Relații culturale constructive.

Noi și ceilalți

Comunitățile multiculturale se caracterizează prin conviețuirea grupurilor

aparținând unor culturi diferite în același spațiu social dat, care nu-și propun realizarea de
schimburi culturale.

Comunitățile interculturale sunt grupuri etnice sau religioase care trăiesc în același
spațiu și interacționează în sensul respectării valorilor, tradițiilor și a modului de viață al
celuilalt. Schimbul între culturi are loc prin interacțiunea dintre oameni, prin influențele
exercitate mai întâi la nivelul unui grup mai mic și asimilate ulterior la nivelul unui grup mai
larg.

Relațiile culturale constructive se caracterizează prin păstrarea identității etnice, în

ciuda preluării unor elemente culturale de la o altă comunitate.

Contactul dintre comunitățile culturale a fost dominat permanent de percepția

„celuilalt“ și de raportarea la propria imagine, de cele mai multe ori influențată de
stereotipuri.

Cerință:

Citiți textele de mai jos, primul extras din volumul de memorii Lumea prin care am trecut, în
care Ioan Slavici prezintă comunitatea din satul său natal, Șiria, iar al doilea, referitor la
compozitorul Béla Bartók, apoi rezolvați cerințele date.

Primul text:

„Pretutindeni pe unde mă duceam, oamenii mă îmbrățișau cu dragoste, încât minune

nu-i dacă m-am pătruns în curând de gândul că lumea e alcătuită din oameni care mă iubesc și
pe care am deci să-i iubesc și eu.

Abia acum, la zile de bătrânețe, îmi dau seama că această iubire obștească se
mărginea la români. Orișicâtă silință mi-aș da, nu reușesc să-mi aduc aminte vreun praznic,
vreo ospeție ori vreo petrecere de orișice fel la care luau parte și unii dintre cei ce nu erau
români.
 Nu trăiau românii împreună, ci alăturea cu ceilalți, ce-i drept în bună pace, dar nu
împreună. Nu tot așa și eu, deși mama stăruia cu multă hotărâre în gândul ca cu străini din
același blid să nu mănânci.

Casele părinților mei se aflau adecă în drumul Aradului, la colțul unei uliți ce cobora
spre imașul sau bătătura de la marginea despre câmp a satului.

Peste drum de noi stetea feldșerul1 Moldovinyi, un armean căsătorit cu sora

medicului Cordina, care era italian și avea doi băieți cam de vârsta mea.

La dreapta feldșerului, sus pe deal, se aflau casele încăpătoare ale grofiței2 Königseg,
care era măritată după secuiul Bartha și avea trei băieți și două fete. Dincolo locuia post-
maiorul Valerian, un ceh, care avea doi băieți și-o fată.

La stânga feldșerului locuia un oarecare Koinok, maghiar, al cărui băiat îmi era un fel
de mentor într-ale 1 feldșer (înv. și pop.), variantă pentru felcer (s.m.) – medic la sat. 2 grofiță
(s. f.) – (reg.) soția unui grof, persoană cu titlu de conte, moșier maghiar. ștrengăriei, iar vecin
cu Koinok era Voinovici, un turtelar3 sârb. În cellalt colț se afla primăria maghiară și notarul
Löbel, în urmă Künfy, avea o casă plină de copii, toți evrei, ca părinții lor.

În dosul caselor noastre ne era vecin Zorad, un slovac, iar în fundul grădinii, pe ulița
ce cobora spre bătătură, ne erau vecini Pârvu și Bucălan, iar mai departe se afla partea
șvăbească a satului.

Aceasta este cea mai apropiată parte a lumii în care mi-am trăit primii ani de
copilărie.“

Al doilea text:

• Béla Bartók (1881 – 1945) este un compozitor și pianist maghiar, reprezentant de

seamă al muzicii moderne. Se naște în Sânnicolaul Mare (astăzi, oraș în județul Timiș), iar
primele lecții de pian le primește de la mama sa. Între 1899 și 1903, studiază la Academia de
Muzică din Budapesta. Începând cu 1905, Béla Bartók este interesat tot mai mult de muzica
populară – maghiară, românească și țigănească – și compune piese inspirate din folclorul
acestor comunități. Este fascinat de colindul românesc și începe să culeagă creații de acest gen
în vara anului 1909, iar în ianuarie anul următor revine în localitatea natală, de unde se
întoarce cu alte colinde. De altfel, călătoriile cu scopul de a culege muzică românească vor
avea loc și în anii următori.
 Dansuri populare românești este o suită de șase piese scurte compuse de Béla Bartók
în 1915, orchestrate, după doi ani, pentru ansamblu mic. Piesele au la bază șase melodii
pentru vioară culese de Bartók în călătoriile sale prin satele din Transilvania: jocul cu bâta,
brâul, pe loc, buciumeana, poarga românească și mărunțelul.

Béla Bartók are legături strânse cu lumea muzicală românească. Prietenia lui cu
George Enescu este bine-cunoscută. În toamna lui 1914, Bartók este așteptat la București de
Enescu însuși, care îl invită la el acasă. Repetând împreună Sonata pentru vioară și pian care îi
aparține și pe care o vor cânta în cadrul concertului organizat de Societatea Compozitorilor
Români, Bartók remarcă execuția perfectă, la prima vedere, de către Enescu, a dificilei
partituri.

Un alt prieten român al lui Bartók este muzicologul Octavian Beu, căruia, într-o
scrisoare din 1931, îi mărturisește viziunea sa artistică: „Creația mea, tocmai George Enescu
în 1912 pentru că provine din trei surse (maghiară, română, slovacă), ar putea fi considerată
întruchiparea conceptului de integrare […]. Ideea principală, de care m-am lăsat ghidat de
când sunt compozitor – este frăția dintre oameni, frăție în ciuda tuturor războaielor și a tuturor
conflictelor. Încerc – cu toate puterile mele – să dezvolt această idee prin muzica mea […]!“

Răspunde la întrebările pe baza textelor de mai sus:

1. Asociază fiecare dintre adverbele împreună și alături unui tip de comunitate:

multiculturală, respectiv interculturală.
2. Ce tip de comunitate exista în Șiria? Justifică-ți alegerea.
3. Explică semnificația afirmației: „Nu trăiau românii împreună, ci alăturea cu ceilalți,
ce-i drept în bună pace, dar nu împreună“.