Sunteți pe pagina 1din 8

CFDP – G. D. Curs nr.

1 DLF

CURS Nr. 1

1.1. INTRODUCERE

În acest curs ne propunem să învăţăm regulile şi metodele necesare reprezentării


figurilor din spaţiul tridimensional pe un plan (spaţiul bidimensional).
Desenarea unui obiect din spaţiu, având trei dimensiuni, pe o foaie de hârtie, deci
pe o suprafaţă plană pune numeroase probleme. Pentru a se putea rezolva aceste
probleme se recurge la unele proprietăţi geometrice care stabilesc legăturile dintre obiectul
din spaţiu şi imaginea lui pe hârtie.
La realizarea unui proiect de execuţie pentru o construcţie, cât şi la executarea ei
după proiect, regulile de reprezentare trebuie cunoscute atât de proiectant cât şi de
executant. Proiectantul şi constructorul trebuie să vorbească acelaşi limbaj, pentru a putea
realiza acest proiect, acest lucru putându-se realiza prin deprinderea reprezentării din
spaţiu prin imagini plane şi, invers prin simpla citire a desenelor.
Aceste probleme de reprezentare a corpurilor pe un plan a constituit una din
preocupările omului din cele mai vechi timpuri. Pentru realizarea construcţiilor mortuare
(piramide), egiptenii utilizau diverse procedee de reprezentare. Grecii foloseau
reprezentarea în decorurile scenice pentru a reda în desen iluzia realităţii, punând bazele
începuturilor reprezentărilor perspective. În schimb, romanii sunt cei care o utilizează
curent şi care o denumesc perspectivă.
Leonardo da Vinci, Dürer şi alţii au studiat şi aplicat elementele perspectivei în
timpul Renaşterii, iar mai târziu Descartes, Pascal, Desarques au scris tratate privind legile
şi aplicaţiile perspectivei.
În anul 1798 apare tratatul de geometrie descriptivă a savantului Gaspard Monge
fiind considerat întemeietorul acestei discipline. El este recunoscut ca cel care precizează
principiile geometriei descriptive şi cel care elaborează sistemul dublei proiecţii orizontale.
La noi în ţară geometria descriptivă a fost introdusă în şcolile româneşti la Iaşi în
anul 1812 de Gh. Asachi, şi în 1818 la Bucureşti de Gh. Lazăr.

1 din 8
CFDP – G. D. Curs nr. 1 DLF

1.2. NOTAŢII

Folosinţa acestor notaţii este necesară pentru a avea un limbaj comun, pentru a se
putea urmării mai atent, a nu se crea confuzii şi a înţelege mai uşor geometria descriptivă.
Cel mai simplu element este punctul. În spaţiu acesta se notează cu litere
majuscule: A, B, C, D, E, etc., iar în proiecţii pe planele de proiecţie cu litere mici: A (a, a',
a"), B (b, b' ,b"), C (c, c', c"), etc.
Dreapta în spaţiu se notează tot cu litere majuscule, dar între paranteze rotunde:
(D), (Δ), (F), iar în proiecţii prin literă mică, corespunzătoare proiecţiei pe planul respectiv,
tot între paranteze rotunde: (d), (d'), (d"), etc.
Notaţia planului se face tot cu litere majuscule dar, între paranteze drepte: [P], [T],
[Q], [R].
Poziţia unui plan în spaţiu poate fi definită prin:
- trei puncte necoliniare: [P] ≡ [A, B, C];
- o dreapta şi un punct ce nu aparţine dreptei: [Q] ≡ [A, (D)];
- două drepte paralele sau concurente: [R] ≡ [(D) ║ (∆ )] sau [R] ≡ [(D)
x (∆ )].
Reprezentăm poziţia a două drepte sau a două plane în spaţiu, astfel:
- paralele (D1) ║ (D2); [P] ║ [Q];

- concurente (D1) x (D2); [P] x [Q];

- perpendiculare (D1) ⊥ (D2); [P] ⊥ [Q].


Când nu avem paralelism, egalităţi sau perpendicularitate, simbolurile sunt ≠.
O dreapta în raport cu un plan poate fi:
- concurentă (înţeapă planul): (D) x [P]; (D) ∩ [P];
- paralelă cu planul (D) ║ [P];
- perpendiculară pe un plan (D) ⊥ [P].

1.3. DEFINIŢII

2 din 8
CFDP – G. D. Curs nr. 1 DLF

• Printr-un punct A, exterior unui plan oarecare [P], trece întotdeauna un plan [Q] ║ [P] şi
numai unul;
• Două plane secante sunt paralele cu o dreaptă oarecare (∆ ), atunci şi dreapta lor de
intersecţie (D) va fi paralelă cu (∆ );

• Dacă o dreaptă (D) este paralelă cu un plan [P], atunci planul [Q] ce conţine dreapta
(D), va intersecta planul [P] după o dreaptă (∆ ) ║ (D);
• Totdeauna un plan va secţiona două plane paralele între ele, după două drepte care şi
ele vor fi paralele între ele;
• O dreaptă este perpendiculară pe un plan, atunci când această dreaptă va fi
perpendiculară pe toate dreptele conţinute în plan (punctul în care dreapta înţeapă
planul), respectiv pe două drepte concurente în punctul respectiv;
• Atunci când o dreaptă este perpendiculară pe două drepte neparalele, conţinute într-un
plan, ea este perpendiculară pe planul respectiv;
• Printr-un punct oarecare A exterior planului [P], va trece întotdeauna o singură
perpendiculară pe plan;
• Considerăm un plan [P] şi punctul A oarecare, exterior planului. Piciorul
perpendicularei coborâte din punctul A pe planul [P] se numeşte proiecţia punctului A
pe planul [P], sau punctul în care perpendiculara din punctul A întâlneşte planul [P] şi
se numeşte proiecţia punctului A pe planul [P];
• Proiecţia unei figuri din spaţiu,pe un plan, este definită de proiecţia tuturor punctelor ce
o definesc;
• Proiecţia unei drepte pe un plan, este o dreaptă, în afara de cazul când aceasta este
perpendiculară pe planul respectiv;
• Dacă un segment este paralel cu planul de proiecţie, proiecţia sa va avea aceeaşi
lungime; în restul cazurilor lungimea este mai mică;
• Dacă două drepte sunt perpendiculare în spaţiu, proiecţiile lor pe acelaşi plan nu sunt
perpendiculare, în afara cazului când una dintre ele este paralelă cu planul;
• Se numeşte unghi diedru, figura formată de două semiplane ce se intersectează după
o dreaptă. Aceste două semiplane sunt feţele diedrului care se mărgineşte prin dreapta
de intersecţie;
• Numim unghi al unui diedru, unghiul determinat prin semidreptele de intersecţie ale
feţelor diedrului cu planul perpendicular pe dreapta de intersecţie;

3 din 8
CFDP – G. D. Curs nr. 1 DLF

• Un plan [P] este perpendicular pe un plan [Q], atunci când acesta conţine o
perpendiculară pe planul [Q];
• Două plane perpendiculare ce se intersectează formează patru diedre drepte.

1.4. NOŢIUNI DESPRE PROIECŢII

Orice reprezentare a unei figuri din spaţiu, se obţine cu ajutorul proiecţiei.


Pentru a putea reprezenta corpurile din spaţiu, pe unul sau mai multe planuri, ne
folosim de metoda proiecţiilor care poate fi:
- proiecţia centrală sau conică;
- proiecţia paralelă sau cilindrică.

1.4.1. Proiecţia centrală.


Alegem în spaţiu un punct oarecare C, numit centru de proiecţie şi un plan [P], ce
nu trece prin punct, pe care îl vom numi plan de proiecţie sau tablou. (fig. 1.1)

Fig. 1.1

Luăm un punct oarecare din spaţiu pe care îl vom numi A. Pentru a proiecta punctul
A pe planul [P], se duce prin centrul de proiecţie C dreapta (CA), care prelungită, va
intersecta planul în a. Dreapta (CA) se va numi proiectanta punctului A, iar punctul de
intersecţie al proiectantei, a, cu planul [P] proiecţia centrală sau conică a punctului A pe
planul [P], din centrul C.

4 din 8
CFDP – G. D. Curs nr. 1 DLF

Prin acest procedeu se poate obţine proiecţia pe planul [P], a oricărui punct din
spaţiu. Se poate observa că orice punct situat în planul [P], se va confunda cu propria sa
proiecţie.
În cazul dreptei (D), ce este definită de punctele M (oarecare) şi punctul N, conţinut
în planul [P], proiectanta (CM) rămâne în planul [C, (D)],numit planul proiectant al dreptei
(D). Proiecţia punctului M, m se obţine la intersecţia proiecţiei dreptei (D) pe planul [P].
Punctul N fiind situat în planul [P], proiecţia sa n se va confunda cu punctul.

1.4.2. Proiecţia paralelă.


În cazul proiecţiei paralele centrul de proiecţie este plasat la infinit, în direcţia dată
de (∆ ), iar proiectantele punctelor, figurilor sau corpurilor, vor fi paralele între ele. (fig. 1.2)

Fig. 1.2

Funcţie de direcţia de proiecţie (∆ ), faţă de planul de proiecţie, [P] putem avea:


- proiecţia paralelă (cilindrică) oblică, atunci când (∆ ) face un unghi diferit
de 90° cu planul [P];
- proiecţia paralelă (cilindrică) ortogonală,atunci când direcţia de proiecţie
(∆ ) este perpendiculară pe planul de proiectare [P].

1.5. PROIECŢIA ORTOGONALĂ

La reprezentarea obiectului din spaţiu în proiecţie cilindrică sau conică, pe un singur


plan, acesta nu va fi suficient de clar redat. Pentru a putea fi redat cât mai clar sistemul de

5 din 8
CFDP – G. D. Curs nr. 1 DLF

proiecţie ales va fi completat cât mai convenabil. Această completare este posibilă prin
introducerea a unuia sau două plane de proiecţie.
Prin metoda dublei proiecţii ortogonale, obiectul va fi reprezentat în raport cu două
plane perpendiculare între ele.
În figura următoare (fig. 1.3) se observă că sistemul de proiecţie dublu ortogonal,
consideră unul dintre plane orizontal, pe care îl numim plan orizontal de proiecţie [H] iar
cel de-al doilea va fi vertical şi pe care îl vom numi planul vertical de proiecţie [V].

Fig. 1.3

Planul orizontal de proiecţie şi planul vertical de proiecţie se intersectează după


dreapta (OX), numită şi linie de pământ sau axa de proiecţie OX.
Axa OY este axa depărtărilor şi axa OZ este axa cotelor.
Datorită intersecţiei dintre cele două plane de proiecţie, cel vertical şi cel orizontal,
sunt împărţite în câte două semiplane: planul orizontal de proiecţie anterior [Ha], planul
orizontal de proiecţie posterior [Hp], şi planul vertical de proiecţie superior [Vs], planul
vertical de proiecţie inferior [Vi]. Aceste semiplane vor determina între ele diedrele sau
cadranele.
Aceste diedre sunt considerate în felul următor:
- diedrul I între planul orizontal de proiecţie anterior [H a] şi planul vertical
de proiecţie superior [Vs];
- diedrul II între planul vertical de proiecţie superior [Vs] şi planul orizontal
de proiecţie posterior [Hp];
- diedrul III între planul orizontal de proiecţie posterior [Hp] şi planul vertical
de proiecţie inferior [Vi];

6 din 8
CFDP – G. D. Curs nr. 1 DLF

- diedrul IV între planul vertical de proiecţie inferior [V i] şi planul orizontal


de proiecţie anterior [Ha].
Pentru o înţelegere mai bună a acestui mod de reprezentare se vor considera
totdeauna planele de proiecţie opace, iar observatorul va fi situat întotdeauna în diedrul I,
cu picioarele pe planul orizontal de proiecţie şi privind spre planul vertical de proiecţie.
Dacă intersectăm cele două plane de proiecţie, cu cele două plane bisectoare, ce
traversează diedrele opuse vom obţine octanţii o1, o2, …., o8. (fig. 1.4)

Fig. 1.4

Planele bisectoare le vom nota cu: [B I - III] primul plan bisector, iar pe cel de-al doilea
cu [BII - IV].

Sistemul ortogonal, al celor trei plane de proiecţie

În unele cazuri dubla proiecţie ortogonală nu poate rezolva problemele de


reprezentare a unor corpuri, de exemplu la lucrările de artă, la unele edificii, unde
proiecţiile trebuie să fi destul de clare şi uşor de citit, iar pentru obţinerea acestui deziderat
se utilizează sistemul de reprezentare în triplă proiecţie ortogonală.
La cele două plane de proiecţie vom adăuga un al treilea plan de proiecţie notat cu
[W], care se numeşte planul lateral de proiecţie şi care este perpendicular pe celelalte
două plane orizontal şi vertical. (fig. 1.5)

7 din 8
CFDP – G. D. Curs nr. 1 DLF

Fig. 1.5

8 din 8