Metode didactice specifice dezvoltării

creativității în cadrul orelor de educație

plastică

Metodele si tehnicile de stimulare a creativităţii aplicate în cadrul activităţilor de educaţie

plastică au scopul dezinhibării copiilor în abordarea spaţiului plastic şi în exprimarea plastică
liberă, neconvenţională. Dintre acestea fac parte:

I. Metoda punctelor unite cu linii

Această metodă constă în descoperirea de către copii a unor elemente concrete din
realitatea sistemului nostru de referinţă, dintr-o multitudine de forme aleatoare obţinute la
intersectarea unei reţele de linii generate de unirea mai multor puncte dispuse la întâmplare în
spaţiul plastic.
Se dezvoltă memoria vizuală, capacitatea de concentrare, gândirea divergentă, capacitatea
copilului de a se adapta la situaţii plastice noi.
II. Metoda petelor întâmplătoare
Înseamnă găsirea de către elevi a unor elemente concrete din realitate, dintr-o mulţime de
forme aleator obţinute prin fuzionarea culorilor juxtapuse dispuse în spaţiul plastic. Se
stimulează capacitatea de imaginare, de realizare a diferitelor analogii, originalitatea, puterea de
a combina liber, îl antrenează pe copil să ,,vadă şi cu mintea”. Pe această cale a manifestării
libere, neîngrădite de nici o convenţie, de modele sau rezolvări gata făcute, elevii se pot apropia
treptat, fiecare în felul lui, de expresivitatea semnului plastic.
III. Metoda ochilor închişi
Presupune ca elevii să continue suprapunerile şi întretăierile obţinute prin desenarea
câtorva elemente figurative cu ochii închişi. Astfel se stimulează imaginaţia creatoare, fantezia
copiilor, capacitatea de adaptare.
IV. Metoda deplasării planşelor
 Se desfăşoară ritmic, la intervale scurte, regulate de timp (3’-5’), când fiecare elev dă
planşa colegului său din spate sau de lângă el. Acțiunea se repetă până ce planşa revine la elevul
de la care a plecat, acesta urmând să o finalizeze. Scopul metodei este de a cultiva propria
iniţiativă şi curajul. Totodată se antrenează tot colectivul de elevi, se dezvoltă gândirea
divergentă, flexibilitatea gândirii, capacitatea de a face conexiuni în situaţii inedite.
V. Metoda ,,spălării” planşelor cu apă
Se efectuează după realizarea lucrărilor plastice cu o anumită temă dată sau liberă.
Elementul surpriză constă în ultimul pas al metodei, atunci când în urma ,,spălării”, prin
fuzionarea culorilor, îmbinările rezultate dau planşei o notă de spontaneitate, pe care nu o pot
oferi lucrările clasice. Se introduce hazardul, aleatorul, se asigură trăirile imense ale momentului
creator.
VI. Metoda rotirii planşelor în jurul centrului lor
Îşi propune descoperirea unei lumi fantastice, a unei atmosfere de basm prin rotirea
planşei în jurul centrului ei şi continuarea desenării (picturii) subiectului dat fără să se ţină seama
de o anumită poziţie bine determinată a planşei. Rezultă o lume ,,absurdă”, iraţională, dar
fascinantă şi poetică. Se dezvoltă fantezia, imaginaţia, spiritul creativ, spiritul de observaţie,
gândirea creatoare şi capacitatea de a face conexiuni în situaţii inedite.
VII. Metoda ieşirii din ,,Eu”
Presupune mai multă concentrare şi poate fi folosită şi la alte obiecte de învăţământ.
Această metodă individuală constă în a cere elevului să imagineze ceva anume (furnică, pisică,
floare…) din lumea înconjurătoare şi să descrie plastic lumea aşa cum o vede de la nivelul noii
identităţi. Se dezvoltă percepţia sensibilă, acuitatea vizuală, spiritul de observaţie, imaginaţia
alocentrică prin încercarea de a se transpune în altceva decât fiinţa umană.
VIII. Personificarea
Conferă trăsături umane unor elemente din spaţiul înconjurător. Prin această metodă
urmărim descoperirea de sensuri noi desprinse din conţinuturile deja cunoscute, elevul fiind
ghidat să descopere cu ochiul şi cu mintea noile feţe ale realităţii şi să confere acesteia o
identitate nouă.
IX. Desenarea figurii umane din figuri geometrice
Îşi propune desenarea omului folosind figuri geometrice. Metoda dezvoltă imaginaţia,
spiritul creativ, gândirea şi spiritul de observaţie.
X. Tehnica tratării cu ceară
Este o tehnică care impune un element surpriză – folosirea unei lumânări aprinse.
Procedeul constă în obţinerea unor forme prin folosirea unei lumânări aprinse care se ţine
aplecată astfel încât din ea să se prelingă pe hârtie picături din ceară topită. Această tehnică
desprinde copilul de automatisme, rutine, acţiuni didactice obişnuite şi încorporează elementele
libertăţii şi creativităţii. Totodată dezvoltă imaginaţia, gândirea percepţiile şi sentimentele
estetice, gustul pentru frumos.
XI. Tehnica decolorării cu pic
Pentru realizarea acestei tehnici se acoperă suprafaţa unei foi de bloc cu cerneală sau
tempera de culoare închisă. Cu un mare efect de spontaneitate şi de prospeţime, tehnica oferă
copilului posibilitatea de exprimare rapidă a unei idei sau atitudini.
XII. Tehnica pointilistică
Are un mare impact asupra potenţialului creativ al elevilor. Tehnica constă în realizarea
unor desene folosind numai puncte, de diferite mărimi, culori şi valori tonale.
Este foarte eficientă deoarece antrenează în mod special imaginaţia creatoare, solicită permanent
operaţiile gândirii, precum şi calităţile ei: lărgirea orizontului gândirii, rapiditatea, flexibilitatea,
mobilitatea gândirii, divergenţa gândirii.
XIII. Tehnica folosirii liniei
Dezvoltă potenţialul creativ al elevilor. Prin tehnica folosirii liniei se realizează
compoziţii numai din linii. Elevii sunt inițiați în arta grafică, îşi îmbogăţesc şi consolidează
cunoştinţele geometrice, îşi dezvoltă într-o mare măsură imaginaţia creatoare, fantezia,
percepţiile şi sentimentele estetice.
XIV. Tehnica modulării
Presupune repetarea unui element “modul” după o anumită regulă. Se poate modifica
poziţia, culoarea, mărimea, spaţiul, valoarea tonală, dar nu identitatea elementului modul.
Este o metodă de mare utilitate în crearea ritmului compoziţional şi în pictura aplicată în scopul
dezvoltării expresivităţii cromatice a unei suprafeţe colorate. Asigură şi realizează coordonarea
oculomotorie, dezvoltarea sensibilităţii cromatice, a spiritului de observaţie, diferenţierea
formelor, a proporţiilor, orientarea spaţială.
XV. Dactilopictura
 Este cel mai adecvat mijloc prin care copilul îşi poate exprima emoţiile interioare. Fiecare
deget are o altă amprentă: mai mare, mai mică sau mijlocie. În felul acesta obţinem cele mai
reuşite „ştampile” care, aplicate, dau naştere unui tablou reuşit. Cu această tehnică se poate
decora orice material şi orice suprafaţă.
XVI. Pictura cu palma
Se unge palma cu un strat de vopsea mai concentrată şi, aplicând-o mai apăsat, se obţine
pe suprafaţa de decorat o pată care sugerează un model oarecare ce poate fi completat cu ajutorul
dactilopicturii sau chiar cu pensula, obţinându-se astfel diferite imagini.
XVII. Tehnica plierii hârtiei
Se realizează astfel: peste petele de culoare puse cu pensule groase pe jumătate din
suprafaţa hârtiei se pliază hârtia pe jumătate şi se netezeşte cu mâna pentru a presa culorile aflate
între foi. Astfel, se obţin două forme spontane identice, aflate faţă în faţă.

XVIII. Pictura cu trestia sau paiul

Se picură mici pete de culoare pe hârtie cu ajutorul pensulei sau a unui burete. Se ţine
paiul deasupra hârtiei, orientat în direcţia se doreşte sa meargă pictura. Se suflă prin pai, iar
culoarea se va întinde pe hârtie. Copiii vor obţine astfel structuri atractive şi creative.
XIX. Pictura cu sfoara
După ce s-a pus o cantitate mică de vopsea în mijlocul unei foi, copilul se foloseşte de o
sfoară pentru a elimina vopseaua şi a realiza un desen; se trage sfoara de la un capăt, după ce a
fost aşezată într-o anumită formă peste pata de culoare fluidă între două foi.
XX. Pictura cu buretele
Se taie buretele în bucăţi mici, uşor de manevrat. Există mai multe moduri în care copiii
pot să le utilizeze: se înmoaie buretele în cutia cu culoare, apoi se trece cu el, în trăsături largi,
peste hârtie; se pictează o latură a buretelui cu pensula, apoi se utilizează această latură pictată ca
o ştampilă; se udă hârtia şi se întinde pe masă; utilizând un beţişor sau o pensulă, se picură pe
hârtie mici pete de culoare; acestea se absorb cu bucăţi de burete de diferite forme; va rezulta o
structură interesanta pe care copiii o vor realiza în mod creativ, putându-i da diferite interpretări.
XXI. Desenul decorativ cu ajutorul pieptenului
Se pregăteşte pe o plăcuţă de faianţă, tempera sau guaşă nedizolvată, adică concentrată.
Cu ajutorul unei periuţe de dinţi se ung dinţii pieptenului care se trag pe suprafaţa de decorat
realizând astfel dungi(orizontale, verticale, oblice, valuri), după inspiraţia fiecăruia şi după felul
cum este mânuit pieptenele.
XXII. Desenarea cu lumânarea
În acest scop se folosesc lumânările pentru pomul de iarnă sau chiar lumânările obişnuite.
Cu ele se poate desena pe foaia de bloc. Dacă lumânarea este colorată – de exemplu roşie sau
albastră - se vede urma ei pe hârtie; dacă este albă, urma ei este văzută atunci când hârtia este
aşezată în lumină. După terminarea desenului se pictează toată suprafaţa hârtiei cu acuarelă în
culori tari (roşu, maro sau albastru închis). Pe conturul desenat cu lumânarea, culoarea nu se
prinde şi astfel desenul apare alb sau colorat mai deschis pe fondul colorat închis.
XXIII. Tehnica stampilei
Se confecționează o stampilă dintr-o gumă, dintr-un cartof sau un morcov care se taie
pentru a obţine o suprafaţă plată. Pe partea netedă se desenează o mică formă care se decupează
pe contur cu ajutorul unei lame ascuţite. Pe suprafaţa formei obţinute se aşterne culoare şi se
aplică apoi în mod repetat peste hârtie, carton ori o ţesătură, pentru a imprima figura.
Activităţile creatoare corespund şi răspund unor nevoi emoţionale ale elevilor – cea de a
realiza şi a se realiza, de a se modela şi împlini ca personalitate autonomă. Se pot face multe
pentru educarea spiritului creativ în şcoală. În calea stimulării elanului creator, pe lângă toţi
factorii favorizanţi, există numeroase piedici sau obstacole exterioare sau inerente individului
care trebuie cunoscute şi combătute.
De aceea se impun câteva cerinţe specifice învăţării creative:
- profesorul să insufle elevilor o atitudine şi un stil de gândire creator, liber, independent;
- asigurarea unei atmosfere permisive care să ofere elevilor acel climat optim pentru
manifestarea liberă, spontană;
- direcţionarea potenţialului creativ al elevilor spre acele zone în care ei au şansele cele mai mari
de manifestare eficientă, de realizare efectivă;
- activismul permanent al gândirii care nu poate fi un stil obositor, ci un efort intelectual ce
produce satisfacţie, contribuie la cultivarea spiritului de iniţiativă, la formarea abilităţii de a
aborda problemele întreprinzător şi dinamic.
BIBLIOGRAFIE

Ionescu M. Radu I. Didactica modernă, Ed. Dacia, Cluj Napoca, 2001

Dascălu A. Educaţia plastică în ciclul primar, Ed. Polirom, 1997

Cocoş C. Psihopedagogie, Ed. Polirom, 1998

Popa V. Activităţi de educaţie plastică în grădiniţă, V. şi I. Integral, Bucureşti, 2000

Davido R. Descoperiţi-vă copilul prin desen, Ed. Image, 1998