Monografia obiceiurilor și tradițiilor

în romanul Baltagul de Mihail Sadoveanu

Obiceiuri si tradiții

Monografia obiceiurilor si traditiilor in romanul “Baltagul” scris de Mihail Sadoveanu se

creioneaza pe baza personajelor din text.

Apare felul muntenilor foartre bine surprins prin faptul ca erau destul de superstitiosi; felul
oamenilor care se ghideaza dupa legile nescrise. In cauza, apare caracterul Vitoriei Lipan, o
munteanca sprintena care apeleaza fara strangere de inima la vrajitorie. Se lasa prada fatadei pe
care Baba Maranda, o vrajitoare, o prezinta. Slaba, crede in cartile acesteia: “Pot sa-ntind si
cartile”. Vitoria ia toate semnele ca atare, stiindu-le din stramosi si totodata avand incredere in
ele. Traieste pe urma acestor semne, ea fiind permanent alarmata de toate elementele fatidice
pe care le stie din strabuni si permanent amintite de Baba Maranda.

Traditiile transmise din generatie in generatie se intalnesc in text in felul urmator: “Munteanul
are radacini la locul lui, ca si bradul”, acest lucru demonstrand faptul ca ei nu isi paraseau zona
de basinta, simtindu-se acasa doar la munte. Cu nici un pret nu isi lasa familia si chiar daca
barbatii obisnuiesc sa plece, se intorc mereu in locul unde simt caldura sufleteasca…La familiile
lor. Iubirea de traditie este o baza pentru munteni, acestia nerenuntand vreo clipa la stramosii
lor: “Sute, dupa sute de ani se veselisera de cresterea zilei si inceputul anilor; toate urmai ca pe
vremea lui Borebista, craiul nostru cel de demult.” Nu numai ca respecta cu sfintenie traditiile
vechi, ci se si simt jigniti cand acestea sunt incalcate de catrei altii: “Jignita a fost munteanca
mai ales de faptul ca nici unul nu si-a facut cruce si n-a spus o vorba crestineasca pentru
Nechifor”, fiind foarte conservatori, acceptand doar cu mare greu si sfiala schimbarea. Nu pot
percepe evolutia acestora si incearca cu orice pret sa pastreze totul intact, invatandu-si copiii
cat mai multe despre traditiile si obiceiurile muntenilor.

Ciclul oilor

Viata muntenilor este strans legata de ciclul oilor fara de care nu ar putea trai. Din generatie in
generatie, oieritul a devenit un lucru prentios pentru munteni, nu numai datorita faptului ca
existenta lor depinde de acesta, dar si pentru ca ei considera ca fiind o munca onesta ca si un

1
dar de la Dumnezeu: “-Am intarziat, Prea Slavite, caci suntem cu oile si cu asinii […] – Dragi
imi sinteti, dar n-am ce va face. Ramaneti cu ce aveti.”. TInerii din familiile muntene sunt
nevoiti sa-si caute propriu destin, fiind intr-o continua miscare cu turmele de oi pe care le
poseda, ei sunt nevoiti sa-si paraseasca familia pentru a gasi un adapost pentru acestea. Astfel,
membrii familiei sunt rasfirati printre munti, pierzand legatura cu restul familiei, oieritul
devenind prima lor ingrijorare, insa cu toate acestea neparasind pamantul muntean.

Femeia puternica

In timp ce barbatii sunt cu oile la pascut, isi face aparitia femeia puternica, stapana casei.
Aceasta gaseste rezolvarea tuturor problemelor, fiind aspra, autoritara. Ia puterea in mainile
sale: “Sa pregatesti sania! S-o umpli cu fan! Mani dimineata plecam!” Se descurca in momente
tensionate si ia totul asupra ei: “A vandut branza, a dat vama si birul”, “A dat orz pentru absenta
barbatului, sotia este nevoita sa ia in propriile-i maini frraiele gospodariei, insa atunci cand
barbatul este acasa, devina supusa chiar daca temperamentul demn o ridica si o face sa para
puternica, aceasta coboara deodata cand apare barbatul acasa. De aici munteanca nu mai are
nicio autoritate asupra familiei, ea devenind un alt pion mutat de barbat, nu are niciun cuvant
de spus, aceasta indurand orice tratament aplicat de sot: “muierea indura fara sa cracneasca
puterea omului ei si ramanea neinduplecata”. In ciuda comportamentului uneori violent al
barbatului ei “il auzi racnind si suduind incurcat asa cum era obiceiul vira anmimele in tarcuri
pe poarta din fundul gospodariei, spre munte”, femeia isi iubeste sotul si se necajeste de fiecare
data cand acesta intarzie sa vina acasa, banuind ca s-a oprit pe drum la o alta femeie. Inima
muntencei tresare de bucurie la intoarcerea sotului, insa nu pentru mult timp deoarece gandul
ca sotul sau poposeste la alte femei in drumul spre casa, o macina. Accepta cu greu necuviinta
sotului, insa, continua sa razbeasca.

Partea religioasa

Credinta in Dumnezeu joaca un rol important in viata muntencei, biserica fiind singura
autoritate prezenta intr-un sat precum Magura Tarcaului. Vitoria considera puterea Divina ca
fiind cea care ii guverneaza viata, care o indruma si o calauzeste peste tot. Aceasta respecta cu
fintenie toate datinile si sarbatorile crestinesti “isi face cruce cu limba”, “tine post negru”,
“Facand trei cruci, femeia saluta pe sfinti” etc., si il considera pe preot, mesagerul divin si ca
un indrumator, om intelept “El stia sa scrie si detinea o intelepciune foarte vasta”, al carui vorbe
trebuie ascultate, si a carui autoritate divina nu poate fi negata: “Sfintenia ta ne esti aici, in

2
pustia asta de munte, si primar si subprefect”. Atunci cand se simte nelinista din cauza absentei
sotului ei, Vitoria merge la Parintele Danil pentru a-i cere sfat si pentru a o ajuta sa-si
interpreteze visul ce il avuse despre Nechifor. Femeia este foarte tulburata de aspiratia “Visul
meu e semn greu”, considerandul un semn divin si cred ca, fiindu-i dat visul, trebuie sa
primeasca si o interpretare. Astfel, atunci cand parintele Danila nu o ia in serios, aceasta merge
la manastirea Bistrita pentru a se ruga icoanei Sfanta Ana: “tot la Sfanta Ana sa-i ramaie
nadejdea”. Deznadajduita, ingenuncheaza in fata icoanei, asteptand rabdator un raspuns.
“privirea” Sfintei Ana o patrunde intrutotul: “Ana numai cat s-a uitat la mine si m-a strapuns
pana in inima”. Apare constiinta Vitoriei: “intepaturile fulgilor care o biciuiau”, aduce si natura
contra ei, in timp ce in mintea sa incepe sa se concretizeze situatia. Este sigura ca Nechifor este
mor: “avand in transa stiinta mortii lui Nechifor Lipan”. Isi lasa timp de ragaz dupa care isipune
la punct toate elementele cu privire la plecarea ei in cautarea sotului. Toate aceste semne, venite
de sus, petleciuiesc decizia Vitoriei, iar Sfanta Ana prezinta un rol important, de baza, in tot
ceea ce priveste viziunea femeii care nu mai are liniste.

Alimentatia

Mancarea si bautura a facut si intotdeauna vor face parte din traditia oamenilor, fiecare avand
modul sau de a-si prepara hrana, mestesug transmis din generatie in generatie. In opera, sunt
conturate obiceiurile culinare ale muntenilor, Acestia sunt maiestri in prepararea diverselor
produse lactate “cunosteau taina laptelui acru si a branzei de burduf” sau a altor mancaruri ce
tin de oi, acestea fiind principalele alimente folosite de munteni. insa, aduc si legume, fructe si
cereale de la campie: “Fiindu-le lehamite de lapte, branza si carne de oi sfartecata de lupi,
aduceau legume de la campie.””Tot de la campii largi cu soare mult aduceau faina de papusoi”.
Astfel, reiese ca alimentatia era destul de bogata, cuprinzand multitudinea alimentelor de baza
si cele indispensabile unui organism echilibrat si sanatos.

In general, alimentatia muntenilor consta in mamaliga, branza, lapte, oua sau alte alimente pe
care le pot procura cu usurinta, din munca lor. La ocazii speciale insa, precum nunti, botezuri
sau inmormantari, acestia pregatesc ospete mai bogate cu “galuste de post si curechi prajit cu
oloi de canepa”, “pita proastapata si cu un harzob de pastravi afumati”, “mamaliga si topitura”,
“slanina si bucati afumate de porc”, rachiu vin si alte mancaruri mai alese. Muntenii pun mare
valoare pe traditii si sarbatori si acesta este motivul pentru care mesele sunt foarte imbelsugate
la astfel de evenimente.

3
Imbracamintea si incaltamintea

Vestimentatia, precum celelalte aspecte ale vietii de la munte, este una traditionala. Femeia
poarta “broboada cu camasa alba si broboada neagra vastata ros”, iar fata poarta “paru impletit
in cununa, fara nicio broboada, dupa randuiala fecioarelor.” De asemenea, barbatul se remarca
prin “caciula brumarie […] cojoc in clinuri, de miel negru, scurt pana la genunchi […] si
botfori.” Si de aici se poate observa iubire de traditie si neam, precum si pastrarea obiceiului
care nu dispare, ci mai mult de atat este tinut cu forta. Straiele imbracate de sateni ilustrau o
mare valoare si totodata mandrie.

Botez, nunta, inmormantare

Printre cele mai de seama traditii, se remarca botezul, nunta si inmormantarea. Cele trei
simbolizeaza ciclul vietii, avand fiecare anumite ritualuri specifice pe care muntenii nu le
neglijeaza nicio clipa, ele fiind permanent si de fiecare data luate cu un aer foarte serios si plin
de entuziasm.

Botezul, taina prin care se sterge pacatul stramosesc este luat ca fiind foarte important pentru
munte, care pun accentul pe traditiile vechi, mostenite de generatii intregi “sa intre in Iehuza si
sa-i puie rodin sub perna un costei de bucatele de zahar si pe fruntea crestinului celui nou o
hartie de douazeci de lei” care asigura bunastarea copilului, el fiind transpus in lumea
muritorilor pacatosi. Momentul botezului este foarte bine ilustrat, el insusi fiind un punct de
incepe a fortificatiei, numita viata. Botezul prezinta pentru munteni o importanta etapa, primul
pas pe care copilul in face in lumea noastra. Prin intermediul acestuia, copilul primeste practic
cuviinta si totodata grija venita de sus, el figurand practic din acel moment fiind iertat de pacatul
stramosesc. Nou nascutul primeste harul Dumnezeiesc si este vindecat de toate pacatele prin
taina pocaintei.

Casatoria este in general un eveniment aranjat in functie de intere “Oi gasi eu un roman asezat,
cu casa noua in sat si cu oi in munte ca sa te dau si sa scap de tine”, astfel casatoria din dragoste
parand un lucru tineresc, care trebuie scos din mintea copiilor, declaratiile sau poeziile de
dragoste fiind considerate rusinoase de cele mai multe ori. Soarta tinerelor fete era in general
hotarata de parinti “nici c0un chip nu ma pot invoi ca s-o dau dupa feciorul acela nalt si cu nasul
mare al dascalitei lui Topor”, fiindu-le neglijate dorintele, ba mai mult, fiind incurajate sa-si
scoata din cap asemenea aiureli si sa isi vada de treburile lor “sa faci bine domnisoara, sa-ti vezi
de randuielile tale de fata mare”.

4
Nunta reprezinta desarvisrea, precum si curata legatura duhovniceasca intr-o unire pe viata, tot
acest fact, fiind intampinat in fata lui Dumnezeu. Muntenii prezinta nunta ca a doua lor mare
bucurie si totodata traditie. Bucuria cu care acestia participa la petrecerea data in cinstea celor
doi proaspeti insuratei, figureaza cheful de petrecere, de viata, incat si caracterul satenilor
traditionalisti: “Fugeau saniile cu nuntasii pe ghiata Bistritei. Mireasa si drustele cu capetele
inflorite; nevestele numai in catrini si bonditi. Barbatii impuscau cu pistoalele asupra brazilor
ca sa sperie si s-alunge mai degraba iarna. Cum ai vazut oameni straini pe drumul de sus,
vorniceii au pus pinteni si le-au iesi inainte cu naframile de la urechile cailor filfind. Au intins
plosca s-au ridicat pistoalele. Ori beau in cinstrea feciorului de imparat si a slavitei doamne
mirese ori ii omoara acolo pe loc.” Acestia nu lasa vreun moment ca cineva sa intre in acea
eforie creata de ei insusi, fiind irascibili la orice semn care parea de rau singur. Nu vroiau sa
astepte finalul si nu lasau lucrurile sa decurga lin pana nu isi asigurau destinderea pe tot
parcursul nuntii.

Vitoria pazeste cu inversunare randuielile stramosesti de inmormantare, incepand de cand isi

gaseste barbtul sa il onoreze crestineste, asa cum stia si credea ea ca trebuie. Femeia organizeaza
cu mare grija pomenirea cea de pe urma mortului. Aprinderea lumanarilor, tocmirea preotilor
pentru slujba si a bocitoarelor pentru a-l plange pe mor, stropirea ramasitelor acestuia cu vin
precum si altele, sunt elemente importante si nelipsite de la inmormantarea lui Nechifor Lipan:
“Pune in caruta odata cu parintele, paini douazeci, masline doua chile si scrumbii zece, si rachiu
cinci garafi de cate-o oca. Scrie si acestea in catastif la dumneata pe langa ce am adus acuma
cu noi. Cine-a binevoi sa vina aici sa vada sau sa privechieze pe mort, sa-l cinstesc c-un pahar
si sa-i dau o bcuata de pita cu ceva, ca sa fie de pomenire”, “inainte de a bea, a barsat pentru
mort o picatura din pahar.”, “Vitoria a venit langa coana Maria si a rugat-o, cu glas pripit, sa
aiba ea gija de cele din urma randuieli si mai ales sa nu uite sa ceara in clipa anumita vinul
pentru stropit si gaina neagra care se da peste groapa.” Toate aceste elemente transpun
inmormantarea meritata de sotul Vitoriei, care nu se lasa un moment prada nestirii. Se tine tare,
cum ii este caracterul, deoarece de acum ea are sa fie capul familiei.

Cand slujba preotilor ia sfarsit si sicriul este coborat in groapa, Vitoria arunca un pumn de
tarana peste el “oamenii s-au grabit sa coasa in cuie capacul sicriului, indata l-au coborat si s-a
auzit huruitul bulgarilor de pamant. Vitoria s-a intors mai linistita si a zvarlit si ea asupra sotului
sau un pumn de tarana. ” Vitoria ii doreste sotului sau binele daca se poate spune, prin actul ei
reiesind vorba “sa-ti fie usoara”. Aceasta il iubeste pe Nechifor si vrea tot ce e mai bun pentru
el, implinita fiind deoarece l-a descoperit la timp.

5
Dupa incheierea inmormantarii, participantii sunt serviti cu cate ceva: “S-a dat fiecaruia dintre
cei care ieseau, intru pomenirea mortului, un sfert de paine s-un paharel de rachiu. Barbatii si
femeile sopteau inchinarea rituala: Dumnezeu sa-l ierte!, desertau dintr-o data bautura, apoi
frangeau din paine o bucata cu care isi astupau arsura placuta a gurii”, apoi merg cu totii la
masa.

In sfarsit, sunt planuite si parastasele rituale ale mortului: “ne hodinim trei zile, dupa care facem
parastasul intai al tatalui”, “ne putem intoarce iar aici in Sabasa, ca sa facem parastasul de noua
zile.” “La patruzeci de zile vom fi iar aici si vom […] implini datoria de patruzeci de zile.”
Femeia aranjeaza fiecare detaliu, constienta fiind de cele intamplate. Precum ii este felul, isi ia
asupra ei toate atribuirile si are o sa fie o vaduva demna de urmat.

Concluzii

Prin toate cele enumerate mai sus, reiese in primul rand, felul muntenilor, credinciosi,
muncitori, iubitori. Apar tot odata toate obiceiurile infiripate pe langa ei, relatiile care sunt asa
din generatie in generatie, precum si personalitatile foarte puternice, carismatice si impulsive.
Este foarte bine evidentiat poporul iubitor de neam si de stramosi, astfel fiind de demult. Acesti
oameni, iubitori de viata, nu se pripesc, insa sunt foarte superstitiosi. Cred totodata foarte mult
in Divin si toate actiunile sunt indrumate de insusi Atotputernicul.

Astfel, este prezentata viata la tara intr-un sat din Munteania, o viata plina de griji si totodata
nevoie, o viata nesigura, care iti poate fi luata oricand, o viata pentru care lupti si chiar daca
lupti pentru ea nu izbavesti mereu sa te alegi cu ceea ce meriti. Asadar, acesta este modul in
care monografia obiceiurilor si traditiilor este pastrat si in zilele de azi, chiar daca nu in
intregime.