Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” Iaşi

Facultatea de Geografie şi Geologie

Departamentul de Geografie

Parcuri și rezervații naturale

din România

Iași, 2018
 Cuprins

Cuprins .................................................................................................................................................... 2
Introducere............................................................................................................................................... 2
Parcul Natural Apuseni ........................................................................................................................... 3
Parcul Natural Vânători-Neamț ............................................................................................................... 6
Parcul Natural Porțile de Fier .................................................................................................................. 8
Rezervația biosferei Delta Dunării ........................................................................................................ 11
Rezervația biosferei Pietrosul Rodnei ................................................................................................... 13
Modul de folosință al terenurilor ........................................................................................................... 16
Bibliografie............................................................................................................................................ 18

Introducere

2
 Cunoașterea situației actuale a teritoriilor naturale protejate din țara noastră a fost
dintotdeauna o mare curiozitate pentru mine. Din acest motiv am ales această temă, dar și din
dorința de a aduce la cunoștință și celorlalți existența acestora, și modul prin care se diferențiază
și se caracterizează. Nu în ultimul rând, am vrut să îmi imbunătățesc cultura cu informații
importante despre cele mai frumoase și reprezentative parcuri și rezervații ale biosferei
României, ca forme uimitoare ce se bazează pe biodiversitate
pentru a pune în evidență resursele naturale, și promovarea unui
echilibru ecologic.

Parcul natural este o arie protejată administrativă în

special pentru protejarea ecosistemelor și recreere, reprezintând o
suprafață terestră și/sau maritimă desemnată să protejeze
integritatea ecologică a unuia sau mai multor ecositeme pentru
generațiile actuale și viitoare; să excludă exploatarea sau ocupațiile contrare scopului pentru
care a fost desemnată aria; să furnizeze o bază pentru oportunități spirituale, științifice, de
educație, de recreere și vizitare, toate acestea trebuind să fie compatibile ecologic și cultural.

Rezervația naturală este caracterizată de zone terestre și/sau marine ce posedă

ecosisteme, caracteristici geomorfologice și geologice și/sau specii reprezentative cu o valoare
remarcabilă, destinate în special pentru cercetare științifică și/sau monitorizare de mediu.

Parcul Natural Apuseni

Localizare: Parcul Natural Apuseni este situat în partea central-estică a Munților

Apuseni, suprapunându-se aproape integral peste Munții Bătrâna, subunitate fizico-geografică
a Munților Bihor-Vlădeasa. Din punct de vedere administrativ parcul se întinde pe teritoriul

3
județelor Cluj, Bihor și Alba. Suprafața sa este de 75784 ha, și are incluse numeroase arii
protejate.

Relief: Există o alternanță de roci carstificabile (calcare și dolomite mezozoice) cu

sectoare de roci necarstificabile (conglomerate, gresii, șisturi argiloase). Complexitatea și
diversitatea reliefului carstic atât exocarst, cât și cel de adâncime, dau trăsături definitorii
parcului. Altitudinea maximă este la extremitatea
Figură 1. Localizarea Parcului Natural Apuseni
nordică a parcului, pe Dealul Păltinișului (1785
m). Relieful carstic aduce în peisaj o mare
varietate de forme: abrupturi stâncoase, văi
adânci și chei, creste sau custuri, lapiezuri, cărora
li se adaugă un număr mare de forme carstice
negative: peșteri, avene, doline, ponoare,
depresiuni carstice, cursuri subterane de ape.
Într-unele dintre peșteri sau avene se păstrează mare
depozite de gheață (Ghețarul de la Scărișoara-cel mai
cunoscut). O altă structură geomorfologică
impresionantă –Groapa Ruginoasă, care este săpată
în gresii și argile calcaroase roșu-violaceu.

Hidrologia: Teritoriul Parcului Natural

Apuseni este cuprins în bazinele hidrografice a trei râuri: Crișul Pietros la V, Someșul Cald spre
N și E, Arieșul la S. Nodul hidrografic este constituit de Platoul Podișului, față de care apele
curgătoare se orientază radial. În N-E parcului se află lacul de acumulare Fântânele, cu o
suprafață de 460 ha, format în urma barării Văii Someșului Cald în
aval de confluența sa cu pârâul Beliș. Există de asemenea din loc în Figură 2. Rețea hidrografică
Munții Apuseni
loc, mici suprafețe de apă stagnantă (doline mlăștinoase), precum și
trubării.

Clima: Este tipică de munte, umedă și rece. Termperatura

medie anuală este de 3 °C, iar temperaturile maxime sunt: vara 22-
25°C, iar iarna sub -10°C. Vânturile dominante sunt cele vestice, aducătoare de precipitații
abundente, cantitatea anuală a aestora fiind de peste 1300 mm.

Biodiversitatea floristică: Pe teritoriul Parcului Natural Apuseni au fost indentificate

Figură 3. Thymus comosus peste Figură 4. Asperula capitata

4
1000 de specii de plante vasculare de origini
geografice diferite, dintre care unele rare pentru
regiune, sau pentru țară (Montia verna, Hesperis
matronalis, ssp. moniliformis, Serratula lycopifolia,
Avenula compresa). O importanță fitogeografică o
au speciile carpatice și carpato-balcanice, ca de
exemplu: Aconitum firmum, Asperula capitala,
Campanula kladniana, Campanula patula ssp.
abietina, Diantus spiculifolius. Festuca drymeia, Hieracium rotndatum, etc. Din categoria
speciilor circumpolare mai rare amintim: Adoxa moschetellina, Cystopoteris montana,
Dryopteris cristana, Goodyera repens, Gymnocarpatium robertianum, Polysticum lonchitis,
Stellaria alsine și Viola biflora. Covorul natural din parc este destul de mozaicat, fiind alcătuit
din păduri de fag și molid, în care se interpun și suprafețe de pășuni și fânețe, ca urmare a
defrișărilor. Particularitățile floristice distincte prezintă și cenozele saxicole calcifile, în
componeța cărora sunt prezente unele specii endemice: Thymuns comosus și Seseli gracile.
Domină pajiștile mezofile de păiuș roșu (Festuca rubra) și iarba câmpului (Agrostis capillaris),
valoroase din punct de vedere furajer. În unele goluri de munte se preactică agricultura,
cultivându-se suprafețe restrânse cu plante care rezistă condițiilor climatice localte: cartof, orez,
mei.

Biodiversitatea faunistică: Interesul maxim îl reprezintă fauna cavernicolă, care

cuprinde numeroase specii de nevertebrate cu răspândire strict locală. Mai numeroase sunt
insectele, îndeosebi coleopterele (ex.: Pholeuon proserpinae glaciale, Duvalius cognatus). În
afara acestora au fost identificate speci de crustacee, colembole
Figură 5. Cocoșul de munte
și păianjeni. Câteva peșteri reprezintă o importanță deosebită
datorită populațiilor de lilieci pe care le adăpostesc. În unele peșteri au fost găsite fosile de
animate care au trăit în perioada glaciară (ursul de peșteră, hiena de
peșteră), precum și urme ale omului preistoric. Acțiune de
repopulare: între anii Figură 6. Loxia curvirostra
1970-1980 a vizat
reintroducerea în Apuseni a cocoșului de munte, dispărut din cauza
vânătorilor abuzive. În zonă mai trăiesc câteva păsări montane:
mierla gulerată, forfecuța, alunarul, pițigoiul moțat, huhurezul

5
mare, acvila țipătoare mică. Dintre reptile sunt menționate: vipera comună, șopârla de ziduri,
șopârla de munte, iar dintre amfibieni, salamandra.

Parcul Natural Vânători-Neamț

Parcul a fost înființat pentru a constitui și conserva o populație de zimbri, specie

considerată dispărută din fauna României, dar și pentru a pune în valoare potențialul turistic al
unei zone bogate în vestigii istorice și arhitectonice.

Localizare: situat în Nordul județului Neamț, la granița cu județul Suceava, în raza

comunelor Crăcăoani, Agapia, Vânători-Neamț, a orașului Târgu-Neamț și a stațiunilor
Bălțătești și Oglinzi. Din punct de vedere geografic se întinde pe versantul estic al munților
Stânișoarei, subdiviziunea Munții Neamțului.

Relief: Construcția petrografică este dată de gresii, calcare, marne și numeroase

intercalații de argile, toate aceste roci fiind ușor cutate, cunoscute și sub denumirea de fliș. În
arealul Subcarpatic apar roci terțiare și cuaternare (pietriș, nisip, argilă). Din cauza rezistenței
slabe a acestor roci față de acțiunea agenților morfogenetici, peisajul este monoton, dominat de
culmi cu interfluvii rotunjite sau plane și versanți înecați la bază de depozite sedimentare
provenite din partea superioară.

Hidrologia: Rețeaua hidrografică de suprafață este formată din râurile Ozana, Cracău,
afluenți de dreapta ai Moldovei și ai Bistriței. Amintim și izvoarele subterane clorosodice și
sulfatate care apar la suprafață în apropierea stațiunilor Băile Bălțătești și Băile Oglinzi, precum
și în apropiera localității Vânători. Aceste ape au fost folosite din cele mai vechi timpuri în scop
terapeutic.

Clima: temperatura medie anuală este de 8°C, specifică climei continentale.

Temperatura medie a verii este de 1,5°C, iar cea a iernii de -3,7°C. Cantitatea medie multianuală
de preciptații variază de la cca. 650 mm în aria depresionară (652,7 mm la Trâgu Neamț) ,
apropiindu-se de 1000 mm în zona montană.

6
 Biodiversitatea floristică: In parc sunt semnalate peste 2400 specii din toate grupele
de plante. Flora cormofitelor este reprezentată prin 1.047 specii (ceea ce reprezintă cca 53% din
flora județului Neamț și 25% din flora României). Dintre speciile amenințate sau vulnerabile
merită amintite Adenophora liliifolia, Angelica archangelica, Crepris mollis, Crocus
reticulatus, Cypripedium calceolus, Legoulusia speculum-veneris, Liparis loeselli, Pedicularis
sceptrum –carolinium, Pedicularis obtusifolius , Potentilla thyrsiflora, Phyteuma wagneri,
Taxus baccata, etc. De asemenea apar o specie de endemite, precum Genista tinctonia ssp.
oligosperma.

Vegetația: vegetația naturală specifică zonei este pădurea: bradul, fagul și molidul,
care apar în amestec. În bazinul Nemțișorului se află arborete Figură 7. Adenophora liliifolia
pure sau aproape pure de fag. La altitudini mai joase, în relieful
cu caracter depresionar, se găsesc arborete de brad și brădet-făgete. În zona de deal domină
pădurile de gorun, iar pe terase și în zona depresionară apare
stejarul.

Biodiversitatea faunistică: Fauna de vertebrate este

reprezentată de 35 de specii de mamifere, cca 200 specii de păsări,
de asemenea amfibieni, reptile și pești. Sunt semnalate numeroase
specii de nevertebrate, dar studiul lor nu este încă finalizat. Peștii
sunt reprezentați de 7 specii, dintre care reprezentativ este
păstrăvul (Salmo trutta fario). Amfibienii se remarcă prin nu mai
Figură 8. Drobiță puțin de 15 specii dintre
care cel mai important din punct de vedere al protejării
este tritoul carpatic (Triturus montandoni). Reptilele sunt prezentate de câteva specii dintre care
se remarcă vipera comună (Vipera berus). Din rândul păsărilor s-au identificat un număr de 97
de specii, multe dintre ele fiind protejate pe plan național și internațional, cum ar fi: cristelul de
câmp (Crex crex), acvila țipătoare mică (Aquila pomanima), viesparul (Pernis apivorus),
huhurezul mare (Strix uralensis), cucuveaua (Athene noctua). Mamiferele sunt prezente prin 26
de specii. Cea mai reprezentativă a devenit zimbrul

7
(Bison bonasus). Alte specii: ursul, lupul, râsul, pisica sălbatică, cerbul carpatin, căpriorul,
mistrețul, iepurele.

Altceva despre: peisajul natural este caracterizat de culmi fragmentate, cu profile de

creastă larg vălurate și rotunjite (păduri, munți și dealuri, pășuni și poieni montane, văile apelor
curgătoare, versanți abrupți, lunci). Caracteristice sunt deasemenea peisajele mănăstirești și
agricole. Zona prezintă o serie de vestigii arheologice din neolitic și din epoca bronzului,
aparținând culturii Starcevo-Criș (mileniul VI-V î.Hr.), Precucuteni (mileniul V-IV î.Hr.)
Cucuteni (mileniul IV-III î.Hr.), Costișa și Noua (aparținând epocii bronzului tracic).

Parcul Natural Porțile de Fier

Figură 9. Bison bonasus

Localizare: În S-V României, pe malul stâng al Dunării, între localizățile Baziaș și
Gura Văii. În perimetrul său intră și prelungirile sudice ale Munților Banatului și Munților
Mehedinți, precum și o parte din Podișul Mehedinți și fâșia de lac ce aparține teritoriului
național al României. Din punct de vedere administrativ parcul este situat în județele Caraș-
Severin și Mehedinți, având o suprafață de 115.655 ha.

Relief: Diversitatea petrografică se datorează structurii geologice și tectonice

complexe. Dunărea s-a adâncit în roci cristaline, care aparțin fie domeniului getic, fice celui
danubian. Alături de șisturile cristaline apar și roci eruptive (serpentine și granite) și
sedimenteare (calcare, marne, conglomerate, gresii, pietrișuri). Drept urmare defileele (formate
în roci dure) alternează cu golfurile depresionare.

8
 Hidrologia: Lacul de acumulare, care are o suprafață de 700 km2 și un volum de circa
12 km3 , constituie princilpala unitate acvatică, ai cărui principali afluenți sunt: Nera, Valea
Măceșilor, Gornea, Berzasca, Mraconia, Ieșelnița, Cerna și Bahna. Datorită morfologiei
fundului albiei, cu numeroase marmite de eroziune, pe alocuri, în apele Dunării apăreau
vârtejuri și curgeri turbulente, creând impresia că „Dunărea ar fierbe”, de unde și denumirea de
Cazanele Dunării. Cele mai adânci golfuri ale Dunării sunt: Cerna, Marconia și Dubova.

Clima: Climatul tempereat are evidente influențe submeditereneene, iernile sunt mai
umede, iar verile mai aride. Temperatura medie anuală depășește 11°C. Iarna temperatura
medie scade ușor sub 0°C, pentru ca vara să depășească 22°C, ajungând uneori până la 40°C.
Precipitațiile anuale sunt de 1.200 mm.

Biodiversitatea floristică și vegetația: În Defileul Dunării biodiversitatea este

impresionantă, pesnte 4000 taxoni vegetali dintre care 1700
plante superioare, 549 specii de alge, 375 specii de licheni, 1077
specii de ciuperci, 296 specii de briofite. Pe fondul general al
Figură 11. Tulipa hungarica
elementelor eurasiatice, elementul submediteranean imprimă
vegetației din cursul parcului un caracter termofil. Endemitele
specifice locale sunt: Minuartita hirtus Figură 12. Fâsa mare
ssp. cataractarum, Cephalaria uralensis
ssp. multifida, Tulipa hungarica ssp. undulatifolia și Stipa
danubialis. Alte endemite întâlnite sunt: pinul negru de Banat
(Pinus nigra ssp. banatica), Dianthus banaticus, inul galben de
Banat (Linum uninerve). Din categoria speciilor rare și foarte rare pentru România amintim:
Asplenium onopteris, Paeonia triternata, Petrorhagia illyrica ssp. hynaldiana, Saponaria
glutinosa, Minuaritia capillacea, Cardamine graeca, Coronilla emerus ssp. emeroides,
Figură 10. Linum uninerve Convolvulus elegantissimus, Ferula huefelii, Gladiolus
illyricus, Medicago arabica, Trifolium purpureum, Daphne
laureola, jagastrul de Banat (Acer monspessulanum),
Heliotropium supinum, Jasione heldreichii, Gagea
bohemica, Vulpia ciliata Elymus panormitanus.

Biodiverstitatea faunistică: Până în prezent au

fost identificate 5339 specii, o bogăție foarte rar întâlnite în
România. Fauna caracteristică este central-europeană, în
Figură 13. Potârnichea de stâncă

9
care se interpun elemente eurasiatice și
mediteraneene. În acest parc se păstrează
relicte glaciare, precum șopârla de munte
(Lacerta vivipera) și vipera comună (Vipera
berus). De asemenea, pot fi întâlnite
năpârca (Anguis fragilis), șarpele de casă (Natrix matrix), șarpele de alun (Coronella austriaca).
Elementele central europene sunt prezentate de numeroase specii de nevertebrate, precum și de
Neomys anomalus dintre mamiferele insectivore și Apodemus uralensis dintre rozătoare.
Deosebit de importante sunt speciile mediteraneene: sorpionul carpatic, broasca de pământ
verde, țestoasa de uscat, șopârlița de frunzar, șopârla de ziduri, gușterul, șarpele rău, vipera cu
corn, drepneaua mare, lăstarul de stâncă, presura bărboasă, specii aflate la limita nordică a
arealului lor de reproducere. Dintre elementele eurasiatice amintim:Rhogas rugulosus, Ponera
coarctata și svârluga (Cobitis taenia). Speciile rare și roarte rare
sunt: fâsa mare (Cobitis elongata) și potârnichea de stâncă
(Alectoris graeca). Specii endemice ce trebuie conservate în mod
deosebit sunt: Acme banatica, Limax tigvenuis, Helicigona
banatica, Troglohypantes herculanus, Craspedosoma
banaticum. Ihtiofauna lacului de acumulare diferă într-o oarecare
măsură de cea a Dunării, atât datorită diferențelor de mediu, cât
și datorită introducerii deliberate a unor specii de interes
economic (caras, crapi, fitofagi). S-au înmulțit specii precum
somnul, șalăul, crapul, dar a dispărut cega, care nu mai poate
înainta în sus de Valea Dunării din cauza barajelor.

Habitate, ecosisteme, peisaje caracteristice: Habitatele de stâncărie și zonele umede,

cu vegetație hifrofilă și higrofilă sunt caracteristici acestul parc. Vegetația abrupturilor
calcaroase este foarte diversificată, existând asociații specifice, alcătuite în special din specii
arbustive termofile, denumite șibliacuri. Peisajul tipic este de defileu. Aici apar numeroase
forme și microforme de relief, iar defileele alternează cu golfuri depresionare, formate din
gurile de vărsare ale afluențior Dunării. Aici s-au dezvoltat și principalale localități din zonă.

10
 Rezervația biosferei Delta Dunării

Localizare: Este situată la N-V Mării Negre, în Estul Europei, la intersecția paralelei
de 45° lat N cu meridianul de 29°long E. Delta începe din punctul numit ceatalul (bifurcația)
Ismail. Suprafața toată este de 5050 km2 , dintre care doar 4340 km2 se află pe teritoriul țării
noastre, iar restul în Ucraina. Se prezintă sub forma unei câmpii joase, cu o elevație medie de
numai 0,58 m deasupra nivelului mediu al Mării Negre. Dintre cele 580000 ha cât are ca
suprafață totală, doar 338.100 ha reprezintă Delta propriu-zisă, restul fiind împărțit între câmpia
superioară a Deltei, complexul lagunar Razim-Sinoe, litoralul Mării Negre până la izobata de
20 m și Dunărea între Cotu Pisicii și Isaccea.

Relieful: Aspectul morfologic actual al Deltei Dunării se datorează ultimei ridicări a

nivelului Mării Negre, care a crescut condițiile mai puternice aluvionării, având drept
consecință meandrarea și ramificația brațelor principale. Japșele-suprafețe care stau sub apă
numai la începutul primăverii până la sfârșitul verii, când se usucă. Baharnicul:mlaștină
turboasă formată din plaur depus pe substrat, de unde apa s-a scurs, și stuful s-a pipernicit și în
cele din urmă a dispărut. Bahna-regiunea care a fost o japșă, colmatată treptat cu generații de
plante dezvoltate până ce stuful a putut apărea în ele, cu sol foarte moale, neaccesibil. Uscatul
este reprezentat prin grinduri fluviale ce mărginesc gârlele, canalele și brațele Dunării.
Grindurile fluviale sunt fâșii înguste, plane, de aluviuni lutoase, cu înălțimi de până la 2-3 m
deasupra nivelului Dunării, din ce în ce mai joase înspre vărsare. Grindurile sunt formele cele
mai înalte de relief din Deltă, care au fost create de fluviu prin depunerea aluviunilor pe pe
marginea brațelor de mare cu ajutorul curenților și al valurilor, sau sunt resturi din terenurile
continentale, rămase la suprafață, neacoperite de apă sau de aluviuni. Aceste grinduri sunt
fluviale (cu lățimi de câteva sute de metri, excepție până la 1-2 km, fiind acoperite de păduri
(salcie sau plop), terenuri agricole, sate și colibe pescărești) și marine (vechi cordoane litorale,
acoperite cu nicipuri). Delta Dunării area două subunități: Delta fluvială (formată din aluviunile
Dunării depuse în laguna Tulcei, după bararea acesteia prin cordoanele Letea, Caraorman și
Crasnicol) și Delta maritină (formată din aluviunile Dunării și din depozite marine, predominant
nisipoase, acumulate la E de aceste cordoane). Cordoanele litorale se prezintă sub formă de
insule de nisip maritim și aluviuni fluviale, cu relief specific de dune, cu înălțimi până la 13 m.
Delta dunării este o întindere acoperită cu mlaștini (70% din suprafață), lacuri, gârle, canale,
brațe ale Dunării (13%) și fâșii de uscat. Mlaștinile ocupă relieful negativ de mică adâncime
(până la 0.5-1m) iar lacurile sunt localizate în depresiunile mai adânci.

11
 Climă: temperatura medie anuală de 11° C, precipitații medii anuale de circa 350 mm.

Solurile: peste 90% dintre solurile care se găsesc aici sunt soluri stepice (solul bălan,
cernoziomul carbonatic, cernoziomul vermic, cernoziomul cambic). Pe 10% din suprafață se
întâlnesc solurile forestiere: rendzina, solul cenușiu și solul brun-luvic.

Biodiversitatea floristică: peste 70% vegetație dominată de stuf (Phragmites

australis), papură (Typha angustifolia). Delta fluvială: în mlaștinile unde se constată acumulări
de materie organică se dezvoltă suful (poate atinge 5-6 m înălțime) în amestec cu papura și
rogozul. Vegetația este reprezentată de stufărișuri, rogozișuri, sălcii, chiar și arini, în zonele de
tranziție. Delta maritimă: zonă caracterizată prin prezența unor bariere de nisip, paralele între
ele, și cu mici depresiuni între acestea; lățimea lor fiind de până la câteva sute de metri și 1-1,5
m înălțime deasupra nivelului mării. Datorită apropierii de mare, are loc o saturare a solurilor
(cel mai adesea de tip nisipos). Acestea sunt astfel umede și
sărace, pe care se
instalează o
Figură 14. Nymphaea alba
vegetație
Figură 15. Typha
dominantă de angustifolia
Cynodor dactilon,
Apera maritima,
Bromus
squarrosus și
Holoschoenus. Vegetația lemnoasă este reprezentată de cătină
albă, sălcioară, și cătină roșie.

Biodiversitatea faunistică: Delta Dunării este reprezentată de 3541 de specii, din care
identificate 3006 specii de nevertebrate (425 specii de viermi, 85 specii de moluște, 115 specii
de crustacee, 168 specii de arahnide, 8 specii de miriapode și 2208 specii de insecte), și 454
speci de vertebrate (85 specii de pești, 10 specii de amfibieni, 11 speciide reptile, 325 specii de
păsări și 42 specii de mamifere). Fauna piscicolă e reprezentată de crap, plătică, cosacul, batca,
babușca, roșioara, știuca, somnul bibanul, șalăul, ghiborțul, carasul, obletele, avatul. În apele
salmastre ale lacurilor Sinoe și Razelm se pot întâlni chefalii și sturionii, crapul, șalăul, plătica,
cambala, guvizi, broaște, șerpi de apă. Animalele mari întîlnite sunt mistrețul, lupul, pisici
sălbatice, nurci și vidre, vulpi, nevăstuici, hermine. În Delta Dunării clocesc, se alfă în pasaj
sau rămân permanent peste 325 de specii de păsări (majoritatea fiind oaspeți de vară și de
pasaj). Începând cu primăvara apar: privighetoarea de stuf, lăcarii, pițigoiul de stuf, nagâțul,

12
aușelul, pescăruși și rândunele de mare, vulturul
pescar, lișițe, gâște sălbatice, rața cu moț, stârcul
purpuriu, egreta, țigînușul, vulturul pleșuv sur,
șoimul. Exisă colonii de pelican comun și creț,
califar roșu și alb. Apar și lopătari, lebede, vulturul
țipător, cocorul, berzele, iar dintre reptilele protejate
amintim țestoasa de uscat dobrogeană (Testudo
graeca ibera) și vipera de stepă (Vipera ursinii Figură 17. Testudo graeca
renardi).

Câteva caracteristici: este una dintre cele mai mari din Europa; deține una dintre cele
două zone pontice frecventate de sturioni; deține unica mare colonie de pelicani din Europa;
este singura deltă europeană aproape în întregime dulcicolă; singura deltă care mai păstrează
un far medieval din lemn.

Rezervația biosferei Pietrosul Rodnei

Figură 16. Colonie de pelicani
Localizare: Rezervația este situată în partea
Nordică a Carpaților Orientali, care datorită întinderii și altitudinii sale, domină Depresiunea
Maramureșului spre nord și cea a Năsăudului spre Sud. Parcul național are ca suprafață totală
46399 ha, dintre care 3300 ha sunt declarate ca fiind în componența Rezervației biosferei
Pietrosul Rodnei. Sunt incluse în suprafața parcului 4 rezervații integre, strict protejate, și
anume: Rezervația Ineu-Lala, Bâla-Lala, Izvorul Bătrâna.

Relief: Din punct de vedere geologic Munții Rodnei sunt alcătuiți din roci cristaline,
motiv pentru care în acest masiv apar peșteri precum Peștera Izvorul Tăușoarelor, care este una
dintre cele mai adânci peșteri din țară. Munții Rodnei constituie singurul masiv din Carpații
Orientali care, datorită altitudinii, a fpst afectat de glaciațiunea cuaternară, urmele acesteia fiind
vizibile în relieful său actual: custuri, circur glaciare, văi glaciare, morene. Relieful este foarte
frământat, existând numerose vârfuri înalte care se prelungesc prin culmi orientate în cele mai

13
vaiate direcții. Relieful glaciar este foarte bine dexvoltat pe versantul nordic, unde există
numeroase circuri glaciare (Pietrosu, Negoescu, Buhăescu). Calcarele din jumătatea sudică au
permis instalarea unui relief carstic reprezentat prin câteva peșteri remarcabile: Izvorul
Tăușoarelor, Jgheabul lui Zalion, Baia lui Schneider.

Hidrologie: Someșul Mare, care își are izvoarele în acest masiv, adună toate apele din
S-E, S și V Munților Rodnei (Cobășel, Baia, Anieș, Cormaia, Rebra, Sălăuța, etc). Cele mai
importante ape ale Depresunii Maramureșului își au obârștea pe clina vestică a Munților
Rodnei. Sub linia crestei principale ezistă cca. 23 de lacuri glaciare (Iezerul Pietrosului, Tăurile
Buhăiescului, Lala Mare). Deoarece aproape toate cursurile de apă își au originea la înălțimi
mari, ele dau naștere căderilor de apă (cascade) cum ar fi: Cascada pârâului Pietroasa, Cascada
Izvorul Verde.

Climă: Climatul este de tip boreal umed, cu ierni aspre și veri răcoroase (în zona
piemontană) și ierni răcoroase (în erajul montan). Se rezsimt infuențe climatice baltice, care pe
fondul altitudinilor ridicate, dau naștere la un climat mai aspru. Temperatura medie anuală
scade odată cu altitudinea, fiind de 7-8 °C la poalele muntelui, și de -1, 5 °C la înălțimi de peste
2200 m. Preciptațiile sunt destul de numeroase, depășind valoarea de 1200 mm/an.

Vegetația: Cuprinde 3 etaje: boreal, subalpin și cel alpin. Etajul boreal este predominat
de molidișuri în amestec cu esențele de foioase (paltin, mesteacăn, etc) iar spre altitudini mai
mari rămân dominante molidișurile pure, care urcă până la 1700 m. În etajul subalpin, la peste
1700 m apar jnepenișurile, cu exemplare sporadice de zâmbru, sălcii pitice, care apără pădurile
din etajul inferior de avalanșele pustiitoare și de alunecările de grohotișuri. Etajul alpin este
reprezentat de speciile erabacee de Festuca, Poa, Sempervicum, precum și mușchi și licheni,
împreună alcătuind de fapt „golul aplin”. Flora cromofitelor este extrem de bogată, fiind
semnalate peste 1100 specii de plante superioare.

14
 Biodiversitatea floristică: Flora cromofitelor este
extrem de bogată, fiind semnalate peste 1100 specii de plante
superioare. Coloritul specific al florei este dat de numărul mare
de elemente endemice, cum ar fi: gușa porumbelului (Lychinis
nivalis), care este un relict glaciar; pesma de Rodna (Centaurea
carpatica)care este întâlnită și în zonele din Carpații Răsăriteni;
talpa ursului de Rodna (Heracleum carpaticum); păiușul de Figură 19. Gușa
porumbelului
Rodna (Festuca porci); clopoțelul (Campanula carpatica). Din
categoria speciilor rare se pot întîlni următoarele: Salix alpina,
Salix
bicolor, Androsace obtisifolia,
Laserpitium archangelica, Kobresia
simpli-ciuscula, Draba flandnitzensis.
De asemenea, pe teritoriul parcului se
Figură 18. Heracleum carpaticum întîlnesc plante ocrotite prin lege:
floarea de colț (Leontopodium
alpinum), ghințura galbenă (Gentiana
lutea), angelica (Angelica archangelica),
sângele voinicului (Nigritella rubra), tisa
(Taxus boccata).

Biodiversitatea faunistică: Fauna Figură 20. Campanula carpatica

este destul de bine reprezentată, studiul
nevertebratelor punând în evidență o mare
diversitatea de specii, inclusiv numeroase
endemite și relicte. Dintre vertebrate se
remarcă un număr mare de păsări de talie mare,
speciile cele mai importante se consideră a fi: cocoșul de munte și cel de mesteacăn, care trăiesc

15
 în jnepenișurile din Munții Rodnei. Se mai
întâlnesc caprea neagră, marmota, acvila, cerbul
carpatin, ursul, mistrețul, iar în apele curgătoare
păstrăvul indigen și lipanul.

Figură 21. Marmota

Figură 22. Rupicapra rupicapra

Modul de folosință al terenurilor

Utilizarea terenului este pentru conservarea naturii și cercetarea științifică. De

asemenea parcurile și rezervațiile naturale pot constitui și conserva specii din fauna și flora
României considerate pe cale de dispariție, sau vulnerabile, dar și pentru a pune în valoare
potențialul turistic al unor zone bogate în vestigii istorice și arhitectonice (Parcul Natural
Vânători-Neamț).

Funcțiile rezervațiilor biosferei: 1. De cercatare și supraveghere (rezervațile constituie locul

ideal pentru supravegherea evoluției factorilor fizici și biologici, de colectare a datelor pentru
cercetarea științifică dorită). 2. De conservare (măsurarea pe termen lung a modificărilor ce pot
interveni în biosferă, constituind astfel o bază de cercetare, educare și formare în materie de
ecologie). 3. De educație și formare (rezervațiile sunt importante centre de formare practică, pe
teren a cercetătorilor, responsabili cu gestiunea, populațiilor locale. Programele de formare pot
fi interdiscliplinare saun dintr-un singur domeniu, conținutul acestora depinzând de condițiile

16
existente, fondurile necesare, nevoile regiunii). 4. De cooperare (trebuie să fie asigurată la nivel
local, regional și internațional, fiind o garanție a bunei gestionări, dar și un factor de bază pentru
asigurarea unor lucuri de muncă. Cooperarea se bazează pe analiza, evvaluarea și ameliorarea
unui număr mare de interese comune).

17
Bibliografie
1. Tatiana Sandu (Iași, 2011) –„Parcuri naționale, naturale și rezervații ale biosferei”,
Editura Ion Ionescu de la Brad;
2. Gheorghe Mohan, Aurel Ardelean (București 2006)- „Parcuri și rezervații naturale
din România”, Editura Victor B Victor;
3. Anca Sârbu (București, 2007)-„Arii speciale pentru protecția și conservarea
plantelor în România”, Editura Victor B Victor;
4. Bădărău, Alexandru Sabin (București, 2013)- „Catalogul habitatelor, speciilor și
siturilor”, Editura Exclus Prod;
5. PRNP Romsilva-Administrația Parcului Natural Apuseni R.A

18