Politica Energetica Si Eguvernarea

UNIVERSITATEA ,,PETRU MAIOR’’ DIN TÎRGU MUREŞ
FACULTATEA DE ŞTIINŢE ECONOMICE, JURIDICE ŞI
ADMINISTRATIVE, SPECIALIZAREA: MPEAP II
POLITICA EUROPEANĂ ÎN DOMENIUL

ENERGIEI
Îndrumător:
Lector dr. Marian Brîndușa
Masterand:
Borodin Ana
Tîrgu Mureș
2017
POLITICA EUROPEANĂ ÎN DOMENIUL ENERGIEI
CUPRINS
INTRODUCERE ......................................................................................................................................... 3
CAPITOLUL I............................................................................................................................................. 5
ISTORIA ȘI EVOLUŢIA POLITICII COMUNE ÎN DOMENIUL ENERGIEI ....................................................... 5
CAPITOLUL II.......................................................................................................................................... 12
PRINCIPALELE RESURSE ŞI TIPURI DE ENERGIE ..................................................................................... 12
CAPITOLUL III......................................................................................................................................... 16
OBIECTIVELE POLITICII ENERGETICE ..................................................................................................... 16
3.3. Piaţa internă a energiei din cadrul Uniunii Europene ................................................................ 19
3.4. Rolul Parlamentului European în cadrul Politicii energetice a Uniunii Europene ..................... 21
CAPITOLUL IV. ....................................................................................................................................... 24
PLANUL DE ACŢIUNE PENTRU EFICIENŢA ENERGETICĂ ........................................................................ 24
4.1. Economii de energie potenţiale .................................................................................................. 24
4.2. Măsurile propuse prin planul de acţiune .................................................................................... 25
CAPITOLUL V. ........................................................................................................................................ 28
STRATEGII ENERGETICE ......................................................................................................................... 28
5.1. Strategia de securitate energetică ............................................................................................... 28
5.2. Strategia energetică 2020 ........................................................................................................... 31
CAPITOLUL VI. .............................................................................................................................. 35
COOPERARE INTERNAȚIONALĂ A UNIUNII EUROPENE PRIVIND IMPORTURILE DE
ENERGIE ......................................................................................................................................... 35
6.1. Țările importatoare de energie .................................................................................................. 35
6.2. Statistici privind consumul și importurile de energie în Uniunea Europeană ........................... 38
CAPITOLUL VII. ...................................................................................................................................... 42
LEGISLAȚIE EUROPEANĂ PRIVIND ENERGIA ......................................................................................... 42
CONCLUZII ............................................................................................................................................. 45
BIBLIOGRAFIE ........................................................................................................................................ 47
2
INTRODUCERE
Energia este și va ramane una din preocupările globale majore ale secolului al XXI-
lea, iar Europa nu reprezintă o excepție. Datorită faptului că se preconizează o creștere
majoră a cererii de energie pe plan global în anii urmatori, s-au ridicat diverse întrebări
referitoare la furnizările de energie în viitor, la competitivitatea economică a diverselor surse
de energie și la impactul asupra mediului înconjurator.
În societatea noastră industrială, de energie depinde totul. Cu ajutorul ei se mişcă

automobilele, zboară rachetele în cosmos. Cu ajutorul energiei se poate prăji diferite
alimente, se poate încălzi o încăpere, se luminează străzile, se scot în larg corăbiile. Mulţi pot
spune că energie este şi petrolul şi gazele naturale. Dar nu este aşa, pentru a scoate energia
din ele, ele trebuiesc arse, aşa ca şi benzina, cărbunele sau lemnele.
Lumea noastră este plina de energie, care poate fi folosită pentru necesităţile omenirii,
prin efectuarea lucrului mecanic de către diferite corpuri. Energia poate să se găsească şi în
oameni şi în animale, în petre şi plante, în combustibilile subterane, în copaci şi atmosferă, în
râuri şi lacuri. Dar cele mai mari rezerve de energie sunt acumulate prin intermediul soarelui,
în oceane, dintre care o suprafaţă mare de curente de apă care se mişcă neîntrerupt.
Sursele de energie mai primitive sunt cele care se consumă pe timp ce trece, iar unele
dintre ele se pot regenera. Acestea sunt cele obţinute din: cărbune, petrol, gaze naturale,
lemn, substanţe radioactive. Însă acestea sunt epuizabile şi arderea acestora produce mari
cantităţi de CO2 NOx, SO2 – sunt gaze cu efect de seră.
De aceea sunt căutate noi surse de energie care nu scad odată cu folosirea lor, şi ele
sunt inepuizabile. Astfel de surse de energie sunt: forţa vântului, radiaţiile solare, forţa de
cădere a apei şi a fluxurilor şi căldura Pământului. Utilizarea acestor surse reduce
semnificativ poluarea, comparativ cu folosirea tipurilor de energie epuizabilă.
Este necesar ca aceste noi resurse să înlocuiască treptat resursele tradiţionale

epuizabile, asigurând protecţia mediului natural şi securitatea energetică. Sectorul energetic
are o importanţă vitală pentru dezvoltarea economică şi socială şi pentru îmbunătăţirea
calităţii vieţii populaţiei. Asigurarea alimentării cu energie în volum suficient şi accesul larg
la serviciile energetice, în special la cele ecologice provenite din surse regenerabile, este o
exigenţă de bază a dezvoltării durabile. Conştient de faptul că resursele energetice
„tradiţionale" sunt limitate şi că în viitor omenirea va fi obligată să se orienteze spre surse
3
regenerabile de energie, trebuie implementată o strategie orientată spre producerea şi

utilizarea treptată a tipurilor de energie verde, în vederea economisirii resurselor epuizabile şi
înlocuirea lor în viitor.
În conformitate cu Noua Politică Energetică a Uniunii Europene elaborată în anul

2007, energia este un element esențial al dezvoltării la nivelul Uniunii. Dar, în aceeași măsură
este o provocare în ceea ce privește impactul sectorului energetic asupra schimbărilor
climatice, a creşterii dependenței de importul de resurse energetice precum şi a creşterii
preţului energiei.
Pentru depășirea acestor provocări, Comisia Europeană consideră absolut necesar ca

Uniunea Europeană să promoveze o politică energetică comună, bazată pe securitate
energetică, dezvoltare durabilă și competitivitate.
Îngrijorarea provocată de dependența tot mai accentuată de importurile de energie din

Rusia a transformat politica energetică într-una dintre prioritățile Uniunii Europene.
4
CAPITOLUL I.
ISTORIA ȘI EVOLUŢIA POLITICII COMUNE ÎN DOMENIUL

ENERGIEI
După anul 1945, guvernele democratice vest-europene au considerat că în

reconstrucţia de după război, un rol esenţial îl joacă energia şi de aceea sectorul trebuie
integral controlat de stat. Industriile au fost naţionalizate, iar pentru evitarea abuzului de
putere s-a recurs la soluţia proprietăţii publice sau a controlului public. Îm așa fel, s-au
născut, între altele, Electricite de France şi Gaz de France în 1946, ENEL în 1962 în Italia.
Având in vedere rolul dominant al statelor în politica de energie la acea vreme, primele
Tratate al Comunităţilor Europene nu au inclus printre obiectivele lor, sectorul energetic, ci
doar unele componente ale acestuia.
Comunitatea Europeană a Cărbunelui şi Oţelului (CECO)1, înfiinţată prin Tratatul

de la Paris în 1951, a creat o piaţă comună a cărbunelui, care în final nu s-a dezvoltat şi pe
alte direcţii.
Tratatul de constituire a Comunităţii Europene a Energiei Atomice

(EURATOM)2, încheiat la Roma în 1957, îşi are originea în criza petrolului din canalul Suez
din 19563, propunându-ţi, pe de o parte, reducerea dependenţei faţă de importurile din
Orientul Mijlociu, iar pe de altă parte, să ofere o contrapondere la dominaţia nucleară a SUA
şi URSS care începuse să se manifeste la acea vreme. Mai târziu, Euratom a încurajat
dezvoltarea programelor nucleare naţionale.
Crizele de energie din anii ’70 au condus la intervenţii energice ale statelor
individualizate în sectorul energiei. Pe agenda politică europeană a apărut o nouă problemă,
şi anume aceea a securităţii aprovizionării cu energie. Au fost iniţiate programe costisitoare
pentru construcţia de centrale nucleare şi s-au alocat subvenţii pentru energiile alternative. A
1
Prin semnarea Tratatului de la Paris la 18 aprilie 1951 de către 6 state europene – Italia, Franţa, Belgia,
Republica Federală Germania, Luxemburg şi Olanda – a fost creată Comunitatea Europeană a Cărbunelui şi
Oţelului (CECO).
2
La 25 martie 1957 la Roma este semnat de cele 6 ţări europene Tratatele de instituire a Comunităţii Europene
a Energiei Atomice (EURATOM) şi Comunităţii Economice Europene (CEE). Tratatele au intrat în vigoare la 1
ianuarie 1958.
3
André Nouschi, Petrolul și relațiile internaționale din 1945 până în prezent, traducere de Irinel Antoniu,
prefață de Ruxandra Ivan, Institutul European, Iași, 2007, p.106.
5
fost creată Agenţia Internaţională a Energiei, cu scopul de a supraveghea alocarea resurselor

financiare pentru programe în domeniul energiei.
În acelaşi timp, au început să se contureze politici naţionale în domeniul energiei şi

să fie create agenţiile de implementare a acestora. Totuşi, unele intervenţii planificate ale
guvernelor naţionale s-au dovedit lipsite de succes, ceea ce a pus sub semnul îndoielii
capacitatea lor de a interveni, individual, în politica de energie.
Primele abordări în favoarea unei politici a energiei cu deschidere către piaţă au

început să apară în Marea Britanie şi SUA încă din anii ’70. Anumite structuri funcţionale
care operau izolat, dar destul de eficient, în special în SUA, reprezentate prin producători
independenţi care furnizau energie în reţele publice au indus opinia potrivit căreia acest tip de
întreprinderi s-ar putea extinde, lărgind numărul actorilor din sector şi încurajând concurenţa.
La mijlocul anilor ’80, noua gândire a început să câştige tot mai mulţi adepţi, iar
globalizarea economiei mondiale şi apariţia diferitelor initiaţive guvernamentale de
liberalizare a pieţelor de energie au erodat tot mai mult controlul statului asupra sectorului.
Globalizarea a adus în discuţie rolul statului-naţiune, nu în sensul reducerii rolului şi a
prerogativelor acestuia, ci al transformării funcţiilor sale şi al depolitizării spaţiului naţional
pentru unele sectoare economice. Liberalizarea, ca o consecinţă imediată a globalizării,
implică în mod necesar un transfer de responsabilitate de la stat către sectorul privat,
concomitent cu preluarea corespunzătoare a atribuţiilor de reglementare de către agenţiile
guvernamentale.
Carta Europeană a Energiei (1994) este un tratat de drept internaţional, semnat de

către ţările europene şi din afara Europei, care conţine în anexă Tratatul Cartei Energiei.
Carta şi Tratatul sunt documente-cadru de importanţă juridică, mai ales în ceea ce priveşte
reglementarea relaţiilor comerciale din domeniul energiei.
Tratatul conţine prevederi referitoare la următoarele domenii:
 Comerţul cu materiale şi produse energetice;

 Tranzitul de materiale şi produse energetice;
 Promovarea şi protejarea investiţiilor private, în regim egal;
 Reglementarea diferenţelor.
6
Prevederile permit accesul ţărilor din vestul Europei la resursele energetice din est, în
schimbul fondurilor şi al tehnologiilor modern. Companiilor străine au acelaşi statut ca şi cele
naţionale.
Prima comunicare a Comisiei Europene care abordează chestiunea unei politici

energetice comune datează din 1995 şi s-a numit Carta Verde „Pentru o politică energetică a
Uniunii Europene”. I-au urmat, în acelaşi an, Carta Albă „O politică energetică pentru
Uniunea Europeană”, apoi o nouă secvenţă de comunicări în 1996 şi 1997, numite „Carta
Verde pentru o Strategie Comunitară – Energie pentru viitor: surse regenerabile de
energie”, respectiv „Carta Albă – Energie pentru viitor: surse regenerabile de energie”.
Aceste documente stau la baza actualei politici energetice comune şi a legislaţiei europene.4
Comisia Europeană a adoptat aceste documente pentru securitatea alimentării cu

energie a ţărilor member ale Uniunii Europene (UE-15), dar şi pentru perioada viitoare până
în anul 2030- pentru o Uniune Europeană extinsă (UE-30).
Carta Verde a schiţat trei probleme majore:
 “dependenţa Uniunii Europene de sursele de energie extenă va creşte, iar

extinderea Uniunii nu va schimba situaţia;
 Uniunea Europeană are o capacitate limitată în a influenţa condiţiile de
alimentare cu energie; este esenţial ca UE să poată interveni la partea de consum,
în principal prin promovarea economiei de energie (în clădiri şi în sectorul
transporturilor) şi a energiei regenerabile;
 În prezent5, Uniunea Europeană nu este în măsură să răspundă provocărilor
schimburilor climatice şi să-şi îndeplinească angajamentele, menţionate în
Protocolul de la Kyoto”.6
În aceste circumstanţe, Comisia a luat în considerare următoarele aspecte:
a) Situaţia economică şi energetică la scară globală;

b) Extinderea UE de la 15 la 30 de state membre;
c) Integrarea pieţei de energie.
4
http://www.strategikon.ro/files/analize/EU___energy_policy.pdf
5
Carta Verde se referea la anul 1995, când ea a fost adoptată.
6
Profiroiu Marius, Profiroiu Alina, Popescu Irina, Instituţii şi politici europene, Ediura Economică, Bucureşti,
2008, p. 269.
7
Liberalizarea pieţei de energie electric şi gaze naturale este ţinta care conduce la o
economie competitivă şi la creşterea securităţii în alimentarea cu energie. La acea vreme, 2/3
din piaţa de energie electric şi 80% din piaţa gazelor natural erau liberalizate.
La 8 martie 2006, Comisia a adoptat o Cartă Verde intitulată “Strategia europeană

pentru o energie sigură, competitivă şi durabilă” (105/2006). Comisia defineşte în acest
document bazele unei politici europene a energiei, care urmăreşte atingerea a trei obiective
principale:
- Dezvoltarea durabilă;
- Competitivitatea;
- Securitatea aprovizionării.
În acest sens, ea deschide dezbaterile în şase domenii prioritare:
 Realizarea pieţei interne;

 Securitatea aprovizionării, la baza căreia ar trebui să stea principiul
solidarităţii între statele membre;
 Instituirea unei configuraţii energetice mai durabile, eficiente şi
diversificate;
 Combaterea încălzirii climatice;
 Un plan strategic pentru tehnologiile energetice;
 Politică energetică externă coerentă.
În acest sens, ea propune, în special, definirea unor priorităţi în materie de
infrastructuri necesare pentru securitatea aprovizionării Uniunii Europene, stabilirea unui
spaţiu de reglementare comun cu ţările învecinate, în vederea creării unei comunităţi
paneuropene a energiei şi consolidarea dialogului cu ţările furnizoare de energie, precum şi
cu ceilalţi consumatori.
La 1 iulie 2006 a intrat în vigoare Tratatul de instituire a Comunităţii energiei 7.

Aceasta creează cea mai mare piaţă internă a energiei din lume, grupând într-un singur bloc
commercial cele douăzeci şi cinci de state membre ale Uniunii Europene şi nouă state şi
teritorii europene apropiate. Odată cu intrarea în vigoare a acestui tratat, părţile trebuie să
7
http://eur-lex.europa.eu/legal-content/RO/TXT/?uri=URISERV%3Al27074
8
autorizeze libera circulaţie a electricităţii şi a gazului de-a lungul frontierelor lor, în schimbul
asigurării respectării standardelor de mediu şi comerciale minime.
În cadrul Tratatului de la Lisabona în anul 20078, se conferă energiei o bază juridică

şi Uniunea Europeană dobândeşte competenţe partajate cu statele membre în acest domeniu.
Într-adevăr, articolul 194 din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene precizează că,
în contextul instituirii şi funcţionării pieţei interne şi, din perspectiva necesităţii de a conserva
şi îmbunătăţi mediul, politica Uniunii în domeniul energiei urmăreşte, în spiritul solidarităţii
între statele membre:
- să asigure funcţionarea pieţei energiei;

- să asigure securitatea aprovizionării cu energie în Uniune;
- să promoveze eficienţa energetică şi economia de energie, precum şi dezvoltarea
de noi surse de energie şi energii regenerabile.
Totodată, se prevede faptul că măsurile necesare pentru realizarea acestor 3 obiective

(competitivitate, sustenabilitate şi securitatea aprovizionării cu energie) nu aduc atingere
dreptului unui stat membru de a stabili condiţiile de exploatare a propriilor resurse energetice,
dreptului său de a alege diferite surse de energie şi structurii generale a aprovizionării sale cu
energie.
Evenimentele de la Fukushima, din martie 2011, au întărit dimensiunea nucleară a

politicii energetice a Uniunii Europene, prin derularea unui exerciţiu amplu de testări de
rezistenţă la instalaţiile nucleare din Uniunea Europeană (şi din statele învecinate), în
perioada 2011-2012 şi, ulterior, prin adoptarea Directivei 2014/87/Euratom de modificare a
Directivei 2009/71/Euratom de instituire a unui cadru comunitar pentru securitatea nucleară a
instalațiilor nucleare.
În anul 2011, s-a formalizat şi dimensiunea externă a politicii Uniunii Europene

privind energia, prin lansarea, de către Comisie, în luna septembrie a acelui an, a Comunicării
privind securitatea aprovizionării cu energie şi cooperare internaţională şi, în baza acesteia,
prin adoptarea de Concluzii ale Consiliului Energie din 24 noiembrie 2011. Nevoia creării
unei dimensiuni externe a politicii Uniunii Europene pentru energie a fost resimţită ca o
8
https://www.consilium.europa.eu/uedocs/cmsUpload/cg00014.ro07.pdf
9
extensie firească a coordonării intra-UE, de necesitate indispensabilă pentru consolidarea

profilului Uniunii Europene în relaţia cu partenerii externi.
Pe măsura descoperirii rezervelor de gaze neconvenţionale în diverse ţări din Uniunea

Europeană, la nivelul Uniunii a început un proces de evaluare a efectelor exploatării acestei
resurse asupra mediului şi habitatelor umane şi naturale. La 22 ianuarie 2014, Comisia
Europeană a lansat Recomandarea 2014/70/UE privind principiile minime pentru explorarea
şi producerea de hidrocarburi cu utilizarea fracturării hidraulice9, însoţită de Comunicarea
privind explorarea şi producerea de hidrocarburi cu utilizarea fracturării hidraulice.
Pe lângă iniţiativele Comisiei Europene abordate la reuniunile periodice ale

miniştrilor energiei din statele membre ale Uniunii Europene, europenizarea politicii
energetice a fost sprijinită şi de organizarea de Consilii Europene având energia printre
tematicele tratate (februarie 2011, mai 2013, martie 2014, iunie 2014, octombrie 2014,
decembrie 2014, martie 2015, decembrie 2015, martie 2016, iunie 2016).
La 25 februarie 2015, Comisia lansează Comunicarea privind Uniunea Energiei, care

prezintă viziunea pentru viitor a sistemului energetic european şi paşii necesari pentru
realizarea acesteia. Uniunea Energiei se bazează pe cele 3 obiective ale politicii energetice a
Uniunii Europene şi se concentrează asupra a 5 dimensiuni care se sprijină reciproc:
 securitatea energetică, solidaritatea şi încrederea;

 piaţa internă a energiei;
 eficienţa energetică, văzută ca o contribuţie la moderarea cererii de energie;
 decarbonizarea economiei;
 cercetarea, inovarea şi competitivitatea.
Sunt vizate finalizarea integrării pieţei energetice interne, consolidarea coordonării

politicilor naţionale, eliminarea barierelor de piaţă şi a izolării energetice, scăderea preţului la
energie pentru consumatori, modernizarea infrastructurii şi atragerea investiţiilor în sectorul
energetic cu accent pe tehnologiile inovative şi capacităţile de producţie a energiei verzi.
La 18 noiembrie 2015, Comisia Europeană a lansat primul raport privind Starea

Uniunii Energiei, care evaluează progresul realizat în construirea unei Uniuni a Energiei şi
accentuează aspectele care necesită atenţie suplimentară în perioada următoare. Acest
9
http://eur-lex.europa.eu/legal-content/RO/TXT/?uri=CELEX%3A32014H0070
10
document examinează progresele înregistrate de la publicarea Comunicării Comisiei privind

Uniunea Energiei și identifică aspectele-cheie care necesită atenție politică specifică în anul
2016. Totodată, această Comunicare prezintă situația comparativă, la nivelul Uniunii
Europene, a celor cinci dimensiuni ale Uniunii Energiei10.
La reuniunea Consiliului European din 17-18 decembrie 2015, liderii europeni au

analizat progresele realizate în implementarea Strategiei privind Uniunea Energiei şi au oferit
liniile directoare cu privire la măsurile care trebuie întreprinse în continuare. Astfel, Consiliul
European a solicitat:
 înaintarea rapidă a propunerilor legislative relevante, în conformitate cu orientările

sale formulate anterior;
 punerea în aplicare deplină a legislației privind energia din surse regenerabile,
eficiența energetică și alte măsuri, cum ar fi îmbunătățirea oportunităților în materie
de investiții, pentru a îndeplini obiectivul 2020;
 elaborarea unei strategii integrate vizând cercetarea, inovarea și competitivitatea;
 punerea în aplicare rapidă a proiectelor de interes comun și utilizarea optimă a
infrastructurii în beneficiul unei piețe pe deplin funcționale și interconectate și al
securității energetice, cu menţiunea că orice nouă infrastructură ar trebui să respecte
pe deplin cel de-al treilea pachet privind energia și alte acte legislative aplicabile ale
UE, precum și obiectivele Uniunii Energetice.
În anul 2016, Comisia continuă acţiunile prevăzute în Foaia de parcurs a Strategiei
cadru privind Uniunea Energiei, în sensul lansării de noi propuneri legislative şi al revizuirii
unora deja existente11. În acest sens, la 16 februarie 2016, Comisia a adoptat pachetul de
măsuri în domeniul securităţii energetice. Pachetul vizează: propunerea legislativă de
revizuire a Regulamentului 994/2010 referitor la siguranţa aprovizionării cu gaze naturale,
propunerea legislativă de revizuire a Deciziei privind transparenţa acordurilor
interguvernamentale încheiate de statele membre cu state terţe în domeniul energiei, Strategia
UE privind LNG şi depozitarea, Strategia privind încălzirea şi răcirea.
Ulterior, în iunie 2016, Consiliul European a solicitat finalizarea şi implementarea

diferitelor strategii şi planuri de acţiune propuse de Comisie şi care privesc piaţa internă,
inclusiv în domeniul energiei, să fie finalizate şi implementate până în anul 2018.
10
http://ec.europa.eu/priorities/energy-union/state-energy-union/index_en.htm.
11
http://eur-lex.europa.eu/legal-content/RO/TXT/?uri=CELEX%3A52015DC0080
11
CAPITOLUL II.
PRINCIPALELE RESURSE ŞI TIPURI DE ENERGIE
Produsele energetice extrase sau captate direct din resurse naturale sunt denumite
surse de energie primară, în timp ce produsele energetice care sunt obținute din sursele de
energie primară în uzine de transformare sunt denumite produse derivate 12. Producția de
energie primară cuprinde producția națională din surse de energie primară și are loc atunci
când sunt exploatate resurse naturale, de exemplu în mine de cărbuni, în câmpuri petrolifere,
în centrale hidroelectrice sau în producția de biocombustibili. Ori de câte ori consumul
depășește producția primară, deficitul trebuie să fie acoperit prin importuri de produse
primare sau derivate.
Energia termică produsă într-un reactor ca rezultat al fisiunii nucleare este considerată
producție primară de energie termonucleară, denumită și energie nucleară. Aceasta se
calculează fie pe baza energiei termice efectiv produse, fie pe baza producției brute de
energie electrică raportate și a eficienței termice a centralei nucleare. Producția primară de
cărbune și de lignit constă în cantități de combustibili extrase sau produse, calculate după
încheierea tuturor operațiunilor de eliminare a materiei inerte.
Transformarea energiei dintr-o formă în alta, cum ar fi producția de energie electrică

sau de energie termică în cadrul centralelor termice sau producția de cocs din cuptoarele de
cocs, nu este considerată producție primară.
1.Cărbunele
Este o resursă energetică cu o

contribuţie majoră la siguranţa în
alimentare cu energie, dar are un impact
12
http://ec.europa.eu/eurostat/statistics-explained/index.php/Energy_production_and_imports/ro
12
negativ asupra mediului datorită emisiilor de gaze cu efect de seră degajate în procesul de
producţie al energiei. Pe viitor însă sunt speranţe că noile tehnologii vor putea reduce cu până
la o treime emisiile datorate utilizării acestei resurse.
Pe data de 10 ianuarie 2007, Comisia a adoptat o comunicare intitulată “Producerea

de energie durabilă din combustibili fosili: obiectiv după anul 2020- emisii apropiate de zero
la arderea cărbunelui”. Recunoscând importanţa combustibililor fosili şi a rolului esenţial al
cărbunelui în materie de securitate a aprovizionării cu energie, aceasta sublinieză necesitatea
de a asigura compatibilitatea utilizării acestora cu obiectivele dezvoltării durabile, precm şi
politica în materie de schimbări climatice.
2. Petrolul
Petrolul constituie o resursă a cărei

utilizare în scopuri energetice şi de transport
implică probleme de mediu, cum ar fi poluarea
aerului şi a apei13.
Cererea de produse petroliere este şi va fi

în creştere. În aceste condiţii, criteriile impuse de
protecţia mediului vor determina o orientare pronunţată spre produse petroliere curate (cu
grad mare de rafinare).
Legislaţia comunitară se concentrează asupra aspectelor privind:
- Stocurile;
- Impozitarea;
- Protecţia mediului.
3. Gazul natural
La fel ca şi celelalte două resurse tratate anterior, utilizarea gazului natural are un
impact negativ asupra mediului (particule, fum, ploi acide, gaze cu efect de seră). Acesta se
poate reduce prin folosirea gazului curat, cu conţinut scăzut de sulf şi de carbon, prin
utilizarea tehnologiilor cu înaltă eficienţă energetică şi prin reducerea cererii de energie
(termoizolarea în construcţii).
13
http://europa.eu/rapid/press-release_MEMO-08-33_ro.htm
13
Utilizarea gazului în cogenerare va dubla

producţia de energie electric pe bază de gaz din
Uniunea Europeană.
La 19 septembrie 2007, Comisia a

adoptat un pachet de propuneri legislative al
căror obiectiv a fost finalizarea pieţei interne a
energiei electrice şi a gazelor naturale14.
Propunerile au vizat:
- Separarea efectivă a activităţilor de aprovizionare şi de producţie, pe de o parte, de
gestionarea reţelelor, pe de altă parte;
- Armonizarea ulterioară a competenţelor autorităţilor de reglementare naţionale din
domeniul energetic şi consolidarea independenţei acestora;
- Stabilirea unui mechanism care să permită gestionarilor de reţea de transport să
îmbunătăţească coordonarea gestionării şi securităţii reţelelor, schimburile
transfrontaliere şi exploatarea reţelelor;
- O transparenţă sporită în materie de funcţionare a pieţelor energiei.
3. Energia electrică
Una dintre cele mai importante directive din domeniul energiei electrice a fost
Directiva 92/1996 - Piaţa internă a energiei. Pregătirea implementării directive, după intrarae
în vigoare, a durat doi ani. Obiectivele acesteia erau:
- Siguranţa alimentării cu energie;
- Stimularea concurenţei;
Mijlocul prin care trebuia să se realizeze aceste obiective era promovarea pieţei unice
europene de energie.
În 2003, această directivă fost înlocuită de Directiva 54/2003. Prevederile ei au fost

preluate de legile referitoare la energie din ţările Uniunii Europene. Piaţa liberalizată a
înlocuit pieţe naţionale de timp monopol, bazate pe o singură cmpanie integrată vertical,
îndeplinind toate atributele serviciului public de alimentare cu energie electrică. Prevederile
directive vizau:
14
http://www.europarl.europa.eu/atyourservice/ro/displayFtu.html?ftuId=FTU_5.7.1.html
14
- Concurenţă şi deschidere;
- Accesul liber la reţea;
- Autorităţile de reglemetare;
- Separarea;
- Consumatorii captivi şi eligibili;
- Preţul energiei.
4. Energia termică
În 2007, Comisia a propus un proiet de directivă care urmăreşte îmbunătăţirea

eficienţei energiei în clăduri cu 22%, până în anul 2010.
5. Energia nucleară
În Tratatul Euratom se recunoaşte că energia nucleară reprezintă o resursă esenţială

pentru dezvoltarea şi revigorarea industriei. În aceste condiţii, s-a încercat cearea condiţiilor
necesare dezvoltării unei industrii nucleare ce trebuia să furnizeze noi surse de energie,
conducând la modernizarea proceselor tehnologice şi contribuind la prosperitatea populaţiei.
6. Energiile verde (regenerabile)
Prin energii verzi sau surse regenerabile de energie se înţelege: hidroenergia, energia
solară (captată cu panouri solare sau celule fotovoltaice), eoliană, geotermală, sau cea
produsă de valuri şi mare, biomasă etc., iar într-o accepţiune mai largă se include şi deşeurile
cu potenţial de valorificare energetică.
În 1997, Comisia a adoptat Carta Albă privind sursele regenerabile de energie:

“energie pentru viitor: surse de energie regenerabilă”, care a identificat trei obiective-cheie în
politica energetică:
- Îmbunătăţirea competitivităţii;
- Securitatea resurselor;
15
CAPITOLUL III.
OBIECTIVELE POLITICII ENERGETICE
3.1. Obiectivele strategice ale politicii energetice
Politica energetică europeană este orientată către obiective pe termen lung, Comisia,
Parlamentul şi Consiliul European, relevă faptul că politica energetică trebuie să se înscrie în
obiectivele generale ale politicii economice europene, pentru garantarea intereselor colective,
a dezvoltării durabile şi a protecţiei consumatorilor.
Strategiile energetice ale Uniunii Europene, au impact şi asupra politicilor din alte
domenii, astfel că este foarte important să existe o corelare şi o coerenţă între acestea. De
asemenea, în ceea ce priveşte colaborarea cu statele terţe, Uniunea Europeană trebuie să
militeze pentru crearea unei politici energetice unice, pentru a proteja statele membre de
dezechilibre pe piaţa economică, datorate lipsei de energie sau de furnizarea energiei la
costuri ridicate.
Pentru crearea unei economii eficiente, obiectivele strategice principale ale politicii
energetice care s-au conturat la nivelul Uniunii Europene sunt15:
- durabilitatea;
- competitivitatea;
- securitatea aprovizionării.
Se prevede astfel că, promovarea durabilităţii în materie de mediu să se facă prin

consolidarea poziţiei de lider al Uniunii Europene prin adoptarea unui plan de acţiune privind
eficienţa energetică, prin continuarea dezvoltării energiilor regenerabile, prin punerea în
aplicare a unui plan de acţiune în materie de biomasă, cu sprijinul cercetării şi dezvoltării.
Consolidarea securităţii aprovizionării energetice se va face prin dezvoltarea unei politici
externe comune şi instaurarea unui dialog cu statele membre şi partenerii pentru acoperirea
consumului de energie al comunităţilor şi pentru a limita vulnerabilitatea Uniunii Europene
faţă de importurile de hidrocarburi. Asigurarea competitivităţii se referă la promovarea
15
https://europa.eu/european-union/topics/energy_ro
16
ocupării forţei de muncă şi a creşterii economice, furnizând astfel consumatorilor energie

sigură şi preţuri convenabile.
3.2. Instrumente de realizare a obiectivelor din domeniul politicii energetice a Uniunii

Europene
Tratatul de la Lisabona atribuie energiei un rol central în cadrul activităţilor europene.

Acesta îi conferă, de fapt, un nou temei juridic, neinclus în tratatele precedente şi anume
articolul 194 din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene16.
Obiectivele politicii energetice europene sunt susţinute de instrumente de piaţă, în

principal, taxe, subvenţii şi sistemul de comercializare a cotelor de emisii de CO2,
dezvoltarea tehnologiilor energetice, în special, tehnologii pentru eficienţă energetică şi
energie regenerabilă sau cu emisii reduse de carbon, precum şi de instrumente financiare
comunitare. De asemenea, în anul 2008, Uniunea Europeană a adoptat mai multe măsuri
având drept scop reducerea contribuţiei Uniunii Europene la încălzirea globală şi garantarea
aprovizionării cu energie.
Pachetul “Energie-Schimbări Climatice”, stabileşte pentru Uniunea Europeană o serie

de obiective pentru anul 2020, cunoscute sub denumirea de “obiectivele 20-20-20” şi anume:
 reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră la nivelul Uniunii Europene cu cel
puţin 20 % faţă de nivelul anului 1990;
 creşterea cu 20 % a ponderii surselor de energie regenerabilă în totalul
consumului energetic al Uniunii Europene, precum şi o ţintă de 10 %
biocarburanţi în consumul de energie pentru transporturi;
 o reducere cu 20 % a consumului de energie primară, care să se realizeze prin
îmbunătăţirea eficienţei energetice, faţă de nivelul la care ar fi ajuns consumul
în lipsa acestor măsuri17.
Acest pachet legislativ conţine şi alte acte normative complementare:

- Decizia 2009/406/CE privind reducerea efectelor gazelor cu efect de seră18;
16
Tratatul de la Lisabona de modificare a Tratatului privind Uniunea Europeană şi a Tratatului de instituire a
Comunităţii Europene, publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene C306/01 din 17.12.2007.
17
Decizia 2009/406/CE privind efortul statelor membre de a reduce emisiile de gaze cu efect de seră astfel încât
să respecte angajamentele Comunităţii de reducere a emisiilor de gaze cu efect de seră până în 2020, 239
publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene L140/136 din 5.6.2009.
17
- Directiva 2009/29/CE pentru îmbunătăţirea şi extinderea schemei europene de

tranzacţionare a certificatelor de emisii de gaze cu efect de seră19;
- Directiva 2009/28/CE privind energiile regenerabile;
- Directiva 2009/31/CE priind stocarea geologică a dioxidului de carbon (CO2)20.
Aceste acte normative se stabilesc mai multe ţinte şi mecanisme printre care un cadru
comun pentru promovarea energiei din surse regenerabile astfel încât Uniunea Europeană să
ajungă la o pondere a energiei din surse regenerabile în consumul final brut de energie de 20
% în anul 2020.
Pentru atingerea acestei ţinte trebuie stabilite de către fiecare stat membru, obiective
naţionale obligatorii şi mecanisme de cooperare naţionale. Obiectivul privind ponderea
energiei din surse regenerabile de energie în consumul final brut de energie în anul 2020,
stabilit prin Directiva 2009/28/CE, pentru ţara noastră este de 24 %21.
Un alt obiectiv al comunităţilor este acela de a utiliza biocarburanţi într-un procent de

minim 10 %, în transportul din interiorul Uniunii Europene, care să fie atins până în anul
2020. Acest procent este unic la nivelul tuturor celor 27 de state membre ale U.E., în
consecinţă acesta este şi procentul aplicabil ţării noastre.
Prin intermediul acestor acte normative complementare se instituie şi un cadru juridic

pentru captarea şi stocarea geologică, în condiţii de siguranţă din punct de vedere al mediului.
Uniunea Europeană intenţionează să construiască şi să pună în funcţiune până în anul 2015,
un număr de 12 instalaţii de captare şi stocare a dioxidului de carbon. Orientările comunitare,
revizuite, privind ajutoarele de stat pentru protecţia mediului, emise în aceeași perioadă
permit guvernelor să asigure sprijin financiar pentru instalaţiile pilot de captare şi stocare a
dioxidului de carbon22.
Măsurile privind eficienţa energetică au un rol fundamental în garantarea realizării cu

costuri scăzute a obiectivelor stabilite prin pachetul legislativ energie-schimbări climatice,
diminuarea consumului prin eficienţă energetică este cel mai potrivit mod de a reduce
18
Idem.
19
Directiva 2009/29/CE pentru îmbunătăţirea şi extinderea schemei europene de tranzacţionare a certificatelor
de emisii de gaze cu efect de seră, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene L140/63 din 5.6.2009.
20
http://eur-lex.europa.eu/legal-content/RO/TXT/?uri=URISERV%3Al28201
21
http://eur-lex.europa.eu/legal-content/RO/TXT/?uri=CELEX%3A52013PC0063
22
Ibidem.
18
dependenţa de combustibili fosili şi în special dependenţa de importurile din afara statelor

membre. Există un potenţial semnificativ de reducere a consumului, în special în sectoarele
mari consumatoare de energie, cum sunt clădirile, industria producătoare, conversia energiei
şi transporturile23.
Referitor la instrumentele de realizare a obiectivelor din domeniul politicii energetice

a U.E., este foarte importantă, necesitatea integrării aspectelor 24
de mediu în politica
europeană energetică, deoarece nu poate fi concepută o politică energetică eficientă şi
durabilă, fără luarea în considerare a efectelor acesteia asupra mediului înconjurător. Aceste
măsuri vor fi sprijinite de monitorizarea şi raportarea atentă a progreselor înregistrate, precum
şi de un schimb eficient de bune practici şi de asigurarea continuă a transparenţei prin
intermediul prezentării periodice de către Comisia Europeană a unei evaluări strategice
actualizate privind energia.
3.3. Piaţa internă a energiei din cadrul Uniunii Europene

Piaţa internă a energiei din cadrul Uniunii Europene este foarte importantă în
contextul satisfacerii celor trei provocări ale Europei din domeniu şi anume durabilitatea,
competitivitatea şi securitatea aprovizionării, cu scopul de a garanta utilizatorilor o libertate
de alegere reală, la preţuri echitabile.
O piaţă competitivă a energiei va reduce costurile pentru cetăţenii europeni şi pentru

întreprinderi, stimulând eficienţa energetică şi investiţiile. Operatorii de sisteme de transport
trebuie să aibă în vedere promovarea conectării la centralele producătoare de energie
regenerabilă, la centrale termoelectrice cogenerative şi la microcentrale, stimulând inovarea şi
încurajând micile întreprinderi şi persoanele fizice să ia în considerare aprovizionarea cu
energie regenerabilă.
În ceea ce priveşte piaţa concurenţială, trebuie operată o separare mai clară între
gestionarea reţelelor de gaz şi electricitate şi activităţile de producţie sau de furnizare,
deoarece atunci când o întreprindere controlează în acelaşi timp gestionarea reţelelor,
activităţile de producţie şi de furnizare, există un risc semnificativ de discriminare şi abuz.
Separarea gestionării reţelelor de activităţile de producţie sau de furnizare va încuraja
23
Iacovescu, I., Casele verzi, o modalitate de a economisi energia, În Revista Oxygen, nr.1/2008, pag. 50-51.
24
Soporan, V.F., Dezvoltarea Durabilă în Documente Europene şi Naţionale, Editura Casa Cărţii de Ştiinţă,
Cluj-Napoca, 2011.
19
întreprinderile să investească mai mult, favorizând astfel intrarea pe piaţă a noilor veniţi şi
consolidând securitatea aprovizionării.
Separarea se poate baza fie pe stabilirea unui operator de sistem independent care să
asigure întreţinerea, dezvoltarea şi exploatarea reţelelor, în timp ce întreprinderea rămâne
proprietara reţelelor, fie pe o separare totală a proprietăţii. În cadrul Uniunii Europene, se
impune o reglementare eficientă, care să privească armonizarea nivelurilor de putere şi de
independenţă ale autorităţilor de reglementare din domeniul energiei, accentuarea cooperării
dintre acestea şi obligarea lor să ia în considerare obiectivul comunitar de realizare a pieţei
interne de energie.
De asemenea, trebuie definite la nivel comunitar aspectele tehnice şi de reglementare,

cum ar fi normele de securitate comune necesare schimburilor transfrontaliere. Pentru ca
reţeaua energetică europeană să devină realitate, planul prioritar de interconectare subliniază
importanţa unui sprijin politic şi financiar acordat realizării infrastructurilor identificate ca
fiind esenţiale şi a numirii de coordonatori europeni pentru urmărirea proiectelor prioritare
cele mai problematice.
Uniunea Europeană trebuie să persevereze în lupta sa împotriva penuriei de energie,

prin elaborarea unei carte a consumatorilor de energie. Carta va încuraja în special elaborarea
de sisteme de ajutor pentru cetăţenii cei mai vulnerabili în faţa creşterii preţului la energie,
precum şi îmbunătăţirea nivelului minim de informaţii puse la dispoziţia cetăţenilor cu privire
la diferiţi furnizori şi opţiunile de aprovizionare. Utilizarea surselor de energie regenerabilă
(energia eoliană, solară şi fotovoltaică, biomasa şi biocombustibili, energia geotermică şi
pompele de căldură), va avea un rol decisiv referitor la securitatea aprovizionării cu energie
şi la creşterea numărului de locuri de muncă în Europa. În plus, energia regenerabilă
contribuie în mod indiscutabil la limitarea schimbărilor climatice.
Cu toate acestea, neglijând efectele benefice ale utilizării energiei regenerabile, statele
membre plasează sursele de energie regenerabilă pe o poziţie marginală în paleta energetică
europeană, costul lor păstrându-se mai ridicat decât cel al surselor de energie tradiţionale.
Pentru a putea impune în cadrul statelor membre valorificarea sursele de energie
regenerabilă, Uniunii Europene şi-a stabilit, prin legislaţia comunitară, obiectivul minim
obligatoriu pentru sursele de energie regenerabilă de 20 % din totalul surselor de energie până
20
în anul 202025. Acest obiectiv necesită progrese în cele trei sectoare principale vizate de către
sursele de energie regenerabilă: electricitatea şi asigurarea producţiei de electricitate durabile
pornind de la combustibili fosili, în special graţie elaborării sistemelor de captare şi stocare a
CO2, biocombustibilii care, până în 2020, vor trebui să reprezinte 10 % din combustibilul
destinat transporturilor şi, în final, sistemele de încălzire şi de răcire.
Având în vedere faptul că, Uniunea Europeană rămâne în mare măsură dependentă de
petrol şi cărbune, aceasta trebuie să acorde acum mai mult ca şi oricând o atenţie deosebită
tehnologiilor combustibililor fosili cu emisii reduse de carbon şi tehnologiilor de captare şi de
stocare a emisiilor. Investiţiile în aceste domenii vor contribui în mod direct la dezvoltarea
energetică durabilă şi crearea de locuri de muncă pe piaţa europeană.
3.4. Rolul Parlamentului European în cadrul Politicii energetice a Uniunii

Europene
Parlamentul și-a exprimat dintotdeauna sprijinul ferm în favoarea unei politici
energetice comune, care să abordeze aspecte precum competitivitatea, siguranța și
durabilitatea. Parlamentul a solicitat cu mai multe ocazii să se dea dovadă de coerență,
determinare, cooperare și solidaritate între statele membre în ceea ce privește soluționarea
actualelor și viitoarelor provocări de pe piața internă, precum și de angajament politic din
partea tuturor statelor membre și de o puternică inițiativă din partea Comisiei în procesul de
realizare a obiectivelor pentru 202026.
Parlamentul depune eforturi pentru o mai bună integrare a pieței energetice, precum și
pentru adoptarea unor obiective ambițioase, cu caracter obligatoriu din punct de vedere
juridic, referitoare la energia din surse regenerabile, la eficiența energetică și la reducerea
emisiilor de gaze cu efect de seră. În acest context, Parlamentul sprijină asumarea unor
angajamente mai puternice față de propriile obiective ale Uniunii Europene, subliniind faptul
că noua politică energetică trebuie să sprijine obiectivul pe termen lung de reducere a
emisiilor de gaze cu efect de seră cauzate de Uniunea Europeană cu 80-95% până în 2050.
De asemenea, Parlamentul sprijină diversificarea surselor de energie și a rutelor de

aprovizionare, în special dezvoltarea coridorului sudic al gazelor, o cooperare mai strânsă cu
25
Comunicarea Comisiei către Consiliu şi Parlamentul European – Foaie de parcurs pentru energia regenerabilă
COM/2006/848 final din 10.1.2007.
26
http://www.europarl.europa.eu/atyourservice/ro/displayFtu.html?ftuId=FTU_5.7.1.html
21
țările din zona Mării Caspice și, în mod mai general, importanța interconexiunilor în
domeniul gazelor și al energiei electrice în întreaga Europă Centrală și de Sud-Est pe o axă
nord-sud, crearea mai multor interconexiuni, diversificarea terminalelor de gaz natural
lichefiat și dezvoltarea de gazoducte, deschizând astfel piața internă.
Având în vedere dependența din ce în ce mai mare a Europei de combustibilii fosili,

Parlamentul a salutat Planul SET, nutrind convingerea că acesta va aduce o contribuție
esențială la durabilitate și la securitatea aprovizionării și că se va dovedi fi absolut necesar în
realizarea obiectivelor UE în materie de energie și climă stabilite pentru anul 2020.
Subliniind rolul important al cercetării pentru asigurarea unei aprovizionări durabile cu
energie, Parlamentul a subliniat că este necesar să se depună eforturi comune în domeniul
noilor tehnologii energetice, în ceea ce privește atât sursele de energie regenerabile, cât și
tehnologiile durabile pe bază de combustibili fosili, precum și să se prevadă fonduri publice
și private suplimentare pentru asigurarea punerii în aplicare reușite a planului.
Rezoluții importante adoptate recent de cître Parlamentul European27:
15 decembrie 2015: Parlamentul European a adoptat o rezoluție intitulată „Către o

uniune europeană a energiei”, ca răspuns la comunicarea Comisiei pe aceeași temă.
Parlamentul a luat act de cei cinci piloni ai uniunii energetice prezentați de către Comisie și a
insistat asupra faptului că politicile elaborate în cadrul acestor piloni trebuie să contribuie
întotdeauna la asigurarea siguranței aprovizionării cu energie, la decarbonizare, la
sustenabilitatea economiei pe termen lung și la asigurarea unor prețuri la energie accesibile și
competitive. Acesta a reamintit faptul că energia este un bun social public și, prin urmare,
Uniunea Europeană ar trebui să se concentreze atent pe problema legată de sărăcia energetică
și să promoveze măsuri concrete de soluționare a acestei probleme.
Rezoluția Parlamentului European din 5 februarie 2014 referitoare la un cadru pentru

2030 pentru politici în domeniul climei și al energiei (T7-0094/2014);
Rezoluția Parlamentului European din 10 septembrie 2013 referitoare la

eficientizarea pieței interne a energiei (T7-0344/2013);
27
Ibidem.
22
Rezoluția Parlamentului European din 21 mai 2013 referitoare la provocările și

oportunitățile actuale pentru energia regenerabilă pe piața internă europeană a energiei (T7-
0201/2013);
Rezoluția Parlamentului European din 21 mai 2013 referitoare la propunerea de

regulament al Parlamentului European și al Consiliului privind siguranța activităților
petroliere și gazifere offshore de prospectare, explorare și producție (T7-0200/2013);
Rezoluția Parlamentului European din 14 martie 2013 referitoare la Perspectiva

energetică 2050, un viitor cu energie (T7-0088/2013);
Rezoluția Parlamentului European din 12 martie 2013 referitoare la propunerea de

regulament al Parlamentului European și al Consiliului privind orientări pentru infrastructuri
energetice transeuropene și de abrogare a Deciziei nr. 1364/2006/CE (T7-0061/2013);
Rezoluția Parlamentului European din 11 septembrie 2012 referitoare la propunerea

de directivă a Parlamentului European și a Consiliului privind eficiența energetică și de
abrogare a Directivelor 2004/8/CE și 2006/32/CE (T7-0306/2012);
Rezoluția Parlamentului European din 12 iunie 2012 referitoare la angajarea în relații

de cooperare în domeniul politicii energetice cu parteneri din afara frontierelor noastre: o
abordare strategică privind aprovizionarea sigură, sustenabilă și competitivă cu energie (T7-
0238/2012).
23
CAPITOLUL IV.
PLANUL DE ACŢIUNE PENTRU EFICIENŢA ENERGETICĂ
Prezentul plan de acţiune are ca obiectiv mobilizarea opiniei publice, a decidenţilor

politici şi a agenţilor de pe piaţă şi transformarea pieţei interne a energiei, astfel încât
cetăţenii din Uniunea Europeană să beneficieze de infrastructuri (inclusiv clădiri), de produse
(între altele, aparate şi maşini), de procedee şi de servicii energetice care să ofere cea mai
bună eficienţă energetică din lume.
Obiectivul planului de acţiune este de a controla şi a reduce cererea de energie,

precum şi de a acţiona în mod ţintit asupra consumului şi aprovizionării cu scopul de a atinge
o economie de 20 % din consumul anual de energie primară până în 2020 (raportat la
previziunile privind consumul energetic pentru 2020). Acest obiectiv corespunde realizării
unei economii de aproximativ 1,5 % pe an până în 2020.
Realizarea unor economii de energie semnificative şi durabile implică, pe de o parte,

dezvoltarea de tehnici, produse şi servicii eficiente din punct de vedere energetic şi, pe de altă
parte, modificarea comportamentelor în sensul reducerii consumului de energie, menţinând
totodată aceeaşi calitate a vieţii. Planul expune o serie de măsuri pe termen scurt şi mediu în
vederea realizării acestui obiectiv.
4.1. Economii de energie potenţiale

Comisia estimează că economiile de energie cele mai importante trebuie făcute în
următoarele sectoare: clădirile rezidenţiale şi de uz comercial (terţiar), cu un potenţial de
reducere evaluat la 27 % şi respectiv 30 %, industriile prelucrătoare, cu posibilităţi de
economisire de aproximativ 25 %, şi sectorul transporturilor, cu o reducere a consumului
estimată la 26 %28.
Aceste reduceri sectoriale ale consumului de energie corespund economiilor globale,

estimate la 390 de milioane de tone echivalent petrol (Mtep) pe an, adică 100 de miliarde
EUR pe an până în 2020. Acestea ar permite, de asemenea, diminuarea emisiilor de CO2 cu
780 de milioane de tone anual.
28
http://eur-lex.europa.eu/legal-content/RO/TXT/?uri=uriserv:l27064
24
Aceste economii potenţiale s-ar adăuga la reducerea consumului, estimată la 1,8 %

sau 470 Mtep pe an, rezultată între altele din măsurile deja adoptate şi din înlocuirea normală
a materialului.
Realizarea obiectivului de reducere de 20 % va permite diminuarea impactului asupra

schimbărilor climatice şi a dependenţei Uniunii Europene de importurile de combustibili
fosili. Planul de acţiune va avea totodată efectul de a întări competitivitatea industrială, de a
dezvolta exporturile de tehnologii noi şi va avea efecte pozitive asupra ocupării forţei de
muncă. În plus, economiile realizate vor compensa investiţiile efectuate în tehnologiile
inovatoare.
4.2. Măsurile propuse prin planul de acţiune

Măsurile reţinute de Comisie şi prezentate în planul de acţiune sunt cele care
înregistrează cel mai bun raport cost-eficienţă, adică acelea al căror ciclu de viaţă implică cel
mai scăzut cost pentru mediu, fără a depăşi investiţiile prevăzute în materie de energie.
Anumite măsuri sunt prioritare, deci trebuie luate fără întârziere, în timp ce altele trebuie puse
în aplicare pe parcursul celor şase ani prevăzuţi în planul de acţiune.
Îmbunătăţirea performanţei energetice
În ceea ce priveşte aparatele şi echipamentele consumatoare de energie, o acţiune

eficientă presupune combinarea standardelor de randament energetic al aparatelor cu un
sistem corespunzător de etichetare şi de estimare a performanţelor energetice, destinat
consumatorilor.
În acest scop, planul de acţiune prevede adoptarea unor standarde minime

de proiectare ecologică în vederea îmbunătăţirii randamentului energetic pentru 14 grupe de
produse (între care boilere, televizoare şi corpuri de iluminat), precum şi pentru alte game de
produse, pe termen mai lung. În plus, Comisia doreşte să consolideze regulile privind
etichetarea, în special printr-o actualizare regulată a clasificărilor şi prin extinderea acestor
reguli la alte echipamente.
În baza Directivei 2006/32/CE privind eficienţa energetică la utilizatorii finali şi

serviciile energetice, Comisia planifică dezvoltarea unor orientări, a unui cod de conduită şi a
unei proceduri de certificare aplicabile tuturor sectoarelor.
25
Pentru a diminua semnificativ pierderile de căldură ale clădirilor, planul de acţiune

prevede extinderea sferei de aplicare a directivei privind performanţa energetică a clădirilor la
clădirile mici, precum şi dezvoltarea unor standarde minime de performanţă aplicabile
clădirilor noi sau renovate şi promovarea locuinţelor aşa-numite „pasive”.
Îmbunătăţirea conversiei energetice
Sectorul transformării energiei consumă aproximativ o treime din energia primară, în

timp ce randamentul energetic mediu al instalaţiilor de conversie se situează la aproximativ
40 %. Potenţialul de îmbunătăţire este important şi ar permite reducerea semnificativă a
pierderilor de energie. Transportul şi distribuţia energiei sunt, de asemenea, surse de pierderi
de energie asupra cărora se poate acţiona.
Comisia va elabora cerinţe minime obligatorii de eficienţă energetică pentru

instalaţiile de producţie de electricitate, de încălzire şi răcire cu o putere mai mică de 20 de
megawaţi şi, eventual, pentru instalaţiile cu o putere mai mare.
Aceasta plănuieşte totodată să elaboreze, în cooperare cu profesioniştii din acest

sector, orientări privind bunele practici destinate instalaţiilor existente, precum şi furnizorilor
şi distribuitorilor de energie. De asemenea, promovarea cogenerării va fi consolidată, iar
racordarea unităţilor de producţie descentralizate va fi încurajată.
Limitarea costurilor asociate transporturilor
Cu aproape 20 % din consumul total de energie primară şi creşterea cea mai accelerată
în materie de consum, sectorul transporturilor reprezintă atât un risc major pentru mediu
(emisii de gaze cu efect de seră), cât şi unul dintre principalii factori de dependenţă faţă de
combustibilii fosili. O acţiune privind consumul maşinilor şi promovarea unor transporturi
alternative mai ecologice sunt elemente esenţiale pentru rezolvarea acestor probleme.
Comisia plănuieşte impunerea unui obiectiv obligatoriu de reducere a emisiilor

poluante ale automobilelor, astfel încât să se atingă pragul de 120 g de CO2/km până în 2012.
De asemenea, Comisia doreşte să acţioneze asupra componentelor maşinilor, cum ar fi
sistemele de climatizare sau pneurile, în special prin intermediul unui standard european
privind rezistenţa la rulare şi prin promovarea controlului presiunii anvelopelor. Mai mult,
întărirea regulilor privind etichetarea vehiculelor va permite promovarea vehiculelor celor
26
mai performante din perspectiva consumului, la fel ca şi campaniile de sensibilizare a opiniei

publice adecvate şi achiziţionarea de vehicule ecologice de către autorităţile publice.
Transporturile urbane vor face, în plus, obiectul unei cărţi verzi al cărei obiectiv este
punerea în comun a experienţei dobândite în vederea încurajării utilizării alternativelor la
transportul cu maşina, cum ar fi transportul public, modurile de transport nemotorizat sau
munca la distanţă.
Reducerea consumului energetic al altor moduri de transport – feroviar, aerian şi

naval – va fi, de asemenea, studiată. Astfel, planul de acţiune menţionează, între altele,
iniţiativa de includere a sectorului aerian în sistemul de tranzacţionare de cote de emisii de
gaze cu efect de seră, îmbunătăţirea controlului traficului aerian (SESAR), punerea în
aplicare a celui de al treilea pachet feroviar, precum şi racordarea navelor la reţeaua electrică
atunci când acestea se află în port.
27
CAPITOLUL V.
STRATEGII ENERGETICE
5.1. Strategia de securitate energetică

Europa a înregistrat un progres important în vederea realizării pieței interne de energie
cu interconectări consolidate. Uniunea Europeană deține unul dintre cele mai bune niveluri de
intensitate energetică la nivel mondial și un mix de energie mai echilibrat decât cel al
partenerilor săi majori. Cu toate acestea, mult prea adesea problemele legate de securitatea
energetică sunt abordate doar la nivel național, fără a se lua pe deplin în considerare
interdependența statelor membre.
Cheia îmbunătățirii securității energetice constă, în primul rând, într-o abordare mai
colectivă printr-o piață internă funcțională și o mai bună cooperare la nivel regional și
european, în special în privința coordonării evoluției rețelelor și a deschiderii piețelor, iar în
al doilea rând, într-o acțiune externă mai coerentă. Aceasta include garantarea, prin
intermediul instrumentelor de extindere, a adoptării acestor principii orientative de către țările
candidate sau potențial candidate.
În prezent, Uniunea Europeană este singurul actor economic important care produce
50 % din energia sa electrică fără emisii de gaze cu efect de seră (23 % energie din surse
regenerabile și 27 % energie nucleară). Această tendință trebuie să continue.
Această strategie europeană a securității energetice este, prin urmare, parte integrantă
din cadrul politicii în domeniul climei și energiei29 pentru 2030 și, de asemenea, este pe
deplin compatibilă cu obiectivele politicii noastre industriale și privind competitivitatea30 .
Prin urmare, este important ca deciziile privind acest cadru să fie luate rapid, conform
recomandării Consiliului European, și ca statele membre să se mobilizeze în mod colectiv
pentru elaborarea și punerea în aplicare a planurilor pe termen lung pentru o energie
competitivă, sigură și durabilă.
Abordarea securității energetice într-un mediu cu o evoluție rapidă va necesita

flexibilitate, capacitate de adaptare și de schimbare. Astfel, este posibil ca această strategie să
trebuiască să evolueze ca urmare a circumstanțelor în schimbare. Strategia stabilește
29
http://ec.europa.eu/transparency/regdoc/rep/1/2014/RO/1-2014-15-RO-F1-1.Pdf
30
http://eur-lex.europa.eu/legal-content/RO/ALL/?uri=CELEX:52014DC0339
28
domeniile în care trebuie luate decizii sau puse în aplicare măsuri pe termen scurt, mediu și
lung pentru a răspunde preocupărilor privind securitatea energetică.
Uniunea Europeană importă mai mult de jumătate din energia pe care o

consumă. Dependența sa de import, este deosebit de mare pentru petrol brut (mai mult de
90%) și gaze naturale (66%). Totalul proiectului de lege pentru import este mai mult de 1
miliard de euro pe zi.
De asemenea, multe țări sunt puternic dependente de un singur furnizor, inclusiv unele
care se bazează în întregime pe Rusia pentru gazul natural. Această dependență le face
vulnerabile la întreruperile de aprovizionare, indiferent dacă este cauzată de dispute politice
sau comerciale, sau în lipsa infrastructurii.
Ca răspuns la aceste preocupări, Comisia Europeană a lansat Strategia de securitate

energetică, în mai 2014. Strategia urmărește să asigure o aprovizionare stabilă și abundentă
de energie pentru cetățenii europeni.
Măsuri pe termen scurt
Ca parte a strategiei, 38 de țări europene, inclusiv în toate țările Uniunii Europene, s-

au efectuat simulări de criză de securitate energetică în 2014. Au simulat două scenarii
de întrerupere a alimentării cu energie pentru o perioadă de o lună sau șase luni:
 o oprire completă a importurilor de gaze rusești către Uniunea Europeană
 o întrerupere a importurilor de gaze rusești prin ruta de tranzit din Ucraina
Testele au demonstrat că o întrerupere prelungită de aprovizionare ar avea un impact

substanțial asupra Uniunii Europene. Țările estice ale Uniunii Europene și țările Comunității
Energiei vor fi afectate în mod deosebit. De asemenea, raportul a confirmat faptul că în cazul
în care toate țările cooperează între ele, consumatorii ar rămâne furnizate chiar și în cazul
unei întreruperi a gazelor de șase luni.
Bazat pe analiza testelor de stres, o serie de măsuri pe termen scurt au fost efectuate în
vederea pregătirii pentru iarnă 2014-2015. În plus, UE Grupul de coordonare pentru gaz
continuă să monitorizeze evoluția în aprovizionarea cu gaz pe tot parcursul anului. Comisia a
solicitat, de asemenea, țărilor Uniunii Europene și ale Comunității Energiei să pregătească
29
planuri regionale de pregătire de securitate energetică , care au fost analizate și adoptate în

2015.
Măsuri pe termen lung
Pe termen lung, securitatea energetică a Uniunii este inseparabilă și încurajată

semnificativ de nevoia sa de a trece la o economie competitivă, cu emisii reduse de dioxid de
carbon, care reduce utilizarea combustibililor fosili importați.
Strategia abordează, de asemenea, securitate pe termen lung a provocărilor de

aprovizionare. Aceasta propune acțiuni în cinci domenii-cheie:
 Creșterea eficienței energetice și atingerea obiectivelor propuse în 2030, energia și

schimbările climatice. Prioritățile în acest domeniu ar trebui să se concentreze pe
clădiri și în industrie, care utilizează 40% și 25% din energia totală a Uniunii
Europene, respectiv. De asemenea, este important să se ajute consumatorii să reducă
consumul de energie, de exemplu, cu informații de facturare clare și contoare de
energie inteligente.
 Creșterea producției de energie în Uniunea Europeană și diversificarea țărilor

furnizoare și rute. Aceasta include desfășurarea în continuare a surselor regenerabile
de energie, producția durabilă a combustibililor fosili, și nucleare în condiții de
siguranță în cazul în care opțiunea este selectată. Aceasta presupune, de asemenea,
negocierea în mod eficient cu partenerii actuali de energie majore, cum ar fi Rusia,
Norvegia, sau Arabia Saudită, precum și noi parteneri, cum ar fi țările din regiunea
Mării Caspice bazinul.
 Finalizarea pieței interne a energiei și construirea legăturilor lipsă de infrastructură

pentru a răspunde rapid întreruperilor aprovizionării și re directă a energiei pe
teritoriul Uniunii Europene acolo unde este necesar.
 Cu o singură voce în politica energetică externă, inclusiv cu țările Uniunii Europene,

informează Comisia Europeană timpurie privind în ceea ce privește la acordurile
planificate cu țările din afara Uniunii Europene, care ar putea afecta securitatea
aprovizionării Uniunii Europene.
 Consolidarea mecanismelor de urgență și de solidaritate și protejarea infrastructurilor

critice. Aceasta include o mai bună coordonare între țările Uniunii Europene să
30
utilizeze instalațiile existente de depozitare, de a dezvolta fluxurile inverse, evaluări

ale comportamentului de risc și a pus în aplicare de securitate a planurilor de
aprovizionare la nivel regional și european.
5.2. Strategia energetică 2020

Până în 2020, Uniunea Europeană își propune să reducă emisiile de gaze cu efect de
seră cu cel puțin 20%, creșterea ponderii energiei regenerabile la cel puțin 20% din consum,
și pentru a realiza economii de energie de 20% sau mai mult31. Toate țările Uniunii Europene
trebuie să obțină, de asemenea, o cotă de 10% din energia din surse regenerabile în sectorul
lor de transport.
Prin atingerea acestor obiective, Uniunea Europeană poate contribui la combaterea

schimbărilor climatice și a poluării aerului, a reduce dependența față de combustibilii fosili
străine, și să păstreze energie la prețuri accesibile pentru consumatori și întreprinderi.
Îndeplinirea obiectivelor
În scopul de a îndeplini obiectivele, Strategia energetică 2020 stabilește cinci

priorități:
 O Europă mai eficientă energetic prin accelerarea investițiilor în clădiri eficiente,

produse, și de transport. Aceasta include măsuri, cum ar fi sistemele de etichetare
energetică, renovarea clădirilor publice, precum și cerințele de proiectare ecologică
pentru produsele energetice intensive
 Construirea unei piețe energetice pan-europene prin construirea liniilor de transport

necesare, conductele, terminalele GNL, și alte infrastructuri. scheme financiare pot fi
furnizate pentru proiecte care au probleme cu obținerea de fonduri publice. Până în
2015, nicio țară din Uniunea Europeană ar trebui să fie izolate de pe piața internă
 Protejarea drepturilor consumatorilor și atingerea unor standarde înalte de siguranță în

sectorul energetic. Aceasta include permițând consumatorilor să treacă cu ușurință
furnizorii de energie, de a monitoriza consumul de energie, și rapid rezolva plângerile
31
http://ec.europa.eu/europe2020/europe-2020-in-a-nutshell/targets/index_ro.htm
31
 Punerea în aplicare a Planului strategic privind tehnologiile energetice - strategia

Uniunii Europene de a accelera dezvoltarea și implementarea tehnologiilor emisii
reduse de carbon, cum ar fi energia solară, rețelele inteligente, precum și captarea și
stocarea carbonului
 Relații bune cu urmărirea furnizorii externi ai Uniunii Europene din țările de tranzit
de energie și de energie. Prin intermediul Comunității Energiei, Uniunea Europeană
lucrează, de asemenea, să integreze țările învecinate în piața sa internă a energiei.

Țările Uniunii Europene au convenit asupra unui nou cadru 2030 pentru climă și
energie, inclusiv obiective la nivelul Uniunii Europene și obiectivele de politică pentru
perioada cuprinsă între 2020 și 203032. Aceste obiective au ca scop să ajute Uniunea
Europeană să obțină un sistem energetic mai competitive, sigure și durabile și să se
întâlnească pe termen lung 2050 obiectivul privind reducerea emisiilor de gaze cu efect de
seră.
Strategia trimite un semnal puternic pe piață, încurajarea investițiilor private în noi

conducte, rețele de electricitate și tehnologii cu emisii reduse de carbon. Țintele se bazează pe
o analiză economică aprofundată care măsoară la un cost eficient atinge decarbonizare până
în 2050.
Costul îndeplinirii obiectivelor nu diferă în mod substanțial de prețul pe care trebuie

să plătească oricum pentru a înlocui sistemul nostru energetic în curs de îmbătrânire. Efectul
financiar principal al decarbonizare va fi de a schimba cheltuielile noastre departe de surse de
combustibil și la tehnologii cu emisii reduse de carbon.
Obiective pentru 203033
 o reducere de 40% a emisiilor de gaze cu efect de seră, comparativ cu nivelurile din

1990;
 cel puțin o cotă de 27% din consumul de energie din surse regenerabile;
32
http://europa.eu/rapid/press-release_IP-14-54_ro.htm
33
https://ec.europa.eu/energy/en/topics/energy-strategy/2030-energy-strategy
32
 economii de energie de cel puțin 27-30% în comparație cu scenariul de statu-quo34;
 atingerea unui nivel de interconectare electrică de 15% (mai exact, 15% din energia
electrică produsă într-o țară din Uniunea Europeană va putea fi transportată către alte
state membre).
Politicile pentru 2030
Pentru a îndeplini obiectivele, Comisia Europeană a propus:
 un sistem de comercializare a emisiilor de reformare a Uniunii Europene (ETS);
 noi indicatori pentru competitivitatea și securitatea sistemului energetic, cum ar fi

diferențele de preț cu parteneri comerciali majori, diversificarea aprovizionării,
precum și a capacității de interconexiune între țările Uniunii Europene;
 Primele idei cu privire la un nou sistem de guvernare bazat pe planuri naționale pentru
energie competitivă, sigură și durabilă. Aceste planuri vor urma o abordare comună a
Uniunii Europene. Ele vor asigura o certitudine mai puternică a investitorilor, o mai
mare transparență, coerență politică sporită și o mai bună coordonare la nivelul
Uniunii Europene.

Uniunea Europeană și-a stabilit un obiectiv pe termen lung de reducere a emisiilor de
gaze cu efect de seră cu 80-95%, în comparație cu nivelurile din 1990 până în 2050. Foaia de
parcurs pentru Energie 205035 explorează tranziția sistemului energetic în moduri care ar fi
compatibile cu acest reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră țintă crescând în același
timp, de asemenea, competitivitatea și securitatea aprovizionării.
Pentru a atinge aceste obiective, investiții semnificative trebuie să fie realizate în noile
tehnologii cu emisii reduse de carbon, energia din surse regenerabile, eficiența energetică și
infrastructura rețelei. Pentru că investițiile sunt realizate pentru o perioadă de 20 până la 60
34
Potrivit dicționarului explicativ, termenul statu quo (câteodată scris și status-quo) provine din limba latină și
face referire la o stare care a existat mai înainte, care se menține și în momentul de față și în raport cu care se
apreciază efectele unui tratat.
35
https://ec.europa.eu/energy/en/topics/energy-strategy/2050-energy-strategy
33
de ani, politici care să promoveze un climat de afaceri stabil, care să încurajeze investițiile cu
emisii reduse de dioxid de carbon trebuie să înceapă să se facă astăzi.
Foaia de parcursă de energie
Această Foaie parcursă de energie a Comisiei Europene a stabilit patru rute principale
la un sistem energetic mai durabil, competitivă și sigură în 2050: eficiența energetică, energia
regenerabilă, energia nucleară și de captare și stocare a carbonului. Combina aceste rute în
moduri diferite de a crea și analiza șapte scenarii posibile pentru 2050.
Concluziile analizei:
 Decarbonizarea sistemului energetic este tehnic și fezabil economic. Pe termen lung,

toate scenariile care să atingă obiectivul de reducere a emisiilor sunt mai ieftine decât
continuarea politicilor actuale.
 Creșterea ponderii energiei din surse regenerabile și utilizarea energiei sunt mult mai
eficient, indiferent crucial al mixului energetic particular ales.
 investițiile în infrastructură timpurie costă mai puțin și o mare parte a infrastructurii

din Uniunea Europeană 30 construit acum la 40 de ani trebuie să fie înlocuit
oricum. Imediat înlocuirea acestuia cu alternative cu emisii reduse de carbon pot evita
schimbări mai costisitoare în viitor. Conform Agenției Internaționale pentru Energie,
investițiile în sectorul energetic a făcut după 2020 s-ar costa de 4,3 ori la fel de mult
ca și cele realizate înainte de 2020.
 O abordare europeană este de așteptat să ducă la costuri mai mici și aprovizionarea cu

energie mai sigură în comparație cu schemele naționale individuale. Cu o piață
comună a energiei, energia poate fi produsă în cazul în care este mai ieftin și livrat
acolo unde este nevoie.
34
CAPITOLUL VI.
COOPERARE INTERNAȚIONALĂ A UNIUNII EUROPENE PRIVIND

IMPORTURILE DE ENERGIE
6.1. Țările importatoare de energie

Dependența Uniunii Europene de importurile de energie, în special de petrol și, mai
recent, de gaz, reprezintă baza preocupărilor din sfera politicii energetice legate de securitatea
aprovizionării cu energie.
Uniunea Europeană importă 53% din toată energia pe care o consumă la un cost de
mai mult de 1 miliard € pe zi. De asemenea, energia reprezintă mai mult de 20% din totalul
importurilor. Mai exact, importurile Uniunii Europene:
 90% din necesarul de petrol brut
 66% din gazul natural
 42% de cărbune și alți combustibili solizi
 40% din uraniul său și a altor combustibili nucleari
Pentru o aprovizionare stabilă și abundentă de energie, Uniunea Europeană lucrează

pentru a asigura aprovizionarea din surse durabile și fiabile la prețuri competitive. De
asemenea, ea își propune să vorbească cu o singură voce în străinătate atunci când se ocupă
cu furnizorii externi de energie.
Importurile de energie ale Uniunii Europene pe tipuri de energie (mii de tone și milioane de metri
cubi)
35
Uniunea Europeană colaborează îndeaproape cu țările sale furnizoare36 . Aceasta

include colaborarea cu Rusia și Norvegia, care aprovizionează mai mult de jumătate din gaze
a Uniunii Europene și peste 40% din petrolul. În ceea ce privește combustibilii solizi,
America de Nord este a doua cea mai mare sursă, după Rusia, cu 23,0%, urmată de America
Centrală și de Sud, cu 21,5%37.
În același timp, Uniunea Europeană lucrează cu țările în curs de-a lungul rutelor
de aprovizionare, pentru a preveni întreruperi ale aprovizionării. De asemenea, ea are ca scop
construirea de noi rute de tranzit, cum ar fi coridorul sudic de gaze să diversifice sursele
de aprovizionare prin aducerea gazelor din țările caspice.
Norvegia este al treilea cel mai mare exportator de petrol și gaze naturale din lume,
după Arabia Saudită și Rusia. În 2012, ea a reprezentat aproximativ 31% din totalul
importurilor de gaze naturale ale Uniunii Europene și 11% din importurile de petrol
brut. Norvegia produce, de asemenea, o cantitate mare de energie hidro-electrice, care pot fi
exportate în Uniunea Europeană în cantități mai mari în cazul în care sunt construite noi
conexiuni de rețea.
În calitate de membru al Spațiului Economic European (SEE), Norvegia participă pe

deplin la piața internă de energie a Uniunii Europene și cooperează îndeaproape cu Uniunea
Europeană privind reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră38.
Rusia este unul dintre cei mai mari furnizori de energie din Uniunea
Europeană. Acesta furnizează 37,9% din importurile de gaze, 34,0% din importurile de
produse petroliere și 29,0% din importurile de combustibili solizi de la furnizori din afara
UE. Un număr de țări ale Uniunii Europene sunt, de asemenea, puternic dependente de
livrările rusești pentru anumite resurse energetice, în special a gazelor
naturale. Aprovizionarea cu gaze naturale din Rusia, de multe ori trec prin țările de tranzit
precum Ucraina sau Belarus.
Țările din Asia Centrală și Caucaz sunt adesea bogate în resurse naturale, inclusiv
petrol și gaze naturale, care ar putea ajuta Uniunea Europeană să își diversifice
aprovizionarea cu energie. Recunoscând acest fapt potențial, Uniunea Europeană a participat
36
http://ec.europa.eu/energy/en/topics/imports-and-secure-supplies
37
http://ec.europa.eu/eurostat/statistics-explained/index.php/Europe_2020_indicators_-
_climate_change_and_energy
38
http://ec.europa.eu/energy/en/node/11
36
la dezvoltarea sectoarelor energetice ale acestora. Până în prezent, Uniunea Europeană a

semnat memorandumuri de înțelegere (MoUs) cu Azerbaidjan, Kazahstan, Turkmenistan și
Uzbekistan. pași schiță Acestea din Memorandumul de înțelegere de a continua cooperarea în
domeniul energiei cu aceste țări.
Ucraina este un membru al Comunității Energiei, din februarie 2011 și se angajează

să integreze pe piața energetică cu Uniunea Europeană. Este, de asemenea, o țară-cheie de
tranzit pentru importurile de energie ale Uniunii Europene din Rusia. În special, peste 50%
din aprovizionarea cu gaze rusești către Uniunii Europene trec prin conducte în Ucraina39.
Turcia este candidată la aderarea la Uniunii Europene, și ca o țară importatoare

majoră de energie, dialogul energetic cu Turcia este deosebit de importantă. Este, de
asemenea, o potențială țară de tranzit pentru gazele naturale ce vin din Asia Centrală și
Caucaz către Uniunea Europeană. Uniunea Europeană cooperează cu Turcia, pentru a permite
integrarea piețelor de gaze și de energie electrică din Turcia pe piața sa internă a
energiei. Turcia este, de asemenea, un observator în cadrul Comunității Energiei.
Africa de Sud este un important exportator de cărbune și aprovizionează Uniunea

Europeană cu aproximativ 6% din cărbune. Uniunea Europeană și Africa de Sud i-au parte
într-un grup comun de lucru în fiecare an, pentru a discuta despre cărbune, cărbune curat, și
captarea și stocarea carbonului.
Uniunea Europeană și Japonia discuta subiecte, cum ar fi energia nucleară,

securitatea energetică, precum și prin intermediul tehnologiei dialogului energetic UE-
Japonia. Schimburile la nivel de experți privind evoluția pieței de gaze au fost, de asemenea,
la începutul anului 2013.
Uniunea Europeană are, de asemenea, o cooperare solidă în domeniul energiei cu

OPEC și cu majoritatea membrilor acestei organizații. Alături de acești furnizori tradiționali,
regiunea Mării Caspice, Asia Centrală și regiunea Golfului au un potențial însemnat pentru
politica de diversificare a Uniunii Europene, ca și regiunea arctică și țări precum Irak,
Brazilia, Venezuela, Canada și Nigeria, și alți producători africani.
39
http://ec.europa.eu/energy/en/topics/international-cooperation
37
6.2. Statistici privind consumul și importurile de energie în Uniunea Europeană
Figura 1. Originea principală a importurilor de energie primară, UE-28, 2004-2014.
Originea importurilor de energie ale UE-2840 s-a schimbat într-o anumită măsură în
ultimii ani, deși Rusia și-a menținut poziția de furnizor principal de țiței și gaze naturale (în
pofida unei ușoare reduceri a cotei sale de piață în ultimii ani) și a devenit, de asemenea,
principalul furnizor de combustibili solizi.
În 2014, aproximativ 29,0 % din importurile UE-28 de țiței au provenit din Rusia:
aceasta devenea principalul furnizor de combustibili solizi în 2006, surclasând Africa de Sud,
după ce depășise Australia în 2004 și Columbia în 2002. Ponderea importurilor de
combustibili solizi din Rusia de către UE-28 a înregistrat o creștere, de la 18,0 % în 2004 la
30,0 % până în 2009, urmată de o ușoară scădere, la 25,7 % până în 2012 și crescând din nou
la 29,0 % în 2014.
40
http://ec.europa.eu/eurostat/statistics-explained/index.php/Energy_production_and_imports/ro
38
În schimb, ponderea importurilor UE-28 de gaze naturale din Rusia a scăzut de la

43,6 % la 32,1 % între 2004 și 2010, însă această tendință s-a inversat odată cu creșterile
ulterioare, rezultând o pondere de 37,5 % în 2014. În cursul celor 10 ani reprezentați în
tabelul 3, Norvegia a rămas al doilea cel mai mare furnizor pentru importurile Uniunii
Europene de țiței și gaze naturale.
Figura 2. Rata dependenței energetice, UE-28, 2004–2014.
Dependența UE-28 de importurile de energie41 a crescut de la mai puțin de 40 %

din consumul intern brut de energie în anii 1980 la 53,5 % în 2014. Această ultimă cifră a
constituit o ușoară scădere a nivelului de dependență, care înregistrase o valoare maximă de
54,5 % în 2008. Cele mai ridicate rate de dependență energetică în 2014 s-au înregistrat la
țiței (88,2 %) și gaze naturale (67,4 %). În ultimii zece ani (între 2004 și 2014), dependența
Uniunii Europene de țările terțe pentru furnizarea de gaze naturale a crescut cu 13,8 puncte
procentuale, într-un ritm mai rapid decât în cazul țițeiului (7,5 puncte procentuale) și al
combustibililor solizi (7,4 puncte procentuale). Începând din 2004, importurile nete de
energie ale UE-28 au fost mai mari decât producția sa primară; cu alte cuvinte, mai mult de
jumătate din consumul intern brut de energie al UE-28 a provenit din importuri nete.
41
Ibidem.
39
Figura 3. Rata dependenței energetice – toate produsele, 2014.
Întrucât Danemarca nu a mai reprezentat un exportator net, nivelul dependenței de

energie al acesteia a înregistrat o valoare pozitivă în 2013 și a rămas pozitiv în 2014, la fel ca
toate celelalte state membre ale Uniunii Europene.
Cele mai scăzute niveluri de dependență energetică în 2014 s-au înregistrat pentru
Estonia, Danemarca, România și Polonia (singurele alte state membre care au raportat
niveluri de dependență sub 30,0 %). Malta, Luxemburg și Cipru au fost (aproape) complet
dependente de importurile de energie primară, cu un nivel de dependență de peste 90 %.
40
Figura 4. Importuri nete de energie primară, 2004–201442
Scăderea producției primare de cărbune superior, lignit, țiței, gaze naturale și, mai
recent, de energie nucleară a condus la o situație în care Uniunea Europeană a devenit din ce
în ce mai dependentă de importurile de energie primară pentru a satisface cererea, cu toate că
această situație s-a stabilizat după criza financiară și economică. Importurile de energie
primară în UE-28 au depășit exporturile cu aproximativ 881 Mtep(milioane tone echivalent
petrol) în 2014. Cei mai mari importatori neți de energie primară au fost, în general, cele mai
populate state membre ale Uniunii Europene, cu excepția Poloniei (unde mai există rezerve
autohtone de cărbune).
În 2004, singurul exportator net de energie primară dintre statele membre ale Uniunii
Europene a fost Danemarca, însă în 2013 importurile de energie în Danemarca au depășit
exporturile, astfel încât nu au mai existat alte state membre exportatoare nete de energie. În
2014, cei mai mari importatori neți în raport cu dimensiunea populației au fost Luxemburg,
Malta și Belgia.
42
http://appsso.eurostat.ec.europa.eu/nui/show.do?dataset=nrg_100a&lang=en
41
CAPITOLUL VII.
LEGISLAȚIE EUROPEANĂ PRIVIND ENERGIA
Lefislație Europeană
1. Directiva 94/22/CE a parlamentului european și a consiliului din 30 mai 1994 privind

condițiile de acordare și folosire a autorizațiilor de prospectare, explorare și extracție a
hidrocarburilor
2. Regulamentul (CE) nr. 663/2009 al Parlamentului European și al Consiliuluidin 13 iulie

2009de stabilire a unui program de ajutor pentru redresare economică prin acordarea de
asistență financiară comunitară pentru proiecte în domeniul energiei.
Prezentul regulament instituie un instrument de finanțare, denumit Programul

energetic european pentru redresare (PEER), pentru derularea în Comunitate a unor proiecte
în domeniul energiei, care, prin asigurarea unui stimul financiar, să contribuie la redresarea
economică, la siguranța alimentării cu energie și la reducerea emisiilor de gaze cu efect de
seră.
3. Regulamentul (UE) nr. 1233/2010 al Parlamentului European și al Consiliului din 15
decembrie 2010de modificare a Regulamentului (CE) nr. 663/2009 de stabilire a unui
program de ajutor pentru redresare economică prin acordarea de asistență financiară
comunitară pentru proiecte în domeniul energiei
Prezentul regulament prevede crearea unei facilități de finanțare (denumită în

continuare «facilitatea») destinată să sprijine inițiative în materie de eficiență energetică și de
energie din surse regenerabile.”
4. Regulamentul (UE, EURATOM) NR. 617/2010 al Consiliului din 24 iunie 2010 privind
informarea Comisiei cu privire la proiectele de investiții în infrastructura energetică din
cadrul Uniunii Europene și de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 736/96
Prezentul regulament stabilește un cadru comun de informare a Comisiei cu privire la

datele și informațiile referitoare la proiectele de investiții în infrastructura energetică din
sectorul petrolului, al gazelor naturale, al energiei electrice, inclusiv al energiei electrice din
surse regenerabile, al biocombustibililor, precum și la proiectele de investiții în domeniul
captării și al stocării dioxidului de carbon generat de aceste sectoare.
42
5. Decizia nr. 994/2012/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 25 octombrie 2012

de instituire a unui mecanism de schimb de informații cu privire la
acordurileinterguvernamentale dintre statele membre și țări terțe în domeniul energiei.
Prezenta decizie instituie un mecanism pentru schimbul de informații dintre statele

membre și Comisie cu privire la acordurile interguvernamentale în domeniul energiei, în
vederea optimizării funcționării pieței interne de energie.
6. Comisia a adoptat o Cartă Verde intitulată “Strategia europeană pentru o energie sigură,
competitivă şi durabilă” (105/2006).
7. Directiva 2009/28/CE, de abrogare a Directivelor 2001/77/CE și 2003/30/CE) a stabilit

obiectivul obligatoriu ca, până în 2020, o proporție de 20 % din consumul de energie al
Uniunii Europene să provină din surse de energie regenerabile, obiectiv defalcat în obiective
secundare naționale cu caracter obligatoriu, ținând seama de diferitele puncte de plecare ale
statelor membre.
8. Directiva 2001/77/CE privind promovarea electricității produse din surse de energie

regenerabile pe piața internă a electricității a stabilit obiective orientative pentru fiecare stat
membru.
În România
Primul act legislativ privind piaţa de energie electrică din România s-a emis în anul
2000, când s-a hotărât deschiderea pieţei la 10 %, ulterior 15 %. Din februarie 2002, gradul
de deschidere a pieţei a crescut la 33 % (pentru a se conforma Directivei 96/92/CE privind
Piaţa electricităţii), cu un prag de consum pentru consumatorul eligibil de 40 GWh/an.
La mijlocul anului 2002, numărul consumatorilor eligibili acreditaţi pe piaţa energiei

electrice era de 45, faţă de 19 în anul 2000. La nivelul producătorilor şi furnizorilor, piaţa
devine treptat concurenţială, dar pentru activităţile de transport şi distribuţie, cum se va vedea
mai jos, ea rămâne reglementată. Accesul pe piaţă se face prin acordarea de licenţe şi
autorizaţii. Piaţa contractelor, cu preţuri şi cantităţi reglementate, funcţionează în paralel cu
piaţa concurenţială a contractelor bilaterale negociate şi a vânzărilor şi cumpărărilor de pe
piaţa spot. Un deţinător de licenţa are dreptul la accesul reglementat (RTPA) la reţeaua de
transport şi distribuţie, iar consumatorii eligibili işi pot alege furnizorii de energie electrică,
cu care încheie contracte bilaterale negociate.
43
În anul 2002, România a semnat, la Atena, Memorandumul de Întelegere privind

crearea Pieţei Regionale de Electricitate în Sud-Estul Europei şi integrarea sa în Piaţa Internă
de Electricitate din Sud-Estul Europei.
Piaţa de energie termică (abur şi/sau apă fierbinte) s-a restructurat la nivelul
localităţilor şi a zonelor industriale. Continuând reforma SEN, din Termoelectrica au fost
externalizate în 2001şi 2002 un număr de 18 centrale electrice, care au fost transferate în
administrarea autorităţilor publice locale. Scopul acestei restructurări a fost descentralizarea
producerii de energie termică în vederea adaptării capacităţilor de producţie la necesarul de
consum local. În anul 2002, unele centrale hidroelectrice aflate în patrimoniul
Termoelectricii au fost transferate la Hidroelectrica, iar Termoelectrica a fost împărţită în trei
societăţi (Rovinari, Turceni, Bucureşti), unde aceasta este acţionar unic. În plus s-au
externalizat serviciile de reparaţii prin înfiinţarea a 12 noi societăţi comerciale de servicii.
Restructurarea producătorilor în anul 2002 a avut la bază principiul separării administrative,
după criterii regionale, tehnologice, şi economice, în vederea creării pieţei de energie.
44
CONCLUZII
Politica energetică a Uniunii Europene urmărește trei obiective: securitatea

aprovizionării, competitivitatea și durabilitatea, iar dimensiunea externă joacă un rol crucial
pentru toate acestea. Coerența și buna coordonare a politicii energetice externe sunt de
asemenea vitale pentru finalizarea pieței interne și realizarea obiectivelor politice cheie,
inclusiv în ceea ce privește cooperarea internațională. O politică energetică externă coerentă,
dinamică și proactivă este vitală pentru a permite UE și statelor sale membre să ocupe o
poziție de lider în geopolitica în domeniul energiei, pentru a promova în mod real interesele
energetice naționale și ale UE dincolo de frontierele acesteia și pentru a contribui la
competitivitatea industriei europene.
Piața internă a energiei din UE, un cadru juridic solid pentru schimburile, investițiile
și siguranța în domeniul energetic, piața carbonului din UE și legăturile sale internaționale,
precum și finanțarea acordată de UE pentru infrastructură, tehnologie, cercetare și dezvoltare
conferă UE numeroase atuuri și oferă un potențial de parteneriate avantajoase pentru UE,
statele membre și partenerii acesteia.
Pentru a valorifica la maximum acest potențial și pentru a afirma interesele UE și ale

statelor membre într-un mod mai eficient în contextul unor piețe mondiale ale energiei aflate
în continuă schimbare, prezenta comunicare propune o serie de acțiuni și obiective strategice,
în conformitate cu interesele Uniunii Europene. Acestea trebuie convenite în concertare
deplină cu toate statele membre și trebuie, totodată, să fie în concordanță cu alte politici ale
Uniunii Europene, precum relațiile externe, comerțul, dezvoltarea, extinderea, concurența,
cercetarea, inovarea, mediul și combaterea schimbărilor climatice, consolidându-se reciproc
ori de câte ori este posibil.
Parteneriatele energetice ar trebui să urmărească complementaritatea și stabilirea de

legături reciproc avantajoase pentru politica energetică și ansamblul relațiilor dintre Uniune și
țările partenere în cauză. O astfel de abordare cuprinzătoare ar asigura consecvența eforturilor
de îmbunătățire a securității și durabilității aprovizionării cu energie a Uniunii Europene cu
dezvoltarea cooperării politice și economice care se bazează pe valorile democratice și
respectarea drepturilor omului și le consolidează ori de câte ori este posibil. Aceste priorități
ar trebui, de asemenea, să se reflecte în activitatea Înaltului Reprezentant și a SEAE,
45
conferindu-se delegațiilor Uniunii Europene din țările partenere strategice un rol activ în
implementarea lor.
Punerea în practică a acestor propuneri va contribui nu numai la atingerea obiectivelor

politicii Uniunii Europene în domeniul energiei, ci, eventual, și la obținerea unui grad mai
mare de securitate, stabilitate și prosperitate în întreaga lume.
46
BIBLIOGRAFIE
Literatură
1. André Nouschi, Petrolul și relațiile internaționale din 1945 până în prezent, traducere
de Irinel Antoniu, prefață de Ruxandra Ivan, Institutul European, Iași, 2007.
2. Iacovescu, I., Casele verzi, o modalitate de a economisi energia, În Revista Oxygen,
nr.1/2008.
3. Profiroiu Marius, Profiroiu Alina, Popescu Irina, Instituţii şi politici europene, Ediura
Economică, Bucureşti, 2008.
4. Soporan, V.F., Dezvoltarea Durabilă în Documente Europene şi Naţionale, Editura
Casa Cărţii de Ştiinţă, Cluj-Napoca, 2011.
Legislație
1. Tratatul de la Lisabona de modificare a Tratatului privind Uniunea Europeană şi a

Tratatului de instituire a Comunităţii Europene, publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii
Europene C306/01 din 17.12.2007.
2. Decizia 2009/406/CE privind efortul statelor membre de a reduce emisiile de gaze cu
efect de seră astfel încât să respecte angajamentele Comunităţii de reducere a
emisiilor de gaze cu efect de seră până în 2020, 239 publicată în Jurnalul Oficial al
Uniunii Europene L140/136 din 5.6.2009.
3. Comunicarea Comisiei către Consiliu şi Parlamentul European – Foaie de parcurs
pentru energia regenerabilă COM/2006/848 final din 10.1.2007.
4. Directiva 2009/29/CE pentru îmbunătăţirea şi extinderea schemei europene de
tranzacţionare a certificatelor de emisii de gaze cu efect de seră, publicată în Jurnalul
Oficial al Uniunii Europene L140/63 din 5.6.2009.
Surse electronice
1. http://eur-lex.europa.eu/legal-content/RO/TXT/?uri=URISERV%3Al28201
2. http://eur-lex.europa.eu/legal-content/RO/TXT/?uri=CELEX%3A52013PC0063
3. http://www.strategikon.ro/files/analize/EU___energy_policy.pdf
4. http://eur-lex.europa.eu/legal-content/RO/TXT/?uri=URISERV%3Al27074
47
5. https://www.consilium.europa.eu/uedocs/cmsUpload/cg00014.ro07.pdf
6. http://eur-lex.europa.eu/legal-content/RO/TXT/?uri=CELEX%3A32014H0070
7. http://ec.europa.eu/priorities/energy-union/state-energy-union/index_en.htm.
8. http://eur-lex.europa.eu/legal-content/RO/TXT/?uri=CELEX%3A52015DC0080
9. http://ec.europa.eu/eurostat/statistics-
explained/index.php/Energy_production_and_imports/ro
10. http://europa.eu/rapid/press-release_MEMO-08-33_ro.htm
11. http://www.europarl.europa.eu/atyourservice/ro/displayFtu.html?ftuId=FTU_5.7.1.ht
ml
12. https://europa.eu/european-union/topics/energy_ro
13. http://www.europarl.europa.eu/atyourservice/ro/displayFtu.html?ftuId=FTU_5.7.1.ht
ml
14. http://eur-lex.europa.eu/legal-content/RO/TXT/?uri=uriserv:l27064
15. http://ec.europa.eu/transparency/regdoc/rep/1/2014/RO/1-2014-15-RO-F1-1.Pdf
16. http://eur-lex.europa.eu/legal-content/RO/ALL/?uri=CELEX:52014DC0339
17. http://ec.europa.eu/europe2020/europe-2020-in-a-nutshell/targets/index_ro.htm
18. http://europa.eu/rapid/press-release_IP-14-54_ro.htm
19. https://ec.europa.eu/energy/en/topics/energy-strategy/2030-energy-strategy
20. https://ec.europa.eu/energy/en/topics/energy-strategy/2050-energy-strategy
21. http://ec.europa.eu/energy/en/topics/imports-and-secure-supplies
22. http://ec.europa.eu/eurostat/statistics-explained/index.php/Europe_2020_indicators_-
_climate_change_and_energy
23. http://ec.europa.eu/energy/en/node/11
24. http://ec.europa.eu/energy/en/topics/international-cooperation
25. http://ec.europa.eu/eurostat/statistics-
explained/index.php/Energy_production_and_imports/ro
26. http://appsso.eurostat.ec.europa.eu/nui/show.do?dataset=nrg_100a&lang=en
48

Politica Energetica Si Eguvernarea

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Politica Energetica Si Eguvernarea

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

UNIVERSITATEA ,,PETRU MAIOR’’ DIN TÎRGU MUREŞ

FACULTATEA DE ŞTIINŢE ECONOMICE, JURIDICE ŞI

ADMINISTRATIVE, SPECIALIZAREA: MPEAP II

POLITICA EUROPEANĂ ÎN DOMENIUL

Lector dr. Marian Brîndușa

În societatea noastră industrială, de energie depinde totul. Cu ajutorul ei se mişcă

Este necesar ca aceste noi resurse să înlocuiască treptat resursele tradiţionale

regenerabile de energie, trebuie implementată o strategie orientată spre producerea şi

În conformitate cu Noua Politică Energetică a Uniunii Europene elaborată în anul

Pentru depășirea acestor provocări, Comisia Europeană consideră absolut necesar ca

Îngrijorarea provocată de dependența tot mai accentuată de importurile de energie din

ISTORIA ȘI EVOLUŢIA POLITICII COMUNE ÎN DOMENIUL

După anul 1945, guvernele democratice vest-europene au considerat că în

Comunitatea Europeană a Cărbunelui şi Oţelului (CECO)1, înfiinţată prin Tratatul

Tratatul de constituire a Comunităţii Europene a Energiei Atomice

fost creată Agenţia Internaţională a Energiei, cu scopul de a supraveghea alocarea resurselor

În acelaşi timp, au început să se contureze politici naţionale în domeniul energiei şi

Primele abordări în favoarea unei politici a energiei cu deschidere către piaţă au

Carta Europeană a Energiei (1994) este un tratat de drept internaţional, semnat de

Tratatul conţine prevederi referitoare la următoarele domenii:

 Comerţul cu materiale şi produse energetice;

Prima comunicare a Comisiei Europene care abordează chestiunea unei politici

Comisia Europeană a adoptat aceste documente pentru securitatea alimentării cu

Carta Verde a schiţat trei probleme majore:

 “dependenţa Uniunii Europene de sursele de energie extenă va creşte, iar

În aceste circumstanţe, Comisia a luat în considerare următoarele aspecte:

a) Situaţia economică şi energetică la scară globală;

La 8 martie 2006, Comisia a adoptat o Cartă Verde intitulată “Strategia europeană

 Realizarea pieţei interne;

La 1 iulie 2006 a intrat în vigoare Tratatul de instituire a Comunităţii energiei 7.

În cadrul Tratatului de la Lisabona în anul 20078, se conferă energiei o bază juridică

- să asigure funcţionarea pieţei energiei;

Totodată, se prevede faptul că măsurile necesare pentru realizarea acestor 3 obiective

Evenimentele de la Fukushima, din martie 2011, au întărit dimensiunea nucleară a

În anul 2011, s-a formalizat şi dimensiunea externă a politicii Uniunii Europene

extensie firească a coordonării intra-UE, de necesitate indispensabilă pentru consolidarea

Pe măsura descoperirii rezervelor de gaze neconvenţionale în diverse ţări din Uniunea

Pe lângă iniţiativele Comisiei Europene abordate la reuniunile periodice ale

La 25 februarie 2015, Comisia lansează Comunicarea privind Uniunea Energiei, care

 securitatea energetică, solidaritatea şi încrederea;

Sunt vizate finalizarea integrării pieţei energetice interne, consolidarea coordonării

La 18 noiembrie 2015, Comisia Europeană a lansat primul raport privind Starea

document examinează progresele înregistrate de la publicarea Comunicării Comisiei privind

La reuniunea Consiliului European din 17-18 decembrie 2015, liderii europeni au

 înaintarea rapidă a propunerilor legislative relevante, în conformitate cu orientările

Ulterior, în iunie 2016, Consiliul European a solicitat finalizarea şi implementarea

PRINCIPALELE RESURSE ŞI TIPURI DE ENERGIE

Transformarea energiei dintr-o formă în alta, cum ar fi producția de energie electrică

Este o resursă energetică cu o

Pe data de 10 ianuarie 2007, Comisia a adoptat o comunicare intitulată “Producerea

Petrolul constituie o resursă a cărei

Cererea de produse petroliere este şi va fi

Legislaţia comunitară se concentrează asupra aspectelor privind:

Utilizarea gazului în cogenerare va dubla

La 19 septembrie 2007, Comisia a

În 2003, această directivă fost înlocuită de Directiva 54/2003. Prevederile ei au fost

În 2007, Comisia a propus un proiet de directivă care urmăreşte îmbunătăţirea

În Tratatul Euratom se recunoaşte că energia nucleară reprezintă o resursă esenţială

6. Energiile verde (regenerabile)

În 1997, Comisia a adoptat Carta Albă privind sursele regenerabile de energie:

OBIECTIVELE POLITICII ENERGETICE

3.1. Obiectivele strategice ale politicii energetice

Se prevede astfel că, promovarea durabilităţii în materie de mediu să se facă prin