Curs de Interpretare si Lectura a Textului Literar

22 Februarie 2019

Structura Globala a Textului

Toate ideile pe care autorul doreste sa le transmita, indiferent de ordinea

in care sunt asezate sau de tehnica in care sunt inlantuite intra in canonul
celor trei componente ale textului, introducere, cuprins si incheiere. Intre
aceste parti exista secvente de tranzitie care functioneaza ca semnale pentru
cititori privind inlantuirea ideilor. La randul ei, fiecare parte este alcatuita
din paragrafe, unul sau mai multe.

Introducerea prezinta punctul de plecare si de contact dintre autor si cititor;

autorul incearca sa creeze o imagine generala pentru a ajuta cititorul sa
patrunda in text. Totodata ii prezinta un context de interpretare cu scopul de
a-i focaliza interesul, de a-i suscita curiozitatea. Introducerea trebuie sa
aduca tensiunea care sa-l motiveze pe autor sa continue sa scrie si pe cititor
sa citeasca. Introducerea are patru functii: 1. de a directiona atentia 2. de a
stabili tonul 3. de a crea imaginea publica a autorului 4. de a schita directia
de dezvoltare a textului (autorul prezinta subiectul si face scurte comentarii
privind modul in care urmeaza sa-l trateze). Toate acestea se scriu in general
in unul doua paragrafe care contin teza textului, teza capteaza ideea
fundamentala a textului si orienteaza lectura.

Introducerea nu trebuie sa fie foarte lunga ci proportionala cu

dimensiunea textului. De asemenea introducerea difera in functie de tipul
scrierii.

Continutul introducerii.
1. In functie de text poate contine o anecdota, o gluma, care il aduce pe
cititor intr-o stare afectiva favorabila receptarii, ceva socant, neasteptat,
incitant - care produce suspans, pentru ca cititorul sa fie curios sa continue
lectura.
2. Focalizarea unui element in jurul caruia va fi construit intregul text astfel
incat atentia cititorului sa poata fi dirijata exact. Poate fi un citat scurt si la
obiect care trezeste curiozitate si instaleaza incredere. Poate fi un exemplu, o
scurta povestioara personala care umanizeaza textul provocand cititorul la a-
si compara propriile experiente cu cea prezentata. Poate sa mai fie un apel la
empatie, labilitate impletita cu abilitate - o provocare de a recepta din mai
multe puncte de vedere textul respectiv, aceasta va crea sentimentul
complicitatii intre autor si cititor.

3. Mai poate fi un alt text cu putere de evocare pentru cititor, poate fi o

intrebare retorica prin care cititiorul este invitata sa se implice in text,
stranindu-i curiozitatea. In introducere putem gasi chiar prezentarea
contextului in care trebuie incadrate ideile sau sa definim exact concepte si
cadrul teoretic. Alegerea uneia sau a alteia dintre modalitati depinde de tipul
de text, de anl aparitiei, de public, de subiectul particular, de personalitatea
autorului, de structura textului, de inspiratie si asa mai departe.

Ce nu trebuie sa contina o introducere.

Formulari stereotipe de tipul "prezentul articol isi propune sa..." sau "in cele
ce urmeaza ne vom opri asupra sau "obiectul prezentului articol este ..." sau
"articolul se constituie intr-o pledoarie pentru...". Nu trebuie sa contina
afirmatii vagi, nu trebuie sa contina scuze adresate de autor cititorului ex. "Ii
cer scuze cititorului grabit...". Nu trebuie sa contina lamentari ex. "Mi-a fost
foarte greu sa abordez acest subiect..." sau "imi pare rau ca nu am reusit sa
fac nu stiu ce ..." . Nu trebuie sa contina nici comentarii asupra subiectului,
de tipul "este un subiect foarte interesant pentru mine" sau "nu stiu ce as mai
putea scrie in legatura cu acest subiect" sau "dintotdeauna acesta a fost
subiectul meu preferat". Nu trebuie sa contina definitii de dictionar.

O introducere buna are o dimensiune relativ redusa, este alerta, merge direct
la tinta, il capteaza pe cititor si-l face doornic sa continue lectura.

Cuprinsul
Un text bine scris este un text cu care cititorul poate tine pasul. Se pare ca
cititorii pot urmari cel mai bine un text atunci cand ideile se succeda pe baza
principiilor care guverneaza o cunoastere buna a lumii inconjuratoare. Exista
trei principii fundamentale:
- Principiul proximitatii. Este necesara o ordine naturala si una a inlantuirii
in timp si in spatiu. Cunoasterea se bazeaza pe secventialitate si cronologie.
Aceasta cronologie pe care toti o intelegem ca fiind o inlantuire succesiva nu
inseamna doar o succesiune logica, exista si o cronologie a introspectiei, a
memoriei.
- Principiul similitudinii. In procesul cunoasterii oamenii tind sa includa in
aceeasi clasa "obiectele" care seaman. Elementul comparativ e in mintea
cititorului , creand un confort

- Principiul intregului, al lucrului incheiat. Oamenii doresc sa cunoasca

intregul, sa ajunga la destinatie oricum s-ar denumi aceasta, sa stie cauza si
efectul si sa gaseasca solutii atunci cand apar probleme.

Textul se prezinta ca o succesiune de parti, fiecar eparte prezinta o

singura idee principala pe care o prezinta, o detaliaza, o analizeaza, o
dezbate , o exemplifica. Autorul stabileste legaturi intre parti astfel incat
textul sa ofere complexitate, continuitate, ritm alert, surprize la lectura, o
anume frumusete a textului. El trebuie organizat in functie de ideile expuse
intr-un plan anterior creat, sa evidentieze complexitatea subiectului si
importanta lui. Ideile trebuie amalgamate intr-un text personal si nu cum
apar in sursele bibliografice.

Un text bine echilibrat este descriptiv si explicativ in acelasi timp, contine

abstractizari, generalizari, particularizari, exemplificari, este dinamic.

Tema - Alegeti o tema care va preocupa si imaginati-va ca scrieti o lucrare

de 10-15 pagini la care faceti o introducere de o pagina.

Alta tema - despre demnitatea ramelor

22 Martie 2019

5 Aprilie 2019

Moduri de Organizare si de Expunere Compozitionala

Descrierea, Naratiunea, Dialogul si Monologul

Au caracteristici proprii specifice in ceea ce priveste campul de date pe

care il prind in obiectiv si procedeele cu ajutorul carora iau in stapanire
materialul si il organizeaza in structuri simetrice bine determinate in functie
de tipul de lucrare. De exemplu descrierea prezinta diverse insusiri ale
datelor intamplarilor. Naratiunea prezinta actiuni si desfasurarea lor,
dialogul - convorbirea dintre doi sau mai multi oameni iar monologul
vorbirea unui singur om. Descrierea este un mod de expunere prin care se
prezinta in detaliu trasaturile unui obiect, fenomen, caracter uman - in
general desprins din realitate. Se foloseste pentru portrete, fizice, morale,
tablouri de natura, pasteluri, caracterizari, analize psihologice etc.
Descrierile pot fi subiective, artistice sau stintifice - obiective.

Tipurile de descriere artistica sunt tabloul, interiorul, portret, autoportret,

caracterizare, paralela, antiteza. Caracterul sau fiziologia, este un portret
generalizat in care sunt evidentiate trasaturi ale unei categorii sociale, ale
unui tip uman, uneori facandu-se abstractie de datele concret istorice.
Autoportretul este infatisarea trasaturilor fizice si sufletesti proprii. Cand
portretul reliefeaza umoristic sau satiric caracteristici indeosebi negative
atunci vorbim despre caricatura sau sarja.

ȘARJÁ, șarjez, vb. I. 1. Intranz. A înfățișa ceva într-o formă caricaturală; a exagera. 2.
Tranz. (Despre trupe de cavalerie) A ataca cu violență (călare, cu sabia sau cu lancea). –
Din fr. charger.

Miniatura este descrierea de tip portret, in general a unui animal.

Caracterizarea. Prin acest procedeu sungt evidentiate insusirile care definesc

obiecte personaje, actiuni, evenimente, produse ale activitatii umane samd.
Mijloacele de caracterizare sunt caracterizarea directa si indirecta. Cea
directa este reprezentata de numirea specifica a insusirii sau caracteristicii
fizica sau morala. In general caracterizarea indirecta se face prin actiunea
personajelor, vorbele personajelor, interactiunea cu celelalte personaje, prin
monolog, prin dialog, toate acestea ajuta la caracterizarea indirecta.

Paralela. Prin paralela sunt comparate doua personaje, doua obiecte sau doua
idei fiind evidentiate asemanarile si deosebirile dintre ele.

Antiteza - sunt prezentate, ca expresie a unui conflict latent sau evident,

doua personaje sau grupuri de personaje, doua conceptii despre lume si
viata, doua evenimente sau serii de evenimente. Prin antiteza caracteristicile
personajelor sau a evenimentelor sunt mai puternic reliefate.

Naratiunea. Povestirea faptelor intr-o succesiune de momente.

Caracteristicile naratiunii sunt: seria de evenimente, dimensiunea temporala
si caracterul integrator. Se foloseste in general in opere epice dar se gaseste
si in opere dramatice si lirice. Naratiunea include pe langa povestirea
propriuzisa, secvente descriptive, dialog, monolog. In functie de obiect si de
intentii se clasifica in: Autobiografie, Biografie, Amintire si Povestire.

Dialogul. Reprezinta convorbirea dintre doua sau mai multe persoane. Orice
dialog literar este plasmuit, consta intr-o serie de replici intre doua sau mai
multe personaje si este principala modalitate de caracterizare in dramaturgie
care apare utilizata si in epic si liric.

Monologul. Reprezinta expunerea directa a ganduriloor, preocuparilor si

sentimentelor unui personaj. Monologul capata diferite forme si anume de
exteriorizare (vorbim despre monologul scenic, jurnalul intim si confesiunea
lirica) - si monologul interior, reprezentat de framantarea afectiva.

Pentru data viitoare: Compuneti doua pagini de povestire a unei calatorii

imaginare care sa contina o descriere de interior, o autodescriere si un
portret.