Maria APOSTOL, Anul 1, Engleză-Germană, 2016-2017 1

Paul van Tieghem, Literatura Comparată

(La Littérature Comparée, quatrième édition, revue, Librairie Armand Colin, Paris, 1951)

Traducere și prefață de Alexandru Dima

București, Editura pentru Literatură Universală, 1966

Partea I ˗ Formarea și dezvoltarea literaturii comparate

Capitolul I. Origini
Termenul Literatură comparată este folosit pentru prima oara în Franța de catre A.F. Villemain,
la începutul secolului al XIX-lea, în cadrul cursului său la Sorbona. Alte catedre universitare apoi
au adoptat acest termen sub formele de istorie comparata a literaturilor (J. Texte) sau istorie
comparativă a literaturilor , termen utilizat de J.J. Ampère.
Compararea exista și in antichitate și era înțeleasă ca fiind activitatea prin care se constată
influența unor opere literare asupra altora. Sensul actual al literaturii comparate s-a format între
secolele XVIII și XIX, impreună cu o lărgire a orizontului literar.

Partea a II-a ˗ Metode și rezultate ale literaturii comparate

Capitolul I. Principii și metode generale
Mai întâi de toate, comparatistul trebuie să se echipeze cu anumite cunoștințe aparținând
anumitor discipline : ˶Prima piesa a echipamentului va fi cunoașterea mai multor limbi [...]]̋ (64);
pe lângă, comparatistul trebuie sa cunoască și literaturile marilor epoci, principalelor curente
literare și celor mai cunoscuți scriitori. În fine, un al treilea principiu este alcătuit din ˶cunoștințe
[...] specifice cercetătorilor de literatură comparată.]̋ (65)
Apoi comparatistul trebuie să adopte o metodă clară de selecție a ideilor principale necesare
pentru a înțelege ˶ [...] împrumuturile sau influențele într-un mod precis și bine delimitat.]̋ (62)

Capitolul V. Succese și influențe globale

Orice comparatist, când începe un studiu comparatist, trebuie să țină cont de un factor important:
˶ cunoașterea gradului de răspîndire ]̋ (117) a unei opere literare, sau mai bine spus difuzarea
acestei lucrări. Difuzarea este direct legată de succesul unei opere: aceasta poate fi primită
calduros și criticile pot rezulta pozitive, dar autorul și opera pot avea și un succes mai limitat.
Totuși, indifirent de gradul de succes, anumite idei sau forme de exprimare, sau chair cuvinte ale
autorului respectiv, pot fi împrumutate și regăsite în opere străine. În acest caz se vorbește despre
influența unei lucrări asupra alteia.
 Maria APOSTOL, Anul 1, Engleză-Germană, 2016-2017 2

Partea a III-a ˗ Literatura generală

Capitolul I. Principiul și rolul literaturii generale
Literatura generală este defiinită de van Tieghem ca fiind o disciplină care ˶ [...] contribui(e) la
alcătuirea acestei istorii ]̋ (150) , istoria fiind cea literară europeană. Cum s-a spus și mai sus,
literatura comparată studiază raporturi de influență și împrumut intre două lucrări sau opere sau
literaturi. Totuși este necesar un studiu de sinteză care să unifice rezultatele particulare obtinute
prin comparare, și acest studiu este chiar condus de istoria generală a literaturii, sau literatura
generală. Van Tieghem consideră că literatura generală aduna laolaltă aspecte și idei literare ˶
care aparțin în același timp mai multor literaturi. ]̋ (151) și le abstractizează, astfel încât ele apar
mai precise și cuprinzătoare.