STABILITATEA

TALUZURILOR ŞI
VERSANŢILOR
Note de curs 2014-2015

Conf. Dr. Ing. Nicoleta ILIEŞ

Str. G. Bariţiu Nr. 25, Sala 136B
Email: nicoleta.ilies@dst.utcluj.ro
 28

Curs 3.
1. Metode de calcul pentru verificarea stabilităţii
versanţilor
 Metode de analiză bazată pe echilibru limită
 Metoda taluzului infinit
1. Metode de calcul pentru verificarea stabilităţii
versanţilor
 Analiza stabilității versanților poate să fie făcută:
 folosind metoda echilibrului limită sau
 folosind metoda de estimare a deformațiilor.

 Metoda echilibrului limită se folosește de mult timp în

analiza stabilității versanților, considerând criteriul de
rupere Mohr-Coulomb ca fiind criteriul de cedare al
pământului.

 În metoda deformațiilor pământul este considerat ca fiind

un material perfect plastic, asociindu-i-se legi perfect
plastice pentru comportarea acestuia.
 1. Metode de calcul pentru verificarea stabilităţii
versanţilor
1. Metode de analiză bazată pe echilibru limită
 Admit existenţa unei suprafeţe de alunecare cunoscute
 Se presupune că pe toată suprafaţa de alunecare factorul de
stabilitate este constant (Fs=1)
 Probleme static nedeterminate
 nu au la bază o fundamentare matematică, dar se utilizează
în practica curentă de către ingineri, deoarece dau soluţii
bune şi sunt ușor de aplicat, chiar şi într-un calcul manual.

 Dezavantaj: se folosesc şi pentru versanţii care au un factor

de stabilitate supraunitar (Fs>1), chiar dacă presupun că
Fs=1, pe toată lungimea suprafeţei de alunecare.
 1. Metode de calcul pentru verificarea stabilităţii
versanţilor
1. Metode de analiză bazată pe echilibru limită
 Metodele clasice sau tradiționale constau în:
 alegerea unei suprafețe potențiale de alunecare
 verificarea echilibrului limită pe acestea,
 în urma analizei, suprafaţa posibilă de alunecare cea mai
probabilă este aceea în care factorul de siguranţă este subunitar
şi/sau are valoarea cea mai mică.

 Obs: metodele clasice de analiză sunt probleme static nedeterminate,

care implică diferite ipoteze simplificatoare, dar se utilizează în
practica curentă de către ingineri, deoarece dau soluţii bune şi sunt
ușor de aplicat, atât într-un calcul manual, chiar dacă, în prezent
majoritatea analizelor pentru stabilitatea versanţilor sunt făcute cu
ajutorul programelor de calcul.
 1. Metode de calcul pentru verificarea stabilităţii
versanţilor
1. Metode de analiză bazată pe echilibru limită
 Metodele bazate pe echilibrul limită se pot grupa în două
mari categorii: simple sau riguroase.

 Metodele simple satisfac echilibrul de momente sau de forţe, dar nu

în acelaşi timp,

 Metodele riguroase, satisfac atât echilibrul de momente cât şi cel

de forţe, dar sunt destul de incomode, ca şi mod de lucru şi uneori
soluţia nu este convergentă.
 1. Metode de calcul pentru verificarea stabilităţii
versanţilor
1. Metode de analiză bazată pe echilibru limită
 În prezent majoritatea analizelor pentru stabilitatea versanţilor sunt
făcute cu ajutorul programelor de calcul, folosind calculatorul, dar
există şi metode de analiză destul de simple pentru a fi calculate
manual, de exemplu metoda taluzului infinit (Haefeli, 1948) sau
metode de verificare folosind abace sau relații simplificate (Maslov,
Goldstein, etc.).

 Obs:
1. În metodele care consideră echilibrul limită factorul de siguranţă se
poate calcula numai dacă se cunoaşte suprafaţa de alunecare,
motiv pentru care trebuie analizate mai multe suprafeţe de
alunecare.
2. In urma analizei suprafaţa posibilă de alunecare care este cea mai
probabilă este aceea în care factorul de siguranţă are valoarea cea
mai mică.
 1. Metode de calcul pentru verificarea stabilităţii
versanţilor
1. Metode de analiză bazată pe echilibru limită
 Una din metodele cele mai simple este metoda numită analiza φu=0,
în care se analizează stabilitatea unui taluz imediat după realizarea lui.
 Se presupune că taluzul este alcătuit dintr-un pământ saturat, cu o
anumită presiune a apei din pori, datorată operaţiilor de compactare
mecanică.
 Presiunea internă suplimentară anulează practic, în totalitate
frecarea interioară a pământului, care este în stare neconsolidat-
nedrenat (UU).
 Parametri rezistenţei folosiţi în analiză sunt cei care reprezintă
rezistenţa terenului în condiţii nedrenate (eforturi totale), sunt
determinați din:
 încercarea de forfecare directă
 încercarea de compresiune monoaxială
 încercarea de compresiune triaxială (UU), fără măsurarea presiunii
apei din pori.
 1. Metode de calcul pentru verificarea stabilităţii
versanţilor
1. Metode de analiză bazată pe echilibru limită
 Una din metodele cele mai simple este metoda numită analiza φu=0
 Se consideră schema în care masa de teren instabilă este delimitată de
arcul AB cu raza R.
 Fie G - greutatea volumului de teren, O1 poziţia centrului său de greutate.
 Se consideră φu=0, iar componenta rezistenţei la forfecare datorită
coeziunii este notată cu .
 Scriind momentele de stabilitate şi de răsturnare faţă de centrul de rotaţie
O, rezultă factorul de stabilite:
O
Ms M r
R
B
2
Ms cu r masa de pãmânt
FS care alunecã
R
L=R
Mr G e O
e
G
A suprafaþã de
f alunecare
 1. Metode de calcul pentru verificarea stabilităţii
versanţilor
 1. Metode de analiză bazată pe echilibru limită
O
Ms M r
R
B

masa de pãmânt
care alunecã

R
L=R
e
O
G
A suprafaþã de
f alunecare

 Majoritatea metodelor de calcul a stabilităţii se bazează pe

împărţirea masei de pământ în fâşii care pot fi: verticale, orizontale
sau înclinate.
 Prima metodă bazată pe împărţirea masei de pământ în fâşii
(Fellenius, 1927) este bazată mai mult pe intuiţia inginerească
decât pe principiile mecanicii.
 Aceste metode s-au dezvoltat mult în anii 1950 si 1960 de către:
Bishop (1955), Janbu (1956), Morgenstern şi Price (1965) şi
Spencer (1967).
 1. Metode de calcul pentru verificarea stabilităţii
versanţilor
 Toate metodele au la bază următoarele ipoteze:
 Masa de pământ alunecătoare (situată deasupra suprafeţei de alunecare
presupusă) este împărţită intru-un număr finit de fâşii, de obicei verticale,
dar se utilizează si împărţirea în fâşii orizontale sau inclinate.
 Rezistenţa la forfecare a pământului este constantă pe întreaga
suprafaţă de alunecare, ceea ce conduce la valoarea unui factor de
stabilitate (Fs) constant pe toată lungimea suprafeţei de alunecare.
 Problema fiind static nedeterminată, se fac diferite presupuneri în vederea
calculului forţelor de legătură dintre fâşii, pentru a reduce problema la una
static determinată.
 Factorul de stabilitate este un raport dintre forţe sau momente.
O
Ms M r
R
B

masa de pãmânt
care alunecã
Ms cu r 2
R

L=R FS
e
O Mr G e
G
A suprafaþã de
f alunecare
 1. Metode de calcul pentru verificarea stabilităţii
versanţilor
 Toate metodele au la bază următoarele ipoteze:
 Rezistenţa la forfecare mobilizată pe întreaga suprafaţă de forfecare se
poate defini astfel:
O
Ms M r
R
B

masa de pãmânt
f
care alunecã
R

L=R
m
e
O
Fs
G
A suprafaþã de
f alunecare

unde: Fs - este factorul de stabilitate (calculat ca raport de sume de momente sau

sume de forţe),
f - este rezistenţa la forfecare a pământului dată de relaţia:

f ' tg ' c ' , în care:

' - este efortul unitar normal efectiv,
' - unghiul de frecare interioară efectiv al pământului,
c ' - este coeziunea efectivă a pământului.
1. Metode de calcul pentru verificarea stabilităţii
versanţilor
1. Metode de analiză bazată pe echilibru limită
 Diferenţele dintre metodele de analiză bazate pe împărţirea masei
alunecătoare în fâşii sunt date de forţele care se consideră că
acționează pe frontierele dintre fâşii.
 Dacă luam in considerare condiţiile de echilibru limită si numărul
necunoscutelor ce apar in problemă, se observă că problema este
static nedeterminată: „4n” condiţii (ecuaţii) şi „6n-2” necunoscute.
 Pentru a aduce problema la una static determinată avem nevoie de
un număr de “2n-2” presupuneri (ipoteze simplificatoare).
 De obicei forţele normale la baza fiecărei fâşii se consideră că
acționează în mijlocul acestora, astfel că numărul de necunoscute
se reduce la “n-2”, de unde rezultă tot acelaşi număr de ecuaţii care
ar trebui presupuse pentru a putea rezolva problema.
 Astfel, în funcţie de presupunerile care se fac pentru forţele care
acţionează între fâşii, există peste zece metode de analiză cunoscute
până în prezent.
Metode de calcul pentru verificarea stabilităţii versanţilor

1. Metode de analiză bazată pe echilibru limită

 1. Metode de calcul pentru verificarea stabilităţii
versanţilor
2. Metoda taluzului infinit
 Metoda taluzului infinit poate fi folosită pentru analiza stabilităţii
versanţilor lungi, cu suprafaţa aproximativ plană şi cu înclinarea
straturilor de pământ din versant aproximativ aceeaşi cu cea a
suprafeţei versantului.

 În general alunecările lamelare ale versanţilor plani au loc fie prin

translaţii ale deluviului de pantă pe stratul de bază (de obicei
stâncos), fie prin mişcări de mica amploare având deplasări cu
viteze relativ reduse specifice fenomenului de curgere lentă.

 În asemenea cazuri, se poate considera că suprafaţa de alunecare

se formează printre două straturi de pământ şi prin urmare este şi
ea plană şi de aceeaşi înclinare.
 1. Metode de calcul pentru verificarea stabilităţii
versanţilor
2. Metoda taluzului infinit
 Pentru a putea estima factorul de stabilitate folosind aceasta metodă
se presupune că:
 lungimea versantului este practic infinită,
 valoarea factorului de stabilitate este constantă pe toată lungimea planului
de alunecare.

 Valoarea coeficientului de siguranţă se stabilește cu relația:

τf - rezistenţa la forfecare disponibilă la nivelul suprafeţei
de cedare considerată;
f
FS τ - efortul tangenţial ce apare pe suprafaţa de alunecare
datorat forţelor de greutate proprie, acţiuni hidrodinamice,
forţe de infiltraţie, suprasarcini exterioare etc. 42
 1. Metode de calcul pentru verificarea stabilităţii
versanţilor
2. Metoda taluzului infinit
A. Determinarea factorului de stabilitate pentru terenuri necoezive
 Se consideră un versant din teren necoeziv şi fără apă, cu înclinarea
β faţă de orizontală.
 O fâşie verticală de lăţime b şi înălţime z din acest versant va fi
acţionată de greutatea proprie (γ este greutatea volumică
în stare naturală a pământului).
 Se presupune că pe feţele laterale
ale fâşiei nu sunt forţe sau dacă sunt,
ele se anulează reciproc.
 1. Metode de calcul pentru verificarea stabilităţii
versanţilor
2. Metoda taluzului infinit
A. Determinarea factorului de stabilitate pentru terenuri necoezive
 Componenta normală pe baza fâşiei este N , iar componenta
din planul bazei (tangenţială) este T .
 Tensiunile corespunzătoare acestor forţe vor fi(l=1m):
z cos 2 z sin cos
 Terenul din versant are rezistenţa disponibilă la forfecare conform
criteriului de cedare Mohr Coulomb f= tgφ=γzcos2βtgφ. Prin urmare,
coeficientul de siguranţă la alunecare va fi:

f z cos 2 tg tg
Fs
z sin cos tg

 Rezultă deci că versantul va avea asigurată

stabilitatea dacă tgβ < tgφ (Fs>1).
 1. Metode de calcul pentru verificarea stabilităţii
versanţilor N.A.

2. Metoda taluzului infinit b h

A. Determinarea factorului de stabilitate pentru

terenuri necoezive
 Pentru situația în care versantul este inundat cu apă G z
valorile tensiunilor de la baza fâșiei vor fi:

sat z cos2 w h z cos2 N T

l
' u sat w z cos2 ' z cos 2
'cos sin γsat - este gr. volumică a pământului în stare saturată,
γw - este gr. volumică a apei,
γ’ - este gr. volumică a pământului în stare submersată.

 Considerând că la un teren necoeziv apa nu reduce unghiul frecării interne,

rezistenţa disponibilă la forfecare este , iar
coeficientul de siguranţă va fi cel stabilit anterior. Prin urmare în teren
necoeziv, apa în regim staţionar nu afectează stabilitatea versantului.
 1. Metode de calcul pentru verificarea stabilităţii
versanţilor
2. Metoda taluzului infinit
A. Determinarea factorului de stabilitate pentru terenuri necoezive
 Pentru situația în care în versant curge apă, nivelul curentului acvifer
fiind la suprafaţa versantului, valorile tensiunilor la baza fâşiei vor fi:

sat z cos 2 u w z cos 2

N.A.

b h
' u sat w z cos2 ' z cos 2
h

' z sin cos J

l G z

J - este forţa curentului acvifer asupra fâşiei; N T

l - este lungimea bazei fâşiei; l b . l

cos
 1. Metode de calcul pentru verificarea stabilităţii
versanţilor
2. Metoda taluzului infinit
A. Determinarea factorului de stabilitate pentru terenuri necoezive
N.A.
 Pentru situația în care în versant curge apă:
b h
 Folosind aceeaşi rezistenţă disponibilă la forfecare
ca în cazul anterior, rezultă: h

G
' tg tg z
Fs Versant fără apă:
sat tg 2tg
N T
f z cos 2 tg tg
Fs l
z sin cos tg
 se constată o reducere a coeficientului de siguranţă la jumătate faţă de cazurile
anterioare.
 Dacă nivelul curentului acvifer este la adâncimea z1 sub suprafaţa
terenului, dar curgerea este tot paralelă cu această suprafaţă, se
obţine pentru Fs expresia: z1
z z1 tg
FS
z1 tg
sat
z z1
 1. Metode de calcul pentru verificarea stabilităţii
versanţilor
2. Metoda taluzului infinit
A. Determinarea factorului de stabilitate pentru terenuri coezive
 Pentru cazul versantului fără apă (lipsește un curent de infiltrație):
 σ’ = γzcos2β şi
 σ = γzsinβcosβ , σf = σtgφ+c
f c tg
FS
z sin cos tg

 Dacă prin versant există un curent acvifer paralel cu panta

versantului, coeficientul de siguranţă Fs va fi:

f c tg
FS
sat z sin cos sat tg
 1. Metode de calcul pentru verificarea stabilităţii
versanţilor
2. Metoda taluzului infinit
A. Determinarea factorului de stabilitate pentru terenuri coezive
 Pentru cazul în care nivelul curentului acvifer este la adâncimea z1
de la suprafaţa terenului, coeficientul Fs are expresia:
z1
c z z1 tg
FS
[ z1 sat z z1 ]sin cos z1 tg
sat
z z1

 Obs.
 Dacă terenul de pe grosimea z1 este saturat, γ se înlocuieşte cu γsat.
 Dacă pe versant se creează o stare nouă de tensiuni, se poate face
o analiză în tensiuni totale, în care u = 0 iar parametrii rezistenţei la
forfecare vor fi cei corespunzători terenului şi condiţiilor din
amplasament.
Metode de calcul pentru verificarea stabilităţii versanţilor

2. Metoda taluzului infinit

Curs 3. 51

1. Metode de calcul pentru verificarea stabilităţii

versanţilor
 Metode de analiză bazată pe echilibru limită
 Metoda taluzului infinit

http://web.viu.ca/geoscape/landslide!.html