Moldova – locul unde limba română este, în același timp, și refugiul în care artistul se exprimă ca individ,

și elementul esențial de supraviețuire ca apartenent al unui popor.

( Cred ca aici am exagerat un pic  )

Chișinăul – cel mai verde oraș românesc!

Am fost impresionată de educația aleasă a copiilor din Moldova. Nici urmă de superficialitate în
activitățile lor, fie ele de ordin cultural sau școlar, în care se implicau cu toată voința lor. Ceea ce nu-i
împiedica să se distreze la maxim când era vorba de disctracție.

Atmosfera de la zilele Chișinăului a fost nemaipomenită! Cel mai mult mi-au placut tinerii bucuroși să
danseze tradiționalele hore, pe care le jucau din tot sufletul. A fost foarte distractiv să ne prindem în
horă și să dansăm alături de ei, chiar dacă nu stăpâneam pașii. Ne-am simțit ca și cum am fi fost de-ai
locului.

Familia la care am stat a fost foarte primitoare. De parcă ne cunoșteam de o viață! Eu sunt singură la
părinți, dar, locuind cu o familie cu două fete, alături de care am pălăvrăgit până târziu, cu care am
schimbat impresii și lucruri, am simțit că am două surori, de care îmi este foarte dor.

Copiii sunt mult mai apropiați unii de alții, mai deschiși și mai primitori! Orice problemă ar avea, sunt
alături unul de celălalt. Mi-au povestit că la dezbateri participă pentru a putea cunoaște copii de la toate
liceele din Chișinău. M-au impresionat! Nicio clipă nu am simțit că sunt din altă parte și că îi întâlnesc
pentru prima oară! Dornici de a cunoaște oameni noi, de a interacționa cu noi caractere, mereu veseli și
spontani! M-aș întoarce oricând la ei și i-aș primi cu mare drag!

Printre multe altele, când mă gândesc la Chișinău îmi vin în minte bomboanele ”Chișinăul de seara”, cu
înveliș de ciocolată neagră ... și alte sortimente, ”Favorit” cu ciocolată albă, Dulcineele care ne-au
încântat la maxim papilele gustative și ”Meteorit”, de la fabrica ce-și merită pe drept numele de
”Bucuria”!
Fructele au fost atât de bune! Se cunoaște faptul că sunt naturale, necontaminate de chimicale.

M-a uimit relația academicianului Nicolae Dabija cu cititorii săi. Mai ales de faptul că ar merge să-și
lanseze volumele și în cel mai mic cătun în care ar fi invitat. Fără nicio urmă de aroganță, de
superioritate, îi trata pe elevi ca pe egalii săi și îi încuraja să scrie, să iubească autentic și să scrie din
iubire, valorizându-i. O dovadă a educației și erudiției sale.