1. Definita Pedologiei ca stiinţă şi obiectul ei de studiu.

2. Proprietăţile fundamentale ale solului solului.

3. Factorii pedogenetici.
Formarea solului este rezultatul interacţiunii complexe dintre învelişurile externe ale globului pământesc,
atmosferă, hidrosferă şi litosferă. Este cunoscut faptul că solul s-a format ca urmare a acţiunii organismelor vii
asupra rocilor, acţiune ce se desfăşoară în condiţii diferite de climă şi relief.

a) clima
b) roca
c) organismele vii
d) relieful
e) apa freatică şi apa stagnantă
f) timpul (vârsta solurilor)
g) activitatea omului – factor antropic

4. Tipurile de humus.
În funcţie de condiţiile pedoclimatice de formare a solurilor din ţara noastră se întâlnesc mai multe tipuri
de humus:
Mull: materia organică este bine humificată, intim amestecată cu partea minerală a solului, încât nu se
poate separa de aceasta. Se formează în soluri bine aerate cu microfloră bogată şi activă, condiţii în care are loc
transformarea completă a resturilor organice în acizi humici.
Acest tip de humus poate fii de cdouă feluri: mull calcic şi mull forestier.
Mullul calcic se formează atunci când în sol este calciu, reacţia fiind de la alcalină până la slab acidă,
sub acţiunea mai ales a bacteriilor, în condiţii de vegetaţie ierboasă, este alcătuit din acizi huminici saturaţi în
mare măsură cu calciu şi are culoare închisă.
Mullul forestier se formează în soluri lipsite sau sărace în calciu, pe seama vegetaţiei de pădure, sub
acţiunea ciupercilor, este alcătuit din acizi fulvici şi este slab până la moderat saturat cu cationi bazici.
Moderul este alcătuit din materie organică mai slab humificată decât în cazul precedent, este alcătuit din
acizi huminici dar şi din resturi organice în curs de transformare sau netransformate, în care se pot cunoaşte
ţesuturile vegetale respective. Se formează în zone mai umede, cu microfloră mai săracă şi mai puţin activă.
Humusul brut sau morul este constituit din amterie organică şi mai slab humificată decât moderul,
neamestecată cu partea minerală a solului, alcătuit predominant din resturi organice puţin transformate şi cu
procent scăzut de acizi humici. Se întâlneşte la unele soluri din zona montană.
Turba este reprezentată prin acumulări mari de resturi organice turbificate, formate în condiţii de exces
permanent de apă (mediu anaerob).

5. Bioacumularea şi orizonturile formate.

Bioacumularea – este cel mai important proces pedogenetic şi constă în acumulare de elemente biogene în partea
superioară a profilului de sol, ca urmare a activităţii organismelor vegetale şi animale ce populează solul. Procesul se
desfăşoară diferenţiat în funcţie de condiţiile de solificare specifice zonei temperate formându-se un orizont mineral de
acumulare a humusului notat cu A sau un orizont de acumulare a materiei organice notat cu O sau T.

Orizont organic (O) – orizont format prin acumulare la suprafaţa solului de material organic în curs de
descompunere, în condiţiile unui mediu nesaturat cu apă cea mai mare parte a anului.
Orizont turbos (T) - orizont format prin acumulare la suprafaţa solului de material organic în curs de
descompunere, în condiţiile unui mediu saturat cu apă cea mai mare parte a anului şi drenaj slab.
Orizonturi A – sunt orizonturi minerale formate la suprafaţa solurilor prin bioacumulare, închise la culoare
comparativ cu orizonturile subiacente.
A molic (Am) – conţine materie organică de cel puţin 1% pe toată grosimea sa, prezintă culoare închisă,
structură glomerulară ce imprimă aspectul afânat al orizontului , gradul de saturaţie în baze este peste 53%, grosimea de
cel puţin 25 cm sau cel puţin 20% pentru solurile care prezintă orizontul R în primii 75 cm.
A umbric (Au) – asemănător orizontului Am în ceea ce priveşte culoarea , conţinutul în materie organică,
grosime şi consistenţă, dar diferit prin gradul de sturaţie în baze care este mai mic de 53%.
A ocric (Ao) – orizont prea deschis la culoare sau prea sărac în materie organică pentru a fi molic sau umbric.

6. Argilizarea şi orizonturile formate.

Argilizarea – este un proces pedogenetic complex specific zonelor de silvostepă sau a zonelor forestiere (păduri de
foioase sau amestec). Procesul constă în alterarea silicaţilor primari şi formarea silicaţilor secundari adică formarea
mineralele argiloase care se găsesc în sol. Ca urmare a acestui proces se formează, pe profilul de sol, un orizont
îmbogăţit în argilă formată pe loc, deasupra rocilor de solificare. Orizontul astfel format se notează cu simbolul Bv (v-
provine de la denumirea germană a procesului de alterare – verwitterung) şi se numeşte B cambic (din latinescul
cambiare = a schimba) sau orizont B de alterare, fiind specific cambisolurilor şi subtipurilor cambice ale unor tipuri de
sol.

7. Argiloiluvierea şi orizonturile formate.

Argiloiluviera – este specific zonelor cu precipitaţii abundente, care favorizează levigarea (spălarea) sărurilor
solubile (până la CaCO3 )şi debazificarea complexului coloidal, cationii bazici (Ca2+ şi Mg 2+ în special) fiind substituiţi de
ionii de H+. Această schimbare determină trecerea particulelor coloidale de argilă din stare coagulată (stare de gel) în
stare de dispersie, fiind antrenate în profunzime de curentul descendent de apă din sol, unde se depun sub formă de
particule fine de culoare gălbui-roşcat (argilă şi oxizi de fier) la suprafaţa agregatelor structurale. Intensitatea acestui
proces creşte odată cu creşterea umidităţii.

Depunerea sau acumularea argilei migrate din partea superioară a profilului de sol duce la separarea orizontului B
argic sau B textural notat cu simbolul Bt ( prin iluviere se înţelege depunerea sau acumularea într-un orizont
pedogenetic a componentelor minerale sau organice specifice solului, în cazul de faţă fiind vorba despre argilă).

Deasupra orizontului de iluviere a argilei se formează un orizont cu argilă puţină, îmbogăţit rezidual în silice şi
particule de cuarţ de culoare deschisă numit orizont eluvial (prin eluviere se înţelege sărăcirea unui orizont în
componentele minerale sau organice specifice solului).
 Atunci când levigarea este într-o fază incipientă, orizontul format se numeşte eluvial luvic şi se notează cu simbolul
El. Când eluvierea este într-o fază mai avansată, migrarea argilei fiind intensă, se formează orizontul eluvial albic care se
notează cu simbolul Ea (din latinescul albus = alb).

Procesul de argiloiluviere este specific argiluvisolurilor precum şi subtipurilor argiloiluviale ale altor tipuri de sol.

8. Gleizarea şi orizonturile formate.

Gleizarea şi stagnogleizarea – sunt procese pedogenetice generate de excesul temporar sau permanent de apă în sol. În
aceste condiţii sunt favorizate procesele de reducere, în special a Fe şi Mn, compuşi reduşi rezultaţi imprimând
orizontului culori albăstrui-vineţiu-verzui (orizont cu aspect marmorat).

Excesul de apă provenit din pânza freatică situată la adâncime critică şi afectează baza profilului de sol,
favorizează procesul de gleizare. Orizontul format se numeşte orizont de glei, este notat cu simbolul G şi poate fii:
orizont gleic de reducere, notat cu simbolul Gr, când excesul de apă se manifestă o mare parte din an şi orizont gleic de
de oxidare şi reducere, notat cu simbolul Go, se formează deasupra orizontului Gr, ca urmare a oscilaţiilor de nivel a
pânzei freatice care favorizează pătrunderea aerului şi procesele de oxidare.

Excesul de apă provenit din precipitaţii, afectează solurile care prezintă pe profil un orizont greu permeabil ( de
exemplu orizontul Bt), favorizează procesul de pseudogeizare. Orizontul format în condiţii de exces prelungit de apă
pluvială, se numeşte orizont stagnogleic, cu aspect marmorat în nuanţe cenuşii cu pete ruginii şi concreţiuni negre
ferimanganice, care se notează cu simbolul W (germ.Wasser=apă). Când excesul de apă este periodic, mai puţin
accentuat, se formează orizontul stagnogleizat, notat cu simbolul w, care prezintă pete de oxidare pe lângă cele de
reducere.

Procesele de gleizare şi pseudogleizare sunt specifice solurilor hidromorfe.

9. Stagnogleizarea şi orizonturile formate.

10. Salinizarea şi orizonturile formate.
Salinizarea şi sodizarea – sunt procese generate de prezenţa sărurilor solubile în condiţiile unui climat arid şi
semiarid, cu apa freatică situată la mică adâncime şi nivel variabil.

Salinizarea reprezintă procesul pedogenetic prin care creşte conţinutul în săruri solubile, peste 0,10-0,15 %
întâlnit în solurile obişnuite. Acest proces se produce atunci când solul este umezit freatic până la suprafaţă, climatul arid
intensifică evaporaţia şi depunerea sărurilor solubile în partea superioară a profilului de sol unde se formează crustă.
Orizontul în care se acumulează săruri solubile ( sărurile cationului de Na+, cloruri, sulfaţi etc.) ce depăşesc 1,0-1,5%, se
numeşte orizont salic şi se notează cu simbolul sa. Atunci când conţinutul în săruri solubile din orizontul pedogenetic
este cuprins între 0,10-0,15 şi 1,0-1,5% se numeşte orizontul hiposalic şi se notează cu simbolul sc.

Sodizarea este procesul pedogenetic ce se desfăşoară în condiţii asemănătoare procesului de salinizare, atunci
când nivelul apei freatice scade şi acumularea sărurilor solubile încetează. Ca urmare are loc intensificarea pătrunderii
ionului Na+ în complexul coloidal al solului, care provoacă dispersia şi migrarea argilei şi humusului în adâncime. Se
formează, în acest fel, un orizont argiloiluvial, cu un conţinut de Na+ al complexului coloidal de peste 15 %, numit orizont
Bt natric care se notează cu simbolul Btna. Când complexul coloidal este saturat în Na+ între 15 şi 5%, orizontul format se
numeşte orizont hiponatric şi se notează cu simbolul ac.
 Orizontul natric este specific soloneţurilor, iar orizontul salic solonceacurilor, ambele sunt tipuri de soluri
halomorfe.

11. Sodizarea (alcalizarea) şi orizonturile formate.

12. Textura solului ( fracţiuni granulometrice, grupe şi clase texturale).
Partea minerală, componentă a fazei solide a solului, este alcătuită din fragmente şi particule minerale de
mărimi foarte variate, denumite fracţiuni granulometrice, care imprimă solului însuşiri şi caracteristici variate. Particulele
minerale cu diametrul mai mic de 2 mm alcătuiesc pământul fin, iar cele cu diametrul mai mare de 2 mm reprezintă
scheletul solului.
Se iau în consideraţie nisipul, praful şi argila

Solurile nisipoase conţin peste 56 % nisip şi sub 12 % argilă. Au o permeabilitate excesivă şi o capacitate redusă de
reţinere a apei . Permeabilitatea mare favorizează levigarea acestor soluri. Coeziunea, plasticitatea şi aderenţa sunt
practic nule Se încălzesc uşor şi se răcesc repede. Sunt, în general, sărace în substanţe nutritive şi au capacitatea de
reţinere a substanţelor minerale foarte scăzută.

Solurile argiloase conţin peste 33% argilă şi au însuşiri, în general, opuse celor nisipoase, permeabilitatea
scăzută şi capacitate mare de reţinere a apei. Din cauza permeabilităţii scăzute, infiltraţia apei decurge încet, levigarea
este slabă şi chiar la cantităţi nu prea mari de precipitaţii, solul ajunge repede la saturaţie, în stratul superior, iar restul
apei bălteşte.

13. Structura solului (modul de formare, tipuri de structură). (notite)

Structura solului reprezintămodul de grupare al particulelor elementare
în agregate de diferite forme şi mărimi denumite agregate structurale. La formarea agregatelor struturale participă cele
trei fracţiuni granulometrice şi anume; nisipul, praful şi argila, împreună cu partea organică din sol

După forma agregatelor se disting următoarele tiputi de structură: glomerulară, grăunţoasă, poliedrică,
prismatică, columnoidprismatică, columnară şi lamelară. Primele două se formează prin intermediul humusului iar
celelalte prin intermediul argilei. Structura glomerulară şi cea grăunţoasă, datorită porozităţii complexe pe care o
determină în masa solului, face ca valorile consistenţei, permeabilităţii, reţinerii şi păstrării apei, aeraţiei ş.a. să fie
favorabile creşterii şi dezvoltării plantelor.

14. Indicii hidrofizici.

Indicii hidrofizici reprezintă valori caracteristice ale umidităţii la care proprietăţile apei din sol, în special mobilitatea şi
accesibilitatea pentru plante, se modifică, ca urmare trecerii de la o formă de apă la alta. Aceşti indici apar ca puncte
convenţionale pe curba sucţiune-umiditate. Principalii indici hidrofizici sunt:

Coeficientul de higroscopicitate (CH) reprezintă cantitatea de apă pe care solul o poate reţine din vaporii de apă din
atmosferă cu umiditatea relativă de 94,3%.

Coeficientul de ofilire (CO) reprezintă conţinutul de umiditate din sol la care se produce ofilirea ireversibilă a plantelor,
adică fără să îşi recapete turgeşcenţa chiar dacă ulterior umiditatea solului creşte.
Capacitatea de câmp (CC) reprezintă cantitatea de apă pe care o reţine durabil un sol cu permeabilitatea bună şi profilul
omogen, după ce a fost umezit în exces şi apoi drenat

Capacitatea de apă capilară reprezintă cantitatea maximă de apă pe care o poate reţine solul deasupra oglinzii freatice,
în zona franjei capilare

Capacitatea totală pentru apă (CT) (capacitatea de saturaţie) reprezintă cantitatea maximă de apă din sol când toţi porii
sunt plini cu apă

Capacitatea de apă utilă (CU, % g/g) reprezintă intervalul de umiditate a solului în care apa este accesibilă plantelor

Plafonul minim al umidităţii (PM, % g/g) reprezintă nivelul până la care poate scădea umiditatea în intervalul umidităţii
accesibile, fără ca recoltele să fie sensibil afectate.

15. Accesibilitatea apei din sol pentru plante.

16. Indicii schimbului cationic.

În complexul adsorbtiv al solului se găsesc, la un moment dat, mai multe feluri de cationi, cum ar fi Ca++,
K+, Na+, etc. (cu caracter baric) şi cationi de hidrogen (H+)
Cantitatea de cationi care se găsesc la un moment dat în complexul adsorbtiv se exprimă în
miliechivalenţi (m.e.) la 100 g de sol.
Suma tuturor cationilor bazici adsorbiţi în complexul coloidal, se numeşte suma barelor de schimb(SB)
sau capacitatea de schimb pentru baze, care se exprimă în m.e. la 100 g sol uscat la temperatura de 105 oC.
Suma tuturor hidrogenilor adsorbiţi în complexul coloidal se numeşte suma hidrogeilor schimbabili (SH)
sau capacitatea de schimb pentru hidrogen, care se exprimă în m.e. la 100 g sol uscat la temperatura de 105 oC.
Suma bazelor şi a hidrogenilor schimbabili din complex formează capacitatea totală de adsorbţie sau capacitatea totală
de schimb cationic

17. Aciditatea solulii (pH-ul).

Aciditatea actuală (pH-ul solului) este dată de concentraţia ionilor de hidrogen, prezenţi la un anumit moment
dat în soluţia solului. După Sörensesen pH-ul de defineşte ca logaritmul negativ al concentraţiei efective a hidrogenilor
sau, în accepţiune mai nouă, a activităţii ionilor de hidrogen. Concentraţia se exprimă în iono-gram/litru de soluţie.
Pentru exprimare, se porneşte de la apa distilată cu reacţie neutră, în care raportul ionilor de H+ şi OH- este egal.

18. Procesele pedogenetice şi profilul cernoziomului.

19. Procesele pedogenetice şi profilul preluvosolului.
20. Procesele pedogenetice şi profilul gleisolului.