I.

Copilărind laolaltă cu ceilalţi

IOAN SLAVICI

Ioan Slavici a trăit între 1848 şi 1925. S-a născut lângă Arad, în vestul României,
regiune aflată la acea dată sub administraţie austro-ungară. A copilărit aşadar într-un mediu
cosmopolit, în care diversele etnii central-europene convieţuiau în general "în pace şi bună
înţelegere", după cum povesteşte autorul. Ioan Slavici a făcut parte prin intermediul lui Mihai
Eminescu, pe care l-a cunoscut la studii la Viena, din grupul Junimea, condus de criticul Titu
Maiorescu. Datorită formaţiei sale cosmopolite, Slavici nu a împărtăşit niciodată
naţionalismul Junimii, iar ideologic s-a opus chiar unirii Transilvaniei cu Regatul României.
Opera memorialistică cuprinde două volume: Închisorile mele (1921) şi Amintiri (1924) din
care am citat fragmentul următor. Este celebru mai ales pentru romanul Mara, apărut în 1894,
dar şi pentru nuvelele sale cu subiecte din mediul rural transilvănean.

AMINTIRI (fragmente)
Lumea de atunci

Aşa au venit lucrurile că eu mă simţeam pe o mare întindere pretutindeni acasă.

Mama fiind din neamul Borleştilor şi având doi fraţi şi două surori, aveam multe rude, şi
mulţi fini, nu numai la Şiria, ci şi pe aiurea, până pe la Hălmaj şi pe la Baia de Criş, mai ales
cărturari, dintre care unii, oameni cu trecere. Alte rude aveam din partea tatei mai ales pe Câmpie,
pe la Arad şi pe la Pecica. Eram deci mult purtat de ici până colo şi în curând am ajuns să umblu
de capul meu când nu eram purtat.
Pretutindeni pe unde mă duceam, oamenii mă îmbrăţişau cu dragoste, încât minune nu-i dacă
m-am pătruns în curând de gîndul că lumea e alcătuită din oameni care mă iubesc şi pe care am
deci să-i iubesc şi eu.
Abia acum, la zile de bătrâneţe, îmi dau seamă că această dragoste obştească se mărginea la
români. Orişicâtă silinţă mi-aş da, nu reuşesc să-mi aduc aminte vreun praznic, vreo ospeţie ori
vreo petrecere de orişice fel la care luau parte şi unii dintre cei care nu erau români.
Nu trăiau românii împreună, ci alăturea cu ceilalţi, ce-i drept în bună pace, dar nu împreună.
Nu tot aşa şi eu, deşi mama stăruia cu multă hotărâre în gândul ca cu străinii din acelaşi blid
să nu mănînci.
Casele părinţilor mei se aflau adecă în drumul Aradului, la colţul unei uliţi ce cobora spre
imaşul sau bătătura de la marginea despre câmp a satului.
Peste drum de noi stetea feldşerul Moldovanyi, un armean căsătorit cu sora medicului
Cordina, care era italian şi avea doi băieţi cam de vârsta mea.
La dreapta feldşerului, sus pe deal, se aflau casele încăpătoare ale grofiţei Konigseg, care era
măritată după secuiul Bartha şi avea trei băieţi şi două fete.
Dincolo locuia post-maistorul Valerian, un ceh, care avea doi băieţi şi o fată.
La stânga feldşerului locuia un oarecare Koinok, maghiar, al cărui băiet îmi era un fel de
mentor într-ale ştrengăriei, iar vecin cu Koinok era Voinovici, un turtelar sârb.
În celălalt colţ se afla primăria maghiară şi notarul Lobel, în urmă Kunfy, avea o casă plină
de copii, toţi evrei, cu părinţii lor.
 În dosul caselor noastre ne era vecin Zorad, un slovac, iar în fundul grădinii, pe uliţa ce
cobora spre bătătură, ne erau vecini Pîrvu şi Bucălan, iar mai departe se afla partea şvăbească a
satului.
Aceasta era cea mai apropiată parte a lumii în care mi-am trăit primii ani de copilărie.
Mai târziu umblam la şcoala românească.
Când ne întorceam de la şcoală, noi, băieţii din acea parte a satului, treceam prin faţa şcolii
nemţeşti la care umblau şi ungurii; şi dacă se întâmpla să-i întâlnim pe cei de acolo, ei ne ziceau:
“Rumum munca fun!“, iară noi strigam: “Ungur bungur!“ şi “Neamţ cotofleanţ!“, ba mai aruncam
şi cu petri unii într-alţii.
După ce soseam însă acasă, ceilalţi îşi căutau de drum şi se duceau mai departe, iară eu
rămâneam singur în mijlocul acelora cu care-mi petrecusem mai nainte luminoasele zile.

Pace şi bună înţelegere

Afară de şvabii şi de maghiarii de la marginea satului, mai erau la Şiria, risipiţi mai ales pe
drumul Aradului, meşteşugari, neguţători ori cârciumari, unii şvabi, alţii maghiari. Proprietarul
avea apoi la curtea lui fel de fel de funcţionari, numai slovaci, ca inginerul Kohan, guvernorul
copiilor săi, Buliowski, funcţionarii domeniali, Zorad, Novitzki, Nosdrovitzki, Şumitzki şi alţii.
[…]
“Când întâlneşti în calea ta un român - îmi zicea mama - să-i zici: <Bună ziua!>, dar
maghiarului să-i zici: <Io napot!>, iar neamţului: <Guten Tag!>, şi treaba fiecăruia dintre dînşii e
cum îţi dă răspuns. Tu datoria să ţi-o faci şi faţă cu cei ce nu şi-o fac pe a lor faţă cu tine.“
Ea mă mustra deci cu multă asprime când afla că strig şi eu “Ungur bungur!“ şi “Neamţ
cotofleanţ!“. “Săracii de ei - îmi zicea - nu sunt vinovaţi că n-au avut parte să fie români!“
În gândul lumii, din care dânsa făcea parte, vinovat, chiar greu vinovat era cel ce prin
purtările sale îi făcea pe ai săi fie de ruşine, fie mai ales urgisiţi.
“Supărarea - îmi zicea mama - orişicât de adîncă ar fi ea, de azi pe mâne să n-o duci. Scrie să
nu te culci mai nainte de a te fi împăcat cu toţi ai tăi, căci pe cel ce adoarme supărat îl ispiteşte
necuratul prin somn. Cu aceia dar cu care dintr-un blid nu mănânci să nu te superi căci cu dînşii
foarte cu anevoia ajungi la împăcare.“
Mai stăruia mama să nu las mâncare-n farfurie, ci să-mi iau din blid numai cât pot să mănânc,
fiindcă ceea ce rămâne-n blid se păstrează pentru alţi oameni, iar ceea ce laşi în farfurie li se
aruncă porcilor şi cânilor, şi e mare păcat să tragi pentru porci ori pentru câni mâncare de la gura
oamenilor.
Vorbind despre oameni, ea nu-i înţelegea numai pe români, căci îmi dedea tot atît de stăruitor
şi altă îndrumare.
“Dacă-ţi rămâne o bucată de pâne - îmi zicea - şi o cer de la tine doi dintre ai tăi, s-o tai în
doauă părţi deopotrivă de mari, pentru fiecare câte una. Tot aşa să faci şi dacă doi străini îţi cer
bucata. Dacă însă unul dintre ai tăi şi un străin ţi-o cer, să tai bucata aşa, ca una din cele doauă
bucăţi să fie mai mare, iar pe aceasta străinului s-o dai, căci al tău îţi este mai apropiat şi din partea
lui dai ceea ce e mai mult.“
Acestea şi multe altele de felul acestora mama nici nu le-a născocit din capul ei, nici de prin
cărţi nu le-a scos, ci le-a-nvăţat de la lumea în mijlocul căreia a crescut şi-şi petrecea viaţa. Aşa
gândeau şi simţeau şirienii şi fără îndoială tot ca dânşii toţi românii cu mintea limpede.
      

Ce semnificaţie are pentru autor cuvântul “acasă”?

1. Raportaţi-vă la experienţa personală şi definiţi ce înseamnă pentru voi “acasă”. Impărtăşiţi la

nivelul grupului părerea personală despre semnificaţia termenului acasă şi negociaţi o sumă de
caracteristici care să reprezinte un “acasă” al grupului.

2. Enumeraţi vecinii copilului Slavici. Câte etnii sunt menţionate în text? Pornind de la text,
realizaţi la nivelul grupului un plan al satului pe care figuraţi casele diferiţilor vecini. Marcaţi
fiecare etnie cu o anumită culoare. Priviţi posterul rezultat. Ce puteţi spune despre comunitatea
respectivă? Care dintre termenii următori i s-ar potrivi: multietnic, multicultural, omogen,
uniform?

3. Pornind de la informaţiile selectate din text:

a. sintetizaţi pe două coloane etnia şi ocupaţia corespunzătoare (v. modelul de mai jos)

Etnie Ocupaţie
slovacă  inginer
 guvernorul copiilor proprietarului
 funcţionari domeniali

b. Care ar putea fi cauzele acestei diviziuni a muncii şi sociale?

c. Faceţi o schemă din care să reiasă componenţa multietnică a familiilor menţionate în text.

4. Care sunt poveţele pe care le dădea mama copilului în legătură cu atitudinea faţă de ceilalţi?
a. Grupaţi aceste sfaturi în funcţie de următoarele categorii: salutul, rezolvarea conflictelor,
oferirea mâncării.
b. Ce se afla la originea acestor sfaturi? Recitiţi ultimul paragraf al fragmentului şi comentaţi-
l.

5. Ce sfaturi de comportare aţi oferi unui copil din ziua de azi care ar trăi într-o asemenea
comunitate?

6. Reflectaţi asupra următoarei cugetări exprimate de mamă la adresa celor de alte neamuri:
“Săracii de ei - îmi zicea - nu sunt vinovaţi că n-au avut parte să fie români!“. Putem alege
apartenenţa la o anumită etnie? Puteţi enumera alte aspecte de apartenenţă pentru care nu
funcţionează libera alegere? In ce condiţii putem alege apartenenţa la un anume grup?
7. La începutul fragmentului, Slavici afirmă: “Nu trăiau românii împreună, ci alăturea cu ceilalţi,
ce-i drept în bună pace, dar nu împreună”. Care este diferenţa între “împreună” şi “alăturea”?
a) Ilustraţi această diferenţă printr-o schemă, desen sau pantomimă.
b) Redactaţi un text de maximum 20 rânduri prin care comentaţi citatul de mai sus.
8. Raportaţi-vă la text şi explicaţi ce semnificaţie avea pentru Slavici sintagma “pace şi bună
înţelegere”. In contextul secolului în care trăiţi, ce înţeles poate avea aceeaşi sintagmă?
Negociaţi la nivelul grupului o parafrază care să satisfacă toate punctele de vedere exprimate de
fiecare membru. Comparaţi concluzia grupului cu acelea exprimate de alte grupuri.

Alte teme de reflecţie

 Mama îl învaţă pe copilul Slavici un cod de comportament şi îi transmite un set de valori şi de
atitudini aşa cum au fost ele conservate în comunitatea respectivă. Ce vi se pare valabil şi ce
amendabil în acest cod?
 Aflăm din textul Amintirilor că există o segregare a şcolilor (româneşti şi nemţeşti) şi că
diferenţele se evidenţiau – la întâlnirea pe uliţa comună – prin adresarea de etichete peiorative
între elevi. Totuşi, jocurile copilăriei par să fie fără frontiere – Slavici îl menţionează în acelaşi
text pe un băiat maghiar, care îi era “mentor într-ale ştrengăriei”. Comentaţi opoziţia dintre
ideologia de separare reprodusă prin instituţia şcolară şi tradiţie (v. poveţele mamei) şi tendinţa
firească a copiilor de a fi împreună.

De la text la informaţii de istorie literară

"Slavici însuşi mărturiseşte că se
complăcea bine în societatea
maghiară şi că se înstrăinase de
cea română, căreia nu-i cunoştea
nici trecutul, nici literatura. Abia la
sfârşitul anului 1869,când merse la
Viena, cunoscu pe Eminescu şi prin
el lucrurile româneşti. […] Era,
spune singur, “cosmopolit” (român
cu nume de sârb, vorbind ungureşte
în oraş nemţesc) şi nu putea
înţelege deosebirea pe care o făcea
Eminescu între români şi alţi
oameni."
(G. Călinescu, Istoria literaturii
române de la origini până în
prezent, p. 506-507)
I. Negociaţi la nivelul grupului o definiţie a termenului
“cosmopolit”.
II. In ce măsură explicaţia din paranteza oferită în text,
pentru termenul “cosmopolit”, se apropie de definiţia de
dicţionar? Dar de aceea discutată în grup?
III. Ce înţelegeţi prin “înstrăinare”? Instrăinarea pomenită în
text are o conotaţie diferită de înţelesul pe care îl daţi
termenului? Slavici este înstrăinat de comunitatea
românească pentru că atitudinea sa faţă de “ceilalţi” este
diferită comparativ cu aceea a majorităţii. In ce constă
această diferenţă? Comentaţi ultima propoziţie a textului.
IV.Fragmentul din Amintiri suprapune percepţiilor copilului
judecăţile omului matur. Se simte o oarecare distanţă
între ele. In ce constă această distanţă şi cum s-ar putea
explica?
V. Reflectaţi asupra reprezentărilor conceptului de
diferenţă: a) ce simte copilul Slavici în raport cu
“ceilalţi”; b) cum vede copilul Slavici lumea prin prisma
poveţelor mamei; c) cum se raportează adultul la aceste
două forme de reprezentare din perspectiva experienţelor
care au loc între timp; d) cum se raportează autorul la
concepţiile mamei enunţate în copilărie şi întruchipate în
societatea în care trăieşte ca adult.
VI.De ce societatea românească din vremea lui Slavici, dar
şi cea din perioada interbelică (G. Călinescu şi-a redactat
Istoria...între cele două războaie) este reticentă faţă de
celălalt, făcând “deosebirea între români şi alţi oameni”?