Mihail Kogalniceanu sintetizeaza aspiratiile generatiei pasoptiste in articolul Introductie,

publicat in 1840, in primul numar al revistei iesene Dacia literara, acesta reprezentand
manifestul romantismului romanesc. Programul Daciei literare stabilit in Introductie propune
proiectul unei culturi unitare nationale, M. Kogalniceanu stabilind ipoteza unei uniuni spirituale.
Mai mult, are o orientare antipolitica, vizand fenomenul lingvistic si literar. Astfel, este realizat
un demers exegetic, in care este sustinuta necesitatea unei limbi si a unei literaturi comune
pentru toti romanii, Kogalniceanu fiind de parere ca literatura trebuie sa cultive originalitatea
scriitorilor si acceptand doar traducerea operelor fundamentale din literatura universala,
incurajand creatiile autentice ale scriitorilor autohtoni.
Alexandru Lapusneanul este nuvela publicata in primul numar al revistei Dacia literara,
pentru a ilustra ideile programatice enuntate de Mihail Kogalniceanu. Creatia lui Costache
Negruzzi dezvolta o tema specifica romantismului romanesc, evocand o perioada zbuciumata
din istoria Moldovei din secolul al XVI-lea. Cea de-a doua domnie a lui Al. Lapusneanul devine
o pagina reprezentativa pentru istoria nationala a unui Ev Mediu romanesc sangeros. Autorul
porneste de la fapte reale atestate in Letopisetul Tarii Moldovei, scris de Grigore Ureche si de
Miron Costin.
Structura nuvelei este de tip clasic, creatia fiind alcatuita din 4 capitole in care se respecta
cronologia evenimentelor. O trasatura a nuvelei este culoarea locala, concept specific esteticii
romantice, avand in vedere dezideratul scriitorilor de a reflecta in operele lor specificul
national, elemente identitare, prin care se recunosc momente istorice: detalii vestimentare
(zobonul de stofa aurita), detalii gastronomice, arhaisme si regionalisme (pre, spahii) si ranguri
sociale (domn, spahii etc.).
In incipitul capitolelor, printr-o tehnica rezumativa se realizeaza expozitiunea ce presupune
prezentarea in stil cronicaresc a contextului social si politic, al revenirii lui Lapusneanul in
Moldova. Prin aceasta expunere succinta, naratorul sporeste impresia de veridicitate si de
autenticitate.
Primul capitol schiteaza complexitatea protagonistului, cu o personalitate de o determinare
nemaiintalnita. Spirit politropic, Lapusneanul da dovada de mare putere de disimulare,
ascunzandu-si nemultumirea fata de primirea facuta de boieri, pastrandu-l pe Motoc cu scopul
de a fi de ajutor mai tarziu.
In discursul preponderent obiectiv al naratorului se constata totusi unele insertii subiective,
notatii care tradeaza punctul de vedere al vocii auctoriale, precum si valorificarea fondului
paremiologic (lupul parul-si schimba, dar naravul ba).
Capitolul al II-lea, prin tehnica rezumarii, prezinta venirea lui Alexandru Lapusneanul in
Moldova, Tomsa fiind refugiat in Valahia. Mostenitor al lui Petru Rares, prin alianta cu domnita
Ruxanda, personajul eponim are de partea sa poporul. Acest capitol este relevant pentru
culoarea locala. Totodata, prin insertie se introduce biografia domnitei Ruxanda, o digresiune
menita sa evidentieze natura relatiilor din cadrul familiei domnesti.
In capitolul al III-lea se regaseste secventa ospatului de la curte, scena de un dramatism
inegalabil in literatura romana. Episodul este construit printr-o acumulare gradata a detaliilor si
a actiunilor care vor atinge un climax in momentul construirii piramidei din capetele celor 47 de
boieri. Ca element de noutate, este introdus personajul colectiv, a carui psihologie este
urmarita treptat de la momentul derutei pana la vointa canalizata impotriva lui Motoc.
Capitolul al IV-lea prezinta sfarsitul unui tiran care are parte de o moarte tragica pe
masura temperamentului sau. Retras in cetatea Hotinului, se imbolnaveste de friguri si este
otravit intr-o scena zguduitoare de domnita Ruxanda. Secventa se inscrie in estetica romantica
prin cultivarea unor imagini violente, cutremuratoare, fiind redata prin evocare.
Alexandru Lapusneanul este personajul principal, eponim, cel in jurul caruia se impleteste
actiunea.
 Portretul fizic este construit prin caracterizarea directa de catre narator, fiind furnizate
detalii vestimentare sau reactii fizionomice, ce redau un individ impulsiv (ochii scanteiara ca
un fulger), demonic (Radea, muschii i se suceau in rasul acesta, si ochii lui hojma clipeau) si
disimulat (silindu-se a zambi).
Portretul moral, realizat prin caracterizarea directa, cu ajutorul epitetului moral (uratul
caracter, tiranul, desantata cuvantare), avertizeaza asupra spiritului malefic ce-i domina
actiunile. Profilul personajului se dezvolta cu precadere prin caracterizarea indirecta, ce reiese
din comportament, vocabular si relatia cu celelalte personaje. Inca de la inceput se dovedeste
a fi o persoana calculata, cu reale capacitati strategice: stie sa elimine riscul unui posibil esec
prin alianta cu puterea otomana. Spirit vindicativ, se lasa condus in toate actiunile sale de furia
razbunarii pe boierii care il tradasera in prima domnie. Comportamentul sau se sprijina pe o
ambitie si o vointa nemasurate, ce il vor transforma intr-un fanatic al ideii de putere. Isi
urmareste telurile cu tenacitate, perseverenta, punand in aplicare un plan riguros de
exterminare a tuturor potentialilor adversari, reali sau inchipuiti.
Avand in vedere cele prezentate, se poate afirma ca opera literara Alexandru
Lapusneanul de Costache Negruzii se incadreaza in curentul romantismului, conturand
formarea constiintei poporului roman.