NEVOIA DE A COMUNICA CU SEMENII

I.INTRODUCERE:
Omul a fost creat pentru a trăi în comuniune cu semenii săi, manifestându-și
iubirea față de aceștia, în ipostaze concrete ale vieții, atât prin sfaturi și povețe cât
și prin ajutor propriu-zis, material, financiar sau de altă natură.
Societatea actuală mizează pe interacțiunea cu ceilalți, prin intermediul
comunicării. Doar conversând putem afla care sunt nevoile, dorințele, gândurile și
sentimentele celor din jur, transmițându-le, la rândul nostru, pe cele proprii.
Actul comunicării este esențial și ține de natura umană. În timp ce animalele
interacționează între ele prin simțuri și instincte, oamenii se implică în conversația
cu cei din jur, în mod voit, rațional, verbal, non-verbal sau paraverbal, și afectiv.
Așadar, putem vorbi despre comunicarea ca o nevoie primordială și
constitutivă ființei umane, raportându-ne și la versetele scripturistice: „Nu este bine
ca omul să fie singur. Să-i facem ajutor potrivit.”

II.FACTORII CE INFLUENȚEAZĂ SATISFACEREA NEVOII:

Fiind un proces dinamic, verbal și non-verbal, nevoia de a comunica cu
semenii, de a ne accesibiliza unii altora, dispune de anumiți factori care o
influențează.
Unul dintre aceștia este cel biologic. Faptul că organele de simț funcționează
în parametri normali (văzul, auzul, mirosul), ajută omul să comunice cu lumea
exterioară, fiind, în același timp, protejat de factorii externi nocivi ai mediului
înconjurător (gust, pipăit etc.). De asemenea, integritatea organelor fonației
favorizează comunicarea verbală iar cea a aparatului locomotor o face posibilă pe
cea non-verbală.
 Alături de factorii biologici stau cei de natură psihologică precum:
inteligența, percepția și emoțiile. Inteligența reflectă gradul de cultură la care se
realizează comunicarea, capacitatea individului de a recepta stimulii primiți,
puterea de gândire, imaginație. Percepția ilustrează abilitatea umană de a reflecta
un fenomen în câmpul senzorial personal, cu ajutorul simțurilor. Emoțiile sunt
exprimate atât verbal cât și non-verbal prin expresii ale feței, sonoritate, debit, etc.
Factorii sociologici sunt cei care evidențiază, cel mai fidel, nevoia individului de a
comunica. Anturajul sau grupul la care acesta este afiliat, dezvăluie necesitatea sa
de a stabili legături afective cu cei din jur, de a relaționa și de a face schimb de
informații. La aceasta se adaugă cultura sau statutul social, care constituie un pilon
al comunicării, ilustrând dorința individului de a se emancipa și de a crește
intelectual prin interacțiunea cu reprezentanții noii culturi.
În toate aceste aspecte inervine personalitatea proprie fiecărui om, care îl
individualizează și îl face încrezător în capacitățile sale de a se exprima, de a putea
relaționa, afirma și stabili conexiuni însemnate cu indivizii din mediul extern.
Concluzionând, necesitatea de a comunica cu semenii este un constituient
propriu omului iar comunicarea este influențată de factori biologici, psihologici și
sociologici.