MUNŢII CARPAŢI

Caracteristici generale:

- lungime = cca 1500 km, între bazinul Vienei şi V. Timokului;

- se desfăsoară pe tertoriul Slovaciei, Poloniei, Ungariei, Ucrainei, României şi Iugoslaviei ;
- 2/3 din lungime se regăsesc pe teritoriul României ;
- s-au format în ultimii 250 de milioane de ani, în orogeneza alpină ;
- sunt munţi tineri ;
- din punct de vedere geologic sunt un mozaic petrografic ;
- creste ascuţite de peste 2000 m ;
- culmi rotunjite şi netezite ;
- relief glaciar : circuri şi văi glaciare, modelate de gheţari acum 10.000-30.000 ani ;
- relief carstic : peşteri şi chei (în culmile şi platourie calcaroase);
- relief vulcanic: cratere şi platouri;
- lanţul vulcanic din Orientali este cel mai lung de acest tip din Europa.

CARPAŢII ORIENTALI

I. Limite şi vecini :
- N – graniţa cu Ucraina ;
- NE – Pod. Sucevei (până la râul Moldova) ;
- E – Subcarpaţii Moldovei ;
- SE şi S – Subcarpaţii de Curbură ;
- SV – V. Prahovei ;
- V - Dprs. Transilvaniei ; Câmpia şi Dealurile de Vest.

II. Caracteristici :
- suprafaţa = 34.500 km² ; lăţime cuprinsă între 150 km şi 80 km ;
- alcătuiţi din mai multe masive, separate de văi şi depresiuni ;
- au altitudini mijlocii, între 1 000 şi 1 900 m ;
- alt. max. : vf. Pietrosul Rodnei = 2 303 m şi vf. Pietrosul Călimanilor = 2 100 m ;
- cuprinde trei şiruri paralele, orientate pe direcţia NV-SE, care se succed de la vest la est ;
- alcătuire geologică : - vest – roci vulcanice (andezite) ;
- centru – roci cristaline (şisturi cristaline = axul crsitalino-mezozoic) ;
- est şi sud – roci sedimentare (fliş1)
- forme de relief variate : vulcanic (l. Sf. Ana, caldeira 2 Călimanilor); glaciar (lacurile şi văile glaciare din
mţii. Rodnei); pe conglomerate (Baba Dochia,Ceahlău), carstic (peştera Izvorul Tăuşoarelor din mţii.
Rodnei; defileul de la Zugreni pe Bistriţa, Cheile Bicazului);
- puternic fragmentaţi şi cu numeroase pasuri de înălţime şi drumuri de legătură;
- acest fapt a determinat umanizarea lor timpurie ;
- cei mai umanizaţi dintre munţii României;
- acoperiţi de păşuni şi păduri întinse;
- resurse naturale : cupru (mţii. Maramureşului ), plumb, aur, argint(mţii. Gutâi), mangan (Obcina Mes-
tecăniş), sulf (mţii. Călimani), cărbuni (lignit şi turbă), roci de construcţie (cariere de andezit şi caolin în
mţii. Harghitei), izvoare carbogazoase (Borsec, Borşa, Sângeorz Băi).

1
2

1
III. Clima :
- în partea nordică se simt influenţele baltice, iar clima este mai umedă şi mai rece decât media regiunii ;
- versantul estic se află sub acţiunea unor mase de aer siberiene, care vara favorizează apariţia secetei şi
creşterea temperaturilor peste medie şi iarna, scăderea temperaturilor ;
- etajată în funcţie de altitudine ;
- climatul alpin : - în partea de nord a regiunii, la altitudini de peste 1 800 m ;
- tº med. anuală = 0º-2º C ;
- tº med. a lunii celei mai calde = 10º-12º C ;
- tº med. a lunii celei mai reci = -8º/-12º C ;
- precipitaţiile medii anuale = + 1 200 mm ;
- vânturile predominante sunt cele vestice ;
- local, iarna, pătrunde Crivăţul; în dprs. Braşov, Ciuc şi Gheorghieni este cunoscut sub
numele de nemira ;
- climatul de munte : - între 1 000 şi 1 800 m ;
- tº med. anuală =2º-6º C;
- tº med. a lunii celei mai calde = 12º-19º C ;
- tº med. a lunii celei mai reci = -4º/-8º C ;
- precipitaţiile medii anuale = 800 mm - 1 000 mm ;
- vânturile predominante sunt cele vestice ;
- climatul de depresiuni: - inversiuni termice ;

IV. Hidrografia :
- râurile au debite mari şi regim torenţial ;
- Mureşul – izvorăşte din Hăşmaşu Mare ;
- Oltul - izvorăşte din Hăşmaşu Mare ;
- Suceava, Moldova, Bistriţa, Someşul Mare, Iza, Vişeu, Firiza, Trotuş, Oituz, Târnava, Râmnicul, Buzău,
Prahova, Teleajen, Siriu;
- lacuri glaciare : Lala, Buhăescu (mţii. Rodnei) ;
- un lac de baraj natural : Lacul Roşu (între mţii. Hăşmaş şi mţii. Giurgeu);
- un lac vulcanic (de crater) : lacul Sf. Ana (muntele Ciomatu) ;
- lacuri hidroenergetice : pe Bistriţa – L. Izvorul Muntelui.

V. Caracteristici biopedogeografice:
- zona alpină: - etajul alpin propriu-zis
- la peste 2 000 m;
- pajişti alpine şi asociaţii de stâncării cu muşchi şi licheni ;
- fauna : capra neagră, marmota, vulturi, insecte endemice ;
- etajul subalpin – între 1 800 m şi 2 000 m ;
- tufărişuri de jenapăn şi ienupăr ;
- există o tendinţă de înlocuire cu păşuni ;
- fauna : capra neagră, marmota, vulturi, insecte endemice şi animalele care
urcă din pădurea de conifere;
- solurile dominante : spodosoluri ; solurile acide, humico-silicatice.
- zona pădurilor : - ocupă 40 % din patrimonial forestier al României;
- etajul coniferelor :
- între 1 200 m şi 1 800 m ;
- molid, brad, pin, zadă ;
- fauna: ursul brun, cocoşul de munte, cerbul, râsul ;
- soluri : soluri acide, brun-podzolice.
- etajul fagului :

2
 - între 500 m şi 1 200 m ;
- fagul în amestec cu alte varietăţi ;
- fauna : veveriţa, jderul, mistreţul, lupul ; păsări (ciocănitoarea, cinteza) ;
reptile ;
- soluri brun acide, puternic erodate pe pantele defrişate.
- vegetaţie azonală : turbării (dprs. Ciuc, Dornelor, Gheorghieni)

VI. Diviziuni :

A. Grupa Nordică (Carpaţii Maramureşului şi ai Bucovinei)

1. Limite : N – graniţa cu Ucraina ;

S – dprs. Dornelor şi dprs. Câmpulung.
2. Culmi muntoase:
- munţi vulcanici: Oaş, Gutâi, Ţibleş;
- munţi pe şisturi cristaline: Maramureş – vf. Farcău = 1 956 m;
Rodna3 – vf. Pietrosul Rodnei = 2 303 m;
Bârgău, Suhard, Obcina Mestecăniş
- munţi pe roci sedimentare: Obcina Feredeu; Obina Mare;
- prezintă relief vulcanic şi glaciar.
3. Depresiuni: Maramureş, Oaş, Câmpulung, Dornelor.
4. Pasuri: Prislop = 1 416 m (cel mai înalt din Orientali);
Tihuţa = 1 201m; Mestecăniş = 1 096 m; Şetref = 817 m.

VI. Resurse naturale:

-minereuri neferoase: -minereuri complexe: Grupa Nordica a Ctilor Orientali, mtii Banatului, Mtii Apuseni,
-minereuri de fier: Mtii Poiana Rusca, Mtii Harghitei
-minereuri auro-argentifere: Mtii Apuseni
- petrol: Depres. Brasov,
-roci de constructie:marmura , granit
-sulf: mtii Calimani

A. Grupa Centrală (Carpaţii Moldo-Transilvăneni)

1. Limite: N – dprs. Dornelor;

S – dprs. Braşov, V.Oituzului.
2. Culmi muntoase:
- munţi vulcanici: Călimani (vf. Pietrosul Călimanilor = 2 100 m); Gurghiu, Harghita
(M.Ciomatu –singurul lac vulcanic din România, l. Sf. Ana)
- munţi pe şisturi cristaline: Giumalău, Rarău, Bistriţei, Giurgeu, Ciuc, Hăşmaş (vf. Hăghimaş = 1
792 m; pe râul Bicaz se află singurul lac de baraj natural, L. Roşu), Perşani
(prezintă formaţiuni calcaroase).
- munţi pe fliş (au înălţimi mai mici) : Ceahlău (vf. Toaca = 1 907 m), Tarcău, Nemira,
Stânişoarei, Goşman ; Berzunţ, Baraolt, Bodoc (au altitudini cuprinse între 800
m şi 1 200 m ) ;
- relief dezvoltat pe conglomerate în Ceahlău, Nemira, Hăşmaş.
- relief vulcanic (lacul Sf. Ana şi caldeira Călimanilor ; conuri şi cratere);
- lipseşte relieful glaciar.
3. Depresiuni : Giurgeu (Gheorghieni), Ciuc, Comăneşti, Berzunţi.
4. Pasuri: Borsec (1 105 m); Tulgheş (1 025 m), Bicaz (1 256 m),
3

3
5. Defilee (relief carstic): Topliţa-Deda (pe Mureş), Zugreni şi Toance (pe Bistriţa), Tuşnad şi Racoş (pe Olt).

B. Grupa Sudică (Carpaţii de Curbură)

1. Limite : N - dprs. Braşov, V.Oituzului

SV – V. Prahovei.
2. Culmi muntoase :
- formaţi dintr-un şir central curbat, alcătuiţi în principal din fliş ;
- altitudinile cresc de la est la vest ;
- culmile sunt orientate în toate direcţiile, fiind puternic fragmentaţi ;
- Vrancei, Buzău (cu masivele Penteleu, Siriu şi Podul Calului), Ciucaş (vf. Ciucaş = 1954 m),
Baiului, Breţcu (Oituz), Întorsurii, Piatra Mare, Bârsei.
3. Depresiuni : Braşov (depresiune tectonică având un relief de şes ; drenată de Olt ; cea mai întinsă
depresiune intramontană din România ) ; Comandău ; Întorsura Buzăului.
4. Pasuri: Predeal (1 033 m); Bratocea (1 263 m); Oituz (866 m); Vlădeni.

CARPAŢII MERIDIONALI

I. Limite şi vecini :
- E – V. Prahovei ;
- S – Subcarpaţii Curburii şi Subcarpaţii Getici, Pod. Mehedinţi ;
- V – culoarul Timiş-Cerna-Bistra ;
- N – dprs. Transilvaniei.

II. Caracteristici:
- suprafaţa = 14. 040 km;
- cel mai înalt şi mai masiv sector al Carpaţilor : vf. Moldoveanu = 2 544 m ;
- orientaţi pe direcţia est-vest pe o lungime de 250 km;
- alcătuiţi predominant din roci cristaline, cu margini calcaroase ;
- au 11 vârfuri care depăşesc 2 000 m ;
- au un aspect masiv, greoi, având creste ascuţite ;
- prezintă un relief cu suprafeţe de eroziune (Borăscu, Râu Şes, Gornoviţa) ;
- relief glaciar : văi glaciare (în Făgăraş ating lungimi de 6-8 km pe versantul nordic), circuri şi lacuri
glaciare (Retezat, Făgăraş, Godeanu) ;
- relief carstic : chei (cheile Dâmbovicioarei)şi peşteri (peştera Muierilor, Ialomiţei) ;
- nu se găseşte relief vulcanic ;
- puţine pasuri şi trecători ;
- un singur râu îi străbate de la nord la sud : Oltul ;
- restul râurilor îi fragmentează parţial pe cei doi versanţi ;
- sunt străbăuţi de două drumuri de altitudine : Transalpina (Parâng) şi Transfăgărăşanul (altitudinea
maximă = 2 034 m);
- resurse naturale : cărbuni – huilă (dprs. Petroşani), antracit (Schela), mangan (mţii. Şureanu)

III. Clima :
- la est de V.Oltului – influenţe de ariditate ; tº med. anuală = 0º-3ºC ; precipitaţii : 1000-1200mm/an ;
- la vest de Olt – influenţe submediteraneene şi de ariditate ; tº med. anuală = 0º-6ºC ;
- tº med.anuală = -2ºC pe vărfuri ;
- precipitaţiile sunt preponderent sub formă de zăpadă ;
- climatul alpin : - în partea de nord a regiunii, la altitudini de peste 1 800 m ;

4
 - tº med. anuală = 0º-2º C ;
- tº med. a lunii celei mai calde = 10º-12º C ;
- tº med. a lunii celei mai reci = -8º/-12º C ;
- precipitaţiile medii anuale = 1000-1200 mm/an ;
- climatul de munte : - între 1 000 şi 1 800 m ;
- tº med. anuală =2º-6º C;
- tº med. a lunii celei mai calde = 12º-19º C ;
- tº med. a lunii celei mai reci = -4º/-8º C ;
- precipitaţiile medii anuale =1000-1200mm/an;
- climatul de depresiuni: - inversiuni termice.

IV. Hidrografia :
- însemnat potenţial hidroenergetic ;
- numeroase lacuri de acumulare : Vidraru (Argeş), Vidra (Lotru), pe Sebeş, Sadu, Râul Mare ;
- Jiu, Motru, Lotru, Argeş, Dâmboviţa ;
- 155 lacuri glaciare ; cel mai adândc – Zănoaga ; cel mai întins – Bucura.

V. Caracteristici biopedogeografice :
- zona alpină: - etajul alpin propriu-zis
- la peste 2 000 m;
- pajişti alpine şi asociaţii de stâncării cu muşchi şi licheni ;
- specii endemice : garofiţă pietrei-craiului ;
- specii protejate : sângele- vocinicului ; papucul- doamnei ;
- fauna : capra neagră, marmota, vulturi, insecte endemice ;
- etajul subalpin – între 1 800 m şi 2 000 m ;
- tufărişuri de jenapăn şi ienupăr ;
- există o tendinţă de înlocuire cu păşuni ;
- fauna : capra neagră, marmota, vulturi, insecte endemice şi animalele care
urcă din pădurea de conifere;
- solurile dominante : spodosoluri ; solurile acide, humico-silicatice.
- zona pădurilor :
- etajul coniferelor :
- între 1 200 m şi 1 800 m ;
- au o extindere mai mare pe versantul nordic ;
- molid, brad, pin, zadă ;
- fauna: ursul brun, cocoşul de munte, cerbul, râsul ;
- soluri : soluri acide, brun-podzolice.
- etajul fagului :
- între 500 m şi 1 200 m ;
- sunt mai extinse pe versantul sudic (urcă în altitudine) ;
- fagul în amestec cu alte varietăţi ;
- fauna : veveriţa, jderul, mistreţul, lupul ; păsări (ciocănitoarea, cinteza) ;
reptile ;
- soluri brun acide, puternic erodate pe pantele defrişate ;
- mai multe parcuri naţionale : Retezat (cel mai vechi din ţară - 1935), Cozia, Piatra Craiului, Bucegi.

VI. Diviziuni :
A. Grupa Bucegilor
1. Limite :

5
- E – V. Prahovei ;
- S - Subcarpaţii Curburii;
- V – V. Dâmboviţei ;
- N – dprs. Făgăraşului.
2. Culmi muntoase :
- Bucegi : vf. Omu = 2 505 m ; alcătuiţi din conglomerate şi calcare ; relief carstic – cheile Orzei şi cheile
Tătarului (pe Ialomiţa), pe platoul Bucegi se află Babele şi Sfinxul, forme de relief rezultate în urma
acţiunii agenţilor externi ;
- Leaota : vf. Leaota = 2 133 m ;
- Piatra Craiului : o creastă de grohotiş în care Dâmboviţa a săpat un sector de chei ; relief carstic : peştera
Dâmbovicioarei, cheile Dâmbovicioarei ;
3. Depresiuni : culoarul Rucăr-Bran.
4. Pasuri : Giuvala (+ 1000 m).

B. Grupa Făgăraş

1. Limite :
- E - V. Dâmboviţei ;
- S – Subcarpaţii Getici;
- V – V. Oltului;
- N – dprs. Făgăraşului ;
2. Culmi muntoase :
- Făgăraş – cea mai lungă crestă carpatică = 60 km ;
- domină regiunile încojurătoare cu peste 1 000 m ;
- şase vârfuri > 2500 m : Moldoveanu = 2 544m ; Negoiu = 2 535 m; Viştea Mare = 2 527 m ;
Călţun = 2 522 m ; Vânătoarea lui Budeanu = 2 506 ; Dara = 2 500 m;
- relief glaciar – văi şi lacuri glaciare : Bâlea, Capra, Podragu, Doamnele.
- culmea sudică : Iezer-Păpuşa (vf. Iezer = 2 462 m), Ghiţu, Frunţi, Cozia (800 – 1600 m).
3. Depresiuni : Loviştei (tectonică), cu altitudini de 800 – 1100 m, drenată de Olt ; valea Oltului pe parcursul
căreia (pe cca 50 km) s-au format defileele de la Turnu Roşu (N) şi Cozia (S).
4. Pasuri : Turnu Roşu (400 m), Cozia (309 m).

C. Grupa Parâng

1. Limite : E – V.Oltului ;
V – V.Jiului şi V. Streiului.
2. Culmi muntoase :
- cea mai întinsă subunitate din Carpaţii Meridionali ;
- formată predominant din şisturi cristaline ;
- relief glaciar (circuri şi lacuri glaciare – Gâlcescu, continuate cu văi glaciare) ;
- relief carstic (cheile Olteţului, peştera Muierii, peştera Olteţului) ;
- Parâng (vf. Parângul Mare = 2 519 m), cu relief glaciar; de aici se desprind celelalte culmi montane;
- M. Căpăţânii (2124 m), M. Şureanu (2130 m), M. Cândrel (2244 m), M. Lotrului (vf. Ştefleşti =2244 m)

D. Grupa Retezat-Godeanu

1. Limite : E – V.Jiului şi V. Streiului ;

V – culoarul Timiş-Cerna-Bistra.
2. Culmi muntoase:
- alcătuiţi din şisturi cristaline şi granite care le dau un aspect greoi ;
- la margini se găsesc calcare, care au permis dezvoltarea reliefului carstic ;

6
 - relief glaciar : peste 80 de lacuri glaciare în Retezat – Bucura (cel mai întins lac glaciar) şi Zănoaga (cel
mai adânc lac glaciar) ;
- cuprinde şase masive separate de dprs. Petroşani şi văile Râul Mare, Râul Rece şi Cerna ;
- M. Godeanu (vf. Gugu = 2291 m), M. Retezat (vf. Peleaga = 2059 m), M. Vâlcan (vf.Straja = 1868 m),
M.Mehedinţi, M. Cernei, M. Ţarcu (vf. Pietrii = 2192 m);
3.Depresiuni: Petroşani (tectonică – străbătută de Jiul de Vest şi Jiul de Est ; straturi de huilă) ; Haţeg
(tectonică).
4.Pasuri : Merişor (între dprs. Petroşani şi dprs. Haţeg), Lainici (pe Jiu – 513 m).

CARPAŢII OCCIDENTALI

I. Limite şi vecini : N – V.Barcăului ;

E – Dprs. Transilvaniei ;
S – V. Dunării (Carpaţii Serbiei) ;
SV – culoarul Timiş-Cerna-Bistra;
V - Câmpia şi Dealurile de Vest.

II. Caracteristici :
- ocupă o suprafaţă de 17.714 km² ;
- închid coroana carpatică de pe teritoriul României ;
- altitudini mici – între 400 m şi 1600 m;
- doar trei vârfuri depăşesc 1 800 m – altitudinea maximă în vf. Bihor (Cucurbăta Mare) = 1 849 m;
- puternic fragmentaţi tectonic ;
- au aspectul unor masive înconjurate de depresiuni joase, care pătrund adânc în interiorul munţilor ;
- un mozaic petrografic – şisturi cristaline, roci sedimentare şi magmatice ;
- relief carstic – cel mai mare complex carstic din România – Cetăţile Ponorului, lapiezuri şi doline, lacuri
carstice (Ighiel, Vărăşoaia), peşteri (Peştera Vântului, Peştera Urşilor, Meziad), avene4 adânci şi chei ;
- relief vulcanic cu aspet masiv şi greoi în Semenic, Locvei, Poiana Ruscă, Bihor;
- lipseşte relieful glaciar ; s-au păstrat însă în peşteri doi gheţari la Scărişoara şi Focul Viu ;
- resurse naturale : minereuri feroase şi neferoase (mţii. Metaliferi), cărbuni superiori (Anina, Doman), roci
de construcţie (marmură –Ruşchiţa, talc, azbest, calcare), izvoare minerale, păduri de foioase ;
- un castel de ape, fiind aria de origine a numeroase râuri ;
- locuiţi până la altitudini de peste 1600 m (Ţăra Moţilor).

III. Clima :
- expuşi direct influenţelor maselor de aer vestice, cu ierni relativ blânde şi veri mai puţin toride ;
- precipitaţiile medii anuale = 1000-1200 m ;
- tº med. anuală = 1ºC- 6º/7ºC;
- climatul de munte : - între 1 000 şi 1 800 m ;
- tº med. anuală =2º-6º C;
- tº med. a lunii celei mai calde = 12º-19º C ;
- tº med. a lunii celei mai reci = -4º/-8º C .

IV. Hidrografia:
- râurile apartin bazinelor Criş, Mureş, Someş, Timiş, care se varsă direct în Tisa;
- râuri care se varsă în Dunăre: Nera, Caraş, Cerna ;
- lacuri carstice : Ighiel, Vărăşoaia.

V.Caracteristici biopedogeografice :
4

7
 zona alpină: - etajul subalpin – pajişti subalpine ;
- tufărişuri de jenapăn şi ienupăr ;
- există o tendinţă de înlocuire cu păşuni ;
- solurile dominante : brune şi brun acide
- zona pădurilor :
- etajul coniferelor :
- peste1 200 m;
- au o extindere mai mare pe versantul nordic ;
- molid, brad, pin, zadă ;
- fauna: ursul brun, cocoşul de munte, cerbul, râsul ;
- soluri : soluri acide, brun-podzolice.
- etajul fagului :
- între 500 m şi 1 200 m ;
- fagul în amestec cu alte varietăţi de stejar şi gorun;
- fauna : veveriţa, jderul, mistreţul, lupul ; păsări (ciocănitoarea, cinteza) ;
reptile ;
- soluri brun acide, puternic erodate pe pantele defrişate.
- zona de influenţă mediteraneeană (în mţii. Banatului):
- liliacul sălbatec, cerul, gârniţa ;
- fauna : broasca ţestoasă de uscat, scorpionul.
- Parcul Naţional Cheile Nerei-Beuşniţa, parcuri naţinale (Porţile de Fier, Mţii. Apuseni) ; rezervaţii naturale.

V. Diviziuni :
A. Grupa Banatului

1. Limite : N – Câmpia de Vest ;

V – culoarul Timiş – Cerna ;
S – V. Dunării (Carpaţii Serbiei);
E – Dealurile Banatului.
2. Culmi muntoase :
- alcătuire geologică diversă ;
- relief carstic – numeroase izbucuri5;
- altitudinea maximă: vf. Semenic = 1446 m;
- M. Semenic, M. Almăjului, M. Locvei, M.Aninei, M.Dognecei.
3. Depresiuni: Bozovici (Almăj), culoarul Caraş – Ezeriş, culoarul Timiş-Cerna-Bistra, culoarul Dunării.
4. Pasuri: Domaşnea (540 m), Poarta de Fier a Transilvaniei (700 m).

B. Grupa Poiana Ruscă

1. Limite : S – culoarul Bistrei ;

SV – dprs. Haţeg ;
NV – dprs.Hunedoara ;
N – valea Mureşului ;
V – C. de Vest.
2. Culmi muntoase :
- masiv izolat, format din şisturi cristaline şi calcare ;
- culmi netede la 1000 m;
- altitudinea maximă : vf. Padeşu = 1374 m;
- fragmentat de văi radiare;
- în est Ţinutul Pădurenilor, o importantă zona etno-folclorică.
5

8
 3. Depresiuni: culoarul Bistrei, culoarul Begăi, culoarul Mureşului.

C. Grupa Apusenilor

1. Limite: S - V. Mureşului;
E – Dprs. Transilvaniei;
N – V. Barcăului;
V – Dealurile şi Câmpia de Vest.
2. Culmi muntoase:
- cel mai mare mozaic petrografic din Carpaţi;
- locuiţi până la altitudini de peste 1600 m;
- relief carstic tipic: complexul Padeş - Cetăţile Ponorului;
- două măguri6 vulcanice denumite Detunatele;
- resurse variate de subsol;
- altitudienea maximă : vf. Bihor (Cucurbăta Mare) = 1 849 m;
- M. Bihor, M. Vlădeasa, M. Gilău, Muntele Mare, M. Trascaului, M. Metaliferi, M. Zarand, M. Codru-Moma
(vf. Pleşu = 1112 m), M. Pădurea Craiului, M. Plopiş, M. Meseş;
- bazinul superior al Arieşului se suprapune peste zona istorică a Ţării Moţilor.
3. Depresiuni: Zlatna (pe Ampoi), Zarand (pe Crişul Alb), Gurahonţ, Brad, Vad-Borod (pe Crişul Repede),
Şimleu (pe Crasna).

DEPRESIUNEA COLINARĂ A TRANSILVANIEI

Aşezare: în interiorul arcului carpatic, aproximativ în partea centrală a

ţării.
Limite: N şi E – Carpaţii Orientali
S – Carpaţii Meridionali
V – Munţii Apuseni
NV – Dealurile de Vest.
Geologie:
- este o mare arie depresionară intracarpatică
- s-a format în urma scufundării părţii centrale a Munţilor Carpaţi, formându-se o regiune de acumulare a
sedimentelor. Ocupată de ape marine, a fost umplută cu sedimente erodate din Carpaţi, în strate orizontale
de mii de metri grosime (fundamentul aflându-se astăzi la adâncimi de până la 4500 m);
- roci constituente: argile, marne, gresii, conglomerate, nisipuri, pietrişuri.
Aspecte specifice:
- are altitudini mijlocii de 500-600 m; altitudinea maximă este de 1080 m în Dealul Bicheş;
- relief de podiş, dealuri şi depresiuni marginale;
- înclinarea generală NE-SV;
- păduri de stejar şi fag;
- resurse: gaz metan, sare, cărbune;
- la contactul cu munţii vulcanici în est şi cu Munţii Apuseni în vest s-au format importante rezerve de sare,
exploatate din structuri geologice numite cute diapire.
- în centrul depresiunii se extrage gazul metan din roci cu o structură boltită denumite domuri.
- datorită substratului argilos sunt frecvente alunecările de teren.
Subdiviziuni:
1) Depresiuni şi dealuri submontane:
E: Subcarpaţii Transilvaniei, situaţi la contactul cu munţii vulcanici, sunt alcătuiţi dintr-o succesiune de
depresiuni şi dealuri submontane cu o structură cutată;

9
 S: Depresiunea Făgăraş, (străbătută de Olt), Depresiunea Sibiu (străbătută de Cibin) – formate la contactul cu
Carpaţii Meridionali, prin eroziune şi acumulări piemontane;
V: contactul cu Munţii Apuseni se realizează printr-o varietate de culoare (Culoarul Alba Iulia-Turda ),
depresiuni (Almaş, Huedin) şi dealuri (Dealul Feleacului, Dealul Nadăşului).
N: regiune deluroasă mai complicată şi fragmentată (Culmea Meseş-Preluca).
2) Podişul Transilvaniei –are trei subdiviziuni transversale:
a) NV – Podişul Someşan alcătuit din calcar şi gresie, cu altitudini de 500-600 m, mărginit de Someşul
Mic şi Someşul Mare;
b) partea centrală – Câmpia Transilvaniei – mărginită la Nord de cele două Someşe şi la Sud de Mureş,
alcătuită din argile şi marne, cu aspect deluros (400-600 m). Datorită substratului argilos s-au putut
amenaja iazuri;
c) Podişul Târnavelor (între Mureş şi Olt) – alcătuit din nisip, pietriş, argile; relief accidentat; altitudini
ridicate spre Est şimai coborâte spre Vest şi Sud. Are două subunităţi:Podişul Hârtibaciului (S-E) şi
Podişul Secaşelor (S-V).

SUBCARPAŢII

 Sunt dealuri înalte, situate la exteriorul Carpaţilor Orientali şi Meridionali.

 S-au format prin cutarea (încreţirea) şi înălţarea lanţului carpatic, la sfârşitul orogenezei alpine.
 Se desfăşoară între: Valea Moldovei (în N) şi Valea Motrului (în Vest).
 Sunt alcătuiţi din roci sedimentare cutate: argile, nisip, pietriş, gresie, calcar, ş.a.).
 Se compun din depresiuni intercalate cu dealuri.
 Altitudini medii: 300-1000 m.
 Diviziuni: Subcarpaţii Moldovei, Subcarpaţii Curburii, Subcarpaţii Getici.
- suprafaţa = 16 400 m ;
- se prezintă ca un ansamblu de coline, dealuri şi muncei7, separate de de depresiuni şi văi largi;
- altitudinea medie 500 – 600 m ;
- altitudinea maximă : vf. Chiciora = 1218 m (Muscelele Argeşului);
- lăţimea variază între 20-300 m în nordul Scarp. Moldovei, până la 30-35 km în Scarp. de Curbură ;
- sunt formaţi din strate sedimentare cutate, ceea ce influenţează aspectul general al reliefului;
- formarea lor se datorează ridicării şi deplasării arcului carpatic;
- se suprapun unei depresiuni premontane de subsidenţă activă;
- predomină relieful structural (anticlinale şi sinclinale) cu numeroase adaptări; prezintă cueste8 bine dife-
renţiate (domină Pod. Getic cu o frunte de cuestă foarte largă)
- este bine reprezentat fenomenul de diapirism9 ;
- alcătuirea geologică este complexă, dominante fiind rocile sedimentare, detritice şi evaporite, formând
depozite de molasă10 de mii de metri grosime;
- datorită alcătuirii geologice complexe şi a cutelor diapire, resursele naturale sunt variate şi bogate : sare,
petrol, gaze naturale, lignit, gips, săruri de potasiu.

3. Hidrografia :
- cuprinde două grupe : o grupă a râurilor care vin din munţi (Moldova, Bistriţa, Trotuş, Putna, Buzău,
Teleajen, Ialomiţa, Dâmboviţa, Oltul, Argeşul, Jiul, Motrul) şi o grupă a afluenţilor acestora, alcătuită din
pâraie mici, cu debit redus şi fluctuant ;
- lacuri sărate (Tg.Ocna, Ocnele Mari, Cacica) şi de baraj antropic.

4. Clima :
7
8

9
10

10
 - climat temperat de dealuri ;
- temperaturile scad dinspre exterior (9º-10ºC) spre culmile înalte (6º-7ºC);
- precipitaţiile medii anuale: 600 – 800 mm/an;
- în Subcarpaţii Getici se resimt influenţe mediteraneene;
- în Subcarpaţii de Curbură se manifestă efecte foehnale ;
- Subcapaţii Moldovei se află sub influenţe de ariditate continentale.

5. Vegetaţia, fauna şi solurile :

- pădurea de foioase (stejar în regiunile mai joase şi gorun în cele mai înalte), cu fauna specifică – vulpea,
lupul, căprioara, iepurele, mistreţul ;
- vegetaţia naturală a fost înlocuită de păşuni, fâneţe şi culturi agricole (vii, livezi, culturi cerealiere) ;
- se găsesc cernoziomuri şi argiluvisoluri.

1. Subcarpaţii Moldovei :
Aşezare: reprezintă cel mai simplu sector, situat la estul Carpaţilor Orientali.
Limite: N – Valea Moldovei
S – Valea Trotuşului
V – Carpaţii Orientali
E – Valea Siretului.
Geologie: - formaţi prin încreţire la sfârşitul orogenezei alpine;
- roci constituente: argile, marne, gresii.
Relieful: - altitudini de 300-400 m – în depresiuni şi 500-600 m - în dealuri;
- altitudinea maximă – 911 m în Dealul Pleşului;
- un şir de depresiuni subcarpatice închise la exterior de dealuri.
SUBDIVIZIUNI:
- depresiuni: -Tazlău – Caşin (în S) – drenată de Trotuş, cu afluenţii Tazlău (stânga) şi Caşin
(dreapta)
- Cracău – Bistriţa (în centru) – străbătută de Cracău şi Bistriţa
- Neamţului ( în N) – pe râul Neamţ (Ozana).
- dealuri :Pleşu (în estul Depresiunii Neamţului), Dealurile Bistriţei (în estul
Depresiunii Cracău-Bistriţa), Pietricica (în estul Depresiunii Tazlău-Caşin).

2. Subcarpaţii Curburii
Aşezare şi limite: situaţi la exteriorul Carpaţilor Curburii şi a grupei Bucegi, între râurile Trotuş (N) şi Dâmboviţa
(V). La est şi sud – Câmpia Română.
Geologie: - formaţi prin încreţire, la sfârşitul orogenezei alpine, fiind constituiţi din: argile, marne, gresii.
Relieful: - reprezintă cel mai complex sector subcarpatic;
- alcătuiţi din două şiruri de depresiuni închise de două şiruri de dealuri cu aspect de labirint;
- sunt prezente fenomene naturale deosebite: vulcanii noroioşi şi focurile vii;
- este o zonă seismică.
SUBDIVIZIUNI: Subcarpaţii Vrancei, Subcarpaţii Buzăului, Subcarpaţii Prahovei
(Teleajenului şi Ialomiţei).
- depresiuni: Vrancei (pe Putna şi Zăbala), Vălenii de Munte (pe Teleajen),
Câmpina (pe Prahova şi Doftana), Policiori (cu vulcani
noroioşi), Pucioasa (pe Ialomiţa).
dealuri: Măgura Odobeşti (996 m), Istriţa (749 m)

3.Subcarpaţii Getici
Aşezare: - la sudul Carpaţilor Meridionali.

11
Limite: N – Carpaţii Meridionali
S – Podişul Getic
V – Valea Motrului
E – Valea Dâmboviţei.
Geologie: - formaţi prin încreţire, la sfârşitul orogenezei alpine, fiind constituiţi din argile,
marne, gresii.
Relieful: - sunt formaţi din două şiruri de dealuri şi două şiruri de depresiuni;
- altitudinea maximă – peste 1000 m (1018 m în Dealul Măţău, 1218 m în Dealul
Chicera).
SUBDIVIZIUNI: Subcarpaţii Gorjului, Subcarpaţii Vâlcii, Muscelele Argeşului.
- depresiuni: Câmpulung Muscel (în Est), Târgu jiu – Câmpu-Mare (în Vest),
Tismana (în Vest).
- dealuri: Bran, Măgura Slătioarei, Măţău, Chicera.

PODIŞUL DOBROGEI

Aşezare: în sud-estul României.

Limite: N şi V – Dunărea
S – Bulgaria
E – Marea Neagră.
Alcătuire geologică:
- s-a format prin eroziunea unor munţi vechi (în nord) şi prin sedimentare (în sud);
- roci: granite (în nord), calcare şi gresii (în sud), şisturi verzi (în Podişul Casimcei), loess (pe cele mai
mari întinderi), pietrişuri, nisipuri.
Caracteristici generale:
- cea mai tipică unitate de podiş din ţara noastră;
- unităţi de relief foarte vechi, formate în orogenezele: caledoniană (Podişul Casimcei) şi hercinică (Munţii
Măcinului) reprezentate de podişuri netede, dealuri cu versanţi abrupţi, depresiuni şi suprafeţe cu aspect
montan;
- altitudini medii de 50-300 m, altitudinea maximă – 467 m în vârful Greci din Munţii Măcinului;
- format din roci dure uşor ondulate, ce dau un aspect rigid şi puţin fragmentat;
- partea de nord şi centrală a podişului este înclinată de la Dunăre spre Mare.
Diviziuni:
a) Masivul Dobrogei de Nord: Munţii Măcinului (Vf. Greci – 467 m), Podişul Babadag, Culmea Niculiţelului,
Culmea Pricopanului, Dealurile Tulcei, Depresiunea Nalbant.
- relief abrupt (determinat de diferenţele de temperatură), alcătuit din granite, calcare.
b) Podişul Dobrogei Centrale: - Podişul Casimcei – alcătuit din şisturi verzi cu o uşoară înclinare NV-SE,
acoperit cu loess.
c) Podişul Dobrogei de Sud: Podişul Medgidiei, Podişul Oltinei, Podişul Negru Vodă, Podişul Mangaliei
(litoralul);
- altitudini: sub 200 m;
- roci: calcare, gresii, loess.
- relief neted, văi adânci paralele cu înclinare SE-NV, dar seci;
- relief litoral, plaje, faleze;
- pe o porţiune mai joasă s-a construit Canalul Dunăre-Marea Neagră.
-
PODIŞUL MOLDOVEI

Aşezare:în N-E ţării

Limite: N – Ucraina
S – Câmpia Română

12
 V – Carpaţii Orientali, Subcarpaţii Moldovei, Valea Siretului
E- Valea Prutului.
Aspecte specifice:
- s-a format prin umplerea cu sedimente a Mării Sarmatice, fiind depuse pe un fundament foarte vechi, mai
coborât al Platformei Est-Europene, iar în partea de sud este un fundament asemănător Podişului
Dobrogei.
- Este alcătuit din: argile, marne, gresii, conglomerate.

- are aspect de podiş propriu-zis (în anumite porţiuni), iar în cea mai mare parte – asocieri de culmi şi
dealuri joase;
- rocile sunt dispuse în strate orizontale sau uşor înclinate (structură monoclinală), cu înclinare NV-SE;
- pe rocile dure se dezvoltă platouri structurale şi cueste ( la altitudinea de 500-600 m), iar în zonele mai
joase (200-300 m) pe argile au loc frecvente alunecări de teren, (determinate de substratul argilos,
acumulări de ape, defrişări, păşunat intensiv);
- altitudinea variază între 600 m (NV) şi 200 m (în sud şi Câmpia Moldovei).
Diviziuni:
1. PODIŞUL SUCEVEI
- situat în NV-ul Podişului Moldovei;
- cea mai înaltă subdiviziune (500-600 m, alt. max.: 688 m în Dealul Ciungi);
- spre partea montană, trecerea se face gradat (contact direct);
- roci dure (gresie, calcar, conglomerate) pe care se dezvoltă platouri structurale, văi asimetrice şi cueste;
- subdiviziuni: Depresiunea Rădăuţi (Valea Sucevei), Podişul Dragomirnei, Podişul Fălticenilor.
2. CÂMPIA MOLDOVEI (JIJIEI):
- situată în NE-ul podişului;
- altitudini mici de 200-300 m
- relief relativ neted cu substrat argilos;
- fragmentată de afluenţi ai Prutului (Jijia, Bahlui) pe care sunt amenajate iazuri (folosite pentru
piscicultură).
3. PODIŞUL BÂRLADULUI:
- situat în sudul podişului, între Siret şi Prut;
- altitudinile coboară de la nord (400-450 m) spre sud (250-300 m);
- este divizat în:
a. Podişul Central-Moldovenesc (N) cu altitudini de peste 500 m, alcătuit din roci dure (gresii,
conglomerate), cu platouri structurale (acoperite cu păduri) şi cueste (Coasta Iaşilor)
b. Colinele Tutovei (între Siret şi Bârlad) – argile şi nisip;
c. Dealurile Fălciului (între Bârlad şi Prut)
Podişul Covurlui – argile, nisip, pietriş.
PODIŞUL MEHEDINŢI

AŞEZARE: în sud-vestul ţării.

LIMITE: NV – Munţii Mehedinţi,
SE – Podişul Getic,
E – Valea Motrului (Subcarpaţii Getici),
V – Valea Dunării.
GEOLOGIE:
 S-a format prin încreţire, în orogeneza alpină (în acelaşi timp cu Carpaţii Meridionali);
 Relieful este alcătuit din şisturi cristaline şi pe suprafeţe mari calcare.
ASPECTE SPECIFICE:
 Unitate de relief unicat: asemănătoare munţilor ca structură şi relief (este o treaptă mai joasă a Munţilor
Mehedinţi), iar ca altitudine este asemănătoare dealurilor;
 Are altitudini de 500-600 m;
13
  Interfluvii netede şi largi;
 Relief carstic, reprezentat de doline, peşteri – Topolniţa (rezervaţie speologică), văi subterane, lacuri
carstice – Zăton şi Ponoare, avenuri, ş.a.
 Ape subterane cu proprietăţi terapeutice;
 La contactul podişului cu Dunărea este un sector mai îngust al Dunării, numit Porţile de Fier (unde se află
hidrocentrala cu acelaşi nume).

PODIŞUL GETIC

AŞEZARE: în sud-vestul ţării; în sudul Subcarpaţilor Getici şi în nord-vestul

Câmpiei Române.
LIMITE: N – Subcarpaţii Getici şi Podişul Mehedinţi,
S – Câmpia Română,
E – Subcarpaţii de Curbură (Valea Dâmboviţei) şi Câmpia Română,
V – Valea Dunării şi Câmpia Română.
GEOLOGIE:
- S-a format la sfârşitul erei neozoice, prin retragerea lacului cuaternar spre est;
- S-a format prin depunerea de sedimente, apoi prin eroziune şi acumulare piemontană, de unde şi
denumirea de Piemontul Getic;
- Este alcătuit din roci sedimentare: gresii, marne, argile (la adâncime) cu intercalaţii de cărbuni şi spre
suprafaţă pietrişuri – pe alocuri groase de 30-40 m, numite „de Cândeşti”.
ASPECTE SPECIFICE:
 Se încadrează unităţilor de platformă (în sud) şi unităţilor de orogen (în nord);
 Altitudinile scad de la nord (600-700m) spre sud (200-300m) – la contactul cu Câmpia Română;
 Relieful este format din interfluvii netede (înguste în nord şi se lărgesc spre sud, devenind platouri
întinse) sau uşor rotunjite;
 văile râurilor principale îl străbat de la nord la sud şi se adună în mănunciuri – pe Argeş la Piteşti
şi pe Jiu la Filiaşi;
 În nord – versanţi afectaţi de torenţi şi alunecări de teren;

DIVIZIUNI:
 Platforma Strehaiei – între Dunăre şi Motru;
 Platforma Jiului – între Motru şi Gilort;
 Platforma Olteţului – între Gilort şi Olt, este străbătută de Olteţ;
 Platforma Cotmeana – între Argeş şi Olt;
 Platforma Argeşului – între Argeş şi Argeşel;
Platforma Cândeşti – între Dâmboviţa şi Argeşel

DEALURILE DE VEST

Aşezare: în vestul României şi al Carpaţilor Occidentali.

Limite: N – Carpaţii Orientali
S – Valea Nerei (graniţa cu Iugoslavia)
V – Câmpia de Vest.
E – Carpaţii Occidentali.
Geologie:
- s-au format prin depunerea de roci sedimentare în Marea Panonică;
- sunt alcătuiţi din roci sedimentare (nisipuri, pietrişuri, argile) şi pe alocuri apar măguri alcătuite din
roci vulcanice (eruptive) şi cristaline.
Aspecte specifice:
- au caracter piemontan, discontinuu, cu dealuri domoale, văi largi şi terase;
14
 - altitudini de 200-400 m, 600 m – la contactul cu muntele, 200 m – spre câmpie;
- stratele sunt dispuse într-o structură monoclinală, cu înclinare E-V;
- pătrund împreună cu Câmpia de Vest, de-a lungul râurilor, în interiorul Carpaţilor Occidentali sub
forma „depresiunilor-golf”;
- în nord, în zona munţilor ascunşi există ape termale care sunt folosite la încălzirea locuinţelor, serelor
sau pentru tratament balnear (Băile Felix).
Diviziuni:
- Dealurile Silvaniei (între Someş şi Barcău) – cel mai complex sector, datorită munţilor ascunşi şi
depresiunilor marginale: Culmea Codru, Prisnel, Preluca, Depresiunea Baia-Mare, Depresiunea
Şimleului;
- Dealurile Crişurilor (între Barcău şi Mureş) – depresiuni-golf: Zarand, Beiuş, Vad-Borod;
- Dealurile Banatului (între Mureş şi Nera): Dealurile Lipovei (între Mureş şi Bega, la vestul Munţilor
Poiana Ruscă), Dealurile Buziaşului (în vestul Munţilor Banatului), Depresiunea Oraviţei.
-
CÂMPIA DE VEST

Aşezare: în vestul ţării (reprezintă partea de est a Câmpiei Panonice)

Limite: NE – Carpaţii Orientali
S – Iugoslavia (Serbia)
V – Ungaria şi Iugoslavia
E – Dealurile de Vest şi Carpaţii Occidentali.
Geologie: - s-a format prin umplerea Mării Panonice cu sedimente aduse
de râuri din regiunile mai înalte.
- roci constituente: pietriş, nisip, argilă, loess.
Aspecte specifice:
- altitudini reduse – sub 200 m (80-100 m)
- slab înclinată de la est pre vest în direcţia de curgere a râurilor principale, favorizând frecvente
revărsări şi înmlăştinări;
- pătrunde împreună cu Dealurile de Vest, de-a lungul râurilor în interiorul Carpaţilor Occidentali
sub forma depresiunilor-golf;
- diferenţa mică dintre altitudinea maximă şi cea minimă dă un aspect uniform;
Subdiviziuni: există trei tipuri de câmpii:
- câmpii înalte cu aspect neted, orizontal, acoperite cu loess şi nisipuri, altitudinea 100-200 m – la
exteriorul dealurilor:
Câmpia Vingăi, Câmpia Lugojului.
- câmpii joase (de subsidenţă sau de divagare) – sunt zone
aflate într-un proces lent de coborâre: C. Carei, C. Aradului,
C. Jimboliei;
- câmpii orizontale (tabulare) – cu suprafeţe plane
acoperite de nisip sau loess: C. Someşului, C. Ierului, C.
Crişurilor, C. Timişului.

CÂMPIA ROMÂNĂ

AŞEZARE: în sudul şi sud-estul ţării.

LIMITE: N – Podişul Moldovei (Podişul Bârladului), Subcarpaţii de Curbură,
Podişul Getic.
S, V şi E – Valea Dunării.
GENEZĂ: - s-a format prin umplerea cu sedimente a Lacului Getic, aduse de râuri
din Carpaţi.
- roci: pietrişuri, nisipuri, loessuri şi depozite loessoide.

15
ASPECTE SPECIFICE:
- este o regiune de platformă, cea mai mare câmpie a ţării cu o lungime de 300 km şi o lăţime maximă de
125 km.
- altitudini medii de 50-90 m. Altitudinile scad de la nord la sud şi de la vest la est în direcţia înclinării
stratelor după modul de retragere a apelor lacului cuaternar. Altitudinea maximă este de 300 m în
Câmpia Piteşti şi minimă de 6 m – la vărsarea Siretului în Dunăre.
- interfluvii netede (câmpuri), văi largi cu lunci şi terase pe râurile Jiu, Olt, Argeş, Ialomiţa, Buzău, Siret.
- cuvete lacustre cu lacuri sărate: Lacul Amara (lângă Slobozia), Lacul Sărat (lângă Brăila).
- depozitele de loess au grosimi de peste 20 m – până la 40 m (în partea estică a câmpiei). Pe loess s-au
format crovuri şi găvane.
- dune de nisip – în sudul Olteniei, în lungul văilor Ialomiţa, Călmăţui, Buzău şi în Bărăgan.
- datorită prezenţei loessului, în Câmpia Română s-au format cernoziomurile (cele mai fertile soluri),
devenind astfel, cea mai importantă zonă cerealieră din ţară.
- tipurile de câmpii sunt dispuse în fâşii longitudinale.
TIPURI DE CÂMPII:
- înalte (200-300): Câmpia Piteşti, Câmpia Târgoviştei, Câmpia Ploieşti, Câmpia Râmnicului;
- joase de coborâre (de lăsare, de subsidenţă): Câmpia Titu, Câmpia Gherghiţei, Câmpia Buzăului, Câmpia
Siretului Inferior;
- tabulare: Câmpia Vlăsiei, Câmpia Bărăganului, Câmpia Olteniei, Câmpia Găvanu – Burdea, Câmpia
Burnazului.
SUBDIVIZIUNI:
▪ Sectorul vestic (la vest de Olt) – Câmpia Olteniei care cuprinde: Câmpia
Blahniţei, Câmpia Băileşti, Câmpia Romanaţilor.
▪ Sectorul central ( Olt - Argeş): câmpii înalte – Câmpia Piteşti; câmpii
tabulare – Câmpia Boianului, Câmpia Găvanu-Burdea, Câmpia Burnasului.
▪ Sectorul estic (la est de Argeş):
- Câmpia Bucureştilor: c. înalte: C. Târgovişte, C. Ploieşti; c. de lăsare: C. Titu, C. Gherghiţei; c. tabulare:
C. Vlăsiei, C. Mostiştei, Câmpul Câlnăului;
- Câmpia Bărăganului: Bărăganul Ialomiţei, Bărăganul Călmăţuiului, Bărăganul Brăilei;
- Câmpia estică: c. înalte: C. Râmnicului; c. de lăsare: C. Buzăului, C. Siretului Inferior; c. tabulare: C.
Tecuciului, C. Covurluiului.
▪ Lunca Dunării şi Bălţile Dunării (Balta Ialomiţei şi Insula Mare a Brăilei).

LUNCA DUNĂRII

- Se întinde de-a lungul fluviului Dunărea, de la intrarea în Câmpia Română (Drobeta - Turnu Severin),
până aproape de Deltă, mărginind la sud şi est Câmpia Română;
- Lăţimea este de 20-25 km (30 km) – la Insula Mare a Brăilei;
- Modificată prin desecări şi îndiguiri pentru mărirea suprafeţelor agricole;
- În amonte de Călăraşi Dunărea se împarte în câte două braţe: Dunărea şi braţul Borcea (formând Balta
Ialomiţei, în sud) şi Dunărea şi braţul Măcin (formând Insula Mare a Brăilei, în nord).

LUNCILE RÂURILOR

- s-au format pe cursurile inferioare ale râurilor: Mureş, Siret, Jiu, Olt, Argeş, ş. a.;
- sunt inexistente în zona montană;
- în zona de deal au o lăţime de 2 – 3 km, iar la câmpie – 10 km.

16
 DELTA DUNĂRII

AŞEZARE: în estul ţării, în NE Podişului Dobrogei.

LIMITE: N – graniţa cu Ucraina
V , SV – Podişul Dobrogei
E – Marea Neagră.
GEOLOGIE ŞI ASPECTE SPECIFICE:
- este cea mai nouă regiune de câmpie a ţării, care s-a format în holocen, pe locul unui golf al Mării Negre,
prin acţiunea Dunării şi a Mării Negre. Formarea deltei este datorată mai multor factori:
 Panta redusă a fluviului şi a platformei continentale;
 Existenţa unei mari cantităţi de aluviuni transportate de Dunăre;
 Curenţii circulari ai Mării Negre, care au creat grindurile maritime şi au închis golfurile;
 Lipsa mareelor;
 Oscilaţii ale nivelului Mării Negre în cuaternar.
- roci constituente: roci sedimentare moi (nisipuri, pietrişuri, mâluri, argile loess);
- este cea mai joasă regiune de uscat a ţării, altitudinea medie este de 0,5 m, iar altitudinea maximă este de
12 m în grindul Letea;
- are forma unui triunghi;
- este o câmpie în formare prin procese de aluvionare. Procesul de formare început acum 10000 de ani
continuă şi în prezent;
- este formată din suprafeţe acvatice (relief negativ cuprins între 0 şi -30 m = 87%) şi uscat (13%);
- suprafeţele acvatice sunt reprezentate de:
1. braţele : - Chilia (care transportă 60% din volumul apelor fluviului)
cu adâncimi ale apei de până la -30 m, situat în Nord şi
formează graniţa cu Ucraina,
- Sulina (18%) – cel mai scurt, este singurul braţ navigabil,
- Sfântu Gheorghe (22%) – situat în sud, fiind legat de
laguna Razim-Sinoe prin canale,
- secundare;
2. lacuri: Matiţa, Merhei, Fortuna, Roşu, Puiu, Gorgova, Lumina, Isac,
Iacob, Trei Iezere, ş.a.;
2. gârle, mlaştini, bălţi, canale.
- relieful pozitiv este reprezentat de:
1. grinduri: a) fluviale – dispuse în lungul celor trei braţe ale Dunării, s-au format prin depuneri de
aluviuni la revărsări cu înălţimea de 2 – 5 m;
b) fluvio-maritime – dispuse transversal, formate pe vechi
linii de ţărm: Letea (12 m), Caraorman, Sărăturile, Crasnicol, Frasin;
Buhazului, ş.a. S-au format prin acţiunea curenţilor litorali (care au
creat cordoane de nisip) şi a depunerii de aluviuni de către fluviu;
c) continentale: Chilia şi Stipoc – care reprezintă resturi ale
uscatului predeltaic.
2. ostroave – situate între braţele secundare.
- pe grinduri apare un relief de dune de nisip;
- în dreptul gurilor de vărsare ale braţelor Dunării se formează: delta secundară a Chiliei, „bara” de la
Sulina, insula Sacalin – construită din aluviunile cărate de braţul Sf. Gheorghe;
- în partea de sud, Delta Dunării se continuă cu o lagună – laguna Razim-Sinoe - formată prin bararea
unui vechi golf cu un cordon de nisip, al cărei relief este reprezentat prin: grinduri – Perişor, Lupilor,
Chituc. În aceste grinduri există deschideri numite portiţe (Gura Portiţei, Periboina) şi insule (Popina –
48 m). Laguna este mărginită în partea de vest de o câmpie litorală.

17
 PLATFORMA CONTINENTALĂ
A MĂRII NEGRE

- Platforma continentală reprezintă o prelungire a continentului sub apa mării, fiind o treaptă de relief cu
adâncimi cuprinse între 0 şi -200 m;
- După modul de formar este o fostă câmpie invadată de apele mării după topirea gheţarilor, la sfârşitul
cuaternarului (10000 de ani în urmă);
- Are aspectul unei câmpii netede cu o înclinare uşoară, care coboară treptat spre larg;
- Este acoperită cu ape marine, cu salinitate de 16-17 % 0, ce conţine şi oxigen, condiţii ce permit existenţa
unei faune bogate: delfini, sturioni, guvizi, stavrizi, meduze, scoici;
- Sub 200 m adâncime nu mai există viaţă, datorită unor emanaţii de hidrogen sulfurat (H2S);
- Curenţii circulari, cu direcţia NE-SV au redistribuit nisipul din zona litorală, ce a determinat formarea
unor lagune sau a unor limane maritime;
- Laguna este un fost golf barat de un cordon litoral de nisip: Laguna Razim-Sinoe (cu lacurile: Razim,
Sinoe, Zmeica, Goloviţa), Laguna Siutghiol;
- Limanul maritim este un lac format pe ţărmul mării ca urmare a barării unui râu mic cu depuneri de nisip.
Limane: Taşaul, Techirghiol, Mangalia;
- Între 0 şi 12 mile marine (22 km) se află marea teritorială a României; între 12 şi 200 mile marine se află
zona economică exclusivă, iar peste 200 mile se află marea liberă sau apele internaţionale;
- Litoralul românesc are o lungime de 244 km între localităţile Sulina şi Vama Veche;
- În jumătatea nordică,între Sulina şi Capul Midia este un ţărm jos cu deltă şi lagune, iar în jumătatea
sudică, între Capul Midia şi Vama Veche este un ţărm înalt cu faleză şi plajă;
- Ţărmul sudic este utilizat pentru turism în staţiunile: Eforie Nord, Eforie Sud, Saturn, Olimp, Mamaia,
Neptun, Venus, Vama Veche, Costineşti;
- Din platforma continentală se extrage petrol de pe 5 platforme de foraj.

CLIMA

România are o climă:temperat–continentală–moderată, cu nuanţe de tranziţie.

Factorii care influenţează clima:
 Poziţia pe Glob, la egală distanţă între Ecuator şi Polul Nord, fiind traversată de paralela de 45° latitudine
nordică, încadrează România în plină zonă temperată (4 anotimpuri, temperatura medie anuală: +10°C).
Desfăşurarea pe 5° de latitudine determină o diferenţă de aproximativ 2°C între sudul şi nordul ţării;
 Poziţia în centrul Europei, din care decurge caracterul continental cu nuanţe de tranziţie al climei
(precipitaţii mai reduse, cu regim neregulat, amplitudine termică mai accentuată între vară şi iarnă,
influenţe climatice dinspre regiunile vecine);
 Relieful prin altitudine şi dispunere determină o etajare climatică (climat de munte, de deal şi de câmpie)
şi modificarea circulaţiei maselor de aer;
 Marea Neagră – cu o influenţă moderatoare dar limitată la zona litorală;
 Circulaţia maselor de aer: umede, moderate termic, din vest, reci şi umede din N şi NV, calde şi uscate
vara, foarte reci iarna din E, calde din S şi SV;
 diferenţa de latitudine (≈ 5°) între sudul şi nordul ţării determină scăderea temperaturii medii anuale de la
sud la nord cu aproximativ 2-2,5°C.
Elementele climatice: temperatura, precipitaţiile, vânturile:
 Temperatura aerului – repartiţia geografică:
 Temperatura medie anuală (+10°C) scade de la sud (peste 11°C în Lunca Dunării) spre nord (sub
+8,5°C în Podişul Moldovei) şi pe măsura creşterii altitudinii: 10-11°C în câmpii şi dealuri joase

18
 (sub 300m); 8-10°C în dealuri şi podişuri (300-800m); 6-8°C în dealuri înalte, munţi scunzi (sub
1000m); 0-6°C în munţi şi sub 0°C la peste 2000m;
 Temperaturi medii anuale de peste 11°C: în Lunca Dunării, Delta Dunării, estul Podişului
Dobrogei, sud-vestul Câmpiei de Vest;
 Temperaturi medii anuale cuprinse între 10-11°C: în Câmpia Română, Câmpia de Vest, Podişul
Dobrogei;
 Temperaturi medii anuale cuprinse între 8-10°C: Pod. Moldovei, Subcarpaţii, Depresiunea
Colinară a Transilvaniei, Dealurile de Vest, Podişul Getic;
 Temperaturi medii anuale cuprinse între 6 şi 8°C: în zona subcarpatică înaltă, Subcarpaţii
Transilvaniei, zonele joase din Carpaţi;
 Temperaturi medii anuale cuprinse între 0 şi 6°C: la altitudini cuprinse între 1000 şi 2000m;
 Temperaturi medii anuale sub 0°C: la peste 2000m altitudine;
 Temperatura medie a lunii ianuarie: pozitivă (+0,5°C) în sudul litoralului, foarte scăzută (sub
-10°C) la peste 2000m;
 Temperatura medie a lunii iulie variază de la 23°C în sudul Câmpiei Române, la sub 6°C pe munţii
cei mai înalţi;
 Temperaturile absolute – maxima: +44°C la Ion Sion (jud. Brăila), 10 august 1951; minima: -38°C
la Bod (jud. Braşov), 25 ianuarie 1942.
Precipitaţiile atmosferice şi repartiţia lor geografică:
 Scad cantitativ dinspre vest (650 mm/m2 anual, în Câmpia de Vest) spre est (sub 400 mm/m 2 anual,
în Podişul Dobrogei, Delta Dunării);
 Cresc odată cu altitudinea;
 Sub 400 mm/m2 anual – în Delta Dunării şi în Podişul Dobrogei;
 400-500 mm/m2 anual – în câmpii şi dealuri joase (estul C. Române, estul şi sudul Pod. Moldovei
şi Pod. Dobrogei);
 500-700 mm/m2 anual – în dealuri şi podişuri (nordul Câmpiei Române, Câmpia de Vest,
Depresiunea Colinară a Transilvaniei, Podişul Moldovei);
 500-700 mm/m2 anual – în dealuri şi podişuri (nordul Câmpiei Române, Câmpia de Vest,
Depresiunea Colinară a Transilvaniei, Podişul Moldovei);
 700-1000 mm/m2anual – în zonele montane joase (M-ţii Apuseni, Carpaţii de Curbură,
Subcarpaţii Transilvaniei);
 1000-1200 mm/m2 anual – în zonele montane, la peste 1200m altitudine;
 Peste 1200mm/m2 anual – în zonele înalte din nordul Carpaţilor Orientali, la peste 2000m în
Carpaţii Meridionali şi în zona centrală a Munţilor Apuseni;
 Regimul precipitaţiilor este neregulat în decursul unui an, cele mai bogate cad în lunile martie
şi iunie şi cele mai reduse, în februarie.
Vânturile:
 Vânturile de Vest – sunt umede, au un caracter general;
 Crivăţul – foarte rece, bate iarna în E şi SE din NE continentului;
 Austrul –vânt cald şi uscat vara,cald şi umed iarna, afectează regiunile din SV;
 Foehn-ul, vânt cald şi uscat, se formează la coborârea pantelor munţilor (Culoarul Alba Iulia-
Turda, Depresiunea Făgăraş, Subcarpaţi);
 Brizele marine şi montane – se simt pe litoralul Mării Negre pe o lăţime de 20-25 Km; bat sub
forma brizei de zi (pe direcţia mare-uscat) şi brize de noapte (pe direcţia uscat-mare).
Fenomene meteorologice:
♂ Secetele (perioade de 15-20 de zile, în medie, lipsite de precipitaţii) sunt mai frecvente în
Dobrogea, estul Câmpiei Române, Podişul Moldovei;
♂ Îngheţul poate surveni din octombrie până în mai în zonele montane şi din noiembrie în aprilie la
câmpie şi deal;
♂ Viscolul se produce iarna în special în munţi şi în estul şi sud-estul ţării.

19
 Etajele de climă:
 Climat alpin (la peste 2000m): temperaturi medii anuale sub 0°C, precipitaţii de peste 1200mm/m 2
anual;
 Climat montan (800-2000m): temperaturi medii anuale între 0°C şi 6°C, precipitaţii 800-1200
mm/m2 anual;
 Climat de deal şi podiş (300-800m): temperaturi medii anuale de 6°-10°C, precipitaţii de 600-800
mm/m2 anual;
 Climat de câmpii şi dealuri joase (sub 300m): temperaturi medii anuale de 10-11°C, precipitaţii de
400-600 mm/m2 anual.
Influenţele climatice:
 Submediteraneene în SV, cu ierni blânde şi ploioase, veri calde (în SV Câmpiei de Vest, Munţii
Banatului şi V-ul Câmpiei Române, SV Grupei Retezat);
 Oceanice, în Vest şi centru, moderat termic, precipitaţii bogate (în Dealurile şi Câmpia de Vest,
Munţii Apuseni, Munţii Poiana Ruscă, Depresiunea Colinară a Transilvaniei, faţada vestică a
Carpaţilor Orientali, faţada nordică a Meridionalilor);
 De ariditate în E şi SE, precipitaţii reduse, ierni reci (Podişul Moldovei, sectorul estic al Câmpiei
Române, Podişul Dobrogei, Subcarpaţii de Curbură şi ai Moldovei, partea estică a Carpaţilor
Moldo-Transilvani şi a Carpaţilor Curburii);
 De tranziţie – în sectorul central al Câmpiei Române, Podişul Getic, partea central sudică a
Carpaţilor Meridionali;
 Scandinavo-baltice în nord, cu ierni reci, precipitaţii bogate (în Grupa Nordică a Carpaţilor
Orientali, Podişul Sucevei, N Câmpiei Moldovei);
 Pontice – pe litoralul Mării Negre şi în Delta Dunării, moderat termic, precipitaţii reduse.

HIDROGRAFIA

Factorii care influenţează hidrografia:

 Clima: debite mari primăvara, datorită ploilor şi topirii zăpezilor, debite mici în perioadele de secetă;
 Relieful dispus în trepte concentrice determină – pentru reţeaua hidrografică – un caracter radiar divergent
în exteriorul Carpaţilor şi convergent spre Depresiunea Transilvaniei. Majoritatea râurilor izvorăsc din
munţi. Râuri care îşi au izvorul în zona de dealuri: Vedea, Bârlad, Jijia şi din câmpie: Colentina, Călmăţui;
 Structura geologică (apele subterane şi alimentarea izvoarelor);
 Omul: irigaţii, canalizări, baraje, ş.a.;
 Circuitul apei în natură.

REŢEAUA DE RÂURI:
- Are o structură radiară, divergentă dinspre Carpaţi spre exterior, structură impusă de dispunerea reliefului;
- Diferenţiate în funcţie de colectori, există mai multe grupe de râuri:
 Grupa de vest – colector Tisa: Vişeu; Iza; Someşul provenit din unirea Someşului Mare şi a
Someşului Mic (izvoare: Someşul Cald şi Someşul Rece); Crasna; Barcău; Crişurile: Crişul
Repede, Crişul Negru, Crişul Alb; Mureşul cu afluenţii: Arieş, Ampoi, Târnava, Sebeş, Strei;
Bega.
 Grupa de sud-vest – colector Dunărea: Timiş, Caraş, Bârzava, Nera, Cerna.
 Grupa de sud – colector Dunărea – cuprinde râurile din bazinele Jiului, Oltului, Argeşului,
Ialomiţei cu izvoarele predominant carpatice: Topolniţa; Drincea; Desnăţui; Jiu cu afluenţii:
Tismana, Motru, Gilort, Amaradia; Oltul cu afluenţii: Râul Negru, Timiş, Bârsa, Homorod, Cibin,
Lotru, Topolog, Olteţ; Vedea cu Teleorman; Argeş cu Neajlov, Vâlsan, Râul Doamnei, Dâmboviţa;
Mostiştea; Ialomiţa cu Prajova; Călmăţui.

20
  Grupa de est – colectori: Siret şi Prut: Siret cu Suceava, Moldova, Bistriţa, Trotuş (cu Tazlău şi
Caşin), Buzău, Bârlad; Prut cu afluenţii: Başeu, Jijia cu Bahlui.
 Grupa de sud-est sau dobrogeană cu râuri mici ce se varsă în limanuri sau lagune maritime: Teliţa
şi Taiţa se varsă în lacul Babadag; Slava în lacul Goloviţa; Casimcea în lacul Taşaul.
LACURILE:
1. Lacuri de munte:
 Glaciare: Lala şi Buhăescu (Munţii Rodnei); Bâlea, Podragu, Capra (Munţii Făgăraş); Gâlcescu
(Munţii Parâng); Şureanu (Munţii Şureanu); Bucura (cel mai mare – 9 ha), Zănoaga (cel mai mic)
din Munţii Retezat;
 De baraj natural: Roşu (pe Valea Bicazului, în Munţii Hăşmaşu);
 De origine vulcanică: Sfânta Ana (în craterul Muntelui Coimatu);
 Carstice: Vărăşoaia (în Munţii Apuseni), Zăton (în Podişul Mehedinţi);
 În masive de sare: Coştiui, Ocna Şugatag (în Depresiunea Maramureş);
 De baraj antropic: Izvorul Muntelui (pe Bistriţa) şi alte 12 lacuri în aval; Vidraru (pe Argeş) şi alte
13 lacuri în aval; Vidra (pe Lotru); Porţile de Fier şi Ostrovu Mare (pe Dunăre); pe Someşul Mic,
Bârzava, Ialomiţa, Sebeş, Râul Mare, Olt, Siret;
2. Lacuri de deal-podiş:
 În masive de sare: Ursu (Sovata), Ocna Dej, Ocna Sibiului, Ocna Mureş, Turda (Depresiunea
Transilvaniei); Slănic, Telega (în Subcarpaţii Curburii); Ocnele Mari (Subcarpaţii Getici);
 De baraj antropic: pe râurile Argeş (în Subcarpaţii Getici şi Podişul Getic); Olt (în Subcarpaţii
Getici, Depresiunea Transilvaniei şi Podişul Getic); Bistriţa (în Subcarpaţii Moldovei; Prut (lacul
Stânca-Costeşti); Siret (în Podişul Moldovei), etc.;
 Iazuri: în Câmpia Moldovei, Câmpia Transilvaniei;
 Limanuri fluviatile: în Podişul Dobrogei.
3. Lacuri de câmpie:
 De baraj antropic: pe Olt şi Argeş în Câmpia Română, pe Dunăre la Porţile de Fier II (Ostrovu
Mare; pentru agrement (Herăstrău, Băneasa, Floreasca; pentru piscicultură; etc.;
 lacuri cu apă sărată (formate în crovuri): Amara, Lacul Sărat (în Câmpia Română); în Câmpia de
Vest;
 limanuri fluviatile: Snagov, Căldăruşani, Mostiştea (în Câmpia Română);
4. Lacuri de litoral şi din Delta Dunării: Matiţa, Merhei, Fortuna, Puiu, Roşu, Gorgova, Trei Iezere, etc.;
lagune: Razim, Sinoe, Zmeica, Goloviţa, Siutghiol; limane fluvio-maritime: Techirghiol, Mangalia,
Taşaul.

Unitaţile (subunităţile) de relief Lacuri

Grupa Nordică a Carpaţilor Orientai
Grupa Centrală a Carpaţilor Orientai
Grupa Sudică a Carpaţilor Orientai
Grupa Bucegi
Grupa Făgăraş
Grupa Parâng
- L. Lala lac glaciar
- L. Ocna Sugatag lac din masiv de sare
- L. Izvorul Muntelui (pe Bistrita) lac de acumulare
(antropic)
- L. Rosu (pe Bicaz ) lac de baraj natural
- L. Sf. Ana lac vulcanic
- lacuri de acumulare pe Buzau
- lacuri de acumulare pe Ialomita
- L. Balea lac glaciar
- L. Vidraru (pe Arges) lac de acumulare
- L. Vidra (pe Lotru) lac de acumulare
- L. Galcescu lac glaciar
21
 Unitaţile (subunităţile) de relief Lacuri
Grupa Retezat-Godeanu - L. Bucura, L. Zanoaga lacuri glaciare
Munţii Banatului - L. Portile de Fier I (pe Dunare) lac de acumula
Munţii Poiana-Ruscă - lacuri de acumulare
Muţii Apuseni - L. Varasoaia lac din zone calcaroase
Depresiunea Transilvaniei - L. Ocna Mures lac din masive de sare
Subcarpaţii Moldovei - lacuri de acumulare pe Bistrita
Subcarpatii Curburii - L. Slanic lac din masive de sare
Subcarpatii Getici - L. Ocnele Mari lac din masive de sare
Dealurile de Vest
Podişul Getic - lacuri de acumulare pe Olt, Arges
Podişul Mehedinţi - L. Zaton lac din zone calcaroase
Podiţul Moldovei - L. Stanca Costesti lac de acumulare
Podişul Dobrogei - L. Razim lac de tip laguna
- L. Tasaul, L.Mangalia lacuri de tip limane maritime
Câmpia de Vest - L. Cefa lac antropic (de tip helesteu)
Cămpia Română - L. Balta Alba lac de tip liman fluviatil
- L. Amara, L. Ianca lacuri sarate sau dulci

APELE SUBTERANE ŞI IZVOARELE:

 Sunt ape care se încarcă cu diferite săruri sau gaze;
 Cele încărcate cu săruri se numesc bicarbonate, sulfuroase, iodurate şi apar frecvent în Carpaţi şi
Subcarpaţi;
 Apele care au în compoziţie dioxid de carbon se numesc borvizuri şi se găsesc în Carpaţii
Orientali;
 Apele calde numite termale se găsesc la Băile Herculane;
 Apele minerale se folosesc terapeutic în staţiuni balneare: Vatra Dornei, Borsec, Covasna,
Olăneşti, Băile Herculane.
 Apele subterane apar la suprafaţă sub forma izvoarelor sau sunt extrase prin foraje.

DUNĂREA

 Este cel mai important fluviu al Europei;

 Izvorăşte din Munţii Pădurea Neagră, din Germania, traversează 10 ţări (Germania, Austria, Slovenia,
Ungaria, Croaţia, Serbia, Muntenegru, România, Bulgaria, Republica Moldova, Ucraina) şi 4 capitale
(Viena, Bratislava, Budapesta, Belgrad), se varsă în Marea Neagră printr-o deltă;
 Lungimea totală este de 2860 km (ca lungime este al doilea fluviu european, ca lungime şi debit, după
Volga) din care 1075 km limitează la sud sau traversează România, adunând aproape toată reţeaua
hidrografică a ţării noastre;
 Străbate continentul de la vest la est, intră în ţară pe la Baziaş de unde străbate patru sectoare:
 Baziaş – Porţile de Fier I, (Defileul Dunării), se desfăşoară în sudul Munţilor Locvei, a Munţilor
Almăjului şi a Podişului Mehedinţi; porţiuni înguste (Cazanele) şi sectoare mai largi. În spatele
barajului Porţile de Fier se află cel mai mare lac de acumulare;
22
  Porţile de Fier – Călăraşi: în sudul Câmpiei Române - vale lungă şi lată, cu lunci largi şi terase,
ostroave, bălţi. La Ostrovu Mare a fost construit barajul hidrocentralei Porţile de Fier II;
 Călăraşi – Brăila („Bălţile Dunării”): Balta Ialomiţei (între braţele Borcea şi Dunărea Veche) şi
Insula Mare a Brăilei (între braţele Cremenea şi Dunărea Veche; cea mai extinsă luncă; domeniul
era ocupat în trecut de bălţi, mlaştini, lacuri, care au fost îndiguite, desecate şi transformate în zone
agricole;
 Brăila – Marea Neagră (Dunărea maritimă): cea mai mare adâncime, permite navigaţia vaselor de
mare tonaj. La Pătlăgeanca, începe Delta, Dunărea se desface în braţele Chilia şi Tulcea; acesta din
urmă se bifurcă, în aval, în braţele Sulina (singurul navigabil pentru vase maritime) şi Sfântul
Gheorghe.

Importanţa Dunării:
 Arteră de navigaţie de importanţă europeană;
 Este legată prin canale de fluviul Rin (canalul Dunăre-Main-Rin) şi de Marea Neagră (canalul Dunăre-
Marea Neagră) asigurând legătura dintre Marea Nordului şi Marea Neagră;
 Sursă de apă pentru irigaţii, industrie, piscicultură, turism, hidroenergie;
 Colectează cea mai mare parte din râurile României.

MAREA NEAGRĂ

 Este o mare de tip continental, înconjurată de uscatul continentelor Europa şi Asia şi provine din
separarea vechii mări sarmatice în mai multe bazine;
 Se află în sud-estul Europei şi al României, comunică prin strâmtorile Bosfor şi Dardanele cu Marea
Mediterană;
 Suprafaţa: 462.535 km2 (împreună cu Marea Azov), adâncimea maximă: 2211 m;
 Ţărmuri puţin crestate, se disting Peninsula Crimeea şi Golful Odessa;
 Aportul de apă este asigurat, în cea mai mare parte de râuri, în primul rând de Dunăre;
 Relieful cuprinde: platforma continentală mai dezvoltată în nord şi nord-vest, până la 200 m
adâncime; abruptul continental (taluzul) – coboară până la aproximativ 1600m adâncime; platoul
submarin (zona cu adâncimi mari, bazinul mării);

SPECIFICUL HIDROLOGIC:
 Salinitatea: 18% în stratul de suprafaţă (aportul de apă dulce al afluenţilor Dunăre, Nipru,
Nistru, ş.a.), 22% la adâncimi mai mari de 200 m şi o concentraţie mare de hidrogen sulfurat
care se acumulează în lipsa curenţilor verticali;
 Curenţii de suprafaţă se datorează vânturilor de NE şi au un caracter circular;
 Curenţii de compensaţie duc la transferul de ape cu Marea Mediterană (ape mai sărate dinspre
Mediterana şi mai puţin sărate dinspre Marea Neagră);
 Vieţuitoare (doar în stratul oxigenat de până la 180-200 m adâncime): plancton, peşti
(scrumbii, chefali, calcani, sturioni, rechini, ş.a.), mamifere (delfini), meduze, stridii etc.

VEGETAŢIA, FAUNA ŞI SOLURILE

VEGETAŢIA - este condiţionată de: poziţia geografică, relieful, clima, omul, etc.
FAUNA – este adaptată zonelor de vegetaţie care oferă adăpost şi hrană.
SOLURILE – sunt străns legate de rocă, vegetaţie, climă şi evoluează în timp.

23
În funcţie de relief se disting următoarele zone de vegetaţie:
I. Vegetaţie zonală:
1. Zona stepei şi silvostepei:
a) Stepa – condiţionată de precipitaţii reduse, caracteristică regiunilor de
câmpie şi dealuri joase.
- se întâlneşte în: Podişul Dobrogei, Câmpia Bărăganului şi Câmpia
Siretului Inferior.
- vegetaţia: formată din ierburi mărunte, îndeosebi graminee (colilia,
negara, păiuşul), arbuşti.
- fauna: reprezentată de: rozătoare (hârciog, iepure, şoarece de câmp,
popândău); păsări (ciocârlia, prepeliţa, dropia); reptile; nevertebrate.
- soluri: soluri bălane, cernoziomuri, cernoziomuri cambice, soluri
cenuşii (din clasa molisoluri).
b) Silvostepa:
- areale: Câmpia de Vest, Câmpia Moldovei, sudul şi estul Podişului
- Bârladului, sudul şi estul Câmpiei Române, porţiuni din Podişul Dobrogei.
- vegetaţia: stepă cu pâlcuri de pădure (stejar brumăriu, stejar pufos).
- Fauna: de stepă, dar în păduri apar vulpea şi lupul.
- Soluri: cernoziomuri cambice, soluri cenuşii.
2. Zona de pădure (200-1800m) cuprinde trei etaje:
a) Etajul stejarului (200-500m):
- se întâlneşte în: Podişul Moldovei (Podişul Sucevei), Podişul Getic, centrul
Depresiunii Colinare a Transilvaniei, nordul Câmpiei Române, Dealurile de Vest.
- vegetaţia: cuprinde următoarele specii: cer, gârniţă, gorun, stejar brumăriu, stejar
pufos şi alte specii (ulm, tei, frasin, arţar, carpen).
- fauna: mamifere (lup, cerb, căprioară, jder, râs, dihor), păsări.
- soluri: soluri brun-roşcate, soluri brune (din clasa argiluvisoluri).
b) Etajul fagului (500-1200m):
- specifică pentru: zona subcarpatică înaltă şi în munţi până la 1200m: Podişul
Moldovei, Subcarpaţi, dealurile peritransilvane, Podişul Getic, Depresiunea
Colinară a Transilvaniei.
- vegetaţia cuprinde: fag, păduri de amestec: fag cu stejar – la partea inferioară şi
fag cu molid – la partea superioară.
- fauna: mamifere (lup, vulpe, căprioară, cerb, mistreţ, râs), păsări (ciocănitoare,
cinteză, vulturi), reptile.
- soluri: soluri brune şi brune acide (din clasa cambisoluri).
c) Etajul coniferelor (1200-1800m):
- specific pentru: Carpaţii Orientali, Carpaţii Meridionali şi porţiunile mai înalte ale
Munţilor Apuseni.
vegetaţia: brad, molid, pin, zadă, tisă.
- faună: ursul brun, cerb, râs, cocoşul de munte, găinuşă de pădure, pajura, ierunca.
- soluri: podzoluri (din clasa spodosoluri).
3. Zona alpină (peste 1800m) cuprinde două etaje:
a) Etajul subalpin (1800-2000m) este alcătuit din tufişuri de ienupăr, jneapăn, afin,
merişor.
b) Etajul alpin (la peste 2000m) este alcătuit din pajişti alpine cu ierburi scunde.
- Fauna: capra neagră, vulturul.
- Soluri: brune acide alpine (din clasa spodosoluri).

II. Vegetaţie azonală (determinată de factorii locali):

24
a) Vegetaţie: - de luncă sau zăvoaie (în Lunca Dunării): plop, arin, salcie, papură,
stuf, rogoz.
- submediteraneană (sud-vestul ţării, sudul Dobrogei): liliac sălbatic,
castan comestibil, smochin, iasomie.
- mlaştini, turbării.
b) Fauna azonală:
- submediteraneană: vipera cu corn, scorpionul, broasca ţestoasă.
- din luncă şi Delta Dunării: lebăda, pelicanul, egreta, peşti (păstrăv – la munte;
clean, mreană – la deal; ştiucă, plătică, somn, crap, şalău – la câmpie; scrumbie,
sturioni, calcani, guvizi, hamsii – în Dunăre, Deltă şi Marea Neagră).
c) Soluri azonale:
- de luncă (aluvionare, hidromorfe, nisipoase) – în luncă şi Delta Dunării;
- nisipoase şi sărăturoase (halomorfe) - în sudul Olteniei.
Importanţa pădurilor:
- ocupă peste un sfert din suprafaţa totală a României;
- dau mari cantităţi de lemn, „însănătoşesc” atmosfera, contribuie la evoluţia factorilor climatici
(temperatură, precipitaţii, mişcări ale aerului);
- păstrează apa în sol, împiedicând eroziunea solului;
- pentru ocrotirea pădurii au fost înfiinţate parcuri naţionale (Retezat) şi rezervaţii forestiere (Pădurea
Slătioara, Pădurea Bejan, Ceahlău).

POPULAŢIA

I. Vechimea şi continuitatea populaţiei în spaţiul carpato-danubiano-pontic.

Pământul românesc a fost locuit permanent, din timpuri preistorice, oferind condiţii prielnice pentru locuire,
înregistrându-se, astfel o continuitate multimilenară a poporului nostru în spaţiul carpato-danubiano-pontic.
Dovezile arheologice atestă locuirea acestui spaţiu de comunităţi paleolitice, populaţii neolitice şi eneolitice. Este
atestată, apoi venirea populaţiilor indo-europene din care făceau parte şi geto-dacii. Dacii au intrat în contact cu
lumea greacă, apoi în sfera de influenţă şi în componenţa Imperiului Roman, trecând printr-un amplu proces de
romanizare, proces care a continuat şi după retragerea aureliană din 271 d. Hr. Populaţiile migratoare
(reprezentate de: goţi, gepizi, huni, avari, slavi, unguri, saşi, secui, tătaro-mongoli, etc.), care s-au succedat pe
teritoriul ţării noastre nu au împiedicat evoluţia populaţiei romanizate. În concluzie, procesul romanizării
populaţiei autohtone, geto-dace a condus la formarea poporului român şi a limbii române. În secolele următoare,
populaţia spaţiului carpato-danubiano-pontic s-a aflat sub influenţa marilor imperii (Imp. Otoman – în sud, Imp.
Rus – în nord-est, Imp. Habsburgic – în centru şi vest). În structura populaţiei româneşti au mai intrat apoi rromii,
evreii.

II. Numărul populaţiei şi evoluţia numerică.

Nr. locuitorilor = 22,5 mil. locuitori. Din acest punct de vedere, România este o ţară mijlocie.
 1859: 8,6 mil. loc.
 1891: 10 mil. loc.
 1930: 14,3 mil. loc.
 1948: 15,8 mil. loc.
 1977: 21,6 mil. loc.
 1990: 23,2 mil. loc.
 1999: 22,4 mil. loc.
 2002: 21,7 mil. loc.
Evoluţia numerică a populaţiei se datorează sporului natural şi migraţiilor internaţionale.
Natalitatea – reprezintă numărul născuţilor într-un an raportat la 1000 de locuitori (în prezent 10‰).
25
Mortalitatea – reprezintă numărul decedaţilor într-un an raportat la 1000 de locuitori ( prezent 12‰).
Sporul natural – reprezintă diferenţa dintre natalitate şi mortalitate (în prezent -1,5‰).
[S.N. pozitiv: N > M; S.N. zero: N = M; S.N. negativ: N< M]

III. Densitatea populaţiei şi repartiţia ei geografică

Densitatea medie (raportul dintre numărul de locuitori şi suprafaţă) a populaţiei ţării noastre este de 95
loc./km2.
Repartiţia populaţiei în România nu este uniformă, ea depinde de relief, climă şi de alte condiţii social-
economice. Densitatea populaţiei, cât şi concentrarea acesteia scad în raport

cu altitudinea, astfel: densităţi reduse – sub 50 loc./km 2: în regiunile montane, dar şi în Delta Dunării; densităţi
mari - 100-150 loc./km2: în centrul Câmpiei Române (C. Vlăsiei, C. piemontane: Piteşti, Târgovişte, Ploieşti), S
litoralului, Podişul Sucevei, Subcarpaţii Moldovei, Culoarul Siretului, Depres. Braşov, Câmpia Transilvaniei,
Culoarul Alba Iulia-Turda şi ariile periurbane ale marilor oraşe; densităţi foarte mari – peste 1000 loc./km 2 se
întâlnesc doar în Bucureşti.

IV. Structura populaţiei

 Structura etnică: români – 89,5%; maghiari – 7,1%; rromi – 1,8%; germani (saşi şi şvabi) – 0,5%; alte
naţionalităţi (ucrainieni, ruşi-lipoveni, sârbi, croaţi, turci, tătari, slovaci, cehi, bulgari, greci, armeni,
polonezi, evrei, ş.a.) – 1,2%.
 Structura confesională: creştin-ortodocşi (88%), catolici (5%), reformaţi, etc.
 Structura pe grupe de vârstă - redă mărimea şi proporţiile diferitelor contingente sau grupe de populaţie:
0-14 ani = în scădere numerică; 15-60 ani şi peste 60 ani = în creştere numerică; îmbătrânirea
populaţiei.
 Structura pe sexe: 49% - bărbaţi, 51% - femei.
 Structura pe medii: 55% în mediul urban, 45% în mediul rural.
 Populaţia activă reprezintă populaţia ţării care poate desfăşura o anumită activitate economică şi socială.
Din populaţia activă nu fac parte elevii, studenţii, copii sub vârsta şcolară şi pensionarii. Populaţia
activă cuprinde: populaţia ocupată şi pop. care nu are o activitate social-economică continuă (şomerii).
Populaţie ocupată pe sectoare de activitate: sectorul primar (agricultură, silvicultură) – 36%, sectorul
secundar (industrie) – 27% (în scădere numerică) , sectorul terţiar (servicii) – 36%(în creştere
numerică).

V. Românii din afara hotarelor ţării (10-15 milioane)

 La est şi nord de Prut (în Republica Moldova, Ucraina) – peste 4 milioane;

 În Peninsula Balcanică;
 În S.U.A. şi Canada, America de Sud;
 Alte ţări europene.
Totalitatea românilor din afara graniţelor ţării formează diaspora.

AŞEZĂRILE OMENEŞTI

A. Evoluţia şi vechimea aşezărilor umane:

 Cele mai vechi urme de locuire pe teritoriul ţării noastre datează încă din Paleolitic.(1 milion de ani în
urmă).
 În neolitic prezenţa populaţiilor, este atestată de culturi, cum ar fi: Cucuteni, Hamangia .

26
  În epoca bronzului începe procesul de indo-europenizare. În epoca fierului în spaţiul carpato-danubiano-
pontic se aşează tracii.
 Prezenţa triburilor geto-dace la nordul Dunării (ca ramură nordică a tracilor) este menţionată de către
Herodot.
 În secolele VII-VI î.Hr., grecii întemeiază pe ţărmul Mării Negre colonii: Histria (Istria), Tomis
(Constanţa), Callatis (Mangalia).
 Secolele I î.Hr. – I d.Hr., în statul dac predomină aşezări rurale, dar şi centre urbane, cum ar fi: davele
(cetăţi întărite) – Petrodava (Piatra Neamţ), Argedava, Ziridava, Sarmizegetusa Regia (în Munţii Orăştiei).
 După cucerirea romană, se dezvoltă oraşele, printre care: Drobeta (Drobeta-Turnu Severin), Apullum
(Alba Iulia), Potaissa (Turda), Napoca (Cluj Napoca), Ulpia Traiana Sarmizegetusa, Porolissum (lângă
Zalău), Aegissus (Tulcea), ş.a.
 În perioada medievală se întemeiază aşezări fortificate (cu caracter rural, dar şi urban), cum ar fi: Biharea
(lângă Oradea), Morisena, Mănăştur (Cluj), Carsium (Hârşova); Timişoara, Arad, Oradea, Braşov, Sibiu,
Mediaş, Sighişoara, Târgu Mureş, Bistriţa, Bucureşti, Curtea de Argeş, Târgovişte, Iaşi, Suceava, Siret,
Roman, Bacău, Craiova, Câmpulung, ş.a. Unele oraşe au devenit aşezări rurale: Baia (capitală a
Moldovei), Cotnari, Crasna, etc.
 În perioada modernă şi contemporană, oraşele au apărut datorită unor activităţi economice:
- mineritul: Petroşani, Petrila, Vâlcan, Lupeni – (în Depresiunea Petroşani);
- servicii de cură şi tratament: Vatra Dornei, Predeal, Buşteni, Sinaia, Eforie;
- transport feroviar: Paşcani, Adjud, Orşova;
- producţii agricole: Săveni, Sânnicolau Mare, Lipova;
- industria prelucrătoare: Victoria, Zărneşti, Codlea, Agnita, Topliţa;
- oraşe balneoclimaterice: Borsec, Băile Herculane, Covasna, etc.

B. Aşezările rurale: Satul este cea mai veche formă de aşezare umană.
Componentele satelor: Vatra satului – perimetrul în care sunt concentrate locuinţele; moşia satului – zona de
desfăşurare a activităţilor economice; populaţia; la care se adaugă: forma şi structura localităţii, funcţiile
economice.
Criterii de clasificare a aşezărilor rurale:
 După numărul de locuitori:
- sate mici (sub 500 locuitori): în zonele montane, unde pot ajunge până la altitudinea de 1600 m (în
Munţii Apuseni);
- sate mijlocii (500 – 1500 locuitori), caracteristice zonelor de depresiuni, dealuri şi podiş;
- sate mari (1500 – 4000) – caracteristice zonelor de câmpie, deal şi podiş;
- sate foarte mari (peste 4000 locuitori) – întâlnite în zonele de câmpie.
 După structură (după modul de distribuire a locuinţelor):
- sate risipite – caracteristice zonelor de munte, unde locuinţele sunt dispersate între ele la distanţe
foarte mari (uneori 4-5 km), gospodăriile sunt legate între ele prin cărări, vatra satului şi moşia se
suprapun. În munţii Apuseni poartă numele de cătune sau crânguri;
- sate răsfirate – specifice zonelor colinare (de deal şi podiş) desfăşurate de-a lungul văilor sau
drumurilor (în Pod. Sucevei, Subcarpaţi, Culoarul Timiş-Cerna, Subcarpaţii Transilvaniei, munţii
vulcanici din Grupa nordică a Carpaţilor Orientali);
- sate adunate – caracteristice zonelor de câmpie şi depresiuni (în Pod. Bârladului, C. Moldovei,
Pod. Transilvaniei, Dealurile şi C. de Vest, Pod. Getic, C. Română, Podişul Dobrogei, Delta
Dunării, M-ţii Harghita, Depr. Braşov). Satele adunate pot fi: liniare (Pod. Getic, Pod. Bârladului),
compacte (satele săseşti din sudul Transilvaniei), geometrizate: dreptunghiulare (C. Română, C. de
Vest), poligonale, etc.
 După formă:
- sate neregulate: sate de tip răsfirat şi risipit;

27
 -sate liniare – gospodăriile sunt dispuse în lungul unor văi, drumuri sau grinduri (sate răsfirate, sate
liniare din categoria satelor adunate);
- sate cu formă geometrică regulată – satele de tip compact.
 După activităţile economice (funcţiile economice):
- sate cu caracter predominant agricol: cerealiere (în C. Română); de pomicultori (Bistriţa Năsăud,
Subcarpaţii Getici – în zona Argeşului); de viticultori (Subcarpaţii Vrancei); de legumicultori (C.
Siretului Inferior: Matca; în luncile râurilor: Jiu, Olt, Argeş);
- sate cu structură mixtă: pot fi mai multe activităţi economice: agricultură, servicii, industrie;
- sate cu alte activităţi economice: exploatări miniere, act. Balneoclimaterice, activităţi industriale,
de transport, servicii, turism, piscicultură, exploatarea lemnului, ş.a.

C. Aşezările urbane: - concentrări umane cu număr mare de locuitori în care predomină activităţile neagricole,
există o ambianţă urbană, având de regulă zone urbane funcţionale: rezidenţială, industrială, comercială, cultural
– administrativă, de agrement şi de transport.
Localizarea unui oraş se poate face cu ajutorul coordonatelor geografice [(latitudine şi longitudine), de
exemplu oraşul Piatra Neamţ este străbătut de coordonatele: 47 0 lat. N şi 260 long. E] şi în raport de unele
elemente geografice fixe (alte oraşe, ape, unităţi de relief).
Elemente componente: poziţie şi localizare; teritoriu construit (locuinţe, întreprinderi, instituţii, căi de
comunicaţie) – denumit intravilan; populaţie; activităţi economice şi urbane; spaţiu înconjurător.
Clasificarea oraşelor:
 După vechime:
- antice: colonii greceşti (Histria, Tomis - Constanţa, Callatis - Mangalia); oraşe daco-romane
(Apullum – Alba Iulia, Napoca – Cluj Napoca, Drobeta – Drobeta Turnu Severin, Potaissa –
Turda, etc);
- feudale: capitale – Suceava, Iaşi, Câmpulung, Curtea de Argeş, Târgovişte, Bucureşti; cetăţi –
Braşov, Sibiu, Sighişoara, Timişoara; târguri – Târgu Mureş, Târgu Neamţ, Târgu Jiu; ş. a.
- capitaliste: miniere – Petroşani, Băicoi, Anina; industriale – Reşiţa, Hunedoara, Câmpina; turistice
– Predeal, Eforie, Vatra Dornei, Buşteni, Techirghiol, Băile Herculane; noduri feroviare – Paşcani,
Mărăşeşti; cu activităţi agricole – Alexandria, Călăraşi, Calafat, Slobozia;
- socialiste: agricole – Bereşti, Săveni, Cehu Silvaniei, Fieni; miniere – Bălan, Ţicleni, Rovinari,
Petrila, Vulcan; industriale – Victoria, Buhuşi, Oneşti, Vlăhiţa; turistice – Băile Olăneşti; feroviare
– Simeria, Făurei, etc.
 După mărime:
- oraşe foarte mari (metropolă): - Bucureşti (2 mil. locuitori);
- oraşe mari: (100.000-400.000 locuitori): peste 300.000 loc. – Iaşi, Constanţa, Timişoara, Cluj –
Napoca, Galaţi, Braşov, Craiova; 200.000 – 300.000 loc.: - Ploieşti, Brăila, Oradea, Bacău;
100.000 – 200.000 loc.: - Piteşti, Arad, Sibiu, Târgu Mureş, Baia Mare, Buzău, Satu Mare,
Botoşani, Piatra Neamţ, Râmnicu Vâlcea, Suceava, Drobeta-Turnu Severin, Focşani;
- oraşe mijlocii (50.000-100.000 loc.) ;
- oraşe mici (20.000-50.000 loc.),
- oraşe foarte mici (sub 20.000 loc.). Cel mai mic oraş din ţară este Băile Tuşnad (1850 loc.).
 După funcţiile economice:
- oraşe cu funcţii complexe: oraşe mari şi foarte mari;
- oraşe specializate (preponderentă o anumită activitate): oraşe porturi - Sulina; miniere – Petroşani,
Petrila, Vulcan; noduri feroviare - Paşcani, Simeria, Făurei; turistice – Predeal, Covasna, Borsec,
Topliţa; agricole; industriale.
 După rangul ocupat în sistemul de aşezări:
- de importanţă naţională – capitala: Bucureşti;
- de importanţă regională – Iaşi, Galaţi, Constanţa, Braşov, Craiova, Timişoara, Cluj-Napoca,
Ploieşti;
28
 - cu importanţă semnificativă la nivel regional – Oradea, Arad, Bacău, Târgu Mureş, Sibiu; ş.a.
- cu influenţă locală.
 După poziţia geografică:
- în raport cu diferitele părţi ale ţării: Iaşi – în nord-estul ţării; Craiova – în sudul ţării; Timişoara –
în vestul ţării; Târgu Mureş –în centrul ţării; Baia Mare – în nord-vestul ţării,etc.;
- în raport cu alte oraşe: Paşcani – în vestul oraşului Iaşi; Piteşti – în nord-vestul oraşului Bucureşti;
Sibiu – la sud de Târgu Mureş; Babadag – la nord de Constanţa,etc.;
- în raport cu unităţile de relief: Drobeta-Turnu Severin – în Pod. Mehedinţi; Petrşani – în Depr.
Petroşani; etc.
- în raport cu reţeaua hidrografică: Iaşi – pe Bahlui; Târgovişte – pe Ialomiţa; Bucureşti – pe
Dâmboviţa, etc.
AGRICULTURA
Economia
Ramuri şi subramuri ale economiei: agricultura, industria, sectorul terţiar, servicii (comerţ, turism, sănătate,
învăţământ, servicii de piaţă), căi de comunicaţie.
Economia românească dispune de numeroase resurse de sol, subsol, energetice, forţă de muncă. În timpul
comunismului: agricultura era colectivizată, industria – supradimensionată, comerţul şi comunicaţiile – monopol
de stat. În prezent economia României este de tranziţie (se face trecerea de la economia comunistă la economia
de piaţă). Economia de piaţă se caracterizează prin: concurenţă, calitate, performanţă tehnologică, iniţiativă
particulară, utilizarea eficientă a forţei de muncă.

Agricultura reprezintă ramura de bază a economiei naţionale, având o vechime multimilenară. Agricultura
asigură hrana oamenilor, animalelor, oferă materii prime pentru industrie, având ca principal mijloc de producţie
– pământul. Agricultura cuprinde: cultura plantelor (cereale, plante tehnice, cartofi, legume, leguminoase pentru
boabe, pomicultura, viticultura) – 60%; creşterea animalelor - 40%: animale mici (păsări, viermi de mătase,
albine), animale mari (bovine, ovine, porcine, cabaline).

1. Premisele naturale ale dezvoltării agriculturii:

a) Fondul funciar – reprezintă totalitatea terenurilor incluse între graniţele ţării. Este de aproximativ 23 milioane
ha, repartizat astfel: teren agricol - 62% din care: terenuri arabile - 40%, păşuni şi fâneţe - 20%, vii şi livezi - 2%;
păduri - 28%; suprafeţe acvatice - 4%; alte suprafeţe -6%.

b) Relieful - este reprezentat de ⅔ de câmpii, dealuri şi podişuri cu terenuri favorabile lucrărilor

agricole (cereale, plante tehnice, legume);
- terenurile accidentate – favorabile pentru: cartof, sfeclă de zahăr, in, cânepă, orz,
ovăz, secară, viţa-de-vie, pomi fructiferi;
- la peste 700 m – păşuni şi fâneţe, culturi rare, creşterea animalelor;
- grânarele României sunt: Câmpia Română, Câmpia de Vest, Podişul Dobrogei,
Podişul Getic, Podişul Moldovei, Depresiunea Transilvaniei.

c) Clima - prielnică 6-7 luni pe an la altitudinea de 200-300 m;

- manifestări climatice negative: secete, excese de umiditate, geruri târzii de primăvară;
- măsuri: irigaţii, desecări, amendamente, etc.

d) Solurile - în cea mai mare parte sunt fertile (câmpie, deal-podiş);

- procese negative (de degradare a solului): secetă, exces de umiditate, eroziune prin
apă, prin vânt, alunecări de teren, salinizare, acidificare, poluare chimică, etc.

2. Îmbunătăţiri funciare sunt măsurile luate de om pentru păstrarea şi îmbunătăţirea fertilităţii solului, oprirea
degradărilor, permanentizarea şi mărirea producţiilor agricole. Măsuri: irigaţii (contra secetei), drenări (reducerea

29
umidităţii), afânări (aerarea solului), amendamente de praf calcaros sau ghips (reducerea acidităţii), aplicarea de
îngrăşăminte naturale şi chimice.

3. CULTURA PLANTELOR ŞI INDUSTRIALIZAREA PRODUSELOR VEGETALE

a) Cultura cerealelor: ocupă 60% din terenurile arabile. Acestea sunt: grâu, secară, orz, porumb şi orez şi sunt
dispuse astfel:
 Grâu – 2,5 mil. ha la sub 400 m altitudine, folosit ca materie primă pentru industria morăritului şi
panificaţiei;
 Porumb – cca. 3 mil. ha, în câmpii şi dealuri, folosit ca materie primă industrială, în hrana
animalelor (ca furaj) şi în alimentaţie;
 Orz – de la câmpie până în zonele joase din munte (Câmpia Română, Câmpia de Vest, Dobrogea),
folosit ca plantă furajeră şi materie primă pentru industria berii;
 Ovăzul – pe terenuri cu climat răcoros, folosit ca plantă furajeră;
 Orez – pe cca. 4000 ha, în locuri irigate şi calde (în Luncile: Dunării, Ialomiţei, Argeşului,
Dâmboviţei);
 Secară – în Podişul Sucevei.
Cerealele se depozitează în magazii şi silozuri.
Zone cerealiere: Câmpia Română, Dealurile şi Câmpia de Vest, Câmpia Moldovei, Podişul Bârladului, Câmpia
Transilvaniei, Podişul Getic, Podişul Dobrogei, Subcarpaţii şi depresiuni intramontane.
Industria morăritului şi panificaţiei: - prezentă în toate oraşele ţării şi într-un mare număr în comune. Produsele
obţinute sunt: făină (tărâţe), pâine, produse de patiserie, paste făinoase.

b) Plante tehnice:
 Plante oleaginoase: floarea-soarelui (în Câmpia Română, Câmpia de Vest, Podişul Dobrogei, Câmpia
Moldovei), soia, rapiţă, in (în Câmpia Română). Uleiul comestibil se fabrică din floarea-soarelui şi soia
la Bucureşti, Iaşi, Buzău, Slobozia,, Constanţa, Craiova, Oradea);
 Sfeclă de zahăr – se cultivă în: Câmpia Română, Culoarul Siretului, Depresiunea Colinară a
Transilvaniei, Depresiunea Braşov, Podişul Dobrogei, pentru industria zahărului în centre cum ar fi:
Craiova, Luduş, Oradea, Buzău, Corabia, Urziceni, Babadag, Călăraşi, Carei, Giurgiu, Roman;
 Plante textile: cânepă (în Câmpia de Vest şi Podişul Someşan) şi in (în Podişul Sucevei, Podişul
Târnavelor, depresiunile intramontane din Carpaţii Orientali: Giurgiu, Ciuc, Braşov). Din cânepă se
fabrică fibre groase şi rezistente, ulei, iar din in – fibre subţiri, ulei folosit la fabricarea vopselelor şi în
pictură. Plantele textile sunt prelucrate în topitorii, filaturi şi ţesătorii, în centre cum ar fi: Bucureşti,
Constanţa, Iaşi, Galaţi, Ploieşti, Fălticeni, Sighişoara, Botoşani, în unităţi de relief cum ar fi: Podişul
Sucevei, Podişul Târnavelor, Depresiunea Făgăraş, Giurgeu, Câmpia Română;
 Tutun şi plante medicinale.

c) Cartoful - adus pe la 1800 din America de Sud;

- se cultivă în zone mai reci şi umede: Podişul Sucevei, Depresiunea Braşov, Ciuc,
Gheorgheni, nord-vestul ţării.

d) Legume (roşii, ceapă, usturoi, varză, ardei, rădăcinoase) – se cultivă în câmpii, lunci, zone
periurbane (Bucureşti, Arad, Timişoara, Constanţa), în sere (Bucureşti, Craiova, Arad,
Ploieşti) şi fructe: pepeni, căpşuni (în Câmpia Română, Câmpia de Vest).

e) Plante de nutreţ (lucernă, trifoi, porumb pentru siloz, rădăcinoase. Prelucrarea industrială a
legumelor se face în fabrici specializate în conserve la: Suceava, Tecuci, Feteşti,
Constanţa, Arad, ş.a.).
f) Viticultura - are tradiţie străveche pe teritoriul ţării noastre (încă din antichitate);
30
 - se cultivă în zonele de deal cu o expunere spre sud a pantelor, pe terenuri
nisipoase;
- zone viticole (podgorii): la contactul dintre Câmpia Română şi Subcarpaţii de
Curbură, Podişul Moldovei şi Podişul Getic (Panciu, Odobeşti, Dealu Mare,
Drăgăşani, Valea Călugărească, Nicoreşti, Coteşti, Piteşti); Podişul Moldovei
(Cotnari, Huşi, Iaşi); Podişul Dobrogei (Murfatlar, Niculiţel, Ostrov); Podişul
Transilvaniei (Târnava, Alba Iulia, Şard, Aiud); Câmpia de Vest (Arad, Şiria, Valea
lui Mihai, Teremia Mare); Dealurile Buziaşului; Câmpia Olteniei (Sadova, Dăbuleni);
- centre de vinificaţie: Iaşi, Cotnari, Murfatlar, Panciu, Odobeşti, Focşani, Valea
Călugărească, Jidvei, Huşi, Pâncota.

g) Pomicultura – specii pomicole: prun, măr, cireş, vişin, păr, piersic, cais, ş.a.
- zone pomicole: prun şi măr în Subcarpaţii Getici şi de Curbură (40% din
suprafaţa pomicolă a ţării), sudul şi sud-vestul Transilvaniei; măr în nordul
Transilvaniei, Dealurile de Vest (Dealurile Silvaniei), Podişul Sucevei; piersici şi
caişi în Dealurile de Vest, Podişul Dobrogei; depresiuni intracarpatice mai joase
(Haţeg, Bozovici, Culoarul Timiş-Cerna).
- Conserve de fructe se fabrică la: Vălenii de Munte, Topoloveni (pe Argeş),
Feteşti, Baia Mare, Râureni, Haţeg, Valea lui Mihai (Oradea).

4. CREŞTEREA ANIMALELOR ŞI PRELUCRAREA INDUSTRIALĂ A PRODUSELOR ANIMALIERE.

 Creşterea animalelor în ţara noastră are o importanţă economică deosebită, furnizând produse alimentare
şi materii prime industriale (piei, lână, blănuri) şi oferind în plus forţă de tracţiune.
 În ţara noastră sunt condiţii naturale prielnice: un relief variat care oferă plante de nutreţ (porumb,
lucernă, trifoi), păşuni alpine în zonele de munte şi de deal. Pentru productivitatea păşunilor, multe
suprafeţe au fost curăţate şi asanate (în cazul păşunilor înmlăştinate).
 Grupe de animale:
a) Bovine (peste 3 mil. capete):
- rase: brună, bălţata românească, sura de stepă, bivoliţe;
- se cresc pentru carne, lapte, piei;
- se cresc în regiunile montane şi periurbane din nordul Moldovei, Maramureş, Carpaţii
Meridionali, Subcarpaţii Getici;
- Centre ale industrializării produselor lactate: Sibiu, Braşov, Vatra Dornei, Suceava, Bucureşti,
Câmpulung Moldovenesc, Sighişoara, Constanţa.
b) Porcine (7 mil./an): - Se cresc pentru carne, grăsime în complexe zootehnice, în
zonele de câmpie, în gospodării individuale;
- Rase: Landrace, Bazna, Marele Alb, porcul de carne românesc.
c) Ovine (cca. 9 mil.) şi caprinele (cca. 600.000):
- se cresc în: Câmpia Română, Podişul Dobrogei, munţi (Sibiu), Câmpia de Vest, Podişul
Moldovei, depresiuni intramontane şi subcarpatice;
- centre de industrializare a lânii: Braşov, Sibiu, Buhuşi, Bucureşti, Constanţa, Timişoara,
Cisnădie, Covasna;
- rase: merinos, ţigae, karakul, ţurcană.
d) Cabaline (Calul Arab, Lipiţan, Nonius):
- se cresc pentru tracţiune (aprox. 800.000) în: Câmpia de Vest, Dobrogea, Bărăgan, Nordul
Moldovei;
- Herghelii la: Ruşeţu, (Buzău), Sâmbăta de Jos (Depresiunea Făgăraş),etc.
e) Păsări de curte (Avicultură): - se cresc pentru carne, ouă, fulgi în gospodării
individuale rurale sau în complexe avicole (Crevedia – Dâmboviţa,
Iaşi, Târgu Mureş, Salonta).

31
 Industrializarea cărnii şi a produselor din carne: Bucureşti, Sibiu, Braşov, Cluj-Napoca, Mediaş,
Suceava, Arad, Salonta, Bacău.
Industria pielăriei şi blănăriei: cuprinde tăbăcăriile, care prepară pieile brute (Ploieşti, Sibiu, Târgu
Mureş, Cluj, Oradea, Bucureşti) din care se fabrică încălţăminte (Bucureşti, Cluj, Oradea, Timişoara),
produse de marochinărie (Bucureşti, Oradea, Sebeş, Timişoara), blănuri şi cojoace (Bucureşti, Braşov,
Orăştie, Timişoara).
f) Albine (Apicultură) – preocupare străveche, pentru miere (≈600.000 de stupi),
practicată în: Câmpia Română, nordul Dobrogei, dealuri joase, Delta Dunării.
g) Viermii de mătase (Sericicultură):
- se practică în locuri calde, cu mulţi duzi, în Banat şi Oltenia;
- industrializarea mătăsii naturale se realizează în centre cum ar fi: Timişoara, Lugoj,
Bucureşti.
h) Pescuitul – se practică în: Delta Dunării şi în Dunăre (crap, şalău, somn, ştiucă, etc.);
heleşteie, lacuri (Cefa - Câmpia Crişurilor) şi iazuri din luncile râurilor
principale, Câmpia Moldovei (crap, somn, caracudă); în apele reci de
munte – păstrăvi;
- în ţara noastră se practică şi pescuitul oceanic cu vase numite traulere;
- prelucrarea peştelui se face în întreprinderile de conserve de la Tulcea,
Sulina, Constanţa, Galaţi.
g) Vânatul - se practică în Delta Dunării (păsări, mamifere), la câmpie (iepuri), la deal
(mistreţi), la munte (urşi, cerbi).

INDUSTRIA

Industria - ramură importantă a economiei ce constă în extragerea materiilor prime şi

transformarea lor în produse finite şi în bunuri de larg consum.
- cuprinde o mare varietate de ramuri şi subramuri:
 Industria energetică, cu: industria extractivă şi de prelucrare a combustibililor (petrol,
gaze naturale, cărbuni); industria energiei electrice şi termice.
 Industria metalurgică: extracţia minereurilor feroase şi metalurgia feroasă; extracţia
minereurilor neferoase şi metalurgia neferoasă; industria construcţiilor de maşini şi
prelucrarea metalelor.
 Industria chimică.
 Industria materialelor de construcţie şi industria de prelucrare.
 Economia forestieră şi industria de prelucrare a lemnului.

1. Industria extractivă şi a energiei electrice – foloseşte resurse minerale (petrol, gaze naturale, cărbuni, uraniu) şi
naturale (apă, vânt, soare, valurile mării, ape termale).
Petrolul şi gazele naturale reprezintă o sursă de energie şi materie primă pentru industria chimică.
a) Petrolul - se extrage din următoarele areale:
 Subcarpaţi: Moldovei (Depresiunea Tazlău-Caşin), de Curbură (Depresiunea Berca-
Sărata Monteoru, Urlaţi-Câmpina-Moreni), Getici (între Olt şi Jiu);
 Câmpia Română: Călmăţui, Brăilei, Ploieşti-Târgovişte, Piteştiului, Găvanu-Burdea,
Boianului, Romanaţilor;
 Podişul Getic: Hulubeşti, Bogaţi, Moşoaia, Zătreni, Brăteşti;
 Câmpia de Vest: S-E Aradului, N-E Timişoarei, Vingăi, Nădlac, Jimbolia;
 Platforma continentală a Mării Negre.
- Rafinării: Brazi, Ploieşti, Midia-Năvodari, Teleajen, Borzeşti, Piteşti, Câmpina,
Dărmăneşti.
b) Gaze naturale – se găsesc în pământ sub două forme: gaz de sondă şi gaz metan.

32
  Gazul metan – se extrage din structuri geologice numite domuri, în Depresiunea Colinară a Transilvaniei
(Câmpia Transilvaniei şi Podişul Târnavelor);
 Gazele asociate - localizate în structurile ce conţin petrol din: Subcarpaţii de Curbură, Podişul Getic,
Câmpia Brăilei, Câmpia Ploieşti-Târgovişte, Câmpia Ialomiţei).
 Centre de extracţie a gazelor naturale: Mediaş, Copşa Mică, Luduş, Glodeni, Slănic Moldova,
Dărmăneşti, Băicoi, Urlaţi, Plopeni, Videle, ş.a.
c) Cărbunii – folosiţi la fabricarea coxului (la obţinerea fontei, combustibililor, în centrale termoelectrice). Sunt
împărţiţi în două categorii:
 Cărbuni superiori: huilă: bazinul Petroşani, Munţii Banatului (Anina şi Cozla); antracit – Schela.
 Cărbuni inferiori: lignit: Podişul Getic (bazinul Motru-Rovinari, Platforma Olteţ), Munţii
Banatului (Anina), Subcarpaţii de Curbură, Munţii Baraolt (din Carpaţii Orientali), Depresiunea
Vad-Borod (Munţii Apuseni); cărbune brun – depresiunile: Comăneşti (din C. Orientali), Brad
(Munţii Apuseni), Almaş (Pod. Transilvaniei); turbă – în Depresiunea Dornelor.
d) Uraniul – în Carpaţii Occidentali şi Carpaţii Orientali (Crucea).

2. Industria energetică şi a energiei electrice.

Energia electrică: - este folosită în industrie, transporturi, agricultură, iluminat;
- se produce în baza următoarelor resurse: gaz metan, cărbuni, hidroenergie,
produse petroliere, energie atomică;
- se produce în: termocentrale: Mintia-Deva, Luduş-Iernut, Paroşeni, Rogojelu,
Turceni, Işalniţa, Bucureşti, Borzeşti, Brazi, Chişcani, Galaţi, Sângeorgiu de
Pădure, ş.a.; atomocentrale: Cernavodă; hidrocentrale: pe Dunăre (Porţile
de Fier I şi II – Ostrovu Mare), pe Lotru (Lotru-Ciunget), pe Argeş (Vidraru), pe
Prut (Stânca- Costeşti), pe Bistriţa (Stejaru), pe Olt, Argeş, Bistriţa, Sebeş,
Someşul Mic, Buzău, Sadu, Strei, Bârzava, ş.a.
- resurse geotermale: Câmpia de Vest, judeţele - Vâlcea, Ilfov, Brăila.
- energia solară: Câmpia Română şi pe litoral.
- energia eoliană: pe crestele Carpaţilor, în Dobrogea, estul Câmpiei Române.

3. Industria metalurgică - cuprinde: ind. siderurgică, metalurgia neferoasă şi ind. construcţiilor de maşini.
a) Industria siderurgică – foloseşte ca materii prime: minereuri de fier (Harghita-Lueta, Băişoara-Cluj, Munţii
Poiana Ruscă), cocs (provenit din huilă: în bazinul Petroşani şi Reşiţa), mangan (Depresiunea Dornelor). Centre
siderurgice: Galaţi (cel mai important din ţară), Hunedoara, Reşiţa, Călan, Călăraşi, Câmpia Turzii, Brăila
(cabluri şi sârmă groasă), Roman (ţevi), Iaşi (ţevi sudate de oţel), Târgovişte (oţeluri speciale), Bucureşti (sârmă,
tablă şi cuie), Oţelu Roşu (oţeluri şi laminate), Buzău (sârmă şi produse din sârmă), Zalău.
b) Metalurgia neferoasă. Principalele metale neferoase ce se găsesc pe teritoriul ţării noastre sunt: - minereuri
auro-argentifere (aur şi argint): în Munţii Metaliferi (Săcărâmb, Bucium, Baia de Arieş, Roşia Montană, ş.a.),
Munţii Gutâi (Cavnic). Se prelucrează la Baia Mare şi Zlatna.
- minereuri complexe (Cu, Pb, Zn, Al): Carpaţii Maramureşului şi Bucovinei şi în Munţii Apuseni. Cupru se
prelucrează la Zlatna şi Baia Mare; Plumb şi Zinc – aceleaşi zone de extracţie (Igniş şi Poiana Ruscă)şi se
prelucrează la Baia Mare şi Copşa Mică; Aluminiul – se extrage din bauxită, care este exploatată din Munţii
Pădurea Craiului. La Oradea se fabrică alumina, iar la Slatina aluminiul. Bauxita din import se fabrică la Tulcea.
- metale colorate (mercur, molibden, wolfram, uraniu).

4. Industria constructoare de maşini – este cea mai importantă ramură a metalurgiei şi cuprinde următoarele
subramuri:
- Utilaj petrolier: Ploieşti, Câmpina, Bucureşti, Târgovişte, Bacău;
- Utilaj minier: Petroşani, Baia Mare, Târgu Jiu, Satu Mare;
- Utilaj energetic (turbine, motoare, cazane): Reşiţa, Bucureşti;
- Maşini-unelte (freze, strunguri, raboteze): Bucureşti, Arad, Oradea, Ploieşti, Sibiu, Bârlad, ş.a.;
- Rulmenţi: Braşov, Bârlad, Alexandria;
33
 - Mecanică fină, aparatură de precizie şi obiecte de uz casnic: Bucureşti, Sibiu, Sinaia, Cugir, Satu Mare,
Găeşti;
- Mijloace de transport: auto: autoturisme (Piteşti, Craiova), ARO (Câmpulung Muscel), camioane
(Braşov), tractoare şi maşini agricole (Braşov, Miercurea Ciuc, Craiova, Timişoara, Bucureşti), autobuze,
troleibuze şi autocamioane (Bucureşti, Braşov); avioane: Braşov (I.A.R. Ghimbav), Bucureşti, Bacău,
Craiova; locomotive electrice: Craiova, Bucureşti, Reşiţa; vagoane: Arad, Bucureşti; nave: fluviale
(Drobeta Turnu Severin, Giurgiu, Galaţi, Brăila, Olteniţa), maritime – (Constanţa, Mangalia);
- Produse electronice şi electrotehnice ( mijloace de automatizare, tehnică de calcul, echipament de
electronică, televizoare, casetofoane, aparate radio): Bucureşti, Craiova, Timişoara, Iaşi, Botoşani, Cluj-
Napoca, Săcele, Iaşi, Târgu Mureş.

5. Industria chimică – foloseşte o gamă variată de materii prime: sare, pirite cuprifere, petrol, gaze naturale, sulf,
potasiu, lemn, stuf, produse vegetale (paie), produse animaliere, cărbuni.
Subramuri:
 Industria petrochimică – lucrează pe bază de petrol şi gaze naturale.
- produce: cauciuc sintetic (Borzeşti, Brazi), anvelope (Popeşti-Leordeni,
Floreşti), articole tehnice (Jilava, Braşov), talpă şi piele sintetică (Drăgăşani), mase plastice (Brazi, Piteşti,
Borzeşti, Bucureşti, Buzău, etc.), fire şi fibre sintetice (Săvineşti, Iaşi).
 Industria produselor clorosodice - produce sodă caustică, sodă calcinată, acid clorhidric (Govora,
Oneşti, Turda, Târnăveni) pe baza exploatării sării din: Subcarpaţi (Borzeşti, Govora, Ocnele Mari,
Slănic Prahova), Depresiunea Transilvaniei (Ocna Mureş, Ocna Sibiu, Praid), Carpaţi (Târgu Ocna,
Cacica).
 Industria acidului sulfuric - are la bază pirite cuprifere, sulf. H 2SO4 se fabrică la: Zlatna, Copşa Mică,
Baia Mare, Câmpina.
 Industria îngrăşămintelor chimice (lucrează pe bază de gaz metan, azot atmosferic, potasiu, apatite,
fosforite). Se fabrică îngrăşăminte azotoase, fosforice, potasice la: Târgu Mureş, Turnu Măgurele,
Bacău, Craiova, Roznov, Victoria, Slobozia.
 Produse farmaceutice şi cosmetice: Bucureşti, Iaşi, Cluj-Napoca, Târgu Mureş, Timişoara, Braşov.
 Industria celulozei şi hârtiei (lemn, stuf, paie): Bacău (Letea), Buşteni, Bucureşti, Brăila, Zărneşti,
Călăraşi, Suceava, Dej, Piatra Neamţ.
 Industria coloranţilor, vopselelor, lacurilor: Bucureşti, Oradea, Codlea.

6. Industria lemnului – presupune trei faze: exploatare – transformare – prelucrare.

Fond forestier: 28% din suprafaţa României, bine reprezentat în regiuni montane şi dealuri înalte.
Se produce: cherestea la – Gheorgheni, Nehoiu, Vama, Piatra Neamţ, Vatra Dornei, Câmpulung Moldovenesc,
Topliţa, Comăneşti, Covasna, Vişeu de Sus, Brezoi; placaje, furnire, plăci aglomerate (PAL), plăci fibrolemnoase
(PFL) la: Suceava, Sighetul Marmaţiei, Târgu Jiu, Bucureşti (Pipera), Brăila, Constanţa, Caransebeş, Arad, Blaj,
Gălăuţaş (în Depr. Gheorgheni), Oradea; mobilă la: Iaşi, Braşov, Cluj-Napoca, Suceava, Arad, Oradea, Constanţa;
instrumente muzicale, sportive şi ambarcaţiuni la: Bucureşti, Reghin; rechizite şcolare – Sibiu, Timişoara;
chibrituri Bucureşti, Timişoara, Brăila.

7. Industria materialelor de construcţii – foloseşte ca materii prime:

 Roci eruptive : granit (din Munţii Măcinului, Munţii Apuseni), bazalt, andezit (Carpaţi – Negreşti-Oaş,
Racoş, Brănişca);
 Roci cristaline: şisturi cristaline (Carpaţi), marmură (Munţii Poiana Ruscă), şisturi verzi (Dobrogea),
calcare policrome;
 Roci sedimentare: calcare (Podişul Dobrogei Centrale şi de Nord, Carpaţii Orientali – Bicaz, Carpaţii
Occidentali – Munţii Apuseni, Carpaţii Meridionali – Munţii Vâlcan); gresii (Carpaţii Orientali şi de
Curbură); argilă – pentru ciment şi ceramică (argila albă sau caolinul); balast, pietriş, nisipuri cuarţoase
– pentru geamuri.
Se produce: - ciment la: Câmpulung Muscel, Bicaz, Bârseşti – Târgu Jiu, Chişcădaga – Munţii
34
 Metaliferi);
- var: Braşov, Târnăveni, Turda, Câmpulung Muscel;
- ceramică - pentru construcţii (cărămizi, ţiglă, teracotă): Bucureşti, Ploieşti,
Jimbolia, Iaşi;
- fină (faianţă, porţelan, plăci de pardoseală, bibelouri): Bucureşti, Curtea de Argeş,
Alba Iulia, Sighişoara, Cluj-Napoca, Arad;
- sticlă : Turda, Mediaş, Boldeşti-Scăieni, Buzău, Dorohoi;
- prefabricate din beton: Bucureşti, Craiova, Constanţa, Braşov, ş.a.

REPARTIŢIA GEOGRAFICĂ A INDUSTRIEI

Repartiţia geografică a industriei este influenţată de:

 Factori naturali: localizarea materiilor prime, apa şi energia apei, formele de relief (câmpii, depresiuni,
văi, litoral);
 Factori socio-economici: infrastructură (drumuri, poduri), aglomerări urbane (capitala, centre regionale,
porturi), forţă de muncă, tradiţii industriale, piaţă de desfacere.
Centre industriale: mari, mijlocii, mici.

Aglomerări urbane:

1. Bucureşti şi împrejurimile cu o industrie extrem de diversificată;

2. Brăila – Galaţi;
3. Ploieşti – Brazi;
4. Oneşti – Borzeşti;
5. Braşov şi împrejurimile;
6. Depresiunea Petroşani;
7. Hunedoara – Deva;
8. Craiova şi împrejurimile;
9. Constanţa – Mangalia;
10. Baia Mare şi împrejurimile sale;
11. Bacău – Piatra Neamţ (Bacău, Piatra Neamţ, Bicaz);
12. Târgu Jiu – Motru-Rovinari.
13.
TRANSPORTURILE ŞI TELECOMUNICAŢIILE

Transporturile (căile de comunicaţie) reprezintă ramura de bază a economiei naţionale ce face parte din sectorul
terţiar.
Tipuri de căi de comunicaţie:
 terestre:  feroviare
 rutiere
 navale:  fluviale
 maritime
 aeriene
speciale.

A. Transporturile terestre sunt dispuse concentric şi radiar, conform reliefului. Principalul nod de comunicaţie
este oraşul Bucureşti.

1. Transporturile feroviare
Căile ferate au o lungime de 11 380 km, dispuse pe 8 magistrale feroviare (200, 300, 400, 500, 600, 700, 800,
900). 35% din totalul căilor ferate sunt linii electrificate.
35
Magistrale feroviare:
a) Bucureşti – Craiova – Timişoara / punct de frontieră: Stamora Moraviţa şi Jimbolia (spre Iugoslavia);
b) Bucureşti – Ploieşti – Braşov – Sibiu – Deva – Arad / pct. de frontieră: Curtici (spre Ungaria);
c) Bucureşti – Ploieşti – Braşov – Alba Iulia – Cluj Napoca – Oradea / pct de frontieră: Episcopia Bihor şi
Valea lui Mihai (spre Ungaria);
d) Bucureşti – Ploieşti – Braşov – Sfântu Gheorghe – Dej – Satu Mare / pct. de frontieră: Halmeu (spre
Ucraina);
e) Bucureşti – Ploieşti – Buzău – Bacău – Suceava / pct. de frontieră: Vicşani (spre Ucraina);
f) Bucureşti – Bârlad – Iaşi / pct. de frontieră: Ungheni (spre Republica Moldova);
g) Bucureşti – Brăila – Galaţi;
h) Bucureşti – Constanţa – Mangalia / pct. de frontieră: Negru Vodă (spre Bulgaria).
Poduri feroviare: Giurgiu - Ruse, Feteşti - Cernavodă, Ungheni.

2.Transporturile rutiere
Categorii de drumuri: naţionale, judeţene, comunale.
Lungimea drumurilor publice este de aprox. 73 000 km, din care 14 700 km sunt naţionale.
Drumuri naţionale:
 Giurgiu – Bucureşti – Oradea – Borş (frontieră);
 Bucureşti – Ploieşti – Roman – Suceava – Siret (frontieră);
 Bucureşti – Hârşova – Constanţa – Mangalia;
 Bucureşti – Craiova – Timişoara;
 Bucureşti – Piteşti – Râmnicu Vâlcea – Sibiu – Deva – Arad;
 Timişoara – Satu Mare.
Autostrăzi: Bucureşti – Piteşti; Bucureşti – Constanţa (în construcţie).
Drumuri europene (E) principale:
 E 60: Hamburg – Borş (pct. de frontieră) – Oradea – Cluj Napoca – Târgu Mureş – Braşov – Ploieşti –
Bucureşti – Constanţa.
 E 70: Iugoslavia – Stamora Moraviţa (pct. de frontieră) – Timişoara – Caransebeş – Drobeta Turnu
Severin – Craiova – Piteşti – Bucureşti.
 E 85: Polonia – Ucraina – Siret (pct. de frontieră) – Suceava – Bacău – Adjud – Râmnicu Sărat –
Buzău – Bucureşti – Giurgiu-Ruse.
Alte drumuri europene: E 68, E79, E81, E87.

Puncte de frontieră rutiere:

 spre Bulgaria: Vama Veche, Negru Vodă, Ostrov, Giurgiu, Bechet,
 spre Iugoslavia: Naidăş, Stamora Moraviţa, Jimbolia.
 spre Ungaria: Nădlac, Turnu, Vărşand, Borş, Valea lui Mihai, Petea.
 spre Ucraina: Halmeu, Siret.
 spre Republica Moldova: Stânca Costeşti, Sculeni, Albiţa, Galaţi.
Poduri rutiere: - peste Dunăre: Giurgiu – Ruse, Feteşti – Cernavodă, Giurgeni – Vadu Oii.
- peste Prut: Albiţa.

B. Transporturile navale
1. Transporturile fluviale:
 Dunăre: Porturi în sectorul fluvial: Drobeta Turnu Severin, Turnu Măgurele, Giurgiu, Olteniţa,
Călăraşi, Cernavodă şi în sectorul fluvio-maritim: Brăila, Galaţi (cel mai mare), Tulcea, Sulina;
 Canalul Dunăre – Marea Neagră (64 km lungime) între Cernavodă şi Constanţa Sud-Agigea. De la
Poarta Albă se ramifică spre Năvodari;
 Prut;
 Bega (port Timişoara).
2. Transporturi maritime:
36
  Porturi: Constanţa, Mangalia, Midia-Năvodari, Sulina.

C. Transporturi aeriene
În 1920 s-a dat în circulaţie prima linie aeriană din ţara noastră. Transportul aerian este de tip intern şi extern.
 Aeroport internaţional: Bucureşti – Henri Coandă (fost Otopeni);
 Aeroporturi cu trafic mixt: Bucureşti – Băneasa, Constanţa – Mihail Kogălniceanu, Arad, Timişoara,
Satu Mare, Cluj-Napoca, Târgu Mureş;
 Alte aeroporturi: Craiova, Caransebeş, Oradea, Baia Mare, Sibiu, Suceava, Iaşi, Bacău, Tulcea.

D. Transporturi multimodale
Combină mai multe feluri de mijloace de transport (feroviare, rutiere, fluviale şi maritime): ferry-boat-urile,
transportul transcontainerizat. Prima linie de ferry-boat dată în exploatare leagă Constanţa de portul turcesc
Samsun.

E. Transporturile speciale
 Prin fire de înaltă tensiune, prin care se transportă curentul electric la mari distanţe, de la locul de
producere la cel de consum;
 Prin conducte (pipe-line-urile) prin care se transportă apă, petrol, produse petroliere, gaze naturale: -
Magistrale de petrol (oleoducte): din zonele de exploatare – Oltenia, Videle, Câmpia Brăilei, ş.a. spre
centrele de prelucrare – Ploieşti, Piteşti, Borzeşti, Giurgiu, Galaţi, Rieni, Constanţa, ş.a.
- Magistrale de gaz metan (gazoducte): Transilvania  Braşov – Bucureşti, Deva –
Oţelu Roşu – Reşiţa – Timişoara – Arad, Baia Mare şi Satu Mare, Moldova (Oneşti, Bacău, Suceava, Iaşi, Galaţi;
Isaccea din Rusia.

Telecomunicaţiile înseamnă transmiterea la mai mică sau la mai are distanţă a informaţiilor: telefonie,
televiziune, telegrafie, radio, internet poşta electronică (e-mail).

37
Unitaţile (subunităţile) de
relief
Grupa Nordică a Carpaţilor
Orientai
Grupa Centrală a Carpaţilor
Orientai
Grupa Sudică a Carpaţilor
Orientai
Grupa Bucegi
Grupa Făgăraş
Grupa Parâng
Grupa Retezat-Godeanu
Munţii Banatului
Munţii Poiana-Ruscă
Muţii Apuseni
Depresiunea Transilvaniei
Subcarpaţi
Dealurile de Vest
Podişul Getic
Podişul Mehedinţi
Podiţul Moldovei
Podişul Dobrogei
Câmpia de Vest
Cămpia Română
Resursele nturale
Minereuri neferoase (cupru, plumb, zinc); Minereuri auroargintifere; Izvoare minerale (Vatra Dornei); Roci de construcţie
( indeosebi andezite şi bazalte); Păduri şi făneţe naturale
Cărbune brun (Dep.Comăneşti); Minereuri neferoase (cupru, plumb, zinc); Izvoare minerale (Borsec,Tuşnad); Roci de construcţie
( indeosebi andezite şi bazalte); Hidroenergia valorificată pe Bistriţa (hidrocentrala Stejaru); Păduri şi făneţe naturale
Izvoare minerale ; Roci de construcţie ; Hidroenergia valorificată pe Buzău; Păduri şi făneţe naturale
Roci de construcţie; Păduri şi făneţe naturale
Roci de construcţie; Păduri şi făneţe naturale; Hidroenergia valorificată pe Argeş
Huilă în Dep. Petroşani; Roci de construcţie; Păduri şi făneţe naturale; Hidroenergia valorificată pe Lotru
Huilă în Dep. Petroşani; Roci de construcţie; Păduri şi făneţe naturale; Hidroenergia
Huilă (Anina); Minereuri de fier; Hihroenergie; Roci de construcţie; Păduri şi făneţe naturale;
Minereuri de fier; Roci de construcţie (îndeosebi marmură); Hihroenergie; Păduri şi făneţe naturale;
Minereuri neferoase (cupru, plumb, zinc); Minereuri auroargintifere; Cărbune brun (Ţebea); Păduri şi făneţe naturale;
Gaz meten (în structuri geologice numite domuri); Cărbune brun (Dep.Cristoţel); Zăcăminte de sare ( în structuri numite cute diapire);
Roci de construcţie
Petrol; Zăcăminte de sare ( în structuri numite cute diapire);Roci de construcţie;Lignit(in Sub. Getici si Subc.Curburii);
Petrol; Gaze naturale; izvoare minerale (Buziaş)
Petrol; Gaze naturale; lignit (bazinele Motru, Rovinari, Husnicioara); Roci de construcţie;
Roci de construcţie (îndeosebi calcar );
Roci de construcţie
Petrol; Gaze naturale (de pe platforma continentală a Mării Negre); Cupru (Altîn Tepe); Roci de construcţie;
Petrol; Gaze naturale; Izvoare termale (Băile Felix); Terenuri arabile;
Petrol; Gaze naturale; Terenuri arabile;
38
 Unitaţile (subunităţile) de relief Oraşe

Grupa Nordică a Carpaţilor Orientai Baia Mare, Sighetu Marmaţiei, Vatra Dornei, Borşa, Cămpulung Moldovenesc

Grupa Centrală a Carpaţilor Orientai Miercurea Ciuc (pe râul Olt), Sf.Gheorghe (pe râul Olt), Braşov, Băile Tuşnad, Slănic Moldova

Grupa Sudică a Carpaţilor Orientai Braşov, Sf.Gheorghe (pe râul Olt), Întorsura Buzăului, Predeal, Azuga, Buşteni, Sinaia

Grupa Bucegi Predeal, Azuga, Buşteni, Sinaia ( pe valea Prahovei),

Grupa Făgăraş Brezoi

Grupa Parâng Brezoi, Petroşani, Haţeg,

Grupa Retezat-Godeanu Petroşani, Haţeg, Băile Herculane, Caransebeş

Munţii Banatului Reşiţa, Anina, Orşova, Moldova Nouă

Munţii Poiana-Ruscă Hunedoara

Muţii Apuseni Beiuş, Zlatna

Depresiunea Transilvaniei Cluj-Napoca, Târgu-Mureş, Sibiu, Alba-Iulia, Dej, Turda, Sighişoara, Mediaş,

Subcarpaţii Moldovei Oneşti, Piatra Neamţ

Subcarpaţii Curburii Valenii de Munte

Subcarpaţii Getici Râmnicu-Vâlcea, Tărgu-Jiu, Curtea de Argeş

Dealurile de Vest Zalău, Buziaş

Podişul Getic Piteşti, Motru, Strehaia

Podişul Mehedinţi Dr.Tr.Severin

Podiţul Moldovei Iaşi, Botoşani, Suceava, Bârlad, Suceava

Podişul Dobrogei Constanţa, Mangalia, Medgidia, Cernavodă

Câmpia de Vest Timişoara, Arad, Oradea, Satu Mare,

Cămpia Română Bucureşti, Galaţi, Craiova, Ploieşti, Brăila, Buzău, Focşani, Tărgovişte, Turnu-Măgurele, Giurgiu, Călăraşi, Slatina,

39
Unitaţile (subunităţile) de relief Oraşe

Alexandria

40