Sunteți pe pagina 1din 5

RECTIFICAREA UNUI HOTAR

Cadastrul general este sistemul unitar şi obligatoriu de evidenţă tehnică,economică şi juridică


prin care se realizează identificarea,înregistrarea,descrierea şi reprezentarea pe hprţi şi planuri
cadastrale a tuturor terenurilor de pe întreg teritoriul ţării,indiferent de destinaţie şi de proprietar.

Scopul principal al cadastrului general este acela de a furniza în orice moment date reale către
organele juridice şi fiscale,privind partea cantitativă a dreptului real imobiliar şi respectiv datele
economice care atestă partea calitativă a imobilelor din cuprinsul unui teritoriu administrativ
(comună,oraş,municipiu).

Entităţile de bază ale cadastrului reprezintă parcela,construcţia şi proprietarul.

Obiectul principal al cadastrului genral îl constituie imobilul.

Prin imobil se înţelege una sau mai muulte parcele alăturate, cu sau fără construcţii, aparţinând
aceluiaşi proprietar.

Suprafaţa reprezintă un element de identificare a unui teren,respectiv a unei parcele,alături de


numărul cadastral şi de proprietar.

Împărţirea unei suprafeţe de teren în două sau mai multe părţi,reprezintă un ansamblu de lucrări
topocadastrale ce se execută cu respectarea unor norme tehnice şi juridice.

Limita se defineşte ca fiind linia care delimitează configuraţia sau forma geometrică a unităţilor
administrativ teritoriale,a detaliilor liniare,a categoriilor de folosinţă,a tipurilor de sol,a cate-
goriilor de terenuri.

Hotarul se defineşte ca fiind linia despărţitoare dintre două teritorii care formează unităţi
administrative sau economice distincte,sau separă două proprietăţi funciare.
Hotarele sunt de patru feluri:
-hotare naţionale sau graniţele tarii
-hotare administrative sunt hotarele care delimitează teritoriile adm. judeţene, orăşeneşti si
comunale.
-hotare ale unităţilor economice sunt hotarele care delimitează terit unit. industriale, ale unităţilor
forestiere,etc.
-hotare ale proprietăţilor funciare sunt limitele dintre diferitele proprietăţi de stat sau particulare.
Hotarele sunt materializate pe teren prin diverse limite si borne si reprezentate pe plan prin linii
si puncte de hotar. Liniile de hotar pot fi naturale si artificiale.

Prin lucrările de introducere a cadastrului apar uneori modificări în structura fondului


funciar,provocate de unele schimburi de terenuri inclusiv de rectificare a unor hotare.
Schimburile de suprafeţe ce intervin în asemenea situaţii,se pot efectua în moduri diferite
prin:
 arendare, respectiv aducerea în aceeaşi localitate a unor trupuri dispersate ce aparţin
aceluiaşi proprietar, care sunt situate pe alte teritorii administrative.Operaţia este
complexă şi necesită schimburi succesive de terenuri între deţinătorii acestora;
 comasare,presupune gruparea în unul sau mai multe trupuri,a terenurilor izolate de
pe acelaşi teritoriu administrativ,ce aparţin aceloraşi proprietari;
 rectificarea unor hotare,prin modificarea traseului acestora şi schimb de terenuri
între proprietarii limitrofi ai zonei de graniţă.Rectificările de hotar intervin la
delimitarea cadastrală a teritoriilor administrative.Operaţia presupune înlocuirea
unui hotar de un traseu frânt,cu o linie dreapta sau având o singură frântură,în
scopul folosirii raţionale a terenurilor,respectiv pentru a facilita mecanizarea
lucrărilor agricole.
Rectificarea hotarelor este o problemă a cadastrului general,ce se întâlneşte uneori cu ocazia
delimitării teritoriilor administrative,dar şi pentru rezolvarea unor aspecte de grăniţuire,între
proprietarii de terenuri vecine.În principiu şi practic,operaţia presupune înlocuirea unui hotar
existent constituit ca o linie frântă sau/şi sinuoasă,cu o dreaptă,eventual numai cu o frântură.
Motivaţia rectificării unui hotar este de ordin practic.O graniţă rectilinie permite folosirea
raţională a suprafeţelor de teren ale celor doi vecini prin constituirea unor loturi funcţionale,de
forme geometrice simple (dreptunghiuri,trapeze) în cazul unei parcelări,efectuarea lucrărilor
agricole cu mijloace mecanizate,folosirea integrală a terenului etc.
Forma neregulată a hotarelor dintre două proprietăţi aduce prejudicii în organizarea lucrărilor
agricole sau a lucrărilor tehnologice de amenajare.Rectificarea prin regularizare a hotarelor,fără a
schimba aria suprafeţelor pe care le delimitează devine astfel o lucrare a cadastrului tehnic
extrem de utilă.
Metoda de lucru

Proprietăţile de suprafeţe S1 şi S 2 sunt despărţite de un hotar care prin configuraţie de linie

frântă aduce prejudicii în exploatarea suprafeţelor.Se cere, să se înlocuiască acest hotar cu un


altul – linie dreaptă – cu punct obligat,fără modificarea suprafeţelor iniţiale.

Se cunosc coordonatele punctelor de hotar 1234567 şi mărimea suprafeţelor formate de aceste


puncte.

Fig. 1.Schema rectificării unui hotar

Tabel 1

Coordonatele cunoscute ale punctelor de hotar


Punct Coordonate
X Y
1 515.8297 590.4838
2 465.2209 840.0785
3 695.8525 759.0506
4 616.3243 719.2602
5 562.1006 744.5814
6 525.9515 688.8747
7 482.8062 753.3508

Se cere ca:

S138=S1 ,S238=S2

S1 = 11750.1238 m²

S2 = 14981.7103 m²

S = S1+S2 = 26731.8341 m²

Se calculează coordonatele punctului nou 8:

X8=X1+a1(X2-X1)

Y8=Y1+A1(Y2-Y1)

unde:

S1
a1 = 0.4396
S
X8 = 493.5543

Y8 = 700.2058

S-ar putea să vă placă și