1

Lupta femeii care se termină la Dumnezeu

Ce ne împiedică să fim cu Dumnezeu? Ce le împiedică pe femeile de astăzi, care

vieţuiesc într-un mediu modern să poarte în piept paradisiaca bătaie ritmică a
celeilalte lumi?

Femeia creştină încă din începuturi a dorit să-şi scoată în evidenţă calităţile care
de cele mai multe ori nu erau cele legate de familie, cămin sau creşterea de copii.
Deşi sunt foarte multe exemple de femei influente care au contribuit la schimbarea
istoriei, femeia a fost şi este mereu într-o luptă cu societatea pentru a-şi câştiga
drepturi egale sau chiar superioare, pentru ai fi recunoscute meritele şi puterea de
influenţă, spiritul conducător şi capacitatea de dominare. Una dintre zicerice
obişnuite ale Sfântului Ioan Gură de Aur, care privea omenirea dintr-o perspectivă
realistă, este: ,,egaliatea generează tensiuni”; prin urmare, este necesară o stabilire
ordonată a autorităţii în mijlocul oamenilor, în societate, în Biserică şi în familie.
Împărţirea puterii nu anulează în nici un fel deplina egalitate ontologică între
oameni. Egali fiind, fiecare dintre ei este chemat să îndeplinească diferite atribuţii,
slujind astfel funcţionării armonioase a întregului.

Împreună cu corectarea, chiar teoretică, a drepturilor femeii şi legat de aceasta,

se resimte de o vreme o cercetare a vieţii cuplului uman, care a rămas considerat în
creştinism doar pe baza unor canoane vechi şi fără aderenţă la adevăratul mesaj al
lui Hristos. Patriarhul Teoctist scria în Almanahul Bisericesc din 1997,, Căsătoria
creştină-ca Taină a iubirii-este un act sfânt, de origine dumnezeiască, încare prin
preot- se împartăşeşte harul Sfântului Duh unui tânăr şi unei tinere ce se unesc libei
în căsătorie, care sfinţeşte şi înalţă legătura naturală a căsătoriei lor la demnitatea
reprezentării unirii duhovniceşti dintre Hristos şi Biserică. Iubirea dintre soţi
rodeşte în Taina Căsătoriei multe daruri, între care cel mai mare este acela al
naşterii de prunci. Uitarea acestui lucru generează egoismul dus până la limită,
uneori întemeiat pe argumentul sărăciei materiale. Adevărul este că nu sărăcia sau
2

lipsa locuinţelor este motivul care duce la practicarea avortului, ci absenţa unei
convingeri creştine puternice, referitoare la rostul familiei şi al copilului”

În lăuntrul canonului, femeia a rămas constrânsă de aceste vechi legiuri, la

situaţia de dominată şi chiar aservită pretenţiilor de dominare ale soţului, fără a
găsi un sprijin în evaluările Mesiei Hristos, fără asigurarea vieţii ei prin acea iubire
jertfelnică, de care Apostolul Pavel vorbeşte cu tărie în textele lui antropologice.
Pavel aşeză capul în poziţie de stăpânire, şi trupul în poziţie de supunere de dragul
păcii. Acolo unde este egalitate de stăpânire, nu este niciodată pace.

Iată ce gândeşte în acest sens George Khodr, Mitropolitul Libanului ortodox:

,,Trebuie să admitem că aportul cel mai semnificativ al lumii moderne, cu toată
disoluţia înspăimântătoare a moravurilor care se face văzută, constă în aceea că ea
a descoperit rolul cultural al femeii şi i-a dat posibilitateade a-şi exprima
creativitatea şi demnitatea ei. În acest domeniu, ca şi în cel al problemelor sociale a
secolului trecut, Biserica nu a fost în avangarda celor care au recunoscut femeilor
dreptul la un rol înafara căminului, şi în interiorul lui, la o atitudine alta decât
supunerea. Ea nu a încetat să repete că Eva a sucombat prima la şireteniea
şarpelui. Faptul că femeia a ieşit astăzi din lăuntru căminului ei, şi că dă dovadă în
mod admirabil de totala ei participare la viaţa naţională, face să cadă argumentul
dezvoltat de Sfântul Ioan Hrisostom, după care femeia este dependentă de bărbat,
pentru că nici o fiinţă omenească nu se poate împiedica de a fi ostaticul propriei
sale istorii personale, dar important este ca Biserica să se libereze, în acest
domeniu, de tot ceea ce ea a moştenit din iudaism şi din arbitrariul secolelor de
opresiune a femeii, iar credinciosul să lucreze la eliberarea fiinţei interioare atât a
bărbaţilor, cât şi a femeilor” . Încheierea temei a mitropolitului este următoarea
concluzie: ,, Spune-mi ce crezi despre femeie şi îţi voi spune cine eşti”.

Dar de cele mai multe ori caştigînd o bătălie şi pierdem un război.

Femeile, care prin însăşi firea lor sunt înclinate mai mult decât bărbaţii spre cele
duhovniceşti, au fost formate de modă androgină contemporană, care, fără ca ele
să-şi dea seama, le-a îndepărtat de însuşirile feminine dăruite de Dumnezeu. Astfel,
adeseori nu mai pot dobândi cele duhovniceşti, fără de care blândeţea feminină se
preschimbă într-o grosolănie spirituală şi îşi pierde vibraţia naturală. Personalităţile
feminine promovate de societatea de azi au foarte puţine calităţi rafinate ale
3

sufletului şi din veritabila bărbăţie a spiritului- atribuite sfinţeniei. Nu ne-am abate

de la adevăr, aşadar, dacă am spune că femeia sfântă, plină de neânfricată nevoinţă
şi de delicateţea unei mărturisitoare a lui Dumnezeu este practic necunoscută
astăzi.

Sunt femei captive în golul spiritual al societăţii, dar cu un mare potenţial care
sunt în cautarea inconştientă a principiilor vieţii duhovniceşti. Sfântul Ioan Gură de
aur se minunează de puternica relaţie care uneşte aceste două componente majore
ale fiiţei umane şi de armonia dintre ele –trupul şi sufletul :,, Cu adevărat spune el,
mare este legătura dintre suflet si trup, legătură marcată de această armonie atât de
desăvârşită. Dar dacă sufletul se îngrijeşte de trup, şi ia măsuri de prevedere în
legătură cu aceasta şi suferă mii de lucruri pentru a rămâne împreună cu el şi nu
vrea să se despartă de el, şi dacă de asemenea trupul îi slujeşte sufletul şi îi
înlesneşte dobândirea de cunoştinţe ample şi se conformează îndeletnicirilor sale,
cum să fie potrivnice între ele şi cum să fie în conflict?”

După rolul pe care l-a jucat femeia în timpul războiului, bărbatul nu-i mai
poate refuza poziţiile câştigate. Mişcarea de emancipare eliberează şi aruncă în
lume un enorm potenţial de forţe. Participarea la producţia economică introduce
femeia în comunitatea masculină. Nevoia de egalitate face femeia agresivă şi o
pune pe o poziţie de rivalitate. Paul Evdochimov descrie această luptă astfel: ,,Doar
roaba se răzbună pe stăpân. Dăruindu-se în întregime, femeia doreşte să-l aibă şi pe
bărbat în întregime, devenind astfel temnicerul lui.”

Creştinismul ştie să pună în valoare atât bărbaţii cât şi femeile prin avantajele
celuilalt, fară să atingă caracterul specific şi însuţirile lor diferite; dimpotrivă el le
fortifică , trezind în sufletul bărbatului sentimentul etern feminin al milei şi
compasiunii creind în felul acesta cavalerismul şi disciplinând iubire.Sfântul Ioan
Gură de Aur în Problemele vieţi scria:,,Vrei ca femeia să ţi se supună aşa cum
Biserica i se supune lui Hristos? Poartă-i şi tu ei de grijă, aşa cum Hristos îi poartă
de grijă Bisericii. Şi dacă trebuie să-ţi jertfeşti viaţa pentru ea,să fii făcut bucăţi de
o mie de ori, să le suferi şi să le rabzi pe toate, nu refuza să o faci”. Pe de altă parte
principiile vieţi duhovniceşti a sădit în sufletul femeii un element bărbătesc, dar nu
pentru a face din femeie bărbat, ci pentru a împrumuta curajul bărbătesc de a fi cu
totul altfel decât bărbatul, cum spunea Sfantul Augustin despre mama sa: ,,O
femeie delicata, dar barbateasca prin credinta ei !"
4

Din această îngemănare a unor însuşiri atât de diferite, până acum s-au născut
acele neasemănate caractere de femei, acele muceniţe care s-au dus la moarte cu
certitudine stralucitoare. În pasul martirelor creştine răsuna pasul de bronz al
legiunilor romane. Aici s-au îmbrăţişat delicateţea cea mai pură cu tăria şi
consecvenţa dispreţuitoare de moarte.

În lumina acestei opere a creştinismului şi în lumina idealului feminin ce l-a

zămislit trebuie judecata toată misiunea femeii. Ea va fi asemenea bărbatului
numai când va fi în stare să opună Împărăţiei Universale a puterii barbatesti,
Împărăţia Universală a iubirii desavarşite.

Aceasta nu înseamnă o îngustare a sufletului femeii, ci fixarea unui ideal care îi va

da ei puterea de a-şi aduce în slujba sa toate mijloacele educaţiei şi de a ajunge cât
mai departe fară să se rătăcească. Drumul parcurs de femeiepe pământ este ca
trecerea prin timp de la Eva la Eva cea nouă: Maica Domnului. Depinde de voinţa ,
autoeducare şi punerea de acord a sufletului cu disciplina trăirii unei ,,vieţi întru
Hristos” aşa cum învăţa Sfântul Ioan de Kronstadt pe ucenica lui Taisia. Idealul ar
fii de ajuns la capătul drumului pentru a înţelege că lupta pentru întâietate are doar
un singur final: sfârşitul vieţii.

Bărbatul este organizatorul tehnic şi politic; de la femeie ar trebui să vină:

însufletirea organizaţiei, cea mai delicată legătură între om şi om, cea mai înaltă şi
profundă inţelegere a celuilalt, duhul căsniciei devotate, în care în locul egoismului
şi al puterilor potrivnice vieţii guvernează puterile aducătoare de pace.

De aceea suprema şi cea mai însemnată profesie femeiasca este desăvârşirea în

dragoste; dacă această chemare nu este împlinită, orice efort profesional feminin,
nu rămâne decat un joc macabru iar cultura omeneasca este sortită să se sfârame de
zidurile urii. Oliver Clement afirma că femeia şi bărbatul sunt văzuţi unu cu
celălalt şi unul ca celălalt, în nelimitata lor demnitate de persoane, care permite
reprocitatea ,,naturi” lor. În omul chip al lui Dumnezeu, persoana este chemarea la
depăşire într-o iubire liberă şi creatoare, este capacitatea de a transcendere a
umanului pentru împărtăşirea cu viaţa divină. Deşi căderea nu încetează să
,,obiectiveze” biologicul înainte ca acesta să se înduhovnicească, în Biserică ni se
redeschide spaţiul Duhului: ,,Viaţa ascetică şi mistica este conştientizarea din ce în
ce mai deplină a vieţii sacramentale”. Scriitoarea Laura Swan a gândit şi a scris
5

o carte intitulată Cuvioasele pustiei în mijlocul unei comunităţi monastice. ,,Fiicele

Împăratului Hristos”cum le numeşte scriitoare pe veţuitoare descrie în câteva
cuvinte starea pe care i se oferea: ,,Mă aflu într-o situaţie ideală pentru un scriitor.
Trăiesc în mijlocul unor persoane creative, care îi încurajează pe ceilalţi să-şi
urmeze propriile viziuni, vise şi pasiuni. Mă aflu printre femei care ştiu, fără
umbră de îndoială, că femeile sunt create pe deplin după chipul şi asemănarea lui
Dumnezeu. Am descoperit că o atmosferă feminină atât de puternică afirmă şi lasă
să se dezvolte deopotrivă darurile bărbaţilor şi pe cele ale femeilor(...) Energia şi
dragostea lor de viaţă –şi faţă de toate câte sunt ale lui Dumnezeu –mă ajută să
merg mai departe” Aceasta este un model de luptă câştigată şi se termină la
Dumnezeu.

Blibliografie selectivă:

F.W.Forester-Hristos si Viata Omeneasca

Stareţa Taisia- Scrisorii către o începătoare pe calea vieţii întru Hristos

David C.Ford-BĂRBATUL ŞI FEMEIA în viziune Sfântului Ioan Gură de Aur

Paul Evdochimov FEMEIA ŞI MÂNTUIREA LUMI

Ana Manolache Problematica feminină în Biserica lui Hristos