REZUMATUL LUCRĂRII:

UNIVERSITATEA DIN BUCUREŞTI

Facultatea de Psihologie şi Ştiinţele Educaţiei

Tema lucrării:

ŞCOALA ŞI COMUNITATEA LOCALĂ

- parteneriat pentru educaţie –

Conducător ştiinţific: Prof. univ. dr. Păun Emil

Doctorand: Stăiculescu Camelia

CUPRINSUL LUCRĂRII:
Motivaţia alegerii temei

CAPITOLUL I - SPECIFICUL PARTENERIATULUI ÎN RELAŢIA ŞCOALĂ – COMUNITATE

LOCALĂ
I.I. ŞCOALA ŞI CONTEXTUL SOCIAL
I.II. DELIMITĂRI CONCEPTUALE
1. Şcoala – caracteristici generale
2. Comunitatea
2.1. Evoluţia conceptului de comunitate
2.2. Comunitatea şi binele comun
2.3. Spiritul comunitar în România
I.III. PARTENERIATUL ŞCOALĂ COMUNITATE LOCALĂ
1. Scurtă caracterizare a relaţiei de parteneriat
2. Necesitatea parteneriatului şcoală – comunitate
3. Caracteristici ale parteneriatului şcoală – comunitate
4. Blocajele care pot interveni în relaţia de parteneriat dintre şcoală şi comunitate
5. Managementul şcolii bazat pe comunitatea locală
6. Probleme educative majore care pot fi abordate în parteneriatul şcoală – comunitate locală
7. Concluzii

CAPITOLUL II – ŞCOALA ŞI PARTENERII SĂI

II.I ŞCOALA ŞI FAMILIA
1. Caracteristici definitorii ale familiei
2. Funcţii ale familiei
3. Fenomene sociale care influenţează evoluţia familiei şi parteneriatul şcoală – familie
4. Implicarea familiei în viaţa şcolii
5. Educarea părinţilor pentru un bun parteneriat şcoală – familie
6. Forme de organizare ale relaţiei şcoală – familie
7. Dimensiunea formală a parteneriatului şcoală – familie
8. Concluzii
II.II ŞCOALA ŞI AUTORITĂŢILE LOCALE
1. Instituţiile autorităţilor locale, rolul lor social, educativ şi responsabilităţi
2. Parteneriatul şcoală – autorităţi locale din perspectiva respectării drepturilor copilului
3. Instituţii ale autorităţilor administraţiei publice cu rol în parteneriatul şcoală – comunitate
4. Modalităţi de colaborare ale autorităţilor publice centrale, judeţene şi locale
II.III ŞCOALA ŞI POLIŢIA
1. Roluri educative ale Poliţiei în comunitate
2. Domenii şi forme ale parteneriatului şcoală – Poliţie
3. Programe educative comunitare desfăşurate de Poliţie
II.IV ŞCOALA ŞI UNITĂŢILE SANITARE
1. Tipuri de unităţi sanitare, roluri şi responsabilităţi educative ale acestora în comunitate
2. Domenii şi forme ale parteneriatului şcoală – unităşi sanitare
3. Parteneriatul şcoală – unitaţi sanitare din perspectiva relaţiilor cu părinţii
4. Programe educative comunitare desfăşurate în parteneriatul şcoală unităţi sanitare
II. V. ŞCOALA ŞI BISERICA
1. Scurt istoric al parteneriatului şcoală – biserică
2. Roluri educative ale bisericii în comunitate, domenii şi forme ale parteneriatului şcoală –
biserică
3. Programe educative desfăşurate de către biserică
II.VI. ŞCOALA ŞI AGENŢII ECONOMICI
1. Domenii şi forme ale parteneriatului şcoală – agenţi economici
II.VIII ŞCOALA ŞI ORGANIZAŢIILE NEGUVERNAMENTALE
1. Legitimarea parteneriatului şcoală – organizaţii negunernamentale prin prisma axei public –
privat
2. Scurtă descriere a domeniului organizaţiilor neguvernamentale
3. Domenii şi forme ale parteneriatului şcoală – organizaţii neguvernamentale

CAPITOLUL III. EDUCAŢIA ŞI EXTENSIA CÂMPULUI EDUCAŢIONAL DIN PERSPECTIVA

PARTENERIATULUI ŞCOALĂ - COMUNITATE

III.I FORME ALE EDUCAŢIEI

1.1 Educaţia formală
1.2 Educaţia nonformală
1.3 Educaţia informală
III.II INTERACŢIUNEA FORMELOR EDUCAŢIEI DIN PERSPECTIVA PARTENERIATULUI
ŞCOALĂ – COMUNITATE LOCALĂ

CAPITOLUL IV. ŞCOALA ŞI DEZVOLTAREA LOCALĂ

IV.I. DESCENTRALIZAREA PREMISĂ A PARTENERIATULUI ŞCOALĂ – COMUNITATE

LOCALĂ
1. Premise teoretice ale descentralizării
2. Domenii ale descentralizării
3. Descentralizarea – şansă sau risc?
4. Caracterizarea sistemului educaţional românesc din perspective descentralizării
5. Impactul procesului de descentralizare asupra parteneriatului şcoală – comunitate locală
6. Blocaje ale descentralizării în învăţământul românesc
IV.II DEZVOLTAREA LOCALĂ ŞI INFLUENŢA SA ASUPRA INSTITUŢIEI ŞCOLARE
1. Dezvoltarea comunitară şi efectele ei asupra şcolii
2. Dezvoltarea şcolii către o şcoală comunitară
3. Propuneri de programe pentru dezvoltarea parteneriatului şcoală – comunitate locală –
cercetare
3.I Obiectivele cercetării
3.II Ipotezele cercetării
3.III Universul cercetării
3.IV Metodede cercetare
3.V Instrumente utilizate în cercetare
3.VI Rezultatele cercetării
4. Concluzii

V. BIBLIOGRAFIE
 Motto:
Omul sfinţeşte locul
(proverb românesc)

Motivaţia alegerii temei:

Şcoala şi comunitatea sunt două aspecte care i-a preocupat în egală măsură pe pedagogi,
sociologi, psihologi, filozofi, antropologi etc., fiecare încercând să surprindă aspectele ce contribuie la
mecanismele de funcţionare ale acestora, agenţii implicaţi şi gradul de implicare al acestora în
promovarea educaţiei. Asistăm astăzi la dezvoltarea unui adevărat curent social care are în centrul
său comunitatea şi dezvoltarea sa. De cele mai multe ori, termenii şi expresiile folosite de practicieni,
specialişti şi chiar oamenii de rând sunt confuzi, ne întâlnim cu o mare diversitate semantică în
acestă problematică.
Şcoala este una din instituţiile centrale ale comunităţii, are roluri specifice dar nu poate
funcţiona şi nu se poate dezvolta fără a ţine cont de specificul comunităţii în care funcţionează.
În acestă lucrare am încercat identificarea punctelor comune în valorile transmise de către
şcoală şi comunitate, a unor puncte de dezvoltare comune în vederea creşterii gradului de educaţie
al actorilor comunităţii (elevi, părinţi, diverse categorii sociale etc.).
Lucrarea este structurată în patru părţi distincte:
- Partea I a lucrării – Şcoala şi contextul social îşi propune o clarificare a
rolurilor sociale ale şcolii, o plasare a acesteia în contextul comunitar în care funcţionează,
delimitaterea conceptelor utilizate în problematica abordată;
- Partea a II-a a lucrării – Şcoala şi partenerii săi abordează într-o manieră
descriptivă şi interpretativă parteneriatul dintre şcoală şi principalii agenţi comunitari identificaţi:
părinţi, autorităţi locale, poliţie, biserică, unităţi sanitare, agenţi economici, organizaţii
neguvernamentale;
- Partea a III-a a lucrării - Educaţia şi extensia câmpului educaţional face o
analiză a modului în care cele trei forme principale ale educaţiei: formală, nonformală şi informală se
întrepătrund şi crează spaţiul necesar manifestării parteneriatului educaţional;
- Partea a IV-a a lucrării – Şcoala şi dezvoltarea locală analizează aspectele
care fac posibilă dezvoltarea locală a şcolii, descentralizarea ca premisă a parteneriatului, factorii
dezvolotării comunitare, modele de dezvoltare comunitare. În acestă parte sunt cuprinse şi
rezultatele demersului de cercetare realizat asupra a trei şcoli care funcţionează în contexte
comunitare diferite şi sugestii privind dezvoltarea acestora.
Motivaţiile alegerii temei sunt multiple: generozitatea teme, puţinele preocupări teoretice care
să ofere un tablou complet al parteneriatului dintre şcoală şi comunitatea locală în care funcţionează,
asupra agenţilor comunitari locali, diversitatea semantică folosită atunci când se vorbeşte despre
comunitate şi dezvoltarea sa.
Sperăm ca prin demersul întreprins, să fi clarificat măcar o parte din aspectele mai puţin
abordate în literatura de specialitate iar sugestiile date reprezentanţilor şcolilor analizate să le fie de
folos acestora.

CAPITOLUL I - SPECIFICUL PARTENERIATULUI ÎN RELAŢIA ŞCOALĂ – COMUNITATE

LOCALĂ

Interogaţii pedagogice: Care este locul şcolii în contextul social în care funcţionează? Care
sunt acceptiunile termenulului de comunitate? Cum poate fi caracterizată o relaţie de parteneriat?
Care este specificul unui parteneriat educaţional? Este necesar parteneriatul dintre şcoală şi
comunitate locală? Cine ar trebi să se implice în acest parteneriat, care sunt problemele educative
majore pe care se poate baza parteneriatul şi care sunt blocajele care pot interveni?
Cuvintele/sintagme cheie: şcoala, comunitatea, comunitatea locală, binele comun,
parteneriat, parteneriat şcoală – comunitate locală.
I. I. Şcoala şi contextul social
Abordarea temei „Şcoala şi comunitatea locală – parteneriat pentru educaţie” îşi găseşte
legitimarea în tendinţele actuale ale extinderii câmpului educaţional de la organizaţia şcolară către alţi
agenţi educaţionali.
Şcoala este pe de o parte o instituţie care oferă un serviciu social, care este direct influenţată
de ceea ce se întâmplă în mediul social, transmite cunoştinţe, dezvoltă abilităţi, norme, valori
recunoscute şi acceptate social; pe de altă parte are o logică internă de dezvoltare, reproduce
propriile norme şi valori, are propriul sistem de organizare.
Privită dintr-o altă perspectivă, şcoala, este o instituţie care funcţionează într-o comunitate
alcătuită din mai mulţi factori de educaţie: familie, autorităţi, organizaţii guvernamentale şi
neguvernamentale, agenţi economici etc. care au la rândul lor o ofertă educaţională explicită şi/sau
implicită. Organizaţiile şcolare sunt astfel, supuse presiunii multiplilor factori: a grupurilor ideologice
care activează la nivel local, a sistemelor politice, a condiţiilor economice şi a diverselor tendinţe
manifestate în societate. Astfel, asupra şcolilor sunt manifestate influenţe de ordin: economic, politic,
culturale şi ideologice. Şcolile depind de mediul în care funcţionează în ceea ce priveşte: obţinerea
resurselor materiale, resursele umane, resursele financiare, resursele informaţionale etc.
Şcoala funcţionează într-un context social larg, complex alcătuit din societatea globală,
constitută ca sistem social global (naţional, statal). Influenţele contextului social global asupra
instituţiilor de învăţământ se materializează în: finalităţi ale educaţiei (scopuri şi obiective), conţinuturi
ale disciplinelor, modul de organizare al sistemului de educaţie şi al instituţiilor, reglementări de ordin
juridic şi administrative.
Pe de altă parte, şcoala funcţionează într-un context social imediat, într-o comunitate locală
şi zonală, care furnizează elevii dar care are un set de aşteptări cărora instituţia şcolară trebuie să le
răspundă.
I. II. Delimitări conceptuale
1. Şcoala – caracteristici generale
Şcoala este o organizaţie formală, care are ca scop furnizarea serviciului social de educaţie
în vederea educării, formării, socializării, profesionalizării tinerei generaţii. Şcoala funcţionează într-o
comunitate locală – dar are propriile reguli de funcţionare, prescrise, transmite valori acceptate local.
Pe de altă parte – şcoala „prelucrează material uman” din comunitatea locală, cadrele didactice şi
elevii sunt persoane care trăiesc în comunitate şi suportă influenţele acesteia.
2. Comunitatea
Abordările conceptuale ale termenului de comunitate au o lungă evoluţie în timp.
Sintetizând diversele abordări putem extrage câteva caracteristici ale comunităţii:
- comunitatea reprezintă o entitate socială globală în care legăturile dintre membri sunt foarte
strânse, iar sentimentul de ingrup este foarte puternic şi are rădăcini în tradiţii profunde;
- comunitatea este o entitate supraindividuală care are întâietate în raport cu individul izolat în
virtutea transcedenţei sale de ordin etic şi politic;
- comunitatea este: depozitara unui bine comun, este element de referinţă morală pentru
individ, promovează valori de bază (prin legile şi tradiţiile sale) şi de referinţă pentru individ.
În România comunitatea este percepută mai ales ca o noţiune geografică, ca un spaţiu fizic
delimitat. Deşi este un termen „la modă” şi se vorbeşte mult despre dezvoltarea comunitară ca soluţie
la rezolvarea problemelor locale, legăturile interumane bazate pe sprijinul reciproc se află, în cele mai
multe cazuri, la începutul cristalizării. Comunităţile din România trebuie să facă efortul de a deveni
comunităţi adevărate care să-şi descopere spaţiul comun în care oamenii trebuie să conlucreze
pentru a identifica ce nevoi specifice au şi care sunt lucrurile pe care le preţuiesc cel mai mult.
I. III. Parteneriatul şcoală comunitate locală
Noţiunea de parteneriat are un câmp semantic vast.
Din punct de vedere juridic, parteneriatul se defineşte ca o înţelegere legală în care partenerii
definesc împreună scopul general al parteneriatului.
Din punctul de vedere al beneficiilor pe care le aduce, parteneriatul poate fi definit ca o
modalitate eficientă în realizarea reformei managementului fie prin schimbarea practicilor
manageriale, fie prin schimbarea modului în care sunt abordate problemele publice, astfel încât
soluţionarea lor să devină fezabilă prin parteneriat.
Parteneriatul poate fi o soluţie pentru alocarea şi folosirea resurselor locale la nivel
comunitar, pentru atragerea altor resurse externe pentru rezolvarea problemelor comunitare.
Ideea de parteneriat între şcoală şi comunitate trebuie să se bazeze pe principiul
complementarităţii serviciilor sociale oferite de către diversele organizaţii care activează în
comunitate.
Construirea parteneriatului este un proces deliberat ce implică aptitudini specifice, strategii şi
cunoştinţe pe care părţile implicate trebuie să le cunoscă şi să le folosească.
Succesul parteneriatului şcoală – comunitate locală este bazat pe legătura permanentă,
constantă între agenţii comunitari şi reprezentanţii şcolii. Se realizează astfel un echilibru între
schimbare şi continuitate, între specific şi global, între împlinirea individuală şi exigenţele de ordin
social.
 Şcoala ca şi organizaţie, pentru a-şi atinge obiectivele, are nevoie de un sistem managerial
adecvat definit prin funcţii specifice: proiectare, decizie, organizare, coordonare, evaluare etc.
Managementul şcolii trebuie să asigure funcţionarea şi dezvoltarea şcolii ca sistem deschis, aflat în
relaţie permanentă cu mediul său exterior, cu comunitatea în care funcţionează şi nu numai. Pentru
a-şi realiza obiectivele propuse şcoala este nevoită să atragă, aloce, folosească o gamă diversă de
resurse: materiale, financiare, umane, informaţionale şi de timp.

CAPITOLUL II – ŞCOALA ŞI PARTENERII SĂI

Interogaţii pedagogice: Care sunt agenţii comunitari cu rol educativ major? Cum poate
colabora şcoala cu: familia, autorităţile locale, agenţii economici, unităţile sanitare, poliţia, biserica,
organizaţiile neguvernamentale?
Cuvintele/sintagme cheie: parteneri ai şcolii, familia, autorităţi locale, agenţi economici,
unităţi sanitare, poliţie, biserică, organizaţii neguvernamentale.

II. I. Şcoala şi familia

Parteneriatul şcoală – familie poate contribui la creşterea factorilor educogeni ai familiei, prin
activităţi specifice părinţii pot fi sprijiniţi să conştientizeze rolul pe care-l au în educaţia copiilor lor, să
conştientizeze şi să îndrepte comportamente şi atitudini greşite în familie, să fie sprijiniţi să se implice
în activităţi educative.
Fenomenele sociale care influenţează evoluţia familiei şi parteneriatul şcoală – familie sunt:
- evoluţia natalităţii;
- divorţialotatea;
- migraţia forţei de muncă;
- trecerea de la familia comunitară la familia societală.
Implicarea familiei în parteneriatul şcolii este condiţionat de gradul de interes al familiei
faţă de şcoală. Acesta este crescut dacă familiile au copii care frecventează şcoala.
Cu cât şcoala reprezintă o valoare a familiei cu atât gradul de implicare al familiei este mai
mare. Se constată că acei copii care sunt sprijiniţi de părinţi, care au în familie atitudini pro-şcoală
adecvate obţin performanţe şcolare ridicate şi au un grad de aspiraţie ridicat faţă de nivelul de
şcolarizare pe care doresc să-l atingă. Atitudinea familiei faţă de şcoală se transferă şi copiilor şi se
manifestă în gradul de interes faţă de activităţile şcolii, faţă de teme, faţă de rezultatele evaluării, faţă
de aprecierile cadrelor didactice etc.
Considerăm că şcolile din România nu sunt unitar dezvoltate în ceea ce priveşte colaborarea
şcolii cu familia. Dacă pregătirea cadrelor didactice pentru a susţine o relaţie corespunzătoare cu
familia este abordată în programele de pregătire iniţială şi continuă a cadrelor didactice, colaborarea
concretă este diferită de la o şcoală la alta.
Educarea părinţilor pentru un bun parteneriat şcoală - familie
Educaţia părinţilor poate fi etapizată pe două paliere mari:
- educaţia viitorilor părinţi prin: introducerea unor cursuri de educaţie sexuală, educaţie
pentru viaţa de familie etc.;
- educarea părinţilor care au deja copii în funcţie de nevoile acestora. Dacă pentru copiii mici
pot fi urmate cursuri privind îngrijirea şi dezvoltarea copilului mic, aspecte medicale, juridice etc.
pentru părinţii copiilor adolescenţi pot fi introduse cursuri referitoare la caracteristicile psiholgice ale
adolescenţilor, riscuri şi modalităţi de comunicare cu adolescenţii etc. Informarea şi formarea
părinţilor în ceea ce priveşte şcolaritatea copilului presupune, cel puţin, ca fiecare părinte să
cunoască: obligaţiile legale privind educaţia copilului, drepturile de care dispune pentru educaţia
copilului, importanţa atitudinii lui pentru reuşita şcolară a copilului, metodele de colaborare cu şcoala.
Forme de organizare ale relaţiei şcoală – familie
În ceea ce priveşte relaţia dintre familie şi părinţi cele mai frecvente forme de organizare a
acestei relaţii sunt:
 Şedinţele cu părinţii.
 Discuţii individuale între cadrele didactice şi părinţi.
 Organizarea unor întâlniri cu părinţii
 Implicarea părinţilor în manifestări culturale ale şcolii şi activităţi recreative
 Voluntariatul
 Asociaţiile de părinţi
Dimensiunea formală a parteneriatului şcoală – familie
Conform Regulamentului şcolar părinţii au dreptul de a alege unitatea şcolară.
La nivelul şcolii, părinţii sunt implicaţi în mai multe tipuri formale de organizare:
1. Consiliul reprezentativ al părinţilor / Asociaţia de părinţi
2. Consiliul clasei
3. Comisia pentru evaluarea şi asigurarea calităţii în şcoală
4. Comitetul de părinţi ai clasei
Parteneriatul şcoală – familie poate lua forma unor servicii dezvoltate de către şcoală şi de
care familiile elevilor să beneficieze. Acestea pot fi organizate exclusiv de către şcoală sau în
parteneriat cu alte organizaţii/instituţii.
Aceste servicii pot fi: centre de consiliere, centre de sănătate, de practicare a diverselor
sporturi, centre pentru supravegherea copiilor la teme după orele de curs (after-school) care pot avea
şi alte servicii incluse: predarea limbilor străine, sport, miniexcursii, teatre, spectacole, vizite în
diverse locuri etc.; centre de voluntariat; cluburi; cantine; seminternate etc.
Oferta de servicii pentru familii prin intermediul şcolii reprezintă o strategie de întărire a
relaţiilor şcoală familie. Părinţii capătă încredere în şcoală, instituţie care devine mai transparentă şi
mai apropiată de nevoile comunităţii. Un punct câştigat este coerenţa serviciilor, părinţii nu mai sunt
nevoiţi să caute prin mijloace proprii să beneficieze de diverse servicii, ei le găsesc în şcoală. Şcoala
ca furnizor de servicii complexe va face trecerea de la educaţia instituţională, cu accent pe instituţie
(care are un program, curriculum la care elevii trebuie să se adapteze) la şcoala centrată pe elev, pe
nevoile acestuia şi pe ale comunităţii.

II.II Şcoala şi autorităţile locale

1. Instituţiile autorităţilor locale, rolul lor social, educativ şi responsabilităţi
Analiza responsabilităţilor principalilor reprezentanţi ai colectivităţii locale – primarul şi
consiliul local, ne arată faptul că aceştia sunt răspunzători de asigurarea unui climat de ordine şi
linişte pe raza localităţii pe care o reprezintă, sunt cei care supervizează funcţionarea serviciilor
specializate destinate cetăţenilor, gestionează fondurile la nivel local, sunt răspunzători de
patrimioniul local etc.
Se ridică însă unele probleme legate de profesionalizarea administraţiei publice, de
exercitarea influenţei politice asupra deciziilor, influenţa personală a leaderilor informali faţă de
deciziile consiliului local.
Sub influenţa teoriei birocraţiei lui Weber este înlocuit sistemul administraţiei personale cu
un sistem impersonal, bazat pe reguli, pe principii, care anulează arbitrariul în decizia administrativă.
Teoriile clasice ale managementului (Weber, Taylor) introduc elemente menite să asigure
coerenţa unui sistem de management precum: specializarea sarcinilor, caracterul impersonal al
muncii, realizarea şi utilizarea de manuale şi proceduri, accentul pe raţionalitate şi impersonalism.
Începând cu anii 80 prinde contur un nou model managerial (cunoscut cu numele de
„managerialism” sau „noul management public” - Hood, 1991) care pune un nou accent pe relaţiile
dintre gestionarea sectorului public şi sectorul de afaceri precum şi cel neguvernamental. Noua
paradigmă pune accentul pe rezultate, pe satisfacţia cetăţeanului-client, consumator de servicii
publice.
Dacă sistemul tradiţional îşi găsea legitimarea în soliditatea regulilor şi procedurilor,
predictibilitate şi conformitate, noul sistem de management îşi găseşte legitimitatea în eficacitatea
acţiunilor, în capacitatea sistemului de a-şi îndeplini sarcinile şi obiectivele, volorizează schimbarea,
inovaţia, mobilitatea.
În sistemul românesc este greu de precizat în acest moment, unde ne situăm. După o lungă
perioadă în care deciziile erau centralizate şi supervizate de la un centru de putere s-a trecut la
delegarea responsabilităţilor la nivel local. Pe de o parte, structurile au trebuit să se adapteze din
mers, unele responsabilităţi au fost delegate, altele nu, pe de altă parte mentalitatea oamenilor se
schimbă greu, aceştia învaţă greu să-şi asume responsabilităţile. Controlul cetăţenilor asupra
autorităţilor publice este de cele mai multe ori inexistent. Organizaţiile neguvernamentale ale
cetăţenilor îşi exercită prea puţin influenţa asupra deciziilor administraţiei locale.
În parteneriatul şcoală – autorităţi publice locale este de discutat şi relaţia dintre
reprezentanţii autorităţilor şi şcolile de pe raza acestora de acţiune. Mai ales în oraşe, autorităţile
locale au în administrare şi trebuie să stabilească legături cu mai multe şcoli. Se ştie că, acestea au
nevoi diferite (de amenajare, de salubrizare, de întreţinere curentă), sunt frecventate de populaţie
şcolară diferită, din medii sociale diferite, cu nevoi sociale diferite.
În acest context cum se asigură un echilibru în interesul manifestat de autorităţile locale faţă
de nevoile specifice ale şcolilor? Managementul contextual în care resursa urmează nevoia ar putea
fi un răspuns.
Iniţiativa parteneriatului, deschiderea unor canale de comunicare între reprezentanţii şcolii şi
ai autorităţilor locale sunt de cele mai multe ori abordate de către şcoli. Se constată o situaţie bună în
şcolile care şi-au formulat direcţii clare de dezvoltare, ai căror reprezentanţi (directori, cadre
didactice) au luat iniţiative de comunicare, de iniţiere de parteneriate. Resursele sunt astfel orientate
spre cei care îşi ştiu nevoile şi îşi promovează interesele. Şcolile, aflate în concurenţă pentru
furnizarea de servicii educaţionale de calitate, pentru aşi atrage elevi vor fi nevoite, din ce în ce mai
mult să dezvolte relaţii de colaborare cu autorităţile, cu părinţii, cu organizaţiile neguvernamentale, cu
unităţile medicale şi alte entităţi reprezentative de la nivel local.
2. Modalităţi de colaborare ale autorităţilor publice centrale, judeţene şi locale cu
atribuţii în domeniul educaţiei
Analiza legislaţiei în vigoare ne indică direcţii de acţiune ale colaborării dintre autorităţile
centrale, judeţene şi locale cu atribuţii în domeniul educaţiei astfel:
- în realizarea demersurilor pentru participarea copiilor la învăţământul preşcolar şi
învăţământul obligatoriu.
- dezvoltarea unor programe de educaţie pentru părinţii tineri.
- organizarea unor cursuri de pregătire pentru copiii ce nu pot răspunde cerinţelor
programei naţionale şi celor care au abandonat şcoala, în vederea reintegrării lor şcolare.
- organizarea şi dezvoltarea unor posibilităţi adecvate de petrecere a timpului liber
şi odihnă.
- realizarea sau iniţierea demersurilor necesare pentru prevenirea abandonului
şcolar din motive economice.

II.III Şcoala şi poliţia

1. Roluri educative ale Poliţiei în comunitate
În comunitate, Poliţia reprezintă o instituţie de referinţă pentru locuitorii săi.
Rolurile Poliţiei în domeniul educaţional pot fi împărţite în două mari categorii:
- preventive;
- de intervenţie în situaţii speciale.
Parteneriatul dintre şcoală şi poliţie are la bază îndeplinirea obiectivelor comune.
În comunităţi, întâlnim practici ale parteneriatului diferite de la o şcoală la alta. În esenţă,
domeniile în care întâlnim parteneriatul şcoală – poliţie sunt următoarele:
- Asigurarea integrităţii personale a elevilor, cadrelor didactice, a locuitorilor comunităţii în
general;
- Prevenirea delincvenţei juvenile şi a criminalităţii;
- Violenţa în familie, stradală, în cadrul şcolii;
- Prevenirea consumului, a traficului de droguri;
- Educaţia rutieră;
- Prevenirea prostituţie/proxenetism, pedofiliei;
- Prevenirea cerşetoriei;
- Prevenirea exploatării prin muncă a copiilor;
- Promovarea respectului faţă de lege;
- Promovarea drepturilor omului şi ale copilului;
- Promovarea unui comportamnet civilizat în societate;
- Promovarea imaginii pozitive ale Poliţiei în comunitate şi creşterea încrederii în instituţie;
- Culegerea de informaţii şi date de interes în cazuri speciale;
- Menţinerea ordinii şi liniştii publice în unităţile de învăţământ, în afara acestora (perimetrul
şcolii, traseul de la şcoală – acasă al elevilor), în comunitate;
- Realizarea / proiectarea unor programe/proiecte de parteneriat;
- Stabilirea identităţii persoanelor şi educarea copiilor pentru utilizarea actelor care atestă
identitatea;
- Recrutarea viitoarelor cadre ale instituţiei.
Şcoala prin reprezentanţii săi, cadre didactice, elevi, personal administrativ trebuie să
identifice problemele de comportament ale elevilor, să colaboreze cu poliţia în cazul copiilor infractori
sau potenţial infractori. Desigur, nu numai şcoala şi poliţia trebuie să se implice în aceste situaţii, se
impune o colaborare cu reprezentanţii serviciilor sociale, cu asistenţii sociali, cu familia elevilor.
Este de menţionat faptul că pregătirea elevilor trebuie să îmbrace forme diferite, în funcţie de
nivelul de vârstă, de înţelegere al acestora, de potenţialele riscuri ale grupelor de vârstă. Formele de
parteneriat sunt multiple şi implică nu numai şcoala şi poliţia, ci şi alţi actori comunitari cu rol
educaţional: părinţii, organizaţiile neguvernamentale, autorităţile etc.

II.IV Şcoala şi unităţile sanitare

1.Tipuri de unităţi sanitare, roluri şi responsabilităţi educative ale acestora în comunitate
 La nivelul comunităţilor locale, un rol important îl au unităţile sanitare. Şcolile pot desfăşura
parteneriate împreună cu acestea în vederea asigurării sănătăţii mentale şi fizice a copiilor şi a
familiilor acestora.
Parteneriatul şcoală – unităţi sanitare poate fi analizat din prisma acestor responsabilităţi
comunitare pe care unităţile sanitare le au.
Unităţile sanitare reprezintă unităţile care asigură populaţiei asistenţă medicală, curativă şi
profilactică în sectorul public şi privat prin: spitale şi ambulatorii de spital şi de specialitate,
dispensare medicale, policlinici, centre de sănătate, sanatorii TBC, centre de diagnostic şi tratament,
ambulatorii de spital şi specialitate, preventorii, cabinete medicale de familie, cabinete stomatologice,
laboratoare medicale, de tehnică dentară, cabinete medicale de specialitate, cabinete medicale
şcolare/studenteşti, laboratoare medicale, creşe, farmacii şi puncte farmaceutice, depozite
farmaceutice, unităţi medico-sociale, centre de diagnostic şi tratament, de specialitate, centre de
transfuzie sanguină, sanatorii, preventorii etc.
Rolul unităţilor sanitare este în principal acela de asigura sănătatea populaţiei.
Fiecare tip de unitate sanitară are însă responsabilităţi diferite.
2. Domenii şi forme ale parteneriatului şcoală – unităţi sanitare
În opinia noastră, cel mai mare rol educativ îl au medicii de familie şi cabinetele medicale
şcolare/studenţeşti. Medicul de familie este acela care, cunoaşte pacientul în complexitatea sa,
cunoaşte familia de provenienţă, eventualele probleme genetice, evoluţia fizică şi psihică a copilui.
Acesta poate recomanda familiei şi copilului un anumit tip de activităţi, sau pot informa asupra
activităţilor nerecomandate (ex. activitate sportivă), poate informa, respectând confidenţilitatea
datelor şi drepturile pacientului, cadrele didactice despre problemele copiilor. În cazuri speciale
medicii de familie pot recomanda părinţilor un anumit tip de şcoală (ex. şcoala de masă sau cea
specială în cazul copiilor cu dizabilităţi) debutul sau amânarea şcolarizării, pot interveni în cazuri de
refuz din partea şcolii, a cadrelor didactice, a părinţilor pentru a primi în şcoală/clasă un copil cu
dizabilităţi, sau boli cronice, pot da explicaţii, date despre riscuri, precizări privind comportamentul.
Iniţiativa de a participa la acţiuni şcolare poate fi a medicului de familie, a părinţilor sau chiar a şcolii.
De asemenea, medicul de familie trebuie să anunţe unitatea şcolară în cazul în care constată o boală
contagioasă la un copil, la cadrele didactce sau personalul şcolii (hepatită, bolile copilăriei, TBC,
gripă), care pune în pericol sănătatea colegilor, a cadrelor didactice, să anunţe alte unităţi sanitare cu
responsabilitati specifice (Direcţia de Sănătate Publică) şi să intervină în colectivitate.
Medicul de familie poate consilia şi orienta părinţii, atunci când constată probleme care pot
afecta activitatea şcolară a copiilor, spre alte servicii specializate (ex. cabinete oftalmologice,
investigaţii şi intervenţii medicale de specialitate, unităţi sportive de practicare a diverselor sporturi
etc.). Medicii de familie pot iniţia sau pot participa la acţiunile iniţiate de şcoli, la activităţi educative
pentru copii: educaţie pentru sănătate, educaţia reproducerii, prevenirea transmiterii bolilor
contagioase, siguranţa şi sănătatea alimentaţiei etc.
Medicii de familie pot apela, în cazul sesizării unor situaţii de abuz asupra copiilor, la alţi
profesionişti din comunitate pentru a sesiza şi rezolva cazurile acestora: asistenţi sociali, poliţişti, alţi
reprezentanţi ai autorităţilor etc. Medicii pot sesiza abuzurile asupra copiilor, dar, cei care intră mai
frecvent în relaţiile cu copii sunt cadrele dicatice. Relaţia de colaborare dintre aceştia este esenţială,
personalul medical şi cadrele didactice trebuie să aibă informaţii despre semnele prin care pot
recunoaşte un abuz, despre cum pot interveni în tratarea copiilor, consilierea familiilor sau să apeleze
la alţi specialişti din reţeaua comunitară.
O situaţie de discutat este aceea în care, unităţile farmaceutice, sau mai exact marii
producători de medicamente iniţiază acţiuni, campanii educative în şcoli, fie pentru că şi-au
conştientizat rolul social pe care-l au, fie ca o formă mascată de publicitate. În aceste cazuri, se
impune o analiză a influenţelor educative, a consecinţelor acestor acţiuni de către reprezentanţii
şcolii, părinţi şi copii şi să se decidă continuarea sau stoparea unor astfel de acţiuni.
Activităţi educative şi de prevenţie pot fi desfăşurate în unităţile sanitare, în cabinetele
medicale dar şi în şcoli sau în alte medii nonformale.
Un caz special este cel al copiilor care suferă de boli cronice şi care sunt nevoiţi să-şi
întrerupă şcoala. În cazul în care, copilul se află în îngrijirea familiei, personalul medical ar trebui să
informeze şcoala despre posibilitatea ca bonavul să fie şcolarizat acasă, care sunt riscurile dar şi
capacitatea de efort a copilului. În cazul în care, copii bolnavi cronici trebuie să fie internaţi pe
perioade lungi de timp, unităţile sanitare trebuie să asigure posibilitatea copiilor bolnavi să-şi continue
studiile: să amenajeze spaţii corespunzătoare, să angajeze personal, să colaboreze cu inspectoratul
şcolar pentru asigurarea personalului, a materialelor didactice, a manualelor etc.
În toate informaţiile şi serviciile oferite copiilor trebuie să se ţină seama de vârsta copiilor, de
nivelul acestora de înţelelegere, de nivelul cunoştinţelor acestora.
 Temele care pot fi abordate în programele educative pot fi multiple:
- igiena personală, a locuinţei, a spaţiului şcolii, a mediului înconjurător;
- acordarea de prim ajutor în cazuri de urgenţă;
- educaţie sexuală şi de sănătatea reproducerii;
- educaţia pentru prevenirea consumului de droguri, alcool, tutun;
- educaţia pentru prevenirea îmbolnăvirilor şi a accidentelor;
- educaţia pentru practicarea sporturilor;
- educaţia pentru organizarea timpului liber (timp de joacă adecvat, timp pentru sport, timp
alocat televizorului şi calculatorului, etc.)
- educaţie pentru consum alimentar sănătos etc.
3. Programe educative comunitare desfăşurate în parteneriat şcoală unităţi sanitare
Formele generale adoptate pentru diseminarea cunoştinţelor se realizează prin campanii de
informare şi de prevenire. Contribuţia unităţilor sanitare şi a personalului medical la succesul acestor
acţiuni are un rol decisiv. Personalul medical trebuie să depună eforturi pentru informarea părinţilor şi
a copiilor asupra diverselor probleme privind sănătatea şi alimentaţia copiilor, igiena şi salubritatea
mediului înconjurător, obiceiuri de viaţă sănătoase etc. Personalul medical poate oferi aceste
informaţii în incinta unităţilor sanitare sau în munca de teren.
Programele educaţionale oferite de către şcoli pot atrage personalul medical să se implice în:
cursuri privind igiena, primul ajutor, educaţia sexuală, sănătatea reproducerii etc. Pot fi organizate
concursuri pentru copii (de desen, de acordare a primului ajutor etc.) în care copiii să capete
informaţii, deprinderi într-o manieră încurajatoare.

II. V. Şcoala şi biserica

1. Scurt istoric al parteneriatului şcoală – biserică
Una dintre instituţiile cu un mare rol comunitar este biserica. Şcoala şi biserica au colaborat
încă din cele mai vechi timpuri. Biserica a fost cea care a înfiinţat primele şcoli.
Biserica a avut un rol important în constituirea instituţiilor destinate învăţământului dar şi în
promovarea educaţiei de tip moral – religios.
2. Roluri educative ale bisericii în comunitate, domenii şi forme ale
parteneriatului şcoală – biserică
În societatea contemporană rolul bisericii ca instituţie comunitară s-a diminuat mult. Cu toate
acestea, putem identifica, pe o axă a influenţei valori diferite ale impactului bisericii în comunităţile în
care funcţionează. Dacă în marile aglomerări urbane, influenţa bisericii este mult diluată,
manifestările religioase ale credincioşilor sunt manifestate datorită voinţei persoanelor, în mediul rural
influenţa bisericii este semnificativă. Aici sistemul relaţiilor interpersonale este unul strâns, instituţia
este vizibilă, păstrarea obiceiurilor şi a tradiţiilor religioase este mai evidentă. Cu toate acestea şi în
mediul rural întâlnim influenţe diferite ale bisericii asupra comunităţii. Acestea, indiferent de mediul la
care ne raportăm, sunt puternic influenţate de persoanele implicate în instituţia bisericii, ţin de un
anumit marketing comunitar de identificare şi implicare în problemele comunităii, de promovare a
unei bune imagini a bisericii în comunitatea în care funcţionează.
Trebuie făcută însă o distincţie între funcţionarea instituţiei bisericii la nivel comunitar şi
educaţia religioasă realizată în şcoli.
Pledăm pentru faptul că biserica şi religia au rol important în formare competenţelor şi
atitudinilor moral – sociale ale copiilor. Acestea promovează valori precum: binele, responsabilitatea
faţă de ei şi faţă de alţii, toleranţa, diversitatea şi acceptarea sa, respectarea drepturilor omului,
umanismul, solidaritatea, libertatea, promovarea bogăţiei şi identităţii spirituale, binele comun, etc.
Cele mai frecvente manifestări ale parteneriatului le întâlnim în:
- organizarea unor manifestări cultural artistice comune (serbări, expoziţii, spectacole etc.) cu
ocazia marilor sărbători creştine: Crăciun, Paşti, Florii, Ziua eroilor neamului etc.;
- participarea reprezentanţilor bisericii la manifestări organizate de către şcoală:
deschiderea/închiderea anului şcolar, sfinţirea lăcaşului şcolii, lectorate cu părinţii, întâlniri ale
reprezentanţilor bisericii cu elevii;
- organizarea de excursii, pelerinaje la diverse aşezăminte bisericeşti (mănăstiri, schituri);
- participarea reprezentanţilor bisericii la campanii destinate eradicării: violenţei,
comportamentelor deviante în rândul elevilor, traficului de copii etc.
O importantă misiune educativă şi filantropică o au preoţii parohi. Astfel, având în vedere
valorile creşine pe care le promovează şi vocaţia lor umanitară, preoţii pot contribui la:
- educarea cu privire la drepturile copilului şi la beneficiile pe care respectarea acestora le
aduce întregii comunităţi;
- identificarea nevoilor copiilor şi familiilor, precum şi a situaţiilor de risc în care se pot afla
acestea;
- îndrumarea, informarea şi orientarea către diverse servicii;
- medierea în vederea restabilirii relaţiilor familiale sau în vederea prevenirii abandonului
copilului (mediere între mamă şi tată, copil şi părinţi, familie şi comunitate, mama singură şi familia
acesteia) prin promovarea reconcilierii şi a iertării greşelilor celorlalţi etc.;
- sesizarea situaţiilor de abuz, neglijare şi exploatare;
- implicare în rezolvarea problemelor prin structurile comunitare consultative;
- mobilizarea comunităţii, pentru a sprijini familiile şi copiii aflaţi în nevoie;
- implicare în dezvoltarea unor servicii pentru copii şi familii la nivelul comunităţii;
- organizarea şi implicarea în manifestări culturale ale comunităţii şi ale şcolii.

II.VI. Şcoala şi agenţii economici

1. Domenii şi forme ale parteneriatului şcoală – agenţi economici
În cazul parteneriatului dintre şcoală şi agenţii economici plecăm de la premisa care stă la
baza lucrării de faţă, că implicarea comunităţii largi (părinţii, elevii, patronate, sindicate, autorităţi
publice locale, sectorul non-profit, asociaţiile profesionale) în mecanismele decizionale şi de
consultare vor conduce la democratizarea sistemului educaţional. Implicarea cât mai multor factori
aduce inovaţia şi diversificarea ofertei educaţionale şi responsabilizarea celor implicaţi.
În ce priveşte parteneriatul şcoală – agenţi economici acesta are efecte pe termen lung, în
funcţie de forma pe care o îmbracă astfel: o mai bună corelaţie dintre oferta şi cererea pe piaţa
muncii (corelarea reţelei şcolare: structurată pe filiere, profiluri, specializări şi calificări profesionale în
funcţie de nevoile educaţionale locale şi naţionale), integrarea socială prin diferenţiere a
absolvenţilor, în funcţie de competenţe şi opţiuni, transmiterea unor valori precum responsabilitatea,
respectul pentru muncă şi valorile produse de către aceasta etc. Toate acestea se pot realiza printr-o
bună corelare între sistemul economic şi social la nivelul macrosistemului şi a microsistemului.
Din punct de vedere formal, conform cu legislaţia în vigoare, agenţii economici pot participa
la conducerea unei instituţii de învăţământ prin desemnarea de reprezentanţi în Consiliul de
administraţie al unei şcoli.
Din punctul de vedere al parteneriatului raportat la ciclurile de şcolarizare activităţile
desfăşurate pot fi multiple:
- pentru ciclul primar şi gimnazial: vizite la agenţii economici, lecţii deschise, sponsorizări
acordate de agenţii economici pentru diverse manifestări, participarea unor reprezentanţi ai agentilor
economici la lecţii care să aibă ca obiectiv educaţia economică a micilor şcolari;
- la ciclul gimnazial aceste activităţi pot fi diversificate prin implicarea elevilor în activităţi
productive care să pună în practică diverse cunoştinţe dobândite în şcoală, consiliere profesională,
activităţi cu scopul orientării şcolare şi profesionale, prezentarea diverselor meserii etc.;
- pentru ciclul liceal activităţile, pe lângă cele menţionate anterior, pot fi de practică de
specializare în anumite domenii economice conform cu specializarea oferită de către şcoală.
Parteneriatul în acest caz capătă un aspect formal, între unităţile de învăţământ, inspectoratele
şcolare şi partenerii agenţi economici existând contracte de colaborare clare.
Concret, şcoala şi agenţii economici pot colabora prin:
- asigurarea de spaţii şi dotări necesare efectuării practicii în cadrul unităţilor economice, acest
lucru ducând la formarea deprinderilor profesionale ale elevilor;
- angajarea absolvenţilor. Sunt agenţi economici care, selectează absolvenţi în vederea
angajării, unii chiar acordând burse elevilor cu rezultate bune condiţionând acordarea bursei de
angajarea la agentul economic respectiv după terminarea studiilor;
- organizarea de stagii de învăţare, de întâlniri cu persoane din structura de management a
companiilor, modele de succes profesional;
- organizarea şi desfăşurarea de programe de formare continuă pentru angajaţi în şcoli sau
pentru cadre didactice în unităţi economice;
- realizarea, în partenerait, a unor planuri de dezvoltare a resurselor umane;
- organizarea unor târguri ale firmelor de exerciţiu, târguri de locuri de muncă pentru
absolvenţi;
- furnizarea unor servicii de informare, orientare şi consiliere pentru carieră elevilor.

II.VIII Şcoala şi organizaţiile neguvernamentale

1. Legitimarea parteneriatului şcoală – organizaţii negunernamentale prin prisma axei
public – privat
 Şcoala este o instituţie care funcţionează într-o comunitate, la intersecţia dintre o multitudine
de alte organizaţii. Influenţele acestora pot fi unele directe sau indirecte asupra şcolii. Unele dintre
organizaţiile care-şi manifestă cel mai activ influenţa asupra şcolilor sunt organizaţiile
neguvernamentale.
Parteneriatul dintre instituţiile de învăţământ şi organizaţiile neguvernamentale poate fi
analizat pe axa public – privat în oferirea de servicii sociale. Educaţia poate fi considerat un
serviciu social de interes general, la fel cum şcoala poate fi considerată o organizaţie publică.
Organizaţiile publice, printre care şi şcolile sunt aşteptate să devină, ca şi cele private
antreprenoriate, inovatoare şi eficiente, trebuie să răspundă unor sarcini din ce în ce mai complexe,
în medii în schimbare. Schimbarea organizaţiilor publice este complexă: se produc schimbări în
funcţionarea lor, în structura de organizare, în tipurile de servicii oferite şi în modul în care sunt oferite
aceste servicii.
Şcoala, alături de alte organizaţii publice, trebuie să facă faţă concurenţei, organizaţiile de tip
privat au început să ofere servicii similare cu cele publice ale şcolii, acestea având o dimensiune mai
mică sunt mai flexibile şi se pot adapta mai uşor contextelor şi cerinţelor, organizaţiile private pot
prelua chiar modelele de funcţionare, total sau parţial, de la organizaţiile publice. Influenţa este deci,
una reciprocă.
Graniţa dintre organizaţiile publice şi cele private este din ce în ce mai flexibilă, acestea intră
în reţele adaptabile la probleme şi la nevoile reale ale beneficiarilor (clienţi, cetăţeni).
Şcoala este o organizaţie publică, cu un tip aparte de management, cu roluri sociale
recunoscute. Parteneriatul impune o schimbare managerială, o redefinire a rolurilor, adoptarea unor
noi tipuri de servicii.
Parteneriatul cu organizaţiile neguvernamentale poate fi legitimate de mai multe motive:
- complementaritatea serviciilor oferite copiilor şi familiilor acestora;
- crearea unei reţele de servicii care să răspundă nevoilor reale;
- dezvoltarea profesională a celor implicaţi;
- satisfacţia beneficiarilor: elevi, părinţi, comunitatea în ansamblu.
Parteneriatul şcolii cu agenţii comunitari poate funcţiona în mai multe feluri:
- punerea în comun a resurselor (materiale, umane, financiare, logistice, de timp,
informaţionale etc.) pentru binele comun;
- activităţi / proiecte / programe comune;
- alocarea de resurse din partea agenţilor comunitari către şcoală;
- voluntariat şi implicare în acţiuni la nivel comunitar;
- testarea nevoilor locale;
- formarea resurselor umane;
- atragerea de resurse către comunitate etc.
Este dificil să facem o descriere a tipurilor de parteneriat dezvoltate de şcoli cu organizaţiile
neguvernamentale datorită marii diversităţi a acestor forme. Vom încerca o clasificare a organizaţiilor
şi a tipurilor de servicii/proiecte derulate după mai multe criterii.
Concret, organizaţiile neguvernamentale activează în:
- furnizarea de servicii sociale către diverse categorii sociale de personae;
- dezvoltarea comunitară: creşterea nivelului de dezvoltare socio-economică în zonele rurale şi
semi-rurale, revitalizarea spiritului comunitar, implicarea cetăţenilor în activităţi/proiecte/programe de
dezvoltare locală, dezvoltare personală;
- advocacy şi influenţarea politicilor publice la nivel naţional şi local (promovarea unor iniţiative
legislative, a procedurilor de intervenţie în diverse cazuri, a drepturilor persoanelor etc.);
- protecţia mediului: prevenirea deteriorării mediului, supravegherea calităţii mediului de care
beneficiază populaţia, educaţia privind protecţia mediului şi militarea pentru îmbunătăţirea acestuia;
- parteneriate cu alte organizaţii (federaţii, coaliţii), cu organizaţii guvernamentale centrale şi
locale, cu instituţii, cu alte organizaţii naţionale şi internaţionale etc.
Influenţa organizaţiilor neguvernamentale asupra şcolilor se manifestă pe mai multe planuri:
- iniţierea unor noi forme de organizare ale activităţilor educative: centre de zi pentru copiii cu
dizabilităţi cu servicii integrate (educaţie, socializare, recuperare), centre after school (pentru copiii ai
căror părinţi sunt la muncă, provin din familii sărace etc.). Aici sunt organizate activităţi educative,
sportive şi de recreere), clase integrate (copii fără dizabilităţi împreună cu copii cu dizabilităţi) etc.;
- influenţe asupra curriculumului;
- profesionalizarea şi/sau perfecţionarea cadrelor didactice;
- implicarea cadrelor didactice / elevilor / părinţilor / reprezentanţilor organizaţiilor
neguvernamentale în diverse activităţi;
- realizarea unor studii, asimilarea rezultatelor în practicile / politicile educaţionale;.
- influenţe asupra politicilor educaţionale;
- contribuţii la îmbunătăţirea condiţiilor din şcoli;
- promovarea unor modele de activităţi/proiecte/programe educaţionale inovatoare.
Parteneriatul este benefic pentru ambele tipuri de organizaţii. Organizaţiile
neguvernamentale îşi legitimează rolul social, îşi îndeplinesc misiunea pentru care au fost create,
şcolile se dezvoltă, îşi completează aria de servicii oferite beneficiarilor: copii, părinţi, comunitate.

CAPITOLUL III. EDUCAŢIA ŞI EXTENSIA CÂMPULUI EDUCAŢIONAL DIN PERSPECTIVA

PARTENERIATULUI ŞCOALĂ – COMUNITATE

Interogaţii pedagogice: Cum poate fi dezvoltat parteneriatul şcoală – comunitate locală în

cadrul formelor educaţiei: formală, nonformală, informală? Care sunt interferenţele formeloe educaţiei
care încurajează parteneriatul şcoală – comunitate locală?
Cuvintele/sintagme cheie: educaţia formală, educaţia informală, educaţia nonformală,
interacţiunea formelor educaţiei din perspectiva parteneriatului şcoală – comunitate locală.
III. I. Forme ale educaţiei
Parteneriatul şcoală – comunitate poate fi analizat şi din perspectiva relaţiilor dintre formele
educaţiei: educaţia formală, nonformală, informală.
Raportându-ne la gradul de organizare şi de oficializare ale formelor educaţiei, putem
delimita astfel trei mari categorii:
- educaţia formală;
- educaţia non-formală;
- educaţia informală.
1.1 Educaţia formală tinde astăzi să depăşească graniţele clasice prin care aceasta deţinea
rolul prioritar. Şcoala trebuie să se schimbe şi să se deschidă în faţa problematicii lumii
contemporane. Parteneriatul şcoală - comunitate poate fi susţinut printr-o serie de măsuri concrete
precum:
- descongestionarea programelor de învăţământ şi a materiei de studiu;
- introducerea unor discipline/capitole care să vizeze viaţa comunităţii în care şcoala îşi
desfăşoară activitatea care să abordeze aspecte ce ţin de dezvoltarea comunităii, istoricul acestei,
valorizatea aspectelor pozitive ale comunităţii etc.;
- susţinerea elevilor pentru a-şi manifesta talentele şi aptitudinile prin creşterea şi
diversificarea ofertei de opţionale şi de alternative educaţionale (pachete de cursuri opţinale, alte
servicii sociale dezvoltate în şcoală etc.);
- oferirea unor şanse reale pentru fiecare unitate de învăţământ de a-şi determina propriul
curriculum (prin curriculum la decizia şcolii);
- posibilitatea utilizării flexibile a segmentului neobligatoriu din programe în funcţie de
nevoile locale de educaţie şi formare;
- asigurarea unei conexiuni adecvate între învăţarea formală, nonformală şi informală, în
sensul deschiderii şcolii înspre influenţele educative nonformale şi informale şi găsirea modalităţilor
optime de articulare între acestea;
- armonizarea politicilor şi practicilor privind instruirea initială, şi continuă (asigurarea
calităţii şi continuităţii prin conţinutul curriculum-ului, evaluare şi recunoaştere) şi regândirea tuturor
nivelurilor şi structurilor învăţământului din prespectiva educaţiei permanente etc.
1.2 Educaţia nonformală
Educaţia nonformală care serveşte unei mari varietăţi de necesităţi educaţionale (mai ales la
tineri şi adulţi) se regăseşte sub mai multe forme:
a) educaţia “complementară”, paralelă cu şcoala, întâlnită mai ales la elevi;
b) educaţia “suplimentară, pentru cei care şi-au întrerupt prematur studiile;
c) educaţia de “substituţie”, pentru cei care sunt analfabeţi.
- o altă clasificarea a educaţiei nonformale poate fi făcută în funcţie de activităţile
desfăşuare. Astfel întâlnim:
1) activităţi extraclasă/extradidactice (cercuri pe disciline, interdisciplinare sau tematice,
ansambluri sportive, artistice, concursuri şcolare, olimpiade, competiţii etc.);
2) activităţi de educaţie şi instruire extraşcolare, denumite paraşcolare şi perişcolare.
- Activităţile paraşcolare se dezvoltă în mediul socio-profesional specific: activităţi de
perfecţionare şi de reciclare, de formare civică sau profesională.
- Activităţile perişcolare sunt desfăşurate în mediul socio-cultural ca activităţi de
autoeducaţie şi de petrecere organizată a timpului liber în cadrul universităţilor populare, al cluburilor
sportive, la teatru, în muzee sau în cluburile copiilor, în biblioteci publice, în excursii, acţiuni social-
culturale sau în familie ori prin intermediul massmedia.
Toate aceste activităţi folosesc predominant resurse locale.
Obiectivele educaţiei nonformale sunt multiple şi specifice diverselor situaţii întâlnite.
Totuşi putem sistematiza câteva dintre acestea:
a) Perfecţionarea profesională/recalificarea persoanelor care au nevoie de acest lucru.
b) Pregătirea cetăţenilor pentru a cunoaşte, folosi mai bine resursele locale
c) Alfabetizarea Este cunoscut faptul că, analfabetismul este sursă de sărăcie, marginalizare
socială, conflicte sociale etc.
d) Dezvoltarea unora dintre componentele educaţiei: morală, profesională, fizică, igienică,
ecologică, pentru petrecerea timpului liber, interculturală, civică etc.
e) Recreerea şi destindrea participanţilor şi petrecerea adecvată a timpului liber;
f) Lărgirea şi completarea orizontului cultural al participanţilor la diverse activităţi;
g) Exersarea şi cultivarea abilităţilor, aptitudinilor, talentelor, capacităţilor
Educaţia nonformală este realizată de o serie de agenţi care acţionează la nivelul comunităţii
locale: familie, organizaţii nonguvernamentale, case de cultură şi tehnică, muzee, teatre, biserică,
poliţie, unităţi sanitare, agenţi economici, cinematografe, biblioteci, universităţi populare etc. cât şi
prin mass-media.
Din punctul de vedere al parteneriatului şcoală – comunitate locală, educaţia nonformală este
importantă pentru că:
- fiind centrată pe cel care învaţă, dezvoltă capacităţi, competenţe aptitudini personale care
pot fi utilizate în acţiuni la nivel comunitar;
- răspunde promt şi adecvat unei nevoi concrete de formare acest lucru contribuind la
formarea resurselor umane locale;
- dispune de un curriculum la alegere, flexibil şi variat propunându-le participanţilor activităţi
diverse şi atractive, în funcţie de interesele acestora, de aptitudinile speciale şi de aspiraţiile lor. Aşa
cum am mai arătat, acest curriculum poate viza, pe lângă aspecte de pregătire personală şi aspecte
comunitare;
- contribuie la lărgirea şi îmbogăţirea culturii generale şi de specialitate a participanţilor, oferind
activităţi de perfecţionare profesională, de completare a studiilor şi de sprijinire a categoriilor
defavorizate sau de exersare a capacităţii indivizilor supradotaţi;
- creează ocazii de petrecere organizată a timpului liber, într-un mod plăcut, urmărind
destinderea şi refacerea echilibrului psiho-fizic, “supape” din acest punct de vedere pentru membrii
comunităţii;
- în cadrul său se pot organiza manifestări de promovarea a comunităţii locale, prin implicarea
membrilor comunităţii conducând la creşterea coeziunii membrilor comunităţii;
- asigură o rapidă actualizare a informaţiilor din diferite domenii;
- menţine interesul publicului larg, oferind alternative flexibile tuturor categoriilor de vârstă şi
pregătirii lor profesionale etc.
1.3 Educaţia informală
Din perspectiva parteneriatului şcoală – comunitate această formă de educaţie este deosebit
de relevantă. Plecând de la premisa că educaţia informală se referă la experienţele zilnice ce nu sunt
planificate sau organizate şi conduc către o învăţare informală, Sorin Cristea subliniază faptul că
atunci când aceste ”experinţe sunt interpretate de către cei mai în vârstă sau de către membrii
comunităţii ele se constituie în educaţie informală.”
Educatorii informali sunt agenţii care acţionează la nivel comunitar în relaţiile interpersonale
dezvoltate de membrii comunităţii şi pot fi: părinţii, prietenii, rudele etc. Interacţiunea este una
continuă, copilul învaţă din aceste interacţiuni să se descurce în viaţa de zi cu zi.
Deschiderea şcolii către comunitate vizează aspecte ce ţin de valorificarea experienţelor
pozitive ale educatorilor informali, orientarea şi consilierea acestora. Îmbrăcând forme de educaţie
nonformală, au fost astfel create cursuri speciale pentru părinţi în care aceştia pot învăţa cum să-i
sprijine pe copii la lecţii, primesc informaţii despre psihologia vârstelor, sunt consiliaţi dar sunt şi
consultaţi în probleme care ţin de administrarea şcolii şi a comunităţii, realizarea programelor de
finanţare pentru şcoală şi comunitate etc.
Învăţarea de tip informal este o învăţare cu caracter pluridisciplinar, informaţiile provenind din
variate domenii, completându-le pe cele achiziţionate prin intermediul celorlalte forme de educaţie.
Această situaţie îi conferă individului posibilitatea de a interioriza şi exterioriza atitudini,
comportamente, sentimente etc.
 Parteneriatul şcoală – comunitate asigură puntea de legătură între cele trei forme de
educaţie. Agenţii implicaţi în educaţie sunt multipli şi au influenţe specifice celor trei forme de
educaţie.

CAPITOLUL IV. ŞCOALA ŞI DEZVOLTAREA LOCALĂ

Interogaţii pedagogice: Este descentralizarea o premisă a parteneriatului şcoală –

comunitate locală? Cum influenţeză dezvoltarea locală instituţia şcolară şi parteneriatul şcolii cu
agenţii comunitari? Au persoanele implicate în parteneriat percepţii diferite legate de parteneriatul
şcoală – comunitate locală (părinţi, cadre didactice, elevi, poliţişti, agenşi economici, medici, preoţi,
reprezentanţi ai autorităţilor, ai ONG-urilor etc.)
Cuvintele/sintagme cheie: descentralizarea, dezvoltarea locală, direcţii de dezvoltare ale
parteneriatului şcoală – comunitate locală.

IV.I. Descentralizarea premisă a parteneriatului şcoală – comunitate locală

1. Premise teoretice ale descentralizării
Descentralizarea sistemului educaţional este o opţiune de politică educaţională necesară din
perspectiva democratizării vieţii interne şi a eficientizării administraţiei serviciilor publice.
Şcoala, este o instituţie care funcţionează într-o comunitate alcătuită din mai mulţi factori de
educaţie: familie, autorităţi, organizaţii guvernamentale şi neguvernamentale, agenţi economici,
biserică, poliţie, unităţi sanitare etc. Pentru ca parteneriatul şcoală – comunitate locală să funcţioneze
adecvat, descentralizarea este absolut necesară. Ea este inevitabilă.
În esenţă descentralizarea învăţământului preuniversitar reprezintă transferul de autoritate,
responsabilitate şi resurse în privinţa luării deciziilor şi a managementului general şi financiar către
unităţile de învăţământ şi comunitatea locală. Se crează astfel cadrul unei colaborări eficiente între
şcoală şi comunitate.
Direcţia aleasă, pentru politica educaţinală din sistemul educaţional românesc, este cea a
descentralizării. Analiza prevederilor legale şi a măsurilor adoptate în cadrul procesului de reformă,
ne indică faptul că, cel puţin formal descentralizarea este soluţia aleasă.
Descentralizarea în educaţie presupune:
• redistribuirea responsabilităţilor, a autorităţii decizionale şi a răspunderii publice pentru funcţii
educaţionale specifice, de la nivel central către nivelul local ;
• participarea factorilor non-administrativi, a reprezentanţilor societăţii civile, la procesul de luare a
deciziilor (părinţi, ONG, mediul de afaceri, asociaţii profesionale, parteneri sociali etc.).
• transferul competenţelor decizionale de la nivelurile centrale către cele locale şi/sau
organizaţionale, pentru a apropia decizia de beneficiarii serviciului public de educaţie.
Descentralizarea nu este un scop în sine. Este o opţiune de politică educaţională care
se înscrie în strategia naţională de descentralizare.
Succesul descentralizării se bazează în principal pe echilibrul între autoritate şi
responsabilitate pe de o parte, precum şi capacitatea resurselor umane şi fluxurile de informaţii, pe
de altă parte.
Descentralizarea conferă şcolii rolul de principal factor de decizie, asigurând participarea şi
consultarea tuturor actorilor sociali interesaţi din perspectica dezvoltării durabile a comunităţii în care
funcţionează, pe de o parte, iar pe de altă parte din perspectiva globalizării educaţiei
Descentralizarea este o politică intersectorială ce vizează şi celelalte componente ale
socialului (politice, economice, culturale, administrative).
2. Domenii ale descentralizării
2.1 Domeniul legislativ – asigurarea aplicării măsurilor de descentralizare trebuie făcută în
primul rând prin prevederi legislative în care să existe o corelaţie între legislaţia specifică sistemului
de învăţământ şi celelalte domenii.
2.2 Sincronizarea descentralizării învăţământului cu celelalte procese similare în plan
politic, economic, administrativ
Descentralizarea prin delegarea unor competenţe de decizie sporite în direcţia şcolii, a
partenerilor sociali şi economici presupune realizarea unei reforme globale care afectează intreg
sistemul educativ. Formarea comunităţilor locale, cu o politică de dezvoltare locală coerentă şi solidă
este în măsură să încurajeze descentralizarea sistemului de învăţământ. Şcoala componentă
esenţială a comunităţii locale trebuie să dezvolte astfel un parteneriat comunitar. Descentralizarea
este un proces desfăşurat în toate sectoarele sociale: servicii educaţionale, servicii sociale,
administraţie publică, etc. Funcţionalitatea măsurilor de descentralizare este asigurată de
sincronizarea acestora în toate domeniile sociale.
 2.3 Revizuirea şi reelaborarea structurilor de decizie în domeniul educaţiei
Descentralizarea este un process realizat în etape cu o durată mare şi vizează atât
mecanismele sistemului cât şi schimbarea mentalităţilor. Realizarea unui plan al descentralizării,
adoptarea unor strategii de acţiune pe termen mediu şi lung sunt condiţii esenţiale.

4. Caracterizarea sistemului educaţional românesc din perspectiva descentalizării

În studiul de diagnoză menţionat în Strategia Naţională pentru Descentralizarea
Sistemului de Învăţământ Preuniversitar şi dat publicităţii în 2005, sunt menţionate următoarele
constatări referitoare la stadiul procesul de descentralizare:
- Acţiunile guvernamentale iniţiate şi realizate în perioada 1997-2004 în vederea
modernizării învăţământului preuniversitar şi al compatibilizării acestuia cu sistemele de învăţământ
europene s-au materializat, între altele, în adoptarea şi aplicarea unui set de acte normative care au
asigurat, parţial, transferul de la nivelul central la cel al unităţilor de învăţământ şi consiliilor locale al
unor responsabilităţi şi atribuţii cu privire la conţinutul şi structura procesului de învăţământ, la
reţeaua şcolară, la finanţarea şi administrarea unităţilor de învăţământ şi la politicile în domeniul
resurselor umane.
- Deciziile privind descentralizarea nu au fost coerente şi consecvente în perioada
menţionată. În 2004, prin HG nr. 1942/2004 au fost desemnate 8 judeţe-pilot în care se aplică
prevederile Legii nr. 354/2004 de modificare şi completare a Legii învăţământului nr. 84/1995 şi Legii
nr. 349/2004 de modificare şi completare a Statutului Personalului Didactic, cu privire la
descentralizarea sistemului de finanţare şi administrare a şcolilor.
- Transferul de decizie de la nivelul central la cel local s-a desfăşurat în ritmuri diferite pe
diversele domenii ale sistemului – curriculum, resurse, administrarea unităţii de învăţământ, politici de
personal etc, într-un cadru legislativ în care persistă prevederi contradictorii, generând astfel unele
incoerenţe şi disfuncţionalităţi în sistem.
5. Impactul procesului de descentralizare asupra parteneriatului şcoală – comunitate
locală
Impactul estimat al procesului de descentralizare vizează aspecte importante ale
parteneriatului şcoală – comunitate şi anume:
a) la nivelul şcolii:
– democratizarea vieţii şcolii;
– inovaţie şi diversificare a ofertei şcolare;
– asumarea responsabilă a deciziilor privind calitatea procesului instructiv-educativ şi a
condiţiilor de realizare a acestuia;
b) la nivelul consiliului local:
– implicarea reală şi efectivă în funcţionarea şi dezvoltarea serviciului educaţional;
– asumarea de către autorităţile locale a responsabilităţii privind furnizarea de servicii
educaţionale;
– dezvoltarea comunităţii prin transformarea şcolii în centru de informare şi dezvoltare pentru
comunitate;
c) la nivelul societăţii:
- corelarea mai bună dintre oferta şi cererea pe piaţa muncii;
- integrarea socială prin diferenţiere a absolvenţilor, în funcţie de competenţe şi opţiuni;
- promovarea valorilor autentice şi a tradiţiilor specifice.

IV.II Dezvoltarea comunitară şi influenţa sa asupra instituţiei şcolare

1. Dezvoltarea comunitară şi efectele ei asupra dezvoltării şcolii

Caracteristicile unei comunităţi dezvoltate

Şcoala, alături de alte instituţii care funcţionează în comunitate este direct influenţată de
nivelul de dezvoltare comunitară. În esenţă dezvoltarea comunităţii vizează evoluţia acesteia, un
proces de intervenţie complexă, planificată, care are ca scop creşterea capacităţii comunităţii de a-şi
pune în practică propria viziune de dezvoltare.
Dezvoltarea comunitară urmăreşte, promovarea “binelui comun”, încurajează sentimentul de
apartenenţă al individului la aceasta şi-l face responsabil de dezvoltare.
În această perspectivă “dezvoltarea comunitară” poate fi definită ca un proces social prin
care indivizii dintr-o comunitate controleaza tot mai bine şi se adaptează tot mai bine la aspectele
specifice ale unei lumi în permanentă schimbare.
 Dezvoltarea comunitară este o evoluţie planificată în care aspectele economice, sociale,
culturale, de mediu, administratice contribuie la realizarea unui mai “bine comun”, la bunăstarea
comunităţii şi a oamenilor care fac parte din ea. Membrii comunităţii acţionează colectiv pentru a
soluţiona problemele comunităţii, iniţiativele variind ca intensitate şi întindere de la iniţiative luate de
grupuri mici până la iniţiative majore care implică întreaga comunitate.
1.3 Factorii dezvoltării comunitare
Dezvoltarea comunitară este dependentă de o multitudine de resurse: naturale, umane,
financiare, de infrastructură.
Resursele naturale sunt cele furnizate de natură: pământul, apă, aer, minerale şi metale de
suprafaţă/subteran, petrol şi gaze naturale, păduri, vegetaţie, viaţă sălbatică. O bună gestionare şi
administrare a acestora aduce bunăstare comunităţii şi membrilor săi.
Resursele umane sunt deosebit de importante în dezvoltarea comunitară şi vizează: familii şi
stiluri de viaţă sănătoase, capacitatea de a construi, educa şi pregăti, planificarea carierei, valori şi
norme etc.
Resursele financiare sunt importante în dezvoltarea comunitară în măsura în care ele sunt
localizate, atrase şi cheltuite adecvat la nivelul comunităţii.
Infrastructura este o parte necesară a dezvoltării comunitare. Aici putem include structuri şi
construcţii fizice, transport, sisteme de comunicaţii, sisteme electrice, hidrotehnice, canalizare,
încălzire, curăţenie şi gestionarea deşeurilor etc.
Nu trebuie să facem însă abstracţie de istoria comunităţii, de contextul socio-economic şi
istoric în care se dezvoltă o comunitate.
În România dezvoltarea comunitară este diferită de la o regiune la alta şi este dependentă de
localizarea geografică, de nivelul dezvoltării economice şi sociale.
2. Dezvoltarea şcolii către o şcoală comunitară
Dezvoltarea şcolii trebuie privită din cel puţin două perspective:
- aceea a eforturilor depuse de către comunitate în ansamblu în scopul dezvoltării: autorităţi
active, oameni implicaţi, nivelul investiţiilor crescut, venituri bune pe cap de locuitor, investiţii în
infrastructură în general şi în infrastructura şcolii etc.;
- eforturi depuse de către şcoală în scopul adaptării la cerinţele comunităţii: management
participativ, conlucrare cu autorităţile, părinţii, implicare a cadrelor didactice şi pregătirea adecvată a
acestora etc.
Dezvoltarea comunităţii în care funcţionează o şcoală o influenţeză decisiv pe acesta din
urmă. Fenomene precum: scăderea natalităţii, migraţia forţei de muncă tinere, îmbătrânirea
populaţiei, schimbarea structurii ocupaţiilor etc. influenţeză viaţa şcolii, mai ales a perioadei de
şcolarizare obligatorie. Pe de altă parte, infrastructura nedezvoltată, accesul greu la unităţile şcolare,
insuficienţa spaţiilor de învăţământ, lipsa spaţiilor de cazare pentru copiii ale căror familii locuiesc
departe de şcoală, lipsa de salubritate etc., influenţeză viaţa de zi cu zi a şcolii. Într-o comunitate
interdependenţa aspectelor sociale conduce la funcţionalitatea sa. Dacă de exemplu, autorităţile nu
se preocupă pentru sporirea condiţiilor de viaţă ale locuitorilor (nu gestionează corespunzător:
reţelele de apă şi canalizare, electricitate, managementul deşeurilor, nu întreţine reţeaua de străzi),
locurile de muncă lipsesc etc. – tinerii sunt tentaţi să părăsească localitatea, natalitatea scade şi
acest lucru poate duce la desfiinţarea unităţilor şcolare.
Relaţia şcoală comunitate locală este influenţată de o multitudine de factori printre care
putem enumera:
- mediul social al comunităţii (rural, urban, mărimea comunităţii, întindere geografică etc.).
- gradul de cultură, nivelul studiilor populaţiei care îşi trăieşte viaţa în comunitate – influenţeză
şi viaţa şcolii. Modelul social al profesiilor de succes, modelele oferite de către cei apropiaţi copiilor
influenţează şi gradul acestora de aspiraţii.
- profesiile dominante în comunitate – pot deveni atât modele pentru copii dar pot dicta şi o
anumită orientare a şcolii către pregătirea copiilor în domeniul profesiilor cerute de către comunitate,
de agenţii economici activi;
- dezvoltarea economică şi tehnologică a comunităţii;
- reprezentările sociale, mentalităţile şi atitudinile privind educaţia copiilor, nivelul aspiraţiilor
familiilor faţă de educaţia copiilor;
- valoarea acordată studiilor şi profesiilor;
- percepţia privind misiunea şcolii în comunitate;
- componenţa demografică a comunităţii: ritmul creşterii demografice, structura pe vârste a
populaţiei, tipul de familii, structura ocupaţională a locuitorilor etc.
 Considerăm că o şcoală dezvoltată într-o comunitate este motorul dezvoltării comunitare.
Iniţiativele parteneriatului vin de cele mai multe ori din partea şcolii. Parteneriatul şcolii cu alţi
reprezentanţi ai comunităţii se dezvoltă pe acele componente care au responsabilităţi, interese
privind copiii şi familiile acestora. Parteneriatul produce efecte benefice atât pentru şcoală, copii,
familii dar şi pentru comunitate. Şcolile care au acces la mai multe resurse ale comunităţii (umane,
materiale, informaţionale, tehnologice) pot dezvolta forme de manifestare ale parteneriatului şcoală –
comunitate diverse şi centrate pe nevoile comunităţii.
Pe de altă parte, gestionarea optimă a problemelor educaţionale şi sociale identificate de
către şcoală este dependentă de gradul în care şcoala este responsabilă de propriul management.
Prin descentralizarea unităţilor de învăţământ se încearcă sporirea ariei de responsabilitate a şcolii în
privinţa propriului management. Cu cât şcoala are responsabilităţi mai mari în ceea ce priveşte
propriul management, cu atât parteneriatul este mai posibil.
Dezvoltarea şcolii către o şcoală comunitară presupune un efort de voinţă din partea celor
implicaţi dar şi o opţiune mangerială. În opinia noastră nu putem vorbi de o dezvoltare adecvată a
şcolii în context comunitar fără a ţine seamă de toate aspectele enumerate. Deşi investite cu aceleaşi
roluri sociale, şcolile funcţionează în comunităţi diferite, gradul de dezvoltare al acestora este
dependent de resursele comunităţii, de tipul de management adoptat de conducerea şcolii dar şi de
nevoile beneficiarilor de servicii educaţionale: copii, familii, adulţi etc.
O şcoală dezvoltată este aceea care răspunde adecvat unei game cât mai mari de nevoi ale
beneficiarilor săi, dispusă şi implicată în parteneriate, flexibilă şi cu oameni pregătiţi şi motivaţi.

IV. II. 3 PROPUNERI DE PROGRAME PENTRU DEZVOLTAREA PARTENERIATULUI

ŞCOALĂ – COMUNITATE LOCALĂ
În realizarea prezentei cercetări am plecat de la premisa că la nivel local, comunităţile se
dezvoltă diferit, au caracteristici care le diferenţiază. Şcoala, ca instituţie centrală a comunităţii locale,
se dezvoltă şi ea conform unor direcţii locale. În cercetarea noastră am încercat să aducem
argumente care să certifice cele afirmate.

I. OBIECTIVELE CERCETĂRII:
1. Identificarea rolurilor agenţilor comunitari din perspectiva parteneriatului şcoală – comunitate;
2. Descrierea factorilor care contribuie la creşterea coeziunii din cadrul parteneriatului şcoală –
comunitate locală;
3. Identificarea posibilelor forme de organizare a parteneriatului şcoală – comunitate locală.
4. Identificarea blocajelor care pot apărea în parteneriatul şcoală – comunitate locală;
5. Identificarea unor soluţii de optimizare a parteneriatului şcoală – comunitate.

II. IPOTEZELE CERCETĂRII:

Ip. 1 Dacă şcoala are iniţiativa organizării unor forme de parteneriat relevante pentru
comunitate atunci, este posibil ca diverşi parteneri să se alăture activităţilor iniţiate de către
şcoală;
Ipoteze de lucru:
a. Parteneriatul se dezvoltă pe componentele comunităţii care au interes pentru copii;
b. Dacă parteneriatul şcoală – agenţi comunitari există atunci, produce efecte benefice
pentru ambele părţi.
Ip. 2 Dacă şcoala are acces la mai multe resurse ale comunităţii (umane, materiale,
informaţionale, tehnologice) atunci, formele de manifestare ale parteneriatului şcoală –
comunitate sunt mai diversificate şi mai centrate pe nevoile comunităţii;
Ipoteze de lucru:
c. Cu cât şcoala are responsabilităţi mai mari în ceea ce priveşte propriul management
cu atât dezvoltarea parteneriatului este mai posibilă;
d. Parteneriatul instituţional între şcoală şi agenţii comunităţii este mai prezent în
mediul urban decât în mediul rural.

III. UNIVERSUL CERCETĂRII

Nu ne propunem ca prin cercetarea noastră să extragem date semnificative statistic la nivel
naţional. Aşa cum am mai afirmat, şcolile, din perspectiva parteneriatului cu comunitatea locală, se
dezvoltă diferit. Fiecare şcoală funcţionează într-un context local diferit din mai multe puncte de
vedere: istoric, economic, al resurselor umane (demografie, structură etc.), al resurselor naturale, al
perspectivelor de dezvoltare, culturale etc. De aceea, considerăm că, o analiză de tip statistic la nivel
naţional nici nu poate fi posibilă fără să ştirbim din specificul local, din „originalitatea” locului. În
funcţie de acest specific, nevoile de dezvoltare instituţională locală ale şcolii sunt diverse. De aceea,
pe baza analizei specificului local, utilizând instrumente de analiză proprii, vom creiona câteva direcţii
de dezvoltare locală pentru fiecare din şcolile studiate. Analiza realizată a avut în vedere şcoli care
furnizează educaţie pentru nivelul de şcolarizare obligatoriu (şcoli generale). În cazul altor tipuri de
instituţii de învăţământ parteneriatul poate avea nuanţe diferite influenţate de obiectivele acestor
tipuri de şcoli, de caracteristicile populaţiei şcolare etc.

Universul prezentei cercetării cuprinde mai multe domenii:

- instituţional: şcoli, autorităţi, instituţii locale (unităţi medicale, poliţia, biserica), agenţi
economici locali, ONG-uri care au dezvoltat programe de parteneriat sau care ar putea fi interesate
de astfel de programe.
Instituţiile şcolare studiate sunt în număr de 3:
- Şcoala cu clasele I – VIII din localitatea Puieşti de jos, com. Puieşti, jud. Buzău;
- Şcoala cu clasele I - VIII, din comuna Băleşti, jud. Vrancea;
- Şcoala cu clasele I – VIII, nr. 1 „Sfinţii Voievozi”, sectorul I, Bucureşti
Motivaţiile alegerii celor 3 şcoli sunt multiple:
- Comunităţile unde acestea funcţionează sunt diferite: o şcoală care funcţionează
într-o comunitate teritorială întinsă, cu o unitate şcolară coordonatoare şi alte şcoli subordonate (7
sate) - Şcoala cu clasele I – VIII din localitatea Puieşti de jos, com. Puieşti, jud. Buzău; o şcoală care
funcţionează într-o comunitate teritorială compactă, un sat comună - Şcoala cu clasele I - VIII, din
comuna Băleşti, jud. Vrancea; o şcoală care funcţionează în mediul urban - Şcoala cu clasele I – VIII,
nr. 1 „Sfinţii Voievozi”, sectorul I, Bucureşti. Realităţile sociale din comunităţile studiate sunt diverse –
structura populaţiei diferită, ocupaţii principale ale populaţiei sunt diferite, posibilităţi economice şi de
dezvoltare diferite, resurse locale diferite, istoric specific pentru fiecare şcoală/comunitate etc.;
- 2 şcoli sunt din mediul rural şi 1 din mediul urban;
- şcoala din localitatea Băleşti, judeţul Vrancea funcţionează într-o comunitate
compactă, un sat comună, fiind singura unitate de învăţământ din comunitate care are arondată şi o
unitate de învăţământ preşcolară;
- şcoala din Comuna Puieşti are arondate mai multe şcoli mai mici aflate în satele
comunei. Comuna Puieşti are 7 sate iar unităţile şcolare sunt dispuse astfel: Şcoala cu clasele I – VIII
Nicoleşti (deserveşte satele Nicoleşti şi Dăscăleşti), Şcoala cu clasele I – VIII Puieşti de jos
(deserveşte satele: Puieşti de jos – centru de comună, Puieşti de sus, Lunca, Plopi, Măcrina), Şcoala
cu clasele I-IV Măcrina. Trebuie menţionat faptul că pe raza comunei funcţionează 5 unităţi
preşcolare (în satele: Măcrina, Puieşti de jos, Puieşti de sus, Nicoleşti şi Dăscăleşti).
- Diversitatea comunităţilor studiate ne va ajuta să creionăm o imagine complexă a
relaţiei şcoală – comunitate în contexte sociale diferite.
- uman: părinţi, elevi, cadre didactice, preoţi, medici, reprezentanţi ai agenţilor
economici, reprezentanţi ai autorităţilor publice locale (primar, viceprimari, consilieri locali), poliţişti;
- informaţional: statistici, lucrări de specialitate, site-uri, documente administrative,
monografii ale şcolilor, documente cu caracter istoric etc.

1. METODE DE CERCETARE
În demersul de cercetare folosesc mai multe metode:
- ancheta pe bază de chestionar;
- observaţia;
- monografia;
- analiza documentelor sociale;
- studiul de caz;
- interviul structurat;
- biografia socială.

V. INSTRUMENTE UTILIZATE IN CERCETARE

V. 1 Principalul instrument de cercetare utilizat a fost: grila de evaluare a şcolii prin prisma
parteneritului şcoală comunitate şi a gradului de dezvoltare comunitară care a vizat analiza a
trei paliere temporale:
- trecut - dimensiunea istorică a şcolii şi comunităţii locale;
- prezent – situaţia şcolii şi a comunităţii în prezent;
- viitor – dezvoltarea şcolii în context comunitar local.
Pentru obţinerea informaţiilor necesare completării grilei am utilizat toate metodele de
cercetare enunţate: ancheta pe bază de chestionar, observaţia, monografia, analiza documentelor
sociale, studiul de caz, interviul structurat, biografia socială. Toate acestea ne-au ajutat să facem o
radiografie a şcolilor şi comunităţilor în care acestea funcţionează.
Instrumentul I: Grila de evaluare a şcolii (ANEXA I)a urmărit următoarele dimensiuni:
1. Dimensiunea istorică a şcolii şi comunităţii
2. Resurse locale de dezvoltare actuale
3. Dimensiunea resurse umane
4. Conducere şi management
5. Resurse informaţionale
6. Comunicare
7. Cultură
8. Resurse strategice
9. Resurse materiale
10. Resurse financiare
11. Alte resurse
12. Programe în parteneriat
13. Disponibilitatea pentru parteneriat
Instrumentul propune o posibilă grilă de evaluare a şcolii prin prisma parteneritului
şcoală comunitate şi a gradului de dezvoltare comunitară. Această grilă nu este una exhaustivă,
ea poate fi îmbunătăţită şi nuanţată. Rezultatele unei analize complexe, realizate prin aplicarea
criteriilor acestei grile îi poate ajuta atât pe managerii şcolari cât şi pe ceilalţi reprezentanţi ai
comunităţii să realizeze o strategie de dezvoltare a şcolii coerentă şi să o pună în aplicare.

V.2 În cercetare Ancheta pe bază de chestinar este aplicată mai multor agenţi comunitari
din comunităţile studiate: elevi; părinţi; cadre didactice; primari şi viceprimari, consilieri locali; medici;
poliţişti; preoţi; reprezentanţilor agenţilor economici.
Instrumentul II: Chestionarul
Pentru fiecare categorie de agenţi comunitari a fost elaborat un chestionar, urmărind variabile
comparabile, care cumulate, pot da o imagine asupra percepţiei şcolii şi a rolurilor acesteia în
comunitatea locală precum şi posibilităţi de dezvoltare de parteneriate la nivel local.
Chestionarul aplicat elevilor (Anexa II):
Chestionarul a fost aplicat colectiv (în timpul orelor, cu sprijinul cadrelor didactice) şi a
cuprins 11 întrebări (închise, deschise, mixte, cu variante la alegere) care vizau:
- identificarea noţiunilor caracteristice ale şcolii, familiei şi şcolii/familiei (împreună) – (elevilor li
se cerea să scrie primele trei cuvinte care le vin în minte atunci când aud aceste cuvinte);
- percepţia copiilor despre implicare părinţilor în viaţa şcolii;
- identificare activităţilor extraşcolare/extracurriculare care sunt organizate de către şcoală
(aşa cum sunt ele percepute de elevi);
- identificarea activităţilor extraşcolare pe care elevii le au.
Chestionare aplicate părinţilor (Anexa III):
Chestionarul a fost autoaplicat şi a cuprins 26 de întrebări (închise, deschise, mixte, cu
variante la alegere) care vizau:
- identificarea noţiunile caracteristice ale şcolii, familiei şi şcolii/familiei (împreună) – (părinţilor
li se cerea să scrie primele trei cuvinte care le vin în minte atunci când aud aceste cuvinte);
- identificarea gradului în care părinţii sunt mulţumiţi de diferite aspecte ale şcolii;
- Frecvenţa vizitelor la şcoală a părinţilor;
- Identificarea persoanelor pe care părinţii le contactează atunci când vin la şcoală;
- Implicarea şi disponibilitatea părinţilor în viaţa şcolii;
- Procedurile de consultare cu părinţii folosite de şcoală (contactarea părinţilor, alegerea
acestora în structurile representative, alegerea manualelor, a disciplinelor opţionale);
- Percepţia părinţilor faţă de colaborarea dintre şcoală şi agenţii comunitari.
Chestionare aplicate cadrelor didactice (Anexa IV):
Chestionarul a fost autoaplicat şi a cuprins 12 întrebări (închise, deschise, mixte, cu variante
la alegere) care vizau:
- climatul organizaţional al şcolii;
- identificarea unor practici la nivelul şcolii care să ne indice tipul de management întâlnit în
şcoală (identificarea elementelor de management participativ);
- formele de perfecţionare continuă pe care le-au urmat cadrele dicatice (arată interesul dar şi
gradul de acces al cadrelor dicatice din mediul rural la activităţi de perfecţionare);
- formele de parteneriat şi colaborare desfăşurate de către şcoală la nivel local şi percepţia
cadrelor didactice faţă de acestea precum şi posibilităţile de dezvoltare în această direcţie.
 Chestionarul aplicat reprezentanţilor autorităţilor publice locale: primărie şi consiliu
local (Anexa V)
Chestionarul a fost autoaplicat şi a cuprins 19 întrebări (închise, deschise, mixte, cu variante
la alegere) care vizau parteneriatul şcoală – autorităţi locale şi evidenţierea următoarelor aspecte:
- percepţia reprezentanţilor autorităţilor locale faţă de rolurile pe care le îndeplineşte şcoala în
comunitate;
- percepţia reprezentanţilor autorităţilor locale faţă de rolurile pe care le îndeplinesc autorităţile
locale faţă de şcoală în comunitate;
- beneficiile parteneriatului şcoală – autorităţi locale;
- rolul autorităţilor locale în parteneriatul şcoală – comunitate;
- disponbiltatea de implicare a celor chestionaţi;
- identificarea formelor de parteneriat şcoală – autorităţi locale;
- bariere ce stau în calea parteneriatului şcoală – autorităţi locale şi posibile soluţii pentru
îmbunătăţirea parteneriatului.
Chestionarul aplicat agenţilor economici (Anexa VI):
Chestionarul a fost autoaplicat şi a cuprins 11 întrebări (închise, deschise, mixte, cu variante
la alegere) care vizau parteneriatul şcoală – agenţi economici şi evidenţierea următoarelor aspecte:
- percepţia agenţii economici faţă de rolurile pe care le îndeplineşte şcoala în comunitate;
- beneficiile parteneriatului şcoală – agenţi economici;
- rolul agenţilor economici în parteneriatul şcoală – comunitate;
- disponbiltatea de implicare a celor chestionaţi;
- identificarea formelor de parteneriat şcoală – agenţi economici;
- bariere ce stau în calea parteneriatului şcoală – agenţi economici şi posibile soluţii pentru
îmbunătăţirea parteneriatului.
Chestionarul aplicat reprezentanţilor bisericii (preoţi) (Anexa VII)
Chestionarul a fost autoaplicat şi a cuprins 15 întrebări (închise, deschise, mixte, cu variante
la alegere) care vizau parteneriatul şcoală – biserică şi evidenţierea următoarelor aspecte:
- percepţia reprezentanţilor bisericii faţă de rolurile pe care le îndeplineşte şcoala în
comunitate;
- beneficiile parteneriatului şcoală – biserică;
- rolul bisericii în parteneriatul şcoală – comunitate;
- disponbiltatea de implicare a celor chestionaţi;
- identificarea formelor de parteneriat şcoală – biserică;
- bariere ce stau în calea parteneriatului şcoală – biserică şi posibile soluţii pentru
îmbunătăţirea parteneriatului.
Chestionarul aplicat reprezentanţilor unităţilor sanitare (medici) (Anexa VIII)
Chestionarul a fost autoaplicat şi a cuprins 15 întrebări (închise, deschise, mixte, cu variante
la alegere) care vizau parteneriatul şcoală – unităţi sanitare şi evidenţierea următoarelor aspecte:
- percepţia reprezentanţilor unităţilor sanitare faţă de rolurile pe care le îndeplineşte şcoala în
comunitate;
- beneficiile parteneriatului şcoală – unităţi sanitare;
- rolul unităţilor sanitare în parteneriatul şcoală – comunitate;
- disponbiltatea de implicare a celor chestionaţi;
- identificarea formelor de parteneriat şcoală – unităţi sanitare;
- bariere ce stau în calea parteneriatului şcoală – unităţi sanitare şi posibile soluţii pentru
îmbunătăţirea parteneriatului.
Chestionarul aplicat reprezentanţilor poliţiei (Anexa IX)
Chestionarul a fost autoaplicat şi a cuprins 13 întrebări (închise, deschise, mixte, cu variante
la alegere) care vizau parteneriatul şcoală – poliţie şi evidenţierea următoarelor aspecte:
- perceţia reprezentanţilor poliţiei faţă de rolurile pe care le îndeplineşte şcoala în comunitate;
- beneficiile parteneriatului şcoală – poliţie;
- rolul poliţiei în parteneriatul şcoală – comunitate;
- disponbiltatea de implicare a celor chestionaţi;
- identificarea formelor de parteneriat şcoală – poliţie;
- bariere ce stau în calea parteneriatului şcoală – poliţie şi posibile soluţii pentru îmbunătăţirea
parteneriatului.

VI. REZULTATELE CERCETĂRII

VI.1.3 Concluzii şi direcţii ale dezvoltării Şcolii generale cu clasele I – VIII Puieşti
 Analiza datelor rezultate din efectuarea cercetării ne relevă câteva concluzii cu privire la
nivelul de dezvoltare şcolară şi direcţii de acţiune viitoare din perspectiva parteneritului.
Datele adunate, în cazul şcolii Puieşti confirmă ipotezele cercetării. Şcoala s-a dezvoltat şi a
evoluat o dată cu evoluţia comunităţii locale. Viaţa sa a fost şi este influenţă de ceea ce se întâmplă
la nivelul comunei. Formele de parteneriat identificate sunt dezvoltate cu preponderenţă pe acele
componente care au ca principal beneficiar elevul.
Şcoala analizată este bine dezvoltată, recunoscută pe plan local ca o instituţie însemnată.
Aceasta confirmă ipoteza conform căreia, accesul la resurse diverse ale comunităţii, a condus la
existenţa unei şcoli bine dezvoltate şi recunoscute la nivel comunitar.
Buna colaborare cu autorităţile locale a făcut posibil ca şcoala, cel puţin din punct de vedere
material, să aibă o dezvoltare bună.
Reprezentanţii primăriei şi ai consiliului local au conştientizat faptul că, investiţia în
infrastructura locală şi servicii este unul din motoarele dezvoltării, că locuitorii unei comune sunt cu
atât mai motivaţi să rămână să locuiască, să muncească, să investească în plan local cu cât au
acces mai mare la servicii şi utilităţi publice. Astfel, comuna a fost racordată la reţeaua de apă, s-au
asfaltat căi de acces, a fost construită o sală de sport modernă, reconstruite / consolidate: clădirile
primăriei, 2 biserici, localurile şcolilor.
Infuzia de fonduri în infrastructură conduce la creşterea motivaţiei atât pentru personalul didactic cât
şi al elevilor, familiilor acestora, locuitorilor comunităţii.
Comunitatea se prezintă ca una în plină dezvoltare, agenţii comunitari percep rolul pe care îl
au în parteneriat cu şcoala, conştientizează efectele benefice ale parteneriatului asupra comunităţii şi
a reprezentaţilor acesteia.
În privinţa şcolii, deşi sunt făcute eforturi permanente pentru întreţinerea / dotarea şcolii,
acesta mai are o serie de nevoi materiale:
- renovarea spaţiilor şcolilor comunei (în prezent este consolidat şi reamenajat localul şcolii din
Puieşti de jos). Existenţa mai multor localuri ale şcolilor şi unităţilor preşcolare pe raza comunei face
ca şi efortul autorităţilor locale să fie mai mare. De asemenea, faptul că unele localuri ale şcolilor din
satele unde nu mai pot fi organizate clase ca urmare a lipsei copiilor sunt dezafectate, impune un
efort de conservare al localurilor sau o redistribuire a acestor spaţii pentru a fi folosite în alte scopuri;
- dotarea şcolilor şi a unităţilor preşcolare cu materiale şi mijloace didactice moderne. Este o
nevoie resimţită de cadrele didactice şi care condiţionează în bună măsură oferirea unei educaţii de
calitate;
- dotarea şcolilor din satele Dăscăleşti şi Măcrina cu centrale pentru încălzire. Acestă dotare ar
oferi un plus de siguranţă şi confort copiilor şi cadrelor didactice dar ar crea şi necesitatea alocării
unor resurse umane suplimentare care să se ocupe cu întreţinerea acestora;
- primăria şi şcoala în analizele făcute în plan local semnalează necesitatea susţinerii activităţii
de educaţie preşcolară prin construirea unui local adecvat pentru grădiniţa din Puieşti şi funcţionarea
acesteia cu program prelungit. Acest lucru presupune un efort consistent din partea autorităţilor
locale: construirea spaţiilor, dotarea, angajarea de personal pentru susţinerea programului prelungit
pentru pregătirea şi servirea mesei, supravegherea programului de somn. Tinând cont că multe dintre
femeile care au copii de vârste preşcolare sunt casnice, că în comunitate copiii mai sunt încă
supravegheaţi de bunici, se impune o analiză atentă a nevoilor pe termen mediu şi lung;
- sporirea numărului de calculatoare şi conectarea acestora la reţeaua de internet. Acest lucru
oferă copiilor posibilitatea să înveţe, le oferă copiilor şi cadrelor didactice posibilitatea de a avea
acces mai facil la informaţii. O posibilă soluţie la acestă problemă ar fi solicitarea unei sponsorizări
din partea agenţilor economici care oferă servicii de cablu la nivelul comunei. Acestă solicitare poate
veni fie din partea reprezentanţilor şcolii, fie ai autorităţilor locale sau poate fi o cofinanţare a acestora
a costului de acces.
În ce priveşte resursele umane pot fi desprinse mai multe concluzii:
- în satele mai dezvoltate ale comunei rata natalităţii este relativ constantă ceea ce asigură
sustenabilitatea funcţionării şcolilor pe termen mediu. Şcoala şi autorităţile au identificat ca pe o
ameninţare faptul că populaţia comunei are tendinţe de îmbătrânire ceea ce conduce la scăderea
natalităţii. Pentru asigurarea populaţiei şcolare o posibilă soluţie ar fi şcolarizarea copiilor de etnie
rromă, a căror natalitate este crescută. Problema care se pune este însă că familiile acestor copii nu
valorizează educaţia, abandonul şcolar întâlnit este în rândul acestor copii este mare. Se mai
întâlnesc încă practici de căsătorie a copiilor minori în rândul acestei populaţii. Şcoala şi autorităţile în
acest caz trebuie să-şi unească eforturile. Şcoala, ca o posibilă soluţie la analfabetismul populaţiei de
etnie rromă, îşi propune realizarea unor cursuri de alfabetizare pentru aceasta (majoritatea rromilor
sunt analfabeţi). Sunt însă două probleme majore: motivarea populaţiei rrome de a participa la aceste
cursuri (nu le văd utilitatea) şi resursele financiare necesare unui astfel de program. Accesarea unor
fonduri nerambursabile, fie în numele şcolii sau al autorităţilor locale, fie înfiinţarea unei organizaţii
neguvernamentale care să poată accesa fonduri nerambursabile (asociaţie a comunităţii, asociaţie
de profesionişti etc.) pot fi soluţii pentru finanţarea unor cursuri destinate adulţilor. În ce priveşte
motivarea populaţiei adulte rrome pentru participarea la cursuri, poate trebuie făcută o consultare cu
reprezentanţii acestora. De asemenea, părinţii trebuie informaţi şi consiliaţi cu privire la efectele
abandonului şcolar, la căsătoria timpurie a copiilor. În comună populaţia de etnie rromă este foarte
săracă, nu migrează, mijloacele de subzistenţă fiind asigurate de munca în agricultură, ca zilieri şi
prin acordarea de ajutoare sociale de la primărie. Un alt fapt de menţionat este acela că în rândul
acestei populaţii, mai ales în rândul bărbaţilor, este frecvent alcoolismul, combaterea şi prevenirea
acestuia poate fi făcută prin acţiuni concertate ale autorităţilor, unităţilor sanitare, şcolii, poliţiei etc.;
- o altă problemă sesizată este aceea a numărului mic de copiii la şcoala din Măcrina, care a
impus organizarea de clase cu predare simultană (a I - a cu a III-a şi a II-a cu a IV-a). Procesul de
învăţământ este astfel greoi, rezultatele şcolare ale copiilor sunt scăzute. Am identificat două posibile
soluţii: fie se fac demersurile necesare pentru aprobarea funcţionării unor clase cu efectiv redus, fie,
copiii să fie transportaţi în şcolile din Puieşti de jos şi Nicoleşti;
- în rândul copiilor întâlnim şi situaţii în care părinţii acestora sunt plecaţi la muncă în
străinătate. Este necesară urmărirea mai îndeaproape a acestor copii, sesizarea situţiilor
problematice, care pot apărea, unităţilor de asistenţă socială precum şi consilierea şi informarea
părinţilor cu privire la drepturile şi obligaţiile pe care le au faţă de copii;
- în ce priveşte cadrele didactice, procentul mare de cadre didactice navetiste (40% din totalul
cadrelor didactice ale şcolii) creşte riscul migrării acestora. Acest risc este dublat de procentul
asemănător de suplinitori care, de asemenea, pot migra uşor. Din păcate, numărul de ore alocat
pentru unele discipline nu asigură normarea în totalitate a unora dintre posturi. Accesul facil în
localitate, prezenţa mijloacelor de transport în comun, a căilor de acces adecvate, apropierea de oraş
a localităţii (la 14 km. de oraşul Râmnicu Sărat) fac însă ca naveta cadrelor didactice să fie uşoară,
şcoala să fie atractivă pentru cadrele didactice din afara şcolii.
Ca puncte bune în caracterizarea şcolii mai putem menţiona: faptul că toate cadrele didactice
sunt calificate, multe cadre didactice sunt tinere şi numai un cadru didactic este pensionar.
- o altă problemă pe care o semnalăm este aceea a implicării cadrelor didactice în activităţi
extraşcolare şi extracurriculare. Deşi se declară deschise pentru implicare, motivaţia acestora poate
fi fluctuantă. Activităţile de acest tip pot fi influenţate şi de faptul că mulţi profesori sunt navetişti.
Valorizarea celor imlplicaţi, evidenţierea lor în diverse manifestări culturale, premierea celor cu
rezultate pot fi căi de motivare a celor implicaţi;
- analizând punctele strategice menţionate în documentele şcolii am întâlnit ca punct de
referinţă faptul că şcoala, ţinând cont de datele sale istorice (de faptul că a mai funcţionat o astfel de
şcoală în localitatea Nicoleşti), să înfiinţeze în anul şcolar 2007 – 2008 o clasă specifică Şcolii de Arte
şi Meserii în care elevii să fie pregătiţi în meserii cerute pe piaţa locală de forţă de muncă: zidar,
tâmplar, fierar, croitor etc. Acest lucru nu s-a realizat în perioada menţionată. Dacă acest deziderat va
fi menţinut, şcoala şi autorităţile locale trebuie să identifice posibilităţlie legale pentru un astfel de
demers precum, logistica necesară şi sursele de finanţare aferente. De asemenea, se impune o
analiză a cerinţelor locale de forţă de muncă precum şi a aspiraţiilor copiilor şi a familiilor acestora.
În strategia de dezvoltare a şcolii ca punct slab este menţionat faptul că unii copii
abandonează şcoala după cele 8 clase oferite în plan local. Din documentele şcolare rezultă că toţi
cei care absolvă cele opt clase merg mai departe cu pregătirea şcolară (liceu, şcoala de arte şi
meserii). În cazul copiilor cu risc de abadon, şcoala, autorităţile, familiile trebuie să-şi unească
eforturile, să consilieze familiile, să identifice surse pentru acordarea de sprijin material;
- deşi cazurile de violenţă şcolară nu sunt foarte grave, cadrele didactice menţionează o
creştere a acesteia în rândul copiilor (din chestionare şi din planul strategic). Este o tendinţă
semnalată la nivelul întregii ţări. Consilierea copiilor (de către un specialist), informarea despre
riscurile şi consecinţele unor astfel de manifestări, implicarea poliţiei, reprezentanţilor unităţilor
sanitare, bisericii etc. în aceste activităţi pot fi soluţii pentru diminuarea violenţei;
- ca şi manifestări de cultură organizaţională şcoala îşi propune reînvierea tradiţiilor culturale
prin desfăşurarea de activităţi extraşcolare şi extracurriculare prin organizarea de manifestări
precum: hora satului (a fost organizată în colaborare cu Primăria), şezători, claca, urări de sărbători
etc. Aşa cum am văzut, aceste manifestări culturale există, sunt vizibile în comunitatea locală şi
apreciate.
Pentru întârirea imaginii şcolii şi marcarea specificului acesteia în comunitate şi regiune
poate ar fi indicat ca acesta să adopte un nume care să o diferenţieze de alte şcoli precum şi a unei
zile a şcolii în care să fie organizate acţiuni comune cu actorii comunitari (părinţi, autorităţi, polţie,
biserică etc.).
 Un alt punct strategic menţionat de către şcoală este realizarea unei monografii complete a
şcolii. Este benefic un astfel de demers din perspectiva culturii organizaţionale a şcolii. De
asemenea, în demers pot fi implicate mai multe persoane: cadre didactice, copii, bătrânii satului,
persoane reprezentative din comunitate etc.
- dacă analizăm componenta informaţională constatăm că în curriculum la decizia şcolii oferta
este puţin variată, unele dintre discipline sunt impuse pentru completarea normei unor cadre
didactice. Atât copiii cât şi părinţii acestora propun ca părinţii şi elevii să se implice mai mult în
alegerea manualelor şi a disciplinelor opţionale. Acest lucru presupune însă şi un comportament
adecvat din partea cadrelor didactice, o deschidere către comunicare, informarea şi consilierae
părinţilor, diversificarea ofertei educaţionale a şcolii;
- În ce priveşte relaţia cu familia, şcoala îşi propune colaborarea mai strânsă cu părinţii pentru
armonizarea opţiunii acestora cu oferta educaţională a şcolii precum şi pentru diversificarea surselor
de finanţare (nu se precizează cum), cuprinderea în Consiliul de Administraţie al şcolii a 1 - 2
reprezentanţi ai părinţilor. Deşi formal, Comitetele de părinţi există, în plan operaţional acestea nu
sunt funcţionale în totalitate. Aşa cum am văzut şi din datele furnizate de chestionarea părinţilor, mulţi
dintre părinţi nu sunt foarte mulţumiţi de colaborarea cu şcoala, mai ales de modalităţile de
comunicare cu acesta. Marea majoritate a părinţilor se declară deschişi colaborării. În opinia noastră,
şcoala ar trebui să regândească procedurile de consultare cu părinţii, să organizeze mai des întâlniri
cu aceştia, să îi consulte nu numai în probleme care privesc situaţia şcolară a copiilor. Din analiza
situaţiei prezente a şcolii, din opinia copiilor, reiese că şcoala desfăşoară multe activităţi extraşcolare,
sportive, culturale, foarte apreciate de copii, dar care sunt puţin cunoscute de către părinţi. Şi din
analiza altor date obţinute putem trage concluzia că şcoala este în continuare un spaţiu de
manifestare al cadrelor didactice şi copiilor, familia fiind cea care colaborează mai degrabă tradiţional
cu aceasta (şedinţe, discuţii cu profesorii şcolii). Copii văd şcoala ca pe un loc în care socializează,
învaţă dar şi ca pe un loc care provoacă stres, frustrare. În ce priveşte colaborarea cu familiile lor a
şcolii, deşi doresc o mai strânsă colaborare, o implicare concretă a părinţilor (activităţi sportive,
culturale) văd relaţia cu şcoala ca pe una stresantă. Acest lucru poate fi rezultatul practicilor de
comunicare cu părinţii, aceştia sunt chemaţi la şcoală când sunt probleme, la şedinţe se discută
rezultate şcolare, probleme de comportament ale copiilor. Părinţii de multe ori resimt ei înşişi acestă
relaţie ca pe una frustrantă;
- Ceilalţi agenţi comunitari, deşi au o bună relaţie de colaborare în plan local, aceasta ţine tot
de manifestarea unor roluri ale instituţiilor pe care le reprezintă. Este de apreciat însă, că întâlnim la
nivelul comunităţii prezentate, multe practici de colaborare şi parteneriat, un climat adecvat şi
deschis;
- Din analiza răspunsurilor la chestionarele aplicate consilierilor locali rezultă că aceştia au mai
degrabă o idee vagă faţă de rolurile pe care le au de îndeplinit în raport cu şcoala, marea majoritate
spunând că acesta trebuie să finanţeze şcoala. De aceea considerăm că, reprezentanţii şcolii trebuie
să facă lobby pe lângă consilieri, să-i atragă în activităţi;
- Primăria, printr-un contract făcut cu agenţii economici care asigură transportul local,
finanţează transportul copiilor din satele comunei la şi de la şcoală. Achiziţionarea unui mijloc de
transport propriu pentru şcoală paote ar fi o soluţie mai bună;
Analiza datelor furnizate din chestionareale aplicate ne arată că, cei chestionaţi identifică o
serie de bariere care stau în calea unei mai bune colaborări dar şi posibile soluţii.
În concluzie considerăm că, deşi parteneriatul şcolii cu agenţii comunitari în plan local este
destul de bine dezvoltat, eforturile pentru îmbunătăţirea acestuia trebuie să fie continue.
VI.2.3 Concluzii şi direcţii ale dezvoltării Şcolii generale cu clasele I – VIII Băleşti
Din cercetarea efectuată asupra Şcolii generale cu clasele I – VIII, Băleşti, putem trage
câteva concluzii cu privire la nivelul de dezvoltare şcolară şi direcţii de acţiune viitoare din
perspectiva parteneritului la nivel local. Realitatea comunităţii analizate ne confirmă ipoteza conform
căreia şcoala şi parteneriatul acesteia cu reprezentanţii comunităţii sunt dependente de nivelul de
dezvoltare al comunităţii şi de specificul acesteia.
În primul rând, şcoala funcţionează într-o localitate slab dezvoltată, atât în ce priveşte
resursele cât şi serviciile locale. Comuna Băleşti este situată la graniţa judeţului Vrancea şi la
aproximativ 19 km. de cea mai apropiată localitate urbană (Râmnicu Sărat). Până în anul 2008
accesul în comună era dificil, între localitatea învecinată (Puieşti de jos) şi Băleşti, drumul de acces
era dificil de accesat (drum de piatră). În anul 2008 acest neajuns a fost înlăturat. Accesul greoi,
faptul că şcoala din localitate aparţine Inspectoratului Judeţean Vrancea, distanţa mare faţă de oraşul
reşedinţă de judeţ (Focşani) fac şcoala neatractivă pentru cadrele didactice. Situaţia ocupării cu
personal didactic a şcolii (din totalul cadrelor didactice: 6 sunt navetiste, 4 necalificate, 2 pensionare,
8 suplinitori (50%), 8 (50%) au vechime de peste 20 de ani în învăţământ) sunt riscuri majore pentru
şcoală. Personalul şcolii este fluctuant ceea ce-şi pune amprenta asupra calităţii actului didactic. La
acestă situaţie se adaugă starea de conflict a primarului cu reprezentanţii şcolii (cadrele didactice au
descris diverse situaţii conflictuale care au avut loc) care conduce la un climat tensionat. Acestă
situaţie însă poate avea rezolvare, primarul în funcţie la data realizării cercetării nefiind reales pentru
un nou mandat (2008 – 2012).
Calitatea scăzută a terenului arabil, lipsa serviciilor şi facilităţilor (comuna are reţea de apă
nefuncţională, nu are acces la internet, mijloacele de transport în comun ajung rar în comună,
asistenţa medicală este redusă), slaba posibilitate de a obţine un loc de muncă la nivel local, au
condus la migraţia masivă a forţei de muncă tinere. Acest fapt are efecte directe şi asupra şcolii, din
elevii şcolii 13,5% au ambii părinţi emigranţi, 31,76% trăiesc în familii monoparentale. Acestă situaţie
ridică probleme şcolii: este o cauză a absenteismului ridicat (30%), 1/3 dintre elevii şcolii nu mai
urmează nici o formă de şcolarizare după încheierea celor opt clase oferite de şcoală, unii copii ş-au
întors împreună cu părinţii din străinătate şi doresc reintegrarea şcolară.
Pentru diminuarea efectelor acestei situaţii, la nivel local, şcoala, alături de alţi agenţi
comunitari trebuie să acţioneze. Posibile soluţii pot fi:
- să apeleze la specialiştii serviciilor sociale (Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi
Protecţia Copilului de la nivel judeţean) pentru asistena copiilor cu probleme;
- consilierea părinţilor care doresc să plece/au plecat în străinătate, informarea acestora
despre efectele acestui fapt asupra copiilor, în colaborarea cu autorităţile, DGASPC, Poliţia);
- monitorizarea manifestărilor comportamentale ale copiilor în şcoală şi în afara ei şi
intervenţia atunci când este nevoie;
- asigurarea siguranţei personale şi a bunurilor familiilor şi copiilor etc.
În comună întâlnim o formă de parteneriat şi de valorificare a resurselor umane locale care
trebuie continuată. Sunt copii care, din diverse motive nu urmează şcoala mai departe de cele opt
clase absolvite şi care învaţă meserii de la meşterii locali (lemnărie, fierărie). De altfel, meşterii locali
sunt recunoscuţi ca buni profesionişti în plan local.
Analiza datelor obţinute prin realizarea cercetării ne arată că familiile sunt în mare măsură
sărace (în şcoală sunt oferite 140 de alocaţii complementare), au un nivel de educaţie scăzut (nivel
mediu de 8 clase). Părinţii trebuie îndrumaţi, informaţi, consiliaţi şi sprijiniţi pentru a-i încuraja şi
trimite pe copii să-şi continue şcoala.
Şcoala are numeroase nevoi materiale: are calculatoare insuficiente, clădirea trebuie
consolidată (se realizează în acest moment), dotarea şi mobilierul sunt învechite. Pentru
îmbunătăţirea bazei materiale eforturile trebuie făcute atât de către şcoală cât mai ales de către
autorităţile locale şi judeţene.
Numărul de copii relativ constant, natalitatea bună de 6‰ reduc riscul ca şcoala să devină
nefuncţională prin număr insuficienmt de elevi.
O problemă majoră este aceea a abandonului şcolar, mai ales în rândul copiilor de etnie
rromă şi frecvenţa redusă a acestora la şcoală. Această problemă este întâlnită şi în alte şcoli,
posibilele soluţii ţin de informarea familiilor, de realizarea unor activităţi valorizante pentru toţi copiii.
Este dificil de rezolvat o astfel de problemă în condiţiile în care susţinerea familiilor faţă de activitatea
şcolară practic nu există, multe dintre acestea fiind analfabete.
Ca formă de parteneriat local întâlnim colaborarea şcolii cu Asociaţia Saint Leonard – Băleşti
(ONG cu personalitate juridică). În cadrul acestei colaborări au fost realizate schimburi de experienţă
între localităţi (România – Franţa) la care au participat copii, cadre didactice, părinţi. Biblioteca
comunală a fost dotată cu cărţi. Din păcate acestă colaborare nu mai este activă de câţiva ani,
cadrele didactice şi-au exprimat însă dorinţa de a o reactiva.
Manifestările culturale sunt la nivel local destul de restrânse, serbări, obiceiuri de iarnă.
Şcoala are şi o revistă proprie dar care apare destul de rar, în formă xerocopiată şi prin efortul unuia
dintre învăţătorii şcolii. Şcoala nu sărbătoreşte o zi a şcolii şi nu are site propriu. Se impun realizarea
mai multor demersuri în vederea creşterii manifestărilor culturale ale şcolii analizate. Adoptarea unui
nume propriu care să o diferenţieze de alte şcoli din zonă, adoptarea unei zile a şcolii, organizarea
unor manifestări culturale cu prilejul zilei şcolii, adoptarea în cadrul orelor de curs a unor teme care
să abordeze istoricul local pot contribui, în opinia noastră la creşterea culturii organizaţionale a şcolii
analizate.
Din datele obţinute în urma cercetării apreciem că atmosfera din şcoală permite realizarea de
parteneriate locale. De altfel, şcoala valorifică resursele locale existente, organizează manifestări
culturale împreună cu biserica, a beneficiat de sponsorizări din partea agenţilor economici, are
proceduri de comunicare cu părinţii (lectorate, şedinţe) etc. Starea de conflict cu primarul comunei a
făcut ca dorinţa de implicare a cadrelor didactice în parteneriate să fie destul de redusă. Noul primar
ales pentru periada 2008 – 2012 şi-a manifestat deschiderea faţă de şcoală. Un punct benefic este
disponibilitatea la cooperare şi parteneriat a agenţilor comunitari, disponibilitate exprimată în
chestionarele cercetării.
Copiii apreciază mult activităţile extraşcolare organizate de şcoală: concursurile, orele de
educaţie sanitară, activităţile sportive. Copiii din comunitate au posibilităţi extrem de reduse de
petrecere a timpului liber în afara activităţilor organizate de către şcoală. Putem spune că, în cazul
copiilor ai căror părinţi sunt plecaţi în străinătate, şcoala este singura constantă din viaţa acestora.
Motivarea cadrelor didactice să se implice mai mult, găsirea unor posibilităţi de finanţare a activităţilor
(sponsorizări, proiecte cu finanţare externă), implicarea concretă şi punctuală a diverşilor
reprezentanţi ai comunităţii în activităţi (reprezentanţi ai poliţiei, agenţilor economici, unităţilor
sanitare etc.) pot fi posibile soluţii pentru îmbunătăţirea posibilităţilor oferite copiilor.
Considerăm că şcoala trebuie să-şi realizeze un plan strategic de dezvoltare, cel puţin pe
termen mediu. Ca puncte de dezvoltare strategică planul poate viza: atragerea şi menţinerea
cadrelor didactice (asigurarea cazării acestora, decontarea transportului, acordarea de stimulente
financiare din resurse locale), consilierea şi informarea părinţilor şi copiilor (de etnie rromă, care
migrează, care se întorc îmreună cu părinţii lor din străinătate), îmbunătăţirea relaţiei de comunicare
cu autorităţile locale, îmbunătăţirea bazei materiale, sprijinirea copiilor cu dificultăţi materiale,
diversificarea ofertei extracurriculare etc. De asemenea, acesta trebuie să identifice şi să valorifice
disponibilitatea de parteneriat exprimată de agenţii comunitari, implicarea persoanelor resursă şi nu
în ultimul rând realizarea în cooperare, în urma unor dezbateri, analize ale planului strategic.

VI.2.3 Concluzii şi direcţii ale dezvoltării Şcolii generale cu clasele I – VIII , nr. 1 “Sfinţii
Voievozi”
Şcoala nr. 1 „Sfinţii Voievozi” sectorul 1, Bucureşti, reprezintă din multe puncte de vedere un
exemplu de bune practici în ceea ce priveşte parteneriatul şi formele de manifestare ale acestuia.
Situată în mediul urban, posibilităţile de acces la servicii şi resurse diverse sunt foarte mari.
Şcoala are acces la informaţii, situată într-o zonă accesibilă a capitalei este foarte atractivă pentru
cadrele didactice şi părinţi, are o bună imagine în zona în care funcţionează şi printre celelalte unităţi
şcolare.
Realitatea şcolii analizate confirmă ipoteza conform căreia accesul la resurse multiple ale
comunităţii conduce la o mare diversitate a parteneriatului şi răspund unei mai largi palete de nevoi
ale elevilor, familiilor acestora, cadrelor didactice.
Dincolo de toate acestea însă, managementul şcolii a făcut din aceasta un punct de referinţă
pentru mulţi părinţi, cadre didactice, elevi, alte şcoli.
Şcoala este foarte bine dotată (chiar supradotată cu echipamente uneori insuficient folosite)
şi oferă servicii diverse copiilor şi familiilor acestora: semiinternat, logopedie, consiliere
psihopedagogică, asistenţă medicală, cursuri de alfabetizare pentru copiii care au abandonat şcoala
etc.
Unitatea de învăţământ are o imagine proprie promovată în comunitate, are un nume care o
diferenţiază printre alte şcoli, organizează multe manifestări care ţin de cultura organizaţională a
şcolii (ziua şcolii, festivalul primăverii, are revistă proprie, site etc.)
Cu toate acestea, în şcoală întâlnim şi o serie de neajunsuri:
- cadrele didactice din şcoală sunt foarte bine pregătite şi se constată o relativă stabilitate a
acestora. Supracalificarea cadrelor didactice din ciclul primar (majoritatea sunt institutori), nivelul mic
de salarizare al cadrelor didactice, raportat la nivelul de salarizare mediu al oraşului, cresc riscul de
migraţie al personalului didactic;
- şcoala organizează multe activităţi extraşcolare, se implică în activităţi de parteneriat,
proiecte. Acest lucru presupune un efort suplimentar din partea cadrelor didactice, care, de cele mai
multe ori sunt puţin dispuse, în lipsa unei motivaţii corespunzătoare, să se implice;
- activităţile extraşcolare şi extracurriculare sunt foarte apreciate de copii dar prea puţin
cunoscute de către părinţi, mulţi dintre cei chestionaţi declarându-se nemulţumiţi de acestea. Cu
toate că părinţii sunt implicaţi, consultaţi în alegerea disciplinelor opţionale, activităţi extraşcolare
(excursii, proiecte, spectacole, activităţi sportive), aceştia ar trebui mai des informaţi şi implicaţi în
activităţi diverse astfel încât să le cunoască şi să le aprecieze;
- o altă problemă semnalată de către cadrele didactice o reprezintă copiii de etnie rromă,
manifestările comportamentale ale acestora, abandonul şcolar, lipsa de cooperare cu familia.
Apreciem pozitive eforturile şcolii de a oferi acestor copii şansa de a învăţa în limba maternă, efortul
continuu de integrare al acestora. Dar şcoala nu poate face singură totul, se impune o strânsă
legătură cu reprezentanţii serviciilor sociale, cu poliţia, cu organizaţiile neguvernamentale;
- diversitatea parteneriatelor încheiate, activităţilor derulate în comun cu diverşi actori
comunitari este benefică, dar în opinia noastră, aceste colaborări ar trebui să fie triate, conform unor
priorităţi identificate de către şcoală. Altfel, apar riscuri precum: suprasolicitrii cadrelor didactice,
implicărea în activităţi nerelevante.
- un alt punct benefic este oferta educaţională a şcolii. Şcoala are o ofertă bogată de discipline
opţionale, cadrele didactice pregătite, dotarea bună a şcolii fac posibile aceste lucruri. De asemenea,
şcoala organizează clase cu preadre intensivă a limbii engleze, a informaticii;
- Şcoala nr. 1 „Sfinţii Voievozi” se doreşte un centru de resurse pentru comunitate. Astfel,
pentru a avea un spaţiu adecvat, a demarat demersurile pentru construirea unui corp de clădire în
care să funcţioneze: cabinete (logopedie, consiliere, medicale), semiinternatul, o cantină şcolară.
Şcoala este una dintre puţinele de la nivelul capitalei care a realizat un astfel de demers şi care
astăzi oferă elevilor şi familiilor o paletă largă de servicii integrate;
- Plasarea şcolii în mediul urban, într-un oraş cu multe posibilităţi, le dă copiilor şcolii
posibilitatea de a petrece timpul liber şi de a-şi dezvolta potenţialul. Mulţi dintre copiii chestionaţi au
declarat că profită de aceste oportunităţi.
Apreciem că, dintre şcolile analizate, Şcoala nr. 1 „Sfinţii Voievozi”, este cea mai dezvoltată
din punctul de vedere al parteneriatului şi al dezvoltării instituţionale.
Pentru contracararea punctelor slabe (identificate de şcoală şi rezultate din cercetare)
recomandăm câteva direcţii de acţiune:
- realizarea unei strategii de promovare a imaginii şcolii în comunitate. Deşi şcoala desfăşoară
multiple acţiuni benefice pentru şcoală, familii, comunitate în general, acestea sunt puţin cunoscute;
- stabilirae unor priorităţi în ce priveşte realizarea activităţilor de parteneriat şi cooperare;
- identificarea unor mecanisme de stimulare a cadrelor didactice care să se implice în activităţi
extraşcolare şi extracurriculare.

VI. 4 CONCLUZII
Analiza datelor colectate în realizată vine să confirme ipotezele cercetării.
Şcolile cercetate au un grad diferit de dezvoltare. Acesta este influenţat de contextual
comunitar în care funcţionează, de acccesul acestora la resurse şi, nu în ultimul rând, de calitatea
resurselor umane, a managementului şcolii.
Şcolile au relaţii de parteneriat cu diverşi actori comunitari locali: familiile elevilor, autorităţi,
poliţie, unităţi sanitare, unităţi de asistenţă socială, biserică, agenţi economici, organizaţii
neguvernamentale. Parteneriatul şi colaborarea sunt diferenţiate. Cele mai strânse relaţii se
desfăşoară cu cei care sunt cei mai interesaţi de binele copiilor, cu familiile acestora. Colaborarea cu
ceilalţi agenţi comunitari: poliţie, biserică, autorităţi locale, unităţi sanitare ţin pe de o parte de
exercitarea obligaţiilor instituţionale ale acestor organizaţii şi pe de altă parte de calitatea resurselor
umane, de motivaţia celor implicaţi, de conştientizarea rolului comunitar pe care îl au.
Colaborările cu autorităţile, instituţiile, organizaţiile locale de orice tip ţin de cele mai multe ori
de manifestarea atribuţiilor legale ale acestora, de rolurile tradiţionale percepute de către cei din
comunitate. Manifestarea parteneriatului este dependentă de resursele umane implicate, de voinţa şi
disponibilitatea acestora de a se implica, de a găsi resurse care să răspundă nevoilor comunităţii.
Motivaţiile care stau la baza iniţierii parteneriatului sunt: rezolvarea unor probleme
instituţionale, administrative; rezolvarea unor probleme specifice beneficiarilor (elevi, părinţi, cadre
didactice), promovarea rolului educaţional al şcolii, satisfacţia celor implicaţi, „binele comun” etc.
Parteneriatul şcoală – comunitate locală se desfăşoară mai ales pe acele componente care
vizează copiii: educaţie, sănătate, siguranţă, instruire, petrecere a timpului liber, administrarea
spaţiului şcolar etc.
În localităţile în care există o mai mare diversitate de instituţii, şcoala poate colabora cu
acestea: biblioteci, palate ale copiilor, alte şcoli etc. Şcolile din mediul rural analizate au semnificativ
mai puţine forme de manifestare ale parteneriatului comparativ cu şcoala din mediul urban studiată.
Şcolile din mediul rural desfăşoară parteneriate mai degrabă tradiţionale ca forme de manifestare, în
şcoala urbană analizată întâlnim forme mult mai diverse şi creative.
Din analiza datelor obţinute în urma cercetării putem trage concluzia că există două tipuri de
iniţiative în ceea ce priveşte parteneriatul:
- iniţiative ale şcolii care vizează mai ales părinţii, apoi autorităţile;
- iniţiative ale celor interesaţi de programele educative ale şcolii: mai ales ONG-uri.
Şcolile sunt cele care, de cele mai multe ori, au iniţiativa parteneriatului.
Cu cât cei implicaţi sunt mai educaţi, au mai multe informaţii, au acces la mai multe resurse,
cu atât parteneriatul şi formele de manifestare ale acestuia sunt mai diverse. Important este ca
fiecare dintre cei implicaţi să-şi conştientizeze interesele (personale sau instituţionale), să vadă
avantajele parteneriatului. Acolo unde, şcoala vine cu oferte diverse pentru copii, familii, comunitate
şi face cunoscute aceste oferte, comunitatea, reprezentanţii acesteia pot fi mai implicaţi şi mai
conştienţi de avntajele parteneriatului.
Cumulând datele obţinute şi comparând şcolile din mediul rural cu şcoala din mediul urban
studiate putem concluziona:
- şcolile din mediul urban funcţionează într-un context social larg, au înscrişi copii de pe o
distanţă mai mare, copiii care o frecventază pot fi din cartiere / sectoare diferite;
- cei care au influenţe asupra şcolii sunt cei care au interese directe legate de aceasta;
- şcolile aflate pe raza de acţiune a unei autorităţi locale sunt într-o oarecare concurenţă,
atragerea susţinerii pentru diversele iniţiative ale şcolii depinde de cele mai multe ori de abilitatea
şcolii, a managerilor şcolari de a atrage sprijinul autorităţilor;
- în mediul urban oportunităţile de care pot beneficia şcolile sunt mult mai mari decât cele din
mediul rural: şcolile au acces la mai multe informaţii, copiii pot beneficia de multiple forme de
educaţie nonformală, cadrele didactice sunt mai motivate să funcţioneze în şcoli urbane;
- utilităţi şi serviciile din mediul urban sunt mult mai dezvoltate: şcolile sunt conectare la
reţeaua de internet, la reţeaua de apă şi canalizare, la reţeaua de transport în comun. În mediul rural,
managerii şcolari sunt nevoiţi să acopere nevoile de utilităţi, să manageriaze şi activităţi legate de
asigurarea utilităţilor;
- şcolile au imagini publice diferite, cele cu o imagine bună reuşesc să atragă elevi din familii
cu interes pentru şcoală, au bază materială mai bună, oferă programe extraşcolare diverse, au cadre
didactice pregătite şi cu rezultate etc.
- relaţiile dintre diverşii reprezentanţi ai comunităţii (părinţi, autorităţi, poliţie, agenţi sanitari
etc.) sunt mai formalizate în mediul urban decât în mediul rural unde relaţiile interpersonale sunt mai
frecvente, locuitorii comunităţii se cunosc între ei;
- şcolile din mediul urban sunt mai atractive pentru reprezentanţii organizaţiilor
neguvernamentale pentru a desfăşura activităţi în parteneriat, în mediul rural acestea şi activitatelor
lor sunt cvazinecunoscute, acestea au puţine proiecte/activităţi care se adresează mediului rural;
- cadrele didactice din mediul urban au acces mai facil la programe de formare continuă, au
posibilitatea să aleagă pe cele pe care le consideră cele mai potrivite;
- în mediul rural, relaţiile dintre reprezentanţii agenţilor comunitar sunt de cele mai multe ori
informale, oamenii se cunosc între ei, în activitatea de colaborare cu şcoala sunt implicaţi mai ales
cei care au interes direct, au copii care urmează şcoala. În mediul urban, relaţiile sunt formalizate,
relaţiile interpersonale sunt mai puţin întâlnite.
- fiecare dintre agenţii implicaţi în actul educaţional direct (elevi, cadre didactice, părinţi) şi
indirect (reprezentanţi ai autorităţilor, ai agenţilor economici, ai poliţiei, ai ONG-urilor, ai bisericii etc.)
au imagini proprii despre rolurile şcolii (în cele mai multe din cazurile anlizate acestea sunt
convergente), despre rolurile instituţiei/organizaţiei pe care o reprezintă le are faţă de şcoală, de
barierele şi soluţiile de optimizare a parteneriatului. Recomandăm managerilor şcolari crearea unui
sistem propriu de consultare publică. Cei interesaţi îşi pot comunica mai bine părerile, pot găsi căi de
parteneriat şi colaborare. Managerii şcolari trebuie să în privinţa parteneriatului şcoală – comunitate
şcolară şi să propună celor implicaţi forme viabile şi acceptate de către cei implicaţi în parteneriat.
- şcolile au atribuţii relativ limitate în ce priveşte gestionarea propriilor resurse, depind de
primărie şi consiliu local în ce priveşte alocarea resurselor materiale, financiare, angajarea
personalului administrativ, de inspectoratul şcolar în ce priveşte repartizarea cadrelor didactice. Sunt
unele şcoli care au găsit modalităţi prin care să atragă resurse către ele (ex. Şcoala nr. 1 “Sfinţii
Voievozi”). Plasarea acestora într-o comunitate dezvoltată a făcut posibil acest lucru. Unele şcoli
însă, sunt plasate în comunităţi sărace, cu slabe posibilităţi locale. Atribuirea diferenţiată a resurselor
naţionale, în funcţie de necesităţile locale, poate fi o soluţie pentru acestă problemă.
Descentralizarea resurselor, a managementului poate fi premisa unei bune dezvoltări a parteneritului
local, de asemenea, atragerea de surse de finanţare la nivel local (mai ales din fonduri structurale).
Toate acestea se pot realiza însă, cu o bună pregătire a resurselor umane.
Pe fondul schimbărilor accentuate ale socităţii contemporane, educaţia, învăţământul, şcoala
este principala instituţie care are rolul de refacere a identităţii sociale şi de valorizare a potenţialului
uman. Considerăm benefic pentru toţi cei analizaţi dezvoltarea parteneriatului între şcoală şi
comunitatea locală, ca răspuns la nevoi locale diverse.
În concluzie, putem afirma că parteneriatul dintre şcoală şi comunitate locală trebuie să aibă
în vedere crearea unei reţele comunitare. Funcţionarea optimă a acestei produce efecte benefice atât
asupra celor educaţi cât şi întregii comunităţi locale.
 V. BIBLIOGRAFIE
1. *** Autoritate Naţională pentru Protecţia Drepturilor Copiilor - Ordinul nr. 219 /2006 privind
activităţile de identificare, intervenţie şi monitorizare a copiilor care sunt lipsiţi de îngrijirea părinţilor
pe perioada în care aceştia se află la muncă în străinătate
2. *** Autoritatea Naţională pentru Protecţia Drepturilor Copilului - Rolul şi responsabilităţile
asistenţilor sociali în protecţia şi promovarea drepturilor copilului, Bucureşti, Editura Trei, 2006
3. *** Autoritatea Naţională pentru Protecţia Drepturilor Copilului - Rolul şi responsabilităţile
poliţiştilor în protecţia şi promovarea drepturilor copilului, Bucureşti, Editura Trei, 2006
4. *** Autoritatea Naţională pentru Protecţia Drepturilor Copilului, Rolul preoţilor în protecţia şi
promovarea drepturilor copilului, Bucureşti, Editura Trei, 2006
5. *** Autoritatea Naţională pentru Protecţia Drepturilor Copilului, Rolul şi responsabilităţile
personalului medical în protecţi şi promovarea drepturilor copilului, Bucureşti, Editura Trei, 2006
6. *** Fundaţia pentru Dezvoltarea Societăţii Civile - Catalogul Asociaţiilor şi Fundaţiilor din
România, 1999
7. *** Guvernul României, Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Locuinţelor, Programul
Operaţional Regional, 2007
8. *** Institutul de Ştiinte ale Educaţiei, UNICEF - Violenţa în şcoală, Bucureşti, 2005,
http://arhiva.ise.ro/evaluare/VIOLENTA.studiu.TOTAL.FINAL.27.04.2005.pdf
9. *** Ministerul Educaţiei şi Cercetării – Strategia descentralizării învăţământului preuniversitar
10. *** Programul de guvernare 2005-2008;
11. *** Proiectul John Hopkins de Studiere Comparativă a Sectorului Nonprofit: Globalizarea
Sectorului Nonprofit - o revizuire, Editura Fundaţiei pentru Dezvoltarea Societăţii Civile, Bucuresti,
1999
12. *** Statutul pentru organizarea şi funcţionarea Bisericii Ortodoxe Române
13. *** Strategia actualizată a Guvernului României privind accelerarea reformei în administraţia
publică 2004-2006 ( H.G. nr.699/2004);
14. *** Strategia post-aderare 2007–2013 a Ministerul Educaţiei şi Cercetării;
15. *** Strategia privind Descentralizarea Sistemului Învăţământului Preuniversitar
16. *** UNICEF - Manual pentru implementarea Legii nr. 272/2004 privind protecţia şi promovarea
Drepturile Copilului, Bucureşti, Vanemonde, 2006
17. Alexiu, Teodor, Mircea; Teodora, Anastăsoaei - Dezvoltare comunitară, Editura Waldpress, 2001
18. Ausubel, David; Floyd R. - Învăţarea în şcoală, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1981
19. Bandura, A., şi Walters, R. H. - Social learning and personality development, New York: Holt,
1963 în Davitz, J. R. şi Ball, S., Psihologia procesului educaţional, Editura Didactică şi
Pedagogică, Bucureşt, 1978
20. Bauman, Zigmunt – Comunitatea Căutarea siguranţei într-o lume nesigură – Editura Antet,
Bucureşti, 2001
21. Bădescu Ilie - Istoria sociologiei, Editura Porto-Franco, Galaţi, 1994
22. Băran, Pescaru, Adina – Parteneriat în educaţie Familie – şcoală – comunitate, Editura Aramis
Print, Bucureşti, 2004
23. Bogard, G. - Éducation des adultes et mutations sociales. Rapport intérimaire (1989-1990).
Strasbourg, Conseil de l'Europe, Conseil de la Cooperation culturelle, 1991
24. Bolam, R., Wieringen, F., - Research on educational management in Europe, Waxmann
Munster\New York, Munchen, Berlin, 1999
25. Bontaş, Ioan - Pedagogie, Editura All, Bucureşti, 1997
26. Bunescu, Gheorghe - Democratizarea educaţiei şi educaţia părinţilor,
http://www.1educat.ro/resurse/ise/educatia_parintilor.html
27. Cerghit, Ioan - Formele educaţiei şi interdependenţa lor, în Cergit, Ioan, Vlăsceanu, Lazăr, coord.,
Curs de pedagogie, Universitatea Bucureşti, 1988
28. Cerghit, Ioan - Sisteme de instruire alternative şi complementare. Structuri, stiluri si strategii,
Editura Aramis, Bucuresti, 2002
29. Cergit, Ioan, Vlăsceanu, Lazăr., coord. - Curs de pedagogie, Universitatea Bucureşti, 1988
30. Chiriac Dumitru, Stănculescu Manuela Sofia, Humă Cristina - Dezvoltarea comunitară rurală a
zonei metropolitane Bucureşti, ICCV, Bucureşti, 2000 în www.iccv.ro
31. Constituţia României, Secţiunea a 2-a, art. 119 publicată în Monitorul Oficial nr. 233 din 21
noiembrie 1991
32. Coombs, Philip, H. - La crise mondiale de l’education, Presses Universitaires de France, Paris,
1968
33. Cosmovici A., Iacob L. (coord) - Psihologie şcolară, Editura Polirom, Iaşi, 1998
34. Cozma, Teodor - Educaţia formală, nonformală şi informală, în Psihopedagogie, Editura Spiru
Haret, Iaşi, 1997
35. Cristea, Sorin - Dicţionar de pedagogie, Grupul Editorial Litera Educaţional, Chişinău, 2002
36. Cristea, Sorin - Dicţionar de termeni pedagogici, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti,
1998
37. Dakova Vera, Dreossi Bianca, Hyatt Jenny, Socolovschi Anca - O prezentare a sectorului ONG
românesc: Revigorarea strategiilor donatorilor, Septembrie 2000 în
http://www.donorsforum.ro/fdr.php?b=Publicatii&lg=ro
38. Delors, Jacques – Comoara lăuntrică. Raportul UNESCO al comisiei internaţionale pentru
educaţie în secolul XXI – Iaşi, editura Polirom
39. Diaconu Mihai, Sociologia educaţiei, Editura ASE, Bucureşti, 2004
40. Doise, W., Mugny, G. - Psihologie socială şi dezvoltare cognitivă, Editura Polirom, Iaşi, 1998
41. Durkheim, Emile, Regulile metodei sociologice, Etitura Polirom, Iaşi, 2002
42. Fiszbein, Ariel – Descentralizing Education in Transition Societies. Case Studies from central and
Eastern Europe, Washington, The World Bank, 2001
43. Fred M. Cox, John L. Erlich, Jack Rothman, John E, Tropman – Strategies of Community
Organization
44. Fred M. Cox, John L. Erlich, Jack Rothman, John E, Tropman – Tachtics and techniques of
Community Practice – F. E. PEACOCK PUBLISHERS, INC., Ilasca, Illinois, 1989
45. Frege, X., - Descentralizarea, Editura Humanitas, Bucureşti, 1991
46. Georgescu, Marin – Monografia Şcolii Generale Nr. 1, Bucureşti, 1992 – 1972
47. Gheţău, Vasile, Scăderea numărului populaţiei şi îmbătrânirea demografică – una din marile
sfidări ale României la începutul secolului XXI, „Populaţie & Societate”, supliment nr. 1, 2001.
48. Guthrie, J., Garnes, W., Pierce, L., - School finance and educational policy, Second edition, Allyn
and Bacon, 1998
49. Hotărârea de Guvern nr. 1942/2004, prin care au fost nominalizate 8 judeţe pilot (Brăila, Cluj,
Dolj, Harghita, Iasi, Neamţ, Satu-Mare si Sibiu;
50. Hotărârea de Guvern nr. 2192/2004, privind aprobarea normelor metodologice de administrare si
finanţare a unităţilor de învăţământ preuniversitar din judeţele pilot;
51. Hotărârea de Guvern nr. 224/2005 privind numirea şi salarizarea directorilor şi a directorilor
adjuncţi din unităţile de învăţământ preuniversitar;
52. Hotărârea Guvernului României nr. 1488/2004
53. Hotărârea Guvernului României nr.1432/2004
54. Illich, I. - Une societe sans ecole, Edition du Seuil, Paris, 1971
55. Iosifescu, S. (coord.) - Management educaţional pentru instituţiile de învăţământ, Bucureşti, ISE
- MEC, 2001
56. Iosifescu, Şerban – Managementul în contextual descentralizării în Patru exerciţii de politică
educaţională, Editura Educaţia 2000+, Humanitas Educaţional, Colecţia Politici Educaţionale,
Bucureşti, 2006
57. Isopescu, V., Raduleac, E. - Concluziile studiului comparativ privind structurile de decizie din
sistemul de învăţământ, Institutul de Ştiinţe ale Educaţiei, Bucureşti, 1994
58. Ivan,G., Brâncoveanu, R. - Descentralizarea reformei învăţământului, Revista de pedagogie, nr.
9\1991
59. Jinga Ioan, Istrate Elena - Manual de pedagogie, Editura All Educaţional, Bucureşti, 2001
60. Kant, Imanuel - Tratat de pedagogie, Iaşi, Editura Agora, 1992
61. Legea Administraţiei Publice Locale, nr. 215/2001, publicată în Monitorul Oficial al României nr.
204/23 aprilie 2001
62. Legea învăţământului nr. 84/1998
63. Legea nr. 21 din 6 februarie 1924 pentru persoanele juridice (Asociaţii şi Fundaţii) publicată în
Monitorul Oficial nr. 27/6 feb. 1924
64. Legea nr. 218 din 23 aprilie 2002 privind organizarea şi funcţionarea Poliţiei Române, publicată
în Monitorul Oficial nr. 305 din 9 mai 2002
65. Legea nr. 246 din 18 iulie 2005 pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 26/2000 cu privire la
asociaţii şi fundaţii, pubicată în Monitorul Oficial nr. 656/25 iul. 2005
66. Legea nr. 272/2004 privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului
67. Legea nr. 273/2006 privind finanţele publice locale;
68. Legea nr. 349/2004 de modificare si completare a Legii nr. 128/1997 privind Statutul Personalului
Didactic;
69. Legea nr. 354/2004 de modificare si completare a Legii învăţământului nr. 84/1995;
70. Legea nr. 70/1991 privind alegerile locale
71. Legea-cadru a descentralizării nr. 195/2006
72. Macbeth, Al., (coordonator) şi colaboratorii, L'enfant entre l'école et sa famille. Rapport sur les
relations entre l'école et la famille dans les pays des Communautés Européennes. Bruxelles,
Comisia comunităţilor europene, Colecţia Studii, Seria Educaţie, nr. 13, 1984
73. Ministerul Educaţiei şi Cercetării - Regulamentul şcolar
74. Miroiu, A., (coord.) – Învăţământul românesc azi – studiu de diagnoză, Editura Polirom, Iaşi, 1998
75. Mitrofan I, Ciupercă C, - Incursiune în psihosociologia şi psihosexologia familiei, Editura Edit
Press, Bucureşti, 1998
76. Mitter, W., - The school in the local community: autonomy and responsibility, General raport,
Concil for cultural cooperation Strasburg, 1993
77. Monteil, J.-M.- Educaţie şi formare, Editura Polirom, Iaşi, 1997
78. Neacşu, I., (coord.) – Şcoala românească în pragul mileniului trei, Editura Paideia, Bucureşti,
1998
79. Niel, Mathilda - Drama eliberării femeii, Editura Politică, Bucureşti, 1994,
80. Novak, C., (coord.), - Cartea albă a reformei învăţământului, Ed. Alternative, Bucureşti, 1998
81. Oprea Crenguţa Lăcrămioara - Pedagogie. Alternative metodologice interactive interactive în
http://www.unibuc.ro/eBooks/StiinteEDU/CrengutaOprea/cap1.pdf
82. Ordin al Ministrului Educaţiei Nr.4496 / 11.08.2004
83. Ordin de ministru comun Ministerul Educaţiei si Cercetării (nr. 5004/31.04.2006) si Ministerul
Administraţiei si Internelor (nr. 1423/31.08.2006), privind organizarea si derularea fazei-pilot a
proiectului “Managementul financiar si administrativ al scolii într-un mediu descentralizat”
84. Ordin de ministru nr. 157/15.01.2007, privind aprobarea Echipei de proiect la nivelul Ministerul
Educaţiei si Cercetării si a Echipelor de coordonare la nivel de judeţ, precum si Planul de acţiuni
al proiectului
85. Ordin de ministru nr. 5671, privind numirea Grupului de Coordonare pentru organizarea si
desfăsurarea fazei pilot „Managementul administrativ si financiar al şcolii într-un mediu
descentralizat”;
86. Ordonanţa de Guvern nr. 26 din 30 ianuarie 2000, publicată în Monitorul Oficial nr. 39/31 ian.
2000
87. Osterrieth, P., Copilul si familia, Bucureşti, Editura Didactică şi Pedagogică, 1973
88. Pârnuţă, Gh. – Istoria învăţământului şi gândirea pedagogică din Ţara Românească Secolul XVII
– XIX, Editura didactică şi pedagogică, Bucureşti, 1971
89. Păun, Emil - Şcoala – o abordare sciopedagogică, Editura Polirom, Iaşi, 1999
90. Popescu, Ion; Bondrea, Aurelian; Constantinescu Mădălina – Dezvoltarea durabilă O perspectivă
românească, Editura Economică, Bucureşti, 2005
91. Potolea Dan (coord.) - Pedagogie. Fundamentări teoretice şi demersuri aplicative, Editura
Polirom, Iaşi, 2002
92. Rădulescu Eleonora, Tîrcă Anca – Şcoală şi comunitate Ghid pentru profesori, Colecţia educaţia
2000+, editura Humanitas Educaţional, Bucureşti 2002
93. Sandi, A., (coord.) - Analiza structurilor de decizie în vederea descentralizării sistemului
românesc de învăţământ, Institutul de ştiinţele educaţiei, Bucureşti, 1992-1994
94. Sandu, Dumitru - Dezvoltare comunitară Cercetare Practică Ideologie, Editura Polirom, Iaşi, 2005
95. Sandu, Dumitru (coord.) – Practica dezvoltării comunitare, Editura Polirom, Iaşi, 2007
96. Simion Maria - Profilul demografic al României în
http://www.iccv.ro/romana/revista/rcalvit/pdf/cv2004.1-2.a03.pdf
97. Stanciu, I. Gh. - Şcoala şi doctrinele pedagogice în secolul XX, Bucureşti, E.D.P., 1995
98. Stăiculescu, Camelia – Solicitarea cu success a fondurilor europene, Forum Media Publishing,
Bucureşti, 2003
99. Stăiculescu, Camelia - Managementul parteneriatului şcoală – familie”, în volumul Managementul
grupului educat, Editura ASE, Bucureşti, 2007
100. Stăiculescu, Camelia - Managementul parteneriatului şcoală – organizaţii neguvernamentale,
în volumul Schimbarea Paradigmei în Teoria şi Practica Educaţională, volumul II, Chişinău,
Republica Moldova
101. Stăiculescu, Camelia, Râşnoveanu Adriana - Managementul proiectelor cu finanţare externă
în domeniul educaţional, în Pleşanu, T.,I., Kraft L. (coord.), Managementul cunoaşterii: proiecte,
sisteme, tehnologii, Editura Universităţii Naţionale de Apărare „Carol I”, Bucureşti, 2007
102. Stăiculescu, Camelia - Managementul parteneriatului şcoală – comunitate, în Spaţiul sud-est
european în contextul globalizătii, Editura Universităţii Naţionale de Apărare „Carol I”, Bucureşti,
2007
103. Stăiculescu, Camelia - Premise teoretice şi practice ale descentralizării sistemului de
învăţământ în Lefter V., Râpan F., Maloş G., Ciobanu O (coord.), Educaţie şi instruire - calitate,
etică, descentralizare, Editura Universităţii Naţionale de Apărare "Carol I", Bucureşti, 2006
104. Stăiculescu, Camelia - Managementul parteneriatului şcoală – familie în Jinga I., Ciobanu O.,
Managementul grupului educat, Editura ASE, Bucureşti, 2006
105. Stănciulescu, Elisabeta - Teorii sociologice ale educaţiei, Editura Polirom, Iaşi, 1996
106. Străinescu, Ioan; Ardelean, Ben-Oni – Managementul ONG, Editura Didactică şi Pedagogică,
R. A., Bucureşti 2007
107. Toth Georgiana, Toth Alexandru, Voicu Ovidiu, Mihaela Ştefănescu - Efectele migratiei: copiii
rămaşi acasă, www.soros.ro, Bucureşti, 2007
108. Văideanu, George - Educaţia la frontiera dintre milenii, Editura Politică, Bucureşti, 1998
109. Vlăsceanu Mihaela – Organizaţii şi comportament organizaţional, Editura Polirom, Iaşi, 2003
110. Vlăsceanu Mihaela – Sectorul non-profit. Contexte, organizare, conducere, Bucureşti, Editura
Paideea, 1996
111.Voiculescu, Florea - Analiza resurse – nevoi şi managementul strategic în învăţământ, Editura
Aramis, 2004
112. Zamfir C., Vlăsceanu L. – Dicţionar de sociologie, Editura Babal, Bucureşti, 1993
113. Zamfir Cătălin, Stănescu Simona (coord.) – Enciclopedia dezvoltării sociale, Editura Polirom,
Iaşi, 2007
114. Zani, Bruna; Palmonari Augusto (coordonatori) - Manual de psihologia comunităţii, Editura
Polirom, Iaşi, 2003

Webgrafie:
115. http://arhiva.ise.ro/evaluare/VIOLENTA.studiu.TOTAL.FINAL.27.04.2005.pdf
116. http://atlas.usv.ro/www/codru_net/CC12/06%20beguni.pdf
117. http://edu.ro
118. http://ro.wikipedia.org/wiki/Natalitate
119. http://www.1educat.ro
120. http://www.afaceriagricole.net/localitate/2135-Balesti.html
121. http://www.beclocale2008.ro/documm/
122. http://www.brasov.djc.ro/ObiectiveDetalii.aspx?ID=1012&lacas=true
123. http://www.copii.ro/
124. http://www.corectonline.ro/stiri.php?id_meniu=1&&id_stire=3515
125. http://www.crestinortodox.ro/Festivalul_oratoric_Sf__Ioan_Gura_de_Aur_si_a_desemnat_ca
stigatorii-135-6569.html
126. http://www.donorsforum.ro/fdr.php?b=Publicatii&lg=ro
127. http://www.edu.ro
128. http://www.euractiv.ro/uniuneaeuropeana/articles%7CdisplayArticle/articleID_8263/Dosar-
Natalitatea-in-cadere-libera-in-Romania-si-in-lume.html
129. http://www.europa.eu.int/comm/education/elearning/
130. http://www.fundatia-smb.ro/gradinita-si-scoala.php
131. http://www.guv.ro/obiective/mec/program-educatie-sanatate.pdf
132. http://www.iccv.ro/romana/revista/rcalvit/pdf/cv2004.1-2.a03.pdf
133. http://www.just.ro/MeniuStanga/PersonnelInformation/tabid/91/Default.aspx
134. http://www.patriarhia.ro/_upload/documente/statutul_bor.pdf
135. http://www.patriarhia.ro/ro/opera_social_filantropica/relatia_cu_ong_urile_2.html
136. http://www.politiaromana.ro/Prevenire/programe_in_derulare.htm
137. http://www.primariasector1.ro
138. http://www.recensamant.ro/datepr/tbl6.html
139. http://www.resurse-ortodoxe.ro/ortodox/scurt-istoric-al-bisericii-ortodoxe-romane/biserica-din-
tara-romaneasca-si-moldova-in-evul-mediu/
140. http://www.see-educoop.net/portal/id_workshop_bukaresta.html
141. http://www.unesco.org/education/portal/e_learning/index.shtml
142. http://www.unibuc.ro/eBooks/StiinteEDU/CrengutaOprea/cap1.pdf
143. http://www.unibuc.ro/eBooks/StiinteEDU/CrengutaOprea/cap1.pdf
144. https://statistici.insse.ro/shop/index.jsp?page=tempo3&lang=ro&ind=SAN101A
145. www.edu.ro/index.php?module=uploads&func=download&fileId=4564
146. www.fdsc.ro
147. www.iccv.ro
148. www.soros.ro