Sunteți pe pagina 1din 24

BULETINUL ŞTIINŢIFIC

AL

UNIVERSITĂŢII TEHNICE
DE CONSTRUCŢII
BUCUREŞTI

SERIE NOUĂ

Nr. 1-2 Martie-Iunie 2018


Disclaimer

With respect to documents available from this journal neither U.T.C.B. nor any of its employees make any
warranty, express or implied, or assume any legal liability or responsibility for the accuracy, completeness, or
usefulness of any information, apparatus, product, or process disclosed.
Reference herein to any specific commercial products, process, or service by trade name, trademark,
manufacturer, or otherwise, does not necessarily constitute or imply its endorsement, recommendation, or
favoring by the U.T.C.B.
The views and opinions of authors expressed herein do not necessarily state or reflect those of U.T.C.B.., and
shall not be used for advertising or product endorsement purposes

…………………………………………. …………………………………………. ………………………………………….

Cu privire la documentele prezente în acest buletin, nici U.T.C.B. şi niciunul din angajaţii săi nu garantează,
explicit sau implicit, şi nici nu îşi asumă vreo obligaţie legală sau responsabilitate pentru corectitudinea,
caracterul complet sau utilitatea oricăror informaţii, aparate, produse sau procese prezentate.
Orice referinţă care se face în documentul de faţă la produse comerciale, procese sau servicii, folosindu-se
numele de marcă, numele producătorului sau altele de acelaşi tip nu constituie în mod necesar o susţinere,
recomandare sau favorizare a acestora de către U.T.C.B.
Părerile şi opiniile autorilor, exprimate în documentul de faţă, nu reflectă în mod necesar părerile şi opiniile
U.T.C.B. şi ele nu vor fi folosite pentru a face reclamă sau pentru a susţine vreun produs
CUPRINS

CREAREA ȘI STABILIZAREA MODELULUI DE DEFORMAȚII ................................ 4


Alexandra-Nadia Dabija (Cîrdei)

ASPECTE TEHNICE PRIVIND FABRICAREA ŞI PROIECTAREA PILONILOR


METALICI ÎNALŢI PENTRU ILUMINAT CU SECŢIUNE MONOTUBULARĂ ...... 13
Valentin Gerald Radaceanu
CREAREA ȘI STABILIZAREA MODELULUI DE DEFORMAȚII

CREATING AND STABILIZING THE DEFORMATION MODEL

ALEXANDRA-NADIA DABIJA (CĂSĂTORITĂ CÎRDEI)1

Rezumat: În prezenta lucrare se vor prezenta etapele necesare a fi parcurse pentru crearea și
stabilizarea unui model de deformații pornind de la măsurătorile realizate pentru urmărirea în
timp a comportării construcțiilor și terenurilor, în mai multe etape de măsurători, utilizând
metoda elementului finit. Modelul de deformații astfel rezultat se dorește a fi utilizat ulterior
pentru simularea unor ipoteze diverse, a unor situații limită cu care se poate confrunta clădirea și
terenul din jurul acesteia, astfel încât să poată fi luate măsuri adecvate pentru preîntâmpinarea
unor efecte nedorite.

Cuvinte cheie: deformații, model, element finit, monitorizare

Abstract: In the present paper will be presented the necessary steps to be taken for the creation
and stabilization of a deformation model based on the measurements made for the monitoring of
the behavior of the constructions and the land, in several stages of measurements, using the finite
element method. The resulting deformation model is intended to be used later to simulate various
hypotheses, extreme situations with which the building and the surrounding area can be
confronted, so that appropriate measures can be taken to prevent unwanted effects.

Keywords: deformations, model, finite element, monitoring

1. Introducere

Urmărirea comportării în timp a terenurilor și construcțiilor este o ramură a geodeziei cu


importanță deosebită, care abordează un domeniu foarte important pentru buna desfășurare a
activităților umane, în condiții de siguranță pentru aceștia și pentru mediul în care sunt
plasate.
Urmărirea curentă a comportării construcțiilor este o activitate ce constă în observarea și
înregistrarea unor parametri ce pot semnala modificări ale capacității construcției de a
îndeplini cerințele de rezistență, stabilitate și durabilitate, stabilite prin proiectul inițial [1].
O construcție este supusă unui regim de solicitare în timpul funcționării sale, iar datorită
deplasării unor elemente ale structurii apar deformațiile acesteia, analiza deformațiilor se
dovedește a fi deosebit de importantă și este impusă prin reglementări legale.
Măsurătorile obținute pot fi utilizate pentru efectuarea calculelor propriu-zise necesare pentru
realizarea analizei deformațiilor, pentru mentenanță cu rol de prevenire a slăbirii rezistenței
stucturii, pentru prevenirea apariției unor incidente în timpul exploatării sau chiar a avarierii
totale a acesteia.
Domeniul monitorizării deformațiilor acaparează domenii tot mai largi și este tot mai des
abordat îndeosebi pentru urmărirea unor obiective deosebit de importante cum sunt: barajele,

1
Doctorand la Universitatea Tehnică de Construcţii Bucureşti (PhD Student, Technical University of Civil
Engineering), Facultatea de Geodezie (Faculty of Geodesy), e-mail: c.alexandranadia@gmail.com
Referent de specialitate: Prof.univ.dr.ing. Dumitru ONOSE, Universitatea Tehnică de Construcţii Bucureşti
(Professor PhD. Eng., Technical University of Civil Engineering)

BULETINUL ŞTIINŢIFIC U.T.C.B. NR. 1/2018 4


drumurile, tunelurile, podurile, construcțiile istorice, minele, vulcanii, zonele afectate de
mișcări ale scoarței terestre etc.
Este așadar foarte important și util să se găsească modele fizice adecvate și modele
matematice corespunzătoare, pe baza cărora să se poată elabora modele de deformații care
sunt capabile să determine deplasările mai repede decât prin metode clasice, sau chiar să le
preconizeze, fără a fi afectată considerabil precizia de determinare a deformațiilor. O astfel de
soluție le poate oferi timp și argumente viabile societății și persoanelor decidente pentru
obținerea unor soluții de preîntâmpinare a degradărilor unor obiective istorice, de o
importanță culturală deosebită sau de utilitate publică, pentru a reacționa eficient și sigur
indiferent de natura și cauzele apariției deformațiilor
În toate statele dezvoltate ale lumii statul reprezentat prin autoritatea publică, își asumă în
mod conștient responsabilitatea în ceea ce privește asigurarea protecției populației și a
mediului, iar România se aliniază și ea acestora.
La nivel național „Activitatea de urmărire a comportării construcțiilor se aplică tuturor
categoriilor de construcții și va fi asigurată de către investitori, proiectanți, executanți,
administrator, utilizatori, experți, specialiști și responsabili cu urmărirea construcțiilor. Se
exceptează de la această activitate clădirile pentru locuințe cu parter plus un etaj și anexele
gospodărești situate în mediul rural și în satele ce aparțin orașelor, precum și construcțiile
provizorii.” [2]
În domeniul construcțiilor această responsabilitate asumată se referă de fapt la supravegherea
încă din etapa de concepere și proiectare, apoi de execuție și exploatare și nu în cele din urmă în
mentenanța și reabilitarea construcțiilor. Cu alte cuvinte, autoritatea publică este răspunzătoare
de supravegherea comportării construcțiilor pentru ca acestea să nu reprezinte un pericol pe
durata existenței lor pentru oameni, pentru integritatea corporală și sănătatea acestora, nici pentru
bunurile acestora, nici pentru mediul înconjurător în care acestea sunt încadrate.
În prezent, la nivel european, problematica urmăririi comportării în timp a construcțiilor este una
tot mai abordată. Atât la nivel urban, cât și suburban, se valorifică tot mai mult beneficiile
urmăririi deformațiilor, cu atât mai mult cu cât așezările sunt unele cu diverse probleme specifice
care țin de vechime sau amplasament. De asemenea urmărirea comportării în timp a terenurilor
se efectuează tot mai mult, îndeosebi în zone care au fost afectate de diverse dezastre și care
prezintă un risc crescut ca acestea să se manifeste din nou, cu o forță potențată.
La nivel european Uniunea Europeana a pus bazele și finanțează un serviciu pentru detecția,
catografierea, monitorizarea și prognozarea deformațiilor terenurilor, incluzând alunecările de
teren și surpările terenului – DORIS.
DORIS combină metodele tradiționale și inovative de observații la nivelul terenului cu
tehnologii spațiale. Se utilizează tehnologii moderne și performante pentru a obține date cât
mai multe și exacte, care să îmbunătățească înțelegerea fenomenului complex de deformație
și care să ofere posibilitatea evaluării în avans a mediului și construcțiilor civile astfel încât să
se poată preîntâmpina fenomene catastrofale [3].

2. Metoda elementului finit

Metoda elementului finit este utilizată frecvent în calculele inginerești solicitate pentru
sinteză, proiectare și mai ales analiza unui produs. Analiza cu elemente finite a modelului
unei structuri de rezistență este un calcul numeric de verificare, adică pentru o anumită
geometrie definită dimensional, pentru o încărcare dată și condiții de rezemare bine precizate,
se pot obține valori ale deplasărilor, tensiunilor, frecvențelor vibrațiilor proprii ș.a.[4]

BULETINUL ŞTIINŢIFIC U.T.C.B. NR. 1/2018 5


Prin utilizarea acestei metode nu poate fi obținut un caz general de modificare a structurii
pentru ca aceasta să răspundă cât mai bine ansamblului de cerințe impuse, altfel spus nu poate
fi concepută o tehnică generală de optimizare automată a întregii structuri pe baza unui set de
parametri, cu ajutorul căreia să poată fi rezolvată orice problemă, de orice natură. Modelul
este creat pentru a rezolva o anumită problemă pe structura studiată, iar utilizarea aceluiași
model pentru o problemă de altă natură se dovedește anevoioasă dacă nu sunt suficiente date
despre respectiva structură care să permită ajustarea acestuia.
Există totuși un set de proceduri implementate în programele care utilizează metoda
elementului finit, care permit determinarea prin calcul automat a unor valori optime a unor
parametri de proiectare astfel încât să fie respectat un set de condiții definite de utilizator.

2.1. Conceptele de bază ale metodei elementului finit

Simplitatea conceptelor de bază ale metodei elementului finit reprezintă unul din avantajele
majore ale acestei metode. Este recomandat să se acorde o deosebită importanță fiecăruia din
conceptele de bază, întrucât înțelegerea corectă și însușirea caracteristicilor specifice duce la
obținerea unui rezultat viabil și util scopului propus. [5-6].
2.1.1. Structura
În analiza elementului finit, prin structură (de rezistență) se înțelege un ansamblu de bare,
plăci, învelișuri și volume (solide). Definită în acest fel, noțiunea de structură implică
acceptarea ipotezei secțiunii plane a lui Bernoulli pentru bare, și a ipotezei normalei rectilinii
a lui Kirchhoff, pentru plăci și învelișuri.
Acceptarea acestor ipoteze face posibilă, atât în utilizarea metodei elementului finit, cât și în
analiza cu elemente finite, atunci când este vorba de bare și plăci, înlocuirea forțelor
exterioare reale prin rezultate interne (eforturile N,T,M) cu care sunt static echivalente. [5]

Fig. 1 - Posibilități de alegere a modelului structurii reale [6]


2.1.2. Modelul de calcul
Elaborarea metodei de calcul reprezintă demersul hotărâtor pentru utilizarea metodei
elementului finit, iar pentru ca acesta să fie unul corect și eficient trebuie să îndeplinească mai
multe condiții și depinde de mai mulți factori.

BULETINUL ŞTIINŢIFIC U.T.C.B. NR. 1/2018 6


Modelele matematice ce stau la baza metodei elementului finit sunt modele aproximative
asociate structurii ce urmează a fi analizate, alese astfel încât să reflecte și să sintetizeze cât
mai bine caracteristicile și informațiile care se cunosc cu privire la aceasta. Pentru realizarea
trecerii de la structura reală la modelul de calcul asociat acesteia nu există etape bine definite,
algoritmi preciși sau metode generale, astfel încât modelul de calcul ce poate fi asociat unei
structuri în general nu este unic. Pentru o structură se pot elabora mai multe modele, toate
corecte, însă cu performanțe diferite. Se va alege modelul de calcul care sintetizează cât mai
multe informații și se pretează analizei ce urmează a fi realizată.
În ceea ce privește analiza deformațiilor, modelul matematic ce stă la baza aplicării metodei
elementelor finite se va restrânge la cazul liniar atunci când se constată deplasări mici, în caz
contrar se vor utiliza relațiile costructive valabile în domeniul diferențial.
Relația care face legătura între deformațiile specifice și deplasări este:

 
 

  ∙ (1)
  
 
  
 
unde: ε reprezintă distoriunea, iar u deplasarea, = , = și = reprezintă întinderile
din axele de coordonate, care reprezintă diagonala principală a tensorului de deformații, iar
, și reprezintă forfecările. [7-8]
2.1.3. Discretizarea
Modelul de calcul al structurii care urmează a fi supusă analizei cu elemente finite este format
în general din linii (axele barelor structurii), suprafețe plane și curbe (suprafețele mediane ale
plăcilor componente) și volume (corpurile masive ale structurii). În această etapă modelul
este unul continuu, se consideră că este format dintr-o infinitate de puncte.
Discretizarea este demersul fundamental specific metodei elementului finit prin care se
realizează trecerea de la structura continuă, formată dintr-o infinitate de puncte, la modelul
discret, format dintr-un număr finit de puncte, denumite în continuare noduri.
Metoda elementului finit definește deplasări sau eforturi și calculează valori specifice acestor
în aceste puncte denumite noduri. Așadar în funcție de scopul analizei, trebuie avut în vedere
un număr suficient de mare de puncte din zona de interes pentru ca aproximarea geometriei
structurii și a condițiilor de încărcare considerate să fie satisfăcătoare. De asemenea, pentru
zone care nu fac obiectul studiului se recomandă folosirea unui număr redus de puncte pentru
a nu forța inutil sistemul de calcul.
2.1.4. Nodul
Punctele definite prin rețeaua de discretizare se numesc noduri, în ele fiind definite
necunoscutele nodale primare, a căror valori vor constitui rezultatul analizei.
Necunoscutele asociate nodurilor pot fi deplasările, iar în acest caz metoda elementului finit
conduce la un model de deplasare, sau eforturile, caz în care metoda elementului finit
conduce la realizarea unui model de echilibru. Prin combinarea celor două tipuri de analize se
poate obșine un model mixt.

BULETINUL ŞTIINŢIFIC U.T.C.B. NR. 1/2018 7


Pentru modelul de deplasare se admite că forma deformată a structurii, ca urmare a unei
solicitări oarecare, este definită de deplasările tuturor nodurilor în raport cu rețeaua nodurilor
înainte de deformare, fiecare nod putând avea maximum șase componente ale deplasării,
denumite deplasări nodale, în raport cu un reper global și anume: trei componente u,v,w, ale
deplasării liniare și trei rotiri φx, φy, φz.
Componentelor nenule ale deplasărilor, pe care le poate avea un nod al modelului structurii în
procesul de deformație, li se asociază un versor numit grad de libertate geometrică (DOF) ale
nodului, care are valoarea 0 dacă pe direcția respectivă componenta deplasării este cunoscută
sau este nulă și valoarea 1 atunci când deplasarea este necunoscută.
Gradele de libertate se manifestă așadar în noduri și sunt un număr infinit. Prin metoda
elementului finit (MEF) se micșorează numărul acestora astfel încât să devină finite. Așadar
cu cât considerăm mai multe noduri, cu atât gradele de libertate vor fi mai numeroase și
analiza mai complexă.
2.1.5. Elementul finit
Procesul de discretizare are drept urmare împărțirea modelului structurii într-un număr
oarecare de fragmente sau elemente. Un element finit poate fi privit ca o piesă de sine
stătătoare, interacționând cu celelalte elemente numai în noduri. Studiul structurii reale se
înlocuiește cu studiul ansamblului de elemente finite obținut prin discretizare, care devine
astfel o idealizare a structurii originale și este un model de calcul al structurii date.
Dimensiunile elementelor finite pot fi oricât de mici, dar trebuie întotdeauna să fie finite. Din
nefericire, nu se poate concepe un element finit care să aibă o utilizate universală. Pentru a
putea fi implementat într-un program MEF și utilizat pentru un model de calcul, elementul
finit trebuie în prealabil “proiectat” în cele mai mici detalii, mai precis trebuie definit din
punct de vedere geometric, fizic, matematic etc.
Se recomandă ca elementele finite să fie formate din elemente geometrice regulate pentru a
obține rezultate cât mai precise.

2.2. Avantaje și limitări ale metodei

MEF a devenit tot mai complexă odată cu evoluția tehnologiei și a sistemelor de calcul. În
prezent, programele care utilizează această metodă sunt capabile să furnizeze informații
pentru proiecte din toate domeniile ingineriei, să aproximeze parametri și să verifice
numeoase ipoteze.
- Avantajele metodei sunt numeroase, însă cele mai importante sunt:
- generalitatea, în prezent utilizarea aceste metode fiind limitată doar de lipsa de
imaginație și ingeniozitate a potențialilor beneficiari;
- suplețea, nu există niciun fel de restricții care reies din metodă;
- simplitatea conceptelor de bază;
- permite relativ simplu verificarea unor ipoteze complexe;
- stabilitatea algoritmilor de calcul, datorită numeroșilor specialiști care au elaborat
algoritmi și proceduri eficiente.

BULETINUL ŞTIINŢIFIC U.T.C.B. NR. 1/2018 8


Odată cu utilizarea metodei în diferite situații se descoperă și limitări ale acesteia, în ciuda
eforturilor susținute a dezvoltatorilor de programe pentru a le face tot mai performante. Dintre
cele mai importante limitări se pot menționa:
- metoda este aproximativă, modelul de calcul fiind subiectiv și arbitrar ales;
- elaborarea modelului de calcul este laborioasă;
- programele care utilizează această metodă sunt foarte scumpe.

3. Modelul de deformații

Măsurătorile care stau la baza urmăririi curente a comportării construcțiilor sunt ciclice, la
baza acestora stând o rețea de referință care are rolul de a evidenția schimbările apărute în
următoarele etape de măsurători în punctele obiect. Punctele în care s-au efectuat măsurători
în fiecare etapă vor fi folosite pentru a determina direct deformațiile apărute.

3.1. Determinarea deformațiilor

Pentru început s-a realizat proiectarea rețelei geodezice de urmărire. La stabilirea caracterului
și a valorilor deplasărilor și deformațiilor construcțiilor și suprafețelor de teren supuse
studiului, este necesar să se țină seama de toți factorii care pot influența apariția acestora.
Pentru determinarea unor mișcări a construcțiilor sau a unor terenuri se folosesc cu predilecție
rețelele geodezice locale. Acestea sunt create special în acest scop și sunt utilizate pentru
efectuarea măsurătorilor la anumite intervale de timp. [9-10].

Fig. 2 - Rețeaua geodezică de urmărire a deformațiilor și modelul stohastic

S-au realizat măsurătorile cu aparatură modernă de determinare a diferențelor de nivel, iar


apoi acestea au fost prelucrate cu ajutorul unui soft dedicat open source (Jag3D) care are
implementată o funcție de analiză a deformațiilor, folosind modelul funcțional-stohastic și
având avantajul utilizării estimatorilor robuști.

BULETINUL ŞTIINŢIFIC U.T.C.B. NR. 1/2018 9


Fig. 3 - Interfața și extras din raportul compensării - Jag3D
Au fost considerate șase etape consecutive de măsurători, prima reprezentând etapa de
referință, iar celelalte cinci de deteminare a mărimii deplasărilor în raport cu etapa de
referință.
Rezultatele compensării măsurătorilor vor consitui baza creării modelului de deformații în
continuare, fiind utilizate nu doar pentru crearea ci și pentru stabilizarea acestuia.

3.2. Pre-Analiză

Una din cele mai importante etape în realizarea modelului de deformații o constituie pre-
analiza. În cadrul acestei etape se realizează în primul rând, alegerea modelului matematic cel
mai potrivit a fi asociat fenomenului studiat, pornind de la principiile fizice care îl
caracterizează.
Un următor pas deosebit de important în cadrul acestei etape îl reprezintă alegerea unei
proceduri pentru a obține soluția numerică dorită, așadar se aleg sistemul de calcul, algoritmul
adecvat și mediul software de lucru pentru obținerea rezultatului dorit cât mai eficient. Tot în
cadrul acestei subetape se acordă o atenție deosebită preciziei cu care vor fi obținute
rezultatele, analizându-se dacă aceasta satiface sau nu cerințele analizei și se ajustează dacă
este cazul. De asemenea, se au în vedere posibilele erori care pot să apară, sursele acestora și
modul în care efectul acestora poate fi diminuat sau eliminat. [11]
Această etapă, este cu atât mai importantă cu cât va reprezenta fundamentul verificării și
validării modelului de deformații creat.

3.3. Crearea modelului de deformații

Pentru crearea modelului de deformații s-au folosit inițial rezultatele deplasărilor determinate
în prima etapă de măsurători, față de cea de referință, care au fost asociate unei geometrii
CAD a structurii ce face obiectul analizei realizată anterior cu scopul de a reda cât mai bine
forma corpului studiat.
Ulterior se introduc toate datele care se cunosc privind construcția, preferabil acești parametri
ar trebui să fie preluați din proiectul structurii. Dacă există și alte date suplimentare, cum ar fi
informații privind temperatura, precipitațiile sau alte informații care nu se regăsesc în datele
tehnice ale construcției, este bine să se încerce o corelare a acestora cu parametrii tehnici,
întrucât adesea duc la îmbunătățirea rezultatelor modelului.

BULETINUL ŞTIINŢIFIC U.T.C.B. NR. 1/2018 10


Modelul de calcul ales pentru crearea modelului de deformații a fost metoda elementului finit,
iar în prezent există numeroase soluții software de simulare utilizate în diverse ramuri ale
ingineriei care au implementată această metodă, având algoritmi avansați, astfel încât s-a
optat pentru alegerea unei astfel de soluții, ANSYS.
Tot în cadrul soft-ului se realizează și discretizarea, ulterior se aplică toate condițiile pe care
considerăm că este necesar să le avem în vedere pentru a realiza analiza deformațiilor
folosind această metodă. Programul generează automat pe baza acestora o predicție a
fenomenului care urmează să aibă loc în timp asupra corpului studiat.
De cele mai multe ori rezultatele analizei astfel realizate nu se verifică cu următoarea etapă de
măsurători, se va constata că este necesară ajustarea și optimizarea modelului de deformații
până când acesta este stabilizat.

3.4. Stabilizarea și validarea modelului

Pentru stabilizarea modelului de deformații este necesară realizarea mai multor ajustări și
optimizări ale modelului, realizate succesiv. Astfel se va actualiza modelul de deformații de
câte ori este necesar, până când analiza realizată confirmă rezultatele etapei de măsurători
corespunzătoare.
Se pornește de la măsurătorile pe baza cărora s-a creat modelul, respectiv etapa de referință și
prima etapă de măsurători, se adaugă parametrii cunoscuți, se rulează analiza și se adaugă alți
parametri disponibili sau se ajustează forțele ce acționează până când analiza oferă ca rezultat
deformațiile rezultate în a doua etapă de măsurători. Ulterior se rulează din nou modelul, pe
baza noilor rezultate și se consideră aceeași parametri. Dacă se constată că noua analiză nu
furnizează ca rezultat deformațiile rezultate la a treia etapă de măsurători, rezultă că au apărut
noi forțe de care nu s-a ținut seama, sau anumiți parametri au suferit modificări și se ajustează
modelul. Se reia acest proces până când este suficientă doar rularea analizei pentru a se
confirma rezultatele măsurătorilor și nu mai este necesară ajustarea modelului și spunem că
modelul a devenit stabil.
Verificarea și validarea modelului reprezintă, simplist spus, procesul prin care rezultatele
obținute sunt verificate. În cazul nostru, se realizează verificarea rezultatelor analizei cu
următoarea etapă de măsurători disponibilă și se validează modelul în momentul în care se
constată că este stabil și rezultatele analizei coincid cu rezultatele măsurătorilor.

4. Concluzii

Cunoașterea foarte bună a parametrilor construcției, a forțelor ce acționează asupra acesteia,


deținerea rezultatelor mai multor etape de măsurători și buna înțelegere a modului în care
poate fi utilizată metoda elementului finit ajută la crearea unui astfel de model de deformații.
Dacă acționează permanent aceleași forte asupra structurii studiate, pornind de la un model de
deformații stabil se pot face predicții cu privire la modul în care se va comporta construcția în
continuare în timp.
O astfel de unealtă se poate dovedi a fi foarte utilă pentru a planifica activitățile de întreținere
a structurii pentru prevenirea unor evenimente care pot cauza distrugeri de diferite proporții,
dar poate fi utilizată și pentru verificarea unor ipoteze complexe, fenomene deosebite cu care
structura se poate confrunta pe viitor, oferind ca rezultat modul în care structura ar face față
unor solicitări excepționale, dacă ar pune sau nu în pericol siguranța oamenilor care o
exploatează.

BULETINUL ŞTIINŢIFIC U.T.C.B. NR. 1/2018 11


Bibliografie
[1] Onose D. – Urmărirea comportării terenurilor şi construcţiilor- Note de curs, Universitatea Tehnică de
Construcții București, 2013
[2] *** Normativ privind comportarea în timp a construcțiilor indicativ P130 – 1999 elaborat de I.N.C.E.R.C.
[3] *** www.doris-project.eu – an advanced downstream service for the detection, mapping, monitoring and
forecasting of ground deformations
[4] Maksay, Ș., Bistrian, D. – Introducere în metoda elementelor finite, Editura CERMI Iași, 2008
[5] *** Curs de Practica Modelării cu Elemente Finite, Universitatea Politehnică din București, Departamentul
de Rezistența Materialelor
[6] *** Curs de Introducere în Metoda Elementelor Finite, cu aplicații în Mecanica construcțiilor, Universitatea
Tehnică de Construcții București, Facultatea de Căi Ferate, Drumuri și Poduri
[7] Moaveni, S. – Finite Element Analysis, Theory and Application with ANSYS, PRETINCE HALL, New
Jersey, 1999
[8] Taylor, R. – A finite Element Analysis Program – User Manual
[9] Herban S. – Măsurarea şi urmărirea deformaţiilor construcţiilor
[10] Neamtu, M., Neuner, J., Onose, D. – Măsurarea topografică a deplasărilor și deformațiilor construcțiilor,
Insitutul de Construcții București (1988)
[11] *** www.edx.org - A Hands-on Introduction to Engineering Simulations

BULETINUL ŞTIINŢIFIC U.T.C.B. NR. 1/2018 12


ASPECTE TEHNICE PRIVIND FABRICAREA ŞI PROIECTAREA
PILONILOR METALICI ÎNALŢI PENTRU ILUMINAT CU SECŢIUNE
MONOTUBULARĂ

TECHNICAL ASPECTS CONCERNING PRODUCTION AND DESIGN


OF MONOTUBULAR STEEL SECTION HIGH LIGHTING MASTS

VALENTIN GERALD RADACEANU1

Rezumat: Pilonii înalţi de iluminat, utilizaţi în cadrul lucrărilor de infrastructură din domeniul
rutier, aerportuar sau al terminalelor multimodale, prezintă o importanţă socio-economică mai
ales prin număr şi natura funcţiunii lor la desfăşurarea unor activităţi de transport şi economice
în regim de permanenţă. În practica curentă, există riscul apariţiei unor abordări simplificate cu
privire la fazele tehnice ale unor astfel de investiţii. Lucrarea de faţă prezintă aspecte tehnice,
potenţial critice, privind producţia, proiectarea, montajul şi comportarea în exploatare a acestor
structuri, precum şi prevederi specifice din norme tehnice internaţionale avansate din domeniu:
EN40, EN1993, EN1090, AISC, BS.

Cuvinte cheie: piloni metalici zincaţi, norme specifice de proiectare, acţiunea vântului, colapsare
datorată oboselii

Abstract: The lighting masts as part of various infrastructure works like motorways, airports,
multimodal terminals have a socio-economic importance due to their number and their function,
contributing to the increase of economic activities, rather than due to the unitary economic value.
In this context, in current practice, appeares the risk of a simplified approach concerning
technical phases for these constructions. The paper presents some potential critical technical
aspects with refference to production, design or post execution behaviour, but also with refference
to some advanced international technical norms, like EN40, EN1993, EN1090, AISC, BS.

Keywords: zinc coated steel masts, technical design norms, wind action, collapse due to fatigue

1. Elemente generale

Pilonii metalici înalţi de iluminat cu secţiune poligonală fac parte dintr-o categorie mai largă
de structuri metalice ce deservesc lucrările de infrastructură în transporturi, rutiere, în special
noduri ale autostrăzilor, platforme aeroportuare, aferente terminalelor de transport naval,
feroviar, din cadrul incintelor industriale, platformelor de depozitare, sau deservind reţele de
telecomunicaţii, etc. Aceste structuri metalice au diferite roluri, în principal de iluminat, de
semnalizare în transporturi, sau susţin diferite tipuri de antene.
Avându-se în vedere numărul ridicat al acestor structuri repetitive şi importanţa economică
ridicată, în ultimul deceniu au existat preocupări crescânde în vederea optimizării proceselor
de producţie, proiectare, montaj, dar şi al urmăririi comportării în timp a acestor construcţii
metalice. În acest sens, pot fi amintite cercetările extinse din SUA şi UE privind efectul
procesului termic de zincare asupra îmbinărilor sudate şi implicit asupra comportării structurii
la oboseală sub acţiunea vântului, sau testările în tunelul de vânt cu strat limită atmosferic în
vederea observării influenţei diferitelor componente ale pilonilor în cadrul răspunsului

1
Drd. ing., Universitatea Tehnică de Construcţii Bucureşti (PhD Student, Eng., Technical University of Civil
Engineering Bucharest), Facultatea de Construcţii Civile, Industriale şi Agricole (Faculty of Civil, Industrial and
Agricultural Buildings), e-mail: valentin_bucuresti@yahoo.com
Referent de specialitate: Prof. univ. dr. ing. Dan LUNGU, Universitatea Tehnică de Construcţii Bucureşti
(Professor PhD, Technical University of Civil Engineering Bucharest).

BULETINUL ŞTIINŢIFIC U.T.C.B. NR. 1/2018 13


structural dinamic la vânt sau în studiul fenomenelor de instabilitate de natură aeroelastică,
cum ar fi galoparea. În cadrul lucrării, sunt prezentate etapele tehnologice de producţie,
incluzând necesitatea neafectării îmbinărilor sudate, mai ales a celor dintre secţiunea
principală şi placa de bază, în timpul procesului de zincare, precum şi aspecte tipice
procesului de proiectare (norme internaţionale de specialitate aplicabile, încadrarea secţiunii
monotubulare a pilonilor în clase de secţiuni, paşii necesari a fi parcurşi şi factorii potenţiali
generatori de inexactităţi). În final se prezintă aspecte de interes din cadrul verificării la
oboseală a pilonilor metalici cu structură monotubulară şi secţiune poligonală, precum şi
rezultatele unor teste statice şi aeroelastice, efectuate în tunelul de vânt cu strat limită
atmosferic (BLWT) de la Universitatea de Studii din Genova, Italia, din perioada 2012-2015.
Lucrarea atrage atenţia asupra unor aspecte critice de actualitate aferente fiecărei faze tehnice
(în special concepţie, proiectare, producţie), în vederea punerii în operă a pilonilor
monotubulari cu secţiune poligonală, cu scopul evitării unor abordări nejustificat simplificate
în domeniu.

2. Confecţionarea în uzină a pilonilor metalici cu secţiune monotubulară

Confecţionarea pilonilor monotubulari de secţiune poligonală sau circulară se face în sistem


uzinat prin prelucrarea rolelor de tablă din oţel şi ulterior tratarea anticorozivă a elementelor
rezultate prin zicare şi/sau vopsire. În anul 2015, ca urmare a unei vizite de perfecţionare la o
uzină de fabricare a pilonilor metalici din localitatea Siedlce, Polonia, au putut fi analizate
liniile de producţie aferente pilonilor metalici.

Fig.1.- Placa de bază cu rigidizările unui pilon de iluminat, Fig.2. Fereastra de vizitare, zonă de concetrare de
eforturi pentru stâlpii metalici, Siedlce, Polonia, 2015
Procesul de producţie, desfăşurat etapizat, poate fi descris sintetic dupa cum urmează:
- Derularea automată a rolelor de tablă;
- Profilare poligonală sau circulară, constantă sau variabilă a tronsoanelor de ţevi;
- Execuţie sudură continuă longitudinală a rigidizărilor, accesoriilor şi uşilor de vizitare;
- Zincare termică completă în baie, la circa 450ºC, incluzând pregătirea suprafeţei, zincarea
propriuzisă şi inspecţia suprafeţelor.

BULETINUL ŞTIINŢIFIC U.T.C.B. NR. 1/2018 14


Cu precădere după anii 2000, odată cu utilizarea pe scară largă a unor structuri optimizate şi
de dimensiuni din ce în ce mai mari şi a unor noi aliaje pe bază de zinc utilizate la
galvanizare, s-a studiat cu o mai mare atenţie cauza apariţiei în cadrul procesului de zincare
termică, în unele cazuri, a unor microfisuri sau fisuri, mai ales în zona de îmbinare prin
sudură dintre tronsonul inferior al pilonilor şi placa de bază a acestora [1].
În SUA, Kinstler, 2005 [2] şi Aichinger şi Higgins, 2006 [1], au studiat fenomenul, asociind
explicit apariţia microfisurilor detectabile cu aparatură ultra-sonică, cu procesul de zincare
termică şi mai notabil, cu reducerea duratei de viaţă la oboseală a structurilor tip consolă
flexibilă verticală. În urma experimentelor, Kinstler arată cum la temperatura suportată de oţel
în vederea zincării, ductilitatea oţelului zincat faţă de cel nezincat este puternic redusă.

Fig.3. - Curbele efort-deformaţie pentru oţel ASTM A36 cu şi fără protecţie prin zincare, la temp. de 449°C, [2]
În Europa, în 2010, M. Feldmann et al. [3], observă fenomenul de degradare (în principal) al
îmbinărilor unor elemente metalice prefabricate (cum e şi cazul pilonilor de iluminat sau
telecom) în timpul zincării termice şi oferă soluţii de evitare a acestora.
Condiţia propusă de eliminare a posibilităţii apariţiei fisurilor în cadrul procesului de
galvanizare, datorată metalului lichid, este dată de relaţia:
(h  2 t ) 1
kC    (1)
C  s  v  T T 
ln  V o Bath 
 419  TBath 
kC  kdetail  k weld  k rough  kcoldform  k preheat (2)
unde:
kC este un coeficient global, produs al următorilor coeficienţi de influenţă:
kdetail coeficient în funcţie de tipul elementului structural, kweld în funcţie de grosimea sudurii;
krough coeficient în funcţie de rugozitatea suprafeţei;
kcoldform coeficient ce ţine cont de efectele predeformărilor în cazul profilelor formate la rece;
kpreheat în funcţie de temperatura iniţială preîncălzire TV;

BULETINUL ŞTIINŢIFIC U.T.C.B. NR. 1/2018 15


C este căldura specifică a elementului metalic;
TBath este temperatura de galvanizare (cca.450°C);
h (înăltime) şi s (grosime) sunt dimensiuni ale elementului metalic;
ρ este densitatea specifică a materialului;
v este viteza de scufundare în baie a elementului;
αt este coeficient de transfer termic al aliajului de zinc;
εE,s si εR,ref deformaţia plastică echivalentă, funcţie de grosimea s a elementului, respectiv
deformaţia plastică de referinţă;
η este rata de utilizare, în mod uzual cu valori ≤1.0;
testul LNT este testul standard de determinare a capacităţii de deformare a oţelurilor în baia
de zinc (Fig.4).

Fig.4. - Etape de verificare necesar a fi parcurse în vederea evitării fisurării datorate procesului de galvanizare,
[3]

Concluziile acestui raport fac trimitere la norme de interes pentru inginerii de structuri, în
special EN 1993 (Eurocodul 3) şi EN 1090 „Fabricarea şi asamblarea structurilor din oţel şi
aluminiu” adoptate şi în România în seria SR EN [4]. Prin anexa F, punctul 7.4, norma EN
1090 arată necesitatea inspectării după galvanizare a elementelor metalice, fiind menţionată
posibilitatea apariţiei fisurilor datorate metalului lichid (LMAC, liquid metal assisted
cracking).
În documentaţiile de specialitate ale asociaţiilor zincatorilor din Marea Britanie şi Germania
sunt inventariate însă toate cauzele principale ale apariţiei fisurării elementelor metalice după
procesul de galvanizare:

BULETINUL ŞTIINŢIFIC U.T.C.B. NR. 1/2018 16


a) eforturi reziduale importante apărute şi rămase de la prelucrarea elementului;
b) fragilizare prin hidrogen în stare atomică înainte de galvanizare, în timpul fabricării,
pregătirii suprafeţelor;
c) fragilizare datorată îmbătrânirii, ce apare mai ales la profilele prelucrate la rece, în care
rămân unele eforturi ce produc ulterior fisuri la temperaturi mai înalte specifice galvanizării;
d) fisurare datorată metalului lichid (LMAC).
În cazul apariţiei fisurilor datorate metalului lichid, asociaţia germană a zincatorilor propune
evitarea fenomenului prin intermediul respectării relaţiilor de mai jos, preluate şi de omologii
britanici [5]:

  Staniu (Sn)  Plumb( Pb)   1.3 0


0 ( wt )
(3)
Bismut ( Bi )  0.1 0 0 ( wt )
O atenţie specială trebuie acordată respectării prevederilor EN ISO1461 „Acoperiri termice
de zinc pe piese fabricate din fontă şi oţel. Specificaţii şi metode de încercare” atât în
derularea şi la verificarea procesului de galvanizare a elementelor metalice şi din fontă.

3. Consideraţii generale privind procesul de proiectare a pilonilor metalici de iluminat


cu secţiune monotubulară

Din punct de vedere structural, procesul de proiectare în faza detalii de execuţie al pilonilor
de iluminat cuprinde mai multe etape şi interacţiunea cu alte specialităţi: ingineri electricieni,
geotehnicieni şi topometrişti, producători/furnizori piloni, arhitecţi, urmărindu-se succesiv, în
mare, următoarele:
- Primirea Temei de proiectare din partea proiectantului specialitatea instalaţii electrice,
cu privire la poziţia şi înălţimea pilonului, numărul şi tipul de proiectoare necesare;
- Primirea Studiilor de teren, ce includ Ridicarea topo şi Studiul geotehnic de
amplasament elaborat conform normei de specialitate NP 074-2014, incluzând
recomandări privind sistemul de fundare, presiune convenţională, risc apariţie tasări,
etc. Studiile sunt elaborate pe baza temei primite de la inginerul de structuri,
cuprinzând poziţia, adâncimea forajelor şi datele solicitate;
- Alegerea de către proiectant a tipului de pilon, predimensionarea acestuia şi stabilirea
clasei de importanţă-expunere;
- Evaluarea şi combinarea încărcărilor provenind din acţiuni permanente, variabile,
accidentale, seism, specifice amplasamentului şi tipului de structură;
- Realizarea modelării, a calculului dinamic al structurii la vânt şi seism şi verificarea
acesteia la stările limită SLU şi SLS;
- Proiectarea sistemului de fundare şi a modului de transmitere al eforturilor de la baza
pilonului la fundaţie, cu respectarea prevederilor Studiului geotehnic;
- Elaborarea tuturor pieselor scrise (memoriu tehnic, caiete de sarcini, programele de
control al calităţii şi al urmăririi comportării în timp a construcţiei, liste de cantităţi) şi
desenate (toate detaliile de execuţie) necesare, verificate MLPAT (Ministerul
Lucrărilor Publice şi Amenajării Teritoriului)/.../MDRAP (Ministerul Dezvoltării
Regionale şi Administraţiei Publice).
După caz, proiectantul poate fie să contacteze un furnizor/producător de piloni (pe piaţa
românească sunt atât producători români cât şi străini) care să furnizeze o soluţie standard sau

BULETINUL ŞTIINŢIFIC U.T.C.B. NR. 1/2018 17


aplicată privind pilonii de iluminat, exceptând sistemul de fundare, fie să conceapă o soluţie
proprie. În primul caz, care este în ultimul timp din ce în ce mai întâlnit, în vederea evitării
apariţiei neconformităţilor, este în mod cert recomandat ca proiectantul general al pilonului să
se asigure de corectitudinea datelor de intrare, furnizând producătorului toate datele necesare
şi să verifice apoi rezultatele şi soluţia care-i este propusă.
Calitatea şi nivelul de detaliere al calculelor efectuate de producător, incluzând evaluarea
corectă a acţiunilor climatice şi din seism specifice amplasamentului, studierea aprofundată a
răspunsului dinamic, a fenomenului de desprindere a vârtejurilor sau al celui de apariţie a
galopării, etc, pot diferi.
Dintre factorii potenţiali care pot genera inexactităţi în cadrul procesului de proiectare în
cazul implicării producătorilor/furnizorilor, ipotetic, se pot enumera:

- neluarea în considerare a informaţiilor corecte cu privire la acţiunea vântului, (sau a


seismului, chiciurii, etc) în amplasamentul pilonului;
- încadrarea incorectă în clase de importanţă - expunere, conform normelor tehnice în
vigoare;
- subevaluarea coeficientului de răspuns dinamic la vânt, cd;
- lipsa analizei efectelor acţiunii vântului pe direcţie transversală curgerii acestuia, a
desprinderii de vârtejuri, galopare, etc;
- subevaluarea duratei normate de viaţă;
- lipsa studiului de detaliu privind rugozitatea amplasamentului şi a vecinătăţilor
(construcţii apropiate, ramblee înalte, etc.);
- verificarea incompletă/subevaluată la oboseală (numărul de cicluri de încărcare dat de
desprinderea vârtejurilor), sau lipsa calculului de ovalizare;
- realizarea unor calcule comune pentru pilonii furnizaţi, indiferent de înălţimea la care
sunt dispuşi (la nivelul solului, pe poduri, pe pasaje cu înălţimi semnificative, etc).

O atenţie deosebită trebuie acordată şi alegerii protecţiei anticorozive în funcţie de


amplasamentul ales (zone industriale, litoral, etc) şi post execuţie, precum şi respectării
programului de urmărire a comportării în timp a construcţiei.
Un aspect important din cadrul procesului de calcul al pilonilor metalici cu secţiune
monotubulară este şi evaluarea rezistenţei şi a capacităţii de rotire secţională în contextul
pierderii stabilităţii locale. Aceasta se realizează prin încadrarea în clase de secţiuni.

BULETINUL ŞTIINŢIFIC U.T.C.B. NR. 1/2018 18


Fig.5. - Extras din fişa de calcul întocmită cu software de calcul specializat. Pilon aeroportuar de înălţime
h=20m
Verificarea raportului d (diametru în secţiune) / t (grosime secţiune) pentru pilon cu secţiune
variabilă, la diferite înălţimi, se face conform prevederilor SR EN1993-1-1:2006 subcapitolul
5.5 (Tabelul 5.2 rapoarte maxime diametru/grosime pentru pereţi comprimaţi, la secţiuni
tubulare):
Clasa 1, dacă d  50 2 ; Clasa 2, dacă d  70 2 ; Clasa 3, dacă d  90 2 (4)
t t t
unde ε = √(235 / fy).

BULETINUL ŞTIINŢIFIC U.T.C.B. NR. 1/2018 19


Fig.6. - Nodul rutier Gherghiţa, Autostrada A3. Stâlpi de Fig.7. - Pilon de iluminat h=20m cu bară fixă
iluminat 9, 12m şi structură semnalizare rutieră, 2016 ; de reflectoare şi scară acces, Aeroport
Internaţional Suceava, 2015

În Marea Britanie, pentru încadrarea în Clasa 3 de secţiuni, BS 5950-1:2000 „Structural use


of steelwork” (Tabelul 12), prevede pentru secţiuni circulare inclusiv sudate longitudinal
solicitate la încovoiere, condiţia de bază ca d / t ≤ 140ε2 (pentru compresiune, limita este
80ε2), cu ε = √(275 / fy).
Conform normei AISC 360-2016 „Specification for structural steel buildings”, (Tabelele
I1.1a,b), din SUA, condiţia maxim permisă este d / t ≤ 0.31E / fy, unde fy este limita de
curgere, iar E este modulul lui Young pentru oţel.
Spre exemplificare, pentru un pilon de iluminat de 30m înălţime, cu secţiune tubulară
variabilă din oţel S355 (ε2=0.662 în cazul EC3), cu diametrul la bază d = 1000mm cu grosime
t = 10mm şi diametrul la vârf d = 250mm cu grosime t = 8mm, conform SR EN1993-1 se
obţine un raport d / t = 100 > 60 la bază, rezultând Clasa 4 de secţiuni (trimitere la SR
EN1993-1-6:2007). Cerinţele de încadrare în Clasa 3 de secţiuni sunt îndeplinite de
caracteristicile geometrice ale pilonului doar în treimea superioară. În acelaşi timp, conform
normei BS 5950-1:2000, se obţine un raport d / t = 100 < 108 la bază, rezultând Clasa 3 de
secţiuni, iar conform AISC 360-2016, se obţine un raport d / t = 100 < 175 la bază, condiţiile
fiind îndeplinite pe toată înălţimea pilonului. Practic, rezultă că în cazul de mai sus, SR
EN1993-1 prevede o încadrare în clase secţionale mai severă, raportat la celelalte două
standarde menţionate.
4. Analiza stării de oboseală în cazul pilonilor metalici monotubulari cu secţiune poligonală
Durata de viaţă la oboseală se determină în UE prin aplicarea prevederilor EN 1993-1-9,
obţinând tensiunea normală ΔσR (N/mm2), consultând apoi curba de rezistenţă la oboseală în
funcţie de categoria de detaliu (Fig.8) şi obţinând numărul total de cicluri de încărcare.
Numărul total de cicluri se împarte la numărul anual de cicluri datorat acţiunii vântului,
rezultând durata de viaţă la oboseală. În mod natural, de interes sunt zonele de îmbinare între
tronsoanele pilonilor şi mai ales, dintre tronsonul inferior şi placa de bază. Categoriile de
detalii sunt descrise în tabelele 8.1-8.10 ale aceleiaşi norme.
Studiile efectuate în ultimii 15 ani [7] privind comportarea la oboseală a structurilor tip
console verticale zvelte/flexibile, cum sunt şi pilonii metalici înalţi de iluminat, atât pe
direcţia acţiunii vântului cât şi perpendicular pe aceasta prin fenomenul de desprindere a
vârtejurilor, au relevat câteva concluzii importante, cum ar fi:

BULETINUL ŞTIINŢIFIC U.T.C.B. NR. 1/2018 20


Avarierea sau cedarea unor astfel de structuri este legată de anumite particularităţi ale
amplasamentului cu privire la acţiunea vântului, coroborate cu caracteristicile structurii
expuse; apariţia unor viteze ale vântului pentru care frecvenţa structurii e apropiată sau egală
cu frecvenţa desprinderii vârtejurilor;
Standardele actuale de proiectare prezintă factori de siguranţă acceptabili pentru verificări la
Starea Limită Ultimă, dar au şi unele limitări în privinţa verificării la oboseală a structurilor
zvelte/flexibile (piloni iluminat, piloni cu antene de telecomunicaţii, cu structură metalică)
sub acţiunea vântului din amplasament, chiar la viteze ale vântului de 10-20m/s.

Fig.8. - Curbe de rezistenţă la oboseală pentru domenii de tensiuni normale. SR EN 1993-1-9:2006, [6]
În Italia, M.P. Repetto şi Solari [8] au propus în 2012 două niveluri de calcul al parametrilor
aferenţi verificării structurilor la oboseală, sintetizând 6 metode de calcul. În cadrul acestor
metode privind verificarea la oboseală s-a pornit de la o abordare complexă cât mai exactă, iar
celelalte, în mod consecutiv, au cuprins diferite aproximări de partea siguranţei.
Metodele au pornit de la cele trei ipoteze de bază: dezvoltarea eforturilor reprezintă un proces
stochastic de bandă îngustă şi de medie zero, iar curba de oboseală este reprezentată de o linie
dreaptă, într-o scară log-log. La aceste ipoteze au fost adăugaţi trei factori de corecţie:
bimodal, al efortului mediu şi al curbei de oboseală.
Metodele (Repetto, Solari) conţin următorii paşi generali:
1. Evaluarea parametrilor structurali de bază, frecvenţa fundamentală, rezistenţe
material;
2. Evaluarea parametrilor curbei de rezistenţă la oboseală S - N (S - Efort, N - Număr
cicluri);
3. Evaluarea valorilor de referinţă privind viteza vântului şi a celei relevante în calculul
la oboseală;
4. Evaluarea parametrilor distribuţiei Weibull aferentă înregistrărilor privind viteza
vântului în amplasament (F0 - aferent ponderii calmului de vant, c - scalare si k -
formă);

BULETINUL ŞTIINŢIFIC U.T.C.B. NR. 1/2018 21


5. Adoptarea unei metode (analitică, numerică, experimentală, standarde) în vederea
estimării parametrilor de bază privind eforturile apărute la viteza de referinţă a
vântului şi la viteza specifică fenomenului de oboseală;
6. Determinarea parametrului de putere αk, parametru funcţie de vitezele determinate la
punctul 3 şi de parametrii determinaţi la punctul 5;
7. Evaluarea unui set de 4 parametri adimensionali, pentru metodele ce contin
aproximări;
8. Determinarea valorii avariilor de bază în unitatea de timp, D0(1) şi a factorilor de
corecţie bimodal, al efortului mediu şi al curbei de oboseală;
9. Determinarea valorii medii anuale a avariilor produse de oboseală D(1);
10. Determinarea duratei de viaţă la oboseală Tf, sau în mod alternativ a valorii totale a
avariilor produse de oboseală.
Unde este cazul, prin aproximări, anumiţi parametri nu sunt necesari, se atribuie, sau se
determină simplificat.
Durata de viaţă la oboseală se determină cu relaţia (Repetto şi Solari, 2008, 2012) [7, 8]:
Tf  1 (5)
D 1
unde: D 1  D0 1  CBM  CMS  CSN (6)
în care Tf reprezintă durata de viaţă la oboseală, exprimată în ani, D(1) este valoarea medie
anuală a avariilor produse de oboseală corectată cu factorii CBM factor bimodal, CMS factor de
efort mediu şi CSN factor al curbei de rezistenţă la oboseală.

Fig.9. - Cedare a unui pilon metalic de iluminat Fig.10. - Tronson scalat al unui pilon metalic h=30m,
h=30m, datorită oboselii induse de acţiunea vântului, supus testării în tunelul de vânt de la Univ. din
[9]; Genova, 2015.
Testele statice şi aeroelastice efectuate pe modele scalate ale unor structuri metalice flexibile
de tip consolă verticală în tunelul de vânt cu strat limită atmosferic (BLWT), au relevat

BULETINUL ŞTIINŢIFIC U.T.C.B. NR. 1/2018 22


informaţii valoroase cu privire la comportarea acestor structuri sub acţiunea dinamică a
vântului.
Dintre aceste teste, putem aminti cele efectuate asupra unor modele scalate ale Coloanei
Infinitului a lui Constantin Brâncuşi, de la Târgu Jiu, în tunelul de vânt de la Prato, Florenţa
(2001) şi apoi continuate în tunelul de la Univ. din Genova (2011-2012) [10, 11], sau testele
asupra unui model scalat aferent unui pilon metalic cu secţiune monotubulară poligonală cu
scară şi pat de cabluri exterioare, din telecomunicaţii, cu o înălţime reală de 30m, efectuate în
tunelul de la Univ. din Genova (2015), [12]. Astfel, au fost obţinuţi coeficienţii aerodinamici
de forţă (cD „drag”, cL „lift”), numărul lui Strouhal (St) precum şi alţi parametri, ulterior fiind
realizate verificări prin calcul cu privire la răspunsul dinamic şi la potenţiala apariţie a
instabilităţii aeroelastice, incluzând verificarea condiţiei necesare Glauert-Den Hartog,
asociată fenomenului de galopare cD+c’L<0 şi evoluţia amortizarii totale ξt<0.
În urma testelor şi calculelor aferente Coloanei Infinitului referitoare la verificarea la oboseală
a structurii de rezistenţă interioare, calculele au fost conduse pentru 3 parametri de forma k
asociaţi modelului Weibull, k=1.4, 1.8 şi 2.2, cu ΔσC=40-50 N/mm2 şi amortizare structurală
ξs = 0.016. În privinţa pilonului metalic cu secţiune monotubulară poligonală, h=30m, testele
au relevat posibilitatea apariţiei fenomenului aeroelastic de galopare sub acţiunea vântului la
un anumit unghi, confirmând criteriul Glauert-Den Hartog şi arătând influenţa unor elemente
exterioare care anulează simetria polară, precum scările de acces, platformele de lucru sau
paturile de cabluri.

5. Concluzii

- Procesul de zincare poate influenţa proprietăţile elementului structural supus galvanizării.


Caracteristicile geometrice ale elementului metalic, temperatura de galvanizare sau
compoziţia aliajului de zinc sunt factori importanţi în acest proces, iar în ultimii 15ani au
fost dezvoltate metode de evitare a fisurării şi microfisurării datorate galvanizării, amintite
ulterior şi în normele tehnice actuale. Aceste defecte pot influenţa ulterior durata de viaţă
la oboseală a structurilor.
- În multe cazuri, proiectarea pilonilor metalici de iluminat cu sectiune monotubulară
poligonală tinde sa fie abordată în mod simplificat. În cadrul lucrării este prezentat în
vederea evitării, un set de factori potenţiali generatori de inexactităţi.
- Evaluarea rezistenţei şi a capacitaţii de rotire secţionale în contextul pierderii stabilităţii
locale este unul din aspectele importante în cadrul procesului de calcul al pilonilor
metalici cu secţiune monotubulară. Lucrarea prezintă în mod comparativ prevederile
normelor din UE, Marea Britanie şi SUA, cu privire la încadrarea în clase de secţiuni.
- Subiectul comportării în exploatare a pilonilor metalici monotubulari sub acţiunea
oboselii este unul complex şi încă neepuizat. Studiile efectuate au arătat că durata de viaţă
la oboseală a pilonilor este influenţată de condiţiile de amplasament, în principal prin
parametrii distribuţiei Weibull aferentă înregistrărilor vitezei vântului, dar şi de prezenţa
desprinderii vârtejurilor sau a galopării. Un rol important în evitarea apariţiei acestor
fenomene de natură aeroelastică, îl are cunoasterea cat mai exactă a caracteristicilor
dinamice, a numerelor lui Strouhal (St) şi Scruton (Sc), a coeficienţilor aerodinamici de
forţă (cD, cL), sau a valorii amortizării totale (ξt). Testele statice şi aeroelastice efectuate în
tunelul de vânt oferă informaţii valoroase în acest sens, arătând şi influenţa unor elemente
exterioare care anulează simetria polară, precum scări de acces, platforme de lucru sau
paturi de cabluri.

BULETINUL ŞTIINŢIFIC U.T.C.B. NR. 1/2018 23


Bibliografie
[1] Aichinger, R., Higgins, W., Toe Cracks in Base Plate Welds – 30years later. Valmont Ind., Nebraska, 2006
[2] Kinstler, T.J., Current Knowledge of the Cracking of Steels During Galvanizing, Galva Science, Alabama,
2005
[3] Feldmann, M., et al., Hot dip zinc coating of prefabricated structural steel components, JRC Scientific
Technical Reports, EUR24286 EN-2010, 2010
[4] *** SR EN 1090-2+A1:2012 Execuţia structurilor de oţel şi structurilor de aluminiu, Partea 2: Cerinţe
tehnice pentru structuri de oţel, 2012
[5] *** Galvanizing structural steelwork – An approach to the management Liquid Metal Assisted Cracking,
The British Constructional Steelwork Association, publication no.40/05, London, UK, 2005
[6] *** SR EN 1993-1-9:2006 Proiectarea structurilor de oţel. Partea 1-9 Oboseala, 2006
[7] Repetto, M.P., Solari, G., 2008, Diagnosis of fatigue collapses of slender structures due to aerodynamic
wind actions, BBAA VI International Colloquium on Bluff Body Aerodynamics & Applications, Milano,
Italy, 2008
[8] Repetto, M.P., Solari, G., Closed-form prediction of the along-wind induced fatigue of structures, Journal of
Structural Engineering, ASCE, 2012
[9] Repetto, M.P., Solari, G., Wind induced fatigue collapse of real slender structures, Eng. Struct., Elsevier,
2010
[10] Lungu, D., Solari, G., Bartoli, G., Righi, M., Văcăreanu, R., Villa, A., Reliability under wind loads of the
Brâncuşi Endless Column, Romania , Int. Journal of Fluid Mechanics Research, 2002
[11] Solari, G., Brancusi Endless Column: A Masterpiece of Art and Engineering, Int. Journal of High-Rise
Buildings, 2013
[12] Nguyen, CH., Freda, A., Solari, G., Tubino, F., Aeroelastic instability and wind-excited response of
complex lighting poles and antenna masts, Eng. Struct, Elsevier, 2015.

BULETINUL ŞTIINŢIFIC U.T.C.B. NR. 1/2018 24