MINISTERUL EDUCAŢIEI, CERCETĂRII, TINERETULUI ŞI SPORTULUI

UNIVERSITATEA „1 DECEMBRIE 1918” ALBA IULIA

SPECIALIZAREA „MĂSURĂTORI TERESTRE ŞI CADASTRU”
FORMA DE ÎNVĂŢĂMÂNT ZI

ÎNTOCMIREA DOCUMENTAȚIEI
TOPOGEODEZICE ÎN VEDEREA
URMĂRIRII COMPORTĂRII ÎN TIMP A
BARAJELOR

COORDONATOR, ABSOLVENT,

Prof. univ. dr. ing. Sonica Melania

Maricel Palamariu

1
 CUPRINS
1. Introducere.................................................................................................................6
1.1. Considerații generale..............................................................................................6
1.2. Cauzele care determină apariţia deplasărilor şi deformaţiilor................................6
2. Generalități privind deformațiile si deplasările...........................................................8
2.1. Noțiuni generale......................................................................................................8
2.2. Definiții și clasificări.................................................................................................8
2.2.1 Deplasări şi deformaţii liniare..........................................................................10
2.2.2. Deplasări şi deformaţii unghiulare..................................................................12
2.2.3. Deplasări şi deformaţii specifice.....................................................................13
2.3. Modalităţi de determinare a deformaţiilor şi deplasărilor......................................14
2.4. Metode de determinare a deplasărilor şi deformaţiilor construcţiilor....................15
2.5. Proiectarea unei rețele de urmărire......................................................................17
2.6. Precizia de determinare a deplasărilor şi deformaţiilor........................................19
3. Metode de urmărire a comportării în timp a barajelor..............................................20
3.1. Măsurarea deplasărilor şi deformaţiilor liniare......................................................20
3.1.1. Măsurarea tasărilor........................................................................................20
3.1.2. Măsurarea deplasărilor pe orizontală.............................................................21
3.2. Metoda Microtriangulației......................................................................................25

2
1. Introducere

1.1. Considerații generale.

Odată cu apariția construcțiilor masive, a fost introdusă problema exploatării
acestora în condiții de siguranţă. Pentru a determina deplasările şi deformaţiile
construcţiilor în cauză, au început să se efectueze controale experimentale asupra
modului de comportare sub sarcină a structurilor și urmăriri în timp. Modificarea
caracteristicilor şi poziţiei construcţiilor poate duce la distrugerea parțială sau totală a
structurii, poate provoca catastrofe cu pagube materiale foarte mari și pierderi de vieți
omenești.
Pentru o exploatarea fără pericol se folosesc două procedee care se
completează reciproc, care întregesc și verifică calculul de rezistență și de stabilitate a
construcției. Acestea sunt:
• procedeul cercetării experimentale (efectuate pe modele în laborator sau pe
tronsoane experimentale ale construcției executate pe teren);
• procedeul măsurătorilor și observațiilor (efectuate periodic în natură asupra
comportării funcționale și a stabilității construcției in timp).
Dacă se porneşte de la analiza și interpretarea concomitentă a rezultatelor
cercetărilor experimentale, împreună cu elementele de calcul ale proiectării și cu
rezultatele obţinute în urma prelucrării măsurătorilor și observațiilor periodice de pe
teren, efectuate cu o frecvență și precizie impusă de tipul, mărimea și viteza deformației
precum și tipul și importanța construcției, se obţin elemente importante pentru
realizarea marilor construcții din țara noastră.

1.2. Cauzele care determină apariţia deplasărilor şi deformaţiilor

La baza determinării cauzelor generatoare de deplasări şi deformaţii stau

rezultatele obținute din exploatarea construcțiilor masive și din cadrul unor studii și
cercetări de laborator și de teren, precum și informațiile obținute în urma distrugerii unor
construcții. Conform studiilor, acestea se împart în două categorii: cauze generale și
cauze particulare.

3
 Cauzele generale sunt alese în concordanţă cu specificul condițiilor geotehnice și
hidrologice, precum și de proprietățile fizico-mecanice ale terenurilor, şi anume:
• structura pământurilor;
• caracteristicile fizice ale pământurilor;
• caracteristicile mecanice ale pământurilor etc.
Dintre cele mai importante cauze particulare se aminteşte de:
• date insuficiente și uneori imprecise ale prospectărilor geotehnice și
hidrologice;
• amplasarea incorectă sau nerațională a lucrării;
• spălarea particulelor mărunte din zona tălpii fundației construcției;
• slăbirea infrastructurii și fundațiilor construcției prin exploatări subterane;
• mișcări seismice orizontale și verticale de diferite intensități care modifică
sistemul de forțe care solicită construcția etc.
Deşi majoritatea cauzelor particulare au un caracter de impreviziune și o
probabilitate mică de apariţie, este necesar să fie luate în considerare la proiectarea
construcțiilor masive, astfel asigurând un grad maxim de siguranță în exploatare. Este
cazul barajelor, podurilor, viaductelor, tunelurilor, blocurilor civile și industriale, turnurilor
înalte etc., a căror importanță economică și socială mare justifică soluții tehnice
realizate cu un grad mare de siguranță.

4
2. Generalități privind deformațiile si deplasările

2.1. Noțiuni generale.

Încă din faza de proiectare a unei construcţii, se fac calcule de rezistenţă şi de

stabilitate, acestea fiind verificate prin măsurători ce se efectuează fie asupra
cercetarilor experimentale fie asupra obiectelor executate în natură.
Cercetarile experimentale se efectuează pe modele de laborator sau pe tronsoane
experimentale ale construcţiilor, şi au ca rezultat raportul dintre mărimea forţei şi
deformaţia produsă. Acest raport este folosit pentru elaborarea ipotezelor de lucru în
cazul stabiliri rezistenţei şi stabilitati constructiilor.
Măsurătorile şi observaţiile periodice asupra construcţiilor atât în faza de execuţie
cât şi în faza de exploatare certifică sau infirmă corectitudinea sistemului constructiv şi
a ipotezelor de calcul ce trebuie avute în vedere la proiectare. Sub acţiunea forţelor de
greutate a clădirii, datorită schimbării umidităţii şi temperaturii solului de fundare ori
datorită calamităţilor, se produc deplasări ale particulelor solului, care duc la tasarea,
bombarea, ori deplasarea terenului .Ca rezultat al deplasarii terenului de fundare au loc
deplasări ale fundaţiilor şi părţilor terestre ale clădirilor.
Rezultatele obţinute din încercări experimentale, datele rezultate în urma
calculelor statistice cât şi măsurătorile efectuate în natură pe construcţii, duc la
obţinerea unui diagnostic privind stadiul actual al construcţiilor cât şi a
comportamentului acesteia în timp.

2.2. Definiții și clasificări.

Experienţa a arătat că toate clădirile şi construcţiile sunt supuse deplasărilor şi

deformaţiilor. Construcţii absolut nedeplasabile şi nedeformabile nu există.
Deplasarea: reprezintă schimbarea poziţiei spațiale a unui punct situat pe o
construcţie ce este supusă solicitării (Figura 2 -1).

5
 Figura 2-1 Deplasarea poziției spațiale

Deformaţia: reprezintă modificarea de formă a unui obiect, manifestată prin

schimbarea mărimii distanțelor relative dintre punctele construcţiei observate, la
acţiunea unor solicitări (Figura 2 -2).

Figura 2-2 Deformația în plan spațial

O construcţie supusă unui regim de solicitare poate suferi deplasări şi deformaţii

sau numai deformaţii ori numai deplasări.
Deplasările construcţiilor pot fi în plan şi în altitudine. Cele pe altitudine se
numesc tasări, iar cele în plan se numesc deplasări.

6
 Dacă deplasările diferitelor puncte ale construcţiilor sunt egale după mărime şi
direcţie, ele se numesc uniforme, in caz contrar – neuniforme. Deplasările neuniforme
ale punctelor duc la schimbarea formei şi dimensiunilor construcţiei, deci la deformarea
lor.
După caracterul lor, deformaţiile construcţiilor se împart în elastice și reziduale.
Elastice: după încetarea acţiunii sarcinii, construcţia îşi reia forma iniţiala; sarcina
nu deapăşeşte o valoare-limită determinată.
Reziduale: dacă sarcina depăşeşte valoarea-limită determinată, dimensiunile şi
forma construcţiilor nu se restabilesc, lucru ce duce la dezechilibrarea durabilităţii
construcţiei.
O construcţie supusă unui regim de solicitare determinat de condiţiile sale
funcţionale, poate suferi deplasări şi deformaţii liniare, unghiulare şi specifice.

2.2.1 Deplasări şi deformaţii liniare

În această categorie amintim: tasările, bombările, săgeţile, înclinările, crăpăturile

şi deplasările pe orizontală.
Tasări: sunt deplasări pe verticală în jos a fundaţiei construcţiei şi a terenului de
fundare a acesteia (Figura 2 -3).

Figura 2-3 Tasarea

Bombări: reprezintă deplasări pe verticală în sus a unor părţi ale fundaţiilor

construcţiilor (Figura 2 -4).

7
 Figura 2-4 Bombarea

Săgeţile: reprezintă încovoierea unor elemente de construcţie de tip grindă, stâlp,

placă, în urma supunerii acestora unor încărcări verticale sau orizontale.
Axa mediană a pieselor respective se îndepărtează în zona centrală faţă de
poziţia iniţială cu o valoare maximă denumită săgeată (Figura 2 -5).

Figura 2-5 Săgeată

Înclinările: apar la construcţiile ce au tasări inegale, dar nu afectează

integritatea sau elementele componente ale construcţiei.
Înclinările pot fi exprimate unghiular sau liniar (Figura 2 -6).

8
 Figura 2-6 Înclinarea

Crăpăturile şi fisurile : reprezintă numărul de rupturi în plan sau în părţi separate

ale construcţiilor ca urmare a tasărilor neuniforme şi apariţiei tensiunilor suplimentare
(Figura 2 -7).

Figura 2-7 Crăpături și fisuri

Deplasările pe orizontală: ale unor elemente ale construcţiei în ansamblul ei,

datorită unor forţe orizontale (alunecări de teren, împingerea apei,etc), modificării
echilibrului terenului de fundare a construcţiei ori a translatării artificiale a unor
construcţii.

2.2.2. Deplasări şi deformaţii unghiulare

9
 Acestea sunt rotirile elementelor de fundaţie ale construcţiilor (radiere, blocuri de
fundare, etc) datorită acţiunii solicitărilor şi a modificării echilibrului terenului de fundare.
Aceste rotiri pot avea loc în plan orizontal (răsuciri ale construcţiilor) sau în plan
vertical ( înclinări ale construcţiei).

2.2.3. Deplasări şi deformaţii specifice

Acestea sunt alungirile sau scurtările unui element de construcţie sub efectul
tensionării sau comprimării elementului respectiv.
Folosind relaţia dintre efortul unitar care acţionează asupra piesei şi deformaţia
specifică rezultată exprimată prin legea lui Heeke în domeniul clasic de lucru al
materialului, se poate aprecia starea de eforturi existente în elementul de construcţie.
Funcţie de mărimea şi natura deformaţiei, deformaţiile şi deplasările mai cunosc
o clasificare.
Clasificarea deplasăriilor şi deformaţiilor în funcţie de durata apariţiei
fenomenului.
Reprezentarea mărimi unui fenomen de deformaţie se face pe o scară
logaritmică.

Figura 2-8 Scară logaritmică

Oscilaţiile: au perioade de specifice între o sutime de secundă si 10 secunde.

0,01s-1s – deplasări specifice instalaţiilor de maşini, măsurate prin metode
continue;
1s- 10 s – deplasări specifice construcţiilor, datorate vântului, măsurate prin
metode continue;
Mişcările scurte : sunt cuprinse în perioada de 10s-10 zile şi cuprind deformările
construcţiilor sub solicitări datorate iradierii solare sau a vântului şi mişcărilor diurne
specifice.
10
 Pot fi determinate prin metode de măsurare continue, geodezice clasice,
fotogrametrice sau satelitare.
Mişcările de perioadă lungă: perioada mişcărilor este cuprinsă în intervalul 10
zile-10ani. Aici se încadrează tasările şi mişcările sezoniere ale construcţiilor noi, la
care se adaugă şi miscările între 10 ani-100ani datorate mişcărilor scoarţei terestre.
Pot fi determinate prin metode de măsurare continue, geodezice clasice,
fotogrametrice sau satelitare.

2.3. Modalităţi de determinare a deformaţiilor şi deplasărilor

Pentru studiul deformaţiilor sau a deplasărilor unei construcţii trebuie stabilite

puncte caracteristice pe întreg conturul ei. Aceste puncte trebuie marcate cu bolţuri sau
plăcuţe ce trebuie să vină în contact cu construcţia şi să se mişte împreună cu aceasta.
Punctele pot fi folosite atât pentru determinari indirecte( în cazul mărcilor de
vizare) cât şi pentru măsurători directe ( în cazul punctelor aflate de o parte si de alta a
rosturilor). Dispunerea şi numărul punctelor pot avea o mare importanţă în controlul
măsurătorilor dar şi în cazul planificării şi executării acestora.
Există 2 modalităţi de determinare a deformaţiilor: cu aparatul instalat în corpul
construcţiei şi cu aparatul amplasat in afara construcţiei.
Aparatul instalat în corpul construcţiei:
În acest caz, aparatele se deplasează odată cu construcţia, ducând la
posibilitatea de a măsura doar eventualele deplasări şi deformaţii relative.
Această metodă este o metodă negeodezică. În cazul utilizări unei astfel de
metode, există doar mişcări relative între punctele amplasate pe obiect.
Modelul utilizat este un model RELATIV
Aparatul instalat în afara corpului construcţiei:
În acest caz, măsuratorile vor fi raportate la o reţea de puncte fixe aflate în afara
zonei de influenţă a factorilor ce acţionează asupra construcţiei şi a terenului pe care se
află ea. Acest lucru duce la determinarea de valori absolute ale deplasărilor orizontale
sau verticale.
Această metodă este o metodă geodezică. Punctele care ajută la determinarea
deplasărilor sunt de două categorii: puncte obiect (se deplasează odata cu obiectul) şi
puncte de referinţă( puncte situate în afara zonei de influenţă, care trebuie considerate
ca fiind stabile).

11
2.4. Metode de determinare a deplasărilor şi deformaţiilor
construcţiilor

Există mai multe domenii după care se fac clasificările metodelor de cercetare și
observație. Astfel, clasificările pot fi în funcție de felul deformațiilor, felul aparatelor și de
locul unde sunt amplasate aparatele în timpul cercetării. Din punct de vedere practic,
clasificarea adecvată este cea care se face în funcție de locul aparatului în timpul
cercetării. Astfel, metodele se împart în:
• Metode fizice (aparatelor de măsurare se fixeaxă direct pe construcția studiată,
sau în interiorul ei)
În acest caz, aparatele de măsură se mişcă odată cu construcția, determinându-
se mişcările relative ale construcţiilor. În funcție de parametrii ce urmează a fi studiați,
se obţine:
- măsurarea deplasărilor liniare și a deformațiilor (instrumente folosite:
amplificatorului cu săgeti, comparatorului cu tijă, comparatorului cu fir);
- măsurarea deplasărilor unghiulare (instrumente folosite: clinometrului cu
pârghie, clinometru cu nivelă, clinometru cu pendul);
- măsurarea deplasărilor relative din lunecare (instrumente folosite: șublerul,
comparatorul cu tijă);
- măsurarea deformațiilor specifice (instrumente folosite: tensometrelor și
traductoarelor tensiometrice electrice, mecanice, optico-mecanice,
pneumatice, fotoelastice sau electrocaustice);
- măsurarea deplasărilor, vitezelor, accelerațiilor și deformațiilor dinamice
(instrumente folosite: vibrometrului, vibrografului, accelerograful seismic,
accelerometrul dinamic, piezoelectric sau rezistiv, traductorul de tip
seismetric, înregistratorul magnetoelectric, oscilograful catodic);
- măsurarea deformațiilor rosturilor de dilatație (instrumente folosite:
teledilatometrul, micrometrul de rost).
Metodele fizice sunt utilizate la studiul construcțiilor în faza de concepție și
proiectare, la încercările de laborator, pe modele și la scară naturală, precum și la
urmărirea comportării în timp a construcțiilor.
• Metode geometrice (determină poziția punctelor de control, faţă de punctele
fixe)
Cu ajutorul acestor metode se determină mărimile absolute ale deplasărilor și
deformațiilor construcțiilor. Metodele geometrice, care pot fi geodezice sau
12
fotogrammetrice, se utilizează în faza finală, la exploatare şi la urmărirea comportării în
timp a construcțiilor. Se remarcă faptul că măsurătorile geodezice se pot extinde asupra
întregii zone care suferă deformații.
În funcție de caracterul deformațiilor, metodele geodezice se clasifică astfel:
• Metode pentru determinarea deplasărilor și deformațiilor verticale:
- metoda nivelmentului geometric de înaltă precizie;
- metoda nivelmentului trigonometric de înaltă precizie;
- medota nivelmentului hidrostatic.
• Metode pentru determinarea deplasărilor și deformațiilor orizontale:
- metoda trigonometrică - microtriangulația;
- metoda aliniamentului;
- metoda drumuirii de precizie.
• Metode pentru determinarea înclinărilor construcțiilor înalte:
- metoda proiectării verticale;
- metoda măsurării unghiurilor orizontale, din două sau mai multe puncte
de bază;
- metoda coordonatelor;
- metoda măsurării unghiurilor orizontale și verticale dintr-un singur punct
de bază;
- metoda măsurării distanțelor zenitale mici din două puncte dispuse la
baza construcției;
- metoda măsurării tasării fundației.

13
2.5. Proiectarea unei rețele de urmărire.

Scopul măsurătorilor geodezice repetate este acela de a determina daca

punctele reţelei geodezice considerate au mişcări reale sau stabile. Problema
determinării deplasărilor este extrem de complexă, putându-se aplica diverse procedee,
în funcţie de mărimea zonei studiate şi de natura şi mărimea obiectivului supus
cercetării.
Reţelele geodezice de urmărire folosite în industrie se întind pe sute de metri, şi
trebuie să respecte principiile generale de proiectare a unei reţele geodezice şi unele
condiţii suplimentare specifice reţelelor de urmărire a deformaţiilor.
1) Rezultatele depind de perioada de observaţie;
2) Precizia unor funcţii ale punctelor este mai importantă decât caracteristicile
punctului în sine;
3) Trebuie să se facă diferenţa între punctele de referinţă şi punctele obiect;
4) Reţelele trebuie să aibă o întindere limitată;
5) Depind de existenţa unor zone cu puncte stabile.
Pentru determinarea deformaţiilor, într-o reţea geodezică de urmărire, se fac mai
multe etape de măsurători.
Măsurătorile efectuate în cadrul unei reţele de urmărire se fac cu cele mai
precise aparate şi prin cele mai precise metode.
Pentru crearea unei reţele de deformaţie trebuie să urmărim 2 etape:
a. Alegerea punctelor reprezentative;
b. Delimitarea domeniului influenţat de fenomenul de deformaţie

(a). Alegerea punctelor reprezentative

Trebuie facută cu mult tact şi în colaborare cu specialişti din alte domenii.
Modelele geodezice de urmarire sunt modele discrete. Funcţie de mişcarea
anumitor puncte, se vor formula concluzii privind deformaţia întregului obiect.

14
 Figura 2-9 Model geodezic discret

(b). Delimitarea domeniului de observaţie.

La crearea unei reţele se pleacă întotdeauna de la un domeniu posibil de

deformaţii.
Daca din motive de precizie suntem obligaţi să amplasăm puncte de referinţă în
zona influenţată, va trebui să le asigurăm prin puncte de sprijin amplasate in zone
geologice diferite.
Dupa fiecare etapa de masuratori se va face analiza stabilitatii punctelor de
referinta.
Atât poziţia punctelor fixe (puncte de referinţă) cât şi a celor din care se fac
observaţiile, este bine marcată cu pilaştrii cu dispozitiv de centrare fortata. Daca
punctele de observaţie nu sunt influenţate de deplasări atunci ele sunt considerate fixe
iar măsurătorile efectuate din ele spre obiectul studiat sunt considerate absolute.
Determinarea deformaţiilor presupune cunoaşterea situaţiei initiale, de referinţă,
care se stabileşte printr-o primă serie de măsurători denumită “ciclul zero”. Această
primă etapă de măsurători trebuie să fie astfel concepută încât să permită repetarea
măsurătorilor după o anumită perioadă.
După ciclul zero,la anumite intervale de timp bine stabilite, se vor determina alte
cicluri de măsurători care vor fi comparate între ele şi/sau cu ciclul iniţial. Alegerea
momentelor la care se execută măsurătorile se face cu multă grijă si cu ajutorul
specialiştilor din alte domenii, pentru a se putea surprinde cu maximă acurateţe orice
schimbare de poziţie a punctelor obiect. Alegerea la întâmplare a momentelor duce la

15
falsificarea rezultatelor şi deci a fenomenului de deformaţie. Pentru stabilirea
momentului studiem mişcările anuale ( cauzate de nivelul apei freatice, variaţia
temperaturii), dar avem în considerare şi mişcările diurne posibile generate de variaţia
temperaturii.

2.6. Precizia de determinare a deplasărilor şi deformaţiilor.

Precizia de măsurare se stabileşte funcţie de problemele ce trebuiesc rezolvate

pe baza analizei valorilor măsurate ale deplasărilor şi deformaţiilor tinându-se cont însă
atât de scopurile practice cât şi de cele ştinţifice ale cercetării întreprinse.
Precizia de măsurare depinde atât de structura construcţiei cât şi de destinaţia
acesteia, lucru care duce la cerinţa ca erorile măsurătorilor să fie de cel putin 10 ori mai
mici decât deformaţiile care pot conduce la distrugerea integritaţii construcţiei.
În practică, pentru construcţiile executate pe teren stâncos, se determină poziţia
mărcilor de observaţie faţă de punctele de referinţă cu o eroare medie pătratică de 1-
1,5 mm. În cazul construcţiilor executate pe teren puţin compresibil, eroarea medie
pătratică de determinare a deplasărilor se vrea ca fiind de 2-3mm.
În cazul construcţiilor executate pe terenuri cu compresabilitate mare şi la
barajele de pământ, determinarea deplasărilor se face cu o eroare medie pătratică de
maximum 5-7mm.
Precizia de determinare a tasărilor se stabileşte independent pentru fiecare caz
in parte, în funcţie de sensibilitatea construcţiei şi instalaţiei respective faţă de
eventualele tasări inegale, în funcţie de caracteristicile structurii terenului de fundare, în
funcţie de condiţiile în care se vor efectua măsurătorile şi în funcţie de evoluţia
deformaţiei.
În cazul unei evoluţii rapide a deformaţiei este necesar un grad mai înalt de
precizie, pentru a putea stabili relativ repede şi în mod sigur mărimea şi legitatea
desfăşurării procesului de deformare.
În cazul unor observaţi efectuate la intervale marii, cerinţele de precizie pot fi mai
mici, deoarece mărimea deformaţiei într-un interval de timp relativ mai mare este mai
uşor sesizabilă. Atunci se fac măsurători asupra tasărilor unor construcţii izolate şi
marii, care tranzmit fundaţiilor presiuni importante, sau atunci când se fac măsurători
pentu stabilirea vitezelor de trasare, este necesar ca aceste măsurători să se realizeze
cu maximul de precizie posibilă. În cazul când precizia necesară se stabileşte funcţie de
neuniformitatea tasărilor, trebuie determinate valorile limită ale acestora.

16