Povestea tulburatoare a preotului roman misionar de 10 ani pentru saracii Kenyiei.

,,Cel mort trebuie ingropat repede, in maximum o ora si jumatate"

Mariana Iancu,

In mijlocul triburilor sarace din nordul Kenyei, timp de zece ani, preotul roman Isidor Mirt a propovaduit
crestinismul. Misiunea lui nu s-a incheiat si, cat de curand, se va intoarce in desertul african, la oamenii care i-
au devenit dragi si au intrat in sufletul sau pentru totdeauna.

Isidor Mirt s-a nascut in localitatea Rachiteni, din judetul Iasi, fiind al optulea copil dintr-o familie care are noua
frati. Parintii sai, oameni credinciosi, il duceau de mic la biserica din localitate, unde se rugau credinciosii
catolici, din cele peste 600 de familii care fac parte din comunitate.

Aici, Isidor a aflat ce inseamna sa fii misionar si ideea de a raspandi invataturile lui Iisus Hristos in locurile
unde oamenii inca se inchina la zei i-a placut atat de mult incat a stiut ce vrea sa faca in viata.

,,Eu mergeam la liturghia copiilor, de dimineata. Dar intr-o zi, in timp ce eu eram pe terenul de sport unde
jucam fotbal, tatal meu, care se indrepta spre biserica, m-a intrebat daca nu il insotesc si pe el. Am spus <<da>>
si tin minte ca atunci preotul a vorbit despre misionari. A fost providential. La intoarcerea spre casa i-am zis
tatalui ca vreau sa fiu preot", isi aminteste el.

Zbor spre misiunea din desertul Africii

A crescut si copilul de altadata si-a urmat visul. A fost sfintit preot in 1998 si dupa trei ani de preotie a plecat
spre Kenya pentru a crestina triburile nomade, alaturi de preotul Eugen Blaj. Dupa ce s-a vaccinat impotriva
tifosului, febrei galbene si a luat preventiv medicamente pentru malarie si-a luat zborul spre prima sa misiune.
Inaintea lui misiunea de raspandi crestinismul in zona i-a revenit preotului Pavel Chelaru, care a fost nevoit sa
se intoarca in tara din cauza unor probleme de sanatate.

Misiunea Maikona, situata in desertul din nordul Kenyei, a luat fiinta in urma cu jumatate de secol. De la un
capat la altul al misiunii, situata in una dintre cele mai salbatice zone de pe glob, sunt 184 de kilometri, iar pe
intinsul ei se afla 76 de sate care sunt locuite de nomazi din tribul Gabra.

De la Nairobi pana la misiune a parcurs distanta de 700 de kilometri a fost parcursa cu o masina de teren. ,,Cand
am ajuns in misiune am fost socat sa vad numai piatra, misiunea fiind situata langa desert, pe care l-am parcurs
pe o distanta de vreo 80 de kilometri. M-am mirat cum pot trai oamenii acestia, inconjurati de desert si piatra",
retraieste el primele emotii.

Familia tribala

Nu a trecut mult pana sa descopere secretul supravietuirii lor: fiind organizati in trib, sunt foarte uniti, ca intr-o
familie larga. ,,Un trib este foarte mare, numara vreo 10.000 de persoane. Tribul Gabra este impartit are sase
clanuri. Fiecare clan este impartit in mari familii. Un sat ar fi ca si o familie. Seful se cheama <<ayu>>, adica
<<mama>>", dezvaluie preotul misionar. De altfel, acest cuvant a fost primul pe care l-a invatat acolo. Membrii
tribului Gabra vorbesc engleza, swahili, limbi oficiale, dar si borana, limba tribului lor. De asemenea, l-a
impresionat modul lor de a trai, mentalitatea lor tribala: ei isi numesc toti verisorii ,,frate", ca si in Biblie, spune
preotul, iar pe toti unchii ii striga ,,tata".

Copiii Africii s-au speriat de culoarea sa alba

Odata, mergand intr-un sat izolat, la o distanta de 124 de kilometri de misiune, chiar la granita cu Etiopia, cand
s-a dat jos din masina a vazut ca sunt multi copii si s-a bucurat foarte mult. Dar cand copiii l-au vazut s-au
speriat si au inceput sa strige ,,ayo", ,,ayo". ,,L-am intrebat pe frate ce inseamna asta si cand mi-a zis ca este
<<mama>> m-am bucurat foarte mult. ,,Cred ca adultii mai vazusera oameni albi, dar copiii niciodata", spune
Isidor Mirt.

Activitatea de misionariat au inceput-o in Maykona aproape de la zero, parintele din Italia care raspundea de
zona fiind implicat intr-o alta misiune.
,,Am luat-o de la zero. Nu era niciun crestin. Ei, fiind nomazi, umbla mult. Acum, sunt pe teritoriul misiunii
noastre, dupa un timp pe teritoriul altei misiuni sau la 30 de kilometri departare", explica preotul care incearca
sa-i converteasca pe nomazii africani din triburile Burana si Gabra de existenta lui Dumnezeu.

Cum se crestineaza un nomad african

Incet-incet le-a sadit in suflet credinta. ,,In primul rand le vorbim despre Dumnezeu, despre invatatura sfanta din
Biblie. Ei, in religia lor tribala, au credinta in Dumnezeu. Nu il considera pe Dumnezeu ca si pe un tata, ei cred
ca Dumnezeu este cineva foarte aspru, caruia daca ii aduc jertfa de animale, ii ajuta. Avem manuale speciale
pentru ei, care contin foarte multe imagini din Biblie sau picturi, ca sa poata intelege mai usor", explica preotul.

Oamenii din trib il descopera pe Dumnezeu incet-incet: ,,Noi mergem in sat de mai multe ori sa predicam si ii
luam cu noi pe tinerii din actiunea catolica sau pe copiii misionari. Prin puterea exemplului, oamenii ii cunosc
pe crestinii care au primit botezul si, cand se simt hotarati, vin si spun ca vor sa intre in grupul celor care se
pregatesc pentru botez, adica in grupul catecumenilor".

O femeie batrana dintr-un sat de langa Etiopia a luptat alaturi de el pentru a convinge mame si copii sa devina
crestini. ,,Cand am revenit in sat dupa o luna, bunica m-a intrebat: <<Parinte, ni l-ati adus pe Iisusc>> Initial, nu
am stiut ce sa-i raspund, apoi am spus: <<Da, l-am adus, o sa celebram sfanta Liturghie!>>.
Un adult care doreste sa devina crestin trebuie sa urmeze un drum de trei ani de invatatura pentru ca sa inteleaga
mai bine ce inseamna religia crestina, ce implica acest lucru. Apoi, in timpul Postului Mare si in fiecare anotimp
liturgic ei primesc cate o binecuvantare speciala pentru botez. In noaptea de Paste primesc botezul. ,,Cum avem
multe sate, nu putem sa-i botezam pe toti in noaptea sfanta, ci atunci cand se simt ei pregatiti". Daca un adult nu
primeste taina botezului decat dupa trei ani de pregatire, in cazul unui copil, perioada se reduce la un an. ,,Copiii
fac la scoala si ora de religie si astfel pot primi botezul mai usor. Pruncii pana la sase ani pot fi botezati
oricand", spune preotul.
Nomazii Ion, Anton, Sara si Maria

Odata cu botezul, ei primesc si un nume sfant: Ion, Anton, Tereza, Sara, Rebeca, Maria, ultimul fiind cel mai
raspandit. Africanii afla numele sfintilor in perioada de invatura a crestinismului, iar la final fiecare isi alege
numele. ,,Am botezat odata un bunic de 81 de ani care a preluat numele Isidor si m-am bucurat foarte mult",
spune preotul care a ajuns sa aiba fini in desertul african. Dupa botez, crestinii se striga dupa noul nume.
Cel avut anterior este legat de anotimpuri, de zile, de activitati curente ale tribului. Cand se nasc, nomazii din
triburile Buruna si Gabra primesc numele de la ziua sau anotimpul in care s-au nascut sau daca a fost vreun
eveniment special. Spre exemplu, daca s-a nascut duminica, o fata se numeste Sabdyo, adica nascuta in zi de
duminica. Sau daca a fost anotimp ploios, ca acolo sunt doua anotimpuri ploioase, in octombrie sau aprilie,
atunci ia numele Bokayo - anotimp ploios. Daca un baiat s-a nascut cand tatal lui era la pascut camilele, departe
de sat, se va numi Boru.

Sacrificiul mielului

Pentru a avea o continuitate, parintele misionar Isidor Mirt a adus in noua lor credinta ceva din religia lor tribala
si ii da o semnificatie spirituala. De exemplu, sacrificarea de animale. O data pe an, fiecare familie aduce jertfa
de animale, in timpul soryo. Exact ca in vechiul testament, este ales un miel de un an car urmeaza sa fie
sacrificat. Inainte de a-l taia, exista un anumit ritual: baietii pun toiagul deasupra mielului, toarna lapte dulce
asupra animalului si apoi il sacrifica. Din sangele care se scurge din miel se face un semn, ca o cruce, pe fruntea
fiecaruia dintre cei prezenti, apoi pe coliba lor. Intr-un final, carnea este pregatita si mancata. La sarbatoare
trebuie sa fie prezent primul baiat nascut in familie. El are acest dar deosebit, de a mosteni totul, dar de a avea si
grija de fratii si de surorile lui.
,,La liturghie, biserica a preluat acest sacrificiu al lor, chiar si numele, de jertfa. Le-am spus oamenilor ce
inseamna pentru noi aceasta jertfa adusa lui Dumnezeu si le vorbesc despre Iisus, care s-a oferit ca jertfa",
explica preotul.
A fost moasa pentru o musulmanca

Misiunea preotilor catolici in desertul african nu se reduce doar la a propovadui credinta, ci si la a-i invata pe
oameni sa scrie si sa citeasca. Primii misionari au pus bazele unui sistem de invatamant rudimentar insa, in
prezent, in misiunea Maikona exista opt scoli primare, un liceu de fete, unul de baieti si 20 de gradinite. Nu sunt
scutiti nici adultii de la lectiile de scriere si citire si dupa-amiaza, cand bancutele sunt goale, locul copiilor il iau
parintii lor.

Cum unii copii vin de departe la scoala, fiind nevoiti sa mearga pe jos si o ora, la sfarsitul cursurilor, ei primesc
o farfurie cu graunte fierte sau chiar niste terci. Se bucura mult de acest dar, pe care nu si-l poate permite
intotdeauna familia si, in acest fel, au mai multa putere sa invete si sa porneasca din nou la drum, prin desert.
Lectiile se predau in engleza, dar si in limba lor tribala, pentru ca sa poata citi si socoti. Dar indigenii mai au un
interes in a frecventa scoala: in ultimii ani dezvoltarea retelelor GSM a facut posibila folosirea telefonului mobil
in zona lor, iar ei vin sa invete ca sa-l poata sa folosi.

La catedra din desert au ajuns sa predea inclusiv localnici, care au deprins tainele scrisului si ale cititului.
Alaturi de ei sunt si mai multi misionari laici, care au venit din Europa, inclusiv din Romania.

Cantecele fac parte din modul lor de viata

Cantecele religioase fac parte din modul lor de viata si, pe langa cele invatate in trib, acum stiu si melodii
crestine si atunci cand preotii merge sa predice intr-un sat indepartat sunt insotit de copiii crestini care fac parte
din grupul ,,Ingerasii" sau din grupul copiilor sau tinerilor misionari. Menirea lor trece dincolo de rugaciune si,
dupa ce se roaga cu oamenii si canta, ii ajuta pe batrani: fac curat in coliba, aduc lemne si apa. Atunci cand merg
in sate, misionarii tin intr-o mana Biblia si in cealalta graunte, fasole sau orez.

,,Am avut si grupuri din Romania", se mandreste preotul. In urma cu cativa ani, a fost ajutat de cativa tineri in
misiunea sa. Daca unii i-au ajutat pe batranii nevoiasi, o tanara asistenta medicala s-a implicat in problema
sanitara, ajutand la dispensar. ,,Ii ajutam si medical si spiritual", spune preotul.

La dispensarele care s-au infiintat datorita misionarilor au fost pregatite cateva persoane din randul localnicilor
care acum stiu sa acorde femeilor ajutor la nastere si prim-ajutor. De regula, femeile africane nasc in colibe si
doar atunci cand apar complicatii merg la dispensar sau la un spital din cel mai apropiat oras. Preotul Isidor isi
aminteste de o intamplare petrecuta, anul acesta, in luna februarie, cand familia unei femei care se chinuia de
trei zile sa nasca i-a cerut ajutor pentru a o transporta intr-un orasel apropiat, situat la cateva ore de mers
distanta. Din cauza drumului foarte accidentat, femeia a adus pe lume copilul la jumatatea drumului, preotul
fiind moasa fara vrerea lui.

,,Moasei care ne insotea i s-a facut rau si a trebuit sa ajut sa vina pe lume copilul. La sfarsit, proaspata mamica
mi-a zis: <<Parinte, ati fost un bun samaritean pentru mine>>. M-au emotionat foarte mult aceste cuvinte, mai
ales ca ele veneau de la o musulmana. Sunt si cativa musulmani in misiunea noasta, dar sunt oameni foarte buni,
credinciosi", retraieste parintele acea zi.

Mortii, ingropati in cateva ore

Spre deosebire de o inmormantare traditionala in lumea crestina, acolo, departe, in Africa, mortul nu poate fi
tinut mai multe zile pentru ca rudele sau cunoscutii sa-si poata lua ramas bun. ,,Cel mort trebuie ingropat
repede, intr-o, maximum o ora si jumatate, pentru ca fiind desert, e foarte cald, temperatura ajunge si la 54 de
grade, si, in ciuda vantului uscat, cadavrul se descompune rapid. De regula, cel care moare este invelit intr-o
panza si inmormantat intr-o groapa nu foarte adanca, de aproximativ jumatate de metru, aproape de staulul
animalelor. Deasupra mormantului se pun pietre si, daca decedatul a devenit crestin, o cruce. De asemenea,
obiceiul este ca unele lucruri apropiate ale decedatului sa fie asezate langa mormant, apoi se picura putin lapte
sau tutun, in semn de respect pentru cel plecat. Cum distanta este foarte mare, noi mergem ulterior si facem o
slujba". Timp de 40 de zile, rudele vin la mormant in fiecare dimineata si toarna putin lapte si presara tutun pe
locul unde odihneste persoana iubita care a murit.

,,Fandoseli" in desert: miros de parfum din radacini arse

Desi locuiesc in colibe, africanii dau o mare importanta igienei si curateniei. Preotul Isidor Mirt spune ca
femeile ard anumite radacini in coliba lor, iar fumul care se raspandeste miroase foarte frumos. Aceasta
mireasma intra si in hainele lor, care devin parfumate. Odata, isi aminteste preotul, in timp ce era intr-un sat i se
terminase tamaia. Atunci, a avut inspiratia sa ceara unei femei radacina si astfel a folosit-o si el la Liturghie, fapt
care i-a emotionat foarte mult pe cei din trib.

De altfel, ei au cultura de a darui si de a ajuta. Sunt gazde bune si este o bucurie pentru ei sa ofere oaspetilor o
cana de lapte de camila sau graunte fierte pe care le pregatesc dupa ce le maruntesc in piua. ,,La inceput, nu
stiam acest secret si am vrut sa refuz cana cu lapte, dar apoi mi s-a explicat ca cea mai mare bucurie a lor este
aceea de a oferi", spune preotul.

Dar ei nu ofera numai strainilor, ci se ajuta foarte mult intre ei. Isi aminteste cu emotie de gestul unei copile
care, dupa ce a primit o bomboana, a sfaramat-o si bucatelele mici le-a impartit fratilor, surorilor ei, parintilor.
La sfarsit, s-a bucurat si ea de ultima farama. ,,Am ramas impresionat cum dintr-o bomboana a putut sa imparta
tuturor. Am descoperit ca stiau sa imparta", spune preotul.
A dormit pe pielea unei camile

De multe ori, povesteste preotul este nevoit sa ramana peste noapte sa innopteze alaturi de localnici. Satele sunt
departate unele de altele si pana cand el le predica si sora medicala face vaccinuri celor mici si ii cantareste,
trece ziua. O astfel de intamplare a ramas de neuitat pentru preot. ,,Am mers odata intr-un sat situat langa niste
roci vulcanice. A trebuit sa lasam masina la trei kilometri de sat si apoi am luat-o pe jos. Ei ne-au intampinat
asezandu-se intr-un cerc si mi-au cerut sa ma rog pentru ei. A fost asa emotionant, mai ales ca nu stiam ce
rugaciune sa le zic, nefiind nici unul dintre ei crestin. Intr-un final, am spus niste rugaciuni pentru sanatate,
pentru animale si pentru ploaie, care le-a placut foarte mult", spune el. In semn de pretuire, cel mai batran om
din trib i-a oferit copita unei capre, pe care i-a agatat-o de mana.

Au mancat impreuna, ca prieteni vechi. Dupa ce preotul a rostit ,,Tatal nostru" si ,,Bucura-te, Marie" le-a cerut
si indigenilor sa cante melodii tribale. ,,Era asa de frumos, incat am uitat sa mai mergem la culcare. Intr-un final,
ne-am intins pe pieile de camila. Am adormit cu greu. Am privit cerul atat de luminos de parca puteai sa atingi
stelele", isi aminteste el noaptea de vis petrecuta alaturi de africani. In nordul Kenyei, baietii mai mari de 12 ani
si barbatii dorm afara, pe piei de animale, pentru a pazi caprele de hiene si leoparzi, pradatori care dau tarcoale
satului.

Preotul Isidor Mirt se va intoarce cat de curand in Africa, la cerul instelat, la tinutul sterp, la nisipurile
miscatoare, la pietrele aride, dar, mai ales, in mijlocul micutilor africani, care i-au cucerit sufletul pentru
totdeauna. ,,Stau timp de un an la Roma, pentru invatatura, dar ma voi intoarce", este convingerea lui.