UNIVERSITATEA „SPIRU HARET”

FACULTATEA DE PSIHOLOGIE-PEDAGOGIE
MASTERAT CONSILIERE PSIHOLOGICA SI
EDUCATIONALA
On-line (4 semestre)

REFERAT CONSILIEREA CARIEREI

Influenta parintilor asupra copiilor in alegerea carierei

PROF.COORDONATOR:
Conf. univ. dr. Cornelia Tatu
MASTERAND:
ILIE IONELA VIOLETA
Anul 1 sem 2

BRASOV
2009
 Familia controlează aproape toate deciziile şi acţiunile importante ale membrilor săi, hotărând în
comun, de exemplu, cine şi cu cine se va căsători; dacă va fi aleasă o ocupaţie sau alta; ce fel d
muncă este de făcut şi în ce moment; ce educaţie trebuie să se acorde şi cui; ce fel de tranzacţii
economice sunt de făcut etc
Dezvoltarea carierei este un proces desfăşurat pe parcursul întregii vieţi şi trebuie să înceapă de
foarte timpuriu. Proces continuu, pentru că orice individ, poate fi ajutat să-şi descopere potenţialul,
să şi-l valorifice, să se orienteze sau reorienteze în carieră. Rolul familiei şi al şcolii este foarte
important, într-o lume aflată în continuă schimbare.
Cultivarea unor atitudini şi abilitaţi de explorare şi planificare a carierei trebuie să înceapă încă
de la grădiniţă. In jocuri şi activităţi copiii descoperă meserii, hobbyuri, ce este munca: situaţii de
muncă, specificul unei meserii, colaborarea şi lucrul în echipă etc.
La clasele I-IV, vom urmări cultivarea unor valori şi atitudini fundamentale în orientarea lor
viitoare: motivaţie, interes, flexibilitate, responsabilitate în luarea de decizii. La clasele V-VIII vom
aprofunda aceste aspectele legate de ocupaţii, meserii, cariera, criterii de alegere a unei meserii şi
vom ajuta elevii să cunoască alternative educaţionale, să-şi construiască un plan de carieră şi
obiective de lungă durată. Introducând elemente de marketing personal: portofoliul cuprinzând carte
de vizita, performante, CV-ul, îi ajutam să înţeleagă importanta procesului de orientare in carieră.
In clasele de liceu vom urmări tranziţia la piaţa muncii, cu opţiuni şi strategii pentru construirea
unui traseu de formare şi dezvoltare personală şi profesională. Pe tot parcursul procesului de
orientare în carieră, atât şcoala cât şi familia trebuie sa ajute copiii, să depăşească diferenţelor de
gen, să înlăture stereotipurile de gen, pentru a asigura şanse reale şi echitate pe piaţa muncii tuturor.
Majoritatea parintilor chiar contribuie la alegerea
Integrarea tinerilor in activitatea profesională este pregătită treptat, cu contribuţia concertată a
şcolii şi familiei. La acestea se adaugă influenţa şi modelele din mediul informal al tanărului, mass-
media, diverse influenţe din mediul social. Importante sunt şi aspiraţiile personale care pot fi sau nu
in concordanţă cu oferta societăţii la acel moment. S-a constatat că, dintre aceşti factori, un rol
deosebit il joacă familia in dezvoltarea individului şi transmiterea unor valori individuale ce
constituie patrimoniul familial şi care se transmit numai in cadrul familiei. Se ştie că orientarea
profesională se realizează – alături de şcoală – prin indrumarea părinţilor care oferă propriul
“model” de reuşită in carieră, exemple din anturajul familiei sau işi proiectează la copii aspiraţiile
profesionale pe care ei inşişi nu au reuşit să le atingă. De multe ori, această orientare nu corespunde
aptitudinilor şi motivaţiilor copiilor şi este sursă de conflict intre generaţii. Indiferent insă de tipul de
orientare asigurată de familie, copilul/tanărul ştie că va putea conta pe sprijinul moral şi mai ales
financiar al părinţilor. In familie, alegerea unei cariere pentru copil are intotdeauna o puternică
incărcătură afectivă şi constituie un factor de coeziune intre membrii acesteia.
Alegerea unei cariere profesionale porneşte, pentru fiecare individ, de la un set de premise:
- competenţele obţinute prin şcolarizare;
-abilităţi intelectuale şi practice;
-capacitatea de a transpune intr-un domeniu de activitate achiziţiile obţinute in şcoa1ă;
-aptitudini speciale de care individul devine conştient pe parcursul educaţiei;
-interese şi motivaţii personale;
-modelul oferit de familie (reproducerea experienţei profesionale a familiei);
-atitudinea comunităţii faţă de individ (eventuate prejudecăţi ale societăţii ce influenţează negativ
percepţia individului in societate şi propria imagine de sine);
-oferta profesională a societăţii.
In ceea ce priveşte rolul şcolii, aceasta este datoare:
-să-i ajute pe tineri in alegerea unci cariere/meserii care li se potriveşte;
-să le sporească increderea in propria persoană şi in şansele de reuşită profesionată;
-să le dezvolte independenţa in decizii;
-să-i ajute să inţeleagă mecanismele cererii şi ofertei pe piaţa muncii;
-să-i pregătească pentru mobilitatea şi dinamismul cc caracterizează societatea actuală;
-să diminueze şocul cultural şi psihologic la intrarea in viata adultă;
-să faciliteze integrarea acestor tineri in comunitate;
Educaţia pentru profesiune, parte integrantă a curriculumul-lui atat in ciclul secundar inferior, cat
şi superior, vizează formarea de către şcoală a unor competenţe de integrare profesională, prin care
tinerii să fie capabili:
-să-şi recunoască interesele şi competenţele personale;
-să cunoască posibilitătile de inserţie socială in diverse ocupaţii şi funcţii;
-să cunoască principalele caracteristici ale pieţei muncii;
-să se poată informa singuri asupra ofertelor de pe piaţa muncii; să-şi caute sursele de
informaţie şi să le acceseze;
In plus, fiecare tanăr – şi nu numai - care işi caută un loc de muncă trebuie să fie informat asupra
unor aspecte esenţiale pentru reuşita inserţiei sale profesionale, cum ar fi:
-cunoaşterea legislaţiei muncii in vigoare;
· Raportut dintre competenţele proprii şi cerinţele angajatorului/standardele postului;
· Drepturi şi indatoriri ale angajatului conform contractului individual de muncă.
 Orientarea şcolară şi profesională, parte componentă a procesului de invăţămant, ţine insuficient
cont de autoevaluarea fiecărui individ privind aspiraţiile sale profesionale. Pregătirea pentru
alegerea unei cariere profesionale porneşte, pentru fiecare individ, de la un set de premise:
-informaţii privind modul de prezentare la o selecţie profesională obţinute prin şcoală sau alte surse;
-abilitaţi intelectuale şi practice de a face faţă procedurilor de selecţie;
-capacitatea de a demonstra intr-un domeniu de activitate practică competenţele dobandite in şcoală;
-aptitudini de comunicare de care individul devine conştient pe parcursul educaţiei.
Responsabilă pentru dezvoltarea acestor abilităţi şi competenţe este in principal şcoala, atat prin
componentele sale curriculare, cat şi prin activităţile specifice de consiliere şcolară. Şcoala trebuie:
-să-i ajute pe tineri să se pregătească pentru obţinerea unui loc de muncă care li se potriveşte;
-să le sporească increderea in propria persoană şi in şansele de reuşită profesionată prin oferirea unor
tehnici precise de solicitare a unui loc de muncă (alcătuirea unui CV, tehnica interviului, etc.);
-să le dezvolte increderea in şansele de reuşită;
-să-i pregătească pentru mobilitatea şi dinamismul cc caracterizează piaţa muncii;
-să le dezvolte competenţe interactive şi sociale;
-să le dezvolte capacitaţi1e de comunicare.
Concret, la ieşirea din şcoală, fiecare tanăr ar trebui să fie abilitat:
-să-şi elaboreze un curriculum vitae şi o scrisoare de intenţie in vederea solicitării unui
post/participării la un concurs de angajare;
-să se prezinte la un interviu pentru obţinerea unui post;
-să-şi dezvolte o strategie proprie activă de căutare a unui loc de muncă;
-să-şi pună in valoare experienţa personală/de muncă şi competenţele dobandite in şcoală;
-să-şi identifice propriile nevoi de formare şi să caute să-şi desăvarşească acele tipuri de formare
care să le facititeze integrarea/promovarea profesională;
-să prevadă eventualele eşecuri profesionale şi să caute soluţii prin formare sau prin dezvoltarea de
noi competenţe şi atitudini;
-să fie pregătiţi pentru situaţiile de şomaj, excludere socială sau marginalizare şi să poată avea
mobilitatea necesară depăşirii acestor situaţii;
-să-şi evalueze corect gradul de efectivitate al acţiunilor realizate şi tipul de meserie pe care o pot
exersa, in acord cu competenţele şi interesele personale.
Bibliografie
1. Ciofu C., Interactiunea parinti-copii
2.Stănciulescu E., Sociologia educaţiei familiale, Editura Polirom, Iaşi, 2002
3.Vincent, R., Cunoaşterea copilului, Bucureşti, Editura Didactică şi Pedagogică,
1972