Tema copilăriei in opera lui Creangă

Ion Creangă face parte din cea mai importantă generaţie de scriitori a literaturii
române , generaţia marilor clasici , alături de Titu Maiorescu ,mentorul ei , Mihai
Eminescu , Ion Luca Caragiale şi Ioan Slavici .
,, Amintiri din copilărie ’’ scrise de Ion Creangă înseamnă pentru toată lumea o
temă , copilăria , un personaj , Nică a lui Ştefan a Petrei Ciubotariul , un spaţiu para-
diziac , satul Humuleşti . Familia , şcoala , prietenii , şotiile reprezintă universul copi-
lăriei lui Nică despre care poate vorbi orice elev . Toată lumea a citit ,, Amintirile ’’.
Dar lectura unei cărţi se poate face de mai multe ori din diferite motive : fie pentru că
ne-a plăcut foarte mult ceea ce am citit , fie pentru că ne propunem să descoperim lu-
cruri noi .
Una dintre temele întâlnite în ,, Amintiri ’’ este şi cea a copilărie , jocului şi
joaca , şi semnificaţiile ei . Această temă este evidenţiată cel mai bine prin limbajul
folosit de autor, prin tehnica narativă care-l face mereu pe cititor să-şi continue opera ,
stârnindu-i curiozitatea şi umorul în universul humuleştean care reprezintă familia ,
bucuriile , jocurile , fericirea , o existenţă într-o colectivitate prietenoasă , o viaţă sub
semnul tradiţiei care presupune şi sărbătoare , dar şi muncă .
,, Nu ştiu alţii cum sunt , dar eu , când mă gândesc la locul naşterii mele , la
casa părintească din Humuleşti , la stâlpul hornului unde lega mama o şfară cu moto-
cei la capăt , de crăpau mâţele jucându-se cu ei , la prichiciul vetrei cel humuit , de
care mă ţineam când începusem a merge copăcel , la cuptiorul pe care mă ascundeam ,
când ne jucam noi , băieţii , de-a mijoarca , şi la alte jocuri şi jucării pline de hazul şi
farmecul copilăresc , parcă-mi saltă şi acum inima de bucurie ! Şi , Doamne , frumos
era pe atunci , căci şi părinţii , şi fraţii , şi surorile îmi erau sănătoşi , şi casa ni era în-
destulată , şi copiii şi copilele megieşilor erau de-a pururea în petrecere cu noi , şi
toate îmi mergeau după plac , fără leac de supărare , de parcă era toată lumea a mea !’’
Pornind de la acest citat care marchează debutul capitolului II şi care este cel
mai reprezentativ citat al lui Creangă din ,, Amintiri ’’ acesta ne prezintă pe scurt a
micul univers al său cu toţi cei care făceau parte din el când toate erau frumoase şi toţi
erau sănătoşi , când era el copil şi ca la oricare copil viaţa este frumoasă in anii cei
dintâi ai vieţii .
Crengă îşi povesteşte propria copilăriei prin personajul Nică . În ,,Amintirile ’’
lui Creangă nu este nimic individual , cu caracter de confesiune ori de jurnal , ci este
simbolizat destinul oricărui copil de a face bucuria şi supărarea părinţilor şi de a o lua
şi el cu încetul pe acelaşi drum pe care l-au luat şi-l vor lua toţi . Aşadar autorul pre-
zintă copilăria copilului universal .
Nică , fiu al lui Ştefan a Petrei Ciubotariul şi al Smarandei Creangă merge la
şcoală de cu toamnă , începându-şi învăţarea de carte în 1846 având între opt şi zece
ani . Şcoala care o frecventa Nică era facută de părintele Ioan , era defapt o chilie
făcută la poarta bisericii , destul de încăpătoare , ştiind că avea patruzeci de ucenici .
Lui Nică nu-i prea plăcea şcoala . Oricât de hazliu ni se pare azi ca cineva să ştie să
citească şi să nu poată scrie, acest lucru mulţumită metodului , era atunci cu putinţă.
David Creangă , tatăl Smarandei Creangă şi bunicul lui Nică citea ,,Vieţile Sfinţilor ’’
însă socotelile şi le făcea cu răbojul . Şi Smaranda învăţase să citească , dar de scris
desigur că nu scria . Materiei fundamentale a cititului la trătaji şi ceaslov se adăugau
câteva materii secundare , cântarea la strană , mersul cu Ajunul şi cu Boboteaza .
Orariul nu era unul strict . Părintele şi bădiţa Vasile cam lipseau din clasă , şi copiii
intrau în cimitirul de lângă biserică , unde , cu ajutorul ceaslovului unsuros , striveau
muşte şi bondari . Cercetarea progresului se făcea prin pocitanii .În fiece zi a săptă-
mânii se schimba o tăbliţă pe băţ , iar sâmbăta , un şcolar mai mare , un monitor , îi
procitea pe ceilalţi , adică îi punea să spună lecţia şi însemna greşelile .
Ca mijloace de educaţie morală se foloseau ,, calul bălan ’’, ,, Sfântul Nicolai’’
şi colacii . Când şcolarii se purtau rău , părintele îi punea să încalece pe un fel de ban-
că , poreclită ,, calul bălan ’’ , şi-i corecta cu ,, Sfântul Nicolai ’’ , un bici de curele fă-
cut de moş Fotea , cojocarul satului : colacii de la biserică slujeau drept premii şi
îndemn la silinţă . Creangă pe care-l numeau atunci Nică , ieşi într-o bună zi ,prin mai,
afară din clasă şi fugi de-a dreptul acasă , unde notifică părinţilor hotărârea lui de a nu
mai merge la şcoală . Firea lui Creangă se dezvăluie aşadar încă din copilărie . Născut
în zodia Peştilor – ca să ne exprimăm în termenii astrologici care plăceau atât lui
Goethe – era plin de contradicţii . Va fi sfios si violent , simţitor şi nepăsător , încăpă-
ţânat în urmărirea scopurilor sale , dar voind mai multe lucruri deodată , afemeiat încă
din copilărie , întreprinzător , agresiv . Copilul aşa de sfios , care , numai din ambiţia
de a nu călări pe calul bălan fuge de la şcoală , va arunca potcapul , furios la întâia
observaţie a superiorilor . Creangă este încă din copilărie leneş şi totuşi doritor de a
învăţa carte , stăruitor încet , în tihnă . Tată-său îl crede o ,, tigoare de băiat ’’ , şi
Creangă insuşi mărturiseşte că , pus să facă vreo treabă , o cam rărea de pe-acasă .
Părintele Ioan caută să îmblânzească pe băiat cu făgăduieli de a-i da mai târziu pe
Smărăndiţa , de a-l lăsa în locul lui la biserică . Fugarul mulţumit se întoarce în clasă .
Acum Crengă începe să se dea şi la scris şi să ajute şi pe preot în biserică , ţinând
isonul şi cădelniţând .
Popa Ioan continuă să împărtăşească ciracilor săi , în chip neoficial , spe-
cialităţile sale . Având nevoie de un adevărat dascăl şi neputăndu-se găsi alt învăţător
decăt bădiţa Vasile care e dus la oaste , părintele îl pune ca învăţător , spre a nu se
pierde anul , pe dascălul Iordache de la aceeaşi biserică , dar mai bătrân . Acesta a-
vea obiceiul să mai bea şi venea câteodată la ore duhnind a vin şi în cazul în care ele-
vii nu înţelegeau o slovă acesta îi ridica de urechi până în vârful nuielei şi îi croia
cu biciul de curele al lui moş Fotea . Prinzând repede scârbă pe oricine îl lua cu rău ,
Nică începe să rărească dusul la şcoală , până ce , venind vara şi holera , cursul ciuntit
al dascălului Iordache ia sfârşit . Morţii încep să se-ndesească în sat şi Ionică le cântă
pe pârleaz cum ştia el mai bine şi cu un umor ascuns :
,, Chiţigaie , gaie , ce ai în tigaie ?
Papa puilor duc în valea socilor ,
Ferice de gangur , că şede într-un vârf de soc ,
Şi se roagă rugului , şi se-nchină cucului :
Nici pentru mine , nici pentru tine ;
Ci pentru budihacea de la groapă ,
Să-i dai vacă de vacă şi doi boi să tacă … ’’
Lacom la mâncare , vine încarcat cu covrigi şi altele de pe la pomul morţilor.
Ca să-l ferească de molipsire , părinţii îl trimit la stână în dumbrava Agapiei , unde
aveau oile . Holera – aşa crede Creangă – îl prinde însă chiar acolo peste noapte . O
sete cumplită îl chinuie , şi el se vaietă zadarnic , fiindcă ciobanii , adânci la somn ,
sforăie şi se-ntorc în neştire . A doua zi este anunţat tatăl său care vine să-şi ia odras-
la cu căruţa . Îl duce şi-l lasă în îngrijirea lui moş Vasile Ţandură şi încă a altuia ,
doctorii empirici ai satului , care-l freacă cu oţet de leuştean şi-l înfaşă într-o pânzătu-
ră unsă cu seu cald amestecat cu ceară din fagure . Tratamentul are un efect negândit
şi a doua zi bolnavul se scoală teafăr şi merge şi la scăldat .
Urmărind traseul scurt , dar bogat în peripeţii , al lui Nică observăm că co-
pilul universal care ni-l prezintă Creangă a trecut deja printr-o serie de încercări care
mai de care , însă acesta ştie să le depăşească prin această atitudine pe care o are ,
adică atitudinea unui copil lipsit de griji pe care le suportă părinţii acestuia , în timp ce
lui îi arde de pozne şi de glume pe seama morţilor .
Smaranda doreşte cu orice preţ ca băiatul să-şi continue şcoala . Îl trimite
la să-şi continuie studiile la Broşteni prin David Creangă care-l va sprijini financiar .
David îl duce pe Nică împreună cu Dumitru fiul său la Broşteni . Drumul nu este lipsit
de peripeţii dar în cele din urmă ajung şi la Broşteni unde David îi lasă în gazdă la una
Irinuca , pe cheltuiala lui . Casa era căţărată sub munte , pe malul stâng al Bistriţei , şi
era o cocioabă mai veche decât altele . Gazda , Irinuca avea bărbat şi după cum spune
Nică o fată lungană şi slută ,, de-ţi era frică să înnoptezi cu dânsa în casă ’’ . Ajuns
pentru prima dată la şcoală Nică vede că noii şcolari aveau plete , cum purtau şi gos-
podarii , şi profesorul , igienist , pune un băiat să-i tundă . Ionică şi Dumitru încep să
plângă de frica sluţirii , deoarece operaţia se face cu foarfecele , şi chiar acum , la ţară,
în Ardeal , se poate admira neregularitatea cu care bărbierul improvizat taie părul co-
piilor . Nanu , profesorul lor dă celor doi copii lecţii după puterea lor şi-i pune să
înveţe pe dinafară ,, Îngerul a strigat ’’ , propriu-zis să-nveţe să-l cânte . Din nefericire
râia caprelor Irinucăi a trecut şi asupra celor doi învăţăcei spre disperarea acestora .Cu
toate ungerile cu leşie şi scăldările în Bistriţa rece , vindecarea nu s-a produs . Profe-
sorul nu mai primea la şcoală pe cei doi şi spre ghinionul acestora mâncarea le era pe
terminate . Parcă toate acestea prevesteau ce urma să se întâmple . Deznodământul
este grăbit de o întâmplare supărătoare în care cei doi se joacă în vârful dealului şi
prăvale o stâncă de sus drept în apa învâlvorată şi lăptoasă de spume , însă prin casa
Irinucăi şi prin trupul unei capre . Ştrengarii după o tură de bocete sar pe o plută şi
pornesc în jos , spre Borca , la fratele şi unchiul Vasile . Era înspre Florii când aceştia
pornesc spre casă . Se opresc o noapte pe la Nastasia , o cunoştinţă de-a lui David
Creangă , din cauza unei viforniţe . Aceasta îi vindecă de râie cu dohot de mesteacăn .
În Sâmbăta Paştilor Ionică era iar la Humuleşti şi-i ,, trăgea ’’ la biserică un ,, Îngerul a
strigat ’’ , spre uimirea ţăranilor şi legitima mândrie a Smarandei .
În acea vacanţă de vară Ionică nu şi-a prea putut desfăşura activităţile sale de
băiat neastâmpărat fiindcă trebuia să participe şi el la treburile casei mai precis la
operaţiile din industria casnică a lânei . În iarnă însă Smaranda izbuteşte să-l convin-
gă pe Ştefan al ei să-l dea pe băiat la psaltul de la biserica Adormirea Maicii Domnu-
lui din Târgul – Neamţului , la Simion Fosa . Aşadar Nică împotriva dorinţei sale mer-
ge la psalt , care era aproape , peste apă . Apoi spre culmea bucuriei lui ca a oricărui
copil care nu-i place şcoala , nemaigăsindu-se învăţător ori sorcoveţi , nu mai merge la
şcoală aproape trei ani .
Acum , băiatul între 13 şi 15 ani , face cele mai multe din năzdrăvăniile de
care vorbeşte partea a II-a a ,, Amintirilor din copilărie ’’ . Fură cireşe din ograda
mătuşii Mărioara , pupăza din pom , ajută Smarandei la tors , din care pricină primeşte
de la fete spre disperarea lui porecla de ,, Ion Torcalău ’’ , şi se scaldă în baltă.
Jocurile practicate de Nică sunt o şi ele o filă de carte din magistralul ,, ro-
man ’’ al copilăriei . Una fără alta nu ar exista şi totul ar fi prea plictisitor în univer-
sul minunat al copilului Nică .
O altă preocupare a lui Nică erau fetele . Toate îi plăceau dar mai ales Smă-
răndiţa popii . Îi place să meargă pe la şezători şi să-şi vâre mâna-n sân fetelor , chip
de a le scăpa de vreun şoarece , ori să privească în baltă , unde ele spală pânză , pi-
cioarele lor subţiri , răsfrânte în apă . Deviza lui este :
,, Fă-mă Doamne , val de tei
Şi m-aruncă-ntre femei ! ’’
Ionică umblă după catrinţă , nu se îmbolnăveşte de tristeţi neştiute altora ,
nu este rănit de nepăsarea vreunei fete . Smărăndiţa nu-i displace , deşi îl atrage mai
mult ideea că prin ea ar putea să ajungă popă la Sf. Nicolai . Dacă sentimentul roman-
tic pentru femeie nu încolţeşte în Ionică , se dezvăluie un viţiu fizic care va face mai
târziu din el un personaj rabelaisian , Ionică e mâncău . Trebuie să precizăm şi faptul
că diferitele caracteristici şi atitudini ale lui Nică nu le vom găsi în totalitate în rândul
celor din jurul său astfel copilăria aceasta narată este în mare parte o idealizare a
copilului Nică şi nu a celui contemporan de la sat şi nu numai . Revenind la ideea că
Nică e mâncău aflăm că el merge la biserică nu din cauza fiorului necunoscutului ci a
colacilor mult îndrăgiţi de Nică . El devoră coliva şi se îndoapă cu alivencile şi plăcin-
tele mamă-sii , pentru care nutreşte o mare dragoste filială , susţinută mai târziu de
concepte cam inferioare , ca acela de legătură prin ,, carne ’’ şi ,, ţâţa cea dulce ’’ .
De o Axenia a Bordeianului el se lasă ademenit prin purcei fripţi , rămânând totuşi in-
coruptibil . Este şi va fi toată viaţa – ca toţi oamenii mâncăcioşi , băutori , înclinaţi la
obezitate roşcată – vorbăreţ , plin de jovialitate şi născocitor de glume ? Desigur că
prin ghiduşii ajunge la alivenci . Încalţă de pildă , mâţele cu coji de nuci , îşi face mas-
că de scoarţă , îşi pune dinţi de fasole şi barbă de lână . Păcăleşte pe copii cu scosul
sângelui din grindă . Dar când şade la masă , ceilalţi mâncă deosebit , fiindcă altfel nu
se aleg cu nimic .
Creangă mai trece prin multe şcoli Smaranda fiind parcă obsedată de ideea
de al face popă pe Ionică al ei , îl urneşte spre şcoala de catiheţi de la Fălticeni . La
această ,, fabrică de popi ’’ cum îi spunea Nică se făcea un curs temporar ,, de mân-
tuială ’’ , cu scopul de a catehisi , adică de a da instrucţiuni pregătitoare celor ce aveau
să se facă popi . Întâi învăţau ,, Istoria Vechiului Testament ’’ . Istoria sfântă o mai
buchisise Creangă la şcoala din Neamţ . Elevii studiau apoi frumuseţile şi regulile
limbii române după o ,, sucită ’’ gramatică de Măcărescu , conform afirmaţiilor lui
Creangă . Despre gramatica română a lui Nicolau G. Măcărescu , Creangă vorbeşte cu
mari sarcasme , slujindu-se de pilde scoase chiar din carte , care nu era nici mai bună ,
nici mai rea decât contemporanele ei . De aici Nică a plecat în ciuda voinţei sale la
Socola unde avea să-şi continuie studiile . Crengă împreună cu Zaharia lui Gâtlan
pleacă la Socola cu Luca Moşneagu cu o căruţă trasă de doi ,, zmei ’’ în ziua de Tăie-
rea capului Sf. Ioan Botezătorul . ,, Zmeii ’’ lui Luca , numiţi şi ,, căluţii tatei ’’ , deşi
erau slabi ca nişte mâţe şi umblau încet , dar fără poticnire . Ajunşi la Iaşi cei doi
tineri
pentru că nu le mai putem spune pe deplin ,, copii ’’ încep o nouă viaţă care-i va duce
spre drumul maturităţii după cum spuneam la început că ,, fiecare o ia cu încetul pe
acelaşi drum pe care l-au luat şi-l vor lua toţi ’’ , însă să nu lăsăm uitată o copilărie

care oricât ar fi lipsită de griji este defapt pista de plecare în viaţă a fiecăruia .
Ion Creangă şi-a privit minunata perioadă a copilăriei nu numai cu ochii
omului matur ci şi cu ochii copilului universal . Universul mirific , fabulos al copilă-
riei se încadrează unui spaţiu ocrotitor , lipsit de griji , în care mama şi tata devin
simbolurile statornice şi inconfundabile ale acestei lumi .
Lumea copilăriei este defapt un tărâm , un imperiu al jocului . Copilul se
manifestă prin joc , de la cea mai fragedă vârstă iar jocul cunoaşte o diversitate de
modalităţi de manifestare . De fapt , jocul copilului , al acestui ,, homo ludens ’’ este
nelimitat şi permanent , este o stare continuă , determinată de lipsa de griji , trăit in-
tens şi firesc , desfăşurându-se într-un anumit spaţiu .
Tema jocului în copilărie este o temă eternă . Predispoziţia pentru joc , este
Specifică omului , chiar dacă modul de viaţă al oamenilor se schimbă , şi , odată cu el,
felul de a se juca al celor mici sau de a se distra al adulţilor .
Bibliografie :
Limba şi literatura română (manual pentru clasa a IX-a)
Literatura română (manual preparator pentru clasa a VII-a)
Ion Creangă (Viaţa şi opera) de George Călinescu