Trasaturile generale ale poeziei moderne au fost evidentiate mai ales de catre

teoreticianul german Hugo Friedrich in lucrarea sa “Structura liricii moderne” (1956).

Printre acestea se cuvine sa amintim:

 preocuparea pentru o poezie de cunoastere care vizeaza metafizicul si isi

propune sa fie o “noua etica” sau chiar o “noua religie”

 functia simbolica a limbajului

 principiul bisonantei intre continut si forma, intre parte si intreg, el se

manifesta la nivelul eului poetic, prins intre trairi antagonice intre care nu
exista nici o posibilitate de conciliere

 fragmentarismul – poemul modernist se constituie din secvente fara legaturi

evidente intre ele, intre care exista mai degraba tensiuni decat consonante.

 depersonalizarea – Edgar Allan Poe, scriitor American, arata ca sentimental

(cultivat de romantici) reprezinta o “intoxicatie a inimii” si travaliul artistic
trebuie sa fie o elaborare “la rece”. Baudelaire considera ca poetul
trebuie sa renunte la “sensibilitatea inimii” inlocuind-o printr-o “sensibilitate a
imaginatiei”. Se ajunge la o lirica depersonalizata in care eul liric tinde sa fie o
prezenta tot mai discreta.

 dezumanizarea – ca faza accentuata a depersonalizarii

 estetica uratului

 principiul fanteziei dictatoriale: poetul modernist nu mai exprima, ci isi propune

sa creeze universuri posibile care se supun doar propriei sale imaginatii.
 indiferenta la gustul publicului comun (numita de Hugo Friedrich “placerea
aristocratica de a displacea”)
 “noul limbaj” caracterizat prin:
- ambiguitate
metaforism (metafore foarte indraznete care asociaza termenii cei mai
indepartati)
- sintaxa eliptica
- preferinta pentru versul alb