„Nu mor

strămoșii
niciodată,
războiul lor în
noi îl poartă”
Octavian Goga

Gazetă regională social-politică din Transcarpatia

NR. 5 (110) ■ Director: Ion M. BOTOŞ ■ Redactor-şef: Echim VANCEA APRILIE 2018

Număr finanţat de : ASOCIAȚIA ,,MORĂRIȚA”, ORADEA, BIHOR, Președinte TIBERIU MORARU

„APSA” - PROCENTENAR
100 de ani în așteptarea „Eu sunt oftatul care plânge
Acolo-n satul meu din deal,
recunoașterii… Sunt țipătul muiat în sânge
Al văduvelor din Ardeal.
Sunt solul dragostei și-al urii
Un visător de biruinți
Noi maramureșenii din partea dreaptă a Tisei
Ce port blesteme-n cerul gurii
(Transcarpatia, Ucraina) în pragul centenarului așteptăm Drept moștenire din părinți”
recunoașterea noastră ca urmașii maramureșenilor care au stat
la baza fondării (făuririi) statului Român ... Octavian Goga
De ce nu ne auziți !!!

Apşa de Jos
 2. anul 2018 Apşa nr. 5 (110)
GUVERNUL ROMÂNIEI UNIUNEA REGIONALA A
ROMÂNILOR
MINISTRUL PENTRU ROMÂNII DIN TRANSCARPATIA „DACIA”
DE PRETUTINDENI APŞA DE JOS, Raionul TECEU
TRANSCARPATIA, UCRAINA

COMUNICAT DE PRESĂ

PROIECT

MARI PERSONALITĂŢI DIN TRANSCARPATIA

CARE AU CONTRIBUIT LA
PROMOVAREA CULTURII ROMÂNEŞTI, UCRAINA

Proiectul este finanţat de Ministerul pentru Românii de Pretutindeni, este derulat de către Uniunea
Regională a Românilor din Transcarpatia „Dacia”, Ucraina, şi se desfăşoară între 15 martie 2018 şi 31
decembrie 2018.
■ Proiectul va cuprinde următoarele acţiuni:
Programul de Tabere „ARC” – 2018 1. Cercetarea și identificarea personalităților care au existat în comunitățile românești din
Transcarpatia, Ucraina. Această cercetare va fi o continuare a cercetării efectuate în anul
2016, în cadrul proiectului „Personalități marcante ale culturii românești din Transcarpatia”.
La 25 aprilie 2018, la sediul Consulatului României la Solotvino, a 2. Constituirea unei baze de date despre fiecare personalitate, fotografii, opere publicate,
avut loc o întâlnire de coordonare cu directorii școlilor și președinții articole apărute în publicații.
asociațiilor românești din Transcarpatia, care a avut ca scop stabilirea 3. Publicarea unui volum care va cuprinde materiale referitoare la peste 100 personalități
numărului de copii pentru fiecare entitate și modul de repartizare în cele ale culturii române identificate în cadrul cercetărilor.
două serii (26 iunie – 3 iulie 2018 și 31 iulie – 7 august 2018). 4. În cadrul Muzeului de Istorie şi Etnografie a Românilor din Transcarpatia va fi
Reamintim că fiecare serie este formată din 49 de persoane, totalul organizată o expoziție permanentă cu tema: „Personalități ale culturii românești din
locurilor alocate pentru Transcarpatia fiind de 98. Transcarpatia”. Se vor edita, în limba română şi ucraineană, un număr de 1.000 de pliante cu
Cei prezenți au fost de acord cu propunerile Consulatului, expoziția realizată în cadrul muzeului care vor fi difuzate gratuit. Expoziţia din cadrul
stabilindu-se următoarele: Muzeului va fi susţinută de mai multe manifestări conexe de valorificare a cercetărilor în
cadrul Proiectului.
26 iunie – 3 iulie 2018 / 31 iulie – 7 august 2018 / 5. Organizarea unui simpozion internațional omagial „Mari personalități din
Sulina, seria a I-a Sulina, Transcarpatia, Ucraina”, la care vor participa circa 50 de persoane din Ucraina şi 30 din
Biserica Albă – 7 locuri seria a VI-a România.
Apșa de Mijloc - 8 Solotvino (Școala nr. 2) - 8
■ Termenele de realizare:
Plăiuț - 7 Apșa de Jos - 9 Cele cinci acțiuni se vor desfășura pe parcursul a opt luni.
URRT ”Dacia” – Apșa de Jos - 4 Topcino - 7 - În perioada 01.04 – 01.06.2018 se va întocmi metodologiei de cercetare, managementul şi
Nadia / Speranța – Solotvino – 4 Strâmtura - 7 promovarea Proiectului.
Maramureș – Solotvino - 4 Cărbunești - 4 - În perioada 01.06 – 01.09.2018 se va face cercetarea de teren pentru formarea bazei de date cu
Ioan Mihaly de Apșa – Apșa de Jos Bouțu Mic - 3 personalitățile românești, prelucrarea datelor culese.
-2 Bouțu Mare - 3 - În perioada 01.09 – 01.10.2018 se va realiza și tipări volumul „Personalități ale culturi românești
Dragoș Vodă – Solotvino – 2 Podișor - 4 din Transcarpatia, Ucraina”, volumul II.
Liceul ”Mihai Eminescu” - 5 Valea Malului – 2 - În perioada 01.10 – 01.11.2018 se va realiza expoziția permanentă „Personalități ale culturi
Dobric - 4 Profesori – 2 românești din Transcarpatia, Ucraina”, în cadrul Muzeul de Istorie și Etnografie a Românilor din
Profesori – 2 Transcarpatia.
Total = 49 - În perioada 01.11 – 15.11.2018 se va organiza simpozionul internațional omagial „Mari
Total = 49 personalități din Transcarpatia, Ucraina”.

În conformitate cu prevederile Hotărârii Guvernului României ■ Metodele concrete de realizare a activităților:

nr.31/25.01.2018 privind numărul burselor, al stagiilor de specializare, criteriile de
acordare și modalitatea de acordare, criteriile de stabilire a asociațiilor, fundațiilor și
a altor organizații nonguvernamentale prin intermediul cărora se vor acorda bursele,
criteriile de selecție a beneficiarilor care vor primi aceste burse, precum și criteriile
de selecție a cadrelor didactice implicate, publicat în Monitorul Oficial al României
nr. 98/01.02.2018, partea I, Ministerul Educației Naționale a stabilit oferta stagiilor
de specializare organizate de Universitatea ”Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca,
Universitatea ”Alexandru Ioan Cuza” din Iași, Universitatea ”Dunărea de Jos” din
Galați și Universitatea ”Ștefan cel Mare” din Suceava pe parcursul acestui an
universitar (2017 – 2018) pentru cadrele didactice din școlile românești din Ucraina.
Cheltuielile legate de participarea la cursuri sunt suportate de Ministerul
Educației Naționale, iar fiecare participant va beneficia de cazare și masă (mic
dejun, prânz și cină), precum și de o bursă în valoare de 300 lei / stagiu.
Oferta stagiilor de specializare se regăsește detaliat pe site-ul oficial al
Consulatului României la Solotivno, la adresa https://solotvino.mae.ro/local-
news/850, candidații urmând a se înscrie direct la instituțiile de învățământ
superior, conform calendarului propriu de înscriere.
- În perioada 01.06 – 01.09.2018 vor fi vizitate localități din Transcarpatia, și se vor completa fișe
de teren despre personalități marcante ale culturii românești, vor fi cercetate documente referitoare la
aceste personalități în arhivele din Transcarpatia și România.
- În perioada 01.06 – 01.09.2018 cercetătorii din România vor căuta documente în arhivele din
Baia Mare și în arhiva Muzeului Maramureșean din Sighetul Marmației.
- În perioada 01.09 – 01.10.2018 se va încheia contractul cu tipografia în vederea tipăririi
volumului „Personalități ale culturii românești din Transcarpatia, Ucraina”, volumul II, într-un tiraj de
1.000 de exemplare.
- Pregătirea și desfășurarea simpozionului internațional se va face în luna noiembrie (contracte
pentru închirierea spațiilor de cazare, închirierea sălii pentru dezbateri etc.).
- În perioada 01.09 – 01.10.2018 se va organiza expoziţia „Personalităţi ale culturii româneşti din
Transcarpatia, Ucraina”.
Implementarea Proiectului va fă făcută de către o echipă de proiect condusă de către Ion M. Botoş,
Preşedintele Uniunii Regionale a Românilor din Transcarpatia „Dacia”.
Ion M. BOTOŞ

Str. Borcaniuca,17,Apsa de Jos, r-n Teceu, Regiunea Transcarpatia, Ucraina tel.+380-97-39-07-518 UA, 0752-474-079 RO
 Fondator: Uniunea Regionala din Transcarpatia “Dacia”, Gazeta Regionala Social-politica din Transcarpatia
Certificatul de înregistrare: 3T № 224 din 06.09.2001
Adresa redacției: str.Borcaniuca,17,Apsa de Jos, r-n Teceu, Regiunea Transcarpatia , Ucraina tel.+380-97-39-07-518
 Director Ion M. Botos, Redactor Șef Echim Vancea
 Redactori: Foto:
Dr. Livia Ardelean (Cluj-Napoca), Tiberiu Moraru (Oradea) Gheorghe Vasile Petrila (Oradea)
Drd. Vasile Timur Chiș (Sighetu Marmației), Nuţu Dan (Plăiuţ), Dr. Victor V. Vizauer (Cluj- Napoca)
Cristina Gherheș (Baia Mare), Ion Zmerega (Carbunesti), Nutu L. Pop (Apșa de Mijloc)
Ileana I. Botoş (Apșa de Jos), Gheorghe Moiş (Biserica Albă),
Olimpia Iovdii (Apșa de Jos), Ileana I. Marina (Apșa de Jos), Dr. Ilie Gherhes (Baia Mare)
 Numărul este tipărit: „Aska Grafica”, Sighetu Marmației, str. Izei, nr.4, tel:0262312915
 Apare: lunar. Formatul: A3, 8 pagini. Tiraj: 1500 exemplare. Se distribuie GRATUIT.
Colegiul de redacție nu răspunde pentru articolele apărute în ziar. Responsabilitatea afirmațiilor aparține autorilor articolelor.

вул.Борканюка, 17, Нижня Апша, Тячівський р-н, Закарпатська область, Україна тел. +380-97-39-07 UA, 0752-474-079 RO
 Засновник: Закарпатська обласна спілка «Дачія», Закарпатська обласна громадсько-політична газета
Реєстраційне свідоцтво: ЗТ № 224 від 06.09.2001
Адреса редакції: вул. Борканюка, 17, Нижня Апша, Тячівський р-н, Закарпатська область, Україна тел. +380-97-39-07-518
 Директор: Іван М.Ботош, Головний редактор: Єкім Ванчя
 Редактори: Фото:
Др. Лiвiя Арделіан (Клуж Напока), Тіберіу Морару (Орадя) Юрій В.Петріла (Орадя)
Ддр. Васіле Тімур Кіш (Сігету Мармаціей), Нуцу Дан (Плаюц) , Др. Віктор В. Візауер (Клуж Напока)
Крістіна Герхеш (Бая Маре), Іван Змерега (Карбунешть), Нуцу Л. Поп (Середня Апша), Олена І. Ботош(Нижня Апша)
Юрій Мойш (Біла Церква), Олімпія Йовдій (Нижня Апша), Іляна І. Марина (Нижня Апша), Др. Іліе Герхеш (Бая Маре)
 Номер надруковано: “Aska Grafika” м.Сигету Мармаціей, вул. Ізей,4, тел. 0262312915
 Виходить: раз на місяць, Формат: А3, 8 сторінок, Безкоштовно, Тираж: 1500
Редакційна колегія не несе відповідальності за матеріалами, опублікованими в газеті ; відповідальність несе автор матеріалу.

Slatina Ocna Slatina

 Apşa nr. 5 (110)
Borca Gheorghe fiul lui Alexandru
(1913 - 2004)
Atunci când pronunțăm numele Borca Gheorghe fiul lui Alexandru este ca şi cum am răsfoi
enciclopedia şi istoria adevărată a învăţământului şi educaţiei în dreapta Tisei. A fost unul dintre cei
mai proeminenți dascăli pe care i-a avut vreodată comunitatea românească, şi nu numai, de-a lungul
istoriei pe care o cunoaştem. Peste o jumătate de secol a activității sale pe tărâmul pedagogic a lăsat
urme adânci în „solul fertil şi foarte roditor” al creșterii, pregătirii, educării şi instruirii elevilor
români din Maramureşul adevărat istoric din dreapta Tisei. Înfigând adânc „plugul în brazdă,
depunând în ea cele mai bune seminţe, care urmau să dea roadă bună în folosul societății” el a pregătit
personal în jur de 40 de profesori de limba franceză în zona românească a ţinutului nostru (o profesie
atât de rar întâlnită). Are foşti elevi în înalte funcţii publice, în diferite servicii ale statului din ţară şi de
peste hotare, care au ajuns acolo după ce s-au făcut specialiști de franceză. Are urmași şi între
absolvenții din școlile cu predarea în limba ucraineană, unde a lucrat, care i-au urmat sfaturile şi
îndrumările. A fost unul dintre „pilonii de bază” ai învățământului la noi. A stat la baza păstrării
învățământului în limba română în satele românești din dreapta „vitregei” Tise, care ne-a despărțit
după Primul Război Mondial de Maramureșul din stânga acestui curs de apă, excepţie făcând perioada
anilor 1918-1921, când am fost încorporaţi în Regatul Român.
Profesorul Borca Gheorghe a văzut lumina zilei la data de 20 martie anul 1913 în familia
soților Alexandru şi Ana Borca în satul Slatina (azi Solotvino, raionul Tiaciv, regiunea Zacarpatia,
Ucraina). Provenea din familia de nobili ai neamului Borca. Familia păstreză documentul, prin care se
recunoaște pentru a câta oară (lucru cerut numai de la români la acea vreme de către organele de stat
ale țârilor în care a fost încorporat ținutul nostru cu consimțământul „celor mari şi tari” atunci, în
bătrâna Europă) proveniența sa nobiliară: „Extras din matricula botezaților a parohiei române greco-
catolice, beneficiul Apşa de Jos”, care atestă familia Borca pe la anul 1838, apoi la anul 1930... Pe tatăl
său Alexandru nu-l mai ținea minte deoarece statul Austro-Ungar l-a încorporat în armată şi dus pe
front în Primul război Mondial, unde a luptat împotriva Rusiei ţariste. Acolo viitorul Mare Pedagog şi-
a pierdut tatăl, acesta fiind dat dispărut fără veste în anul 1915, de altfel, ca mii de alţi soldaţi
încorporaţi dintre locuitorii ţinutului nostru. Despre acest fapt soţia sa, Doamna Ana, a fost înștiințată
oficial. În anul 1924 prin intermediul unui document oficial Doamna Ana, mama viitorului profesor,
primeşte permisiunea din partea bisericii greco-catolice să se recăsătorească după ce i-a fost eliberat
un document corespunzător.
Gheorghe Borca a urmat cursurile Școlii Normale din capitala dintotdeauna a Maramureşului
voievodal – oraşul Sighetu Marmaţiei. Merge în clasa întâia. Slatina era în componenţa României.
Face aici patru clase primare de aplicație. Demn este de menţionat faptul că încă în secolul XIX, apoi
până aproape de mijlocul secolului XX, dimineața şi după masă podul peste Tisa era plin de copiii
care mergeau după cunoștințe la diferite instituții de învățământ din oraşul în care şi-au făcut studiile
românii din Slatina şi din alte sate românești din zonă. Au fost viitorii profesori, doctori, ingineri,
ofiţeri, jurişti, diplomaţi, veterinari, savanţi în diferite domenii, actori, translatori, scriitori, interpreţi
de muzică clasică şi de muzică populară, muzicieni, compozitori şi viitorii participanţi la făurirea
Statului Român, prin semnăturile depuse de către Domniile lor ca participanţi la Marea Adunare
Naţională de la Alba Iulia la 01. 12.1918, când s-a înfăptuit Marea Unire. Elevul Gheorghe era dornic
de cunoştinţe, era foarte capabil, perseverent şi abil. S-a impus ca un adevărat lider datorită reuşitelor
sale la învăţătură. După ce 2/3 din Maramureş au fost cedate Cehoslovaciei definitiv în vara anului
1921, deja în anul de învăţământ 1924-1925 dumnealui a terminat clasa cincea, dar deja în limba rusă,
la „Şcoala lui Crupaci” în satul de baştină – multiseculara Slatină. Au fost 73 de elevi, dintre care 3
creştini, adică doi unguri şi un român (Hep Alexandru, Rişko Belo şi el - Borca Gheorghe). Restul
elevilor erau izraeliți, adică evrei. Acești 73 de elevi erau în clase diferite, din clasa V până în clasa
VIII. La 01 septembrie anul 1925 devine elev la liceul din oraşul Beregovo, Rusia Subcarpatică, (a nu
fi confundată noţiunea de liceu de atunci în Rusia Subcarpatică ca parte componentă a Cehoslovaciei
şi de asemenea în celelate ţări din Apus, şi, astăzi în afara granițelor Ucrainei. Peste graniță liceul
dădea şi dă azi după obținerea bacalaureatului diplomă de studii care permitea şi permite azi ca după
absolvirea liceului să fie efectuată încadrarea în muncă a absolventului ca specialist. Acest lucru nu
este azi în Ucraina cu liceele ca instituţie de învăţământ mediu de gradul III). Predarea se făcea în
limba ucraineană (carpato-rusă). Aici a mai făcut 6 clase de liceu. În anul 1932 este admis în
renumitul liceu din oraşul Ujgorod. În perioada anilor 1932-1934 face clasele VII şi VIII de liceu.
După ce şi-a luat bacalaureatul, susținând cu succes examenele de rigoare (examene la: fizică, limba
latină, limba rusă, geografie, istorie, matematică şi altele) doreşte să continue studiile. În 1935 susține
cu succes examene pentru admiterea la seminarul teologic greco-catolic din oraşul Ujgorod.
Examenul principal a fost primit de către o comisie de teologi în frunte cu Episcopul Stoica. Aici
merită să fie relatată istoria evenimentelor care le-a avut de trecut. Bani de tren nu avea (de fapt, din
toate timpurile, lucrul acesta era şi este caracteristic majorității studenților din lume). A ajuns foarte
greu aici. Nu era din cauza cunoștințelor. Era din cauza intemperiilor naturii. Hotărât din fire (cum a
fost de altfel întotdeauna), a decis să ajungă să înveţe în una dintre cele mai prestigioase instituţii de
învăţământ din Rusia Subcarpatică – seminarul teologic greco-catolic din Ujgorod. A pornit cu o
bicicletă care avea un felinar roșu în spate şi o lanternă în faţă din Slatina spre destinație în ziua
premergătoare examenelor de admitere. Doar deținea permis de conducere a bicicletei, lucru care pe
atunci, de altfel, fără care era interzisă folosirea bicicletei (aşa ca azi permisul de conducere pentru cei
care conduc automobilul). Avea de parcurs aproape 165 km. Pe când era în oraşul Hust s-a declanșat o
furtună puternică. De altfel ploile continuau neîntrerupt de câteva zile. Nu a putut să prevadă de acasă
că nu va putea trece pe șoseaua principală („drumul ţării”) care lega oraşul Hust de Mucacevo –
Ujgorod. Se ridicaseră puhoaiele de ape. Era o inundație groaznică. Era de netrecut, dar nu pentru
viitorul Mare Profesor al nostru – Gheorghe Borca. A ocolit zona prin munţi. Lucrul acesta l-a făcut să
întârzie la examenul principal de admitere. Pe când a ajuns la seminar, comisia de admitere își
încheiase lucrările. Dar, când Gheorghe a fost văzut de către renumiții profesori care se aflau în ședința
de totalizare a lucrărilor comisiei (era într-un „hal fără de hal”, doar nu dormise toată noaptea,
mâncarea împachetată de către mama lui a rămas neatinsă, căci lui numai de mâncare nu-i ardea), s-a
luat hotărârea fără precedent de a-i permite candidatului Borca Gheorghe (doar membrii comisiei erau
încă toţi prezenți) să susțină examenul. Gheorghe i-a surprins şi impresionat plăcut pe toţi membrii
comisiei. După aceasta Gheorghe Borca a fost admis cu brio.
În anul 1935 a avut de dat şi examen de diferenţă dintre liceu şi Şcoala Normală. Acest examen l-a
susţinut în faţa unei renumite personalități din istoria ţinutului nostru –Augustin Voloşin, care,
ulterior, a ajuns primul Preşedinte al Statului Independent în centrul Europei – Ucraina Subcarpatică
cu capitala în oraşul Hust în anul 1939. După ce a fost admis la Seminarul teologic, nu se prezintă la
cursuri, deoarece, la dorinţa insistentă a mamei sale, Dumnealui îşi schimbă opţiunea profesională,
adică Gheorghe Borca hotărăște să se facă profesor. În Slatină era o mare necesitate de dascăli. La 02
septembrie 1934 este numit învăţător la şcoala din Slatina cu predarea în limba română. Cehoslovacia
era la acea vreme un stat deosebit: era un stat cu cel mai democratic regim în lume al acelor timpuri.
Asigura tuturor minorităţilor naţionale învăţământ în limba maternă, de altfel un lucru deosebit de
important şi în timpurile de azi. În anul 1936 a fost transferat la școala cu predarea în limba română din
Apşa de Mijloc spre a ridica şi asigura şi ajuta elevii români să-şi ridice nivelul de pregătire. Statul
cehoslovac, fiind unul dintre cele mai industrializate state din lume, urmărea să aibă cetăţeni știutori
de carte.
Apşa de Mijloc
anul 2018 3.
În 1937 este trimis în satul Biserica Albă cu același scop. Unde era mai greu, acolo era învăţătorul
Gheorghe Borca. Pe la mijlocul anului de învăţământ 1937-1938 este trimis din nou în Slatina. Se
derulau evenimentele de dinaintea celui de al Doilea Război Mondial. De aici este înrolat în armata
cehoslovacă şi trimis la şcoala de ofiţeri din oraşul Hust. De la Hust este dus în oraşul Brno. (în Moravia).
Aici se află până la data de 15 martie anul 1939. Nemţii ocupă Cehoslovacia, iar maghiarii ocupă
Ucraina Subcarpatică. Povestirea Domnului Gh. Borca despre intrarea nemţilor în Cehoslovacia este
cutremurătoare. Armata cehoslovacă avea o dotare şi un echipament dintre cele mai performante la acea
vreme. Ofiţerii şi soldaţii erau gata să riposteze. „De sus” a venit ordin să nu se opună rezistenţă şi nemţii
au intrat liber. Ofiţerii spuneau că „puteau să-i alunge pe nemţi cu ajutorul căciulilor, soldaţii nemţi fiind
foarte tineri”. Dar ordinul era ordin... Zicea tot el, că cehii spuneau că „președintele lor avea un plan care
s-a făcut aeroplan”... Adică el a fugit... După aceste evenimente Borca Gheorghe este trimis acasă. A fost
luat la întrebări de către jandarmi şi „serviciile” maghiare din localitate. Nu au putut să-i incrimineze
nimic. Din aprilie 1939 până la 15 septembrie 1939 este trimis ca învăţător în satul Bocicoiul Mic, unde
se preda în limba ucraineană. În 15 septembrie anul 1939 este transferat în satul Biserica Albă. Aici a
lucrat până în octombrie anul 1944, când Armata Roşie a intrat în Slatina. (La 18 octombrie anul 1944
primul soldat rus din Armata Roşie adică Sovietică intră în Slatina. În această zi a fost aruncat în aer
podul de peste Tisa dintre Slatină şi Sighetu Marmaţiei. Au făcut-o doi soldaţi nemţi, care s-au retras pe o
motocicletă cu ataş în Sighet. Era amiază, pe la ora 13,00. Nu i-a stingherit nimeni... În aşa fel s-a rupt
legătura directă între Slatină şi Sighetu Marmaţiei pentru 63 de ani. S-a oprit posibilitatea pentru copiii
din Slatină să înveţe în școlile din Sighetu Marmaţiei... Gheorghe Borca a rămas învăţător la clasele
primare în Slatina. La 01 octombrie anul 1945 este numit director la şcoala primară din localitate. Apoi a
fost numit director al şcolii medii cu predarea în limba moldovenească din Slatină. A fost denunţat şi
învinuit de către un coleg de lucru, cum că ar fi servit în armata dușmanilor. A făcut-o un individ trimis la
noi „să ne lumineze” şi să ne ajute să acceptăm puterea sovietică, apoi să învăţăm limba
moldovenească... Era omul de încredere al statului sovietic. Acest denunţător a venit la noi după
terminarea războiului. Era omul de încredere al regimului pentru că a fost soldat în Armata Roşie în
cadrul căreia a luptat din anul 1944. Se trăgea din sudul Basarabiei. Borca Gheorghe a avut noroc că nu
mai era regimul stalinist. Dar, totuşi, a fost destituit din funcţie. A rămas simplu profesor de franceză la
şcoala medie Nr.2 cu predarea în limba moldovenească din Slatină până în anul 1973 când s-a pensionat.
A mai lucrat un an ca pensionar în Slatina. Apoi a predat franceza în şcoala medie din Dibrova (azi Apşa
de Jos), apoi a predat la şcoala medie cu predarea în limba ucraineană din satul Gruşevo (Peri), apoi din
nou s-a întors la Dibrova. Ultimul an de activitate pedagogică – anul 1989 - l-a găsit la Dibrova. Acolo l-
am avut ca coleg de lucru. Menţionez că în URSS cea mai mare notă pozitivă era nota 5 (cinci).
Profesorul Gheorghe Borca şi-a încheiat lucrul în şcoală cu 55, adică cu două cifre de cinci - 55 de ani
stajiu de lucru activ pedagogic. El a lucrat toată viaţa pe nota 5! Am avut marele noroc şi cinstea să-i fiu
elev. Ca să obţin nota 5 mare munceam din greu. Dar am obţinut nota 5. La facultatea de filologie
romano-germană, secţia de limbă franceză a Universităţii de Stat din Cernăuţi practic până la sfârşitul
anului doi de studii din cei cinci ani de facultate nu am avut nevoie să i-au în mână manualul de franceză,
doar ca să-mi fac temele de acasă. Atât de puternică pregătire a dat elevilor săi.
Gheorghe Borca a fost obligat să obţină diplomă de studii superioare într-o instituţie de învăţământ
superior din URSS. A fost admis la studii cu diploma obţinută de el înainte de război, diplomă care i-a
fost eliberată cu semnătura Preşedintelui Statului Independent Ucraina Subcarpatică din anul 1939
Augustin Voloşin. Pentru diploma de profesor de limba franceză a învăţat în perioada 1952 -1957 în
Institutul de limbi străine din Kiev. Nu a fost niciodată membru al vreunui partid politic. S-a dedicat cu
trup şi suflet instruirii şi educării generaţiilor de români din zonă. A fost decorat cu o mulţime de foi de
laudă, diplome şi menţiuni pentru munca depusă pe tărâmul pedagogic. În nenumărate rânduri a fost
trimis la Kiev şi la Moscova la diferite forumuri superioare pedagogice unde a avut întotdeauna un
cuvânt greu de spus. A fost „Eminent al Învăţământului” din Ucraina. A fost inspector şcolar pe principiu
obştesc al direcţiei de învăţământ din comitetul executiv al cosiliului regional de deputaţi ai poporului
din regiunea Zacarpatia. În această instituţie de stat l-a avut pe colegul Ţiple Gheorghe fiul lui Ion.
Inspectorul şcolar Ţiple Gheorghe a făcut mult pentru ca românii din zonă să facă carte. Despre lucrul
depus de profesorul Gheorghe Borca se spun legende. Domnul profesor de franceză de la noi – Gheorghe
Borca, cu 50 de ani înainte ca statul în care trăim să decidă folosirea sistemului de evaluare şi apreciere a
cunoștințelor elevilor după scara de 12 baluri, în care nota 4 este încă pozitivă, el a instituit la lecțiile sale
sistemul propriu de evaluare şi apreciere. Noi, având sistemul de evaluare şi apreciere a cunoştinţelor
elevilor de la 1 la 5 baluri, nota 5 fiind mai mare, ne punea câte un bal (notă) „de trei feluri”. De pildă: 5
mare, 5 simplu, 5 mic, 4 mare, 4 simplu, 4 mic, 3 mare, 3 simplu, 3 mic, 2 mare, 2 simplu, 2 mic, 2 şi 1
fiind note negative cu care elevul era lăsat corigent. Majoritatea viitorilor studenţi, care la şcoală aveau 3
mic, ajungând la facultăţi, altele decât de limba franceză, erau eliberați de la cursuri în Republica
Sovietică Socialistă Moldovenească ori în RSS Ucraina, ori în alte părţi ale URSS. Toţi aceştia, şi nu
numai, i-au rămas apoi profund recunoscători...
Prof. Borca Gheorghe a fost un mare vânător. Este drept că având o pașcă de vânătoare foarte
performantă el a preferat „vânătoarea” cu aparatul de fotografiat. Iubea şi cunoştea foarte bine încă din
tinereţe natura ţinutului natal. A parcurs în timpul vieţii mii de km la vânătoare. A fost un pescar
desăvârșit. Avea o memorie fenomenală. Putea să-ţi povestească scene de la vânătoare ori de la pescuit
petrecute în urmă cu zeci de ani. Avea harta pescarilor din ţinutul natal pe care erau indicate toate
cursurile de ape şi peștii care vieţuiau şi puteau fi prinşi aici. Renumitul cireş din grădina Domnului
profesor era o legendă vie a satului. Dacă nu ar fi fost profesor ar fi putut să se facă mare specialist în
științele naturii.
Îi plăcea să asculte romanţe. Iubea recitalurile Ioanei Radu (pe care le şi fredona). Adesea asculta
„Balada” lui Ciprian Porumbescu fiind singur un virtuos violonist. Avea zeci de înregistrări cu Gică
Petrescu.
Am rămas profund impresionat în anul 2001. I-am făcut o vizită. L-am găsit cu vocabularul în care
îşi introducea cuvinte necunoscute. Se supăra că începea să le uite. Îmi spuse, că memoria nu-i mai este
ca înainte. Mă adresez tinerilor şi celorlalţi: vă închipuiți că la vârsta de 88 de ani el scotea cuvinte
necunoscute pe care şi le traducea cu ajutorul dicționarului! Îşi cobora „din podul căsii” vechi ziare şi
reviste de până la război, pe care le recitea. A posedat la perfecțiune limbile: română, franceză,
ucraineană, rusă, maghiară, cehă, slovacă, germană, latină. Comunica liber cu evreii din sat în limba lor.
Putea să recite versuri ore în şir în oricare din limbile enumerate mai sus. A lăsat copiilor o bibliotecă
impresionantă, materiale cu valoare istorică şi muzeistică, colecții de fotografii şi documente de o
valoare inestimabilă. Întotdeauna a avut o ţinută perfectă şi impecabilă. Fiind elevi, urmăream dacă o să
vină cândva cu pantofii nelustruiți or fără cravată. Nu! Nu ne-a fost dat să-l vedem fără o ţinută decentă,
perfectă şi de invidiat. A fost foarte strict şi exigent cu discipolii săi, dar a fost deosebit de corect. Ar fi
putut să servească ca un prototip pentru un personaj clasic în nişte filme despre elita superioară a
societăţii.
La 12 noiembrie anul 2004 o veste fulgerătoare a zdrobit inimile miilor de intelectuali şi oameni
simpli din zonă. S-a oprit inima celui care a fost şi va rămâne pentru totdeauna MARELE PROFESOR
GHEORGHE BORCA...A trăit 91 de ani frumoşi şi bogaţi în pilde demne de urmat.
Profesorul Gheorghe Borca a avut surori: Niţa – născută în anul 1911, care s-a stins din viaţă de
dorul tatălui iubit la vârsta de 6 ani tot chemându-și şi așteptându-și tatăl de pe front... A avut-o pe
surioara Maria care s-a născut în anul 1915 şi pe surioara Iustina născută în anul 1924 din a doua
căsătorie a mamei sale. Surorile sale au ajuns mari personalități în statul Român şi în alte state
occidentale.
Din căsătoria sa cu Doamna Borca Elena a avut doi copii: pe Sandu, care a absolvit facultatea de
biologie a Universității de Stat din Ujgorod şi pe Mariana, care a absolvit facultatea de litere a
Universităţii de Stat din Cernăuţi. A avut pe nepoţii Alexandru şi Petrea. I-a adus mare bucurie nepoţica
Simona, care a absolvit Instituţia Superioară de învăţământ – Colegiul de artă din oraşul Ujgorod, iar
acum este studentă în anul III la Academia de Artă Plastică din oraşul Ujgorod. Simona este deja laureată
şi câştigătoare a mai multor simpozioane internaţionale de pictură.
Mihai Opriş fiul lui Mihai, fost elev al profesorului Gheorghe Borca, azi director al
Şcolii Medii de Cultură generală de gradele I-III Nr.2 cu predarea în limba română a
Consiliului de orăşel din orăşelul Solotvino, raionul Tiaciv, regiunea Zacarpatia, Ucraina.
Dobric
 4. anul 2018 Apşa nr. 5 (110)
Stimați ROMÂNI
Publicăm lucrarea istoricului Alexandru Doboș, născut în data de
09.decembrie 1899, în localitatea Medieșul Aurit, intitulată „Cnezatele și
voivodatele românești din Maramureș, Sătmar și Sălaj”, apărută la București, 1940,
în limba germană (traducerea textului din limba germană: Decei Nicolaie și Richard
Glasser).
Mulțumim dl. Vasile Moiș, Satu Mare pentru donația făcută.

Biserica Albă Plăiuţ

Apşa nr. 5 (110) anul 2018 5.

Continuare în nr. 6 (111)

Strâmtura Bouţu Mic

 6. anul 2018 Apşa nr. 5 (110)
Cum au luat naștere primele școli
românești și ucrainene în Maramureș
Livia Ardelean

După o evoluție de câteva sute de ani, societățile avansate au constatat necesitatea

educării popoarelor. În partea asta de lume habsburgii au înțeles primii, prin împărăteasa
Maria Tereza, la mijlocul secolului al XVIII-lea că învățământul trebuia să fie foarte
important în Imperiu, creând din acesta o chestiune centrală a tuturor provinciilor.
Deși împărăteasa l-a socotit foarte important, adevăratul progres în introducerea
învățământului de masă a fost înregistrat sub împăratul Iosif al II-lea. Legea
învăţământului, numită Ratio Educationis, editată în 1777, a pus învățământul pe baze
moderne, deoarece în acest timp al Luminilor învățământul a fost privit ca o treabă publică
„Die Schule ist und bleibt ein Politikum”.
Pentru prima dată în istorie a fost întrodus învăţământul de bază obligatoriu şi
gratuit, care trebuia să formeze supuşi loiali Monarhiei. Înainte de apariţia legii, papa
Clement al XIV-lea, prin Bula intitulată Dominus ac Redemptor, a desfinţat în anul1773
Ordinul iezuit, care – pornind de la apariţia programei şcolare Ratio Studiorum în 1599 – a
dominat învăţământul european timp de aproape două secole. Epoca şcolilor naţionale a
durat de la 1777 – până la 1848;
După apariția legii, procesul de organizare a școlilor naționale din Maramureș,
Sătmar și Ugocea a durat ceva mai mult ca în alte provincii istorice, doar în anul 1794 se Planul unei școli sătești întocmit de Curtea de la Viena în a doua jumătate a secolului al
poate vorbi de școli naționale românești și ucrainene care funcționau deja. Așa cum se poate XVIII-lea
observa din studierea documentelor aflate în România, la Serviciul Județean Cluj al
Arhivelor Naționale, în fondul arhivistic Direcția Școlară Oradea procesul nu a fost ușor
deloc, cel mai greu era de găsit învățători care să înțeleagă și să vorbească limba popoarelor,
apoi nu existau cărți în limbile naționale, iar comunitățile care au primit sarcina să întrețină
învățătorii și școala nu erau neaparat doritoare să facă acest lucru, mai ales datorită sărăciei
și sarcinilor foarte mari față de Imperiu. Clădirile școlilor au fost construite din banii
publici, dar satele trebuiau să asigure lemne de foc și întreținerea învățătorilor.
Așa cum reiese din tabelul înaintat de episcopul de Munkacs, Andrei Bacinszki, în
Maramureș au fost înființate la început 23 școli ucrainene și o serie de școli românești în
mai multe sate, în partea dreaptă a Tisei primele școli românești au fost deschise în Apșa de
Jos și de Mijloc.

Imaginea unei școli sătești mici, de la mijlocul secolului al XVIII-lea, (Országos

Széchenyi-Könyvtár)

Topcino Peştere
 Apşa nr. 5 (110) anul 2018 7.
У Нижній Апші діє музей історії
та етнографії румун Закарпаття
Зараз приватний музей історії та етнографії румун Закарпаття в Нижній Апші
нараховує чимало експонатів побуту закарпатських румунів.
Найбільшим у приватній установі є селянський відділ, що розташований у дворі, під
навісом. Надвірна споруда, прикрашена домотканими ковдрами і джергами з кам'яною
підлогою, чудово передає атмосферу минувшини. У вузенькому проході від одного поштовху
починає рухатись підвісна дерев'яна колиска,повідомляє Дружба Скільки малечі засинало в ній
під тихий, мелодійний спів маминої пісні?!
Проводячи екскурсію, власник музею розповідає:
– Збирати і колекціонувати ці старожитності я розпочав ще в 1984 році. Інтерес до
минулого з кожною придбаною річчю зростав все більше. Експонати зібрані не тільки в нашому
селі, а й інших населених пунктах Закарпаття, де колись проживали та проживають румуни
(Рахівський, Виноградівський, Іршавський та Перечинський райони).
Тут зібрані майже всі побутові речі, якими користувалися у повсякденному житті минулого
століття румунські предки, починаючи від предметів кухонного інвентарю і закінчуючи
знаряддями праці. Є тут і експонати, яким більше ста років. Обережно їх торкаюсь, кінчиками
пальців відчуваю наче вигравіруваний оксамит, кожний візерунок якого таїть у собі окрему
історію місцевих жителів.
Цілі колекції інструментів відображають види ремесел, якими колись займалися жінки –
верстати, котушки, мотовила, мотальне колесо. А також чоловіче знаряддя – інструменти
столяра, колісника, тесляра, коваля нагадують про важку повсякденну працю селянина.
– Ось подивіться, це остання кузня, що діяла в Нижній Апші, вона важить більше
160 кг. Я її купив два роки тому, у родичів померлого коваля, – коментує Іван Михайлович.
Є тут і прилад для сушіння насіння соняшника, який у кінці 80-х років відіграв чималу роль у
ж и т т і н и ж н ь о а п ш а н ц і в .
Пан Іван каже, що минулими роками деякі експонати люди з радістю дарували для музею,
тепер же кожна старовинна річ – за гроші. Але є тут і такі речі, що зараз би не придбав їх ні за які
гроші.
– До прикладу, цей костюм з натуральної шерсті, я його колись придбав у
Середньому Водяному (Рахівський район), зараз такого практично не знайдете ніде, хіба що в
приватних музеях Тячівщини ще є аналоги, а в людей вже майже немає, – розповідає
співрозмовник.
Навпроти, на дерев'яних полицях, до самого даху, акуратно виставлені різного виду та
форми скляні пляшки. За словами Івана Михайловича, завдяки цій колекції згодом можна буде
показати еволюцію скляної пляшки. Трохи нижче цілий ряд друкарських машинок, якими
користувалися в різних державних установах до появи комп'ютерів. Переважно всі вони
придбані у сільських радах.
Відтак Іван Михайлович запрошує до будинку, де в кількох кімнатах розташовані
етнографічний, документальний, нумізматичний відділи, а також бібліотека, яка нараховує у
своїй колекції чимало старих книг. На полицях викладені медалі, якими колись нагороджували
героїв та визначних діячів. Чимало історичних документів, більшість їх в оригіналі, випущені
канцеляріями країн, які правили цією територією в певні історичні періоди, пожовклі сторінки
газет, починаючи від періоду Карпатської України, старі фотознімки, грошові банкноти і
монети, печатки та штампи, навіть листування і родинні документи суспільних діячів і
постатей, які відіграли своєрідну роль в історії краю – все це відображає не тільки побут селян, а
й відкриває сторінки політичного та державного життя Марамуреша на правому березі Тиси.
Багата і різноманітна етнографічна колекція включає в себе народні костюми, притаманні
різним територіям і румуномовним населеним пунктам Закарпаття. Оригінальний одяг,
скатертини, рушники і простирадла мають неабияку художню цінність.
Утримання музею забирає чимало часу і сил не тільки господаря історичних колекцій, але і
його дружини Олени (на фото вгорі) та доньки Іляни. Пані Олена, до речі, займається
етнографією. Щоб відвідувачам було легше зорієнтуватися, над кожним експонатом планують
розмістити назву трьома мовами – румунською, українською і англійською, але на все потрібен
час.
Наразі Іван Михайлович працює в Нижньоапшанській дільничній лікарні стоматологом.
Та попри зайнятість, знаходить час і для громадської та краєзнавчої роботи. Під його
керівництвом у 2001 році утворено Закарпатську обласну спілку «Дачія», яка і по сьогоднішній
день займається популяризацією історії, культури, звичаїв румун Закарпаття. Того ж року
спілкою було засновано першу румуномовну газету «Апша», згодом «Марамурешені», яка
видається за спонсорські кошти і по сьогодні. До речі, це єдина румуномовна газета в області.
Також спілка займається розвитком добросусідства та налагодженням зв'язків з Румунією задля
збагачення духовних цінностей обох сторін.
Та на цьому творча праця Івана Михайловича не закінчується, адже він є автором
ілюстрованих книг «Видатні особистості румунської культури Закарпаття» та «70 років від
депортації румун із с. Нижня Апша», виданих рідною йому румунською мовою. У цих книгах
він зібрав чимало документальних та архівних записів про румун Закарпаття, їх життя, звичаї,
традиції та переслідування тоталітарним режимом, від яких постраждали невинні селяни.
За чашкою кави Іван Михайлович розповідає, що на Закарпатті людей, які зацікавлені у
розвитку та відновленні культурних цінностей, відносно небагато. Для порівняння наводить
приклад Верховинського району Івано-Франківської області, за його словами, люди там більш
активні у плані розвитку туризму і культури рідного краю.
За словами Івана Ботоша, Закарпаття має безліч ресурсів для того щоб стати Меккою
туризму в Україні. Але ці ресурси потрібно розвивати, немало попрацювати над
перспективними проектами. Звісно, для цієї справи потрібні немалі інвестиції, але в
недалекому майбутньому вони б виправдали себе. Навіть географічне розташування краю дає
чимало можливостей для втілення в життя безлічі задумів.

Bouţu Mare Cărbuneşti

8. anul 2018 Apşa nr. 5 (110)
Istoria neamului în timbre – CENTENAR 2018

Podişor Valea Malului