Sunteți pe pagina 1din 1

LUCRARE SCRISĂ LA LIMBA ȘI LITERATURA ROMÂNĂ PE SEMESTRUL I

An şcolar 2018-2019, Clasa a V-a

Citeşte, cu atenţie, textul următor:


Se zice că demult, tare demult, trăia într-o împărăţie un copil atât de frumos, încât şi Soarele spunea
că, prin câte ţări colindase el, nu văzuse un copil mai frumos. Când se făcu mare, copilul îşi făcu singur un fel
de lăută, cu câteva strune, pe care le ciupea cu unghia pentru a scoate diverse sunete. Ceilalţi copii, auzind
sunetele lăutei sale, gri, gri, gri, îl porecliseră Greier. Acum Greier îi uimea pe cei din jurul său nu numai cu
frumuseţea, ci şi cu cântecele sale minunate, astfel că toate fetele se îndrăgostiră de el.
Tot în acea vreme, Soarele avea o fată pe care o ţinea închisă în palatul său de cleştar. Într-o zi, privind
pe fereastră, fata îl zări pe tânărul Greier pe un câmp cu flori şi rămase înmărmurită când îl auzi cum cânta.
Se îndrăgosti pe loc de el şi din acea clipă nu mai dorea nimic altceva, decât să-l privească toată ziua pe
fecior.De atunci, fata deveni mai tristă şi începu să slăbească. Tatăl său, Soarele, intră la bănuieli şi începu să
o urmărească pe furiş. Când văzu că fiica sa se îndrăgostise de un pământean, se supără atât de tare, încât
hotărî să-l pedepsească pe tânărul Greier, pentru ca fata să nu-l mai vadă niciodată.
Astfel, într-una din zile, când Greier cânta pe malul unui râu, Soarele trimise spre el o rază şi-l prefăcu
într-un gândac negru, menit să trăiască printre frunze. Fata Soarelui, văzând de sus nenorocirea care se
abătuse asupra iubitului său, se aruncă pe fereastra palatului, sperând să-l poată salva pe Greier, însă,
imediat ce ajunse pe pământ, tatăl său descoperi fuga ei. De furie şi de tristeţe, el o prefăcu într-o furnică,
pentru a trăi veşnic alături de iubitul ei, Greier.
(Legenda greierului şi a furnicii)
* lăută- Instrument muzical cu coarde asemănător cu cobza
A. Scrie, pe foaia de examen, răspunsul pentru fiecare dintre cerințele de mai jos:
1) Care sunt personajele din text? (4p)
2) Extrage din text două cuvinte/grupuri de cuvinte care arată când şi unde se petrece întâmplarea (4p)
3) Scrie o atitudine/ o calitate a greierului. (6p)
4) Scrie o idee principală a textului dat. (6p)
5) Precizează ce fel de text este textul de mai sus şi identifică două trăsături ale acestuia. (10 p)
6) Precizează câte un sinonim potrivit pentru următoarele cuvinte din text: (6p)
colindase- sunete- înmărmurită-
7) Precizează câte un antonim potrivit pentru următoarele cuvinte din text: (6p)
tânărul- tristeţe- să slăbească-
8) Desparte în silabe următoarele cuvinte: (6p)
palatul- fereastră- nenorocirea-
9) Scrie trei termeni din câmpul lexical al insectelor (6p)

10) Precizează felul sunetelor din următoarele cuvinte: (6p)


soarele strune dorea
11) Scrie modul, timpul, persoana și numărul următoarelor verbe: colindase, trăia, făcu. (6p)
B. Redactează o compunere de minimum 12 rânduri, în care să prezinți o posibilă continuare a acestui
fragment.
În compunerea ta trebuie: 24 p
- să ai indici spațiali și temporali
- să relatezi o întâmplare respectând succesiunea logică a faptelor
- să respecți structura specifică tipului de compunere cerut
- să respecți limita de spațiu cerută.
(Se acordă 14 p pentru conţinut şi 10 p pentru redactare. Punctajul pentru redactare se acorda numai
dacă a fost respectată limita de rânduri ).

Din oficiu 10 puncte

S-ar putea să vă placă și