Ziarul comunitar al cartierului Poșta Veche - Ediția de toamnă 2018
POȘTA VECHE
Ce este Poșta Veche?
Poșta veche este un cartier din sectorul Rîșcani,
municipiul Chișinău. Cartierul a apărut pe locul
satului omonim de la începutul sec. al XIX-lea,
numit după o veche stație de poștă, situată la
periferia târgului Chișinău, la intrarea dinspre
Orhei. În 1912, satul avea cca. 150 de gospodării
cu o populație de circa 600 de locuitori.
Localitatea a fost încadrată în perimetrul
orașului în anii '20 ai secolului al XX-lea. De-a
lungul istoriei, a fost populat în mare parte de
țărani, dar și muncitori la calea ferată,
meșteșugari, negustori, ș.a. Pe alocuri, cartierul
și-a păstrat vechiul aspect: străzi înguste, case
mici cu loturi de pământ, împrejmuite cu garduri
de scânduri ori de piatră.
(www.wikipedia.org)
Fotografie: Doamna Raisa
de pe strada Solidarități
_______________________________________
Fotografie: Clădirea sectorului de poliție
Nr.5, Poșta Veche
În căutarea solidarității
Solidaritate: sentiment care îi
determină pe oameni să-și
acorde ajutor reciproc
Tocmai făcusem o scurtă plimbare pe strada
Doina. Am cutreierat în lung și lat
cinematograful abandonat Tcacenco, am citit
toate inscripțiile de pe pereți. Ne-am imaginat
cum arăta cinematograful cînd era plin de
viață, iar acum admiram clădirea care se află
exact peste drum de cinematograf. O clădire
drăguță, în stil socialist realist cu 2 etaje care
adăpostește printre altele sediul sectorului Nr.
5 al Poliției și oficiul poștal Nr. 2089.
Clădirea poartă un iz de istorie și devine clar
oricărui trecător, chiar și celui mai puțin
informat că n-a fost gîndită pentru o clădire
tipic administrativă. Tocmai cînd am
spulberat orice speranță de a potrivi o legendă
care să elucideze trecutul clădirii, am zărit-o
venind în direcția noastră pe doamna Raisa. O
femeie scundă îmbrăcată într-o fustă de un
verde viu aprins și purtînd pe cap o basma
roșie înflorată.
Doamna Raisa s-a mutat cu traiul la Poșta
Veche cînd ”dragul nostru Snegur a pornit
războiul”. Am trăit la Buiucani 25 de ani.
Mama locuia la Vadul lui Vodă într-o casă
mică bătrînească. Noi i-am lăsat feciorului
apartamentul și ne-am mutat la Vadului lui
Vodă. Împreună cu bunelul și fiul mai mare
am reconstruit casa și am făcut reparație
capitală. Am cheltuit pînă la ultimul bănuț
pentru reparația casei. Niciun an n-a trecut și
s-a început războiul.
Au început să împuște, să ucidă, și gata am
lăsat și casă și tot și ne-am mutat într-un sărai
la Poșta Veche, pe strada Solidarității, sau
fosta stradă Профсоюзная.
Nu mă pot abține și o întreb ce semnifică
solidaritatea. Doamna Raisa de pe Solidarității
ne răspunde scurt și clar: ”Solidaritate?! Acest
cuvînt aici nu există”.
Într-un sfîrșit ne zice și care e istoria clădirii.
Sectorul Nr. 5 al Poliției n-a fost întotdeauna în
această clădire. Înainte de poliție, aici era un
bar. Soția proprietarului era nemțoaică. Și
barul îi purta numele. Livia se numea. Pînă la
urmă ea a plecat în Germania. El a mai stat o
vreme, dar lucrurile nu mai mergeau ca
înainte. A vîndut totul și a plecat și el.
Cînd a venit cu traiul la Poșta Veche
cinematograful Tcacenco deja nu mai
funcționa. Dar la etajul întîi mai activa încă
bufetul. Niște femei de la Poșta Veche găteau
mîncarea acasă și o vindeau la acel bufet. Apoi
cinematograful a trecut în gestiunea
Ministerului de Afaceri Interne, astfel poliția
proteja clădirea cinematografului. În acea
vreme cinematograful era încă bine păstrat, nu
era vandalizat. Însă după cîțiva ani, au vîndut
cinematograful. Și atunci s-a început
vandalizarea clădirii. Plăcile de piatră roșie, îi
zice în rusă armeanskii tuz au fost toate furate.
Apoi, proprietarul cinematograful a falimentat
iar cinematograful a fost vîndut altcuiva. Al
doilea proprietar a îngrădit teritoriul
cinematografului, și la asta s-a oprit.
Pagina 1
 Ziarul comunitar al cartierului Poșta Veche - Ediția de toamnă 2018
Poșta Veche: istoria unei vieți
Pe data de 14 octombrie, Parcul de la Poșta
Veche mi-a plăcut pentru prima dată. În
celelalte zile vedeam parcul ca pe un spațiu
gol și trist. Îl judecam doar din perspectiva
lucrurilor care îi lipseau: întîi de toate
infrastructură, apoi oamenii. Pe 14 octombrie,
toamna era falnică și domnea jucăușă și
vivace peste toată Poșta Veche. În parc,
copacii ademeneau prin coloritul și mireasma
lor și umpleau tot spațiul. Nu mai lipsea
nimic. Parcul era plin de sine. Cîțiva copii se
jucau într-o scîrtă de frunze, colo se plimbau
niște tineri. Pe o bancă, singuratic și
melancolic se odihnea un bărbat. Avea o
geacă sură deshisă la piept și un chipiu pe cap.
Ivan Ivanovici are 62 de ani și este originar
din Ucraina. În Republica Moldova locuiește
din 1975. A făcut serviciul militar la Tiraspol,
apoi s-a stabilit cu traiul în Chișinău, la Poșta
Veche. Aici s-a căsătorit cu o moldoveancă și
au crescut împreună o fiică. În 1979, începe să
locuiască în primul apartament de la Poșta
Veche, în regiunea străzii Criuleni. Întrucît
locuia foarte aproape de cinematograful
Tcacenco, se ducea foarte des la filme. Își
amintește că cele mai bune filme erau arătate
întîi la cinematografele Patria, Moscova, Iskra
de la Botanica și Flacăra de la Buiucani. Apoi
filmele erau rulate și la celelate
cinematografe: Șipca la Rîșcani (acum
biserică baptistă), Tcacenco la Poșta Veche, și
în centru, pe strada Tighina la cinematograful
Chișinău. Își amintește că cinematograful
Chișinău era aproape de școala Nr. 19, unde a
învățat soția sa. Zice că întrucît a învățat la
școală moldovenească soția cunoaște limba pe
cînd el, care a lucrat toată viața șofer cunoaște
doar limba moldovenească de șofer, zice în
rusă ”шоферской молдавский”.
Cît despre cinematografe, pentru că oamenii
nu reușeau întotdeauna să ajungă la film cînd
acesta apărea pentru prima dată la
cinematografele Patria, Moscova, Iskra sau
Flacăra, deseori aceștia veneau să vadă filmul
mai tîrziu la cinematograful Tcacenco. Se
amuză cînd își amintește cum se întîlnea cu
amicii care au văzut filmul mai devreme și se
apucau să povestească, iar el n-avea habar
despre film, pentru că abia urma să-l vadă.
Cîteodată îi stricau tot cheful de a mai vedea
filmul.
„Pentru a ajunge la un film nou-nouț adus în
Moldova trebuia să stai la o coadă tare
lungă. Primii care vedeau filmele noi erau cei
din Comitetul Central al partidului și cei din
Ministerul Afacerilor Interne. Toți acești
polițiști aveau un club de film și erau primii
care vedeau filmele. Abia după asta puteam
merge și noi la film. Pentru că noi eram doar
muncitori. Sau cum ne ziceau ei ”hoțî”. De
parcă ei erau foarte nevinovați, ca și deputații
noștri. Păcat că nu am voie să intru în
Parlament și să le zic că adevărații hoți în
lege ”воры в законе” sunt ei, pentru că ei nu
pot fi închiși. Dacă cineva stă la dubă, cum
poate să afirme că e hoț în lege?! Acei care
nu sunt întemnițați dar fură miliarde, aceia
sunt hoți în lege.”
trase. Au funcționat și încă funcționează scheme
întregi. Cîți au fost mințiți că vor trăi asigurați la un
internat sau la o casă de rugăciuni și și-au vîndut
casele pentru 1000 de dolari?
În 1983 Ivan Ivanovici primește un cămin de tip
familial (malasimeică) și se mută de la Poșta Veche
în centru. Trăiește pe strada Sadovaia (actuala str.
Mateevici) împreună cu soția și fiica lor într-o
singură cameră, fără apă și veceu, timp de 7 ani, apoi
în anii 1990 se întoarce cu familia la Poșta Veche.
Primesc pe strada Iazului un cămin de tip familial de
30 metri pătrați dar deja cu toate comoditățile. Abia
Fotografie: Ivan Ivanovici în parcul de lîngă cînd fiica lui Ivan Ivanovici împlinește vîrsta de 20
cinematograful Tcacenco de ani, ei primesc un apartament cu două camere.
Pîna la 20 de ani au trăit toți trei într-o singură
Pentru că Poșta Veche e un cartier muncitoresc,
cameră.
în zilele de lucru, nu se prea arătau filme. În
Iată așa a funcționat puterea sovietică. Dacă acum
schimb întotdeauna erau filme în zilele de
în democrație, e nevoie peste tot de bani, atunci era
odihnă. Cumpăra gazeta Chișinăul de seară
nevoie să stai în rînd. Eu am stat 20 de ani în rînd
(Вечерний Кишинёв) și era la curent cu tot
după apartament la baza auto. Și asta era stimulul
programul cultural din oraș, știa unde și ce film
prin care oamenii erau motivați să rămînă la lucru.
se va arăta și în dependență de filmul pe care
Salariul era mic. În schimb pentru cei tineri se
încă nu l-a văzut, acolo mergea. Duminică,
oferea cămin la un preț de doar 3 ruble. În 1975 am
după film, pentru că erau tineri mergeau pe jos.
început să lucrez. Iar în 1976 eram deja înscris pe
Își petrecea soția care trăia pe strada Bender,
listă. După care m-am căsătorit și nu mai puteam să
apoi mergea acasă, în cămin.
stau la cămin. Și apoi toți ziceau apartamente
Ivan Ivanovici a terminat 8 clase, rîde și zice că
gratuite. Cum adică gratuite? Noi am lucrat pentru
în clasa a 9 și a 10 nu el era cel care învăța, dar
acele apartamente. În loc să primim un salariu
profesorii învățau de la dînsul. În Uniunea
decent, primeam un salariu mic, eu aveam 5 ruble pe
Sovietică era obligatoriu să înveți 10 clase
zi, pe cînd trebuia să primesc 10 sau 15 ruble. Iată
pentru ca apoi să poți merge la universitate. Iar
ce însemna apartament gratuit. În fiecare lună ni se
el se întreabă retoric: cum să merg la
rețineau bani din salariu, care erau transferați de
universitate dacă părinții mei erau analfabeți?!
baza auto la stat. Și nouă ni se părea că primim
Cînd mă întrebau dacă mi-am făcut temele
apartamente gratuite. Era și veceu și baie, pentru
pentru acasă, întotdeauna ziceam da. Și atunci
noi asta era confort. În sat așa condiții nu existau. Și
intervenea fratele mai mare care le zicea
așa ne țineau precum calul la căruță.
părinților să mă întrebe cel puțin tabla
înmulțirii. Eu le ziceam, dacă nu știți tabla
Fotografie: Cinematograful Tcacenco în 2018
înmulțirii cum o să știți dacă zic corect sau
dacă greșesc?
Întrebat despre cum s-a schimbat Poșta Veche
în timp, Ivan Ivanovici zice scurt ca apoi să-și
desfășoare povestea mai departe: Acum Poșta
Veche e toată în construcții. Pe vremuri nu era
așa. Cînd am venit să trăim aici în chirie, am
fost nevoit să merg stradă cu stradă, de la casă
la casă și să întreb dacă este vreo cameră care
se dă în chirie. Cel mai des vedeai case pe
pămînt, să zicem 10 pe 10, dacă în curte era
vreo anexă (vremeanka) băteam la ușă și
întrebam dacă primesc chiriași. Dacă aveai
copil mic era foarte dificil să găsești gazdă, a
trebuit să merg așa cîteva week-enduri la rînd
ca să găsesc o gazdă. Să stai la gazdă în
apartament era foarte scump, cîte 70, 80 de Acest ziar este editat de către Asociația Obștească
ruble pe lună. Era anul 1978, 1979, salariile ”Comunități Active pentru Democrație
erau foarte mici. Așa că trebuia să ne străduim Participativă”
să găsim o gazdă mai ieftină. În vremelnici
gazda era 40 sau 30 de ruble. Iar acolo înafară
de lumină nu era nimic. Cărbunii tăi, lemnele
tale, gazul tău. Era greu, dar am trecut și peste
asta. Acum ce, acum totul e construit și totul se
vinde. Cum se construiește cum deja se vinde.
Dar cine își permite să cumpere aceste
apartamente? Și apoi de ce construiesc anume
aici?! Pentru că la Poșta Veche pămîntul e
ieftin, și în plus spre deosebire de Dumbrava
sau alte localități, toate comunicațiile sunt
Pagina 2