Capitolul V

Procesul de sărăturare

Sărăturarea terenurilor este procesul de degradare produs de excesul de

săruri solubile acumulate în sol sau pe sol alterând proprietăţile fizice, chimice şi
microbiologice ale acestuia.

Procesul diminuează până la anulare capacitatea de producţie a terenurilor

şi îmbracă mai multe forme, în raport cu locul de apariţie, natura sărurilor solubile şi
cu activitatea umană.

După locul în care îşi face apariţia, sărăturarea poate fi de două feluri,
anume marină şi continentală. Prima formă se întâlneşte pe malurile mărilor
(oceanelor), delte, depresiuni litorale, în jurul lacurilor şi lagunelor marine, fiind
legată de apa salină. A doua formă se întâlneşte în jurul cursurilor de apă salină sau
a lacurilor sărate, izvore de coastă cu caracter salin sau substratele salifere
descoperite.
 În funcţie de natura sărurilor solubile care se acumulează pe profilul
solurilor, sărăturarea poate fi clorurică, carbonatică sau mixtă, după cum sărurile
acumulate sunt cloruri, carbonaţi sau combinaţii între aceste săruri.

În raport cu factorul antropic sărăturarea poate fi primară şi secundară. În

primul caz procesul se produce în condiţii naturale, independente de activitatea
economică, iar în al doilea caz este legată de activitatea umană.

Cele mai frecvente şi mai dăunătoare săruri sunt, în ordinea crecândă a

toxicităţii: sulfatul de sodiu (Na2SO4), clorura de sodiu (NaCl) şi carbonatul de
sodiu (Na2CO3).

Un sol se consideră sărăturat atunci când cantitatea de săruri solubile din

stratul superior de 25 cm, depăşeşte limita de 0,1% sau când sodiul schimbabil
depăşeşte pragul de 5% din capacitatea de schimb cationic a solului.
 În desfăşurarea procesului de sărăturare se pot distinge trei fenomene
caracteristice, formând adesea trei faze evolutive succesive şi anume salinizarea,
alcalinizarea şi solodizarea.

Salinizarea reprezintă fenomenul de acumulare a sărurilor solubile pe

profilul solului prin curenţi ascendenţi sau din apa de suprafaţă (de revărsare, de
scurgere sau din izvoare). Acest fenomen este prima fază a sărăturării şi el
generează solurile saline (solonceacuri).

Alcalizarea este fenomenul de adsorbţie masivă a ionilor de sodiu în

complexul argilo-humic al solurilor. Acest fenomen duce la formarea solurilor alcalice
(soloneţuri).

Solodizarea este fenomenul de îndulcire a soloneţurilor. Fenomenul

reprezintă o podzolire în mediu bazic şi determină o debazificare a complexului
coloidal prin înlocuirea sodiului adsorbit cu ioni de hidrogen şi duce la formarea
solurilor solodice.
 Solurile saline (solonceacurile) sunt produsul fenomenului de
salinizare şi reprezintă soluri care conţin în orizontul lor superior o cantitate de
săruri solubile ce depăşeşte 0,1%. Acestea se caracterizează printr-o reacţie
bazică, valoarea pH-lui fiind cuprinsă în general între 8 şi 9, iar în condiţii
normale pe acestea vegetează un covor de specii halofite formate din Salicornia
europaea, Solsola soda, Artemisia salina, etc.

Solurile alcalice (soloneţurile) apar în urma fenomenului de alcalizare

şi reprezintă soluri care conţin în complexul coloidal al orizontului superior o
cantitate de sodiu adsorbit ce depăşeşte 5%. Acestea au o reacţie puternică
alcalină, valoarea pH-lui putând depăşi cifra 10, pe acestea vegetează specii
cum sunt Limonium gmelinii, Aster tripolium, Camphorosma annua, etc.

Solurile solodice sunt produsul fenomenului de solodizare şi prezintă o

reacţie acidă (pH-ul este egal cu 5-6), fiind sărac în argilă şi humus.
 Datorită consecinţelor de ordin fizic, chimic, microbiologic şi fiziologic,
determinate de excesul de săruri solubile sau de sodiul schimbabil, vegetaţia
cultivată dispare, fiind înlocuită treptat de halofite. Din acest motiv terenurile
sărăturate sunt terenuri neproductive sau slab productive. De regulă aceste terenuri
sunt folosite ca păşuni cu o slabă capacitate productivă.

Cele mai întinse terenuri sărăturate din ţara noastră se găsesc în Câmpia
Bărăganului (partea de sud şi est), Podişul şi Câmpia Moldovei, Câmpia de Vest,
litoralul Mării Negre, Delta Dunării.
Împădurirea terenurilor sărăturate

Vegetaţia forestieră suportă greu excesul de săruri solubile şi alcalinitatea

ridicată, din acest motiv numărul speciilor care sunt utilizate la împădurirea
terenurilor sărăturate este relativ redus.
În rândul speciilor care se iau în considerare la împădurirea acestor
terenuri se înscriu următoarele:
- arbori: arţar tătăresc, castanul porcesc, dudul, glădiţa, pinul negru,
plopul alb;
- arbuşti: cătina roşie, cătina albă.
Cele mai rezistente specii la sărăturare sunt cătina roşie şi cătina albă.
Prin împădurire se creează arborete de amestec, formate din grupe de
arbori şi de arbuşti plantaţi la distanţe de 1/1,5-1/2 m. Principala metodă de lucru
este plantarea, căreia i se poate adăuga, în cazul plopului, cătinii roşii şi cătinii albe,
butăşirea.
 Măsuri speciale de ameliorare a terenurilor sărăturate

Principalele măsuri speciale de ameliorare a sărăturilor sunt drenarea,

spălarea, amendamentarea şi îngrăşarea.

Drenarea este operaţia de coborâre a nivelului freatic sub nivelul critic şi

se aplică în cazul solurilor saline a căror sărăturare s-a produs prin ascensiunea
apei subterane mineralizate. Drenajul se realizează cu ajutorul unor canale
deschise sau închise denumite drenuri. Pentru a realiza o coborâre satisfăcătoare a
nivelului freatic, aceste canale trebuie să fie adânci de circa 0,5 m faţă de nivelul
critic şi să se amplaseze la o distanţă egală cu de 10-15 ori adâncimea lor.

Spălarea este operaţia de îndepărtare a sărurilor solubile de pe suprafaţa

solului şi din orizontul superior cu ajutorul curenţilor de apă. Operaţia are ca scop
desalinizarea solului şi se aplică atât pe solurile salinizate cât şi pe solurile alcalice.
Operaţia de spălare se realizează prin aspersiune sau prin inundare, apa fiind
administrată în reprize pe porţiuni limitate de teren.
Spălarea se execută toamna în cazul clorurilor şi carbonaţilor şi vara în
cazul sulfaţilor, după o arătură prealabilă, pe terenuri drenate. Intervalul dintre
reprize este de 2-3 zile, iar dacă procentul de săruri nu a coborât sub pragul de
0,1%, operaţia de spălare se repetă.
 Amendamentarea este operaţia de încorporare în sol a unor substanţe
chimice denumite amendamente şi are drept scop înlocuirea prin calciu a sodiului
schimbabil în cazul solurilor alcaline, respectiv a hidrogenului schimbabil în cazul
solurilor solodice.

Îngrăşarea sau administrarea de îngrăşăminte este operaţia de

încorporare în sol a unor substanţe organo-minerale fertilizante. Operaţia se aplică
pe toate terenurile sărăturate şi urmăreşte să ridice troficitatea solului şi să facă mai
eficiente şi mai rapide spălarea şi amendamentarea acestora.
Cele mai eficiente îngrăşăminte folosite pe sărături sunt gunoiul de grajd,
azotatul de amoniu şi superfosfatul. Acestea se administrează concomitent cu
lucrările de împădurire, introducându-se la groapa de plantat sau la întreaga
suprafaţă, doze de 20-30 t/ha gunoi de grajd sau 200 kg/ha azotat de amoniu şi 200
kg/ha superfosfat.