Sunteți pe pagina 1din 4

Povestea piticului care nu vrea nimic

INDICATII TERAPEUTICE: negativism, lipsa de implicare in activitate, sociabilitate


scazuta
EFECTE DORITE: intelegerea notiunii de colaborare si acceptare;

Intr-o padure indepartata traia o familie formata din tata, mama si fiica. Fetita se
obisnuise sa spuna “ nu “ la toate solicitarile pe care i le adresau parintii. Daca mama o
ruga sa faca ceva, fetita o refuza imediat spunand ca nu-si murdareste mainile sau ca nu
are chef sa se ridice din pat la ora aceea.
Si azi asa, maine asa, fetita i-a adus la exasperare pe parintii sai, incat mama s-a rugat de
spiritul padurii sa o ajute. Acesta, induiosat de rugamintile repetate ale femeii lua
infatisarea unui pitic simpatic si se ascunse in pletele fetitei. La ora mesei, mama o striga
pe fetita spunandu-i ca i-a pregatit prajitura ei preferata. Bucuroasa, fetita vru sa raspunda
chemarii mamei, dar simti ca nu mai poate scoate nici un sunet din gura cu exceptia unui
“nu” ragusit.
Situatia se repeta, ori de cate ori voia sa spuna “a”, din gura sa iesea “nu “.Tocmai cand
se simtea mai disperata, piticul ii aparu in fata si ii zise: “nu te speria, eu sunt piticul care
te ajuta sa zici “nu”.
Pentru ca ai zis de prea multe ori “ nu”, m-am gandit ca vrei sa stau permanent cu tine.” –
Ce prostie! zise fetita . Eu vreau sa pot spune si “da“ cand imi place ceva.
– Atunci trebuie sa inveti sa spui “da”. Daca vei continua sa spui “da “ numai cand iti
convine, vei ramane blocata in aceasta siuatie. Este important sa tii cont si de dorintele
celorlalti, mai zise piticul.
Fetita a inteles vorbele piticului si de atunci nu a mai abuzat de” nu”

Povestea măgăruşului încăpăţânat

A fost odată un măgăruş tare rău şi încăpăţânat. Vai , vai cât era de rău şi de
încăpăţânat! Dacă mama lui îl trimitea la câmp să cumpere o mână de scaieţi, ca să facă şi
ea o prăjitură, măgăruşul îndată spunea:
- Nu vreau!
Dacă îl ruga să vină la masă:
- Nu vreau!
Dacă îl trimitea la opt seara la culcare:
- Nu vreau!
Orice l-ar fi rugat, el răspundea numai şi numai :
- Nu vreau! (planşa 1)
Într-o zi plecă mama lui de acasă.
- Măgăruşul meu – îi spuse mama – aşteaptă-mă cuminte şi...
- Nu vreau! Nu vreau! Nu vreau! (planşa 2)
Dar, dacă văzu că rămăsese singur în casă, se potoli. Se uita în sus şi în jos şi se
plictisea de moarte.
- Măgăruşule – spuse atunci un şoricel, scoţându-şi nasul din gaura lui – hai să
ne jucăm!
- Nu vreau!
- Bine... şi şoricelul se trase îndărăt.
Măgăruşul avea chef de joacă şi-i păru rău că-l luase gura pe dinainte, dar ce mai
putea face? De necaz strigă din nou cât putu de tare:
- Nu vreau! Nu vreau! Nu vreau!
Şi atunci – minune! Peretele se despică, şi din perete ieşi un moşneag încruntat ,
cu un nas strâmb, ochi şi gură strâmbă. Peretele se închise apoi la loc.
- Pleacă de aici! Strigă măgăruşul. Urâtule, nu te iubesc...Pleacă!
Dar moşneagul îşi strâmbă parcă şi mai tare nasul, ochii şi gura mârâind cu un
glas gros şi dogit:
- Nu vreau!
- Tu? Strigă măgăruşul. Eu, eu nu vreau, nu tu! Numai eu am voie să spun Nu
vreau...
Moşneagul râse strâmb, cu hohote care făcură să tremure încăperea.
- Eu sunt Moş Nu – Vreau. M-ai chemat de atâtea ori, că-n sfârşit, iată, am
venit! Ei, de ce taci?
De astă dată măgăruşul o cam sfeclise.
- Eu...eu nu te-am chemat, bolborosi el. Da de unde? Ţi s-a părut... Pleacă,
moşule,
pleacă!... Vezi-ţi de drum!...
- Nu vreau! Răspunse însă Moş Nu – Vreau. (planşa 3)
Speriat, măgăruşul o luă la fugă prin odaie. Se aruncă asupra uşii s-o deschidă.
- Deschide-te odată! îi porunci el înciudat şi uşa răspunse liniştită:
- Nu vreau!
Şi mai speriat, măgăruşul alergă la fereastră. O zgâlţâi dar fereastra nu se
deschise.
- Deschide-te, fereastră. Te rog....
- Nu vreau! răspunse fereastra. (planşa 4)
Atunci măgăruşul se aşeză pe duşumele şi începu să plângă.
- Ei, de ce taci? spuse din nou Moş Nu – Vreau, care stătuse liniştit şi-l privise
cât alergase
prin încăpere.
Dar măgăruşul plângea mai departe şi lacrimile-i picurau pe duşumele.
- Nu vreau! Strigară în clipa aceea duşumelele şi-ncepură să se mişte, să sară,
încercând să
scape de măgăruş.
Tremurând, acesta se urcă pe masă, dar masa rosti supărată:
- Nu vreau! (planşa 5)
Măgăruşul nu mai ştia ce să facă. Era la capătul puterilor, şi atunci, istovitse trânti
pe pat. (planşa 6)
- Nu vreau! Strigă însă şi patul, aşa că măgăruşul rămase în picioare, aruncând
priviri
înspăimântate în jur.
- Ei, de ce taci? Întrebă pentru a treia oară Moş Nu – Vreau.
Dar în clipa aceea se auziră nişte paşi în faţa uşii. Moş Nu – Vreau se repezi spre
peretele care se despică şi-l lăsăs să treacă, lipindu-se apoi în urma lui, de parcă nu s-ar fi
despicat niciodată .
- Mămico! Strigă fericit măgăruşul. Mămică, ce bine c-ai venit!
Mama intră în odaie şi-l întrebă mirată:
- Ce-i, dragul meu?
- Ştii, răspunse el, vreau...vreau să cumpăr scaieţi, vreau să mă culc la opt,
vreau să
manânc, vreau...vreau tot...Tot, mămico! (planşa 7)
Din ziua aceea, măgăruşul nu-l mai văzu niciodată pe Moş Nu – Vreau, cel cu nas
strâmb, cu ochi şi gură strâmbă... Şi, pentru ca nimeni să nu mai păţească ce-a păţit el, s-a
dus măgăruşul într-un suflet la prietenul meu care scrie toate poveştile pentru copii, şi i-a
spus păţania lui, întocmai.
Urâtă păţanie, dragii mei!

Joc: Cum se simte iepuraşul Urechilă?


by Raluca Mosora on 16 July, 2011

Vă prezint un joculeț de dezvoltare emoțională care îl ajută


pe copil să identifice emoţiile celorlalţi, și să înțeleagă de ce apar ele. Nu necesită
pregătire specială, ci doar să ai chef de joacă cu micuțul tău. Cu cât jocul este mai
interactiv cu atât copilului îi va plăcea mai mult. Este potrivit pentru copiii cu vârsta
cuprinsă între 3 si 6 ani, dar se poate adapta și pentru vârste mai mari, dacă îmbogățești
povestea cu mai multe detalii.Vârsta potrivită: între 3 si 6 ani

Materiale necesare: Un iepuraș de jucărie (opțional).

Ce trebuie făcut: Spune-i micuţului că astăzi îi vei spune povestea iepuraşului Urechilă.
Poţi să inventezi tu o poveste scurtă, sau o poţi spune pe cea de mai jos. Cât timp spui
povestioara poţi folosi şi un iepuraş de jucărie, ca să fie mai antrenant. Spune povestea
expresiv, şi după fiecare întâmplare întreabă-l pe copil: Cum crezi că se simte iepuraşul?
Pune întrebările natural, fără să pară că îl interoghezi. Încurajează-l să se exprime
deschis. Dacă observi că micuţul se blochează, poţi să îi spui tu cum crezi că se simţea
iepuraşul în respectiva situație.

O sugestie de poveste: Într-o zi iepuraşul Urechilă s-a trezit de dimineaţă după ce a visat
ceva frumos. Cum crezi că se simţea? (Invită-l să răspundă). Îi era foarte foame şi i-a
cerut mamei sale un morcov. Mama sa i-a dat şi l-a mângâiat pe urechi spunându-i că o să
se facă un iepuraş tare zglobiu ( Cum s-a simţit iepuraşul când mama i-a spus asta?).
Iepuraşul a întrebat-o pe mama lui dacă poate să iasă la joacă şi ea i-a spus că mai întâi el
trebuie să îşi facă patul. (Cum s-a simţit atunci iepuraşul?). După ce şi-a făcut patul,
Urechilă a ieşit afară din casă. Acolo s-a întâlnit cu prietenii lui, alţi iepuraşi mai
mici (Ce a simţit când i-a văzut?). Au început să construiască un castel în nisip, şi o
iepuroaică mică i-a dărâmat din greşeală castelul (Cum s-a simţit atunci Urechilă?)
Iepuroaica şi-a cerut scuze şi cei doi s-au împăcat, şi au decis să construiască împreună
un alt castel (Ce a simţit iepuraşul?). Peste o oră mama iepuraşului l-a chemat în casă
pentru a mânca (Cum s-a simţit când a plecat în casă?)

Bine de știut: Încurajează-ţi copilul să denumească cât mai multe emoţii pe măsură ce
răspunde la întrebări. La început poate că va fi tentat să răspundă numai cu bine/rău, aşa
că poţi să îi sugerezi tu emoţii, dacă vezi că el nu ştie. De asemenea poţi să explici de ce
au apărut unele emoţii. Spre exemplu la întrebarea “Cum s-a simţit Urechilă când
iepuroaica i-a stricat castelul de nisip?”, dacă îi spui că s-a simţit trist, poţi adăuga
“pentru că a muncit mult ca să iasă frumos”. De asemenea poți folosi secvențe din viața
de zi cu zi a copilului, pentru a observa cum se simte el in acele momente.