PRINCIPIILE MUNCII INFORMATIVE

Particulariţile activităţii de informaţii definesc, într-un fel, caracterul acesteia,

în sensul că munca de informaţii este exclusiv intelectuală, operează cu anumite
subtilităţi, din care cauză este mai puţin vizibilă, mai greu de observat. Totuşi,
însemnătatea acestei activităţi este evidentă, pentru că are un rol extrem de
important în obţinerea succesului în luptă.
Arta şi puterea informaţiilor se sprijină pe anume principii şi metode, care pot
fi socotite definitorii pentru o ştiinţă a informaţiilor, de-sine-stătătoare.
În ceea ce priveşte principiile activităţii informative, prin analogie cu
principiile de bază ale luptei armate, aşa cum sunt formulate de doctrina noastră
naţională de apărare, le putem exprima, conform părerii noastre, astfel:

1. Definirea clară a obiectivului (misiunii informative)

Orice acţiune militară, orice activitate umană sau orice acţiune informativă
vizează îndeplinirea unui scop, identificarea şi lovirea unei ţinte, atingerea unui
obiectiv. Acest principiu presupune „a identifica şi a urmări înfăptuirea unui scop
clar definit şi realizabil, a cărui îndeplinire promovează cel mai bine interesul
na]ional”1, înseamnă a pune semnul egalităţii între scopul şi obiectivul acţiunilor
informative. Orice acţiune informativă desemnează rezolvarea fiecărei sarcini sau
misiuni informative a căror îndeplinire vizează un anumit scop. Aceasta din urmă
reprezintă motivul conştient, clar şi nemijlocit care orientează şi reglementează
acţiunea informativă. Orice sistem informativ-contrainformativ acţionează
întotdeauna pentru îndeplinirea unui scop, pentru definirea clară a misiunilor
1
“Observatorul Militar”, nr. 28, 16-22 iulie 1997, p. 3.

1
informative. Toate obiectivele de realizat se vor regăsi în „Planul de căutare a
informaţiilor”, întocmit pe cele trei niveluri: strategic, operativ şi tactic.

2. Libertatea de acţiune

Acest principiu conferă iniţiativă şi este mijlocul cel mai la îndemână de

cucerire şi menţinere a iniţiativei informative. Dobândirea sau menţinerea libertăţii
de acţiune, concomitent cu zădărnicirea sau îngrădirea încercărilor inamicului de a o
cuceri pe a sa, a constituit şi constituie o preocupare permanentă a ofiţerilor
operativi pe întreg cuprinsul luptei informative.
Iniţiativa informativă înseamnă să ajungi la informaţie (spionaj) şi să domini
adversarul, cunoscându-i şi anticipându-i intenţiile (în contraspionaj) sau în a-l
intoxica permanent (dezinformare).
Iniţiativa informativă poate fi considerată, pe drept cuvânt, ca cea mai
relevantă formă de exprimare a principiului în discuţie.
„Dezideratul se realizează, în primul rând, prin strădania de a avea iniţiativă
faţă de inamic, cel puţin în momente hotărâtoare”2.

3. Conspirativitatea şi compartimentarea sau munca în secret

Conspirativitatea este umbra protectoare sub care se ascund toate acţiunile

activităţii informative. Modalităţile de rezolvare a conspirativităţii sunt inepuizabile.
Toate acţiunile rezultate din activitatea informativă se execută în secret, în taină,
uneori în condiţii de camuflaj, sub acoperire sau chiar în ilegalitate.

2
Col. dr. Aurel Petori, col. Emanoil Stanislav, Unele tendinţe şi perspective în dezvoltarea tacticii
militare, Editura Militară, Bucureşti, 1979, p. 129.

2
 Acţiunile conspirate în planul informativ se desfăşoară (execută) în mod
compartimentat. Compartimentat înseamnă să nu împarţi cu alţii ceea ce cunoşti, cu
excepţia celor autorizaţi sau avizaţi să cunoască, conform legii şi regulamentelor
aplicabile.
În munca de culegere de informaţii sunt candidaţi puţini, iar ideile sunt şi mai
puţine. Sufletele firave şi delicate nu vor fi interesate de această muncă periculoasă
şi vulgară, de cele mai multe ori ingrată şi plasată undeva departe de putere şi sferele
de influenţă!

4. Continuitatea

Decurge din definiţia activităţii informative, din care rezultă că aceasta

se desfăşoară sistematic şi continuu.
În domeniul informaţiilor, războiul continuă chiar şi în perioadele de acalmie.
Nevoia de informaţie este permanentă şi activitatea de informaţii este
continuă, neadmiţându-se nici pauze, nici repausuri. Este riposta la acţiunea ostilă a
inamicului, care se desfăşoară şi ea în mod permanent.
Securitatea naţională nu admite pauze şi discontinuităţi în activitatea
informativă. Cu atât mai mult în luptă.

5. Unitatea acţiunilor informative

Aceasta reprezintă îmbinarea şi eficienţa tuturor metodelor, formelor şi

procedeelor de luptă pe tărâmul războiului informativ, potrivit unei concepţii unice.
Ansamblul acţiunilor, mijloacelor, metodelor şi formelor prin care se asigură
culegerea, prelucrarea şi exploatarea informaţiilor se află sub autoritatea unei
comenzi, a unei autorităţi unice.

3
 6. Cooperarea şi colaborarea neîntreruptă

Se referă la conducerea muncii informative, în timp şi în spaţiu, punctual, pe

misiuni şi acţiuni de luptă ale tuturor eşaloanelor. Plaja cooperării este largă şi se
petrece cu respectarea celor două principii enunţate: cel al compartimentării şi cel al
conspirativităţii. Cooperarea se desfăşoară fie între compartimentele structurii de
informaţii, între instituţii de acelaşi fel, fie între acestea din urmă şi alte instituţii
care să vină în sprijinul rezolvării unor sarcini specifice ori să dea soluţii, expertize
în anumite probleme controversate, inclusiv instituţii şi agenturi străine, în anumite
condiţii, aliate sau chiar nealitate.
Cooperare, colaborare, conlucrare înseamnă a lucra împreună cu cineva, a-şi
da concursul, a participa activ la realizarea unei acţiuni care se efectuează în comun,
în întregime sau pe părţi.

7. Munca în obiectiv (mediu)

Conform principiului – definirea clară a obiectivului, în activitatea

informativă ofensivă, statul-ţintă reprezintă obiectivul, în contrainformativ, valorile
umane, materiale, acţiunile de contracarare, locurile, mediile etc. reprezintă tot
obiectivul.
Întregul flux informativ se concentrează asupra obiectivului pentru a i se
releva toate datele de cunoaştere de care este certă nevoie în luarea unei decizii sau
în construirea unui scenariu de contracarare a acţiunilor informative adverse, şi nu
numai. Cele două obiective nu pot fi suprapuse, ele diferă între ele şi se aleg în
funcţie de/potrivit unor planuri şi concepţii prestabilite.

4
 8. Finalitatea acţiunilor

Acest principiu dă viaţă, valoare şi acţiune informaţiei; el înglobează toate

concluziile. Toate obiectivele propuse încă de la început sunt atinse numai dacă
lungul drum al triadei culegere-evaluare-valorificare atinge ţinta de care este
interesat consumatorul de informaţie şi dacă poate servi decidentului.
Finalitatea acţiunilor informative se regăseşte în concluzii, la care se ajunge
prin lucrări elaborate, prin studii informative.
Concluziile nu trebuie să cuprindă soluţii date, sugestii sau indicaţii de ordin
operativ. Ele pot fi prezentate, uneori, sub formă de ipoteze, menţionându-se care
dintre acestea este cea „mai” probabilă.

9. Legitimitatea

Termenul provine din latinescul „legitimus”, ceea ce înseamnă „conform cu

legea”. Acest principiu constituie cadrul normativ în baza căruia se desfăşoară
activitatea informativă, ad hominem, fie ofensivă, fie defensivă. În spionaj s-a
împâmântenit ideea că „nu ar exista morală”, că nu ar exista lege. Legile şi
obiceiurile războiului trebuie respectate de beligeranţi în desfăşurarea operaţiunilor
militare şi, implicit, şi a celor informative.
Activitatea informativă-operativă se desf`şoară în temeiul unor legi, a unor
norme interne care reglementează drepturile şi obligaţiile fiecărui
lucrător operativ. Într-o societate democratică, structurile de informaţii se află sub
controlul societăţii civile.
Vorbind despre unele aspecte juridice referitoare la activitatea informativă
desfăşurată de agenţii de informaţii, trebuie arătat că linia de conduită a acestora este

5
stabilită în limitele legii, dar şi potrivit principiului legitimei apărări a familiei, cetei,
ginţii, tribului, comunităţii, societăţii în faţa unor ameninţări care ar pune în pericol
existenţa acestora. În realitate, lucrurile par să aibă şi alte înfăţişări. În SUA, există
legi care asigură protecţia agenţilor sau prevăd o anumită procedură de urmat atunci
când aceştia trebuie să compară în faţa autorităţilor judiciare.

10. Asigurarea protecţiei surselor (de informaţii)

Conform acestui principiu al muncii de informaţii, sursele trebuie protejate

permanent şi în mod corespunzător. Deconspirarea unei surse poate avea ca rezultat
pierderea acesteia şi a accesului la informaţiile pe care le avea sau le putea obţine,
compromiterea acesteia şi compromiterea serviciului însuşi, care va avea, ulterior,
dificultăţi în recrutarea de noi surse sau posibila ei utilizare în sistemul
informaţional pentru a produce dezinformare.
Singura protecţie a agenţilor de informaţii care acţionează fie în ţara gazdă,
fie în ţara de origine o constituie principiul potrivit căruia munca de culegere de
informaţii se desfăşoară în cel mai mare secret.
Dacă admitem situaţia cea mai grea – descoperirea agentului, acesta poate
invoca legile şi obiceiurile războiului, se va considera prizonier şi va suporta toate
rigorile şi restricţiile noii sale calităţi. El nu poate invoca nicio autoritate şi nicio
protecţie.
Şeful spionajului militar israelian din primii ani de existenţă a acestuia,
Jehosophat Harkabi, arăta: „Trăim într-o lume imperfectă. Trebuie să înţelegem
faptul că spionajul este o activitate amorală, că ea se impune a fi desfăşurată cu
multă judecată şi prudenţă. Iar cei care sunt implicaţi trebuie să aibă o structură
interioară foarte solidă. De acord, multe dintre actele comise sunt imorale, dar

6
anumite limite trebuie să fie respectate”3. Dacă luăm cazul României celor 17 ani de
tranziţie, putem aprecia că serviciile de informaţii nu au avut nici un fel de protecţie
legală a surselor, din cauza fie a unui cadru legislativ sărac (vezi Legea nr.
51/1991)4, fie a unor acţiuni de timorare a acestora, bazate pe trecutut lor, fie a unei
slabe atenţii de care s-au bucurat din partea decidenţilor aflaţi pe lanţul autorităţii de
comandă politico-militar. Cu toate acestea, unele autorităţi, aflate la nivelul strategic
al lanţului de comandă, nu s-au sfiit să le folosească în acţiuni politice, în
confruntări politice şi electorale, în şantaje politico-administrative, fapt care a
condus la slăbirea şi discreditarea acestora în plan naţional şi internaţional.
„Marele câştig al structurilor de informaţii româneşti” a fost acela că s-au
compromis şi s-au discreditat sau poate s-a urmărit, în mod subtil, slăbirea acţiunilor
ofensive ale serviciilor de informaţii, slăbindu-se, în acest fel, şi centura de apărare
informativ-contrainformativă a statului. Sau, poate, au fost slăbite în mod voit de
către unele interese de securitate străine, întrebuinţându-se agenţi de influenţă
distribuiţi cu multă acribie în teritoriul nostru na]ional şi dirijaţi să lucreze cu o
deosebită abilitate pe lângă decidenţii politico-militari, influenţând „conduita”
acestora potrivit unui interes prestabilit. Prin lovirea instituţiilor de securitate
(armată, structuri de informaţii şi ordine publică) s-a încercat dezorganizarea morală
a lor, ruperea lanţului care trebuie să unească aceste structuri cu ţara şi s-a ajuns
până acolo, încât s-a încercat inocularea dispreţului sau urii cetăţeanului faţă de toţi
aceia care încadrează Sistemul Naţional de Securitate. În unele situaţii, s-a trecut la
adevărate linşaje mediatice şi, în bună parte, unii agenţi de influenţă şi-au atins
obiectivele.
Publicat de Marian COVLEA, MA

Material primit de la prof. univ. dr. Stan PETRESCU

3
Ronald Payne, „Mossad. Istoria secretă”, Editura Colosseum, Bucureşti, 1997, p. 21.
4
Actuala lege nu prevede niciun fel de protecţie pentru susele HUMINT, n.a.

7
 Aprilie 2009