Latinitate si dacism

Balașei Denisa
Cireș Vasilica
Cluci Diana
Costiniuc Anamaria
 “La fel ca într-un spațiu, civilizația noatră a fost întru o

limbă cea latină. Vecinii de jos, din stânga, din dreapta ne-au
dat multe și admirabile cuvinte, dar toate s-au lăsat prinse în
limba aceasta de obârșie latină. Iar când, în veacul al XlX-lea,
legăturile noastre cu restul lumii s-au refăcut, latinitatea
limbii s-a regăsit nu numai ca obârșie, dar și în act, prin
absorbirea, ca din cămările proprii, a numeroase cuvinte din
limba-matcă, latină și limba soră, franceza.“
Constanin Noica,
Sentimentul românesc al ființei
 Constantin Noica a propus și a impus o sintagmă definitorie
pentru situarea noastră în lume: "sentimentul românesc al ființei".
Există pentru fiecare națiune o specificitate, o diferență specifică,
mărci de identitate. Mărci care vin din istorie, care nu s-au născut
peste noapte, care duc cu ele și bucuria și tristețea și iubirea și ură
și victoriile și înfrângerile.1
Considerăm că Constantin Noica are perfectă dreptate prin
opinia să referitor la originile civilizației și limbii române, acestea
fiind în același timp de origine dacă și romană. Constantin Noica
aduce că argument contribuțiile vecinilor din toate părțile "Vecinii
de jos, din stânga, din dreapta, ne-au dat multe și admirabile
cuvinte[...]" ele formând adstratul limbii române, stratul fiind
reprezentat de limba "matcă", latină (30,33%), iar substratul este
reprezentat de limba autohtonă, cea a geto-dacilor.
 SUNTEM URMAȘII DACILOR ȘI AI ROMANILOR

Există trei teorii referitoare la spațiul de formare al limbii române. Unii consideră că limba
română s-a formal la nord de Dunăre, unii la sud de Dunăre iar alții, la nord și la sud de Dunare.
Noi susținem ultima teorie, cea nord-sud-dunăreană.

1.Teoria originii nord si sud dunărene – Susţinută de istorici şi de filologi:Puşcariu,

Al. Rosetti şi confirmată de diversitatea dovezilor istorice, arheologice şi
lingvistice. Această teorie afirmă că procesul de etnogeneză a poporului român şi a limbii
române a avut loc pe un întins teritoriu romanizat, care cuprindea regiuni situate la
nordul şi la sudul Dunării: Dacia si Dobrogea, sudul Pannoniei, Dardania, Moesia
Inferioară şi Moesia Superioară iar Dunărea a fost un hotar administrativ, politic şi
strategic ce a permis mobilitatea populaţiei si a favorizat menţinerea caracterului unitar al
limbii române.
 Dochia și Traian
• I
• Între Piatra Detunată
Ș-al Sahastrului Picior,
Vezi o stâncă ce-a fost fată
De un mare domnitor.
Acolo de rea furtună
E lacașul cel cumplit,
Unde vulturul răsună
Al său cântec amorțit.
Acea doamnă e Dochia,
Zece oi, a ei popor,
Ea domnează-n vizunie
Peste turme și păstori.
Gheorghe Asachi
• II
• La frumusețe și la minte
Nici o giună-i samana,
Vrednică de-a ei părinte;
De Decebal, ea era.
Dar când Dacia-au împilat-o
Fiul Romei cel mărit,
Pre cel care-ar fi scapat-o,
De-a iubi a giuruit.
Traian vede astă zână;
Deși e învingător,
Frumuseței ei se-nchină,
Se subgiugă de amor.
• III • IV
• Împăratu-n van cată • Traian vine-n astă țară,
Pe Dochia-mblânzi; Și de-a birui deprins
Văzând patria ferecată, Spre Dochia cea fugară
Ea se-ndeamnă a fugi. Acum mâna a întins.
Prin a codrului potică Atunci ea, cu grai ferbinte,
Ea ascunde al ei trai, Zamolxis, o zeu striga,
Acea doamnă tinerică Te giur pe al meu părinte,
Turma paște peste plai. Astăzi rog nu mă lăsa!
A ei haină aurită Când întinde a sa mână
O preface în șăiag, Ca s-o strângă-n braț Traian,
Tronu-i iarba înverzită, De-al ei zeu scutita zână
Schiptru-i este un toiag. Se preface-n bolovan.
 V
El petroasă lui icoană
Nu-ncetează a iubi,
Pre ea pune-a sa coroană
Nici se poate despărți.
Acea piatră chiar vioaie
De-aburi copera-a ei sîn,
Din a ei plâns naște ploaie,
Tunet din al ei suspin.
O ursit-o priveghează,
Și Dochia deseori
Peste nouri luminează
Ca o stea peste păstori.
 “Vin si hunii, vin si gotii
Vin potop, potop cu totii
Pe cai iuti ca randunele
Cai sirepi ce fug ca gandul
De cutremura pamantul
…
Vie! Ca o stanca-nalta
Ce din varf de munte salta
Tuna, se rostogoleste
Cade, rumpe si zdrobeste
Codrii vechi din a sa cale
Pana-n fund, in fund devale.
Astfel crunt ostasul meu
Isi zdrobeste calul sau
El ii spare si-i razbeste
Snopuri, snopuri ii coseste
Si-i infrange, si-i respinge
Si-I alunga, si-i invinge.”
Vasile Alecsandri,
Mărgăritarele
 Pentru Mihai Eminescu, etnogeneza se
situează în seria fenomenelor primordiale
ilustrate de universul său poetic: cosmogonia şi
sociogeneza, creaţia lumii şi creaţia omului, a
societăţii umane. Dacia este, în poezia lui
Eminescu, imaginea ideală a statului arhaic,
generator de sacralitate. Mai toată poezia
eminesciană de inspiraţie istorică se află în
genere în amplul poem din 1872 ,,Memento
mori”. În ,,Memento mori” evocarea epocilor se
realizează la limita visului cu istoria şi
cu filosoficul.Şi el susţine ideea latinităţii: „Da,
de la Roma venim, scumpi şi iubiţi compatrioţi
– din Dacia Traiană! Se cam ştersese diploma
noastră de nobleţă: limba însă am transcris-o
din buchiile voastre gheboşite de bătrâneţe în
literile de aur ale limbelor surori. Cam
degenerase arborele nostru genealogic cu câte o
codiţă străină, dar îl vom curăţi de
toateuscăturile.
 Concluzii
Limba română este o limbă de origine latină, iar această afirmaţie poate fi susţinută cu argumente lexicale,
morfologice şi sintactice;
Substratul limbii române este reprezentat de limba daco-geţilor, din care s-au păstrat foarte puţini termeni, mai
ales pentru că nu există documente scrise şi inscripţii din această perioadă;
Pocesul de romanizare a fost un proces ireversibil; prin contopirea celor două civilizaţii (dacică si romană) s-a
format populaţia daco-romană, care stă la baza formării poporului roman şi a limbii române.
Temelia limbii şi a poporului român o reprezintă conceptele de latinitate şi dacism.
Latinitatea este un „curent apărut în lingvistica şi în filologia românească în secolul XIX,care a demonstrat
caracterul latin al limbii române. El a atras prin prestigiul istoric al imperiului roman, prin puterea şi calităţile politico-
militare ale romanilor .
Dacismul este un “curent in istoriografia autohtonă, afirmat la inceputulsecolului al XX-lea prin mitizarea
contribuţiei dacilor la formarea poporului român şi in general la istoria universală. El a atras prin misterul unei civilizaţii
mai putin cunoscute şi fascinaţia arhaicului.
 Bibliografie

Mihai Eminescu, “Memento mori”

Vasile Parvan, “Getica”
Manualul Limba si Literatura Romana, clasa a Xl-a, ed. Art.
Piru Alexandru, “Istoria literaturii romane de la inceput pana azi”
http://ro.Wikipedia.org/
Google.ro/ pentru imagini