Ziua Internațională a Toleranței

Ziua Internațională a Toleranței este o sărbătoare anuală declarată de Organizația Națiunilor

Unite în 1995 pentru ca oamenii să conștientizeze pericolele intoleranței. Se sărbătorește pe16
noiembrie.
În 1995, când UNESCO a proclamat data de 16 noiembrie drept Ziua Internațională a Toleranței, au
fost identificate nu mai puțin de 16 tratate, convenții, declarații și recomandări, toate legate de nevoia
de toleranță. Fiecare dintre acestea este relevantă și astăzi și fiecare dintre ele trebuie respectată în
totalitate.
Lumea în care trăim se confruntă cu războaie, terorism, crime împotriva umanității, epurare etnică,
discriminarea minorităților și a imigranților și cu o multitudine de alte abuzuri împotriva ființelor
umane. Globalizarea însăși, în timp ce unește popoarele lumii, poate să ducă și mai mare teamă și la
interiorizare. Și o dată cu teribilele amenințări la adresa vieții și dezvoltării planetei crește și
potențialul de tensiune ce duce la intoleranță.
Noi știm cum să contracarăm aceste amenințări. Știm că mijloacele cele mai bune de care dispunem
sunt: diversitatea culturală, munca pentru o dezvoltare durabilă și educația pentru toleranță și pace.
Știm că, cei mai buni gardieni ai noștri sunt societatea civilă bine dezvoltată, atentă la drepturile
omului și presa liberă și responsabilă.
Dar mai știm și că principalii misionari ai schimbării sunt statele, care semnează și ratifică tratatele și
convențiile internaționale. Politicile pe care acestea le elaborează sunt responsabilitatea lor, chiar dacă
sarcina sprijinirii acestora cade pe umerii comunității internaționale.
Ziua de astăzi se constituie într-o ocazie de a aduce aminte șefilor de stat faptul că ei și-au luat niște
angajamente și că au niște obligații. Nevoia imperativă de toleranță ne este tuturor foarte clară, dar
dorința de a o respecta trebuie să fie mai puternică. În timp ce sărbătorim Ziua Internațională a
Toleranței, să ne aducem aminte că de mâine trebuie să ne îndeplinim obligația de a fi toleranți.
Articolul 1. Semnificația toleranței
1.1. Toleranța este respectul, acceptarea și aprecierea bogăției și diversității culturilor lumii noastre,
felurilor noastre de expresie și manierelor de exprimare a calității noastre de ființe umane. Ea este
încurajată prin cunoașterea, deschiderea spiritului, comunicație și libertatea gândirii, conștiinței și
credinței. Toleranța este armonia în diferențe. Ea nu e doar o obligație de ordin etic; ea este, de
asemenea, și o necesitate politică și juridică. Toleranța este o virtute care face ca pacea să fie posibilă
și care contribuie la înlocuirea culturii războiului cu o cultură a păcii.
1.2. Toleranța nu este nici concesie, nici condescendență ori indulgență. Toleranța este, mai ales, o
atitudine activă generată de recunoașterea drepturilor universale ale persoanei umane și libertăților
fundamentale ale altora. În nici într-un caz, toleranța nu poate fi invocată pentru a justifica violarea
acestor valori fundamentale. Toleranța trebuie să fie practicată de către indivizi, grupuri și State.
1.3. Toleranța este responsabilitatea care susține drepturile omului, pluralismul (inclusiv, pluralismul
cultural), democrația și Statul de drept. Ea implică respingerea dogmatismului și absolutismului și
confirmă normele enunțate în instrumentele internaționale cu privire la drepturile omului.
1.4. În conformitate cu respectarea drepturilor omului, a practica toleranța nu înseamnă nici a tolera
nedreptatea socială, nici a renunța la propriile convingeri, nici a face concesii în această privință. Ea
semnifică acceptarea faptului că ființele umane, care se caracterizează natural prin diversitatea
aspectului lor fizic, prin situația lor, felul de exprimare, comportamente și prin valorile lor, au dreptul
de a trăi în pace și de a fi cele care sunt.
Despre toleranţă se vorbeşte astăzi tot mai puţin, poate pentru că sinonimele acestui termen, atât
de dragi înaintaşilor noştri, şi anume îngăduinţă, indulgenţă, sunt şi ele uitate într-un ungher al
tăcerii. Şi poate tocmai de aceea ne dăm seama, cu tristeţe, că nu mai suntem toleranţi, iar copiii
şi tinerii zilelor noastre ne acuză că nu mai facem distincţie între toleranţă şi nepăsare. În
această perioadă a postului, când din tot sufletul ar trebui să fim mai toleranţi, o discuţie despre
acest principiu nobil este folositoare şi bine-venită.

Suntem martori, frecvent, la discuţii mai mult sau mai puţin îndreptăţite, dar şi mai grav, mai mult sau
puţin documentate ştiinţific despre cât de intoleranţi şi negativişti au ajuns să fie şi să gândească tinerii
din ziua de azi. Ni s-a întâmplat multora dintre noi să urmărim, pe diferite canale media, tineri
interogaţi, aleatoriu sau nu, şi care să îşi exprime "alergia" la toleranţă sau dezamăgirea faţă de
vremurile pe care le trăim. Şi atunci apar vocile "avizate" ale "analiştilor" de profesie, iar acuzele
încep să curgă: tinerii sunt dezamăgiţi, pleacă în străinătate, s-au înrăit, nu mai sunt toleranţi, caută să
iasă în evidenţă cu orice preţ, nu mai au principii etc. Cunoaştem bine discursul... şi nu putem să nu
observăm că din dorinţa aprigă de a promova un principiu, în cazul nostru, cel al toleranţei, riscăm să
cădem în mreaja devastatoare a judecăţii aproapelui, iar toleranţa atât de dorită să se transforme într-o
atitudine de respingere şi intoleranţă maximă.

O altă formă a iubirii

"Nu poţi fi tolerant cu ceilalţi când eşti orbit de orgoliu şi obsedat să ieşi în evidenţă cu orice preţ. Am
învăţat foarte bine, în ultimii ani, să călcăm pe cadavre şi credem că o astfel de atitudine ne asigură
succesul, mai ales cel profesional. Nimic mai fals, şi cred că asemenea atitudini trebuie corectate, mai
ales la cei tineri, care au făcut un adevărat hobby din a fi pe placul găştii, al grupului din care fac parte,
fără să mai ţină seama şi de părinţi, profesori, de cei care au investit ani şi multă muncă în formarea
lor", crede Adriana Pascu, formator, cea care ne-a mărturisit că lucrează zilnic cu multe persoane, în
mare parte tineri, dar, din păcate, "aceştia au căzut pradă goanei nebune după carieră, bani, ascensiune
profesională şi calcă de cele mai multe ori peste principii care până nu de mult erau normative pentru
viaţa lor. Despre toleranţă... un subiect greu de abordat, mai ales atunci când o desparţi de iubire,
pentru că, dacă vom privi prin ochii sufletului de creştin, vom înţelege că toleranţa este mai ales o
formă de iubire".

Instituţiile de învăţământ ar trebui să acorde mai multă atenţie dezvoltării unei educaţii a toleranţei.
Este şi părerea unui tânăr sociolog, Dan Carbarău, profesor la Facultatea de Ştiinţe Politice, care ne-a
explicat că "anumite proiecte concepute de Departamentul pentru Relaţii Interetnice, la nivel
guvernamental, ar trebui să devină realitate şi să beneficiem cu toţii de certitudinea realizării unor
deziderate mai vechi, a înţelegerii şi acceptării toleranţei faţă de alte etnii, religii sau categorii sociale,
dar mai ales înlăturarea prejudecăţilor şi a stereotipiilor de tot felul, care nu fac decât să îndepărteze pe
tineri de bătrâni, pe copii de părinţi, pe elevi de profesori, pe tinerii normali de persoanele cu handicap
sau pe creştinii cuviincioşi de cei care şi-au făcut un scop din a denigra zilnic Biserica şi pe slujitorii
ei".
Exerciţiul toleranţei te "molipseşte" cu virtuţi

Tinerii au mare nevoie de îndrumare, de un sfat, au nevoie mai ales de argumente, şi nu de idei
preconcepute. Din lucrul cu tinerii se poate lesne observa că există o mai bună colaborare atunci când
evităm să dăm verdicte, să catalogăm. Tinerilor nu le place să fie arătaţi cu degetul, îşi cunosc bine
lipsurile şi ştiu ce trebuie să facă pentru a-şi corecta comportamentul, au nevoie doar de puţină
înţelegere şi poate de ceva mai multă răbdare din partea noastră, a "maturilor". Este şi părerea Andreei,
studentă în anul I la Facultatea de Jurnalism şi Ştiinţele Comunicării: "Întotdeauna mi-a plăcut acea
replică celebră - "Vezi mai întâi bârna din ochiul tău şi apoi să vorbeşti despre paiul din ochiul
celuilalt" - şi toţi simţim asta - nu ne place când cineva ne judecă, mai ales gratuit, fără să deţină toate
informaţiile sau toate capetele de acuzare, şi chiar şi atunci, a avea o atitudine de intoleranţă,
neiertătoare şi neîndurătoare faţă de cel care a greşit nu cred că îl ajută, ba din contră, îl afundă şi mai
rău şi îl face să fie, la rândul său, neiertător şi lipsit de toleranţă. Întotdeauna am crezut că lucrurile
bune sunt "molipsitoare", iar toleranţa trebuie să fie "profesată", nu poţi fi tolerant decât după
"exerciţii" serioase în acest scop. Eu nu sunt o persoană foarte tolerantă, dar cred că depinde şi de
temperament. Tot ceea ce fac este să mă feresc de etichetări, le consider primitive".

Ce se câştigă greu se pierde uşor

Recunoaşterea căii greşite pe care te poţi afla la un moment dat este un pas important, dar foarte dificil
dacă nu ai repere solide, duhovniceşti. Sunt mulţi tineri care recunosc că nu şi-au pus vreodată
problema despre cât de toleranţi sunt sau cât şi cum îşi manifestă ei toleranţa şi mai ales faţă de cine.
"Este foarte dificil, nu cred că noi, tinerii, ne gândim foarte des la aceste lucruri. Suntem acaparaţi de
felul în care arătăm, de cât de originali suntem, de schimbările pe care le suferim şi mai ales de starea
de cunoaştere şi acumulare continuă. Şi mai adăugăm şi conflictele în care cădem, cu părinţii, cu
prietenii, nu prea avem timp să ne analizăm cât de toleranţi suntem. Tinerii sunt şi foarte impulsivi, nu
avem răbdare, vrem totul într-un timp foarte scurt, avem mii de planuri, ne facem visuri şi uneori
suntem luaţi de val. Tocmai de aceea avem nevoie să ştim că părinţii ne susţin şi profesorii ne ajută şi
ne trag de mânecă atunci când o mai luăm pe lângă. Personal, sunt convinsă că dacă reuşeşti să fii o
persoană tolerantă şi înţelegi bine ce înseamnă să te menţii pe această linie, îţi va folosi mai târziu şi te
va ajuta să treci mai uşor peste problemele ce vor apărea. Toleranţa este o calitate rară, se câştigă greu
şi se menţine şi mai greu", se arată convinsă Mihaela Răducea, studentă la Managementul Afacerilor
Internaţionale.

Chezăşia libertăţii creştinilor

"Ne este tot mai greu să fim toleranţi pentru că am uitat valoarea iertării. Şi nu mai iertăm pentru că
reducem totul la persoana proprie, uitând că mântuirea noastră stă în raportarea faţă de celălalt, faţă de
fratele nostru, de aproapele nostru, în care trebuie să vedem, în orice clipă, chipul lui Hristos.
Toleranţa se manifestă deplin în familie şi în Biserică, această familie mai mare, unde orice om găseşte
odihnă sufletului şi pace lăuntrică. De la întemeierea sa, Biserica a fost spaţiul în care s-a manifestat şi
promovat înţelegerea dintre oameni, toleranţa, răbdarea, libertatea. Toleranţa a fost chezăşia libertăţii
creştinilor, a descoperirii de sine ca şi chip al lui Dumnezeu, şi mai ales toleranţa a fost temelia
cunoaşterii şi a înţelegerii voii lui Dumnezeu în lume. Prin învăţarea lecţiei toleranţei, tinerii se pot
descoperi pe ei, vor vedea limpede cine sunt cu adevărat şi vor scăpa de măştile pe care şi le
confecţionează din dorinţa de a-şi ascunde trăirile şi mai ales frica, acest sentiment adânc cuibărit în
sufletele lor ce îi întristează, îi dezamăgeşte şi îi limitează. Tinerii sunt sufletul Bisericii noastre
strămoşeşti, ei dispun acum de o libertate fără margini, inclusiv libertatea de a spune da sau nu în faţa
răului, a ispitelor sub toate formele, şi acum a venit vremea ca tinerii să îşi arate forţa şi măreţia
sufletelor lor - şi aceasta o pot face prin opţiunea pentru virtute, prin alegerea căii drepte, a toleranţei,
moralităţii şi dragostei faţă de Biserică. Doar în biserică, tinerii se pot manifesta deplin, de aici se pot
ridica oameni mari, destoinici, cu caracter, oameni cu adevărat liberi, aşa cum au fost toţi mucenicii
sfintei noastre Biserici", ne-a declarat protosinghelul Maxim Bădoiu, stareţul Mănăstirii Cernica.