cu intenția de a face să dispară (cel puțin instituțional, dacă nu
total) acest tip de infracțiune, în același timp și ilegală și imorală.
Înțelegerea plagiatului impune o abordare multiplă din punct de vedere
juridic, fără a omite însă că plagiatul a reprezentat dintotdeauna și o atitudine
imorală, legată de etica și de demnitatea umană pentru un cadru didactic în calitatea
sa de autor și/sau de mentor în procesul creativ al educației academice și al
cercetătorului în calitatea sa de realizator al unei cercetări științifice inovative sau
originale. Două perspective legislative majore conturează în mod clar plagiatul,
armonizat conceptual în legislația națională în raport cu cea europeană (conturul
acestei armonizări fiind realizat pe axa reglementărilor internaţionale în domeniul
cercetării ştiinţifice și educației academice, dar şi a standardelor privind etica și
deontologia caracteristică acestor activități). Legislația existentă conține o serie de
detalieri precise ale cazurilor de plagiat, ca urmare a cazurilor și confruntărilor
ultimului deceniu, care devin intersectabile sau disjuncte în raport cu plagiatul. De
asemenea se fac multiple referiri la drepturile de autor sau copyright și la normele
de bună conduită în activitatea academică, de cercetare ştiinţifică, de comunicare,
publicare, diseminare.
Comiterea unui plagiat ține de situații practice de o variabilitate dificil de
anticipat, autorii și cercetătorii putând realmente încălca dreptul de autor sau norma
de bună conduită, rând pe rând sau chiar simultan. Plagiatul nu se intersectează
totuși prea des cu dreptul de autor sau cu dreptul de proprietate intelectuală.
În plan internațional, Convenția de la Berna, din 1886, la care România este
membră din 1927, asigură protecția operelor literare și artistice. Actualizarea
acesteia din 1976 și impactul Tratatului internațional privind dreptul de autor al
Organizației Mondiale a Proprietății Intelectuale (OMPI), din 2002, descriu detaliat
următoarele categorii distincte ale dreptulului de autor, conform copyrightului
(http://www.ecopyright.ro/copyright/legislatie.htm):
• dreptul de a face copii originalului (operei sau creației proprii);
• dreptul de a comercializa copii ale originalului (a vinde unui editor
profesionist etc.);
• dreptul de a distribui copii ale originalului unui public specific (a disemina
copiile cu ajutorul unui distribuitor etc.);
Plagiatul, legislația antiplagiat și etica cercetării 227

• dreptul de a crea adaptări (a genera îmbunătățiri ale originalului etc.);


• dreptul derivat (a pregăti noi lucrări științifice sau produse derivate);
• dreptul de a expune sau de a afișa publicului drepturile expuse anterior
(prin efectuarea unei activități protejate de lege).
Desemnarea autorului este o problemă de facto, iar identificarea subiectului
dreptului una de jure, ele nereușind să conducă întotdeauna la o unică persoană sau
identitate. În cercetarea contemporană și autoratul modern, se ajunge relativ
frecvent la un grup de autori, în timp ce obiectul său este clar delimitat și definit în
raport direct cu o operă originală (o creație generatoare de proprietate intelectuală)
în domeniul știintific și de cercetare implicit, literar sau artistic.
Subiectul unui drept de autor este generat de însuși autorul sau autorii
originalului, reuniți într-o echipă de cercetare. Consistența dreptului asociază
atribute morale și patrimoniale, pe principiul conectivității sau al legăturii
indisolubile dintre calitatea morală de autor al operei originale și calitatea de
subiect al dreptului de autor cu impact patrimonial. În România, drepturile morale
ale unui autor sunt stabilite prin art. 10 din Legea nr. 8, din 14 martie 1996 6:
„a) dreptul de a decide dacă, în ce mod şi când va fi adusă opera la
cunoştinţă publică;
b) dreptul de a pretinde recunoaşterea calităţii de autor al operei;
c) dreptul de a decide sub ce nume va fi adusă opera la cunoştinţă publică;
d) dreptul de a pretinde respectarea integrităţii operei şi de a se opune
oricărei modificări, precum şi oricărei atingeri aduse operei, dacă prejudiciază
onoarea sau reputaţia sa;
e) dreptul de a retracta opera, despăgubind, dacă este cazul, pe titularii
drepturilor de utilizare, prejudiciaţi prin exercitarea retractării.”

6
Noua lege privind dreptul de autor şi drepturile conexe, Legea nr. 8 din 14 martie 1996,
reactualizată recent în data de 8 noiembrie 2015, a fost modificată/actualizată până în
prezent de alte 21 de acte normative: Legea nr. 146/1997, abrogată prin Ordonanţa de
urgenţă a Guvernului nr. 80/2013, Legea nr. 285/2004, Ordonanţa de urgenţă a
Guvernului nr. 123/2005, Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 190/2005, Legea nr.
329/2006, Decizia Curţii Constituţionale nr. 571/2010, Legea nr. 202/2010, Legea nr.
71/2011, Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 71/2011, Legea nr. 283/2011, Legea nr.
76/2012, Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 44/2012, Legea nr. 187/2012, Ordonanţa
de urgenţă a Guvernului nr. 4/2013, Legea nr. 255/2013, Ordonanţa de urgenţă a
Guvernului nr. 103/2013, Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 83/2014, Legea nr.
185/2014, Legea nr. 53/2015, Legea nr. 210/2015, Legea nr. 261/2015.
228 A concepe, a redacta şi a publica un articol ştiinţific

Aceste drepturi sunt descrise succint prin intermediul altor termeni deja
consacrați în practica juridică a ultimelor două decenii (exemplul expus mai jos și
de altfel și cel mai adecvat rămâne tot acela al Legii nr. 8/14 martie 1996, privind
drepturile de autor):
• dreptul de divulgare (autorul decide dacă, în ce mod, cum și când va fi
adusă opera originală la cunoștinta publicului, fixând astfel momentul zero al
apariției și existenței drepturilor patrimoniale);
• dreptul de paternitate asupra operei originale (recunoașterea calității de
autor al operei originale);
• dreptul la un nume (sub care va fi adusă opera originală la cunoștința
publicului de către autor);
• dreptul la inviolabilitate al operei originale (asigurând respectarea
integrității operei originale);
• dreptul de retractare (dreptul de a retrage opera originală divulgată
publicului).
Plagiatul, ca simplă exemplificare a unor situații complexe și uneori chiar
paradoxale, nu va încălca dreptul moral al autorului de a-și edita sau tipări
originalul sub pseudonim, de dispoziție asupra integrității originalului detaliat și
actualizat permanent, conform convenției internaționale de la Berna. Aceeași
situație se aplică și în cazul în care autorul originalului a renunțat voluntar la acest
tip de drept, respectiv la dreptul de proprietate intelectuală (drepturile economice
de a consuma, difuza sau comercializa o creație originală academică sau de
cercetare), în cazul în care originalul este disponibil în domeniul public, fiind
accesibil oricui fără restricții.
Există opinii ale unor autori care constată riguros că plagiatul se impune a fi
tratat disjunct în raport cu dreptul de proprietate intelectuală (Rughiniș, 2010;
2015), atunci când autorul originalului (o firmă specializată în producerea și
traducerea de originale contra cost, la cererea unui client) a renunțat la toate
drepturile morale asupra originalului și l-a transmis către plagiator (care a plătit
serviciile și susține o disertația originală ce nu îi aparține, într-o limbă străină pe
care nu o cunoaște). Susținerea disertației sau a lucrării doctorale nu poate încălca
dreptul de proprietate al organizației (firmei) care a produs disertația originală, dar
este cert că masterandul sau doctorandul realizează un plagiat, deoarece prezintă un
produs original al altor autori drept o creație proprie, însușindu-și un merit (chiar și
contracost) într-un context inadecvat, pur comercial și nedobândind competențele
profesionale cerute de redactarea unei asemenea lucrări. Recompensa obținută prin
Plagiatul, legislația antiplagiat și etica cercetării 229

acordarea unui titlu academic, a unei burse, cu sau fără angajarea ulterioară în
educația academică sau cercetare etc. constituie de fapt „contravaloarea” efortului
financiar depus. Se poate însă întâmpla și ca un autor să încalce dreptul de
proprietate intelectuală, fără să comită un plagiat, atunci când acesta scanează o
carte sau un articol și le expune pe Internet fără a deține avizul sau permisiunea
autorului originalului, care este și posesorul dreptului de proprietate intelectuală.
Noua lege românească a drepturilor de autor și normele sale de aplicare sunt
rezultatul efortului unui grup de experți naționali, iar acestea au fost transpuse în
practică prin înfiinţarea Oficiului Român pentru Drepturile de Autor (ORDA) în
acord cu cerințele de adaptare la realitățile Uniunii Europene (Vasiliu, 2012). Toate
aspectele legate de proprietatea intelectuală și dreptul de autor (copyright), inclusiv
reglementarea legislativă cât mai riguroasă a acestora în practică, au reprezentat
unul din capitolele importante și din condiţiile necesare, monitorizate în procesul
de aderare a României la Uniunea Europeană. Ulterior aderării din 2007, protecția
proprietății intelectuale a devenit la fel de problematică și în contextul integrării
structurale în condiții post aderare și ale convergenței instituționale reale a țării
noastre, acest lucru rezultând din multiplele scandaluri interne de plagiat.
Legea nr. 8 din 14 martie 1996, lege privind dreptul de autor şi drepturile
conexe, reactualizată ultima oară în 8 noiembrie 2015, incriminează clar plagiatul
definindu-l practic ca însușire pe nedrept a unei opere (furt de proprietate
intelectuală) în art. 141, alin. (1): „Constituie infracţiune şi se pedepseşte cu
închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă fapta persoanei care îşi însuşeşte,
fără drept, în întregime sau în parte, opera unui alt autor şi o prezintă ca o creaţie
intelectuală proprie.”
Legea consemnează în articolul 141 infracțiunea de a copia şi a semna cu nume
personal o operă originală sau o creaţie intelectuală a altui autor (indiferent dacă
această copiere și însușire prin furt este totală sau parțială, neexistând o distincție
legată de proporțiile plagierii în sine), dar fără a face referire la idei (verba volant,
scripta manent), ci exclusiv la forma în care sunt exprimate ideile, adică la o operă
originală, indiferent dacă aceasta este științifică, literară sau artistică (Vasiliu, 2012).
Legea 1 din 5 ianuarie 2011, privind educaţia naţională, în articolul 310, lit.
a), b) și c), plasează sau ierahizează mai corect plagiatul pe prima poziție între cele
trei abateri grave de la buna conduită în cercetarea ştiinţifică şi activitatea
universitară: „plagierea rezultatelor sau publicaţiilor altor autori, confecţionarea
de rezultate sau înlocuirea rezultatelor cu date fictive și introducerea de informaţii
false în solicitările de granturi sau de finanţare”.
230 A concepe, a redacta şi a publica un articol ştiinţific

Legea 206, din 27 mai 2004, a eticii în cercetare detaliază în art. 2, alin 1.,
lit. a), b) și c) abaterile de la normele unei activități de cercetare-dezvoltare și
inovare, enumerând acele aspecte care nu sunt compatibile sau adecvate unei bune
conduite în acest tip de activități, în măsura în care ele nu sunt infracţiuni potrivit
legii penale:
„a) confecţionarea de rezultate sau date şi prezentarea lor ca date
experimentale, ca date obţinute prin calcule sau simulări numerice pe calculator
ori ca date sau rezultate obţinute prin calcule analitice ori raţionamente deductive;
b) falsificarea de date experimentale, de date obţinute prin calcule sau
simulări numerice pe calculator ori de date sau rezultate obţinute prin calcule
analitice ori raţionamente deductive;
c) îngreunarea deliberată, împiedicarea sau sabotarea activităţii de
cercetare-dezvoltare a altor persoane, inclusiv prin blocarea nejustificată a
accesului la spaţiile de cercetare-dezvoltare, prin avarierea, distrugerea ori
manipularea aparaturii experimentale, a echipamentului, a documentelor, a
programelor de calculator, a datelor în format electronic, a substanţelor organice
sau anorganice ori a materiei vii necesare altor persoane pentru derularea,
realizarea sau finalizarea activităţilor de cercetare-dezvoltare.”
Analizând ierarhizarea și impactul abaterilor de la normele de bună conduită
prevăzute în lege, devine elocvent pentru gravitatea săvârșirii plagiatului și
autoplagiatului faptul că acestea ocupă primele două locuri în art. 2. alin 2, lit a) și
b). Analiza abaterilor de plagiat și autoplagiat se realizează mai întâi la nivelul
instituţiei în cadrul căreia s-au produs, urmată de o analiză la nivelul Consiliului
Naţional de Etică (CNE), conform art. 4 alin 2. lit a) și b), prin comisii de etică
special constituite, care păstrează confidenţială identitatea autorului sesizării
abaterilor de conduită. Un interes aflat în creștere în definirea plagiatului îl dețin
imaginile (figurile), pachetele de programe informatice și derivatele acestora în
condiții de copyright sau ale încălcării dreptului de autor și care pot deveni cauze
sau motive ale plagiatului în absența citării. Copyrightul coexistă în cercetarea
științifică modernă cu copyleft-ul mult mai permisiv și tolerant (printr-o variantă nu
total opusă, cum sugerează jocul de cuvinte right-left, ci mai curând printr-un
aranjament în care poate fi folosit în mod liber un software original, prin
modificare și distribuire, cu condiția implicită ca orice derivat obținut să fie legat
de aceleași reglementări inițiale).
Autoplagiatul este conceptualizat juridic drept situaţia în care un autor
valorifică părţi substanţiale din opere proprii deja publicate (articol, carte etc.) fără
a le preciza însă în referinţe. Autoplagiatul ca tip de fraudă prezintă diferite forme
de materializare (Bălan, Diaconu, 2009), de la publicarea unui articol în jurnale
Plagiatul, legislația antiplagiat și etica cercetării 231

diferite (cu sau fără același titlu și chiar conținut) și până „la adăugarea unor
cantităţi mici de date noi unui articol deja publicat în așa zise felii de salam 7 sau
salami-slicing” (Nature Materials, 2005). Această practică este serios sancţionată
de reviste, edituri la nivel naţional și internațional.
Legea specială a eticii în cercetare (206, din 27 mai 2004), privind buna
conduită în cercetarea ştiinţifică, dezvoltarea tehnologică şi inovare clarifică juridic
plagiatul, de o manieră bidimensională (preluarea operei altui sau altor autori, însoțită
de intenția clară de a obține avantaje sau drepturi în mod ilegal prin denaturarea
autorului real al originalului său „fără a menţiona acest lucru şi fără a face trimitere la
sursele originale”). Există și o abordare tridimensională, care accentuează cumulativ
condiționările și care conturează distinct o conceptualizare juridică axată pe trei
elemente necesare, dar și suficiente în același timp (Florescu, 2012):
• concretețea sau materialitatea probatorie (substanțializare dovedită prin
preluarea unui text al altui autor simultan cu lipsa citării acestuia);
• intenționalitatea (intenția dovedită și vizibilă de a prezenta textul preluat,
dar necitat ca o realizare proprie, ce generează unele drepturi patrimoniale sau
măresc prestigiul ori recunoașterea științifică);
• originalitatea sursei preluate dar necitate (certificată temporal prin
publicarea anterioară a textului plagiat și prin alte confirmări conexe).
Un alt punct de vedere exprimat la fel de deschis în literatura dedicată
plagiatului se referă la reconsiderarea plagiatului drept o problemă esențială a
moralității cercetării științifice sau „de etică academică și a cercetării științifice”.
Universul cercetării științifice trebuie să răspundă acestui fenomen cu ajutorul unor
metodologii, metode și instrumente proprii de investigație, analiză și monitorizare,
în vederea diminuării impactului și dinamicii ascendente acestui flagel. În
conformitate cu o astfel de abordare se permite identificarea și declararea drept
potențial plagiator a unui fals autor. Pentru a evita catalogarea drept plagiator
potențial a unui profesor sau unui cercetător științific trebuie să se aibă în vedere ca
articolul sau cartea publicată de către el să nu poată fi considerată un plagiat
potențial prin prisma a două cerințe imediate (Coravu, 2013):
• cerința delimitării permanente a ideilor proprii de cele accesate/preluate
din surse variate ale documentării sale din literatură științifică de specialitate,
autorul având permanent „obligația de a delimita foarte precis propriile idei,

7
Această situație este definită de practica fragmentării unui corp coerent și unic al unei
cercetări științifice, în mai multe publicații, similară felierii unui așa-zis salam al
cercetării științifice (Nature Materials, 2005).
232 A concepe, a redacta şi a publica un articol ştiinţific

interpretări și formulări de cele care aparțin altor autori ale căror opere le-a
consultat...”;
• cerința creativității, inovării sau originalității, în raport cu care articolul
sau cartea oricărui autor va sintetiza sau va reflecta de o manieră nouă o realitate
existentă, fără a „concatena formulări și idei preluate din alte surse, chiar dacă
[mai ales atunci când n.a.] acestea sunt corect citate”.
Legea 206 din 27 mai 2004 definește juridic în mod distinctiv, în art 4, alin.
1 lit. d) și e) plagiatul (drept o expunere într-o operă scrisă sau o comunicare
orală, inclusiv în format electronic, a unor texte, expresii, idei, demonstraţii, date,
ipoteze, teorii, rezultate ori metode ştiinţifice extrase din opere scrise, inclusiv în
format electronic, ale altor autori, fără a menţiona acest lucru şi fără a face
trimitere la sursele originale și autoplagiatul (aproape identic cu diferența că totul
se referă la creația aceluiaşi sau aceloraşi autori, fără a menţiona acest lucru şi
fără a face trimitere la sursele originale). De aici rezultă că se poate vorbi de
plagiat atunci când există lipsa citării referinţei bibliografice sau a sursei originale,
respectiv a propriului manuscris original. Diferența dintre plagiat și autoplagiat este
conferită de posesorul dreptului de autor asupra originalului, în plagiat fiind un terț
autor sau echipă de autori ai originalului, iar în autoplagiat chiar plagiatorul,
transformat în autoplagiator.
Într-o analiză detaliată, plagiatul și autoplagiatul pot fi definite prin
intermediul celor două forme de diseminare a unei cercetări în general, respectiv a
celei economice în particular. Astfel se are în vedere comunicarea scrisă (carte,
articol etc.) și comunicarea orală (expunerea publică la conferință, simpozion etc.)
indiferent dacă acestea sunt prezentate pe suport clasic sau modern (format
electronic), dar cu strictă referire la extrase din operele scrise ale altor autori sau
cele proprii, concretizate în: texte, expresii, idei, demonstraţii, date, ipoteze, teorii,
metode ştiinţifice, rezultate.
Toate cele expuse anterior constituie condiții generale și necesare de
apariție a plagiatului sau autoplagiatului. În practică, absența citării instituie
automat prezumția de plagiat, indiferent de calitatea excepțională a unui text
într-un articol sau carte publicată, iar în final chiar și de originalitatea dovedită
de restul lucrării științifice. Altfel scris, plagiatul și autoplagiatul pot face
referire la întregul text sau doar la o parte a acestuia (un capitol, subcapitol, un
paragraf, câteva fraze). Așa se poate ajunge practic la situaţii în care un
manuscris poate fi original în proporție de peste 90%, dar conține un procent
infim de text plagiat sau autoplagiat (similitudini sau similarități), ceea ce
Plagiatul, legislația antiplagiat și etica cercetării 233

incriminează la fel de grav autorul, ca și în situația în care originalitatea ar fi


fost infimă sau inexistentă.
Acest fapt subliniază condiția aparent necesară, care devine însă suficientă
a plagiatului și autoplagiatului, denotând importanța alocată citării în logica
detectării sau identificării și mai ales prevenirii plagiatului și autoplagiatului.
Este posibil ca unii autori să considere uneori exagerată inserarea excesivă a
referințelor bibliografice terțe sau proprii, dar, cum numai „paza bună trece
primejdia rea“ este salutar și se impune urmărirea unei citări riguroase în cadrul
redactării rezultatelor unei cercetări științifice.
Dintre metodele de identificare și analiză clasică a plagiatului se remarcă
aceea a delimitării punctelor similare sau a grupării punctelor de contact. Prin
utilizarea acestei metode se caută mai întâi asemănările și deosebirile, între cele
două lucrări științifice (articole, cărți etc.), la final fiind necesară o confruntare și o
cuantificare completă a aspectelor comune identificate. În acest demers complex se
apelează la principiile clasice ale formulării ideilor, construirii structurii şi
similitudinilor de exprimare. Metoda permite și o detaliere privind template-ul sau
formatul redactării, automatismele de redactare etc. Realizarea unei distincții clare
între plagiat şi o lucrare originală poate constitui un demers delicat de apreciere
adecvată a deosebirilor. Investigația este îngreunată și devine tot mai dificilă,
atunci când plagierea nu are loc sub forma unei reproduceri primitive sau grosolane
de text, respectiv când aceasta se îndepărtează tot mai mult de original prin
reformulări frecvente. Noile tehnologii simplifică acest demers complicat de
detectare a plagiatului oferind sprijin în verificarea rapidă sau promptă prin pachete
și programe informatice specializate.
Unele softuri se pot obține gratuit, ca în cazul softului DetectarePlagiat.ro
accesibil online la http://detectareplagiat.ro/descarca_gratuit.php, în timp ce altele,
cum este softul online Turnitin disponibil la http://turnitin.com/ro/ etc., trebuie
cumpărate. Lista softurilor antiplagiat este relativ mare și în continuă expansiune,
mai ales datorită diversității metodelor de investigare, analiză și monitorizare,
inclusiv legate de managementul prevenirii și diminuării plagiatelor, în acord cu
cerințele cercetării științifice și educației academice: Attributor, Chimpsky,
CitePlag, CopyTracker, Copyscape, eTBLAST, iThenticate, PlagScan, Veriguide,
The Plagiarism Checker, SeeSources, Urkund, Plagiarismdetect etc.
Problema fundamentală și dificilă a acestor mecanisme moderne de depistare
a plagiatului se reduce la verificarea prealabilă a criteriilor și a principiilor de
delimitare ale manuscrisului original de cel duplicat. În implementarea propriu-zisă
234 A concepe, a redacta şi a publica un articol ştiinţific

a investigaţiei este necesar ca softul să poate recurge la căutări în bazele de date


alcătuite pe criterii generate de discipline sau de domenii ştiinţifice. Un sprijin
major legat de construirea unei baze de date referitoare la lucrări originale îl oferă
Internetul, e-book-urile și wikipediile sau enciclopediile online, dar și bazele
științifice de date, ce conțin diferite resurse sub formă de articole, cărţi, seturi de
date etc.
În literatura juridică, apare tot mai pregnant abordarea diferențiată a
plagiatului, făcându-se distincția între plagiatul academic și cel asociat legii
dreptului de autor. Distincţia variază în funcţie de legislaţia fiecărui stat în parte,
de modul de reglementare (norma de conduită și legea dreptului de autor), cât şi de
căile sale de sancţionare, care fac deosebire reconsiderând practic plagiatul
conform gravității sale drept abatere, contravenţie sau infracţiune (Iordache, 2014).
Sancțiunile țin cont și de consecințele patrimoniale ale copierii, de cele de natură
socială şi profesională, dar și de tipologia plagiatului, de exceptări, motivări și
justificări publice legate de respectarea/nerespectarea regulilor sau reglementărilor
în vigoare. Din păcate, plagiatul pare a beneficia de un tratament ușor mai blând
faţă cel asociat legii dreptului de autor, deși primul are o amploare socială și o
intensitate spațială și temporală mult mai puternică din cauza inerțialității
pronunțate și conservatorismului specific sistemului cercetării științifice.
Prevederile legale subliniază că reglementările penale, în calitatea lor de
„minima moralia” dețin prioritate în aplicare, înaintea oricăror altor norme,
standarde, regulamente etc. În cazul producerii plagiatului, autosesizarea din oficiu a
organelor de cercetare penală este obligatorie, deoarece plagiatul este considerat furt
al proprietății intelectuale, consfințite prin legea dreptului de autor (Vasiliu, 2012).
Cauzele și factorii generatori ai plagiatului pot fi de natură externă sau
conflictual externă. Procesul plagierii în sine este mai puțin discutat în literatura
juridică dedicată acestui subiect. Jurisprudența recunoaște inconvenientele sale
majore și rolul semnificativ al unor potenţiale conflicte de interese în interiorul
echipelor de cercetători (care au fost sau sunt autori ai unei lucrări comune, carte,
volum, articol etc.). Totodată este recunoscut și conflictul de interese între autori şi
referenţi, cu un impact important în diversificarea și în agravarea consecințelor
internaționale ale plagiatului. Furtul sau fabricarea de idei false pot să respecte sau
nu un adevăr științific. Acest fapt nu este relevat în nicio abordare a legilor
antiplagiat. Un alt aspect mai puțin investigat în legislația antiplagiat care
determină gravitatea sentințelor este frecvenţa și amploarea practicilor individuale,
de echipă și instituționale. Managementul inadecvat al cercetării sau degenerarea
spiritului academic privind respectarea proprietății intelectuale în anumite structuri
Plagiatul, legislația antiplagiat și etica cercetării 235

educaționale ori existența unor grave erori în decizia editorială și de publicare


jurnalistică pot conduce la plagierea directă sau indirectă, constituindu-se astfel,
printre cauzele plagiatului.
Plagiatul și consecințele sale juridice ar trebui reflectate mai profund în
legislația antiplagiat, prin promovarea unor reglementări care să detalieze
consecinţele materiale, dar mai ales de imagine, prestigiu, credibilitate şi renume
ale instituțiilor academice sau de cercetare, care neglijează plagierea și nu-i
sancţionează adecvat pe autorii acesteia, dezicându-se categoric de ei. Există şi
cazuri normale în care universităţile recurg în situaţia constatării plagiatului la
retragerea titlurilor academice/universitare, a celui de liberă practică etc.
Un alt aspect ce trebuie clarificat în privinţa plagiatului este legat de
definirea fraudei constatate eronat, respectiv a dreptului de atacare a constatării sau
dispoziţiei eronate de plagiat (autoplagiat), rezultată dintr-o identificare iniţială
eronată a acestuia sau dintr-o investigație lipsită de profunzime și calitate
(favorizând infracțiunea și diminuând asprimea sancțiunilor ce se impuneau). Chiar
dacă destul de rar se poate ajunge la situaţia în care plagiatul (autoplagiatul) a fost
constatat în mod greşit, eroarea devine posibilă mai ales în ceea ce privește
gravitatea sau lipsa de gravitate în aplicarea de sancțiuni. Erorile de acest gen au
drept cauză majoră fie o anumită empatie a decidentului cauzată de dorința de a
atenua gravitatea plagiatului asupra imaginii autorului său sau a instituției acestuia,
fie o anumită superficialitate în identificarea, cercetarea, probarea și constatarea
legală a actului plagierii. În acest sens ar trebui să existe unele reglementări precise
privind cazurile de fals în declararea constatării plagierii sau a fraudei, precum și
sancțiuni precise aplicabile acelora care au identificat în primă instanță existența
fenomenului. Odată începută investigația se generează informații care acționează
împotriva prestigiului dobândit de autori, distrugându-li-se iremediabil imaginea,
reputația, statutul, prestigiul social etc. Chiar dacă persoana incriminată a jucat un
rol de pionierat în cercetarea științifică națională și internațională (Sauthier et al.,
2011), prejudiciul de imagine adus acesteia prin constatarea greșită a unui plagiat
potențial îi poate afecta în mod grav și ireversibil cariera academică.
Mai sunt și multe alte aspecte legate de constatarea prezenței unor factori
agravanți, prin prisma intenționalității și frecvenței plagierii, ceea ce impune și
stabilirea unui echilibru dinamic între rigoarea tehnică și metodologică pe care
cercetătorul trebuie să îl mențină în fiecare etapă a cercetării, respectiv privind
potențialitatea apariției plagiatului și viteza tot mai mare a descoperirilor științifice.
Un cercetător trebuie să țină cont de viteza noilor descoperiri științifice, iar
236 A concepe, a redacta şi a publica un articol ştiinţific

Internetul îi poate permite printr-o informare continuă să evite situațiile în care să


ajungă la abordări, teorii, modele, ipoteze, concluzii etc. similare cu ale altor
cercetători de pe mapamond. Alte aspecte care se cer a fi reglementate de o
legislație cuprinzătoare privind plagiatul se referă la tipologia fraudei inclusiv a
detaliilor, motivelor și consecințelor economico-financiare, etice, sociale,
educaționale, de imagine în cadrul cercetării științifice actuale. Gravitatea
consecințelor plagierii ar trebui să fie tratată ierarhic în funcție de nivelul la care
aceasta s-a produs: de un autor sau cercetător individual, de un grup de cercetători
afiliați sau neafiliați unui institut, de unii membri ai unei facultăți sau universități
etc. De la pierderea credibilității autorului şi până la discreditarea întregii
comunităţi ştiinţifice din care acesta face parte sau grupului de coautori căruia îi
aparține, pot apărea multiple efecte imediate şi directe ale constatării plagiatului.
Pentru a dezvolta educația și cercetarea științifică cu o viteză care să asigure
recuperarea unor decalaje, privind accesul integral la literatura de specialitate, la
modalitatea propriu-zisă de redactare a unui articol, de investigare a unor subiecte
științifice actuale, de interes major pentru cercetători, se impune realizarea unei
distincții minore sau neglijabile între tot mai des numitele „plagiate mici” și
„plagiatul mare”. Primele sunt recunoscute și considerate moduri inevitabile de
generare a celor din urmă, ceea ce ar impune o reformă antiplagiat adresată
cercetătorului individual, dar și întregii societăți științifice românești. Legislația
multiplicată și detaliată în exces poate produce prin necorelare ambiguități majore
în cazul plagiatului, astfel preferându-se o soluție juridică aptă a fi restrânsă într-o
lege unitară, durabilă în timp și sintetizatoare din punct de vedere fenomenologic.
Legile 8/1996 privind dreptul de autor şi conexe, 319/2003 privind statutul
personalului de cercetare-dezvoltare, 206/2004 privind buna conduită în cercetarea
ştiințifică, dezvoltarea tehnologică şi inovarea, 1/2011 privind educația națională și
chiar ACTA - Acordul comercial de combatere a contrafacerii între statele membre
ale UE, Australia, Canada, Japonia, Coreea de Sud, Mexic, Maroc, Noua Zeelandă,
Singapore, Elveția şi SUA (http://www.plagiate.ro/Ro/ro.informati.htm) se impun a fi
corelate și confruntate, reunindu-se într-o unică lege, care pornind de la impactul
distrugător al plagiatului în România, ar putea fi denumită simplu Legea antiplagiat.
În țara noastră coexistă deja prea multe aspecte majore dispersate, descrise în multiple
standarde, norme, proceduri, reglementări etc., ceea ce îngreunează într-o anumită
măsură aplicarea adecvată a legislației. Pe de altă parte și schimbarea într-un ritm prea
alert a legislației în privința combaterii plagiatului este un alt element care periclitează
aplicarea concretă, corectă și consecventă a acesteia.
Plagiatul, legislația antiplagiat și etica cercetării 237

Un demers notabil de creare a unei reglementări antiplagiat statuată într-o


lege dedicată exclusiv acestei tematici trebuie să cuprindă multe aspecte și să
conțină clarificări absolut necesare, privind cauzele apariției și sfârșind cu
exemplificări de erori juridice, precum și cu modalități de sancționare a declarației
de fals, evidențiind soluțiile legale de recuperare a prestigiului pierdut de către
profesorul sau cercetătorul aflat în mod eronat în această postură. O certă urgență
rămâne aplicarea corectă a legislației existente, care permite sancționarea
plagiatului și a plagiatorului (Pantazi, 2016). Îmbunătățirile actualului cadru
legislativ ar trebui să se refere la doctoranzi și la coordonatorii de lucrări științifice,
(licență, masterat, doctorat etc.), la falsificarea asigurării cerințelor și la tezele
finale, la reglementarea mai precisă a abilitării etc. Realizarea unui astfel de demers
cu celeritate este justificată de impactul negativ și pe termen foarte lung al
plagiatelor nesancționate prompt în educația academică și în cercetarea științifică.

4.3 Diversitatea tipologică a plagiatului

Între formele denaturate sau frauduloase întâlnite în cercetarea științifică și


complet dezavuate astăzi se numără și plagiatul alături de falsificarea datelor și
rezultatelor, duplicarea manuscriselor, redundanța editării și publicării, existența
unor conflicte de interese ale autorilor, încălcarea eticii cercetării științifice etc.
Literatura care tratează diversitatea tipologică a plagiatului este similară sau
se identifică practic cu literatura dedicată prevenirii apariției acestuia prin ghiduri
de cercetare și redactare (antiplagiat). Multe din aceste lucrări (norme și standarde)
sunt elaborate de universități și institute de cercetare și încearcă să identifice,
respectiv să combată plagiatul, rămânând circumscrise identificării acestui
fenomen nociv cercetării științifice prin proceduri specifice și programe
informatice. Aceste demersuri sunt caracterizate atât de un dinamism accentuat, cât
și de o diversificare tematică tot mai evidentă, pe fundalul unei expansiuni vizibile
a cercetării și investigării cauzelor, formelor de manifestare concretă, prevenirii,
evitării, precum și cuantificării multidimensionale a impactului plagiatului.
Clasificările recente ale plagiatului îl împart într-o manieră complexă, longitudinal
și transversal, reconturând un tablou extins privind „copierea, preluarea,
traducerea şi/sau modificarea neautorizată” (Isoc, 2012) ca premise în continuă
dilatare a fenomenului.
Plagiatul clasic diferă ca intensitate, relevanță și impact de la un domeniu
științific la altul. Uneori cercetătorii sunt tentați să recurgă la o tipologizare
excesivă a fenomenului plagiatului, identificând alături de formele firesc
238 A concepe, a redacta şi a publica un articol ştiinţific

inacceptabile și unele tipuri „permise, consimțite sau agreate” de plagiat. Acestea


încearcă să se strecoare în afara nocivității fenomenului investigat, apărând sau
încercând să justifice plagiatul în sfera cercetării științifice. Apreciem că nu trebuie
acceptate ca deontologice sau științifice niciun fel de tipologizări care exced esența
ilegală, imorală și antisocială a plagiatului. Asemenea clasificări încearcă să
replaseze anumite forme de plagiat în zona „permisivității”, apelând la eufemisme
alese cu multă precauție sau la motivații cu tentă de estompare sau atenuare a
impactului și gravității furtului conținutului științific al unor lucrări și cercetări,
lezând practic drepturile de proprietate intelectuală a autorilor originali.
Astfel, nu poate fi considerată științifică o partiționare într-o manieră forțată
a fenomenului plagiatului în voluntar și involuntar, similar cu plagiatul
intenționat și plagiatul neintenționat (cel din urmă neputând ființa odată ce a
fost deja comis și identificat, în conformitate cu definiția juridică
tridimensională a plagiatulului prin „intenționalitate, concretețe sau materialitate
probatorie și constatarea originalității sursei preluate, dar necitate”). De asemenea
nu poate fi acceptată o clasificare în plagiat prescriptibil și imprescriptibil, după
cum devine complet fără sens o segmentare în plagiat parţial și integral, ori o
delimitare a plagatului profesional de cel generat de „simple omisiuni ale citării
sau nevinovate erori de citare” etc. Esența unui plagiat identificat și dovedit nu
are nimic în comun cu clasificările false și/sau nuanțate expuse anterior. Frauda
specifică a unui plagiat este definitorie și se probează ca intenționalitate și
efectivitate, ceea ce rezonează cu situația agravantă a fenomenului analizat în
literatura de specialitate, spre deosebire de falsa constatare a identificării unui
plagiat sau simpla eroare, care a fost și rămâne un concept informațional, noțiune
imposibil de atașat plagiatului în sine (Sauthier et al., 2011).
Literatura de specialitate evidențiază multiple tipologii realiste de plagiat
privind fenomenul plagierii, clasificate în funcţie de diferite criterii. O succintă
enumerare a unora dintre cele mai importante variabile discriminante generatoare
de tipologii dihotomice, într-o gamă criterială tot mai variată a plagiatului (Carroll,
2000; Johnston, 2002; Brandt, 2002; Howard, 2002; Coravu, 2013; Iordache,
2014; Kokol et al., 2016) relevă cu precădere:
• variabila identității/nonidentității autorului sursei copiate în raport cu
plagiatorul (sau criteriul identitar al sursei copiate) cauzează apariția unei
clasificări standardizate în plagiat (nu există identitate sau similitudine între autorul
plagiatului și plagiator) și autoplagiat (plagiatorul și autorul plagiatului sunt una și
aceeași persoană);
• variabila tranșantă a activității contrapuse dreptului de proprietate
Plagiatul, legislația antiplagiat și etica cercetării 239

intelectuală (Iordache, 2014) constituie exemplul cel mai des invocat al


discriminării plagiatului în plagiat academic și plagiat în sensul asociat legii
dreptului de autor (în esență pot fi identificate multiple diferențe cauzate de
antrenarea unor drepturi patrimoniale evaluate sau evaluabile, sancționarea socială
specifică, nivelul punitiv și utilitatea sancționării, aplicarea concretă a sancțiunii,
legislația specifică sau normele academice ori cutumele instituționale considerate,
durata de valabilitate a normelor inclusiv excepțiile, justificarea respectării
normelor etc.);
• nivelul de premeditare și elaborare a plagiatului structurează forme de
plagiat primitiv sau grosolan (în fapt o preluare grosso modo sau copy-paste a unei
lucrări, chiar întregii cercetări) și forme ale unui plagiat subtil (preluarea mascată a
unor părți de text cu intenția de a oferi imaginea finală a unei lucrări originale);
• variabilele legate de profesiune, areale ocupaționale și tehnologii de
comunicare generează formele de plagiat profesional (specific anumitor
comunități umane sau științifice), instituțional (strict dependent de relația dintre
normele instituționale și cele generale) și chiar de cyber plagiat (Johnston, 2002)
sau plagiat pe Internet (apărut ca o urmare firească a dinamicii tehnologiilor de
redactare și comunicare a cercetării științifice moderne);
• variabila conexă practicilor academice incorecte axate pe logica citării
(http://www.plagiarism.org/plag_article_types_of_plagiarism.html) concretizează
alte două forme standardizate: plagiatul generat de omisiunea citării (materializat în
copierea integrală a sursei fără a o menționa, preluarea parțială fără menționarea
sursei, copierea amestecată a unor porțiuni de text din mai multe referințe
bibliografice nemenționate, copierea deghizată sau camuflată prin modificarea unor
expresii, ordinii paragrafelor fără citare, copierea prin repovestire cu apelare la
sinonime și traduceri, autocopierea sau copierea unui text personal, toate fără
recurgerea la citarea adecvată a referinţelor bibliografice originale etc.) și plagiatul
cauzat de incorectitudinea citării, prin deformarea intenţionată sau premeditată
(menţionarea incompletă a ideii preluate, care face imposibilă identificarea sursei,
menționarea incorectă sau inexactă, citarea mascată în text prin evitarea folosirii
ghilimelelor, colajul de surse corect citate, dar amestecate în text fără ghilimele etc.);
• gradualitatea acoperirii și cuantificarea arealului plagiat, multiplicarea
factorială și nuanțarea cauzelor apariției plagiatului delimitat diversifică
tipologia acestuia și generează forme tot mai variate ale plagierii, aplicabile
plagiatului constatat sau deja comis (Coravu, 2013):
– calificat sau cvasitotal (doar numele autorului original este schimbat
240 A concepe, a redacta şi a publica un articol ştiinţific

cu cel al plagiatorului);
– falsa parafrazare fără a fi însoțită de citarea sursei sau referinței
bibliografice, axată pe simple înlocuiri cu sinonime sau sensuri similare ale textului
original;
– nerespectarea obligației de a cita;
– respectarea parțială a obligației de a cita (alternanța prezenței citărilor
cu omiterea transcrierii acestora);
– citarea inexactă (incorectă, incompletă);
– neutilizarea ghilimelelor în cazul unor texte preluate integral, deși are
loc citarea corectă a sursei sau referinței bibliografice;
– neîndeplinirea condițiilor de originalitate (cuantificarea structurală
relevă dominanța pasajelor sau textelor copiate ori parafrazate);
– omiterea citării unei surse proprii (autoplagiat).
• sucesivitatea detalierii excesive la nivelul subclaselor plagiatului se
realizează în mod continuu, putând fi exemplificate prin tipurile diferite de
omitere a citării unei surse proprii:
– plagierea de sine (self-plagiary) prin care se valorifică fraudulos
aceleași rezultate în mai multe articole sau chiar același articol trimis și chiar
publicat în mai multe reviste (cu sau fără modificări minore);
– autoplagierea (auto plagiary) când se omite citarea unei lucrări
proprii pentru a multiplica originalitatea autorului;
– autoplagierea instituțională (institutional self-plagiarism) în care
există forme specific interinstituționale (Kokol et al., 2016);
– criptomnesia sau amnezia legată de propria creativitate (care apare
atunci când un cercetător crede brusc că are o idee originală, pe care a mai avut-o
deja și chiar a publicat-o anterior).
• ghilimele ca variabilă semnificativă a criteriului recunoașterii corecte a
surselor sau a paragrafelor preluate și detaliate în cadrul textului și la finalul
articolului în cadrul secțiunii bibliografice generează noi forme de delimitare a
plagiatului, pornind de la similitudinea dintre plagiere și simpla copiere a unui
paragraf în context diferențiat (Carroll, 2000):
– copierea unui paragraf dintr-o sursă originală cuvânt cu cuvânt, fără
menționarea referinței în cadrul bibliografiei;
– copierea unui paragraf cu foarte mici modificări (înlocuind verbe,
substantive, adjective etc. cu sinonime chiar dacă se recunoaște sursa în
bibliografie);
– tăierea și lipirea unui paragraf prin utilizarea de exemple dintr-o sursă
originală, omițând unul sau două exemple și/sau punându-le într-o ordine diferită,
Plagiatul, legislația antiplagiat și etica cercetării 241

fără ghilimele, chiar și atunci când acestea apar în cadrul textului, respectiv în
secţiunea de bibliografie;
– alcătuirea coerentă a unui singur paragraf sau a mai multor paragrafe
prin copierea de fraze scurte dintr-o serie de referințe originale, urmată de
alăturarea lor în articolul final, folosind cuvinte și expresii proprii, chiar dacă există
confirmarea lor în text și în secțiunea de bibliografie;
– parafrazarea unui paragraf printr-o explicație mai largă, printr-o
formulare personală sau într-o expunere în cuvinte proprii, cu modificări
substanțiale de limbaj și structurarea sau organizarea textului într-o nouă versiune,
chiar dacă exemplele sunt citate în text și în secțiunea de bibliografie.
• tipologia autorilor plagiatului cu efecte educaționale și în raport cu
procesul de învățământ (statutul de elevi, studenți, masteranzi și chiar doctoranzi)
generează alte patru forme de plagiat (Brandt, 2002; Howard, 2002) care apar
deseori în lucrările realizate în procesele didactice sau de cercetare:
– fraudarea unui raport sau a oricărui alt material cu conținut științific
prin încorporarea lui integrală într-o lucrare publicată sub alt nume decât acela al
autorului originalului; din punct de vedere practic se are în vedere cumpărarea unui
eseu sau a unei lucrări de cercetare, copierea unui articol integral dintr-un text fără
a menționa sau confirma sursa originală, depunerea unei lucrări în grup cu sau fără
știrea coautorilor prin simpla accesare și copiere a fișierului etc.;
– fraudarea prin însușirea și trimiterea spre publicare a unui referat,
lucrări, articol, redactat de altcineva, dar asumat în nume propriu;
– copierea unor texte dintr-un raport, material, articol de cercetare, din
una sau mai multe surse originale, cu referințe corecte și complete, dar fără a folosi
ghilimele și recurgând la parafrazarea proprie a conținutului, în locul utilizării
corecte a citării;
– parafrazarea dintr-unul sau din mai multe texte preluate la rândul lor din
surse originale fără a oferi și citarea referinței originale în secțiunea de bibliografie;
în unele articole se trece în cadrul secţiunii de text a menţiunii (autor 1 citat în
autor 2), dar în mod normal, cercetătorul ar trebui să apeleze în alcătuirea lucrării
sale la textul original (autor 1), putând însă trece atât în cadrul secţiunii de text, cât
şi la referinţele bibliografice ale manuscrisului său, atât pe autorul 1, cât şi pe
autorul 2 etc.
O clasificare a plagiatelor conform ghidurilor universităților devine relevantă
pentru identificarea primelor trei forme de plagiate majore din diversitatea
abordărilor care intră sub incidența autonomiei instituțiilor academice. Aproape
242 A concepe, a redacta şi a publica un articol ştiinţific

toate universitățile subliniază câteva tipuri de plagiat major, de regulă


asemănătoare, dar nu identic ierarhizate, iar în exemplul următor s-au ales trei
universități care respectă inclusiv ierarhia primelor trei forme devenite deja
standardizate (tabelul nr. 15):

Tabelul nr. 15. Cele trei plagiate majore desprinse din varietatea tipologică
specifică ghidurilor antiplagiat ale unor universități
Universitatea Purdue Universitatea Universitatea
București din Pittsburgh
Clase de plagiat Clase de plagiat Clase de plagiat
1. Cuvânt cu cuvânt * 1. Absenţa citării unui 1. Copierea sau reordonarea
Copiere fără a utiliza articol original. textului dintr-o sursă, fără
ghilimele și fără a identifica ghilimele și fără menționarea
sursa originală. sursei.
2. Parafrazat 2. Parafrazarea 2. Parafrazare uneori prea
Parafrazare fără a identifica inadecvată a unui articol aproape de sursa originală
sursa (originalul). original. fără a recunoaște sursa.
3. Mozaic 3. Sintetizarea 3. Utilizarea interpretărilor
Fraze sau paragrafe din inacceptabilă datelor și argumentelor sursei
surse originale multiple fără și improprie a unui text originale fără notă de subsol
identificarea acestora. dintr-un articol original. sau citare în text.

Surse: http://www.pnw.edu/oops; http://www.unibuc.ro/, http://www.as.pitt.edu/


Notă* Mai este cunoscut și drept plagiatul copy-paste sau word-to-word.

O exemplificare consistentă a structurii și specificității celor trei plagiate


majore, inclusiv a autoplagiatului, acoperă esența fraudei în cercetarea științifică,
definite prin plagiat/autoplagiat și este redată în continuare prin schemele logice de
construcție, recunoștere și validare/invalidare a acestor tipologii care ocupă un areal,
din păcate, tot mai extins în cadrul articolelor și cărților apărute în spațiul cercetării
sau în cel academic. Expunerea mecanismelor diferențiate de realizare și depistare a
acestor plagiate apelează la cinci articole sau lucrări ipotetice, care au evidente părți
comune sau coincid la o primă analiză în multe componente structurale de la
abstract la ipoteze, de la secțiunea de rezultate și discuții la aplicații și chiar la
referințe bibliografice. Cele cinci aticole sau lucrări fictive, cu rol de destructurare
logică a mecanismului de alcătuire a unui plagiat, în spiritul identificării
plagiatorului și a plagiatului sunt detaliate (anonimizat) în tabelul nr. 16.
Plagiatul, legislația antiplagiat și etica cercetării 243

Tabelul nr. 16. Pașii necesari exemplificării celor patru tipuri de plagiat
Pasul nr. 1. Se identifică articolele (lucrările) și autorii acestora plasate
sub suspiciunea majoră de plagiat/autoplagiat (per total și detaliat)
Identificarea articolelor și
cuantificarea per total a
plagiatului comis (similitudini),
prin determinarea procentuală a
acestuia într-un articol (lucrare).
În figura nr. 41 este prezentată o
cuantificare globală a unui
plagiat identificat cu ajutorul
unui pachet de programe
specializate la Amfiteatru
Economic (Plagiarism detector
‒ Originality Report Software Figura nr. 41. Plagiat identificat și cuantificat (51%)
core version: 849). Sursa: Redacția revistei Amfiteatru Economic

Analiza atentă și detaliată a


tuturor capturilor de plagiat
într-un articol (lucrare). În figura
nr. 42 apare exemplul fictiv de
captare detaliată a unui posibil
plagiat indicând și sursa și locația
acesteia pe Internet pentru
confruntarea cu originalul a
Figura nr. 42. Captarea detaliată a unui plagiat
articolului suspectat de plagiere.
Sursa: Redacția revistei Amfiteatru Economic

Pasul nr. 2. Se selectează din textul integral al lucrării pasajele din lucrările
anterioare plasate sub suspiciunea majoră de plagiat/autoplagiat
Articol 1 AUTOR 1, Nume, 2013. Titlu 1 articol 1, Revista 1, Vol X(Y), pp.
[Text 1]: Plagiatul modern și tipologia sa în continuă expansiune conturează o
paradigmă modernă a plagierii în spațiul academic românesc impune soluții
pragmatice de sancționare a autorilor pentru a-i opri impactul distrugător.
Articol 2 AUTOR 1, Nume, 2014. Titlu 2 articol 2, Revista 2, Vol Z(W), pp.
[Text 2]: Plagiatul modern și tipologia sa în continuă expansiune conturează o
paradigmă modernă a plagierii contagioase în spațiul academic românesc și impune
soluții pragmatice de sancționare a autorilor pentru a-i opri impactul distrugător.
Articol 3 AUTOR 2, Nume, 2015. Titlu 3 articol 3, Revista 3, Vol P(R), pp.
[Text 3]: Pachetele de programe contemporane sau softurile antiplagiat permit
identificarea plagiatorilor iar acolo unde lipsesc un management antiplagiat
eficient și o legislație a cercetării și educației academice axată pe măsuri
preventive și sancțiuni clare, tot efortul de depistare devine inutil sau
multiplicator de plagiate...
244 A concepe, a redacta şi a publica un articol ştiinţific

Articol 4 AUTOR 3, Nume, 2015. Titlu 4 articol 4, Revista 4, Vol V(U), pp.
[Text 4]: Plagiatul modern în formele sale tot mai extinse conturează o
paradigmă modernă a plagierii contagioase și cere pedepsirea autorilor pentru
a-i opri impactul negativ în spațiul academic românesc.
Articol 5 AUTOR 4, Nume, 2016. Titlu 5 articol 5, Revista 5, Vol K(Q), pp.
[Text 5]: Plagiatul modern în formele sale tot mai extinse conturează o
paradigmă modernă a plagierii contagioase și cere pedepsirea autorilor pentru
a-i opri impactul negativ în spațiul academic românesc. Pachetele de programe
contemporane sau softurile antiplagiat permit identificarea plagiatorilor iar
acolo unde lipsesc un management antiplagiat eficient și o legislație a cercetării
și educației academice axată pe măsuri preventive și sancțiuni clare, tot efortul
de depistare devine inutil sau multiplicator de plagiate...
Notă: Exemplele din tabelul 16 sunt ipotetice. Articolul 2 este autoplagiat după articolul 1.
Articolele 4 și 5 sunt plagiate după articolele 1 și 3.

În exemplele următoare, trei dintre lucrările anterioare se vor scoate de sub


suspiciunea de plagiat, pentru a fi definitiv etichetate ca plagiate comise, iar acestea
vor reuni cele trei forme sau modalități majore definite în tabelul nr. 15, de la
preluări de texte în maniera copy - paste sau plagiate cuvânt cu cuvânt la plagiatul
parafrazat sau parafrazarea fără a identifica sursa originală, mergând până la
plagiatul mozaic sau sintetizarea improprie a unui text dintr-un articol original (cu
surse omise). În final se va identifica și autoplagiatul evident, recognoscibil de la
bun început prin identitatea autorului celor două lucrări.
Există câteva repere care rămân definitorii pentru destructurarea logică și
consemnarea unui plagiat comis, înainte de analiza detaliată finalizată prin
concretizarea elementelor distinctive ale unui tip de plagiat în raport cu altul deja
consacrat în literatura de specialitate. Dacă semnalul bibliografiei ierarhizate
aproape identic sau conținând erori similare de redactare în două sau mai multe
articole sau lucrări este primul indiciu al unei potențiale suspiciuni de plagiat,
dintre toate celelalte repere fundamentale (cu referire la structură, figuri, tabelări și
vizibilitate generală), data apariției (publicării) fiecărei lucrări sau articol în parte
constituie un mod esențial de a formula ipoteza de identificare a originalului sau a
sursei originale în raport cu plagiatul.
O abordare inițială destructurează tipul de plagiat cuvânt cu cuvânt cel mai
vizibil dintre toate prin identitatea absolută a textelor, în exemplul nr. 1.
Plagiatul, legislația antiplagiat și etica cercetării 245

Exemplul nr. 1. Plagiatul cuvânt cu cuvânt sau copierea în absența ghilimelor


și fără a identifica sursa (originalul)
Sursa (originalul) Plagiatul cuvânt cu cuvânt
AUTOR 3 [Text 4] AUTOR 4 [Text 5]
[Text 4] ≡ [Text 5, prima parte] texte identice
Plagiatul modern în formele sale tot mai Plagiatul modern în formele sale tot mai
extinse conturează o paradigmă modernă a extinse conturează o paradigmă modernă a
plagierii contagioase și cere pedepsirea plagierii contagioase și cere pedepsirea
autorilor pentru a-i opri impactul negativ în autorilor pentru a-i opri impactul negativ în
spațiul academic românesc. spațiul academic românesc.
Anul 2015 prezumă acest articol ca Nu există ghilimele și nici sursă
original. menționată.

Analizând atent articolele autorilor 1 și 3 sau 4 (ultimele două fiind deja


identificate într-o relație de plagiat cuvânt cu cuvânt) se constată un demers
conturat de parafrazare nereușită, lipsită de citare și de ghilimele care ascund un
plagiat clasic parafrazat (exemplul nr. 2) .

Exemplul nr. 2. Plagiatul parafrazat sau parafrazarea fără menționarea sursei


Sursa (originalul) Plagiatul parafrazat
AUTOR 1 [Text 2] AUTOR 3 [Text 4]
[Text 2] ~ [Text 4] texte similare, iar în articolul plagiat apar și sinonime
Plagiatul modern și tipologia sa în Plagiatul modern în formele sale tot mai
continuă expansiune conturează o extinse conturează o paradigmă modernă
paradigmă modernă a plagierii contagioase a plagierii contagioase și cere pedepsirea
în spațiul academic românesc și impune autorilor pentru a-i opri impactul negativ
soluții pragmatice de sancționare a în spațiul academic românesc.
autorilor pentru a-i opri impactul
distrugător.
Anul 2014 prezumă acest articol ca Nu există ghilimele și nici sursă
original. menționată.

Parafrazarea conceptualizată ca o explicație reformulată prin sinonime, într-o


formulare personalizată sau printr-o expunere realizată în cuvinte proprii (și în mod
sintetic) a ideilor unui text menționat în bibliografie este impropriu valorificată
aici, plagiatul parafrazat exemplificat fiind împletit cu un plagiat cuvânt cu cuvânt,
dar fară a folosi ghilimele sau citarea sursei, intercalat ulterior cu pasaje dezvăluind
specificitatea aplicativă și deloc pe aceea creativă sau originalitatea așteptată a
articolului. Ceea ce intrigă orice cercetător în analiza unui plagiat este că numai
246 A concepe, a redacta şi a publica un articol ştiinţific

experiența și cunoașterea profundă a fundamentelor teoretice și a literaturii recente


pot contribui salvator la soluționarea celei mai dificile probleme a plagiatului,
revenind la punctul de plecare în investigarea acestuia, respectiv validarea
originalului. Invalidarea unui original conduce la reluarea întregului ciclu. Iar
aceasta este de regulă operațiunea cea mai dificilă. În exemplele nr. 1 și 2 ipoteza
originalului a fost legată de o unică sursă sau referință originală, iar în exemplul nr.
3 se constată acum că un articol poate fi plagiat din mai multe surse sau referințe
originale, diferite din punct de vedere cronologic cel puțin sau poate ascunde în
paralel și un alt posibil autoplagiat, ceea ce face să apară un plagiat mozaic.

Exemplul nr. 3. Plagiatul mozaic sau sintetizarea improprie a unui text


din mai multe articole originale (surse omise)
Sursa (originalul) Plagiatul mozaic
S1. AUTOR 1 [Text 2] AUTOR 4 [Text 5]
S2. AUTOR 2 [Text3] De fapt este un mozaic de două plagiate
unul parafrazat și altul cuvânt cu cuvânt.
[Text 2] + [Text3] ~ sau ≡ [Text 5] text similar (parafrazat) și text identic
Primul text plagiat
1. [Text 2]: Plagiatul modern și tipologia
sa în continuă expansiune conturează o [Text 5]: Plagiatul modern în formele sale
paradigmă modernă a plagierii contagioase tot mai extinse conturează o paradigmă
în spațiul academic românesc și impune modernă a plagierii contagioase și cere
soluții pragmatice de sancționare a pedepsirea autorilor pentru a-i opri
autorilor pentru a-i opri impactul impactul negativîn spațiul academic
distrugător. românesc.
Al doilea text plagiat Pachetele de programe contemporane sau
2. [Text 3]: Pachetele de programe softurile antiplagiat permit identificarea
contemporane sau softurile antiplagiat plagiatorilor iar acolo unde lipsesc un
permit identificarea plagiatorilor iar acolo management antiplagiat eficient și o
unde lipsesc un management antiplagiat legislație a cercetării și educației
eficient și o legislație a cercetării și educației academice axată pe măsuri preventive și
academice axată pe măsuri preventive și sancțiuni clare, tot efortul de depistare
sancțiuni clare, tot efortul de depistare devine inutil sau multiplicator de
devine inutil sau multiplicator de plagiate... plagiate...
Anul 2014 prezumă acest articol ca Nu există ghilimele și nici sursă
original. menționată

Autoplagiatul diferă de plagiatul standard doar prin faptul că autorul este în


esență același în ambele articole sau lucrări (fără a fi citat și nici fără a exista
ghilimele pentru textul plagiat). Coexistă forme de autoplagiat cuvânt cu cuvânt
Plagiatul, legislația antiplagiat și etica cercetării 247

sau prin texte identice, parafrazate prin texte similare și chiar mozaic. Exemplul nr.
4 prezintă autoplagiatul cel mai des întâlnit, cel cu texte identice sau copy-paste.

Exemplul nr. 4. Autoplagiatul


Sursa (originalul) Autoplagiatul
AUTOR 1 [Text 1]: AUTOR 1 [Text 2]:
[Text 1] ≡ [Text 2] texte identice
Plagiatul modern și tipologia sa în continuă Plagiatul modern și tipologia sa în continuă
expansiune conturează o paradigmă expansiune conturează o paradigmă
modernă a plagierii în spațiul academic modernă a plagierii contagioase în spațiul
românesc impune soluții pragmatice de academic românesc și impune soluții
sancționare a autorilor pentru a-i opri pragmatice de sancționare a autorilor
impactul distrugător. pentru a-i opri impactul distrugător.
Anul 2013 prezumă acest articol ca Nu există ghilimele și nici sursă
original. menționată.

O concluzie importantă ce se desprinde din exemplificările anterioare este


legată de validarea plagiatului care se realizează așa cum s-a constatat cu
certitudine, în timp ce asupra originalului planează un indeterminism axiologic, în
fapt un semn peren de întrebare pe care numai programele informatice specializate
sunt capabile să-l destrame și reușesc să treacă de aparenta lui inconsistență.
Din această destructurare logică a plagiatului ar trebui remarcat că se poate
identifica mai ușor plagiatul (apelând evident la pachete de programe specializate
antiplagiat și la elemente de identificare temporală a redactării fiecărui text în
parte) și mult mai dificil originalul (identificarea cu certitudine a originalului
depășind tematica acestui capitol).
În realitatea cercetărilor economice, cu trimitere directă la dreptul de autor
(copyright) ca de altfel în realitatea cercetărilor științifice în general, prioritățile se
schimbă radical. Inițial se pune permanent problema identificării și validării
plagiatului, detectabil prioritar tipologic și validabil, mai ales, temporal cu oarecare
simplitate și abia după aceea a invalidării succesive a originalului. Identificarea
unui original poate fi realizată simultan cu aceea a plagiatului, dar cu un nivel
ridicat de incertitudine și așa cum s-a prezentat în cele patru exemple anterioare
riscurile declarării unui plagiat drept original constituie o eroare destul de mare.
Cauzele majore ale invalidării continue a originalului sunt legate de gradul
de acoperire parțială a Internetului în areale de cercetare diverse (inclusiv
economice), dar mai cu seamă de norma de onestitate instituțională sau de gradul
248 A concepe, a redacta şi a publica un articol ştiinţific

de impact al plagiatului instituționalizat, alături de obișnuința negativă de copiere a


propriilor lucrări fără citare, multiplicatoare în exces a autoplagiatului, care a
constituit punctul terminus al acestei exemplificări. Câteva cauze aparent secundare
ale plagiatului cotidian sunt legate de caracterul prolix, imprecis al redactărilor sau
comunicărilor, iar mai grav, chiar de sentimentul unora dintre tinerii sau mai puțin
tinerii autori sau cercetători de a plăti pe altcineva pentru a redacta sau comunica
fără a cita materiale cumpărate sau traduceri din alte surse (Calvano 2011, p.1).
O singură formă de plagiat este acceptată în cercetarea științifică prin
articole sau lucrări scurte de tip omagiu, in memoriam sau necrologuri ale unor
oameni de știință care se bucură de o largă recunoaștere (academicieni, profesori
sau cercetători), când citarea nu mai este formalizată și nici ghilimele nu își au
locul, autorul ca de altfel și textele menționate fiind binecunoscute de toți cei care
citesc sau ascultă comemorarea.

4.4 Cum poate fi prevenit și chiar evitat un plagiat

Plagiatul constituie un proces care implică mai multe părți: plagiatorul,


autorul a cărei operă originală a fost plagiată, dar și complicele la plagiat sau
favorizatorul de plagiat. Drept complice sau favorizator al plagiatului poate fi
considerată atât persoana care concură, favorizează sau justifică și chiar apără
furtul de idei prin plagiat, cât și o revistă, editură etc. care publicând articolul sau
lucrarea plagiată realizează în esență aceleași lucruri. A preveni sau chiar a evita un
plagiat presupune o analiză atentă a conținutului procesului de plagiat, descris în
subcapitolele anterioare ale acestui capitol, în mod minuțios și destructurat pornind
de la actul plagierii ca ansamblu ce include actorii, trecând prin scenariul mai mult
sau mai puțin standardizat sau obișnuit, apoi prin scenă și urmărind impactul lui
asupra spectatorilor etc. În legătură cu prevenirea plagiatului, identificarea
soluțiilor antiplagiat, înainte de a se comite efectiv plagiatul, constituie etapa cea
mai importantă, urmată de punerea în practică a soluției optime sau variantei
adecvate. Pentru fiecare aspect descris în acest capitol există atât antidot, cât și o
prevenție specifică, cunoașterea acestor soluții este esențială pentru formarea unui
cercetător.
Actorii plagiatului versus garanțiile de integritate și mediatorii sociali
constituie o primă temă ce trebuie clarificată ca identitate, contrast și impact final
în cercetarea științifică. Autorul sau autorii unui plagiat în cercetarea economică
sunt definiți prin faptul că ei sunt semnatarii articolelor sau cărților prezentate și
publicate. Astfel, de îndată ce un profesor sau cercetător realizează o cercetare și
publică un articol sau o carte, el obține calitatea de autor. Un astfel de rezultat
Plagiatul, legislația antiplagiat și etica cercetării 249

pozitiv poate aduce cu sine riscuri foarte mari în situația nerespectării statutului de
autor original sau a regulilor preventive antiplagiat (http://www.plagiate.ro/
Complici/ro.garanti.integritate.htm). Rolul garantului de integritate descris și
exemplificat de Isoc, în Indexul suspiciunilor de opere plagiate în România, prin
titluri academice de onoare (profesor emerit, doctor honoris causa etc.) se anulează
din oficiu (http://www.plagiate.ro/Complici /ro.garanti.integritate.htm), încetând să
mai poată contribui la sporirea notorietății unei universități sau instituții de
cercetare, atunci când acesta se asociază cu un plagiat sau cu un plagiator. Garantul
de integritate generează un impact deteriorativ similar atunci când redactează
prefața sau permite preluarea unor rezultate ale unor cercetări personale fără să
adâncească suportul articolului sau cărții și să o citească în forma ei finală, dar încă
netipărită. Prin analogie, se amplifică deteriorarea imaginii unei universități sau
institut de cercetare științifică atunci când și celelalte cadre didactice sau
cercetători se asociază plagiatorilor și urmează compromisul garantului de
integritate. În paralel, coexistă și mediatori sociali în chestiuni de plagiat. Aceștia
pot fi reprezentanţi instituţionali, personalități cu impact public, moral sau etic
(Președinte, Rege, Patriarh, Guvernator al Băncii Naționale etc.). Prin
recomandările făcute, respectiv prin opiniile exprimate oricare dintre aceștia pot
influența opinia publică asupra gravității plagiatului în educație și cercetare.
În situația încălcării unor reguli minime de conduită antiplagiat, garantul de
integritate poate cere renunţarea la titlul onorific primit, iar prin publicarea deciziei
de renunţare la titlul respectiv poate să fie avertizată comunitatea științifică și de
cercetare dintr-un anumit domeniu, despre un plagiat instituționalizat. La rândul
lui, mediatorul social, prin vocea sa, poate să acuze sau să laude progresele în
domeniul măsurilor antiplagiat concretizate deja sau care se impun a fi luate, poate
să contribuie la sporirea sau la diminuarea notorietăţii, imaginii şi reputaţiei
instituției care se află într-o relaţie nepotrivită cu plagiatorii. Acesta poate să fie și
exemplul consacrat al universităţilor unde plagiatul s-a instituționalizat, iar
reprezentanții managementului academic nu se decid să ia o atitudine corectă
asupra unei persoane care a comis un plagiat dovedit.
Plagiatul rând cu rând sau copy-paste versus pachete de programe deschide
teme la fel de importante ce se impun a fi comentate. Un articol, o carte, un raport
sau o lucrare de cercetare suspectate de plagiat nu pot conduce întotdeauna la o
decizie clară privind gradul lor de originalitate. În fapt, acestea se regăsesc într-o
situație bidimensională, de tip da sau nu (nu induc un răspuns în alb sau negru
despre sursa originală sau o soluție corectă cu probabilitate de eveniment sigur ori
o alternativă imposibilă de tipul unui eveniment ce are ca probabilitate de apariție o
valoare egală cu zero). Certitudinea asupra plagiatului se dovedește a fi de natură
250 A concepe, a redacta şi a publica un articol ştiinţific

mai ales temporală, cronologia apariției sau publicării, ori a datei când articolul a
intrat într-o redacție constituind factori determinanți în identificarea, validarea,
monitorizarea, prevenția și combaterea plagiatului. În cercetarea dedicată
fenomenului plagiatului se delimitează o zonă interstițială, între plagiat și non-
plagiat. Pentru clarificarea rezonabilă a situației dacă există sau nu plagiat, trebuie
să se apeleze la programe informatice precise, prompte și apte a identifica
plagiatul, dar și la standarde, norme, proceduri și criterii antiplagiat, acceptate de
orice tip de comunitate științifică. Lista pachetelor de programe este destul de
lungă și în continuă creștere, ceea ce obligă din start la o subliniere a celor mai
importante sau mai cunoscute dintre ele. Astfel, se pot aminti mai întâi cele
gratuite, cum este cazul softului DetectarePlagiat.ro în cercetarea românească
(figura nr. 43).

Figura nr. 43. Softul gratuit Detectarea Plagiat în trei pași


Sursa: http://www.detectareplagiat.ro/index.html

În vederea utilizării acestui soft se recomandă parcurgerea a trei pași, și


anume:
– alegerea unui document pentru scanare;
– scanarea și verificarea existenței plagiatului;
– crearea raportului de originalitate și dacă este cazul și al celui de detectare
a plagiatului (cuantificarea procentuală a similitudinilor sau similarităților); ultimul
raport menționat va conține și linkuri spre locurile din manuscrisul verificat care se
regăsesc în diferite baze de date, în Internet etc.
Plagiatul, legislația antiplagiat și etica cercetării 251

La nivel internațional, domină însă pachetele de programe antiplagiat a căror


utilizare trebuie plătită, beneficiind de promptitudine, eficiență și calitate foarte
ridicată. Un asemenea exemplu este softul Turnitin, care se bucură în rândul
comunității științifice și educaționale de o reputație pozitivă și de un impact
favorabil și datorită capacității sale de a verifica texte şi manuscrise considerate a fi
originale, realizate în limbile de circulație internațională dominante. Pachetul său
de programe este disponibil la http://turnitin.com/ro/ de unde poate fi descărcat
oricând contracost.
Evident că se regăsesc multe alte programe cu sau fără plată care pot fi
accesate de cercetători, dintre care exemplificarea următoare valorifică Turnitin cu
mulțumiri aduse proprietarilor softului pentru permisiunea dată autorilor acestei
cărți de a reproduce sintetic spectrul lor tipologic specific. În cadrul investigării
plagiatelor, softul Turnitin identifică zece tipuri caracteristice instituțiilor
academice (http://www.turnitin.com/):
• CLONE sau plagiatul clasic de tip cuvânt cu cuvânt (text copiat sau clonat
în stil integral fără citare și/sau fără ghilimele);
• CTRL-C sau plagiatul axat pe copierea de pasaje integrale (de la tasta de
copiere specifică), dar fără citarea surselor și prezența ghilimelelor;
• FIND – REPLACE sau plagiatul prin identificarea de cuvinte-cheie și fraze
esențiale, urmată de înlocuirea cu sinonime cu păstrarea sensului sursei necitate,
fără citare și fără ghilimele;
• REMIX sau plagiatul clasic parafrazat (remixat);
• RECYCLE sau autoplagiatul clasic (fără autocitare);
• HYBRID sau plagiatul care combină câteva surse citate perfect cu pasaje
preluate integral fără însă a le mai cita pe cele din urmă, fiind o hibridare (mixaj
sau colaj) a unui articol aparent corect, dar alterat cu unul plagiat la final;
• MASHUP sau plagiatul „ghiveci” prin multiplicarea surselor până la limita
plagiatului mozaic și chiar dincolo de aceasta (fără a cita practic sursele);
• ERROR 404 sau plagiatul prin eroare și falsificare apelând la citări lipsite
de acuratețe ori la citări din surse inexistente;
• AGGREGATOR sau plagiatul prin agregare de texte perfect citate și cu
ghilimele riguros plasate, dar care generează la o simplă analiză un articol sau o
carte lipsită complet de creativitate, plusvaloare sau de originalitate;
• RE-TWEET sau plagiatul reluat sau mai plastic „re-ciripit” ori în ecou
(similar plasării în aura unui alt articol sau sub un efect de halou al acestuia)
reașază plagiatul în umbra unui alt articol citându-l corect (nedezlipindu-se de
conținutul acestuia sau fiind influențat în mod evident de structura sursei sau
referinței bibliografice originale).
252 A concepe, a redacta şi a publica un articol ştiinţific

Creativitatea softului Turnitin permite atât identificarea, cât și tipologizarea


acestor plagiate, comunicând rezultatul obținut instituției de cercetare științifică sau
de educație (universitate, institut, colegiu etc.). Figura nr. 44 relevă că prin
folosirea programului se pot reda: frecvența de apariție a plagiatului, ponderea unui
anumit plagiat, impactul și gravitatea plagiatului analizat, respectiv nivelul acestuia
pe o scală cu zece trepte (http://www.turnitin.com/assets/en_us/media/plagiarism
_spectrum.php).
În forma lui dinamică, Turnitin a devenit un soft destinat educației, elevilor
și studenților, profesorilor, iar iThenticate a fost creat și destinat instituțiilor de vârf
în cercetare, cel din urmă oferind și soluții informatice inovatoare și complexe, apte
a răspunde cerințelor specifice editorilor (editurilor). Pachetele de programe
antiplagiat apelează la atitudini preventive, oferă precauţie editorilor, anticipează
unele abateri înainte de a se produce. În acest fel, se urmăreşte diminuarea timpului
de instrumentare a analizelor tipologice în cazul plagiatelor, dar și protejarea
reputației instituției de cercetare, a profesorilor, cercetătorilor, editorilor etc.
Calitățile cele mai des invocate ale unui soft antiplagiat rezidă simultan din
simplitatea utilizării, din caracterul prietenos al interfeței, din absența formării
utilizatorului ca necesitate, din rapiditatea prelucrării și examinării documentelor
etc. Folosind permanent un soft cu care să verifice plagiatul, cercetătorul va
înțelege și va corecta prompt structura și conținutul optim, valorificând astfel
într-un mod util identificarea plagiatului accidental, asigurându-se că redactarea
sau modalitatea sa de a scrie devine originală și dobândind treptat competențe
potrivite în citarea corectă.
Plagiatul parafrazat versus parafrazarea corectă constituie o altă temă de
reflecție cu substrat preventiv în sfera analizei plagiatului. Soluția optimă de
protecție și prevenție a plagiatului pornește de la cunoașterea și practicarea
abilităților de a comunica și a redacta eficient o lucrare de cercetare. Parafrazarea
nu este binevenită deoarece este mult mai susceptibilă să conducă la plagiat. În
situația limită, în care autorul nu are de ales și trebuie să recurgă la parafrazare este
obligatorie menționarea referinței bibliografice din care s-a preluat textul
parafrazat. Cheia succesului în evitarea plagiatului parafrazat este legată de
formarea abilității cercetătorului de a evita parafrazarea chiar și atunci când aceasta
pare a fi necesară, dobândirea capacității de a parafraza corect, obișnuința de a cita
complet și de a folosi ghilimelele în mod corespunzător. Parafrazarea impune
formularea într-o manieră proprie și în mod adecvat a ideilor unui text menționat în
bibliografie. Cea mai frecventă eroare a unui cercetător este legată parafrazarea
relativ frecventă și de realizarea ei într-o manieră nepotrivită.
Plagiatul, legislația antiplagiat și etica cercetării 253

Figura nr. 44. Spectrul și analiza plagiatului pornind de la softul Turnitin


Sursa: http://www.turnitin.com/assets/en_us/media/plagiarism_spectrum.php
254 A concepe, a redacta şi a publica un articol ştiinţific

Atunci când cercetătorul va învăța să valorifice o parafrazare fără ca aceasta


să fie considerată plagiat, stadiul său de exersare a unei tehnoredactări corecte se va
fi încheiat deja, iar el va trebui să nu uite că orice lucrare de cercetare trebuie să
reflecte clar și precis propria sa contribuție în calitate de autor, evidențiind
creativitatea și contribuțiile aduse de cercetarea sa.
Nu sunt considerate parafrazări simplele modificări sau apelul la sinonime
plasate în textul sursă, chiar dacă autorul inovativ este citat. Două caracteristici
trebuie urmărite atunci când se recurge la parafrazare:
– originalitatea sursei din care se preia textul ce va fi parafrazat trebuie să fie
prelucrat în limbajul celui care parafrazează, în paralel cu dezvoltarea pe un alt
nivel și într-un mod creativ a ideilor citate;
– realizarea efectivă a parafrazării de o manieră personală care o și justifică
astfel, dar și obligă la citare.
Cercetătorul va parafraza atunci când nu mai are nicio altă soluție (cu
referire directă la volumul admis al citărilor directe în text care este destul de
limitat) sau nu mai are nevoie să citeze direct cu ghilimele (fără a omite citarea
clasică). Esența parafrazării este ca prin utilizarea propriului limbaj cercetătorul să
demonstreze că a revelat originalul într-o formă succintă în raport cu textul integral
al lucrării citate, chiar mai clar decât sursa citată dacă este posibil, dar fără să
altereze sau să denatureze semnificațiile sursei, evitând să facă rearanjamente în
textul iniţial, subtilități inutile, sinonimii obsesive.
În continuare se prezintă și o imagine a unor parafrazări opuse (corecte și
incorecte) pornind de la o sursă reală recunoscută (exemplul nr. 5).
O copiere lipsită evident de creativitate, presărată cu sinonime pentru textul
original și în care lipsesc citările sau ghilimelele caracterizează parafrazarea
incorectă și o transformă într-un plagiat parafrazat. Parafrazarea mult prea aproape
de conținutul originalului este un prim semnal de plagiat, neprecizarea sursei și
lipsa ghilimelelor certificând plagiatul comis.
O parafrază corectă trebuie să rămână sintetică în confruntarea sa cu sursa
din care s-a preluat, dar fără a o denatura și se impune a fi realizată într-un limbaj
distinctiv, având capacitatea sau darul de a rezuma conţinutul sursei la care face
apel. În general, o parafrazare nu face trimitere la citarea cu ghilimele, valorificând
gândirea caracteristică a cercetătorului și limbajul lui specific. În exemplul nr. 5 se
constată că au fost reunite economia, statistica și matematica aplicată cu
econometria, iar finanțele cu o disciplină recentă integrativă, respectiv economia
financiară, predată economiștilor în formare. Plagiatul mozaic poate fi și el
recunoscut anterior, iar soluția de prevenție specifică trebuie să fie realizată printr-o
Plagiatul, legislația antiplagiat și etica cercetării 255

parafrazare corectă. În acest sens se recomandă recurgerea la ghilimele în situația


recenziei literaturii de specialitate.

Exemplul nr. 5. Parafrazări corecte și incorecte


Parafrazare incorectă
Sursa (originalul) Parafrazare corectă
Plagiat parafrazat/mozaic
„Includerea incertitudinii Includerea incertitudinii este
este într-adevăr punctul de un reper distinctiv al
plecare în procesul de Incertitudinea rămâne procesului de autodefinire a
autodefinire a econometriei indispensabilă (Campbell, econometriei financiare. Fără
financiare. Fără a valorifica Lo, MacKinlay, 1997) în valorificarea acesteia orice
incertitudinea, problemele econometria financiară probleme asociate
legate de econometria definită sintetic de econometriei financiare
financiară s-ar reduce la Jianqing Fan, în 2004, ca s-ar reduce la exerciţii de
exerciţiile microeconomiei”. interstițiu al „teoriei microeconomie.
Campbell, Lo, MacKinlay probabilităţilor, economiei Lipsa citării și ghilimelelor
„Econometria financiară financiare și econometriei Econometria financiară este o
este un areal activ în care se clasice.” arie permanent integrativă a
integrează continuu teoria teoriei probabilităților
probabilităţilor, finanţele, finanțelor, economiei,
economia, statistica şi Se respectă atât citarea statisticii și matematicii
matematica aplicată.” directă în text, cât și în aplicate.
Jianqing Fan bibliografia finală. Lipsa citării și ghilimelelor

Surse: Campbell, Lo, MacKinlay, 1997 și Fan, 2004.

Fără o atitudine declarată și susținută permanent în privința soluțiilor


antiplagiat se poate ajunge cu ușurință de la plagiatul academic incipient la cel
instituționalizat, gata instalat și dificil de eliminat în timp. Demersul antiplagiat de
la demotivare, trece prin învățare și exemplificare, permițându-i cercetătorului să
recunoască formele tot mai variate de plagiat modern, să evalueze ambiguitatea în
intenția de a le înțelege, să diagnosticheze corect și să contribuie concret în lupta de
prevenire, respectiv de evitare a acestuia. Apreciem că se pot enumera câteva
recomandări care atunci când vor deveni deprinderi vor favoriza evitarea
plagiatului:
• sporirea timpului dedicat cercetării, elaborării, redactării și comunicării
unui material științific;
256 A concepe, a redacta şi a publica un articol ştiinţific

• sintetizarea adecvată a materialelor unei lucrări științifice, redactate atent și


corect conform standardelor internaţionale de citare ale universităţilor, revistelor,
editurilor etc.;
• citarea adecvată a ideilor preluate din alte surse, conform regulilor
exprimate sintetic de Umberto Eco privind dimensiunea rezonabilă și conținutul
necontradictoriu al citărilor, se poate valorifica în sprijinul propriilor cercetări, dacă
lucrarea nu are valențe critice; autorul și anul sunt elementele esențiale ale citării
directe în text, în limba sursei iniţiale, iar citarea ar trebui să cuprindă doar câteva
rânduri, astfel urmărindu-se asigurarea unei fidelităţi crescute între sursa originală
şi noul text elaborat (Eco, 2014);
• originalitatea unui text elaborat poate proveni și din modalitatea de citare,
din sintetizarea adecvată a temei și rezultatelor, a ipotezelor și modelelor, a
metodelor și noilor teorii expuse;
• verificarea surselor citate în textul original pentru a preveni comiterea
oricăror erori posibile;
• urmărirea cu atenţie a recomandărilor conţinute în ghidurile de elaborare a
unei lucrări ştiinţifice elaborate de edituri, reviste, instituţii de cercetare,
organizatori de conferinţe etc. (multe reviste sau edituri stabilesc şi norme proprii
privind plagiatul, evidenţiind în mod clar consecințele respectării sau nerespectării
formei cerute a textului);
• recurgerea la soluţii adecvate pentru prevenirea plagiatului de către cadrele
didactice, cercetătorii unei instituţii de învăţământ superior, studenți, masteranzi,
doctoranzi, prin achiziţia unor sisteme informatice pe care autorii să le poată folosi
înainte de transmiterea unui text spre recenzare la o revistă etc.
• folosirea parafrazării doar atunci când este neapărat necesară (în toate
celelalte cazuri se recomandă evitarea sa, în caz contrar cercetătorul ar trebui să
folosească ghilimelele pentru încadrarea textului, preluat dintr-o altă sursă, chiar
dintr-una proprie);
• citarea corectă trebuie să se refere şi la alte elemente ale unui articol: date,
figuri, tabele și grafice etc.;
• în momentul în care un autor include în lucrarea sa un adevăr arhicunoscut,
el trebuie să aibă grijă ca acesta să nu îi fie încadrat ca plagiat (de aceea este bine
să se evite în lucrările ştiinţifice utilizarea prea frecventă a truismului sau a
ultracunoscutului);
• evitarea plagiatului este un scop secundar al cercetării, principalele
obiective rămân creativitatea și originalitatea manuscrisului elaborat;
Plagiatul, legislația antiplagiat și etica cercetării 257

• autorii trebuie să includă în textul articolului şi mulţumirile privind


finanţarea materialului elaborat (dacă este cazul), dar şi privind permisiunea de a
cita anumite material preluate din surse terţe, aflate sub incidenţa dreptului de
proprietate intelectuală deţinut de o altă entitate;
• evitarea republicării articolelor în volume, cât şi recurgerea la reeditări,
revizuiri și adăugiri realizate neprofesional, partiționarea unei cercetări de
amploare în mai multe articole publicate în diferite reviste (publicare de tip felii de
salam), pentru a nu genera autoplagiatul etc.
Plagiatul este asimilat în cercetare parazitismului, iar cel ce exersează forme
de plagiat subtil nu va mai putea să aspire mai devreme sau mai târziu la niciun tip
de creativitate sau originalitate, obișnuința rămânând a doua natură umană și în
cazul cercetării științifice.

Bibliografie

Academia Română, Institutul de Lingvistică Iorgu Iordan – Al. Rosetti, 2012.


Dicționarul explicativ al limbii române Ed a 2-a, rev. București: Editura
Univers Eniclopedic Gold.
Andreescu, L., 2013. Self-Plagiarism in Academic Publishing: The Anatomy of a
Misnomer. Science and Engineering Ethics. 19(3), pp.775-797.
Anon, 2005. Editorial. The cost of salami slicing. Nature Materials, 4(1), p. 1.
[online] Available at: http://www.nature.com/nmat/journal/v4/n1/full/
nmat1305.html [Accessed 17 March 2016].
Bălan, C., Diaconu, C., 2009. Legislaţia referitoare la drepturile de autor şi alte
drepturi de proprietate intelectuală, în România. Aspecte deontologice ale
cercetării şi publicării rezultatelor ştiinţifice. În Dumitrache, I. și Iovu, H.
(coordonatori), 2009. Manual de autorat științific. [pdf] [online] Disponibil la:
http://www.ubm.ro/sites/al/images/docs/ManualAutoriat.pdf [Accesat 20 martie
2016].
Biagiolli, M., 2012. Recycling texts or stealing time?: plagiarism, authorship, and
credit in science. International Journal of Cultural Property, Vol. 19, Special
Issue 3, pp. 453-476.
Brandt, D. S., 2002. Copyright’s (not so) little cousin, plagiarism. Computers in
Libraries, 22 (5), pp. 39-42.
258 A concepe, a redacta şi a publica un articol ştiinţific

Buletinul Academiei de Științe a Republicii Moldova. Matematica, Number 3(58),


pp. 18-33. [online] Disponibil la http://www.math.md/files/basm/y2008-n3/
y2008-n3-(pp18-33).pdf [Accesat 6 aprilie 2016]
Calvano, B., 2011. Plagiarism in higher education. [online] Available at:
http://www.examiner.com/adult-education-in-pittsburgh/plagiarism-higher-
education [Accesat 6 aprilie 2016]
Campbell, J., Lo, A. and MacKinlay, A., 1997. The Econometrics of Financial
Markets. Princeton, NJ: Princeton University Press.
Carroll, J., 2000. Plagiarism: Is there a virtual solution?, Teaching News, [online]
Available at: http://www.brookes.ac.uk/services/ocsd/2_learntch/plagiarism.
html [Accessed 7 April 2016]
Clarke, R., 2006. Plagiarism by academics: More complex than it seems. Journal
of the Association for Information Systems, 7(1), pp. 91-121.
Coats, A. J. S., 2009. Ethical authorship and publishing. International Journal of
Cardiology, 13(2), pp. 149-150.
Consiliul Uniunii Europene, 2015. Acord comercial de combatere a contrafacerii
(ACCC) între Uniunea Europeană și statele membre ale acesteia, Australia,
Canada, Japonia, Republica Coreea, Statele Unite Mexicane, Regatul Maroc,
Noua Zeelandă, Republica Singapore, Confederația Elvețiană și Statele Unite
ale Americii, [online] Disponibil la: http://www.plagiate.ro/Documente/acta.pdf
[Accesat 13 martie 2016].
Constitution of the United States, 1789. Art.1, section 8 [online] Available at:
http://www.archives.gov/exhibits/charters/constitution_transcript.html
[Accessed 13 March 2016].
Coravu, R., 2013. Ce este plagiatul și cum poate fi prevenit (dacă se dorește)*,
Revista Română de Biblioteconomie și Știința Informării, 9 (2), pp. 39-43.
De Bono, E., 1970. Lateral thinking: Creativity step by step. New York, NY:
Harper & Row.
De Bono, E., 2008. Creativity workout: 62 exercise to unlock your most creative
ideas. Berkeley, CA: Ulysses Press.
Plagiatul, legislația antiplagiat și etica cercetării 259

Dehelean, C., 2015. Despre plagiat Pretexte. Oglinda literară, Revistă de cultură,
civilizație și atitudine, 14(161), p.1080. [online] Disponibil la: http://www.
oglindaliterara.ro/oglinda161/files/oglinda161.pdf [Accesat 12 aprilie 2016].
Drum, A. 1986. Responding to plagiarism. College Composition and
Communication, 37(2), pp. 241-243.
Eco, U., 2014. Cum se face o teză de licență. Iași: Editura Polirom.
Fan, J., 2004. An introduction to financial econometrics, Department of Operation
Research and Financial Engineering, Princeton, NJ:Princeton University Press
[online] Available at: http://orfe.princeton.edu/~jqfan/papers/03/overview.pdf
[Accessed 12 February 2016]
Florescu, M., 2012. Plagiatul. Scurte consideraţii, Pandectele săptămânale – serie
nouă, [online] Disponibil la: http://www.luju.ro/dezvaluiri/evenimente/natura-
juridica-a-plagiatului-in-revista-pandectele-saptamanale-juristul-marian-
florescu-evidentiaza-contradictiile-dintre-reglementarile-privind-plagiatul-si-
legea-dreptului-de-autor-si-a-drepturilor-conexe? [Accesat 1 martie 2016].
Godecharle, S., Nemery, B. And Dierick, K., 2014. Heterogeneity in European
Research Integrity Guidance: Relying on Values or Norms? Journal of
Empirical Research on Human Research Ethics, 9(3), pp. 79-90.
GRAUR - Asociaţia Grupul pentru Reformă si Alternativă Universitară, 2012.
Indexul suspiciunilor de opere plagiate în România. [online] Disponibil la:
http://www.plagiate.ro/Ro/ro.first0.htm, [Accesat 12 februarie 2016].
Green, S.P., 2002. Plagiarism, Norms, and the Limits of Theft Law: Some
Observations on the Use of Criminal Sanctions in Enforcing Intellectual
Property Rights. Hastings Law Journal, 54(1), pp. 167-242.
Hennig, J-L., 2009. Apologia plagiatului. București: Editura ART.
Hexham, I., 2005. The Plague of Plagiarism: Academic Plagiarism Defined,
Departament of Religious Studies University of Calgary, [online] Available at:
http://www.ucalgary.ca/~hexham/study/plag.html. [Accessed 12 February 2016].
Howard, R. M., 2002. Don’t police plagiarism: just teach!. Education Digest,
67(5), pp. 46-50.
Investopedia, 2015. Copyright. Definition. [online] Available at: http://www.
investopedia.com/terms/c/copyright.asp [Accessed 9 March 2016].
260 A concepe, a redacta şi a publica un articol ştiinţific

Iordache, V., 2014. Ce înseamnă a plagia, Contributors.ro texte cu valoare


adăugată, mai 2014 [online] Disponibil la: http://www.contributors.ro/cultura/
ce-inseamna-a-plagia/ [Accesat 14 februarie, 2016].
iParadigms, LLC, 2014. Glossary. [online] Available at: http:////www.
plagiarism.org/plagiarism-101/glossary/ [Accessed 12 February 2016].
Isoc, D. şi Isoc, T., 2014. Indexul Operelor Plagiate în România. Cluj
Napoca: Ecou Transilvan.
Isoc, D. 2012. Ghid de acţiune contra plagiatului. Cluj-Napoca: Ecou Transilvan.
Johnston, J., 2002. Critical perspectives on current structures governing internet
plagiarism: Challenges to public relations and journalism education, Australian
and New Zealand Communication Association Conference Proceedings [online]
Available at: http://www.bond.edu.au/hss/communication/ANZCA/papers/
JJohnstonPaper.pdf. [Accessed 5 April 2016].
Judson, H.F., 1994. Structural transformations of the sciences and the end of peer
review. JAMA. 272 (2), pp. 92-94. [online] Available at: http://www.ama-
assn.org/public/peer/7_13_94/pv3112x.htm. [Accessed 10 March 2016].
Kokol, P., Završnik, J., Železnik, D. and Blažun Vošner, E., 2016. Creating a Self-
Plagiarism Research Topic Typology through Bibliometric Visualisation,
Journal of Academic Ethics, published online: 22 March 2016, pp. 1-10.
[online] Available at: http://link.springer.com/article/10.1007/s10805-016-
9258-6 [Accessed 7 April 2016]
Lands, R., 1999. Plagiarism is no Crime. The Association of Illustrators (AOI)
[online] Available at: http://www.theaoi.com/articles/texts/1999/decplagiarism.
html [Accessed 12 December 2015]
Laverde-Rubio, E., 2010. The Concept of “Original”. Revista Colombiana de
Psiquiatría, 39(3), pp. 601-609. [online] disponibil la: http://www.scielo.org.
co/scielo.php?script=sci_arttext&pid=S0034-74502010000300012&lng=en
&tlng=en. [Accesat în 7 martie 2016].
Legea nr. 8 din 14 martie 1996, privind dreptul de autor și drepturile conexe,
(actualizată în anul 2015) [online] Disponibil la: http://www.dpvue.com/
legislatie/legea-nr-81996-privind-dreptul-de-autor-si-drepturile-conexe-
actualizata/ [Accesat 13 martie 2016].
Plagiatul, legislația antiplagiat și etica cercetării 261

Lynch, J., 2006. The Perfectly Acceptable Practice of Literary Theft: Plagiarism,
Copyright, and the Eighteenth Century, Colonial Williamsburg, [online]
Available at: http://www.writing-world.com/rights/lynch.shtml [Accessed 5
March 2016].
Merriam-Webster Dicitionary, 2015. Plagiarize. [online] Available at: http://www.
merriam-webster.com/dictionary/plagiarize [Accessed 2 March 2016].
Moore Howard, R., 2007. Understanding Internet plagiarism. Computers and
Composition, 24(1), pp. 3-15.
Oxford Advanced Learner’S Dictionary, 2015. Original. [online] Available at:
http://www.oxforddictionaries.com/definition/english/original, [Accessed 3
March 2016].
Pantazi, R., 2016. Cercetătorii asociației Ad Astra: Cerem să se aplice legea
existentă, care permite sancționarea plagiatului. CNATDCU să analizeze în
regim expres orice sesizare de plagiat în doctorate. HotNews, 22 februarie, p. 4.
Plagiarism Glossary, 2016. [online] Available at: http://www.plagiarism.org/
plagiarism-101/glossary/, [Accessed 3 April 2016] .
Portalul Suspiciunilor de Opere Plagiate în România, 2016. Agenții favorizatori ai
plagiatului. [online] Disponibil la: http://www.plagiate.ro/Complici/ro.garanti.
integritate.htm [Accesat 10 aprilie 2016]
Quandt, R. E., 2012. Some models of academic corruption. European Journal of
Law and Economics, 34 (1), pp. 63-75.
Resnik, D. B., 1998. The Ethics of Science: an introduction. London: Routledge.
Rughiniș, C., 2010. Plagiatul. [online] Disponibil la: http://redactare.sas.unibuc.ro/
wp-content/uploads/2010/11/Rughinis_Ce-este-plagiatul.pdf. [Accesat 5 martie
2016].
Rughiniș, C., 2015. Plagiatul: metafore, confuzii și drame, Contributors.ro [online]
Disponibil la: http://www.contributors.ro/editorial/plagiatul-metafore-confuzii-
%C8%99i-drame/ [Accesat 5 Martie 2016].
Sauthier, M., Almeida Filho, A.J., Matheus, M. P., Fonseca, P. and Matheus L.,
2011. Fraude e plágio em pesquisa e na ciência: motivos e repercussões. Revista
de Enfermagem Referência, 3(3), pp. 47-55. [online] Available at:
262 A concepe, a redacta şi a publica un articol ştiinţific

http://www.scielo.gpeari.mctes.pt/pdf/ref/vserIIIn3/serIIIn3a05.pdf [Accessed
19 March 2016].
Săvoiu, G., 2007. Statistica – Un mod științific de gândire, Editura Universitară:
București.
Stan L., Turcescu L., 2004. Politicians, intellectuals, and academic integrity in
Romania. Problems of Post-Communism, 51(4), pp. 12-24.
Steiner, G. 1998. After Babel, ch.6 Topologies of culture. 3rd ed. rev. London:
Oxford University Press [online] Available at: https://archive.org/details/
SteinerGeorge_201504, [Accessed 1 March 2016].
Șandor S. D., 2013. Plagiarism in Academia, Proceedings, of the 21st NISPAcee
Annual Conference Proceedings, [online] Disponibil la: http://www.nispa.org/
files/conferences/2013/papers/201306190926520.Sandor.pdf [Accesat 10 martie
2016].
Universitatea de Medicină şi Farmacie din Craiova, Comisia pentru Probleme
Juridice, Etice şi Disciplină Universitară, 2009. Plagiatul și dreptul de autor.
[online] Disponibil la: http://www.umfcv.ro/files/d/e/Despre%20plagiat.pdf
[Accesat 23 februarie 2016].
Vasiliu, E., 2012. Miracolul unei definiții invizibile: plagiatul, Contributors.ro
[online] Disponibil la: http://www.contributors.ro/cultura/miracolul-unei-
definitii-invizibile-plagiatul/ [Accesat 12 martie 2016].
5 Publicarea unui articol
în domeniul ştiinţelor economice

Cercetătorul sau cadrul didactic din sfera ştiinţelor economice şi a administrării


afacerilor care doreşte să îşi disemineze rezultatele cercetării sale ştiinţifice trebuie să
ia în considerare şi să cunoască o serie de aspecte care pot face diferenţa între
generarea şi sporirea vizibilităţii sale internaţionale, pe de o parte, şi menţinerea lui
în obscuritate. Astfel, un prim aspect pe care trebuie să îl ia în considerare se referă
la criteriile după care este evaluată performanţa ştiinţifică în mediul universitar,
respectiv în institutele de cercetare. La nivel internaţional există anumite cutume care
pot varia în funcţie de ţară, domeniu ştiinţific, universitate. În România responsabil
pentru statuarea cercetării ştiinţifice este Consiliul Naţional de Atestate a Titlurilor,
Diplomelor şi Certificatelor Universitare (www.cnatdcu.ro). Criterii relevante pot şi
sunt stabilite şi de diferitele universităţi sau facultăţi, acestea acordând o importanţă
mai mare sau mai scăzută unor dimensiuni punctuale, cum ar fi publicişti cu prestigiu
recunoscut, indice Hirsch, scor relativ de influenţă al revistei etc.
Un alt aspect edificator pentru diseminarea rezultatelor sale ştiinţifice este
oferit de bazele de date în care se regăseşte o anumită revistă sau un volum colectiv.
Multe dintre aşa-numitele baze de date sunt, de fapt, registre internaționale,
cataloage virtuale sau sisteme de clasificare de importanţă locală sau regională.
Cunoaşterea exactă a celor mai bine cotate baze de date la nivel internaţional, cum
sunt Web of Science şi Scopus, alături de alte baze de date ca ScienceDirect, JSTOR,
Ebsco, ProQuest, CEEOL etc. poate constitui soluția de discriminare relevantă
pentru un cercetător atunci când caută cel mai bun vehicul pentru diseminarea
rezultatelor muncii sale ştiinţifice. Multe dintre bazele de date recurg şi la calcularea
unor indicatori scientometrici, care, de asemenea, se cer a fi cunoscuţi de către
cercetători pentru a putea estima cel mai adecvat impact al muncii proprii.
O întrebare pe care şi-o pun cercetătorii este dată, cu siguranţă, de editura la
care să îşi publice rezultatele obţinute. Fie că se decide pentru edituri naţionale sau
internaţionale, un cercetător ar trebui să cunoască cele mai prestigioase edituri în
264 A concepe, a redacta şi a publica un articol ştiinţific

sfera ştiinţelor economice şi a administrării afacerilor, ele deţinând un număr


impresionant de reviste împărţite pe diferite discipline. Cunoaşterea acestor edituri
(Emerald, Elsevier, Springer, Sage, Taylor & Francis etc.) constituie un aspect
important pentru un autor. Un loc aparte îl ocupă revistele româneşti, unele dintre
ele trecând de la edituri naţionale la unele internaţionale, cum este De Gruyter.
A publica orice, a publica în reviste cu vizibilitate scăzută, a publica pe bani
sunt direcţii care ar trebui evitate pe cât posibil. Un tânăr cercetător poate însă să fie
deznădăjduit pentru că rezultatele cercetării sale ştiinţifice nu sunt neapărat acceptate
imediat în reviste cu vizibilitate majoră şi impact crescut. Totuşi, împreună cu
mentorul sau coordonatorul său, ar trebui să identifice căile şi modalităţile prin care
ar putea să realizeze lucrări şi materiale cât mai bune din punct de vedere calitativ.
Doar cercetând, scriind, obţinând mereu un feedback de la alţii, cercetătorul va reuşi
să se formeze în timp şi să ajungă la un moment dat să publice fără mari probleme
în cele mai bine cotate reviste și edituri.

5.1 Evaluarea performanţei ştiinţifice în mediul universitar economic

Cadrele didactice sunt evaluate tot mai des în ultimul timp, în funcție de
performanțele lor științifice, adică pe baza rezultatelor cercetării științifice, ale
activității derulate și doar în mod secundar, adiacent, pe baza prestației lor didactice.
Această situație constituie tot mai mult o provocare reală pentru mulți autori și
cercetători, deoarece pregătirea adecvată a cursurilor, seminarelor, lucrărilor de
laborator etc. necesită extrem de mult timp, la fel ca și derularea evaluării pe parcurs
sau la final, coordonarea lucrărilor de licență de disertație și a celor doctorale.
Acestor sarcini li se adaugă, desigur, și unele administrative, cum sunt cele de
participare activă în diferite comisii la nivelul instituției de învățământ superior, de
promovare a imaginii instituției, de atragere de studenți, de acreditare/reacreditare a
programelor de studii etc. Față de cercetătorii care se ocupă strict cu cercetarea
științifică, cadrele didactice se văd puse în fața unei noi provocări, respectiv aceea
de a excela nu doar în predare, ci și în cercetare.
Dificultatea majoră în evaluarea performanței științifice a cadrelor
didactice/cercetătorilor care aparțin, spre exemplu, unei facultăți rezidă din
eterogenitatea pregătirii și a specializării acestora. Practic, pentru personalul de
predare sau de cercetare angajat trebuie definite norme metodologice de evaluare a
performanței științifice în funcție de competențele și cunoștințele acestora, dar
ținându-se cont și de profilul facultății, cum este cel economic, de exemplu.
Publicarea unui articol în domeniul ştiinţelor economice 265

 Într-o facultate cu profil economic (științe economice și administrarea


afacerilor) vor trebui elaborate standarde de evaluare a performanței
științifice în vederea promovării personalului de predare/cercetare nu doar
pentru specialiștii economiști, ci și pentru cei din domenii conexe. Astfel, ar
trebui elaborate standarde specifice pentru cadrele didactice care predau
matematica și alte discipline înrudite cu științele economice, pentru
informaticienii care, deși sunt specializați pe aspectele economice, pot
publica cu ușurință și în reviste de informatică, cibernetică etc., pentru
filologi, care se ocupă de pregătirea lingvistică a studenților, pentru
sociologi, juriști etc. În evaluarea propriu-zisă a acestora ar fi necesar ca o
parte din articolele/lucrările lor științifice să fie realizate pe teme exclusiv
economice, de preferință publicate în reviste economice. În acest fel ar fi
mai echitabilă promovarea la orice post a unui filolog sau a unui
matematician într-o facultate cu profil economic. Nerespectarea unui
asemenea demers și promovarea colegilor din alte discipline (filologie,
matematică, informatică, drept, sociologie etc.) doar pe criteriile proprii
disciplinelor lor poate părea nejustificată, deoarece, în fond, ei vor preda
unor studenți de la științe economice, ceea ce presupune că ei trebuie să
dețină și, mai ales, să poată utiliza la un nivel avansat nu doar cunoștințele
propriei specializări, ci şi aplicabilitatea acestora în științele economice.

Performanțele științifice pot fi măsurate atât calitativ, cât și cantitativ, în


funcție de criteriile definite la nivel internațional, regional și național, ale instituției
de cercetare sau de învățământ superior din care fac parte, ale societății academice
căreia îi aparțin etc.
Criteriile valabile în 2015/2016 în vederea evaluării performanței științifice a
cadrelor didactice universitare din România care doresc să promoveze în domeniul
științelor economice și administrarea afacerilor, elaborate de către Comisia
Naţională de Atestare a Titlurilor, Diplomelor şi Certificatelor Universitare
(CNATDCU) din cadrul Ministerului Educaţiei şi Cercetării, sunt mai degrabă axate
pe aspecte de natură cantitativă, și nu calitativă. Astfel, pentru promovarea pe postul
de conferențiar universitar și cercetător științific II se cere acumularea pe cele trei
domenii de activitate a minimum 50 de puncte, iar pentru postul de profesor
universitar și cercetător științific I a minimum 100 de puncte. Un conferențiar
universitar trebuie să aibă cel puțin o carte publicată, iar un profesor universitar cel
puțin trei cărți publicate, opt articole în reviste și/sau în volume de conferințe
internaționale pentru conferențiar universitar, respectiv 15 asemenea articole, din
care cel puțin patru în reviste cotate Thomson Reuters Web of Science cu Factor de
Impact calculat (Anexa nr. 9, Ordin MEN nr. 4204 din 15.7.2013). Criteriile impuse
de CNATDCU stabilesc o pondere mai mare articolelor științifice faţă de cărți şi
266 A concepe, a redacta şi a publica un articol ştiinţific

manualele didactice, pe de o parte, respectiv de vizibilitatea (impactul) publicaţiilor


în cadrul comunităţii academice, pe de altă parte. Acest impact este determinat prin
intermediul citărilor acumulate la articolele, lucrările, cărţile unui autor etc.
În opinia noastră, criteriile actuale ale CNATDCU pun prea mare accent pe
natura cantitativă, mai important fiind, practic, numărul articolelor, în detrimentul
„calității” acestora. În actuala formă a criteriilor de evaluare a performanței
științifice, cel mai bun punctaj în cazul articolelor se primește pentru cele regăsite în
reviste din Web of Science cu Factor de Impact calculat (8 puncte/număr de autori),
în reviste indexate în cel puțin două baze internaționale de date agreate
(6 puncte/număr de autori), respectiv în volumele unor conferințe internaționale
(4 puncte/număr de autori) (Anexa nr. 9, Ordin MEN nr. 4204 din 15.7.2013).
Pentru evaluarea cadrelor didactice în vederea promovării, activitatea
științifică joacă un rol mult mai important, conform criteriilor CNATDCU în vigoare
în 2015/2016, decât cea didactică. Preocuparea principală a unui lector, conferențiar,
respectiv profesor universitar ar trebui să fie predarea și, prin urmare, actualizarea
periodică a suporturilor de curs, a fișelor de disciplină, revederea programelor
analitice, consilierea și tutoriatul studenților, coordonarea lucrărilor studenților în
vederea participării la olimpiade şi concursuri etc. şi mai puţin activitatea ştiinţifică.
În acest sens, un început normal ar consta în redefinirea și monitorizarea activității
profesorilor pe cele trei dimensiuni esențiale ale educației: a) motivare, predare –
învățare și evaluare; b) cercetare; c) tutoriat (consiliere).
Totuşi, dacă este să ne referim strict la criteriile de promovare în vigoare în
2015/2016 (tabelul nr. 17) se observă faptul că activitatea de cercetare științifică
(punctajele se acumulează din articole și lucrări în reviste Web of Science, BDI,
volume de conferință, coordonarea și/sau participarea la proiecte de cercetare
naționale și/sau internaționale) are aceeași pondere pentru postul de conferențiar
universitar, respectiv profesor universitar (70%), în timp ce, pentru postul de
cercetător științific I (echivalent al profesorului universitar), aceasta este puțin mai
mică în valoare relativă (pondere) decât la treapta anterioară (cercetător științific II),
de 85% față de 90%.
Paradoxal, activității didactice a unui profesor universitar i se alocă o pondere
mult mai mică în comparație cu colegul său conferențiarul universitar, deși, de
regulă, în cadrul activităților la nivel masteral și doctoral standardele ARACIS de
evaluare îl „preferă” pe acesta în detrimentul conferențiarului. Actualele standarde
sunt cu atât mai „inechitabile” pentru cadrele didactice, respectiv pentru profesorul
universitar, cu cât activitatea didactică, dar și cea de cercetare a acestuia ar trebui să
Publicarea unui articol în domeniul ştiinţelor economice 267

fie un model demn de urmat de către colegii mai tineri, aflați pe poziții de asistent,
lector/șef lucrări sau conferențiar universitar.

Tabelul nr. 17. Punctaje 2015 conform criteriilor CNATDCU


pe științe economice și administrarea afacerilor

Conf. univ. CS II Prof. univ. CS I


Activitate n % n % n % n %
Didactică 10 20 - - 15 15 - -
Cercetare 35 70 45 90 70 70 85 85
Impact 5 10 5 10 15 15 15 15
Total 50 100 50 100 100 100 100 100
Sursa: Anexa nr. 9, Ordin MEN nr. 4204 din 15.7.2013.
n – număr de puncte; % ‒ ponderea numărului de puncte în totalul punctajului.

Desigur, în vederea atingerii punctajelor minimale, profesorul universitar


trebuie să aibă mai multe articole științifice (15), comparativ cu conferențiarul
universitar (8), inclusiv articole cotate în reviste regăsite în Web of Science și cu
factor de impact calculat. Apreciem astfel că activitatea de cercetare științifică este
valorizată prea puternic pentru cadrul didactic față de cercetătorul științific și că
efortul efectiv pe care trebuie să-l depună conferențiarul universitar și cercetătorul
științific II este mult mai mare în valoarea relativă (procent) decât cel derulat de
profesorul universitar și de cercetătorul științific I.
Față de criteriile minimale, precizate în Anexa nr. 9, Ordin MEN nr. 4204 din
15.7.2013, în 2015/2016, dintre instituțiile de învățământ superior economic din
România cel puţin două (Academia de Studii Economice din București și Facultatea
de Științe Economice și Gestiunea Afacerilor a Universității „Babeș-Bolyai” din
Cluj-Napoca) aveau definite și aprobate, de Senatele universitare proprii, criterii
suplimentare pentru promovarea cadrelor didactice.
Astfel, Academia de Studii Economice din București permite calcularea unui
punctaj suplimentar (PS) față de standardele CNATDCU (Anexa 2 ASE, 2016).
Pentru articolele publicate în reviste cotate Thomson Reuters Web of Science cu
Factor de Impact (FI) se acordă un PS de 30 puncte înmulțit cu FI, pentru calitatea
de director/responsabil al unor proiecte de cercetare internaționale un PS de 40
puncte, iar pentru cele naționale un PS de 20 puncte, în timp ce calitatea de membru
într-o echipă internațională de cercetare primește un PS de 20 de puncte, iar într-una
268 A concepe, a redacta şi a publica un articol ştiinţific

națională de 10 puncte. Impactul cercetării științifice este, de asemenea, valorizat


suplimentar în ASE din București, cadrele didactice primind următorul punctaj
suplimentar (Anexa 2 ASE, 2016):
• 25 x FI pe 5 ani pentru citările din reviste cotate Thomson Reuters cu FI pe
5 ani de peste 0,25;
• 20 x FI pe 5 ani pentru citările din reviste cotate Thomson Reuters cu FI pe
5 ani între 0 și 0,25;
• 15 x FI pentru citările în reviste cotate Thomson Reuters cu FI mai mare sau
egal cu 0;
• 100 x indicele H în Researcher ID;
• 50 x indicele H în Google Scholar;
• 6 pentru citările în cărți și volume colective din străinătate;
• 2 pentru citările în cărți și volume colective din țară.
Rigorile Facultății de Științe Economice și Gestiunea Afacerilor (FSEGA), din
Universitatea „Babeș-Bolyai”, Cluj-Napoca (Hotărârea 30.281/9.11.2015), prevăd
pentru promovarea pe posturile didactice și de cercetare, pe lângă necesitatea
îndeplinirii criteriilor CNATDCU și pe cele ale UBB (Metodologie UBB, 2015), și
obținerea unui punctaj minimal pe criteriile proprii ale facultății. Acestea se referă la
o serie de aspecte specifice științelor economice și administrării afacerilor. Conform
cerințelor Hotărârii 30.281/9.11.2015, pentru promovarea pe postul de profesor
universitar se cere îndeplinirea următoarelor aspecte:
• din cele patru articole indexate în reviste Thomson Reuters Web of Science
cu FI, cel puțin două să fie publicate în „subdomeniile Economics, Business,
Business & Finance, Management sau echivalente pentru domeniile matematică,
informatică economică, drept și litere“;
• „echivalentul a două articole de autor unic, apărute de la ultima ocupare a
unui post prin concurs, în reviste din domeniul postului, publicate de edituri cu
prestigiu recunoscut: Elsevier, Springer, Willey-Blackwell, Oxford Journals,
Cambridge Journals, Routledge, Taylor & Francis, Emerald, Inderscience, Palgrave
MacMillan“;
• „3 citări în articole din reviste publicate de edituri cu prestigiu recunoscut,
conform listei anterioare, din domeniile Economics, Business, Business & Finance,
Management sau echivalente pentru domeniile matematică, informatică economică,
drept și litere. Citările trebuie să fie în articole care nu au ca autori persoane din
România. Se exclud total autocitările și semiautocitările“;
Publicarea unui articol în domeniul ştiinţelor economice 269

• „pentru criteriile care fac referire la articole publicate în reviste se exclud


revistele de tip Procedia sau Procedings, care publică lucrări de la conferințe,
indiferent de editură și care nu sunt asumate de către acestea prin peer review drept
articole originale“;
• „prezentarea a cel puțin trei lucrări proprii la conferințe internaționale în
domeniul postului, dintre care cel puțin două organizate în afara României și a cel
puțin uneia la o conferință internațională din domeniul postului, organizată în
România sau susținerea unei prelegeri în cadrul Seminarului Științific Cluj
Economics and Business Seminar Series (CEBSS), de la ultima ocupare a unui post
prin concurs“.
Condiții similare de promovare sunt prevăzute în criteriile aprobate prin
Hotărârea 30.281/9.11.2015 de către Senatul UBB și pentru posturile de
conferențiar, lector și asistent universitar la Facultatea de Științe Economice și
Gestiunea Afacerilor, rigorile fiind desigur adaptate fiecărui tip de post. Suplimentar,
criteriile UBB prevăd necesitatea depășirii cu 25% până la 33% a pragurilor
minimale stabilite de CNATDCU pentru fiecare domeniu științific în cazul
promovării pe postul de conferențiar, respectiv profesor universitar, cât și
acumularea a 25% din punctaj pe componenta cercetare științifică și deținerea
calității de director de proiect de cercetare sau de membru în trei proiecte de cercetare
pentru promovarea pe postul de profesor universitar (Metodologie UBB, 2015). Cu
toate acestea, criteriile suplimentare omit în continuare activitatea didactică, pe cea
de consiliere și tutoriat în esența lor.
În afara criteriilor cantitative, în evaluarea ştiinţifică a cadrelor didactice şi de
cercetare trebuie să se apeleze şi la o serie de indicatori de natură calitativă. De
regulă, evaluarea calitativă a performanţei ştiinţifice a unui individ se bazează pe
diferiţi indicatori scientometrici ai revistei în care se publică, respectiv ai vizibilităţii,
notorietăţii, calităţii şi prestigiului editurilor sub egida cărora apar revistele
ştiinţifice. Indicatori scientometrici, cum sunt Factorul de Impact („Impact Factor”)
al unei revistei ştiinţifice, Scorul de Influență, indicele Hirsch etc., pot să redea într-o
anumită măsură impactul „calitativ“ al unei reviste. Apreciem că relevant este și
impactul pe care un articol îl suscită în cadrul comunității academice. Desigur,
rigorile şi pretenţiile de publicare ale unei asemenea reviste sunt destul de înalte,
ceea ce ar trebui să însemne că şi „calitatea” articolelor acceptate este una adecvată.
Totuşi „evaluarea” efectivă a „calităţii” articolului va avea loc în timp, de către terţi
specialişti şi cercetători, care vor folosi ca referinţă materialul citându-l.
270 A concepe, a redacta şi a publica un articol ştiinţific

Putem presupune că, pentru fiecare cercetător în parte, „calitatea“ unui articol
iese în evidență prin intermediul numărului de citări înregistrate, dar și al revistei,
volumului colectiv, cărții etc. în care au fost făcute citările în cauză. De preferat ar
fi ca citările să fie înregistrate cu precădere în reviste cu indicatori scientometrici
ridicaţi, regăsite în principalele baze internaţionale de date (Web of Science, Scopus
etc.), în volume colective sau cărţi publicate la edituri internaţionale de prestigiu
(Springer, Taylor & Francis, Emerald etc.), respectiv de autori cu vizibilitate (indice
Hirsch cât mai mare). Totuşi, calitatea unui articol științific poate să rezulte şi din
măsura în care acesta este citat în lucrări de licenţă, masterale, doctorale şi
postdoctorale, fapt care ar putea să însemne că ideile exprimate într-un articol au
constituit un punct de plecare pentru noi direcţii de studiu sau de cercetare.
„Calitatea“ unui articol poate fi evaluată şi prin intermediul „rapidităţii“ cu
care acesta este citat de alte lucrări. Spre exemplu, Web of Science determină
„immediacy index”, care indică, de fapt, capacitatea unui articol de a genera citări în
acelaşi an calendaristic. De multe ori trebuie să treacă mai multe luni sau chiar ani
până când un articol din diferite ştiinţe este citit, înţeles şi folosit ca bază pentru alte
scrieri ştiinţifice. În științele naturii, agricultură, fizică, matematică, chimie, dar și în
cele medicale și nu numai (Gantman, 2012; Masic, 2013; Kato & Ando, 2013;
Zheng, Yuan, Pan, & Zhao, 2011; Nederhof, Meijer, Moed, & Vanraan, 1993;
Bensman, Smolinsky, & Pudovkin, 2010; Wagner-Dobler & Berg, 1996; Dragoș et
al., 2014), rapiditatea cu care se înregistrează citări la articolele scrise este mare,
probabil şi datorită numărului crescut de reviste din aceste domenii. În științele
sociale, cele umaniste și economice, citările unui articol științific încep să se
înregistrează deseori la peste un an de la apariţia sa efectivă, majoritatea apărând
după doi – trei ani de la publicare. Citarea unui articol depinde de tematică, revistă,
editură etc. Publicarea unui articol într-o revistă regăsită în Emerald, Elsevier, Taylor
& Francis, Springer, Sage, Wiley etc. va spori probabilitatea citirii și citării sale în
cadrul comunităţii academice, față de un articol dintr-o revistă publicată de o
universitate, o societate academică mai puțin cunoscută, o editură mai mică. Dacă
este să luăm în considerare revistele din subdomeniile economice ale Journal
Citation Reports, vom constata că majoritatea din primele 10 sau 20 sunt publicate
sub egida acestor case editoriale internaţionale.

 Spre exemplu, articolul „Green marketing – Factor of Competitiveness in


Retailing“, publicat în 2013 de către Dabija D.C. și Pop C.M. în revista
Environmental Engineering and Management Journal (ISSN 1582-9596;
Environmental Sciences; FI [2015]: 1,008), Vol. 12, Nr. 2, pp.393-400 a
Publicarea unui articol în domeniul ştiinţelor economice 271

înregistrat în doi ani de zile nu mai puțin de 18 citări, conform Google Scholar
(scholar.google.ro/scholar?oi=bibs&hl=de&cites=2785327967904375466).
Dintre acestea cinci sunt autocitări ale autorilor, o citare este realizată în
Cornell Hospitality Quarterly (ISSN 1938-9655 FI [2015] 2,408), două în
Environmental Engineering and Management Journal (ISSN 1582-9596;
Environmental Sciences; FI [2015]: 1,008), două în Amfiteatru Economic
(ISSN 1582-9146; Economics; FI [2015]: 0,564), două citări în două reviste
BDI din SUA şi România, o citare într-o lucrare de licență din Spania, o citare
într-o revistă neindexată din SUA, o citare într-un volum de conferinţă din
România. Astfel se poate constata că articolul a înregistrat, într-o perioadă de
doi ani, un număr relativ bun de citări, care provin de pe întregul mapamond.
Apreciem că dacă articolul ar fi fost publicat într-o revistă regăsită în
Emerald, Elsevier, Taylor & Francis etc., atunci probabilitatea ca acesta să
genereze mai multe citări în acelaşi interval de timp era mai mare. Desigur,
numărul de citări generate depinde, în cea mai mare măsură, de conţinutul
ştiinţific al articolului, respectiv de contribuţia acestuia la progresul ştiinţei.

„Calitatea” cercetării ştiinţifice a fost întotdeauna o problemă „spinoasă”, ea


fiind abordată diferit din punctul de vedere al criteriilor ştiinţifice în vigoare la un
moment dat. Standardele CNATDCU pentru ştiinţele economice şi administrarea
afacerilor, elaborate imediat după intrarea în vigoare a Legii Educaţiei Naţionale din
ianuarie 2011, prevedeau că pentru avansarea la posturile de conferenţiar şi/sau
profesor universitar este necesar cel puţin un articol într-o revistă din Journal Citation
Reports – JCR al Thomson Reuters care să aibă un Scor Relativ de Influenţă (SRI) de
cel puţin 0,25. Această valoare trebuia înmulţită cu 100 şi împărţită la numărul de
autori, iar punctajul rezultat trebuia să fie de cel puţin 12,5 pentru conferenţiar
universitar şi cel puţin 25 pentru profesor universitar, în caz contrar candidatul
neîndeplinind criteriile (Ordin MECTS nr. 4.691 din 28.07.2011). Scorul Relativ de
Influenţă (SRI) se calculează de către UEFISCDI pe baza Article Influence Score
(AIS) din Journal Citation Reports (JCR), publicat anual de Thomson Reuters.
Acelaşi standard prevedea şi o ierarhizare a punctajului primit pentru citări, în
funcţie de calitatea sursei care cita lucrarea unui autor (Ordin MECTS nr. 4.691 din
28.07.2011):
• 7,5 puncte pentru „citarea unei lucrări proprii într-o revistă cotată Thomson
Reuters al cărei Scor Relativ de Influenţă (SRI) era peste 0,25”;
• 4 puncte pentru o citare „într-o carte de specialitate sau volum colectiv
publicat la o editură cu prestigiu internaţional din străinătate şi cu ISBN”;
• 3 puncte pentru citarea unei lucrări proprii a unui autor într-o revistă cotată
Thomson Reuters „cu SRI nenul şi mai mic de 0,25”;
272 A concepe, a redacta şi a publica un articol ştiinţific

• 2 puncte pentru „citarea într-o revistă Thomson Reuters care nu are calculat
SRI sau este indexată de o Bază de Date Internațională (BDI) recunoscută”;
• 1 punct pentru „citarea într-o carte de specialitate sau volum publicat la o
editură cu prestigiu internaţional din ţară cu ISBN”.
În criteriile CNATDCU de promovare valabile în 2015/2016 pentru ştiinţe
economice şi administrarea afacerilor nu se mai face trimitere la necesitatea
existenţei vreunui Scor Relativ de Influenţă pentru revistele ştiinţifice, însă există în
continuare o relativă ierarhizare de natură calitativă a cercetării ştiinţifice. Astfel,
publicarea unei cărţi ştiinţifice într-o editură internaţională este recompensată cu
16 puncte faţă de 8 puncte într-o editură naţională. Punctajele se acordă integral doar
în cazul publicării unei cărţi în calitate de autor unic, altfel existând o diminuare a
acestora în funcţie de contribuţia proprie a unui autor, raportat la numărul total de
pagini ale cărţii. Publicarea unui articol ştiinţific într-o revistă regăsită în Thomson
Reuters Web of Science cu FI nenul îi va aduce autorului 8 puncte și 6 puncte în
cazul unei reviste indexate BDI, respectiv 4 puncte în cazul unui articol publicat în
volumul unei conferinţe ştiinţifice. Aceste punctaje sunt valabile în cazul publicării
de articole ca unic autor, în rest ele împărţindu-se la numărul de autori ai lucrării
(Ordinul MEC 4204 din 13.7.2013; Metodologie Abilitare, 2015).
Evaluarea calitativă a performanţei ştiinţifice face şi obiectul unor prevederi
mai actuale ale Ministerului Educaţiei şi Cercetării din România. În vederea obţinerii
unei finanţări suplimentare, instituţiile de învăţământ superior din România au fost
informate în primăvara lui 2015 că trebuie să raporteze performanţa ştiinţifică a
propriilor cadre didactice/cercetători în funcţie de o serie de indicatori
scientometrici, şi anume (Adresa MEN, 2015; Metodologie CNFIS, 2015):
• indicele H (Hirsch) din Web of Science, Scopus şi Google Scholar pentru
ştiinţele naturii, matematică, ştiinţe inginereşti, ştiinţe biologice şi biomedicale cu
ponderi diferite;
• indicele H (Hirsch) din Google Scholar pentru ştiinţele sociale, economice
şi umaniste (aprecierea „calităţii” unui cercetător din aceste ştiinţe ar putea fi la fel
de bine realizată şi după indicele Hirsch din Scopus şi/sau Web of Science, dar faţă
de ştiinţele naturii cercetătorii din ştiinţele sociale, economice şi umaniste au indici
scientometrici mai mari în Google Scholar. Probabil că o evaluare corectă a
activităţii cercetătorilor din ştiinţele sociale, economice şi umaniste ar trebui să ia în
considerare ponderi mai mari acordate indicilor Hirsch din Web of Science, respectiv
Scopus şi nu ignorarea totală a acestora);
• calitatea de conducător de doctorat al candidatului (obţinerea abilitării sau
deţinerea dreptului de a conduce doctorate anterioare intrării în vigoare a procedurii
de abilitare);
Publicarea unui articol în domeniul ştiinţelor economice 273

• numărul de articole publicate în revistele Nature şi/sau Science;


• numărul de articole în zona „galbenă” a Journal Citation Reports (JCR) din
Thomson Reuters, în conformitate cu clasificările anuale ale Unităţii Executive
pentru Finanţarea Învăţământului Superior, a Cercetării, Dezvoltării şi Inovării
(UEFISCDI);
• numărul de articole din zona „roşie” JCR – Thomson Reuters, conform
clasificării anuale a UEFISCDI.
• numărul de articole indexate în reviste înregistrate în European Reference
Index for the Humanities (ERIH Plus);
• numărul de brevete internaţionale.
Consiliul Naţional pentru Finanţarea Învăţământului Superior (CNFIS) a
solicitat în 2015 raportarea activităţii ştiinţifice a universităţilor în funcţie de diferite
criterii (zona „galbenă“, zonă „roșie“, indice Hirsch, articole în reviste regăsite în
ERIH Plus, deţinerea abilitării). Cadrele didactice trebuiau să raporteze, printre altele,
şi numărul de articole publicate și premiate în zona „galbenă” (primele 50%) şi „roşie”
(primele 25%) din subdomeniile JCR pe Science, respectiv Social Science pentru anii
de raportare din JCR. Separat, trebuiau raportate articolele publicate în Nature şi/sau
Science. Articolele premiate de tipul „review” sau „article” în cazul tuturor ştiinţelor,
respectiv „Article. Proceedings Paper” în cazul ştiinţelor sociale, trebuie să fie vizibile
în baza de date Thomson Reuters la momentul evaluării, iar autorii lor trebuie să
dovedească afilierea la o instituţie de învăţământ şi/sau de cercetare din România.
Din 2009 și până în 2015 premiul a fost în fiecare an unul relativ consistent
pentru cercetători, valoarea sa brută fiind de 4.000 de lei pentru articolele din zona
roșie, 2.000 de lei pentru cele din zona galbenă, respectiv de 20.000 de lei pentru
articolele din Nature și/sau Science (Informaţii premiere articole UEFISCDI, 2015;
UEFISCDI, 2009-2015). Listele în funcție de care s-a realizat premierea au variat de
la un an la celălalt. Spre exemplu, în 2010 UEFISCDI a elaborat o listă de reviste
cotate Thomson Reuters, care fac obiectul premierii de articole, în 2011 și 2012 s-a
luat în considerare indicatorul scientometric calculat de Thomson Reuters Article
Influence Score (Scor de Influență), pentru ca în 2013, 2014 și 2015 premierea să fie
realizată în funcție de încadrarea articolelor în funcție de Factorul de Impact, cât și
de Scorul Relativ de Influență. Pentru cercetători a fost luată în considerare cea mai
favorabilă încadrare (Premiere articole UEFISCDI, 2015).

 În anul 2014 și 2015 Amfiteatru Economic a intrat după Factorul de Impact


în zona „galbenă“ conform clasificării UEFISCDI, ocupând locul 160 din
331 de reviste ale subdomeniului Economics din JCR 2014. Zece dintre
autorii cu afiliere la România au solicitat UEFISCDI premierea articolelor
274 A concepe, a redacta şi a publica un articol ştiinţific

publicate în decursul anului 2014 în această revistă, fiecare articol fiind


premiat cu câte 2.000 de lei brut (aproximativ 1.800 de lei net). În 2015 au
mai fost premiate încă 43 de articole (AE Articole premiate, 2015).

În opinia autorilor, într-un sistem științific cu adevărat performant evaluarea


activității științifice ar trebui să se fundamenteze preponderent pe criterii calitative,
și nu cantitative, așa cum este acum în România. Desigur, niciun sistem de evaluare
nu este perfect, ci, în cel mai bun caz, perfectibil. O evaluare preponderent cantitativă
a performanţei ştiinţifice a cadrelor didactice şi/sau cercetătorilor nu este întotdeauna
cea mai bună soluţie din cauza faptului că este mai bine să se publice mai puţin, dar
mai bine (spre exemplu, în reviste regăsite în Web of Science, care au un Factor de
Impact cât mai mare, Scopus și în alte baze de date), decât mai mult, dar în reviste
indexate în puține baze internaționale de date și pentru care autorul poate că a plătit
publicarea. Cu cât numărul de articole regăsite în reviste din Web of Science este
mai mare, cu atât va spori prestigiul cercetătorului și al organizației din care el face
parte. O societate (organizaţie) academică orientată spre progres, inovare,
performanţă, vizibilitate, internaţionalizare etc. ar trebui să își susțină activ
cercetătorii să publice în reviste cu indicatori scientometrici cât mai buni. În caz
contrar, lipsa unei finanțări adecvate pentru activitatea de cercetare nu va reuşi să
scoată din conul de umbră o universitate şi cadrele sale didactice şi nici nu le va
potența vizibilitatea lor internațională.
În opinia noastră, într-o societate academică evoluată, orientată spre progres
și performanță științifică, orice sistem de evaluare ar trebui să se bazeze pe un model
bine gândit, alcătuit din criterii cantitative și calitative diferite ca importanță în
funcție de poziția științifică (cercetător III, II, I) sau didactică (asistent, lector/șef
lucrări, conferențiar, profesor) avută în vedere. Pentru posturile mici (asistent
cercetare/asistent universitar) preponderența unor criterii cantitative ar putea părea
justificată, în timp ce, pentru poziția de cercetător științific I/profesor universitar și,
mai ales, pentru abilitare ar trebui să primeze criteriile exclusiv calitative.
O evaluare cu adevărat transparentă a activității științifice ar trebui să aibă
loc de către terţi, dar şi în panel, prin reliefarea punctelor forte, cât şi a aspectelor
care mai trebuie îmbunătăţite. În funcţie de nivelul ştiinţific mediu al
facultăţii/instituţiei (acesta se poate determina pragmatic, luându-se în considerare
numărul total de publicaţii în reviste din Web of Science şi/sau BDI şi/sau în volume
de conferinţe etc. împărţit la numărul de cadre didactice şi/sau cercetători ai
instituţiei considerate), respectiv al entităţii în care se dă concurs, un candidat pentru
un post universitar sau de cercetare ar putea astfel să fie acceptat sau respins.
Publicarea unui articol în domeniul ştiinţelor economice 275

5.2 Principalele baze de date internaționale care indexează reviste


din domeniul economic

Pentru un cadru didactic, cât și pentru un cercetător în domeniul științelor


economice și al administrării afacerilor un aspect deosebit de important în vederea
sporirii vizibilității, promovării și a impactului propriilor sale abordări ideatice,
lucrări și/sau materiale științifice redactate îl constituie alegerea revistei la care au
acces diferiţi cititori. Criteriile de evaluare a performanței științifice adoptate de către
CNATDCU, cât și cele ale universităților și facultăților cu profil economic din
România fac aproape exclusiv referire la baze de date recunoscute, relevante și
reprezentative. Cea mai bine „văzută“/„considerată“ bază de date științifică este Web
of Science a americanilor de la Thomson Reuters. Următoarea ca importanță și
relevanță pare a fi Scopus, a editurii britanice Elsevier, care deține și ScienceDirect.
În timp ce în ScienceDirect se regăsesc doar revistele editate de către Elsevier, în
Scopus sunt indexate atât unele dintre revistele proprii ale Elsevier, cât și reviste
independente sau publicate de alte edituri internaționale, cum este Taylor & Francis,
Springer, Emerald etc.
Criteriile CNATDCU fac însă referire și la alte baze de date relevante pentru
științele economice și gestiunea afacerilor, cum sunt cele cu acces plătit (ProQuest,
Ebsco, JSTOR), respectiv cele cu acces deschis (DOAJ, Ideas/RePEc). Alte baze de
date, mai mici, respectiv de importanță regională, sunt Central and Eastern European
Central Library (CEEOL), Gale Cengage, EconLit etc., fiecare dintre ele cu acces
deschis sau plătit.
Intrând în secțiunea sau meniul de indexare din bazele de date, un autor
constată că unele reviste se regăsesc într-un număr mai mic sau mai mare de registre
internaționale, cataloage și biblioteci virtuale, biblioteci și sisteme de indexare
naționale. De regulă, acestea nu sunt printre bazele de date recunoscute de către
CNATDCU (o excepție pentru științele economice este reprezentată de Cabells, care
este un catalog virtual de bibliotecă), însă ele contribuie la sporirea prezenței și a
accesului cititorilor la conținutul științific al revistelor pe care le indexează. Mai
mult, accederea în diferite sisteme naționale de cotare, cum este spre exemplu Index
Copernicus, specific Poloniei, nu face decât să dovedească rigoarea de publicare a
unei reviste științifice, care practic reușește să se adapteze diferitelor criterii
internaționale de clasificare, câștigând în prestanță și în reputație.
276 A concepe, a redacta şi a publica un articol ştiinţific

5.2.1 Baze științifice de date relevante pentru științele economice

Criteriile CNATDCU (Anexa nr. 9, Ordin MEN nr. 4204 din 15.7.2013) fac
referire la următoarele baze de date relevante pentru științele economice și
administrarea afacerilor: „Web of Science, Scopus, EBSCO, EconLit, RePEc,
DOAJ, Cabells, JSTOR, Science Direct, SpringerLink, ProQuest, DBLP, ACM,
INFOSCI.” Dintre aceste „baze de date”, Cabells, Computer Science Bibliography
(DBLP), Association for Computing Machinery (ACM) sunt cataloage virtuale de
bibliotecă, Cabells indexând de fapt doar denumirea revistelor, frecvența și limba de
apariție, editura la care se publică, nu și autorii. DBLP include exclusiv revistele și
volumele de conferință din sfera informaticii (proceedings-uri), dar conține și
numele autorilor care au publicat în acestea (DBLP, 2016).
În general, bazele științifice de date relevante pentru științele economice și
administrarea afacerilor, respectiv care indexează reviste din acest domeniu se
împart în baze de date cu acces deschis, respectiv cu acces plătit. În tabelul nr. 18
sunt prezentate bazele de date în funcție de accesul pe care îl permit, cât și relevanța
lor pentru științele economice, în funcție de numărul de titluri economice publicate
(reviste științifice, volume de conferință publicate ca reviste (deci cu ISSN), reviste
comerciale, ziare, anuare etc.). În timp ce majoritatea bazelor de date la care există
acces în România le pun la dispoziție utilizatorilor arhivele din ultimii 20-25 de ani,
există baze de date cu mult mai generoase, cum este și EBSCO Business Source
Complete, care deține arhive pentru unele reviste încă din 1885 (Reviste Ebsco
Complete, 2015).

Tabelul nr. 18. Baze internaționale de date cu reviste economice


Baza de date Tip acces* Număr reviste economice
CEEOL Central Plătit/Gratuit 125
and East European Online
Library
DOAJ Gratuit 670
EBSCO Business Source Complete Plătit 5.837
EBSCO Business Source Elite Plătit 1.100
EconLit Gratuit 1.000
Emerald Plătit/Gratuit 294
Google Scholar Gratuit ***
JSTOR Plătit 250
ProQuest Plătit 2.000
Publicarea unui articol în domeniul ştiinţelor economice 277

RePEc Gratuit 2.300 + 4.000 working papers


(Research Papers in Economics)
Sage Plătit 125
ScienceDirect (Elsevier) ** Plătit/Gratuit 264
Scopus (Elsevier) ** Plătit/Gratuit 2.042
Springer Plătit 371
Web of Science (JCR 2014) Plătit/Gratuit 764
Surse: bazele internaționale de date, accesibile prin intermediul platformei ANELIS
(http://www.anelis.ro/summon); Reviste Ebsco Elite, 2015; Reviste Ebsco Complete, 2015;
Reviste Scopus, 2015; Reviste ScienceDirect, 2015; Reviste CEEOL, 2015; Reviste
Springer, 2015; JCR, 2015; Reviste Sage, 2015; Reviste DOAJ, 2015; Reviste RePEc, 2015;
Reviste EconLit, 2015; Reviste ProQuest, 2015; Jstor, 2016.
* Tipul de acces poate să fie plătit sau deschis, el depinzând de politica fiecărei baze de date.
De regulă, cu excepția revistelor publicate în sistem acces deschis, toate celelalte sunt cu
acces plătit de către cititor.
** ScienceDirect indexează doar revistele proprii ale grupului editorial Elsevier, în timp ce
Scopus include atât revistele grupului Elsevier, cât și alte reviste independente sau aparținând
altor grupuri editoriale, cum este Springer etc.
*** Google Scholar (Google Academic) nu preia efectiv reviste, ci afișează, de regulă,
linkurile spre un anumit articol. Totuși, echipa editorială a unei reviste științifice poate realiza
un profil de citări pe Google Scholar, astfel putându-se afla mai repede cine și în ce context
a citat un articol publicat într-o revistă, care este numărul total de citări în ultimii cinci ani,
respectiv de la indexare, care este indicele Hirsch al revistei etc.

Cele mai importante baze științifice de date în funcție de vizibilitate, renume


și prestigiu internațional sunt Thomson Reuters Web of Science și cele două baze
de date ale grupului editorial Elsevier, Scopus și ScienceDirect. Ele indexează cele
mai bune reviste din sfera științelor economice și ale administrării afacerilor. În
România, bazei de date Thomson Reuters i se acordă cel mai mare credit. Dacă se ia
în considerare Ordinul MEC 4204 din 13.7.2013, respectiv Metodologia de Abilitare
postată pe pagina web a CNATDCU constatăm că, pentru cele mai multe discipline
științifice, fără articole indexate de către Thomson Reuters în Web of Science nu se
poate promova (Metodologie Abilitare, 2015).

a) Thomson Reuters Web of Science


Ideea creării unui sistem de gestiune și căutare a lucrărilor științifice și a
citărilor este una destul de veche (Bush, 1945). Evoluția în sfera sistemelor
278 A concepe, a redacta şi a publica un articol ştiinţific

informaționale a permis conceperea și dezvoltarea unui asemenea sistem integrat


care permite stocarea, organizarea, accesarea și/sau descărcarea unor informații
precise privind o anumită resursă existentă într-o bază de date (Jacso, 2005). Ceea
ce azi este cunoscut drept Web of Science a fost conceput în anii ʼ50 ai secolului
trecut (Garfield, 1955), când s-a creat și Science Citation Index (Garfield, 1965).
Web of Science a devenit în prezent o bază de date complexă, agregată,
formată din mai multe subbaze de date. Ea conține informații bibliografice și
bibliometrice în format digital, care provin din reviste, cărți, volume de conferință
de la peste 250 de discipline științifice. Web of Science indexează conținutul a peste
12.000 de reviste și 160.000 de conferințe (Infocercetare, 2016), oferind
cercetătorilor și tuturor celor care plătesc subscripția, accesul la titlul, rezumatul,
cuvintele-cheie, domeniile de încadrare tematică a lucrărilor științifice. Web of
Science este construită într-o asemenea manieră, încât permite și vizualizarea de
citări. Acestea se contorizează automat pentru sursele regăsite într-una din colecțiile
de date, sistemul permiţând căutarea referințelor individuale, autorii având în acest
sens opțiunea de a selecta „Cited Reference Search”.
În prezent, Web of Science integrează armonios multe facilități și
funcționalități, conţinând revistele și sursele științifice care respectă cu rigurozitate
înalte standarde academice, permițând utilizatorilor felurite vizualizări (urmărirea celor
mai citate articole, primirea unei informări/alerte când a fost citat un anumit articol,
accesarea articolului dacă acesta este disponibil pe internet, existența unei legături între
referința bibliografică și arhiva revistei, indicarea sistemului în care a fost publicat
articolul – cu plată, acces deschis etc., transmiterea de informări periodice privind
ultimele noutăți) și derularea de analize bibliometrice (privind cei mai citați cercetători,
cele mai citate articole, noile domenii de cercetare, impactul scientometric al
instituțiilor, revistelor și/sau domeniilor, impactul volumelor de conferință).
Pe lângă menţionarea titlului, rezumatului, autorilor etc. a unui articol, Web
of Science include uneori (figura nr. 45) și un link spre articolul propriu-zis
(mențiunea „Look Up Full Text“). Prin accesarea acestui link se deschide automat
legătura cu pagina web a editorului. Dacă articolul este publicat în sistem acces
deschis, atunci se poate descărca automat fișierul cu articolul integral.
O atenție sporită a fost acordată de către Web of Science colecțiilor de date
de sorginte regională, pe lângă colecția de bază („Core Collection”) existând și baze
de date destinate unei anumite regiuni. Asemenea baze de date regionale sunt (RSCI,
2016; WoS Next Generation, 2016):
• „KCI Korean Journal Database” toate revistele coreene;
Publicarea unui articol în domeniul ştiinţelor economice 279

• „Chinese Science Citation Database” revistele chinezești (este baza de date


cu cea mai rapidă creștere de publicații și referințe bibliografice);
• „SciELO Citation Index” revistele de spaniolă și italiană din America
Latină, Spania, Portugalia, Africa de Sud;
• „Russian Science Citation Index“ revistele de limbă rusă în sfera științelor
inginerești, materialelor și a ecologiei, conținutul fiind în limba rusă și engleză.

Figura nr. 45. Modul de prezentare a unui articol în Web of Science


Sursa: Web of Science, disponibil prin portalul ANLIS, 2016.

Aceste baze regionale oferă aceleași funcționalități și informații bibliometrice


ca și bazele de date propriu zise ale Web of Science.
Tabelul nr. 19 prezintă o situația comparativă a principalelor subbaze de date
din componența Web of Science. Pentru cercetătorul din sfera științelor economice
și a administrării afacerilor, cele mai relevante jurnale în care poate publica sunt cele
regăsite în „Current Contents Connect”, Data Citation Index, respectiv Web of
Science Core Collection. Acestora li se adaugă, desigur, și bazele de date regionale,
care conțin într-o anumită măsură și unele reviste economice (spre exemplu Terra
Economicus ISSN 2073-6606 sau APK: Ekonomika, upravlenie ISSN 0235-2443
din Russian Science Citation Index etc.). În funcție de studiile și cercetările
întreprinse, autorul/cercetătorul din sfera științelor economice și a gestiunii
280 A concepe, a redacta şi a publica un articol ştiinţific

afacerilor își poate îndrepta atenția și spre alte baze de date din componența Web of
Science, realizând cu diferiți colegi cercetări trans-, inter-, cros- și multidisciplinare.
Tabelul nr. 19. Colecțiile Web of Science
Denumire Referințe indexate Observații Indexare din:
Agro Patent Sistem de indexare a patentelor în științe agricole ale
d.i.
fast Alert autorităților de patentare europene, americane, japoneze
1.500 reviste, cărți, Științele vieții
Biosis Previews 1926
volume, patente, rapoarte și biomedicină
6.000 reviste, 165.000
BIOSIS de diferite documente din
Științele vieții 1926
Citation Index peste 1.500 de întâlniri,
20 de milioane de referințe
Științele vieții (botanică,
Biological 5.200 reviste, cărți,
microbiologie, farmaco- 1926
Abstracts volume, rapoarte, patente
logie)
CAB Abstracts Reviste, cărți, volume Agricultură și științele
și CAB Global colective, rapoarte tehnice, vieții, respectiv sănătate 1910
Health monografii publică, cercetare medicală
Chinese Science 1.200 de reviste în chineză
80% informații bibliogra-
Citation și engleză, 13 milioane 1989
fice în engleză
Database referințe
12.000 reviste și 160.000
Multidisciplinaritate,
Core Collection* de volume de conferință, 1900
250 de discipline științifice
8 milioane de referințe
Current
Peste 100 de reviste la nivel mondial, peste 1 milion
Chemical 1840
de reacții și cca 0,6 milioane fluxuri de reacții
Reactions
Informații privind revistele
și cărțile cele mai recente
Current 8.000 reviste
cu date precise privind
Contents și 2.000 de cărți, d.i.
conținutul, rezumatul
Connect 7.000 de alte surse web
și referințele bibliografice
ale materialelor
Oferă un punct unic de acces la peste 2 milioane de
Data Citation
referințe și informații de conținut, sumative, la nivel d.i.
Index
interdisciplinar; arhivate în diferite locuri
Index de patente și citări
ale acestora în chimie,
electronică, inginerie
Derwent mecanică, permițând
Innovations 14,3 milioane patente realizarea de legături 1963
Index cu alte patente similare
colectate de la peste
40 de autorități naționale
emitente de patente
Publicarea unui articol în domeniul ştiinţelor economice 281

Denumire Referințe indexate Observații Indexare din:


900.000 înregistrări din
Cercetare aplicată
FSTA – Food peste 1.000 de reviste,
în nutriție, alimentație,
Science and cărți, volume colective,
nutriție alimentară de la 1969
Technology rapoarte, teze, patente,
producție, la procesare
Abstracts standarde, legislație
și la ambalare
a 104 state
KCI – Korean
Journal 2.000 reviste Coreeană și engleză d.i.
Database
2,6 milioane referințe bibliografice
Index Chemicus 1993
din peste 100 de reviste chimice
5.000 de reviste, rapoarte,
Fizică, inginerie electrică,
cărți, 2.500 de volume
INSPEC calculatoare, mecanică, 1898
de conferință, 14 milioane
tehnologia informației
de referințe
Epidemiologie: date a peste
Incidence & 280 de reviste și rapoarte
4.500 de boli, proceduri
Prevalence a peste 35 de agenții
medicale, simptome, d.i.
Database guvernamentale și
modalități de prevenție,
Overview industriale
diagnoze, tratamente etc.
Medicină, biomedicină,
științele vieții, bioinginerie,
Reviste, ziare, periodice,
Medline sănătate publică, îngrijire 1950
magazine
clinică, științele plantelor
și animalelor.
Russian Science
600 reviste Rusă și engleză 2005
Citation Index
Bază regională cu interfe-
SciELO Citation 650-700 reviste, rențe locale, materiale
d.i.
Index 4 milioane referințe publicate în spaniolă,
engleză și portugheză
Științele animale,
Zoological 5.000 de periodice, cărți, biodiversitate, ecologie,
1864
Record volume, rapoarte conservare, prezervarea
sălbăticiei
* este formată din Science Citation Index Expanded, Social Sciences Citation Index
Expanded, Conference Proceedings Citation Index and Arts & Humanities Citation Index d.i.
= date inexistente.
Surse: WoS Next Generation, 2016; pagina Web of Science; Wikipedia; WoS Core Collection
Emerging Sources, 2016; RSCI, 2016; WoS Core Collection; SSDP, 2016; CCR, 2016.
282 A concepe, a redacta şi a publica un articol ştiinţific

Din noiembrie 2015 Web of Science a lansat noua bază de date de referințe
bibliografice din domenii emergente, respectiv care au o acoperire regională.
Acestea se regăsesc în „Emerging Sources Citation Index”(ESCI). Jurnalele incluse
în cadrul acestei noi baze de date au deja un impact regional, respectă standarde
riguroase de publicare și reușesc să atragă contribuții relativ valoroase de la diferiți
autori pe teme interdisciplinare. Într-o anumită măsură, în cadrul acestei noi categorii
se includ în prezent revistele cu potențial crescut de citare și de indexare în celelalte
baze de date ale Thomson: Science Citation Index, Social Science Citation Index,
Arts & Humanities Citation Index (WoS Core Collection Emerging Sources, 2016).
În cadrul acestei noi baze de date toate referințele bibliografice și informațiile
articolului (datele autorilor, afilierea acestora, citări etc.) sunt preluate automat.
Existența unui auditoriu internațional, a unor standarde riguroase de publicare,
a citărilor în alte baze de date ale Thomson etc. constituie premise excelente pentru
includerea unei noi reviste în aceasta. Circa 46% dintre revistele sunt publicate în
sistem acces deschis. Aproape 1.600 de reviste provin din Europa, câte 600 din
America de Nord, respectiv Asia/Pacific, restul distribuindu-se între celelalte
regiuni. Marele neajuns este că aceste reviste nu vor beneficia de un factor de impact,
dar vor fi incluse în InCites, permițând ulterior accederea în sistemele de indexare
care calculează indicatori scientometrici, cum sunt Science Citation Index Expanded
și Social Science Citation Index (ESCI New Edition of WoS, 2016).
Pentru cercetătorii din sfera științelor economice și a administrării afacerilor,
acest nou index de citări – ESCI, la fel ca și SCIE, SSCI, AHCI, colecția de volume
de conferință CPCI, respectiv de cărți BCI prezintă o relevanță deosebită, deoarece
permite publicarea de lucrări cu vizibilitate, acumularea de citări și sporirea
vizibilității internaționale a autorilor. Numărul mare de reviste, volume și/sau cărți
care se regăsesc în aceşti indecşi de citări oferă tuturor celor interesați posibilitatea
găsirii celui mai relevant loc pentru materialele elaborate (a se vedea tabelul nr. 20).
Numărul exact al revistelor economice se regăsește în cadrul Social Science
Citation Index (SSCI) şi poate fi obţinut prin accesarea Journal Citation Reports și
căutarea pe subdomeniile relevante (JCR InCites, 2016). Informațiile statistice
pentru anii 2010-2015 sunt prezentate în tabelul nr. 21.
Publicarea unui articol în domeniul ştiinţelor economice 283

Tabelul nr 20. Indecși relevanți de citări


pentru științele economice și gestiunea afacerilor
Web of Science Core Indexare
Nr. reviste Domeniu
Collection din:
Science Citation Index Științe exacte
8.620 1900
Expanded (SCIE) (170 de discipline)
Științe sociale
Social Sciences Citation 3.131 1900
(55 de discipline)
Index (SSCI)
3.500 Științe tehnice 1900
Arts & Humanities 1,730 Artă și științe umaniste
1975
Citation Index (AHCI) 6.000 Științe sociale
160.000 reviste, cărți, Științe sociale și umaniste
Conference Proceedings
volume colective, 1990
rapoarte Științe exacte
Citation Index (CPCI)
Preconizat: indexarea a circa 1.300 de reviste
Emerging Sources
în științele exacte, 1.250 în științele sociale 2015
Citation Index (ESCI)
și 950 în artă și științe umaniste
Book Citation Index 68.000 de cărți, 15,7 milioane referințe
2005
(BCI) în toate domeniile științifice
Surse: Infocercetare, 2016; WoS Core Collection, 2016; SSDP, 2016; ESCI New Edition of
WoS, 2016.

Tabelul nr. 21. Număr reviste, total citări, factori de impact median și agregat
pentru revistele din sfera științelor economice și administrării afacerilor
regăsite în Journal Citation Reports din Web of Science (2010-2015)
Business BF* Economics HLST** Management Total
Journal Citation Reports, 2014 publicat în 2015
Nr. reviste 115 88 333 43 185 764
Total citări 294.076 136.242 549.769 46.215 409.409 1.435.711
FI median1 1,400 0,936 0,860 0,980 1,208 /
FI agregat2 1,745 1,321 1,283 1,350 1,748 /
Journal Citation Reports, 2013 publicat în 2014
Nr. reviste 111 91 333 39 173 747
Total citări 258.064 124.413 502.966 39.368 356.329 1.281.140
FI median1 1,379 0,911 0,787 1,049 1,155 /
FI agregat2 1,651 1,253 1,244 1,290 1,693 /
Journal Citation Reports, 2012 publicat în 2013
Nr. reviste 116 89 333 35 174 747
Total citări 242.172 106.593 450.167 34.290 334.835 1.168.057
FI median1 1,292 0,855 0,795 1,018 1,257 /
FI agregat2 1,688 1,170 1,193 1,342 1,733 /
284 A concepe, a redacta şi a publica un articol ştiinţific

Journal Citation Reports, 2011 publicat în 2012


Nr. reviste 113 86 321 36 168 724
Total citări 230.831 100.689 401.962 30.738 309.457 1.073.677
FI median1 1,135 0,799 0,778 0,877 1,183 /
FI agregat2 1,594 1,324 1,148 1,196 1,662 /
Journal Citation Reports, 2010 publicat în 2011
Nr. reviste 103 76 305 33 144 661
Total citări 217.885 93.384 380.146 27.984 279.688 999.087
FI median1 1,365 0,758 0,750 0,818 1,220 /
FI agregat2 1,597 1,290 1,188 1,195 1,768 /
* Business & Finance; ** Hospitality, Leisure, Sport & Tourism;
1
FI median – valoarea mediană a factorilor de impact dintr-o categorie;
2
FI agregat – se iau în considerare toate citările la toate revistele din cadrul categoriei
și numărul total de articole din aceste reviste pentru anii relevanți.
Sursa: completat după JCR InCites, 2016; WoS Impact Factor, 2016.

Însumarea revistelor pe domenii, dar și a numărului de citări pe an trebuie


făcută cu atenție. Unele reviste aparținând celor cinci domenii pot fi indexate și pe
alte discipline din științele sociale. Din 2010 și până în 2014 numărul total al
revistelor din științele sociale și economice a crescut de la 661 la 764, adică cu
15,5%, în timp ce numărul citărilor a crescut cu 43,7%.
Pentru vizualizarea diferiților indicator scientometrici ai unei reviste, Web
of Science a dezvoltat platforma InCites. Aceasta are funcționalități diferite și ample,
fiind utilă organizațiilor de cercetare, finanțatorilor și autorităților publice din sfera
cercetării, cercetătorilor, autorilor și editorilor. Printre beneficiile majore ale acestei
platforme se numără (About InCites, 2016):
• posibilitatea realizării unor analize complexe privind activitatea de cercetare
științifică (vizibilitate, impact, cooperări, parteneriate etc.) a unei organizații, a unei
reviste, a unui autor sau grup de cercetare, în mod individual sau pentru un întreg
domeniu științific;
• analiza comparativă a impactului cercetării științifice pe domenii, reviste,
autori, organizații de cercetare;
• evidențierea surselor de finanțare a cercetării științifice, a modului de
publicare (acces deschis versus plătit);
• identificarea celor mai citați autori, a noilor teme de cercetare etc.;
• evaluarea impactului cercetării științifice pe regiuni geografice;
Publicarea unui articol în domeniul ştiinţelor economice 285

• identificarea unor oportunități de cooperare între autori cu studii și/sau


cercetări similare;
• întocmirea de rapoarte privind accesările, vizualizările, impactul și/sau
vizibilitatea cercetării într-un anumit domeniu științific;
• vizualizarea indicatorilor scientometrici relevanți ai unei reviste: factor de
impact simplu, pe 5 ani, scor de influență, rapiditatea citărilor etc.
Pentru ușurarea căutării de referințe bibliografice Web of Science a dezvoltat
produsul EndNote care permite o gestiune eficientă a acestora. În condițiile în care
cercetătorul sau autorul deține o subscripție la acest produs, el poate vizualiza rapid
materialele științifice relevante pentru el și scrise de alți autori pe aceeași tematică,
poate găsi cele mai citate lucrări pe subiectul relevant, poate identifica cei mai valoroși
autori în funcţie de lucrările publicate de aceştia etc. Pentru realizarea de statistici
privind numărul lucrărilor și al citărilor unui autor, acesta își poate crea un cont pe
platforma ResearcherID dezvoltată tot de Thomson Reuters. Fiecărui autor îi este
atribuit automat un cod unic de identificare, de forma „literă-număr de 4 cifre-anul
creării contului”. ResearcherID permite schimbul de informații cu contul de ORCID,
dezvoltat de sistemul concurent Elsevier, fiind prezent însă doar în Scopus, nu și în
ScienceDirect. Prin deținerea unui cont de ResearcherID, autorul poate realiza automat
diferite statistici privind indicele Hirsch al lucrărilor care se regăsesc în bazele de date
Web of Science, evidențiind numărul articolelor publicate în fiecare an, numărul
cumulat de citări etc. (WoS Core Collection, 2016; SSDP, 2016; ResearcherID, 2016).

b) Scopus și ScienceDirect (Elsevier B.V.)


Grupul editorial Elsevier gestionează două baze de date, și anume ScienceDirect
pentru revistele proprii, respectiv Scopus. Scopus indexează un număr de 60 de
milioane de referințe bibliografice (cărți, volume de conferință, reviste, manuale,
patente etc.), aparținând atât Elsevier, precum și altor publiciști cu prestigiu recunoscut
(Springer, Taylor & Francis, Sage etc.), cât și cele regăsite în diferitele colecții ale Web
of Science. În fapt, doar circa 10% din date provin de la Elsevier, 60% fiind referințe
bibliografice ale diferiților publiciști independenți, jurnale, cărți etc. 8% din referințe
sunt preluate de la Springer, câte 5% de Wiley-Blackwell, respectiv Taylor & Francis,
2% de la Sage și câte 1% de la Emerald, Oxford University Press, Cambridge
University Press, Inderscience etc. (Scopus Content, 2016).
Față de Web of Science, Scopus a fost introdus pe piață de Elsevier relativ
recent – în 2004, devenind în ultima perioadă o alternativă excelentă pentru
evaluarea impactului și a vizibilității cercetării, mai ales în Europa (Vieira, Gomes,
286 A concepe, a redacta şi a publica un articol ştiinţific

2009; Chadegani et al., 2013). În prezent, Scopus pare a fi baza de date cu cea mai
puternică creștere în ceea ce privește indexarea și acceptarea de noi reviste, care
îndeplinesc un minim de vizibilitate, rigurozitate, calitate academică și relevanță pe
disciplinele pe care sunt axate. O comparație recentă din 2013 (Training Elsevier,
2013) între aceste două baze de date evidențiază faptul că Scopus conține peste
21.000 de reviste din care 4.200 în sistem acces deschis, 360 de periodice din
industrie și presă, 7,2 milioane lucrări din aproape 90.000 de conferințe și manifestări
științifice la nivel mondial, în timp ce Web of Science ajunge la peste 12.000 de
reviste științifice. Interesant este faptul că Scopus preferă indexarea volumelor de
conferință susținute de diferite asociații de profil, cum sunt „Association for
Computing Machinery (ACM), Japan Society of Mechanical Engineers (JSME)
etc.“. Acestora li se adaugă aproape 113.000 de cărți, ținta anuală de creștere fiind
de circa 10.000 de noi cărți, adăugate în sistem (Scopus Content, 2016).
Dacă la început Scopus indexa doar materiale și articole din ultimii 20 de ani,
în prezent există numeroase arhive datând chiar și din 1823 (Scopus: Scopus vs.
WoS, 2016; Scopus Content, 2016). Pe lângă reviste, Scopus a început să indexeze
și o serie întreagă de cărți, volume colective și/sau volume de conferință, pe viitor
preconizându-se includerea și a unor rapoarte, documente electronice, ziare etc. Față
de alte baze de date, Scopus, respectiv ScienceDirect evidențiază și articolele
acceptate spre publicare, dar care nu au fost încă repartizate unui anumit număr
(„Article in Press“), încât publicul cititor poate beneficia imediat după acceptare de
lucrările în cauză, cunoscându-le, citindu-le și citându-le. Științele sociale, deci și
cele economice au o pondere însemnată în cadrul Scopus, aproximativ 24% din
totalul resurselor fiind încadrate în acest domeniu (About Scopus, 2016).
Scopus a dezvoltat și o platformă de patente, în care sunt incluse aproape
27 de milioane de invenții, brevete etc. emise de cele mai relevante autorități din
lume. Scopus se străduiește să fie prezentă cât mai mult și în mediul social, deținând
conturi pe diferite rețele sociale: LinkedIn, Facebook, Google +, Twitter etc. (Scopus
Content, 2016). Având în vedere faptul că Scopus deține informații exacte privind
autorii și afilierea acestora, respectiv impactul și vizibilitatea cercetării, în ultima
perioadă platforma a devenit un partener important pentru diferite organizații și
sisteme care realizează ierarhizări. Datele și indicatorii bibliografici din Scopus sunt
folosiți în ultimii ani și în cadrul QS World University Rankings, US World News
& World Reports, Best Arab Region University Rankings, Shanghai Ranking, Times
Higher Education World University Rankings (Scopus Features, 2016). Tocmai
pentru a spori vizibilitatea bazei de date Scopus, Elsevier a recurs în ultima perioadă
la un marketing agresiv, inițiind premiile de excelență. Acestea se acordă institutelor
Publicarea unui articol în domeniul ştiinţelor economice 287

de cercetare, respectiv celor mai citate reviste dintr-o anumită zonă sau țară. În 2015
au fost acordate pentru prima dată aceste premii și în România Institutului Național
de Fizică și Inginerie Nucleară, Horia Hulubei („Research Excellence Award Scopus
Awards Romania, 2016 Journal Excellence Award”) (Scopus Awards Romania,
2016). Ambele premii au fost acordate în funcție de performanța și impactul
acumulat prin citări. În cazul revistei Journal of Gastrointestinal and Liver Diseases
ierarhizarea s-a făcut după indicatorul scientometrici SNIP („Source Normalized
Impact per Paper”). Domeniile care acumulează mai rapid citări (medicină, ingineri)
au o probabilitate mult mai mare de a fi premiate față de domeniile sociale, cele
economice și umaniste, unde citările se „adună“ într-o perioadă mai îndelungată de
timp (Dragoș et al., 2014).
În mod similar ca Web of Science, platforma Scopus le oferă autorilor și
cercetătorilor posibilitatea de a efectua diferite căutări în funcție de o anumită tematică,
de numele și afilierea autorilor, de o anumită limbă, după cuvinte cheie etc. Scopus
oferă posibilitatea creării unor alerte pentru autori, aceștia fiind informați atunci când
articolul lor a fost spre exemplu citat, dar și realizării unor analize bibliometrice
complexe. Fiecare autor poate să își creeze un cont de ORCID (similar contului
ResearcherID dezvoltat de Thomson Reuters) în care se vor salva informații privind
datele personale ale autorului, articole regăsite în Scopus, Web of Science, dar și alte
articole pe care acesta le poate încărca manual. ORCID permite realizarea unor analize
privind indicele Hirsch, numărul de articole regăsite în Scopus, respectiv citările totale
cu sau fără autocitări acumulate la acestea (Scopus Features, 2016).
Scopus permite căutarea informațiilor în diferite moduri, atât în cadrul
revistelor, cât și al cărților. Un aspect important este facilitarea căutării în funcție de
preferințele utilizatorului (Scopus Books and Journals, 2016), acesta putând vedea
revistele care:
• permit acces deschis (https://www.elsevier.com/about/open-science/open-
access/open-access-journals). Taxa de publicare în cadrul acestora variază între 500
și 5.000 de dolari americani. Pentru științele economice și administrarea afacerilor
sunt relevante spre exemplu Arab Economic and Business Journal, BRQ Business
Research Quarterly, Future Business Journal, Revista Europea de Dirección y
Economía de la Empresa, The Asian Journal of Shipping and Logistics, EconomiA,
Intellectual Economics, The Journal of Economics, Finance and Administrative
Science, Revista Española de Investigación de Marketing ESIC etc.;
• sunt publicate de societăți academice științifice, tehnice sau medicale
(https://www.elsevier.com/societies). Spre exemplu EconomiA publicată de
288 A concepe, a redacta şi a publica un articol ştiinţific

National Association of Graduate Centers in Economics (ANPEC) in Brazil, Arab


Economic and Business Journal editată de Arab Society of Faculties of Business,
Economic and Political Sciences (BEPS) etc. sunt doar câteva exemple din sfera
științelor economice;
• aparțin Elsevier și se regăsesc în cadrul seriei Procedia (https://www.
elsevier.com/books-and-journals/procedia). Pentru științele economice și
administrarea afacerilor sunt relevante mai ales Procedia Economics and Finance,
respectiv Procedia Social and Behavioral Sciences, regăsite și în Web of Science.
• pot fi vizualizate după tematici/domenii științifice (https://www.elsevier.
com/journals/title/all). Scopus împarte revistele economice în următoarele două
categorii: Business, Management and Accounting: 99 de reviste; și Economics and
Finance: 159 de reviste.
În fiecare din cele două domenii cu reviste științifice economice ale Scopus, în
România se regăsesc 4 reviste în sfera administrării afacerilor (domeniul Business,
Management and Accounting), respectiv 6 pe științe economice (domeniul Economics
and Finance). Din tabelul nr. 22 reiese faptul că în cadrul domeniului administrarea
afacerilor au fost incluse reviste care sunt și pe alte domenii (Industria Textilă,
Transylvanian Review of Administrative Sciences, Revista Română de Textile –
Pielărie). Se observă faptul că cel mai mare indicator scientometric SNIP este deținut
de revista Journal of Applied Economic Sciences, publicată de Reprograph Craiova.
După IPP, cel mai mare impact îl deține Amfiteatru Economic, publicată de ASE
București, iar după SJR ‒ Industria Textilă.

Tabelul nr. 22. Reviste economice românești regăsite în Scopus,


ierarhizate după indicatorii scientometrici din 2015 (publicați iunie 2016)
2015
Revista ISSN Editura
SNIP IPP SJR
Business, Management and Accounting
Research Development
Industria Textilă 1222-5347 National Institute for 0,388 0,292 0,272
Textile and Leather
Transylvanian Review „Babeș-Bolyai”
1842-2845 0,207 0,193 0,139
of Administrative Sciences University
Management
2069-8887 Editura Economică 0,153 0,129 0,142
and Marketing
Revista Română Universitatea Tehnică
1453-5424 „G. Asachi Iași” d.i. d.i. d.i.
de Textile-Pielărie
Publicarea unui articol în domeniul ştiinţelor economice 289

2015
Revista ISSN Editura
SNIP IPP SJR
Economics and Finance
Journal of Applied
1843-6110 Reprograph Craiova 0,691 0,349 0,217
Economic Sciences
Romanian Journal Institutul de Prognoză
1582-6163 0,539 0,361 0,239
of Economic Forecasting Economică
Amfiteatru Economic 1582-9146 ASE București 0,497 0,400 0,180
Journal of Advanced
Research in Law 2068-696X ASERS Publishing 0,493 0,158 0,198
and Economics
Economic Computation
and Economic Cyber- 0585-7511 ASE București 0,433 0,317 0,182
netics Studies & Research
Analele Științifice ale
Univ. „Al I. Cuz”a Iași ‒
0379-7864 Univ. „Al. I. Cuza” Iași 0,107 0,067 0,109
Secțiunea Științe
economice
Sursa: Scopus Journal Metric Values, 2016.
SNIP – Source Normalized Impact per Paper; IPP – Impact per Paper; SJR – SciMago Journal
Rank.

În vederea realizării unei analize comparative adecvate, din aceeași sursă


bibliografică (Scopus Journal Metric Values, 2016) au fost selectate și primele cinci
reviste internaționale pe administrarea afacerilor, respectiv pe științe economice
(tabelul nr. 23).

Tabelul nr. 23. Topul primelor cinci reviste economice internaționale Scopus,
ierarhizate după indicatorii scientometrici din 2015 (publicați iunie 2016)
2015
Revista ISSN Editura
SNIP IPP SJR
Business, Management and Accounting
Academy of Management
1941-6520 Routledge 7,772 10,500 15,472
Annals
MIS Quarterly: Manage-
0276-7783 MIS Research Center 5,580 7,052 6,984
ment Information Systems
Academy Academy
0363-7425 4,856 7,219 8,830
of Management Review of Management
Willey Blackwell
Journal of Finance 0022-1082 4,786 6,000 14,546
Publishing Inc.
290 A concepe, a redacta şi a publica un articol ştiinţific

Journal of Management 0149-2063 SAGE Publications 4,538 6,646 6,617


Economics and Finance
Journal of Economic American Economic
0022-0515 7,706 7,090 9,770
Literature Association
Quarterly Journal
0033-5533 MIT Press 7,264 8,270 20,761
of Economics
Journal of Economic American Economic
0895-3309 6,962 6,809 6,077
Perspectives Association
Blackwell Publishing
Econometrica 0012-9682 4,416 4,308 12,485
Inc.
Handbook of Economic
1574-0706 Elsevier BV 4,054 4,190 3,674
Forecasting
Sursa: Scopus Journal Metric Values, 2016.
SNIP – Source Normalized Impact per Paper; IPP – Impact per Paper; SJR – SciMago Journal
Rank.

Un prim aspect interesant care transpare este faptul că, printre editurile care
publică aceste reviste, se regăsesc nume sonore cum sunt: Routledge, Sage, Willey
Blackwell sau Elsevier. Indicatorii scientometrici ai acestor reviste au valori mult
mai mari decât în cazul revistelor românești (spre exemplu, în cazul celei mai „bune”
reviste economice internaționale – Academy of Management Annals ‒ SNIP este de
aproape 9 ori mai mare decât în cazul celei mai „bune” reviste românești – Journal
of Applied Economic Sciences). Precizăm că, pe lângă vizibilitatea și impactul pe
care îl asigură marii editori internaționali propriilor reviste, acestea sunt publicate de
zeci de ani, indicatorii lor scientometrici evoluând în timp spre nivelul la care se
regăsesc acum. În acest fel o comparație efectivă și eficientă cu aceste reviste este
doar greu posibilă, revistele românești încă nereușind să câștige o reputație pe
măsură, să fie suficient de vizibile internațional și să aibă un impact major în
literatura economică internațională, dat fiind, mai ales, „tinerețea” lor.

c) Alte baze internaționale de date relevante pentru revistele din științele


economice și administrarea afacerilor
La nivel internațional există extrem de multe baze de date care indexează un
conținut economic. Pe lângă bazele de date ale marilor edituri internaționale care
publică un număr însemnat de reviste economice – cum sunt Springer, Emerald,
Taylor & Francis, Routledge, Willey Blackwell, Oxford Journals, Inderscience etc.,
există desigur și baze de date care includ reviste independente. Printre acestea
Publicarea unui articol în domeniul ştiinţelor economice 291

regăsim ProQuest, EBSCO, CEEOL, Gale Cengage etc. Deosebirea majoră între
aceste baze de date este tipul de acces pe care îl permit: plătit sau deschis (liber).
EBSCO este o bază de date cu acces plătit, înființată în 1944 în SUA, care
deține în prezent mai multe colecții de reviste științifice și comerciale, cărți
electronice, periodice, diferite materiale, lucrări de doctorat etc. (About EBSCO,
2016). EBSCO este una din puținele baze de date la care nu există acces direct prin
proiectul ANELIS Plus derulat de Ministerul Educației Naționale și Cercetării
Științifice, însă majoritatea colecțiilor pot fi accesate prin cataloagele online ale
Bibliotecilor Central Universitare (EBSCO BCU, 2016). În sfera științelor
economice și a administrării afacerilor, EBSCO deține mai multe colecții (EBSCO
Products, 2016), în care se regăsesc o serie întreagă de reviste și volume de conferințe
românești. Ele pot fi accesate direct la https://www.ebscohost.com/title-lists:
• EBSCO Discovery Service;
• Research Databases;
• eBooks and Audiobooks;
• Journal & e-Package Services;
• Holdings & Ling Management.
Cea mai vastă colecție de referințe bibliografice este EBSCO Academic
Search Complete, o platformă multidisciplinară, cu materiale din 1887. În total, în
cadrul acestei colecții se regăsesc peste 13.600 de reviste, circa 8.800 fiind cu acces
integral la text. Multe dintre reviste sunt publicate de edituri de prestigiu cum sunt
Springer, Emerald, Taylor & Francis, dar există și numeroase reviste care sunt
independente. Acestora li se adaugă și aproximativ 850 de volume colective, cărți,
proceedings-uri de conferințe. Această colecție permite căutarea referințelor, a
autorilor, a afilierii lor, evidențiind și citările contorizate la diferitele lucrări. EBSCO
indexează aproape 830 de jurnale, periodice și ziare în sfera științelor economice și
a gestiunii afacerilor, din care 560 sunt reviste științifice (EBSCO ASC, 2016).
O a doua bază de date cu acces plătit din SUA în care se regăsesc multe
reviste economice, chiar și din România este ProQuest. Autorii și cercetătorii pot
accesa peste 17.000 de reviste, vizualizând integral conținutul a circa 11.000 dintre
ele. Un număr însemnat din revistele regăsite în ProQuest (circa 3.000) sunt indexate
și în diferitele colecții din Web of Science. ProQuest conține și o colecție de ziare,
lucrări de disertație, rapoarte de piață și din industrie, profiluri de companii, cărți,
volume colective, proceedings-uri de conferință, rapoarte ale diferitelor organizații
internaționale. Înființată în 1938, ProQuest deține circa 26 de colecții în 160 de
domenii științifice, inclusiv registrul internațional Ulrichsweb. Referințele
292 A concepe, a redacta şi a publica un articol ştiinţific

bibliografice permit realizarea diferitelor analize, înregistrarea citărilor, căutarea


după numele autorilor, tematica lucrării, exportarea documentelor etc. (ProQuest
BCU, 2016). Din 2006 ProQuest este parte a Cambridge Information Group
(ProQuest Wikipedia, 2016).
O altă bază de date cu acces plătit este Gale Cengage Learning din SUA,
care oferă bibliotecilor universitare, publice, școlare, în special americane accesul
integral la o serie întreagă de colecții de articole, cărți, volume colective etc. încă din
anii 50 ai secolului trecut (Gale`s Library Story, 2016). Gale este mai puțin
răspândită în afara SUA, dar indexarea în această bază de date sporește vizibilitatea
oricărei publicații. Majoritatea referințelor bibliografice regăsite în Gale sunt din
sfera științelor umaniste, sociale, economice, juridice, dar și din științele tehnice, în
cadrul uneia dintre colecții – Academic OneFile regăsindu-se peste 17.000 de titluri,
aproape jumătate fiind oferite cu acces integral (Gale Cengage, 2016). În Gale se
regăsesc 23 de reviste românești, dintre care 9 sunt publicate din sfera științelor
economice și a administrării afacerilor (tabelul nr. 24).
O bază de date cu deschidere spre Europa Centrală și de Est cu acces plătit,
dar și deschis este CEEOL (The Central and Eastern European Online Library),
originară din Germania. CEEOL indexează reviste, cărți și conținuturi științifice în
sfera științelor sociale și umaniste, colecțiile sale conținând circa 350.000 de articole
din peste 1.100 de reviste (CEEOL About, 2016). Față de celelalte baze de date care
includ referințe preponderent sau aproape exclusiv în limba engleză, CEEOL acceptă
materiale în oricare dintre limbile regiunii: albaneză, română, croată, cehă etc.
Referințele bibliografice economice sunt împărțite pe mai multe categorii, și anume
(CEEOL Subjects, 2016):
• Economie națională;
• Economie globală;
• Administrarea afacerilor (Business and Management);
• Microeconomie;
• Agricultură;
• Studii energetice și de mediu;
• Economie marxistă.
În total, CEEOL indexează 125 de reviste economice, din care 36 provin din
România, însă doar 29 mai sunt active (septembrie 2015). Acestea sunt redate în
tabelul nr. 25 (CEEOL Coverage, 2015).
Publicarea unui articol în domeniul ştiinţelor economice 293
294 A concepe, a redacta şi a publica un articol ştiinţific
Publicarea unui articol în domeniul ştiinţelor economice 295
296 A concepe, a redacta şi a publica un articol ştiinţific

Dintre bazele de date cu regim de acces deschis se detașează DOAJ


(Directory of Open Access Journals) și RePEc (Research Papers in Economics).
DOAJ conține aproape 2,2 milioane de articole din peste 11.000 de reviste
academice, provenind din 136 de state. Conținuturile sunt încărcate în mare măsură
de editorii revistelor, acestea fiind evaluate periodic și trebuind să îndeplinească
anumite criterii calitative înainte de a fi acceptate. DOAJ stochează diferite
informații privind articolele și metadatele acestora, creând totodată legături către
conținuturile lucrărilor regăsite în arhivele revistelor incluse (About DOAJ, 2016).
DOAJ indexează conținuturi din toate disciplinele științifice, în științele sociale
regăsindu-se circa 1.100 de reviste (DOAJ Social Science, 2016). Tabelul nr. 26
oferă o situație comparativă privind numărul de articole din fiecare categorie
economică.

Tabelul nr. 26. Număr de articole în științele economice regăsite în DOAJ


Domeniu Nr. articole
Business and Management 21.337
Economics 18.400
Commerce 15.732
Business 15.506
Economic Theory. Demography 14.660
Industries. Land use. Labor 5.565
Management. Industrial Management 4.385
Economic History and Conditions 2.560
Sursa: DOAJ Social Science, 2016.

RePEc este o platformă dedicată exclusiv științelor economice, care conține


în prezent peste 2 milioane de referințe bibliografice din mai mult de 2.300 de reviste
și 4.300 de working papers, provenind din 86 de țări. În mod interesant, RePEc oferă
și autorilor posibilitatea de a se înregistra, de a-și urmări cercetarea, articolele
descărcate, articolele vizualizate, citările (CitEc), de a crea legături cu persoanele cu
care colaborează, de a evidenția colegii de cercetare, conducătorul de doctorat și/sau
doctoranzii (RePEc Genealogy) etc. O analiză extrem de interesantă oferită de
RePEc este cea a poziției autorilor înregistrați (LogEC), la nivel mondial, european
/ american / asiatic etc., al regiunii, domeniului și țării, respectiv instituției din care
fiecare face parte (RePEc, 2016). Lunar RePEc transmite autorilor înregistrați
Publicarea unui articol în domeniul ştiinţelor economice 297

actualizări privind statusul lor, evidențiindu-le evoluția diferiților indicatori


scientometrici. De îndată ce se identifică o nouă citare și un nou articol sau working
paper, autorul este imediat anunțat, acesta putând să adauge respectivul material
profilului său științific. RePEc permite de asemenea clasificarea revistelor în funcție
de indicele Hirsch și de alți indicatori, cum ar fi factorul de impact, factorul de impact
agregat etc. (Ideas/RePEc Ranking, 2016).

5.2.2 Registre internaționale

Pe lângă bazele internaționale de date se disting registrele internaționale,


acestea constituind practic o referință bibliografică privind o anumită publicație (un
periodic). Registrul permite identificarea publicației în funcție de anumite
caracteristici tehnice pe care acestea le dețin (subiect științific, ISSN, formă de
publicare – tipărit și/sau online, baze de date care indexează publicația, țara de
proveniență, limba și frecvența de apariție, numărul de articole pe număr și/sau pe
volum, impactul în comunitatea academică pe baza determinării unor indicatori
scientometrici etc.) (ISSN, 2015).

 Probabil că cel mai cunoscut registru internațional este ISSN International


Register, sistemul care emite la nivel internațional codul ISSN al unui
periodic. Acesta arhivează o serie de informații tehnice privind periodicele,
până în prezent fiind acordate peste 1,8 milioane de asemenea coduri. Codul
este format din opt cifre combinate sau nu cu litere, având forma 0000-0000.
Un cod este alocat o singură dată pentru un titlu de publicație. Dacă
publicația modifică și numai o literă la titlul său, atunci Centrul Național
ISSN, care, de obicei, se găsește la Biblioteca Națională a țării în cauză, alocă
automat un alt ISSN. Vechiul ISSN rămâne înregistrat, nemaiputând fi alocat
altei reviste vreodată (ISSN România, 2015). O referință bibliografică
privind codul ISSN al unui periodic conține titlul publicației/revistei,
abrevierea (dacă există), frecvența, limba sau limbile de apariție, alte titluri,
locul publicării, editura, felul apariției (tipărit și/sau online), numărul de
apariții anuale etc. (ISSN, 2015)

Registrele internaționale prezintă importanță pentru o revistă deoarece permit


sporirea vizibilității acesteia în cadrul sistemelor de indexare și aduc un plus de
bonitate în rândul cercetătorilor. Dintre registrele internaționale se detașează ca
importanță, în actualul context din România, European Reference Index for the
Humanities and Social Sciences, cunoscut ca ERIH Plus (Adresa MEN, 2015).
Acesta este urmașul registrelor ERIH INT1 și ERIH INT2 (INT1 desemna revistele
298 A concepe, a redacta şi a publica un articol ştiinţific

internaționale cu vizibilitate mare, iar INT2 revistele internaționale cu vizibilitate


semnificativă). Cele două registre internaționale ERIH au fost dezvoltate pentru
științele umaniste în 2008 și revizuite în 2011/2012 (ERIH INT, 2016; ESF, 2015),
fiind gestionat din 2014 de către European Science Foundation (ESF) în cooperare
cu Norwegian Social Science Data Services (NSD). ERIH Plus constituie un sistem
de referințe pentru revistele științifice din sfera științelor sociale și umaniste.
Revistele economice pot fi și ele incluse în ERIH Plus grație apartenenței lor la
științele sociale. În vederea susținerii vizibilității și a cercetării calitative europene,
sistemul acceptă pe baza unor criterii riguroase revistele din aceste domenii
științifice (ESF, 2015). Regândirea sistemului de finanțare a învățământului superior
din România, aplicat începând cu anul 2015, a scos la iveală și importanța crescută
a unor indicatori de calitate, în funcție de care se alocă fonduri la nivelul unei
instituții de învățământ superior. Considerăm că finanțarea suplimentară ar trebui să
crească pe măsură ce instituțiile de învățământ superior raportează articole ale
cercetătorilor care se regăsesc în ERIH Plus (Adresa MEN, 2015, Punctul 2).

 Acceptarea unei noi reviste în cadrul registrului internațional ERIH Plus se


face în funcție de o serie de criterii tehnice. Procedura de recenzie (peer
review) externă trebuie să fie clară și disponibilă pe pagina web, membrii
boardului editorial trebuie să aibă afiliere la universități și/sau la instituții de
cercetare, codul ISSN trebuie să fie valid, toate articolele trebuie să fie
originale și să aibă un rezumat în limba engleză și/sau în altă limbă de
circulație internațională disponibilă pe pagina web. Revista trebuie să
prezinte informații privind afilierea autorilor și adresele de corespondență ale
acestora, nu mai mult de 2/3 dintre autorii cu articole publicate trebuie să
provină din instituția care editează revista (Criterii ERIH Plus, 2015).

Revistele economice regăsite în ERIH Plus se subdivid pe două categorii


Business and Management, respectiv Economics. În prima categorie sunt incluse
214 reviste, iar în a doua 274 de reviste, provenind din toate statele europene, dar și
de peste ocean (Reviste indexate ERIH Plus, 2016). În tabelul nr. 27 sunt prezentate
revistele economice românești indexate în 2016 de ERIH Plus.
Publicarea unui articol în domeniul ştiinţelor economice 299

Tabelul nr. 27. Reviste economice românești care se regăsesc


în registrul ERIH Plus
Data
Denumirea revistei Domeniu* Limba** Print ISSN e-ISSN
includerii
Amfiteatru
BM; E EN 1582-9146 2247-9104 29.06.2015
Economic
BM; E;
Audit Financiar DL 1583-5812 1844-8801 21.01.2016
IRSS
Ecoforum E EN 1584-9066 2344-2174 17.07.2015
Economic Research E; IRSS;
EN - 2247-8531 19.01.2016
Guardian SSI
FAIMA Business
& Management BM EN 2344-4088 - 26.04.2016
Journal
BM; E;
Hyperion IRSS;
EN - 2343-7995 16.07.2015
Economic Journal PSIR;
STS; SSI
Journal
of Economic
Development, E; IRSS EN - 2285-3642 27.08.2014
Environment
and People
J. of Economics
and Business BM; E EN 2068-3537 2069-9476 11.12.2015
Research
Management
BM EN 1842-0206 2069-8887 17.09.2015
& Marketing
Management
Dynamics
BM; E EN - 2392-8042 24.06.2015
in the Knowledge
Economy
Ovidius University
Annals. Economic BM; E EN - 2393-3127 30.06.2015
Sciences Series
Procedia
of Economics
BM; IRSS EN 2392-8166 2392-8174 15.04.2016
and Business
Administration
300 A concepe, a redacta şi a publica un articol ştiinţific

Data
Denumirea revistei Domeniu* Limba** Print ISSN e-ISSN
includerii
Review of Applied
BM; E;
Socio-Economic EN - 2247-6172 10.06.2015
IRSS
Research
Studia Universitatis
Babes-Bolyai BM DL 1224-8738 2065-9636 17.07.2015
Negotia
Studies and
Scientific BM; E;
EN 2066-561X 2344-1321 22.02.2016
Researches. IRSS
Economics Edition
The Journal
of Philosophical
Economics: E; HPS;
EN 1843-2298 1844-8208 03.08.2015
Reflections IRSS; P
on Economic
and Social Issues
The Valuation
BM; E DL 1842-3787 - 23.04.2015
Journal
Domeniu* ‒ Domeniul pe care este indexată revista: E – Economics; BM – Business &
Management; HPS ‒ History & Philosophy of Science; IRSS – Interdisciplinary Research in
the Social Sciences; P – Philosophy; PSIR – Political Sciences and International Relations;
STS – Science and Technology Studies; SSI – Social Statistics and Informatics. O revistă
științifică poate fi indexată pe una sau mai multe discipline (domenii).
Limba** ‒ Limba de publicare a revistei: EN – Engleză; DL – Diferite limbi;
Sursă: Reviste indexate ERIH Plus, 2016.

Un alt registru internațional este Index Copernicus Internațional, o


platformă de evaluare a revistelor științifice din Polonia. Index Copernicus realizează
evaluări periodice (anuale) ale revistelor științifice, (printre care și a celor
economice). În vederea indexării unei reviste în Index Copernicus trebuie completat
un chestionar online pe platforma dedicată (Evaluare Index Copernicus, 2015).
Aceasta permite utilizatorilor vizualizarea și corectarea datelor încărcate privind
revistele (IC Journal Master List), dar și realizarea unor profiluri pentru cercetători
(IC Scientist) sau pentru instituțiile de învățământ superior și/sau de cercetare (IC
Institutions) (Tipuri de activități IC, 2015). Pentru reviste, Index Copernicus
Publicarea unui articol în domeniul ştiinţelor economice 301

calculează anual pe baza datelor încărcate de către editorii revistelor și un scor


scientometric, denumit Index Copernicus Value.
La nivel internațional există și registre alcătuite special pentru un domeniu
consacrat sau pentru o disciplină din sfera științelor economice și/sau a administrării
afacerilor. Un exemplu îl constituie ELMAR, care este un serviciu al Asociației
Americane de Marketing. Platforma oferă informații privind evenimentele şi
publicațiile din sfera marketingului, apărute oriunde în lume (ELMAR, 2016).
În categoria registrelor internaționale ar putea fi inclusă și Google Scholar
(Academic), care permite generarea unor profiluri pentru autorii de articole
științifice, dar și pentru reviste. Google Scholar determină automat numărul total de
citări, indicele h (Hirsch), i10 etc. Aceste informații sunt detaliate în subcapitolele
aferente profilului științific al cercetătorului, respectiv al revistei în Google Scholar
(a se vedea 5.3.). Google Scholar poate fi considerat și o bază de date, pentru că
permite căutarea materialelor științifice după cuvintele-cheie definite de un autor.

5.2.3 Biblioteci și cataloage virtuale

O importanță mai scăzută o au bibliotecile și cataloagele virtuale, care preiau


datele privind reviste științifice fie din unele baze de date (cum este CEEOL), fie de
la editorul revistei în cauză. Aceste biblioteci și/sau cataloage virtuale nu indexează
conținutul unei reviste, adică fiecare număr, respectiv articolele care se regăsesc în
acestea, ci doar titlul revistei, ISSN-ul, publicarea în sistem acces deschis/plătit,
apartenența la o editură, frecvența aparițiilor, numărul de pagini etc. Practic, aceste
cataloage și biblioteci virtuale preiau câteva informații tehnice privind o anumită
revistă pe care o includ în cadrul propriului catalog de bibliotecă, punând-o la
dispoziția altor entități și organizații interesate. Persoanele care vor accesa acel
catalog vor putea ulterior să vizualizeze doar aceste informații tehnice, căutarea
propriu-zisă a articolelor realizându-se în bazele de date.
Pentru științele economice și administrarea afacerilor sunt relativ importante
și relevante mai multe asemenea biblioteci și cataloage virtuale. IBSS (International
Bibliography of the Social Sciences) este un serviciu (platformă) bibliografică
înființată în 1951 și achiziționată în 2010 de către ProQuest care conține aproape
3 milioane de referințe despre reviste științifice, cărți și volume colective, alte
materiale științifice. În peste 80% din cazuri, referința conține și un abstract,
respectiv o legătură spre textul integral, care poate fi accesat contra cost, în funcție
de subscripția fiecărei instituții. IBSS indexează materiale științifice în diferite limbi
(engleza este preferată) din peste 100 de state, un număr însemnat de materiale fiind
preluate anual (IBSS Proquest, 2016). IBSS indexează reviste și materiale științifice
302 A concepe, a redacta şi a publica un articol ştiinţific

pe patru discipline fundamentale: antropologie, economie, sociologie și politologie,


defalcate pe mai multe tematici interdisciplinare (management și afaceri în științele
sociale, relații internaționale în cadrul politologiei etc.) şi pe o serie de discipline
suport, cum ar fi științele juridice, filozofia, psihologia sau istoria (IBSS, 2016).
ProQuest deține din 2006 și catalogul virtual Ulrichsweb Global Serials
Directory, înființat în 1932. Ulrichsweb include informații a peste 300.000 de
periodice (reviste științifice, comerciale, ziare etc.), publicate de regulă cu ISSN.
Acestea apar în sfera tuturor științelor, oferind celor interesați date privind tipul
publicației, frecvența apariției, denumirea surselor, subiectele tematice, modul de
publicare (acces deschis sau plătit), politica editorială de peer review etc.
(Ulrichsweb, 2016).
Similar cu Ulrichsweb este și catalogul virtual Cabell's Directory of
Publishing Opportunities (Business Directories - Economics & Finance) înființat
în 1978 de către un profesor de management. În prezent, catalogul conține referințe
la peste 11.000 de reviste din mai multe discipline în sfera științelor economice și a
administrării afacerilor, educației, psihologiei, sănătății etc. (Cabells, 2016).
În Germania a fost creat în 1919 un catalog virtual similar cu cele existente în
SUA și Marea Britanie, special pentru științele economice și administrarea
afacerilor. ZBW (Deutsche Zentralbibliothek für Wirtschaftswissenschaften) este
gestionat de Centrul de Informații Leibniz pentru Științele Economice. El deține
peste 4,3 milioane de înregistrări (cărți, volume colective, reviste, alte documente)
și în jur de 26.000 de periodice. ZBW permite includerea și accesarea online a
diferite colecții și înregistrări în sfera științelor economice, punându-le la dispoziția
autorilor interesați. De regulă indexarea unei reviste în ZBW are loc prin preluarea
informațiilor din alte baze de date care conțin reviste economice (ZBW, 2016).
Electronic Journal Library este un alt catalog electronic care conține
înregistrări privind revistele publicate în sistem online, din toate disciplinele
științifice. Înființată în 1997 la Universitatea Regensburg din Germania, serviciul
conține în prezent circa 85.000 de titluri, circa 16.000 fiind disponibile doar online.
O mare parte dintre reviste sunt preluate din alte baze de date, sisteme și/sau
cataloage de înregistrare a periodicelor. Un aspect distinct îl reprezintă indicarea
tipului de acces la aceste periodice (EZB, 2016):
• cu roșu sunt marcate cele la care accesul trebuie plătit;
• „€” pentru articolele care pot fi plătite și descărcate individual;
• roșu și galben pentru revistele la care există discontinuitate în preluare, doar
unele dintre reviste fiind accesibile prin campusurile universitare care au plătit
subscripția;
Publicarea unui articol în domeniul ştiinţelor economice 303

• galben pentru revistele la care există acces integral, dar doar din campusurile
universitare care au plătit subscripția;
• verde pentru revistele care sunt publicate în sistem acces deschis, ele putând
fi găsite la „liber” pe internet.
Un alt registru specific științelor economic este Nereus (The European
Library Network Supporting Education and Research in the Social Sciences). Acesta
a fost înființat de către Uniunea Europeană pentru a colecta și a pune la dispoziție în
format digital materialele științifice de calitate ale diferiților autori din sfera științelor
sociale. Inițiativa dorește să contribuie la sporirea vizibilității cercetării de înaltă
calitate, precum și a prestigiului autorilor (Nereus, 2016). În cadrul acestui serviciu,
științele economice se regăsesc în Nereus Economists Online, care preia informații
din rețeaua Nereus, cât și din RePEc. Din 2014, din cauza costurilor de întreținere și
a altor dificultăți platforma dedicată științelor economice și-a încetat activitatea
(Nereus Economists Online, 2016).
Socionet este un serviciu similar de bibliotecă, înființat și gestionat în Rusia
(finanțat de Fundația Ford), pentru a spori vizibilitatea și impactul publicațiilor și a
periodicelor care apar în limba rusă. Socionet se adresează științelor sociale, multe
reviste economice regăsindu-se aici. O parte din referințe sunt preluate automat de
către Socionet din baza de date RePEc, altele sunt însă indexate prin aplicare directă.
Platforma se adresează cititorilor care pot descărca conținuturile în mod gratuit,
autorilor de materiale științifice care pot să le pună gratuit la dispoziție, cât și
editorilor și altor dezvoltatori sau deținători de materiale științifice (Socionet, 2016).
Fiecare țară sau organizație este liberă să realizeze propria bază de date sau
propriul catalog virtual, relevante fiind mai ales cataloagele bibliotecilor virtuale
autohtone, accesibile din instituțiile de învățământ superior și/sau de cercetare ale
țării în cauză sau prin intermediul unui permis special pe bază de abonament și/sau
legitimație. În România se distinge Catalogul Bibliotecii Central Universitare
București (http://www.bcub.ro/cataloage-1), care este legat electronic de celelalte
cataloage ale bibliotecilor universitare, cât și cel al Bibliotecii Naționale a
României (http://www.bibnat.ro/Catalog-BN-online-s83-ro.htm).
De-a lungul timpului Ministerul Educației și Cercetării Naționale a statuat
diferite modalități de evaluare și ierarhizare a revistelor științifice, dintre acestea
distingându-se clasificarea CNCSIS până în 2011, respectiv cea a Consiliului
Național al Cercetării Științifice (CNCS) din 2011 (Evaluări reviste CNCSIS, 2011;
Evaluări reviste CNCS, 2015). În fapt, Consiliul Național al Cercetării Științifice
(CNCS) este organismul din cadrul Ministerului Educației și al Cercetării Științifice
responsabil cu evaluarea periodică a editurilor, respectiv a revistelor științifice. Noua
Lege a Educației Naționale din 2011 a impus o reevaluare a editurilor și a revistelor,
304 A concepe, a redacta şi a publica un articol ştiinţific

însă se pare că, din lipsă de fonduri, demersul nu a mai fost integral implementat.
Până în ianuarie 2013 fuseseră evaluate revistele din sfera științelor umaniste, a
științelor sociale și a artelor (CNCS Reviste evaluate, 2016), cât și o serie de edituri
din sfera artelor și muzicologiei, a filozofiei și eticii, a arheologiei și istoriei,
arhitecturii și patrimoniului cultural, filologiei și teologiei (CNCS Edituri evaluate,
2016). CNCS are responsabilități și în gestiunea „și finanțarea activităților de
cercetare științifică din România”, „coordonând științific programele Planului
Național de Cercetare Dezvoltare Inovare II – Resurse Umane, Idei și Capacități,
respectiv cooperând cu alte organisme naționale sau internaționale din sfera
cercetării” (CNCS, 2016). În vederea evaluării revistelor de către CNCS a fost creată
o platformă proprie, Scipio. Aceasta constituie o platformă editorială menită a
facilita evaluarea revistelor de către CNCS în vederea clasificării publicației și nu
reprezintă o bază de date propriu-zisă (PIER, 2016).
O provocare majoră pentru editorii de reviste (economice, sociale, umaniste
etc.) o constituie aranjarea adecvată a indexărilor. Multe reviste, care dețin doar o
pagină web în limba engleză, recurg la includerea indexărilor în cadrul unui meniu
„abstracting/indexing“. Acesta conține într-o ordine mai mult sau mai puțin aleatoare
baze de date (aşezate alfabetic), cataloage și biblioteci virtuale, registre
internaționale, sisteme naționale de evaluare etc. În opinia noastră s-ar cere
sistematizarea indexărilor pe categorii (tipuri). O asemenea împărțire poate facilita
o mai bună privire de ansamblu asupra revistei, generând simplificarea vizualizării
acestora de către potențialii autori.

 Amfiteatru Economic recurge la o pertinentă categorisire a indexărilor în


baze internaționale de date, registre internaționale, biblioteci virtuale,
indexări naționale. În cadrul fiecărei categorii sunt incluse şi linkuri spre
aceste indexări (Indexare în BDI AE, 2015).
A. Baze internaționale de date:
• Thomson Reuters Services
 Social Sciences Citation Index®
 Social Scisearch®
 Journal Citation Reports/Social Sciences Edition
• EBSCO Publishing
• Elsevier B.V. Bibliographic Databases (SCOPUS)
• ProQuest LLC
• Directory of Open Access Journals (DOAJ)
• Journal of Economic Literature (EconLit)
• Research Papers in Economics (RePEc)
Publicarea unui articol în domeniul ştiinţelor economice 305

B. Registre internaționale:
• The European Reference Index for the Humanities and the Social
Sciences (ERIH PLUS)
• GIF (Global Impact Factor)
• Google Scholar
• Index Copernicus International
• ResearchGate
• Scientific Journal Impact Factor
• Higher Education Journals in Business
• Open Academic Journals Index
C. Biblioteci virtuale:
• International Bibliography of the Social Sciences (IBSS)
• Cabell's Directory of Publishing Opportunities (Business Directories
- Economics & Finance)
• Ulrichsweb Global Serials Directory
• ZBW - Deutsche Zentralbibliothek für Wirtschaftswissenschaften
• Electronic Journal Library
• Nereus – Economists Online
• Socionet
D. Biblioteci și indexări naționale:
• CNCSIS (Consiliul Național al Cercetării Științifice din Învățământul
Superior)
• Scipio (platformă editorială pentru clasificarea revistelor)
• Biblioteca Centrala Universitara, Bucuresti, Romania (Catalog BCU)
• Biblioteca Națională a României (Cataloage online)

Cu cât o revistă se regăsește în mai multe baze de date, registre internaționale


și biblioteci virtuale, cu atât mai transparent este procesul de publicare, respectiv cu
atât mai mult revista în cauză dovedește că se încadrează în diferite sisteme de
evaluare academică și că satisface pe deplin standardele diverselor organizații,
organisme, instituții academice, profesionale etc.
Rămâne la latitudinea autorului să-și disemineze rezultatele muncii sale
științifice în acele reviste pe care el le consideră adecvate profilului său științific și
importante pentru subdomeniul sau tematica pe care scrie și pe care publică. Decizia
de publicare într-o revistă, volum colectiv, carte etc. poate să depindă și de rigorile
impuse de finanțatorul activității sale de cercetare, acestea putând fi mai stricte sau
mai flexibile. Oricum, autorul este decidentul suveran pentru publicațiile sale, iar
decizia de publicare îi aparține în întregime.
306 A concepe, a redacta şi a publica un articol ştiinţific

5.3 Profilul științific al unei reviste

Din necesitatea alegerii celei mai bune reviste pentru diseminarea


informațiilor, ideilor, conceptelor, rezultatelor cercetărilor sale, un autor sau
cercetător va ține cont de mai multe aspecte care pot fi relevante. În vederea atingerii
unei vizibilități internaționale și a sporirii impactului și prestigiului propriilor lucrări,
din multitudinea de criterii care pot fi luate în considerare se desprind cu siguranță
indicatorii scientometrici ai revistelor. Valoarea și relevanța acestora diferă de la o
bază de date la alta, de la un sistem de clasificare la altul, de la o țară la alta. Dacă în
România relevante sunt clasificările de natură preponderent cantitativă realizate de
CNATDCU (spre exemplu pentru științele economice și gestiunea afacerilor pentru
a deveni profesor universitar este nevoie de patru articole regăsite în Web of Science
cu Factor de Impact calculat) (CNATDCU, 2015), în diferite alte țări alegerea
revistelor în care se recomandă publicarea depinde de clasamente naţionale.
Asemenea clasamente pot fi întocmite de autoritățile competente (în Danemarca,
Danish Ministry Journal List), de către asociații profesionale (în Germania, Asociația
Profesorilor Universitari de Științe Economice: VHU Ranking), de universități (în
Australia, University of Queensland Journal Rating).

5.3.1 Ierarhii internaţionale ale revistelor din ştiinţele economice

Datorită multitudinii de moduri de ierarhizare și de evaluare, o cercetătoare


britanică întocmește anual o situație comparativă a diferitelor clasamente
internaționale de ierarhizare a revistelor din sfera științelor economice și a gestiunii
afacerilor pe care o publică pe pagina ei web. În 2016 această listă cu situația
comparativă a diferitelor moduri de ierarhizare a ajuns la ediția 56. În alcătuirea
listei, cercetătoarea ia în considerare următoarele clasamente (Harzing, 2016):
• Australia: Australian Business Deans Council Journal Rankings List
(ABDC) http://www.abdc.edu.au/pages/abdc-journal-quality-list-2013.html (A* cea
mai bună revistă internațională  C revistă recunoscută); University of Queensland
Journal Rating (UQ) 2007 (1 = A* reviste cu impact și vizibilitate la nivel
internațional  4 = C reviste de calitate scăzută) http://rabe.ru/files/129.pdf;
• Austria: Universitatea Economică Viena: (WU) http://www.wu.ac.at/
research/qual/journalrating/: stele la cele mai bune reviste cu punctaje;
• Danemarca: Danish Ministry Journal List (DK) (2 la reviste de prestigiu și
1 la alte reviste): http://www.phdontrack.net/evaluation-and-ranking/bibliometric-
funding-denmark/;
Publicarea unui articol în domeniul ştiinţelor economice 307

• Franța: CNRS Economics and Management: https://www.gate.cnrs.fr/


spip.php?article890&lang=fr: (1* revistă cu impact superior  4 revistă de calitate
inferioară); Business School Paris (BSP) http://www.essec.edu/media/faculte-et-
recherche/recherche/revues-management-classification.pdf (0+ cea mai bună revistă
internațională din domeniul său  3 revistă cu circulație limitată); Hautes Études
Commerciales HEC de Paris Ranking List http://www.hec.fr/content/
download/57247/498152/. (A reviste cu cel mai mare prestigiu  D reviste cu
calitate scăzută); Agence d’Évaluation de la Recherche et de l’Enseignement
Supérieur (AERLS) http://www.aeres-evaluation.fr/Publications/Methodologie-de-l-
evaluation/ Listes-de-revues-SHS-de-l-AERES (A reviste de top  C reviste cu
impact scăzut); Foundation National pour l’Enseignement de la Gestion des
Entreprises http://www.fnege.org/procedure-classement-fnege-2016 (1* cele mai
relevante reviste internaționale  4 reviste bune cu contribuții originale);
• Germania: Verband der Hochschullehrer für Betriebswirtschaft Journal
Raking (VHB) http://vhbonline.org/service/jourqual/vhb-jourqual-3/ (A* cea mai
bună revistă internațională  E revistă fără impact);
• Marea Britanie: Ashton Business School Journal Ranking (ASBS)
http://charteredabs.org/academic-journal-guide-2015 (4 reviste cu prestigiu mondial
 0 reviste neclasificate); Cranfield University School of Management (CUSM)
http://www.som.cranfield.ac.uk/som/dinamic-content/media/SOM%20Journal%20
Rankings%202012%20-%20alphabetical.pdf (4 reviste cu vizibilitate internațională
 1 reviste naționale); Association of Business Schools Academic Journal Quality
(ABS) http://www. bizschooljournals.com (4* revistă mondială elitistă  1 revistă
recunoscută);
• Olanda: Erasmus Research Institute of Management Journals Listing (ER) a
Universității Erasmus Rotterdam: http://www.erim.eur.nl/about-erim/erim-journals-
list-ejl Star = cea mai bună revistă dintr-un domeniu; P = reviste pe domenii;
PA = reviste internaționale aspirante cu prestigiu; S = reviste științifice recunoscute;
M = reviste profesionale;
• SUA: Financial Times Survey of Top Business Schools (FT) (anual este
publicată o listă cu cele mai relevante reviste economice, fără a exista o clasificare a
acestora: https://library.mcmaster.ca/find/ft-research-rank-journals.
Fiecare dintre aceste clasamente este alcătuit de un grup independent de
cercetători (neafiliați unor autorități, edituri internaționale și/sau reviste). Ei
evaluează „calitatea“ revistelor prin prisma unor repere (criterii) diferite, cum ar fi
rigoarea procesului de recenzare, numărul total de articole publicate de revistă, rata
de respingere/acceptare a articolelor, renumele și vizibilitatea autorilor (dat spre
exemplu de indicele Hirsch al persoanelor, de numărul de articole regăsite în bazele
de date Web of Science, Scopus) etc. Pentru ca o revistă să sporească în „calitate“, o
308 A concepe, a redacta şi a publica un articol ştiinţific

posibilă strategie pe care ar putea să o urmeze ar fi reprezentată de diminuarea


numărului de articole publicate anual, în paralel cu sporirea exigenței și încercarea
de a atrage contribuții semnificative, cu potențial sporit de citare. Multe dintre
aprecierile legate de „calitatea” revistelor sunt subiective, bazându-se pe aprecierile
experților care au contribuit la întocmirea acestor liste. În realizarea listelor foarte
multe entități se bazează pe indicatorii scientometrici calculați de Web of Science,
Scopus (Scimago), respectiv de Google Scholar (VHB, 2016; Harzing, 2016).
Tabelul nr. 28 prezintă lista revistelor considerate ca fiind cele mai bune (A+,
5, 1, stars etc.) în diferitele sisteme internaționale de clasificare a jurnalelor academice
din sfera științelor economice și a administrării afacerilor. După cum se poate observa
din acest tabel, modul de alcătuire a fiecărui sistem este foarte diferit, evaluările variind
de la un sistem de clasificare la celălalt, la fel și cotarea revistelor. Clasamentul oferă
o bună privire de ansamblu asupra celor mai bine cotate reviste pe care un autor ar
trebui să le ia în considerare dacă dorește maximizarea impactului rezultatelor sale.
Cunoașterea de către un autor a revistei în care își poate publica rezultatele
cercetărilor îi va permite maximizarea vizibilității și prestigiului propriu.
Identificarea revistei potrivite pentru un articol va ușura munca și timpul de recenzie,
probabilitatea acumulării de citări, țintirea exactă a grupului de cititori cărora li se
adresează articolul. În mod ideal, autorul ar trebui să publice în revistele regăsite pe
primele locuri în diferitele topuri internaționale, deoarece acestea sunt cele mai citite,
fiind primele accesate de un cititor atunci când realizează o nouă lucrare științifică.
Astfel, se maximizează și șansa articolului de a fi citat. Acceptarea și publicarea unui
articol în asemenea reviste rămâne pentru mulți doar un vis, deoarece ele au o rată
de respingere care se apropie sau depășește 90%. Revistele economice românești
raportează o rată de respingere între 65 și 75% (AE Rejection, 2016).
Evaluarea vizibilității, reputației, impactului, respectiv a performanței
științifice („calității“) unei reviste nu poate avea loc fără apelarea la diferiții indicatori
scientometrici. În prezent, o întrebare care macină un autor, fie el cadru didactic,
doctorand, cercetător etc. din România este cum să își valorifice mai bine rezultatele
științifice. Standardele elaborate de către CNATDCU în trecut (Ordin MECTS nr.
4.691 din 28.07.2011), dar și în prezent (Ordinul MEC 4204 din 13.7.2013), cât și de
Ministerul Educației în vederea finanțării învățământului superior (Metodologie
CNFIS, 2015; Adresa MEN, 2015) pun un accent substanțial pe indicatorii
scientometrici ai diferitelor reviste. Unii dintre ei sunt determinați anual în mod
automat de către bazele științifice de date (Factorul de Impact din Web of Science,
SNIP la Scopus etc.), alţii sunt revizuiți periodic de bazele de date (indicele Hirsch al
revistei, numărul de citări și/sau autocitări etc.), în timp ce alții sunt calculați periodic
de autorități naționale de cercetare științifică. Spre exemplu UEFISCDI calculează
Scorul Relativ de Influență, iar Ministerul Polonez al Educației și Cercetării
calculează Index Copernicus Value (SRI UEFISCDI, 2015; ICV, 2016).
Publicarea unui articol în domeniul ştiinţelor economice 309
310 A concepe, a redacta şi a publica un articol ştiinţific
Publicarea unui articol în domeniul ştiinţelor economice 311
312 A concepe, a redacta şi a publica un articol ştiinţific

5.3.2 Indicatorii scientometrici

Calcularea indicatorilor scientometrici este de regulă apanajul bazelor


internaționale de date gen Thomson Reuters Web of Science, Scopus, Ideas/RePEc
etc., dar și a diferitelor autorități naționale (UEFISCDI). Pe de o parte se cere
realizată distincția între indicatorii scientometrici specifici unei singure baze de date
și cei utilizați pe scară largă sub aceeași denumire de către diferite baze de date și/sau
sisteme de clasificare. Sub denumirea de SNIP (Source Normalized Impact per
Paper), respectiv SJR (SciMago Journal Rank) se regăsesc doi indicatori
scientometrici specifici bazei de date Scopus, în timp ce denumirea de Factor de
Impact sau indice Hirsch este utilizată de diferite platforme, sistem de cotare, baze
de date etc. De aceea, apreciem că întotdeauna este important să fim atenți la care
indicator scientometric se face concret referire, așa spre exemplu: indicele Hirsch
calculat de Google Scholar sau cel calculat de Thomson Reuters în Web of Science
(de regulă indicele Hirsch determinat de Google Scholar are o valoare mai mare
decât cel generat de Web of Science); Factorul de Impact din Web of Science, Global
Impact Factor, Scientific Journal Impact Factor sau Factorul de Impact din
Ideas/RePEc etc. În consecință, înțelegerea și utilizarea tuturor indicatorilor
scientometrici trebuie făcută cu condescendență și cu atenție, în cunoștință deplină
de cauză, în funcție de baza de date considerată.

De reținut! Indicele Hirsch cuantifică influența unei reviste sau a unui autor, fiind
suma dintre productivitatea muncii autorului sau a unei reviste și impactul acestei
munci cuantificate prin intermediul citărilor acumulate.
Influență = Productivitate + Impact (UQ Library, 2016).

a) Indicatorii scientometrici calculați de Web of Science


Thomson Reuters Web of Science este baza de date care determină cei mai
mulți indicatori scientometrici pentru revistele indexate.
Cel mai important indicator scientometric pe care îl calculează Web of
Science este Factorul de Impact (FI). El constituie o modalitate destul de precisă de
măsurare a relevanței unei reviste, fiind utilizat pentru domeniile Science și Social
Science. Acest indicator a fost introdus acum mai bine de 50 de ani (IF Guidelines,
2016) în vederea clasificării revistelor și a identificării acelora în care un autor ar
trebui să publice, respectiv pe care o bibliotecă ar trebui în mod obligatoriu să le
mențină în cadrul colecțiilor permanente. Ca mod de calcul, Factorul de Impact (FI)
reprezintă raportul dintre numărul de citări înregistrate în anul n la articolele
publicate în anii n-1 și n-2. Web of Science calculează acești factori de impact în trei
Publicarea unui articol în domeniul ştiinţelor economice 313

moduri: cu autocitări, fără autocitări și pe cinci ani, în cadrul unui raport publicat
anual în iunie/iulie, și anume Journal Citation Reports (JCR). JCR pentru anul n
apare în anul n+1. FI reprezintă de fapt valoarea medie a citărilor pe care le primește
un articol într-o anumită perioadă de timp, respectiv în cea considerată (IF
Guidelines, 2016). Cu cât această valoare este mai mare, cu atât în medie fiecare
articol este citat mai des. Pentru un editor, înţelegerea adecvată a FI şi a modului de
calcul îl va determina să acorde atenție și să accepte articolele care pot genera citări
relevante în timp și să evite materialele al căror potenţial de generare de citări este
redus (spre exemplu: eseuri, evocarea personalităţilor, recenzii de carte etc.).

 În continuare se va exemplifica modul efectiv de calcul al indicatorilor


scientometrici pentru revista Amfiteatru Economic pentru 2010.
A. Factor de Impact (FI: 0,320 în anul 2010, publicat în JCR 2011)
Citări în 2010 la 2009 = 20 Număr de 2009 = 64
itemii publicaţi în 2008 = 20 itemi publicaţi 2008 = 61
Total 40 Total 125
Citări la itemi recenți 40
𝐹𝐹𝐹𝐹 = = = 0,320
Număr recent de itemi 125
B. Factor de Impact pe 5 ani
Citări în 2010 la 2009 = 20 Număr de 2009 = 64
itemii publicaţi în 2008 = 20 itemi publicaţi 2008 = 61
2007 = 7 2007 = 0
2006 = 10 2006 = 0
2005 = 1 2005 = 0
Total 58 Total 125
Citări la itemi recenți 58
𝐹𝐹𝐹𝐹 5 𝑎𝑎𝑎𝑎𝑎𝑎 = = = 0,464
Număr recent de itemi 125
C. Indicele de rapiditate al citărilor
Citări în 2010 la itemi publicaţi în 2010 = 20
Număr de itemi publicaţi în 2010 = 51
Citări la itemi recenți 20
𝐼𝐼𝐼𝐼𝐼𝐼𝐼𝐼𝐼𝐼𝐼𝐼𝐼𝐼𝐼𝐼 𝑑𝑑𝑑𝑑 𝑟𝑟𝑟𝑟𝑟𝑟𝑟𝑟𝑟𝑟𝑟𝑟𝑟𝑟𝑟𝑟𝑟𝑟𝑟𝑟 = = = 0,392
Număr recent de itemi 51
314 A concepe, a redacta şi a publica un articol ştiinţific

Factorul de Impact constituie o sursă valoroasă și de încredere pentru


compararea diferitelor reviste regăste în Web of Science. În realizarea unei paralele
între valorile factorilor de impact trebuie să se ia în considerare faptul că între
discipline, respectiv domeniile din Web of Science, există fluctuații puternice ale
valorilor acestui indicator. În timp ce în științele economice cel mai mare FI se
apropie de 8, revista Science (domeniu: științe multidisciplinare) are un FI de 33,61,
iar Nature (domeniu: științele naturii) un FI de 41,456 (JCR, 2014). Conform unor
cercetări, în multe domenii ale Web of Science, primele trei – patru – cinci reviste
au un FI de câteva ori mai mare decât următoarele reviste clasate. Dacă se împart
articolele unei reviste în jumătate, prima jumătate conținând articolele cele mai
citate, iar a doua articolele cele mai puțin citate, se poate constata că articolele care
se regăsesc în prima jumătate sunt citate și de 10 ori mai mult decât cele din a doua
jumătate. Aceste fapte sugerează utilizarea cu precauţie a factorului de impact ca
etalon pentru compararea şi mai ales măsurarea impactului rezultatelor cercetărilor
ştiinţifice (IF Guidelines, 2016; O Seglen, 1997). Cu siguranţă valoarea FI a unei
reviste abia indexate va crește în timp, pe măsură ce revista sporește în vizibilitate,
impact și calitate.
Web of Science calculează automat o mulțime de indicatori scientometrici
pentru reviste. Aceştia pot fi vizualizaţi pentru anumite perioade de timp (în funcţie
de vechimea revistei în JCR). Prin ANELIS există începând cu 1990 acces la
majoritatea colecţiilor din Web of Science. Alți indicatori pot fi regăsiți în edițiile
anuale ale Journal Citation Reports (JCR). Printre indicatorii care se pot determina
se numără (JCR, 2014; Scopus Journal Metrics, 2016):
• numărul total de articole ale unei reviste („articles/results found”);
• numărul total de citări ale unei reviste („sum of times cited”);
• numărul total de citări ale unei reviste fără autocitări („Sum of Times Cited
without self-citations”);
• numărul total de articole în care a fost citat articolul considerat („Citing
Articles”);
• numărul total de articole în care a fost citat articolul considerat, excluzând
autocitările („Citing Articles without self-citations”);
• indicele Hirsch al revistei (se iau în considerare doar citările din lucrările
care se regăsesc într-una din bazele de date ale Web of Science, indiferent că sursa
este o revistă, o carte, un volum colectiv etc.);
• indicele de rapiditate a citărilor („Immediacy Index”): arată viteza cu care
un material dintr-o revistă este citat. Acest indice reprezintă raportul dintre numărul
Publicarea unui articol în domeniul ştiinţelor economice 315

de citări înregistrate în anul n la articolele publicate de o revistă A în anul n şi


numărul total de articole publicate de revista A în anul n;
• „Cited Half-Life”: măsoară perioada de timp în care articolele dintr-o revistă
sunt citate după publicare (calculată în ani). În determinarea acestui indicator se iau
în considerare anii în care articolele publicate într-un an oarecare au mai fost citate;
• „Eigenfactor”: este un indicator care măsoară procentul de citări ponderate
obținute de o revistă într-un an n pentru oricare dintre articolele publicate în acea
revistă în anii n-1, n-2, n-3, n-4, n-5. În determinarea acestui indicator nu se iau în
considerare autocitările;
• Scorul de Influență al Articolelor („Article Influence Score”) se determină
prin împărțirea Eigenfactor la procentul tuturor articolelor regăsite în Journal
Citation Reports care sunt publicate de revista considerată. Acest indicator este
folosit și de UEFISCDI în determinarea Scorului Relativ de Influență (UEFISCDI
SRI, 2015).
FI calculat de către Thomson pentru fiecare revistă din Journal Citation
Reports se modifică anual, în funcție de evoluția numărului de citări ale revistei
considerate în cei doi ani de referință.

b) Indicatori scientometrici calculați de Scopus


În mod similar cu Web of Science, Scopus determină de asemenea o serie
de indicatori scientometrici. Printre aceștia se numără (Scopus Journa