15TEHNOLOGIA OBŢINERII PRODUSELOR

DIN TUTUN

15.1. MATERIA PRIMĂ ÎN INDUSTRIA TUTUNULUI

Tutunul (Nicotina tabacum) este plantă anuală cu tulpina rotundă, verticală, caracterizată prin
suprafaţa mare de foi pe care o produce.
Foile de tutun nu se deosebesc din punct de vedere al compoziţiei chimice de frunzele altor plante
decât prin conţinutul de nicotină şi alcaloizi înrudiţi.
Amidonul, hemiceluloza, celuloza şi lignina, influenţează în mică măsură calitatea tutunului.
Substanţele proteice influenţează negativ calitatea tutunului deoarece, prin ardere, imprimă
tutunului un gust iute şi o aromă neplăcută. Conţinutul în aceşti compuşi variază chiar pe suprafaţa frunzei
(fig. 15.1.)
Acizii organici prezenţi în tutun sunt: acidul malic, acidul citric, acidul formic, acidul succinic, acidul
acetic, şi acidul butiric.
Polifenolii influenţează de asemenea, în mare măsură culoarea tutunului. În cazul în care
cantitatea de hidraţi de carbon solubili scade, iar cea de polifenoli creşte, tutunul pierde din valoarea
calitativă.
Substanţele colorante sunt formate din clorofilă, carotenoizi şi xantofile.
Răşinile se găsesc în perii glandulari ai epidermei foilor şi sunt formate dintr-un amestec de esteri şi
alcooli.

Fig. 15.1. Variaţia azotului total pe suprafaţa frunzei de tutun.

Uleiurile eterice imprimă tutunului aroma specifică şi se împart în două categorii:

 Substanţe cu însuşiri aromatice directe, care imprimă aroma tutunului;
 Substanţe cu însuşiri aromatice indirecte, care-şi dezvoltă calităţile osmofore prin
ardere.
Nicotina este componentul caracteristic al tutunului, în unele varietăţi fiind înlocuit cu nornicotina.
Conţinutul în nicotină variază în limite foarte largi în raport cu varietatea, condiţiile mediului înconjurător,
tehnologia agricolă.

N N
N R N R
R – CH3 – nicotina R – CH3 - metilanabazina
R – H - nornicotina R – H - anabazina
Fig. 15.2.. Formule chimice a alcaloizilor din tutun.
15.2. PRELUCRAREA TUTUNULUI
Recoltarea foilor de tutun se face în stadiul de maturitate industrială. Timpul optim de recoltare depinde de
felul tratamentului care se va aplica tutunului după recoltare şi scopul urmărit.
Tutunul pentru ţigarete se recoltează într-un stadiu mai înaintat de coacere decât tutunul pentru ţigări de foi.
Recoltarea tutunului pentru ţigarete se face începând de la foile de jos, spre vârf. În condiţiile recoltării
mecanizate se recoltează plantele întregi.
După recoltare, pentru o mai uşoară manipulare, foile se înşiră pe sfoară, sârmă sau se leagă de o şipcă, cu
ajutorul unei sfori.
Uscarea foilor de tutun Pentru a asigura conservarea foilor de tutun, este necesară uscarea lor, care se
realizează în trei etape:
 Dospirea este un proces de consumare a substanţelor de rezervă ale foilor de tutun, caracterizat prin procese de
hidroliză (în special hidroliza amidonului şi a substanţelor proteice, degradarea clorofilei, ceea ce favorizează
obţinerea unor produse proprii pentru fumat. Factorii care influenţează durata, viteza, şi natura transformărilor din
timpul dospirii sunt: temperatura şi umiditatea. Temperatura optimă pentru dospire este cuprinsă între 25 şi 36 0C,
iar în cazul uscării la căldura artificială de 26 – 490C. Umiditatea relativă optimă este 75 – 85 % .
 Fixarea culorii - La sfârşitul dospirii, foile capătă o culoare galbenă, ca urmare a degradării clorofilei şi a revelării
pigmenţilor carotenoidici. Pentru fixarea culorii galbene se recomandă o eliminare rapidă a apei, până la 50 %,
prin ridicarea temperaturii la 490C şi reducerea umezelii aerului.
 Uscarea propriu-zisă Pentru a realiza conservabilitatea tutunului este necesar să se reducă umiditatea sub limita
dezvoltării microorganismelor.
Din punct de vedere practic se aplică următoarele metode de uscare:
1.Uscarea naturală – la soare, sub adăposturi, în curenţi de aer;
2.Uscarea artificială – la foc direct, la foc indirect, prin climatizare, cu radiaţii infraroşii.
Fazele uscării cuprind următoarele etape: îngălbenirea, fixarea culorii galbene, uscarea nervurilor mediane.
Pentru a se obţine un produs de calitate este necesar ca în procesul de îngălbenire, mediul să fie umed şi destul
de cald, iar în faza de uscare, temperatura să se ridice treptat, iar umezeala relativă să scadă pe măsură ce temperatura
se ridică.
Uscarea naturală se realizează prin expunerea legăturilor cu foi de tutun acţiunii razelor solare, la început
timp de câteva ore pe zi şi apoi toată ziua.
Durata uscării în aceste condiţii este de 10 zile în aceste condiţii. Uscarea la soare prezintă dezavantajul că nu
poate fi condus riguros procesul.
În cazul uscării artificiale se realizează dospirea la temperatura maximă de 380C şi o umezeală relativă
ridicată, timp de 30 de ore. Fixarea culorii şi uscarea parţială a limbului prin ridicarea treptată a temperaturii, cu un grad
pe oră până la 50 0C şi apoi uscarea nervurilor mediane prin ridicarea temp0eraturii până la 700C.
Ambalarea tutunului se face în şiruri, în stosuri de 10 – 20 foi, în pastale (foi suprapuse, (cu vârful şi baza la
acelaşi nivel) sau păpuşi de 30 – 50 de foi, după care se formează teancuri sau baloturi. Baloturile se deosebesc de
teancuri prin faptul, că se foloseşte pentru ambalare, o pânză de sac, care lasă descoperite feţele laterale unde apar
cotoarele.
Fermentarea tutunului Foile de tutun proaspăt uscate au miros de iarbă, care dă un gust aspru, înţepător şi
un fum înecăcios.
Tutunul uscat nu este stabil deoarece absoarbe cu uşurinţă apa, datorită higroscopicităţii sale şi ca urmare se
poate altera.
Prin fermentare foile de tutun suferă o serie de transformări chimice şi biochimice care se reflectă pozitiv
asupra calităţii. Se îmbunătăţesc gustul şi aroma , se intensifică culoarea, creşte combustibilitatea, se reduce procentul
de apă şi higroscopicitatea, tutunul devenind conservabil şi rezistent.
Temperatura optimă de fermentare este în funcţie de temperatura optimă de desfăşurare a proceselor
enzimatice.
Pentru tutunurile superioare se realizează temperatură redusă, de 24 – 25 0C, în timp ce în mod obişnuit,
fermentarea se face la 350C. Pentru a se accelera procesul se poate ridica temperatura până la 50 0C, dar se reduce
simţitor calitatea.
Umezeala relativă optimă este cuprinsă între 70 şi 75 % Limita superioară este considerată 80 % şi nu trebuie
să fie depăşită deoarece se creează condiţii favorabile pentru dezvoltarea mucegaiurilor.
Fermentarea tutunului se poate realiza după două procedee: sezonal şi artificial.
Fermentarea sezonală se realizează în mod natural în lunile de primăvară, perioada variază în raport cu
tutunul, şi cu condiţiile climaterice ale regiunii respective şi este de aproximativ 3 luni. Aceasta este o metodă
primitivă deoarece nu permite să se intervină asupra parametrilor de fermentaţie.
 Fermentarea extrasezonală reprezintă metoda industrială de prelucrare a tutunului, realizând
independenţa procesului de condiţiile climaterice, asigurându-se condiţiile optime de temperatură, umiditate
şi aerisire pentru desfăşurarea proceselor biochimice.
La fermentare se deosebesc trei faze:
 Faza de ridicare a temperaturii în care timp se încălzeşte camera, o dată cu tutunul până la o temperatură fixată pe o
diagramă precisă. Durata acestei faze este de 2 – 3 zile şi depinde de umiditatea tutunului.
 Faza de stabilizare a temperaturii sau de fermentare propriu-zisă, care se caracterizează prin m4enţinerea condiţiilor
optime de fermentare. Durata procesului este de 7 – 9 zile sau 12 – 15 zile. În această fază este necesar să se
menţină temperatura constantă.
La sfârşitul fazei a doua se ridică umiditatea cu 5 – 10 % deasupra celei din timpul fermentaţiei.
 Faza de răcire. În această fază se reduce treptat temperatura, evitându-se uscarea prea accentuată, pentru ca tutunul
să nu devină prea sfărâmicios.
Ca urmare umezeala relativă trebuie menţinută la 75 %, răcirea se face până la 30 – 35 0C.
Maturizarea tutunului Prin maturizare se urmăreşte uniformizarea umidităţii din tutun şi evidenţierea unor
calităţi pozitive.
În timpul maturizării tutunurile pierd 2 –3 % din umiditatea cu care au ieşit din fermentare.
Fermentarea direct în verde a fost pusă la punct de Trifu şi Mihailovici: Aceasta permite obţinerea unor
tutunuri de calitate superioară, fără a mai fi necesară operaţia intermediară de uscare.
Fermentarea în verde are următoarele avantaje:
 Se reduce perioada de prelucrare;
 Se reduc manipulările;
 Se îmbunătăţeşte calitatea;
 Se reduce preţul de cost.
Alegerea şi ambalare tutunului După fermentare se face alegerea tutunului pe calităţi, conform normelor în vigoare.
Concomitent se face separarea foilor întregi de sfărâmături „zob” şi de bucăţile foarte mici, numite extract.
În continuare tutunul se ambalează în baloturi şi se supune presării manual sau hidraulic.

Depozitarea tutunului se face la 180C şi umiditate de 60 – 65 %. În timpul depozitării au loc procese

enzimatice asemănătoare proceselor din timpul fermentării, dar cu intensitate mai redusă.

15.3. TEHNOLOGIA PRODUSELOR DIN TUTUN

Confecţionarea produselor din tutun Din tutunul fermentat se fabrică următoarele produse:
- ţigarete;
- tutun tăiat şi ambalat;
- ţigări de foi.
Umezirea tutunului se face cu scopul de micşora pierderile şi a favoriza desfacerea păpuşilor de
tutun. Ca urmare se ridică umiditatea de la 9 – 11 % la 15 – 17 %.
Umezirea se poate realiza prin mai multe metode: umezirea directă cu apă pulverizată, umezirea
cu aer condiţionat, umezirea cu vapori de apă, umezirea în camere de vid.
Desfacerea, sortarea şi alegerea foilor După umezirea tutunului urmează operaţia de desfacere a
păpuşilor în foi, alegerea foilor şi amestecarea lor.
Desfacerea foilor se poate realiza manual sau cu ajutorul unor maşini speciale. La finalul acestei
operaţii tutunul se menţine timp de 24 de ore în lăzi zincate pentru uniformizarea umidităţii.
Tăierea tutunului Este o operaţie de bază pentru fabricarea ţigaretelor.
Tutunul se taie în lăţimi care variază de la 0,4 la 1,5 mm, în funcţie de calitatea produsului.
Maşinile de tăiat funcţionează pe principiul ghilotinei, al forfecării sau frezării. Cele mai răspândite
sunt cele de tipul ghilotinei. Tutunul este introdus între doi cilindri de presare şi este tăiat cu un cuţit ghilotină.
Pentru fabricarea ţigaretelor se folosesc maşini speciale de confecţionat.
Tutunul este distribuit pe un canal vertical de cădere, este apoi egalizat cu ajutorul unor daraci.
Tutunul cade peste un dispozitiv de reţinere a impurităţilor metalice, prevăzut cu electromagneţi.
O bandă de transport, le conduce la dispozitivul de formare şi comprimare a şnurului de tutun.
În acelaşi timp se efectuează operaţia de aspiraţie a prafului, pentru îmbunătăţirea calităţii şi
gustului ţigaretelor.
După formare şi presare, şnurul de tutun ajunge deasupra unei benzi de hârtie de ţigarete care
îmbracă şnurul de tutun şi formează o ţigară continuă.

Marginea hârtiei primeşte o dungă de clei, după care se realizează lipirea hârtiei. În continuare
ţigaretele trec sub un uscător electric şi apoi se taie în bucăţi de lungime egală.
Împachetarea ţigaretelor Ambalarea se face în poşete de hârtie sau cutii de carton.
 Depozitarea se face la o umezeală relativă a aerului de maxim 80 % şi se vor evita şocurile
mecanice.