STILUL ROMANIC

Introducere
In ultimii ani ai sec XI si in primele decenii ale sec XII intre anii 1060 si 1140 apar in
primul plan al istoriei o serie de evenimente care vor inscrie istoria Europei pe o noua orbita.
Este epoca in care sub actiunea unor papi energici si a unor prelati activi triumfa reforma
Gregoriana care epureaza clerul, insufleteste constiinta crestina si exalta zelul religios. “Este
perioada acelei extraordinare aventuri care a fost cruciada intai, deopotriva explozie a
vitalitatii crestine si expansiune a Europei. Este monentul in care ordinul de la Cluny atinge
sub staretia lui Hugues, cea mai stralucitoare inflorire este epoca artei romanice, arta a pietrei,
epoca unei arte globale care iubeste misterul, dar care in acelasi timp dogoreste de tot ceea ce
este omenesc”.

Societatea umana se gasea in fata unei noi forme de viata sociala ce poarta numele
feudalitatii, consecinta a slabirii Imperiului Carolingian sub urmasii lui Carol cel Mare, a
impartirii Imperiului si a invaziilor vikinge si normande pe continent. Puterea centrala
dispare facand loc unor forte locale conduse de conti, marchizi si episcopi cei din urma
concentrand in mainile lor nu numai puterea spirituala dar si cea politica si militara. Afirmarea
ordinelor religioase (benedictina si cisterciana) care in sec XI ajung la un prestigiu si forta
considerabile, constituie un alt aspect specific epocii. Ordinele calugaresti controleaza tot ceea
ce inseamna viata culturala, creandu-se in tot Occidentul medieval o retea de circulatie a
ideilor si formelor aristice. Manastirile de la Cluny (Bugundia) si Citeaux constituie una din
cele mai bine organizate forme de putere ale Evului Mediu European. De asemenea,
pelerinajele cu drumurile si statiile lor constituie un aspect important al propagarii unui stil
artistic uniform. Perioada de gestatie a primului stil istoric de arta european a durat
aproximativ patru secole, elementele prefigurate aparand inca in sec VII si pana catre mijlocul
sec. IX cand se constituie caracteristicile ordonate a unui 'stil'. Denumirea de 'stil romanic' era
data la inceput modului de constructie care pornea de la monumentele romane (modo
romano), adica acelor cladiri care nu erau din lemn ca vechile constructii barbare ci din piatra
si cu acoperisuri boltite. Astazi intelegem prin stil romanic totalitatea artei vest-europene din
sec. XI si pana in prima jumatate a sec. XII.
 Arta romanica raspundea cererilor societatii feudale. Ca motto al acestei cereri ar
putea fi luata afirmatia lui Grigorie cel Mare care considera ca arta ar trebui sa fie ca o Sfanta
Scriptura pentru analfabeti. Operele medievale chiar dau impresia unor ilustratii in special
ornamentatia lacasurilor de cult. Cert este faptul ca cel mai mare protector al artei devenise
clerul, varfurile de lance fiind Desiderius, staretul manastirii Monte Cassino, episcopul
Bernwald von Hildesheim si staretul manastirii Saint Dennis, Sugerius.

1. Aparitia si raspandirea stilului romanic

Stilul arhitectonic romanic, numit, inexact, uneori : romano-bizantin sau latin, este cel
dintai stil de arta propriu al Apusului medieval. El ia nastere in epoca lui Carol cel Mare
(secolele VIII-IX), cand se realizeaza in Apus o prima simbioza a resturilor vechii arte romane
a bastinasilor romanizati (galo-romani) cu cultura nationala a popoarelor germanice stabilite
in Apus (goti, alemani, franci, normanzi, anglo-saxoni, germani etc.) si cu influente de origine
orientala, aduse in Apus pe de o parte de maurii din Spania, pe de alta de calugari,
comercianti, pelerini, iar mai apoi (de la 1096 inainte) de Cruciati care pun in contact cultura
apuseana cu cea bizantina si araba.
 Locul de nastere al stilului romanic este Franta si nordul Italiei (Lombardia), unde
reminiscențele vechii arte galo-romane, amestecate cu influente noi, asiatice, dau nastere celor
dintai biserici cu cupole pe pandantivi (considerate de unii ca influente bizantine). De aici,
stilul acesta se raspandeste in toate tarile catolice (Anglia, tarile germanice, tarile scandinave,
Polonia, Ungaria, Moravia, mai putin in Italia si Spania), devenind arta oficiala a
catolicismului (ritualul latin) din secolele X-XIII, asa cum devenise mai de mult cea bizantina
pentru crestinismul rasaritean. Mult mai putin unitara insa in evolutia si aspectele ei generale
decat cea basilicala si cea bizantina, arta romanica a facut mai mult loc influentelor si tradi-
tiilor locale, dand nastere la scoli, tipuri sau sub-stiluri regionale, dintre care amintim, ca mai
importante, pe cele din : Lombardia (nordul Italiei), Proventa (sudul Frantei), Burgundia (in
centrul Frantei), Norfnandia (in nord-vestul Frantei) si regiunea Rinului (estul Frantei si
apusul Germaniei).

Castelele feudale au fost contruite din cauza stării de nesiguranță din acea vreme,
provocată de luptele permanente dintre seniorii feudali și iobagii revoltați sau de luptele
pentru supremație dintre nobili. Castelele erau construite pe înălțimi sau pe locuri unde apele
sau depresiunile de teren puteau constitui mijloace de apărare naturale, mărimea și planul
acestora fiind determinate de locul ales. Castelele erau înconjurate de ziduri groase și înalte,
realizate din blocuri mari de piatră și prevăzute în partea de sus cu creneluri, cu drum de strajă
și turnuri de apărare. Poarta de la intrare era păzită de unul sau două turnuri. Locuintele
castelelor erau prevazute cu incaperi spatioase, cu pereti si pardoseli din piatra, ferestre
inguste, cu bolti din piatra sau plansee din lemn sustinute de puternice grinzi aparente. Intr-un
asemenea ambient, cu un mobilier din ce in ce mai rudimentar, apar primele dulapuri
verticale, vatra, lazile omniprezente in camerele mari si austere, bancile cu spatar inalt lipite
de perete. Iar jiltul impunator era destinat doar seniorului si doamnei lui.

Caracterele generale ale bisericilor romanice se pot reduce la urmatoarele:

 a) Lipsa de unitate in plan ; planul bisericilor romanice este foarte variat : cruciform
(mai ales in cruce latina), treflat biabsidal, circular (influenta din rasarit) ; de cele mai multe
ori apare un plan complex, combinatie a tipului basilical cu cel cruciform, creat prin prezenta
regulata a navei transversale (transeptului, uneori dublu).

b) Materialul de constructie este mai ales piatra (mai putin caramida si lemnul),
zidaria fiind lasata aparenta (netencuita si neacoperita cu placaj de marmura, ca in basilical
sau bizantinul timpuriu), iar zidurile fiind masive (groase si puternice), sunt sprijinite de
contraforti (ziduri suplimentare, de sprijin, in partile unde apasarea masei de zidarie e mai
mare).

c) Soclul inalt, fatada principala (de vest) precedata uneori de o curte inchisa cu un
portic este in general monumentala, cu trepte multe si portaluri uriase, bogat decorate si
flancate de turnuri patrate sau octogonale (influenta siriana), dintre care unul serveste si ca
clopotnita, cand aceasta nu e separata de biserica.

d) Interiorul, precedat uneori de un narthex de mari proportii, e impartit (ca si la

basilici) in mai multe nave.

e) Acoperisul primelor biserici romanice e in sarpanta, adica cu scheletul de

lemn sau metal (cu sau fara tavan), ca la basilici ; mai tarziu e inlocuit intai la navele laterale
cu acoperisul boltit, de piatra sau caramida, sub diverse forme : calote sau cupole hemisferice.

f) Caracteristic (comun) tuturor bisericilor apusene de orice stil este chorul, adica o
travee (despartitura) deosebita a interiorului, sub forma de nava transversala, intre absida
altarului si transept. In general el este mai inalt fata de restul bisericii, pentru ca sub el si altar
se construiesc cripte de mari dimensiuni.

g) Sculptura decorativa e intrebuintata mai mult decat in basilical si bizantin, ca

auxiliar important al arhitecturii (la impodobirea capitelurilor de pilastri si coloane, a fatadelor
si a portalurilor, a cadrelor de usi si ferestre, la cornise etc).

h) Arcul rotund (roman, in semicerc perfect) este utilizat in larga masura, atat ca
element arhitectonic (de legatura intre coloanele sau pilastrii din interior), cat si ca element
decorativ (mai ales la fatade, in galerii de arcade) ; de aceea, stilul romanic e numit uneori si
stilul arcului rotund.
 i) Ferestrele sunt la inceput putine si mici, apoi mai multe si mai mari, terminate
totdeauna in arc rotund (simplu sau divizat bifor, tri-for etc.) si cu ornamentatie bogata (apar
primele vitralii in sec- XII).

Perioada de formare a stilului o constituie secolele VIII-X (faza timpurie sau pre-
romanica); apogeul il atinge in secolele XI -XII (perioada matura, sau romanicul dezvoltat),
iar in sec. XIII incepe sa fie inlocuit (mai intai in Franta) de stilul gotic.
2. Contextul aparitiei si raspandirii

Stilul romanic este expresia artistica a societatii central si vest-europene din faza
trecerii de la feudalismul timpuriu la feudalismul dezvoltat. In termeni cronologici, acest stil
cuprinde, in desfasurarea sa maxima, in timp, limitele secolelor X-XIII.

Prin urmare, stilul romanic nu e o expresie specifica a popoarelor care vorbesc limbile
romanice, asa cum au crezut istoricii de arta din prima jumatate a secolului al XIX-lea, care i-
au dat si numele. Cercetarile ulterioare au demonstrat ca particularitatile etnice constituie doar
simple variante in cadrul evolutiei generale. Astfel, denumirea incetatenita de stil “romanic”
nu mai are azi decat valoarea unui termen conventional.

In secolele X-XIII, relatiile de

productie feudala treceau de la etapa
timpurie la faza dezvoltata. Predominanta
era inca economia naturala, iar faramitarea
politica pricinuia, prin izolarea fortelor de
productie in cadrul unor unitati regionale
restranse, o inevitabila franare a activitatii
economice. Drept compensare fireasca
pentru acest neajuns, realitatile economice
au inlesnit dezvoltarea unei serii
numeroase de targuri, centre negustoresti
si mestesugaresti favorizate de imprejurari
locale, de relatii interzonale si de accesul Castelul Rising (Anglia)
la marile artere comerciale ale timpului. Etapa aceasta de framantari sociale s-a desfasurat in
Europa centrala si apuseana in imprejurari deosebit de aspre si dramatice, fapt care si-a
imprimat pecetea si asupra realizarilor artisitce.

Din punct de vedere politic, stilul romanic a fost foarte bine primit si la un moment de
nevoie din cauza starii de nesiguranta de la acea vreme provocata de luptele permanente
dintre seniorii feudali si iobagii revoltati sau luptele pentru suprematie dintre nobili.

Castelele feudale erau construite pe inaltimi sau pe locuri unde apele puteau constitui ca
mijloace de aparare naturale, fiind de asemenea inconjurate de ziduri groase si inalte realizate din
blocuri mari de piatra.

Societatea umana se gasea in fata unei noi forme de viata sociala ce poarta numele
feudalitatii, unde conducatorii locali (boieri, conti sau nobili) concentrand in mainile lor nu
numai puterea politica dar si cea militara ofereau pamanturi taranilor in schimbul unor alte
servicii cum ar fii: servicii militare sau forta de munca. Feudalismul este o consecinta a slabirii
Imperiului Carolingian sub urmasii lui Carol cel Mare, a impartirii imperiului si a invaziilor
vikinge si normande pe continent.
 Basilica San Giovanni (Italia)
In acele vremuri, Biserica Catolica exercita o
autoritate rigida asupra vietii culturale a Europei centrale
si apusene. Aceasta biserica era ea insasi un vast
organism feudal, hotarit sa-si asigure si in domenioul
economic si politic primatul, in rivalitate si in lupta cu
organismele statale laice, chiar cu Imperiul German.
Primatul cultural si-l asigurase prin excluderea
populatiei de rand si in parte chiar si a nobilimii, de la
invatamant, pe care il impartasea laicilor doar prin
cateva institutii razlete, cum era, de pilda Scoala
Episcopala, mai apoi Universitatea din Paris. Urmare
imediata a acestor stari era un nivel cultural in general
foarte scazut si inegal. Pe de o parte existau regiuni, cum
erau cele din Franta de sud, din Italia si in general
tinuturile litoralului mediteranean, unde se pastrau inca
numeroase amintri din perioada de inflorire a culturii
sclavagiste din cadrul fostului Imperiu Roman, in timp
ce pe de alta parte regiunile central si nord europene,
care nu au parcurs etapa relatiilor de productie
sclavagiste, treceau acum direct de la faza destramarii comuniei primitive la faza feudala. Asa se
explica mostenirea feluritelor obiceiuri si credinte eterogene, multe din ele travestite acum in haina
crestina, precum si aparitia unor superstitii noi, printre care cultul moastelor facatoare de minuni
dobandise o importanta deosebita. Acest cult al moastelor, practicat in perioadele mai vechi doar
sporadic, a fost exploatat in perioada romanica in mod sistematic de biserica, devenind una din
sursele ei importante de venituri si totodata un instrument de dominatie psihologica asupra maselor.

Din punct de vedere religios, stilul romanic sta la baza construirii bisericilor mai ales
dupa caderea puterii carolingienilor aceasta substituindu-se fie cu cea a episcopilor (spiritual,
militara sipolitica), fie cea a marilor demnitari locali. In secolele XI-XII numarul de biserici s-a
marit considerabil. O mare parte dintre ele s-au pastrat si in ziua de azi printre care: Santa Maria
in Cosmedin (Roma), Battistero di San Giovanni (Florenta), Catedrala Mainz si Catedrala Speyer
(Germania).

Deoarece arta romanica a fost indrumata de ideologia specifica a clasei dominante, adica
de ideologia generata de interesele politice si sociale ale feudalilor si ale organizatiei bisericesti,
si fiindca conceptele feudale despre lume si viata erau in acea perioada cele religioase, a fost
firesc ca acestea din urma sa fi imprimat tematicii si morfologiei artistice pecetea lor. Astfel se si
explica aprofundarea separarii dintre arta Europei rasaritene reprezentata in deosebi prin cea
bizantina si arta romanica, prima dominata de conceptele Bisericii Ortodoxe, cealalta
determinata de imprejurarile particulare in care s-a dezvoltat catolicismul, ambele curente
religioase pornind de la principii comune, evoluate insa in conditii social-economice, geografice
si etnice variate, fiindca in conceptia lor au intrat factori cu traditii si posibilitati foarte deosebite.
 Din punct de vedere religios, stilul romanic sta la baza construirii bisericilor mai ales
dupa caderea puterii carolingienilor aceasta substituindu-se fie cu cea a episcopilor (spiritual,
militara sipolitica), fie cea a marilor demnitari locali. In secolele XI-XII numarul de biserici s-a
marit considerabil. O mare parte dintre ele s-au pastrat si in ziua de azi printre care: Santa Maria
in Cosmedin (Roma), Battistero di San Giovanni (Florenta), Catedrala Mainz si Catedrala Speyer
(Germania).

Deoarece arta romanica a fost indrumata de ideologia specifica a clasei dominante, adica
de ideologia generata de interesele politice si sociale ale feudalilor si ale organizatiei bisericesti,
si fiindca conceptele feudale despre lume si viata erau in acea perioada cele religioase, a fost
firesc ca acestea din urma sa fi imprimat tematicii si morfologiei artistice pecetea lor. Astfel se si
explica aprofundarea separarii dintre arta Europei rasaritene reprezentata in deosebi prin cea
bizantina si arta romanica, prima dominata de conceptele Bisericii Ortodoxe, cealalta
determinata de imprejurarile particulare in care s-a dezvoltat catolicismul, ambele curente
religioase pornind de la principii comune, evoluate insa in conditii social-economice, geografice
si etnice variate, fiindca in conceptia lor au intrat factori cu traditii si posibilitati foarte deosebite.

Teritoriul de raspandire al stilului romanic cuprinde in principiu tarile si ambiantele

europene catolice, fara sa excludem fireste si unele zone de osmoza. Teritoriul acesta
imbratiseaza Italia, Franta, Peninsula Iberica (cu exceptia regiunilor ocupate de arabi), Anglia,
Scandinavia, Tarile de Jos, Germania, Elvetia, Austria, Moravia, Boemia, Polonia, Ungaria
partunzand pana in Transilvania, apoi Dalmatia
Catedrala Mainz (Germania)
si parte din Siberia. Spre rasarit si miazazi zona
de expansiune romanica era zagazuita de sfera de
iradiere a stilului bizantin, in perioada aceasta
expresie a unei culturi incomparabil mai
evoluate, atat din punct de vedere conceptual, cat
si tehnic, decat cultura Europei centrale si
apusene. De aceea influenta stilului romanic
asupra zonelor marginase bizantine a fost numai
sporadica si locala, in timp ce influentelor
bizantine le-a revenit un rol important in insasi
concretizarea morfologiei romanice.

Pe de alta parte, in inima Frantei, in provincia pariziana Ile-de-France, aparusera inca

pe la 1140 principiile si formele stilului gotic, care se vor raspandi mai intai spre nord si est,
contaminand si inlocuind treptat morfologia romanica, pentru ca dupa mijlocul secolului al
XIII-lea formele romanice tarzii sa nu se mai intalneasca decat in tarile Europei rasaritene, si
acolo pe cale de a fi eliminate de stilul gotic. Prin urmare, stilul romanic nu a fost un fenomen
static; a evoluat din premisele artistice ale perioadei carolingiene, iar in etapele dezvoltarii
sale se poate distinge o faza “timpurie”, apartinand secolului al X-lea si primei jumatati a
secolului al XI-lea (numita uneori si “preromanica”), urmata de perioada “matura” din
jumatatea a doua a veacului al XI-lea, atingand apogeul in cursul secolului urmator si, in
sfarsit, de faza “tarzie” din veacul al XIII-lea. Ritmul acestei evolutii nu a fost insa sincronic
in toate tarile, fiindca evolutia stilistica depinde de progresul relatiilor de productie, de
aparitia oraselor si de dezvoltarea mestesugurilor.

3. Caracteristicile stilului

Arhitectura romanica a avut la baza sinteza realizata de arhitectura carolingiana si

ottoniana la care s-a adaugat elemente arhitectonice bizantine, arabe si de arta barbara. Toate
aceste elemente eterogene au fost asimilate si re-elaborate intr-o viziune unitara si organica.

Pe plan urbanistic, asezarile urbane din sfarsitul perioadei romanice dispuneau de

importante fortificatii exterioare. In interiorul incintei, edificiile erau dispuse dupa o trama
stradala neregulata, dar in general grupate si urmareau configuratia reliefului. Pietele nu aveau
o forma regulata, dispunerea edificiilor mai importante fiind dictate de ratiuni economice si
functionale.

Arhitectura militara era caracterizata de ample fortificatii in jurul oraselor, formate

din: ziduri masive, prevazute cu porti intarite, turnuri, santuri, poduri ridicatoare, creneluri sau
guri de tragere, ilustrative fiind fortificatiile orasului Carcassonne din Franta.
 Castel: (diminutiv al lui castrum – tabara militara , fortareata), simbolul autoritatii
feudale cu rol exclusiv militar , dar avand adesea si functia de resedinta seniorala, era asezat
pe inaltimi si inconjurat de ziduri groase si inalte , realizate din blocuri de piatra, iar in partea
superioara avea creneluri , turnuri de aparare si ziduri de straja; cand era situate in campi ,
castelul era inconjurat de santuri cu apa. Elementul principal al unui castel era donjonul, cu
infatisarea unui turn inalt puternic fortificat cu intrare mai sus de sol, ferestre mici si in care se
facea ultima retragere in caz de atac.

Donjon.

Arhitectura romanica s-a caracterizat prin simplitate structural, forme greoaie si

scunde, masivitate, precizia volumelor, predominarea plinurilor asupra golurilor, alternanta
formelor cilindrice cu cele cubice, utilizarea boltei semicilindrice (in leagan) si a arcului in
plin cintru (care imparte spatial conform unor raporturi proportionale bazate pe dublu si
triplu) si sobrietate in detalii decorative.

Locuinta romanica, in general, era de tipul casei orasenesti cu doua niveluri, cu

pravalii si anexe gospodaresti la parte si incaperi de locuit la etaj. In arhitectura civila s-au
utilizat volume complexe si asimetrice. Decorul arhitectural era limitat: pe zidaria simpla
existau grupuri de ferestre bifore si trifore si portaluri sculptate, cu deschidere semicirculara.
In partea superioara a edificiilor existau adesea frize de arcaturi cu colonite sau firide. In
interior, coloanele aveau capiteluri decorate cu elemente animaliere, elemente vegetale de
inspiratie antica sau sau ornamente geometrice.

Manastirile aveau in componenta diverse constructii : refectoriu ( sala de mese), Sali

de adunare, biblioteca, chilii, anexe gospodaresti amplasate in jurul unei curti interioare –
claustru – care era alipit laturii de sud a bisericii. Unele manastiri puternic fortificate aveau si
un caracter de cetate servind ca locuri de refugiu in fata navalitorilor. Mediul natural a
influentat arhitectura romanica determinand anumite particularitati regionale. Aatfel, in
regiunile nordice, unde cerul era predominant acoperit, deschiderea ferestrelor era mult mai
mare, pentru a permite sa intre cat mai mult lumina zilei .

Dimpotriva, in regiunile de sud ale continentului, ferestrele erau mult mai mici, pentru
a impiedica o luminare prea intensa de afara. De asemenea, acoperisurile bisericilor din
regiunile nordice, cu ploi si zapezi abundente, sunt mai inalte si mai ascutite, pentru a permite
scurgerea rapida a ploii si a evita depunerea unui strat prea gros de zapada, in timp ce in
regiunile de sud ale continentului, acoperisurile sunt mai joase si mai plate.

In cadrul edificiilor de cult, organizarea spatiului interior urmarea realizarea unei

atmosfere mistice si concentrarea atentiei maselor mari de credinciosi asupra zonei de
desfasurare a ritualului religios. Pentru concretizarea arhitecturala a acestei conceptii s-au
folosit diverse procedee: accentuarea sensului longitudinal al navelor prin continuitatea
liniilor orizontale; ritmul egal al sirului de arcade conducand spre altar; iluminarea dozata,
mai intensa in zona altarului, etc. In exterior, formele arhitecturale erau exprimate direct prin:
volume dinamice, evidentiate de verticalele turnurilor situate deasupra vestibulului de intrare
sau a transeptului. Partea estica a bisericii: corul cu altarul si capelele anexate, aveau un rol
major in plastica volumelor.

Bisericile romanice erau de tip bazilical, in cruce latina, cu una sau mai multe nave,
ziduri masive de piatra, abside semicirculare, deschideri in general mici si ancadramente in
plin cintru, avand spatiile interioare fie tavanite, fie acoperite cu bolti semicilindrice. La
acoperirea navelor principale s-au folosit diferite sisteme. Fatada bisericilor a evoluat pe baza
unor solutii diferite: la bisericile italiene sau din sudul Frantei, putea fi cu un singur fronton
sau cu frontoane multiple; in Spania, Germania si in nordul Frantei, fatada putea prezenta
doua turnuri. Existenta rozetei, ca element inovator, dinamiza armonia fatadei. Modulul patrat
al traveei permitea utilizarea arcelor in plin cintru care racordau un sistem complex de
coloane si pilastri, in alternanta. Utilizarea arcelor suspendate genera un ritm pe suprafetele
peretilor fatadei, laturilor sau absidelor. Unele biserici aveau un un turn la intersectia dintre
nava si transept sau cupole. Alte biserici aveau ca element nou, in interior, galeria femeilor –
matroneum – galerie destinata femeilor, dispusa pe peretele lateral al navei centrale, care
putea fi redusa la o structura cu functie exclusiv decorativa si fi dominata de un cleristoriu.
 O bazilica romanica cuprindea: un vestibul – nartex, corpul bisericii (format din 3,
5 sau 7, cu nava mediana cea mai inalta), un transept (uneori 2) si un altar dezvoltat, precedat
de un cor. In jurul corului, uneori si pe laturile estice ale transeptului, erau amenajate capele
cu altare secundare, la care accesul se facea printr-o galerie numita dembulatoriu si care
permitea trecerea pelerinilor prin fata capelelor continand relicvele sfintilor. Sub altar, putea
exista o cripta, pentru cultul funerar sau legat de cel al relicvelor sfinte. Tipul de edificiu
central, utilizat indeosebi in perioada proto-romanica, pentru constructii comemorative sau
funerare era format dintr-un nucleu circular, poligonal sau polilobat acoperit cu o cupola
rezemata direct pe coloane sau pe ziduri; uneori nucleul central era inconjurat de 1-2 galerii,
adesea cu etaj.

Caracteristici ale plasticii fatadelor:

-desfasurarea cladirii pe orizontala, masivitatea zidurilor, groase de 1-1,5m, austeritatea si

severitatea zidurilor, neimpodobite cu sculptura in ronde-bosse sau relief.

-ferestrele mici si inguste, cu deschiderea mica la exterior si largita la interior, pentru marirea
conului de lumina.

- separarea corpului fiecarei incaperi prin delimitarea volumetrica proprie si acoperisul separat
pentru fiacare incapere.

Ultimele doua caracteristici asigura rigoarea, logica si claritatea compartimentarii,

citirea planului de la exterior, de aici denumirea de “arhitectura sincera”. Structura, scheletul
constructiei, era formata din bolta romanica cu formle semicilindrice “in plin cintru” si “bolta
in leagan”, sustinuta de arce doubeaux, la randul lor, sprijinte la interior pe coloane si la
exterior pe contraforti. Masivi de zidarie, contrafortii preluau la exterior impingerile boltii.
Grosimea contrafortilor era direct proportionala cu unghiul facut de deschiderea arcului
semicircular si cu impingerile acestuia catre exterior.

Plastica fatadelor prezinta caractere specific indeosebi la fatada vestica, unde

portalurile marcheaza intrarile. In general, fiecare nava are correspondent un portal, respective
bisericile cu trei sau cinci nave au, corespunzator, pe fatada vestica trei sau cinci portale de
intrare. Portalul are ca elemente specific timpanul, de forma semicirculara, situate in partea de
deasupra intrarii acoperita cu reliefuri;
 Lintelul, pe care sta timpanul, traversa orizontala, incastrata in zidurile laterale de
piatra. Lintelul este sustinut median de verticala unui stalp central, care desparte intrarea in
doua parti. Deasupra timpanului este arhivolta. Formata din semicercuri de zidarie in profil,
cu sculpture in relief, aceasta il onoreaza ca o diadema. Arcatura se sprijina pe colonete,
imbratisand intrarea in dreapta si in stanga. Semicercurile impodobite cu reliefurile arhivoltei,
numite voussures, sunt construite ca retrageri successive, motiv pentru care poarta numele de
“timpan lunetar”.

Sculptura monumentala, de inspiratie crestina sau orientala, avea scopul de a decora

edificiul de cult si de a consolida spiritual congregatia.. In piatra, sculptura a luat forma
basoreliefurilor. Ansamblurile sculpturale tratau teme din Sfanta Scriptura, Apocalipsa, scene
din Iad, viciile, teme din opere antice si orientale. Pictura romanica era expresiva in miscari,
priviri si gestica si a fost considerata o cale eficienta in invatarea principiilor religioase de
catre credinciosi, ilustrand Biblia sau Cartile de Rugaciuni si dedicand interiorul bisericii
gloriei lui Dumnezeu. Mozaicurile murale si frescele policrome reprezentau scene cu caracter
religios.

4. Materiale de constructii

Procedeele de constructie s-au perfectionat cand in sec II i.e.n s-a descoperit un fel
de ciment: un conglomerat artificial de pietris si nisip, amestecat cu materii vulcanice, peste
care se turna, in cofraje, mortar. Dupa aceasta, peretele era acoperit cu caramizi arse sau cu
mici blocuri de piatra taiate in forma de romb. Apoi, prin folosirea generalizata a caramizilor
arse, a fost posibila constructia boltei in leagan si a cupolei care putea acoperi sali de mari
dimensiuni.

Asemenea progrese tehnice i-au ajutat pe romani sa realizeze edificii indraznete,

impresionand prin dimensiunile lor uriase; constructii in special cu caracter pur utilitar:
bazilici, terme, apeducte si edificii destinate spectacolelor, temple.

Templul roman era asemeni celui etrusc pe care il continua, dar incorporand si
influente grecesti in general de dimensiuni mici, avea forma dreptunghiulara si era construit
pe un podium de piatra inalt. Peretii erau imbracati in marmura si aveau 7 nise si 8 edicule.
 In secolul I i.e.n. Pompei a construit primul teatru din piatra , pana atunci se folosea
doar lemnul. Teatrele romane erau construite direct pe sol, spre deosebire de cele grecesti care
se sprijineau pe o colina.

Printre problemele tehnice care se ridicau în faţa arhitecţilor romanici, cea mai
importantă era acoperişul. El era din lemn şi prezenta riscul unor incendii, de aceea a fost
înlocuit cu bolţi din piatră în formă de cupolă în semicerc.

Caracteristice stilului romanic erau si castelele, bisericile si manastirile. Acestea

erau asezate pe inaltimi si inconjurate de ziduri groase si inalte. In istoria stilului romanic,
printre cele mai reprezentative monumente religioase, ramanand prototipul morfologic al
stilului este considerata Biserica Manastirii din Cluny, Franta. Particularitatile stilului romanic
se pot observa in special la sistemul de acoperire. Acesta era fie din sarmanta aparenta (lemn),
fie din piatra. Aici se foloseau boltari, bucati de piatra taiata si fatuita astfel incat sa se imbine
una cu alta pentru a inscrie semicercul arcului curb. Boltarii creau astfel semicercurile
paralele ale boltii, pe toata lungimea acesteia, din loc in loc, la intervale egale, bolta find
intarita cu centuri numite arce doubleaux care dublau si sustineau bolta in punctele slabe.
 Cu toate ca cele mai multe biserici din perioada romanica erau construite din
piatra, constructorii acestora aveau nevoie si de lemn pentru a construi schelele necesare
inaltarii anumitor tipuri de bolti sau arcade. Castelele erau locuintele seniorilor feudali.
Acestea erau prevazute cu incaperi spatioase, cu pereti si pardoseli din piatra, ferestre inguste,
cu bolti din piatra sau plansee din lemn sustinute de puternice grinzi aparente. In Italia a
aparut o viziune noua asupra stiluilui. In locul structurilor romanice masive, din blocuri mari
de piatra, a fost folosit sistemul zidariei cu umplutura de pietris si mortar intre doua placaje.
Vechile traditii constructive ale conceptiei ingineresti din Roma Antica s-au pastrat in
continuare.

V.Edificii reprezentative
1. Biserica Sf. Mihail din Cisnadioara

Biserica Sf. Mihail din Cisnădioara este un monument istoric și de arhitectură

din secolul al XIII-lea, edificiu reprezentativ pentru arta romanică din Transilvania. Biserica
din Cisnădioara se înscrie în seria bazilicilor de ispirație renană din zona Sibiului, alături de
cea din Cisnădie, OcnaSibiului, Gușterița. Figurează pe lista monumentelor istorice 2010.Spre
sfârșitul secolului XII începe să se ridice o biserică romanică scurtă, cu trei nave, corp pătrat,
absidă semicirculară, absidiole în partea de est a navelor laterale și cu două turnuri proiectate
în partea de vest a colateralelor, care n-au mai fost realizate decât parțial.Monumentul
ecleziastic este deosebit datorită faptului că el nu a fost modificat de-a lungul timpului, așa
cum s-a întâmplat cu majoritatea bisericilor din Transilvania. Zidul de incintă din jurul
bisericii-prevăzut cu un turn de vest și cu un turn de poartă interior (ulterior refăcut)-a fost
ridicat în doua jumătate a secolului al XIII-lea, cu drum de strajă zidit și creneluri

2. Catedrala Romano-Catolică Sfântul Mihail,

 Situată în interiorul cetății Alba Iulia, este cel mai valoros monument de
arhitectură romanică din Transilvania. Construcția edificiului a început în secolul al XI-lea. La
mijlocul secolului al XII-lea au fost ridicate navele transversale. Catedrala a fost distrusă
parțial demarea invazie tătară în anul 1242. Edificiul a servit drept catedrală a Episcopiei
Transilvaniei, iar de la concordatul interbelic dintre România și Sfântul Scaun servește drept
catedrală a Episcopiei Romano-Catolice de Alba Iulia.

În nava laterală de sud se află sarcofagul lui Ioan de Hunedoara, guvernator al Ungariei, cel al
fiului său, Ladislau de Hunedoara, iar în nava nordică se află sarcofagul reginei Izabella și cel
al lui Ioan Sigismund, primul Principe al Transilvaniei și Rege al Ungariei.În absida navei
laterale nordice pot fi observate câteva fresce din epoca Renașterii.

3. Colosseum-ul

Constructia Colosseumului a fost inceputa pe locul unui lac artificial, de catre

imparatul Vespasian in anul 72 d.Hr. si s-a incheiat in anul 80 d.Hr., la un an dupa moartea
imparatului. Arena are forma eliptica, iar zidul exterior are inaltimea de 48 m. Zidul exterior
cuprinde trei niveluri de arcade suprapuse de ordine diferite si un atic inalt, prevazut cu
ferestre. Arcadele sunt incadrate de semicoloane dorice, ionice si corintice iar aticul e
impodobit de pilastrii corintici. Fiecare arc de la al doilea si al treile nivel era ornat cu statui.
In interior, existau doua niveluri de galerii subterane, unde se aflau vestiarele luptatorilor, cat
si custile cu animale, care erau ridicate la suprafata cu niste platforme speciale. Spectatorii
erau asezati in tribune in functie de rang. Imparatul, vestalele si alti membrii importanti ai
societatii aveau locuri privilegiate. Sistemul de evacuare era foarte eficient. In caz de pericol,
amfiteatrul putea fi evacuat in cateva minute.
4. Turnul din Pisa

La Pisa a aparut arhitectura gratioasa a unui stil original care recomanda

etajarea arcaturilor si decorarea bazei cu jocuri geometrice romboidale din marmura. Înalt
de 55,86 m, cu o grosime a zidului la bază de 4,09 m, turnul a fost proiectat să stea vertical.
Datorită însă proastei calități a solului, fundația a început să se scufunde imediat după
începerea construcției, în anul 1173, provocând înclinarea turnului spre sud.

De-a lungul timpului turnul a suferit mai multe operații de consolidare, prin care s-
a încercat stoparea sau chiar reducerea înclinării turnului.

5. Catedrala Santiago de Compostella

Constructia a inceput in 1060, sub domnia lui Alfonso al VI-lea si s-a incheiat in
1211. Numeroase elemente au fost adaugate ulterior, culminand cu dramatica transformare
baroca a exteriorului, care a avut loc intre sec. XVI-XVIII. In interior s-a conservat pe deplin
stilul romanic. Catedrala, distrusa si reconstruita de mai multe ori, se remarca in special prin
fatada baroca care este orientata spre Plaza do Obradorio, ce are in componenta un veritabil
virf al artei romanice medievale, Portico de Gloria. Interiorul pastreaza forma originala in stil
romanic, inspirind pelerinului venit din departari o atmosfera sobra dar linistita. Catedrala este
construita predominant in stilul romanic si este chiar una dintre cele mai frumoase catedrale
romanice din Spania.

6. Biserica manastirii Cluny

Cluny, aflat in Burgundia, a fost locul construirii unei manastiri ridicate de ordinul
calugaresc al benedictinilor, intre 954 si 981. Aici a fost elaborate stilul romanic, primele
elemente ale planului, structurii, sistemului de acoperire si al esteticii plasticii fatadelor
bisericii romanice.
Biserica manastirii din Cluny este considerata, in istoria stilului romanic, printre cele mai
reprezentative monumente religioase, ramanand prototipul morfologic al stilului.
Elevatia bisericii prezinta trei niveluri caracteristice:

-nivelul arcadelor, care despart spatiile navei central si ale navelor laterale;
-tribuna sau triforiumul, etaj superior situate deasupra navelor laterale;
-nivelul ferestrelor, care permiteau patrunderea luminii directe in nava centrala.
7. Biserica Sf. Trophime

Este o biserica romano-catolica fosta catedrala construita intre secolul al 12-lea si

secolul al 15-lea pe locul unei foste biserici ce apartinea Sf. Stephen. Biserica este un exemplu
important de arhitectura romanica si sculptura romanica exemplu fiind Judecata de Apoi
sculptat pe portal iar coloanele manastirii adiacente un bun exemplu de arhitectura romanica.
8. Catedrala din Mainz – St.Martin

Catedrala din Mainz, Orasul german Mainz are o indelungata istorie, mergand in
urma cu 2000 de ani, in vremea Imperiului Roman. Incepand cu secolul XVII aspectul
orasului se schimba foarte mult, cei mai buni arhitecti si sculptori construind aici palate unice
si numeroase biserici. Orasul este dominat de impunatoarea Catedrala, St. Martin, veche de
1000 de ani.

9. Catedrala din Worms

Arta romanica se dezvolta intre secolele XI-XIII mai ales in Europa Occidentala,
lasand in urma adevarate vestigii arhitecturale. Exista aici o masivitate carora le lipseste
supletea si naturaletea. Se reactualizeaza sculptura in piatra, se inalta numeroase castele cu
ziduri masive, ferestre putine, turnuri inalte, sunt ridicate catedrale si abatii (Worms, Sfantul
Paul din Issoire, Abatia de la Cluny).