Prima instanţă: judecător E. Bolocan Dosarul nr.

2a-1491
/17

D E XXXXXXXXX Z I E

17 octombrie 2017 mun.

Chişinău

Colegiul civil şi de contencios administrativ

al Curţii de Apel Chişinău

În componenţa:

Preşedintele şedinţei, judecătorul Maria Guzun

Judecătorii Iurie Cotruță și Natalia Simciuc

Grefier Cristina Ciotca

examinând în şedinţă de judecată publică, apelul declarat de

XXXXXXXXX, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată depusă de
Republica Moldova, reprezentată de XXXXXXXXX, împotriva lui XXXXXXXXX și
XXXXXXXXX cu privire la constatarea neglijenței grave manifestate prin
omisiunea de a întreprinde măsuri eficiente în cadrul urmăririi penale și
încasarea în ordine de regres a sumei, împotriva hotărârii Judecătoriei
Strășeni, sediul Călărași din 10 martie 2017, prin care acţiunea civilă a fost
respinsă, -

constată:

Pretenţiile reclamanților:
La 04 februarie 2016 Republica Moldova, reprezentată de Ministerul
Justiţiei, s-a adresat în instanţa de judecată cu cerere de chemare în judecată
către XXXXXXXXX şi Ion Teţcu cu privire la încasarea în ordine de regres în
mod solidar a sumei de 301246,61 lei.
În motivarea acţiunii s-a invocat că, la 28 mai 2013 Curtea Europeană a
Drepturilor Omului (în continuare Curtea) a adoptat hotărârea în cauza Eremia
versus Republica Moldova, care a devenit definitivă la 28 august 2013. În speţa
respectivă, reclamantele, Eremia Lilia, Eremia Doina şi Eremia Mariana s-au
plîns pe faptul că autorităţile au omis să-şi îndeplinească obligaţiile sale
pozitive în temeiul Articolelor 3, 14 şi 17 din Convenţia Europeană pentru
apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale în vederea protecţiei
lor împotriva acţiunilor de violenţă în familie şi să pedepsească agresorul lor.
În motivarea cererii sale către Curte, reclamanta Eremia Lilia a indicat că
autorităţile au ignorant abuzul în familie la care ea şi copiii săi au fost supuşi şi
au omis să execute ordonanţa de protecţie obligatorie care era destinată să le
ofere protecţie. Reclamantele s-au bazat pe articolul 3 din Convenţie „nimeni
nu poate fi supus torturii, nici pedepselor sau tratamentelor inumane ori
degradante”. Curtea declarând această plângere admisibilă, din motivul că
autorităţile cunoşteau sau trebuiau să cunoască despre violenţa lui Eremia
Alexandru asupra reclamantei, ţinând cont de numărul de acte de violenţă din
partea lui Eremia Alexandru şi incidentele raportate, a reţinut că măsurile
întreprinse în privinţa ei au fost ineficiente şi Eremia Alexandru a avut
posibilitatea să încalce ordonanţa de protecţie de mai multe ori. Mai mult ca
atît, Curtea observă că urmărirea penală pornită în legătură cu
comportamentul violent al lui Eremia Alexandru manifestat faţă de reclamantă
a fost suspendată cu posibilitatea pentru Eremia Alexandru să fie complet
liberat de răspundere penală dacă nu va comite alte infracţiuni timp de 1 an.
Ţinând cont de faptul că Alexandru a agresat-o repetat pe prima reclamantă,
precum şi avînd în vedere neglijarea completă a ordonanţei de protecţie din 13
ianuarie 2011, atunci cînd s-a întors în casa familiei şi a agresat-o, încălcarea
repetată a ordonanţei, este inexplicabil cum a fost posibil ca procurorul să
constate că Eremia Alexandru “nu era periculos pentru societate” şi a
suspendat urmărirea penală pornită în privinţa lui. Mai mult, procurorul
ierarhic superior a ajuns la aceeaşi concluzie la 18 aprilie 2011, chiar dacă
instanţa de judecată a prelungit ordonanţa de protecţie cu numai 4 zile mai
devreme, din motiv că Eremia Alexandru încă mai prezenta un risc semnificativ
pentru prima reclamantă. Menţionează că, în opinia Curţii, suspendarea
urmăririi penale în privinţa lui Eremia Alexandru în asemenea circumstanţe a
avut un efect, mai degrabă de a-1 eschiva de răspundere penală, decât de a-1
împiedica de la comiterea în continuare a violenţei faţă de prima reclamantă,
fapt care evoluează într-o adevărată impunitate. Având în vedere modul în care
autorităţile au condus cauza, în particular, cunoştinţa autorităţilor despre
pericolul violenţei domestice ulterioare a lui Eremia Alexandru şi omisiunea de
a întreprinde măsuri eficiente în privinţa lui şi să asigure pedepsirea lui în
temeiul prevederilor legale aplicabile. Curtea constată că Statul a omis să-şi
îndeplinească obligaţiile sale pozitive în temeiul articolului 3 din Convenţie şi
respectiv, a existat, prin urmare, o violare a acestei prevederi în privinţa
reclamantei. Reclamantele Eremia Doina şi Eremia Mariana s-au plîns de
violarea drepturilor lor garantate de Articolul 3 din Convenţie, urmare a
faptului că au fost insultate de Eremia Alexandru şi fiind martori la actele de
violenţă faţă de mama lor. Curtea a declarat plângerea dată ca fiind una
admisibilă din considerentul că la 13 decembrie 2010 reclamantele au solicitat
procuraturii ca să fie recunoscute oficial ca fiind victime ale violenţei
domestice în cadrul urmăririi penale pornite împotriva lui Eremia Alexandru.
La 23 decembrie 2010 reclamantele s-au plâns la Procuratura Călăraşi că
Eremia Alexandru nu numai a agresat-o pe mama lor, dar la 19 decembrie
2010 le-a insultat şi pe ele. Curtea menţionează că la sfârşitul lunii decembrie
2010 autorităţile erau conştiente de încălcările ordonanţei de protecţie de
către Eremia Alexandru şi de comportamentul său ameninţător şi insultător nu
numai faţă de Eremia Lilea, dar de asemenea de efectele a unui asemenea
comportament asupra copiilor. A invocat faptul că, m sensul Articolului 3 din
Convenţie, nu au fost întreprinse acţiuni sau acestea au fost insuficiente
pentru a preveni repetarea comportamentului lui Eremia Alexandru, la fel, în
pofida unui act violent din 13 ianuarie 2011, nu a fost întreprinsă nici o acţiune
decisivă împotriva agresorului care în cele din urmă a fost liberat de
răspundere penală. In asemenea circumstanţe. Curtea conchide că autorităţile
naţionale nu şi-au îndeplinit corespunzător obligaţiile lor pozitive în temeiul
Articolului 8 din Convenţie şi a existat, astfel, o violare a acestei prevederi în
privinţa reclamantelor Eremia Doina şi Eremia Mariana. Curtea unanim a
dispus încasarea din contul bugetului de stat al Republicii Moldova suma de 15
000 (cincisprezece mii) EURO cu titlu de prejudiciu moral şi a sumei de 2 150
(două mii o sută cinci zeci) EURO cu tithi de costuri şi cheltuieli. La 22
noiembrie 2013 Ministerul Finanţelor al Republicii Moldova a transferat în
contul Cabinetului Avocatului Straisteanu Doina - Ioana suma de 37 765
(treizeci şi şapte mii şapte sute şase zeci şi cinci) MDL şi 61 bani, ce constituie
echivalentul sumei de 2 150 (două mii o sută cinci zeci) EURO la data
efectuării transferului, şi suma de 263 481 (două sute şase zeci şi trei mii patru
sute opt zeci şi unu) MDL ce constituie echivalentul sumei 15 000
(cincisprezece mii) EURO la data efectuării transferului pe contul reclamantei
Puşcaşu Lilia (Eremia Lilea), fapt confirmat prin ordinul de plată nr. 318 şi 319
din 22 noiembrie 2013. Astfel, prin prisma prevederilor art. 1398 alin. (1) şi art.
1415 alin. (1) din Codul chil, raportate la cele relatate mai sus, indică asupra
faptului că sunt întrunite condiţiile prevăzute de lege privind tragerea la
răspundere materială a pîrîţilor XXXXXXXXX şi Teţcu Ion în ordine de regres şi
anume, existenţa faptului prejudiciului cauzat statului, suma de 301 246, 61
MDL achitată din bugetul statului), vinovăţia pârâţilor constatată prin
Hotărârea Curţii Europene a Drepturilor Omului din 28 mai 2013 şi legătura
cauzală dintre faptele ilicite ale acestuia (emiterea ordonanţei de suspendare a
urmăririi penale din 01 aprilie 2011 şi ordonanţei din 18 aprilie 2011 ) şi
prejudiciul cauzat în mărime de 301 246,61 MDL achitat din bugetul de stat. In
temeiul art. 1414 alin.(l) din Codul chil, dacă dauna a fost cauzată în comun de
mai multe persoane, acestea poartă răspuidere solidară, iar în corespundere cu
dispoziţiile art. 27 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 151 din 30 iulie 2015 cu privire
la agentul guvernamental, statul are dreptul de regres împotriva persoanelor
ale căror acţiuni sau inacţiuni au determinat ori au contribuit semnificativ la
încălcarea prevederilor Convenţiei care a fost constatată printr-o hotărâre sau
a impus soluţionarea amiabilă a cauzei aflate pe rolul Curţii Europene ori
formularea unei declaraţii unilaterale, sumele stabilite prin hotărârea sau
decizia Curţii Europene, prin acordul de soluţionare amiabilă a cauzei aflate pe
rolul Curţii Europene sau prin declaraţia unilaterală se restituie în baza unei
hotărâri judecătoreşti, proporţional vinovăţiei stabilite. Reieşind din cele
menţionate, Ministerul Justiţiei este obligat să intenteze acţiunea în regres,
dacă se întrunesc condiţiile stabilite prin lege, în termen de 3 ani din ziua
achitării sumelor stabilite prin hotărîrea sau decizia Curţii Europene ori prin
acordul de soluţionare pe cale amiabilă. Astfel, Legea cu privire la agentul
guvernamental, are drept scop asigurarea respectării Convenţiei pentru
apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale în Republica
Moldova, ori, din prevederile Constituţiei Republicii Moldova, art. 4 alin. (2),
precum şi din hotărîrea Curţii Constituţionale nr. 55 din 14 octombrie 1999
privind interpretarea unor prevederi ale art.4 din Constituţia Republicii
Moldova rezultă că ”CEDO constituie o parte integrantă a sistemului ilegal
intern şi respectiv urmează a fi aplicată direct ca oricare altă lege a RM cu
deosebirea că CEDO are prioritate faţă de restul regulilor interne care îi
contravin
Pe parcursul examinării pricinii civile, reclamantul și-a concretizat și
majorat cuantumul pretențiilor, solicitând și constatarea neglijenţei grave
manifestate prin omisiunea procurorului şi a procurorului ierarhic superior Ion
Teţcu şi XXXXXXXXX, de a întreprinde măsuri eficiente în cadrul urmării
penale.
În motivarea cererii date a indicat că, prin hotărîrea din 25 iulie 2016,
Curtea Constituţională a admis parţial excepţiile de neconstituţionalitate şi a
recunoscut constituţionalitatea art. 27 din Legea nr. 151 din 30 iulie 2015 cu
privire la Agentul guvernamental, în măsura în care acţiunea în regres se
bazează pe o sentinţă pronunţată în cadrul unei proceduri judiciare prin care
se constată că judecătorul sau o altă persoană a comis sau a admis, intenţionat
sau din neglijenţă gravă, acţiuni sau inacţiuni care au determinat ori au
contribuit semnificativ la încălcarea prevederilor Convenţiei Europene a
Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale, care a fost constatată
printr-o hotărîre a Curţii Europene sau a impus soluţionarea amiabilă a cauzei
aflate pe rolul Curţii Europene ori formularea unei declaraţii unilaterale.
Menţionează că, prin prisma argumentelor reţinute de Curtea Constituţională,
statul este în drept să instituie la nivel naţional mecanisme proprii pentru
restituirea sumelor achitate în procedurile în faţa Curţii Europene, iar aceste
mecanisme, la rândul lor, trebuie să funcţioneze în deplină conformitate cu
normele internaţionale şi naţionale. Astfel, instituţia regresului în sine nu este
contrară Constituţiei, atât timp cât prin mecanismul de atragere la răspundere
sunt respectate garanţiile inerente independenţei judecătorilor. Invocă că,
articolul 27 din Lege cu privire la Agentul guvernamental instituie dreptul de
regres al statului împotriva persoanelor ale căror acţiuni sau inacţiuni au
determinat ori au contribuit semnificativ la încălcarea prevederilor Convenţiei
Europene, iar alineatul (2) al articolului 27 din Lege se referă la cuantumul
prejudiciului suportat de către stat care urmează a fi recuperat, nu şi la
criteriile de răspundere individuală. Curtea a constatat că, în temeiul normei
contestate, este posibilă iniţierea acţiunii de regres a statului exclusiv în baza
existenţei unei hotărâri sau decizii a Curţii Europene, iar această normă nu
prevede obligativitatea existenţei unei sentinţe judecătoreşti, adoptate în
cadrul unui proces judiciar separat, prin care să se constate vinovăţia
persoanei. Pe de altă parte. Curtea a observat ca, în cazul înaintării acţiunii de
regres în cazul reparării prejudiciului cauzat prin anumite acţiuni ale
instanţelor de judecată, în ordinea prevăzută de articolele 1405 şi 1415 din
Codul Chil, spre deosebire de norma contestată, este necesară constatarea
vinovăţiei prin sentinţă judecătorească. În speţă, prin hotărârea sa din 28
august 2013, Curtea Europeană a indicat că autorităţile nu au hiat în
consideraţie impactul unei astfel de omisiuni de a executa ordonanţa de
protecţie emisă de instanţa de judecată de un colaborator de poliţie asupra
ordinii publice şi nu au pornit urmărirea penală în temeiul Articolului 320 din
Codul Penal al RM, precum este dubios faptul că A., odată fiind angajat al
Statului şi autorităţile au beneficiat mai mult decît de o oportunitate pentru a
influenţa comportamentul său, decât ar fi avut faţă de o altă persoană privată,
cu toate acestea, autorităţile au întreprins foarte puţine acţiuni. În cele din
urmă. Curtea Europeană observă că urmărirea penală pornită în legătură cu
comportamentul violent al lui A. faţă de prima reclamantă a fost suspendată cu
posibilitatea pentru A. să fie complet liberat de răspundere penala dacă nu va
comite alte infracţiuni timp de un an. Ținând cont că A. a agresat-o repetat pe
prima reclamantă, precum şi având în vedere neglijarea completă a ordonanţei
de protecţie din 13 ianuarie 2011, atunci când s-a întors în casa familiei şi a
agresat-o, încălcarea repetată a ordonanţei, nu este clar cum procurorul a
constatat că A. ”nu era periculos pentru societate” şi a suspendat urmărirea
penală pornită în privinţa lui. Mai mult, procurorul ierarhic superior a ajuns la
aceeaşi concluzie la 18 aprilie 2011, chiar dacă instanţa de judecată a
prelungit ordonanţa de protecţie cu numai 4 zile mai devreme din motiv că A.
încă mai prezenta un risc semnificativ pentru prima reclamantă. Argumentează
că, reieşind din atribuţiile procurorului în cadrul urmăririi penale prevăzute de
art. 52 alin. (1) Cod de procedură penală al RM, procurorul are obligaţia legală
în calitate de persoană care, în limitele competenţei sale, exercită sau, după
caz, conduce în numele statului urmărirea penală, de a investiga cazul în
vederea constatării existenţei sau inexistenţei încălcării de lege care atrage
răspundere penală şi respectiv, de a întreprinde măsuri eficiente în temeiul
prevederilor legale aplicabile pentru a asigura securitatea victimelor şi
răspunderea infractorilor. Ori, în legătură cu circumstanţele cuprinse în
ordonanţa de protecţie din 09 decembrie 2010 a Judecătoriei Călăraşi, s-a
stabilit că Eremia Alexandru manifestă comportament agresiv şi violent
manifestat faţă de reclamantă, exprimat prin lovituri, înjosiri, impunerea voinţe,
sale, provocarea stărilor de tensiune şi de suferinţă psihică prin ofense, starea
în derâdere, înjurare insultare, ameninţări verbale, violenţă faţă de animalul
domestic - pisică, ceea ce constituie violenţă psihică şi fizică faţă de
reclamantă, faptul că acţiunile de violenţă fizică şi psihică au loc în prezenţa
copiilor minori, Eremia Doina şi Eremia Mariana, care astfel sunt afectaţi
negativ în dezvoltarea lor psiho-socială. Mai cu seamă că Curtea Europeană
consideră că autorităţile cunoşteau despre comportamentul violent al lui A.,
care a devenit şi mai evident atunci cînd instanţele judecătoreşti au emis
ordonanţa de protecţie din 9 decembrie 2010. De altfel, în cadrul urmăririi
penale, procurorul, în limita competenţei sale materiale şi teritoriale, verifică
calitatea probelor administrate, veghează ca orice infracţiune să fie
descoperită, orice infractor să fie tras la răspundere penală şi ca nici o
persoană să nu fie urmărită penal fără să existe indici temeinici că a săvârșit o
infracţiune. În temeiul art. 19 alin. (3) Cod de procedură penală al RM, organul
de urmărire penală are obligaţia de a lua toate măsurile prevăzute de Lege
pentru cercetarea sub toate aspectele, completă şi obiectivă, a circumstanţelor
cauzei, de a evidenţia atât circumstanţele care dovedesc vinovăţia bănuitului,
învinuitului, inculpatului, cât şi cele care îi dezvinovăţesc, precum şi
circumstanţele care îi atenuează sau agravează răspunderea. Această obligaţie
rezulta inclusiv din prevederile art. 7 din Legea nr. 294-XVI din 25 decembrie
2008 cu privire la procuratură. Astfel, omisiunea pârâților este atribuită la
neglijenţă gravă în condiţiile în care constatările instanţei sunt justificate şi
prin faptul recunoaşterii de către Eremia Alexandru pe deplin a vinovăţiei cu
privire la faptele ce-i sunt incriminate stabilite în ordonanţa de punere sub
învinuire a acestuia. Menţionează, că infracţiunea prevăzută la art. 2011 din
Codul penal este o infracţiune materială, care se consideră consumată din
momentul producerii suferinţei fizice, vătămării uşoare a integrităţii corporale
sau a sănătăţii, suferinţei psihice ori a prejudiciului material sau moral. Astfel,
pentru aplicarea răspunderii în baza art. 2011 din Codul penal, este suficient să
se producă una din urmările prejudiciabile enumerate în dispoziţia acestei
norme penale, elementele componenţei de infracţiune fiind întrunite, prin
ordonanţa de suspendare a urmăririi penale din 01 aprilie 2011, fiind indicat
că vinovăţia învinuitului Eremia Alexandru în săvârșirea infracţiunii imputate,
nu poate fi pusă la îndoială, ea fiind dovedită pe deplin prin mijloacele de
probe administrate la dosar. În atare circumstanţe este inexplicabilă aplicarea
art. 59 din Codul penal, deoarece Eremia Alexandru a avut un comportament
violent ce a persistat în timpul executării ordonanţei de protecţie, dar şi
imediat după, ceea ce a determinat prelungirea acesteia de către instanţa de
judecată la 14 martie 2011, în timp ce liberarea condiţionată de răspundere
penală conform normei legale nominalizate este determinată de faptul că
corectarea persoanei puse sub învinuire este posibilă fără aplicarea unei
pedepse penale. Totodată, condamnarea Republicii Moldova la Curtea
Europeană pentru acte de violenţă în familie, fiind o problemă sistematică, este
întemeiat a angaja o responsabilitate mai mare din partea pârâților de a
asigura securitatea victimelor şi răspunderea infractorilor, ori, în conformitate
cu prevederile art.7 alin.(8) şi (9) Cod de procedură penală, hotărârile
definitive ale Curţii Europene a Drepturilor Omului sânt obligatorii pentru
organele de urmărire penale, procurori şi instanţele de judecată. De altfel, cu
privire la încălcarea art. 3 din Convenţie, Curtea Europeană a satisfăcut
pretenţiile reclamanţilor în următoarele cauze, T.M. şi C.M. c. Moldovei,
Mudric c. Moldovei, B. c. Moldovei. Curtea Europeană reiterează că articolul 1
din Convenţie, coroborat cu articolul 3, impune statelor obligaţii pozitive
pentru a asigura că indivizii aflaţi sub jurisdicţia lor sunt protejaţi împotriva
tuturor formelor de rele tratamente, interzise de articolul 3, inclusiv dacă un
astfel de tratament este administrat de particulari (A. c. Regatului Unit, 23
septembrie 1998, § 22, Rapoarte ale Hotărîrilor şi Deciziilor 1998-VI şi Opuz c.
Turciei, nr. 33401/02, § 159, CEDO 2009), această obligaţie trebuie să includă
protecţie efectivă, inter alia, unui individ sau indivizi identificaţi de la actele
ilegale ale unui terţ, precum şi măsuri rezonabile pentru a preveni maltratarea
de care autorităţile care au cunoscut sau trebuiau să cunoască. Articolul 3
obligă să se efectueze o investigaţie efectivă cu privire la pretinsa maltratare,
chiar dacă o astfel de tratare este aplicată de persoane private (M.C. c.
Bulgariei, nr. 39272/98, § 151, CEDO 2003- XII, şi Denis Vasilyev c. Rusiei, nr.
32704/04, §§ 98-99, 17 decembrie 2009). Pentru ca o investigaţie să fie
considerată ”efectivă”, aceasta trebuie, în principiu, să fie capabilă să conducă
la stabilirea circumstanţelor cauzei şi la identificarea şi pedepsirea celor
responsabili. Aceasta nu reprezintă o obligaţie de rezultat, dar una de mijloace,
în cauzele în care sunt aplicate articolele 2 şi 3 din Convenţie, în care
eficacitatea investigaţiilor oficiale se pune în discuţie. Curtea deseori a
apreciat dacă autorităţile au reacţionat prompt la plângerile din acel moment,
se va lua în consideraţie începerea investigării, termenele în care au loc
audieri şi perioada de timp necesară pentru investigarea iniţială (a se vedea
Denis Vasilyev, citat supra, § 100 cu referinţele următoare; şi Stoica c.
României, nr. 42722/02, § 67, 4 martie 2008). Invocă că, conform art. 120 din
Constituţia Republicii Moldova, este obligatorie respectarea sentinţelor şi a
altor hotărâri definitive ale instanţelor judecătoreşti, precum şi colaborarea
solicitată de acestea în timpul procesului, al executării sentinţelor şt a altor
hotărâri judecătoreşti definitive. Astfel, acţiunea de regres fiind o acţiune civilă,
de drept comun, izvorâtă din împrejurarea ca victima prejudiciului are dreptul
sa acţioneze pentru despăgubiri printr-o acţiune civilă în instanţa de judecată,
fiind aplicabile regulile generale pentru judecarea acţiunilor civile, fiind
asigurate toate drepturile la un proces echitabil.
În drept, reclamantul invocă prevederile art. art. art. 5 ; 7; 32; 55; 56;
166- 167 din Codul de procedură Civilă al RM, art. 1398 alin. (1), art. 1414 alin.
(1), art. 1415 alin. (1) din Codul civil al RM, Legea nr. 151 din 30 iulie 2015 cu
privire la Agentul Guvernamental.
Aprecierea primei instanţe:
 Prin hotărârea Judecătoriei Strășeni, sediul Călărași din 10 martie 2017
cererea de chemare în judecată a fost respinsă ca neîntemeiată.

Argumentele apelantului:

La data de 13 martie 2017 XXXXXXXXX a declarat apel împotriva

hotărârii Judecătoriei Strășeni, sediul Călărași din 10 martie 2017, iar ulterior
a depus apel suplimentar, prin care a solicitat admiterea acestuia, casarea
hotărârii primei instanțe cu pronunțarea unei noi hotărâri de admitere
integrală a acțiunii inițiale și cererii de concretizare și completare a acesteia.

În motivarea apelului s-a invocat consideră că prima instanță nu a

constatat circumstanțele importante pentru soluționarea pricinii, precum și că
au fost încălcate normele de drept material sau normele de drept procedural.
Menționează că cadrul legislativ actual reglementează răspunderea civilă,
disciplinară și penală a judecătorilor și procurorilor, stabilind cazurile în care
această răspundere operează, procedura ce trebuie urmată și garanțiile
procedurale pentru a evita afectarea independenței acestora. Garanțiile
procedurale sunt concretizate în cazul acțiunii civile prin condițiile de
exercitare a acțiunii în regres împotriva procurorului/judecătorului în ceea ce
privește răspunderea civilă. Menționează că reieșind din dispozițiile art. 27
alin. (1), (2) al Legii nr. 151 din 30 iulie 2015 cu privire la agentul
guvernamental, XXXXXXXXX este obligat să intenteze acțiunea în regres, dacă
se întrunesc condițiile stabilite prin lege, în termen de 3 ani din ziua achitării
sumelor stabilite prin hotărârea sau decizia Curții Europene ori prin acordul de
soluționare pe cale amiabilă. Astfel, Legea cu privire la agentul guvernamental
are ca scop asigurarea respectării Convenției pentru apărarea drepturilor
omului și a libertăților fundamentale în republica Moldova. În continuare
apelantul reiterează circumstanțele de fapt și de drept care au fost indicate în
cererea de chemare în judecată și cererea de concretizare. Menționează că
acțiunea de regres este o acțiune civilă, de drept comun, izvorâtă din
împrejurarea că victima prejudiciului are dreptul că acționeze pentru
despăgubiri printr-o acțiune civilă în instanța de judecată. Astfel se aplică
regulile generale pentru judecarea acțiunilor civile, fiind asigurate toate
drepturile la un proces echitabil. Deși instanța de judecată face o afirmație că
acest fel de cereri se examinează într-un proces penal, nu-și justifică soluția.
De asemenea nici Curtea Constituțională prin hotărârea din 25 iulie 2016 nu
indică despre caracterul penal al sentinței judecătorești ce urmează a fi luat în
considerare la examinarea acestui gen de litigii.

În drept apelul se întemeiază în baza art. 386 lit. a) și d) CPC.

 Termenul legal de declarare a apelului:
În conformitate cu prevederile art. 362 alin. (1) CPC, termenul de
declarare a apelului este de 30 de zile de la data pronunţării dispozitivului
hotărârii, dacă legea nu prevede altfel.
În acest context, având în vedere că dispozitivul hotărârii Judecătoriei
Strășeni a fost pronunțat la data de 10 martie 2017, iar cererea de apel a fost
depusă la 13 martie 2017, Colegiul civil constată că apelul a fost declarat în
termenul legal.
Argumentele părţilor în şedinţa instanţei de apel:
În ședința de judecată reprezentantul apelantului Ministerului Justiției,
precum și intimații, nu s-au prezentat, deși au fost înștiințați legal despre locul,
data și ora examinării pricinii civile, fapt confirmat prin avizele de recepție
anexate la materialele cauzei.
Totodată intimații au depus referință prin care au solicitat respingerea
apelului și menținerea hotărârii primei instanțe, precum și examinarea
apelului în lipsa lor.
În acest context, Colegiul civil reține că, în temeiul art. 379 alin. (1) CPC,
neprezentarea în şedinţă de judecată a apelantului sau intimatului, a
reprezentanţilor acestora, precum şi a unui alt participant la proces, citaţi
legal despre locul, data şi ora şedinţei, nu împiedică judecarea apelului.
Instanţa însă este în drept să amâne şedinţa dacă va constata că
neprezentarea este motivată.
Aprecierea instanţei de apel:
Verificând legalitatea și temeinicia hotărârii primei instanțe în baza
materialelor din dosar în coraport cu argumentele din apel și referința la apel,
Colegiul civil și de contencios administrativ al Curții de Apel Chișinău ajunge
la concluzia că apelul declarat urmează a fi respins din următoarele
considerente.
În conformitate cu art. 385 alin. (1) lit. a) CPC, instanţa de apel după ce
judecă apelul, este în drept să respingă apelul şi să menţină hotărârea primei
instanţe.
În temeiul art. 373 alin. (2), (3), (4) și (5) CPC, în limitele apelului,
instanţa de apel verifică circumstanţele şi raporturile juridice stabilite în
hotărârea primei instanţe, precum şi cele care nu au fost stabilite, dar care au
importanţă pentru soluţionarea pricinii, apreciază probele din dosar şi cele
prezentate suplimentar în instanţă de apel de către participanţii la proces. În
cazul în care motivarea apelului nu cuprinde argumente sau dovezi noi,
instanţa de apel se pronunţă în fond, numai în temeiul celor invocate în primă
instanţă. Instanţa de apel nu este legată de motivele apelului privind
legalitatea hotărârii primei instanţe, ci este obligată să verifice legalitatea
hotărârii în întregul ei. Instanţa de apel este obligată să se pronunţe asupra
tuturor motivelor invocate în apel.
În cadrul examinării cauzei în instanța de apel s-a stabilit că prin
ordonanţa de protecţie eliberată de Judecătoria Călăraşi la 09 decembrie 2010,
în vederea protejării victimelor, Lilia Eremia şi a copiilor, Eremia Doina şi
Eremia Mariana, Eremia Alexandru, născut la 20.06.1971, domiciliat în s.
Vălcineţ, r-nul Călăraşi, a fost obligat să părăsească locuinţa comună situată în
s. Vălcineţ, r-nul Călăraşi, unde locuieşte împreună cu victimele, să stea
departe de locul de trai al victimelor la o distanţă de cel puţin 500 metri, de a
nu contacta victimele, de a sta departe de locul de muncă şi de studii al
victimelor, de a nu aplica violenţa fizică şi psihică, precum şi de a nu insulta
prin vorbe şi gesturi victimele, măsurile de protecţie fiind stabilite pentru un
termen de 90 de zile.
În temeiul ordonanţelor din 18 septembrie 2010, procurorul în
Procuratura raionului Călăraşi, Dumitru Triboi, a dispus pornirea procesului
contravenţional în privinţa lui Eremia Alexandru pe faptul comiterii
contravenţiei prevăzute la art. 78 aii. (1) din Codul contravenţional, pentru
vătămarea uşoară a integrităţii corporale, care a provocat dureri fizice victimei,
Lilia Eremia, cu aplicarea sancţiunii cu amendă în mărime de 10 unităţi
convenţionale.
Prin decizia Curţii de Apel Chişinău din 14 aprilie 2011, instanţa de
recurs a admis recursul declarat de Eremia Alexandru şi a casat ordonanţa de
protecţie a Judecătoriei Călăraşi din 09 decembrie 2010 în partea obligării
agresorului Eremia Alexandru de a nu aplica violenţă fizică şi psihică faţă de
reclamantă şi copii, de a nu insulta prin vorbe şi gesturi reclamanta şi copiii,
cât şi în partea stabilirii distanţei de cel puţin 500metri de la locuinţa victimei,
în rest ordonanţa fiind menţinută (f. d. 7,8).
Prin raportul din 18 martie 2011, OUP Comisariatul de poliţie Călăraşi,
Simion Dodon, a propus scoaterea de sub urmărire penale a bănuitului Eremia
Alexandru pe motiv că fapta nu întruneşte elementele constitutive ale
infracţiunii cu atragerea la răspundere contravenţională în temeiul art. 78 din
Codul contravenţional (f. d. 125-129).
Prin ordonanţa din 01 aprilie 2011, procurorul în Procuratura raionului
Călăraşi, Ion Teţcu, a dispus suspendarea condiţionată a urmăririi penale
pornite pe faptul comiterii infracţiunii prevăzute la art. 2011 alin. (1) din Codul
penal, la plângerea depusă de Lilia Eremia, în cauza penală nr. 2011160018 în
privinţa învinuitului, Eremia Alexandru Ion, născut la 20.07.1971, originar şi
locuitor din s. Vălcineţ, r-nul Călăraşi, pe un termen de 1 an, cu stabilirea
următoarelor obligaţii: 1. să comunice organului de urmărire penală orice
schimbare de domiciliu; 2. să nu săvârşească infracţiuni sau contravenţii (f. d.
11 -13).
Prin ordonanţa procurorului raionului Călăraşi, XXXXXXXXX, din 18
aprilie 2011, a fost respinsă plângerea avocatului, Doina-Ioana Străisteanu,
privind anularea ordonanţei de suspendare condiţionată a urmăririi penale în
privinţa lui Eremia Alexandru ca fiind neîntemeiată, precum şi a fost
recunoscută întemeiată şi legală hotărârea procurorului în Procuratura
raionului Călăraşi, T. Teţcu, din 01.04. 2011, privind suspendarea urmăririi
penale în privinţa lui Eremia Alexandru (f. d. 9,10).
În temeiul ordonanţei din 05 aprilie 2012, procurorul în Procuratura
raionului Călăraşi, Ion Moţpan, a dispus liberarea lui Eremia Alexandru de
răspundere penală (f. d. 130).
Potrivit deciziei din 28 mai 2013, definitivă la 28 august 2013,
pronunţată în cauza Eremia contra Republicii Moldova (cererea nr. 3564/11),
Curtea Europeană a Drepturilor Omului a hotărât că a existat o violare a art. 3
din Convenţia Europeană pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor
fundamentale (în continuare „Convenţia”, precum şi a art. 14 coroborat cu art.
3 din Convenţie în privinţa primei reclamante, Lilia Eremia, precum şi că a
existat o violare a art. 8 din Convenţie în privinţa celei de-a doua şi treia
reclamantă. Doina Eremia şi Mariana Eremia, hotărând totodată că, statul
trebuie să plătească reclamantelor în comun, în termen de 3 luni de la data
rămânerii definitive a hotărârii a sumelor de 15000 Euro cu titlu de prejudiciu
moral şi de 2150 Euro cu titlu de costuri şi cheltuieli, care vor fi convertite în
lei moldoveneşti conform ratei aplicabile la data executării hotărârii (a se
vedea f. d. 14-38).
Astfel, în temeiul deciziei Curţii Europene menţionate supra, la 22
noiembrie 2013 Republica Moldova, prin intermediul Ministerului Finanţelor, a
achitat în beneficiul Liliei Puşcaşu suma de 263481 lei cu titlu de prejudiciu
moral care constituie echivalentul a 15000 Euro, precum şi în beneficiul
Doinei-Ioana Străisteanu suma de 37765, 61 cu titlu de costuri şi cheltuieli,
adică echivalentul a 2150 Euro, fapt confirmat ordinele de plată nr. 318 şi 319
din 22 noiembrie 2013 (f. d. 4).
La 04 februarie 2016 Republica Moldova, reprezentată de Ministerul
Justiţiei, s-a adresat în instanţa de judecată cu cerere de chemare în judecată
către XXXXXXXXX şi Ion Teţcu cu privire la încasarea în ordine de regres în
mod solidar a sumei de 301246, 61 lei, iar ulterior prin cerere de concretizare
și majorare a cuantumului cerințelor reclamantul a solicitat și constatarea
neglijenței grave a pârâților manifestate prin omisiunea de a întreprinde
măsuri eficiente în cadrul urmăririi penale.

Fiind investită cu examinarea prezentului litigiu, prima instanţă s-a

pronunţat în favoarea respingerii cererii de chemare în judecată.
Colegiul civil al Curții de Apel Chișinău consideră hotărârea primei
instanței legală și întemeiată, reieșind din următoarele circumstanțe.
În materie de drept, Colegiul civil menționează că potrivit prevederilor
art. 1398 alin. (1) din Codul civil, cel care acţionează faţă de altul în mod ilicit,
cu vinovăţie este obligat să repare prejudiciul patrimonial, iar în cazurile
prevăzute de lege, şi prejudiciul moral cauzat prin acţiune sau omisiune.
În conformitate cu prevederile art. 1415 alin. (1) din Codul civil, persoana
care a reparat prejudiciul cauzat de o altă persoană are dreptul la o acţiune de
regres împotriva acesteia în mărimea despăgubirii plătite persoanei vătămate
dacă legea sau contractul nu prevede altfel.
 În conformitate cu prevederile art. 27 alin. (1) si (3) din Legea nr. 151
din XXXXXXXXX, statul are dreptul de regres împotriva persoanelor ale căror
acţiuni sau inacţiuni au determinat ori au contribuit semnificativ la încălcarea
prevederilor Convenţiei care a fost constatată printr-o hotărâre sau a impus
soluţionarea amiabilă a cauzei aliate pe rolul curţii europene or formularea
unei declaraţii unilaterale. Ministerul Justiţiei este obligat să intenteze
acţiunea în regres, dacă se întrunesc condiţiile stabilite prin lege, în termen de
3 ani din ziua achitării sumelor stabilite prin hotărârea sau decizia Curţii
Europene ori prin acordul de soluţionare pe cale amiabilă.

Totodată, potrivit art. 25 alin. (1) din Legea cu privire la Agentul

guvernamental persoanele ale căror acţiuni sau inacţiuni au determinat ori au
contribuit semnificativ la încălcarea prevederilor Convenţiei, încălcare care a
fost constatată de către Curtea Europeană printr-o hotărâre sau a impus
soluţionarea amiabilă a cauzei aflate pe rolul Curţii Europene ori formularea
unei declaraţii unilaterale, sânt trase la răspundere penală, contravenţională,
disciplinară sau civilă conform legislaţiei.
Art. 25 alin. (2) din Legea nominalizată, prevede că vinovăţia şi
responsabilitatea persoanelor se stabilesc în fiecare caz individual de
autorităţile competente de a iniţia proceduri sau de a adopta hotărâri privind
răspunderea penală, contravenţională, disciplinară, civilă potrivit legislaţiei şi
nu depind direct de cuantumul compensaţiilor băneşti achitate în temeiul
hotărârii sau deciziei Curţii Europene.
Concomitent, se reține că art. 25 alin. (3) din aceiași Lege prevede că,
Agentul guvernamental sesizează autorităţile competente să iniţieze proceduri
sau să adopte hotărâri privind răspunderea penală, contravenţională,
disciplinară, civilă potrivit legislaţiei şi explică în ce mod o acţiune sau
inacţiune a persoanei a condus la constatarea unei încălcări a prevederilor
Convenţiei într-o hotărâre a Curţii Europene sau a impus soluţionarea amiabilă
a cauzei aflate pe rolul Curţii Europene, ori formularea unei declaraţii
unilaterale.

Astfel, raportând prevederile legale citate supra la circumstanțele pricinii,

instanța de apel conchide că nu se pune la îndoială că XXXXXXXXX, ca
reprezentant al Statului, este în drept să înainteze acțiune de regres împotriva
persoanelor ale căror acţiuni sau inacţiuni au determinat ori au contribuit
semnificativ la încălcarea prevederilor Convenţiei care a fost constatată
printr-o hotărâre, la caz împotriva pîrîrților/intimați, dar pentru aceasta, legea
imperativ prevede că mai întîi urmează să fie stabilită de autorităţile
competente de a iniţia proceduri sau de a adopta hotărâri privind răspunderea
penală, contravenţională, disciplinară sau civilă, vinovăţia şi responsabilitatea
acelor persoane.
Mai mult decît atît, legea prevede expres că Agentul guvernamental
sesizează autorităţile competente să iniţieze proceduri sau să adopte hotărâri
privind răspunderea penală, contravenţională, disciplinară, civilă potrivit
legislaţiei, care şi explică în ce mod o acţiune sau inacţiune a persoanei a
condus la constatarea unei încălcări a prevederilor Convenţiei într-o hotărâre a
Curţii Europene.
În asemenea situație, reieșind din circumstanțele de fapt stabilite și
normele de drept reținute, dat fiind că în privința pîrîrțor/intimați nu a fost
adoptată o hotărîre privind răspunderea penală, contravenţională, disciplinară
sau civilă, mai mult Agentul guvernamental nici nu a sesizat autoritățile
competentă să inițieze proceduri sau să adopte hotărâri în acest sens, prima
instanță corect a hotărât de a respinge acțiunea civilă ca neîntemeiată.
În consecință, raportând circumstanţele de fapt ale pricinii la normele de
drept reţinute supra, Colegiul civil constată că, la judecarea pricinii, prima
instanţă a constatat şi elucidat pe deplin circumstanţele importante pentru
soluţionarea pricinii, a interpretat şi aplicat corect normele de drept material
cu pronunțarea unei hotărâri legale și întemeiate pe circumstanțele de fapt
constatate nemijlocit în ședința de judecată prin probe pertinente și
concludente.
Totodată, apelul nu conține argumente noi, sunt indicate aceleași
argumente care se referă la starea de fapt, care au fost invocate în prima
instanță și cărora prima instanță le-a dat apreciere corectă.
Astfel, luând în consideraţie circumstanțele de fapt constatate și normele
de drept reținute supra, Colegiul civil și de contencios administrativ al Curții
de Apel Chișinău ajunge la concluzia că apelul este neîntemeiat și urmează a fi
respins, cu menținerea hotărârii primei instanțe.
În conformitate cu art. 385 alin. (1) lit. a) – 389 CPC, Colegiul civil şi de
contencios administrativ al Curții de Apel Chișinău,

decide:

Se respinge apelul declarat de XXXXXXXXX.

Se menține hotărârea Judecătoriei Strășeni, sediul Călărași din 10 martie
2017, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată depusă de Republica
Moldova, reprezentată de XXXXXXXXX, împotriva lui XXXXXXXXX și
XXXXXXXXX cu privire la constatarea neglijenței grave manifestate prin
omisiunea de a întreprinde măsuri eficiente în cadrul urmăririi penale și
încasarea în ordine de regres a sumei.
Decizia este definitivă, dar poate fi atacată cu recurs la Curtea Supremă
de Justiţie în termen de 2 luni de la data comunicării deciziei integrale.

Președintele ședinței, judecătorul Maria

Guzun
 Judecătorii Iurie
Cotruță

Natalia
Simciuc