U.S.A.M.V.

CLUJ-NAPOCA
FACULTATEA DE MEDICINĂ VETERINARĂ

DISCIPLINA: FIZIOPATOLOGIE 2

MECANISME
FIZIOPATOLOGICE
ÎN PRODUCEREA
ANEMIEI
INFECȚIOASE
ECVINE

CHEŢAN MARIA-RALUCA,

AN II MV, GRUPA 3

Cluj-Napoca
2019

1
 Cuprins

Cuprins .......................................................................................................................................................... 2
1. Definiție și istoric .................................................................................................................................. 3
2. Etiologie ................................................................................................................................................ 3
3. Epidemiologie ........................................................................................................................................... 5
3.1. Prevalența........................................................................................................................................... 5
3.2. Transmitere ........................................................................................................................................ 5
4. Patogeneza ............................................................................................................................................ 6
4.1. Trombocitopenia ................................................................................................................................ 7
4.2. Anemia ............................................................................................................................................... 7
5. Stadii de manifestare ............................................................................................................................. 8
Bibliografie ................................................................................................................................................. 11

2
 1. Definiție și istoric

Anemia infecțioasă a calului (AIE), de asemenea cunoscută și ca febra de mlastină, este o

boală infecțioasă virală care afectează caii și alte ecvidee, caracterizată clinic prin febră
intermitentă, letargie, depresie, inapetență, edeme, trombocitopenie și anemie care apare în
stadiile cronice ale infecției. Semnele clinice ale AIE au fost descrise pentru prima dată la cai în
anul 1843, în Franța, iar agentul cauzativ (EIAV) a fost descoperit în 1904. Acest lucru a făcut ca
anemia infecțioasă ecvină să fie prima disfuncție animală pentru care fusese descoperită o
etiologie virală. În următorii 60 de ani, au fost obținute mai multe informații în ce privește
descrierea epidemiologiei, patologiei și manifestărilor clinice specifice AIE. Totusi, s-au făcut
doar mici progrese în ce privește înțelegerea patogenezei anemiei infecțioase și a imunologiei
acesteia, întrucat virusul nu poate fi transmis la alte gazde experimentale decât calul și nu a putut
fi cultivat in vitro. Abia în 1967 a fost demonstrat că tulpinile de câmp ale virusului AIE pot fi
propagate în cultura de leucocite ecvine, și ulterior, mai multe tulpini de virus AIE au fost
adaptate la sistemele de cultură a fibroblastelor ecvine mai convenabile. Aceste progrese au dus
la câștiguri semnificative în cunoașterea virusului AIE, a interacțiunii acestuia cu celulele gazdă
și a imunopatogenezei AIE. Deși prevalența anemiei infecțioase este scăzută în multe țări, caii
persistenți infectați din regiunile endemice rămân o sursă de infecție și focarele continuă să apară
în zone considerate anterior indemne de boală. Astfel, AIE rămâne o amenințare la adresa
sănătății ecvideelor din întreaga lume și continuă să afecteze mișcarea și comerțul intern și
internațional. (Mealey, 2014)

2. Etiologie

Virusul anemiei infecțioase ecvine (EIAV) este un lentivirus al familiei Retroviridae și

este strâns legat de alte lentivirusuri importante, printre care și virusul imunodeficienței feline
(FIV) și virusul imunodeficienței umane (HIV). Toate lentivirusurile provoacă infecții
persistente, iar majoritatea lentivirusurilor provoacă o boală progresivă lentă, care duce frecvent
la moarte. În contrast, infecția cu virusul anemiei infecțioase ecvine are ca rezultat o fază acută,
urmată de episoade clinice recurente de boală, care se diminuează parțial la majoritatea cailor.
Acești cai devin purtători persistenți infectați de-a lungul vieții. (J. H. van der Kolk, 2013)
Virusul anemiei infecțioase are un genom ARN simplu. Genomul include trei gene
principale (gag, pol, env) și trei gene de reglementare importante pentru replicarea și patogeneza
virală (Figura 1). Gena gag codifică proteinele structurale necesare pentru asamblarea virusului
și încapsidarea genomului. Aceste proteine includ nucleocapsidul (p11), capsida (p26) și
matricea (p15). Proteinele gag sunt componentele proteice predominante ale particulelor
virusului. Gena pol codifică enzimele necesare replicării virale (transcriptază inversă) și
integrarea în genomul celulei gazdă (integrază). Genele env codifică glicoproteinele de suprafață
a anvelopei de virus (gp90) și transmembranare (gp45). (Mealey, 2014)
La întâlnirea cu o celulă gazdă, glicoproteina gp90 se leagă de receptorul-1 de lentivirus
ecvină, care este legat de familia proteinelor receptorului pentru factorul de necroză tumorală
(TNF). După legare, virusul cu membrana celulară gazdă și virionul este internalizat. Odată ce se
află în interiorul celulei, replicarea particulelor virusului începe cu producerea unei copii a

3
 Figura 1 - Structura schematică a virusului anemiei infecțioase ecvine
Sursa:
https://www.google.ro/url?sa=i&rct=j&q=&esrc=s&source=images&cd=&cad=rja&uact=8&ved=2ahUKEwij37Dn_s3iAhUGbVAKHXU8CFwQjRx6
BAgBEAU&url=%2Furl%3Fsa%3Di%26rct%3Dj%26q%3D%26esrc%3Ds%26source%3Dimages%26cd%3D%26ved%3D%26url%3Dhttps%253A%25
2F%252Fwww.researchgate.net%252Ffigure%252FSchematic-structure-of-the-EIAV-virion-A-and-proviral-genome-B-The-
detailed_fig2_8471687%26psig%3DAOvVaw3x2CZiKlTTOy4vITvSiMka%26ust%3D1559672949625528&psig=AOvVaw3x2CZiKlTTOy4vITvSiMka&
ust=1559672949625528

acidului deoxiribonucleic dublu-catenar (ADN) a genomului acidului ribonucleic (ARN),

mediată de revers transcriptaza virală. ADN-ul virusului este apoi translocat la nucleu și
interacțiunea virală inserează ADN-ul viral în genomul celulei gazdă, unde rămâne ca provirus.
Provirusul integrat utilizează mecanisme de celule gazdă pentru replicarea ADN-ului,
transcripția la ARN mesager, producția de proteine și asamblarea particulelor de virus. Virușii
noi asamblați din celula gazdă, rețin o parte a membranei celulare ca plic (Figura 2). Ciclul de
replicare se repetă pe măsură ce noile particule virale fără celule se întâlnesc și infectează
celulele gazdă noi. (Mealey, 2014)
Încorporarea provirusului în genomul celulei gazdă este un mecanism principal al
persistenței virusului anemiei infecțioase ecvine în cadrul gazdei. În plus, deoarece transcriptaza
inversă nu are capacitatea de citire a probelor, mutațiile se acumulează în genomul viral în timpul
replicării. În consecință, un număr enorm de variante virale genetice apar în cursul infecției,
dintre care unele pot scăpa de răspunsurile imune stabilite. Variația antigenică este un factor
major care contribuie la persistența EIAV. (Mealey, 2014)

4
 3. Epidemiologie
3.1. Prevalența
Anemia infecțioasă ecvina este o boală
la nivel mondial a ecvideelor, inclusiv cai,
ponei, măgari, catâri și zebre. Deoarece
virusul anemiei infecțioase ecvine este cel
mai frecvent transmis de insecte-vectori,
prevalența este mai mare în regiunile cu
climat cald. Totuși, transmisiile iatrogene si
cele de contact apropiat nu trebuie trecute cu
vederea. Deși există numeroase cifre la nivel Figura 1 – Imagine microscopică a particulelor
mondial, acestea nu reflectă neapărat virusului anemiei infecțioase ecvine, care se dezvoltă
prevalența AIE în populația generală a cărnii, din membrane celulară a unui macrofag infectat
deoarece acestea sunt părtinitoare prin Sursa: Mealey, Robert H., Equine Infectious Anemia, 2014, Saint Louis,
testarea repetată a cailor de înaltă calitate care Saunders Elsevier Inc
concurează în evenimente care necesită
rezultate negative ale testelor. Testarea este necesară numai pentru caii care intră în expoziții sau
evenimente concurențiale, care schimbă proprietatea, sunt importați sau intră în licitații sau pe
piețele de vânzare. (Mealey, 2014)
În Europa, AIE este endemică în Italia și România. Starea endemică a cailor infectați cu
AIE reprezintă o amenințare continuă pentru caii neinfectați din regiunile nonendemice care
călătoresc în Europa, în special cei care călătoresc în scop de concurs pe baza certificatelor de
sănătate de 10 zile. În ciuda riscului scăzut calculat pentru un cal care călătorește dintr-o țară fără
AIE, într-o regiune endemică și care se întoarce în țara de origine și declanșează un focar, caii
naivi se pot infecta și prezintă riscul transmisie din cauza intervalului de timp al testelor de
reintrare. În schimb, în România, amenințarea AIE s-a îmbunătățit probabil datorită măsurilor de
control ale Comisiei Europene puse în aplicare în 2010. (Mealey, 2014)

Figura 3- Musca de cal (Tabanus fuscicostatus)
Sursa: Mealey, Robert H., Equine Infectious Anemia, 2014,
Saint Louis, Saunders Elsevier Inc
3.2. Transmitere
Sângele de la caii infectați este cea mai
importantă sursă de EIAV pentru transmiterea la
cai susceptibili. Transferul de sânge prin
intermediul insectelor hematofage (mai ales cele
din familia Tabanidae – musca de cal – Figura 3)
este mijlocul predominant de transmitere naturală.
Deoarece virusul nu se replică în celulele
insectelor, ele servesc doar ca vectori mecanici,
transferând sânge pe gura lor. Studiile efectuate în
ultimii 32 de ani indică faptul că țânțarii nu
transmit virusul anemiei infecțioase. Caii cu o
viremie cu titru ridicat și formă clinică au mult
mai multe șanse de transmitere a virusului.
Populația vectorilor și comportamentul alimentării
influențează de asemenea probabilitatea de

5
transmitere. Pentru a avea loc transmiterea, vectorul trebuie să găsească și să se hrănească cu
sangele unui cal infectat, să fie întrerupt din acea hrană și apoi să găsească și să se hrănească cu
sangele altui cal într-o perioadă scurtă de timp. (J. H. van der Kolk, 2013)
Călugărițele nu sunt capabile să transmită EIAV în cazul în care alimentația ulterioară
este întârziată cu 4 ore. Tabanizii provoacă mușcături dureroase, contribuind la eficiența lor ca
vectori, deoarece hrănirea lor este adesea întreruptă de mișcările defensive produse de calul pe
care îl înțeapă. Este important faptul că tabanizii au gustări mari, care scurtează vasele mici,
creând o piscină de sânge. Ca urmare, tabanizii transferă o cantitate relativ mare de sânge când
trec la calul următor. Distanța care separă caii infectați și susceptibili este un alt factor critic
pentru transmitere. Transmiterea este mai probabilă atunci când vectorii sunt prezenți în număr
mare, explicând prevalența EIAV mai mare în regiunile cu climă caldă, precum și incidența
crescută în lunile de vară. (Mealey, 2014)
Transmiterea vertebrală poate apărea in utero, la naștere sau după ingestia de colostru sau
lapte infectat. Transmiterea transplacentară pare a fi un eveniment rar și este mai probabilă
atunci când iepele dezvoltă o boală clinică acută și o viremie de titru mare în timpul gestației .
Transmiterea venerică poate fi posibilă deoarece materialul seminal de la armasarii infectați
poate duce la o infecție după inocularea subcutanată. Cu toate acestea, transmiterea de la
armasarii infectați cu virusul anemiei infecțioase ecvine la iepe neinfectate nu a avut loc, cu
excepția unui singur caz. (Mealey, 2014)
În cele din urmă, virusul poate fi transmis si iatrogenic prin transfuzie cu produse
sanguine contaminate și prin utilizarea de materiale contaminate cu sânge, cum ar fi instrumente
chirurgicale și de tatuare, ace hipodermice și echipamente dentare. Este cunoscut faptul că
virusul supraviețuiește timp de până la 4 zile pe acele hipodermice ținute la temperatura camerei.
(Hinchcliff, 2004)

4. Patogeneza

Infecția cu EIAV poate determina o varietate de anomalii clinice, clinico-patologice și

patologice, incluzând febră, letargie, inoperabilitate, trombocitopenie, anemie, depresie,
extenuare, splenomegalie, hepatomegalie, limfadenopatie, scădere ponderală, edem dependent si
hemoragie (fie dizenterie sau descărcare nazală). Severitatea bolii clinice se corelează cu sarcina
virală și, prin urmare, depinde de nivelul de replicare a virusului. Virusul infectează macrofagele
și majoritatea macrofagilor infectați sunt detectați în splină. Deși monocitele din sângele
periferic sunt infectate, replicarea virală apare în principal în macrofagele țesuturilor mature care
servesc drept sursa predominantă a viremiei titrului ridicat în timpul infecției acute. Macrofagele
tisulare sunt, de asemenea, rezervorul celular primar pentru virus în timpul infecției subclinice.
Deși replicarea virală este restricționată în timpul perioadelor de stagnare clinică, virusul
continuă să se replice în orice moment. Splina conține cel mai înalt nivel de replicare a virusului
în timpul infecției acute, dar alte situsuri de țesut cu infecție activă includ ficatul, ganglionii
limfatici, măduva osoasă, celulele mononucleare din sângele periferic, plămânul, glanda
suprarenală, rinichii și creierul. În timpul infecției inaparente, virusul replicativ poate fi detectat
în majoritatea acestor țesuturi, dar la niveluri mult mai scăzute. (Mealey, 2014)
Deși răspunsul imun la virusul anemiei infectioase este critic pentru controlul eventual al
încărcăturii virale și a bolii clinice, mecanismele imunologice sunt implicate în dezvoltarea

6
leziunilor și a bolii clinice. Infecția și distrugerea macrofagelor și observarea faptului că cea mai
mare parte a virusului infecțios din serul de cai infectați are loc sub formă de compuși imuni sunt
factori importanți în imunopatogeneza AIE. Infecția macrofagelor cu material virulent induce
creșterea TNF-α, interleukinei (IL) -1 și IL-6. Elevarea în nivelele circulante ale acestor citokine
proinflamatorii contribuie cel mai probabil la febra, letargia și inapetența observate în timpul
bolii acute. (Mealey, 2014)

4.1. Trombocitopenia
Trombocitopenia este una dintre cele mai timpurii și mai consecvente anomalii
detectabile la caii infectați cu virusul anemiei infectioase ecvine și se corelează îndeaproape cu
viremia. Trombocitopenia și anemia marcată sunt observate în timpul episoadelor febrile active.
Creșterea bilirubinei serice este prezentă dacă se produce hemoliză semnificativă. Pot fi prezente
leucopenia sau leucocitoza cu limfocitoză și monocitoză. Numărătoarea trombocitelor se reia, de
obicei, după rezoluția fazei viremice acute. Suporturile cronice prezintă parametri normali ai
eritrocitelor normale sau, uneori, anemie ușoară până la moderată. Hipergamaglobulinemia
nespecifică persistentă poate indica o infecție cronică scăzută. (Hinchcliff, 2004)
Patogeneza trombocitopeniei indusă de virus este multifactorială. O creștere a
imunoglobulinei G (IgG) și a IgM asociate cu trombocite în timpul episoadelor de
trombocitopenie la caii infectați experimental sugerează un mecanism mediat de imunitate. Cu
toate acestea, mânjii cu imunodeficiență combinată severă (SCID) dezvoltă același grad de
trombocitopenie ca și mânjii imunocompetenți după infecția cu EIAV. Mânjii cu SCID nu dispun
de limfocite T și B funcționale și nu pot produce răspunsuri mediate celular de antigen sau
mediate de anticorpi. În plus, producerea de trombocite în timpul infecției cu EIAV este
semnificativ redusă atât la mamele SCID, cât și la mânjii imunocompetenți. Aceste rezultate
indică faptul că suprimarea producției de trombocite este probabil mecanismul predominant al
trombocitopeniei indusă de EIAV. Activitatea serică a potențialilor regulatori negativi ai
trombozei, incluzând TNF-α, factorul de creștere beta de transformare (TGF-β) și interferonul
gama (IFN-γ), sunt crescute chiar înaintea și la debutul trombocitopeniei la caii infectați acut.
Atât TNF-α, cât și TGF-β din plasmă la caii infectați cu EIAV suprimă megacariocitele ecvine in
vitro. Lucrările suplimentare indică faptul că trombocitele devin activate, dar hipofuncționale la
caii infectați acut și ca urmare agregatele de trombocite se pot forma din circulație. Aceasta ar
putea reprezenta un mecanism nonimun al distrugerii plachetelor la caii infectați cu EIAV. În
cele din urmă, infecția celulelor endoteliale ar putea favoriza aderarea și agregarea plachetelor,
ducând la trombocitopenie. (Mealey, 2014)

4.2. Anemia
Anemia este o anomalie clinică consistentă asociată cu infecția cu EIAV, iar severitatea
acesteia se corelează direct cu frecvența și durata episoadelor febrile. Similar cu
trombocitopenia, patogeneza anemiei este multifactorială și include distrugerea eritrocitară
mediată de imunitate. Munca timpurie a indicat că durata de viață a eritrocitelor este redusă la
28-87 zile (medie normală, 136 zile) la caii infectați cu EIAV și se produce atât hemoliză
intravasculară, cât și hemoragie extravasculară. De-structurarea mediată de imunitate este
probabil inițiată prin legarea EIAV de subunități de hemaglutinină către eritrocite, care apoi sunt
acoperite cu anticorpi și se leagă de componenta C3 a complementului. Eritrocitele pot lega, de
asemenea, complexele imune circulante ale virusului-anticorpilor. Hemoliza intravasculară
7
rezultă din activarea complementului cascadă prin calea clasică, în timp ce hemoliza
extravasculară apare ca urmare a eritrofagocitozelor de către macrofagele activate. Faptul că
mânjii SCID devin profund anemici indică faptul că suprimarea eritropoiezei este un mecanism
important al EIAV indusă. Celulele progenitoare eritroide sunt suprimate selectiv prin EIAV in
vitro. Deși mecanismul exact prin care este suprimată eritropoieza este necunoscut, citokinele
inhibitoare sunt probabil implicate. În plus, deficitul de fier poate juca un rol în timpul infecției
EIAV in vivo deoarece nivelurile plasmatice de fier sunt scăzute, ca și saturația procentuală a
transferinei. (Mealey, 2014)

5. Stadii de manifestare

Manifestarile clinice ale AIE sunt variabile, în funcție de doza și virulența sușei virale și
de susceptibilitatea calului. Boala
clinică poate fi mai puțin severă la
măgări și catâri decât la cai. Deși
distincțiile nu sunt absolute, au fost
descrise trei stadii clinice caracteristice
ale AIE: acute, cronice și
asimptomatice. (J. H. van der Kolk,
2013)
AIE acută apare după infecția
inițială cu o tulpină virulentă de EIAV.
5- 30 de zile după expunere, se poate
dezvolta viremia pronunțată, rezultând
febră, trombocitopenie, letargie și
inapetență. Aceste semne pot fi ușoare
și sunt adesea trecute cu vederea.
Episodul febril inițial dispare de obicei
în câteva zile, deși un mic procent de
cai pot dezvolta o formă severă și fatală
a bolii, caracterizată prin viremie
persistentă, anemie severă și încărcături
virale mari în majoritatea organelor.
După episodul bolii inițiale, câțiva cai
pot dezvolta o infecție inaparentă, dar
majoritatea cailor infectați prezintă
episoade recurente de boală clinică
acută caracterizată prin viremie, febră,
Figura 4a, b – Cai cu semne cronice de anemie infecțioasă
letargie, inapetență, trombocitopenie și
ecvină
anemie. Episoadele clinice durează în
mod obișnuit între 3 și 5 zile, iar Sursa:4ahttps://www.albertaanimalhealthsource.ca/sites/default/files/sty;les/articl
intervalul dintre episoade variază între e_main/public/articles/image/istock-607465312.jpg?itok=wW8Jw9E5; 4bMealey,
Robert H., Equine Infectious Anemia, 2014, Saint Louis, Saunders Elsevier Inc
săptămâni și luni. Trombocitopenia și
alte semne clinice se rezolvă rapid

8
odată cu scăderea încărcăturii virale, deoarece fiecare episod este încheiat, iar caii își revin
parțial între episoade. Dacă episoadele clinice de boală devin frecvente și severe, calul dezvoltă
semnele clasice de EIA cronică ("mormânt"), incluzând anemia, trombocitopenia, pierderea în
greutate (Figura 4a, 4b) și edemul dependent. Se pot observa, pe mucoase, peteșia, icterul și
epistaxa asociate cu anemie hemolitică mai severă și trombocitopenie. (Mealey, 2014)
Semnele neurologice se dezvoltă ocazional și pot include ataxie și encefalite. Cu toate
acestea, pentru majoritatea cailor infectați, episoadele bolii clinice se diminuează în decurs de un
an de la infectarea inițială, iar acești cai devin purtători neapărători ai virusului. Acești cai sunt
clinic normali și au încărcături virale foarte scăzute în plasmă. (J. H. van der Kolk, 2013)
Mulți cai infectați nu prezintă niciodată semne observabile de boală și rămân purtători
inaparenți până când infecția nu este descoperită întâmplător prin detectarea anticorpilor serici în
timpul evaluării de rutină a sănătății. Deși riscul de transmitere de la purtătorii inaparenți este
redus, ele servesc ca rezervoare ale virusului și pot să le transmită în condiții de camp. Purtătorii
inaparenți sunt infectați pe toată
durata vieții și tratamentul cu
medicamente imunosupresive
cauzează recrudescența viremiei
plasmatice și a bolii clinice, indicând
faptul că stresul de mediu ar putea
induce un episod clinic. (J. H. van der
Kolk, 2013)
Caii care mor într-o criză
hemolitică acută prezintă în mod
constant hepatosplenomegalie, icter,
anemie și hemoragii extinse.
Limfadenomegalia mezenterică,
edemul subcutanat, anemia și cașexia Figura 5 - Necropsia unui cal infectat cu virusul anemiei
pot fi prezente în mai multe cazuri infecțioase ecvine cu AIE acut. Se remarcă hemoragii
cronice. Examinarea microscopică mezenterice și seroase, dar și icter la nivelul ligamentului
relevă acumulări limfocitare mezenteric
perivasculare sistemice și hiperplazie Sursa: Mealey, Robert H., Equine Infectious Anemia, 2014, Saint Louis, Saunders
reticuloendotelială sistemică. (J. H. Elsevier Inc
van der Kolk, 2013)
Sinusoidele hepatice sunt hipercelulare cu celule Kupffer proliferate și cu infiltrate
limfocitare periportale. Splina prezintă sinusoide hipercelulare congestionate cu macrofage și
celule plasmatice cu hemosiderină. În interiorul măduvei osoase poate aparea hematopoieza și
hemosideroza crescuta. În cateva cazuri, se poate observa glomerulonefrită proliferativă si nefrită
interstițială limfocitară. Sporadic poate aparea encefalomielita sau o leucoencefalită
periventriculară limfohistiocitara. (Hinchcliff, 2004)
La cai cu boală acută, descoperirile de necropsie pot include splenomegalie,
hepatomegalie, icter, limfadenopatie generalizată, edem subcutanat ventral, tromboză vasculară
și hemoragii ale mucoaselor și ale viscerelor (Figura 5) . Leziunile tipice ale țesuturilor includ
hepatita nonsupurativă cu infiltrate de macrofage și limfocite, în special în zonele periportale.
Infiltrațiile celulare în rinichi și alte organe apar în zonele interstițiale, în principal în cortex.
Aceste infiltrate celulare sunt rezultatul probabil al răspunsului imun specific la antigenele virale
asociate cu macrofagele infectate. Glomerulonefrita este caracterizată de membranele bazale

9
îngroșate cu inflamație. În cazurile cu boală neurologică, leziunile includ leukoencefalita
perimentriculară limfocistriculară, ependimită granulomatoasă nonsupurativă, meningita,
encefalita și infiltrația limfocitară plasmocitară a creierului și a coloanei vertebrale. În purtătorii
inaparendenți, rezultatele necropsiei sunt, de obicei, normale, iar leziunile tisulare sunt, de
obicei, ușoare sau absente.

10
 Bibliografie

Hinchcliff, K. W. (2004). Integrative physiology of exercise. London: Saunders Elsevier.

J. H. van der Kolk, E. J. (2013). INFECTIOUS DESEASES OF THE HORSE - Diagnosis,

pathology, management, and public health. London: Manson Publishing Ltd.

Mealey, R. H. (2014). Equine Infectious Anemia. In M. T. Debra C. Sellon, EQUINE

INFECTIOUS DISEASES - Second Edition (p. 930). Saint Louis: Saunders Elsevier Inc.

https://www.researchgate.net/profile/Caroline_Leroux2/publication/8471687/figure/fig2/AS:667
850402443272@1536239352761/Schematic-structure-of-the-EIAV-virion-A-and-proviral-
genome-B-The-detailed.png

https://www.albertaanimalhealthsource.ca/sites/default/files/styles/article_main/public/articles/i
mage/istock-607465312.jpg?itok=wW8Jw9E5

https://scontent-frt3-
2.cdninstagram.com/vp/9b94c66008d820a1ec1a3a7bf8a208c1/5D49AC8D/t51.2885-
15/e35/57272299_1213864492071254_7831720821032206285_n.jpg?_nc_ht=scontent-frt3-
2.cdninstagram.com&se=7&ig_cache_key=MjAyNDI0OTk1ODAzMDg2Mjc3NQ%3D%3D.2

11