Cărămidă

Cărămida este un material de construcție artificial, de formă prismatică,

obținut dintr-un amestec de argilă, nisip și apă sau din alte materiale (beton,
zgură de furnal etc.), uscat la soare sau ars în cuptor. Cărămizile nearse poartă
denumirea de chirpici.
Cărămida este un material de construcție folosit încă din cele mai vechi timpuri.
Arta adevarată în producerea cărămizilor poate fi văzută în varietatea mare de
texturi și tratamente ale suprafeței, aspecte care reprezintă o amprentă
personală a fiecărui producător. Astăzi, cărămida este folosită pentru structuri
de rezistență, pentru ziduri interioare obișnuite, pentru decorarea unor
suprafețe interioare sau exterioare, în pavaj și chiar în construcții de artă
modernă. Nici un alt element de construcție nu oferă atâtea posibilități pentru
realizarea unor efecte arhitecturale unice.

Istoric

Cea mai veche formă de cărămidă a fost realizată din nămol întărit, datează din
anul 7500 î.Hr. și a fost descoperită în regiunea văii superioare a fluviului Tigru.
Primele cărămizi uscate de soare au fost făcute în Mesopotamia (pe teritoriul
actual al Irakului), în vechiul oraș Ur, în jurul anului 4000 î.Hr. Alte exemple de
civilizații care au folosit cărămida sunt egiptenii antici, romanii și chinezii. În
ceea ce privește civilizația romană, există dovezi concrete care atestă utilizarea
cărămizilor. Acestea sunt adesea inscripționate cu marca legiunii care a
supravegheat producția lor.
În perioada Renașterii și a Barocului, pereții de cărămidă nu au mai fost atât de
populari, zidăria fiind de foarte multe ori acoperită cu ipsos și cu picturile
specifice stilului. Totuși, în secolul al XVIII-lea, pereții din cărămidă au revenit,
fapt ilustrat prin clădirile din cartierul olandez din Potsdam. Cărămida a fost
folosită adesea chiar și în zonele în care piatra era la îndemână, pentru costurile
sale reduse, dar și pentru rapiditatea cu care era mânuită. Clădirile specifice
perioadei revoluției industriale din Marea Britanie au fost, în mare parte,
construite din cărămidă și lemn, iar în timpul boom-ului din domeniul
construcției și al imobiliarelor, din secolul al XIX-lea, ce a avut loc preponderent
în Boston și New York City, cărămida a fost la mare căutare.
Tipuri de cărămidă
Cărămida clasică
Cărămida clasică este realizată din argilă arsă sau ceramică și este folosită în
construcții cu diverse tipuri de mortar. Cărămida din argilă arsă are o mare
rezistență la compresiune. Acest tip de cărămidă este atestată și verificată în
timp, de mii de ani. În cărămida modernă se folosesc, pe lângă argilă, și
ingredienți suplimentari, precum porțelanul sau samota. Cărămida poate fi
compactă (plină) sau poroasă la nivel exterior, în ambele variante oferind o
foarte mare rezistență. Cele două variante diferă în funcție de tipul de pereți
(grosime, localizare). De exemplu, cărămida plină poate fi folosită în zidării
protejate pe ambele părți, cu tencuială, pentru elemente structurale și
nestructurale, pentru stâlpi și coșuri de fum.
Cărămida de sticlă
Cărămida de sticlă este folosită datorită proprietăților ei bune de transmisie a
luminii. Este un material potrivit pentru construirea unor ferestre fixe și a
pereților drepți. Golul din cărămidă este umplut cu aer la o presiune mică.
Cărămida aparentă
Cărămida aparentă este un material folosit în placarea unor suprafețe care se
doresc să arate ca fiind din cărămidă obișnuită: fațade de clădiri, ziduri
exterioare, unii pereți interiori de clădire, arcade, șemineu etc. O astfel de
cărămidă este folosită în principal în scop estetic. În cazul cărămizii aparente,
nu mai este necesar să se aplice tencuiala.

Proprietăți

Presiune, umiditate. Cărămida este utilizată în domeniul construcțiilor

deoarece acest material este rezistent la presiune și umiditate.
Temperatură. În cazul termoblocurilor (cărămida mai eficientă), se folosesc
proprietățile termoizolante ale aerului. Astfel, o cărămidă performantă asigură
termoizolație. De exemplu, cărămida care posedă un volum mare de goluri
verticale are un grad mai înalt de izolație termică.
Izolație fonică. În funcție de tipul construcției, se folosește o cărămidă de o
anumită grosime. Unul dintre avantaje constă în faptul că acest material, la
grosimea corectă, oferă izolație fonică.
Rezistență generală. Prin folosirea cărămidei, se întărește structura de
rezistență a clădirii. Pentru o casă realizată din cărămidă, se poate face mai
ușor o asigurare, deoarece este considerată mai puțin supusă riscurilor decât o
casă făcută din alte materiale. Această rezistență a cărămidei o face să nu se
schimbe în timp, păstrându-și structura compactă și stabilitatea. Materialul nu
îmbătrânește și nu se degradează ușor.
Rezistență seismică. Conform cerințelor legale, un bloc ceramic trebuie să se
supună unor coduri de proiectare, pentru a oferi rezistență în caz de cutremur.
În legislația românească codul de proiectare seismică este P100-2006.
Rezistență la foc. Cărămizile moderne sunt ignifuge, împiedicând răspândirea
flăcărilor și rezistând la temperaturi mari. În mod normal, cărămida ar trebui să
reziste la temperaturi de aproximativ 1000 grade Celsius.
Rezistență la compresiune. O cărămidă bună trebuie să aibă o mare rezistență
la compresiune. Prevederile de proiectare seismică românești cer ca rezistența
la compresiune a elementelor pentru zidărie structurală să fie cel puțin egală cu
7,5 N/mm2. De exemplu, rezultatele testelor de laborator pe blocurile ceramice
cu goluri verticale Brikston se situează la o medie de 20 N/mm2, ajungând în
multe cazuri să depășească valoarea de 35 N/mm2.
Caracter ecologic. Cărămida realizată numai din argilă și nisipuri argiloase este
un produs natural, ecologic 100%.
Culoare Culoarea bucății de cărămidă este influențată de conținutul chimic de
minerale al materiei prime, de temperatura de ardere și de atmosfera din
cuptor. De exemplu, cărămida de culoare roz are un conținut mai ridicat de fier,
cărămida albă sau galbenă are un conținut mai mare de var. Pe măsură ce
temperatura crește, cele mai multe cărămizi ard în nuanțe de roșu deschis până
la rosu închis, violet și chiar la maro. Cărămizile din silicat de calciu au o gamă
mai largă de nuanțe și culori, în funcție de coloranții utilizați.
Numele de cărămizi pot reflecta originea lor sau nuanța specifică, cum ar fi
cărămida specifică Londrei sau cea numită Alb de Cambridgeshire.
Cărămizile formate din beton sunt numite blocuri, și sunt de obicei de culoare
gri pal. Acestea sunt agregate mici, realizate din beton uscat, într-o gamă mult
mai largă de forme și dimensiuni. În incercarea de a imita cărămida de lut,
acestea suferă foarte multe tratamente.
În România
În anul 2014, în România existau instalate capacități de producție 3,8 milioane
de metri cubi de cărămidă,[1] iar piața de cărămidă era evaluată la 60 de
milioane de euro.[2]
În anul 2012, în România, piața de cărămidă era de 1,9 milioane de metri
cubi.[3]
În anul 2007, piața de cărămizi a avut o valoare de 200 de milioane de euro,
având un volum de 2,5 milioane de metri cubi, din care 25% au provenit din
import, într-o piață totală de materiale de zidărie de aproximativ 5 milioane de
metri cubi.[4][5] Țările din care s-a importat cel mai mult în 2007 au
fost Ungaria, Croația și Serbia.[4]
Piața de cărămizi, pe ani:

 2009: 155 milioane euro

 2008: 240 milioane euro
 2007: 200 milioane euro
 2006: 150 milioane euro
 2005: 130 milioane euro
 2004: 90 milioane euro

Știați că...
 Zidurile Ierihonului, cel mai vechi oraș din lume (în 7500 î. Hr) și ale Marelui
Zid Chinezesc(700 î.Hr.) sunt ambele construite din cărămidă? Fără îndoială,
cărămida și-a demonstrat rezistența în aceste cazuri.
 Un perete din cărămidă garantează o atmosferă interioară sănătoasă,
creând o microventilație naturală a camerelor?
 Umiditatea aerului este bine controlată de cărămizi, deci mucegaiul apare
mai greu. De aceea, beciurile se construiesc din cărămida, și nu din ciment.
 Funcționează și ca bun izolant termic și fonic? Acestea au nenumărați pori,
care sunt plini cu aer și, astfel, funcționează ca izolanți termici.
 Modalitatea de formare a cărămizii ceramice reprezintă un amestec de
argilă și rumeguș fin care se toarnă în forma dorită, se usucă și apoi se arde
la 1000C. Rumegușul arde complet, iar în locul lui se formează golurile de
aer izolatoare.
 Este un material sută la sută natural, deci ecologic?
 Una dintre calitățile sale importante este capacitatea de a „participa“ la
structura de rezistență a clădirii?
 Un metru cub de cărămidă este mai greu decât unul de BCA? Specialiștii
recomandă ca pereții exteriori din cărămidă să fie realizați cu grosimea de
37,5 cm, obținându-se astfel o clădire solidă, ferită de frig sau caniculă?
 Studiile arată că în cazul vânzărilor, casele de cărămidă au prețuri mai mari
decât casele decorate cu alte materiale? De asemenea, cărămida contribuie
într-o anumită măsură și la scăderea costurilor utilităților și primelor de
asigurare.
 Niciun alt element de construcție nu oferă atâtea posibilități pentru
realizarea unor efecte arhitecturale unice? Pot fi decorați pereții, încadrate
ferestrele sau intrările, pot fi create arcade, se pot personaliza șemineele,
aspectul fațadelor și gardurilor, aleile pot fi individualizate.
 Decorul din cărămidă nu implică practic costuri de întreținere din partea
proprietarilor?
 Cărămida este rezistentă la umiditate, foc, insecte, dăunători și în același
timp oferă și o izolație fonică și termică?
 Culoarea cărămizii rezistă în timp, deci frumusețea casei se păstrează?
 Una dintre cele mai celebre și indrăgite povești pentru copii este "Cei trei
purceluși"- de Van Gool în care fiecare purceluș trebuia să construiască o
casă rezistentă pentru a se apăra de lup? Singura casă care a rezistat
testelor a fost cea realizată din cărămidă.
 Zidăria din blocuri ceramice se poate folosi chiar și în zonele cu un grad
seismic ridicat? Blocurile din zidărie ceramică au puternice proprietăți
mecanice, lucru care asigură o rezistență foarte mare la cutremure.
 Bucățile de cărămidă sunt utilizate pentru construirea pavajelor? În SUA,
pavajul din cărămidă a fost găsit incapabil să reziste la trafic intens, dar este
folosit ca o suprafață decorativă în zonele pietonale. De exemplu, la
începutul anilor 1900, cele mai multe străzi din orașul Grand Rapids
(Michigan), au fost pavate cu cărămidă. Astăzi, au mai ramas doar 0.5% din
străzile pavate cu ajutorul cărămizii.
 În Marea Britanie cărămida a fost utilizată în construcții de secole? Până de
curând, aproape toate casele au fost construite aproape în întregime din
cărămizi. Deși multe case în Marea Britanie sunt acum construite folosind
un amestec de blocuri de beton și alte materiale, multe case sunt îmbrăcate
cu un strat de cărămizi pe exterior pentru a păstra aspectul estetic.
 În Marea Britanie, alăturarea “universitățile din cărămidă roșie” (red brick
university) reprezintă un nume generic pentru un lanț de șase universități
 construite complet din cărămidă roșie în epoca Victoriană în cele mai
faimoase orașe cu specific industrial.
 Zidirea blocurilor se începe de la colț, acestea așezându-se pe patul de
mortar nivelat în prealabil la cotele dorite?
 Armătura din stâlpișori se va monta înainte de executarea zidăriei? Pe
măsura executării zidăriei, în rosturile orizontale ale acesteia se așeaza
barele orizontale de legătură (în cazul zidăriei simple), respectiv barele de
legătură cu stâlpișorii.
 Pentru a evita surplusul de material, se poate calcula exact necesarul de
cărămizi cu ajutorul unui program special pus la dispoziție de majoritatea
producătorilor (calculator)

PRODUSE CERAMICE

Definitii. Generalitati.

Produsele ceramice sunt materiale sub forma de bucati de diferite

forme si dimensiuni, obtinute prin fasonarea, uscarea si arderea la temperaturi
inalte, a maselor argilose.

Materiale ce au la baza pamanturile argiloase, pentru a corespunde unor

exigente privind rezistenta la solicitari mecanice precum si la actiunea agentilor
atmosferici, sunt arse in cuptoare la temperaturi inalte. In urma arderii, intervin
in masa pamanturilor transformari fizice si chimice, ce ii confera acestuia o
rezistenta marita, obtinand caracteristici asemanatoare pietrei naturale.

Dezvoltarea in timp a tehnologiilor de fabricatie a materialelor

ceramice a condus la ameliorarea calitatilor naturale ale argilelor si pamanturilor
argiloase utilizate ca materii prime, de asemenea a condus la inlaturarea unor
dificultati de fabricatie si nu in ultimul rand a condus prin perfectionarea
tehnologiilor, la largirea sortimentelor de produse ceramice.
 Materia prima

Materia prima de baza utilizata la fabricarea produselor ceramice o

constituie argila (de tip caolinitic).

Amestecul plastic cuprinde in compozitie si alte materiale in cantitati

mici cum ar fi:

· degresanti sau aglomeranti;

· fondanti;

· eventual, adaosuri refractare.

Argila, structura si proprietati

Din punct de vedere mineralogic, argilele sunt alcatuite din compusi

aluminosilicatici cu formula chimica:

(2SiO2 Al2O3 2H2O)

sub forma de particule lamelare cu dimensiuni de maxim 5µ, cu structura

cristalina si caracter puternic hidrofil (vezi cap.IV).

In amestec cu apa argila formeaza paste plastice, moleculele de apa

adsorbite de particulele de argila formeaza mai multe straturi suprapuse, straturi
care la randul lor influenteaza prin grosime o serie de caracteristici, mai
ales plasticitatea. In acest sens se poate aprecia ca primul strat (si cel mai strans
legat) il formeaza apa de higroscopicitate. Straturile urmatoare, pe masura ce se
departeaza de particulele solide, sunt din ce in ce mai slab atrase de acestea si
formeazaapa peliculara. Apa care nu este legata in nici un fel de
particulele solide formeaza apa libera. Variatiile de volum ale apei libere sau
peliculare (prin evaporarea respectiv aditie de apa din exterior) produc variatiile
de volum ale argilei.

Variatia de volum a argilei prin pierderea apei libere si peliculare

datorata evaporarii, consta in reducerea dimensiunilor (a volumului) materialului
argilos si este cunoscuta sub denumirea de contractie la uscare.

Contractia la argile este insotita de obicei de fisuri si crapaturi.

Procesul de fisurare este determinat de uscarea neuniforma in masa

argilei. Astfel, cand incepe uscarea argilei, se formeaza un strat superficial uscat,
cu tensiuni interioare (intindere) datorate contractiei la uscare ce provoaca
tendinta de micsorare a dimensiunilor stratului superficial pe de o parte si
impiedicarii acestei deformatii de catre stratul imediat urmator dupa stratul
superficial, care neintrand in proces de uscare nu-si modifica dimensiunile. In
conditiile deformatiei impiedicate, eforturile provocate de contractie depasesc
rezistenta la intindere a stratului superficial de argila si acesta fisureaza. Fisura
odata formata se dezvolta accentuat, antrenand straturile urmatoare si
degenerand in crapatura.

Plasticitatea argilelor este determinata de forma lamelara a

particulelor de argila si prezenta peliculelor de apa pe suprafata lor. In aceste
conditii, cand asupra particulelor de argila se actioneaza cu o
forta exterioara, peliculele de apa actioneaza ca un lubrifiant, astfel incat permit
alunecarea particulelor de argila, ceea ce favorizeaza o deformatie permanenta.

Comportarea argilei la incalzire

Comportarea la incalzire si temperatura la care are loc arderea

argilelor sunt caracteristici ce intereseaza in vederea utilizarii acestora in
constructii.

La incalzirea argilelor se disting mai multe etape:

·
la temperaturi cuprinse intre 0 - 110 oC; se poate aprecia
ca pana la temperatura de 1100C are loc pierderea apei peliculare
si libere, ce are ca efect o reducere de volum - contragere sau
contractie la uscare. La umezire, argila redevine plastica, deci
pierderea apei pana la aceasta temperatura constituie o
transformare reversibila;
·
la temperaturi de 1100C - 4600C se constata o noua pierdere de
greutate, fara contragere, datorita pierderii apei de
higroscopicitate. Argila devine poroasa, sfaramicioasa si nu contine
decat apa legata chimic in moleculele de caolinita;
·
la temperaturi de cca. 4600C, are loc pierderea apei legate
chimic (de cristalizare) cat si proprietatea argilei de a da
amestecuri plastice. Bioxidul de siliciu si trioxidul de aluminiu devin
active din punct de vedere chimic. Aceasta transformare se
mentine pana la 7500C si esteireversibila;
 ·
intre 7500C si 9000C masa de argila (care dupa pierderea totala a
apei se transforma intr-o masa poroasa si sfaramicioasa) capata
si rezistenta. Aceasta se datoreaza reactiei care are loc intre cei doi
oxizi activi in jurul temperaturii de 8600C, cand se recombina:

3(Al2O3 . 2SiO2) --> 2SiO2 . 3Al2O3 + 4SiO2 (2.1)

Se formeaza un nou compus numit mulit (2SiO2 . 3 Al2 O3), care este
insotit de o noua micsorare de volum (contractia la ardere) si
ramane libera o importanta cantitate de SiO2;

· la temperaturi peste 9000C, odata cu cresterea temperaturii se

constata si o scadere a porozitatii, concomitent cu cresterea
rezistentei mecanice, chimice si a stabilitatii la apa a materialului
(procesul este accelerat de prezenta impuritatilor).

Acest fenomen - se datoreaza reactiei dioxidulu 737b17h i de

siliciu ramas liber la formarea mulitului cu diversi oxizi metalici
(impuritatile argilei), in urma careia se formeaza substante sticloase cu
punct de topire coborat, care se topesc, patrund in porii argilei - poarta
denumirea de clincherizarecand porozitatea scade sub
8% sau vitrificare cand porozitatea scade sub 2%, iar temperaturile la
care se produc aceste fenomene purtand denumirea de temperatura
de clincherizare, respectiv de vitrificare;

· la cresterea in continuare a temperaturii, argila se deformeaza

sub greutate proprie (temperatura de refractaritate) si apoi se
topeste devenind un lichid vascos.

Caracteristici tehnice ale argilei, incercari si conditii de calitate

Utilizarea argilelor la fabricarea produselor ceramice are la baza

proprietatea acestora, ca in amestec cu apa sa dea o masa plastica usor de
modelat. Aprecierea plasticitatii argilei se face prin determinarea indicelui de
plasticitate (Ip). Avand in vedere faptul ca marimea contractiei argilei la uscare,
respectiv la ardere, au implicatii deosebite in procesul tehnologic de fabricatie
al produselor ceramice, acestea se pun in evidenta in conditii de laborator, prin
masuratori facute pe epruvete in conditii standardizate.
 Determinarea indicelui de plasticitate (Ip) presupune
determinarea umiditatii corespunzatoare unei deformatii standard (raport de
turtire r = 3,5) suferita de o proba cilindrica de argila, sub actiunea unei greutati
standardizate.

Din punct de vedere al indicelui de plasticitate (Ip) argilele se clasifica

in:

1. argilele cu plasticitate superioara

cand

Ip > 30%;

2. argile cu plasticitate medie

cand Ip = 15 - 30%;

3. argile cu plasticitate scazuta

cand Ip = 7 - 15%;

4. argile neplastice cand

Ip < 7%.

2.2.3.b. Determinarea contractiei argilei

Determinarea contractiei la uscare (Cu%),

respectiv la ardere (Ca%) se face pe epruvete de
forma cubica cu latura de 5 cm, pe una din fete
trasandu-se diagonalele. Marcand lungimea
initiala a celor doua diagonale la 25 mm de punctul
de intersectie si masurand valoarea celor doua
segmente dupa uscare, respectiv dupa ardere, se
poate calcula contractia cu relatiile urmatoare:

Fig. 2.1 Aparatul Vicat

modificat
 (2.2)

(2.3.)

(2
.4.)

unde: Lo = lungimea initiala;

Lu = lungimea dupa uscare;

La = lungimea dupa ardere;

Ct % = contractia totala.

Uscarea se realizeaza in conditii de laborator, in etuve, la temperaturi standardizate, arderea efectuandu-se

in cuptoare de laborator , in conditiile tehnologice de ardere ale produselor ceramice.

Clasificarea argilelor in functie de refractaritate

In functie de temperatura de refractaritate argilele se clasifica astfel:

a. argile fuzibile, cu punct de refractaritate sub 11000C ;

b. argile vitrifiabile, cu punct de refractaritate pana la 15800C;

c. argile refractare, cu punct de refractaritate peste 15800C.

Aceasta caracteristica tehnica a argilelor este foarte importanta,

deoarece functie de aceasta se alege domeniul de utilizare al argilei respective,
astfel:

- argilele cu punct de refractaritate < 11000C se folosesc la obtinerea

produselor ceramice brute poroase;

- argilele cu punct de refractaritate pana la 15800C se folosesc la

obtinerea produselor ceramice clincherizate si vitrificate;
 - argilele cu punct de refractaritate peste 15800C se folosesc la
obtinerea produselor refractare.

Ca mod de raspandire in natura, argilele fuzibile sunt cele mai

raspandite, cele refractare fiind mai rare.

Materiale de adaos

In vederea imbunatatirii proprietatilor maselor argiloase pentru

obtinerea masei ceramice se folosesc o serie de materiale de adaos, ca:

- degresanti;

- aglomeranti;

- fondanti;

- adaosuri refractare.

Degresantii sunt materiale de adaos ce au rolul de a

micsora plasticitatea argilelor si totodata contractia ei la uscare.

Aceste materiale au rolul de a reduce volumul fisurilor ce apar la

uscare. Din aceasta categorie fac parte urmatoarele materiale: nisipul silicios,
praful de samota (argila refractara arsa si macinata), cenusi, zgura macinata etc.

Aglomerantii sunt materiale de adaos ce au rolul de a mari

plasticitatea argilelor slab plastice, in vederea reducerii manoperei de fasonare
a formelor crude.

Din categoria materialelor de aglomerare fac parte: varul, dextrina,

melasa, gudroanele etc.

Fondantii (topitori) sunt materialele de adaos ce au rolul de a cobori

temperatura de clincherizare si vitrificare a masei argiloase, in scopul reducerii
consumului de combustibil necesar arderii produselor ceramice. Din aceasta
categorie fac parte urmatoarele materiale: feldspat, calcar, dolomita etc.

Adaosuri refractare sunt materiale care introduse in masa ceramica ii

maresc punctul de refractaritate, deci favorizeaza obtinerea unor produse
refractare(cu temperatura de topire mai mare). Din aceasta categorie fac parte
urmatoarele materiale: samota, cuartul etc.
 Procesul tehnologic de obtinere a produselor ceramice

Fazele tehnologice de obtinere a produselor ceramice, in ordinea

executarii lor, sunt:

1. pregatirea masei plastice;

2. fasonarea formelor crude;

3. uscarea formelor crude;

4. arderea produselor uscate;

5. decorarea produselor arse.

Pregatirea masei plastice - consta in dozarea si realizarea

amestecului intre argila, apa si materialele de adaos.

Operatiile de pregatire a masei plastice in ordinea executarii lor sunt:

1. spalarea materiei prime: operatie specifica procesului tehnologic

de obtinere a produselor ceramice fine;

2. macerarea materiilor prime: este un proces natural, ce consta in

pastrarea argilelor in depozite descoperite unde sub actiunea factorilor externi
se produce putrezirea materialelor organice, iar pe de alta parte, sub actiunea
inghet-dezghetului se produce o sfaramare naturala a argilelor, urmata de
operatia de indepartare a materialelor nedorite cum ar fi silicea (prin
transformari polimorfe da mariri de volum ce produc fisurarea masei ceramice)
si calcarul (prin ardere formeaza CaO, care prin hidratare isi mareste volumul
producand fisurari in produsul finit). In afara de macerarea naturala se face si o
maruntire a masei argiloase in instalatii speciale (colerganguri), ce au si rolul de
a nu lasa sa treaca bucati de calcar mai mari de 2mm si agregat silicios mai mare
de 7 mm, ce au efectele prezentate mai sus.

3. amestecarea argilei macerate cu materialele de adaos si

omogenizarea lor, dupa care se adauga apa si se continua amestecarea, pana la
obtinerea unei anumite plasticitati dinainte cunoscute.

Fasonarea formelor crude este operatia prin care se da forma

definitiva produsului ceramic, usor marita, avand in vedere contractia la uscare,
respectiv la ardere, a masei ceramice.
 Fasonarea se poate face manual sau mecanic.

Fasonarea manuala: se face pentru produse ceramice cu forma

deosebita, ce nu pot fi executate de masini, sau la produse pentru zidarii mai
putin pretentioase. Consistenta masei argiloase este plastica, fasonarea
produselor executandu-se prin presare manuala in tipare (forme).

Fasonarea mecanica: functie de consistenta amestecului se poate face

prin urmatoarele procedee:

1. turnarea masei ceramice fluide in tipare absorbante de ipsos;

2. turnarea si presarea usoara (prin intermediul unui piston) a

masei ceramice plastice in tipare;

3. presare energica a masei ceramice vartoase ( extrudere).

Ultimul procedeu si cel mai utilizat in fasonarea mecanica a caramizilor

pentru constructii se realizeaza cu ajutorul presei cu melc si filiera din figura 2.2.

Masa argiloasa introdusa in corpul presei, ajunge presata de la valturi

la cutite, de unde taiata, maruntita, este preluata si adusa spre filiera de surubul
melc. Forma obtinuta prin filiera este taiata la dimensiunile dorite de dispozitivul
de taiere.

2.3.3. Uscarea
formelor crude este
operatia care se efectueaza
pentru a preveni fisurarea si
craparea produselor
ceramice datorita
evaporarii rapide a apei
care s-ar produce in
timpul arderii formelor
crude.

Uscarea se poate
face in doua moduri:

Fig. 2.2 Presa cu melc si filiera - natural;

- artificial.
 Uscarea naturala are loc in spatii deschise, acoperite (soproane).
Produsele se aseaza cu interspatii intre ele, pentru a permite ventilarea naturala.
Procedeul de uscare prin ventilare naturala prezinta dezavantajul unei durate
mari de uscare (15 - 20 zile).

Uscarea artificiala (cu aer cald) rezolva problema duratei mari

necesare uscarii naturale si in plus, realizeaza un deziderat major si anume
recuperarea energiei calorice puse in libertate la arderea produselor
ceramice.Uscarea artificiala se realizeaza in uscatorii, special construite sub
forma de tuneluri sau camere si incalzite cu aer cald rezultat din camerele de
ardere, sau in uscatorii montate deasupra cuptoarelor, care folosesc caldura
radiata de cuptoare.

Arderea formelor uscate este operatia prin care forma uscata prin
incalzire progresiva la temperaturi inalte se transforma intr-un material dur,
rezistent mecanic si chimic si stabil la actiunea apei.

Acest proces se desfasoara in cuptoare ce pot avea functionare

continua sau intermitenta.

Cuptoarele cu functionare intermitenta - sunt alcatuite din camere de

ardere, in care arderea este oprita pentru incarcarea si descarcarea produselor.
Aceste cuptoare prezinta dezavantajul unui mare consum de combustibil,
nerecuperindu-se nici caldura gazelor de ardere, nici cea a produselor arse.

Un astfel de cuptor
este cuptorul de camp, utilizat
la obtinerea unor produse
ceramice putin pretentioase.
Din formele crude se realizeaza
o zidarie cu interspatii in care se
aseaza combustibilul solid
(lemn, carbune). Se acopera
zidaria cu un strat de argila,
pentru mentinerea
temperaturii in masivul de
caramida astfel arsa. Se obtin
produse la care arderea
completa se produce doar la
70% din materialul ars. In astfel
Fig.2.3 Functionarea cuptorului circular
de cuptoare se ard caramizile manuale.

Cuptoarele cu functionare continua - sunt de doua tipuri:

a. cuptoare circulare (Hoffman);

b. cuptoare tunel.

a. Cuptoarele circulare - au zona circulara ocupata de un cos de fum,

care asigura tirajul. Aceste cuptoare sunt alcatuite dintr-un numar par de camere
dispuse circular, ca in fig.2.3.

Compartimentele sunt despartite intre ele printr-un panou de hartie

care arde odata cu arderea produselor. In aceste cuptoare produsele stau pe loc
si se dirijeaza arderea de la o camera la alta, principiul de functionare pentru un
ciclu de ardere fiind urmatorul:

- in situatia din fig.2.3 dupa cum se poate vedea, in compartimentul 14

se introduc caramizi crude, in continuare din compartimentul 1 se scoate sarja
de caramizi arse si racite de curentul de aer proaspat care circula in cuptor in
sensul indicat de sageti. Acest curent de aer patrunde in compartimentele 2, 3,
4 si raceste sarjele de caramida arsa anterior si astfel preincalzit constituie aerul
necesar arderii combustibilului.

Gazele de ardere rezultate din camera 5 (unde este focarul in situatia

data) contribuie la preincalzirea si uscarea formelor crude pana la evacuarea spre
cosul de fum prin gura de evacuare de la camera 13. In momentul in care arderea
este terminata in camera 5, focul porneste in camera 6, evacuarea gazelor de
ardere se face prin gura de evacuare de la camera 14, alimentarea cu forme
crude se face prin camera 1, descarcarea caramizilor arse se face prin camera 2
pe unde aerul proaspat patrunde spre formele arse din camerele 3, 4, 5 si le
raceste preincalzindu-se si constituind astfel aerul necesar arderii in camera 6,
unde este focul s.a.m.d.

b. Cuptoarele tunel: spre deosebire de cuptoarele circulare au zona de ardere

fixa. Produsele fasonate, crude, strabat cuptorul asezate pe vagoneti (fig.2.4),
trecand pe rand prin cele trei zone: preincalzire, ardere, racire.
 Fig.
2.4

Functionarea cuptorului tunel

Miscarea carucioarelor are loc in sens invers miscarii aerului si gazelor de ardere.
Deci cele doua tipuri de cuptoare au acelasi principiu de functionare cu
mentiunea ca, la cuptorul circular se dirijeaza zona de ardere de la un
compartiment la altul in ordine, iar la cuptorul tunel se misca formele fasonate
asezate pe vagoneti, parcurgand in ordine cele trei zone. Aceste cuptoare
prezinta avantajul recuperarii asa cum s-a vazut atat a gazelor de ardere, cat si a
caldurii produselor arse.

Decorarea produselor ceramice - este operatia prin care se realizeaza

(prin tratamente de suprafata) imbunatatirea calitatii suprafetei produselor
ceramice (impermeabilitatea) si a esteticii acestora.

Angobarea consta in aplicarea de suspensii apoase de caolin pe

produsele uscate, prin suflare sau scufundare si arderea odata cu acestea.

Se obtine o suprafata compacta, lucioasa, cu aspect de sticla. Prin

acest procedeu se realizeaza innobilarea faiantei, a teracotei etc.

Glazurarea (smaltuirea) consta in aplicarea de diferite suspensii

apoase pe formele crude si uscate (sau arse pana la structura poroasa), care in
timpul arderii se topesc, formand sticle transparente sau opace.

Prin adaugarea de pigmenti minerali se obtin diverse culori.

Cea mai simpla glazura se realizeaza cu sare de bucatarie, care se

transforma succesiv sub actiunea caldurii in oxizi de sodiu, aluminosilicati de
sodiu si prin topire, acestia dau aspectul sticlos al smaltului.

Produse ceramice brute poroase folosite in constructii. Produse

pentru zidarii.

Caramizi pentru zidarii

 Caramizile pentru zidarii sunt produse ceramice brute, colorate, cu
structura poroasa, obtinute prin arderea la 900-10500C a formelor fasonate din
argile fuzibile.

Caramizile pentru zidarii sunt produse ceramice brute, colorate, cu

structura poroasa, obtinute prin arderea la 900-10500C a formelor fasonate din
argile fuzibile.

Fig. 2.5 Proba incercata la Caramizile pentru zidarii sunt

compresiune produse ceramice brute, colorate, cu
structura poroasa, obtinute prin arderea la
900-10500C a formelor fasonate din argile
fuzibile.

Caramizi de mana(fasonate
manual) - au forma paralelipipedica, formate prin presare manuala, cu suprafata
plina si dimensiunile 240x115x63.

Se prezinta in doua sortimente, functie de rezistenta la

compresiune(marca)determinata pe probe pregatite ca in fig. 2.5:

- 50, cu Rc = 50-74 daN/cm2;

- 75, cu Rc = 75-200 daN/cm2.

Caramizi pline presate pe cale umeda

 Au forma paralelipipedica, fete plane si muchii drepte, cu suprafata
plina sau cu goluri si dimensiunile 240 x 115 x 63 mm si 240 x 115 x 88 mm. Cand
volumul de goluri reprezinta mai putin de 15% din volumul unei caramizi, acestea
se includ in categoria caramizilor pline. Golurile create au rolul de a mari
suprafata de uscare si de micsorare a greutatii produselor.

Functie de densitatea aparenta, aceste produse se clasifica in:

- clasa C1 - cu ra < 1,3 kg/dm3;

- clasa C2 - cu 1,3 < ra < 1,6 kg/dm3;

- clasa C3 - cu 1,6 <ra < 1,9 kg/dm3.

Functie de rezistenta la compresiune distingem urmatoarele marci: 50;

75; 100; 125; 150; 200 si 250.

Dupa dimensiunea maxima a defectelor si numarul acestora, precum

si dupa marimea altor caracteristici aceste produse se impart pe categorii de
calitate, astfel:

- calitatea A - produse utilizate la zidarii aparente;

- calitatea I si calitatea II - produse utilizate la zidarii tencuite.

In aceste conditii, la livrare aceste produse sunt notate astfel:

P - A - C3/100 - tip 63

unde: P = caramida presata;

A = calitate functie de defecte;

C3 = clasa data de densitate;

100 = marca;

tip 63 = grosimea caramizii.

Caramizi si blocuri cu goluri verticale (GV) - se obtin prin extrudere

Fig.2.6 Caramizi cu goluri verticale

a- modulate (GVM) ; b - nemodulate (GVP)

pe cale umeda. Golurile au forma cilindrica sau prismatica si sunt perpendiculare

pe fata

de asezare a caramizilor (fig.2.6).

Golurile pot fi:

- modulate: (G.V.M.) astfel:

- cele dreptunghiulare cu suprafata 6 cm2;

- cele circulare cu 18 mm diametrul;

- combinatii de forme.

- nemodulate sau partial modulate (G.V.P.) in care forma si

dimensiunile golurilor nu sunt impuse. Volumul maxim al golurilor in ambele
situatii nu va fi mai mic de 15%, dar nu va depasi 40% din volumul caramizii /
blocului ceramic.

Se livreaza in trei clase de calitate (A, I, II), cu densitate medie de 1000-

1500 kg/m3 si cu marci de la 50 la 250.
 Fig.2.7
Caramizi si blocuri ceramice cu goluri orizontale (G.O) - se obtin prin
extrudere pe cale umeda. Forma golurilor este poligonala (fig.2.7a,b,c), iar
volumul de goluri nu depaseste 30% din volumul caramizii.

Caramizile cu goluri orizontale se prezinta in trei clase de calitate (A, I,

II), cu

densitatea aparenta medie de 700 - 1300 kg/m3 si cu marca de la 25 la 50.

Caramizile de marca 50 se folosesc la zidarii portante, iar cele de marca 25 se
folosesc pentru zidarii de umplutura, sau ca material termoizolator.

Fig.2.8 Caramizi cu lamba si uluc

 Caramizi gaurite cu lamba si uluc (L.U) se obtin prin extrudere pe cale
umeda si au pe cele doua muchii lamba si uluc, care le asigura buna lor
imbinare.

Dupa grosimea caramizii, acestea se fabrica in trei tipuri: LU 90; LU 60;

LU 45, fig. 2.8.

Se utilizeaza la executarea zidurilor interioare neportante.

Utilizarea tuturor caramizilor cu goluri conduce la reducerea

consumului de material si a greutatii proprii a zidurilor, la cresterea
productivitatii muncii.

Caramizi pentru placaj - se aplica pe zidarie de beton sau caramida, la

exterior sau interior si au rol de protectie sau estetic. Se fabrica intr-o singura
calitate, ce trebuie sa corespunda acelorasi conditii ca si caramida plina presata,
de calitatea A.

Fig. 2.9 Caramizi pentru placaj

Avand in vedere necesitatea acoperirii atat a suprafetelor drepte, cat
si a colturilor, pentru aceste caramizi se fabrica doua tipuri, (fig.2.9).

Caramizile pentru suprafete curente se caracterizeaza printr-o forma alungita si

in sectiune au un gol interior. Au fetele si muchiile drepte, astfel incat se
realizeaza o zidarie cu rosturi verticale foarte mici si rosturi orizontale umplute
cu mortar.
 Inaintea utilizarii, caramida se sparge prin lovire (in doua jumatati) si
acestea se prind pe stratul suport (mortar).

Caramizile pentru colturi spre deosebire de cele curente, se fabrica sub

forma de jumatati de caramida.

Produsele pot fi cu fata glazurata sau neglazurata, iar pe spatele lor

sunt prevazute cu striuri sau reliefuri care servesc pentru asigurarea unei bune
adeziuni a mortarului pentru fixarea lor.

Placi ceramice pentru pereti si pardoseli

Se fabrica din argila de calitate superioara. Au o fata neteda si cealalta

cu nervuri, pentru a putea fi prinse de pereti sau pardoseli.

Se utilizeaza la pardosirea holurilor, a birourilor, a coridoarelor, a

vestiarelor, la placarea peretilor interiori si exteriori.

Caramizi radiale pentru cosuri de fum (CR) au forma in plan de sector

radial, permitand ca la zidurile curbe sa se mentina constanta dimensiunea
rosturilor dintre caramizi.

Se fabrica numai la comanda cu latimea variabila functie de diametrul

cosului.