CUPRUL

Cuprul (numit și aramă) este un element din tabelul periodic având simbolul
Cu și numărul atomic 29.

Acesta este un metal de culoare roșcată, foarte bun conducător de

electricitate și căldură.

Cuprul a fost folosit de oameni din cele mai vechi timpuri, arheologii
descoperind obiecte din acest metal datând din 8700 î.Hr.

A fost unul din primele metale folosite, deoarece cantități mici din el apar
în unele locuri în stare liberă.

Principalele minereuri ale cuprului sunt: calcozina (sulfura de cupru),

calcopirita sau criscolul (ferosulfura de cupru), cupritul (oxidul cupros) și
malachitul și azuritul (ambele forme ale carbonatului basic de cupru).
Metoda folosită pentru extracția de cupru depinde de natura minereului.
Dacă cuprul se găsește în stare liberă, el poate fi separat prin sfărâmarea
minereului în bucăți mici și amestecarea sa cu apa. Cuprul, fiind relativ greu,
se depune la fund.

Cuprul care are o puritate de peste 99% este folosit la fabricarea

conductelor de gaz și de apă, a materialelor pentru acoperișuri, a
ustensilelor și a unor obiecte ornamentale.

Deoarece cuprul este un bun conducător de căldură, se utilizează la boilere

și alte dispozitive ce implică transferul de căldură. Sub formă de folie de
cupru laminată, pe un strat izolator, se folosește la fabricarea circuitelor
imprimate. Acestea pot fi simplu strat, cu folie pe o singură față, sau dublu
strat, cu folie pe ambele fețe.

Pentru realizarea circuitelor imprimate cu mai multe straturi, se realizează

sandwich-uri din circuite dublu placate si izolatoare.
Originea numelui: din cuvântul latinesc cyprium (după insula Cipru).

PROPRIETATI FIZICE

În stare solidă, de metal, cuprul are culoare roșie-portocalie, aceasta fiind

principala proprietate după care se deosebește de alte elemente. De obicei,
majoritatea compușilor anorganici, dar și organici ai cuprului au o culoare
albastră, deși unii pot fi și verzui sau vernil. Sistemul de cristalizare al
cuprului este cubic, cu fețe centrate, lipsind prezența polimorfismului.[2]
Unul dintre dezavantajele cuprului este fenomenul de coclire (înverzire), ce
poate fi observat adesea pe vasele vechi sau pe monedele (la moneda
românească de 5 bani). Împreună cu osmiul (albastru) și aurul (galben-
auriu), cuprul este unul dintre cele trei metale elementare care are altă
culoare naturală în afară de gri sau argintiu. Cuprul pur este portocaliu-roșu
și dobândește o pată roșiatică în momentul expunerii la aer, urmând să se
înverzească mai târziu.

Duritatea cuprului este relativ mică (3 pe scara Mohs), dar este destul de
rezistent la rupere, și foarte ductil (poate fi tras în fire), putând fi modelat la
presiuni mari. Conductibilitatea calorică este asemănătoare cu a argintului
(1 față de 0,93 a argintului) și mult mai mare decât a altor metale uzuale.
Tocmai datorită acestei proprietăți, cuprul se utilizează în conducte, pentru
transmiterea căldurii. Însă, conductibilitatea scade când cuprul este impur;
în momentul în care conține 0,1 % impurități de elemente ca fosfor, arsen,
siliciu sau fier, valoarea conductibilității poate scădea chiar cu 20%. De
aceea, în electrotehnică se utilizează numai cupru pur, electrolitic.[2]

Densitatea de curent electric maximă a cuprului în aer deschis este de

aproximativ 3,1×106 A/m2. Ca toate metalele, dacă cuprul este placat cu alt
metal, începe un proces de coroziune galvanică.

PROPRIETATI MECANICE

Atât cuprul, cât și aliajele sale, au o maleabilitate foarte ridicată (pot fi trase
în foi subțiri), fiind și foarte ușor de prelucrat. Totodată, ductilitatea cuprului
este extraordinar de favorabilă, astfel, putându-se obține fire foarte subțiri
de cupru, numite lițe (se foloseau, în trecut, la siguranțele fuzibile). Cuprul
este un metal foarte moale, cu o duritate de 3 pe scara Mohs (și 50 pe scara
Vickers), puterea sa de tracțiune situându-se la 210 MPa.

PROPRIETATI CHIMICE

Numărul atomic al cuprului este 29, iar simbolul chimic este Cu. Masa
atomică relativă este 63,546. Valența cuprului este, în principal 1 sau 2
(cuprul formează o varietate rară de compuși și săruri cu starea de oxidare
+1 și +2, care sunt de obicei numite săruri cuproase sau cuprice), deși, mai
rar, poate fi chiar și 3. Acesta nu reacționează cu apa, dar reacționează încet
cu aerul atmosferic; în urma acestei reacții, pe suprafața cuprului se
formează un strat de cupru oxidat verde . În contrast cu oxidarea fierului la
aer umed, acest strat de oxid se oprește din coroziune; un strat de cocleală
verde (carbonat de cupru) pot fi observate pe construcțiile vechi din cupru,
cum ar fi Statuia Libertății, cea mai mare statuie din cupru din lume.
Majoritatea sărurilor de cupru sunt higroscopice.

Raza atomică calculată are valoarea de 135 (145) picometri (pm), raza
covalentă 138 picometri (pm), iar raza van der Waals. Cuprul prezintă
conductivitate magnetică.

IZOTOPI

Cuprul are 29 de izotopi; doi dintre aceștia, 63Cu și 65Cu sunt stabili, iar
izotopul 63Cu reprezintă 69% din totalitatea cuprului natural. Ceilalți 27 de
izotopi sunt instabili (radioactivi); cel mai stabil dintre cei radioactivi este
67Cu cu timpul de înjumătățire de 61,83 de ore. Șapte alți izotopi au fost
caracterizați; Dintre izotopii radioactivi remarcăm 63Cu, care emite radiații
beta pozitive, având ca rezultat izotopi de nichel, în timp ce izotopul 65Cu,
cu emisii radioactive beta negative, are ca rezultat izotopi de zinc.

Din punctul de vedere al răspândirii în natură, cuprul poate fi găsit fie sub
formă nativă (pur sau necombinat), sau fie sub formă de compuși sau
minerale. Cea mai mare bucată de cupru elementar găsită în natură
cântărea 420 de tone, și a fost găsită în anul 1857 în peninsula Keweenaw,
din Michigan, Statele Unite ale Americii. Multe minerale conțin cupru, ca de
exemplu calcopirita, azuritul, malachitul; cuprul mai este prezent în crusta
pământului într-o concentrație de 50 părți la un milion, constituind 0,01%
din aceasta.

Minereurile (sulfuroase) de cupru nu conțin foarte mult cupru, de obicei 2-

4%, rareori peste 7%. De aceea, înainte de procedeul de obținere a
metalului, este necesara o concentrare. Aceasta constă într-o prăjire
parțială, cu aer insuficient. În urma procedeului se obține o zgură formată
din sulfură de fier și de cupru, numită generic mată cuproasă.

2Cu2S + 3O2 → 2Cu2O + 2SO2

Oxidul cupros este transformat în cupru impur prin încălzire:

2Cu2O → 4Cu + O2

Cu toate acestea, cuprul este impur, de puritate 95-98%;impuritățile

constau în fier, plumb, zinc, antimoniu, aur și argint, precum și cantități mici
de sulf și arsen. Îndepărtarea impurităților se face într-un cuptor cu flacără,
sau prin cuprul electrolitic (prin electroliză), obținându-se cupru de puritate
aproape maximă, 99,9%.[17]