6/3/2019 Calapar - plante medicinale

Chrysanthemum balsamita Fam. Compositae

Denumire populara calapar:

bumbişor, calampăr, calapăr, calonchir, calubăr,

carpin, călugăr, dumbravnic, galopăr, izma Maicii
Preciste, smirnă, spiculeţe, vetrice

Proprietati terapeutice calapar:

- antiinflamator

- calmant

- cicatrizant

- diuretic

- stomahic

- antispastic

- stimulează creşterea părului

Afectuni care se trateaza cu calapar:

boli tratate cu calapar: afecţiunile ficatului, afecţiuni digestive, afte bucale, alopecie, bube rele,
chelie, contuzii, diaree, epilepsie, furuncule, hemoroizi, herpes, infecţii ale pielii, leziuni bucale
erodate, plăgi greu vindecabile, răni, reglarea menstrelor ( se preferă tinctura luată înainte de
menstre cu 2 zile şi se va continua pe toată perioada. Se întrerupe când se termină menstruaţia),
tăieturi, ulceraţii, vânătăi, viermi intestinali (clisme cu o ceai de calapar de 2 ori mai concentrat şi
se va face la temperatura corpului mai multe zile la rând).

Mod de preparare calapar – tratamente naturiste cu calapar:

- la 250 ml apă clocotită se vor pune 2 linguriţe de calapar mărunţit. Se lasa acoperit timp de 10
minute, apoi se strecoară. Se pot consuma 2-3 căni de ceai de calapar pe zi.

www.pravaliata.ro/calapar.htm 1/2
6/3/2019 Calapar - plante medicinale

Tinctură de calapar: in proportii de 1/5: calapar marintit si alcool alimentar de 70 de grade. Se inchide sticla si se depoziteaza la temperatura
camerei timp de 15 zile in care se agita des. Se pot folosi apoi câte 10 picături până la 1 linguriţă de 3 ori pe zi diluat în apă.

- calaparul este foarte eficient in tratarea parului. Se va face pentru aceasta un tratament cu ceai de calapar de 2 ori pe săptămână şi de
asemenea tinctură cu care se va freca pielea capului de 2 ori pe zi, până la refacerea complectă a podoabei capilare, apoi se mai continuă doar
spălăturile săptămânale.

Calaparul in traditia populara

Frunzele de calapar se întrebuinţau în mod curent, în multe zone, la tăieturi, bube, buboaie, pe care se aplicau crude, pălite în foc ori pisate şi
amestecate cu grăsime.

Cu calapăr, ceapă, coada-şoricelului şi un pic de mentă se prepara o unsoare pentru bube şi umflături. Plantele se uscau pe plită, se sfărâmau,
se amestecau cu seu de oaie, ori unt, ulei de lemn şi miere, unsoare de gâscă topite într-o tigaie. După ce se amestecau în tigaie se punea făină
de grâu ca să le ţină laolaltă. Pasta obţinută se împărţea în două. O parte se punea pe piept pentru tuse, iar după o jumătate de ceas după ce se
răcea se punea cealaltă jumătate.

Panariţiul se lega cu ceapă albă, coaptă, amestecată cu tămâie pisată, busuioc şi frunze de calapăr. Decoctul se ţinea în gură contra aftelor şi a
durerilor de dinţi. Rădăcina pisată, muiată în oţet, se punea pe pântece contra herniei.

Decoctul părţilor aeriene şi mai ales al frunzelor se lua în boli de plămâni şi ficat. În ţara Oaşului cu calapăr fiert se legau oasele cu tuberculoză
osoasă. Decoctul se dădea femeilor după naştere ca întăritor şi ca să oprească pierderile de sânge. În multe părţi, cu decoct se spălau pe cap
pentru dureri de cap, sau ca să le crească părul. Se mai punea în băile celor slabi să-i întărească.

www.pravaliata.ro/calapar.htm 2/2