Curs Exec Pen Anul-1

Introducere
Suportul de curs se adresează studenţilor Universităţii „Transilvania,Facultatea de Drept,

frecventa redusa, având ca finalitate explicarea instituţiilor ce țin de domeniul Dreptului
executional penal.
Cursul este conceput în vederea tratării aspectelor fundamentale ale Dreptului
executional penal, astfel încât studenţii să aibă posibilitatea de a-şi însuşi noţiunile şi termenii de
specialitate din cadrul acestei discipline universitare. La elaborarea cursului au fost avut în
vedere marea majoritate a actelor normative referitoare la activitatile principale ale
penitenciarelor, precum si Codul penal actual, Codul de procedura penala, Legea nr. 254/2013,
etc.
Cursul își propune să realizeze o introducere in studiul dreptului executional penal, in
sensul formarii de catre studenti a unei imagini de ansamblu cu privire la notiunile generale de
drept executional penal, in vederea intelegerii importantei acestuia in sistemul de drept
romanesc, delimitarea acestuia fata de alte ramuri de drept, precum si insusirea de catre acestia a
terminologiei si a institutiilor specifice dreptului executional penal.
Obiectivele cursului
Cursul de faţă are ca obiective:
 Să analizeze instituţiile fundamentale ale Dreptului executional penal şi
conexiunile existente între Dreptul executional penal si celelalte ramuri ale
dreptului;
 Să transmită studenţilor informaţiile necesare pentru interpretarea şi
aplicarea corectă a legii executional penale;
 Să transmită în mod clar studenţilor cunoştinţele de Drept executional
penal, care să le permită acestora să devină specialişti în domeniul juridic;
 Cunoaşterea din punct de vedere ştiinţific a conţinutului normelor executio
nal penale, precum şi a jurisprudenţei referitoare la aplicarea acestora;
 Ancorarea studentilor in realitatile teoretice si practice ale disciplinei
dreptului executional penal;
 Explicarea si înţelegerea instituţiilor dreptului executional penal;
 Insuşirea si perfectionarea unui mod de gândire logico-juridic corect;
 Inţelegerea corelaţiilor existente între dreptul penal-partea generala, dreptul
penal-partea speciala, dreptul procesual penal şi dreptul execuţional penal;
 Familiarizarea studentilor cu terminologia specifica si institutiile
caracteristice dreptului executional penal, care se va realiza atat prin
prezentarea notiunilor specifice dreptului penal-partea generala, cat si a
celor specifice, caracteristice dreptului executional penal;
 Explicarea şi înţelegerea soluţiilor pentru problemele apărute în practică;
Explicarea si discutarea noilor modificari legislative;
 Discutarea posibilitatii modificarii legislatiei in vigoare;
 Soluţionarea unor speţe prin folosirea cunoştinţelor acumulate.
Cerinţe preliminare
Cunoasterea unor notiuni referitoare la institutiile de drept penal-partea generala,
drept penal-partea speciala si drept procesual penal.
Inţelegerea mecanismului de creare a normelor şi modul de aplicare a acestora în
practică.
Însuşirea unor instituţii specifice dreptului penal şi a dreptului european.
Resurse
Parcurgerea unităţilor de învăţare aferente acestui modul nu necesită existenţa
unor mijloace sau instrumente de lucru.
Structura cursului
Cursul de Drept executional penal este structurat în sapte module, iar fiecare
modul in parte cuprinde mai multe unităţi de învăţare. La rândul său, fiecare
unitate de învăţare cuprinde: obiective, aspecte teoretice privind tematica unităţii
de învăţare respective, exemple, precum şi probleme propuse spre discuţie şi
rezolvare.
Durata medie de studiu individual

Parcurgerea de către studenţi a unităţilor de învăţare ale cursului de Drept
executional penal (atât aspectele teoretice cât şi rezolvarea problemelor propuse)
se poate face în 2-4 ore pentru fiecare unitate.
Evaluarea
La sfârşitul semestrului, fiecare student va primi o notă, care va cuprinde:
răspunsurile de la examen (80%), testarea continua pe parcursul semestrului
(20%).
STRUCTURA CURSULUI DE DREPT EXECUȚIONAL PENAL
Modulul 1. Noţiuni introductive despre dreptul execuțional penal

U1. Notiunea de drept executional penal, trasaturile (caracterele) dreptului executional
penal, scopul si functiile dreptului executional penal, principiile fundamentale ale dreptului
executional penal, principiile speciale ale dreptului executional penal, legaturile dreptului
executional penal cu alte ramuri de drept si cu alte stiinte,
U2. Izvoarele dreptului executional penal si raportul juridic de drept executional penal.
Modulul 2. Raspunderea penala

U1. Răspunderea penală – definiţie, trăsături, principii
Modulul 3. Individualizarea judiciară a pedepsei

U1. Renunțarea la aplicarea pedepsei
U2. Amânarea aplicării pedepsei
U3. Suspendarea executării pedepsei sub supraveghere
U4. Liberarea condiționată
Modulul 4. Structura organizatorică a sistemului penitenciar în România. Judecătorul de

supraveghere a privarii de liberate. Judecătorul delegat la compartimentul de executări
penale
U1. Structura organizatorică a sistemului penitenciar în România
U2. Judecătorul de supraveghere a privarii de libertate și judecătorul delegat la
compartimentul de executări penae
Modulul 5. Regimurile de executare a pedepselor privative de libertate

U1. Felurile regimurilor de executare a pedepselor privative de liberatate
U2. Aplicarea, schimbarea și individualizarea regimurilor privative de libertate
Modulul 6. Drepturile şi obligaţiile persoanelor private de libertate. Recompensele,

abaterile și sancțiunile disciplinare.
U1. Drepturilor, obligațiile și interdicțiile persoanelor private de libertate
U2. Recompense, abateri şi sancţiuni disciplinare
Modulul 7. Probaţiunea.
U1. Probaţiunea
Modulul 1. Noţiuni introductive despre dreptul execuțional penal
Cuprins
Introducere
Obiectivele modulului
U1. Notiunea de drept executional penal, trasaturile (caracterele) dreptului executional
penal, scopul si functiile dreptului executional penal, principiile fundamentale ale dreptului
executional penal, principiile speciale ale dreptului executional penal, legaturile dreptului
executional penal cu alte ramuri de drept si cu alte stiinte,
U2. Izvoarele dreptului executional penal si raportul juridic de drept executional penal.
Introducere
Însuşirea temeinică a disciplinei Drept executional penal presupune, pe lângă
activităţile didactice programate,un efort considerabil din partea
studenţilor în ceea ce priveşte studiul individual pe baza bibliografiei recomandate
în suportul de curs.
Acest modul contine doua unitati de invatare, care fac referire la unele aspecte
importante legate de notiunea dreptului executional penal, trasaturile acetuia,
scopul, principiile,
conexiunile existente între Dreptul executional penal si celelalte
ramuri ale dreptului, izvoarele dreptului executional penal si raportul juridic de
drept executional penal.
Prezentul modul abordează câteva dintre instrumentele şi conceptele cu care
operează dreptul executional penal.
Competenţe
La sfârşitul acestui modul studenţii vor fi capabili să:
 înţeleagă importanţa teoretica si practica a acestei discipline;
 să înţeleagă elementele de bază ale dreptului executional penal
 sa isi formeze o atitudine pozitiva faţă de ştiinţa dreptului executional penal
 sa isi dezvolte abilităţile de gândire juridico-penală
 sa dobandeasca capacitatea de a interpreta corect normele executional
penale şi aplicarea sistematică a acestora
Unitatea U1. Notiunea de drept executional penal

Cuprins
M1.U1.1. Introducere
M1.U1.2. Obiectivele unităţii de învăţare
M1.U1.3. Definitia dreptului executional penal
M1.U1.4. Trasaturile dreptului executional penal
M1.U1.5. Scopul si functiile
M1.U1.6. Principiile
M1.U1.7. Legatura cu alte ramuri de drept si cu alte stiinte
M1.U18. Test de evaluare a cunostintelor
Aceasta unitate de invatare face trimitere la notiunile de baza, introductive ale
dreptului executional penal si la legatura acesytei discipline cu alte ramuri de drept
si cu alte stiinte.

Această unitate de învăţare îşi propune ca obiectiv principal o iniţiere a studenţilor
în aceasta disciplina, tinand cont de cunostintele dobandite in domeniu.
La sfârşitul acestei unităţi de învăţare studenţii vor fi capabili să:
 să înţeleagă elementele de bază ale dreptului executional penal
Durata medie de parcurgere a primei unităţi de învăţare este de 2 ore.

M1.U1.3. Noţiunea de drept execuţional penal
Termenul de drept execuţional penal a fost folosit pentru prima dată de către doctrina penală
germană, cea franceză utilizândul pe acela de drept penitenciar. Ultimul termen este însă mai
restrictiv referindu-se doar la executarea propriu-zisă a pedepselor şi a altor sancţiuni penale şi la
modul de organizare a penitenciarelor, în timp ce termenul de drept execuţional penal este mai
cuprinzător acoperind întreaga executare a pedepselor, de la momentul pronunţării definitive a
hotărârii de condamnare şi până la finalizarea executării, în diversele sale forme.
În consecinţă, vom folosi termenul de drept execuţional penal, sau mai rar întâlnit dreptul executării
sancţiunilor penale, termen ce desemnează acea ramură a dreptului, având un caracter unitar,
relativ autonomă, aparţinând dreptului public care reglementează principiile
şi modul de executare al pedepselor în scopul apărării societăţii contra criminalităţii.
Dreptul execuţional penal este constituit dintr-un ansamblu de norme care reglementează
domeniul executării sancţiunilor de drept penal. Normele de drept execuţional penal se regăsesc
în tratate şi convenţii internaţionale cu privire la executarea sancţiunilor penale, în Constituţia
României, în codul penal şi de procedură penală, în Legea de executare a pedepselor, în
Regulamentul privind executarea pedepselor şi a măsurii arestării preventive, în unele legi
speciale, în normele privitoare la sănătate, muncă, administraţie, drepturile omului, precum şi în
orice norme ce reglementează activitatea unor colectivităţi1.
Instituţia infracţiunii, instituţia sancţiunii (pedepsei) şi instituţia răspunderii penale
formează pilonii oricărui sistem de drept penal.
Un rol important în dezvoltarea dreptului execuţional penal îl are, în primul rând,
existenţa unor relaţii sociale privind executarea sancţiunilor penale. În acest context a crescut şi
s-a dezvoltat legislaţia privind executarea sancţiunilor penale, la care s-a adăugat şi interesul
statului de a intensifica procesul de reeducare şi reintegrare socială a celor condamnaţi penal. De
asemenea, la apariţia şi dezvoltarea dreptului execuţional penal a contribuit şi formularea unor
principii în executarea sancţiunilor penale (spre exemplu, principiul executării pedepselor în
scopul reeducării prin muncă a persoanelor condamnate penal). La toate acestea a contribuit şi
rolul, nu numai al statului în general, dar şi al organelor speciale ale statului (de exemplu,
organele de stat pentru executarea pedepselor ori alte organe care au atribuţii în îndreptarea şi
reeducarea persoanelor aflate în executarea pedepselor). Nu în ultimul rând, mai trebuie amintită
şi reglementarea juridică specială a relaţiilor sociale respective, deoarece prin „reglementare
juridică anumite relaţii sociale primesc un caracter distinct şi unitar datorită unei anumite
categorii de norme juridice”2.
Dreptul execuţional penal se poate defini ca o ramură de drept alcătuită dintr-o
totalitate de norme juridice prin care se reglementează relaţiile sociale privind executarea
sancţiunilor de drept penal, în scopul asigurării unei influenţări educative eficiente a celor care
execută pedeapsa, al prevenirii săvârşirii de noi infracţiuni şi al apărării ordinii de drept3.
Din această definiţie rezultă o serie de caracteristici:
a. Dreptul execuţional penal este un ansamblu de norme care reglementează regulile
de bază ale executării pedeselor într-un sistem de drept dat, precum şi modul concret în care se execută
aceste pedepse, îndeosebi modul de exercitare a drepturilor şi îndatoririlor administraţiei penitenciare şi a
celor încarceraţi.
1
Ioan Chiş, Dragoş Răzvan Niţă, Fundamente de drept execuţional penal, Editura A.N.I., Bucureşti, 2004, p. 27.
2
Gh. Boboş, Teoria generală a statului şi a dreptului, Ed. Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1983, p. 155.
3
I. Oancea, Drept execuţional penal, Ed. All Educational, Bucureşti, 1998, p. 8.
b. Fiind o ramur ă a dreptului public, dreptul execuţional penal reglementează
comportamentul celor ce veghează la executarea efectivă a pedepselor în mediul
închis(penitenciar), în numele unei autorităţi publice (în cazul dreptului românesc al ministerului
de interne şi administraţiei publice), unul din subiectele raportului juridic de executare penală
fiind, tocmai de aceea, o autoritate public (administraţia penitenciarelor). O altă consecinţă ce
decurge din caracterul de drept public al dreptului execuţional penal este faptul că normele ce
alcătuiesc această ramură de drept au un caracter imperativ, fiind obligatorii pentru toţi cei cărora
li se adresează.
c. Legiuitorul penal român înţelege ca această activitate să fie guvernată de anumite reguli de
bază, principii, cărora i se subordonează întreaga reglementare în materie. Aceste reguli se adresează
tuturor participanţilor la raporturile de drept executional penal.
d. Ca şi dreptul penal, dreptul execuţional penal răspunde anumitor funcţii şi slujeşte
anumitor scopuri. În esenţă, această ramur ă de drept, ca drept pozitiv r ăspunde nevoilor societăţii de
apărare contra criminalităţii. Scopul general al normelor dreptului execuţional penal este identic
cu cel al dreptului penal, acesta din urmă fiind reprezentat de apărarea valorilor sociale fundamentale
ale statutului împotriva săvâr şirii de infracţiuni, astfel cum ele au fost definite şi enumerate în art. 1 din
Codul penal. Legea penala apara, impotriva infractiunilor, Romania, suveranitatea, independenta,
unitatea si indivizibilitatea statului, persoana, drepturile si libertatile acesteia, proprietatea,
precum si intreaga ordine de drept. Executarea pedepselor prezintă două scopuri, unul imediat,
care se referă la prevenţia specială şi unul general sau mediat, care se referă la prevenţia generală.
Scopul imediat se obţine prin izolarea celui condamnat de societate, în acest mod fiind în
imposibilitate de a mai comite alte infracţiuni. Scopul mediat sau general se obţine prin faptul că
executarea efectivă apedepsei într-un mediu închis(penitenciar) prezintă un efect de inhibare a
celor care ar fi tentaţi să comite diverse infracţiuni.
Sa ne reamintim
Dreptul execuţional penal se poate defini ca o ramură de drept alcătuită

dintr-o totalitate de norme juridice prin care se reglementează relaţiile sociale
privind executarea sancţiunilor de drept penal, în scopul asigurării unei influenţări
educative eficiente a celor care execută pedeapsa, al prevenirii săvârşirii de noi infracţiuni şi al
apărării ordinii de drept.
M1.U1.4. Trasaturile dreptului executional penal
Dreptul execuţional penal, ca sistem cuprinzător de norme de drept. Dreptul

execuţional penal este constituit dintr-un ansamblu de norme de drept înscrise în tratate şi
convenţii internaţionale cu privire la executarea sancţiunilor penale, în Constituţia României, în
parte, în C. p. (unele norme generale), în C. p. p., dar în cea mai mare parte în Legea nr. 254/
2013, în unele legi speciale, în normele privitoare la sănătate, muncă, administraţie, drepturile
omului, precum şi în orice norme ce reglementează activitatea unor colectivităţi. 4. Ansamblul
acestor norme acoperă aproape complet reglementarea executării sancţiunilor de drept penal,
4
Ioan Chiş, Dragoş Răzvan Niţă, ,,Fundamente de drept execuţional penal’’, Ed. A.N.I., Bucureşti, 2004, p. 27.
încât dreptul execuţional penal se prezintă ca un sistem cuprinzător de norme de drept, sistem
care constituie conţinutul lui normativ.5
Caracterul autonom al dreptului procesual penal. Autonomia unei ramuri de drept se
justifică printr-un obiect propriu de reglementare şi a celorlalte criterii complementare.6
Dreptul execuţional penal este o ramură autonomă de drept pentru că, are un obiect de
reglementare propriu, (format din relaţiile de constrângere privind executarea unor sancţiuni
penale) şi este reglementat în cea mai mare parte, de norme de drept execuţional penal 7 (C. p.
conţine unele norme generale, dar în cea mai mare parte, normele de drept execuţional penal sunt
înscrise în L. 254/2013 şi în alte legi).
Caracterul de drept public al dreptului execuţional penal. Dreptul execuţional penal
este o ramură de drept public pentru că, în toate raporturile juridice de drept execuţional penal se
găseşte întotdeauna statul, ca subiect dominant.8
Condamnatul se află pe o poziţie de subordonare, iar statul, prin organele speciale,
dispune asupra condamnatului, impunându-i executarea pedepsei la care a fost condamnat,
bineînţeles, în anumite limite prevăzute de lege.9
Să ne reamintim...
Dreptul execuţional penal este o ramură autonomă de drept pentru că, are un obiect
de reglementare propriu, (format din relaţiile de constrângere privind executarea
unor sancţiuni penale) şi este reglementat în cea mai mare parte, de norme de drept
execuţional penal10 (C. p. conţine unele norme generale, dar în cea mai mare parte,
normele de drept execuţional penal sunt înscrise în L. 254/2013 şi în alte legi).
Dreptul execuţional penal este o ramură de drept public pentru că, în toate
raporturile juridice de drept execuţional penal se găseşte întotdeauna statul, ca
subiect dominant.11
M1.U1.5. Scopul si functiile dreptului executional penal
Dreptul execuţional penal este ramura de drept prin care se exprimă şi se realizează
politica penală a statului nostru, privind executarea sancţiunilor penale. În literatura de
specialitate, politica penală este definită ca, ansamblul de procedee susceptibile să fie propuse
legiuitorului, sau care sunt efectiv folosite de acesta la un moment dat într-o ţară determinată,
pentru combaterea criminalităţii.12
Executarea sancţiunilor penale, este orientată spre un scop special, anume apărarea
valorilor sociale, a ordinii de drept etc., prin prevenirea săvârşirii de noi infracţiuni şi reeducarea
celor condamnaţi.13 În această ipoteză, art. 52 Codul penal din 1969 prevede: ,,(1) Pedeapsa este
o măsură de constrângere şi un mijloc de reeducare a condamnatului. Scopul pedepsei este
5
I. Oancea, op. cit., p. 12.
6
N. Popa, ,,Teoria generală a dreptului’’, Ed. Actami, Bucureşti, 1996, p. 243.
7
S. G. Barbu, Al. Şerban, op. cit., p. 3.
8
I. Neagu, ,,Drept procesual penal-Partea generală-Tratat’’, Ed. Global Lex, Bucureşti, 2006, p. 55.
9
10
S. G. Barbu, Al. Şerban, op. cit., p. 3.
11
I. Neagu, ,,Drept procesual penal-Partea generală-Tratat’’, Ed. Global Lex, Bucureşti, 2006, p. 55.
12
C-tin Mitrache, Cristian Mitrache, op. cit., p. 27.
13
S. G. Barbu, Al. Şerban, op. cit. p. 4.
prevenirea săvârşirii de noi infracţiuni. (2)Prin executarea pedepsei se urmăreşte formarea unei
atitudini corecte faţă de muncă, faţă de ordinea de drept şi faţă de regulile de convieţuire
socială.’’
Noul Cod Penal nu mai defineste notiunea de pedeapsa. Aceasta este definita de
doctrina.
Pedeapsa este o masura de constrangere si un mijloc de reeducare, prevazuta de lege,
aplicata de instanta judecatoareasca infractorului in scopul prevenirii savarsirii de infractiuni. 14
Prevenirea săvârşirii de noi infracţiuni, prin executarea sancţiunilor penale, se face pe
două căi: una generală şi alta specială.
Prima urmăreşte să-i determine pe cetăţeni de a se abţine de la comiterea unei
infracţiuni.15 A doua vizează pe condamnaţii înşişi, astfel încât, în urma executării pedepsei este
de presupus că respectivul condamnat va trage învăţămintele necesare şi se va abţine de la
comiterea unei noi infracţiuni.
Atingerea scopului prevenirii săvârşirii de noi infracţiuni implică o serie de funcţii
(atribuţiuni) ce revin dreptului execuţional penal.
În primul rând, este necesară elaborarea unor norme de drept clare şi eficiente şi care să
exprime politica penală a statului în materie de executare a sancţiunilor penale. Existenţa acestor
norme este un prim pas spre o executare legală, exemplară şi controlabilă a sancţiunilor penale.
În al doilea rând, normele privind executarea sancţiunilor penale se conformează
principiilor fundamentale ale dreptului execuţional penal (principiul legalităţii, umanismului,
executării sancţiunilor în scopul reeducării).
În al treilea rând, normele de drept execuţional penal exprimă principiul individualizării
executării sancţiunilor penale. De exemplu, în cadrul executării pedepsei se prevede, pe lângă
regimul general, şi un regim special, un regim mai sever sau mai blând, în funcţie de deosebirile
dintre condamnaţi.
În al patrulea rând, se adoptă şi moduri diferite de executare a pedepsei privative de
libertate, bunăoară în regim deschis, aşa cum este modul executării pedepsei la locul de muncă,
lărgirea modurilor de executare conducând la o mai reală individualizare a pedepsei.
În al cincilea rând, prin normele de drept execuţional penal se prevăd măsuri sigure de
reintegrare în muncă şi societate a celor condamnaţi şi liberaţi definitiv.
În al şaselea rând, prin normele de drept execuţional penal se prevăd măsuri sigure de
reintegrare în muncă şi societate a celor condamnaţi şi liberaţi definitiv.16
Cum sunt prevazute pedepsele in alte legislatii europene? Exemplificati.
M1.U1.6. Principiile de drept executional penal

14
Costica Bulai, Bogdan Nicolae Bulai – Manual de drept penal. Partea generala, Editura Universul Juridic,
Bucureti, 2007, p. 291
15
Ibidem, p. 4.
16
I. Oancea, ,,Tratat de drept penal. Partea generală’’, Ed. All, Bucureşti, 1994, p. 14, 15.
Principiile fundamentale ale dreptului execuţional penal
După cum reiese din denumirea lor, prin principii de bază sau fundamentale se înţeleg
ideile sau orientările care călăuzesc şi străbat întregul drept execuţional penal, întreaga activitate
de luptă împotriva infracţiunilor, prin mijloace de drept execuţional penal. Principiile
fundamentale nu trebuie confundate cu principiile speciale, care privesc un câmp mai restrâns de
probleme.
Principiul legalităţii. Principiul legalităţii este un principiu unanim admis în doctrina
românească şi străină şi exprimă regula că întreaga activitate în domeniul dreptului (şi implicit al
dreptului execuţional penal) se desfăşoară pe baza legii şi în conformitate cu aceasta.17
Principiul legalităţii procesului penal este o transpunere pe plan particular a principiului
general al legalităţii, consacrat în art. 1 punctul 5 din Constituţie, unde se arată: ,,În România,
respectarea Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor este obligatorie’’.18
De altfel, L. 254/2013, privind executarea pedepselor şi a măsurilor dispuse de organele
judiciare în cursul procesului penal statuează la art. 1 că, ,,executarea pedepselor si a masurilor
privative de liberate se realizează în conformitate cu dispoziţiile Codului penal, ale Codului de
procedură penală şi ale prezentei legi.’’
Potrivit acestui principiu, legea este cea care determină faptele considerate infracţiuni,
(nullum crimen sine lege), după cum tot legea este cea care arată pedepsele (nulla poena sine
lege) şi răspunderea penală (nulum judicium sine lege) ce revine persoanelor care au săvârşit
infracţiuni.
Din principiul legalităţii rezultă faptul că întreaga executare a pedepselor, drepturile şi
obligaţiile părţilor raportului de drept execuţional penal sunt numai cele prevăzute de lege şi pot fi
exercitate numai în condiţiile stabilite de lege. De asemenea, orice încălcare a regulilor stabilite prin
legea de reglementare atrage aplicarea, după caz, a sancţiunilor disciplinare, administrative sau
penale. Tot ca o consecinţă a principiului legalităţii este şi aceea potrivit căreia administraţia
penitenciară nu poate aplica alte sancţiuni disciplinare decât cele expres şi limitativ prevăzute de Legea nr.
254/2013.
Principiul umanismului. Principiul presupune că întreaga reglementare execuţional
penală trebuie să pornească de la interesele fundamentale ale omului. În centrul activităţii
execuţional-penale se află omul (cu drepturile şi libertăţile sale) şi de aceea, în normele
execuţional-penale sunt prevăzute exigenţe cărora conduita omului să li se poată conforma.19
În acest context, putem vorbi de umanizarea pedepselor şi a executării acestora,
sancţiunile penale, pe lângă funcţia coercitivă, îndeplinind şi funcţia de reeducare.
Principiul umanismului constă în aceea că întreaga executare a pedepsei trebuie să se facă
cu umanitate. Principiul este consacrat legal atât în legea privind executarea pedepselor cât şi în
Regulile europene de penitenciare. Pentru consolidarea acestui principiu codul penal prevede o
serie de incrimări a unor fapte ce sunt comise în cazul executării unor sancţiuni penale. Astfel,
potrivit dispoziţiilor art.282 din Codul penal, tortura constituie infracţiune, la fel şi relele
tratamente aplicate unei persoane reţinute sau aflate în stare de detenţie sau în executarea unei măsuri
de siguranţă sau educative.
17
18
I. Neagu, op. cit., p.71.
19
L. 254/2013, privind executarea pedepselor şi a măsurilor privative de libertate dispuse
de organele judiciare în cursul procesului penal, cuprinde o serie de prevederi legate de principiul
umanităţii. Astfel, art. 4 prevede că, ,,pedepsele si masurile privative de libertate se execută în
condiţii care să asigure respectarea demnităţii umane.’’ Alin. (1) al art. 5 din aceeaşi lege,
statuează: ,,Se interzice supunerea oricărei persoane aflate în executarea unei pedepse la
tortură, la tratamente inumane sau degradante ori la alte rele tratamente.’’ Exemplele nu se
opresc aici, existând o multitudine de reglementări în dreptul execuţional penal, în strânsă
legătură cu principiul umanităţii.
Potrivit dispoziţiilor din preambulul Recomandării Comitetului de Miniştri ai statelor membre
ai Consiliului Europei, REC (2006)24, persoanele private de libertate îşi pastrează toate
drepturile care nu le-au fost retrase prin lege, iar restricţiile la care sunt supuse sunt reduse la
strictul necesar. De asemenea venind în întâmpinarea principiului umanismului aceleaşi reguli aratăcă
detentia nu trebuie să încalce drepturile omului chiar şi în cazul unei lipse a resurselor .
Aplicarea acestui principiu presupune ca desfăşurarea muncii în detenţie să se realizeze în
condiţii de umanitate, respectându-se protecţia şi securitatea muncii20.
De asemenea, presupune respectul integrităţii corporale şi a sănătăţii deţinuţilor, acestora
trebuind să li se acorde asistenţă medicală şi medicaţia corespunzătoare în caz de boală.Principiul
implică crearea de condiţii material şi morale pentru executarea pedepsei într-un mediu închis precum şi de
realizarea unei protecţii special pentru femeile şi minorii deţinuţi. Pentru aceştia din urmă executarea
pedepselor stă tot timpul sub semnul pregătirii lor pentru liberare şi,de asemenea, acestora
trebuie să li se asigure condiţiile necesare pentru instruirea şi pentru continuarea studiilor. De
asemenenea, atât Legea nr.254/2013 cât şi REC (2006)2 prevăd măsuri speciale pentru deţinuţii străini
şi pentru alte categorii de deţinuţi. O altă reflecţie a principiului umanismului o reprezintă şi
liberarea condiţionată.
Principiul executării sancţiunilor în scopul reeducării celor condamnaţi. Caracterul
pur retributiv al pedepsei a fost reevaluat, în sensul că, în acest moment, un rol foarte important
ca retribuţia îl deţine reeducarea condamnatului.
Constrângerea, prin ea însăşi nu ar putea duce la realizarea scopului pedepsei, funcţia de
reeducare reîntregind funcţia de represiune a pedepsei.21
Funcţia de reeducare este prevăzută în mod expres de lege şi este completată de
dispoziţiile art. 52 alin. (2) Cod ul penal din 1969care stipulează că, ,,prin executarea pedepsei
se urmăreşte formarea unei atitudini corecte faţă de muncă, faţă de ordinea de drept şi faţă de
regulile de convieţuire socială’’
Principiul individualizării executării pedepsei. Acest principiu este considerat în
doctrină, de către unii autori, ca fiind un principiu special de drept. 22 Alţi autori admit acest
principiu ca fiind unul de bază.23
Acest principiu presupune stabilirea şi aplicarea sancţiunilor de drept penal, în funcţie de
gravitatea faptei săvârşite, de periculozitatea infractorului, de necesităţile de îndreptare ale
acestuia.
Îndeplinirea scopurilor şi funcţiilor sancţiunilor penale are loc numai dacă acestea au fost
adaptate cazului concret, individual.24 Principiul îşi are consacrarea în art. 74 Noul Cod Penal,
urmând a se insista asupra lui pe tot parcursul prezentei lucrări.
20
21
S. G. Barbu, Al. Şerban, op. cit. p. 16, 17.
22
Vezi I. Oancea, op. cit., p. 16.
23
24
Ibidem, p. 48.
Principiul executabilităţii exprimă cerinţa că, orice hotărâre a instanţei penale care
conţine o condamnare la o sancţiune penală şi care a rămas definitivă, trebuie pusă în executare. 25
Dacă nu s-ar proceda astfel, hotărârea instanţei n-ar avea nici o eficienţă. Punerea în executare se
îndeplineşte de către organe speciale de stat.
Principiul obligativităţii constă în aceea că, punerea în executare şi executarea unei
hotărâri penale, în care se cuprinde o condamnare la o sancţiune penală, devine definitivă şi
executorie, este obligatorie pentru organele de stat competente şi pentru condamnaţi.26
Principiul jurisdicţionalităţii vizează organul principal de stat care are atribuţii în
materie de punere în executare şi controlul executării sancţiunilor penale. 27 În această ipoteză,
activitatea de executare se desfăşoară sub supravegherea instanţei de judecată, care prin
judecătorul delegat, decide şi rezolvă incidentele în cazul eventualelor încălcări ale legii ori în
cazul unor schimbări ce pot interveni în cursul executării pedepsei. Instituţia judecătorului de
supraveghere a privarii de libertate are parte de o reglementare specială în cadrul L. 254/2013.
Principiul continuităţii este strâns legat de principiul executabilităţii. Potrivit acestui
principiu, nu este destul ca o sancţiune penală, (de exemplu, pedeapsă principală ori
complimentară), să fie pusă în executare, ci, se cere ca, o dată pusă în executare, această
executare să fie continuată şi dusă până la capăt, până la completa executare.28
Principiile speciale ale dreptului execuţional penal

Principiile speciale ale dreptului execuţional penal, în comparaţie cu principiile de bază
sau fundamentale, au o sferă mai restrânsă.29
În domeniul dreptului execuţional penal, prin principii speciale se înţeleg principii care
privesc şi se aplică executării unui grup de pedepse sau executării unei pedepse (de exemplu, a
pedepsei privative de libertate).30
Sunt încă discuţii cu privire la delimitarea acestor principii speciale. Unii autori admit
unele principii, alţi autori admit alte principii, unii admit un număr de principii, alţii admit alt
număr de principii.
Odată cu intrarea în vigoare a L. 275/2006, şi-a făcut apariţia existenţa unor asemenea
principii. Astfel, în această lege au fost înscrise principii precum: principiul garantării drepturilor
condamnaţilor în timpul executării pedepsei (art. 38 alin. (2)), principiul recunoaşterii dreptului
persoanei condamnate la petiţionare (art. 44), principiul recunoaşterii dreptului condamnatului la
asistenţă diplomatică (art. 53) etc.
Aceste principii se regasesc si in actuala reglementare, astfel art. 56 alin.1 din Legea
254/2013 consacra principiul garantării drepturilor condamnaţilor în timpul executării pedepsei,
art. 64 consacra principiul recunoaşterii dreptului persoanei condamnate la petiţionare si art. 74,
principiul recunoaşterii dreptului condamnatului la asistenţă diplomatică, etc.
25
Gh. Antoniu, ,,Executarea sancţiunilor penale’’, în ,,Explicaţii teoretice ale Codului de procedură penală român’’, Ed.
Academiei, 1976, p. 299-300.
26
I. Oancea, ,,Drept execuţional penal’’, Ed. All Educational, Bucureşti, 1998, p. 32.
27
28
29
V. Papadopol, ,,Principii e bază’’, Ed. Ştiinţifică, Bucureşti, 1958, p. 531.
30
Conform parerii unor autori din literatura de specialitate, exista si o alta delimitare a
principiilor dreptului executional penal. Cum opinati dvs.?
M1.U1.7. Legăturile dreptului execuţional penal cu alte ramuri de drept şi cu alte ştiinţe
Legăturile dreptului execuţional penal cu alte ramuri de drept

1. Legătura cu dreptul penal. Între dreptul execuţional penal şi dreptul penal există strânse
legături.
Dreptul penal este dreptul care prevede cadrul legal al sancţiunilor penale, sistemul de sancţiuni
penale, normele generale şi speciale de sancţionare.
Dreptul execuţional penal, prin normele de executare a pedepselor, reglementând relaţiile sociale
specifice de executare a pedepselor aplicate de către instanţe, contribuie la finalizarea şi realizarea
scopului legii penale, acela de prevenire a săvârşirii de noi infracţiuni. La acestea mai adăugăm şi
faptul că unele din principiile care orientează dreptul penal sunt preluate şi adaptate de dreptul
execuţional penal în materie de executare a sancţiunilor penale: principiul legalităţii, principiul
individualizării sau principiul umanismului. Iar, în ceea ce priveşte raporturile juridice,
menţionăm că între raporturile juridice execuţionale şi raporturile juridice penale există o strânsă
intercondiţionare, în sensul că dacă prin normele de drept penal se aplică pedepse infractorilor,
creându-se raporturi juridice penale, prin normele de drept execuţional penal se reglementează
executarea pedepselor aplicate şi, astfel, raporturile juridice de drept execuţional penal vor deriva
din raporturile juridice de drept penal.
2. Legătura cu dreptul procesual penal. Executarea sancţiunilor penale presupune o anumită
procedură penală, în sensul că executarea sancţiunilor penale constituie o activitate socială în
cadrul căreia se produc o seamă de acte procesuale, acte fără de care executarea sancţiunilor
penale nu se poate efectua. Astfel, raporturile juridice de drept execuţional penal se realizează
prin raporturi de drept procesual penal, raporturi ce se desfăşoară însă între părţile speciale,
organele şi subiecţii speciali, iar în acest sens în Partea specială a Codului de procedură penală,
Titlul III, „Executarea hotărârilor penale”, sunt înscrise dispoziţii speciale privind executarea
hotărârilor penale31.
Legăturile dreptului execuţional penal cu alte ştiinţe

Dreptul execuţional penal, ca disciplină ştiinţifică, are strânse legături şi cu o serie de ştiinţe
sociale, nejuridice, care studiază infracţiunile, infractorii, pedepsele şi celelalte sancţiuni, precum
şi executarea acestora, concluziile acestor discipline socio-umane oferind cunoştinţe şi soluţii
care reţin atenţia în organizarea şi realizarea politicii penale a statului şi care îmbogăţesc totodată
disciplina dreptului execuţional penal. Avem în vedere următoarele ştiinţe: politica penală,
criminologia, penologia, ştiinţa penitenciară, sociologia criminală, psihologia criminală, psi-
hiatria criminală şi altele.
A. Corelaţia cu politica penală. Politica penală este ştiinţa care trasează orientările şi
principiile incriminărilor, stabilirii, aplicării şi executării pedepselor şi a celorlalte sancţiuni
penale, în scopul apărării societăţii contra infracţiunilor. Rolul organelor de specialitate, organe
execuţional penale este de a realiza în practică această politică penală în domeniul dreptului
31
I. Oancea, p. 18-19.
execuţional penal. În acest sens, ştiinţa dreptului execuţional penal transmite concluziile şi
cercetările factorilor de decizie în materie de politică penală, în vederea reevaluării căilor şi
mijloacelor de luptă împotriva infracţionalităţii32.
B. Corelaţia cu criminologia. Dreptul execuţional penal preia de la criminologie o seamă
de date ştiinţifice privind cauzele şi condiţiile sociale şi individuale care au determinat anumite
persoane să comită infracţiuni, date de care trebuie să se ţină seama în individualizarea executării
sancţiunilor penale; de asemenea, criminologia cercetează trăsăturile caracteristice33 ale
persoanelor care săvârşesc infracţiuni (instruit-neinstruit, infractor violent-neviolent, infractor de
ocazie etc.), caracteristici de care dreptul execuţional penal ţine seama în organizarea executării
sancţiunilor penale, la care se adaugă şi faptul că dreptul execuţional penal ţine seama de
mijloacele recomandate de criminologie în procesul de executare a pedepselor, a măsurilor
educative34.
C. Corelaţia cu penologia. Penologia este acea disciplină teoretică nejuridică care studiază
pedepsele35, este disciplina social-psihologică despre mijloacele represive, despre pedepse, în lupta
împotriva infracţiunilor36.
Penologia oferă dreptului execuţional penal date, informaţii, idei, cunoştinţe despre
natura şi funcţiile pedepselor şi despre modalităţile de executare ale acestora. Astfel, pentru
realizarea scopului executării pedepsei, acela al prevenirii săvârşirii de noi infracţiuni, pedeapsa
trebuie să îndeplinească atât funcţia de constrângere, cât şi funcţia de îndreptare şi reeducare.
Pentru aceasta, executarea pedepsei trebuie să cuprindă elemente de constrângere (ordine,
disciplină, muncă), dar şi elemente de îndreptare şi reeducare (calificare profesională, învăţătură
etc.)37.
D. Corelaţia cu ştiinţa penitenciară. Ştiinţa penitenciară studiază executarea pedepselor
privative de libertate, pedepse care se execută în penitenciare (de unde şi denumirea de «ştiinţă
penitenciară»). Cu toate acestea, ştiinţa penitenciară nu este o disciplină juridică, ea nu studiază
normele juridice privind executarea pedepselor privative de libertate, ci condiţiile în care
executarea poate fi eficientă, în care ea contribuie la reeducarea condamnatului. De asemenea, ea
studiază organizarea sistemului penitenciar şi regimul de viaţă al condamnatului în penitenciar,
măsura în care această executare contribuie sau nu la prevenirea producerii de noi infracţiuni din
partea condamnatului. În urma cercetărilor efectuate, ştiinţa penitenciară a formulat propuneri cu
privire la înlăturarea unor măsuri negative din modul de viaţă în regimul penitenciar şi la
adoptarea unor măsuri de bună organizare şi desfăşurare a regimului de trai în penitenciar şi a
muncii condamnaţilor, cu privire la disciplina în penitenciar, cu privire la necesitatea contactelor
cu familia a celor care îşi execută condamnarea, în interesul pregătirii condiţiilor de reintegrare
socială a condamnatului după liberarea definitivă38.
În unele ţări europene s-a dezvoltat o ramură mai restrânsă de drept penal, şi anume dreptul
penitenciar, menit să reglementeze executarea pedepselor privative de libertate. Ceea ce
caracterizează această ramură de drept este faptul că ea cuprinde dispoziţiile de drept care
reglementează numai executarea pedepselor privative de libertate. Astfel, dreptul penitenciar
cuprinde atât dispoziţiile înscrise în codul penal (regimul de executare a pedepselor privative de
32
33
R. M. Stănoiu, V. Nenciulescu, ,,Rolul criminologiei în realizarea obiectivelor politicii penale’’, în S.C.J. nr. 2/1982.
34
I. Oancea, p. 24.
35
G. Kellens, ,,Precis de penologie et de droit des sanctions penales’’, Ed. Fac de Droit de Liege, 1991.
36
I. Oancea, p. 24.
37
38
I. Oancea, p. 26.
libertate, reguli generale privind munca condamnaţilor în penitenciar etc.) sau în legi speciale, cât
şi dispoziţiile înscrise în regulamentele privind executarea pedepselor privative de libertate sau în
regulamentele privind organizarea şi funcţionarea penitenciarelor.
În ceea ce priveşte legătura dintre cele două ramuri de drept, afirmăm că dreptul
execuţional penal are un domeniu mai larg, în sensul că acesta cuprinde reglementarea executării
tuturor sancţiunilor penale, în timp ce dreptul penitenciar cuprinde numai reglementarea
executării pedepsei privative de libertate, având un domeniu mai restrâns.
E. Corelaţia cu sociologia criminală, psihologia criminală şi alte ştiinţe social-penale.
Dreptul execuţional penal are legături şi cu alte ştiinţe sociale şi umane care, prin cunoştinţele pe
care le aduc în legătură cu condamnatul, sunt de folos executării sancţiunilor penale. Este vorba
de o seamă de ramuri de ştiinţe sociale speciale, dezvoltate în sistemul sociologiei (sociologia
criminală), în sistemul psihologiei (psihologia criminală), în sistemul pedagogiei (pedagogia
condamnatului) etc39.
În timp ce sociologia criminală, prin investigaţiile sale privind rolul mediului social40 în
favorizarea săvârşirii de infracţiuni din partea unor persoane, este deosebit de utilă dreptului
execuţional penal, psihologia criminală, cu investigaţiile şi formularea de cunoştinţe ştiinţifice
referitoare la motivaţiile41 şi trăsăturile psihice ale celui condamnat la pedeapsa cu închisoarea
(capacitatea mintală a condamnatului, trăsăturile de caracter ale acestuia etc.), prezintă o
incontestabilă importanţă pentru executarea sancţiunilor penale, iar pedagogia condamnatului
fiind o disciplină pedagogică îndreptată spre cercetarea reeducării celor cu comportare anti-
socială, aduce o contribuţie importantă dreptului execuţional penal, fiindcă ea indică ştiinţific
metodele şi căile necesare reeducării acestor categorii de condamnaţi42.
Considerati ca mai exista si alte conexiuni intre dreptul executional penal si alte
discipline sau stiinte?
M1.U1.8. Test de evaluare a cunoştinţelor
1. Definiti dreptul executional penal ?

2. Care este scopul dreptului executional penal?
39
40
S. And E. Glueck, Family. ,,Environment and Deliquency, Routledge’’, London, 1966.
41
Al. Roşca, ,,Motivele acţiunii umane, Ed. Instutului de psihologie’’, Cluj, 1943.
42
A. Dancyuly, M. Ionescu, I. Radu, D. Salade, ,,Pedagogie’’, Ed. Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1979, p. 202-220.
Unitatea U2. Izvoarele si raportul juridic de drept executional penal
Cuprins
M1.U2.3. Izvoarele dreptului executional penal
M1.U2.4. Raportul juridic de drept executional penal
M1.U2.5. Test de evaluare a cunostintelor
Aceasta unitate de invatare face trimitere la principalele izvoare de drept
executional penal si la raportul juridic de drept executional penal.

La sfârşitul acestei unităţi de învăţare studenţii vor fi capabili să:
 înţeleagă elementele de bază ale dreptului executional penal;
 inteleaga notiunea de izvor de drept executional penal si sa exemplifice care
sunt izvoarele de drept executional penal;
 insuseasca aspecte referitoare la raportul juridic de drept executional penal;
 delimiteze raportul juridic de drept penal de raportul juridic de drept executional
penal
Durata medie de parcurgere celei de a doua unităţi de învăţare este de 2 ore.

M1.U2.3. Noţiunea de izvor de drept execuţional penal
Cunoaşterea izvoarelor unei ramuri de drept permite o abordare mai clară a conţinutului
acestei discipline şi asigură autoritatea concluziilor care se pot desprinde din această abordare.
Prin izvoare, putem înţelege sursele normelor juridice. 43 Particularizând, prin izvor al
dreptului execuţional penal se înţelege actul normativ sau actele normative în care se exprimă
voinţa socială, devenită voinţă de stat, cu privire la normele juridice privind executarea
sancţiunilor penale.44
Prin izvor al dreptului execuţional penal se înţelege actul normativ sau actele
normative prin care exprimă voinţa de stat cu privire la normele juridice privind
executarea sancţiunilor penale. Izvoarele dreptului execuţional penal sunt dispoziţiile cuprinse
în: Constituţia României;
Alte izvoare de drept execuţional penal sunt legile organice şi cele speciale. O deosebită
importanţă o are Legea nr. 254/2013 privitoare la executarea pedepselor şi a măsurilor privative
de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal (lege care a abrogat vechea
lege a executării pedepselor, nr. 275/2006).
Codul penal este de asemenea unul dintre izvoarele de drept execuţional penal. În Titlul
III, ,,Pedepsele’’, art. 53-106, statuează principalele norme ce reglementează scopul executării
pedepsei, categoriile şi limitele generale ale pedepselor. Izvor de drept execuţional penal sunt şi:,
Titlul V, ,,Minoritatea’’ (art. 113-134), Titlul IV ,,Măsuri de siguranţă’’ (art. 107-112 ind.1)
precum şi Titlul VII, ,,Cauzele care înlătură răspunderea penală’’ (art. 152-159).
Unul dintre izvoarele cele mai importante ale dreptului execuţional penal este Codul de
procedură penală. Titlul V,,Executarea hotărârilor penale’’ (art. 550 - 601 ) reprezintă sediul
principal al normelor de drept execuţional penal, norme ce reprezintă concretizarea modului de
punere în aplicare a pedepselor.45
Desigur, pe lângă alte astfel de izvoare există şi izvoare precum: regulamente, diverse
ordonanţe (cum are fi de exemplu Ordonanţa de urgenţă 47/2006, pentru modificarea şi
completarea L. 293/2004 privind statutul funcţionarilor publici din Administraţia Naţională a
Penitenciarelor), hotărâri guvernamentale (de exemplu Hotărârea Guvernului nr. 1849/2004,
privind organizarea, funcţionarea şi atribuţiile Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor), ordine
ale ministrului justiţiei etc.
Care sunt izvoarele dreptului penal? Delimitati izvoarele de drept penal de cele de
drept executional penal.
43
M. A. Hotca, op. cit., p. 249.
44
45
I. Neagu, ,,Drept procesual penal. Partea specială’’, Ed. Global Lex, Bucureşti, 2006, p. 315 şi urm.
Sa ne reamintim
normative în care se exprimă voinţa socială, devenită voinţă de stat, cu privire la
normele juridice privind executarea sancţiunilor penale.46
normative prin care exprimă voinţa de stat cu privire la normele juridice privind
executarea sancţiunilor penale.
M1.U2.4. Raportul juridic de drept execuţional penal
Raportul juridic execuţional penal constă în relaţiile sociale de executare a sancţiunilor penale
reglementate prin norme juridice execuţional penale, relaţii statornicite între
organele de stat şi condamnat potrivit cărora statul are dreptul de a pune pe condamnat
să execute pedeapsa sau o altă sancţiune penală aplicată printr-o hotărâre penală definitivă iar
condamnatul are obligaţia să o execute.
Trăsăturile specifice ale raportului juridic execuţional penal
a) Între raportul juridic execuţional penal şi raportul juridic penal există o strânsă
legătură. Mai întâi se naşte raportul juridic penal de conflict ca urmare a transformării
lui din raport juridic penal de conformare.
Săvârşirea unei infracţiuni stă la baza naşterii acestui raport juridic. Raportul juridic de
conflict privit ca mijloc de realizare a ordinii de drept poartă denumirea de raport juridic
de răspundere penală. O etapă în desfăşurarea acestuia este executarea sancţiunii de drept
penal aplicate. Această etapă în cadrul raportului juridic penal ia forma unui raport juridic
special şi anume a raportului juridic execuţional penal. Raportul juridic execuţional penal
derivă din raportul juridic penal.
b) R a p o r t u l j u r i d i c e x e c u ţ i o n a l p e n a l s e r e f e r ă l a r e l a ţ i i l e d e e x e c u t a r e
a sancţiunilor penale care se deosebesc de relaţiile de tragere la
răspundere penală care conduc la formarea raportului juridic penal.
c) Deşi pentru epuizarea raportului juridic execuţional penal se apelează la acte
procesuale penale proprii (punerea în executare a pedepsei închisorii, a pedepselor
complementare ) reglementate prin norme juridice procesual penale totuşi cele două
raporturi juridice nu se confundă, ele rămânând raporturi juridice distincte într-o
strânsă interdependenţă.
Cum delimitati raportul juridic de drept penal de raportul juridic de drept executional
penal?
Elementele raportului juridic execuţional penal

46
a) Subiecţii raportului juridic execuţional penal. La raportul juridic execuţional penal
participă statul prin organele sale speciale, pe de o parte, în calitate de
subiect activ şi condamnatul, pe de altă parte, în calitate de subiect pasiv.
În situaţia executării pedepsei închisorii împuternicitul statului este
conducerea penitenciarului sau a locului de muncă care acţionează p r i n conducătorul ei.
În situaţia executării pedepsei amenzii statul participă în cadrul raportului prin organul
financiar. Subiectul pasiv al raportului este condamnatul care va executa
pedeapsa aplicată printr-o hotărâre definitivă având în această situaţie o serie de drepturi
şi obligaţii prevăzute în legea privind executarea pedepselor. În cadrul
raportului juridic execuţional penal subiecţii dobândesc o anumită
specificitate, calitatea lor fiind deosebită de cea întâlnită în cadrul celorlalte
raporturi juridice penale sau procesual penale.
b) Conţinutul raportului juridic execuţional penal. Prin conţinutul raportului juridic
execuţional penal înţelegem drepturile şi obligaţiile fiecărei părţi specifice acestui raport.
Organul de stat are dreptul să ceară condamnatului să execute pedeapsa
închisorii sau să execute pedeapsa amenzii prin plata acesteia sau să fie internată şi să
rămână în penitenciar. Statul are o poziţie de autoritate cu rol dominant în raport cu
condamnatul. Aceleaşi drepturi le are statul în cazul executării unei măsuri
educative sau aunei măsuri de siguranţă. În penitenciar statul prin organele sale are mai
multe drepturi derivate din cel enunţat mai sus şi anume dreptul de a cere să se respecte
disciplina şi ordinea în penitenciar, de a obliga pe condamnaţi să participe la activităţi
educative, etc.
Cu privire la obligaţiile statului ne referim la obligaţia de a asigura
condamnatului respectarea drepturilor sale la locul de deţinere, respectarea dreptului la odihnă, la
asistenţă medicală, respectarea duratei pedepsei, etc. C o n d a m n a t u l a r e o b l i g a ţ i a d e a
d e s f ă ş u r a a c ţ i u n i c u p r i n s e î n p e d e a p s a a p l i c a t ă p e c a r e l e c e r e o rg a n u l d e
e x e c u t a r e . C o n d a m n a t u l a r e o b l i g a ţ i a s ă respecte regimul de penitenciar
conform regulamentelor de ordine interioară, normele de igienă sanitară precum şi
disciplina muncii. Condamnatul are dreptul de a executa doar pedeapsa la care a fost condamnat,
de a i se respecta dreptul laodihnă, la corespondenţă şi dreptul la vizite.
c) Obiectul raportului juridic execuţional penal. Obiectul raportului juridic
execuţional penal îl constituie pedeapsa sau măsurile de siguranţă ce trebuie executate. Naşterea,
modificarea şi stingerea raportului juridic execuţional penal are loc ca la orice raport juridic
penal. El este determinat de existenţa unor fapte juridice penale, execuţionale penale fiindcă
drepturile şi obligaţiile se manifestă doar în prezenţa acestora. Aceste fapte sunt de trei feluri:-
constitutive; modificatoare; extinctive de raport juridic execuţional penal. Faptul juridic
constitutiv poate fi o hotărâre judecătorească definitivă de condamnare la o pedeapsă
sau sancţiune penală, actul de punere în executare şi mandatul de executare ce se emite de
instanţa de executare. Faptul juridic modificator este cel ce schimbă conţinutul modificării
unei pedepse făcând-o mai severă, mai puţin severă sau înlăturând-o (graţierea, amnistia,
săvârşirea unei noi infracţiuni).
Faptele juridice extinctive de executare a unei pedepse sunt: executarea efectivă şi
completă a pedepsei, aministia, graţierea personală, toate acesteaducând la încetarea executării
pedepsei.
a. Naşterea raportului juridic de drept execuţional penal. Ca orice raport juridic, raportul de drept
execuţional penal se naşte la un moment dat în timp şi printr-un anumit fapt concret. Acest fapt
este condamnarea printr-o hotărâre penală definitivă (pentru arestarea preventivă, naşterea
raportului juridic se produce prin dispunerea măsurilor preventive).
b. Modificarea raportului juridic de drept execuţional poate îmbrăca mai multe forme. Modificarea
raportului juridic de drept execuţioanl penal derivă din faptul că pe parcursul executării pedepsei
se pot ivi fapte sau împrejurări care pot atenua sau agrava situaţia juridică a condamnatului.
c. Stingerea raportului juridic de drept execuţional. Cazuri.
1. la momentul executării efective şi integrale a pedepsei stabilite în hotărârea de condamnare.
Pentru arestarea preventivă acest moment corespunde epuizării duratei pentru care s-a dispus măsura.
2. momentul graţierii;
3. intervenirea amnistiei ca act de clemenţă
4. decesul condamnatului.
Să ne reamintim...
Raportul juridic execuţional penal constă în relaţiile sociale de executare a a
sancţiunilor penale, reglementate prin norme juridice execuţional al
penale, relaţii statornicite între organele de stat şi condamnatat
potrivit cărora statul are dreptul de a pune pe condamnat să execute pedeapsasa
sau o altă sancţiune penală aplicată printr-o hotărâre penală definitivă, iar iar
condamnatul are obligaţia să o execute.
Elementele raportului juridic execuţional penal sunt: subiectii, continutul si ul,
obiectul.
Definiti faptele juridice penale, faptele juridice de drept procesual penal si fapteleele
juridice civile.
1. Enumerati izvoarele dreptului executional penal

2. Enumerati cazurile in care un raport juridic de drept executional penal se poate
stinge.
Modulul 2. Raspunderea penala
Cuprins
Introducere
U1. Răspunderea penală – definiţie, trăsături, principii
Introducere
Acest modul contine doua unitati de invatare, care fac referire la unele
aspecte importante legate de raspunderea penala si de cauzele care
înlătură răspunderea penală sau aplicarea pedepsei si cauzele care înlătură
executarea pedepsei şi a consecinţelor condamnării.
Prezentul modul abordează câteva dintre instrumentele şi conceptele cu care
operează dreptul executional penal.
Competenţe
 isi formeze o atitudine pozitiva faţă de ştiinţa dreptului executional penal;
 isi dezvolte abilităţile de gândire juridico-penală;
 delimiteze raspunderea juridica de raspunderea penala
Unitatea U1. Răspunderea penală – definiţie, trăsături, principii
Cuprins
M2.U1.3. Raspunderea juridica. Consideratii generale
M2.U1.4. Definitia si trasaturile raspunderii penale
M2.U1.5. Principiile raspunderii penale
Aceasta unitate de invatare face trimitere la cele mai importante aspecte legate de
raspunderea penala si delimitarea acesteia de alte forme de raspundere juridica.

La sfârşitul acestei unităţi de învăţare studenţii vor fi capabili:
 sa înţeleagă importanţa teoretica si practica a acestei discipline;
 sa înţeleagă elementele de bază ale dreptului executional penal;
 sa se familiarizeze cu notiunile specifice dreptului executional penal;
 sa insuseasca notiunile de baza din dreptul penal-partea generala si sa le
coreleze cu cele de drept executional penal;
 sa utilizeze corect terminologia de specialitate;
M2.U1.3. Raspunderea juridica. Consideratii generale
Răspunderea juridică este o specie a genului răspunderii sociale. Genul răspunderii

sociale cuprinde următoarele forme de răspundere: răspunderea juridică, răspunderea politică,
răspunderea religioasă şi răspunderea morală. Noţiunea răspunderii juridice nu este privită la fel
de către toţi autorii de specialitate.47
Etimologic, cuvântul răspundere îşi are originea în latinescul ,,spondeo’’. Dicţionarul
explicativ al limbii române, defineşte termenul răspunderea ca fiind ,,faptul de a răspunde;
obligaţia de a răspunde de îndeplinirea unei acţiuni, sarcini etc.; responsabilitate’’.48
În funcţie de specificul diverselor ramuri care alcătuiesc sistemul de drept, răspunderea
juridică se prezintă sub următoarele forme: răspunderea civilă, răspunderea penală, răspunderea
administrativă, răspunderea constituţională, răspunderea disciplinară, răspunderea fiscală,
răspunderea internaţională etc.
În primul sens, răspunderea juridică este acea formă a răspunderii sociale, ce constă în
obligaţia unei persoane de a suporta sancţiunea juridică.
În al doilea sens, răspunderea juridică este acea formă a răspunderii sociale, ce cuprinde
atât latura pasivă, cât şi latura activă a raportului juridic de constrângere (de conflict), respectiv
dreptul subiectului activ (titularul valorii sociale lezate) al acestui raport, de a pretinde şi obţine
conduita corespunzătoare dreptului său, din partea subiectului pasiv (cel care a lezat valoarea
socială), care are obligaţia de a se conforma acestei conduite.
În al treilea sens, prin răspundere juridică se înţelege acea specie de răspundere juridică
ce cuprinde drepturile şi obligaţiile corelative ce aparţin subiectelor raportului juridic penal, care
se realizează prin coerciţiunea statală.
În al patrulea sens, prin răspundere juridică se înţelege instituţia juridică ce cuprinde
ansamblul normelor juridice care reglementează realizarea dreptului prin constrângere. 49
Indiferent de ramura dreptului în cadrul căreia intervine, răspunderea juridică garantează
eficienţa dreptului, legalitatea, stabilitatea raporturilor juridice şi dezvoltarea relaţiilor sociale.
Realizarea ordinii de drept nu se poate face haotic sau arbitrar, ci într-un cadru juridic adecvat
acesteia. Acest cadru este dat de raporturile juridice de constrângere. Prin urmare, aplicarea
sancţiunilor (constrângerii), nu poate fi realizată direct, ci numai prin intermediul răspunderii
juridice.
Răspunderea juridică este acea formă a răspunderii sociale, ce constă în obligaţia unei persoane
de a suporta sancţiunea juridică.
Prin răspundere juridică se înţelege acea specie de răspundere juridică ce cuprinde drepturile şi
obligaţiile corelative ce aparţin subiectelor raportului juridic penal, care se realizează prin
coerciţiunea statală.
M2.UI.4. Raspunderea penala-definitie si trasaturi
Prin săvârşirea unei infracţiuni ia naştere un conflict concret de drept penal substanţial între
societate (reprezentată de către stat), pe de o parte, şi autorul infracţiunii, pe de altă parte. În
aceste condiţii intervine răspunderea penală, care a fost definită ca fiind însuşi raportul juridic
penal de constrângere, născut ca urmare a săvârşirii infracţiunii, între stat, pe de o parte, şi
infractor, pe de altă parte, raport complex al cărui conţinut îl formează dreptul statului, ca
reprezentant al societăţii, de a trage la răspundere pe infractor, de a-i aplica sancţiunea prevăzută
pentru infracţiunea săvârşită şi de a-l constrânge să o execute, precum şi obligaţia infractorului
47
48
I. Coteanu, L. Seche, M. Seche, ,,Dicţionarul explicativ al limbii române’’, Ed. Univers enciclopedic, Bucureşti, 1998, p.
891.
49
de a răspunde pentru fapta sa şi de a se supune sancţiunii aplicate, în vederea restabilirii ordinii
de drept şi restaurării autorităţii legii50.
Definitia raspunderii penale este „un ansamblu de drepturi şi obligaţii corelative ale
subiectelor raportului juridic penal, care se realizează în principal prin constrângerea exercitată
de stat faţă de infractor, în condiţiile şi formele prevăzute de lege, în scopul restabilirii ordinii de
drept şi a resocializării infractorului.”51
De reţinut este faptul că răspunderea penală are ca unic temei infracţiunea, aşa cum
prevede art. 17 alin. (2) C. pen. .
Răspunderea penală are ca forme de realizare pedepsele şi celelalte sancţiuni de drept
penal.
M2.U1.5. Principiile raspunderii penale
Ca instituţie fundamentală a dreptului penal, şi răspunderea penală este străbătută de principiile

fundamentale ale dreptului penal, care capătă un caracter specific în raport cu aceasta.
Prin principii ale răspunderi penale, se înţeleg acele idei de bază, diriguitoare, ce se
regăsesc în normele de reglementare a răspunderii penale.52
Principiul legalităţii răspunderii penale, după cum se ştie, este un principiu fundamental
al întregului sistem de drept şi al dreptului penal. În domeniul răspunderii penale, principiul
legalităţii presupune că apariţia, desfăşurarea ca şi soluţionarea raportului penal are loc pe baza
legii şi în strictă conformitate cu aceasta53.
Legalitatea răspunderii penale presupune legalitatea încriminării şi legalitatea sancţiunilor
de drept penal.54
Principiul ,,infracţiunea este unicul temei al răspunderii penale’’ îşi găseşte deplină
consacrare în dispoziţiile art. 15 alin. (2) din Noul Cod penal şi presupune că răspunderea penală
se întemeiază numai pe săvârşirea unei infracţiuni, adică a unei fapte prevăzute de legea penală,
săvârşită cu vinovăţia cerută de lege, nejustificata si imputabila persoanei care a savarsit-o.
Principiul umanismului îşi găseşte expresie în condiţiile şi conţinutul constrângerii
juridice55, care intervine în cazul săvârşirii infracţiunii ca şi prin prevederea pentru destinatarii
legii penale a unor exigenţe cărora aceştia se pot conforma.
Principiul răspunderii penale personale a fost examinat şi în cadrul principiilor
fundamentale ale dreptului penal, ca o garanţie a libertăţii persoanei.56
Acest principiu presupune că răspunderea penală revine numai persoanei care a săvârşit
ori a participat la săvârşirea unei infracţiuni.
Răspunderea penală nu poate interveni pentru fapta altuia, după cum nu poate fi
colectivă, adică pentru fapta unei persoane, să răspundă un colectiv, grup (familie, etnie etc).57
Principiul unicităţii răspunderii penale se referă la faptul că, răspunderea penală pentru o
faptă săvârşită este unică, adică se stabileşte o singură dată, iar dacă raportul juridic de
răspundere penală se stinge, aceasta nu mai poate acţiona în viitor.
50
C. Bulai, ,,Manual de drept penal’’, Partea generală, Ed. All, Bucureşti, 1997, p. 316.
51
I. Mircea, ,,Temeiul răspunderii penale în România’’, Ed. Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1978, p. 168.
52
C. Bulai, ,,Manual de drept penal. Partea generală’’, Ed. All, Bucureşti, 1997, p. 310.
53
Vezi pe larg C. Bulai, Drept penal, vol. III, p. 14.
54
Ibidem.
55
Ibidem
56
vezi C. Mitrache, C-tin Mitrache, Drept penal român. Partea generală, Titlul I, Cap. I.
57
C. Bulai, op. cit., p. 319.
În legislaţia penală română, corespunzător acestui principiu, pentru săvârşirea unei
infracţiuni, răspunderea penală se stabileşte şi atrage o singură pedeapsă principală, ori o singură
metodă educativă.58
Principiul inevitabilităţii răspunderii penale statuează că, oricine săvârşeşte o infracţiune,
trebuie să răspundă penal. Răspunderea penală este o consecinţă inevitabilă a săvârşirii unei
infracţiuni.
Înlăturarea răspunderii penale, în cazurile prevăzute de lege (amnistie, lipsa plângerii
prealabile, împăcarea părţilor, prescripţie ş. a.) nu diminuează importanţa principiului care
corespunde şi principiului egalităţii tuturor persoanelor în faţa legii penale.
Acest principiu este realizat de principiul oficialităţii acţiunii penale, în vederea tragerii la
răspundere penală a infractorului şi care funcţionează pentru marea majoritate a infracţiunilor.59
Principiul individualizării răspunderii penale constă în faptul că, răspunderea penală
trebuie să fie diferenţiată în funcţie de gravitatea infracţiunii, de persoana infractorului pentru a
asigura atât sancţionarea corectă a infractorului, cât şi realizarea prevenţiunii generale şi speciale.
Individualizarea răspunderii penale are loc în conformitate cu legea care consacră
dispoziţii speciale privitoare la individualizarea pedepsei (art. 74-106 C. pen) care constituie
obiectul răspunderii penale.60
Principiul prescriptibilităţii răspunderii penale constă în faptul că răspunderea penală, ca
mijloc de realizare a ordinii de drept prin constrângere, pentru a fi eficientă, trebuie să intervină
prompt, cât mai aproape de momentul săvârşirii infracţiunii. În acest fel se realizează atât
prevenţiunea specială cât şi generală, se creează sentimentul de securitate al valorilor sociale, se
restabileşte ordinea de drept încălcată, se întăreşte încrederea în autoritatea legii.
Cu cât răspunderea penală intervine mai târziu faţă de data săvârşirii infracţiunii, cu atât
eficienţa ei scade, rezonanţa socială a infracţiunii se stinge treptat, iar stabilirea răspunderii
penale pentru infracţiunea care aproape a fost uitată, ale cărei urmări au putut fi reparate,
înlăturate sau şterse prin trecerea timpului, nu mai apare ca necesară.
Pe lângă aceste aspecte, nu trebuie neglijată nici situaţia infractorului care s-a aflat în tot
acest interval sub ameninţarea răspunderii penale, care s-a putut îndrepta şi deci nu mai este
necesară stabilirea răspunderii penale şi a pedepsei. Iată argumente care justifică o limitare în
timp a răspunderii penale.
Dacă răspunderea penală nu a fost stabilită într-un anumit termen de la săvârşirea
infracţiunii, aceasta se prescrie, adică se stinge dreptul de a mai fi stabilită răspunderea penală.
Care sunt principiile fundamentale ale dreptului penal român?
58
Pe lângă pedepsele principale, se pot aplica şi pedepse complimentare, pedepse accesorii, ori se pot lua măsuri de
siguranţă, fără ca prin aceasta să se aducă atingere principiul unităţii răspunderii penale.
59
Principul oficialităţii acţiunii penale nu funcţionează la infracţiunile pentru care acţiunea penală se pune în mişcare la
plângerea prealabilă a persoanei vătămate.
60
C. Bulai, op. cit. p. 319
1. Definitia raspunderii penale.

2. Care sunt principiile răspunderii penale?
Modulul 3. Individualizarea judiciară a pedepsei
Cuprins
Introducere
U1. Renunțarea la aplicarea pedepsei
U2. Amânarea aplicării pedepsei
U3. Suspendarea executării pedepsei sub supraveghere
U4. Liberarea condiționată
Introducere
Acest modul contine trei unități de învățaree, care fac referire
modalitățile de individualizare judiciară a pedepsei, respectiv la
individualizarea modului de executare a pedepsei cu detențiunea pe
viață și închisoarea.
Competenţe
 Definească formele de individualizare judiciară a pedepsei;
 Delimiteze suspendarea condiționată de suspendarea sub supraveghere a
executării pedepsei;
 Aplice practic condițiile de acordare a liberării condiționate;
Unitatea U1. Renunțarea la aplicarea pedepsei
Cuprins
M3.U1.3. Renunțarea la aplicarea pedepsei. Condițiile în care poate fi aplicată
M3.U1.4. Efectele renunțării la aplicarea pedepsei
Aceasta unitate de invatare face trimitere la modalitatea de executare a pedepsei ca
o noutate a Codului Penal

Această unitate de învăţare îşi propune ca obiectiv principal o prezentarea
condițiilor de acordare a renunțării la aplicarea pedepsei.
 să înţeleagă condițiile de acordare a renunțării la aplicarea pedepsei;
 să înţeleagă efectele renunțării la aplicarea pedepsei;
 să utilizeze corect terminologia de specialitate;

M3.U1.3. Renunțarea la aplicarea pedepsei. Condiții în care aceasta poate fi aplicată
Potrivit Expunerii de motive a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, renunţarea la
aplicarea pedepsei constă în dreptul recunoscut instanţei de judecată de a renunţa definitiv la
stabilirea şi aplicarea unei pedepse pentru o persoană găsită vinovată de comiterea unei
infracţiuni, pentru îndreptarea căreia, ţinând seama de infracţiunea săvârşită, de persoana
infractorului şi de conduita avută de acesta anterior şi ulterior comiterii faptei, este suficientă
aplicarea unui avertisment, deoarece stabilirea, aplicarea sau executarea unei pedepse ar risca să
producă mai mult rău decât să ajute la recuperarea inculpatului.
Art. 80 Cod penal, care reprezintă sediul materiei, consacră o serie de condiții care
trebuie să fie îndeplinite, pentru ca instanța de judecată să poată dispune renunțarea aplicării
pedepsei. Analizând conținutul acestora, considerăm că acestea pot fi grupate în două categorii,
condiții pozitive și condiții negative, după modul în care sunt reglementate în cuprinsul
articolului, prima categorie în aliniatul 1, iar cea de-a doua în aliniatul doi.
 Condiții referitoare la infracțiune
 Pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunea săvârșită să fie amenda sau închisoarea
de cel mult 5 ani
Din textul legal, art. 80 alin. 2 lit. d) Cod penal, care prevede că pedeapsa prevăzută de
lege pentru infracțiunea săvârșită nu trebuie să fie închisoare mai mare de 5 ani, rezultă că este
posibilă aplicarea renunțării la aplicarea pedepsei pentru orice infracțiune pentru care legea
prevede pedeapsa cu amendă, fie singură, fie alternativ cu închisoarea de până la 5 ani, sau
pedeapsa închisorii, de asemenea, până la 5 ani.
În stabilirea limitei maxime speciale de 5 ani, trebuie avute în vedere dispozițiile art. 187
Cod penal, potrivit cărora prin pedeapsă prevăzută de lege se înțelege pedeapsa prevăzută în
textul de lege care incriminează săvârșirea faptei în forma consumată, fără luarea în considerare
a cauzelor de reducere sau de majorare a pedepsei. Astfel, deși, spre exemplu, o faptă de furt
calificat (furt săvârșit pe timp de noapte sau prin efracție) a rămas în stare de tentativă (cu
consecința reducerii la jumătate a limitelor de pedeapsă, potrivit art. 33 alin. 2 Cod penal), nu se
va putea dispune renunțarea la aplicarea pedepsei, întrucât infracțiunea de furt calificat se
pedepsește cu pedeapsa închisorii de la 1 la 5 ani (art. 229 alin. 1 Cod penal).
 Infracțiunea săvârșită să aibă o gravitate redusă

Art. 80 alin. 1 lit. a) Cod penal prevede că infracţiunea săvârşită trebuie să prezinte o
gravitate redusă, având în vedere natura şi întinderea urmărilor produse, mijloacele folosite,
modul şi împrejurările în care a fost comisă, motivul şi scopul urmărit. Astfel, nu este suficient
ca limita maximă de pedeapsă să fie de cel mult 5 ani, ci este necesar ca instanța de judecată să
aprecieze că, în concret, fapta comisă de inculpat are o gravitate redusă.
 În situația în care există un concurs de infracțiuni, condițiile să fie îndeplinite pentru

fiecare infracțiune în parte
În situația în care inculpatul a săvârșit un concurs de infracțiuni, renunțarea la aplicarea
pedepsei poate fi dispusă doar atunci când sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 80 Cod
penal pentru fiecare infracțiune în parte. Instanța nu va dispune pentru fiecare infracțiune
renunțarea la aplicarea pedepsei, ci va dispune o singură astfel de soluție și va aplica inculpatului
un singur avertisment.
 Condiții referitoare la infractor
 Infractorul să nu fi suferit anterior o condamnare, cu excepția cazurilor prevăzute

de art. 42 lit. a) și b) sau pentru care a intervenit reabilitarea ori s-a împlinit
termenul de reabilitare
Se va avea în vedere o soluție definitivă de condamnare, fără a avea importanță
cuantumul sau durata pedepsei, ori forma de executare. De asemenea, nu are importanță
infracțiunea pentru care a fost anterior condamnat infractorul, dacă a fost o infracțiune săvârșită
din culpă sau cu intenție ori praeterintenție.
Să nu se fi dispus față de infractor renunțarea la aplicarea pedepsei în ultimii 2 ani

anteriori datei comiterii infracțiunii pentru care este judecat
Se consideră că în situația în care infractorul a mai beneficiat anterior comiterii faptei,
cu cel mult 2 ani, de o altă soluție de renunțare la aplicarea pedepsei, o nouă renunțare la
aplicarea pedepsei nu este oportună, infractorul dând dovadă de perseverență infracțională,
avertismentul aplicat anterior neatingându-și scopul .
 Să nu se fi luat față de infractor o măsură educativă în baza noului Cod penal, care
nu s-a executat sau a fost executată ori considerată ca executată cu mai puțin de 2
ani înainte de data comiterii infracțiunii pentru care este judecat
Aceeași este și situația în care infractorului i-a fost aplicat în ultimii 2 ani anterior
comiterii faptei o măsură educativă, întrucât potrivit noului Cod penal infractorii care săvârșesc
fapte în minorat numai pot fi sancționați cu pedepse, ci doar cu măsuri educative, neprivative sau
privative de libertate.
 Infractorul să nu se fi sustras de la urmărirea penală ori judecată sau să nu fi

încercat să zădărnicirea aflării adevărului ori a identificării și tragerii la
răspundere penală a autorului sau a participanților.
O condiție pentru a putea beneficia de renunțarea la aplicarea pedepsei este ca infractorul
să nu fi îngreunat activitatea organelor judiciare, respectiv acesta trebuie să aibă pe parcursul
procesului o atitudine de colaborare cu organele judiciare, o atitudine loială.
 Infractorul să fie major, persoană fizică

Din textele legale se desprinde și o condiție indirectă, respectiv cea ca infractorul să fie
major la data săvârșirii faptei, întrucât, așa cum am precizat anterior, potrivit Codului penal
infractorilor care săvârșesc fapte în timpul minorității li se pot aplica numai măsuri educative, fie
ele privative sau neprivative de libertate, or instituția analizată prezumă renunțarea la aplicarea
unei pedepse.
 În raport de persoana infractorului, de conduita avută anterior săvârșirii

infracțiunii, de eforturile depuse de acesta pentru înlăturarea sau diminuarea
consecințelor infracțiunii, precum și de posibilitățile sale de îndreptare, instanța să
aprecieze că aplicarea unei pedepse ar fi inoportună din cauza consecințelor pe
care le-ar avea asupra persoanei acestuia.
Acest criteriu, eminamente subiectiv, este cel care în concret, în practică, conduce la
alegerea acestei soluții de către instanța de judecată. Se are în vedere oportunitatea stabilirii și
aplicării unei pedepse, chiar și într-un cuantum foarte redus, dacă nu cumva aceasta îi produce
inculpatului un rău mai mare decât gravitatea propriu-zisă a infracțiunii săvârșite.
În consecință, din analiza condițiilor legale menționate, rezultă că în situația în care
acestea sunt îndeplinite, iar instanța constată că fapta ce face obiectul dosarului și pentru care
inculpatul a fost trimis în judecată, există, constituie infracțiune și a fost săvârșită de inculpat,
va putea dispune renunțarea la aplicarea pedepsei, atunci când apreciază că stabilirea și
aplicarea unei pedepse în sarcina inculpatului ar fi inoportună, datorită consecințelor pe care
aceasta le-ar avea asupra persoanei inculpatului. Rolul instanței de judecată este unul activ,
întrucât este obligată să explice motivul beneficiului unei astfel de măsuri.
 Situația specială în care se poate dispune renunțarea la aplicarea pedepsei, deși nu

sunt întrunite condițiile prevăzute de art. 80 Cod penal
Legiuitorul a prevăzut și o situație specială, în care instanța de judecată are posibilitatea
să dispună renunțarea la aplicarea pedepsei, deși nu sunt îndeplinite cumulativ condițiile
prevăzute de art. 80 Cod penal. Este situația reglementată de art. 4 din Legea nr. 143/2000, astfel
cum a fost modificată prin legea de punere în aplicare a noului Cod penal nr. 187/2012, privind
cultivarea, producerea, fabricarea, experimentarea, extragerea, prepararea, transformarea,
cumpărarea sau deținerea de droguri de risc pentru consum propriu, fără drept, potrivit căruia
instanța de judecată poate dispune renunțarea la aplicarea pedepsei sau amânarea aplicării
pedepsei, chiar dacă nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege.
Condiția care trebuie îndeplinită pentru renunțarea la aplicarea pedepsei în această
situație este ca inculpatul, acuzat de săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 4 din Legea nr.
143/2000, este ca până la momentul pronunțării hotărârii, acesta să respecte protocolul
programului integrat de asistență a persoanelor consumatoare de droguri.
M3.U1.4. Efectele ”renunțării la aplicarea pedepsei”
Potrivit art. 82 alin. 1 Cod penal, persoana față de care s-a dispus renunțarea la aplicarea
pedepsei nu este supusă nici unei decăderi, interdicții sau incapacități ce ar putea decurge din
infracțiunea săvârșită, astfel încât putea considera că efectele sunt similare celor ale unei
reabilitări.
Renunțarea la aplicarea pedepsei nu are efect asupra măsurilor de siguranță, spre
exemplu,instanța poate dispune confiscarea specială, dar nici asupra obligațiilor civile, instanța
putând soluționa latura civilă a cauzei.
Întrucât nu reprezintă o soluție de condamnare, ci o soluție distinctă acesteia, renunțarea
la aplicarea pedepsei nu poate constitui prim termen al recidivei sau al pluralității intermediare.
Odată cu dispunerea renunțării la aplicarea pedepsei, instanța este însă obligată să aplice
inculpatului un ”avertisment” care, potrivit art. 81 alin. 2 Cod penal, constă în prezentarea
motivelor de fapt care au determinat renunțarea la aplicarea pedepsei și atenționarea infractorului
asupra conduitei sale viitoare și a consecințelor la care se expune dacă va mai comite alte
infracțiuni”.
În situația unui concurs de infracțiuni, instanța va aplica un singur avertisment
inculpatului, pentru întreaga pluralitate de infracțiuni.
1. Care sunt condițiile de acordare cu privire la pedeapsa a renunțării la

aplicarea pedepsei?
2. Care sunt efectele renunțării la aplicarea pedepsei?
U.2. Amânarea aplicării pedepsei
Cuprins
M3.U2.3. Amânarea aplicării pedepsei. Condițiile în care poate fi aplicată
M3.U2.4. Termenul de supraveghere. Măsurile de supraveghere și condițiile ce pot fi
impuse condamnatului
M3.U2.5. Executarea amânării aplicării pedepsei
M3.U2.6. Test de evaluare a cunostințelor
Aceasta unitate de invatare face trimitere la această modalitatea de executare a
pedepsei ca o noutate a Codului Penal

Această unitate de învăţare îşi propune ca obiectiv principal o prezentare
condițiilor de acordare a amânarii pedepsei.
 să înţeleagă condițiile de acordare a amânării aplicării pedepsei;
 să înţeleagă efectele amânării aplicării pedepsei;
M3.U2.3 Considerații introductive și condiții de acordare ale amânării aplicării

pedepsei
Amânarea aplicării pedepsei este reglementată de dispozițiile art. 83-90 Noul Cod penal,
instanța putând aplica această instituție pentru acele infracțiuni care au o anumită gravitate
(nefiind îndeplinite condițiile pentru renunțarea la aplicarea pedepsei), însă față de persoana
inculpatului, apreciază că aplicarea pedepsei ar fi inoportună, din cauza consecințelor pe care le-
ar avea asupra acestuia.
 Condițiile de acordare a amânării aplicării pedepsei

Potrivit art. 83 Cod penal, se poate dispune amânarea aplicării pedepsei dacă pedeapsa
stabilită, inclusiv în cazul concursului de infracțiuni, este amenda sau închisoarea de cel mult 2
ani, infractorul nu a mai fost condamnat anterior la pedeapsa închisorii, cu excepția cazurilor
prevăzute de art. 42 lit. a (faptele care nu mai sunt prevăzute de legea penală) și b (infracţiunile
amnistiate) sau pentru care a intervenit reabilitarea sau s-a împlinit termenul de reabilitare,
infractorul și-a manifestat acordul pentru a presta o muncă neremunerată în folosul comunității,
în raport de persoana infractorului, de conduita avută anterior săvârșirii infracțiunii, de eforturile
depuse pentru înlăturarea sau consecințelor infracțiunii, precum și de posibilitățile sale de
îndreptare, instanța apreciază că aplicarea imediată a unei pedepse nu este necesară, dar se
impune supravegherea conduitei sale pentru o perioadă determinată.
Alin. 2 al aceluiași articol, prevede că amânarea aplicării pedepsei nu se poate dispune
dacă pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunea săvârșită este de 7 ani sau mai mare sau
dacă infractorul s-a sustras de la urmărire penală ori judecată sau a încercat zădărnicirea aflării
adevărului ori a identificării sau tragerii la răspundere penală a autorului sau a participanților.
Astfel, în situația în care sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 83 Cod penal, iar
instanța constată că fapta ce face obiectul dosarului și pentru care inculpatul a fost trimis în
judecată, există, constituie infracțiune și a fost săvârșită de inculpat, va stabili o pedeapsă pentru
infracțiunea dedusă judecății, însă va dispune amânarea aplicării pedepsei, stabilind măsurile de
supraveghere pe care inculpatul va trebuie să le respecte, precum și obligațiile pe care acesta va
trebui să la îndeplinească, pe parcursul termenului de supraveghere.
Rolul instanței de judecată este unul activ, întrucât este obligată să explice atât motivul
beneficiului unei astfel de măsuri, dar și consecințele neexecutării măsurilor și obligațiilor de
către condamnat, neexecutare care îl va pune în situația de a executa pedeapsa.
M3.U2.4 Termenul de supraveghere. Măsurile de supraveghere și obligațiile ce pot fi
impuse condamnatului
Durata termenului de supraveghere este reglementată de art. 84 Noul Cod penal și constă
într-un interval de 2 ani, care se calculează de la data rămânerii definitive a hotărârii prin care s-a
dispus amânarea aplicării pedepsei. Termenul de supraveghere sau durata supravegherii
reprezintă intervalul de timp în care persoana față de care s-a dispus amânarea aplicării pedepsei
(sau suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei, liberarea condiționată sau o măsură
educativă neprivativă de libertate, în cazul minorilor) trebuie să respecte măsurile de
supraveghere și să execute obligațiile ce îi revin, în condițiile stabilite de instanță (art. 2 din
Legea nr. 253/2013).
Codul penal prevede în art. 85 o serie de obligații pe care instanța trebuie să i le impună,
în mod obligatoriu, inculpatului pe parcursul termenului de supraveghere, și altele pe care
instanța le poate impune, în situația în care apreciază că sunt oportune. Instanța are obligația însă,
indiferent de categoria căreia îi aparțin, să le enumere expres în dispozitivul hotărârii pronunțate
(art. 404 alin. 3 Noul Cod de procedură penală).
În mod obligatoriu, în situația dispunerii amânării aplicării pedepsei, inculpații vor trebui,
potrivit alin. 1 din art. 85 Cod penal:
- să se prezinte la serviciul de probaţiune, la datele fixate de acesta;
- să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea lor;
- să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile,
precum şi întoarcerea;
- să comunice schimbarea locului de muncă;
- să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de
existenţă.
Instanța va putea stabili în sarcina inculpaților, respectarea pe perioada termenului de
supraveghere, a uneia sau mai multor dintre obligațiile enumerate limitative de alin. 2 al art. 85
Cod penal:
a) să urmeze un curs de pregătire şcolară ori de calificare profesională;
b) să presteze o muncă neremunerată în folosul comunităţii, pe o perioadă cuprinsă
între 30 şi 60 de zile, în condiţiile stabilite de instanţă, afară de cazul în care, din cauza stării de
sănătate, persoana nu poate presta această muncă. Numărul zilnic de ore se stabileşte prin legea
de executare a pedepselor;
c) să frecventeze unul sau mai multe programe de reintegrare socială derulate de către
serviciul de probaţiune sau organizate în colaborare cu instituţii din comunitate;
d) să se supună măsurilor de control, tratament sau îngrijire medicală;
e) să nu comunice cu victima sau cu membri de familie ai acesteia, cu persoanele cu
care a comis infracţiunea sau cu alte persoane, stabilite de instanţă, ori să nu se apropie de
acestea;
f) să nu se afle în anumite locuri sau la anumite manifestări sportive, culturale ori la
alte adunări publice, stabilite de instanţă;
g) să nu conducă anumite vehicule stabilite de instanţă;
h) să nu deţină, să nu folosească şi să nu poarte nicio categorie de arme;
i) să nu părăsească teritoriul României fără acordul instanţei;
j) să nu ocupe sau să nu exercite funcţia, profesia, meseria ori activitatea de care s-a
folosit pentru săvârşirea infracţiunii.
Cu titlu de noutate, Codul penal prevede posibilitatea obligării inculpatului să presteze
o muncă în folosul comunității, care nu este remunerată. De altfel, una dintre condițiile cerute de
lege pentru a se putea dispune amânarea aplicării pedepsei este aceea ca inculpatul să-și dea
acordul în acest sens (art. 83 alin. 1 lit. c) Noul Cod penal).
M3.U2.5 Executarea amânării aplicării pedepsei

Rolul central în punerea în executare a acestei modalităţi de individualizare judiciară a
modalității de executare a pedepsei aplicate de instanță, revine serviciului de probaţiune, sub
autoritatea judecătorului delegat cu executarea.
Pentru aducerea la îndeplinire a prevederilor legale, anual, fiecare instanţa de executare
deleagă unul sau mai mulţi dintre judecătorii acesteia pentru coordonarea activităţilor privind
punerea în executare a hotărârilor judecătoreşti. De regula, judecătorul delegat cu executarea
unei pedepse sau măsuri neprivative de libertate rămâne acelaşi pe toată perioada executării.
Potrivit art. 47 din Legea nr. 253/2013 privind executarea pedepselor, a măsurilor
educative şi a altor măsuri neprivative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul
procesului penal, în cazul dispunerii amânării aplicării pedepsei, judecătorul delegat al instanţei
de executare transmite o copie de pe hotărârea instanţei serviciului de probaţiune, cu menţiunea
că toate măsurile de supraveghere se execută integral, potrivit legii.
În situația în care au intervenit motive care justifică fie modificarea obligațiilor impuse de
către instanță, fie încetarea executării unora dintre acestea, cât și atunci când persoana
supravegheată nu respectă măsurile de supraveghere sau nu a îndeplinit obligațiile, serviciul de
probațiune care exercită supravegherea are obligația de a sesiza instanța de judecată.
1. Care sunt condițiile de acordare cu privire la pedeapsa a amânării aplicării

pedepsei?
2. Care sunt măsurile de supraveghere ce pot fi impuse de instanță?
Unitatea U3. Suspendarea executării pedepsei sub supraveghere
Cuprins
M3.U3.3. Suspendarea executării pedepsei sub supraveghere. Condițiile în care poate fi
aplicată. Termenul de încercare
M3.U3.4. Măsurile de supraveghere și obligațiile condamnatului. Efectele suspendării
executării pedepsei sub supraveghere
M3.U3.5. Revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere
M3.U3.6. Anularea suspendării executării pedepsei sub supraveghere
Aceasta unitate de invatare face trimitere la modalitatea de executare a pedepsei cu
închisoarea, sub forma suspendării executării pedepsei sub supraveghere.

condițiilor de acordare a suspendării executării pedepsei sub supraveghere.
 să înţeleagă condițiile de acordare a suspendării executării pedepsei sub
supraveghere;
 să înţeleagă cauzele de revocare și de anulare a acesteia;
 să se familiarizeze cu notiunea de termen de încercare;

M3.U3.3. Suspendarea executării pedepsei sub supraveghere. Condițiile în care
poate fi aplicată. Termenul de încercare
Suspendarea executării pedepsei sub supraveghere este o măsură de individualizare

judiciară a pedepsei închisorii, de fapt o formă de suspendare condiţionată a executării pedepsei
în care condamnatul, pe durata termenului de suspendare este supus unor măsuri de supraveghere
şi de respectare a unor obligaţii pe care le stabileşte instanţa de judecată în conformitate cu legea.
Este o măsură de individualizare prin care instanța, după ce stabilește durata ori cuantumul
pedepsei, dispune aplicarea acesteia și, totodată, apreciază că, în raport de persoana infractorului,
de conduita avută anterior săvârșirii infracțiunii, de eforturile depuse de acesta pentru înlăturarea
sau diminuarea consecințelor infracțiunii, precum și de posibilitățile sale de îndreptare, nu este
necesară și executarea acesteia, dispunând, în consecință, suspendarea executării pe un termen de
supraveghere.
Condiții de aplicare
Pentru aplicarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere trebuie îndeplinite

cumulativ condiţiile prevăzute în dispoziţiile art. 91 Cod penal, și anume:
 suspendarea executării pedepsei sub supraveghere se poate dispune numai dacă

pedeapsa aplicată, inclusiv in caz de concurs, de către instanţa de judecată este închisoarea de
cel mult 3 ani. O situație specială, în acest caz, este ipoteza art. 91 alin. (2) care precizează că
atunci ”când pedeapsa închisorii este însoțită de pedeapsa amenzii aplicate în condițiile art. 62,
amenda se execută chiar dacă executarea pedepsei închisorii a fost suspendată sub
supraveghere.” De asemenea, executarea pedepsei amenzii, aplicată fie ca pedeapsă principală
unică, fie ca pedeapsă principală pe lângă pedeapsa închisorii atunci când prin infractiunea
comisă s-a urmărit obtinerea unui folos patrimonial, iar instanța optează pentru o pedeapsă
cumulativă, nu este susceptibilă de suspendare.
 suspendarea executării pedepsei sub supraveghere se poate acorda dacă

infractorul nu a mai fost condamnat anterior la pedeapsa închisorii mai mare de un an, cu
excepția cazurilor în care faptele pentru care a fost condamnat nu mai sunt prevăzute de legea
penală, sunt infracțiuni pentru care a intervenit aminista, sunt infracțiuni săvârșite din culpă sau a
intervenit reabilitarea ori s-a implinit termenul de reabilitare.
 infractorul și-a manifestat acordul de a presta o muncă neremunerată în folosul
comunității;
 în raport de persoana infractorului, de conduita avută anterior săvârșirii
infracțiunii, de eforturile depuse de acesta pentru înlăturarea sau diminuarea consecințelor
infracțiunii, precum și de posibilitățile sale de îndreptare, instanța apreciază că aplicarea pedpesei
este suficientă și, chiar fără executarea acesteia, condamnatul nu va mai comite alte infracțiuni,
însă este necesară supravegherea conduitei sale pentru o perioadă determinată;
Întrucât aplicarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere este lăsată la
aprecierea instanţei de judecată, ea nu reprezintă un drept pentru condamnat, ci o vocaţie la
această măsură de individualizare judiciară a pedepsei.
Termenul de supraveghere
Conform art. 92 Cod penal, (1)”Durata suspendării executării pedepsei sub
supraveghere constituie termen de supraveghere pentru condamnat și este cuprinsă între 2 și 4
ani, fără a putea fi mai mică decât durata pedepsei aplicate.” (2) Termenul de supraveghere se
calculează de la data când hotărârea prin care s-a pronunțat suspendarea executării pedepsei
sub supraveghere a rămas definitivă.” (3)”Pe durata termenul de supraveghere, condamnatul
trebuie să respecte măsurile de supraveghere și să execute obligațiile ce îi revin, în condițiile
stabilite de instanță.
M3.U3.4 Măsurile de supraveghere și obligațiile condamnatului
Măsurile de supraveghere care se iau față de condamnat pe durata termenului de

suspendare au rolul de a asigura un control permanent asupra conduitei acestuia.
Astfel, potrivit art. 93 alin. (1) Cod penal, pe durata termenului de suspendare,
condamnatul trebuie să respecte următoarele măsuri de supraveghere:
a) să se prezinte la serviciul de probaţiune, la datele fixate de acesta;
b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa;
c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile;
d) să comunice schimbarea locului de muncă;
e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de
existenţă.
Conform art. 93, alin. (2), instanţa impune condamnatului să execute una sau mai multe
din următoarele obligaţii:
a) să urmeze un curs de pregătire şcolară ori de calificare profesională;
b) să frecventeze unul sau mai multe programe de reintegrare socială derulate de către
serviciul de probaţiune sau organizate în colaborare cu instituții din comunitate;
d) să se supună măsurilor de control, tratament sau îngrijire medicală;
e) să nu părăsească teritoriul României, fără acordul serviciului de probaţiune.
Pe parcursul termenului de supraveghere, condamnatul va presta o muncă neremunerată în
folosul comunităţii pe o perioadă cuprinsă între 60 şi 120 de zile, în condiţiile stabilite de
instanţă, afară de cazul în care, din cauza stării de sănătate, persoana nu poate presta această
muncă. Numărul zilnic de ore se stabileşte prin legea de executare a pedepselor [art. 93 alin. (3)].
În Noul Cod penal, prestarea unei munci neremunerate în folosul comunității este o
caracteristică ce ține de esența acestei instituții, întrucât prin suspendarea executării pedepsei
sub supraveghere se instituie în sarcina condamnatului, cu acordul acestuia, obligația executării
unei asemenea activități.
Efectele suspendării executării pedepsei sub supraveghere (art. 98 Cod penal)
În privința efectelor, suspendarea executării pedepsei sub supraveghere nu mai are ca efect
intervenirea reabilitării de drept la expirarea termenului de supraveghere. Condamnarea va fi
susceptibilă de reabilitare conform dreptului comun, al cărei termen va curge de la împlinirea
termenului de supraveghere. Producerea efectelor suspendării este conditionată de executarea
integrală a obligatiilor civile stabilite prin hotărârea de condamnare, afară de cazul când
persoana dovedeste că nu a avut nici o posibilitate să le îndeplinească
Suspendarea executării pedepsei sub supraveghere produce două categorii de efecte: unele
imediate, care sunt provizorii, şi altele finale, care se produc la expirarea termenului de
suspendare și sunt definitive.
Efecte imediate (provizorii)

Efectul provizioriu sau imediat al suspendării executării pedepsei sub supraveghere este
acela al suspendării acesteia pe durata termenului de supraveghere, Suspendarea executării
pedepsei sub supraveghere nu atrage și suspendarea executării măsurilor de siguranță și a
obligațiilor civile prevăzute în hotărârea de condamnare, care vor continua să se execute.
În cazul pedepselor complementare, din momentul dispunerii suspendării executării
pedepesei sub supraveghere, începe să curgă și pedeapsa complementară a interzicerii exercitării
unor drepturi [art. 68, alin. (1), lit. b) Cod penal].
Efecte ulterioare (definitive)

Efectul definitiv constă în considerarea ca executată a pedepsei, la momentul împlinirii
termenului de supraveghere, dacă până la expirarea acestuia, condamnatul nu a sîvârșit o nouă
infracțiune, nu s-a dispus revocarea suspendării executării pedepsei și nu s-a descoperit vreo
cauză de anulare a suspendării.
M3.U3.5. Revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere (art. 96 Cod

penal)
Revocarea este o sancțiune pentru conduita condamnatului care se dispune pentru cauze
ulterioare rămânerii definitive a hotărârii cu suspendarea executării și parcursul termenului de
supraveghere.
Poate fi facultativă sau obligatorie.
Revocarea facultativă intervine, potrivit art. art. 96, alin. (6), ”dacă infracțiunea
ulterioară este săvârșită din culpă, instanța poate menține sau revoca suspendarea executării
pedepsei sub supraveghere.”
Revocarea obligatorie intervine în următoarele situații:

”(1) Dacă pe parcursul termenului de supraveghere persoana supravegheată, cu rea-
credinţă, nu respectă măsurile de supraveghere sau nu execută obligaţiile impuse ori stabilite de
lege, instanţa revocă suspendarea şi dispune executarea pedepsei.
(2) Dacă până la expirarea termenului de supraveghere persoana supravegheată nu
îndeplineşte integral obligaţiile civile stabilite prin hotărâre, instanţa revocă suspendarea şi
dispune executarea pedepsei, afară de cazul în care persoana dovedeşte că nu a avut nicio
posibilitate să le îndeplinească.
(3) Dacă pedeapsa amenzii care a însoţit pedeapsa închisorii în condiţiile art. 62 nu a fost
executată şi a fost înlocuită cu pedeapsa închisorii potrivit art. 63 alin. (2) sau art. 64 alin. (5) şi
alin. (6), instanţa revocă suspendarea şi dispune executarea pedepsei, la care se adaugă
pedeapsa închisorii care a înlocuit amenda.
(4) Dacă pe parcursul termenului de supraveghere cel condamnat a săvârşit o nouă
infracţiune, descoperită până la împlinirea termenului şi pentru care s-a pronunţat o
condamnare la pedeapsa închisorii, chiar după expirarea acestui termen, instanţa revocă
suspendarea şi dispune executarea pedepsei.”
M3.U3.6 Anularea suspendării executării pedepsei sub supraveghere (art. 97 Noul
Cod penal)
Spre deosebire de revocare, anularea suspendării executării pedepsei sub supraveghere este
numai obligatorie și se dispune atunci când:
”(1) Dacă pe parcursul termenului de supraveghere se descoperă că persoana
condamnată mai săvârşise o infracţiune până la rămânerea definitivă a hotărârii prin care s-a
dispus suspendarea, pentru care i s-a aplicat pedeapsa închisorii chiar după expirarea acestui
termen, suspendarea se anulează, aplicându-se, după caz, dispoziţiile privitoare la concursul de
infracţiuni, recidivă sau pluralitate intermediară.
(2) În caz de concurs de infracţiuni sau pluralitate intermediară, instanţa poate dispune
suspendarea executării pedepsei rezultante, dacă sunt îndeplinite condiţiile prevăzute în art. 91.
Dacă se dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, termenul de supraveghere
se calculează de la data rămânerii definitive a hotărârii de condamnare prin care s-a pronunţat
anterior suspendarea executării pedepsei sub supraveghere.”
1. Care sunt condițiile de acordare a suspendării executării pedepsei sub

supraveghere?
2. Care este termenul de încercare al suspendării executării pedepsei sub
supraveghere ?
3. Care sunt măsurile și obligațiile pe care condamnatul trebuie să le respecte
pe perioada termenului de încercare ?
4. Care sunt cazurile de revocare a suspendării executării pedepsei sub
supraveghere ?
Unitatea U4. Liberarea condiționată
Cuprins
M3.U4.3. Liberarea condiționată. Noțiune. Condițiile în care poate fi acordată.
M3.U4.4. Efectele liberării condiționate. Revocarea liberării condiționate
M3. U4.5. Procedura de acordare a liberării condiționate
Aceasta unitate de invatare privește liberarea condiționată, ca modalitate de
individualizare a executării pedepsei detențiunii pe viață sau a închisorii.

Această unitate de învăţare îşi propune ca obiectiv principal prezentarea condițiilor
de acordare a liberării condiționate.
 să înţeleagă condițiile de acordare a liberării condiționate;
 să înţeleagă cauzele de revocare și de anulare a acesteia;
 să se familiarizeze cu noțiunea de liberare condiționată;
M3.U4.3. Liberarea condiționată. Noțiune. Condițiile în care poate fi acordată.
Liberarea condiţionată este reglementată de dispozițiile art. 99 – 106 Cod penal și Legea
254/2013 privind executarea pedepselor și a măsurilor privative de libertate dispuse de organele
judiciare în cursul procesului penal, respectiv in Codul de procedură penală în art. 587.
Liberarea condiţionată reprezintă o instituţie complementară regimului executării
pedepsei închisorii, un mijloc de individualizare administrativă a pedepsei, ce constă în punerea
în libertate a condamnatului din locul de deţinere mai înainte de executarea în întregime a
pedepsei închisorii ori a detenţiunii pe viaţă, sub condiţia ca până la împlinirea duratei acesteia să
nu săvârşească infracţiuni.
Beneficiul liberării condiţionate nu este un drept al condamnatului, ci numai o vocaţie a
acestuia, regula fiind executarea efectivă şi integrală a pedepsei aplicate, astfel încât instanţa de
judecată competentă să o acorde va aprecia, în fiecare caz în parte, dacă este sau nu oportună şi
prudentă acordarea acestui beneficiu celui condamnat. Instanţa poate să nu dispună liberarea
condiţionată, deşi toate condiţiile legale sunt indeplinite, având in vedere nu doar împrejurările
legate de săvârşirea faptei şi de persoana acestuia, dar şi pe considerente de politică penală,
pentru a contribui în momentul respectiv la întărirea eficienţei pedepsei, la sporirea efectului
preventiv general al acesteia.
În principiu, de liberarea condiţionată pot beneficia toţi condamnaţii, toţi având o vocaţie la
aceasta, indiferent de natura infracţiunii pe care au săvârşit-o şi pentru care au fost condamnaţi
de către instanţa de judecată la o pedeapsă privativă de libertate, cu condiţia de a prezenta o
vădită schimbare în bine, observabilă în comportarea lor in muncă, disciplină la locul de muncă
şi la cel de deţinere, respectarea regulamentelor interioare ale penitenciarului, ajutor dat
administraţiei penitenciarului pentru menţinerea ordinii, etc.
Condițiile de acordare a liberării condiționate

Codul penal face distincție cu privire la liberare condiționată, în funcție de pedeapsa la care
ne referim, dacă avem în vedere detențiunea pe viață sau pedepsa închisorii.
 Liberarea condiționată în cazul detențiunii pe viață;

Potrivit art. 99 Cod penal, liberarea condiționată poate fi dispusă dacă sunt îndeplinite
următoarele condiții:
a) cel condamnat a executat efectiv 20 de ani de detenţiune;
b) cel condamnat a avut o bună conduită pe toată durata executării pedepsei;
c) cel condamnat a îndeplinit integral obligaţiile civile stabilite prin hotărârea de
condamnare, afară de cazul când dovedeşte că nu a avut nicio posibilitate să le îndeplinească;
d) instanţa are convingerea că persoana condamnată s-a îndreptat şi se poate reintegra în
societate.
Conform art. (2) și (3) ale aceluiași art., ”(2) Este obligatorie prezentarea motivelor de fapt
ce au determinat acordarea liberării condiţionate şi atenţionarea condamnatului asupra conduitei
sale viitoare şi a consecinţelor la care se expune, dacă va mai comite infracţiuni sau nu va
respecta măsurile de supraveghere ori dacă nu va executa obligaţiile ce îi revin pe durata
termenului de supraveghere.” ”(3) De la data liberării condiţionate, condamnatul este supus unui
termen de supraveghere de 10 ani.”
 Liberarea condiționată în cazul pedepsei închisorii;

Art. 100 Cod Penal este cel care prevede condiţiile liberării condiţionate în cazul pedepsei
închisorii. Astfel, liberarea condiţionată în cazul închisorii poate fi dispusă, dacă:
 ”cel condamnat a executat cel puţin două treimi din durata pedepsei, în cazul
închisorii care nu depăşeşte 10 ani, sau cel puţin trei pătrimi din durata pedepsei, dar nu mai
mult de 20 de ani, în cazul închisorii mai mari de 10 ani;
 cel condamnat se află în executarea pedepsei în regim semideschis sau deschis;
 cel condamnat a îndeplinit integral obligaţiile civile stabilite prin hotărârea de
condamnare, afară de cazul când dovedeşte că nu a avut nicio posibilitate să le îndeplinească;
 d) instanţa are convingerea că persoana condamnată s-a îndreptat şi se poate
reintegra în societate.
Conform alin. (2) În cazul condamnatului care a împlinit vârsta de 60 de ani, se poate
dispune liberarea condiţionată, după executarea efectivă a jumătate din durata pedepsei, în
cazul închisorii ce nu depăşeşte 10 ani, sau a cel puţin două treimi din durata pedepsei, în cazul
închisorii mai mari de 10 ani, dacă sunt îndeplinite condiţiile prevăzute în alin. (1) lit. b) – d).
(3) În calculul fracţiunilor de pedeapsă prevăzute în alin. (1) se ţine seama de partea din
durata pedepsei ce poate fi considerată, potrivit legii, ca executată pe baza muncii prestate. În
acest caz, liberarea condiţionată nu poate fi dispusă înainte de executarea efectivă a cel puţin
jumătate din durata pedepsei închisorii, când aceasta nu depăşeşte 10 ani, şi a cel puţin două
treimi, când pedeapsa este mai mare de 10 ani.
(4) În calculul fracţiunilor de pedeapsă prevăzute în alin. (2) se ţine seama de partea din
durata pedepsei ce poate fi considerată, potrivit legii, ca executată pe baza muncii prestate. În
acest caz, liberarea condiţionată nu poate fi dispusă înainte de executarea efectivă a cel puţin o
treime din durata pedepsei închisorii, când aceasta nu depăşeşte 10 ani, şi a cel puţin jumătate,
când pedeapsa este mai mare de 10 ani.
(5) Este obligatorie prezentarea motivelor de fapt ce au determinat acordarea liberării
condiţionate şi atenţionarea condamnatului asupra conduitei sale viitoare şi a consecinţelor la
care se expune, dacă va mai comite infracţiuni sau nu va respecta măsurile de supraveghere ori
nu va executa obligaţiile ce îi revin pe durata termenului de supraveghere.
(6) Intervalul cuprins între data liberării condiţionate şi data împlinirii duratei pedepsei
constituie termen de supraveghere pentru condamnat.”
Măsurile de siguranță și obligațiile:

Potrivit art. 101, acestea sunt: ”(1) Dacă restul de pedeapsă rămas neexecutat la data
liberării este de 2 ani sau mai mare, condamnatul trebuie să respecte următoarele măsuri de
supraveghere:
 să se prezinte la serviciul de probaţiune, la datele fixate de acesta;
 să primească vizitele persoanei desemnate cu supravegherea sa;
 să anunţe, în prealabil, orice schimbare a locuinţei şi orice deplasare care
depăşeşte 5 zile;
 să comunice schimbarea locului de muncă;
 să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor
sale de existenţă.
(2) În cazul prevăzut în alin. (1), instanţa poate impune condamnatului să execute una sau
mai multe dintre următoarele obligaţii:
 să urmeze un curs de pregătire şcolară ori de calificare profesională;
 să frecventeze unul sau mai multe programe de reintegrare socială derulate de
către serviciul de probaţiune sau organizate în colaborare cu instituţii din comunitate;
 să nu părăsească teritoriul României;
 să nu se afle în anumite locuri sau la anumite manifestări sportive, culturale ori
la alte adunări publice, stabilite de instanţă;
 să nu comunice cu victima sau cu membri de familie ai acesteia, cu participanţii
la săvârşirea infracţiunii sau cu alte persoane, stabilite de instanţă, ori să nu se apropie de
acestea;
 să nu conducă anumite vehicule stabilite de instanţă;
 să nu deţină, să nu folosească şi să nu poarte nicio categorie de arme.
(3) Obligaţiile prevăzute în alin. (2) lit. c)-g) pot fi impuse în măsura în care nu au fost
aplicate în conţinutul pedepsei complementare a interzicerii exercitării unor drepturi.
(4) Când stabileşte obligaţia prevăzută la alin. (2) lit. d)-f), instanţa individualizează, în
concret, conţinutul acestei obligaţii, ţinând seama de împrejurările cauzei.
(5) Măsurile de supraveghere şi obligaţiile prevăzute în alin. (2) lit. a) şi lit. b) se execută
din momentul acordării liberării, pe o perioadă egală cu o treime din durata termenului de
supraveghere, dar nu mai mult de 2 ani, iar obligaţiile prevăzute în alin. (2) lit. c)-g) se execută
pe toată durata termenului de supraveghere.
(6) Abrogat”
Supravegherea condamnatului:
Condițiile cu privire la aceasta se regăsesc în art. 102 Noul Cod penal, după cum urmează:
”(1) Pe durata supravegherii, datele prevăzute în art. 101 alin. (1) lit. c) – e) se comunică
serviciului de probaţiune.
(2) Supravegherea executării obligaţiilor prevăzute în art. 101 alin. (2) lit. a) şi lit. b) se
face de serviciul de probaţiune. Verificarea modului de îndeplinire a obligaţiilor prevăzute în
art. 101 alin. (2) lit. c) – g) se face de organele abilitate, care vor sesiza serviciul de probaţiune
cu privire la orice încălcare a acestora.
(3) Supravegherea executării obligaţiilor prevăzute în art. 101 alin. (2) lit. d) şi lit. e)
poate fi realizată şi printr-un sistem electronic de supraveghere, în condiţiile prevăzute de legea
specială.
(4) Pe durata supravegherii, serviciul de probaţiune are obligaţia să sesizeze instanţa,
dacă:
a) au intervenit motive care justifică fie modificarea obligaţiilor impuse de instanţă, fie
încetarea executării unora dintre acestea;
b) persoana supravegheată nu respectă măsurile de supraveghere sau nu execută, în
condiţiile stabilite, obligaţiile ce îi revin.
Modificarea sau încetarea obligațiilor (art. 103 Cod penal)

“(1) Dacă pe durata supravegherii au intervenit motive care justifică fie impunerea unor
noi obligaţii, fie sporirea sau diminuarea condiţiilor de executare a celor existente, instanţa
dispune modificarea obligaţiilor în mod corespunzător, pentru a asigura condamnatului şanse
mai mari de reintegrare socială.
(2) Instanţa dispune încetarea executării unora dintre obligaţiile pe care le-a impus, când
apreciază că menţinerea acestora nu mai este necesară.”
M3.U4.4. Efecte și revocarea liberării condiționate (Art. 104 Cod penal)
”(1) Dacă pe durata supravegherii persoana condamnată, cu rea-credinţă, nu respectă

măsurile de supraveghere sau nu execută obligaţiile impuse, instanţa revocă liberarea şi dispune
executarea restului de pedeapsă.
(2) Dacă după acordarea liberării cel condamnat a săvârşit o nouă infracţiune, care a fost
descoperită în termenul de supraveghere şi pentru care s-a pronunţat o condamnare la pedeapsa
închisorii, chiar după expirarea acestui termen, instanţa revocă liberarea şi dispune executarea
restului de pedeapsă. Pedeapsa pentru noua infracţiune se stabileşte şi se execută, după caz,
potrivit dispoziţiilor de la recidivă sau pluralitate intermediară.
(3) Dispoziţiile alin. (1) şi alin. (2) se aplică în mod corespunzător şi în cazul liberării
condiţionate din executarea pedepsei detenţiunii pe viaţă.”
Spre deosebire de suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, în cazul liberării
condiționate, revocarea acesteia este numai obligatorie.
Anularea liberării condiționate (art. 105 Cod penal)
”(1) Dacă pe parcursul termenului de supraveghere se descoperă că persoana

condamnată mai săvârşise o infracţiune până la acordarea liberării, pentru care i s-a aplicat
pedeapsa închisorii chiar după expirarea acestui termen, liberarea se anulează, aplicându-se,
după caz, dispoziţiile privitoare la concursul de infracţiuni, recidivă sau pluralitate
intermediară.
(2) În cazul în care, în raport de pedeapsa rezultată, sunt îndeplinite condiţiile prevăzute
în art. 99 sau art. 100, instanţa poate acorda liberarea condiţionată. Dacă s-a dispus liberarea,
termenul de supraveghere se calculează de la data acordării primei liberări.
(3) Când, după anulare, instanţa dispune executarea pedepsei rezultante, partea din
durata pedepsei complementare a interzicerii exercitării unor drepturi neexecutată la data
anulării liberării se va executa după executarea pedepsei închisorii.”
Și de această dată, spre deosebire de suspendarea executării pedepsei sub supraveghere,
anularea liberării condiționate este numai obligatorie.
Efectele liberării condiționate (art. 106 Cod penal)
Din examinarea dispoziţiilor legale referitoare la instituţia liberării condiţionate, ca

mijloc de individualizare administrativ-judiciară a executării pedepsei închisorii, rezultă că
aceasta produce două tipuri de efecte juridice pentru fostul deţinut:
 pe de o parte, efecte imediate, care se produc în momentul acordării ei,
 pe de altă parte, efecte definitive, acestea din urmă producându-se în momentul
expirării intervalului de timp echivalent cu restul pedeapsei ce urma să fie executat.
Efectul imediat al liberării conditionate îl constituie punerea în libertate a
condamnatului. Pe parcursul termenului de supraveghere, cel liberat este obligat să respecte
măsurile de supraveghere prevăzute de lege [art. 101, alin. (1)] și să execute obligațiile stabilite
de instanța de judecată, daca i-au fost impuse la momentul acordării liberării condiționate [art.
101, alin. (2), (3), (4) și (5) Noul Cod penal].
Efectul definitiv constă în considerarea ca executată a pedepsei la expirarea termenului
de supraveghere, cu condiția îndeplinirii anumitor condiții, și anume:
 dacă cel condamnat nu a săvărșit o nouă infracțiune descoperită până la data
expirării termenului de supraveghere;
 nu s-a dispus revocarea liberării condiționate;
 nu s-a descoperit o cauză de anulare a liberării condiționate;
M3.U4.5. Procedura de acordare a liberării condiționate
Procedura de acordare a liberării condiționate eset prevăzută de legea 254/2013, art. 95-97,
la care se adaugă și art. 587 Cod de procedură penală.
Art. 97 din Legea nr. 254/2013 prevede că liberarea condiționată se acordă potrivit
procedurii prevăzute în Codul de procedură penală, la cererea persoanei condamnate sau la
propunerea comisiei pentru liberarea condiționată. În acest sens, persoana condamnată trebuie sa
îndeplineasca toate condițiile prevăzute în Noul Cod penal, art. 99 sau, după caz, art. 100 (art. 95
din Legea 254/2013).
Potrivit art. 587 Cod procedură penală, liberarea condiţionată se dispune, la cererea sau la
propunerea făcută potrivit dispoziţiilor legii privind executarea pedepselor, de către judecătoria
în a cărei circumscripţie se află locul de deţinere. Rezultă, așadar, că și în această materie,
legiuitorul a instituit o competență materială și teritorială exclusivă; astfel, indiferent care este
instanța de executare (instanța care a pronunțat hotărârea de condamnare în primă instanță),
competent a se pronunța asupra liberării condiționate este judecătoria.
Art. 96 din Legea 254/2013, prevede și modalitatea de calcul a părții din durata pedepsei
considerată ca executată pe baza muncii prestate și/sau instruirii școlare și formării profesionale,
după cum urmează:
a) în cazul în care se prestează o muncă remunerată, se consideră 5 zile executate pentru 4
zile de muncă;
b) în cazul în care se prestează o muncă neremunerată, se consideră 4 zile executate
pentru 3 zile de muncă;
c) în cazul în care munca este prestată pe timpul nopţii, se consideră 3 zile executate
pentru două nopţi de muncă;
d) în cazul participării la cursurile de şcolarizare pentru formele de învăţământ general
obligatoriu, se consideră 30 de zile executate pentru absolvirea unui an şcolar;
e) în cazul participării la cursurile de calificare ori recalificare profesională, se consideră
20 de zile executate pentru absolvirea unui curs de calificare ori recalificare profesională;
f) în cazul elaborării de lucrări ştiinţifice publicate sau invenţii şi inovaţii brevetate, se
consideră 30 de zile executate,
De menționat este faptul că reducerea fracțiunii de pedeapsă care eset considerată ca
executată pe baza muncii prestate sau instruirii școlare și formării profesionale nu poate fi
revocată, conform art. 96, alin. (2) din Legea 254/2013.
Procedura de liberare condiționată a unui condamnat se desfășoară în fața comisiei pentru
liberare condiționată, constituită la nivelul fiecărui penitenciar din judecătorul de supraveghere a
privării de libertate, care este și președintele Comisie, directorul penitenciarului, directorul
adjunct pentru siguranța deținerii și regim penitenciar, directorul adjunct pentru educație și
asistență psiho-socială și un consilier de probațiune din cadrul serviciului de probațiune
competent potrivit legii în circumscripția căruia se află penitenciarul [art. 97, alin. (2) Legea nr.
254/2013].
Activitatea Comisiei constă în formularea de propuneri de liberări condiționate a persoanei
condamnate, ținând cont de:
 fracţiunea din pedeapsă efectiv executată şi de partea din durata pedepsei care
este considerată ca executată, conform art. 96;
 regimul de executare a pedepsei privative de libertate în care este repartizată;
 îndeplinirea obligaţiilor civile stabilite prin hotărârea de condamnare, în afară
de cazul când dovedeşte că nu a avut nicio posibilitate să le îndeplinească;
 conduita persoanei condamnate şi eforturile acesteia pentru reintegrare socială,
în special în cadrul muncii prestate, al activităţilor educative, moral-religioase, culturale,
terapeutice, de consiliere psihologică şi asistenţă socială, al instruirii şcolare şi al formării
profesionale, precum şi responsabilităţile încredinţate, recompensele acordate şi sancţiunile
disciplinare aplicate;
 antecedentele sale penale.
Totodată, comisia ţine cont şi de rezultatele aplicării instrumentelor standard de evaluare a
activităţilor desfăşurate de deţinuţi, aprobate prin decizie a directorului general al Administraţiei
Naţionale a Penitenciarelor.
Se menține obligația aducerii condamnatului în fața comisiei, cu excepția situațiilor
medicale care pun în imposibilitate prezența acestuia; condamnatul poate depune la dosar
înscrisuri, inclusiv pentru a dovedi că şi-a îndeplinit obligaţiile civile stabilite prin hotărârea de
condamnare ori s-a aflat în imposibilitatea îndeplinirii acestor obligaţii (alin. 5 și 9).
Propunerea comisiei se consemnează, ca și în prezent, într-un proces – verbal, care
cuprinde poziția membrilor comisiei față de propunerea de liberare condiționată. La procesul
verbal se anexează, prin grija consilierului de probaţiune din cadrul serviciului de probaţiune de
pe lângă tribunalul în circumscripţia căruia se află penitenciarul, recomandările cu privire la
măsurile de supraveghere şi obligaţiile prevăzute de art. 101 Cod penal care pot fi aplicate de
către instanţa de judecată, în cazul în care restul de pedeapsă rămas neexecutat la data liberării
persoanei condamnate este de 2 ani sau mai mare (alin. 8).
Alin. (10) prevede că, în situația în care comisia constată că persoana condamnată nu
întruneşte condiţiile pentru a fi liberată condiţionat, în procesul-verbal întocmit este obligată să
fixeze un termen pentru reexaminarea situaţiei acesteia, care nu poate fi mai mare de 1 an.
Potrivit art. 587 Cod de procedură penală, competența de soluționare este atribuită, ca și
competență exclusivă, judecătoriei în a cărei circumscripție se află locul de deținere.
Alin. (13) din Legea privind executarea pedepselor privative de libertate prevede că în
vederea soluţionării cererii de liberare condiţionată a persoanei condamnate sau a propunerii
formulate de comisie, instanţa poate consulta dosarul individual al persoanei condamnate sau
poate solicita copii ale actelor şi documentelor din acesta.
În situația în care se constată că nu sunt îndeplinite condițiile pentru acordarea liberării
condiționate, potrivit alin. (2) din art. 587 N.C.P.P., instanța, prin hotărârea de respingere, va fixa
și termenul după expirarea căruia propunerea sau cererea va putea fi reînnoită, termen ce nu
poate fi mai mare de un an și care va curge de la rămânerea definitivă a hotărârii.
Hotarârea judecatoriei, care este o sentință, va putea fi atacată cu contestație (calea de atac
specifică în materia executării) la tribunalul în a cărei circumscripție se afla locul de deținere, în
termen de 3 zile de la comunicare, contestația formulată de procuror fiind suspensivă de
executare, dispoziții identice cu cele existente în codul de procedură penală actual (cu singura
deosebire că în present calea de atac este recursul).
1. Care sunt condițiile de acordare a liberării condiționate ?

2. Prezentați procedura de acordare a liberării condiționate ?
3. Care efectele liberării condiționate ?
Modulul 4. STRUCTURA ORGANIZATORICĂ A SISTEMULUI PENITENCIAR ÎN
ROMÂNIA. JUDECĂTORUL DELEGAT PENTRU EXECUTAREA PEDEPSELOR
PRIVIATIVE DE LIBERTATE. JUDECĂTORUL DELEGAT LA COMPARTIMENTUL
DE EXECUTĂRI PENALE
Cuprins
Introducere
U1. Structura organizatorică a sistemului penitenciar în România
U2. Judecătorul delegat pentru executarea pedepselor privative de libertate și judecătorul
delegat la compartimentul de executări penale
Introducere
Acest modul contine trei unități de învățare, care introduc studentul în
dreptul execuțional penal, prin prezentarea sistemului penitenciar
român și a activității judecătorului delegat pentru executarea pedepselor
privative de libertate și a celui delegat la compartimentul de executări
penale.
Competenţe
 Definească și să prezint caracterele penitenciarelor, ca spațiu de detenție;
 Prezinte activitatea judecătorului delegat pentru executarea pedepselor privative
de libertate;
 Diferențieze judecătorul delegat pentru executarea pedepselor privative de
libertate de judecătorul delegat la compartimentul de executări penale
 Să opereze cu noțiuni specifice;
Unitatea U1. Structura organizatorică a sistemului penitenciar în România
Cuprins
M4.U1.3. Administraţia Naţională a Penitenciarelor – scurt istoric
M4.U1.4. Structura organizatorică şi funcţiile Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor
M4.U1.5. Penitenciarele – spaţiul executării pedepselor privative de libertate
M4.UI.6. Penitenciarele speciale
Aceasta unitate de invatare prezintă structura organizatorică a sistemului penitnciar
din România, Administrația Națională a Penitnciarelor și tipurile de penitenciar.

sistemului penitenciar românesc.
 să înţeleagă structura sistemului penitenciar românesc;
 să cunoască tipurile de penitenciar;
 să se familiarizeze cu rolul Administrației Naționale a Penitenciarelor;

M4.U1.3. Administraţia Naţională a Penitenciarelor – scurt istoric
În ultimii 100 de ani, majoritatea sistemelor penitenciare din ţările europene s-au bazat pe
modele şi structuri militare.
Schimbările permanante din societate, transformările din sfera juridică şi politică ce au
marcat istoria Europei în ultimii ani au atins, în mod evident, şi sistemul penitenciar. Mai mult
chiar, ca parte integrantă a complexului sistem al justiţiei penale, sistemul penitenciar a fost
influenţat mai mult ca orice instituţie de schimbări, de transformări sociale, politice, economice
şi culturale survenite în ultimul timp61.
Odată cu dezvoltarea Organizaţiei Naţiunilor Unite şi a Consiliului Europei, statele
membre au recomandat ca administraţiile penitenciare să fie separate de serviciile militare.
Demilitarizarea sistemelor penitenciare presupune transformarea structurii militare în structuri
civile, administrative.
În România această tendinţă de demilitarizare s-a cristalizat prin trecerea din subordinea
Ministerului de Interne în cea a Ministerului de Justiţie a Administraţiei Naţionale a
Penitenciarelor62, în anul 1991, iar cu toate eforturile depuse, totuşi, managementul
organizaţional, structura personalului şi condiţiile din sistemul penitenciar nu au fost supuse unor
schimbări radicale63.
Administraţia penitenciară centrală este reprezentată de Administraţia Naţională a
Penitenciarelor, subordonată Ministerului Justiţiei, instituţie cu personalitate juridică (ordonator
principal de credite), finanţată de la bugetul de stat şi din venituri extrabugetare.
Administratia Nationala a Penitenciarelor si unitatile subordonate fac parte din institutiile
publice de aparare, ordine publica si siguranta nationala ale statului si constituie, in sensul
prezentei legi, sistemul administratiei penitenciare. Administratia Nationala a Penitenciarelor se
constituie prin reorganizarea Directiei Generale a Penitenciarelor si functioneaza in subordinea
Ministerului Justitiei. Organizarea, functionarea si atributiile Administratiei Nationale a
Penitenciarelor se stabilesc prin hotarare a Guvernului. Administratia Nationala a Penitenciarelor
este institutie publica de interes national, cu personalitate juridica si sediul in municipiul
Bucuresti (art. 2 Legea 293/ 2004 privind Statutul funcţionarilor publici din Administraţia
Naţională a Penitenciarelor64).
Principala funcţie a Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor rezidă în aceea ca, prin
desfăşurarea activităţilor sale specifice, să asigure punerea în executare a pedepselor privative
de libertate pronunţate de instanţele de judecată, precum şi executarea măsurii educative de
internare a minorilor delincvenţi într-un centru de reeducare sau a măsurii arestării preventive.
Conducerea Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor este exercitată de un director
general – ofiţer superior cu experienţă şi rezultate marcante în domeniu, de regulă director de
unitate, pe o perioadă de 4 ani – mandat obţinut în urma unui concurs. Acesta este asistat de 3
directori generali adjuncţi.
M4.U1.4. Structura organizatorică şi funcţiile Administraţiei Naţionale a

Penitenciarelor
61
Emilian Stănişor, Ana Bălan, Cristina Pripp, „Universul carceral”, Editura Oscar print, Bucureşti, 2004, p. 234;
62
În anul 2004 Direcţia Generală a penitenciarelor şi-a schimbat denumirea în Administraţia Naţională a Penitenciarelor;
63
Emilian Stănişor, Ana Bălan, Cristina Pripp, „Universul carceral”, Editura Oscar print, Bucureşti, 2004, p. 236;
64
Legea nr. 293/ 28.06.2004 privind Statutul funcţionarilor publici din Administraţia Naţională a Penitencirelor a
fost publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 581/ 30.06.2004;
Structura organizatorică a Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor este alcătuită din:
direcţii, servicii independente, servicii, compartimente65.
Direcţia Siguranţa Deţinerii şi Regim Penitenciar are în sarcină elaborarea normelor
privitoare la aducerea la îndeplinire a hotărârilor judecătoreşti prin care s-a pronunţat o pedeapsă
privativă de libertate, acţionând în sensul supravegherii respectării reglementărilor interne şi
internaţionale cu privire la executarea pedepselor. Aceasta se compune din trei servicii şi un
birou:
 Serviciul Siguranţa Deţinerii format din compartimentele: Siguranţa Deţinerii, Dotări –
Modernizări, Dispecerat – Acces.
Serviciul Siguranţa Deţinerii are în sarcină:
- coordonarea şi controlul asupra modului în care sunt asigurate paza, escortarea şi
supravegherea persoanelor private de libertate;
- coordonarea activităţii de apărare şi asigurare a siguranţei locurilor de deţinere şi a
punctelor de lucru;
- exercitarea controlului asupra măsurilor luate pentru executarea regulamentară a
misiunilor de pază, escortare şi supraveghere a persoanelor private de libertate la prezentarea la
instanţele de judecată, organele de urmărire penală şi în timpul transferării la alte penitenciare;
-
stabilirea, implementarea şi controlul asupra aplicării măsurilor privitoare la prevenirea
evenimentelor negative şi sporirea gradului de siguranţă;
- asigurarea unei legături permanente cu Ministerul Justiţiei, unităţile Ministerului
Administraţiei şi Internelor şi unităţile subordonate Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor;
- organizarea serviciului de pază şi acces în sediul Administraţiei Naţionale a
Penitenciarelor.
Serviciul Regim Penitenciar cu compartimentele: Regim, Cereri, Reclamaţii şi Sesizări,
Informatic.
Serviciul Regim Penitenciar are ca atribuţii:
- organizarea, îndrumarea şi coordonarea activităţii de aplicare a regimurilor de deţinere;
- verificarea modurilor de respectare a criteriilor de separaţiune;
-coordonarea, îndrumarea şi controlarea acordării drepturilor la pachet, vizită,
corespondenţă, petiţionare şi a celorlalte drepturi prevăzute de lege;
-analizarea periodică a stării şi practicii disciplinare şi cea de recompensare a persoanelor
private de libertate.
Serviciul Evidenţă şi Transfer – responsabil cu evidenţa nominală, numerică şi statistică
precum şi cu aprobarea şi organizarea transferurilor de persoane private de libertate la nivel
naţional.
Biroul Organizarea Muncii – monitorizarea folosirii deţinuţilor la muncă, precum şi a
realizărilor obţinute prin contractarea acestei forţe de muncă; stabilirea cadrului legal necesar
pentru desfăşurarea activităţilor productive cu deţinuţi.
Direcţia Prevenirea Criminalităţii şi Terorismului – în strânsă cooperare cu Direcţia
siguranţa deţinerii şi regim penitenciar – are rol de identificare şi prevenire a acţiunilor de
criminalitate şi terorism, precum şi a actelor de corupţie, revoltă etc.
Direcţia Reintegrare Socială este cea care evaluează nevoile socio-educative şi
terapeutice în cadrul populaţiei penitenciare, stabilind strategia şi modalităţile de realizare a
65
A.Bălan, E. Stănişor, M. Mincă – „Penologie”, Edit. Oscar Print, 2003, p.89 şi urm.
acestora, scopul final fiind reabilitarea socio-profesională şi sporirea şanselor de reintegrare
socială, după liberare.
Structura sa cuprinde:
 a) Serviciul Educaţie:
- elaborează şi coordonează deruralea unor programe educaţionale adecvate necesităţilor
persoanelor private de libertate;
- evaluează posibilităţile de calificare profesională a persoanelor private de libertate;
- colaborează cu serviciile de supraveghere şi reintegrare socială;
-coordonează activităţile recreative de educaţie fizică şi sport.
b) Serviciul Asistenţă Psihosocială:
- coordonează activităţile de consiliere a deţinuţilor cu privire la dificultăţi în familie,
probleme juridice, relaţii cu organizaţiile neguvernamentale;
- planifică, îndrumă şi participă la realizarea cercetărilor şi studiilor asupra mediului
penitenciar;
- realizează studii comparative referitoare la diferite sisteme penitenciare;
- elaborează studii statistice şi prognoze privind populaţia penitenciară;
- este gestionarul punctului de documentare, difuzând în unităţile subordonate noutăţile în
domeniu, studii şi sinteze, precum şi alte materiale documentare.
Direcţia Management Resurse Umane asigură punerea unitară în practică a actelor
normative în vigoare cu referire la strategiile şi politicile de personal în sistemul penitenciar
românesc, având în subordine următoarele servicii:
 a) Serviciul Resurse Umane;
 b) Serviciul Evidenţă Personal;
 c) Serviciul Formare Profesională.
Direcţia Economico-Administrativă are atribuţii în privinţa planificării bugetare,
organizării, îndrumării şi controlării activităţilor destinate înzestrării, dotării, asigurării cu bunuri
materiale, transportului şi depozitării lor, precum şi pe linia prestării unor servicii (hrănirea,
echiparea, cazarea deţinuţilor) sau desfăşurării unor activităţi productive pentru realizarea de
venituri proprii.
Toate aceste activităţi se aduc la îndeplinire prin efortul comun al următoarelor
servicii/birouri ( compuse din mai multe compartimente fiecare):
A. a) Serviciul logistică;
B. b) Birou cazarmare, construcţii, investiţii;
C. c) Serviciul Financiar Contabilitate
a) Serviciul Planificare şi Execuţie Bugetară, Salarizare.
Serviciul I Cabinet şi Registratură Generală
- organizează, îndrumă şi controlează circuitul documentelor, evidenţa ordinelor şi
instrucţiunilor, gestionarea arhivei.
Birou Relaţii Publice şi Mass-media - are îndatoriri pe linia formării unei imagini
publice pozitive a sistemului penitenciar.
Serviciul Cooperare şi Programe - iniţiază şi coordonează desfăşurarea unor programe
sau proiecte cu finanţare internaţională.
Direcţia Inspecţie Penitenciară
- efectuează inspecţii generale asupra întregii activităţi desfăşurate de unităţile
subordonate Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor – controale de fond;
- execută controale ocazionale – inopinate – pe anumite domenii de activitate – controale
tematice;
-desfăşoară verificări cu privire la sesizările sau reclamaţiile primite în legătură cu
eventualele disfuncţionalităţi apărute în activitatea unor penitenciare.
Direcţia Contencios şi Elaborare Acte Normative
- reprezintă interesele Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor şi ale unităţilor
subordonate acestora în faţa instanţei de judecată, organelor de urmărire penală şi notariatelor
publice;
- pregăteşte şi analizează – în privinţa legalităţii – documentele care stau la baza
deciziilor conducerii administraţiei penitenciare;
-acordă consultaţii juridice în probleme legate de activitatea sistemului penitenciar.
Direcţia Medicală
-organizează, îndrumă şi controlează activitatea de acordare a asistenţei medicale
persoanelor private de libertate;
-analizează dinamica stării de sănătate a populaţiei penitenciare;
-propune şi realizează studii de specialitate, programe de sănătate pentru informare şi
prevenirea îmbolnăvirilor
Direcţia Tehnologia Informaţiei şi Comunicaţii
-elaborează, urmăreşte şi controlează strategia de informatizare a sistemului penitenciar;
-asigură crearea şi propune achiziţionarea programelor necesare;
-organizează cursuri pentru pregătirea personalului;
-creează şi actualizează pagina Web a Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor.
Potrivit art. 68 din Regulament, Administraţia Naţională a Penitenciarelor, în exercitarea
atribuţiilor care îi revin, utilizează şi poate crea, în condiţiile legii, aplicaţii informatizate de
gestiune a datelor referitoare la realizarea scopului pedepsei, precum şi a datelor referitoare la
activităţi conexe şi auxiliare acesteia. Administraţia Naţională a Penitenciarelor adoptă măsurile
tehnice şi organizatorice necesare protejării datelor cu caracter personal ale persoanelor private
de libertate împotriva oricăror distrugeri, pierderi, modificări, dezvăluiri sau acces neautorizat.
Direcţia Audit Public Intern – rol de auditare a tuturor structurilor din sistemul
penitenciar – atât la nivel central cât şi la nivelul unităţilor penitenciare.
Activitatea de control a administraţiei penitenciare
Controlul exercitat de administraţia penitenciară se canalizează pe mai multe direcţii,
după cum urmează:
1. Controlul ierarhic – realizat cu precădere prin intermediul controlului exercitat de
directorul general al Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor, directorii generali adjuncţi,
directorii, şefii de servicii şi specialiştii din administraţia centrală. De asemenea, prin specialiştii
din cadrul Direcţiei Inspecţie Penitenciară, directorul general ordonă controale periodice, pentru
a fi informat cu operativitate asupra eventualelor neajunsuri în funcţionarea penitenciarelor.
Pe de altă parte, în cadrul Ministerului Justiţiei funcţionează Inspecţia Generală şi Audit
Intern, subordonată direct ministrului justiţiei, care dispune şi de un Corp de Inspecţie
Penitenciară care are în sarcină verificarea legalităţii executării pedepselor privative de libertate,
executarea de controale în urma sesizărilor primite şi realizarea de propuneri pentru
îmbunătăţirea activităţilor desfăşurate.
2. Controlul judiciar – efectuat de instanţele de judecată asupra penitenciarelor aflate în
raza lor teritorială, vizând aplicarea corectă a hotărârilor de executare a pedepselor privative de
libertate, îndeplinirea tuturor condiţiilor pentru acordarea liberării condiţionate. Totodată,
judecătorul delegat pentru executarea pedepselor privative de libertate supraveghează şi
controlează asigurarea legalităţii în executarea acestor pedepse, participă la activitatea comisiei
de propuneri pentru liberarea condiţionată, verifică şi soluţionează plângerile deţinuţilor cu
privirea la încălcarea drepturilor legale de către administraţia penitenciară.
3. Controlul administrativ – este realizat de către Curtea de Conturi şi Direcţia Audit
Public Intern, desigur mai ales în plan financiar.
4. Controale privind respectarea drepturilor persoanelor private de libertate – executate
de organisme neguvernamentale internaţionale (Comitetul pentru Prevenirea Torturii, a
Pedepselor şi Tratamentelor Crude, Inumane sau Degradante – CPT); Amnesty International,
precum şi de organizaţii neguvernamentale din ţară (de exemplu, Organizaţia pentru Apărarea
Drepturilor Omului) .
M4.U1.5. Penitenciarele – spaţiul executării pedepselor privative de libertate
Potrivit art. 57 alin. (1) Codul Penal din 1969, executarea pedepselor privative de
libertate se face în locuri de deţinere anume destinate, denumite penitenciare.
Conform art. 11 alin. (1), (2) si (3) din Legea nr. 254/ 2013 pedeapsa detenţiunii pe viaţă
şi a închisorii se execută în locuri anume destinate, denumite penitenciare. Penitenciarele se
înfiinţează prin hotărâre a Guvernului, au personalitate juridică şi sunt în subordinea
Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor. Organizarea şi funcţionarea penitenciarelor se
stabilesc prin regulament aprobat prin ordin al ministrului justiţiei, care se publică în Monitorul
Oficial al României, Partea I, şi pe pagina de Internet a Ministerului Justiţiei şi a Administraţiei
Naţionale a Penitenciarelor
Atribuţiile acestor instituţii (penitenciarele) au fost stabilite prin Regulamentul privind
executarea unor pedepse şi a măsurii arestării preventive 66, precum şi prin ordine şi instrucţiuni
emise de ministrul justiţiei, iar acestea pot fi sintetizate în următoarele idei diriguitoare:
1. punerea în aplicare a prevederilor legale în vigoare, cu privire la profilarea locurilor de
deţinere şi realizarea separaţiunii deţinuţilor pe diferite criterii;
2. asigurarea pazei şi siguranţei locurilor de deţinere şi a punctelor de lucru, precum şi
asigurarea escortării şi supravegherii deţinuţilor;
3. aplicarea adecvată a regimului de detenţie, în funcţie de particularităţile deţinuţilor
cărora acestea li se aplică;
4. întocmirea şi păstrarea unor evidenţe nominale a persoanelor condamnate/arestate
preventiv şi custodiate în penitenciare;
5. acordarea tuturor drepturilor prevăzute de lege pentru deţinuţi;
6. menţinerea ordinii şi disciplinei în rândul deţinuţilor;
7. prezentarea deţinuţilor la instanţele de judecată, la termenele stabilite, precum şi la
organele de urmărire penală ori laboratoarele de expertiză medico-legală;
8. desfăşurarea activităţilor şi programelor educaţionale şi de consiliere necesare pentru a
ajuta la reintegrarea în societate a foştilor deţinuţi.
Penitenciarele se înfiinţează prin hotărâre a Guvernului, au personalitate juridică şi sunt
în subordinea Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor.
66
Prin O.U.G. nr. 56/2003 privind unele drepturi ale persoanelor aflate în executarea unor pedepse privative de
libertate, prevederile Regulamentului au fost abrogate, urmând să se adopte o nouă reglementare legală în această privinţă,
de altfel, însăşi Legea nr. 23/1969 reclamând cu necesitate o nouă înfăţişare, mai apropiată realităţilor sociale actuale.
Organizarea şi funcţionarea penitenciarelor se stabilesc prin Regulament, aprobat prin
ordin al ministrului justiţiei, care se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I, şi pe
pagina de Internet a Ministerului Justiţiei şi a Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor [prevede
art. 11 alin. (3) din Legea 254/2013.
Fiecare penitenciar este condus de către un director, ajutat de trei directori adjuncţi
(directorul adjunct pentru siguranţa deţinerii şi regim penitenciar, directorul adjunct economico-
administrativ, directorul adjunct pentru educaţie şi asistenţă psihosocială), la nivelul fiecărei
instituţii existând servicii şi compartimente similare celor prezente la nivelul administraţiei
penitenciare centrale, precum şi, bineînţeles, secţii de deţinere (conform regimurilor de
executare, pentru arestaţii preventiv, secţii de carantină, secţii pentru tineri, bolnavi, femei,
deţinuţi recidivişti sau foarte periculoşi) fiecare dintre acestea fiind condusă de câte un
comandant de secţie. Personalul necesar pentru funcţionarea fiecărui penitenciar se stabileşte pe
baza propunerilor motivate ale directorilor penitenciarelor, aprobate prin decizie a directorului
general al Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor.
Directorul general al Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor poate înfiinţa, prin
decizie, secţii interioare sau exterioare pentru cazarea persoanelor private de libertate, aflate în
diferite regimuri de executare, prestarea muncii ori pentru asigurarea protecţiei, dacă este cazul.
Penitenciarele se organizează şi se amenajează astfel încât să asigure condiţii necesare
aplicării regimurilor de executare a pedepselor privative de libertate, desfăşurării activităţilor de
educaţie şi reintegrare socială, muncă sau alte activităţi lucrative, de cazare, hrănire, echipare,
asigurarea asistenţei medicale, igienei individuale şi colective, precum şi realizării tuturor
măsurilor de siguranţă în raport cu prevederile legale aplicabile fiecărei categorii de persoane
private de libertate. În cadrul penitenciarelor sunt organizate şi clar delimitate: sectorul de
deţinere, sectorul administrativ, sectorul de producţie şi alte spaţii auxiliare (art. 10 din
Regulament).
Sectorul de deţinere, în funcţie de profilul locului de deţinere, are un punct de primire a
persoanelor private de libertate, o secţie de carantină şi observare, clădiri pentru cazarea acestora,
birouri de lucru pentru personal şi judecătorul delegat pentru executarea pedepselor privative de
libertate, spaţii destinate sectorului medical, bloc alimentar, săli de mese, baie, spălătorie,
frizerie, magazii pentru păstrarea bunurilor personale ale persoanelor private de libertate, puncte
comerciale şi un sector de acordare a dreptului la vizită. În sectorul de deţinere pot fi amenajate,
în functie de regimul de executare, săli de clasă si ateliere pentru formare profesională,
bibliotecă, cluburi, cabinete de psihologie, cabinete de asistentă socială, săli de terapie
ocupatională, spaţii pentru practicarea sportului, terenuri pentru desfăşurarea activităţilor în aer
liber, locuri de practicare a religiei, încăperi pentru acordarea vizitelor intime. Sectorul de
deţinere este compartimentat astfel încât să asigure condiţiile necesare separării diferitelor
categorii de persoane private de libertate şi aplicării regimurilor de executare. Amenajarea
camerelor de deţinere trebuie să ţină cont de necesitatea cazării individuale. Birourile
judecătorilor de supraveghere a privării de libertate pentru executarea pedepselor privative de
libertate, precum şi obiectele de mobilier şi de birotică aferente, sunt asigurate din bugetul
fiecărui loc de deţinere.
Sectorul administrativ este situat în afara sectorului de deţinere şi cuprinde birouri, spaţii
destinate personalului care asigură paza şi intervenţia, spaţii destinate acordării asistenţei
medicale a personalului, magazia pentru armament şi muniţia de serviciu, magazii pentru
echipamentul cadrelor, depozit pentru mijloacele tehnice, armament şi muniţie, club, săli de
pregătire şi instruire, bucătărie şi sală de mese pentru personalul locului de deţinere, spaţii pentru
depozitare, precum şi toate utilităţile necesare unei bune funcţionări a administraţiei.
Sectorul de producţie este situat, de regulă, în afara celui de deţinere şi cuprinde ateliere
de producţie, întreţinere şi reparaţii, depozite, garaj auto, alte clădiri şi terenuri necesare formării
profesionale a persoanelor private de libertate, precum şi desfăşurării activităţilor administrative
Spaţiile auxiliare sunt situate în afara locului de deţinere şi cuprind locuinţe de serviciu,
locuinţe de intervenţie şi spaţii pentru activităţi de pregătire, instruire şi recreere a personalului şi
a persoanelor private de libertate, precum şi gospodăria agrozootehnică, acolo unde este cazul.
Pedepsele şi măsurile preventive privative de libertate se execută în penitenciare, centre de
arestare preventivă, centre de reţinere şi arestare preventivă, secţii speciale de arestare
preventivă. În raport de regimul de executare aplicat, penitenciarele sunt cu regim de maximă
siguranţă, cu regim închis, cu regim semideschis şi cu regim deschis. Într-un penitenciar pot
funcţiona secţii distincte pentru aplicarea diferenţiată a mai multor regimuri de executare. În
raport de prevederile legale, se pot înfiinţa penitenciare speciale sau secţii pentru tineri, femei ori
alte categorii de persoane private de libertate, care necesită regim penitenciar specializat.
În toate locurile de deţinere se amenajează locuri de primire a persoanelor private de
libertate care să asigure condiţii pentru identificarea şi verificarea documentelor, efectuarea
percheziţiei corporale amănunţite, echipare, vizită medicală sumară, măsuri igienico-sanitare,
precum şi posibilitatea separării până la repartizarea pe camere.
În ceea ce priveşte condiţiile de detenţie din penitenciare, Regulamentul prevede că
Administraţia Naţională a Penitenciarelor ia toate măsurile necesare pentru creşterea progresivă a
numărului spaţiilor de cazare individuală. Persoanele private de libertate sunt cazate individual
sau în comun. Normele minime obligatorii privind condiţiile de cazare a persoanelor private de
libertate se stabilesc prin ordin al ministrului justiţiei (OMJ 433/2010 Normele minime
obligatorii privind condiţiile de cazare ale persoanelor private de libertate). Reamenajarea
spaţiilor de deţinere existente şi construirea spaţiilor de deţinere noi se face cu respectarea
prevederilor alin. (1) şi a recomandărilor instituţiilor europene competente în materie, în special
a Comitetului European pentru Prevenirea Torturii şi Tratamentelor sau Pedepselor Inumane ori
Degradante. Camerele permit iluminatul natural şi artificial, aerisirea şi sunt dotate cu instalaţii
de încălzire şi utilităţi igienico-sanitare.
Fiecărei persoane private de libertate i se asigură pat individual şi cazarmamentul
necesar, în funcţie de anotimp şi în conformitate cu normele sanitare în vigoare. Camerele de
cazare sunt dotate cu mobilier, astfel încât să permită persoanei private de libertate păstrarea
bunurilor şi obiectelor personale, precum şi desfăşurarea unor activităţi de educaţie. Grupurile şi
instalaţiile sanitare din camerele de deţinere trebuie să permită fiecărei persoane private de
libertate să îşi satisfacă nevoile fiziologice, ori de câte ori este necesar, în condiţii de igienă şi
intimitate.
Regulile de igienă individuală şi colectivă, precum şi alte măsuri stabilite de medicul
locului de deţinere sunt obligatorii pentru toate persoanele private de libertate. Fiecărei persoane
private de libertate i se asigură condiţii de folosire a surselor de apă curentă şi a articolelor de
toaletă pentru menţinerea igienei. Bărbaţii au posibilitatea să se bărbierească zilnic, iar femeile
pot păstra şi folosi produse cosmetice autorizate prin decizia directorului locului de deţinere.
Articolele de toaletă şi igienă se asigură de către administraţia locului de deţinere, în limita
normelor stabilite prin ordin al ministrului justiţiei (OMJ 2056/C/2007 Normele metodologice
privind stabilirea unitară a drepturilor de echipament şi de materiale igienico-sanitare aferente
persoanelor private de libertate). Aceste articole pot fi suplimentate pe cheltuiala proprie de către
persoana privată de libertate, prin cumpărare de la punctul comercial amenajat în interiorul
locului de deţinere. Administraţia penitenciară derulează programe de informare, educaţie
sanitară şi de prevenire a bolilor cu transmitere sexuală, contagioase, a consumului de droguri,
precum şi de punere la dispoziţia persoanelor private de libertate a mijloacelor de protecţie
împotriva bolilor cu transmitere sexuală.
Toate spaţiile de cazare sunt prevăzute cu sisteme de supraveghere şi siguranţă, în raport
de necesităţile impuse de tipul regimului de executare. Pe timpul nopţii, în funcţie de regimul de
executare aplicat, se poate folosi iluminatul de veghe în scopul asigurării supravegherii.
Persoanelor private de libertate care nu posedă îmbrăcăminte şi încălţăminte personală
adecvată si nu dispun de mijloace financiare suficiente, li se asigură de către administraţia
locului de deţinere ţinută în funcţie de climă şi anotimp. Se consideră în situatia de a nu dispune
de mijloace financiare suficiente persoanele private de libertate care nu au sau nu au avut în
ultimele 30 de zile sume de bani disponibile necesare achizitionării unei tinute civile.Ţinuta
asigurată de administraţia locului de deţinere, prin caracteristicile sale, nu trebuie să fie
umilitoare sau degradantă. Persoanele private de libertate pot folosi îmbrăcămintea, lenjeria
intimă şi încălţămintea personală.
Administraţia locului de deţinere asigură persoanelor private de libertate, de 3 ori pe zi, o
hrană variată, corespunzătoare calitativ şi cantitativ regulilor de dietă, conform stării de sănătate
sau naturii muncii prestate, după caz. Pentru persoanele private de libertate bolnave se asigură
numărul de mese şi regimul alimentar prescris de medicul locului de deţinere. Persoanelor
private de libertate însărcinate sau celor care alăptează, precum şi copiilor care rămân cu mama
până în momentul plasării lor în mediul familial ori în instituţii de ocrotire specializate li se
asigură hrana în mod corespunzător stării lor fiziologice, la recomandarea medicului locului de
deţinere. Administraţia locului de deţinere asigură condiţii de servire a hranei, de regulă în spaţii
special amenajate, precum şi vesela necesară pentru prepararea, distribuirea şi servirea hranei,
potrivit normelor stabilite de Ministerul Sănătăţii Publice.
În cazul în care capacitatea legală de cazare a locului de deţinere subordonat
Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor este depăşită, directorul are obligaţia de a informa
directorul general al Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor în vederea redistribuirii
persoanelor private de libertate în alte locuri de deţinere. Directorul general al Administraţiei
Naţionale a Penitenciarelor stabileşte dacă transferul se impune, cu precizarea locului de deţinere
unde va fi transferat.
M4.UI.6. Penitenciarele speciale
Pe lângă demersurile luate în urma repartizării condamnatului în penitenciar, trebuie

aplicate şi unele criterii de separaţiune a condamnaţilor. Astfel, femeile execută pedeapsa
închisorii separat de deţinuţii-bărbaţi, în penitenciare sau secţii din penitenciare special
amenajate.
Art. 11 alin. (4) din Legea nr. 254/ 2013 prevede că în cadrul penitenciarelor se pot
înfiinţa, prin decizie a directorului general al Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor, secţii
interioare sau exterioare ale penitenciarelor, în raport cu regimurile de executare a pedepselor
privative de libertate, categoriile de persoane condamnate şi nevoile speciale de protecţie ale
anumitor categorii de persoane condamnate.
Astfel, pentru anumite categorii de persoane condamnate la pedepse privative de libertate
se pot înfiinţa penitenciare speciale, în condiţiile art. 11 alin (2) și (3) din Legea 254/2012, acestea
fiind următoarele: penitenciare pentru tineri; penitenciare pentru femei; penitenciare-spital, potrivit
art. 12 alin. (2) din lege.
a) Penitenciare pentru tineri
Îndreptându-ne atenţia asupra tinerilor deţinuţi, aceştia au dreptul nu numai de a li se
asigura toată protecţia drepturilor omului oferită adulţilor, dar au dreptul şi la servicii adiţionale
şi la protecţie suplimentară, datorită imaturităţii şi vulnerabilităţii lor.
Toate recomandările internaţionale sunt de acord că minorii şi tinerii nu ar trebui
pedepsiţi cu închisoarea. Dacă totuşi se află într-un penitenciar, ei ar trebui sa stea cât mai puţin
pentru a evita însuşirea subculturii carcerale. Minorul şi tânărul au personalitatea în formare şi
este foarte uşor să înceapă să se «simtă bine» în închisoare, de vreme ce societatea din afară are
alte valori şi îi respinge.
În privinţa şcolarizării şi calificării profesionale în prezent se prevăd următoarele
obligaţii:
- condamnaţii tineri care nu au absolvit ciclurile de învăţământ obligatoriu sunt obligaţi
să urmeze cursurile organizate în cadrul penitenciarului;
- ceilalţi tineri care nu au o calificare şi se apreciază că este necesar să se recalifice, sunt
obligaţi să urmeze formele de calificare sau recalificare organizate în penitenciar;
Munca în cadrul unei pedepse privative de libertate constituie un element pozitiv, în
sensul că ajută la menţinerea sănătăţii fizice şi psihice (capacitate intelectuală, voinţă), care apoi
va ajuta la încadrarea în muncă şi posibilitatea câştigării existenţei prin muncă proprie.
b) Penitenciare pentru femei

În toată lumea, femeile formează o minoritate în rândul deţinuţilor 67. Pe data de 31
decembrie 2002, numărul femeilor deţinute era de exact 2122. Actualmente, numărul acestora
oscilează în jurul cifrei de 1500. Datorită vulnerabilităţii acestora, privarea de libertate trebuie
aplicată ca măsură, numai dacă este cu adevărat necesară şi numai după examinarea serioasă a
altor variante posibile de reeducare.
În principiu, femeile deţinute sunt supuse aceluiaşi regim de detenţie ca şi celelalte
categorii de condamnaţi.
În ceea ce priveşte femeile deţinute, acestea execută pedeapsa separat de condamnaţii
bărbaţi.
Femeile private de libertate execută pedeapsa în penitenciare pentru femei sau în secţii
separate în celelalte penitenciare. Spaţiile de cazare pentru femeile private de libertate trebuie să
ofere condiţii pentru menţinerea unei stări de sănătate si igienă specifice acestei categorii. În
penitenciarele si sectiile pentru femei se asigură separarea pe camere, în funcţie de vârstă şi
regimul de executare stabilit.
Această lege menţionează o diferenţiere ce rezidă în aceea că femeile care execută o
pedeapsă privativă de libertate nu pot fi folosite la munci grele, executând munci de dificultate
medie (croitorie, ţesătorie etc.), iar cele care sunt gravide sau au copii mai mici de un an la locul
de deţinere nu pot fi folosite la muncă mai mult de 6 ore zilnic.
Elaborarea programelor şi activităţilor socio-educative aplicabile deţinutelor trebuie să se
coreleze următoarelor criterii:
- perioada pedepsei;
- infracţiunea săvârşită şi gradul de recidivă;
- vârsta şi structura psiho-socială a deţinutei;
67
Drepturile omului şi deţinuţii vulnerabili, Nanual de formare nr. 1, Ed. Penal Reform international, pg. 65.
- spaţiile şi dotările materiale de care dispun unităţile de detenţie;
- asigurarea unei cât mai bune receptări a mesajului de resocializare.
În vederea unei bune cunoaşteri a fiecărei deţinute, se poartă discuţii individuale de către
personalul specializat (psihologi, sociologi, asistenţi sociali), iar programele pentru femei trebuie
să includă munca, educaţia, precum şi activităţi şi programe speciale care să rezolve cât mai
multe dintre problemele cu care intră femeile în penitenciar.
Spre deosebire de bărbaţii deţinuţi, femeile manifestă un grad mai mic de violenţă şi
înţeleg mai bine programele educative, însă au mai puţine ocazii de a participa la acestea.
Cu toate că programele pentru bărbaţi şi cele pentru femei sunt, în principiu, similare,
programele destinate deţinutelor trebuie să pună un mai mare accent pe necesităţile femeilor,
precum munca şi educaţia şcolară, educaţia pentru statutul de părinte, asumarea unei vieţi
independente, programe pentru menţinerea sănătăţii, renunţarea la unele substanţe care creează
dependenţă etc.
Astfel, în programele desfăşurate cu deţinutele, pentru întărirea încrederii în sine şi crearea
simţului propriei identităţi, se ating subiecte precum:
- planificarea familială, contracepţie, graviditate;
- căutarea, găsirea şi păstrarea unui loc de muncă şi a unui loc unde să poată trăi;
- violenţa familială, victime ale abuzurilor fizice sau sexuale;
- conflicte şi rezolvarea conflictelor;
- vinovăţie, ruşine şi acceptarea propriilor greşeli;
- traiul în familie şi divorţul;
- banii;
- planuri pentru un viitor pozitiv;
- dereglări create de alimentaţie şi dietele necorespunzătoare;
- boli cu transmitere sexuală;
- riscul consumului de alcool şi droguri etc.
Pentru evitarea traumelor copiilor deţinuţilor, precum şi ale deţinuţilor înşişi, s-au luat
măsuri de mărire a timpului de vizite nerestricţionate şi nesupravegheate, ceea ce permite
părintelui (mamă sau tată) să-şi îndeplinească mai bine rolul.
c ) Penitenciare spital
Reabilitarea socială a deţinuţilor nu poate fi atinsă fără individualizarea pedepsei –
adaptarea tratamentului la nevoile individuale ale deţinutului, prin aplicarea unor programe
terapeutice speciale. Acestea nu exclud, ci se adaugă la serviciile medicale general valabile ce se
acordă deţinuţilor într-un aşezământ penitenciar. Programele terapeutice individualizate sunt în
aceeaşi măsură un drept al deţinutului şi o obligaţie a administraţiei penitenciare şi, în ultimă
instanţă, a societăţii.
Regimul medical diferenţiat aplicat anumitor categorii de deţinuţi este impus de nevoile
speciale, determinate de caracteristicile biologice şi psiho-sociale ale acestora: minori, tineri,
femei, mame cu copii mici, persoane în vârstă, persoane cu handicap sau cu boli grave în stadiu
terminal.
Pe de altă parte, anumite categorii de afecţiuni (tulburări psihice, toxicomaniile) impun
un regim diferenţiat pentru deţinuţii care le prezintă.
În cadrul acestor regimuri diferenţiate, programele terapeutice, inclusiv tratamentul
medical, sunt individualizate, ştiut fiind că medicul tratează bolnavul şi nu boala.
Deţinuţii bolnavi au aceleaşi drepturi ca şi ceilalţi deţinuţi, inclusiv la servicii medicale
adecvate nevoilor lor, dreptul la sănătate fiind consfinţit, alături de celelalte drepturi
fundamentale ale omului, în convenţii, reguli şi recomandări internaţionale (Declaraţia universală
a drepturilor omului, Convenţia internaţională a drepturilor civile şi politice, Convenţia Naţiu-
nilor Unite împotriva torturii şi a altor tratamente sau pedepse crude, inumane sau degradante).
Prin privarea de libertate a celui condamnat la executarea unei pedepse cu închisoarea,
statul îşi asumă responsabilitatea de a se îngriji de sănătatea celor cărora li se aplică regimul de
detenţie.
Unele boli sunt, mai ales prin frecvenţă, adevărate probleme de sănătate publică: bolile
infecţioase (boli cu transmitere sexuală, HIV/SIDA, hepatitele B şi C), toxicomania şi bolile
mintale.
Bolile respective trebuie tratate împreună cu comunitatea din jurul penitenciarului şi
tratamentul trebuie continuat în comunitate. Importanţa şi dimensiunea problemelor enumerate
justifică regimurile speciale pentru deţinuţii bolnavi.
d) Secţii speciale de arestare preventivă
Potrivit art. 13 din Legea 254/ 2013 în cadrul penitenciarelor se pot înfiinţa secţii speciale
de arestare preventivă, prin decizie a directorului general al Administraţiei Naţionale a
Penitenciarelor. În secţiile speciale de arestare preventivă din penitenciare pot fi deţinute numai
persoanele condamnate printr-o hotărâre definitivă la o pedeapsă privativă de libertate, care sunt
cercetate în stare de arest preventiv în altă cauză, precum şi persoanele arestate preventiv aflate
în curs de judecată.
Reţinerea şi arestarea preventivă în cursul urmăririi penale se execută în centrele de
reţinere şi arestare preventivă, care se organizează şi funcţionează în subordinea Ministerului
Afacerilor Interne, iar arestarea preventivă în cursul judecăţii se execută în secţiile speciale de
arestare preventivă din penitenciare sau în centrele de arestare preventivă de pe lângă
penitenciare, care se organizează şi funcţionează în subordinea Administraţiei Naţionale a
Penitenciarelor.
Centrele de reţinere şi arestare preventivă se înfiinţează prin ordin al Ministrului
Afacerilor Interne, iar centrele de arestare preventivă se înfiinţează prin ordin al Ministrului
Justiţiei.
Prin ordin al Ministrului Afacerilor Interne se stabileşte penitenciarul în a cărui
circumscripţie funcţionează centrele de reţinere şi arestare preventivă, iar prin ordin al
Ministrului Justiţiei se stabileşte penitenciarul în a cărui circumscripţie funcţionează centrele de
arestare preventivă.
Cu privire la primirea şi cazarea persoanelor reţinute sau arestate în centrel e de reţinere
şi arestare preventivă sau în centrele de arestare preventivă şi secţiile de arestare preventivă din
cadrul locurilor de deţinere se realizează în baza dosarului individual.
1. Care sunt atribuțiile Administrației Naționale a Penitenciarelor ?

2. Prezentați tipurile de penitnciare speciale ?
Unitatea U2. Judecătorul delegat pentru executarea pedepselor privative de libertate și
judecătorul delegat la compartimentul de executări penale
Cuprins
M4.U2.3. Statutul judecătorului de supraveghere a privării de libertate
M4.U2.4. Atribuţiile judecătorului de supraveghere a privării de libertate
M4.U2.5. Judecătorul delegat la compartimentul de executări penale
M4.U2.6. Test de evaluare a cunostințelor
Această unitate de învațare prezintă rolul și activitatea judecătorului de
supraveghere a privării de libertate

Această unitate de învăţare îşi propune ca obiectiv principal prezentarea rolului și
activității judecătorului de supraveghere a privării de libertate
 să înţeleagă rolul judecătorului de supraveghere a privării de libertate;
 să cunoască atribuțiile judecătorului de supraveghere a privării de libertate;
 să se familiarizeze cu actele emise de judecătorul de supraveghere a privării de
libertate;

M4.U2.3. Statutul judecătorului delegat pentru executarea pedepselor privative de
libertate
Definind sumar, judecătorul este funcţionarul de stat, numit sau ales, din categoria
magistraţilor care soluţionează pe calea justiţiei, în cadrul unei instanţe judecătoreşti, cauzele
deduse judecăţii, pronunţând o hotărâre. În literatura juridică 68 s-a subliniat că judecătorul este
acela care exercită funcţia de a judeca, de a pronunţa dreptul cu ocazia unei contestaţii, de a
împărţi justiţia ca prerogativă suverană aparţinând statului. În examinarea cauzelor, judecătorul
trebuie să cântărească drepturile şi interesele fiecărei părţi, fără să ţină seama de consideraţiuni
străine procesului, oricare ar fi ele69.
Art. 5 paragr.3 din CEDO nominalizează „judecătorul” cu trimitere indubitabilă la

judecătorul de scaun, în sensul de funcţionar de stat care judecă un proces, trasează un litigiu,
adică exercită o funcţie jurisdicţională, fiind independent faţă de executiv în oricare dintre statele
contractante70.
M4.U2.4 Atribuțiile judecătorului de supraveghere a privării de libertate
Art. 9 din Legea nr. 254/2013 privind executarea pedepselor și a măsurilor privative
educative privative de libertate prevede că judecătorul de supraveghere a privării de libertate
supraveghează și controlează asigurarea legalității în executarea pedepselor și a măsurilor
privative de libertate, prin exercitara atribuțiilor stabilite prin lege, iar pe durata exercitării
acestor atributții, ei nu mai pot desfășura alte activități la instanța din cadrul căreia au fost
desemnați.
Potrivit art. 8 din Legea nr. 254/2013, ”Preşedintele curţii de apel în a cărei rază
teritorială funcționează un penitenciar, un centru de retenție și arestare preventivă, un centru de
arestare preventivă, un centru educativ sau un centru de detenție desemnează, anual, unul sau
mai mulți judecători de supraveghere a privării de libertate, de la instanțele din raza curții de
apel.”
În ceea ce priveşte procedura de soluţionare de către judecătorul de supraveghere a privării
de libertate a cererilor sau plângerilor, în literatura de specialitate s-a afirmat, opinie la care ne
reliem, că aceasta – procedura de soluţionare – este departe de a îndeplini cererile minimale ale
unui proces echitabil. În primul rând, procedura nu este una publică – în interiorul
penitenciarului accesul persoanelor din afară este strict limitat - nefiind permis accesul
publicului, apoi nu este îndeplinită condiţia de contradictorialitate a procedurii, deoarece legea
nu prevede decât obligaţia judecătorului de supraveghere a privării de libertate de a audia
68
Viorel Mihai Ciobanu, Tratat teoretic şi practic de procedură civilă, vol.I, Teoria generală, Edit. Naţional,
Bucureşti, 1996, p.11;
69
Viorel Mihai Ciobanu, Tratat teoretic şi practic de procedură civilă, vol.I, Teoria generală, Edit. Naţional,
Bucureşti, 1996, p.11; A se vedea şi Paul Negulescu, George Alexianu, Tratat de drept public, vol. II, Casa Şcoalelor,
Bucureşti, 1943, p. 8.
70
Corneliu Bârsan, Convenţia Europeană a Drepturilor Omului- comentariu pe articole, Vol.I. Drepturi şi libertăţi,
Edit. All Beck, Bucureşti 2005, p.349.
persoana privată de libertate, nu şi obligaţia de a asigura prezenţa reprezentantului
penitenciarului la desfăşurarea procedurii.
De asemenea, legea nu prevede procedura de propunere şi administrare a probelor,
menţionând doar că în cazul hotărârilor comisiei de disciplină prin care a fost aplicată o
sancțiune disciplinară, persoana condamnată poate face plăngere la judecătorul de supraveghere
a privării de libertate, în termen de 3 zile de la comunicarea hotărârii, suspendându-se, astfel,
executarea sancțiunilor disciplinare. În această situație, persoana condamanată este ascultată la
locul de deținere, în mod obligatoriu, sau judecătorul poate procedua inclusiv la ascultarea
oricărei alte persoane care desfășoară activități în cadrul penitenciarului. Judecătorul de
supraveghere a privării de libertate trebuie să soluționeze plângerea în termen de 10 zile la la
primirea ei, prin admiterea sau respingerea ei. Persoana condamnată poate depune contestație la
judecătoria în a cărei circumscripție se află penitenciarul în termen de 5 zile (art. 104 din Legea
nr. 254/2013).
În concluzie, aşa cum s-a arătat în doctrina recentă, considerăm că natura juridică a
activităţii desfăşurate de judecătorul de supraveghere a privării de libertate este una sui-generis:
jurisdicţională, atunci când judecătorul soluţionează plângerile persoanelor interesate sau
cererile acestora ori sesizările comisiei pentru schimbarea regimului de executare a pedepselor şi
administrativă, în ceea ce priveşte supravegherea şi controlul din oficiu al legalităţii executării
pedepselor şi măsurilor privative de libertate, prezidarea comisiei pentru individualizarea
regimului de executare a pedepselor privative de libertate în condiţiile din lege – liberarea
condiţionată, precum şi implicarea în procedura refuzului de hrană.
Este foarte important de reţinut că judecătorul de supraveghere a privării de libertate nu
face parte din personalul vreunui penitenciar şi nici din cadrul Administraţiei Naţionale a
Penitenciarelor, astfel încât el nu poate fi subordonat direct sau indirect, structurii ierarhic
administrative a administraţiei penitenciare.
Judecatorul de supraveghere a privării de libertate are un rol important în privința a
numeroase proceduri, prevăzute de Legea 254/2013, între care:
 art. 26 din Legea 254 prevde că folosirea mijloacelor de imobilizare şi a
armamentului, cazarea temporară a deţinutului în camera de protecţie şi supravegherea prin
intermediul camerelor de luat vederi sunt aduse, în scris, la cunoştinţa judecătorului de
supraveghere a privării de libertate.
 art. 29 din aceeași lege prevede că în cazul în care un deţinut urmează să fie
audiat în cadrul unei proceduri prevăzute de Legea 254/2013 de către personalul sau judecătorul
de supraveghere a privării de libertate din alt penitenciar decât cel în care se află deţinutul,
audierea poate avea loc prin videoconferinţă.
Art. 9 din Hotărârea C.S.M. nr. 89/2014 pentru aprobarea Regulamentului de organizare a
activitatii judecatorului de supraveghere a privarii de libertate detaliază atribuțiile principale ale
judecatorului de supraveghere a privarii de libertate, respectiv:
 atributii cu caracter administrativ-jurisdictional:
 solutioneaza in termenul prevazut de lege plangerile detinutilor privind
exercitarea drepturilor prevazute de Legea nr. 254/2013;
b) solutioneaza plangerile privind stabilirea si schimbarea regimurilor de executare a
pedepselor si a masurilor educative privative de libertate;
c) solutioneaza plangerile detinutilor privind aplicarea sanctiunilor disciplinare;
 atributii cu caracter administrativ:

 acorda audiente persoanelor private de libertate;
 exercita atributiile prevazute de lege referitoare la procedura refuzului de hrana;
 participa, in calitate de presedinte, la sedintele comisiei pentru liberare
conditionata;
 participa, in calitate de presedinte, la procedura de inlocuire a masurii internarii in
centrul de detentie sau in centrul educativ cu masura educativa a asistarii zilnice;
 participa, in calitate de presedinte, la procedura de acordare a liberarii din centrul
educativ sau de detentie;
 participa, in calitate de presedinte, la procedura pentru continuarea executarii
masurii educative privative de libertate in penitenciar;
 acorda avizul pentru recoltarea probelor biologice, in vederea testarii persoanei
condamnate, in cazul in care exista indicii ca aceasta a consumat substante stupefiante,
alcool ori substante toxice sau a ingerat fara prescriptie medicala medicamente de natura a
crea tulburari de comportament;
h) efectueaza controale la fata locului, in locurile de detinere.
M4.U2.5. Judecătorul delegat la compartimentul de executări penale
Prin H.C.S.M nr. 1375/22.12.2015 - Art. 29 - (1) Judecătorii delegaţi de preşedinţii

instanţelor cu executarea hotărârilor penale exercită următoarele atribuţii:
a) îndrumă şi controlează activitatea compartimentului de executări penale;
b) emit mandatele de executare a pedepsei închisorii şi a pedepsei detenţiunii pe viaţă,
asigură comunicarea şi supraveghează luarea măsurilor pentru ducerea la îndeplinire a acestora;
c) asigură punerea în executare a măsurilor educative privative de libertate;
d) asigură punerea în executare a măsurilor educative neprivative de libertate;
e) îndrumă şi controlează activitatea desfăşurată de către serviciul de probaţiune şi de către
instituţiile din comunitate implicate în punerea în executare a pedepselor şi măsurilor neprivative
de libertate;
f) sesizează instanţa de executare în cazul în care, cu prilejul punerii în executare a hotărârii
sau în cursul executării, se iveşte vreo nelămurire ori împiedicare, precum şi în celelalte cazuri
prevăzute de lege;
g) rezolvă incidentele ivite în cursul executării, date prin lege în competenţa acestora, şi iau
măsuri pentru rezolvarea tuturor cererilor ivite în cursul executării;
h) soluţionează plângerile împotriva deciziilor consilierului de probaţiune;
i) aplică amenzi judiciare pentru comiterea unor abateri judiciare, în cazurile prevăzute de
lege;
j) verifică periodic închiderea poziţiilor din registrul de executări penale de către grefierul
delegat la compartimentul executări penale;
k) rezolvă corespondenţa aferentă activităţii de punere în executare a hotărârilor penale;
l) exercită atribuţiile privind emiterea mandatului european de arestare şi demersurile legate
de acesta reglementate de Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internaţională în
materie penală, republicată, cu modificările ulterioare;
m) asigură transmiterea către Consiliul Superior al Magistraturii, în termenele şi condiţiile
legale, a încheierilor şi hotărârilor judecătoreşti prin care s-a dispus arestarea preventivă sau
arestul la domiciliu a unui judecător, procuror sau magistrat-asistent, precum şi hotărârile prin
care s-a dispus condamnarea sau amânarea aplicării pedepsei faţă de aceştia, rămase definitive;
n) îndeplinesc alte atribuţii date prin lege în competenţa acestora.
(2) În funcţie de volumul de activitate al judecătorului delegat cu executarea hotărârilor
penale, preşedintele instanţei, cu avizul colegiului de conducere, poate dispune degrevarea
parţială sau totală a acestuia de activitatea de judecată.
(3) În situaţia în care mai mulţi judecători sunt delegaţi cu executarea hotărârilor penale,
repartizarea lucrărilor se face pe baza unei planificări realizate de preşedintele instanţei sau, după
caz, de preşedintele secţiei, cu avizul colegiului de conducere. La realizarea planificării se ţine
cont de completele de judecată din care fac parte judecătorii delegaţi, având prioritate asigurarea
timpului necesar studierii dosarelor. În cadrul planificării se vor avea în vedere şi situaţiile în
care judecătorii delegaţi lipsesc din instanţă.
(4) Judecătorul delegat cu executarea unei pedepse sau măsuri neprivative de libertate
rămâne, de regulă, acelaşi pe toată perioada executării.
1. Care sunt atribuțiile judecătorului delegat pentru executarea pedepselor

privative de libertate ?
2. Prezentați tipurile acte întocmite de judecătorul delegat pentru executarea
pedepselor privative de libertate ?
Modulul 5. REGIMURILE DE EXECUTARE A PEDEPSELOR PRIVATIVE DE
LIBERTATE
Cuprins
Introducere
U1. Felurile regimurilor de executare a pedepselor privative de liberatate
U2. Stabilirea, schimbarea și individualizarea regimurilor privative de libertate
Introducere
Acest modul contine două unități de învățare, care familiarizează
studentul cu regimurile de executare a pedepselor privative de libertate,
modul de aplicare a acestora, de trecere dintr-un regim într-altul și
individualizarea regimului.
Competenţe
 Definească și să prezine carcateristicile fiecărui regim de executare a pedepselor
privative de libertate;
 Prezinte activitatea comisiei de stabilire, schimbare și individualizare a
regimurilor de executare a pedepselor privative de libertate;
 Evidențieze procedura de treeceree dintr-un regim în altul
Unitatea U1. Felurile regimurilor de executare a pedepselor privative de liberatate
Cuprins
M5.U1.3. Noțiunea de regim de executare a pedepsei privative de libertate
M5.U1.4. Regimul de maximă siguranță
M5.U1.5. Regimul închis
M5.UI.6. Regimul semideschis
M5.U1.7. Regimul deschis
Aceasta unitate de invatare prezintă cele patru regimuri de executare ale
pedepselor privative de libertate, reglementate de legislația noastră.

regimurilor de executare ale pedepselor privative de libertate.
 să cunoască regimurile de executare ale pedepselor privative de libertate;
 să diferențieze regimurile ale pedepselor privative de libertate;

M5.U1.3. Noțiunea de regim de executare a pedepsei privative de libertate
Sunt cunoscute în legislaţie mai multe regimuri de executare a pedepsei închisorii:

regimul deţinerii în comun, regimul izolării celulare (filadelfian sau pensilvanian), regimul mixt
(auburnian), regimul progresiv (irlandez) şi regimul deschis sau pe încredere71.
Astfel, în dreptul penal român, regimul de executare a pedepsei este reglementat de art.30
-42 din Legea nr. 254/2013 privind executarea pedepselor şi a măsurilor privative de libertate
dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal.
Regimurile de executare a pedepselor privative de libertate sunt bazate pe sistemul
progresiv, persoanele condamnate având posibilitatea, în condiţiile prevăzute în prezenta lege, să
treacă dintr-un regim în altul .
Pedepsele privative de libertate se execută în unul din următoarele regimuri: regimul de
maximă siguranţă, regimul închis, regimul semideschis, regimul deschis. Aceste regimuri se
diferenţiază în raport cu gradul de limitare a libertăţii de mişcare a persoanelor condamnate,
modul de desfăşurare a activităţilor şi condiţiile de detenţie [art. 31 alin. (2) din Legea nr.
254/2013].
Legea nr. 254/2013 cuprinde dispoziţii generale privind regimurile de executare a
pedepselor privative de libertate. Astfel în art. 30 alin. (1), (2) şi (3) din Legea nr. 254/2013 se
prevede că regimurile de executare a pedepselor privative de libertate cuprind ansamblul de
reguli care stau la baza executării pedepselor privative de libertate, că aceste regimuri de
executare a pedepselor privative de libertate sunt bazate pe sistemul progresiv si regresiv,
persoanele condamnate având posibilitatea, în condiţiile prevăzute de lege, să treacă dintr-un
regim în altul şi că aceste regimuri de executare a pedepselor privative de libertate trebuie să
asigure respectarea şi protejarea vieţii, sănătăţii şi demnităţii persoanelor private de libertate, a
drepturilor şi libertăţilor acestora, fără să cauzeze suferinţe fizice şi nici să înjosească persoana
condamnată.
Persoanele private de libertate se supun regimului de executare stabilit pentru categoria
din care fac parte. Acesta cuprinde totalitatea regulilor, drepturilor, obligaţiilor, programelor şi
activităţilor care urmăresc realizarea unei bune convieţuiri, astfel încât să încurajeze
comportamente, atitudini şi abilităţi care să influenţeze reintegrarea socială a persoanelor private
de libertate. Regimurile de executare se diferenţiază prin gradul de limitare a libertăţii de mişcare
a persoanelor private de libertate şi activitatea zilnică, în raport de situaţia juridică, starea
sănătăţii, vârsta, categoria în care au fost clasificate şi comportarea în timpul executării pedepsei.
Pe întreaga durată a executării pedepsei, administraţia locului de deţinere asigură supravegherea,
observarea şi asistenţa persoanelor private de libertate de către educatori, psihologi, asistenţi
sociali şi consilieri de probaţiune, medici, jurişti, personal specializat cu aplicarea regimului şi
siguranţa deţinerii, preoţi şi alte persoane calificate din interiorul şi exteriorul locului de deţinere.
Pregătirea persoanelor private de libertate în vederea liberării începe imediat după primirea în
locul de deţinere şi se desfăşoară progresiv, oricare ar fi durata pedepsei şi regimul de executare.
Articolul 31 alin.1 din Legea nr. 254/2013 menţionează felurile regimurilor de
executare a pedepselor privative de libertate, acestea fiind următoarele:
a) regimul de maximă siguranţă;
b) regimul închis;
c) regimul semideschis;
d) regimul deschis.
71
V. Dongoroz, Drept penal, Bucureşti, 1939, p. 605.
M5.U1.4. Regimul de maximă siguranță
Regimul de maximă siguranţă se aplică iniţial persoanelor condamnate la pedeapsa

detenţiunii pe viaţă şi persoanelor condamnate la pedeapsa închisorii mai mare de 13 ani precum
şi celor ce prezintă risc pentru siguranţa locului de deţinere.
Art. 35 alin. (1) din Legea 254/2013 prevede persoanele cărora nu li se aplică regimul de
maximă siguranţă:
a) persoanelor condamnate care au împlinit vârsta de 65 de ani
b) femeile însărcinate sau care au în îngrijire un copil în vârstă de până la un an;
c) persoanele încadrate în gradul I de invaliditate, precum şi cele cu afecţiuni locomotorii
grave.
Persoanele condamnate prevăzute la alin. (1) al art. 35 lit. a) vor executa pedeapsa
privativă de libertate în regim închis. Persoanele prevăzute la lit. b) şi c) vor executa pedeapsa
privativă de libertate în regim închis, pe perioada cât durează cauza care a impus neaplicarea
regimului de maximă siguranţă.
Potrivit art. 34 alin.4 din Legea 254/2013, regimul de maximă siguranţă constă în
asigurarea unor măsuri stricte de pază, supraveghere şi escortare, cazarea, de regula, individual,
libertăţii de mişcare a persoanelor private de libertate, menţinerea ordinii şi disciplinei,
concomitent cu desfăşurarea unor activităţi educative, culturale, terapeutice, de consiliere
psihologică şi asistenţă socială, care să dea posibilitatea trecerii în regimul de executare imediat
inferior ca grad de severitate.
Aplicarea unor regimuri şi tratamente adecvate categoriei de condamnaţi care execută o
astfel de pedeapsă este dificilă, datorită naturii diversificate a infracţiunilor pentru care au fost
condamnaţi. Totodată, pe ei îi aşteaptă ani mulţi de petrecut în penitenciar, perioadă în care apar
inevitabile schimbări în caracterul lor social şi moral.
Această categorie de infractori este considerată mai greu de influenţat în sens pozitiv şi
reformator, de unde şi ideea izolării lor pe termen mai lung, pentru evitarea săvârşirii a noi
infracţiuni şi asigurarea unui timp suficient pentru implementarea şi desfăşurarea programelor
specifice de reeducare, în încercarea de a-i aduce la stadiul de persoane capabile să respecte
legea şi valorile sociale.
Aceşti condamnaţi constituie o categorie dificilă şi periculoasă, executarea pedepselor lor
ridicând numeroase probleme de genul: regimului special – mai sever – de detenţie, măsuri de
pază şi supraveghere stricte, regim de muncă, de ordine şi disciplină aparte.
În acest sens, menţionăm art. 34 alin. (4) din Legea nr. 254/2013, unde se prevede că
persoanele condamnate care execută pedeapsa în regim de maximă siguranţă sunt supuse unor
măsuri stricte de pază, supraveghere şi escortare, sunt cazate, de regulă, individual, prestează
munca şi desfăşoară activităţile educative, culturale, terapeutice, de consiliere psihologică şi
asistenţă socială în grupuri mici, în spaţii anume stabilite în interiorul penitenciarului, sub
supraveghere continuă.
Ei sunt cazaţi, în măsura posibilităţilor, în camere de deţinere cu un număr mic de paturi,
iar tratamentul aplicabil poate fi structurat pe câteva domenii ca:
- rutina specială educativă;
- muncă şi activităţi educaţionale;
- activităţi de relaxare;
- activităţi cu persoane din afara penitenciarului.
Persoanele private de libertate care execută pedeapsa într-un astfel de regim sunt cazate,
de regulă, individual, în camere amenajate asemănător cu celelalte spaţii de cazare, asigurându-
se iluminatul natural, aerisirea, încălzirea, apa potabilă şi alte dotări necesare igienei individuale.
Persoanele private de libertate clasificate în regimul de maximă siguranţă pot fi cazate în comun,
atunci când starea de sănătate sau participarea la diferite programe de influenţare a
comportamentului o impun, cu condiţia ca numărul acestora să nu fie mai mare de 10.
Amenajarea şi dotarea spaţiilor de deţinere sunt stabilite în regulamentul prevăzut la art. 16 alin.
(2) din Lege (OMJ nr.1676/C/24.06.2010 prin care se aprobă Regulamentul privind siguranţa
locurilor de deţinere din subordinea Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor). Secţiile,
camerele şi locurile unde persoanele private de libertate desfăşoară diferite activităţi sunt
permanent închise şi asigurate.
Programul zilnic este riguros stabilit şi cuprinde activităţi administrative, lucrative,
plimbare, asistenţă medicală, activităţi de educaţie şi intervenţie psihosocială, asistenţă religioasă
şi timp de odihnă. Persoanele private de libertate care nu prestează muncă sau nu participă la alte
activităţi pot desfăşura în comun, în limita a minimum 3 ore, activităţi de plimbare, educaţie şi
intervenţie psihosocială, sportive şi religioase. Servitul hranei de către această categorie de
persoane private de libertate se realizează în camerele de deţinere sau în spaţii special amenajate.
Asistenţa medicală se asigură de personal medical anume desemnat, în spaţii amenajate, de
regulă în interiorul secţiei de maximă siguranţă. La solicitarea personalului medical, asistenţa
medicală este acordată în prezenţa personalului de pază. În cazuri deosebite, la solicitarea
medicului curant, persoanele private de libertate pot fi internate în infirmerii sau spitale.
Munca şi educaţia au un rol deosebit de important în cadrul programelor de reabilitare a
acestei categorii de condamnaţi, căci cu cât creşte perioada de detenţie, cu atât scad şansele
deţinutului de a se reintegra în societate după liberare.
Persoanele private de libertate care au o comportare bună şi respectă regulile de ordine
interioară pot presta o muncă, dacă sunt apte, în grupuri mici, în interiorul locului de deţinere, în
spaţii prevăzute cu dispozitive de închidere sigure şi sub supraveghere permanentă.
Activităţile de educaţie şi intervenţie psihosocială se desfăşoară individual sau în grupuri
mici, în locuri anume destinate, sub strictă supraveghere, pe baza recomandărilor din Planul
individualizat de evaluare şi intervenţie educativă şi terapeutică.
În privinţa regimului penitenciar aplicat condamnaţilor la pedepse de lungă durată, acesta
cuprinde elemente ale regimului penitenciar general, însă accentuate (interdicţii, obligaţii) sau
limitate (drepturi). Drept urmare, această categorie de condamnaţi nu poate fi folosită la munca
în afara penitenciarelor, primeşte pachete, vizite şi corespondenţă la intervale şi în cantităţi mai
mici decât celelalte categorii de condamnaţi, iar învoirile sunt acordate într-o măsură mai redusă.
O importanţă aparte o prezintă reeducarea acestor condamnaţi, activitate dificilă şi
complexă, fiind necesară desfăşurarea unor activităţi reeducative diferenţiate, în funcţie de
profilul condamnaţilor şi caracteristicile de personalitate ale acestora (lipsiţi de morală, agresivi,
fără stăpânire de sine, violenţi etc.), în privinţa unora efectuându-se cercetări din punct de vedere
fizic, psihologic şi psihiatric.
În conformitate cu prevederile Regulilor europene pentru penitenciare, în cadrul acestor
programe şi activităţi socio-educative de reabilitare trebuie întreprinse măsuri în vederea
asigurării unei reîntoarceri graduale la viaţa în societate, tratamentul pe termen lung aplicat
acestor deţinuţi putând să modifice capacitatea acestora de a se adapta şi dezvolta.
Examinările psihologice au evidenţiat faptul că aceşti deţinuţi suferă adesea perturbări
emoţionale, ale capacităţii de înţelegere şi de gândire, dificultăţi în stabilirea contactelor sociale,
pierderea simţului realităţii, creşteri semnificative ale agresivităţii împotriva propriei persoane
(provocarea de tăieturi pe braţe – în general- sau pe alte părţi ale corpului; introducerea de
obiecte ascuţite – ace, cuie- în zona frontală; autoincendiere; ingerarea unui număr mare de
medicamente, substanţe toxice – var cloros,detergent – sau de obiecte metalice – lame, cozi de
linguri; injectarea de fecale subcutanat etc.), cu evoluţii diferenţiate, de la caz la caz. Toate aceste
acte autoagresive au menirea de a atrage atenţia personalului, de a forţa mâna administraţiei în
vederea obţinerii unui surplus de drepturi şi nu în ultimul rând de a-i impresiona pe ceilalţi
deţinuţi – pentru a le creşte stima de sine şi autoritatea. Pe plan legal, aceste acte duc la eludarea
executării pedepsei, impunându-se măsuri de prezentare la unităţile din reţeaua Ministerului
Sănătăţii – uneori ajungându-se la spitalizarea deţinuţilor – şi întreruperea procesului de
reeducare şi de adaptare la ordine şi disciplină.
În cadrul programului de pregătire pentru liberare, pe întreaga perioadă de pre-liberare,
deţinuţii condamnaţi la pedepse de lungă durată au nevoie de un regim intensiv de activităţi, care
să le asigure suportul social pentru a putea întâmpina dificultăţile şi eşecurile vieţii.
Asigurarea condiţiilor adecvate pentru executarea pedepselor de lungă durată constituie o
sarcină dificilă într-un sistem penitenciar care se confruntă cu efectele supraaglomerării, precum şi
cu problemele de ordin psihologic ale deţinuţilor rezultate din condiţiile de viaţă în închisoare,
important fiind să se asigure o politică penală care să permită aplicarea unor pedepse de lungă
durată corelată strict cu necesitatea apărării societăţii.
Personalul desemnat să aplice acest tip de regim este anume selecţionat, format şi
specializat, dotat cu mijloace de autoapărare, alarmare şi comunicare, într-un număr suficient,
astfel încât să asigure o supraveghere strictă a persoanelor private de libertate, atât în interiorul,
cât şi în exteriorul locului de deţinere, precum şi intervenţia operativă, în situaţiile în care se
impune.
Deplasarea în exteriorul locului de deţinere a persoanelor private de libertate, la organele
judiciare, spitale, precum şi transferarea la un alt loc de deţinere se realizează în mijloace de
transport special amenajate, separat de alte categorii de persoane, acestora aplicându-li-se
mijloace de imobilizare, în cazuri justificate, prin decizie a directorului unităţii. La ieşirea şi
intrarea din şi în camerele de deţinere, persoanele private de libertate sunt supuse, în mod
obligatoriu, percheziţiilor corporale. Scoaterea din camere se desfăşoară numai în prezenţa unui
număr de personal suficient, dotat corespunzător, iar atunci când situaţia impune, persoanelor
private de libertate li se aplică mijloace de imobilizare.
În ceea ce priveşte dreptul la vizită, acesta se acordă în spaţii special amenajate,
prevăzute cu dispozitive de separare. În raport de comportarea persoanei private de libertate şi
dacă este în interesul resocializării, directorul locului de deţinere poate aproba ca vizita să se
desfăşoare fără dispozitiv de separare.
Accesul personalului locului de deţinere în zona de amplasare a secţiilor şi camerelor
destinate cazării persoanelor private de libertate care execută pedeapsa în regim de maximă
siguranţă este strict limitat şi se face în baza deciziei directorului.
M5.U1.5. Regimul închis
Cu privire la acest regim de executare a pedepselor privative de libertate, art. 36 din

Legea nr. 254/2013 menţionează că regimul închis se aplică persoanelor condamnate la pedeapsa
închisorii stricte mai mare de 3 ani dar care nu depăşeşte 13 ani.
Acest regim se aplică şi:
a) persoanelor private de libertate clasificate iniţial în regim semideschis sau deschis care
au comis o abatere disciplinară sau care, prin conduita lor, afectează desfăşurarea normală a
activităţilor în locul de deţinere;
b) persoanelor private de libertate clasificate iniţial în regimul de maximă siguranţă care
au avut o comportare bună, au făcut eforturi serioase pentru reintegrarea socială şi au fost
declasificate din categoria celor ce prezintă risc pentru siguranţa penitenciarului;
d) persoanelor condamnate care au împlinit vârsta de 65 de ani, femeilor însărcinate sau
care au în îngrijire un copil în vârstă de până la un an şi persoanelor încadrate în gradul I de
invaliditate, precum şi celor cu afecţiuni locomotorii grave, dacă acestea au fost condamnate la
pedeapsa închisorii mai mare de 15 ani, în conformitate cu dispoziţiile art. 35 alin. (1) şi (2) din
Lege.
Regimul închis constă în asigurarea unor măsuri de pază, supraveghere şi escortare care
să permită persoanelor private de libertate să desfăşoare, în grupuri, activităţi educative,
culturale, terapeutice, de consiliere psihologică şi asistenţă socială, pentru a da posibilitatea
trecerii în regimul de executare imediat inferior ca grad de severitate.
În mod excepţional, natura şi modul de săvârşire a infracţiunii, precum şi persoana
condamnatului pot determina includerea persoanei condamnate în regimul de executare imediat
inferior ca grad de severitate.
Regimul închis se execută în penitenciare anume destinate sau în secţii special amenajate
în celelalte penitenciare.
Persoanele condamnate care execută pedeapsa în regim închis sunt cazate, de regulă, în
comun, prestează munca şi desfăşoară activităţi socio-educative în grupuri, în interiorul
penitenciarului, sub pază şi supraveghere (art. 36 alin. (3) Legea nr. 254/2013).
Cazarea acestor persoane se face cu respectarea principiului separării femeilor de bărbaţi
şi a tinerilor de ceilalţi majori, având în vedere atât starea de sănătate, cât şi conduita acestor
persoane. Camerele de cazare sunt permanent închise şi asigurate. Hrana se serveşte, de regulă,
în spaţii special amenajate sau în camerele de cazare.
În ceea ce priveşte programul zilnic al acestor persoane private de libertate, acesta
cuprinde prestarea unei munci, activităţi educative, culturale, terapeutice şi sportive, consiliere
psihologică, asistenţă socială şi religioasă, asistenţă medicală, plimbare, timp de odihnă şi alte
activităţi necesare stimulării interesului persoanelor private de libertate de a-şi asuma
responsabilităţi. Activităţile se desfăşoară individual sau în grup, sub paza şi supravegherea
permanentă a personalului. Persoanele private de libertate, care din diferite motive nu sunt
folosite la muncă, la activităţi de instruire şcolară şi profesională sau programe de educaţie şi
asistenţă psihosocială, pot desfăşura activităţi în afara camerelor de deţinere în limita a
minimum 4 ore. Asistenţa medicală se asigură la cabinetele medicale ale locului de deţinere.
Persoanele condamnate care execută pedeapsa în regim închis pot presta munca şi în
afara penitenciarului, sub pază şi supraveghere continuă, cu aprobarea conducătorului
penitenciarului [art. 36 alin. (4) din Legea nr. 254/2013].
Activităţile de educaţie şi asistenţă psihosocială se desfăşoară în grupuri, în
interiorul locului de deţinere, sub pază şi supraveghere, pe baza recomandărilor din Planul
individualizat de evaluare şi intervenţie educativă şi terapeutică.
Dreptul la vizită se acordă în spaţii special amenajate, prevăzute cu dispozitive de
separare. În raport de comportarea persoanei private de libertate şi dacă este în interesul
resocializării, directorul locului de deţinere poate aproba ca vizita să se desfăşoare fără dispozitiv
de separare.
M5.UI.6. Regimul semideschis
Regula în sistemul penitenciar românesc o constituia executarea pedepsei închisorii în

regim de deţinere închis, un regim ce presupune respectarea unui regulament strict, implicând,
alături de alte restricţionări, paza şi supravegherea continuă. În general, acestui regulament sunt
nevoiţi să i se supună toţi deţinuţii. În acest sens, se poate aduce critica conform căreia de
împărţirea deţinuţilor în funcţie de situaţia lor juridică ar trebui să se ţină seama şi la
individualizarea aplicării regimului de detenţie.
Drept urmare, în contextul reformei sistemului de executare a pedepselor privative de
libertate, a lărgirii gamei mijloacelor de aplicare a tratamentului penitenciar, a sporirii numărului
de deţinuţi folosiţi la muncă, precum şi a stimulării adoptării de către aceştia a unei conduite
corecte, s-au conturat noi sisteme de executare a pedepsei: executarea pedepsei închisorii în
regim semideschis.
Aceasta constituie totodată o modalitate de individualizare a pedepsei cu închisoarea.
Pe timpul executării pedepsei în regim semideschis gradul privării de libertate este
parţial, acest regim fiind destinat condamnaţilor la pedepse de scurtă durată şi de durată medie,
condamnaţilor primari, toţi aceştia fiind învestiţi cu încredere şi trataţi cu exigenţă, fără a fi
nevoie să fie desemnaţi în mod strict în grija personalului de pază şi supraveghere.
Acest regim poate exercita o influenţă pozitivă asupra conştiinţei condamnatului,
stimulând îndreptarea conduitei şi reeducarea efectivă a acestuia, totodată acţionând şi puterea
exemplului – el constituindu-se într-un îndemn pentru ceilalţi condamnaţi.
Regimul semideschis de executare a pedepsei este caracterizat „printr-o disciplină liber
consimţită şi o muncă creativă, care oferă condamnatului sensul responsabilităţii, organizând,
astfel, în mod gradual, revenirea sa la o viaţă normală” 72. Aplicarea acestui regim de deţinere
poartă însă şi anumite riscuri căci unii deţinuţi, influenţabili, în ciuda sprijinului şi încrederii ce
le sunt acordate, pot profita de posibilitatea de circulaţie în afara penitenciarului şi pot evada sau
pot săvârşi noi infracţiuni.
Regimul semideschis oferă persoanelor private de libertate posibilitatea de a se deplasa
neînsoţite în zone din interiorul locului de deţinere stabilite prin regulamentul de ordine
interioară şi de a-şi organiza timpul liber avut la dispoziţie, sub supraveghere.
Regimul semideschis se aplică persoanelor condamnate la pedeapsa închisorii mai mare
de un an, dar care nu depăşeşte 3 ani, în conformitate cu prevederile art. 37 alin. (1) din Lege.
Acest regim se aplică şi:
a) persoanelor private de libertate clasificate iniţial în regim deschis care au comis o
abatere disciplinară sau care datorită conduitei necorespunzătoare au devenit incompatibile cu
acest tip de regim;
b) persoanelor private de libertate clasificate iniţial în regimul închis care au avut o bună
conduită şi au făcut eforturi serioase pentru reintegrarea socială;
Regimul semideschis se execută în penitenciare anume destinate ori în locuri sau secţii
special amenajate în interiorul ori exteriorul altor penitenciare. Cazarea acestor persoane se face
cu respectarea principiului separării femeilor de bărbaţi şi a tinerilor de ceilalţi majori. Alte
criterii pentru separarea sau gruparea acestor persoane sunt: compatibilitatea intelectuală şi de
ordin cultural, interesul de participare la activităţi de resocializare şi de folosire la muncă.
Cazarea persoanelor private de libertate cărora li se aplică regimul semideschis se
72
A.Bălan, E.Stănişor, M.Mincă, p. 123.
realizează în comun. Potrivit programului locului de deţinere, pe timpul zilei camerele sunt
deschise, iar pe timpul nopţii acestea se închid şi se asigură. Pe perioada participării la anumite
activităţi a întregului efectiv dintr-o cameră uşa este închisă şi asigurată. Pe timpul nopţii, după
închiderea camerelor, se asigură supravegherea de către personalul anume desemnat, precum şi
paza perimetrelor, atunci când cazarea se face în secţii exterioare locului de deţinere.
Munca prestată de această categorie de persoane dar şi participarea la activităţi
educative, culturale, terapeutice, de consiliere psihologică şi asistenţă socială se desfăşoară
în interiorul şi în afara locului de deţinere, supravegherea fiind asigurată de personal neînarmat.
Programele şi activităţile de educaţie şi asistenţă psihosocială se desfăşoară în grupuri, în
spaţii din interiorul locului de deţinere, care rămân deschise pe timpul zilei, pe baza
recomandărilor din Planul individualizat de evaluare şi intervenţie educativă şi terapeutică.
Dreptul la vizită se acordă fără dispozitiv de separare.
M5.U1.7. Regimul deschis
Regimul deschis se aplică persoanelor condamnate la pedeapsa închisorii de cel mult 1 an

(prevedere statuată de art. 38 alin. (1) din Legea 254/2013 ).
Acest regim se mai aplică persoanelor private de libertate clasificate iniţial în regim
semideschis care au avut o bună conduită şi au făcut eforturi serioase pentru reintegrare
socială.
Persoanele condamnate care execută pedeapsa în regim deschis sunt cazate în comun, se
pot deplasa neînsoţite în interiorul penitenciarului, pot presta munca şi pot desfăşura activităţile
educative, culturale, terapeutice, de consiliere psihologică şi asistenţă socială în afara
penitenciarului, fără supraveghere [art. 38 alin. (3) din Legea nr. 254/2013].
Regimul deschis oferă persoanelor private de libertate posibilitatea de a se deplasa
neînsoţite în interiorul locului de deţinere, de a presta munca şi de a desfăşura activităţile
educative, terapeutice, de consiliere psihologică şi asistenţă socială în afara locului de deţinere,
fără supraveghere.
Regimul deschis se aplică persoanelor condamnate la pedeapsa închisorii de cel mult un
an, în conformitate cu prevederile art. 38 alin. (1) din Lege. Regimul deschis aplicabil
persoanelor condamnate clasificate în această categorie se bazează pe disciplina liber consimţită,
pe sentimentul de responsabilitate faţă de comunitatea din care provin şi îi încurajează să
folosească cu bună-credinţă libertăţile ce le sunt oferite.
Regimul deschis se execută în penitenciare anume destinate ori în locuri sau secţii special
amenajate în interiorul sau exteriorul altor penitenciare. Cazarea acestor persoane se face cu
respectarea principiului separării femeilor de bărbaţi şi a tinerilor de ceilalţi majori. Alte criterii
pentru separarea sau gruparea acestor persoane sunt: compatibilitatea intelectuală şi de ordin
cultural, interesul de participare la activităţi de resocializare şi de folosire la muncă.
Cazarea persoanelor private de libertate cărora li se aplică regimul deschis se realizează
în comun. Camerele de cazare se ţin descuiate atât pe timp de zi, cât şi pe timp de noapte,
condamnaţii având acces liber în locurile şi zonele stabilite de administraţie.
Persoanele din acest regim pot presta muncă în condiţii similare cu persoanele libere,
având obligaţia de a reveni la locul de cazare după terminarea programului.
Persoanele aflate în acest regim pot desfăşura activităţile educative şi de asistenţă
psihosocială în interiorul sau în afara locului de deţinere, fără supraveghere, pe baza
recomandărilor din Planul individualizat de evaluare şi intervenţie educativă şi terapeutică.
Persoanele private de libertate îşi organizează singure timpul avut la dispoziţie şi
activităţile administrativ-gospodăreşti, cu respectarea programului stabilit de administraţie.
Persoanele private de libertate, care execută pedeapsa în acest regim, cu aprobarea directorului
locului de deţinere pot frecventa cursuri de şcolarizare, de calificare sau învăţământ
universitar, pot beneficia de asistenţă medicală pentru afecţiuni care nu pot fi tratate în sistemul
penitenciar, inclusiv de medicină dentară, pot participa individual sau în grup la programe
cultural-educative, sportive, artistice şi religioase, în afara locului de deţinere. În anumite situaţii,
cu aprobarea directorului locului de deţinere, pot lua parte la aceste activităţi şi membrii de
familie ai acestora sau reprezentanţi ai societăţii. Administraţia locului de deţinere poate încheia
protocoale de colaborare cu instituţii publice sau private, cu organizaţii guvernamentale sau
neguvernamentale, pentru derularea programelor prevăzute la alin. (2). Reprezentanţii acestor
organizaţii au astfel posibilitatea de a monitoriza activităţile desfăşurate de persoanele private de
libertate, informându-l periodic despre aceasta pe directorul locului de deţinere .
Persoanele private de libertate se deplasează la activităţile zilnice în timpul, zonele şi pe
traseele stabilite de administraţia locului de deţinere. Nerespectarea acestei prevederi de către
persoana privată de libertate atrage răspunderea disciplinară sau penală potrivit legii. Persoanelor
din acest regim le este interzis să procure, să deţină, să comercializeze şi să consume băuturi
alcoolice sau substanţe psihotrope, să frecventeze localuri publice, să conducă autovehicule în
alte condiţii decât cele stabilite de administraţie, să intre în legătură cu anumite persoane ori să se
deplaseze în anumite locuri, să poarte sau să deţină arme, muniţii, substanţe toxice ori explozive
de orice fel.
Persoanelor din acest regim, pe timpul desfăşurării de activităţi în afara locului de
deţinere, le este interzis să părăsească locurile unde sunt planificate, înainte de terminarea
programului, fără aprobarea persoanei desemnate de conducerea locului de deţinere să
coordoneze activitatea.
Cu ocazia clasificării persoanelor private de libertate în acest tip de regim şi ori de câte
ori este necesar, acestea sunt instruite cu privire la îndatoririle, obligaţiile şi interdicţiile pe care
le au, semnând un angajament în acest sens. Pe timpul cât se află în afara locului de deţinere,
persoanele private de libertate sunt obligate să aibă asupra lor documente de legitimare eliberate
de administraţia locului de deţinere, pe care sunt obligate să le prezinte, la cerere, organelor
competente.
Persoanele private de libertate, pe timpul cât se află în afara locului de deţinere , pot
păstra şi administra sume de bani din contul personal sau mijloace electronice de plată necesare
efectuării unor cheltuieli minime legate de asigurarea igienei personale, transport, suplimentarea
hranei, achiziţionarea unor articole de îmbrăcăminte şi încălţăminte, precum şi pentru
participarea la unele activităţi cultural-educative.
1. Care sunt regimurile de executare a pedepselor privative de libertate ?

2. Prezentați caracteristicile regimurilor de maximă siguranță și închis.
3. Prezentanți caracteristicile regimurilor deschis și semideschis.
Unitatea U2. Stabilirea, schimbarea și individualizarea regimurilor privative de libertate
Cuprins
M5.U2.3. Stabilirea regimului de executare a pedepselor privative de libertate
M5.U2.4. Schimbarea regimului de executare a pedepselor privative de libertate
M5.U2.5. Individualizarea regimului de executare a pedepselor privative de libertate
Aceasta unitate de invatare prezintă condițiile și procedura pentru aplicarea
regimurilor de executare a pedepselor privative de libertate, precum și cele privind
schimbarea regimurilor și individualizarea acestora.

Această unitate de învăţare îşi propune ca obiectiv principal prezentarea
modalității de stabilire, schimbare și individualizare a regimurilor de executare a
pedepselor privative de libertate.
 să cunoască procedura de stabilire a regimurilor de executare;
 să cunoască procedura de schimbare a regimurilor de executare;

M5.U2.3. Stabilirea regimului de executare
Regimul de detenţie în sistemul execuţional penal românesc este destul de clar

reglementat. Astfel, odată intrat în penitenciar, condamnatul este mai întâi supus regimului de
observare-carantinare, pentru o perioadă de 21 de zile, la expirarea acestei perioade fiind încadrat
în regimul de deţinere comun (dormitoare comune, ateliere comune, săli de masă comune etc.).
În perioada de carantină şi observare se studiază comportamentul şi personalitatea
persoanelor private de libertate, se efectuează examene medicale, activităţi de educaţie sanitară,
examene psihologice, se evaluează necesităţile educaţionale, de asistenţă psihologică şi socială,
în scopul formării diagnosticului şi prognozei criminologice, precum şi gradul de adaptabilitate
la privarea de libertate.
Comisa de individualizare, luând în considerare şi rezultatele obţinute în perioada de
carantină şi observare, consemnate în fişele de specialitate din Dosarul de educaţie şi asistenţă
psihosocială, stabileşte şi repartizează persoana privată de libertate într-un regim de executare şi
planifică executarea principalelor etape ale executării peepsei.
În mediul penitenciar – mediu de viaţă impus – starea deţinuţilor este în general
individualistă, mai ales în cazul recidiviştilor, iar transformarea regimului aplicat într-o
modalitate adecvată de realizare concretă a scopului pedepsei presupune eforturi importante în
direcţia asigurării premiselor favorabile unui proces educativ real şi pregătirii condamnaţilor
pentru reintegrarea în societate.
Potrivit art. 39 alin. (1) din Legea nr.254/2013, regimul de executare a pedepsei privative
de libertate se stabileşte, la primirea persoanei condamnate în primul penitenciar în care aceasta
urmează să execute pedeapsa, de către comisia pentru individualizarea regimului de executare a
pedepselor privative de libertate.
Conform art.39 alin2 din Legea 254/2013 membrii comisiei de individualizare au în
vedere, cu ocazia stabilirii regimului de executare urmatoarele criterii:
a) durata pedepsei privative de libertate;
b) gradul de risc al persoanei condamnate;
c) antecedentele penale
d) varsta si starea de sanatate ale persoanei condamnate;
e) conduita persoanei condamnate, pozitiva sau negativa, inclusiv in perioadele de
detentie anterioare;
f) nevoile identificate si abilitatile persoanei condamnate, necesare includerii in
programe educationale, de asistenta psihologica si asistenta sociala;
g) disponibilitatea persoanei condamnate de a presta munca si de a participa la activitati
educative, culturale, terapeutice, de consiliere psihologica si asistenta sociala, moral-
religioase, instruire scolara si formare profesionala.
Fiecare membru al comisiei propune motivat regimul de executare. Stabilirea regimului

se face prin votul deschis al majorităţii membrilor comisiei, în funcţie de propunerile formulate.
Propunerile membrilor comisiei, motivaţiile şi decizia finală a comisiei, pentru fiecare caz în
parte, se consemnează într-un proces-verbal, care se înregistrează într-un registru de procese-
verbale. Decizia membrilor comisiei se consemnează într-un proces-verbal de aducere la
cunostinţă, întocmit în două exemplare. Un exemplar al procesului-verbal de aducere la
cunostinţă a deciziei se înmânează persoanei private de libertate, iar celălalt, din care să rezulte
luarea la cunostinţă, se depune la dosarul individual. Structura şi conţinutul procesului-verbal de
aducere la cunostinţă a deciziei se stabileşte prin decizie a directorului general al Administraţiei
Naţionale a Penitenciarelor.
Potrivit art. 39 alin.3 din Legea nr. 254/2013, persoana condamnată, nemulţumită de
regimul de executare stabilit de comisie, poate formula, în scris, plângere la judecătorul de
supravegherea a privarii de libertate pentru executarea pedepselor privative de libertate, în
termen de 3 zile de la data când a luat cunoştinţă de regimul de executare a pedepsei stabilit,.
Procedura de soluţionare a plângerii este descrisă pe larg la capitolul destinat
judecătorului de supravegherea a privarii de libertate, motiv pentru care nu o mai reluăm.
Cu privire la punerea în aplicare a hotărârii de stabilire a regimului de executare a
pedepselor privative de libertate, hotărârea de stabilire a regimului de executare devine
executorie la expirarea termenului de 3 zile de la data aducerii la cunoştinţa persoanei private de
libertate , dacă nu a formulat plângere sau la data comunicării încheierii judecătorului de
supraveghere a privării de libertate prin care s-a soluţionat plângerea.
Hotărârea de stabilire a regimului de executare, devenită executorie, se pune în aplicare
de către directorul penitenciarului.
Copiile acestor documente precum şi hotărârea instanţei de judecată, dacă este cazul, se
depun la dosarul individual. Menţiunile despre regimul de executare se fac în dosarul individual,
în aplicaţiile informatizate şi în celelalte documente operative stabilite prin regulamentul
prevăzut de art. 16 alin. (2) din Lege.
M5.U2.4. Schimbarea regimului de executare a pedepselor privative de libertate
Potrivit art. 40 alin. (1) din Legea nr. 254/ 2013, schimbarea regimului de executare a
pedepselor privative de libertate se dispune de comisia prevăzută în art. 32 din Legea 254/2013
judecătorul delegat pentru executarea pedepselor.
Această comisie are obligaţia ca, după executarea a 6 ani și 6 luni în cazul pedepselor cu
detenţiunea pe viaţă şi a unei cincimi din durata pedepsei cu închisoarea, să analizeze conduita
persoanei condamnate şi eforturile depuse de aceasta pentru reintegrare socială, întocmind un
raport care se aduce la cunoştinţa persoanei condamnate, sub semnătură.
În cazul în care comisia apreciază că se impune schimbarea regimului de executare, în
unul inferior sau superior, în funcție de criteriile avute în vedere, de persoana condamnată și de
comportamentul acestuia, se dispune de către această, prin hotărâre, schimbarea regimului de
executare.
În cazul în care comisia apreciază că nu se impune schimbarea regimului de executare
stabileşte termenul de analiză ce nu poate fi mai mare de 1 an.
Această comisie pentru personalizarea regimului de executare a pedepselor privative de
libertate este alcătuită din: directorul penitenciarului, care exercită funcţia de preşedinte al comisiei,
şeful serviciului sau biroului pentru aplicarea regimurilor și șeful serviciului sau biroului educație ori
șeful serviciului sau biroului asistență psihosocială.
Hotărârea de schimbare a regimului de executare se comunică persoanei condamnate
împreună cu menționarea căii de atc existente și a termenului de exercitare a acesteia. Împotriva
hotararii comisiei, persoana condamnata poate formula plangere la judecatorul de supraveghere a
privarii de libertate, in termen de 3 zile de la data la care i s-a comunicat hotararea. Judecatorul
de supraveghere a privarii de libertate solutioneaza plangerea in termen de 10 zile de la data
primirii acesteia si pronunta, prin incheiere motivata, una dintre urmatoarele solutii:
a) admite plangerea, dispunand asupra modificarii regimului de executare stabilit de
comisia prevazuta la art. 32;
b) respinge plangerea, daca aceasta este nefondata, tardiva sau inadmisibila;
c) ia act de retragerea plangerii.
Prin incheiere, judecatorul de supraveghere a privarii de libertate fixeaza termenul de
reanalizare, care nu poate fi mai mare de un an.
Copiile acestor documente se depun în dosarul individual. Menţiuni despre schimbarea
regimului de executare se fac în dosarul individual, în aplicaţiile informatizate şi în celelalte
documente operative.
M5.U2.5. Individualizarea regimului de executare a pedepselor privative de libertate
Individualizarea regimului de executare a pedepselor privative de libertate se stabileşte de

comisia pentru individualizarea regimului de executare a pedepselor privative de libertate, în
funcţie de conduita, personalitatea, vârsta, starea de sănătate şi posibilităţile de reintegrare
socială ale persoanei condamnate [art.41 alin. (1) din Legea nr. 254/2013].
Cu ocazia stabilirii regimului de executare a persoanelor private de libertate, au în vedere:
a) vârsta;
b) durata pedepsei privative de libertate;
c) conduita persoanei condamnate, inclusiv în perioadele de detenţie anterioare;
d) gradul de risc pentru siguranţa locului de deţinere, pentru celelalte persoane private de
libertate şi pentru personal;
e) abilităţile necesare includerii în diferite programe de educaţie şi intervenţie
psihosocială;
f) disponibilitatea de a presta muncă şi de a urma cursuri de calificare;
g) starea de sănătate.
Programele sunt realizate de serviciile de educaţie, consiliere psihologică şi asistenţă
socială din cadrul penitenciarelor, cu participarea consilierilor de probațiune, a voluntarilor, a
asociaţiilor şi fundaţiilor, precum şi a altor reprezentanţi ai societăţii civile. Pentru fiecare
persoană condamnată se întocmeşte un plan individulaizat de evaluare şi intervenţie educativă și
terapeutică.
Individualizarea regimului de executare a pedepselor privative de libertate în cazul

tinerilor
Tinerii deţinuţi (persoanele între 18 şi 21 de ani care au fost condamnate mai înainte de a
împlini vârsta de 21 de ani), au dreptul nu numai la a li se asigura toată protecţia drepturilor
oferite adulţilor, dar au dreptul şi la servicii adiţionale datorită imaturităţii lor şi perioadei de
învăţare şi de formare ca adulţi, în care se află.
Tinerii aflaţi în executarea unei pedepse privative de libertate sunt incluşi, pe durata
executării pedepsei, în programe speciale de asistenţă şi consiliere, în funcţie de vârsta şi de
personalitatea fiecăruia [art.42 alin. (1) din Legea nr. 254/2013].
Programele speciale la care participă minorii aflaţi în executarea unei pedepse privative
de libertate sunt realizate de serviciile de educaţie, consiliere psihologică şi asistenţă socială din
cadrul penitenciarelor, cu participarea consilierilor de probațiune, a voluntarilor, a asociaţiilor şi
fundaţiilor, precum şi a altor reprezentanţi ai societăţii civile [art. 42 alin. (2) din Legea nr.
254/2013].
Tinerii execută pedepsele privative de libertate în penitenciare anume destinate sau în
secţii separate în celelalte penitenciare pentru a li se asigura protecţia şi asistenţa pe plan social,
şcolar, educativ, profesional, psihologic, medical şi fizic, care le sunt necesare potrivit vârstei,
sexului şi personalităţii fiecăruia.
1. Care este procedura de stabilire a regimurilor de executare ?

2. Prezentați condițiile de schimbare a regimurilor de executare.
3. Enumerați componența comisie pentru stabilirea, schimbarea și
individualizarea regimurilor de executare a pedespeslor privative de
libertate.
Modulul 6. DREPTURILE ŞI OBLIGAŢIILE PERSOANELOR PRIVATE DE
LIBERTATE. RECOMPENSELE, ABATERILE ȘI SANCȚIUNILE DISCIPLINARE.
Cuprins
Introducere
U1. Drepturile, obligațiile și interdicțiile persoanelor private de libertate
U2. Recompense, abateri şi sancţiuni disciplinare
Introducere
Acest modul contine două unități de învățare, care familiarizează
studentul cu regimurile de executare a pedepselor privative de libertate,
modul de aplicare a acestora, de trecere dintr-un regim într-altul și
individualizarea regimului.
Competenţe
 Definească și să prezine carcateristicile fiecărui regim de executare a pedepselor
 Prezinte activitatea comisiei de stabilire, schimbare și individualizare a
regimurilor de executare a pedepselor privative de libertate;
 Evidențieze procedura de treeceree dintr-un regim în altul
Unitatea U1. Drepturilor, obligațiile și interdicțiile persoanelor private de libertate
Cuprins
M6.U1.3. Exercitarea drepturilor persoanelor private de libertate
M6.U1.4. Drepturi prevăzute în Legea nr. 254/2013
M6.U1.5. Obligațiile și interdicțiile persoanelor private de libertate
Aceasta unitate de invatare prezintă pricipalele drepturi ale persoanelor private de
libertate, prevăzute de Legea nr. 254/2013, precum și obligațiile și interdicțiile care
le sunt impuse acestora, familiarizând studenții cu mediul penitenciar, din
perspectiva deținuților.

drepturilor de care beneficiază persoanele private de liberate.
 să cunoască drepturile persoanelor private de libertate;
 să diferențieze drepturile pe categorii de condamnați și regimuri de executare;
 să cunoască obligațiile pe care trebuie să le respecte persoanele private de
libertate;
 să înțeleagă interdicțiile impuse persoanelor private de libertate;

M6.U1.3. Exercitarea drepturilor persoanelor private de libertate
Element important al raportului juridic de drept execuţional penal, drepturile

condamnaţilor aflaţi în executarea pedepsei se constituie în tot atâtea obligaţii corelative ale
administraţiei penitenciare.
Exercitarea drepturilor persoanelor condamnate la pedepse privative de libertate nu poate
fi îngrădită decât în limitele şi în condiţiile prevăzute de lege şi de Constituţie [art. 56 alin. (1)
din Legea nr. 254/2013].
Reglementarea legală a drepturilor specifice de care beneficiază persoanele condamnate,
cum sunt cele privind relaţiile cu administraţia locului de deţinere (ex.: dreptul la hrană,
echipament, odihnă etc.) sau cele care vizează relaţiile acestora cu familia (dreptul la
corespondenţă, la vizite etc.) apropie tratamentul penitenciar românesc de cerinţele europene în
această materie.
Împotriva măsurilor privitoare la exercitarea drepturilor deţinuţilor, luate de către
administraţia penitenciarului, persoanele condamnate la pedepse privative de libertate pot face
plângere la judecătorul de supraveghere a privării de libertate, în termen de 10 zile de la data
când au luat cunoştinţă de măsura luată [art. 56 alin. (2) din Legea 254/20123)].
Persoana condamnată este ascultată, în mod obligatoriu, la locul de deţinere, de
judecătorul de supraveghere a privării de libertate. Judecătorul de supraveghere a privării de
libertate poate proceda la ascultarea oricărei alte persoane în vederea aflării adevărului [art. 56
alin. (5) din Legea 254/2013)].
Judecătorul delegat soluţionează plângerea, prin încheiere motivată, în termen de 15 zile
de la primirea acesteia şi pronunţă una dintre următoarele soluţii:
- admite plângerea în tot sau în parte și dispune anularea sau modificarea măsurii luate de
către administraţia penitenciarului ori obligă administrația penitenciarului să ia măpsurile
legale ce se impun;
- respinge plângerea, dacă aceasta este nefondată, rămasă fără obiect, tardivă sau
inadmisibilă, după caz;
- ia act de retragerea plângerii.
Încheierea judecătorului delegat se comunică persoanei condamnate şi administraţiei
penitenciarului în termen de trei zile de la data pronunţării acesteia. Împotriva încheierii
judecătorului, persoana condamnată şi administraţia penitenciarului poate introduce contestaţie la
judecătoria în a cărei circumscripţie se află penitenciarul, în termen de 5 zile de la comunicarea
încheierii.
M6.U1.4. Drepturi prevăzute în Legea nr. 254/2013
Legea nr. 254/2013, în capitolul V intitulat Drepturile persoanelor condamnate

reglementează expres mai multe drepturi după cum urmează:
 libertatea conştiintei, a opiniilor si libertatea credintelor religioase, ce rezidă în
asigurarea posibilităţii oricărui deţinut de a asista la serviciile religioase organizate în
penitenciare de diferitele culte religioase, de a lua legătura cu un reprezentant al cultului său, de
a-şi manifesta credinţa religioasă în mod liber. Libertatea gândirii şi a opiniilor, precum şi
libertatea credinţelor religioase ale persoanelor aflate în executarea pedepselor privative de
libertate nu pot fi îngrădite. Astfel, persoanele condamnate au dreptul la libertatea credinţelor
religioase, fără a aduce atingere libertăţii credinţelor religioase a celorlalte persoane condamnate.
De asemenea, persoanele condamnate pot participa, pe baza liberului consimţământ, la servicii
sau întruniri religioase organizate în penitenciare şi pot procura şi deţine publicaţii cu caracter
religios, precum şi obiecte de cult (art. 58 din Legea nr. 254/2013).
 dreptul la informatie ce nu poate fi îngrădit. Accesul persoanelor condamnate la
pedepse privative de libertate la informaţiile de interes public se realizează în condiţiile legii.
Articolul 59 alin. (3) din Legea nr. 254/2013 instituie obligaţia Administraţiei Naţionale a
Penitenciarelor de a lua toate măsurile necesare pentru asigurarea aplicării dispoziţiilor legale
privind liberul acces la informaţiile de interes public pentru persoanele aflate în executarea
pedepselor privative de libertate. Dreptul persoanelor aflate în executarea pedepselor privative de
libertate la informaţii de interes public se realizează şi prin publicaţii, emisiuni radiofonice şi
televizate sau orice alte mijloace autorizate de către administraţia penitenciarului. Persoanele
private de libertate, indiferent de regimul de executare în care sunt clasificate, au acces la
mijloacele de informare în masă, prin intermediul radioului, televizorului, revistelor şi ziarelor,
literatură beletristică şi de specialitate. În practică, în majoritatea penitenciarelor, în fiecare
cameră de deţinere şi la bibliotecă, se află câte o „mapă de cameră” care cuprinde copii după
toate documentele de interes general pentru deţinuţi. De asemenea, în unele penitenciare este
implementat sistemul „INFOCHIOŞC”, sistem care constă în dispozitive electronice –
calculatoare sau monitoare cu touchscreen –unde persoanele private de libertate pot vizualiza
documente de interes general sau chiar informaţii personale (sold disponibil, zilele considerate ca
executate ca urmare a muncii prestate, data propozabilă pt. comisia de liberare condiţionată etc.)
– în baza unui cod unic personal de conectare la reţea. Acest sistem se află în curs de
implementare în tot sistemul penitenciar.
 dreptul la consultarea documentelor de interes personal, prevăzut de art. 60 din
lege, în care se precizează că persoana condamnată sau oricare altă persoană cu acordul
persoanei condamnate, are acces la dosarul individual şi poate obţine, la cerere, într-un număr de
exemplare justificat, forocopii din acesta. De asemenea, Legea nr. 254/2012, în art. 61 stabileşte
măsurile necesare pentru asigurarea accesului la dispoziţiile legale şi documentele privind
executarea pedepselor privative de libertate ce sunt de interes pentru persoana condamnată.
Astfel, dispoziţiile Codului penal referitoare la executarea pedepselor privative de libertate, ale
Legii nr. 254/2012, ale Legii nr. 544/2001 privind liberul acces la informaţiile de interes public şi
ale Hotărârii Guvernului nr. 123/2002 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a
Legii nr. 544/2001 sunt aduse la cunoştinţa persoanelor condamnate la pedepse privative de
libertate sau sunt puse la dispoziţia acestora, în limba română sau în limba pe care o înţeleg,
imediat după primirea în penitenciar. Aceste texte ale dispoziţiilor legale urmează a se pune la
dispoziţie persoanelor aflate în executarea pedepselor privative de libertate, în penitenciare, în
locuri accesibile şi a se consemna într-un proces-verbal. În cazul persoanelor condamnate la
pedepse privative de libertate care au deficiente de comunicare, aducerea la cunoştinţă a
dispoziţiilor legale se realizează prin folosirea unor modalităţi care să permită înţelegerea
acestora [art. 61 alin. (3) din Legea nr. 254/2013].
 dreptul de petiţionare şi la corespondenţă- este garantat şi nelimitat 73,

corespondenţa deţinutului cu familia constituind o bună premisă pentru îndreptarea acestuia, prin
garanţiile şi suportul afectiv pe care membrii familiei le pot asigura. În acest sens, menţionăm
prevederile art. 63 din Legea nr. 254/2013, unde se arată că dreptul la corespondenţă al
73
Conform O.U.G. nr. 56/2003 privind unele drepturi ale persoanelor aflate în executarea unor pedepse privative de
libertate, publicată în M. Of. nr. 457 din 27 iunie 2003.
persoanelor aflate în executarea pedepselor privative de libertate este garantat şi nelimitat pentru
toate categoriile de persoane private de libertate. Forma şi conţinutul corespondenţei nu pot fi
modificate decât de persoana aflată în executarea pedepsei privative de libertate. Corespondenţa
are caracter confidenţial şi nu poate fi deschisă sau reţinută decât în limitele şi condiţiile
prevăzute de lege. Corespondenţa primită de către persoana privată de libertate este supusă
controlului antiterorist şi de specialitate. În scopul prevenirii introducerii în penitenciar, prin
intermediul corespondenţei, a drogurilor, substanţelor toxice, explozibililor sau a altor asemenea
obiecte a căror deţinere este interzisă, corespondenţa poate fi deschisă, fără a fi citită, în prezenţa
persoanei condamnate. De asemenea, corespondenţa poate fi deschisă şi reţinută dacă există
indicii temeinice cu privire la săvârşirea unei infracţiuni, acestea urmând a se face cu respectarea
prevederilor Codului de Procedură Penală. Dispoziţiile cu privire la deschiderea şi reţinerea
corespondenţei nu se aplică în cazul corespondenţei cu apărătorul, cu organizaţiile
neguvernamentale care îşi desfăşoară activitatea în domeniul protecţiei drepturilor omului
precum şi cu instanţele sau organizaţiile internaţionale a căror competenţă este acceptată ori
recunoscută de România.
Cheltuielile ocazionate de exercitarea dreptului la corespondenţă sunt suportate de
persoana privată de libertate care exercită acest drept. Dacă persoanele private de libertate nu
dispun de mijloacele băneşti necesare, cheltuielile pentru exercitarea dreptului de petiţionare şi la
corespondenţă sunt suportate de către administraţia locului de deţinere, în conformitate cu
dispoziţiile art. 64 alin. (5) din Lege. Sunt considerate persoane fără mijloace băneşti persoanele
care nu au sau nu au avut în ultimele 10 zile sume de bani disponibile în contul personal.
Dreptul de a petiţiona derivă din drepturile constituţionale fundamentale ale cetăţenilor, iar
Legea nr. 254/2013 garantează dreptul tuturor deţinuţilor de a adresa cereri, reclamaţii, sesizări
către conducerea penitenciarului, către procuror, către instanţele de judecată, precum şi altor
autorităţi şi organizaţii de stat sau neguvernamentale.
dreptul la convorbiri telefonice (art. 65 din Legea nr. 254/2013). Persoanele aflate în
executarea pedepselor privative de libertate au dreptul să efectueze convorbiri telefonice de la
telefoanele publice cu cartelă, instalate în penitenciare, convorbiri care au caracter confidenţial.
Sunt interzise deţinerea şi folosirea telefoanelor mobile de către persoanele private de libertate,
în interiorul locului de deţinere. Pentru asigurarea exercitării dreptului la convorbiri telefonice,
conducătorul penitenciarului are obligaţia de a lua măsurile necesare pentru instalarea de tele-
foane publice cu cartelă în interiorul penitenciarului. Numărul, periodicitatea şi durata
convorbirilor telefonice care pot fi efectuate de persoanele aflate în executarea pedepselor
privative de libertate se stabilesc de către administraţia penitenciarului, în funcţie de numărul
persoanelor deţinute şi al posturilor telefonice publice instalate, iar cheltuielile ocazionate de
efectuarea convorbirilor telefonice sunt suportate de către persoanele aflate în executarea
pedepselor privative de libertate. Actualmente, majoritatea penitenciarelor din România au
implementat un sistem de telefonie privat pe bază de card. Aceste carduri sunt personalizate
pentru fiecare deţinut în parte şi sunt folosite la exercitarea dreptului la convorbiri telefonice sau
la efectuarea de cumpărături. Cardul are datele de identificare, un cod de bare şi fotografia
deţinutului, se scanează la aparatul telefonic – dotat cu cameră video care se accesează la
scanarea cardului, robotul informând persoana despre soldul disponibil în cont. Fiecărui deţinut îi
sunt memorate în reţea 10 numere pe care doreşte să le apeleze constant, cu posibilitate de
actualizare a acestora pe bază de cerere. Pe acelaşi principiu este folosit si la punctul comercial,
în vederea efectuării de cumpărături (se scanează, se confruntă persoana cu imaginea de pe card -
pentru a nu fi furat sau înstrainat- apoi, pe măsură ce se scanează produsele care doreşte să le
cumpere, îi scade soldul disponibil; când se atinge suma maximă permisă săptămânal sau se
termină soldul, sistemul blochează următoarele operaţiuni).
– dreptul la convorbiri on-line este unul nou introdus prin Legea 254/2013 Acest
drept statuat în art. 66 se va acorda pentru anumite categorii de persoane condamnate, cu
membrii de familie sau alte persoane. Categoriile de persoane condamnate, numărul şi durata
convorbirilor on-line, precum şi modalitatea de acordare a acestora se stabilesc prin regulamentul
de aplicare a legii de executare.
 dreptul la plimbare zilnica – conform art. 67 din Legea nr. 254/2013 fiecărei
persoane condamnate i se asigură zilnic, atunci când condiţiile climaterice permit, plimbarea în
aer liber timp de minimum o oră, în funcție de regimul de executare a pedepsei privative de
libertate. Dacă condiţiile climaterice nu permit plimbarea în aer liber, aceasta se asigură într-un
alt spaţiu corespunzător.
În cadrul regimului închis de executare a pedepsei, persoanele private de libertate care nu
prestează muncă şi nu participă la alte activităţi au dreptul la plimbare zilnică de minimum 3 ore.
Persoanele care prestează o muncă, participă la programe de educaţie sau intervenţie
psihosocială au dreptul la cel puţin o oră de plimbare zilnică. Persoanele din această categorie,
aflate în executarea sancţiunii disciplinare cu izolarea, au dreptul la plimbare zilnică de cel puţin
o oră, în curţi special amenajate în aer liber.
 dreptul de a primi vizite și dreptul de a fi informat cu privire la sitiuațiile
familiale deosebite. Vizita constituie o modalitate de a asigura legătura deţinutului
cu familia şi alte persoane apropiate şi, în general, cu mediul social exterior penitenciarului. În
acest sens, art. 68 din Legea nr. 254/2013 menţionează că persoanele aflate în executarea pe-
depselor privative de libertate au dreptul de a primi vizite, în spaţii special amenajate, sub
supravegherea vizuală a personalului administraţiei penitenciarului, inclusiv vizite ale
apărătorului, oricând, în condiţii de confidenţialitate. Persoanele aflate în vizită sunt supuse
controlului specific. În ceea ce priveşte durata şi periodicitatea vizitelor, acestea urmând a se
stabili prin ordin al ministrului justiţiei, care se publică în Monitorul Oficial al României, Partea
I ( persoanele private de libertate încadrate la regim de maximă siguranţă beneficiază de 2 vizite,
la regim închis de 3 vizite, la regim semideschis de 4 vizite iar la regim deschis de 5 vizite pe
lună ) .
Pentru menţinerea legăturii cu familia şi pentru medierea contactului cu diverse persoane
şi organizaţii, administraţia locului de deţinere asigură posibilitatea vizitării persoanelor private
de libertate. Administraţia locului de deţinere este obligată să asigure un program zilnic de 12 ore
pentru exercitarea dreptului la vizită de către persoanele private de libertate. În cazul persoanelor
private de libertate, încadrate în regimul de maximă siguranţă sau închis, vizita se desfăşoară în
spaţii special amenajate, de regulă, cu dispozitive de separare între vizitat şi vizitator, sub
supraveghere vizuală. Directorul unităţii poate aproba, pentru aceste categorii de deţinuţi, ca
vizita să se desfăşoare în spaţii fără dispozitive de separare:
a) pentru stimularea persoanelor private de libertate care au o conduită corespunzătoare,
participă activ la activităţile de reintegrare socială şi îndeplinesc obiectivele stabilite în planul de
evaluare şi asistenţă educativă;
b) cu ocazia unor evenimente deosebite, zi de naştere, căsătorie, naşterea unui copil,
decesul unui membru de familie;
c) la solicitarea membrilor Comitetului European pentru Prevenirea Torturii şi
Tratamentelor sau Pedepselor Inumane sau Degradante, cu ocazia vizitelor întreprinse de aceştia
în penitenciare.
În cazul persoanelor private de libertate, încadrate în regimul semideschis şi deschis,
vizita se desfăşoară în spaţii special amenajate, fără dispozitive de separare între vizitat şi
vizitator, sub supraveghere vizuală. Conform art. 2 alin. 5 din Ordinul Ministrului Justiţiei nr.
2714/2008, directorul unităţii poate dispune ca vizitele persoanelor private de libertate cărora li
se aplică regimul semideschis şi deschis să aibă loc în spaţii prevăzute cu dispozitiv de separare
atunci când :
a) există informaţii cu privire la posibilitatea producerii unui eveniment negativ;
b) vizitatorul sau persoana privată de libertate solicită acest lucru;
c) împotriva persoanelor private de libertate s-a declanşat procedura disciplinară sau au fost
sancţionate disciplinar în ultimele 6 luni pentru introducerea, comercializarea ori
deţinerea de droguri, medicamente fără prescripţie medicală sau obiecte interzise ori
pentru exercitarea de violenţe.
Amenajarea şi dotarea spaţiilor pentru acordarea dreptului la vizită se stabilesc prin
decizie a directorului general al Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor.
Persoanele private de libertate pot fi vizitate de soţ sau soţie ori de rudele până la gradul
al IV-lea inclusiv. Cu consimţământul persoanei private de libertate, aceasta poate fi vizitată şi de
alte persoane, cu aprobarea scrisă a directorului locului de deţinere. Persoanele vizitatoare nu pot
vizita simultan două sau mai multe persoane private de libertate. Prin excepţie, soţul sau soţia ori
rudele până la gradul al IV-lea inclusiv pot vizita simultan două sau mai multe persoane private
de libertate, cu respectarea regulilor de acordare a vizitei corespunzătoare regimului de executare
cel mai sever în care se află una dintre persoanele vizitate. Numărul de persoane care pot vizita
simultan una sau mai multe persoane private de libertate poate fi limitat, prin decizie motivată a
directorului penitenciarului, în cazul în care nu sunt condiţii pentru desfăşurarea în condiţii
normale a vizitei. Copiii în vârstă de până la 14 ani pot vizita persoana privată de libertate numai
însoţiţi de o persoană majoră. Persoana sosită în vizită este obligată să-şi dovedească identitatea.
Dovada identităţii se face cu cartea sau buletinul de identitate, cu paşaportul sau cu orice alt act
prevăzut cu fotografie, emis de o autoritate a statului al cărui cetăţean sau rezident este. În caz de
îndoieli asupra realităţii identităţii, vizita nu se aprobă. Nu este permisă vizita persoanelor care
pot avea o influenţă negativă asupra comportamentului persoanelor private de libertate, a
persoanelor care se află în stare de ebrietate sau a celor care încearcă să introducă alcool ori
obiecte interzise în locul de desfăşurare a vizitei. Persoanele despre care se deţin date şi
informaţii că ar putea periclita siguranţa locului de deţinere nu sunt primite la vizită. Constatarea
acestor situaţii se face prin dispoziţie a directorului locului de deţinere.
Directorul locului de deţinere poate aproba vizite între persoane private de libertate,
indiferent de regimul de executare, în sectorul de acordare a drepturilor la vizite, în spaţii
prevăzute cu dispozitive de separare. Despre efectuarea vizitei se fac menţiuni în documentele de
evidenţă ale fiecărei persoane private de libertate.
În scopul prevenirii introducerii de armament, muniţie ori substanţe stupefiante, toxice
sau explozive, sau a oricăror alte bunuri sau obiecte interzise în locul de deţinere, vizitatorii sunt
supuşi în mod obligatoriu controlului antiterorist sau de specialitate, prin observare, palpare,
control corporal sau utilizarea unor echipamente tehnice fixe ori portabile de detectare a celor
menţionate şi sunt obligaţi să depună la postul de control bagajele şi obiectele care nu au legătură
cu efectuarea vizitei. Acordarea dreptului la vizită implică efectuarea percheziţiei corporale a
persoanei private de libertate, atât înainte, cât şi după efectuarea acesteia.
Persoanele private de libertate internate în penitenciarele-spital, care sunt
netransportabile, pot fi vizitate de soţ sau soţie ori de rude până la gradul IV inclusiv în camere,
cu avizul medicului curant şi cu aprobarea directorului locului de deţinere. Persoanele private de
libertate internate în unităţi spitaliceşti din afara locului de deţinere pot fi vizitate, cu avizul
medicului curant al respectivei unităţi spitaliceşti şi cu aprobarea directorului locului de deţinere
(art. 140 din Regulament).
Dreptul de a fi informat cu privire la situaţiile familiale deosebite este un drept nou
introdus prin Legea 254/2013. Administraţia penitenciarului are obligaţia de a informa
persoanele condamnate cu privire la boala gravă sau decesul soţului, soţiei sau a concubinului,
concubinei, precum şi a unei rude apropiate, în cel mai scurt timp de la luarea la cunoştinţă de
către administraţia penitenciarului de evenimentul produs.
 dreptul la vizită intimă prevăzut expres de art. 69 alin. 1 din Legea nr. 254/2013 în
care se prevede că persoanele aflate în executarea pedepselor privative de libertate beneficiază de
vizită intimă, în condiţiile stabilite de regulamentul de aplicarea a legii. În art. 43 din HG nr.
1897/2006 sunt prevăzute condiţiile ce trebuie îndeplinte pentru acordarea acestui drept:
a) sunt condamnate definitiv şi sunt repartizate într-un regim de executare a pedepselor
b) nu sunt cercetate sau în curs de judecată în alte cauze penale, această condiţie
presupunând că deţinutul nu are calitatea de inculpat. Cererile de contopire, revizuire, contestaţie
la executare nu împiedică acordarea acestui drept;
c) există o relaţie de căsătorie, dovedită prin copie a certificatului de căsătorie, sau, după
caz, o relaţie de parteneriat similară relaţiilor stabilite între soţi;
d) nu au beneficiat, în ultimele 3 luni anterioare solicitării vizitei intime, de permisiunea
de ieşire din penitenciar;
e) nu au fost sancţionate disciplinar pe o perioadă de 6 luni, anterioară solicitării vizitei
intime, sau sancţiunea a fost ridicată;
f) participă activ la programele de educaţie şi asistenţă psihosocială recomandate în
Planul individualizat de evaluare şi intervenţie educativă ori la activităţi productive .
În cazul în care între momentul aprobării cererii şi cel al acordării dreptului persoana
privată de libertate nu mai îndeplineşte condiţiile de acordare a dreptului, vizita intimă nu se mai
acordă.
Pentru acordarea vizitei intime, partenerii trebuie să fi avut o relaţie similară relaţiilor
stabilite între soţi de minimum 6 luni, anterior momentului solicitării vizitei intime. Solicitanţii
vor da declaraţie pe propria răspundere din care să rezulte îndeplinirea condiţiei.
Pentru relaţiile între persoane private de libertate, existenţa relaţiei de parteneriat
anterioară solicitării vizitei intime se dovedeşte prin vizitele efectuate între acestea, potrivit
dispoziţiilor art. 40 din Regulament.
Vizita âse aprobă de directorul locului de deţinere, la solicitarea scrisă a persoanei private
de libertate. Persoana privată de libertate, soţul sau soţia ori, după caz, partenerul sau partenera
are obligaţia, sub sancţiunea prevederilor din Noul Codul penal, să se informeze reciproc cu
privire la existenţa unei boli venerice sau a sindromului imunodeficitar dobândit - SIDA,
întocmind fiecare o declaraţie pe propria răspundere despre această informare. Declaraţiile se
depun la dosarul individual al persoanei private de libertate. Menţiuni despre acordarea vizitei
intime se fac în documentele de evidenţă de la sectorul vizită şi în modulul corespunzător al
aplicaţiei informatizate de gestiune a datelor despre persoanele private de libertate. Administraţia
locului de deţinere pune la dispoziţie mijloace de protecţie şi materiale de informare pentru
prevenirea bolilor cu transmitere sexuală. Modul de desfăşurare, măsurile de siguranţă,
supraveghere, amenajarea şi dotarea spaţiilor destinate acordării acestui tip de vizită se stabilesc
prin regulament.
 dreptul de a primi, cumpăra şi deţine bunuri este reglementat de art. 70 din
Legea nr. 254/2013. Se menţionează expres că persoanele aflate în executarea pedepselor
privative de libertate audreptul de a primi bunuri. Pachetele cu bunuri permise la păstrare de
persoanele private de libertate se primesc cu prilejul vizitelor. Acestea se distribuie numai în
cadrul sectorului de acordare a dreptului la vizită. Se interzice primirea de articole şi bunuri care
ar putea pune în pericol siguranţa locului de deţinere, buna convieţuire sau sănătatea persoanelor
private de libertate, de stupefiante, substanţe psihotrope, substanţe care conţin alcool, precum şi a
celor a căror manipulare implică risc de deteriorare. Articolele şi bunurile sunt supuse controlului
specific în prezenţa persoanelor private de libertate, înainte de a le fi predate. Numărul şi
greutatea pachetelor care pot fi primite de persoanele aflate în executarea pedepselor privative de
libertate, precum şi bunurile care pot fi primite, păstrate şi folosite de aceste persoane urmează a
se stabili prin ordin al ministrului justiţiei. În acest sens a fost emis Ordinul Ministrului Justiţiei
nr. 2714/2008, privind durata şi periodicitatea vizitelor, numărul şi greutatea pachetelor cu
alimente, precum şi bunurile care pot fi primite, păstrate şi folosite de către persoanele aflate în
executarea pedepselor privative de libertate.
De asemenea, persoanele aflate în executarea pedepselor privative de libertate pot primi
sume de bani de la familie sau de la alte persoane, care se consemnează în fişa contabilă
nominală. Sumele de bani se primesc prin mandat poştal ori prin depunere directă la sectorul
vizită , cele introduse în alte modalităţi sau găsite asupra persoanelor private de liberate cu
ocazia percheziţiilor sunt confiscate şi se fac venit la bugetul de stat.
Persoanele private de libertate au dreptul de a cumpăra săptămânal de la punctele
comerciale din incinta locurilor de deţinere, în limita a 1/2 din valoarea salariului minim brut pe
economie, alimente, apă minerală, băuturi răcoritoare, ţigări şi alte bunuri de natura celor
permise să fie primite, precum şi cele necesare exercitării drepturilor de petiţionare, la
corespondenţă şi la convorbiri telefonice. Medicul curant poate restricţiona cumpărarea de către
persoanele private de libertate bolnave a unor alimente contraindicate în afecţiunile de care
suferă ori a produselor din tutun.
 Dreptul la asistenta medicala se referă la obligaţia administraţiei penitenciare de a
asigura deţinuţilor îngrijiri medicale corespunzătoare, în infirmeria unităţii, de către medicul
penitenciarului (în cazul afecţiunilor uşoare) sau într-un spital din sistemul penitenciar, ori din
reţeaua externă sistemului (în cazul afecţiunilor grave). În acest sens, menţionăm dispoziţiile art.
71 din Legea nr. 254/2013, care prevăd că dreptul la asistenţă medicală al persoanelor aflate în
executarea pedepselor privative de libertate este garantat, că asistenţa medicală în penitenciare se
asigură ori de câte ori este necesar sau la cerere, cu personal calificat, în mod gratuit, potrivit
legii şi că persoanele aflate în executarea pedepselor privative de libertate beneficiază în mod
gratuit de tratament medical şi de medicamente.
Cu privire la dreptul la asistenţă medicală, activitatea de acordare a asistenţei medicale
persoanelor private de libertate se desfăşoară cu respectarea reglementărilor Ministerului
Sănătăţii Publice şi este stabilită prin ordin comun al ministrului justiţiei şi al ministrului
sănătăţii publice. Persoanele private de libertate sunt asigurate cu plata contribuţiei pentru
asigurări sociale de sănătate de la bugetul de stat prin sume cu destinaţie specială, prin bugetul
Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor, respectiv al Ministerului Administraţiei şi Internelor.
Persoanele private de libertate beneficiază gratuit de servicii de asistenţă medicală şi de
medicamente asigurate din Fondul naţional unic de asigurări sociale de sănătate, din bugetul
locului de deţinere şi din alte surse, potrivit legii.
Pentru asigurarea asistenţei medicale persoanelor private de libertate, în cadrul
Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor funcţionează o reţea sanitară proprie, care cuprinde:
cabinete de medicină primară, cabinete de medicină dentară, farmacii, puncte farmaceutice,
infirmerii, cabinete şi ambulatorii de specialitate, penitenciare-spital şi mijloace de transport
medical. Sectorul medical din cadrul unui loc de deţinere cuprinde cel puţin următoarele spaţii şi
echipamente:
a) camere de infirmerie pentru bolnavi cu afecţiuni acute, cronice reacutizate,
infectocontagioase, tratament antituberculos, persoane aflate în refuz de hrană;
b) camere pentru izolare respiratorie;
c) camere pentru recoltarea sputei;
d) cabinete de consultaţii medicale şi stomatologice;
e) săli de tratament;
f) punct farmaceutic;
g) laborator de tehnică dentară;
h) mijloace de transport adecvate.
La nivelul fiecărui sector medical al unui loc de deţinere se asigură cel puţin un medic de
medicină generală - medic cu specialitatea medicină de familie, precum şi un număr
corespunzător de cadre medii sanitare pentru asigurarea continuităţii asistenţei medicale.
Serviciile de asistenţă medicală primară sunt acordate de către medici, fie în cabinetele medicale
din locurile de deţinere, fie în infirmerii, dacă pacientul necesită supraveghere medicală
permanentă, dar nu se impune internarea în spital.
Serviciile medicale spitaliceşti se realizează prin internare în penitenciarele spital,
precum şi în alte unităţi sanitare de profil, aflate în relaţii contractuale cu casa de asigurări
sociale de sănătate. Internarea persoanelor private de libertate se face în baza biletului de
trimitere eliberat de către medicul curant sau de către medicul de specialitate. La externare,
persoanele private de libertate se transferă la locurile de deţinere de unde au fost internate. În
situaţii justificate, după externare, persoanele private de libertate pot fi transferate şi în alte locuri
de deţinere, cu aprobarea directorului general al Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor.
Persoanele private de libertate beneficiază gratuit de medicamentele prevăzute în
Nomenclatorul produselor medicamentoase de uz uman, aprobat de Agenţia Naţională a
Medicamentului. Prescrierea medicamentelor se face numai de către medicul curant, în urma
consultaţiilor acordate sau la recomandarea medicilor de specialitate.
Persoanele private de libertate nu pot fi supuse, nici chiar cu consimţământul lor,
experimentelor ştiinţifice.
În ceea ce priveşte femeile condamnate la pedepse privative de libertate care sunt
însărcinate, acestea beneficiază de asistenţă medicală prenatală şi postnatală, luându-se măsuri
pentru ca naşterea să aibă loc în afara penitenciarului. Medicul locului de deţinere trebuie să ia în
evidenţă femeia gravidă încă de la primire, dispensarizarea acesteia fiind efectuată conform
indicaţiilor medicului de specialitate obstetrică-ginecologie. Femeia gravidă beneficiază pe
perioada sarcinii de regim alimentar şi de condiţii de muncă potrivit normelor legale. Femeia
gravidă cu evoluţie normală a sarcinii este internată cu 30 de zile anterior datei probabile a
naşterii într-o secţie de specialitate a unui penitenciar-spital. Penitenciarul-spital în care se află
femeia gravidă ia măsuri pentru ca naşterea copilului să se realizeze într-un spital din reţeaua
Ministerului Sănătăţii Publice.
Administraţia penitenciarului ia masuri pentru ca persoana condamnată, la solicitarea
acesteia, să îşi poată îngriji copilul până la vârsta de 12 luni. În cazul naşterii unui copil,
administraţia locului de deţinere asigură condiţii pentru declararea naşterii potrivit dispoziţiilor
art. 17 - 26 din Legea nr. 119/1996 cu privire la actele de stare civilă, cu modificările şi
completările ulterioare, încunoştinţând femeia gravidă cu privire la conţinutul acestor dispoziţii
legale. Copilul poate rămâne cu mama în camere special amenajate până la împlinirea vârstei de
un an, după care este încredinţat tatălui, unui membru de familie sau unei instituţii specializate
indicate de mamă. Cu acordul mamei, copilul poate fi încredinţat şi înainte de împlinirea vârstei
de un an. Încredinţarea se realizează şi atunci când mama nu este aptă să aibă grijă de el sau îl
supune la rele tratamente. În cazul în care copilul nu poate fi dat în îngrijirea familiei sau
persoanei indicate de mamă, copilul poate fi încredinţat pe toată durata de detenţie a mamei, cu
acordul acesteia, unei instituţii specializate, cu înştiinţarea autorităţilor competente pentru
protecţia copilului.
 Dreptul la asistenta diplomatica (art. 74 din Legea nr. 254/2013). Persoanele
condamnate la pedepse privative de libertate care au altă cetăţenie decât cea română au dreptul
de a se adresa reprezentanţelor diplomatice sau consulare în România ale statului ai cărui cetăţeni
sunt şi de a fi vizitaţi de funcţionarii acestor reprezentanţe diplomatice sau consulare, iar
administraţia penitenciarului are obligaţia să coopereze cu aceste instituţii pentru realizarea
asistentei diplomatice a persoanelor condamnate. Persoanele condamnate la pedepse privative de
libertate, cu statut de refugiaţi sau apatrizi, precum şi persoanele condamnate care au altă cetă-
ţenie decât cea română, al căror stat nu este reprezentat diplomatic sau consular în România, pot
solicita administraţiei penitenciarului să contacteze autoritatea internă sau internaţională
competentă şi pot fi vizitaţi de reprezentanţii acesteia.
 Dreptul la incheierea unei casatorii (art. 75 din Legea nr. 254/2013). Persoanele
aflate în executarea pedepselor privative de libertate au dreptul la încheierea unei căsătorii în
penitenciar, în condiţiile legii, iar administraţia penitenciarului are obligaţia de a asigura
condiţiile necesare încheierii căsătoriei. După încheierea căsătoriei, soţii pot rămâne în
penitenciar, într-o cameră separată, timp de 48 de ore, cu acordul conducătorului penitenciarului.
În certificatul de căsătorie, la locul încheierii căsătoriei se înscrie localitatea în a cărei rază
teritorială este situat penitenciarul. În cazul persoanelor condamnate care execută pedeapsa în
regim semideschis sau deschis legea prevede că acestea pot încheia căsătoria în localitatea în
care domiciliază sau în localitatea în a cărei rază teritorială este situat penitenciarul, cu acordul
conducătorului penitenciarului, şi pot primi în acest scop o recompensă cu ieşirea din penitenciar
de până la 5 zile.
Prin alte drepturi de care beneficiază persoanele privative de libertate amintim: dreptul la
vot ( art. 76 din legea 254/2013 ), dreptul la odihnă și reapus săptămânal ( art. 77 ), dreptul la
muncă ( art. 78 ), dreptul la învățământ, la hrană, cazarmament și condiții minime de cazare
M6.U1.5. Obligațiile și interdicțiile persoanelor private de libertate
În cadrul regimului penitenciar, regim ce presupune privaţiuni şi restricţionări ce decurg

din executarea pedepsei cu închisoarea, deţinuţii trebuie să respecte o serie de obligaţii, după
cum urmează:
- obligaţia de a se supune internării în penitenciar şi percheziţiei care se efectuează la
încarcerare şi ori de câte ori este necesar;
- obligaţia de a respecta şi suporta regimul de deţinere stabilit (regimul comun, regimul
celular);
- obligaţia de a respecta programul zilnic de activitate, precum şi regulamentul de ordine
interioară (urmărindu-se prevenirea dezordinii şi încercărilor de evadare şi formarea unor
deprinderi pozitive);
- obligaţia de a depune o muncă utilă şi de a respecta regimul de muncă stabilit;
- obligaţia de a se încadra într-un sistem de calificare sau recalificare profesională, de
continuare sau completare a pregătirii şcolare (urmărindu-se astfel înlăturarea convingerilor
greşite despre viaţă şi contribuind la reintegrarea deţinuţilor într-o viaţă socială normală);
- obligaţia de a suporta şi executa sancţiunile disciplinare stabilite de comisia de
disciplină de la nivelul penitenciarului, pentru încălcarea ordinii şi disciplinei în penitenciar.
Articolul 81 din Legea nr. 254/2013 stabileşte, în mod expres, obligaţiile persoanelor
condamnate, acestea fiind următoarele:
a) sa se supuna perchezitiei cu ocazia primirii in penitenciar, precum si pe parcursul
executarii pedepsei privative de libertate, ori de cate ori este necesar;
b) sa respecte regulile stabilite de administratia penitenciarului pe perioada cat au
permisiune de iesire din penitenciar sau in cazul desfasurarii de activitati, fara supraveghere, in
exteriorul penitenciarului;
c) sa se conformeze dispozitiilor date de organele judiciare;
d) sa respecte regulile de igiena individuala si colectiva in camera de detinere si in alte
spatii comune, precum si indicatiile medicului;
e) sa intretina in mod corespunzator bunurile incredintate de administratia penitenciarului
si bunurile din dotarea unitatilor unde presteaza munca;
f) sa respecte programul zilnic;
g) sa respecte repartizarea pe camerele de detinere;
h) sa manifeste o atitudine cuviincioasa fata de orice persoana cu care intra in contact;
i) sa aiba o tinuta decenta, curata si ingrijita;
j) sa indeplineasca in bune conditii activitatile la care participa;
k) sa declare, conform realitatii, nivelul de instruire scolara sau pregatire profesionala;
l) sa respecte orice alta obligatie care rezulta din prezenta lege, din regulamentul de
aplicare a acesteia, din ordinele si deciziile emise in baza acestora si din regulamentul de ordine
interioara al penitenciarului.
Pe lângă obligaţii, Legea nr. 254/ 2013 prevede şi interdicţiile persoanelor private de
libertate în art. 82, după cum urmează:
a) exercitarea sau incercarea de exercitare de acte de violenta asupra personalului, persoanelor
care executa misiuni in penitenciar sau care se afla in vizita, asupra celorlalte persoane
condamnate, precum si asupra oricaror alte persoane;
b) organizarea, sprijinirea sau participarea la revolte, razvratiri, acte de nesupunere pasive sau
active ori alte actiuni violente, in grup, de natura sa pericliteze ordinea, disciplina si siguranta
penitenciarului;
c) initierea sau participarea la acte de sustragere de la executarea pedepselor privative de
libertate;
d) introducerea in penitenciar, producerea, detinerea, comercializarea sau consumul de
stupefiante, bauturi alcoolice ori de substante toxice sau ingerarea de medicamente fara
prescriptie medicala, de natura sa creeze tulburari de comportament;
e) sustragerea in orice mod de la executarea unei sanctiuni disciplinare;
f) instigarea altor persoane condamnate la savarsirea de abateri disciplinare;
g) stabilirea de relatii cu persoane condamnate sau persoane din interiorul ori exteriorul
penitenciarului, cu scopul de a impiedica infaptuirea justitiei sau aplicarea normelor regimului de
executare a pedepselor privative de libertate;
h) sustragerea sau distrugerea unor bunuri sau valori de la locul de munca ori apartinand
penitenciarului, personalului, persoanelor care executa activitati in penitenciar sau se afla in
vizita, precum si a bunurilor apartinand altor persoane, inclusiv celor condamnate;
i) prezenta in zone interzise sau la ore nepermise in anumite spatii din penitenciar, stabilite prin
regulamentul de ordine interioara, precum si nerespectarea orei de revenire in penitenciar;
j) introducerea in penitenciar, procurarea, confectionarea, detinerea, schimbul, primirea,
utilizarea sau transmiterea de arme, materiale explozive, obiecte si substante care pun in pericol
siguranta penitenciarului, misiunilor sau a persoanelor, bani, medicamente, telefoane mobile,
accesorii ale telefoanelor mobile, bunuri sau alte valori, in alte conditii decat cele admise;
k) substituirea identitatii unei alte persoane;
l) impiedicarea, cu intentie, a desfasurarii programelor si activitatilor care se deruleaza in
penitenciar;
m) oferirea sau darea de bani ori alte foloase personalului penitenciarului;
n) obtinerea sau incercarea de obtinere, prin violenta, constrangere, promisiuni, servicii, cadouri
sau alte mijloace, de avantaje morale ori materiale de la personal, de la persoanele care executa
misiuni in penitenciar sau care se afla in vizita ori de la celelalte persoane condamnate, precum si
de la orice alta persoana;
o) comunicarea cu exteriorul penitenciarului, in alte conditii si prin alte metode decat cele
stabilite prin reglementarile in vigoare;
p) amenintarea personalului, a persoanelor care executa misiuni in penitenciar sau care se afla in
vizita, a celorlalte persoane condamnate, precum si a oricaror alte persoane;
q) utilizarea in mod necorespunzator sau in alte scopuri a bunurilor puse la dispozitie de
administratia penitenciarului;
r) tulburarea orarului zilnic sau a linistii, inclusiv dupa ora stingerii pana la desteptare;
s) exprimarea, in public, prin gesturi sau acte obscene ori care atrag oprobriul;
ș) impiedicarea sau incercarea impiedicarii aflarii adevarului in cazul incidentelor petrecute in
penitenciar;
t) desfasurarea de actiuni care urmaresc aducerea de prejudicii administratiei penitenciarului sau
altor persoane;
ț) autoagresiunea in orice mod si prin orice mijloace;
u) practicarea jocurilor de noroc cu scopul de a obtine foloase;
v) fumatul in alte locuri decat cele permise;
x) orice manifestare cu caracter discriminatoriu, care aduce atingere demnitatii umane prin
deosebirea, excluderea, restrictia sau preferinta pe baza de rasa, nationalitate, etnie, limba,
religie, gen, orientare sexuala, opinie ori apartenenta politica, avere, origine sociala, varsta,
dizabilitate, boala cronica necontagioasa, infectie HIV/SIDA, precum si orice alt criteriu care are
ca scop sau efect restrangerea, inlaturarea recunoasterii, folosintei sau exercitarii in conditii de
egalitate a drepturilor fundamentale;
y) desfasurarea oricaror alte actiuni interzise prin prezenta lege.
Persoanele condamnate la pedepse privative de libertate răspund civil, material,
disciplinar sau penal, după caz, pentru faptele săvârşite în timpul executării pedepselor privative
de libertate, potrivit legii.
1. Prezentați dreptul la încheierea unei căsătorii.

2. Enumerați minim 5 drepturi de care beneficiază persoanele private de
libertate.
3. Enumerați minim 5 obligații și interdicții impuse persoanelor private de
libertate.
Unitatea U2. Recompense, abateri şi sancţiuni disciplinare
Cuprins
M6.U2.3. Recompensele acordate persoanelor private de libertate
M6.U2.4. Abaterile disciplinare
M6.U2.5. Sancţiunile disciplinare aplicate persoanelor private de libertate
Aceasta unitate de invatare prezintă recompensele care pot fi acordate persoanelor
private de ibertate, precum şi abaterile pe care acestea le pot face în timpul
detenţiei şi pentru care pot fi sancţionaţi disciplinar. De asemenea, sunt prezentate
sancţiunile disciplinare şi procedura de aplicare a acestora.

drepturilor de care beneficiază persoanele private de liberate.
 să cunoască recompensele ce pot fi acordate persoanelor private de libertate;
 să cunoască abaterile ce pot fi săvârşite de persoanele private de libertate;
 să înţeleagă sancţiunile disciplinare ce pot fi aplicate persoanelor private de
libertate;
 să cunoască procedura de aplicare a sancţiunilor disciplinare;

M6.U1.3. Recompensele acordate persoanelor private de libertate
Recompensele se acordă de conducerea penitenciarului dacă se constată existenţa

dovezilor de bună comportare.
Persoanele private de libertate care participă şi dovedesc interes în muncă şi în cadrul
activităţilor de educaţie şi intervenţie psihosocială, sprijină şi îngrijesc persoane private de
libertate cu dizabilităţi, contribuie la prevenirea sau înlăturarea unor situaţii de risc, precum şi
cele ale căror invenţii, inovaţii şi lucrări ştiinţifice au fost confirmate de autorităţile competente
pot fi stimulate prin acordarea uneia dintre recompensele prevăzute de art.98 alin. (1) din Lege.
Ca recompense, art. 98 din Legea nr. 254/ 2013 prevede:
a) ridicarea unei sanctiuni disciplinare aplicate anterior;
b) suplimentarea numarului convorbirilor on-line;
c) suplimentarea drepturilor la pachete si/sau vizite;
d) suplimentarea dreptului la vizita intima, cu indeplinirea conditiilor prevazute la art. 69, cu
exceptia alin. (1) lit. d);
e) permisiunea de iesire din penitenciar pentru o zi, dar nu mai mult de 15 zile pe an;
f) permisiunea de iesire din penitenciar pe o durata de cel mult 5 zile, dar nu mai mult de 25 de
zile pe an;
g) permisiunea de iesire din penitenciar pe o durata de cel mult 10 zile, dar nu mai mult de 30 de
zile pe an.
Recompensele prevazute la alin. (1) lit. a)-e) pot fi acordate de o comisie formata din
director, care este si presedintele comisiei, directorul adjunct pentru siguranta detinerii si regim
penitenciar, directorul adjunct pentru educatie si asistenta psihosociala, la propunerea
personalului care desfasoara activitati directe cu persoanele condamnate, cu avizul sefului sectiei
unde sunt detinute. Secretariatul comisiei este asigurat de persoana numita in acest sens de
directorul penitenciarului. Recompensele prevazute la alin. (1) lit. f) si g) pot fi acordate de catre
directorul general al Administratiei Nationale a Penitenciarelor, la propunerea comisiei prevazute
la alin. (2). Totalul zilelor acordate anual persoanelor condamnate pentru permisiunea de iesire
din penitenciar nu poate depasi 30 zile, in situatia schimbarii regimului de executare a pedepselor
privative de libertate. Directorul general al Administratiei Nationale a Penitenciarelor poate
dispune, in situatii temeinic justificate, anularea recompenselor acordate de comisia prevazuta la
alin. (2).
M6.U2.4. Abaterile disciplinare
Condiţia de bază pentru menţinerea securităţii în mediul penitenciar este aceea de ordine
şi disciplină, atât în rândul deţinuţilor, cât şi al personalului.
Pentru ca această condiţie să fie îndeplinită, este obligatoriu ca deţinuţilor să li se asigure:
- posibilitatea de a trăi după un program ordonat;
- siguranţa vieţii în colectiv;
- dreptul la petiţionare;
- dreptul la informare;
- legătura cu familia;
- desfăşurarea unor activităţi şi programe vizând atât viaţa în detenţie, cât şi pregătirea
pentru liberare şi viaţa în societate.
Regimul aplicat deţinuţilor se aplică diferenţiat: sunt impuse restricţii pentru unele
categorii de deţinuţi (precum cei cu grad sporit de periculozitate sau cei în stare de recidivă), dar
sunt oferite şi stimulente unor categorii largi de deţinuţi, cum ar fi folosirea la muncă cu pază
redusă, liberarea condiţionată, suplimentarea numărului de pachete etc.
Stabilirea şi menţinerea unor relaţii corecte, profesionale între personal şi deţinuţi
contribuie la climatul de ordine şi disciplină.
Un alt concept fără de care ordinea şi disciplina nu ar fi posibile este acela al regimului
disciplinar.
Legea nr. 254/2013 cuprinde la art. 100 dispoziţii privind abaterile disciplinare. Astfel,
constituie abateri disciplinare următoarele fapte:
a) prezenţa în zone interzise sau la ore nepermise în anumite zone din penitenciar ori
nerespectarea orei de revenire în penitenciar;
b) tulburarea în orice mod a orarului zilnic, a programului de muncă, a programelor
socio-educative care se derulează în penitenciar;
c) procurarea sau deţinerea de bani, bunuri sau de alte valori, în alte condiţii decât cele
prevăzute de lege;
d) comunicarea cu exteriorul prin mijloace de comunicare la distanţă, în alte condiţii
decât cele prevăzute de lege;
e) utilizarea în alte condiţii decât cele prevăzute de lege a bunurilor puse la dispoziţie de
administraţia penitenciarului;
f) nerespectarea oricărei obligaţii care revine persoanei condamnate la executarea unei
pedepse privative de libertate potrivit dispoziţiilor prezentei legi, ale regulamentului de aplicare a
acesteia şi ale ordinelor emise în baza legii şi ale regulamentului de ordine interioară a
penitenciarului, după punerea acestora la dispoziţie, dacă aceasta creează un pericol real pentru
siguranţa în penitenciar.
Răspunderea disciplinară nu exclude răspunderea penală sau civilă a persoanelor
condamnate, iar pentru faptele care, potrivit legii penale, constituie infracţiuni, personalul
administraţiei penitenciare are obligaţia de a sesiza organele de urmărire penală, existând în
această situaţie posibilitatea aplicării, în mod provizoriu, a uneia dintre sancţiunile prevăzute în
art. 71 din Legea nr. 254/2013.
M6.U2.5. Sancţiunile disciplinare aplicate persoanelor private de libertate

Sancţiunile disciplinare se aplică în urma nerespectării regimului penitenciar prevăzut de
lege şi numai când există asemenea încălcări, în funcţie de gravitatea acestora.
Astfel, sancţiunile care pot fi aplicate în cazul săvârşirii abaterilor disciplinare sunt:
a) avertismentul;
b) suspendarea dreptului de a participa la activităţi culturale, artistice şi sportive, pe o
perioadă de cel mult o lună;
c) suspendarea dreptului de a presta o muncă, pe o perioadă de cel mult o lună;
d) suspendarea dreptului de a primi şi de a cumpăra bunuri, cu excepţia celor necesare
pentru igiena individuală, pe o perioadă de cel mult 2 luni;
e) suspendarea dreptului de a primi vizite, pe o perioadă de cel mult 3 luni;
g) izolarea pentru maximum 10 zile.
1. Enumeraţi recompensele de care pot beneficia persoanele private de

libertate.
2. Prezentaţi sancţiunea disciplinară cu izolarea.
3. Prezentaţi procedura de aplicare a sancţiunilor disciplinare

Curs Exec Pen Anul-1

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Curs Exec Pen Anul-1

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Introducere

Suportul de curs se adresează studenţilor Universităţii „Transilvania,Facultatea de Drept,

Durata medie de studiu individual

Modulul 1. Noţiuni introductive despre dreptul execuțional penal

Modulul 2. Raspunderea penala

Modulul 3. Individualizarea judiciară a pedepsei

Modulul 4. Structura organizatorică a sistemului penitenciar în România. Judecătorul de

Modulul 5. Regimurile de executare a pedepselor privative de libertate

Modulul 6. Drepturile şi obligaţiile persoanelor private de libertate. Recompensele,

Unitatea U1. Notiunea de drept executional penal

M1.U1.2. Obiectivele unităţii de învăţare

Durata medie de parcurgere a primei unităţi de învăţare este de 2 ore.

Dreptul execuţional penal se poate defini ca o ramură de drept alcătuită

M1.U1.4. Trasaturile dreptului executional penal

Dreptul execuţional penal, ca sistem cuprinzător de norme de drept. Dreptul

M1.U1.5. Scopul si functiile dreptului executional penal

Cum sunt prevazute pedepsele in alte legislatii europene? Exemplificati.

M1.U1.6. Principiile de drept executional penal

Principiile speciale ale dreptului execuţional penal

Legăturile dreptului execuţional penal cu alte ramuri de drept

Legăturile dreptului execuţional penal cu alte ştiinţe

M1.U1.8. Test de evaluare a cunoştinţelor

1. Definiti dreptul executional penal ?

M1.U2.2. Obiectivele unităţii de învăţare

Durata medie de parcurgere celei de a doua unităţi de învăţare este de 2 ore.

M1.U2.4. Raportul juridic de drept execuţional penal

Elementele raportului juridic execuţional penal

M1.U2.5. Test de evaluare a cunoştinţelor

1. Enumerati izvoarele dreptului executional penal

M2.U1.2. Obiectivele unităţii de învăţare

Durata medie de parcurgere a primei unităţi de învăţare este de 2 ore.

M2.U1.3. Raspunderea juridica. Consideratii generale

Răspunderea juridică este o specie a genului răspunderii sociale. Genul răspunderii

M2.UI.4. Raspunderea penala-definitie si trasaturi

M2.U1.5. Principiile raspunderii penale

Ca instituţie fundamentală a dreptului penal, şi răspunderea penală este străbătută de principiile

Care sunt principiile fundamentale ale dreptului penal român?

1. Definitia raspunderii penale.

M3.U1.2. Obiectivele unităţii de învăţare

Durata medie de parcurgere a primei unităţi de învăţare este de 2 ore.

 Condiții referitoare la infracțiune

 Infracțiunea săvârșită să aibă o gravitate redusă

 În situația în care există un concurs de infracțiuni, condițiile să fie îndeplinite pentru

 Condiții referitoare la infractor

 Infractorul să nu fi suferit anterior o condamnare, cu excepția cazurilor prevăzute

Să nu se fi dispus față de infractor renunțarea la aplicarea pedepsei în ultimii 2 ani

 Infractorul să nu se fi sustras de la urmărirea penală ori judecată sau să nu fi

 Infractorul să fie major, persoană fizică

 În raport de persoana infractorului, de conduita avută anterior săvârșirii

 Situația specială în care se poate dispune renunțarea la aplicarea pedepsei, deși nu

M3.U1.4. Efectele ”renunțării la aplicarea pedepsei”

M3.U1.5. Test de evaluare a cunoştinţelor

1. Care sunt condițiile de acordare cu privire la pedeapsa a renunțării la

U.2. Amânarea aplicării pedepsei

M3.U2.2. Obiectivele unităţii de învăţare

M3.U2.3 Considerații introductive și condiții de acordare ale amânării aplicării

 Condițiile de acordare a amânării aplicării pedepsei

M3.U2.5 Executarea amânării aplicării pedepsei

M3.U2.6. Test de evaluare a cunoştinţelor

1. Care sunt condițiile de acordare cu privire la pedeapsa a amânării aplicării

M3.U3.2. Obiectivele unităţii de învăţare

Durata medie de parcurgere a primei unităţi de învăţare este de 2 ore.

Suspendarea executării pedepsei sub supraveghere este o măsură de individualizare