* * *

În 2015 s-au împlinit 100 de ani de la moartea lui Alexander Nicolaevici Scriabin. Născut la 6
ianuarie 1872, Scriabin a fost compozitor și pianist rus, ale cărui prime compoziții, scrise într-un
limbaj tonal, au fost influențate de Chopin. Mai târziu, muzica sa a devenit în mare majoritate
atonală, fiind influențată de căutările spirituale ale compozitorului, interesat de theosofie și
sinestezie. În legătură cu ultima preocupare menționată, istoria muzicii a consemnat faptul că
Scriabin asocia fiecărei tonalități o culoare, iar Sergei Rachmaninov redă în autobiografia sa o
conversație cu tema muzica și culorile, pe care a purtat-o cu Scriabin și Rimsky-Korsakov, acesta din
urmă fiind de acord cu ideile sincretice ale lui Scriabin, chiar dacă nu era de acord cu asocierile
gândite de Scriabin – de exemplu Scriabin asocia Mi bemol majorul cu ideea de roșu-purpuriu, în
timp ce Korsakov asocia acea tonalitate cu albastru; în schimb amândoi asociau Re majorul cu auriu-
maro. Poate merită menționat un aspect al biografiei lui Scriabin: dintre cei șapte copii, dăruiți de
cele două soții, fiica sa, Ariadna, a devenit un simbol al Rezistenței franceze, deoarece căsătorită cu un
evreu s-a convertit la iudaism și a luptat contra nazismului, fiind omorâtă în 1944 de fasciștii nemți.
Revenind la muzică, Scriabin a compus un număr mic de lucrări orchestrale și o parte dintre ele sunt
cântate frecvent.
Concertul pentru pian și orchestră în fa diez minor, Op. 20 a fost compus pe când Scriabin avea
doar 24 de ani și este singurul concert pe care l-a scris, în doar câteva zile în toamna lui 1896.
Orchestrația a terminat-o abia în mai anul următor, iar în 23 octombrie concertul a fost prezentat
pentru prima dată. În Allegro tema principală este prezentată de pian, apoi este preluată de orchestră
acompaniată de pian în octave. Partea a doua, Andante, începe în Fa diez major, tonalitate pe care
Scriabin o asociază cu un albastru strălucitor și este o temă cu variațiuni. În ultima parte, Allegro
moderato, sunt dezvoltate teme din prima parte, prezentate inclusiv cu ajutorul unor arpegii pline de
virtuozitate.
Simfonia nr. 1 în Mi major, Op. 26. Scriabin a început să compună Simfonia în 1899, iar în 1900
a prezentat o primă variantă a ei scrisă pentru două piane. Simfonia nr. 1 a fos compusă în șase părți,
ultima dintre ele fiind gândită ca un imn adus artei, orchestrei alăturându-i-se corul și doi soliști. O
primă prezentare a Simfoniei a avut loc la 24 noiembrie 1900, iar Scriabin a fost extrem de supărat că
nu a fost prezentată inclusiv partea a VI-a, considerată de necântat. În ciuda disputelor, Simfonia a
fost prezentată integral în martie 1901, iar peste ani, a fost considerată o capodoperă a lui Scriabin.
Iată o traducere liberă a versurilor scrise chiar de Scriabin pentru Partea a VI –a a simfoniei:
O! imagine divină,/Artă pură a armoniilor./Ție îți aducem cu toții/ Slava sentimentului venerat!
Tu ești al vieții vis luminos,/ Tu ești sărbătoare, tu odihna/ Ce dar aduci oamenilor, ale tale magice
viziuni./ În acel ceas sumbru și friguros,/ Când sufletul e plin de confuzie,/ În tine găsește omul,
Bucuria vie a consolării și a uitării./ Tu ești puterea, eu aleg minunata chemare a ta către viață
În mintea obosită și bolnavă/ Tu creezi un șir de gânduri noi/ Tu ești un ocean fără margini al
simțurilor, / Care naște în inima inspirată cele mai frumoase cântece
Cântecul pe care ți-l aduce robul tău inspirat de tine./ Domnește peste toate pe pământ, al tău spirit
liber și puternic,/ De tine omul ridicat, face cea mai bună faptă a sa.
Veniți toate popoarele lumii,/ Slavă artei să cântăm!/ Slavă artei să cântăm!