VIATA

Sf. Antonie s-a nascut in Egiptul de Mijloc prin anii 250 sau 251 (cativa ani mai tarziu a
dobandit si o sora) dintr-o familie de crestini bine situati, primind astfel o educatie aleasa.
Numele primit de Antonie (origine latina) a determinat pe unii sa creada ca nu e egiptean insa in
acea perioada numele grecesti si latinesti erau des intrebuintate chiar de traditionalistii autohtoni
din Egiptul ptolemaic romanizat. Antonie
Educatia nu a primit-o din mana unui paedagogus, ci parintii s-au ingrijit singuri de
formarea lui. „Iar cand, crescand, a ajuns baiat si a inaintat in varsta n-a dorit sa mearga sa invete
carte, vrand sa ramana in afara de obisnuinta cu baietii”. 1 Refuzul de a merge la scoala mai avea
o motivatie: scoli crestine nu existau, iar parintii crestini erau astfel obligati sa-si trimita copiii la
scoli pagane. Aceste motive ne arata ca inca de pe acum in Antonie se infiripa caracterul viitor al
aceluia care va lupta mereu spre a se insingura de lume si de pacatele ei.2
Pe cand avea aproximativ 18-20 ani, parintii sai s-au mutat la Domnul, urmand ca el sa
fie chivernisitorul averii si purtatorul de grija al surorii sale. Intr-o duminica mergand la biserica
avea in gand urmatoarele cuvinte„Iar toţi cei ce au crezut erau laolaltă şi aveau toate îndeobşte.
Şi îşi vindeau pământul şi bunurile şi le împărţeau tuturor, după cum avea nevoie fiecare”(F.A.2,
44-45), iar la Sfanta Liturghie s-a citit Evanghelia tanarului bogat, caruia Mantuitorul i-a spus:
„Dacă vrei să fii desăvârşit, du-te, vinde-ţi averile, dă-le săracilor şi vei avea comoară în cer; şi
vino de-Mi urmează Mie” (Mt. 19,21). Urmand acestor cuvinte, indata ce iesi din biserica a
impartit toata suprafta de teren agricol satenilor nevoiasi, pastrand doar o mica parte surorii sale.
In duminica urmatoare la biserica auzind cuvintele „nu purtaţi deci grija zilei de mâine”
(Mt. 6,34), a dat celor nevoiasi ce-i mai ramasese, pe sora lui a incredintat-o unor fecioare
evlavioase iar el s-a hotarat sa-si inchine restul vietii lui Dumnezeu. S-a retras in pustie, nu
departe de casa parinteasca, iar mai apoi s-a retras in vecinatatea unui pustnic dintr-un sat vecin.
Pentru slujbele religioase mergeau la biserica din satul apropiat.
Pe cand tanarul Antonie se nevoia in imprejurimile satului, uratorul binelui, diavolul, a
pornit cumplit razboi asupra lui, ispitindu-l in toate felurile, dar sfantul ramanea statornic in
traire, puternic in credinta, staruitor si mai mult in post si rugaciune, inchizandu-se intr-un
1
Ibidem, p.192
2
Mitropolit Nicolae Corneanu, Viata si petrecerea Sfantului Antonie cel Mare, Ed. Amarcord, Timisoara, 1998,
p.29-30
mormant si propasind in priveghere si in nevointa, ca si cand atunci ar fi inceput viata
sihastreasca.
Pe la vreo 35 de ani a hotarat sa se insingureze si mai mult, retragandu-se intr-o cetate
parasita din pustiul ce se afla intre Nil si actualul Canal de Suez, petrecand aici aproape douazeci
de ani. Vestea sfinteniei sale i s-a raspandit in imprejurimi si a inceput sa se inmulteasca numarul
sihastrilor, care l-au cerut ca povatuitor, acceptand acest lucru foarte greu cam intre 305-306.
Datorita vietii sale mult imbunatatite, Sf. Antonie a devenit o pilda vie de urmat pentru
cei ce-l vizitau, luand fiinta in munti multe manastiri; vorbea ucenicilior in limba egipteana,
manca impreuna cu alti pustnici, tinandu-le cate o cuvantare. Acesti pustnici urmareau acelasi
scop: desavarsirea duhovniceasca implinita prin povatuirea lor de acelasi ava si avand aceleasi
indeledniciri: rugaciunea, citirea si munca. Iata realizarea vietii de obste sub aspectul ei
duhovnicesc!
In jurul anului 310 merge impreuna cu alti ucenici in Alexandria unde slujeste fara teama
martirilor. Dupa ce a incetat prigoana s-a intors la manastirea sa, iar ca nu cumva sa se
mandreasca fugi din locul acela si se salaslui intr-un munte foarte inalt unde l-a intalnit pe
Sfantul Pavel din Teba (340-347).
Este vizitat de filosofi pagani, ii scriu imparatii Constantin si fiii sai, Constatin si
Constans, cerandu-i sfaturi, si sfantul le raspunde tuturor, dictand scrisorile ucenicilor sai. In 355
tine o cuvantare in Alexandria impotriva arienilor.3
Presimtindu-si sfarsitul vietii, a vizitat pentru ultima oara pe ucenicii sai fiind voios si
linistit, netemandu-se nicidecum de ceea ce il astepta. Suntem asigurati de aceasta liniste de care
a dat dovada Sfantul Antonie prin faptul ca el nu a conceput moartea ca pe o fantoma neagra
care-i va reteza firul vietii cu o coasa plina de sange, ba dimpotriva a spus „sa nu ne temem de
moartea care ne vine oricum”. 4 Insotit de doi dintre ucenicii sai, care ii veneau in sprijin
batranetii sale, se retrase in muntele dinauntru, unde imbolnavindu-se ii chema pe cei de langa
dansul si le impartasi ultimele sale dorinti: sa fie ingropat intr-un loc nestiut de nimeni, sa-i
predea lui Atanasie haina pe care acesta i-o daduse mai demult, lui Serapion sa-i dea cea de a
doua haina a sa, iar celorlalti ucenici iubiti, sa-si pastreze vasmantul de par.5
3
Protos.Prof. Ioasaf Popa, 1600 de ani de la moartea Sfantului Antonie cel Mare, in S.T. nr. 9-10, 1956, p. 644-647
si cf. Sf Atanasie cel Mare, Viata cuviosului Parintelui nostru Antonie, in P.S.B. vol. 16, Ed. IBMBOR, Buc. p. 232
4
Sf Atanasie cel Mare, Viata cuviosului .... p.234
5
Ibidem, p. 244
 Era anul 356, 17 ianuarie, (105 ani) cand astfel s-a sfarsit cel care nu prin scrierile sale,
nici prin intelepciune omeneasca, nici prin alt mestesug nu a fost vestit, ci numai prin evlavia
fata de Dumnezeu.6

6
Mitropolit Nicolae Corneanu, Viata si petrecerea Sfantului Antonie cel Mare, Ed. Amarcord, Timisoara, 1998, p.
113