Alina Mungiu-Pippidi

Alina Mungiu-Pippidi
Date personale
12 martie 1964 (54 de ani)
Născută
Iași
Căsătorită cu Andrei Pippidi
Naționalitate română
Cetățenie România
Ocupație profesor universitar, editorialist, consultant politic
Activitate
Universitatea din Iași (Psihologie)

Educație Universitatea din Iași (doctorat în psihologie

socială)

Alma mater Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași 

Societatea Academică din România
Organizație
Alianța pentru o Românie Curată

„Românii după ’89” (Humanitas, 1996)

Lucrări
„Secera și buldozerul. Scornicești si Nucșoara”
remarcabile
(Polirom, 2004)

Rude Cristian Mungiu (frate)

Prezență online
Site web
Modifică date / text  

Alina Mungiu-Pippidi (n. 12 martie 1964, Iași) este un politolog

român, având ca domenii de expertiză politicile publice, buna
guvernare, lupta anticorupție și democratizarea. A scris mai mulți
ani la rând capitolul dedicat României din raportul anual Nations in
Transit al Freedom House. A predat la Universitatea din București
și la SNSPA, iar din 2007 conduce catedra de Studii de
Democratizare la Hertie School of Governance din Berlin.[5] În
2012 a fost cooptată în prestigiosul think tank European Council
on Foreign Relations.[6]

Alina Mungiu-Pippidi este de asemenea activist civic: a participat

în 1990 la protestele din Piața Universității, a inițiat și a condus
Coaliția pentru un Parlament Curat, care a dus în 2004 la
eliminarea pe criterii de integritate morală a 98 de persoane de pe
poziții eligibile pe listele de candidați la algerile parlamentare. În
2007 a organizat împreună cu Radu Filipescu o manifestație de
susținere a Monicăi Macovei, care fusese demisă de la Ministerul
de Justiție după ce contribuise la intrarea României în Uniunea
Europeană prin ridicarea ultimelor stegulețe roșii pe domeniul
justiției.

A predat și a conferențiat pe teme legate de tranziția lumii

postcomuniste în mai multe universități, printre care Harvard,
Stanford, Princeton și Oxford. De asemenea a publicat un editorial
săptămânal în ziarul România liberă.
Biografie
Alina Mungiu provine dintr-o familie ieșeană de medici, care își are
rădăcinile în Basarabia. Tatăl ei este doctorul Ostin Mungiu (n.
1941).[7] Ea are un frate mai mic, regizorul de film Cristian Mungiu.

Între 1982 și 1988 a urmat Facultatea de Medicină a Universității

din Iași, pe care a terminat-o ca șefă de promoție. Mai târziu și-a
motivat alegerea prin faptul că medicina era una dintre puținele
discipline academice nepolitizate, în timp ce științele umaniste,
pentru care avea de asemenea veleități, erau închistate în
paradigma marxistă.

Încă din anii facultății a scris critică literară și eseu pentru

revistele „Opinia studențească” și „Cronica”. A fost redactor-șef la
„Opinia studențească” între 1989 și 1992, iar din 1990, a devenit un
colaborator frecvent la „Revista 22”, criticând regimul
neocomunist al lui Ion Iliescu. În 1990 a participat la protestele
anticomuniste din Piața Universității, trăind și suprimarea lor
brutală prin venirea minerilor din Valea Jiului.[8]

A fost corespondent pentru cotidianul francez „Le Monde” (1992-

1993) și redactor-șef la „Expres” (1993-1994). În 1993 s-a
căsătorit cu istoricul Andrei Pippidi, nepot direct din partea mamei
(Liliana Pippidi, născută Iorga) al istoricului Nicolae Iorga.[9] În
1995 și-a luat doctoratul în psihologie socială la Universitatea din
Iași. La alegerile din 1996 a susținut Convenția Democrată
Română și pe candidatul ei, Emil Constantinescu. În 1997 a fost
numită director al „Departamentului Emisiunilor Informative al
TVR”, funcție deținută până în 1998.

În 1996 a fondat think tank-ul Societatea Academică din România

(SAR),[10] alături de o serie de personalități precum filozofii Mihai
Șora, Sorin Vieru, Gabriel Liiceanu și Andrei Cornea, psihologa
Aurora Liiceanu, istoricii Neagu Djuvara și Andrei Pippidi, scriitorii
Andrei Pleșu și Horia Roman Patapievici și politologii Sorin Ioniță
și Stelian Tănase. Alegerea numelui nu a fost întâmplătoare,
Societatea Academică Română fiind denumirea inițială a
Academiei Române, cu care se dorea făcută astfel o
comparație.[11] SAR a contribuit la adoptarea unei legi a liberului
acces la informație, precum și a altor proiecte, legi și măsuri
legate de integrarea europeană a României.

A fost profesoară la Școala Națională de Științe Politice și

Administrative din București,[12] unde preda cursuri despre
Naționalism și conflict și Comportament electoral.
În 2007 a devenit cadru didactic la Hertie School of Governance.

La alegerile pentru Parlamentul European din 2009, i-a fost propus

de către organizația locală de Iași a Partidului Democrat-Liberal să
candideze pentru un loc eligibil, în contextul în care și alți
intelectuali și activiști favorabili PDL, precum Monica Macovei,
Traian Ungureanu și Cristian Preda, candidau din partea partidului.
Deși inițial favorabilă propunerii, Mungiu-Pippidi a refuzat din
protest față de candidatura fiicei șefului statului, Elena Băsescu,
care se făcuse anterior remarcată pentru viața mondenă și ca
fotomodel. Retragerea și reacția ei publică au avut drept
consecință demisia Elenei Băsescu din PDL și candidatura
acesteia ca independentă. Acest episod a marcat de asemenea o
răcire a relației ei cu șeful statului, care a calificat gestul Alinei
Mungiu Pippidi drept neelegant.

După acest episod, Mungiu-Pippidi a rămas profesoară

universitară la Hertie School of Governance. Este membră și co-
autoare în programul de cercetare ANTICORRP, condus de
politologul Bo Rothstein, proiect care a câștigat în 2011 cel mai
mare grant de cercetare oferit până atunci de Uniunea Europeană
în sociologie.[13]

Literatură
Evangheliștii

Piesa de teatru Evangheliștii, scrisă în 1992 (și premiată de

UNITER în 1993), a generat intense critici. Subiectul piesei este
considerat blasfemator de bisericile creștine din
România.[14][15][16]

Ultima cruciadă
Romanul Ultima cruciadă a fost scris de Mungiu înainte de
Revoluția din 1989 și revizuit la capătul anilor '90. Autoarea i-a
prezentat manuscrisul Monicăi Lovinescu, care a îndemnat-o să
renunțe la politologie și să se dedice scrisului, astfel că atunci
când cartea a fost editată, Mungiu-Pippidi i-a cerut lui Lovinescu
să-i scrie o prefață.[17]

Despre circumstanțele scrierii, autoarea relata: „Tînără rezidentă

într-un spital de psihiatrie, în anii de neagră deprimare națională
1988-1989, făcînd gărzi la Urgențe în plus de frică să nu uit meseria
înainte să fi apucat să o învăț, că plana teama că statul ne va trimite
în cine știe ce situații peste noapte, indiferent unde aveam post, am
avut de a face cu zeci, dacă nu sute de cazuri, de sinucideri de tot
felul, și am văzut și destui bolnavi terminal, un echipament serios
pentru vîrsta de 25 de ani.”[18]

Acțiunea se desfășoară paralel pe două planuri temporale, pe de o

parte în Moldova medievală, pe de alta în perioada interbelică. În
spatele protagonistului interbelic, diplomatul Radu Novac, se
ascunde figura diplomatului Nicolae Titulescu. Încercarea eșuată
a lui Novac de a transforma România într-un stat european se
oglindește în încercarea eșuată a unui mitropolit moldovean de a
uni biserica autohtonă cu cea catolică.[19]

Cartea a fost primită cu căldură. Dacă Monica Lovinescu făcea

referință la Umberto Eco, criticul Alex Ștefănescu compara
valoarea operei cu cea a romanelor Orbitor al lui Mircea
Cărtărescu și Recviem pentru nebuni și bestii al lui Augustin
Buzura. Aprecia la autoare „arta suspansului și, în general, a
istorisirii captivante”, psihologiile complexe și dialogurile
dinamice.[19] De asemenea, el aprecia că „Alina Mungiu-Pippidi,
face literatură din tot ce știe, inclusiv din cunoștințele ei de
medicină” și „nu evită patetismul, ci și-l asumă într-un mod
inteligent”.[19]

Criticul de întâmpinare Costi Rogozanu era surprins de epicitatea

redescoperită, o caracteristică rară în literatura postmodernă. El
compara cartea cu Numele trandafirului al lui Umberto Eco, însă
remarca lipsa ironiei superioare prezente la romancierul italian. În
concluzie, Rogozanu scria: „Pofta de ficțiune pe care o induce Alina
Mungiu-Pippidi este principalul cîștig după lectura acestui roman. O
poveste cu toate ingredientele, suspans, mister, acțiune, este
construită cu simț de răspundere, cu uneltele literaturii fine. [...]
Ultima cruciada este interesantă mai ales prin această orientare
către un public mai larg. Toată publicitatea făcută în jurul său nu
poate ramîne fără urmări. Nu trebuie uitate însă minusurile textului,
care fac din primul roman al Alinei Mungiu-Pippidi un roman bun, nu
extraordinar.”[20]

Anii de antrax

Anii de antrax sunt un ciclu de nouă articole publicate în Revista

22, între 29 septembrie 2005 și 1 martie 2006, care fac parte din
proiectul mai larg al unei cărți neterminate. Textul a fost de
asemenea făcut public pe pagina de internet a autoarei, într-o
formă diferită de cea publicată anterior.[21] Scrierea are forma unui
jurnal, deși autoarea se delimitează de la început afirmând că
notele „nu sunt nici jurnal, nici memorii, și nici nu sunt o cronică,
autentică sau ficțională, asupra apariției antraxului și a luptei
noastre cu el (…) Aceste note sunt doar un fel de foaie de
observație a campaniei noastre din primii ani ai secolului XXI
contra flagelului antraxului.” Textul îmbină rememorări ale autoarei
cu reflexii asupra unor teme de actualitate ale momentului
respectiv, fiind un „elogiu adus Occidentului într-o perioadă pe
care o simțeam de profundă amenințare”.[22] Metafora antraxului
este un simbol pentru amenințările de la începutul secolului al
XXI-lea împotriva democrației occidentale și a valorilor de bază
ale acesteia, precum libertatea de gândire și de exprimare,
toleranța și dreptul la viață.

Textele:

Anii de antrax (I) Anii de antrax (VI)

Anii de antrax (II) Anii de antrax (VII)
Anii de antrax (III) Anii de antrax (VIII)
Anii de antrax (IV) Anii de antrax (IX)
Anii de antrax (V)

Politologie
Anticorupție

Un domeniu de expertiză al Alinei Mungiu-Pippidi, atât din punct

de vedere practic, cât și teoretic, este combaterea corupției. În
studiul corupției, făcând apel la sociologul german Max Weber,[23]
ea diferențiază între state cu sisteme sociale particulariste și
universaliste (în ceea ce privește starea de fapte, nu normele și
regulile prevăzute de constituții în sine). În universalism, cetățenii
sunt egali în fața legii și a statului, având oportunități egale de a
exercita puterea politică și de a fi luați în considerare la
redistribuirea bunurilor. În schimb, în sistemele particulariste,
cuvintele de ordine sunt statutul și privilegiul: cetățenii nu se
așteaptă la un tratament egal din oficiu, ci cel mult egal cu
tratamentul cetățenilor de același statut, determinat de
apartenența sau non-apartenența la un grup sau o rețea de
interese.

Ea argumentează că în timp ce în relativ puținele sisteme

universaliste corupția este un fenomen izolat, care apare în cazuri
individuale și ușor delimitabile, în sistemele particulariste ea este
o constantă structurală. În urma prăbușirii politice a unui regim
caracterizat de particularism, trecerea la universalism este
anevoioasă, instalându-se de cele mai multe ori un sistem
intermediar de particularism competitiv, în care puterea nu mai
este deținută de o manieră monopolistă (exemple sunt
democrațiile sud-americane, africane sau est-europene). Mai ales
în aceste forme intermediare corupția înflorește, însă și
așteptările populației se modifică, defavorizând corupția și
atribuindu-i un stigmat social. Urmărind procesul de implementare
a universalismului în Statele Unite ale Americii, unul dintre
argumentele principale este că democrația în sine nu este
suficientă în general pentru reușita acestuia.

Where Europe Ends

În 2009, Alina Mungiu-Pippidi a lansat, în cooperare cu regizorul

sârb Sinisa Dragin filmul “Where Europe Ends”, care este un
documentar de 50 de minute produs de Societatea Academică
Română și Mrakonia Film, cu sprijinul Black Sea Trust și al
fundației germane „Friederich Ebert”, cu privire la consecințele
extinderii Uniunii Europene în zonele de graniță cu Republica
Moldova și Ucraina ale Uniunii Europene. Tema filmului fusese
tratată anterior de Mungiu într-o lucrare academică.

Ottomans into Europeans

În 2010 a apărut la Editura Hurst culegerea de texte Ottomans into

Europeans: state and institution-building in southeast Europe
[traducere aproximativă: Din otomani europeni: construcție statală
și instituțională în Europa de Sud-Est], editată de Wim van Meurs și
Mungiu-Pippidi. Culegerea este caracterizată de accentul pus în
analiza statelor balcanice pe instituții, în dauna altor factori
explicativi, precum cultura politică.[24] Recenzentul Alex Drace-
Francis, deși de acord cu critica lui Mungiu-Pippidi la adresa
paradigmelor culturale, considera că pe lângă explicații
instituționale este totuși și loc pentru o tratare „identitară”, astfel
spus, chiar dacă cultura politică este un concept nefolositor,
istoria culturală și antropologia nu sunt inutile.[24] Un alt recenzent,
Isa Blumi, considera cartea a fi inconsistentă, nereușind să-și
atingă scopul inerent de a scrie o istorie a Balcanilor din punctul
de vedere al europenizării. Mai mult, el critică contribuția
„esențialistă” a Alinei Mungiu Pippidi, salutând faptul că ea nu
caracterizează textele celoralalți autori.[25]

Publicistică
Alina Mungiu Pippidi a debutat la revista ieșeană Opinia
studențească. În trecut a colaborat la revistele Dilema Veche și
22. Scrie în prezent un editorial săptămânal în ziarul România
Liberă și publică editoriale de opinie pe portalul anticorupție al
inițiativei România Curată (vezi aici ) și pe pagina online de știri
www.ziare.com. Texte ale ei au fost de asemenea preluate de
revista online Critic Atac.

În publicistică s-a făcut remarcată drept polemistă acidă, criticând

aspru o serie de intelectuali de dreapta, precum Cristian Preda,[26]
Cătălin Avramescu,[26] Ioan Stanomir,[26] Mihail Neamțu,[27][28]
Sebastian Lăzăroiu,[29] Teodor Baconschi,[26][30][31] Adrian
Papahagi,[31] Traian Ungureanu[32][33] și Vladimir Tismăneanu.[34]

La moartea unui clovn

În 2008, a stârnit controverse necrologul „La moartea unui clovn”,

scris cu prilejul morții lui George Pruteanu, cu care fusese
prietenă.[35] Articolul începe cu paragraful dezarmant „A murit
zilele acestea un vechi prieten de-al meu, George Pruteanu. Corul
fals și gălăgios de la moartea lui tinde să ascundă faptul că
această celebritate care a murit săptămâna trecută era un ratat,
adică un om excepțional de înzestrat care nu a reușit să-și
valorifice darurile.”[8] Autoarea rememorează relația ei cu Pruteanu
și deteriorarea prieteniei lor, punând în oglindă potențialul
intelectual al lui George Pruteanu cu ambițiile sale materiale și
politice, care s-au concretizat în cele din urmă în adeziunea
acestuia la partidul extremist România Mare.

De ce nu iau românii Premiul Nobel

O antologie din publicistică a fost tipărită în 2012 la editura

Polirom sub titlul De ce nu iau românii premiul Nobel, principalul
liant al cărții fiind argumentul că deși România are același
potențial intelectual ca alte țări, mecanismele socio-culturale
clientelare de selecție nu permit adevăratelor valori să iasă la
suprafață. Cartea conține articole din intervalul 2005-2012,
publicate anterior în Dilema Veche, Revista 22, România Liberă și
pe portalul www.ziare.com. A fost întâmpinată cu recenzii pozitive
de către criticii Dan C. Mihăilescu[36] și Alex Ștefănescu[37]. Alex
Ștefănescu îi acordă cărții 3 din 5 stele, lăudând stilul
recognoscibil caracterizat de „nervul publicistic, spiritul critic
caustic, dus până la cruzime, folosirea dezinvoltă a numeroase
informații culturale, cosmopolitismul, viteza de tren accelerat a
dezvoltării oricărei argumentații”,[37] însă o critică pe autoare
pentru că „îi lipsesc răbdarea și generozitatea de a valorifica ceea
ce este bun la contemporanii ei. Remarcă numai și numai ceea ce
e rău și, pe deasupra, este nemiloasă.”[37]

Conflicte și polemici

Alina Mungiu-Pippidi este considerată de mulți ca una din cele

mai curajoase și articulate voci ale opoziției civice din Romania,
"un critic tranșant, dar constructiv al realităților sociale și politice”,
cum a definit-o istoricul britanic Dennis Deletant. [38] O relatare a
bătaliilor civice ale Alinei Mungiu-Pippidi se găsește în volumul
"Tranziția. Primii 25 de ani", un dialog cu jurnalistul Vartan
Arachelian, volum editat de editura Polirom în anul 2014 și lansat
în prezența președintelui nou ales, Klaus Johannis, la 21
noiembrie 2014 [39]. În decursul timpului, i-a criticat pe Ion Iliescu
încă de la inceputul președinției sale în 1990, conflict culminat cu
primul dialog televizat în care Ion Iliescu a fost contrazis în anul
1997, apoi pe Traian Băsescu [40] pe tema candidaturii fiicei sale la
Parlamentul European și a promovării favoritei sale Elena Udrea,
mai târziu arestată preventiv sub acuzația de corupție, precum și
pe alți nenumărați oameni ai puterii din statul român. Ca lider al
Coaliției pentru un Parlament Curat [41] în anul 2004 a fost dată în
judecată de mai mulți miniștri și șefi de servicii secrete, ca Ioan
Talpeș, Rodica Stănoiu, Ioan Mircea Pașcu si alții. Nu a pierdut
niciodată un proces cu nici unul dintre cei pe care i-a acuzat de
lipsă de integritate [42].

De asemenea, e printre puținii intelectuali care a militat constant

și pentru transparentizarea activității serviciilor secrete și
reducerea infliltrării lor în presă și politică. În septembrie 2014,
Alina Mungiu-Pippidi a publicat un editorial intitulat „Ce caută
serviciile secrete în presă și politică”.[43] Este vorba despre una din
preocupările mai vechi ale autoarei, așa cum rezultă din
fragmentul publicat în noiembrie 2014 de portalul România Curată
[44], sub titlul "Ce facem cu serviciile secrete? Alina Mungiu-Pippidi
și Vartan Arachelian despre cum cum acestea pot submina o
guvernare". [45]

Publicații
Cărți de non-ficțiune

Românii după '89 ("The Romanians after '89"), 1996

Doctrine politice. Concepte universale și realități românești
("Political doctrines. Universal concepts and Romanian
realities"), 1998
Politici Publice: Teorie și Practică [Public Policy. Theory and
Practice]", 1999
Transilvania subiectivă", 1999
Introducere în politologie. Manual opțional pentru liceu. ("An
introduction to politology. Optional textbook for high school"),
2000
Romania after 2000. Threats and Challenges, 2002
Politica după comunism [Politics After Communism]", 2002
Nationalism after Communism: Lessons Learned, 2004
Villages Roumains. Entre destruction communiste et violence
libérale, 2005
Secera și buldozerul. Scornicești și Nucșoara. Mecanisme de
aservire a țăranului român, 2004
Povestea celor două sate, 2010 [46][47]
Ottomans into Europeans: State and Institution Building in South-
Eastern Europe, 2010
De ce nu iau românii premiul Nobel, 2012 [48]
Tranziția. Primii 25 de ani, 2014 [49]
În Căutarea Bunei Guvernari–Cum au scăpat alte țări de
corupție?, 2017 [50]
Literatură

Moartea lui Ariel (teatru, 1997)

Ultima cruciadă (roman, 2002)
Evangheliștii (teatru, reeditare 2006)

Note
1. ^ Vladimir Tismăneanu, De ce contează Monica Lovinescu (VI) ,
Evenimentul zilei, 28 mai 2008
2. ^ Alina Mungiu-Pippidi, Posteritatea Adrianei Georgescu și a
trecutului nostru anticomunist , Revista 22, Nr. 820 / 22-28
noiembrie 2005
3. ^ Alina Mungiu-Pippidi, Intelectualii și puterea. Un răspuns pentru
Doina Cornea , România liberă, 14 iunie 2007
4. ^ Alina Mungiu-Pippidi, Fratele nostru Becali , România liberă, 29
Mai 2013
5. ^ Hertie School of Governance, Pagina Alinei Mungiu-Pippidi ,
accesat la 12.11.2012
6. ^ European Council on Foreign Relations, Site-ul Oficial , accesat
la 12.11.2012
7. ^ Adevărul, Portret / Ostin C. Mungiu și-a dedicat viața cercetării ,
16 decembrie 2009
8. ^ a b Alina Mungiu-Pippidi, La moartea unui clovn , 31 martie
2008, accesat pe 11 noiembrie 2012
9. ^ Andrei Pippidi, Curriculum vitae , Pagina Facultății de istorie a
Universității București, accesată la 21 noiembrie 2012
10. ^ Societatea Academică din România, Site-ul oficial , accesat 11
noiembrie 2012
11. ^ Academia Română își pierduse în acel moment mult din
prestigiu, pentru că acordase de titluri de membru dictatorului
Nicolae Ceaușescu și avea în rândurile sale persoane fără merite
academice și plagiatori.
12. ^ Site-ul personal Alina Mungiu-Pippidi, Biografie scurtă
13. ^ Cristina Olivia Moldovan, Alina Mungiu Pippidi a câștigat cel
mai mare grant de cercetare al UE în științe sociale , Evenimentul
Zilei, accesat 11 noiembrie 2012
14. ^ Ziarul de Iași, Dinozaurul de la Teatrul National , 25 noiembrie
2005, accesat la 09.04.2012.
15. ^ Dan Boicea și Marius Vasileanu, Piesa "Evangheliștii", un kitsch
sfidator care a scandalizat biserica si lumea teatrului , în Adevărul
Literar și artistic, 17 decembrie 2005, accesat la 12.11.2012
16. ^ Radu Negrescu-Suțu, Alina Mungiu și fenomenul Pitești .
17. ^ Monica Lovinescu (2006). Jurnal 1998-2000, București: Editura
Humanitas, 973-50-1233-2
18. ^ Alina Mungiu-Pippidi (25 august 2013), „Tratamentul trivial al
sinuciderii la români” , Romania Curată, accesat în 26 septembrie
2014
19. ^ a b c Alex. Ștefănescu (2001), „Un roman care modifică
ierarhiile literare” , România literară (nr. 15/2001), accesat în 26
septembrie 2014
20. ^ Costi Rogozanu (mai 2001), „Bun, nu extraordinar” ,
Observator cultural (nr. 66/2001), accesat în 26 septembrie 2014
21. ^ Alina Mungiu-Pippidi, Anii de antrax (fragmente) , Pagina
personală
22. ^ Alina Mungiu-Pippidi, Războaiele nesfinte, Mahomed și
evangheliștii , Revista 22, Nr. 832 / 14-20 februarie 2006
23. ^ Mungiu-Pippidi, 2006
24. ^ a b Drace-Francis, Alex (2012). Ottomans into Europeans: state
and institution-building in southeast Europe. Nationalities Papers,
40(6), pp. 954-956.
25. ^ Blumi, Isa (2011). Ottomans into Europeans: State and
Institution Building in South-East Europe, pp. 916-917.
26. ^ a b c d Alina Mungiu-Pippidi, Nebraska, moliile și referendumul ,
România Liberă, 8 octombrie 2009
27. ^ Alina Mungiu-Pippidi, Vorbiți cu Băsescu! , România liberă, 25
august 2011
28. ^ Lucian Negrea, Mihai Neamțu: Alina Mungiu-Pippidi și-a
pierdut mințile , DCNews, 3 septembrie 2012
29. ^ Evenimentul zilei, "Lăzăroiu: Alina Mungiu Pippidi în 2004 era
plătită de Hrebenciuc ", 22 august 2011
30. ^ Alina Mungiu-Pippidi, Unirea cu Kabulul , România Liberă, 18
februarie 2010
31. ^ a b Alina Mungiu-Pippidi, Rasiștii lui Baconschi. Noua față a
dreptei , România Curată, 4 octombrie 2012
32. ^ Alina Mungiu-Pippidi, Presiuni și diversiuni , România liberă, 6
martie 2007
33. ^ Laura Ciobanu, Traian Ungureanu către Alina Mungiu ,
Evenimentul Zilei, 5 februarie 2012, accesat la 21 noiembrie 2012
34. ^ Alina Mungiu-Pippidi, Ultima nebunie a lui Vasile Paraschiv ,
România Liberă, 10 februarie 2011
35. ^ Alex. Ștefănescu, In Memoriam: A dat mai mult decât a primit ,
România literară, 04 aprilie 2008,
36. ^ Dan C. Mihăilescu, Emisiunea Omul care aduce cartea, Pro TV,
37. ^ a b c Alex Ștefănescu, Cititor de serviciu. De ce nu iau românii
Premiul Nobel? , Evenimentul Zilei, 11 septembrie 2012, accesat pe
14 noiembrie 2012
38. ^ Dennis Deletant, Georgetown University, 2010 „Alina Mungiu-
Pippidi este una dintre cele mai curajoase și mai transparente figuri
publice din România. E un critic transant, dar constructiv al
realităților sociale și politice.” - See more at:
http://www.cartepedia.ro/carte/stiinte-umaniste/alina-mungiu-
pippidi-vartan-arachelian/tranzitia-primii-25-de-ani-
38621.html#sthash.ZoppOvAC.dpuf
39. ^ Klaus Iohannis, invitatul surpriză la lansarea volumului
“Tranziția. Primii 25 de ani” (Galerie FOTO/VIDEO) | România curată
40. ^ Alina Mungiu-Pippidi: Președintele Băsescu m-a atacat
nebărbătește; nu m-am autopropus la europarlamentarele din 2009
– AGERPRES
41. ^ Coaliția pentru un Parlament Curat (2004) | Societatea
Academica din Romania
42. ^ Lista proceselor ARC pentru transparenta | România curată
43. ^ Alina Mungiu-Pippidi (24 septembrie 2014), „Ce caută serviciile
secrete în presă și politică” , România liberă, accesat în 26
septembrie 2014
44. ^ România curată | Un portal anticorupție
45. ^ EXCLUSIV: Ce facem cu serviciile secrete? Alina Mungiu-
Pippidi și Vartan Arachelian despre cum cum acestea pot submina
o guvernare | România curată
46. ^ Alina Mungiu Pippidi, elogiata de The Economist , 3 iunie 2010,
Irina Ursu, Ziare.com, accesat la 23 ianuarie 2014
47. ^ "The Economist" o recomandă pe Alina Mungiu-Pippidi , 3
iunie 2010, Loredana Costache, Evenimentul zilei, accesat la 23
ianuarie 2014
48. ^ Alina Mungiu-Pippidi: Despre fractura dintre merit si succes in
societatea romaneasca , 30 august 2012, Ziare.com, accesat la 22
ianuarie 2014
49. ^ Tranziția. Primii 25 de ani. Alina Mungiu-Pippidi în dialog cu
Vartan Arachelian - Numarul 747 - Noiembrie - 2014 - Arhiva -
Observatorcultural.ro
50. ^ dezbatere despre corupție și lansare de carte

Legături externe
en Site personal

en Biografie Alina Mungiu-Pippidi

Institutul „Ovidiu Șincai”, Reacției la Raportul SAR Iliescu se

întoarce , 2004
ro Alina Mungiu-Pippidi – Evangheliștii , la Cartea Românească

Alina Mungiu Pippidi - Finishing the Romanian Revolution , la

European Stability Initiative
ro Biografie pe site-ul editurii Polirom

ro - Observator Cultural - Articol despre dramaturgii Horia

Gârbea, Radu Macrinici, Alina Mungiu-Pippidi, Valentin Nicolau,

Răzvan Petrescu, Saviana Stănescu, Vlad Zografi, articol de
Alina Nelega.

Interviuri

Alina Mungiu-Pippidi: „Băsescu e un om de o mare onestitate

intelectuală. Mi-a spus de la prima întâlnire că nu citește
nimic“ , 19 martie 2013, Andrei Crăciun, Adevărul
 Alina Mungiu-Pippidi: „Lui Năstase la ce i-a folosit că l-a citit pe
Montesquieu, dacă i-a lăsat pe ăia să-i pună gresie prin casă?” ,
20 martie 2013, Vlad Stoicescu, Adevărul

Adus de la https://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Alina_Mungiu-
Pippidi&oldid=12399985

Ultima modificare efectuată acum 4 luni de către GEO.

Conținutul este disponibil sub CC BY-SA 3.0 , exceptând cazurile în care se

specifică altfel.